Suport Curs Supervizare in Asistenta Sociala

5/12/2018 Suport Curs Supervizare in Asistenta Sociala - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-supervizare-in-asistenta-sociala 1/22

SUPERVIZAREA

ÎN ASISTENŢĂ SOCIALĂ

SUPORT DE CURS

“Sunt totdeauna gata să înv ăţ ,deşi nu îmi place oricând, să fiu

înv ăţ at”Winston Chrchill

1



Cap de supervizor

Privire generală asupra supervizării

2

Suporter

Manager

transversal

de sistem

Formator

Managerintern

Evaluator



în asistenţa socială

De-a lungul anilor au existat mai multe accepţiuni ale termenului ,,supervizare”. În lumeaanglo-saxonă, de exemplu, cuvântul ,,supervizor” desemnează atât managerul unei echipe, cat şio persoană venită din afara organizaţiei pentru a superviza.

Literatura de specialitate indică o oarecare ambiguitate în definerea termenului

,,supervizare”. Kadushin (1992), de exemplu, vorbeşte despre trei modele diferite de supervizare:— supervizare educaţională, cu scopul ca persoanele supervizate să îi sporească competenţaprofesională;— supervizare metodologică, orientată spre client şi avand drept focus modul de a gestiona uncaz;— supervizare administrativă, de la manageri către membrii echipei.

Majoritatea lucrărilor de specialitate descriu supervizarea drept o activitate care transferăcunoştinţe, abilităţi şi atitudini de la o persoană cu experienţă către una cu mai puţină experienţă.Supervizarea integrează cunoştinţele teoretice şi practice referitoare Ia un client. De asemenea,supervizarea este un process pedagogic şi de evaluare (Naslund, 2004). Gerald Caplan, aafirmat că procesul de supervizare este un proces de durată, intre un profesionist cu o anumităcompetenţă şi unul sau mai mulţi profesionişti fără acea competenţă. Supervizorul are o anumităresponsabilitate, iar participarea la sesiunile de supervizare este aproape obligatorie.

Supervizarea este un proces administrativ şi educational utilizat în agenţiile de asistenţă socialăpentru a sprijini asistenţii sociali să-şi dezvolte abilităţile şi să asigure servicii de calitate clienţilor”(Barker, 1995).

Termenul supervizare este o combinaţie a doi termeni latini (super, care înseamnă,,deasupra, pe, peste” şi videre, ce înseamnă ,,a vedea, a privi”) şi a fost construit pentru adenumi o activitate de supraveghere pentru organizarea eficientă a muncii, mai ales a munciioamenilor mai puţin pregătiţii, aşa cum sunt voluntarii.,,Supervizarea în asistenţa socială a fost practicată în domeniu şi a fost menţionată în literaturade la începuturile practicii asistenţei sociale specializate.” (Brashears, 1995 ) Iniţial, la sfarşitulsecolului al XIX-lea, în SUA, supervizarea a fost văzută ca o activitate de supraveghere avoluntarilor care activau în diferite organizaţii pentru sprijinirea persoanelor defavorizate. Odatăcu dezvoltarea asistenţei sociale pe diferite segmente, a fost conştientizată nevoia dezvoltariisupervizării ca formă de sprijin şi de control pentru asistenţii sociali.

Funcţiile supervizării

Modelele de supervizare s-au schimbat de-a lungul anilor, influenţate fiind de teoriiledespre intervenţia socială şi despre schimbarea structurilor organizaţionale, de populaţiile debeneficiari şi de sursele de finanţare. Supervizorii au fost consideraţi ca fiind formatori,consultanţi, terapeuţi, manageri şi chiar administratori (vezi figura 1); ei sunt descrişi caprofesionişti care au părăsit serviciile directe şi au devenit personal administrativ, dar ,,care aufost asistenţi sociali înainte de a deveni supervizori” (Kadushin, 1976). Kadushin descriesupervizorul ca pe ,,o persoană cu rol administrativ care a primit autoritatea de a dirija, organizaşi evalua munca altora” .

Pe măsură ce s-au dezvoltat metodele, tehnicile şi procedeele de intervenţie, lucrul lacaz a devenit mai sofisticat, iar supervizarea s-a transformat într-un proces complex al practiciisociale. Indiferent ce accent se pune pe funcţiile supervizării, un lucru este sigur: supervizarea eparte integrantă a practicii asistenţei sociale, iar unii autori o văd chiar ca pe o ,,metodă a practicii în asistenţa socială” (Weissman et al.,1983.

3



Figura nr. 1 Dimensiunile supervizãrii

Definiţia tradiţională a supervizării a fost construită pe trei funcţii esenţiale ale acesteia(Kadushin, 1976: 24): administrativă, de sprijin şi educaţională. Prin relaţia de supervizare,asistentul social supervizat primeşte de la supervizor un model de abordare a clientului, pe care-laplică pentru fiecare caz în parte. Pentru exemplificarea funcţiilor supervizării, apelăm la modelullui Rich, care le prezintă într-o formă adecvată. În cadrul Modelului integrat al supervizării clinice,elaborat de Philip Rich (1993), supervizarea are următoarele patru funcţii:

F1 : Facilitarea — implică dezvoltarea şi menţinerea culturii muncii şi determină asistenţiisociali să fie proactivi, creativi, responsabili şi oneşti în comunicarea cu ceilalţi. Această funcţie asupervizării se manifestă dominant în construirea echipei, clarificarea obiectivelor deperformanţă, clarificarea rolurilor şi responsabilităţile fiecărui supervizat, rezolvarea problemelor

cu care se confruntă asistenţii sociali şi inovarea socială, menită să raspundă dinamicmodificărilor permanente din mediul social de intervenţieF2: Dezvoltarea profesională — urmăreşte dezvoltarea abilităţilor profesionale şi

transmiterea cunoştinţelor, fiind bazată pe o cultură a învăţării permanente. Fiecare pozitie deasistent social din cadrul unei organizaţii specializate îndeplineşte anumite sarcini în funcţie deserviciile oferite beneficiarilor şi de modalităţile practice de lucru, condiţionate de culturaorganizaţională.

Nu există o fişă de post standard, deoarece aceasta se adaptează permanent în funcţiede specificul activităţii. De aceea, indiferent de pregătirea academică a absolventului, este

4



necesară pregătirea specifică poziţiei pe care o ocupă. Din acest punct de vedere, supervizorulpreia sarcina de indrumare şi formare continua a asistentului social.

F3: Socializarea personalului — este implicată în procesul prin care celor supervizaţi li seinduc valorile, standardele şi comportamentele dezirabile pentru organizaţie şi pentru profesie.Acest lucru se poate obţine prin: revalorizarea experienţei trecute în contextul actual, dezvoltareaataşamentului supervizaţilor faţă de profesie şi organizaţie, orientarea şi integrarea supervizaţilor

în cadrul echipei, monitorizarea şi menţinerea atitudinilor şi comportamentelor lor. Supervizorul îndep1ineşte, prin poziţia sa, şi un rol de construire a echipei. Prin activităţile propuse în cadrulgrupului de persoane supervizate, supervizorul mediază modul în care ele construiesc definiţiicomune ale unor situaţii cu care se confnuntă. Socializarea supervizaţilor înseamnă, pe de oparte, construirea acestor interpretări prin negociere şi, pe de altă parte, internalizarea lor subforma unor reguli, valori şi norme organizaţionale; în consecinţă, identitatea profesională amembrilor echipei este şi un rezultat al supervizării.

F4: Oferirea serviciilor — această funcţie urmăreşte asigurarea calitaţii serviciilor lanivelul standardelor profesionale şi ale agenţiei, prin evaluarea permanentă a serviciilor oferite şiadaptarea acestora la nevoile beneficiarilor, rezultatul este, în mod obligatoriu, îmbunătaţireaserviciilor oferite clienţilor prin diversificarea acestora. Îndeplinirea acestei funcţii participă laflexibilizarea permanentă şi adaptarea continuă a serviciilor la nevoile existente, printr-un procesde modelare profesională a supervizaţilor şi, implicit, a supervizorului. Monitorizarea calităţiiserviciilor de către supervizor urmărete şi protejarea c1ienţilor faţă de orice risc care poateapărea din cauza intervenţiei asistentului social.

Principiile supervizării

Pornind de la principiile supervizării enunţate de O’Donoghue (1998: 2-8), putem realiza oclarificare a acestora astfel:

a) Toţi asistenţii sociali au nevoie de supervizare. Acest principiu subliniază nevoia desupervizare a asistenţilor sociali, indiferent de vechime, de expenienţa personală încadrul serviciilor sociale sau de nivelul de pregătire. Nevoia de supervizare esteaccentuată de contextul în care îşi desfăşoara activitatea asistentul social, de dinamicapermanentă a câmpului în care acţionează şi de răspunsurile necesare pentru rezolvareaproblemelor clienţilor.

b) Supervizarea este o activitate încurajată şi recunoscută de către organizaţie.Supervizarea profesională a asistenţilor sociali trebuie să fie recunoscută de organizaţie, fie subforma supervizării interne (prin includerea unei poziţii specializate în organigrama agenţiei), fiesub forma supervizării externe (prin apelarea la un supervizor din afara organizaţiei). Organizaţiileinteresate de imbunătăţirea calităţii serviciilor specializate pe care le oferă vor recunoaşte în modindubitabil nevoia de supervizare şi rolul acesteia în calitatea serviciilor oferite.

c) Supervizarea înseamnă împărţirea responsabilităţii . Tehnica ,,aruncării pisicii în curtea supervizorului”, utilizată de supervizaţi, urmeşte împărţirea responsabilităţii şi eliminareastresului atunci când aceştia se confruntă cu o situaţie dificilă. Decizia de a acţiona este împărtăşită cu supervizorul, iar rezultatele obţinute sunt dependente de calitatea procesului desupervizare; supervizorul este, din această perspectivă, evaluat şi în funcţie de rezultatele pecare le înregistrează echipa supervizată de el.

d) Supervizarea răstoarnă piramida ierarhiei organizaţionale. Datorită funcţiilor pecare le are supervizarea, aceasta ajunge săt ,,răstoarne” piramida organizaională. În mod obişnuit, reprezentăm structura organizaţională ca pe o piramidă cu vârful în sus,managerul ocupând poziţia cea mai înaltă, supervizarea rastoarnă această perspectivă,supervizorul fiind văzut ca o persoană-resursă pentru toţi angajaţii supervizati.,, Răsturnarea piramidei” presupune schimbarea stilului de comunicare, a controlului, sprijinului şievaluării angajaţilor; creşterea încrederii supervizaţilor în persoana supervizorului datorită acesteirelaţii profesionale puternice se manifestă prin faptul că ei îl abordează ori de câte ori simtaceastă nevoie, supervizorul fiind considerat o persoană specializată care oferă serviciiangajaţilor.

e) Supervizarea se bazează pe negociere şi oferă soluţii pentru rezolvarea

5



conflictelor . Conflictele din sânul organizaţiei apar de cele mai multe ori atunci când existăinterpretări diferite ale aceleiaşi sitiaţii şi când asteptările persoanelor implicate sunt difenite, chiar contradictorii. Supervizarea urmăreşte şi atenuarea conflictelor prin negocieri individuale şi degrup ale interpretărilor diferite date anumitor situaţii. Negocierea intervine la nivelul tuturor laturior caracteristice supervizării, fiind un element esenţial al acestui proces.

f)Supervizarea este permanentă. Chiar dacă unii asistenţi sociali consideră că

supervizarea este necesară numai atunci când e cerută de supervizat, practica a demonstrat că, în lipsa supervizării permanente, se produce o diminuare a calităţii serviciilor oferite.Supervizarea nu este doar un proces de consiliere şi terapie a asistentului social, la care acestapoate apela numai atunci când are nevoie, ci şi o practică recunoscută de organizaţie pentru îmbunătăţirea serviciilor şi dezvoltarea celor mai bune metode de intervenţie.

g) Supervizarea promovează critica reflexivă, competenţa, împuternicirea şi responsabilitatea. O altă funcţie a supervizării este cea de evaluare şi de dezvoltare acompetenţei şi, implicit, a responsabilităţii. Prin procesul de supervizare se dezvoltă criticareflexivă, orientată spre propria experienţă a supervizatului, raportată la unele cadre obiective deevaluare profesională. Asistentul social nu este un simplu executant al unor dispoziţii primite de lamanager sau supervizor, ci participă activ la identificarea celor mai bune soluţii pentru rezolvareaunor probleme ale clientului.

h) Supervizarea este una dintre cele mai importante şi mai puternice relaţii profesionale. În primul rând, supervizarea este o relaţie profesională stabilită între un asistentsocial practician şi un altul cu o experienţa mai bogată, pregătit în acest sens. Această relaţieeste puternică şi importanta tocmai datorită orientării ei spre lucrul în echipă, luarea unor decizii în ceea ce priveşte practica asistentului social, nevoia de formare şi perfecţionare. Bazată pe încredere, relaţia dintre supervizor şi supervizat se dezvoltă şi captă consistenţă pe măsură ceambii au ceva de câstigat de pe urma ei.

i) Supervizorul sprijină asistenţii sociali să le ofere clienţilor servicii de calitate. Unpunct important în clarificarea influenţei pe care o are supervizarea în oferirea serviciilor decalitate este reprezentat tocmai de modul în care este văzut un asemenea serviciu. Din punctulnostru de vedere, calitatea unui serviciu social e data de modul în care este realizată intervenţia în lucrul pe caz. Un serviciu de calitate este cel care se orientează, în primul rand, spre client,spre nevoile sale şi spre satisfacerea acestora, prin crearea condiţiilor de reducere a dependenţeipersoanei faţă de serviciul social primit.

j) Supervizorul sprijind asistenţii sociali să menţină standarde profesionale

ridicare. Standardele de calitate în serviciile sociale reprezintă un reper pentru intervenţia socialădestinată modificării situaţiei clienţilor. În cadrul procesului de supervizare, supervizorul seasigură că asistentul social acţionează conform standardelor stabilite pentru activitatea saspecifică, iar în cazul în care nu există standarde oficiale, supervizorul are rolul de a le stabili,acestea devenind cerinţe obligatorii pentru activitatea asistentului social.

k) Supervizarea este una dintre cele mai importante activităţi în cadrul serviciilor sociale, atât pentru organizaţie, cât şi pentru beneficiarii serviciilor . Chiar dacă supervizareanu reprezintă oferirea unor servicii directe către beneficiarii programelor de asistenţa socială, eaeste identificată ca o activitate de sprijinire a celor care oferă aceste servicii directe. Contactulzilnic al asistenţilor sociali cu problemele clienţilor lor prezintă riscuri în ceea ce priveşteintegritatea personală. De aceea, funcţia terapeutică a supervizării creează o relaţie puternică între supervizor şi supervizat, dincolo de aspectele administrative ale activitaţii.

1) Supervizarea îşi propune să se asigure că asistenţii sociali îşi cunosc rolurile şi

responsabilităţile. Fiecare asistent social angajat pe un anumit program trebuie să îndeplinească anumite sarcini şi să-şi asume responsabilităţi legate de acestea. Este interesantfaptul că supervizarea operează, în primul rând, cu conceptul de responsabilitate, care 1-a înlocuit pe cel de obligaţie. Toate sarcinile asistentului social sunt incluse în fişa postului, iar supervizorul discută periodic şi analizează împreună cu el aceste responsabilităţi şi sarcini.Organizaţiile flexibile, obligate să lucreze pe baza finanţărilor obţinute în urma propunerilor deproiecte, revizuiesc periodic aceste fişe de post si le adaptează conform exigenţelor fiecăruiprogram în parte. Nu există o fişa standard a asistentului social, iar asistenţii sociali care lucreazape aceeaşi poziţie pot avea responsabilităţi şi sarcini diferite. Discuţiile supervizorului cuasistentul social supervizat nu urmăresc doar testarea acestuia din urmă în ceea ce priveşte

6



cunoaşterea fişelor de post, ci şi analiza acestor fişe şi a modului în care asistenţii sociali leinterpretează prevederile.

m) Supervizarea urmăreşte sprijinirea asistenţilor sociali pentru atingereaobiectivelor de performanţă. Obiectivele de performanţă stabilite pentru fiecare asistent social în parte reprezintă o operaţionalizare a indicatorilor de implementare cât şi a celor de impact; cualte cuvinte, obiectivele de performanţă ne dau o imagine atât a modului cum lucrează asistentul

social în cadrul serviciilor sociale, cât şi a impactului intervenţiilor sale asupra beneficiarilor,asupra imaginii organizaţiei, a parteneriatului cu celelalte instituţii.n) Supervizarea asist ă la identificarea şi managementul stresului asistentului

social, generat de rolurile pe care le are de indeplinit . Supervizorul are rolul de a verificapermanent ,,încărtura” asistentului social, urmăreşte stabilirea unui număr optim de cazuri active,astfel încât calitatea serviciilor să nu fie afectată, clasifică împreună cu supervizatul tipurile decazuri şi modalităţile diferite de intervenţie, priorităţile şi urgenţele la care trebuie să răspundaasistentul social.

o) Supervizorul se asigură că asistentul social are resursele necesare pentru a-şi desfăşura activitatea şi administrează eficient aceste resurse. Funcţia administrativă asupervizarii urmăreşte şi modul în care sunt administrate resursele — altfel spus, modul cum suntalocate şi folosite acestea de către supervizaţi. Până şi planificarea orarului deplasărilor pe terenreprezintă uneori o sursă de stres şi frustrare, dacă nu există o politică clară în această privinţă.Planificarea activităţii asistentului social este dependentă de condiţiile impuse de resurseleexistente, de condiţiile clientului şi de strategia organizaţiei.

p) Supervizarea se bazează pe metodele de educare a adulţilor . Din punctul devedere al funcţiei educative, supervizorul poate fi considerat un îndrumător (coach) sau un tutore.El identifică nevoile de formare ale supervizaţilor, planifică şi organizează unele programe deinstruire specifice programelor în care aceştia îşi desfăoară activitatea şi face recomandări înceea ce priveşte urmarea unor programe de pregătire continuă a personalului. Întrucâtsupervizorul este un îndrumător, metodele folosite pentru transmiterea informaliilor cătresupervizat nu sunt cele specifice mediului academic, ci se adapteaza nevoilor şi abilităţilor deformare ale adulţilor.

Tipuri de supervizare

Pentru a realiza o tipologie a supervizării, putem lua în considerare trei sisteme dereferinţă: relaţia supervizorului cu organizaţia, forma de organizare şi perspectiva de abordare arealităţii. Tinând cont de aceste criterii, întâlnim următoarele forme ale supervizării:a) dacă privim supervizarea din punctul de vedere al relaţiei supervizorului cu organizaţia, putem întâlni:a. 1. supervizarea internă, dacă supervizorul este din interiorul organizaţiei;a.2. supervizare externă, atunci când supervizorul nu face parte din structura organizaţiei, ci esteo persoană din afara acesteia;b) după forma de organizare a supervizării, întâlnim:b. 1. supervizare individualä;b.2. supervizare de grup;c) din perspectiva de abordare a realităţii, putem identifica:c. 1. supervizare clasică, centrată pe problemă;

c. 2. supervizare apreciativă, centrată pe apreciere.

Fig. 3 – tipuri de supervizare

7



În practică, intâlnim forme combinate ale acestor tipuri de supervizare (vezi tabelul nr. 3),fiecare prezentând anumite avantaje şi dezavantaje;

Supervizarea internăSupervizarea internă se referă la situaţia în care activitatea de supervizare este realizată

de o persoanä specializată din structura internă a organizaţiei. Aceasta nu reprezintă rezultatuliniţiativei unui asistent social experimentat, ci o recunoaştere instituţională şi un suport din partea

agenţiei pentru angajaţii săi.Acest lucru este sesizabil în organigrama instituţiei, prin includerea poziţiei de supervizor în structura organizţionaăa. Existenţa unui supervizor în cadrul echipei este o deciziemanagerială şi are ca motor dorinţa de a avea siguranţa ofertei unor servicii de calitate. Esteadevărat că existenţa permanentă a unui supervizor în cadrul organizaţei e costisitoare şi, decele mai multe ori, nu este recunoscută ca o nevoie. În sistemul guvernamental din Româniasupervizarea asistenţilor sociali este, în general, axată pe latura administrativă a acestui proces, în defavoarea celei de formare şi sprijin; din punctul nostru de vedere, responsabilităţilesupervizării ar putea fi preluate de şefii de servicii existenţi în structura acestor instituţii. Îngeneral, supervizarea internă, sub toate aspectele sale, este o practică specifică organizaţiilor nonguvernamentale, mai ales celor de origine străină. Practica din ţările occidentale a fosttransferată organizaţiilor din.

Promotorii supervizării interne au în vedere o seamă de avantaje ale acesteia:1. includerea în structura organizaiei a unei poziţii de supervizor este o garanţie a calităţiiserviciilor oferite de instituţie2. supervizarea internă este mai accesibilă membrilor echipei, find văzută ca un serviciupermanent pus la dispoziţia acestora,3. existenţa supervizorului face ca o parte din atribuţiile managerului să fie delegatesupervizorului4. existenţa unui feedback permanent legat de practica asistenţilor sociali, a dinamicii din câmpulsocial şi a nevoilor de formare face organizaţia mai receptivă şi mai flexibilà;5. reducerea riscurilor legate de conflicte între membrii echipei cauzate de procesul de negociereiniţiat şi menţinut de supervizor;6.adaptarea permanentă a serviciilor sociale oferite la contextul social în care se desfăşoarăactivitatea asistenţilor sociali7.creşterea eficienţei activitătii asistenţilor sociali prin urmărirea planurilor individuale stabilite încadrul procesului de supervizare

8.stabilitatea organizaională şi consolidarea unor practici profesioniste, a unor modele de serviciisociale eficiente,9. supervizorul are posibilitatea de a cunoaştere în detaliu cazuistica, modelele de intervenţie şirezultatele obţinute de fiecare asistent social în parte;10.existenţa unor informaţii relevante, necesare în evaluarea periodică a personalului,11.,,răsturnarea” piramidei organizaţionale şi crearea unui climat de lucru pläcut pentru asistenţiisociali,12. funcţia educativă i cea de sprijin pot fi dezvoltate, mai ales că supervizorul se poate deplasape teren împreună cu supervizatul la cazurile speciale;13. monitorizarea permanentă a standardelor de calitate şi a obiectivelor de performanţă pentrufiecare asistent social în parte etc.Pot fi menţionate însă şi dezavantaje ale acestui tip de supervizare:1. costuri ridicate legate de plata lunară a unui salariu pentru supervizor;

2. fiind internă, supervizarea are un caracter obligatoriu, impus agajaţilor 3. există riscul accentuării funcţiei administrative a supervizarii;4.dificultatea de a obţine fondurile necesare includerii unui supervizor în structuraorganizaţională.

Supervizarea externăSupervizarea externă se referă la situaţia în care organizaţia apelează la o persoană din

afară pentru a conduce procesul de supervizare. Ea poate fi permanentă, periodică sautemporară. Supervizarea este asigurată pe baza unui contract între organizaţie şi supervizor,care prevede în mod obligatoriu confidenţialitatea datelor obţinute în procesul de supervizare.Supervizorul extern trebuie să aibă experienţă în domeniul de intervenţie a asistenţilor sociali

8



supervizaţi şi îndeplineşte toate funcţiile supervizării. Supervizarea externă este, în principal,utilizată pentru supervizarea de grup deoarece prezenţa unei persoane din afara organizaţieistructurează diferit grupul.

Organizaţia care decide să apeleze la supervizare externă ar putea lua în calculurmătoarele avantaje:1.costurile pentru supervizare externă sunt mai scăzute în comparaţie cu cea internă;

2. supervizorul extern poate aduce în organizaţie perspective diferite şi multiple privind intervenţiaasistenţilor sociali;3. supervizorul este mai puţin implicat în organizaţie, mai detaşat şi neutru, inclusiv faţă decultura organizaţiei în care acţionează;4. asistenţii sociali pot avea mai multă încredere în supervizor în ceea ce priveşte informaţiile pecare i le oferă acestuia;5. supervizoml nu îndeplineşte unele dintre atribuţiile specifice managerului;6. rapoartele de supervizare şi recomandările externe pot constitui resurse importante pentruimbunătăţirea activităţii;7. creterea eficienţei activităţii asistenţilor sociali prin urmărirea planurilor individuale stabilite încadrul procesului de supervizare;8. supervizarea externă asigură condiţii mai bune pentru îndeplinirea funcţiei sale terapeutice;9. oportunitatea unei evaluări obiective a personalului supervizat;10. monitorizarea permanetă a standardelor de calitate şi a obiectivelor de performanţă pentrufiecare asistent social în parte etc.

Supervizarea externă are şi dezavantaje, dintre care putem aminti:1. instabilitate crescută în ceea ce priveste relaţia organizaţiei cu supervizorul extern, colaborareacu acesta fiind dependentă de sursele de finanţare;2. supervizarea externă poate fi un serviciu temporar care nu este permanent la dispoziţiasupervizaţilor;3. supervizorul extern intervine pentru atenuarea conflictelor mai ales în situaţie de criză, acestanu poate lucra pentru prevenirea acestora;4. supervizarea externă participă mai puţin la adaptarea continuă a serviciilor sociale oferite lacontextul social în care se desfaoară activitatea asistenţilor sociali5. riscul supervizării de a oferi soluţii şablon, din cauza tendinţei de generalizare a experienţei.

Supervizarea individuală

Supervizarea individuală în asistenţa socială reprezintă o intervenţie iniţială de unasistent social cu experienţă asupra unuia cu mai puţină experienţă în scopul dezvoltăriiprofesionale a celui din urmă şi pentru monitorizarea calităţii serviciilor profesioniste oferiteclienţilor de către acesta. Indiferent de modelul adoptat, supervizarea este o intervenţie prin careasistentul social cu mai puţină experienţă este sprijinit de supervizor pentru a-şi dezvoltaabilităţile şi competenţele pe programe sociale specifice, într-un cadru caracteristic educaţieiadulţilor. Acest proces are trei dimensiuni:a) administrativă, care se concentrează asupra a ceea ce face asistentul social;b) de sprijin, care ia în considerare ceea ce simte supervizatul;c) educativ , care se orientează spre ceea ce gândeşte asistentul social supervizat.

Supervizarea individuală reprezintă şi o relaţie profesională permanentă stabilită întresupervizat şi supervizor, ambii având responsabi1ităţi în dezvoltarea acestui proces. În general,asistenţii sociali apreciază supervizarea individuală pentru că aceştia sesizează atenţia specială

acordată activităţii lor, le oferă posibilitatea de a fi iniţiatorii unui proces de invăţare pe anumitearii specifice de acţiune şi îşi pot dezvolta ailităţile prin contactul direct cu supervizorul. Asistentulsocial supervizat contientizează timpul special acordat de supervizor şi are permanentfeedbackuri de la acesta în legăcură cu serviciile directe oferite, cu situaţiile particulare în careacţioneazî. Punctul de plecare în supervizarea asistentului social îl constituie studierea lucrului pecaz, analiza şi identificarea modalităţilor de acţiune în practica acestuia.

Supervizarea individuală se realizează în cadrul şedinţelor de supervizare la careparticipă asistentul social şi supervizorul, conform unei planificări stabilite de comun acord şi unuiplan de supervizare. Supervizorul realizează toată docurnentaţia legată de supervizarea fiecăruicaz în parte, care se regăseşte în notele cazului discutat.

9



Notele de supervizare reprezintă un instrument util pentru ca supervizorul să urmărească îndeplinirea sarcinilor supervizatului, realizarea obiectivelor stabilite împreună, constituind, defiecare dată, un punct de plecare în şedinţa de supervizare. De aici se poate desprinde ideeanevoii de supervizare permanentă, deoarece fiecare etapă a interventiei asistentului social facepane din acest plan. Urmărirea planului de către supervizat reprezintă o responsabilitate asumatănu numai faţă de client, ci şi faţă de supervizor.

Supervizarea de grupSupervizarea de grup este o formă a supervizării utilizată şi în asistenţă socială care sebazeaza pe interacţiunile din cadrul grupului de asistenţi sociali supervizaţi. Ea se aplică atuncicând supervizaţii au suficientă experienţă în cadrul serviciilor pe care le oferă, când grupul este îndeajuns de consolidat şi când prezenţa supervizorului e acceptată de membrii grupului.

Sedinţa de supervizare de grup este o întâlnire la care participă asistenţii sociali pentru aidentifica cele mai potrivite soluţii la problemele cu care se confruntă. Supervizarea de grup esteo întâlnire profesională, planificată şi organizată, având ca obiective: evaluarea unor situaţii specifice cu care se întâlnesc asistenţii sociali în practică, învaţarea din propria experienţăşi din experienţa celorlalţi, rezolvarea conflictelor din cadrul grupului, terapia de grup etc.

Procesul de supervizare de grup poate fi aplicat numai în cazul în care există ,,un număr minim de trei persoane în grup” (Proctor, 1997), din care prima este prezentator, a douaobservator şi ultima consultant. În cadrul supervizării de grup, observatorii notează individualelementele propuse pentru dezbatere, feedbackurile primite din partea consultanţilor, iar acestedocumente îi vor fi predate prezentatorului (asistentului social supervizat). Prin şedinţele desupervizare de grup se urmăreşte obţinerea unor soluţii la unele probleme, inclusivadministrative, ale asistenţilor sociali, prin participarea membrilor cu acelaşi rang din cadrulechipei, adică a persoanelorr care ocupă poziţii echivalente în ierarhia organizaţională.Organizarea şedinţei de supervizare

Orele de desfăşurare a supervizării de grup se stabilesc în funcţie de timpul disponibil almembrilor grupului. Invitaţia pentru întlnire este lansată cu şase şapte zile înainte de realizarea şituturor participanţilor li se reaminteşte de întâlnire cu o zi înainte de aceasta. De obicei, spatiuleste izolat şi aerisit, fără multe portere, tablouri etc. pentrru a nu distrage atenţia celor careparticipă.supervizorul se asigură că scaunele şi mesele sunt poziţionate în cerc, astfel încât săvadă pe fiecare, că există unele produse (cafea, apă minerală) pentru a crea o atmosferă cât maiplăcută. Uneori se pot folosi aparate de înregistrare (camera video, reportofon), mai ales dacă înurma şedinţei de supervizare se urmăreşte realizarea unor sesiuni de video interaction (sesiune

de comentarii, care să ducă la modificarea practicii, pe baza experienţei înregistrate). În general,o şedinţa de supervizare de grup durează între 60 şi 90 de minute. În introducere, supervizorulfurnizează grupului mai multe informaţii despre scopurile întâlnirii de grup şi asistentul social îşiprezintă cazul. Supervizorul informează participanţii despre regulile şedinţei de supervizare,modalitatea de organizare şi rolurile celor prezenţi. Pentru o bună comunicare, pentru reţinereanumelor, se pot folosi ecusoane, mai ales dacă supervizorul este extern.Roluri în cadrul supervizării de grup

In cadrul întâlnirii de supervizare de grup, întâlnim trei roluri ale supervizaţilor:prezentator, observaror şi consultant (Proctor, 1997), la care se adaugă cel de facilitator,indeplinit de supervizor. În grupurile de supervizare cu experienţăt, rolul de facilitator poate fipreluat de un membru al grupului.

Prezentatorul expune cazul pentru discuţie; acesta alege jumătate din participanţi dreptconsultanţi pentru cazul prezentat, iar restul participanţilor rămân observatori. Prezentatorului i se

oferă această posibilitate tocmai pentru că este în măsură să aleaga cei mai potriviţi consultanţi, în funcţie de criterii personale: experienţăt, afinităţi, lucrul pe acelaşi tip de cazuistică, pregătireetc. Prezentatorul urmărşte să descrie cazul, scopul pentru care îl prezintă în grupul desupervizare şi ce şateptări are de la consultanţi, intervenţia realizată la nivelul cazului, descriereamodalititţilor de lucru şi rezultatele înregistrate, concluziile şi planul de acţiune pentru viitor.Prezentatorul răspunde la întrebările adresate de consultanţi şi interpretează comentariilerealizate de observatori; totodată, el precizează care dintre observaţii i se par mai utile pentrucontinuarea lucrului pe cazul prezentat.

Observatorii sunt persoanele care nu se implică în discuţie, nu pun întrebări i chiar spaţialocupă o poziţie marginală în cadrul grupului. Ei işi notează observaţiile legate de caz, de rolurile

10



asistentului social implicat în rezolvarea cazului, de prezentarea sa, de comentariile legate deintervenţie şi rezultate. Aceştia vor putea oferi comentarii verbale la finalul întâlnirii desupervizare; ci observă expunerea prezentatorului, răspunsurile şi întrebările consultanţilor. Deobicei, aceast discuţie dintre prezentator şi consultanţi durează între 30 şi 45 de minute. Pentru amonitoriza timpul alocat cazului şi, implicit, şedinţa de supervizare, unul dintre observatori arerolul de a controla timpul fiecărei etape a procesului de supervizare de grup. După depaşirea

acestei etape, fiecare observator îşi prezintă comentariile pentru tiecare secţiune stabilită la începutul şedinţei de supervizare, în funcţie de scopurile propuse de prezentator.Consultanţii sunt persoanele desemnate de prezentator să interpreteze datele furnizate

de acesta şi rolul lor este de a-i ajuta să atingă scopurile propuse pentru întâlnirea desupervizare. Ei pot sa pună întrebări pentru clarificare, să interpreteze datele oferite deprezentator şi să-I sprijine pentru clarificarea relaţiei cu clientul său. Interpretările lor legate dediferite arii ale prezentării sunt considerate feedbackuri pentru prezentator şi pot fi completateprin recomandări adresate acestuia.

Supervizorul îndeplineşte rolul de facilitator al grupului de supervizare; el ajută laselectarea celor mai potrivite soluţii şi moderează grupul, astfel încât acesta poate atingeobiectivele stabilite de la început. În cadrul acestui grup, supervizorul are rol de ,,evaluator,terapeut, profesor şi consultant” (Williams, 1992).

El are rolul de a preveni riscul ca asistentul social supervizat (prezentatorul) sădevină client sau să fie tratat ca atare de ceilalţi participanţi la şediţa de supervizare. El seasigură că toţi participanţii respectă situaţia profesională prezentată de supervizat şi o înţeleg carelaţie profesională. Facilitatorul are responsabilitatea de a organiza şedinţa de supervizare,monitorizează agenda de lucru, se asigură că întrebările puse de consultanţi sunt puse în ordineşi în legatura cu subiectul aflat în discuţie, protejează supervizaţii de întrebarile tendenţioase cepot apărea ca rezultat al interacţiunii de grup, monitorizează prezentarea pe care o facesupervizatul şi se asigură că acesta nu omite informaţii utile pentru analiză din partea celorlalţi, încurajează şi susţine supervizatul pentru a extrage cele mai relevante observaţii din parteaconsultanţilor şi a observatorilor şi se asigură ca el oferă feedback la observaţiile primite dinpartea celorlalţi participanţi.

Pentru a-şi îndeplini rolul de facilitator, supervizorul trebuie să respecte câteva reguli:a) să cunoască foarte bine cazul luat n disciţie şi prezentat de supervizat în cadrul

întâlnirii de grup;b) să sprijine supervizatul să-şi srabilească obiectivele supervizării;

c) să trateze toţi participanţii cu respect şi în mod egal;d) să aibä răbdare cu persoanele care se exprimă cu dificultate şi să le încurajeze să

comunice;e) să nu se implice prin oferirea unor răspunsuri din poziţia de expert sau consultant;f) să nu creeze imaginea specialistului care are răspunsuri la toate întrebările;g) sã manifeste fermitate în ceea ce priveşte păstrarea temei de discuţie;h) să nu fie partizanul unor opinii exprimate de consultanţi în timpul prezentării diferitelor

puncte de vedere;i) să fie un ascultător activ, capabil să extragă elementele esenţiale ale expunerii şi să

ofere feedback atunci când supervizatul prezintă ideile care au fost puse de consultanţi şi pe carele consideră utile;

j) să fie prietenos, cald şi amabil;k) să abă o atitudine pozitivA care să incurajeze participanţii;

1) să fie flexibil, dinamic;m) să urmărească încadrarea discuţiilor în secţiunile prezentate la inceputul şedinţei desupervizare etc.

Etapele supervizării de grupŞedinţa debutează cu prezentarea de către supervizor a obiectivelor supervizării şi a

sesiunilor de discuţie. Apoi urmează prezentatorul (asistentul social supervizat), care alegeconsultanfli. Observatorii sunt cei care nu au fost aleşi de prezentator. Supervizatul prezintă cazulpe care doreşte să-l aducă în discuţie în aproximativ 20 de minute, după care consultanţii pun întrebări şi formulează recomandari. De obicei, se preferă întrebările din partea consultanţilor,

11



pentru că acestea pot ajuta supervizatul să găsească singur răspunsuri la ele. În acest timp,observatorii notează individual informaţiile considerate relevante din prezentarea supervizatului,din întrebarile consulanţilor şi din feedbackurile supervizatului la aceste întrebări. Spre final,observatorii prezintă pe rând observaţiile lor legate de proces.Wilbur şi colaboratorii săi propun o structură a grupului de supervizare în şase etape, pe care leprezentam în continuare.

Etapa 1: Prezentarea informaţiilor şi cererea de ajutor . După introducerea realizată desupervizor, prezentatorul (asistentul social supervizat) prezintă cazul pe care doreşte să-l aducă în discuţie. El face o cerere de ajutor adresată echipei, după prezentarea sumară a cazului. Încadrul acestei etape observatorii notează datele semnificative.Etapa 2: Etapa întrebărilor . Consultanţii selectaţi de prezentator din cadrul grupului îşi pun, perând, întrebări supervizatului în legatură cu cele prezentate de acesta. Întrebările au rolul de aclarifica unele neînţelegeri legate de descrierea făcută de supervizat şi de a aprofunda cazul.Acest proces se repetă până se epuizează întrebările; fiecare consultant adresează câte o întrebare, după care procesul se reia, până se epuizează întrebarile. Şi în această etapăobservatorii notează întrebările adresate de consultanţi.Etapa 3: Feedbackul şi consultarea. Este etapa în care consultanţii, sub îndrumareasupervizorului, dezbat subiectul de discuţie în funcţie de întrebările puse de aceştia; şi în aceastăetapă răspunsurile date de consultanţi sunt analizate din perspective diferite: din perspectivaclientului, a consultantului, a asistentului social şi a misiunii organizaţiei.Etapa 4: Pauza de refle cţ ie. În această etapă se ia o pauză de cinci-zece minute, fàră casupervizatul să discute cu membrii grupului. Pentru el este un timp de reflecţie asupra celor discutate, iar pentru consultanj este un moment de discuţii Informale.Etapa 5: Răspunsurile supervizatului . Este etapa în care supervizatul (prezentatorul) răspundela întrebările primite din partea consultanţilor în legătură cu tema, problema, clientul, modaitateade lucru etc. Nici un consultant sau observator nu are voie să întrerupă prezentarea răspunsurilor date de acesta.Etapa 6: Etapa analizei . Este etapa în care intervin observatorii, ce îi prezinta comentariileindividuale legate de fiecare etapă în parte, iar supervizorul realizează un sumar al celor discutate. Urmează discuţiile la care participă toţi membrii grupului. În final, supervizorul prezintăprocesul întâlrii în cadrul şedinţei de supervizare şi anunţă următoarea întalnire (Wilbur , 1994).

Există multe modele de supervizare de grup, dar ne-am oprit asupra acestuia tocmaidatorită uşurinţei cu care poate fi organizată o sedinţă de supervizare de grup, urmărind rolurile

fiecărui participant la întâlnire. Simplitatea acestui model este data şi de faptul că e structurat şiaplicabil oricărui grup de asistenţi sociali care optează pentru supervizarea de grup. Supervizorulsau facilitatorul poate fi o persoană din interiorul echipei sau externă acesteia. Utilizareamodelului rămâne o opţiune a fiecărei echipe de profesionişti în parte, în funcţie de nivelul depregătire şi de obiectivele supervizării.

Avantaje şi dezavantaje ale supervizării de grupCa orice practică în asistenţa socială, supenvizarea de grup prezintă unele avantaje şi

dezavantaje. Alegerea acestei practici pentru supervizarea echipei de asistenţi sociali reprezintăo opţiune a echipei de management în funcţie de scopurile supervizării, de resursele necesare şde caracteristicile echipei de asistenţi sociali. Bernard şi Goodyear (1998) prezintă unele avantajeale supervizării de grup: a) economie de timp şi bani; b) oportunităţi de învatare în grup; c) unnivel scăzut de dependenţa a supervizaţilor faţă de supervizori; d) un nivel ridicat, complex şidivers de informaţii legate dc cazuistică; e) stabilirea în grup a unor criterii care duc la creterea

calităţii serviciilor; 1) o viziune mai complexă a supervizaţi1or în ceea ce priveşte intervenţia; g)oglindirea intervenţiei supervizaţilor şi modelarea acţiunilor lor prin interacţiunile cu ceilalţi. Pe dealtă parte, aceeaşi autori prezintă şi unele dezavantaje ale supervizării de grup, cum ar fi: a)confidenţialitatea privind cazurile poate fi încălcată dacă nu sunt clarificate şi respectate regulistricte în ceea ce priveşte prezentarea acestora în sedinţele de supervizare; b) grupul desupervizare nu poate înlocui supervizarea individuală şi consilierea supervizatului; c) uneleaspecte ale dinamicii grupului pot influenţa negativ procesul de învăţare; d) grupul de supervizarese poate concentra foarte mult asupra problematicii, şi nu asupra situaţiilor particulare pentru căunii dintre membri pot fi puţin interesaţi de subiect:

12



e) asistenţii sociali nu au la îndemână permanent posibilitatea de a discuta cu supervizorul, atuncicând au nevoie.

Supervizarea centrată pe problemă

Supervizarea centrată pe problemă urmăreşte identificarea problemelor cu care seconfruntă asistentul social în rezolvarea cazului, diagnoza problemelor clienţilor serviciilor sociale,

analiza cauzelor problemei o găsirea soluţiilor pentru eliminarea acestora. Dacă supervizorul şisupervizatul se centrează pe cauzele problemei, lucru vizibil atât din modul realizarilor supervizării, cât şi al intervenţiei desfăsurate în funcţie de asteptările supervizorului, focalizeazăatenţia asistentului social pe trecut, pe momentele apariţei şi dezvoltării acestei situaţii carereprezintă problema de rezolvat. Discuţiile dintre supervizor şi asistent social sunt dirijate de întrebări ce generează răspunsuri cauzale, de identificare a motivelor pentru care clientul se află într-o anumită situaţie, a cauzetor ce au determinat apariţia problemei şi a explicaţiilor privindmodul cum pot fi eliminate cauzele generatoare.

În multe situaţii ale practicii sociale cauzele sunt diverse şi uneori dificil de identificat;deseori aceste cauze nu mai pot fi modificate şi supervizarea are rolul de a sprijini asistentulsocial în identificarea soluţiilor la situaţiile prezente (nefiind posibilă înlăturarea cauzelor, soluţialo se concentrează asupra ameliorării ,,simptomelor”). Din acest punct de vedere, supervizareaeste direcţionată spre identificarea efectelor problemei şi a soluţiilor pentru diminuarea lor.

Chiar dacă supervizarea este centrată pe soluţii, punctul de plecare al analizei îireprezintă tot problema. De aceea, indiferent de modul de abordare a problemei, ,,punctele slabe,limitările, problemele, lipsurile şi eşecurile au rămas filtre prin care majoritatea practicienilor dindomeniul social văd clienţii serviciilor pe care le oferă” (Cohen, 1999)

Supervizarea apreciativăEvaluarea bazată pe problemă încurajează exp1icaţii de tip individualist asupra

problemelor cu care se confruntă clientul, pe când evaluarea apreciativă reconsideră situaţiaclientului prin explicaţii de ordin social şi de mediu. ,,Atunci cand condiţiile sociale, cum ar fisărăcia, par sa limiteze abilitaţile persoanelor de a-şi organiza viaţa, atenţia este îndreptatădeseori exclusiv spre eforturile de a schimba comportamentul celor afectaţi.” (Weick 1989)Deprivările de ordin economic sau altele care limitează oportunităţi1e persoanelor pot fi depăşiteatunci când asistentul social propune o intervenţie apreciativă, prin identificarea şi evaluareamodului cum au fost rezolvate problemele în trecut şi a resurselor disponibile pentru a depăşi

situaţia prezentă.Trecutul este văzut nu numai ca o sumă de nereuşite, probleme şi tragedii, ci ca o gamă variatăde soluii identificate pentru depăşirea acestora în momentele respective.

Perspectiva intervenţiei apreciative, bazată pe punctele tari ale clientului, refuză săidentifice clienţii cu lipsurile, eşecurile sau situaţiile patologice. Once situaţie este regândită dinperspectiva aspectelor pozitive şi a potenţialului pe care clientul îl are:

Perspectiva punctelor tari obligă asistenţii sociali să înţeleagă că indivizii aflaţi într-osituaţie de criză supravieţuiesc sau chiar se dezvoltă. Ei fac faţă deseori, folosind resurseleproprii pe care le identifică în perioade de criză fără a fi obligatorie o intervenţie specializată.Trebuie să ştim ce au făcut, cum au făcut, ce au învăţat din experienţa dificilă şi ce resurse aufost utilizate pentru a trece peste necazurile lor. Oamenii întotdeauna acţionează pentrurezolvarea propriei situaţii, chiar dacă deseori doar decid să fie resemnaţi în acea situaţie. Capracticieni în domeniul social, trebuie să abordăm situaţia, să o elucidăm, şi să găsim şi să

construim soluţii, pornind de la aceste posibilităţi (Saleebey, 1992).Din punctul de vedere al intervenţiei apreciative, indivizii, familiile şi comunităţile pentrucare lucrează profesioniştii sunt experţi în problemele cu care se confruntă, pentru că trăiescsituaţia şi o înteleg cel mai bine, ceea ce reprezintă o importantă resursă pentru rezolvareaproblemelor. Perspectiva apreciativă transformă profesionistul dintr-un actor principal într-oresursă pusa la dispoziţia clienţilor, aceştia din urmă find principalii protagonişti. Practicienii suntinstruiţi pentru a vedea clienţii ca fiinţe umane inteligente, utilizând punctele tari şi resurseleacestora pentru a depăşi situaţiile dificile şi pentru a le mări şansele de a-şi îmbunătăţi propriasituaţie; astfel, o parte a intervenţiei urmreşte transferul de competenţe dinspre specialist spreclient sau ceilaiţi actori aflati în proximitatea clientului (de exemplu, familia).

13



,,A începe cu ceea ce este clientul” (Saleebey 1994) e un imperativ ce mată accentulintervenţiei de pe problemele clientului pe ceea ce face el şi ceea ce este capabil să facă însituaţia în care se află. Atunci când clientul apelează la asistentul social, el îi prezintă acestuia dela început ,,perspectiva vulnerabililă” şi aşteaptă ca asistentul social să empatizeze cu el, cuneplăcerile şi suferinţele lui, să înţeleagă şi să împărtăşească situaţia sa. ,,Identificarea punctelor tari nu este relevantă pentru client în timpul primelor întâlniri centrare prematură pe punctele tari

poate fi interpretată de client ca o lipsă de înţelegere sau chiar ca un refuz din partea asistentuluisocial [de a-i ofeni sprijin].” (McQuaide şi Ehrenreich, 1997) Unii autori pun accent pe dirijareaclienţiior în autoidentificarea punctelor tari; modul de intervenţie apreciativă şi managementul decaz apreciativ nu ignoră problemele cu care se confruntă clientul. Perspectiva punctelor tari ne învaţă însă că nu trebuie să neglijăm mecanismele pe care le foloseşte clientul pentru nezolvareaproblemelor şi dificultăţilor sale.

Diferenţele dintre intervenţia bazată pe probleme şi intervenţia apreciativă (consiruită pepunctele tari şi pe interpretarea apreciativă a situaţiilor) se regăsesc şi înmodul diferit în care sunt văzute supervizarea clasică şi supervizarea apreciativă.

În supervizarea apreciativă, accentul se pune pe evoluarea situaţiillor favorabile, caregenerează noi oportunităţi de învăţare. Atunci când, în cadrul întalnirilor de supervizare,asistentul social prezintă probleme sau puncte slabe ale sale, supervizorul poate încurajaviziunea apreciativă, plecând de la ideea că aceste problemele pot fi ignorate, tocmai pentru aexersa şi a învăţa, împreună cu asistentul social, cum ar putea fi făcută analiza situaţiei plecândde la identificarea succeselor. Williams sugerează că supervizorul trebuie să aibă în vedere,,starea supervizatului”. Bineinţeles că acesta poate descrie starea sa în termeni de probleme saulimitări. Rolul supervizorului este de a transfera interesul şi atenţia asistentului social asuprapunctelor tari şi de a reevalua starea clientului din această perspectivă. Acest transfer oferăposibilitatea refleţiei asupra dezvoltării personale a asistentului social.

Chiar dacă uneori acţiunile intreprinse nu au succes, acestea reprezintă evenimente carepot fi resurse pentru provocările ulterioare. Învăţarea din succese este considerată ,,o condiţienecesară pentru generarea unei intervenţii inovative prin care poate fi facilitată schimbareasituaţiei clienţilor” (Rosenfeld, 1997). Rosenfeld le recomandă asistenţilor sociali şi supervizorilor,pentru a învăţa din succes, trei tehnici:

1) să adopte o atitudine reflexivă;2) să le acorde o atenţie sporită clienţilor care au dezvoltat o atitudine fiexibilă;

3) să intre într-un veritabil parteneriat cu clienţii pentru a învăţa ceea ce ştiu ei.

Supervizarea apreciativă utilizează idei postmoderniste, focalizându-se mai mult pe punctele taridecât pe lipsuri şi limitări, pe potenţial mai degraba decât pe constrângeri, pe posibilităţile viitoare în defavoarea problemelor trecute, utilizând perspective multiple, prin abandonarea adevărurilor universale.

Supervizarea apreciativă îi ajută pe asistenţii sociali să depăşească situaţiile de criză şi,prin evaluarea implicaţiilor pe termen lung, ca parte a strategiei dezvoltării personalului, aceastapoate construi noi competenţe pentru provocări viitoare ale organizaţiei.

Strategii de negociere în procesul de supervizare

Tactica manipulării nivelului cererilor Pentru a ilustra tactica de manipulare a nivelului cererilor din partea supervizaţilor, vom

trece în revistă câteva jocuri descrise de Kadushin (1992)a) ,, Seducerea prin subversiune”, prin intermediul căreia supervizatul afirmă, de

exemplu, că managementul organizaţiei este prost, pentru a crea o falsă solidaritate cusupervizorul şi a sublinia faptul că ambii se subordonează managerului. Acest joc pune accent pelatura ierarhică a organizaţiei şi este iniţiat de către supervizat cu scopul de a obţine anumiteconcesii din partea supervizorului. În situaţia în care supervizorul nu are suficienta experienţă şi

14



nu a dezvoltat o atitudine caracteristică personalului de management, se poate lansa în aceastădiscuţie despre managementul organizaţiei, aprobând uneori tacit observaţiile făcute desupervizat sau, dimpotrivă, respingându-le. Dacă are experienţă şi capacitatea de a anticipaefectele unei astfel de discuţii, supervizorul va orienta procesul de supervizare către evaluareaactivităţii supervizatului şi va incerca să inţeleagă care sunt nemulţumirile acestuia faţă demanagement. Pentru orientarea discutiilor către activitatea şi rezultatele supervizatului,

supervizorul propune teme de discuţie conform ghidului de supervizare construit în prealabil şiprezentat asistentului social în chestiune. Prin atitudinea sa, persoana supervizată încearcă săreconsidere însăşi poziţia supervizorului, fiind subliniată mai ales latura de subordonare faţă deechipa de management. Jocul acesta poate fi sesizat prin expresii verbale de tipul , “Şefii ne cer întotdeauna lucruri imposibile şi cred că eşti de acord cu acest lucru” , ,,Nu-mi place că şi tutrebuie să dai socoteală de activitatea ta, ca şi mine”, ,,Amândoi suntem angajaţi ai organizaţiei şitrebule să respectăm sefli” etcCapcnă, intrarea în joc a supervizorului Supervizatul: M-am gandit foarte mult în uttima săptămână şi mi-am dat seama de faptul căamandoi trebuie să suportăm sarcinde primite de la şefi.Supervizorul: Ai dreptate. Din nefericire, aceasta este situaţia şi trebuie să a acceptăm.Supervizatul: Crezi că putem face ceva pentru a schimba acest lucru ?Supervizorul: Ar fi o soluţie... să discutăm cu şefii şi să încercăm schimbarea situaţiei, care esteatât de incomodă....

Un supervizor experimentat va evita intrarea în acest joc prin direcţionarea discuţiei cătreactivitatea supervizatului şi prin clarificarea poziţiei pe care o are fiecare în cadrul organizaţiei,Exemplu de evitare a jocului iniţiat de supervizat Supervizatul: M-am gandit foarte mult în ultima săptămână şi mi-am dat seama de faptul căamândoi trebuie să suportăm sarcinile primite de la şefi.Supervizorul: Da, trebuie să ne îndeplinim fiecare sarcinile ce ne revin conform poziţiei pe care oavem în cadrul organizaţiei.Supervizatul: Este adevărat...Supervizorul: Hai să ne concentrăm asupra planului pe care 1-am stabilit împreună. Ces-a modificat în situaţia familiei X, de Ia ultima întâlnire pe care am avut-o ?

b) ,, Doi împotriva serviciilor oferite” este jocul prin care supervizatul intenţionează săminimalizeze calitatea serviciilor oferite sau a cererilor pentru îndeplinirea sarcinilor, făcândafirmaţii de tipul: ,,Suntem conştienţi amândoi că lucrurile care se cer pentru îndeplinirea

sarcinilor sunt ridicole, nu-i aşa ?” sau ,,Ştim amândoi că una este teoria şi alta e practica înoferirea serviciilor noastre,nu-i aşa? “. Prin intermediul acestui joc, supervizatul doreşte să creezeo falsă solidaritate cu supervizorul, care este legată de această dată de serviciile oferite.Supervizatul nu mai aduce în atenţie ierarhia organizaţională, ci imposibilitatea îndepliniriisarcinilor, a serviciilor de calitate, încercând să obţină o reacţie de aprobare din parteasupervizorului. Calitatea nu este văzută ca un indicator al muncii sale, ci ca un răspunsorganizaţiei la nevoile clienţilor. Sarcinile pe care le are de îndeplinit pentru obţinerea rezultatelor dorite sunt prezentate ca find imposibile sau dificile. În această situaţie, supervizorul trebuie să-lajute pe supervizat să redefinească serviciile şi să interpreteze calitatea acestora; el poate pune întrebări suplimentare pentru a-l încuraja pe supervizat să ofere argumente în sprijinul afirmaţiilor sale negative în ceea ce priveşte serviciile oferite şi condiţiile care trebuie schimbate pentru caacestea sa fie îmbunătăţite. Supervizorul poate ieşi din acest joc prin orientarea discuţiilor cătresarcinile supervizatului, către modul cum au fost îndeplinite ele şi rezultatele activităţii sale în

raport cu exigentele.Capcană, intrarea în joc a supervizorului :Supervizatul: ştii că, dacă nu oferim familiilor cu risc de abandon un sprijin material, putem obţinerezultate în reducerea acestui risc.Supervizorul: Cunosc această situaţie, dar nu ştiu ce să facem, pentru că nu avem, fondurilenecesare acordării acestui sprijin.Supervizatul: În acest caz, intervenţia noastră nu dă roade,iar sarcinile mele au şansepuţine să ajungă la rezultatul dorit.Supervizorul: Ai dreptate, nu ştiu ce să zic...

15



Supervizorul cu experienţă evită întrebările de tipul ,, De ce spui acest lucru?”, pentru a nudirecţiona supervizatul către găsirea unor explicaţii şi a unor posibili vinovaţi pentru respectivasituaţie. Dacă supervizatul primeşte întrebări de tipul ,,Cum crezi că putem oferi servicii decalitate?” sau ,,Ce trebuie să faci pentru a-ţi îmbunătăţi performanţele? “, el va fi obligat săconstruiască un plan în care este coparticipant, trecând de la domeniul general al calităţiiserviciului sau al sarcinilor de îndeplinit la domeniul personal al propriei implicări.

Exemplu de evitare a jocului iniţiat de supervizat :Supervizatul: ştii că, dacă nu oferim familiilor cu risc de abandon un sprijin material, nu putemobţine rezultate în reducerea acestui risc.Supervizorul: Crezi că familia X poate beneficia de venitul minim garantat sau de alte forme desprijin de la Primărie ?Supervizatul: Nu, pentru că are probleme cu domiciliul. Domicilul din cartea de identitate esteunul, iar familia X locuieşte în altă comună.Supervizorul: Putem să ne implicăm în rezolvarea acestei probleme legate de domiciluul familieiX pentru a-i ajuta să beneficieze de acest drept ? Mai ales că nici copiii familiei nu pot fi înscrişi lamedicul de familie.Supervizatul: Cred că da. Am deja un plan în minte... Trebuie să mă întâlnesc cu părinţii, să mălămuresc cum putem face acest lucru...

c) ,,Fii drăguţ cu mine, pentru că şi eu sunt drăguţ cu tine” este jocul prin caresupervizatul încearcă să facă o cerere, punând accent pe calităţile supervizorului, şi emitedeclaraţii de tipul :,, Mi-ar plăcea să fi ştiut tot atât cat ştii tu”. Prin acest joc,’ supervizatul încearcă să deturneze atenţia supervizorului către sine, prin afirmaţii referitoare la calităţileacestuia, uneori linguşitoare. Supervizorul care pierde din vedere obiectivele şedinţei desupervizare se lasă antrenat în discuţii inutile, care generează deseori complimentări reciproce.Capcană, intrarea în joc a supervizorului:Supervizatul: Mi-ar plăcea să ştiu tot atât de mult cât ştii şi tu. Nu-mi dau seama cum poţi să ţiiminte detaliile cazurilor noastre.Supervizorul: Asta s-a dezvoltat de-a lungul timpului. Am învăţat să mă concentrez asupradetaliilor pentru că acolo este cheia rezolvării problemelor.Supervizatul: Crezi că aş putea să fac acest lucru ?Supervizorul: Bineinţeles, şi te pot ajuta. Eşti un asistent social foarte bun şi cred că vei învăţafoarte repede.Supervizorul cu experienţă reuşeşte să aducă supervizatul în sfera discuţiilor despre panul

stabilit, obiective, acţiuni şi rezultate. O modalitate de evitare a intrării în acest joc este prezentatămai jos.Exemplu de evitare a jocului iniţiat de supervizat :Supervizatul : Mi-ar plăcea să ştiu tot atât de mult cât ştii şi tu. Nu-mi dau seama cum poţi să ţiiminte detaliile cazurilor noastre.Supervizorul: Reţin anumite detalii şi datorită modului în care tu lucrezi la caz şi îmi prezinţi acestlucru. Prezentarea in detaliu pe care o faci arată modul tău de lucru pe fiecare caz în parte. Cumexplici modificarea situaţiei chientului X, despre care am discutat săptămâna trecută ?Supervizatul: De când am discutat la ultima şedinţăt de supervizare, am avut două întâlniri cuclientul nostru... una individuală şi una cu familia sa... Familia a început să vadă altfel situaţiacopilului ei..,Supervizorul: Şi cum îţi explici faptul că familia şi-a schimbat atât de repede atitudinea fată deaceastă situaţie ?

Tactica redefinirii relaţiei dintre supervizat şi supervizor Redefinirea relaţiei dintre supervizat şi supervizor urmăreşte să transforme relaţia profesionalădintre aceştia într-o relaţie socială, din iniţiativa supervizatului, şi poate fi de tipul (Kadushin,1992): -

a) ,,Ajută-mă, dar nu mă pedepsi” este jocul în care supervizatul aduce în discuţie situaţiapersonală dificilă şi modul cum e afectat de aceasta :,, Nu ştiu ce să mai fac, am multeprobleme personale pe care nu le pot rezolva şi nimeni nu mă ajută. Dc aceea am rămas în urmă cu activitatea”. Prin acest joc, supervizatul pune accent pe problemele personaleşi incearcă să deturneze atenţia şi interesul supervizorulul către manifestarea

16



compasiunii faţă de el. Relaţia profesională trece pe planul secund, iar supervizatul încearcă să descopere în supervizor o persoană care îl susţine capabilă să-i ofere sfaturişi ţnţelegere în problemele personale. Supervizorul mai putin experimentat se va lansa într-o discuţie personală, şi nu profesională, încercând ,,să fie alături” de supervizat.

Capcană, intrarea în joc a supervizorului :Supervizatul: Nu ştiu ce stă mă mai fac, am multe probleme personale pe care nu le pot rezolva

şi nimeni nu mă ajută. De aceea am rămas in urmă cu activitatea,Supervizorul: Poţi să-mi povesteşti, poate te pot ajuta cu ceva.Supervizatul: Ştii că am probleme Cu soţul... Nu ştiu ce să fac... Ne certăm mereu şi nu găsimsoluţii la faptul că avem probleme financiare. Rata pe care a avem de plătit a deventit o piatră demoarăSupervizorul: Aţi discutat cu părinţii voştri, sa vedeţi dacă vă pot ajuta ?Supervizatul: Încă nu, nu prea avem curaj, dar cred că o să o facem...

Relaţia de supervizare este una profesională şi, de aceea, un supervizor bine pregătitpoate evita acest joc, fie prin direcţionarea către procesul de supervizare, dacă stareasupervizatului permite, fie prin amânarea şedinei de supervizare şi consilierea acestuia; dacasupervizorul apelează la cea de-a doua tactică, el îl face să îneleagă pe supervizat că şedina desupervizare are cu totul alt scop.Exemplu de evitare a jocului iniţiat de supervizat :Supervizatul: Nu ştiu ce să mă mai fac, am multe probleme personale pe care nu le pot rezolvaşi nimeni nu mă ajută. De aceea am rămas în urmă cu activitatea.Supervizorul: Am văyut că nu eşti într-o stare tocmai potrivită.vrei să discutăm acum despreproblemele pe care le ai şi să amânăm şedinţa de supervizare ?Supervizatul: Nu, nu cred că e cazul...Supervizorul: Atunci, hai să ne concentrăm asupra activităţii din ultima săptămână!

b) ,,Evaluarea nu este pentru prieteni” este un alt joc al supervizatului prin care relaţiaprofesională (evaluarea) e redefinită ca una socială (prietenie). Debutul unui asemenea joc poatefi o afirmaţie de tipul: ,,Mi-am făcut foarte bine treaba; ai văzut asta şi din rapoartele statistice.Suntem prieteni şi crezi că mai e cazul să discutăm?”. Supervizorul care intra în acest jocacceptă să pună pe primul plan relaţia de prietenie pe care o are cu supervizatul sau să-i creezeacestuia impresia unei relaţii de prietenie.Capcană, intrarea în joc a supervizorului :Supervizatul: Mi-am facut foarte bine treaba; ai văzut din rapoartele statistice.

Suntem prieteni şi crezi că mai este cazul să discutăm? !Supervizorul: Am observat în rapoartele statistice că stai foarte bine la îndeplinirea obiectivelor şisunt mulţumit de acest lucru.Supervizatul: Nu am probleme în activitate. toate merg strună. Ce ai mai făcut tu în ultimul timp ?Supervizorul: Ştii, am rezolvat problema cu ţevile care îmi făceau probleme. Am chemat uninstalator şi vecinii sunt mulţumiţi.Supervizatul: Mă bucur, ştiu că te stresa problema asta...Din discuia anterioară, observăm cum supervizorul se lasă antrenat în jocul iniţiat de supervizat.Dacă supervizorul este conştient de acest joc şi e atent la obiectivele supervizării, el poateorienta şedinţa de supervizare către scopurile propuse.Exemplu de evitare a joculni inţiat de supervizat ;Supervizatul: Mi-am făcut foarte bine treaba; ai văzut asta şi din rapoartele statistice.Suntem prieteni şi crezi că mai e cazul să discutăm ?

Supervizorul: Am observat în rapoartele statistice că stai foarte bine la indeplinireaobiectivetor şi sunt foarte curios să aflu cum ai reuşit această performanţă.Supervizatul: Păi, a fost o lună încărcată, dar am fos tfoarte bine organizat. Am identificato nouă sursă de referire a cazurilor printr-o colaborare cu nişte medici de familie.Supervizomi: E o idee foarte bună. Putem discuta în detaliu despre acest lucru ?

Tactica menţinerii controlului asupra situaţiei Controlarea situaţiei (Kadushin, 1992) este urmărită de supervizat printr-o serie de jocuri;

acesta fie că îi pune întrebări supervizorului sau alunecă din sfera activităţii sale către cea adeciziei, doreşte să direcţioneze atenţia supervizorului către oferirea unor explicaţii, faţă de care îi

17



poate exprima dezacordul, transformând întâlnirea de supervizare într-un schimb de idei.Tacticile pentru controlarea procesului de supervizare sunt următoarele:a) ,,Am o mică listă” este jocul în care supervizatul îi pune mereu întrebari supervizorului pentru aprimi răspunsuri legate de problemă, evitând discuţiile despre activitatea sa propriu-zisă. Astfel,supervizorul este pus în situaţia de a da răspunsuri la aceste întrebări, mai ales că ele se referăla probleme legate de serviciile sociale oferite de organizaţie.

Capcană, intrarea în joc a supervizorului:Supervizatul: Mă tot gândesc la situaţia copiilor din mediul rural care abandonează şcoala. Cecrezi despre această problemă?Supervizorul: Cred că sărăcia, dar mai ales lipsa de responsabilitate a părinţilor duc, în final, laabandonarea şcolii de către copiii de care spui.Supervizatul: La ce te gâdndeşti când spui că lipsa responsabilităţii parentale duce la abandon ?Supervizorul: părinţii în cauză nu văd importanţa investiţiei şcolare şi, de multe ori, îi obligă pecopii să muncească în gospodărie sau la câmp. Ei cred că le e suficient ca să trăiască pe viitor.Supervizatul: Cum crezi că poţi responsabiliza părinţii?

Am văzut în exemplul prezentat mai sus că supervizorul este asaltat de întrebărilesupervizatului şi se angajează să le dea răspuns; intrarea sa în joc înseamnã, de fapt,compromiterea procesului de supervizare.Exemplu de evitare a jocului inţiat de supervizat :Supervizatul: Mă tot gândesc la situaţia copiilor din mediul rural care abandonează şcoala. Cecrezi despre această problemă?Supervizorul: Da, e o situaţie gravă. Poţi să-mi dai mai multe detalii? Câte cazuri de abandonşcolar ai identificat de la ultima noastră întâlnire?Supervizatul: Săptămâna trecută am găsit trei cazuri de copii care nu mai frecventează şcoala dincomuna XSupervizorul Poţi să-mi spui de când nu mat vin la şcoală ? Hai să discutăm despre fiecare caz inparte...

b) “ Am făcut ce mi-ai spus şi nu a mers” este tipul de joc prin care supervizatul aruncăresponsabilitatea acţiunilor sale către supervizor, de la nivelul acţiunii la cel al deciziei. Discuţiiledin şedinta anterioară de supervizare au implicat şi propunerea unui plan de intervenţie construitde cei doi actori. Iniţierea acestui joc presupune o intervenţie parţială din partea supervizatului,dar care nu a avut rezultatele dorite. Supervizatul intenţionează să omită acest lucru şi sefo1oseşte de eveniment pentru a orienta discuţia către responsabilitatea supervizorului.

Capcană, intrarea în joc a supervizorului:Supervizatul: Am mers şi am discutat cu familia X şi nu au dorit să ia coptiul acasă. Nu ştiu ce săzic, mi-ai spus să fac acest lucru, dar nu a mers..Supervizorul: Este adevărat că sunt şi soluţii care nu merg, înseamnă că trebuie să facemaltceva.Hai să ne gândim împreună la o altă soluţie..Supervizatul: o soluţie ar fi asistenţa maternală. Să încercăm să plasăm copilul la un asistentmaternal profesionist şi vedea mai târziu, poate familia se răzgândeşte.Supervizatul:binenţeles, la asta mă gândeam şi eu..

Vedem în acest joc cum supervizatul orientează discuţia către nivelul deciziei, trecând însubsidiar activitatea sa, punând accent doar pe insucces. Supervizorul vigilent reuşeşte săredirecţoneze discuţia spre detalii ale acţunilor asistentului social.Exemplu de evitare a jocului iniţiat de supervizat :

Supervizatul: Am mers şi am discutat cu familia X şi nu au dorit să ia coptiul acasă. Nu ştiu ce săzic, mi-ai spus să fac acest lucru, dar nu a mers...Supervizorul: Foarte bine. Cine a parttcipat la întâlnirea de la domiciliul familiei X? Supervizatul :Mama copilului şi bunica maternă. A fost a discuţie foarte dificilă.Supervizorut: Dar bunicul matern nu a participat ? Dacă ne uităm în notele de supervizare,observăm că am stabilit împreună ca la discuţie să participe şi el...Supervizatul : Bunicul matern nu ştie de existenţa copilului şi mama a zis să aşteptăm să discutecu el pentru că îi este fricăSupervizorul: Trebuie să partictpe şi el. Ai stabilit o dată limită până când bunica maternă şimama vor vorbi cu el?

18



c) ,, Nu înţeleg foarte bine” este jocul prin care supervizatul încearcă să deturnezediscuţia dinspre acţiunile concrete pe care trebuie să le desfaşoare la nivelul explicaţiei teoreticedin partea supervizorului. Uneori, supervizorul, entuziasmat de oportunitatea de a găsi unauditoriu pregătit să-l asculte, se lansează în explicaţii teoretice legate de problematica sociala.De fapt, prin această actiune el însuşi acceptă deturnarea scopului şedinţei de supervizare.Capcană, intrarea în joc a supervizorului :

Supervizatul: Am incercat sit vorbesc cu tânărul X şi nu pot înţelege de ce e atât de importantăgaşca pentru el. Gaşca l-a adus în situaţia de a deveni un delicvent şi tot el ţine la ea. Tu poţi să înţelegi asta?Supervizorul: E normal să se întâmple acest lucru. Teoretic spun că, la vârsta pubertăţii cea maiimportantă instanţă de socializare este grupul de egali, gaşca în cazul nostru. Tinerii sunt atraşide aceste grupuri şi ei gândesc şi simt prin grup.cred în valorile grupului şi respectă regulileacestuia tocmei pentru a fi acceptaţi..Supervizatul: Nu înţeleg, gaşca are o influenţă mai amre decât familia?Supervizorul:Binenţeles, mai ales dacă familia păstrează o atitudine autoritară şi promovează o

educaţie bazată pe interdicţie...Supervizatul:înseamnă că eu cu atât mai puţin pot sa-l influenţez....

În jocul prezentat mai sus, putem observa cum supervizorul a căzut în capcana lansatăde supervizat. El s-a lansat în discuţii teoretice, omiţând discuţiile despre activitatea asistentuluisocial, despre reacţiile tanărului din timpul discuţiei etc. Pentru a evita acest joc, supervizatultrebuie să se centreze pe acţiuni, reacţii şi rezultate.Exemplu de evitare a jocului iniţiat de supervizat :Supervizatul: Am incercat sit vorbesc cu tânărul X şi nu pot înţelege de ce e atât de importantăgaşca pentru el. Gaşca l-a adus în situaţia de a deveni un delicvent şi tot el ţine la ea. Tu poţi să înţelegi asta?Supervizorul: Ai încercat să vorbeşti sau ai vorbit cu X?Supervizatul: Am discutat cu el şi, aşa cum ţi-am spus, a vorbit mai mult despre gacşa sateribilă.,.Supervizorul: Şi de ce consideră că prietenii lui sunt aşa deosebiţi?Supervizatul: A spus că sunt prietenii lui adevăraţi... Îi place să stea cu ei şi să se distreze, chiar dacă părinţii lui nu sunt de acordSupervizorul: Aşadar, a discutat şi despre părinţi... Ce a spus despre ei?

d) ,,Da, dar... “ este jocul prin care se exprimă un acord formal al supervizatului, la prima

vedere, în ceea ce priveşte explicaţiile supervizorului, dar introduce un dezacord implicit alacţiunilor generate de perspectiva propusă. Uneori supervizorul nu sesizează acest dezacord şicontinuă să discute cu supervizatul având iluzia că ideile, soluţiile şi recomandările sale suntacceptate; mai mult, acest joc este şi un răspuns al supervizatului faţă de stilul de tip interogatoriual supervizorului.Capcană, intrarea în joc a supervizorului:Supervizatul: Am avut dou şedinţe de consiliere cu soţul clientei noastre şi mi se pare că nu seschimbă nimic în atitudinea lui.Supervizorul:ai respectat toate etapele consilierii?Supervlzatui: Da, dar mi se pare că nu este interesatSupervizorul: Ai incercat să-i explici care sunt consecinţele acţiunilor sale?Supervizatul: Da, dar nu înţelege..Supervizorul: Ai insistat să-i prezinţi situaţia din punctul de vedere al vecinilor?

Observăm în exemplul prezentat mai sus că supervizorul conduce o şedinţă desupervizare într-un stil autoritar, care seamănă mai mult ca un interogatoriu. Asistentul socialsupervizat are o poziţie defensivă şi găseşte ca mecanisme de apărare acordul formal, evitândsă-şi exprime dezacordul făţiş faţă de sugestille supervizorului.Supervizorul poate evita acest joc dacă abordează o atitudine deschisă şi interesată, orientânddiscuţia spre înţelegerea acestui dezacord prin prisma activităţii supervizatului.Exemplu de evitare a jocului iniţiat de supervizat :Supervizatul: Am avut dou şedinţe de consiliere cu soţul clientei noastre şi mi se pare că nu seschimbă nimic în atitudinea lui.

19



Supervizorul: Hai să recapitulăm împreună: care sunt aşteptările noastre de la aceste şedinţe desupervizare? Din ceea ce mi-ai povestit la întâlnirea trecută, am înţeles că este o persoanădificilă şi deseori violentă.Supervizatul: Da, dar nu asta e problema...Supervizorul: Dar care este ? Cum putem să-l facem pe X să fie interesat să se schimbe?Supervizatul: Nu poate să se concentreze în timp ce discutăm. E tot timpul agitat şi dă impresia

că întâlnirea noastră e o pierdere de timp.Supervizorul: Cum explici tu agitaţia lui?

Tactici de negociere iniţiate de supervizor Kadushin consideră că şi ,,supervizorii joacă diferite jocuri din aceleşai motive ca şisupervizaţii” .Jocurile folosite sunt metode pentru reducerea stresului generat de rolurile pe carele are supervizorul în cadrul organizaţiei. Supervizorii se implică în aceste jocuri pentru a scăpade ameninţări1e privind poziţia lor în cadrul ierarhiei organizaţionale, de incertitudinea autorităţiilor, din dorinţa de a fi apreciaţi şi placuţi de către supervizaţi, din nevoia de a avea aprobareasupervizaţi1or şi de a înlătura ostilitatea lor, care este inevitabilă uneori într-o relaţie atât decomplexä. Prezentăm în continuare o serie de jocuri iniţiate de supervizor.

a) ,, Sunt mirat, de ce afirmi acest lucru ?“ — este un joc prin care supervizoruldirecţionează propriul dezacord vizavi de soluţia oferită de supervizat către explorarea şi

analiza rezistenţei supervizatului; el pune accent pe rezistenţa supervizatului şi încearcăsă direcţioneze discuţia spre acesta, considerand că el are o problema de înţelegere.Capcană, intrarea în joc a supervizatului:Supervizorul: Lucrezi de atât timp în organizaţie şi mă miră faptul că ai această atitudine?De cese întâmplă aceasta?Supervizatul:Îmi pare rău, cred că am fost înţeles greşit. Îmi place să lucrez cu familiile acestea,dar nu cred că este cea mai bună soluţieSupervizorul:. Cum poţi să spui asta? De cinci ani facem acest lucru şi până acum a funcţionat întotdeauna. Ai o problemă şi trebuie să vedem cum o putem rezolvaSupervizatul: nu e o problemă, cred că nu am înţeles ce aveam de făcut.Supervizorul:prin urmare o luam de la început... o să-ţi explic din nou ce trebuie să faci

În exemplul prezentat mai sus, observăm cum asistentul social a intrat în joculsupervizorului, încercând să iniţieze un joc de tipul ,,da, dar.,,”, fără însă a avea rezultate.Supervizorul a continuat acest joc, folosindu-se de poziţia de autoritate, pentru ca, în final, saobţină acceptul supervizatului legat de poziţia sa. Un supervizat care sesizează intenţiasupervizorului de a iniţia acest joc poate evita aceasta prin contracararea cu alte jocuri specificerolului de supervizat. În exemplul următor, am considerat utilă prezentarea modului cum joculsupervizorului a fost deturnat unul al supervizatului, de tipul ,,nu înteleg foarte bine”.Exemplu de evitare a joculni iniţiat de supervizor:Supervizorul: lucrezi de atât timp în organizaţie şi mă miră faptul că ai această atitudine.De ce se întâmplă aceasta ?Supervizatul:.cred că ai dreptate. Lucrez de puţin timp pe această categorie de clienţi şi poatetrebuie să-mi mai spui şi alte lucruri pentru aputea să acţionez eficient.Supervizorul:.în primul rând, trebuie să respectăm ce hotărâm impreună în şedinţele desupervizare.Planurile stabilite trebuie urmărite în practică.Supervizatul: De ce este atât de important acest plan?Supervizorul: Planurile ne orientează întreaga activitate. Altfel, orice intervenţie se face după

ureche.. analizăm situaţia ne fixăm obiective... Acolo unde dorim să ajungă clienţii noştri, curezultate măsurabile, şi, apoi, fixăm activităţile care trebuie realizate într-un timp stabilit dinainte...planificarea înseamnă economisirea timpului, a banilor şi a eforturilor...Cred că ştii şi tu acestelucruri.Supervizatul: Crezi că, dacă ne stabilim planuri, voi fi ami eficient?

b) O bună întrebare generează alta” — este jocul prin care supervizorul răspunde cu o întrebare la cea lansată de supervizat, mai ales atunci când nu ştie răspunsul; este o formă deapărare a supervizorului în fata unei situaţii pe care nu o poate controla.Capcană, intrarea în joc a supervizatului:Supervizorul: De cc crezi că soluţia ta este cea mai bună?

20



Supervizatul: Contactarea profesorilor ar reduce riscul de marginalizării a copiilor seropozitivi înşcoală. Crezi că am putea implica şi grupul de sprijin comunitar?Supervizonil: De ce crezi că acest grup de sprijin comunitar ar avea altă atitudine decâta majorităţii părinţilor care au copii în această şcoală ?Supervizatul: Cred că am putea lucra cu membrii grupului. Consideri că pot face acestlucru ?

Supervizorul: De ce crezi că ei sunt mai deschişi?Chiar dacă supervizatul încearcă să obţina nişte răspunsuri la întrebările sale,supervizorul îl obligă să continue jocul iniţiat de el. Supervizatul cu experienţă poate să evite joculsau să iniţieze un joc care-i convine.Exemplu de evitare a jocului iniţiat de supervizor:Supervizorul: De ce crezi că soluţia ta este cea mai bună?Supervizatul: la ultima întâlnire de supervizare, am stabilit împreună că este bine să contactezpreotul, primarul, poliţistul, directorul de şcoală şi medicul din comună pentru a discuta despresituaţia copiilor seropozitivi.am făcut acest lucru şi toate persoanele au fost interesate să seimplice.Supervizorul: Şi cum se vor implica?Supervizatul: În primul rând, au spus că vor participa la o şedinţă cu cadrele didactice, după carela cele cu părinţiiSupervizorul: Crezi că este o solutie bună?Supervizatul: Da, şi trebuie să mergem mai departe , să vedem ce se intâmplă. Ar fi un srrijinimportant pentru mine dacă ai merge şi tu la aceste întâlniri.

Procesul paralel în supervizare

Conceptul de proces paralel în supervizare îşi are originile în conceptele de transfer şicontratransfer dezvoltate în psihanaliză. Transferul intervine atunci când asistentul socialrecreează problema şi emoţiile experimentate în cadrul consilierii clientului în relaţia sa cusupervizorul. Contratransferul apare când supervizorul îi răspunde asistentului social în aceeaşimanieră în care acesta din urmă i-a răspuns clientului.

Searles face pentru prima data referire la procesul paralel dezvoltat în cadrulsupervizării :,, Procesele stabilite în cadrul relaţiei dintre pacient [client — n.n.] şi terapeut[asistent social — n. n.] reflectă adesea relaţia dintre terapeut [asistent social — n.n.] şisupervizor” .

Gary Yontef descrie procesul paralel realizat în supervizare ca pe un tip de modelare ceapare ca un efect normal al funcţiei de sprijin, îndeplinită de supervizare .,, Ca efect al activităţiide suport din partea terapeutului, care se centrează pe protecţia pacientului, adesea apare unproces paralel între dinamica relaţiei pacient-terapeut şi a celei supervizat-supervizor. Terapeutulse comportă adesea faţă de supervizor aşa cum pacientul se comportă faţă de el şi, invers,terapeutul îi răspunde pacientului aşa cum face acest lucru supervizorul faţă de el”

Supervizorii pot crea o relaţie de sprijin mai puternică dacă pun accent pe succeselerecente ale supervizaţilor, şi nu pe întrebările, problemele şi frustrătile acestora. Aceasta esteviziunea apreciativă, care aduce în atenţie punctele tari ale activităţii asistenţilor sociali. Punereaaccentului pe succese (exprimate prin îndemnuri la discuţii despre cele mai recente reuşite ale

asistentului social) privilegiază apariţia condiţii1or unei intervenţii apreciative sau amanagementul de caz apreciativ. Perspectiva apreciativã în procesul de supervizare va fidezvoltată, printr-un proces paralel, în practici ale asistentului social cu clienţii săi, exprimate subforma unor reguli negociate, pentru că însăşii ,, formularea unei reguli constituie deja ointerpretare a acestei reguli” (Giddens, apu.d Thuderoy, 2000/2002). Intervenţiile asistentuluisocial vor fi ghidate de aceste expresii formalizate, ce se constituie într-o procedurăgeneralizabilă, care poate face posibilă rezolvarea unui caz; dar, pentru a reuşi acest lucru, estenecesarã crearea contextului pentru a putea fi aplicată.

Când supervizatul descrie reuşitele recente ale activităţii sale, supervizorul poate săghideze discuţia spre o analiză a acestor succese şi să exploreze împreună cu asistenţii sociali

21



alte situţlii şi alte cazuri, orientând supervizarea activităţii către reconstituirea situaţiilor. Eimportant calea prin care este condus acest proces paralel pentru a facilita trecerea de lasupervizarea centrată pe problemă la supervizarea apreciativă, prin dirijarea supervizatului catrepunctele tari ale situaţiei experimentate de client şi de sine în relaţia sa cu clientul său.

22

Suport Curs Supervizare in Asistenta Sociala

Documents

Transcript of Suport Curs Supervizare in Asistenta Sociala