Studii de Caz - Exemple

IV. 4 STUDII DE CAZ. DIFERENŢIERI ÎN PROCESUL INTEGRĂRII ELEVILOR ÎN

ŞCOALA OBIŞNUITĂ ŞI ÎN ŞCOALA SPECIALĂ

STUDIU DE CAZ NR. 1

1.Prezentarea cazului:

D. M. M., băiat, născut la 19. IX. 1994, în Iaşi. A început terapia logopedică la vârsta de

6ani şi 6 luni.

2. Anamneza:

Sarcina a avut o evoluţie normală. Naştere naturală la 7 luni, făt prematur- 1,400g.

Frecvente răceli tratate cu gentamicină şi kanamicină (antibiotice ototoxice).

Merge în jurul vârstei de 1 an. Întârziere în apariţia vorbirii – primul cuvânt este rostit la

1 an şi 6 luni. La 5 ani merge la grădiniţă unde s-au observat, pe lângă dificultăţile de

vorbire, şi deficienţe de auz. Relaţiona bine în colectivul de copii, dar întâmpina greutăţi în

realizarea sarcinilor instructiv – educative.

La un control medical amănunţit se pune diagnosticul de hipoacuzie medie (urechea

dreaptă) şi hipoacuzie severă (urechea stângă) şi este protezat (urechea stângă) şi se indică

începerea terapiei logopedice.

3. Ancheta socială:

Părinţii au studii medii. Tatăl, 39 ani, este plecat perioade îndelungate de timp să lucreze

în străinătate, iar mama, 30 ani, este casnică (a renunţat la servici pentru a avea grijă de

copii). Mai are un frate, 5 ani, care manifestă o dislalie –probabil de evoluţie- fără deficit

auditiv. Condiţiile de locuit sunt bune, apartament 2 camere, la bloc.

Condiţiile de igienă psihică sunt corespunzătoare, deşi copilul este relativ privat de

autoritatea paternă. Relaţia dintre mamă şi copil este foarte bună, aceasta comunicând

bine cu copilul şi manifestând preocupări constante pentru a-l sprijini în corectarea

vorbirii, încurajându-l şi sacrificându-se pentru reuşita lui.

4. Examenul somatic:

1

Prezintă o dezvoltare staturală, ponderală şi toracică normală.

5. Examenul psihopedagogic:

La nivelul proceselor cognitive, dezvoltarea este corespunzătoare vărstei cronologice.

Copilul este capabil, pe planul gândirii, să opereze cu simboluri verbale, completate însă de

vizualitate şi concret. În realizarea diferitelor sarcini de învăţare apar elemente ale gândirii

intuitive, cu un anume deficit în analiza sarcinilor, amestecul condiţiilor esenţiale ale

problemelor cu cele neesenţiale etc. Este capabil să explice prin cuvinte proprii relaţii,

caracteristici, asemănări şi deosebiri etc.

Operaţiile logice (analiza şi sinteza) se desfăşoară preponderent cu suport concret –

deoarece sunt implicate şi aspecte ale vorbirii orale care nu au fost accesibile copilului sau

care sunt insuficient exersate. Generalizarea şi abstractizarea se realizează la nivelul admis

de senzorialitate, copilului fiindu-i accesibile un număr redus de concepte. Comparaţiile pe

care le realizează pornesc de la concret.

Iniţial, judecata şi raţionamentul se realizau preponderent pe bază de imagini, dar,

terapia logopedică şi antrenamentul verbal realizat în lecţiile din clasă, au contribuit la

sporirea intervenţiei active a limbajului.

Memoria comportă aproximativ aceleaşi caracteristici cu ale normalului auzitor – în sfera

afectivă şi motorie. Memoria cognitiv- verbală se dezvoltă mai lent, dar memoria vizual-

motrică şi afectivă este mai bine dezvoltată.

Atenţia este, în general, stabilă, iar capacitatea de concentrare este medie (scade pe fondul

oboselii sau intervenţiei factorilor perturbatori).

Are o voinţă relativ puternică, reuşind să se mobilizeze atunci când i se cere.

Din punct de vedere afectiv, manifestă uneori refuzul de a vorbi în prezenţa unor

persoane, tocmai pentru că anticipează greutăţi de articulare şi înţelegere a mesajelor

rostite.

Comportamentul este, în general, pozitiv. Colaborează cu profesorul psihopedagog şi cu

învăţătoarea. Intervin scurte perioade de negativism în relaţiile cu mama. În colectiv este

bine integrat, succesul mobilizându-l şi amplificându-i nevoia de comunicare.

6. Examenul logopedic:

2

a)Limbajul oral:

deficit grav la nivelul auzului fonematic,apărând o serie de fenomene specifice dislaliei

polimorfe (de factură audiogenă);

- înţelege cu dificultate sau eronat conţinutul cuvintelor, acestea rămânându-i de multe

ori neclare şi generând confuzii şi înlocuiri;

- dificultăţi lexicale, morfologice şi sintactice, datorită confuziilor şi înlocuirilor din

cuvânt;

- omite sunete, pronunţă sunetele deformat, neclar (siflantele, şuierătoarele, africatele),

înlocuieşte sunetele pe care nu ştie cum să le articuleze corect, confundă frecvent

sunetele sonore cu cele surde;

- dificultaţi grave în redarea ideilor într-o succesiune logică, coerentă şi corectă(ceea ce a

fost unul din considerentele pentru care a fost dignosticat iniţial cu întarziere mintală

uşoară);

b)Limbajul scris:

- motricitatea fină a mâinii fiind în general bine dezvoltată, poate executa (relativ) corect

elementele grafice;

- desenul acestui copil semnalează prezenţa unui complex de inferioritate: plasarea

omului în colţul din stânga sus al foii, disproporţionalitatea între părţile corpului redate

grafic, simplitate şi schematism;

7) Examenul neuropsihiatric:

Dislalie audiogenă pe fondul hipoacuziei severe şi întârziere uşoară în dezvoltarea mintală

(acest ultim diagnostic fiind infirmat pe parcursul terapiei logopedice).

8) Diagnostic logopedic:

Dislalie polimorfă pe fondul hipoacuziei medii (urechea dreaptă) şi severe (urechea stângă).

9) Prognostic:

Evoluţie mai lentă în realizarea articulării corecte a sunetelor pronunţate

defectuos(datorită deficitului auditiv) dar mai bună în ceea ce priveşte dezvoltarea

3

vocabularului activ şi a probabilităţii de a opera cu acele categorii lexicale şi semantice

specifice vârstei cronologice.

10) Recomandări:

a) gimnastică fonoarticulatorie şi respiratorie;

b) antrenarea şi dezvoltarea deprinderii de citire labială şi pronunţare imitativă a

cuvintelor;

c) exersarea şi interiorizarea analizei şi sintezei fonetice la nivel de fonem/grafem, silabă,

cuvânt şi propoziţie.

11) Terapia logopedică:

Exerciţiile logopedice au început cu gimnastica fonoarticulatorie, care a continuat, de

altfel, pe tot parcursul terapiei. S-au desfăşurat ăi exerciţii de educare a echilibrului inspir-

expir, de vorbire ritmică şi expresivă (onomatopee, interjecţii, comenzi verbale), de

antrenare a auzului fonematic. S-au importat sunetele pronunţate defectuos (s-ş, ţ-z, c-g, t-

d), şi a grupurilor de sunete (ce, ci ge, gi ghe, ghi) prin folosirea procedeelor logopedice

specifice, insistându-se şi pe diferenţierea fonematică.

S-a asociat apoi fenomenul pronunţat corect cu simbolul său grafic (grafemul).

Fonemele au fost apoi introduse în silabe, apoi în cuvinte, în poziţie iniţială, finală şi

mediană, făcându-se permanent exerciţii de citire labială, antrenament fonoarticulator şi

analiză şi sinteză fonetică. De altfel, principala metodă folosită a fost cea fonetică analitică-

sitetică.

S-a urmărit şi adaptarea de către copil a unei intonări, a unui ritm şi accent adecvat al

vorbirii orale reflectate. După automatizarea sunetelor deficitare s-au pronunţat cuvinte

momo şi polisilabice, pe baza unui suport intuitiv care să-i stimuleze, antreneze şi să-i

îmbogaţească copilului vocabularul activ.

S-a trecut apoi la monitorizarea unor scurte poezii/strofe şi la recitarea acestora cu

intonaţia corespunzătoare educându-se şi limbajul nonverbal (mimică, gestică,

pantomimică), cu rol de susţinere a celui verbal (folosit preponderent). Copilul a fost

antrenat în jocuri de folosire a propoziţiilor simple, apoi dezvoltate, la început pe baza unui

suport intuitiv –joc “Săculeţul fermecat!”, “Ghiceşte cuvântul!” , “Completează

4

propoziţia!” etc. - apoi s-au automatizat deprinderile de exprimare corectă, expresivă, şi

chiar nuanţată din punct de vedere semantic, în povestiri, lecturi, după imagini,

memorizări şi alte exerciţii lexicale.

12) Evoluţia pe parcursul terapiei:

Pe parcursul terapiei copilul a avut o evoluţie foarte bună, chiar spectaculoasă pentru

anumite perioade, cu progrese vizibile în îmbogăţirea vocabularului activ, în dezvoltarea

grafismului, dovedind o memorie bună, şi capacităţi de analiză, sinteză, comparare şi chiar

abstractizare. Aceste manifestări cognitve au infirmat diagosticul pus iniţial de către

psiholog, care testase copilul şi care constatase psihometric un uşor decalaj faţă de

normalitatea mintală specifică vârstei. Acest diagnostic se putea datora, în fapt stării

psihice a subiectului la începutul terapiei (complex de inferioritate, chiar blocaje şi

negativism în comunicare) şi în mod sigur, capacităţii extrem de scăzute de înţelegere a

vorbirii interlocutorului (implicit a sarcinii de lucru date), copilul nefiind protezat în

momentul diagnosticului.

Importarea sunetelor pronunţate defectuos, sau a celor omise s-au făcut într-un timp

relativ scurt, logopedul manifestând o voinţă foarte bună cooperând cu profesorul

psihopedagog. De asemenea, exercitţiile logopedice au fost continuate şi acasă, împreună cu

mama care a insistat asupra unor sarcini terapeutice accesibile şi special trasate de către

profesorul psihopedagog(exerciţii simple de gimnastică fonoarticulatorie şi de educare a

echilibrului inspir-expir, exerciţii de pronunţare reflectată a fenomenelor importate şi

consolidate de memoriyare şi recitare expresivă, de consolidare a exprimării verbale

expresive şi ritmice.

În condiţiile în care terapia logopedică a fost de trei şedinţe săptămânal, apoi două, s-au

observat progrese la nivelul tuturor aspectelor vorbirii orale. Şi în ceea ce priveşte

activitatea de antrenament grafic şi de scriere a grafismelor, evoluţia copilului a fost foarte

bună, întărită fiind şi de autamatizarea corectităţii de analiză şi sinteză fonetică. Au mai

persistat greşeli şi confuzii, omisiuni şi înlocuiri ale finalului unor cuvinte polisilabice şi în

special a termenilor/categoriilor semantice care nu au fost folosite în mod uzual. Evoluţia

acestui copil pe întreg parcursul terapiei logopedice a fost principalul motiv pentru care

orientarea şcolară a fost spre şcoala obişnuită(integrare individuală fară programă şcolară

5

adaptată doar cu monitorizarea cazului, continuarea terapiei logopedice şi cooperarea

învăţătoarei cu profesorul psihopedagog.

Copilul a terminat clasa I la o şcoală din Tomeşti, jud. Iaşi, cu rezulate bune la limba

română şi matematică şi foarte bune le disciplinele de educaţie plastică şi abilitate

manuală. Dacă perioada preabecedară nu ia ridicat probleme deosebite, pe parcursul

semestrului II(deci pentru o perioadă abecedară şi postabecedară) au apărut unele

dificultăţi , manifestate doar în dictări. Deficitul mediu şi sever la nivelul auzului îl

împiedică, încă, dă să perceapă şi să discrimineze corect între cuvinte. În acest sens sunt

indicate tehnicile de sinteză şi analiză fonetică la nivel de cuvânt şi uneori de propoziţie.

Desigur, la probele de evaluare sumativă, aceste tehnici nu pot fi utilizate de învăţătoare

(care poate doar să dirijeze atenţia copilului spre citirea labială – care este un procedeu

insuficient, totuşi). Aceste particularităţi explică decalajele între calificativele şcolare ale

copilului; dacă la probele sumative calificativele erau preponderent de “suficient” şi chiar

“insuficient”, la dictările curente putea să obţină “bine” şi chiar “foarte bine”. Un

experiment simplu probează aceste explicaţii:i s-a aplicat subiectului o probă ce constă

dintr-o dictare a unui text în condiţii normale (vorbire clară şi expresivă, cerută de semnele

de punctuaţie şi cu rostirea în mod ritmic şi rar a cuvintelor, tocmai pentru a i se da

subiectului posibilitatea de a citi labial cuvintale).

Într-o altă zi i s-a cerut să scrie după dictare un text care era analizat şi sintetizat fonetic

succint (într-un timp mediu şi fără multe reveniri asupra conţinutului textului). Diferenţele

nu au fost semnificative în vreme ce prima dictare arăta clar problemele şi dificultăţile pe

care subiectul le are în receptarea vorbirii orale, dictarea cu sprijin este şi se constituie

într-o sugestie de organizare şi desfăşurare a activităţii de învăţare şcolară pantru acest

copil (pentru demonstraţie am anexat aceste două tipuri de dictări).

Concluzii:

Integrarea şcolară a unui copil cu deficienţe senzoriale medii şi chiar severe se poate face

spre şcoala obisnuită în condiţiile în care nu se confirmă/ nu se manifestă alte deficienţe

asociate (cum este deficienţa mintală care nu a fost probată în acest caz). Pentru acele cazuri

în care se constată un anumit deficit intelectual este bine să se analizeze fiecare variantă de

orientare şcolară luându-se în calcul varianta plasării într-o şcoală specială (fie pentru

6

deficienţi senzoriali, fie spre o şcoală specială pentru deficienţi mintali, în cazul unui deficit

intelectual moderat).

STUDIU DE CAZ 2

1. Prezentarea cazului :

L. S., băiat, născut la 14.XI.1990, în Iaşi. A început terapia logopedică la vârsta de 7 ani.

2. Anamneza:

Sarcina a decurs normal, fără evenimente deosebite la naştere . În afară de bolile

copilăriei, nu a suferit de alte afecţiuni somatice . S-au observat încă de la vârsta de 1-2 ani

o serie de comportamente patologice: vorbirea era fragmentată, eliptică şi distorsionată de

ţipete care nu aveau vreun corespondent obiectiv, hiperagitaţie şi conduite impulsive, de

tipul agresivităţii/ autoagresivităţii, alte conduite ce pot fi încadrate în sindromul

hiperkinetic, o labilitate afectiv-emoţională şi în general o incapacitate de autocontrol şi

inhibiţie voluntară (manifestări care au persistat sau unele chiar s-au accentuat spre

debutul şcolarităţii). Merge la 1 an, iar primele cuvinte sunt rostite la 1 an şi 6 luni .

În ceea ce priveşte istoricul adaptăriii pedagogice, s-au constatat dificultăţi de

relaţionare încă din perioada preşcolară, cu toate că a fost încsris şi a frecventat o grădiniţă

obişnuită cu program prelungit, părinţii încercând astfel socializarea şi educarea

comportamentelor patologice.

S-a adaptat cu greu la activitatea şi disciplina şcolară, copilul frecventând şcoala

obişnuită şi absolvind clasele I – IV la Şcoala primară particulară “Funny English Center”

Iaşi . Deficitul la nivelul aptitudinii de şcolaritate s-a datorat deviaţiilor de comportament,

incapacităţii de construire a unor deprinderi minime necesare muncii intelectuale şi, în

mod special, particularităţilor psihice. Dificultăţi de interrelaţionare atât cu ceilalţi colegi,

cât şi cu persoanele adulte. Rezultatele şcolare scăzute, progres mai bun la începutul

şcolarităţii, dar ulterior extrem de limitat, copilul neparcurgând nici măcar minimum

curriculum-ului special de integrare dar fiind, totuşi, promovat.


7

Părinţii au studii superioare, mama fiind medic, iar tatăl agent de turism şi ulterior

funcţionar public. S-au despărţit în fapt în anul 2000 (copilul fiiind elev în clasa a II-a, iar

tatăl locuind la Constanţa unde îşi găsise serviciu). Este unicul copil la în familie, părinţii

având o situaţie economică bună.

Cea care s-a ocupat permanent de educaţia băiatului este mama, fiind ajutată şi de

bunica maternă a copilului, văduvă, pensionară, angajată ca asistent personal pentru

acesta. În familie situaţia a fost destul de tensionată, în prezenţa tatălui, de care băiatul a

fost ataşat. Ruptura familiară produsă de plecarea sa în alt oraş nu a făcut decât să

acutizeze întreg tabloul manifestărilor patologice de comportament ale copilului. De altfel

tatăl a manifestat şi el unele conduite aflate le limita normalităţii psihice: fixaţii, bizarerii

în conduită, tendinţa de a consuma băuturi alcoolice ( situaţii în care devenea violent, îşi

ameninţa şi chiar agresa soţia şi soacra).

1. Examenul somatic :

Prezintă o dezvoltare staturală, ponderală şi toracică normală, situată la limita superioară.


Bine dezvoltat, fizic plăcut, dar un dezinteres total pentru igiena personală sau

ţinuta vestimentară.

Capacitate scăzută de efort intelectual, fatigabilitate şi accentuată instabilitate

psihomotorie.

Deficit de concentrare şi stabilitate a atenţiei voluntare,

Voinţă scăzută şi capacitate mnezică de nivel mediu; reţine totuşi foarte uşor

amănunte în general nesemnificative pe care le interiorizează şi care se transformă

în ticuri sau bizarerii de comportament (de ex. reţine întrebările unor copii mult

mai mici dcât el şi le adresează obsesiv celor din jur, deşi cunoaşte şi, aparent nu-l

mai interesează răspunsul, preia şi execută impulsiv şi necontrolat anumite ticuri

cum ar fi cel de a mişca într-un anumit fel un creion, pai etc.)

La nivelul gândirii se constată un decalaj faţă de normalul vârstei cronologice după

cum o demonstrează activităţile ce-i solicită analiza, sinteza, comparaţia,

abstractizarea şi generalizarea.

8

Temperament coleric, cu puternice conduite impulsiv - agresive.


La nivelul limbajului oral nu s-a diagnosticat nici o dizarmonie care să poată fi

încadrată într-o anumită tulburare de limbaj. Totuşi, vorbirea este uneori eliptică,

presărată de repetarea constantă a unor cuvinte/ expresii prazitare care distorsionează

înţelegerea mesajului şi sunt rezultatul unor mesaje cognitiv – afective. În comunicare apar

frecvent ticuri verbale şi nonverbale.

În general există o incapacitate o copilului de a comunica coerent, expresiv, fluent, în

propoziţii corecte din punct de vedere gramatical - nu pentru că nu poate, ci pentru că nu

se poate autocontrola şi nu poate discerne şi aplica normele de conduită.

Stereotipiille verbale accentuate nu împiedică, totuşi, reţinerea şi evocarea cuvintelor.

Sintezele verbale comunicative sunt defectuase, propoziţiile sunt simple, iar vocabularul

activ insuficient exersat în contexte variate de comunicare.

Comportamentul grafic este cel la care copilul întâmpină cele mai grave dificultăţi.

Desenul este (la 7 ani ) în faza mâzgâlelii, trădând un decalaj considerabil faţă de normalul

vârstei cronologice (şi mintale):

7. Examenul neuropsihiatric:

Autism infantil şi sindrom hiperkinetic.

8. Diagnostic logopedic:

Întârziere uşoară în dezvoltarea vorbirii orale şi întârziere severă în dezvoltarea

comportamentului grafic; accentuată instabilitate psihomotorie pe fondul elementelor

autismului infantil.

9. Prognostic:

Evoluţie bună în cea ce priveşte activizarea vocabularului, mai lentă pentru educarea,

formarea şi antrenarea actului grafic (datorită instabilităţii psihomotrice, dificultăţilor de

coordonare motrică generală şi labilităţii atenţiei/ capacităţii scăzute de concentrare

9

voluntară). Prognostic extrem de rezervat privind compensarea elementelor autiste şi

dizarmoniilor la nivelul personalităţii.

10. Recomandări:

a) terapie medicală susţinută;

b) psihoterapie;

c) educarea psihomotricităţii generale, în special a psihomotricităţii fine;

d) consilierea individuală şi consilierea în familie;

e) antrenarea, exersarea şi educarea/ dezvoltarea comportamentului grafic;

11. Terapia logopedică:

Paralel cu exerciţiile de îmbogăţire şi activizare a vocabularului, s-au desfăşurat

permanente şedinţe de psihoterapie, urmărindu-se restabilirea echilibrului psiho-

emoţional, diminuarea deviaţiilor de comportament şi educarea autocontrolului.

S-au efectuat şi exerciţii de ritmică logopedică cu rol în reducerea gesturilor parazitare

şi echilibrarea motrică generală:

- exerciţii de respiraţie ritmică;

- mişcări ritmice diverse cu şi fără fond muzical;

- jocuri senzorial- motrice care să-i antreneze echilibrul, ritmul, coordonarea.

Exersarea şi îmbogăţirea vocabularului s-a realizat prin memorizări, jocuri lexicale gen

„Săculeţul fermecat”, „Ghiceşte personajul/ povestea”, „Jocul anotimpurilor” etc., pe baza

unor povestiri după imagini mai simple la început şi mai complexe ulterior progreselor

realizate de copil, precum şi prin exerciţii de sinonimie, omonimie, etc. Simultan cu

educarea vorbirii orale s-a trecut la antrenarea şi dezvoltarea comportamentului grafic

care era mai mult întârziat faţă de normalul vârstei.

Gradual, exerciţiile grafice au constat din:

colorarea liberă;

colorarea în contur;

trasarea conturului unor forme/ desene schematice;

pictarea în acuarele cu penson sau exerciţii de dactilopictură;

trasarea unor suprafeţe date;

10

desene simple în creion (la început cu un singur elment – casa, om, copac – apoi

asocierea lor în diferite contexte pentru a stabili sau realiza proporţii, mărimi şi culori);

realizarea după model a elementelor grafice conform programei preşcolare;

De menţionat este şi faptul că toate aceste exerciţii au fost precedate de antrenarea

musculaturii fine a mâinii pentru reducerea mişcărilor necontrolate, parazitare şi

dezvoltarea motricităţii specifice.

12. Evoluţia pe parcursul terapiei:

Activităţile logopedice nu durau mai mult de 40 de min. (datorită instabilităţii

psihomotrice accentuate) şi erau diversificate în permanenţă, deoarece rutina îl plictisea, îi

diminua capacitatea de concentrare – şi aşa scăzută şi chiar îl agita şi-i sporea ticurile şi

diarmoniile comportamentale). În primul an, până la intrarea în clasa I, s-a reuşit o

îmbunătăţire evidentă a comportamentului grafic. Treptat, de la faza mâzgâlelii copilul a

fost motivat, interesat şi sprijinit pentru a realiza acte grafice diverse, gradate în

complexitate: de la colorare până la elementele grafice de tipul : linii, bastonaşe, zala,

cârligul, noduleţul.

La aceste performanţe au contribuit şi momentele de meloterapie – pe fond muzical

linştitor, relaxant – care destindeau şi pe care, totuşi, nu le accepta de fiecare dată. Pentru

a-i educa copilului capacitatea de concentrare s-a cerut să coloreze anumite figuri ( numite

„Mandala”) care au rolul de a focaliza atenţia pe spaţiul delimitat (foaia de hârtie), de a

exersa prehensiunea, coordonarea oculo-manuală, simplitatea mişcării, de a educa voinţa şi

perseverenţa. Anexăm acestui studiu diverse tipuri de „mandala”, cu menţiunea că aceste

instrumente sunt folosite în pedagogia sistemică CAM pentru lucrul cu persoane având un

handicap grav.

Progresele relativ bune în ceea ce priveşte educarea limbajului oral şi îmbunătăţirea

capacităţii de comunicare verbală s-au putut obţine deoarece s-a avut permanent în vedere

dorinţa copilului pentru nou (diversificându-se activitatea şi curiozitatea aparent

manifestată). De altfel, interesul vizibil al copilului pentru nou a fost una din primele

suspiciuni ridicate în ceea ce priveşte diagnosticul pus – respectiv cel de “autism infantil”

ştiut fiind că, principala caracteristică a autistului este aceea că se simte în siguranţă odată

11

ce i se creează constant aceleaşi condiţii şi nu este supus stresului schimbării (ceea ce era

invers în acest caz).

Pe parcursul primului an al terapiei s-a reuşit şi o îmbogăţire a vocabularului activ,

deşi comunicarea orală a rămas discontinuă, fragmentată de ecolalii şi ticuri verbale sau

expresii parazitare. Dacă în ceea ce priveşte grafismul s-au remarcat prograse deosebite -

copilul reuşind să-şi organizeze o scriere lizibilă şi corectă, dar cu reltive dificultăţi de

păstrare a esteticii, cât şi a orientării în spaţiul paginii – în vorbire au existat greşeli de

ordine gramaticală, cât şi preferinţa pentru exprimarea simplificată, schematizată şi

ecolalică. La 8 ani s-a recomandat înscrierea copilului într-o şcoală specială pentru elevi cu

deficienţă mintală, datorită elementelor de autism infantil, deviaţiilor de comportament,

dificultăţilor de intrrelaţionare şi lipsei de autocontrol.

Totuşi, mama a reuşit să-l înscrie la o şcoală obişnuită – acceaşi la care a frecventat şi

activităţile preşcolare – cu un curriculum special de integrare, emis de Comisia de

Expertiză Complexă a I.S.J. Iaşi. Cu toate acestea nu s-a reuşit decât o aparentă integrare

(nici măcar fizică deoarece în clasa a III-a şi pe tot parcursul clasei a IV-a cursurile s-au

desfăşurat individual la domiciliul elevului, desigur fără aprobarea ISJ, iar programul de

sprijin nu a fost coordonat de către un profesor psihopedagog, ci de o învăţătoare

pensionară care desfăşura la domiciliul copilului activităţile de predare-învăţare-evaluare,

având avizul şcolii).

În consecinţă, progresele şcolare au fost minime, iar datorită faptului că nu a beneficiat

de întreaga terapie recuperator-compensatorie necesară, conform unui curriculum special

şi nu a avut ocazia de a exersa modele de conduită şi interrelaţionale în grup (în fond nu i s-

a respectat o nevoie fundamentală, prevăzută şi în piramida trebuinţelor - a lui Maslow!), a

regresat foarte mult la toate nivelurile personalităţii: comportamental, afectiv-emoţional şi

chiar cognitiv.

Cu achiziţii instrumentale la nivel de clasa a II-a a fost reorientat în clasa a V-a spre

învăţământul special fiind evaluat de către Comisia de Expertiză a Copilului din cadrul

Direcţiei de Asistenţă Socială Iaşi şi înscris în clasa a VI-a la Şcoala Specială „C. Păunescu

“. În anul şcolar 2003 – 2004 a fost promovat, deşi observaţiile ce s-au putut constata

reprezintă serioase îngrijorări în ceea ce priveşte progresul şi recuperarea psihopedagogică

a acestui elev:

12

- acutizarea elementelor psihogene, comportamentul căpătând din ce în ce mai mult

expresia unei psihoze/ schizofrenii infantile, în condiţiile în care medicamentaţia cu

haloperidol şi alte medicamente din aceeasi grupă aveau efect contrar: îi sporeau

agitaţia şi-i accentuau patologia comportamentală;

- dificultăţi de stabilire a unei relaţii de doi şi de interrelaţionare în grup (datorită

programului impus în anii anteriori);

- capacitate limitată de adaptare şi relaţionalizare în cadrul programelor şi normelor

şcolare (datorită aceleiaşi şcolarizări la domociliu);

- incapacitatea formării deprinderilor - chiar a unora minime – de autonomie personală

(în condiţiile în care mama şi bunica îşi exercită influenţe superprotective şi-i creează

dependinţa de adult );

- instabilitate psihomotrică accentuată;

- menţinerea unei motivaţii scăzute pentru orice activitate de tip şcolar, indiferent de

forma de organizare a acesteia;

- accentuarea trăsăturilor dizarmonice la nivelul personalităţii.

Concluzii:

Orientarea şcolară stabilită doar pornind de la deficienţa mintală uşoară – spre o formă de

învăţământ obişnuită fără a se ţine cont de celelalte variabile şi dizarmonii la nivelul

psihicului, a avut efecte iremediabil negative şi a compromis scuccesul recuperator-

terapeutic. Oportună în acest caz ar fi fost şcolarizarea copilului într-o instituţie specială unde

s-ar fi desfăşurat în mod corespunzător o terapie adecvată începută de timpuriu. Deşi medic,

mama ar fi trebuit să solicite reevaluarea din punct de vedere medico-psihologic a copilului în

vederea instruirii unei medicamentaţii adecvate compensării şi diminuării patologiei psihice.

În aceste condiţii, prognosticul este şi mai rezervat pentru copil, mai ales în ceea ce priveşte

integrarea şcolar- profesională ulterioară.

STUDIUL DE CAZ 3

1. Prezentarea cazului:

13

M. C., băiat, născut la 09. X 1990, în Iaşi. A început terapia logopedică în 1995, la vârsta

de 5 ani.

2. Anamneza:

Sarcină normală şi naştere naturală. Primul cuvânt este rostit în jurul vârstei de 1 an,

disritmia limbajului apare la 5 ani, fără cauze organice aparente. Din punct de vedere al

adaptării pedagogice se constată o adaptare foarte bună, în grup, relţionând bine atât cu

colegii cât şi cu adulţii. Atât la grădiniţă cât şi la şcoală, progresele au fost constante şi

evidente, copilul având rezultate şcolare foarte bune.

3. Ancheta socială::

Părinţii au studii medii, cu o siuaţie economică relativ bună. Este primul copil în

familie, mai are un frate mai mic, acum şcolar. Părinţii se ocupă de creşterea şi educarea

copiilor, care au condiţii corespunzătoare de igienă personală şi psihică.

A frecventat doi ani Grădiniţa Specială a Şcolii Speciale „C. Păunescu” Iaşi ( între 1995

–1997). A fost înscris apoi la aceeaşi Şcoală Specială pe care a frecventat-o până în casa a

IV a (an şcolar 2000 – 2001) când a fost propus pentru integrare în şcoala obişnuită. Astfel,

în septembrie 2002 este externat din Şcoală Specială „C. Păunescu” şi transferat în clasa a

IV a în învăţământul de masă – integrare individuală cu adaptarea cerinţelor şcolare. În

prezent frecventează şcoala obişnuită, dovedind o adaptare şcolară şi socială bună, cu un

progres evident în ceea ce priveşte achiziţiile şcolare fundamentale.


Prezintă o dezvoltare staturală, ponderală şi toracică normală.


deficit mediu la nivelul operaţiiolr gândirii;

capacitate mnezică relativ bună;

labilitatea atenţiei şi capacitate scăzută de concentrare;

instabilitate psihomotorie şi tulburări de psihomotricitate( orientare spaţio-temporală,

lateralitate şi schemă corporală) grave;

14

are autonomie personală şi socială;

se antrenează uşor în activitate şi-l stimulează varietatea;

prezintă o uşoară instabilitate emoţional- afectivă fiind sub influienţa tatălui care-l

domină şi-şi exercită autoritatea asupra ambilor copii;


Dislalie polimorfă şi bâlbâială clono - tonică pe fondul unor elemente de autism infantil

şi a unei accentuate instabilităţi psihomotrice. Motricitatea fină insuficient dezvoltată şi

tulburările de lateralitate şi orientare spaţio-temporală determină un deficit accentuat la

nivelul comportamentului grafic.

7. Examenul neuropsihiatric:

Autism infantil, dislalie polimorfă, bâlbâială clono- tonică, sindrom hiperkinetic.


Dislalie polimorfă, bâlbâială clono-tonică.

9. Prognostic:

Evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte corectarea dislaliei polimorfe, dar mai lentă în

realizarea unei vorbiri fluente, ritmice, datorită instabilităţii psihomotorii accentuate, cât şi

a elementelor de autism.

10. Recomandări:

antrenarea şi dezvoltarea motricităţii generale, a motricităţii aparatului

fonoarticulator şi a motricităţii fine;

terapie logopedică specifică pentru importarea sunetelor afectate (pronunţarea

defectuasă a consoanelor “s-ş”, a grupurilor “ce, ci, ghe, ghi”, înlocuirea frecventă a

unor consoane şi grupuri consonantice cu “ţ”, omisiunea lui “j/ z”, “h/x”;

ritmică logopedică;

15

gimnastică respiratorie;

psihoterapie în vederea compensării elementelor autiste şi terapie medicală de

neport;

consilire individuală şi de grup , implicarea în acţiuni colective;

11: Terapie logopedică:

Terapia logopedică a început de timpuriu şi a fost susţinută de cea medicală şi de cea

psihologică. Frecventarea Grădiniţei Speciale în mod constant, timp de doi ani consecutivi,

a contribuit nu numai la optimizarea interrelaţionării în grup, ci şi la formarea autonomiei

personale şi sociale, la parcurgerea unui program complex, individualizat şi focalizat pe

terapia logopedică specifică şi pe terapia psihomotrică.

În linii mari, terapia psihomotrică a urmărit:

formarea schemei personale proprii şi a partenerului;

educarea şi fixarea lateralităţii;

dezvoltarea coordonării oculo-manuale;

antrenarea şi dezoltarea capacităţii de a opera cu structurile perceptiv motrice de

culoare, formă, mărime;

formarea şi exersarea orientării spaţio-temporale;

dezvoltarea motricităţii generale şi specifice(a aparatului fonoarticulator şi a

motricităţii fine;

Terapia logopedică a fost focalizată pe:

exerciţii de respiraţie ritmică;

dezvoltarea auzului fonematic;

importarea sunetelor omise, pronunţate greşit sau înlocuite şi introducerea acestora în

cuvinte, silabe, propoziţii.

Paralel cu exerciţiile pentru terapia dislaliei polimorfe, s-au realizat exerciţii de vorbire

ritmică, condiţii care au determinat copilul să adopte intonaţia şi ritmul normal în vorbire.

Odată cu obţinerea unei pronunţii corecte a sunetelor afectate s-a insistat pe exerciţii de

vorbire reflectată, pe exerciţii de memorare a unor strofe, poezii, lecturi după imagini,

recitarea expresivă a unor scurte texte în versuri sau proză. Terapia psihomotrică şi cea

16

logopedică au fost întregite prin educarea conduitelor sociale în vederea diminuării

instabilităţii psihomotorii şi formării autonomiei personale şi sociale.


Şedinţele de meloterapie – la care băiatul reacţiona pozitiv – s-au desfăşurat constant pe

tot parcursul terapiei.

S-a obţinut astfel o mai bună destindere şi uneori chiar o relaxare psiho-emoţională.

Activităţile de grup l-au motivat, copilul răspunzând pozitiv terapiei specifice. În general s-

a înregistrat un progres constant în educarea componentei psiho-motorii, dar mai lent faţă

de programul complex al terapiei logopedice. Aceasta s-a datorat şi faptului că existau

tulburări de limbaj asociate şi care se intercondiţionau.

Astfel că după cei doi ani în care a frecventat Grădiniţa Specială, copilul avea o vorbire

mai clară, deşi persista o uşoară dislalie care se accentua în momentele de stres, oboseală

sau hiperagitaţie. S-a obţinut şi o îmbunătăţire a ritmului vorbirii, mai ales după ce a fost

sprijinit şi implicat în procesul de autocorectare, respectiv a fost înregistrat vorbind liber şi

reflectat, apoi şi-a ascultat propria vorbire şi a fost solicitat să facă anumite evaluări ,

evidenţiindu-se aspectele pozitive sau cele negative. Efortul volitiv al copilului a fost

motivat prin intermediul acestor „activităţi de comparare”, copilul exersând autocontrolul

în pronunţarea corectă şi în fixarea ritmului şi a fluienţei normale în vorbire.

Metoda folosită preponderent a fost cea de analiză şi sinteză fonetică. Copilul a fost

orientat spre şcoala specială (elevi cu deficienţă mintală) deoarece s-a avut în vedere atât

deficitul intelectual uşor, cât mai ales deviaţiile de comportament ce caracterizau prezenţa

unor elemente de autism, a instabilităţii accentuate psihomotrice şi a tulburărilor de limbaj

compensate parţial. În grupul şcolar a avut o evoluţie favorabilă antrenându-se uşor în

activităţile colective şi în cele individuale, deşi a manifestat o dorinţă de dominare a unor

colegi. Totuşi hiperagitaţia, ticurile motrice au continuat. Realizarea actelor lexico-grafice

(în special a celor grafice) s-a obţinut cu relative dificultăţi deşi se reuşise parţial terapia

vorbirii orale. Avându-se în vedere progresele obţinute, cât şi comportamentul social

dezvoltat corespunzător (o bună capacitate de interrelaţionare, o adaptare şcolară şi

socială bună) s-a putut lua decizia de integrare individuală, cu adaptarea curriculară

17

corespunzătoare, deşi acest lucru s-a petrecut relativ târziu: dupâ patru ani de şcolarizare

în învăţământul special.

Concluzii:

Evoluţia acestui caz ne permite să afirmăm că nu există “reţete” pentru un anume moment

de integrare a unui copil cu deficienţă mintală în şcoala obişnuită. Desigur este recomandată

proba şcolii de masă, dar aceasta poate să nu fie cea mai oportună decizie în toate cazurile.

Probabil în acest caz ar fi rupt, ar fi fragmentat procesul recuperator- terapeutic care a

început încă din grădiniţă şi a continuat în ciclul primar al aceleaşi şcoli. Acest parcurs

traseu educaţional, dublat de intervenţia timpurie a constituit un inevitabil atuu pentru

succesul integrării ulterioare în cazul acestui copil, integrare care nu a fost stânjenită de

frecventarea şcolii speciale.

STUDIU DE CAZ 4


C.A., fată, născută la 12 martie 1990, în Iaşi. A început terapia logopedică la vârsta de 11

ani.

2. Anamneza:

A fost abandonată în spital imediat după naştere. Imediat după aceea a fost dată în

îngrijirea Centrului de plasament "Sf. Andrei" din laşi. Mai tarziu i se fac nişte examene

psihologice în urma cărora i se pune diagnosticul de hipoacuzie şi debilitate mintală.

La vârsta de 11 ani este orientată spre Şcoala specială “Constantin Păunescu” în

condiţiile în care avea o vorbire total inexistentă.


De la vârsta de 11 ani a fost dată în îngrijirea Fundaţiei "El Chico" din Iaşi unde este

foarte bine îngrijită.

Condiţiile de locuit sunt bune, are cameră proprie.

18

Condiţiile de igienă psihică sunt satisfăcătoare, are persoane specializate care se ocupă de

educaţia ei.

În privinţa relaţiei cu cei care se ocupă de ea, se observă o slabă comunicare din partea

fetiţei, deoarece aceasta manifestă negativism şi nu doreşte să coopereze cu nimeni.


Prezintă o dezvoltare staturală, ponderală şi toracală normală, corespunzătoare vârstei, cu

o musculatură bine dezvoltată şi ţesut adipos normal.

5. Examenul psihologic:

Din punct de vedere psihologic, prezintă o deficienţă mintală uşoară spre moderată, cu

posibilităţi insuficient valorificate, datorită deficitului de integrare prin limbaj.


Limbajul verbal este total inexistent datorită imposibilităţii execuţiei mişcărilor – cauzată

de hipotonia musculaturii organelor aparatului respirator, a limbii, buzelor şi palatului

moale.

Auzul fonematic este afectat.

Înţelegerea cuvintelor şi a propoziţiilor cu conţinut familiar este conservată.

Se observă o mare discrepanţă între posibilităţile intelectuale şi grava insuficienţă a

manifestărilor verbale, care au făcut să fie etichetată pe rând, de diferiţi psihologi, cu

„hipoacuzie”, „întârziere severă în dezvoltarea psihică” şi „debi1itate mintală”.


Constatând faptul că limbajul spontan e alcătuit mai ales din exclamaţii şi gesturi deşi

înţelegea o serie de simboluri pe care nu le putea comunica verbal, i s-a pus diagnosticul de

alalie. Preponderenţa motorie a fost evidenţiată de perturbări ale stereotipului dinamic

articulator, de marile dificultăţi în executarea mişcărilor articulator- verbale.

Diagnosticul a fost alalie motorie, fiind confirmat şi pe parcursul terapiei logopedice.

19

8. Prognostic:

Se apreciază un prognostic favorabil cu toate că a început terapia la 11 ani. Va avea o

evoluţie bună pe linia dezvoltării limbajului, a înţelegerii şi chiar şi din punct de vedere

intelectual. În condiţiile respectării terapiei logopedice, logopatul va putea acumula un

vocabular destul de bogat care să-i permită o vorbire independentă acceptabilă, putând

astfel comunica cu cei din jurul ei.

9. Evoluţia pe parcursul terapiei logopedice:

Luându-se în considerare afecţiunile fundamentale s-a conturat metodica, aplicată

gradat, în funcţie de necesităţile imediate.

În prima parte a terapiei s-a reuşit doar înlăturarea negativismului faţă de vorbire,

redarea încrederii în propriile posibilităţi şi în logoped, trezirea interesului faţă de

activitate, precum şi crearea unui tonus afectiv pozitiv – asta datorită faptului că fetiţa era

agitată sau inhibată, susceptibilă, încăpăţânată, irascibilă cu treceri bruşte de la o stare

sufletească la alta, înceată în mişcare şi gândire, lipsită de iniţiativă. Părea şi dezorientată

având în vedere că până la 11 ani s-a aflat în imposibilitatea de a comunica normal cu cei

din jur.

De asemenea de când a început terapia s-a sesizat prezenţa unor elemente autiste, ticuri

care pot fi preluate din mediul în care a copilărit. Logopatul prezintă şi un enurezis

nocturn şi diurn, ca o formă de protest la tot ce se întâmplă cu ea de când a fost

abandonată.

În cea de-a doua parte a terapiei s-a avut în vedere educarea atenţiei şi memoriei auditive

care să-i permită urmărirea conştientă şi activă a exerciţiilor logopedice, dezvoltarea

auzului fonematic pentru o bună sesizare şi diferenţiere a sunetelor.

Pentru realizarea unei pronunţii corecte s-au făcut exerciţii de gimnastică articulatorie

pentru a-i educa echilibrul dintre expir şi inspir. S-au efectuat şi exerciţii mai complexe de

gimnastică facială, linguală, mandibulară, velopalatină şi labială.

Însuşirea articulaţiei corecte a sunetelor s-a făcut pe baza imitaţiei, logopedul

demonstrând în faţa oglinzii modul de articulare corectă a sunetelor.

Odată fixate sunetele, s-a urmărit dezvoltarea auzului fonematic, folosindu-se analiza

kinestezică şi optică, particularităţile articulării fiecărui sunet fiind fixate prin pipăirea

20

laringelui, simţirea jetului de aer pe mână, simţirea încordării organelor de vorbire

atingându-se cu mâna regiunea rădăcinii limbii, prin urmărirea cu ochii a modului de

articulare.

Pentru dezvoltarea auzului fonematic s-au făcut exerciţii de diferenţiere a sunetelor

apropiate în pronunţare (p-b, f-v).

Însuşirea vocabularului s-a făcut într-un mod activ, în cadrul unor activităţi variate.

Primele cuvinte au fost legate de necesităţile imediate, de mediul personal, de jocuri sau

jucării care i-au făcut plăcere logopatului. Imediat ce şi-a însuşit un minim de cuvinte,

acestea au fost introduse în propoziţii, la început simple, formate din două apoi trei

cuvinte, cu structuri gramaticale accesibile.

S-a folosit un material bogat, ilustrat sugestiv, atât pentru denumirea imaginilor,

formularea propoziţiilor, cât şi pentru formarea deprinderii de a asculta. Astfel s-a studiat

corpul omenesc cu toate părţile lui, alte fiinţe cu denumirea părţilor lor, obiecte de

îmbrăcăminte, alimente, camera, diverse acţiuni, anotimpurile momentele zilei, mijloace de

transport, etc. Binenţeles că acestea au fost dozate progresiv, în raport cu nivelul vorbirii.

Un aspect important constatat pe parcursul terapiei logopedice a fost nevoia fetiţei de a i

se oferi recompense pe care le aşteaptă şi care o stimulează, nevoia de a fi încurajată,

admirată, dovadă că o interesează propria persoană şi că nu este indiferentă la tot ce se

întâmplă cu ea. Datorită acestei relaţii consolidate dintre logopat şi logoped s-a observat o

creştere considerabilă a interesului, o mai mare putere de concentrare, o mai bună atenţie

şi un mai bun control auditiv.

Vorbirea reflectată a devenit mai corectă şi s-a realizat cu o mai multă uşurinţă, iar

răspunsurile la întrebări au fost mai logice. Pentru respectarea succesiunii corecte a

cuvintelor, au fost alcătuite cuvinte de sprijin după scheme, imagine (cine face?, ce face?).

Treptat, conversaţia, câmpul conştiinţei s-au lărgit, gândirea s-a mai restructurat.

Pentru înţelegerea aspectelor gramaticale, cuvintele au fost date în forme flexionare, în

diferite propoziţii, cu schimbări după caz, număr, timp, persoană, etc. şi însoţite de

explicaţii necesare, dezvoltându-se astfel şi vorbirea expresivă.

În acelaşi timp s-a început şi munca cu grafemele, necesitând ca fetiţei să i se poarte

mâna şi analizându-se procesul scrierii literelor (elementele caligrafice: linie, oval, cârlig,

bastonaş). Datorită deficienţei mintale moderate, îi este caracteristică o scriere inegală,

21

dezordonată, împrăştiată, ruptă, orientare spaţio-temporală deficitară, capacitate de

analiză şi sinteză foarte redusă. Se constată mari greutăţi în trecerea de la analiză la

sinteză, apar multe retuşuri, ezitări, etc.

În prezent remarcăm faptul că vorbirea reflectată s-a mai conturat, în schimb cea

independentă este ezitantă, vorbind doar la cerere la şedinţele de terapie. Când răspunde la

întrebări nu foloseşte cuvinte independente, deşi are formată, la un nivel minim,

deprinderea de a-şi exprima ideile în cadrul unei propoziţii. Categoriile gramaticale cele

mai bine reprezentate sunt substantivele şi verbele, uneori folosind şi adjective, adverbe,

etc.

În continuare, terapia 1ogopedică trebuie să insiste pe dezvoltarea vocabularului. O

atenţie deosebită trebuie acordată realizării unei vorbiri independente, cursive, fluente şi

corecte, în paralel cu dezvoltarea musculaturii degetelor şi a mâinii, pentru îmbunătăţirea

mişcărilor fine ale mâinii. De asemenea se va urmări dezvoltarea interesului pentru scris-

citit, deşi nu va putea avea niciodată o citire conştientă, dar va reuşi să scrie după dictare.

Este importantă evitarea oboselii şi a plictiselii, stimularea motivaţiei, dezinhibarea,

stimularea activităţii psihice, reechilibrarea personalităţii.

În ceea ce priveşte gradul integrării şcolare, fetiţa a reuşit să treacă treptat, de la

autoizolare şi manifestări specifice sindromului de instituţionalizare structurat (mişcări

patologice şi ticuri verbale şi motrice, negativism şi chiar agresivitate), la încercări de

relaţionare cu ceilalţi elevi şi la stabilirea unor raporturi de toleranţă şi chiar cooperare.

Deşi nivelul achiziţiilor şcolare este mult inferior curriculum-ului pentru elevii cu

deficienţă mintală, fetiţa a fost promovată în clasa a III- a la Şcoala Specială „C.

Păunescu”.

Concluzii

Dacă evoluţia acestui copil este limitată pentru achiziţiile şcolare, datorită particularităţilor

de gândire, limbaj şi personalitate, dar şi mediului instituţionalizat în care a evoluat în

perioada decisivă a formării sale, în ceea ce priveşte integrarea socială este evidentă aplicarea

şi funcţionarea efectivă a principiului normalizării (teoretizat în capitolul 2 al prezentei

lucrări).

22

De asemenea, decizia de orientare şcolară a fost una corectă în acest caz, ea venind în

sprijinul progresului individual al copilului.

Obţinerea unei vorbiri relativ corecte şi fluente va sprijini procesul integrării ulterioare a

elevei.

STUDIU DE CAZ 5


A.L băiat, născut în Iaşi pe 19 februarie 1990. Începe terapia logopedică la vârsta de 4

ani şi 5 luni.

2. Anamneza:

Sarcina a evoluat normal. Naştere cu travaliu prelungit, mama refuzând cezariana. Făt

de 3,800 g, cu hipoxie cerebrală, reanimat mecanic. Scor APGAR 7.

Merge la un an şi trei luni. Primele cuvinte apar după un an. Se constată o stagnare în

dezvoltarea limbajului, fapt ce determină familia, să consulte medicul pediatru, acesta

punând diagnosticul de cretinism hipofizar. Urmează un tratament cu tiroidiene de sinteză,

fără a se constata însă vreun progres. Părinţii întrerup administrarea tratamentului.

La vârsta de patru ani se prezintă la L.S.M. unde se menţine diagnosticul de cretinism

hipofizar fiind orientat spre clinica endocrinologică şi O.R.L. Examenul endocrinologie

infirmă diagnosticul iar examenul O.R.L. pune în evidenţă normalitatea aparatului auditiv.

Este înscris la grădiniţă, unde are probleme de integrare. Copiii îl evită, neputând să

comunice cu el.

La 4 ani şi 5 luni este începe o terapie logopedică susţinută, fiind retras de la grădiniţă.


Este primul dintre cei doi copii, sora mai mică prezentând şi ea tulburări de vorbire dar

de o intensitate mai mică.

23

La naşterea copilului mama avea 27 de ani şi tatăl 25. Mama este absolventă a A.S.E., cu

locul de muncă la CET -Holboca, pe post de economist, iar tatăl e absolvent al unei şcoli

profesionale, cu locul de muncă la CET -Holboca, pe post de lăcătuş.

Condiţiile de locuit sunt satisfăcătoare, apartament cu 3 camere la bloc.

Familia locuieşte cu bunicii.

Condiţiile de igienă psihică sunt bune. Regimul de viaţă este ordonat, alimentaţia este

raţională.

Relaţiile în familie sunt armonioase, fără tensiune şi conflicte deosebite. Părinţii şi

bunica sunt foarte preocupaţi de educaţia copilului.

4. Examen somatic:

Dezvoltare staturală, ponderală şi toracală normală, corespunzătoare vârstei, ţesut

adipos normal.

Înfăţişare rigidă, mişcări stângace. Sunt prezente uşoare tulburări motorii, dificultăţi de

coordonare în diferite sarcini.

5. Examen psihologic:

Dezvoltare intelectuală normală, cu posibilităţi insuficient valorificate datorită

deficitului de integrare prin limbaj.

Inteligenţa --test Goodenough, Q.I.-46.

-- test matrice progresive RAVEN – Q.I. - 79

Gradul de înţelegere a gesturilor şi a mimicii este la un nivel corespunzător vârstei

cronologice. Orientarea în viaţa de toate zilele şi în mediul ambiant este corespunzătoare.

Memoria -- evocare mnezică slabă.

Atenţia -- fluctuantă, foarte labilă.

Voinţa -- slabă, tonus psihic scăzut.

Afectivitatea -- imaturitate afectivă, emotivitate, anxietate ca urmare a conştientizării

handicapului, labilitate.

Comportamentul -- irascibilitate, negativism, îi lipseşte dorinţa de a comunica pe fondul

unei neîncrederii în posibilităţile proprii. Pe parcursul terapiei, aceste manifestări s-au

diminuat, copilul devenind cooperant.

24

Testul Koch-Stora -- trăsăturile de personalitate ale subiectului, relevate prin aplicarea

testului Koch-Stora, se circumscriu în sfera timidităţii, nesiguranţei de sine, inhibiţiei

afective şi a celei de teamă, prin plasarea arborelui în partea de sus - stânga a paginii, cât şi

prin lipsa de ancorare prin rădăcină. Realizarea arborelui cu linii ascuţite denotă

iritabilitate şi agresivitate. Desenul unui arbore uscat, care moare, scoate în evidenţă o

concepţie pesimistă şi necesitatea de a se simţi protejat. Desenarea arborelui prin trăsături

simple, drepte, înfipte în baza coroanei denotă o întârziere în dezvoltarea mintală,

imaturitate , rigiditate şi iritabilitate.

Desenul familiei: --Desenarea familiei în partea din stânga a paginii, spaţiu al trecutului

care e preferat de cei ce au tendinţa de a regresa spre copilărie. Tendinţa şi mecanismul de

apărare a Eului subiectului se exprimă prin valorizarea personajului principal. Subiectul

pune în valoare persoana pe care o consideră cea mai importantă, pe care o admiră, o

invidiază sau îi provoacă teamă, cea în care investeşte afectiv cel mai mult, şi anume sora

acestuia. Aceasta este desenată prima în stânga paginii, în locul în care subiectul ar dori să

fie. Micşorarea şi poziţionarea celorlalte personaje în raport cu primul personaj desenat,

toate proporţiile fiind păstrate presupune devalorizarea acestora. Apropierea subiectului

de mamă şi bunică, în planul de jos al desenului indică apropierea şi relaţia existentă între

cei trei, dar şi inferioritatea faţă de soră şi tată. Desenarea separată a părinţilor este

semnul absenţei, divorţului acestora sau dorinţei de disociere a cuplului. Prin desenul

familiei, subiectul scoate în evidenţă atât tendinţele pozitive cât şi cele negative existente.

6. Examenul complex al limbajului:

În momentul începerii terapiei, s-au observat următoarele:

mare întârziere în dezvoltarea limbajului,

vorbire neinteligibilă formată din câteva consoane (p, c) şi vocale (a, e, o) asamblate

deficitar,

pronunţarea reflectată şi independentă incorectă,

tulburarea auzului fonematic,

înţelege cuvintele cu conţinut familiar.


25

Ţinând cont de faptul că la vârsta de 4 ani şi 5 luni vorbirea expresivă era aproape

inexistentă, deşi înţelegea o serie de simboluri pe care nu le putea comunica verbal, de

tulburările puternice ale stereotipului dinamic-articulator, de dificultăţile în executarea

mişcărilor articulator-verbale, diagnosticul a fost alalie motorie, diagnostic confirmat pe

parcursul terapiei logopedice.

8. Prognostic:

Se apreciază un prognostic favorabil cu o evoluţie normală pe linia dezvoltării

intelectuale şi a dezvoltării limbajului. În condiţiile respectării terapiei logopedice,

subiectul se va putea integra în şcoala obişnuită.

9. Evoluţia pe parcursul terapiei logopedice:

Avându-se în vedere afecţiunile fundamentale s-a conturat metodica, aplicată gradat, în

funcţie de necesităţile imediate.

Pentru început, s-a urmărit înlăturarea negativismului faţă de vorbire, redarea

încrederii în propriile posibilităţi şi în profesor, trezirea interesului copilului, precum şi

crearea unui tonus afectiv pozitiv. La primele şedinţe copilul a fost însoţit de mamă sau

bunică creându-i-se astfel o atmosferă familială. Întrebările erau scurte, simple, necesitând

un răspuns afirmativ sau negativ. S-a constatat că subiectul înţelege cuvintele cu un

conţinut familiar şi unele propoziţii simple. Înţelegerea propoziţiilor dezvoltate şi a frazelor

mai complicate din punct de vedere structural şi semantic era perturbată.

S-a avut în vedere educarea atenţiei şi memoriei auditive care să-i permită urmărirea

conştientă şi activă a exerciţiilor logopedice, dezvoltarea auzului fonematic pentru o bună

sesizare şi diferenţiere a sunetelor.

Pentru realizarea unei pronunţii corecte s-au făcut exerciţii de gimnastică a aparatului

fono-articulator şi exerciţii de gimnastică respiratorie în scopul educării echilibrului dintre

inspir şi expir. S-au efectuat apoi exerciţii mai complexe de gimnastică facială, linguală,

mandibulară, velo-palatală1 şi labială.

Primele mişcări au fost efectuate de profesor, iar apoi, pe baza imitaţiei, au fost realizate

de copil. Sarcinile au fost în funcţie de posibilităţile copilului.

26

Pe măsură ce dificultăţile în executarea mişcărilor s-au diminuat, deprinderile motrice

ajungând în faza de automatism, putând fi înţelese şi executate numai după comenzi

verbale, s-a trecut la emiterea sonoră a sunetelor. S-a pornit de la fonemele folosite de

copil: a, o, e, p, c. Impostarea sunetelor s-a făcut apoi gradual, în funcţie de complexitatea

lor. Profesorul i-a arătat copilului, pentru fiecare sunet, poziţia corectă a organelor

articulatorii participante la elaborarea sunetului respectiv, copilul repetând apoi singur în

faţa oglinzii toate mişcările, în vederea fixării lor.

S-au întâmpinat dificultăţi în pronunţarea dentalelor t, d, n, deseori înlocuite cu p, cât şi

a prepalatalelor ş, j. Pe măsura impostării fiecărei consoane, acestea au fost asociate cu

vocale, realizându-se pronunţarea silabelor.

S-a urmărit, concomitant, dezvoltarea auzului fonematic, folosindu-se analiza

kinestezică şi optică, particularităţile articulării fiecărui sunet fiind fixate prin pipăirea

laringelui, simţirea jetului de aer pe mână, simţirea încordării organelor de vorbire

atingându-se cu mâna regiunea rădăcinii limbii, prin urmărirea cu ochii a articulaţiei.

Pentru dezvoltarea auzului fonematic

s-au făcut exerciţii de diferenţiere a sunetelor apropiate în pronunţare p-b, f-v.

În scopul dezinhibării vorbirii s-au folosit imagini, obiecte viu colorate care au trezit

interesul, eşecurile nefiind comentate, iar cel mai mic succes fiind conştientizat, prin

încurajare permanentă.

Primele cuvinte au fost monosilabice, apoi bi şi trisilabice. Posibilităţile articulatorii au

crescut foarte mult, pronunţarea reflectată fiind mult îmbunătăţită. În schimb, vorbirea

independentă a rămas cu multe inexactităţi, foarte ezitantă.

Pentru dezvoltarea atenţiei şi memoriei auditive s-au efectuat activităţi la început mai

simple (sortări de obiecte, reproducerea gesturilor, executarea unor comenzi verbale foarte

simple), activităţi ce au crescut treptat în complexitate (ascultarea de poveşti după

ilustraţii, discuri, participarea la jocuri cu reguli, etc. ).

În următoarea etapă s-a urmărit îmbogăţirea vocabularului, formarea deprinderilor de

alcătuire a propoziţiilor, continuându-se concomitent şi exerciţiile pentru îmbunătăţirea

articulării sunetelor. Propoziţiile au avut un caracter familiar fiind formate din două, apoi

trei cuvinte, pentru o bună şi rapidă însuşire a cuvintelor fiind legate în continuare de

obiecte, imagini (concret- intuitiv).

27

S-a observat o creştere considerabilă a interesului, o mai mare putere de concentrare, o

mai bună atenţie şi autocontrol auditiv. Treptat, vorbirea reflectată a devenit mai corectă

şi s-a realizat cu mai multă uşurinţă, răspunsurile la întrebări devenind şi ele mai corecte.

Pentru realizarea scris-cititului s-au făcut iniţial exerciţii pentru dezvoltarea

musculaturii degetelor şi a mâinii, cu scopul formării mişcărilor fine ale degetelor. S-au

efectuat exerciţii pentru dezvoltarea procesului de orientare, organizare şi structurare

spaţială: exerciţii senzoriale de amplasare a unui obiect în spaţiu în raport cu alt obiect sau

în funcţie de propriul corp (în, sub, deasupra, stânga, dreapta etc.), de precizare a poziţiei

ocupate de obiecte (primul, ultimul, al doilea etc.). Aceste exerciţii s-au făcut nu numai cu

obiecte ci şi cu serii de litere, silabe, cuvinte.

Fiecare literă a fost prezentată, descompusă în elementele componente, antrenându-se

toţi analizatorii. Pentru executarea literei, copilul a fost ajutat, purtându-i-se mâna până ce

reuşea să o scrie, atrăgându-i-se mereu atenţia asupra succesiunii elementelor componente

a literei respective. Metoda de bază a fost metoda fonetică analitico-sintetică.

Concomitent cu exerciţiile de scris-citit s-au făcut şi exerciţii de matematică: scrierea

cifrelor, numărarea şi scrierea pe sărite, operaţii simple de adunare şi scădere.

După patru ani de terapie vorbirea reflectată era realizată corect, în schimb cea

independentă era ezitantă, cu multe inexactităţi, menţinându-i-se stilul telegrafic, ca

răspuns la întrebări folosind cuvintele independente, neavând formată deprinderea de a-şi

exprima ideile in cadrul unei propoziţii. Trecerea cuvintelor din fondul pasiv în cel activ

era realizată cu viteză scăzută, datorită puterii de evocare redusă. Categoriile gramaticale

cele mai bine reprezentate erau substantivele şi verbele, folosind mai puţin adjectivele,

adverbele şi prepoziţiile.

În ceea ce priveşte scrisul, existau greutăţi în executarea formelor grafice, scrisul fiind

apăsat datorită contracţiei exagerate a mâinii. Datorită lipsei de supleţe a mâinii şi a

degetelor exista o incostanţă în formă, dimensiune, orientare şi presiunea literei, toate

acestea dând un aspect inestetic paginii.

Cu toate acestea, la 8 ani, la insistenţele mamei copilul a fost înscris în clasa I la Şcoala

„D. Sturdza” întrerupând terapia 1ogopedică (cu rezerva continuării terapiei la şcoala

unde a fost înscris). Însă copilul nu a reuşit să se integreze în grupul şcolar, nu a urmat o

28

terapie corespunzătoare necesităţilor sale şi, din aceste motive, în loc să evolueze, a

regresat.

Interesul pentru scris-citit s-a diminuat, a intervenit oboseala, plictiseala, deoarece nu i-

a fost stimulată motivaţia, copilul devenind inhibat, introvertit. În scrierea după dictare au

continuat să mai apară greşeli. Se mai întâlnesc categoriile de tulburări fonetice ale vorbirii

orale (substituiri, schimbarea locului literelor) şi sintactice (asimilări, omisiuni ale

cuvintelor şi prepoziţiilor).

La matematică, după înţelegerea conţinutului noţiunilor aritmetice şi perceperea

globală a mulţimilor a putut realiza cu mai multă uşurinţă operaţiile de calcul.

Astfel că după 4 ani în care a frecventat şi a fost totuşi promovat la şcoala obişnuită,

copilul a regresat mult. Se observă o involuţie pe 1inia citirii şi scrierii şi, de asemenea, pe

linia limbajului oral: vorbirea independentă este aprozodică şi agramaticală. Cooperarea

verbală este dificilă, bazată pe imitaţie şi vorbire repetitivă. Activismul lexicului este redus

şi vocabularul activ insuficient. Lectura este monotonă, fără preocupări pentru înţelegerea

celor citite.

În aceste condiţii, cel mai bine pentru copil ar fi transferarea la o şcoală specială unde să

poată continua procesul instructiv - recuperator, fără să fie pus în faţa unor activităţi care

sunt peste măsura posibilităţilor sale.

STUDIU DE CAZ 6


C. C., fată, născută la 21.03.1995, în Iaşi. A început să frecventeze Grădiniţa Specială de

la vârsta de 6 ani si 4 luni (sept. 2001), beneficiind de un program complex de terapie si

recuperare a cărui coordonată principală a fost şi terapia logopedică.

2. Anamneza:

Naşterea a fost la termen, dar copilul s-a născut din sarcină gemelară, având o

malformaţie organică („anus contra naturii”) şi a suferit mai multe intervenţii chirurgicale.

Drept urmare a fost spitalizată perioade îndelungate de timp.

29

Istoricul dezvoltării. Atât fetiţa C. C. cât şi sora sa geamănă, au fost abandonate la naştere

in spital, urmând ruta leagăn - casa de copii (respectiv, Centrul de Plasament). Din punct

de vedere logopedic, copilul a prezentat o întârziere în apariţia şi dezvoltarea firească a

limbajului oral (sub aspect articulator şi al vocabularului activ). Aceste dizabilităţi de

limbaj au fost complicate şi de întârzierile în structurarea comportamentului relaţional şi

afectiv- emoţional, datorate sindromului de instituţionalizare.

Istoricul adaptării pedagogice. Primele contacte cu grupa de preşcolari au evidenţiat

serioase probleme de interrelaţionare şi integrare deficitară în grupul de copii. Aceasta

adaptare scăzută s-a datorat comportamentelor dizarmonice manifestate (de tipul

negativismului, hiperagitaţiei, lipsei autocontrolului şi, în general, rezistenţei scăzute la

frustrare).


Familia naturala este dezorganizată, părinţii neavând venituri stabile (fără ocupaţie) şi

fiind consumatori de băuturi alcoolice. Familia mai are 5 copii, dintre care alţi trei sunt

internaţi in diverse centre de ocrotire.

De la abandonarea gemenelor în spital, nici un membru al familiei naturale nu a luat

legătura cu cele două surori care au urmat ruta „clasică” de instituţionalizare: leagăn -

Casa de copii „Primăverii” - Casa de copii „C. Păunescu” Iaşi ( actual Centru de

Plasament).

În spital, fetiţa a beneficiat de atenţia şi sprijinul unei asistente medicale care a ţinut

legătura cu cele două surori şi, ulterior, pe durata internării lor, în instituţiile de tip

plasament frecventate.


Fişa medicală relevă faptul ca fetiţa a prezentat atât o întârziere în dezvoltarea staturo-

ponderală, cât şi în structurarea funcţiilor motrice de bază ( respectiv, motricitatea

generală).

La intrarea în grădiniţă, dezvoltarea fizică a copilului era relativ normală, dar

inferioară celei observate la sora sa geamănă, care nu a prezentat nici o deficienţă fizică

sau organică şi care a avut o evoluţie mult mai bună sub aspect somatic.

30

5. Examenul psihopedagogic a evidenţiat următoarele aspecte:

manifestări specifice sindromului de instituţionalizare structurat si frecvente

tulburări de comportament: negativism, capacitate scăzută de autocontrol şi

inhibiţie voluntară etc.;

deficienţe cognitive, tulburări de învăţare şi de adaptare;

instabilitate psihomotrică;

bizarerii şi ticuri verbale (ex: repeta anumite cuvinte/ expresii perioade diferite de

timp);

crize disproporţionate şi necontrolate de râs/ plâns;

conduite de tip agresiv si autoagresiv - ca urmare a modalităţilor de reacţie la

diverse sarcini, stimuli sau situaţii.


Întarziere moderată in dezvoltarea limbajului. Limbajul oral prezintă aspecte dislalice,

complicate de stereotipiile verbale si de ecolalia de conţinut. Se remarcă sărăcia

vocabularului, utilizarea deficitară a părţilor de vorbire şi, în general, a structurilor

gramaticale si formulărilor logice. Deficienţe se constată şi în construirea şi susţinerea unui

dialog, în formularea propoziţiilor.

Aceste fenomene de retard cantitativ şi calitativ ţin şi de particularităţile cognitive,

întârzierea mintală potenţând şi complicând aspectul limbajului.

7. Examen neuropsihiatric:

Întârziere mintală moderată, dislalie polimorfă, instabilitate psiho-emoţională şi

psihomotrică, comportamente patologice pe fondul sindromului de instituţionalizare

structurat.


Întârziere în dezvoltarea limbajului (de nivel moderat, datorită şi manifestărilor

dislalice în articularea consoanelor/ grupelor de consoane).

31

9. Prognostic:

Evoluţie lentă în recuperarea retardului de limbaj datorită complicării particularităţilor

limbajului cu dizarmoniile din planul întregii personalităţi.

10. Recomandări:

Dată fiind complexitatea cazului, echipa de specialişti, coordonată de către profesorul

psihopedagog (incluzând şi educatoarele de la grupă, psihologul şcolii şi asistentul social) a

conceput si derulat un program de intervenţie individualizat, focalizat pe:

Amplificarea contactelor între copil şi persoana- suport ( cu rol de substitut al

familiei naturale).

Consilierea şi suportul psihologic în vederea ameliorării tulburărilor de

comportament şi a compensării deficienţelor din plan social- afectiv.

Terapia logopedică pentru recuperarea retardului de limbaj (din punct de vedere

articulator, al vocabularului şi al construcţiilor verbale).

Terapia psihomotrică, în special în vederea compensării instabilităţii motrice.

Socializarea şi formarea autonomiei personale şi sociale pentru ameliorarea

disfucţionalităţilor de interrelaţionare.

Exersarea şi consolidarea deprinderilor de viaţă cotidiană.

11. Terapia logopedică:

Un prim demers realizat de către asistentul social şi educatoare a fost cel al amplificării

şi stabilirii unor contacte regulate cu persoana- suport care a îngrijit fetiţa în perioadele de

spitalizare din prima copilărie şi care s-a ataşat foarte mult de ea. Importanţa realizării

acestui obiectiv a argumentat, ulterior, diminuarea efectelor instituţionalizării şi

compensarea handicapului afectiv (reuşite care s-au constatat chiar din perioada celui de-

al doilea an de frecventare a Grădiniţei Speciale).

Terapia psihologică a constituit o altă strategie esenţială pentru diminuarea

manifestărilor de tipul imaturităţii emoţionale, instabilităţii psihice şi, în general, al

dizarmoniilor existente in planul întregii personalităţi.

Prin aceste două direcţii principale de acţiune s-a reuşit estomparea comportamentelor

deviante şi optimizarea relaţiilor fetiţei cu colegii săi, crearea unui confort afectiv şi a

32

încrederii în propria persoană, precum şi a motivaţiei pentru activităţile specifice

terapeutic- recuperatorii şi educaţionale.

Terapia logopedică realizată de către profesorul psihopedagog a avut acelaşi obiectiv

general, respectiv normalizarea integrării copilului în mediul preşcolar (si, ulterior, în

mediul şcolar). Direcţiile principale pe care s-a realizat terapia tulburării de limbaj au fost:

a) Antrenarea şi dezvoltarea motricităţii generale, a motricităţii fine a mâinii şi a

motricităţii aparatului fono-articulator.

Întârzierea uşoară în planul dezvoltării fizice generale a determinat profesorul

psihopedagog (şi educatoarea) să urmărească, în educarea motricităţii generale, executarea

corectă de către copil a exerciţiilor de gimnastică generală, precum şi coordonarea

diferitelor segmente ale corpului. Coordonarea manuală s-a realizat prin exerciţii diverse:

decupaje simple şi după contur, jocuri de construcţie, exerciţii de înşurubare/ deşurubare,

jocuri cu incastre etc.

Educarea motricităţii fine a mâinii s-a realizat prin jocuri şi exerciţii de creştere a

mobilităţii degetelor şi a mâinii: închidere/ deschidere, rotirea mâinii, flexie/ extensie, lipiri,

decupaje etc. Una dintre activităţile esenţiale în acest context a fost cea de tipul

antrenamentului grafic (colorare, conturare, haşurare, exerciţii grafice pregătitoare

scrierii grafemelor).

Educarea motricităţii verbale s-a reflectat în exerciţii- joc pentru mobilitatea buco-

lingo-facială specifice si diverse, în funcţie de sunetele vizate spre corectare.

b) Emiterea corecta a sunetelor, cuvintelor şi exprimarea în cuvinte.

Însuşirea pronunţiei corecte a sunetelor s-a realizat prin exerciţiile logopedice clasice şi

prin jocuri la care participau unul sau mai mulţi copii şi chiar persoana-suport (ce a reuşit

să-i întărească, de altfel, motivaţia pentru autocorectarea vorbirii deficitare).

c) Exprimarea corectă în propoziţii, dezvoltarea şi activizarea vocabularului.

Pe bază de suport concret- intuitiv s-a urmărit formularea enunţurilor simple în situaţii

de comunicare uzuală, jocuri de rol etc. De la propoziţiile din două, trei/ patru cuvinte s-a

trecut la utilizarea şi a altor categorii gramaticale (cuvinte de legătură, adjective, adverbe

etc.). Treptat, copilul a fost antrenat să sesizeze intuitiv acordul corect al părţilor de

vorbire prin exerciţii diverse, de utilizare a structurilor gramaticale cu forme flexionare

(pluralul substantivelor, exersarea genului, exersarea cazului, verbe la diferite timpuri,

33

exersarea pronumelui şi, mai ales a celui de politeţe, exersarea acordului substantiv-

adjectiv- verb).

d) Dezvoltarea capacităţii de exprimare liberă, cu respectarea normelor gramaticale şi

educarea capacităţii de întreţinere a unui dialog.

În acest context s-au realizat exerciţii de ordonare logică a cuvintelor în propoziţii,

jocuri lexicale de îmbogăţire a sensului propoziţiei prin adăugare de noi cuvinte, exerciţii

de recitare şi jocuri de rol, jocuri de tip dialog între animale, personaje din poveşti etc.


Pe durata primului an şcolar (2001-2003) în care s-a aplicat programul de intervenţie,

am remarcat ca aspecte de bază ale dezvoltării psihice:

modalitatea vizuală de percepere a informaţiei era mai bună decât cea auditivă;

atenţia era extrem de fluctuantă, fiind slab rezistentă la factori perturbatori sau,

pur şi simplu, dând impresia că visează;

percepţia era difuză, superficială, incompletă;

capacitatea mnezică era scăzută, predominând memoria vizuală;

prefera jocurile solitare, repetitive. Nu se juca cu păpuşi, ci alegea mai ales jocurile

de construcţii, de îmbinări, fixându-se aproape obsesiv asupra unei singure teme;

stilul de lucru era inegal, nu manifesta iniţiativă, fiind pasivă şi aşteptând să fie

solicitată (această apatie se datora instabilităţii atenţiei care nu-i susţinea

curiozitatea şi faptului că nu dorea să se afirme în grup);

dezechilibrul între vârsta mintală şi potenţialul afectiv, reflectat în starea de

infantilism şi dependenţă afectivă. „Foamea” de afectivitate şi comportamentele

patologice sunt prezente şi datorită sindromului de instituţionalizare;

este sensibilă, interiorizată, nesigură, egocentrică. Relativa sa insecuritate şi

nesiguranţa provine din faptul că are impresia că nu poate evita factorii agresivi din

mediul înconjurător.

Evaluarea finala a determinat echipa interdisciplinară să continue programul terapeutic

aplicat, şi pentru anul şcolar ulterior, realizând o serie de alte acţiuni în completarea celor

stabilite deja: activităţi de comunicare şi de scriere, activităţi ludice, povestiri, dramatizări,

34

activităţi cu caracter de cooperare, dar şi competiţional, jocuri şi exerciţii perceptiv-

motrice etc.

Dacă evoluţia a fost relativ lentă pe parcursul primului an de terapie, am putut constata

o evoluţie neaşteptat de bună pe durata celui de-al doilea an. Progresele vizibile au fost în

planul adaptării şi integrării în grupul de copii, reeducându-se şi chiar dispărând unele

efecte ale sindromului de instituţionalizare, precum şi in ceea ce priveşte recuperarea

retardului de limbaj şi a corectării pronunţiei defectuoase. Uneori mai apar: pronunţarea

defectuoasă la nivel de cuvânt, construcţii lexicale incorecte sau incomplete, dar manifestă

preocupări reale pentru autocorectare precum şi o atenţie deosebită pentru exprimarea

proprie.

Orientarea şcolară pentru învăţământ special (Şcoala specială „Constantin Păunescu”)

a determinat persoana- suport să ia decizia de a sprijini fetiţa (chiar daca a separat-o de

sora sa –din raţiuni materiale, în special). Astfel, s-au făcut demersuri în vederea

încredinţării copilului spre adopţie şi înscrierea ei în învăţământul obişnuit.

Concluzii:

Comparaţiile în ceea ce priveşte evoluţia dintre cele două surori au demonstrat un lucru de

netăgăduit: normalizarea condiţiilor de mediu şi integrarea în familie pot reduce şi ameliora

deficienţe aparent insurmontabile, „catastrofale”. Intervenţia în echipă pentru recuperarea

acestui copil a fost un alt factor important în reuşita integrării. Decisivă a fost şi intervenţia

timpurie pentru prognosticul favorabil în ceea ce priveşte integrarea individuală într-o şcoală

obişnuită.

35

Studii de Caz - Exemple

Documents

Transcript of Studii de Caz - Exemple