Sfintii Catacombelor Rusiei-libre

8/19/2019 Sfintii Catacombelor Rusiei-libre

1/559

Aceast carte este dedicat muceŢicilţr creştiŢi

„Azi îŢ Rusia, mâiŢe îŢ America!”


2/559

Foto coperta 1: PrţcesiuŢea de la parţhia iţsefit a Schimbrii laFa, 1920, dup primul arest al priŢtelui Ismail Rojdestvenski

Traducerea s-a fcut dup vţlumul Russia’s Catacţmb SaiŢts,

de Ivan Andreev, aprut la SaiŢt HermaŢ ţf Alaska Press, Platina, 1982.

Cartea se distribuie gratuit.Cţmercializarea sa este iŢterzis.


3/559

Ivan Andreev

SFINIICATACOMBELOR

RUSIEI Vieile Ţţilţr muceŢici

Traducere diŢ limba eŢglez de AliŢa Aursulesei

Bucureşti, 2015


4/559


5/559

5

Prefaţă la ediţia în limba engleză 1

DiŢ zilele lui IţaŢ Bţteztţrul pâŢ acum împria cerurilţr se ia priŢ struiŢ şi

cei ce se silesc pun mâna pe ea.(Matei 11: 12)

CiŢe are urechi de auzit s aud.(Matei 11: 15)

Cartea de fa este uŢ dar diŢ experieŢa prţfuŢd a Rusiei ţrtodo-xe din secolul al XX-lea peŢtru tţi cuŢţsctţrii limbii eŢgleze. AceastexperieŢ i-a atins cumva pe tţi ruşii ţrtţdţcşi, de acas sau diŢ exil,dar este aprţape impţsibil de redat îŢ îŢtregime celţr care Ţu au trit-o

în mod direct.

În aceste pagini s-a fcut îŢcercarea de a ţferi şi ţ istţrie exterioara tragicelor evenimente ale vieii Bisericii Ruse diŢ aŢii ’20-’30, pu-nându-se accentul în principal pe prezentarea cât se poate de direct amrturiei ptimitţrilţr creştiŢi. Aceast mrturie, care adesea ne prezin-t deschis experieŢa vieii îŢ Hristţs, este cel mai buŢ dar pe care Rusia ţrtţdţx îl pţate ţferi Occidentului. Aceasta nu va opri ca lucruri simila-re s se îŢtâmple şi îŢ Vest – se pţate deja simi cum viŢ spre Ţţi –, darŢe va ajuta s facem fa suferiŢelţr veacului Ţţstru Ţecredincios cutrie şi cu cţŢviŢgere creştiŢ adevrat. Fie ca aceast mrturie s Ţe

ajute s Ţe trezim diŢ sţmŢul Ţţstru de auto-mulumire şi de creştiŢismprea adesea fals (sau cel puiŢ Ţecercat)!

Deşi îŢtreaga carte a fţst iŢspirat de prţfesţrul AŢdreev, dţar par-tea I, la drept vorbind, a fţst scris de el. PeŢtru restul textului, editorulpţart îŢtreaga respţŢsabilitate.

Majţritatea materialului a fţst cţmpilat diŢ articţle care au aprut îŢ diferite periţade, diŢ 1965 pâŢ îŢ prezent, în periodicul The Or-thodox Word . Faptul c îŢtregul material a fţst scris sau tradus îŢaiŢtede canoŢizarea Nţilţr MuceŢici, îŢ 1981, explic şi de ce, îŢ pagiŢile cr-

ii, aceştia Ţu suŢt Ţumii „sfiŢi” – titlu care li se d acum de ctre Bise-rica rus crediŢciţas.

Stareul GhermaŢ,MŢstirea SfâŢtul GhermaŢ diŢ Alaska,

SfiŢtele Paşti, 1982

1 Nţtele diŢ aceast carte - cu excepia celţr ale traductţrului, care suŢt meŢiţŢateca atare - apariŢ editţrilţr americaŢi. O parte diŢtre Ţţtele ediiei ţrigiŢale, care

precizau sursele unor materiale greu accesibile cititorilor români, nu au mai fostreprţduse, îŢtrucât titlurile respective se regsesc îŢ bibliţgrafia de la sfârşitul volumului (n.ed.rom.).


6/559

6

O, voi, flţri ale pşuŢii Rusiei, care miŢuŢat ai îŢflţrit îŢaŢii de cumplite persecuii, Ţţilţr ŢeŢumrai muceŢici şimrturisitţri, împrteşti purttţri de chiŢuri, ierarhi şipstţri, mţŢahi şi mireŢi, brbai, femei şi cţpii, care curbdare ai adus rţad buŢ îŢ Hristţs, rugai-L struitţr, cape Unul care v-a sdit, s izbveasc pţpţrul Su de ţameŢiicei ri şi ca Biserica Rusiei s fie îŢtrit priŢ sâŢgele şisuferiŢele vţastre, pentru mântuirea sufletelor noastre.

(Tropar d iŢ slujba SfiŢilţr Nţi MuceŢici ai Rusiei, glasul al 4-lea)

Act de canonizare a noilor mucenici ai Rusiei

În numele Tatlui şi al Fiului şi al SfâŢtului Duh. Sinodul episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, re-

prezentând singura parte liber a Bisericii Ortodoxe Ruse, a discutat cu veneraie despre eroismul muceŢiciei şi al mrturisirii nenumrailorcrediŢciţşi diŢ pmântul rus care au suferit din cauza celor necredin-ciţşi – prigonitorii credinei lui Hristos.

Din zilele marelui cneaz Vladimir, poporul rus a primit din toat

inima sfânta credin ortodox. Aceast credin i-a inspirat pe mulisfini cneji, ierarhi şi ascei, sfiniŢd categţria creştiŢilţr diŢ cultura ru-s. Aceştia au avut ca temei al vieii lor Sfânta Scriptur şi SfâŢta Tradi-ie a Bisericii Ortodoxe. Fiind realizate în viaa naional rus în diferitegrade, în diferite perioade ale istoriei, aceste principii au continuat s existe în toate straturile sociale ale poporului rus, de la ar pân la ulti-mul srac, pe parcursul a mai bine de 900 de ani. Cu toate acestea, în ul-timele dou secole, iŢstigat de duşmaŢul mâŢtuirii Ţţastre, principiulanti-creştiŢ al ateismului revţluiţŢar şi-a îndreptat întreaga putere

spre anihilarea acestor principii în poporul rus.Din 1917, începând cu pcatul întregului popor de înclcare a jur-mântului de loialitate fa de credin, fa de ar şi fa de patrie, dat

înaintea crucii şi EvaŢgheliei, a început s fie pus în practic de ctreatei dezrdciŢarea îŢtregului duh ţrtţdţx diŢ guverŢ şi diŢ mţdul de

via al poporului, care – şi uŢul, şi cellalt – se întorseser de la Dum-nezeu. Acest ru a fost pus în practic prin mijloace barbare de persecu-tare a credinei şi a mţdului ţrtodox de vieuire; toate categoriile popu-laiei au fost victime ale acestui proces, de la ar şi ierarhie, pân la cei

mai simpli crediŢciţşi. Imediat, chiar de la începutul Revoluiei, a început o persecutare şio batjocorire a arului îŢchis şi a familiei lui şi, aproape simultan, un


7/559

7

asalt împotriva reprezentanilor Bisericii: episcopi, pstţri şi credinciţşi.Chiar în primul an al Revoluiei, Biserica noastr a fost înroşit cu sân-gele arului rsturnat de la putere, cu toat familia sa, şi cu sâŢgelemembrilor familiei ariste care se aflau între graniele Rusiei, precum şial multţr crediŢciţşi. Mai târziu, lor li s-au adugat victimele persecuieidatorate schismei renovaiţŢiste şi mrturisitorii care nu au fost de a-cord cu niciun compromis fa de autţritatea aŢticreştin, din care f -ceau parte liderii patriarhiei moscovite de atunci, în încercarea lor de asluji atât pe Hristos, cât şi pe Veliar. S-a format un sobor de milioane demuceŢici şi mrturisitori. În timpul celor 64 de ani de stpânire sovieti-c, zeci de mii de biserici şi mnstiri au fţst distruse şi miliţaŢe deoameni au suferit martiriul, deţarece şi-au pstrat credina ortodox şinu s-au plecat idolului materialismului.

Plecându-ne în rugciune înaintea tuturor acestora, Sinodul epis-copilor hotrşte c ar trebui s fie alturai soborului sfinilor toi mu-ceŢicii şi mrturisitorii care au suferit în Rusia necredincioas: ierarhi,clerici, monahi, monahii şi tţi ţrtţdţcşii care au fţst tţrturai şi ţmţ-râi pentru credina ortodox şi peŢtru priŢcipiile SfiŢtei Rusii.

Numele acestor sfini sunt atât de numeroase, îŢcât pţt fi ştiutedepliŢ dţar de Atţtştiutţrul DumŢezeu, şi Sinodul episcopilor va trebuis suplimenteze lista numelor cu cele ale altor oameni care s-au luptatpentru credina şi slava lui DumŢezeu.

Un loc aparte în soborul sfinilor noi mucenici este ocupat de ctrearul Mucenic Nicolae al II-lea, ca uns al lui Dumnezeu, purttorul ideiide stat ortodox, şi de familia sa. Prin urmare, o slujb special li se vadedica în ziua uciderii lor, ziua de tristee, 4/17 iulie, împreun cu citireala Liturghie a unei rugciuni de dezlegare care fusese mai înainte sta-

bilit a se citi la panahide.Tuturor acestor sfini muceŢici şi mrturisitori trebuie s le adu-

cem laud, rugându-i struitor ca, prin mijlocirea lor la tronul lui Dum-nezeu, s dobândeasc pentru Rusia izb virea de necredin şi reŢaşte-

rea vieii ortodoxe, şi ca priŢ exemplul lor s îi iŢspire şi pe ali fii aiBisericii Ruse s iŢtre şi ei pe calea luptei peŢtru crediŢ şi evla vie.Srbtoarea general a Ţţilţr muceŢici şi mrturisitţri ruşi se va

celebra îŢ dumiŢica diŢtre 22 şi 28 iaŢuarie, conform calendarului or-todox (vechi). Pomenirea individual a muceŢicilţr şi mrturisitorilor se

va svârşi îŢ ziua biŢecuvâŢtatei lţr adţrmiri, atunci când este cunoscu-t, iar altfel, în ziua srbtorii generale a sfinilor mucenici.

PreşediŢtele SiŢţdului Episcopilor,

† Mitropolitul Filaret (Vosnejenski),şi membrii SiŢţdului


8/559

8

Introducere

La 16/29 iulie 1927, Mitropolitul Serghie de Nijni-Novgorod, a-tunci lociitorul scaunului patriarhal al Moscovei, a emis infama lui De-claraie despre loialitatea Bisericii Ortodoxe Ruse fa de guvernul sovie-tic şi sţlidaritatea fa de „bucuriile” şi „tristeile” lui. Acest dţcument afost publicat în ziarul sovietic oficial Izvestia la 6/19 august, îŢ acelaşian, şi a fţst cauza public a diviziunii fundamentale care s-a petrecutatunci în Biserica rus şi care dureaz pân în prezent. În cuvintele unuiistoric al Bisericii despre aceast perioad (el îŢsuşi „serghiaŢist”), anulDeclaraiei a fţst „uŢ puŢct de cţtitur. Pân acum, întreaga via biseri-

ceasc continu sub semŢul acestui aŢ” (A. Krasnov-Levitin, Memoirs, YMCA Press, 1977, p. 91, în limba rus). Aceast diviziuŢe Ţu este pur şi simplu îŢtre dţu organizaii bise-

riceşti diferite (deşi este şi aceasta); mai exact, este o diviziune întredou perspective total diferite asupra a ceea ce este Biserica lui Hristosşi asupra mţdului îŢ care ar trebui s acioneze în aceast lume pctoa-s, îŢ timp ce îşi cţŢduce fiii la limaŢul vieii veşŢice, f r de pcat, în

împria cerurilor.Din perspectiva patriarhiei moscovite de astzi, creia numele de

„serghiaŢism” i se pţtriveşte cel mai biŢe, Biserica este v zut, mai întâide toate, ca o organiza ie a crei form exterioar trebuie meninut cuorice pre; neascultarea sau separarea de aceast organizaie este privit ca uŢ act de „schism” sau chiar de „sectarism”. Apţlogeii serghianismu-lui – atât în Rusia, cât şi îŢ afara ei – subliniaz permanent c politica Mi-tropolitului Serghie „a meŢiŢut” ierarhia, organizaia bisericeasc, sluj-

bele Bisericii, posibilitatea primirii Sfintelor Taine, şi c aceasta esteactivitatea principal a Bisericii sau chiar întreaga ei raiune de a exista.

Astfel de apologii, produse ale declinului geŢeral al cţŢştiinei bisericeşti

ortodoxe în vremurile noastre, sunt ele însele simptome ale maladieiecleziale a serghianismului, ale lipsei de contact cu rdciŢile creştinis-mului ţrtţdţx şi ale înlocuirii tririi şi îŢtregii ortodoxii cu forme exte-riţare şi „canonice”. Aceast mentalitate este, poate, cauza principal arspândirii sectelor protestante în Rusia zilelor noastre: simpla aparen- a întâiet ii chestiunilor duhţvŢiceşti (chiar dac golite de adevra-tul coniŢut creştiŢ) este sufi cient peŢtru a cţpleşi simplul ataşameŢt

fa de formele exterioare printre multe milioaŢe de ruşi care suŢt cţŢ-viŢşi c biserica serghianist (pentru c este singura vizibil ) este or-

todoxie. Cealalt perspectiv , cea a Bisericii Ruse din catacombe, cu adev -rat ortodox, vede ca prim responsabilitate a Bisericii Ortodoxe credin-


9/559

9

ciţşia fa de Hristţs şi fa de adevratul duh al ortodoxiei , cu oricepre exterior. Aceast mentalitate nu dispreuieşte delţc fţrmele exteri-oare; ştim c Biserica din catacombe a pstrat sfintele sluj be şi ierarhia

bisericeasc pân în prezent. Preul pltit de Biserica din catacombepentru credincioşia fa de adev rata ortodoxie a fost pierderea apropie-rii de oamenii din popor, muli ŢeştiiŢd deloc de existena ei, majorita-tea ŢeştiiŢd Ţici uŢde şi Ţici cum s ia legtura cu membrii ei. Îns a-ceast pierdere are drept contrapondere o autoritate duhovniceasc şimoral care nu poate fi apreciat de cei care judec aceste probleme dinexterior, dar care va deveni evident când libertatea se va întoarce înRusia.

Mentalitatea Bisericii din catacombe în URSS este cel mai binedescris de propriii si membri. Iat cum descrie I.M. Andreev, un parti-

cipant activ la evenimentele bisericeşti diŢ 1927 şi de mai târziu, forma-rea Bisericii din catacombe în acei ani.„CţŢfţrm mrturiei prietenului apropiat al Patriarhului Tihon,

profesţrul şi dţctţrul îŢ mediciŢ M.A. ZizileŢkţ (fţstul medic şef al închisorii Taganka din Moscova), patriarhul, nu mult înainte de moarteasa, devenind convins, cu mare team, de faptul c grania cererilor «po-litice» ale regimului sovietic va merge dincolo de graniele crediŢciţşieifa de Biseric şi fa de Hristos, a exprimat ideea c, probabil, singuramodalitate pentru Biserica Ortodox Rus de a-şi pstra crediŢciţşia fa-

de Hristos ar fi, în viitorul apropiat, s intre în catacombe. Prin urma-re, Patriarhul Tihon l-a binecuvântat pe profesorul Zizilenko s acceptetunderea în tain şi apoi, în viitorul apropiat, în cazul în care ierarhiiconductori ai Bisericii Îl vor trda pe Hristţs şi vţr preda regimuluisovietic libertatea Bisericii, s devin episcop în secret.

În 1927, când Mitropolitul Serghie a emis Declaraia sa, dup cares-a petrecut schisma bisericeasc, profesorul Zizilenko a împlinit voiaPatriarhului TihţŢ şi a deveŢit primul episcţp secret, Maxim de Serpu-hov.

Dup schisma din 1927, cei care l-au urmat pe Mitropolitul Serghie,acceptând Declaraia sa, au început s fie numii «serghiaŢişti», în timpce aceia care au rmas crediŢciţşi Bisericii Ortţdţxe, care nu au acceptatdeclaraia şi s-au separat de Mitropolitul Serghie, au început s fie numii«iozefii» (dup Mitropolitul Iosif al Petrogradului). Acest din urm nu-me, dat de ctre serghiaŢişti, nu definea poziia celor care protestau, nici

în esen şi Ţici fţrmal. ÎŢ afar de Mitropolitul Iosif, şi ali ierarhi deseam, împreun cu crediŢciţşii lţr, s-au desprit de comuniunea cuMitropolitul Serghie. Autoritatea religios-moral a celor care au protestat

şi s-au separat era atât de mare şi virtutea lor era atât de evident, încât,pentru viitorul istoric al Bisericii, nu poate fi nicio îndoial cu privire lacorectitudinea oponenilor Mitropolitului Serghie. Aceştia diŢ urm ar


10/559

10

putea fi numii mai corect crediŢciţşi «tihţŢii». Iar activitile Mitropoli-tului Serghie şi ale celor dimpreun cu dânsul trebuie caracterizate ca oschism neo-renova ionist .

Toi cei care au protestat împotriva Declaraiei Mitropolitului Ser-ghie au fost arestai de ctre regimul sovietic ca fiind «contrarevoluio-nari»; ei au fţst împuşcai sau au fţst trimişi îŢ lagre ori în exil. La in-terogatorii, cei care interogau, cu sarcasm şi cu maliiozitate, dovedeau«canonicitatea strict» a Mitropolitului Serghie şi a Declaraiei sale, care«Ţu a alterat Ţici caŢţaŢele şi Ţici dţgmele». Execuiile în mas, perse-cuiile şi tţrturile la care au fost supuşi credincioşii Bisericii lui Hristosrmân dincolo de orice închipuire.

Pentru Biserica Ortodox adev rat nu mai rmânea nicio alterna-tiv decât intrarea în catacombe.

PriŢtele duhţvŢicesc care a dat Ţaştere ideii de Biseric în cata-combe a fost Patriarhul Tihon. În primii ani ai existenei sale, Bisericadin catacombe nu avea nici organizare şi Ţici admiŢistraie, era disper-sat fizic şi geţgrafic, şi era uŢit numai prin numele MitropolituluiPetru. Primul episcop din catacombe, Maxim, a fţst arestat îŢ 1928 şi afost trimis în lagrul de concentrare de la Solovki; în 1930, el a fost tri-mis din lagr la Mţscţva şi a fţst împuşcat.

Începând din 1928, în lagrele de cţŢceŢtrare de la Sţlţvki şi Svir,la «Belbaltlag», şi îŢ multe alte lagre din Siberia, au început s se fac

multe hirotonii secrete. (În lagrul de la Solovki, unde eram eu, se f -ceau de ctre episcopii Maxim, Victor, IlariţŢ şi Nectarie.) Dup moartea Mitropoliilţr Petru şi Chiril (amâŢdoi mori în exil,

în 1936), conductţrul admiŢistrativ şi duhovnicesc al Bisericii din cata-combe – care pân atunci dobândise un anumit grad de organizare – adevenit Mitropolitul Iosif (chiar dac se afla în exil).

La sfârşitul lui 1938, din cauza faptului c s-a ocupat de conduce-rea şi îŢdrumarea Bisericii secrete din catacombe, Mitropolitul Iosif afost executat.

Dup moartea lui, Biserica diŢ catacţmbe a îŢceput cu şi mai marestrictee s-şi pzeasc secretele, îŢ special Ţumele şi lţcaiile conduc-torilor ei duhţvŢiceşti.

Nu voi spune vrjmaşilţr Ti taina Ta – cu acest motto au aprut,din când în când, scurte informaii despre viaa acestei Biserici secrete”(I.M. Andreev, Brief Review of the History of the Russian Church fromthe Revolution to our Days, Jordanville, 1951, pp. 70-72).

Exist o mulime de materiale documentare privitoare la aceast prim perioad din istoria Bisericii din catacombe, atât în epistolele

episcţpilţr şi ale altţra care s-au separat de Mitropolitul Serghie, cât şi îŢ memţriile şi relatrile unor membri individuali ai Bisericii din cata-combe, care au scpat din Uniunea Sovietic în timpul celui de-al Doilea


11/559

11

R zboi Mondial. Multe din aceste documente sunt coninute în cele do-u volume ale crii Noii martiri ai Rusiei , alctuit de ctre protopopulMihail Polski (Jordanville, 1949 şi 1957); cele mai importante dintre a-cestea şi ţ parte diŢ alte surse suŢt prezeŢtate îŢ prile a II-a şi a III-aale acestei cri, multe dintre ele pentru prima oar în limba englez.

În perioada de dinaintea celui de-al Doilea R zboi Mondial, perse-cutarea creştiŢilţr îŢ UŢiuŢea Sţvietic a atins punctul cel mai drama-tic, câŢd chiar şi ţrgaŢizaia bisericeasc „serghiaŢist” a ajuŢs la lichi-dare şi de Biserica diŢ catacţmbe Ţu se mai auzea Ţimic. Dţar puinidintre cei mai de seam colaboratori ai sovieticilor, cum ar fi însuşi Mi-tropolitul Serghie, au scpat de închisoare sau de exil, fapt care, treizecide ani mai târziu, a dus la acuzaia lui Boris Talantov cum c „Mitropoli-tul Serghie, prin adaptarea şi minciunile sale, nu a sal vat pe ŢimeŢi şi Ţi-

mic, cu excepia prţpriei sale persţaŢe”. Când Stalin, pentru a profita de sentimentele patriotice şi religioa-se ale poporului rus în rzboiul împotriva germanilor, a deschis o partedintre bisericile închise şi a permis alegerea uŢui „patriarh”, în 1943, a

început o nou perioad în relaia Biseric-Stat, moment în care patriar-hia moscovit a deveŢit îŢ fapt „Biserica de stat” a guvernului sovietic,rspândind propaganda comunist în toat lumea în numele religiei şinegând categoric existena vreunei persecuii religioase în Uniunea So-

vietic. Simpla existen a Bisericii Ortodoxe din catacombe, opuse aces-

tei politici, bineîneles, putea s aib un efect dezastruos, în special dac devenea larg cunoscut în strintate. Toate grupurile Bisericii din cata-combe erau dezrdcinate f r mil de ctre autoritile sovietice atuncicând erau descoperite, iar membrii ei erau condamnai la lungi perioadede detenie. Majoritatea informaiilor, puine de altfel, pe care le avemdin aceast perioad a istoriei Bisericii din catacombe din Rusia provindin presa sovietic; dar nici pân astzi nu se cunoaşte aproape nimicdespre ţrgaŢizarea şi cţŢducerea Bisericii diŢ catacţmbe îŢ aceast pe-rioad.

Sub Hruşciţv , în 1959, a început o nou şi iŢteŢs persecuie a reli-giei de ctre conducerea URSS, inaugurând cea mai recent perioad a is-toriei Bisericii ruse, o perioad în care însşi organizarea bisericeasc ser-ghianist-marionet este folosit pentru lichidarea ortodoxiei în Rusia, întimp ce peste hotare a continuat propaganda comunist şi iŢcredibileleaseriuni despre absena oricrei persecuii a religiei în URSS. Majoritatea

bisericilor, mnstirilţr şi semiŢarelţr serghianiste rmase au fost închise în aceast perioad şi ţ persecuie deosebit de feroce a fost purtat împo-triva comunitilţr bisericeşti „ŢeîŢregistrate”, cum ar fi Biserica Ortodox

din catacombe, care este cunoscut autoritilor sovietice sub numele de„iţzefii”, „tihţŢii” sau „Biserica Ortodox adev rat”. Persecuia a fostdeosebit de feroce între anii 1959-1964; de la cderea lui Hruşciţv a fţst


12/559

12

mai puin intens, dar a continuat f r întrerupere, îndeosebi împotrivacomunitilţr „ŢeîŢregistrate”.

În perioada cea mai recent, un nou suflu de curaj a ptruns în viaa bisericeasc din Rusia; acesta, unit cu o mult mai mare libertate de comu-Ţicare îŢtre URSS şi lumea li ber, a produs ceea ce, începând cu puineleproteste izolate de la îŢceputul aŢilţr ’60, a devenit acum un val de pro-test şi de indignare a crediŢciţşilţr diŢ Rusia împţtriva persecuiilor gu-

verŢului sţvietic şi împotriva explicaiilor jalnice ale organizaiei biseri-ceşti ţficiale. Scrisoarea deschis ctre Patriarhul Alexei a preoilor mos-covii Gleb YakuŢiŢ şi Nicţlae EşlimaŢ îŢ 1965, articolele despre „ser-ghiaŢism” ale lui Bţris TalaŢtţv îŢ 1968, protestele îndreptite împotrivapţliticii bisericeşti duse de patriarhia moscovit ale uŢţr creştiŢi ţrtţ-dţcşi, precum arhiepiscţpul ErmţgheŢ şi Alexandr Soljeni în, şi, mai

recent, disperatele strigte de cţŢştiiŢ ale priŢtelui Dimitrie Dudkţ şinoua istorie bisericeasc a lui Lev Regelson (care a oferit prima relataresimpatetic despre „iţzefii” diŢ interiorul patriarhiei moscovite) au con-dus la o veritabil „criz a serghianismului” îŢ Rusia; factorul principalcare acum împiedic o nou ruptur de patriarhia moscovit la scara miş-crii „iţzefite” diŢ 1927 pare s fie o anumit fric de faŢtasma „schismei”şi a „sectarismului”, unite cu o ignoran larg rspândit despre stareaactual şi meŢtalitatea Bisericii din catacombe din ziua de astzi. Cele maiizbitoare mrturii cu privire la înelesul „serghianismului” diŢ cadrul pa-

triarhiei moscovite de astzi sunt incluse în partea a IV-a a crii.ÎŢ sfârşit, ultimii câiva ani, începând cu moartea Patriarhului Ale-xei în 1971, au generat o anumit reapariie a Bisericii din catacombe înRusia. În special cele dou „dţcumeŢte despre catacţmbe” diŢ 1971ne-au oferit prima perspectiv real în patruzeci de ani despre mentali-tatea Bisericii din catacombe din zilele noastre, care pare s fie destul desobr şi delţc „sectar” sau „faŢatic” (ţ impresie care este întrit deepistola din 1962, de curând publicat, a crei existen a fost cunoscut pân acum doar de câteva persoane din Uniunea Sovietic); mrturia lui

A. Krasnov-Levitin, dup ce a fost exilat din Uniunea Sovietic în 1974,ne-a oferit prima informaie real din 1938 cu privire la episcţpat şi laierarhul conductor al Bisericii din catacombe; iar informaiile din pre-sa sovietic din 1976 privind procesul arhimandritului Ghenadie consti-tuie cea mai izbitoare dovad anterioar celui de-al Doilea R zboi Mon-dial despre activitatea real a Bisericii diŢ catacţmbe şi despre uimitorulei scop. Aceste documente sunt coninute în partea a V-a a crii.

Aceast carte nu ar trebui privit ca o simpl „apţlogie” a Bisericiidin catacombe; am încercat s fim ceva mai „ţbiectivi” decât atât. De

fapt, momentul istoric actual, chiar dup a 50-a aniversare a Declaraieicare a divizat ortodoxia Rusiei în secolul al XX-lea, ne ofer o incompa-rabil oportunitate a unei perspective „ţ biective” asupra vieii bisericeşti


13/559

13

din cea de-a doua jumtate a secolului trecut, nou, celor care aparinemsingurei pri libere şi Ţecţmprţmise a Bisericii Ruse. Sufletul Rusiei

vţrbeşte astzi mai clar decât oricând de la începutul serghianismului;dar durerea şi dificultatea de a vţrbi fac aproape imposibil pentru ceidin Uniunea Sovietic înelegerea pe deplin a mesajului.

În special, cei din patriarhia moscovit se gsesc înc îŢchişi îŢ-tr-uŢ „cerc vr jit” de idei mţştenite despre organizarea Bisericii, careprobabil nu va fi spart pân câŢd Ţu vţr cţŢştieŢtiza îŢ cele diŢ urm c Biserica rus diŢ catacţmbe Ţu este îŢ primul râŢd „ţ ţrganizaie bise-riceasc” rival care cere o schimbare a credinei episcopale, ci este, mai

înainte de toate, purttţarea stiŢdardului crediŢciţşiei fa de Hristos,fapt care inspir o alt atitudine fa de Biseric şi fa de organizarea eidecât cea care predomin acum în mare parte în lumea ortodox. Aceas-

t cţŢştieŢtizare prţbabil Ţu va aprea înainte de cderea regimuluiateu; dar când se va întâmpla aceasta, de organizarea bisericeasc ser-ghianist şi de îŢtreaga ei raiune de a fi se va alege praful. În aceast lumin, cu siguran nu este o exagerare a spune c viitorul Rusiei, dac este s fie ortodox, aparine Bisericii din catacombe.

În anexa care conine sursele pentru istoria Bisericii din catacombes-a încercat intenionat s se arate „îŢcliŢaia” autţrilţr, fie ei „serghia-Ţişti” sau „iţzefii”. Desigur c au fost exagerri de ambele pri. Pentru

viitorul istoric al Bisericii Ruse, într-adev r nu va exista nicio îndoial

(de fapt, istoria bisericeasc a lui Lev Regelson dovedeşte deja acest lu-cru) c iozefiii au fost coreci şi c serghiaŢiştii au fţst îŢ fatal eroare.Dar semnificaia Bisericii din catacombe nu const îŢ „cţrectitudiŢea”ei, ci în pstrarea adevratului duh al ortodoxiei , duhul libertii înHristos.

SerghiaŢismul Ţu a fţst pur şi simplu greşit priŢ alegerea pţliticii bisericeşti, a fost ceva mult mai ru: a fost o trdare a lui Hristos bazat pe învoirea cu duhul acestei lumi. Este rezultatul inevitabil atunci cândpolitica bisericeasc se conduce dup logica lumeasc şi Ţu dup îne-

lepciunea lui Hristos.


14/559

14


15/559

15

I.M. Andreev

O CONVERTIR E ADEVRAT LA ORTODOXIE

ÎN INTELECTUALITATEA RUS

La începutul secolului al XX-lea, clasa intelectual rus – intelec-tualitatea - se deprtase de rdciŢile creştiŢ-ortodoxe ale vieii ruse.Începuturile promitoare de la jumtatea secolului al XIX-lea ale uneifilosofii autentic ortodoxe, capabile s întâmpine provocarea ideilor oc-cidentale (Kireievski, Homiakov), aveau puini adereni. Cu câteva ex-cepii (cum este Constantin Leontiev), intelectualitatea rus din a doua

jumtate a secolului al XIX-lea s-a îndeprtat mult de Biserica Ortodox,

apropiindu-se ca niciodat de ideile revoluiţŢare ţccideŢtale şi sfârşiŢd îŢ materialism şi marxism.

Reacia natural împotriva materialismului la sfârşitul secţlului alXIX-lea nu a luat o form ortodox. Filosofia religioas puternic a lui

Vladimir Soloviov i-a influenat pe muli s revin la un fel de religie,dar la ţ religie „liber”, nu la ortodoxia tradiiei bizaŢtiŢe sau ruseşti. Carezultat, „reŢaşterea” religiţas rus de la începutul secolului al XX-leaera strin de ortodoxie; era uŢ cureŢt de „liber cugetare” religiţas ca-re pregtea tereŢul peŢtru „reŢţvaiţŢism” îŢ Rusia şi peŢtru „libera-

lism” religiţs şi erezie evideŢt în Diaspora.În multe mini rmâne impresia c intelectualitatea rus, chiar şi

atunci când este religioas, este în esen liber cugettoare, modernist,renovaionist, chiar şi atuŢci câŢd membrii ei se regsesc în rândurileclerului ortodox, în timp ce aceia care li se opun reprezint dţar „cercu-rile bisericeşti strâmte” care Ţu au „creativitate”, ci pstreaz pur şi sim-plu tradiia bisericeasc a trecutului, f r niciun rspuŢs la „prţblemeletimpului”.

O astfel de viziune supra-simplificat nu arat integritatea adev -

railor purttori ai tradiiei, care transmit filosofia patristic ortodox a vieii f r marea criz, „cţŢversiuŢile” şi faŢfara iŢtelectualitii, şi îŢ-deplinesc într-adev r o sarcin dificil şi creativ în trirea şi traŢsmi-terea tradiiei, în ciuda tuturor atacurilor lumii moderne; nici nu acord suficient atenie acelor membri ai intelectualitii a cror convertire dela materialism şi de la ideile ţccideŢtale este complet şi Ţu parial şicare, prin urmare, se altur pstrtorilor tradiiei şi îŢceteaz de a fi oparte a intelectualitii rebele.

Aceşti diŢ urm „cţŢvertii” suŢt îŢ mţd iŢvaria bil şi îŢdeţsebi re-

negai de ctre intelectualitatea liberal, iar opiniile lor sunt v zute canemeritând respect. Dar experiena lţr de creştere filţsţfic şi duhovni-


16/559

16

ceasc este de mare valoare, atât peŢtru tiŢerii ruşi cât şi peŢtru cţŢ ver-tiii occidentali, a cror experien în vremurile noastre (atât de ostiletradiiei) este mult mai apropiat de a lor decât de a celor care nu s-aurevoltat niciodat. Un astfel de convertit, un exemplu care produce entu-ziasm în vremurile noastre, a fost I.M. Andreev, a crui cţŢvertire şicreştere duhţvŢiceasc poate fi urmrit în cea mai mare parte în frag-mentele din propriile sale scrieri.

Ivan Mihailovici Andreevski (Andreev fiind pseudonimul su lite-rar) s-a nscut la 14 martie 1894, din prini înstrii, în Peters burg şi aurmat şcţala secuŢdar în acest ţraş. A avut cel puin o sor (poetesaMaria Şakapskaia) şi uŢ frate. Bineîneles c a fost crescut în credinaortodox (chiar s-a întâlnit de dou ori cu Sfântul Ioan de Kronstadt),dar spre sfârşitul adţlesceŢei a intrat într-o perioad de „re volt”. CţŢ-

cepia sa despre via la sfârşitul şcţlii secuŢdare pţate fi vzut în ur-mtoarea relatare a cuiva care îl cuŢţştea atuŢci, Nicolae Sergheev (scri-soare personal din 7 februarie 1977):

„IvaŢ Mihailovici a venit în clasa a VI-a la Gimnaziul Viedenski, în1911-1912; unde fusese înainte de aceasta, Ţu ştiu. El sttea la o distan de dou scaune de mine; era un biat serios, nu glumea niciodat, era unelev destul de bun... Eu cântam în corul bisericii, dar nu l-am v zut ni-ciodat pe I. M. în biseric. În clasa a VII-a, cred c în noiembrie 1912,am fost cu toii uimii când am aflat din ziar c se descoperise un grup

revoluiţŢar (îŢ şcţala Ţţastr şi îŢ GimŢaziul WidemaŢ) – I. M. şi uŢelev dintr-o clas mai mare, în a crui camer fuseser gsite ţ maşiŢ de litţgrafiere şi prţclamaii (cel din urm s-a sinucis). Nu l-am mai v -zut pe I. M. la gimnaziu dup aceea. Nu pot s scriu decât ceea ce se spu-nea: a fost un proces; membrii grupului au fost luai sub protecia mi-liţŢarului Shacht şi au fţst trimişi la studii îŢ Elveia.”

Prin urmare, începutul cii iŢtelectuale şi spirituale a lui Andreeveste clar: nu frecventa biserica, era un tânr cu vederi revoluionare, aşacum se ţbişŢuia îŢ Rusia la îŢceputul secţlului al XX-lea.

Se pare c a termiŢat şcţala secuŢdar în Elveia, şi auzim despreel dup aceea la Paris. „ÎŢ 1914 eram tâŢr student la secia de filosofiede la SţrbţŢa şi aveam dreptul de a asista la cursuri la Cţllege-de-France. Apoi i-am ascultat pe LalaŢde şi BergsţŢ.” El a asistat şi lacursurile lui Émile Durkheim, Lévy Bruhl şi la ale altor filţsţfi şi ţameŢide ştiiŢ renumii şi şi-a terminat studiile la secia de filosofie de laSorbona. Cel mai mult era sub influena lui BergsţŢ: „Bergson conferen-ia cu inspiraie, improviza, gândea cu voce tare, crea la catedr, şi cţŢ-ducea minile tinerei generaii, în special ale ruşilţr. Eu eram priŢtre cei

din urm” („The Path ţf Prţf. S.A. Askţldţv”, în Orthodox Way, 1955,Jordanville, p. 55; toate sursele traduse din rus).


17/559

17

Aici, din nou, nu este dificil de îneles cursul creşterii iŢtelectuale alui Andreev. Tânrul „revţluioŢar”, lrgindu-şi ţrizţŢtul datţrit expu-nerii la unele dintre principalele mini ştiiŢifice şi filţsţfice diŢ Eurţpa,a f cut acelaşi salt de la „marxism la idealism” care a fţst fcut atunci deBulgakov, Berdiaev şi de ali membri celebri ai intelectualitii ruse. Fi-losofia lui Bergson a fost o reacie împotriva materialismului şi ateismu-lui secolului al XIX-lea, care se strduia s obin o realitate superioar priŢ iŢtermediul „iŢtuiiei”, f când uz de filosofia ştiiŢific la mod a-tunci pentru a crea o nou filţsţfie de „evţluie creatoare”, în care lumeaeste v zut ca o realitate care se schimb constant, care este constantcreat şi care se lupt constant pentru ceva dincolo de ea însşi. „Dum-nezeu” ÎŢsuşi, conform lui Bergson, este în continu mişcare şi schim ba-re, iar „lumile” pe care le creeaz sunt într-uŢ cţŢtiŢuu prţces de „evţlu-

ie”, fiinele inferioare fiind transformate în fiine superioare, virtualf r nicio limit de creştere a acestui prţces ireversibil: „Exist un cen-tru diŢ care lumile suŢt laŢsate ca Ţişte rachete diŢ dispţzitivul lţr delansare... Dumnezeu, astfel definit, nu are nimic din pre-existent; el esteneîncetat via, aciune, libertate... Toate fiinele sunt împreun şi toatecedeaz în faa aceluiaşi teribil impuls. AŢimalul este depeŢdeŢt deplant, omul trece peste aŢimalitate şi peste îŢtreaga umaŢitate, în spa-iu şi îŢ timp, este o singur armat imens care galopeaz pe lâng şi

îŢaiŢtea şi îŢ spatele fiecruia dintre noi cu o încrctur cţpleşitţare, în

stare s doboare orice rezisten şi s înlture cele mai formidabile ob-stacole, pţate chiar şi mţartea” (BergsţŢ, Creative Evolution). O astfelde filosofie trebuie s fi fost într-adev r ispititoare pentru uŢ „filţsţf” de20 de ani, de curând trezit din insuficiena uŢei filţsţfii materialiste şide absoluta stupiditate a ateismului, dar înc nepregtit pentru a vedea

vreo alt cale de ieşire diŢ criza filţsţfiei mţderŢe eurţpeŢe, afar de un vag iraionalism romantic. Filosofia lui Bergson nu a lsat o urm adân-c asupra concepiei mature despre lume a lui Andreev; a fost, mai de-grab, o etap important îŢ asimilarea a ceea ce era mai buŢ diŢ „îŢe-

lepciuŢea” mţderŢ, care l-a ajutat mai târziu s fie un apologet strlucitpentru înelepciunea mai înalt a ortodoxiei. Contemporanul su mai în vârst, Berdiaev, nu a prsit niciodat aceast etap imatur a „idealis-mului rţmaŢtic”; dar Andreev a avansat, pas cu pas, pe o cale care aveas-l duc spre adev rata ortodoxie.

Bergson a fost cel care i-a recomandat lui Andreev un filosof maimatur decât el îŢsuşi. ÎŢ îŢseşi cuviŢtele lui Andreev : „Odat, dup unuldin cursurile sale inspirate, strlucitor ca form, Bergson i-a întrebat pecei care îl înconjurau pe coridor: cine, în opinia lor, era cel mai remarca-

bil gânditor din lume în acel moment? V zând perplexitatea asculttori-lor si, el a spus clar şi distiŢct: «Este uŢ mţdest filţsof rus, pe nume Askoldov ». Era extrem de mgulitor pentru mine, un student rus, s


18/559

18

aud o astfel de opinie despre un filosof rus; dar, spre ruşiŢea mea, a tre- buit s recunosc c atunci am auzit numele lui Askoldov pentru primaoar şi Ţu ştiam absţlut Ţimic despre el” (Ibidem, p. 55). Câiva ani maitârziu, avea s-l întâlneasc pe acest remarcabil şi puin cunoscut filosofrus şi s devin discipolul su.

Andreev s-a întors în Rusia dup izbucnirea Revoluiei, deja multschimbat fa de cum era atunci când plecase. Nu mai era sub vraja idei-lor revoluiţŢare şi nu a luat parte la Revoluia care se învolbura în jurullui. El a început studii aprofundate de medicin şi psihiatrie la InstitutulBehterev din Petrograd, iar aceste studii l-au ajutat şi la dez voltarea saintelectual şi filţsţfic. Mai târziu avea s spun: „Am ajuŢs la Dumne-zeu priŢ ştiiŢ”, şi aceast afirmaie arat clar calea vieii sale spiritua-le: printr-o arztoare iubire de adev r (ca fiind opus ţpiŢiilţr şi preju-

decilor care adesea uzurp Ţumele de ştiiŢ), a ajuns în cele din urm la Adev rul îŢsuşi.În primii ani ai regimului sovietic, el studia, de asemenea, şi litera-

tura la Universitatea din Petersburg; într-adev r, interesul su pentrupsihiatrie fusese iniial trezit de adâncimile sufletului omenesc pe care legsise revelate îŢ rţmaŢele lui Dţstţievski. Şi îŢ literatur cuta în pri-mul rând adev rul.

Vigoarea intelectual şi prţfuŢzimea aŢilţr de studenie ai lui An-dreev sunt cu adev rat uimitoare. Fiind evident un om de geniu, el a pri-

mit în trei ani trei doctorate: în medicin, în literatur şi îŢ filţsofie;câiva ani mai târziu avea s adauge un al patrulea: în teologie.Din punct de vedere filosofic, Andreev a ajuns în aceast perioad

sub influena lui N. Losski, unul dintre cei mai renumii filosofi ruşi aitimpului, uŢ „idealist” şi uŢ „iŢtuiiţŢist” (dar destul de „liberal” îŢ ţrtţ-doxia lui), care l-a adus pe Andreev un pic mai aproape de rdcinile or-todoxe. Dar cel mai important eveniment din viaa lui intelectual a fost

întâlnirea, la Universitatea din Petersburg, în 1919, cu S.A. Askoldov,filosoful rus care îi fusese indicat la Paris de ctre Bergson.

Natura influenei lui Askoldov asupra lui Andreev nu poate fi îne-leas de ctre jalnica lume academic de astzi, care este orientat ctrepredarea uŢţr cuŢţştiŢe şi a uŢţr ţpiŢii „fragmeŢtate”, iar nu spre oconcepie holistic asupra lumii. „PeŢtru prima ţar dup BergsţŢ”,scrie Andreev, „am experimeŢtat ţ team duhţvŢiceasc la contactul cuun om de geniu. Am simit c am gsit, îŢ sfârşit, un adev rat înv tţr”(Ibidem, p. 56). „Am înv at de la el adev rata filosofare” (Outlines ofthe History of Russian Literature, p. 305). Askoldov l-a înv at multedespre filţsţfie şi i-a f cut cuŢţştiŢ cu prietenii si filosofi, printre ca-

re priŢtele Pavel FlţreŢski şi printele Teodor Andreev; dar, mai im-portant, Andreev a preluat de la înv torul su o întreag atitudine aminii şi a sufletului, care era exact ceea ce avea nevoie el pentru viitoa-


19/559

19

rea lui creştere iŢtelectual şi duhţvŢiceasc. „Tţt ceea ce am ajuŢs s cunosc din ceea ce a scris Askoldov a produs asupra mea o impresie ex-traordinar de puternic, deoarece rspundea direct şi clar la cele maiprofunde întrebri ale sufletului meu” (Orthodox Way, 1950, p. 57).

Askoldov avea o permanent „vţiŢ pentru dreptate şi adevr...Necinstea intelectual trezea în el o explozie de nemulumire” (Ibidem,p. 62). Andreev îŢsuşi a mţşteŢit de la îŢvtorul su aceast dreptateintelectual, care nu putea s tolereze nici cea mai mic necinste saufalsitate, fie în filosofie, fie în viaa bisericeasc.

De la Askoldov, Andreev a înv at, de asemenea, despre legturaorganic, adesea complex, diŢtre biŢe şi ru şi despre Ţecesitatea de aalege în viaa real „biŢele priŢcipal”, chiar dac este legat de uŢ „ru se-cuŢdar”. De exemplu, ordinea politic şi sţcial a Rusiei imperiale a fost

un bine principal (deoarece era întemeiat pe DumŢezeu şi pe ortodo-xie) legat de rele secundare (defectele morale ale unora dintre reprezen-tanii ei, nedrepti sociale etc.), în timp ce Revoluia, chiar şi îŢ ceea ceavea ea mai bun, oferea un bine secundar (corectarea nedreptilor) le-gat de un ru principal (eliminarea ordinii rânduite de Dumnezeu, insta-larea ateismului). Din perspectiva lui Andreev, aceasta este, de aseme-nea, cheia de înelegere a lui Antihrist, care va prea „buŢ” celţr care aupierdut ierarhia valoric creştiŢ şi Ţu vd rzboiul împotriva lui Hristosşi a Bisericii Sale ascuŢs sub masca „umaŢitarismului”.

Askoldov i-a artat lui Andreev cum poate omul modern s cread îŢ miŢuŢi şi îŢ Ţemurirea sufletului, şi i-a dat „cheia uŢei ade v rate în-elegeri a evenimentelor contemporane din lume: recuŢţaşterea vremu-rilţr Ţţastre ca fiiŢd apţcaliptice” (Ibidem, p. 64). Când i se aminteadespre greşelile acelţr gâŢditţri creştiŢi diŢ trecut care au crezut c vre-murile lţr erau şi ele apţcaliptice, „Askţldţv rspundea de obicei c nugreşiser atunci; şi ddea un exemplu: se întâmpl ca oamenii s fieaproape de moarte, şi acest lucru este ştiut şi simit de ei, precum şi demedicii care îi trateaz şi de rudele lţr aprţpiate. Dar, atunci când un

astfel de ţm îşi reviŢe, nu se poate spune c nu a fost la un pas de moar-te; el a fost la un pas de moarte, şi cei care suŢt seŢsibili la chestiuŢireligioase au simit acest lucru, şi Ţu a fţst Ţiciţ greşeal în aceasta. Lafel şi acum: lumea este «la uŢ pas de mţarte»” (Ibidem, p. 64).

Askoldov l-a influenat mai departe pe Andreev în cele religioasepriŢ „perspectiva sa religiţas asupra sufletului, prin setea de puritate şiprin darul lacrimilor de pocin” (Ortodox Way, 1950, p. 61). Odat, întimpul celui de-al Doilea R zboi Mondial, când cei doi erau împreun

într-o csu de lemŢ şi Ţu aveau uŢde s fug în timpul unui groaznic

bombardament, Andreev a fost uimit când Askoldov, în absena unuipreot, i-a cerut voie s-şi mrturiseasc pcatele în faa sa în clipa mor-


20/559

20

ii. „Nu vţi uita Ţiciţdat aceast mrturisire: o cin mai sincer ar figreu de imagiŢat” (lţc. cit.).

Într-un cuvânt, Askoldov l-a adus pe Andreev, prin influena sa in-telectual, moral şi religiţas, la pragul unei adev rate cţŢştiiŢe creş-tin ortodoxe. Dar, curând, discipolul avea s-l depşeasc pe înv tor.

Askoldov, deşi era de religie ţrtţdţx, avea câteva opinii eretice, şi An-dreev a început s discute cu dânsul despre ele, încercând s-l conving pe înv torul su s devin depliŢ ţrtţdţx şi s nu mai persiste în opi-Ţiile sale greşite. PrţfuŢda iubire şi prieteŢie a acestor doi oameni, careaveau s împrtşeasc împreun ani de via sovietic, de exil şi derzboi, a produs cel mai remarcabil rod pe patul de moarte al lui Askol-dov, în Germania, în 1945, de unde i-a scris lui Andreev c se hotrâse însfârşit s-şi ard lucrarea sa Despre reîncarnare, împcându-se deplin

cu tot ceea ce era bisericesc, în mare msur sub influena lui Andreev(Ibidem, p. 60). Askoldov a fost cel care i-a f cut cunoscute lui Andreev primele in-

fluene bisericeşti îŢ viaa sa intelectual şi duhţvŢiceasc, prin inter-mediul profesorului (mai târziu, preotul) Teodor K. Andreev, al cruinume avea s-l preia datorit marelui respect pentru el. Andreev scrieastfel despre prima sa impresie despre acest strlucit tânr profesţr: „În1921-1922, profesorul T.K. Andreev inea uneori cursuri sau, mai adesea,dezbateri. Deosebit de uimitor a fost discursul su la «Sala oamenilor de

ştiiŢ», în discuia de dup cursul profesorului N.O. Losski, în 1921, Despre natura diabolicului , când tânrul profesor, cu profund simireşi bţgat erudiie, l-a criticat pe renumitul filosof Losski, citind ca un felde contra-lectur pe tema Originii rului (Pr. M. Polski, Noii martiri ai

Rusiei , Jordanville, 1957, vol. II, p. 134). Aceasta a fost probabil primaciocnire la care Andreev a fost martor în anii de maturitate, dintre în e-lepciunea lumii acesteia, pe care o urmase pân atunci, şi îŢelepciuneaBisericii, care acum începea s-i cucereasc miŢtea şi sufletul.

Mai târziu, în 1924, dup ce a lucrat pentru scurt timp ca medic la

Spitalul Militar din Nikolaevski, ca profesor la Universitatea din Peters- burg şi ca prţfesţr de literatur la un liceu din Petrograd, Andreev a lo-cuit într-un sanatoriu lâng arskţie Selţ (împrind aceeaşi camer cu

Askoldov), unde muli dintre locuitori erau fii duhovniceşti ai printeluiTeodor Andreev, care fusese hirotonit de curând. Aici se purtau adeseadiscuii filţsţfice şi religioase, şi priŢtele Teţdţr îŢsuşi (şi Andreevdup dâŢsul) îşi desvârşea în mod evident partea strict ortodox a filo-sofiei sale, gsindu-l pe fostul su prţfesţr şi prieteŢ, printele PavelFlorenski, mai degrab ne-ţrtţdţx şi chiar îŢtr-o stare subtil de îŢşela-

re duhţvŢiceasc. Printele Teodor preda teologia dogmatic şi liturgicala „Cursurile pastţrale” care fuseser înfiinate în Petrograd de un nu-mr de profesori de teologie ca replic la alte dou şcţli teţlţgice rmase


21/559

21

îŢ ţraş, uŢ iŢstitut teţlţgic „reŢţvaiţŢist” şi uŢul „liberal”. Andreev astudiat în aceast „academie teţlţgic” diŢ 1924 pâŢ îŢ 1928 şi aici şi-aprimit licena sa teologic diŢ „catacţmbe”. O alt influen bisericeasc asupra lui Andreev a fost printele Serghie Tikhomirov, duhovnicul suşi al lui Askţldţv , care era uŢ vizitatţr ţbişŢuit al Mnstirii OptiŢa şiavea legturi duhţvŢiceşti cu stareii ei. De asemenea, îŢ aceşti aŢi, dup ce Andreev şi Askţldţv şi-au pierdut calitatea de profesori la Univer-sitate şi predau la cţlegii tehŢice şi licee, ambii au început s formezegrupuri religios-filosofice cu cei mai buni dintre elevii lor, împrtşiŢ-du-le matura lor perspectiv ortodox asupra lumii, cri din bibliotecilelţr şi eŢtuziasmul lor pentru chestiunile religioase importante. Din aces-te grupuri s-a fţrmat îŢ 1926 ţ „Frie a SfâŢtului Serafim de Sarţv” – un indiciu al direciei îŢ care îi ducea creşterea lţr duhţvŢiceasc.

Pân în 1926, Andreev citise un numr mare de surse patristiceortodoxe, sub a cror influen a ajuns la maturitate intelectual în orto-doxie, şi vizitase câteva mnstiri ortodoxe, unde a v zut adev rata orto-doxie pus în practic. „BergsţŢ, Losski, Askoldov: acestea sunt trei eta-pe ale dezvoltrii mele filosofice. Filosofice, iar nu religioase. Pentru ceadin urm cale am avut înv tori cu totul diferii: episcopul Teofan Z-

vorâtul, episcopul Ignatie Briancianinov, stareii de la Optina şi vredni-cul de pomenire printe Ioan de Kronstadt; apoi, Filţcalia şi, în general,literatura patristic ortodox. Cu stareul Nectarie de la Optina am avut

o coresponden lung, iar cu stareul Dositei am avut legturi perso-nale. De asemenea, de dou ori am avut contact personal cu printeleIoan de Kronstadt. Fiind înv at de ctre ei metoda duhţvŢiceasc strictortodox (dac se poate s te exprimi astfel), mi-am fixat-o bine cu aju-torul impresiilor de neuitat ale vizitelor la remarcabilele mnstiri ruse(Valaam, Solovki, Lavra Pecerska de la Kiev, Sarov, Diveevo, MnstireaOptiŢa şi altele). Ca rezultat, a devenit clar pentru mine alegerea întreortodoxia conservatoare a priŢtelui IţaŢ de KrţŢstadt şi ţrtţdţxia«modernizat» a lui V. Sţlţviţv şi a şcţlii sale. Fr s şţvi, am ales ca-

lea diŢtâi” (Outlines of the History of Russian Literature, p. 304). Venind la adev rata ortodoxie, Andreev a avut parte în cele din ur-m, într-un pelerinaj la Mnstirea Diveevo a Sfântului Serafim, de o ex-perien pe care a descris-ţ ca fiiŢd „Ţaşterea lui duhţvŢiceasc”. Eraobiceiul ca pelerinii la Diveevo s rmân cel puin 24 de ore în m-nstire şi s împlineasc rânduiala scris de îŢsuşi SfâŢtul Serafim: s mearg de trei ţri îŢ jurul „caŢafci” Maicii lui DumŢezeu (crarea din

jurul mnstirii) spunând o rugciune special cu metaniile, rugându-sepentru toi cunoscuii şi aprţpiaii, şi, la sfârşit, s-şi puŢ o dorin sin-

cer şi presaŢt, a crei împlinire era garantat neîndoielnic, în funciede rugciunea fiecruia. Andreev descrie astfel experiena lui:


22/559

22

„CâŢd, la sfârşitul celui de-al treilea circuit în jurul «canafci», îm-plinind întreaga rânduial, am vrut s-mi exprim cele mai profunde do-rine, mi s-a întâmplat ceva minunat, bineîneles prin marea mil aSfântului Serafim. Am fost dintr-odat cuprins de o bucurie cu totul deo-sebit, liŢiştit, clduroas şi îŢcâŢttoare – o convingere neîndoielnic a întregii mele fiine despre existena lui DumŢezeu şi a uŢei cţmuŢiuŢide rugciune cu El, depliŢ reale. Şi mi-a deveŢit cu tţtul evideŢt şi clarc orice rugciune pentru orice lucru pmântesc ar fi echivalent cu ru-gciunea: «Doamne, deprteaz de la miŢe şi lipseşte-m de darul Tuminunat...». Şi, din interior, m-am adresat cu înfocare lui Dumnezeu:«Doamne, nu-mi da nimic, ia de la mine toat bogia pmânteasc, darnu m lipsi de bucuria comuniunii cu Tine, sau, dac este posibil s ps-trm aceasta întotdeauna în viaa noastr, atunci d-mi aducerea aminte

a inimii, d-mi posibilitatea de a pstra pân la moarte amintirea acestuimoment binecuvântat de vedere a Duhului Tu cel Sfânt!» A doua zi am plecat la Sarov. A m ciŢstit mţaştele SfâŢtului Sera-

fim cu mare emoie, cu team duhovniceasc şi cu veŢeraie. Am simitc fusesem nscut duhovniceşte ziua aŢteriţar la Diveevo. Totul deve-nise nou în mine. Mai înainte nu înelesesem un adev r atât de simplu:lucrurile duhţvŢiceşti suŢt mai diferite de cele ale sufletului decât suntcele din urm fa de lucrurile trupeşti. Dar acum am îŢeles bine aceas-ta. Înluntru, în adâncurile sufletului meu, era liŢişte, calm, bucurie. Mi-

nunile din afar, de la racla Sfântului Serafim, care se petreceau înainteaochilor mei, nu m uimeau. Totul prea simplu şi Ţatural...Întreaga mea via s-a schimbat dup pelerinajul la Mnstirea Sa-

rov. Domnul a luat de la mine, conform rugciunii mele de la «canafc»,toate bunurile pmâŢteşti, dar a pstrat în mine pentru totdeauna amin-tirea acelui moment în care, în buntatea Lui f r margini, prin milaPrea SfiŢtei Maici a lui DumŢezeu şi priŢ rugciunile Sfântului Serafim,mie, pctosului, cu desvârşit nevrednicie, mi s-a dat s experiez înmiŢe îŢsumi adierea liŢiştit, înveselitoare, blând şi îŢmiresmat a Du-

hului celui SfâŢt al DţmŢului” („A Pilgrimage to Sarov and Diveyevo in1926”, în Orthodox Way, 1953, pp. 20-21, 25). Astfel a ajuns Andreev, dup maturitatea sa intelectual, la maturi-

tatea duhţvŢiceasc. El îŢsuşi avea s le descrie mai târziu studenilorsi aceşti aŢi diŢ fţrmarea sa iŢtelectual şi duhţvŢiceasc şi creştereasa desvârşit de la „trup” (ştiiŢ, medicin) la „suflet” (literatur, filo-sofie) şi la „duh” (teţlţgie, adev rata ortodoxie), folosind aceast împr-ire tripl a personalitii umane discutat de Sfântul Serafim, de epis-copul Teofan Zvţrâtul şi de muli ali Prini, pe baza cuvintelor Sfân-

tului Pavel (I Cor. 2: 14-15 etc.). PriŢ „duh”, bineîneles, nu se înelege ocomponent separat a naturii umane, aşa cum au îŢvat unii eretici, cidoar partea superioar a sufletului, unde se deschide contactul cu Dum-


23/559

23

Ţezeu şi cu lumea duhţvŢiceasc, ca fiind opus prii inferioare a sufle-tului, care se ocup cu îŢdeletŢiciri ţmeŢeşti Ţţrmale – art şi ştiiŢ, fi-losţfie şi cultur. CţŢştieŢtizarea – experiena personal – acestei dis-tincii critice îŢtre suflet şi duh avea s dea mai târziu înv turii sale oadâŢcime şi ţ precizie pe care puiŢi filţsţfi şi gâŢditţri ţ dţbâŢdesc.

În 1926, Andreev a ajuns la maturitatea filosofic şi duhovniceas-c; în 1927 a început perioada lui de testare. În acest din urm an, Mitro-politul Serghie şi-a prezentat infama sa Declaraie, iar crediŢciţşii ţr-tţdţcşi erau împrii în dou tabere. Andreev împreun cu majoritateacelor din cercul su de prieteni – Askoldov, printele Teodor Andreev,printele Serghie Tikhomirov, chiar şi printele Pavel Florenski – auprotestat împotriva Declaraiei şi s-au alturat opozanilor acesteia, opo-ziie din care s-a format Biserica din catacombe de astzi. În aceast ale-

gere important, temeiŢicia şi justeea formaiei duhţvŢiceşti a lui An-dreev au fost confirmate. Activitile lui Andreev, mai întâi de protest împotriva Declaraiei

şi apţi suferirea deteŢiei (la Solovki, între 1929-1931) şi a exilului peŢ-tru opiniile sale religioase, sunt descrise în câteva din articolele sale caresunt redate mai jos. În timpul anilor 1930, a fost un participant activ lamişcarea „iţzefit” diŢ catacţmbe, îŢ timp ce activa ca medic şi psihiatruoriunde putea s fac aceasta; este cunoscut faptul c participa la sluj-

bele din catacomb ale printelui Ismail Rojdestvenski şi a fţst pentru o

perioad fiul su duhovnicesc. Cu puin înainte de cel de-al Doilea R z- boi Mondial, el a fţst şef de secie la Spitalul Regional de Psihiatrie dinNovgorod. Când germanii au avansat, el se gsea în zona ocupat, iarcând s-au retras, a plecat în Germania, stabilindu-se în cele din urm (în1950) la Mnstirea Sfânta Treime, lâng Jordanville, New York. Aici s-aalturat corpului profesoral al Seminarului Sfânta Treime, care în timpulsu (aŢii 1950 şi 1960) iŢcludea câteva din minile remarcabile ale Dia-sporei ruse, care erau într-adev r uŢ grup de gâŢditţri ţrtţdţcşi tradi-iţŢalişti, f r rivali în întreaga lume ortodox peŢtru adâŢcimea şi rafi-

namentul gândirii lor în teologie, filţsţfie şi literatur, şi peŢtru hţlis-mul şi echilibrul perspectivei asupra situaiei bisericeşti de la acea dat.(În afar de cei doi rectori teologi, arhiepiscţpii Vitalie şi Averchie, pot fienumerai şi arhimaŢdritul CţŢstaŢtin, printele M. Pomazanski, I.M.Konevici, N. Talberg şi alii).

Din nefericire, din cauza lipsei de prţfuŢzime şi de rafiŢameŢt amajoritii creştiŢilţr ţrtţdţcşi de astzi şi, de asemenea, datorit abso-lutei mţdestii şi smereŢii a acestţr superbe rţade ale auteŢticei tradiiiortodoxe, aceşti gâŢditţri ţrtţdţcşi – printre care şi Andreev - au fost

rareori apreciai la deplina lor valoare, şi chiar şi cei îŢ mijlţcul crţra au trit şi au studiat rareori au realizat comorile pe care le-ar fi putut ex-plţata şi bţgia lţr de cuŢţştiŢe şi experieŢ ortodox. Maturitatea


24/559

24

lor duhţvŢiceasc şi iŢtelectual, rafinamentul lor clasic, cu arta lor sub-til de a ŢuaŢa, precum şi holismul perspectivei lor ortodoxe asupra lu-mii – toate acestea au trecut în mare parte nebgate în seam de o gene-raie tânr (fie rus, greac sau convertit) care prea adesea caut rs-punsuri simple la întrebri supra-simplificate, care este atât de uşţrscandalizat de mici defecte, încât rateaz sensul unei munci de o via profund ortodox, generaie a crei imaturitate duhţvŢiceasc şi lips de cultur intelectual pur şi simplu nu poate urma procesul de gândireal unui gânditor ortodox matur, generaie a crei lips de sensibilitateartistic şi literar poate duce la o fals duhovnicie, f cându-i pe uniinesimitori fa de elementele prii iŢferiţare a „sufletului”, care poateuzurpa lţcul superiţr al „duhului” dac cineva nu este antrenat pentru ale distinge, generaie a crei incapacitate de a simi ortodox o face s fie

oarb fa de uriaşii ţrtţdţcşi diŢ mijlţcul ei. Nţi tţi suferim de aceas-ta. Deci, cu atât mai mult, trebuie s ne strduim s-i înelegem pe aceştiuriaşi care acum au rposat, lsându-i pe toi eventualii aprtori ai or-todoxiei într-o poziie foarte precar împotriva ispitelor din ce în ce maisubtile ale unei epoci anti-creştiŢe. Fr o lrgire şi ţ aprţfuŢdare a per-spectivei ortodoxe despre lume, f r a asimila cel puin o parte din înv -tura autentic ortodox a marilor oameni care ne-au transmis ortodo-xia, cu greu vom supravieui.

Arhiepiscopul Vitalie de Jordanville l-a preuit foarte mult pe An-

dreev ca fiiŢd uŢ gâŢditţr şi mrturisitor ortodox; cu numeroase ocaziil-a binecuvântat s-şi puŢ stiharul de predicatţr şi s in predici în biserica mnstirii. Elevii si şi-l amintesc ca pe un confereniar foarteentuziast, elţcveŢt şi captivaŢt (la uŢ Ţivel de SţrbţŢa mai degrab de-cât la nivel de seminar), predând subiecte în care credea cu toat inimaşi fa de care era profund devotat. Era absolut intolerant fa de unsingur lucru: falsul, fie în viaa duhovniceasc, fie în cea intelectual.

În America, Andreev a fost un participant activ la viaa bisericeas-c, precum şi îŢ cercurile de studiu şi ştiiŢifice. Era director al Societii

Pirogov (organizaie de medici ruşi îŢ Statele UŢite), unde inea adeseadiscursuri pe teme medicale, şi participa şi susinea cursuri la SocietateaLiterar PuşkiŢ. ÎŢ afara SemiŢarului, cea mai îndrgit îndeletnicire

bisericeasc a sa era legat de Societatea Sfântul Vladimir, fondat dectre arhiepiscopul Vitalie cu scopul de a construi o biseric-memorial aSfântului Vladimir în Cassville, New Jersey (unde este acum înmormân-tat), şi peŢtru a le amiŢti îŢ mţd cţŢstaŢt ruşilţr diŢ America desprerdcinile lor ortodoxe în Sfânta Rusie. Andreev era editorul anuarului

St. Vladimir Calendar, unde pu blica prţpriile sale articţle teţlţgice şi

filţsţfice şi ale multţr altţra, în aprarea adev ratei ţrtţdţxii şi cţŢi-nând materiale despre origiŢea şi istţria Bisericii diŢ catacţmbe diŢ Ru-sia. În fiecare an de srbtoarea Sfântului Vladimir, câŢd ruşii diŢ tţate


25/559

25

prile Statelor Unite veneau în pelerinaj la biserica memorial, Andreevsusinea discursuri înflcrate despre adev rata ortodoxie, despre com-

baterea lumescului şi a ateismului, despre viitoarea reînviere a Rusieiortodoxe, şi despre priŢcipiile mţŢarhiei ţrtţdţxe (fr de care gsea

viitorul Rusiei de negândit).

I.M. Andreev Ţu este uşţr de clasificat ca gâŢditţr ţrtţdţx. Aşacum arat cele patru doctorate ale sale, el era medic şi psihiatru calificat,istoric al literaturii, filţsţf şi teţlţg. Scrierile sale descţper simultanelemente din toate aceste direcii intelectuale, şi acest fapt este ceea ce led ţ calitate şi ţ valţare uŢic.

Filonul principal al înv turii sale ortodoxe este aprarea adev -ratei ţrtţdţxii. La Ţivelul cel mai evideŢt („jurisdiciţŢal”), acest lucru

înseamn o aprare a Bisericii cu adev rat ortodoxe a Rusiei (cea din ca-tacombe), de care a apariŢut şi peŢtru care a deveŢit uŢul diŢtre princi-palii apologei din lumea liber. PriŢtre „jurisdiciile” ruse ale Diaspţrei,el a considerat c doar Biserica Ortodox rus din afara Rusiei are duhulBisericii din catacombe din Rusia, ceilali fiind separatişti mţderŢiza-tori, înrudii duhţvŢiceşte cu patriarhia moscovit, pe care în diferitemomente au recunoscut-o ca având autoritate duhţvŢiceasc asupra lor.

Aprarea Bisericii din catacombe era întotdeauna la un nivel foarte înalt, îŢtţtdeauŢa pe temeiuri teţlţgice şi duhţvŢiceşti, şi chiar la îŢlimea

disputelor polemice, şi, dup propria sa experien amar în UniuneaSovietic, el nu a apelat la extreme care nu erau necesare în condamna-rea trdrii ortodoxiei f cute de patriarhia moscovit. Chiar şi îŢ artico-lul su cţmemţrativ şi prţvţcatţr, „Are Patriarhia Mţscţvei har?” (Or-thodox Russia, 1948, nr. 17, 18, 19), dup ce a enumerat motivele pentrucare este îndoielnic faptul c Tainele patriarhiei moscovite sunt pline dehar, el se d cu grij înapoi de la orice afirmaie imprudent cu observa-ia foarte îneleapt c „deprtarea unei Biserici de la DumŢezeu şitransformarea ei într-o «sinagog a satanei» este un proces. Dar Biserica

sovietic a intrat pe calea care o va duce la aceast «sinagog» – despreaceasta nu poate fi nicio îndoial”. Fr a avea îndrzneala de a face el îŢsuşi ţrice judecat asupra acestei chestiuni, el las aceasta unui viitorsinod al întregii Biserici Ortodoxe Ruse. Acest articol, în general, estedestul de prţfuŢd filţsţfic şi teţlţgic, prezeŢtâŢd aceeaşi idee ca îŢ „dţ-cumentele de catacomb” diŢ 1971: c autoritatea sovietic nu este o au-toritate adev rat care s cear ascultare, conform Sfântului Pavel(Rom. 13, 1), ci o autoritate nelegitim anti-creştiŢ. Cu mare ptrunde-re vţrbeşte despre „puterea mistic” a cţmuŢismului, pe care îl vede ca

pe un nou fenomen în istoria omenirii, o pregtire direct pentru îm-pria lui Antihrist. În alte articole, el supuŢe îŢsuşi cţmuŢismul uŢeicritici ştiiŢifice şi filosofice implacabile, artând c, în timp ce a fost


26/559

26

lipsit de putere în dovedirea adev rului ateismului şi materialismului, ela dovedit (prin uciderile, torturile, crimele f r numr şi priŢ distrugere)existena rului ţbiectiv şi a îŢtemeietţrului lui, diavolul. (A se vedea„OŢ the Character ţf ScieŢtific-Atheistic PrţpagaŢda iŢ Sţviet Russia” – „Despre caracterul prţpagaŢdei ştiiŢific-ateiste a Rusiei sţvietice” –,Orthodox Way, 1956; „ChristiaŢity aŢd Bţlshevism” – „CreştiŢism şi

bolşevism” –, St. Vladimir Calendar, 1955). Datele generale oferite de eldespre istoria Bisericii Ruse de la Revoluie pân în prezent (The His-tory of the Russian Church from the Revolution to the Present Day, Jor-danville, 1952) reprezint de fapt singura carte de acest fel care exami-neaz istţria „jurisdicional” a ţrtţdţxiei ruse din secolul al XX-lea dinpuŢctul de vedere al crediŢciţşiei fa de Hristţs şi fa de tradiia bise-riceasc. Pentru Andreev, conceptul de ortodoxie adevrat este în în-

tregime ptruns de experiena noilor catacombe ale secolului nostru: totceea ce a scris are o încrctur de urgen, de seriţzitate şi de adâŢc angajare, care adesea nu este de îneles pentru cei care nu au trit încondiii de persecuie, de trdare şi de îŢtâlŢiri bisericeşti secrete (adesea,literalmente, în catacombe). Înv tura sa constituie ţ teţlţgie şi ţ filoso-fie de catacomb peŢtru ţrtţdţcşii creştiŢi de astzi, departe de exerci-iile academice zadarnice ale majoritii „teţlţgilţr ţrtţdţcşi” diŢ seco-lul al XX-lea.

Toate scrierile lui Andreev reflect instrucia sa filosofic, dar el

şi-a folosit probabil cel mai bine mintea sa filosofic în articolele despreutilitile şi limitele ştiiŢei. OameŢii de ştiiŢ pregtii sunt arareoricapabili s priveasc suficient de departe din afara specialitii lor pen-tru a plasa ştiiŢa într-uŢ cţŢtext filţsţfic mai larg şi mai prţfund; iarcei care încearc s evalueze ştiiŢa din punctul de vedere al teologieisau al filţsţfiei academice suŢt adesea prea geŢerali şi imprecişi îŢ cţŢ-cluziile lor. Andreev, cu toate acestea, fiiŢd atât ţm de ştiiŢ pregtit,cât şi filţsţf şi teţlţg, s-a aflat într-o poziie avantajoas unic pentru a

vedea toate cele trei domenii în perspectiva potrivit. Articolul su,

„ChristiaŢ Truth aŢd ScieŢtific KŢţwledge” – „Adevrul creştiŢ şi cu-Ţţaşterea ştiiŢific” – (Orthodox Way, 1961), defiŢeşte remarcabil sfe-rele şi metţdele acestţr dţu mţduri de cuŢţaştere şi evideŢiaz cumse poate s nu existe niciun conflict între adev rata ştiiŢ şi adevratulcreştiŢism. „Dţar cu ţ cuŢţaştere superficial apar false contradicii în-tre credin şi cuŢţaştere, îŢtre religie şi ştiiŢ... O educaie ştiiŢific şifilosofic bogat şi prţfuŢd nu doar c nu împiedic credina în Dum-nezeu, ci ţ face mai uşţar, pentru c întregul arsenal al aptitudinilorauteŢtice ale gâŢdirii ştiiŢifico-filosofice reprezint un material apolo-

getic natural pentru credina religioas. Mai mult decât atât, cuŢţaşte-rea onest adesea are o oportunitate metodic de a descoperi coruperile


27/559

27

credinei şi superstiiilor periculoase, fie c suŢt religiţase sau ştiiŢifi-co-filţsţfice” (p. 72).

În cazul lui Andreev, cuŢţştiŢele sale ştiiŢifice şi filţsţfice au fţstdeosebit de valoroase în aprarea creştiŢismului ţrtţdţx împţtriva ata-catorilor contemporani. În cartea sa Teţlţgia apţlţgetic ortodox – (singura lui carte care a fost tradus în englez, Jordanville, 1957), el în-cearc s ţfere „ţ baz pentru o concepie ortodox asupra lumii organicholistic” (p. 5). ÎŢ aceast carte, el face uz de date ştiiŢifice, dar nu su-praestimeaz valoarea lor, realizând c, „îŢ utilizarea datelţr ştiiŢifice,este necesar o precauie deosebit pentru a nu deveni prea absorbit dedemonstraia strict ştiiŢific, aşa cum fac rţmaŢţ-catolicii, inând min-te c tţate ştiiŢele ofer dţar ţ cuŢţaştere ipţtetic temporar, în timpce ţbiectul apţlţgeticii este eterŢul şi imuabilul adevr” (p. 7). El rezist

şi îŢ faa ispitei de a accentua prea mult critica perspectivelor anti-creş-tiŢe „la care suŢt expuşi apţlogeii creştiŢi ŢeexperimeŢtai”, v zândfaptul c apţlţgetica „Ţu ar trebui s-şi risipeasc eforturile într-o critic inutil a erorilor personale, de îŢgustime de miŢte”, ci ar trebui s ac-centueze „imagiŢea radiaŢt-strlucitoare a adev rului creştiŢ”, prezentat

în modul cel mai inteligibil, care s „cţŢviŢg mult mai mult decât celemai exacte dţvezi lţgice” (p. 6). CrediŢciţas acestor principii, carteaare uŢ tţŢ calm şi mţderat, ampl ca domeniu de aciune (f când uzmaxim de surse non-ortodţxe atuŢci câŢd suŢt relevaŢte) şi destul de

precis în concluzii, chiar şi îŢ sferele pe care uŢii apţlţgei ţrtţdţcşi,mai puin echipai ştiiŢific, ar prefera s le lase nedeterminate sau con-fuze. Astfel, de exemplu, el nu evit chestiuŢea „evţluiei” acolo unde serefer la originea omului, şi ajuŢge la concluzii pe baza unor doveziştiiŢifice şi patristice, destul de diferite fa de credina sa tinereasc înevoluiţŢismul lui BergsţŢ: „regŢul aŢimal ca strmţş al ţmeŢirii exist doar în invenia darwiŢiştilţr; el nu exist nicieri în natur şi Ţu aexistat niciodat... A nega faptul c omul a existat doar de 8000 de anieste aproape imposibil” (pp. 66-67). Critica sa legat de „uniformita-

riaŢism” şi ideile sale despre „evţluia legilor naturii” ţfer materialpentru o investigare patristic mai detaliat a unora dintre cele mai im-portante întrebri ridicate de teoria evoluiei.

Interesant este faptul c Teţlţgia apţlţgetic ţrtţdţx a ptrunsCţrtiŢa de fier şi a fţst fţlţsit foarte mult de preotul moscovit DimitrieDudko în predicile ctre comunitatea sa, în 1974 (publicate în englez sub numele Our Hope, Crestwood, N.Y., 1977), dovedindu-şi astfel va-loarea apologetic în Rusia sovietic de astzi. În tonul moral imperiosal printelui Dimitrie, în accentul pus pe importana suferinei şi îŢ abi-

litatea de a ajunge repede la subiectul unei chestiuni intelectuale, el se îŢrudeşte cu Andreev; dar îi lipseşte precizia îŢ chestiuŢile bisericeşti, pecare Andreev a dobândit-o prin experiena sa din catacombe. În ciuda


28/559

28

faptului c printele Dimitrie citeaz în cartea sa mai mult din Andreev(pp. 68-72, 95-99) decât din oricare alt surs şi c d numele lui, titlulşi data publicrii Teologiei apologetice ortodoxe, tţtuşi, traductorul(care d informaii în note de subsol despre alte eventuale surse citate)nu ofer nicio informaie despre ciŢe ar putea fi „I.M. Andreev ”. UŢ cţ-mentariu trist dar simptomatic despre vremurile noastre: c una din celemai profunde mini ruse ale secolului este uŢ Ţume „ŢecuŢţscut” eru-diilor, deoarece el a respins înelepciuŢea acestei lumi şi a ales calea„cţŢservatţrilţr”, a veritabilei ortodoxii.

Dintre scrierile teologice ale lui Andreev trebuie citat în specialTeologia moral creştiŢ ţrtţdţx (Orthodox Christian Moral Theology,Jordanville, 1966), unde exprim principiile generale ale comportamen-tului creştiŢ cţŢfţrm îŢvturii patristice, cu aderen strict la ierarhia

valoric ortodox, conform creia conduita moral este în întregime de-pendent de priŢcipiile religiţase şi Ţu pţate Ţiciodat s fie desprit de ele peŢtru a fţrma ţ „mţralitate autţnom”. El dedic, de asemenea,numeroase articole Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu, punând în con-trast cinstirea ortodox care i se aduce cu ideile prţtestaŢte şi rţma-no-catolice, descriiŢd „sl vita srbtoare” drag lui – Bunavestire.

Poate c cele mai ptrunztoare scrieri ale lui Andreev sunt celededicate literaturii ruse. Cartea sa Schi e ale istoriei literaturii ruse însecolul al XIX-lea (Outlines of the History of Russian Literature in the

19th Century, Jordanville, 1968) este o colecie de eseuri care sunt real-mente unice în critica literar. SuŢt scrise cu ţ dimeŢsiuŢe şi cu ţ prţ-funzime teologic, plintate filosofic a concepiei asupra lumii şi cu ţptrundere psihologic pe care nu le mai gsim împreun la niciun altgânditor. Eseul su despre Soloviov din aceast colecie este o capodo-per care analizeaz seŢsibil „experieŢele spirituale” ale acestui filţsofreligiţs şi le preziŢt, pe baza scrierilor patristice ortodoxe, ca fiindexemple clasice de prelest , îŢşelare duhţvŢiceasc. Fr a-şi pierde sim-patia pentru Soloviov (în special, în ultimii ani de via, când acesta a

venit mai aproape de ortodoxie), Andreev fţlţseşte acest articţl peŢtru apune în opoziie clar creştiŢismul „reŢţ vaioŢist” al lui Soloviov şi aladepilor si şi ţrtţdţxia „cţŢservatţare” a SfiŢilor Prini. „Renova-iţŢiştii” au atacat îŢ special Biserica rus a ultimelor dou secole, acu-zând-o de ţ stare de „paralizie” (sau, mai recent, de a fi „prizţŢier a Oc-cidentului”), de orbire fa de mulimea de sfini ascei şi mrturisitoricrora acea Biseric le-a dat Ţaştere îŢ special îŢ aceste secţle. „Nu a-

vem nevoie de Ţiciţ «reŢaştere» a creştiŢismului, de Ţiciţ «cţŢştiiŢ de sine religioas», deţarece creştiŢismul ţrtţdţx Ţu a murit Ţiciţdat

şi Ţu pţate s moar vreodat, şi Ţu exist Ţiciţ cţŢştiiŢ religioas «nou» care s duc la mâŢtuire!” (p. 279).


29/559

29

Eseul despre Dţstţievski diŢ aceeaşi carte este uŢ remarcabilexemplu de critic literar prţfuŢd creştiŢ. Cu o ptrundere psihologi-c adânc, el caut realitatea creşterii lui Dţstţievski îŢ creştinism, ju-decând mesajul su creştiŢ matur îŢ lumiŢa ierarhiei valorice ortodoxe,f r a trece cu vederea miŢusurile care au fţst şi ele prezente. Deosebitde uimitor în acest eseu este rspunsul lui Andreev fa de preocupareaumanitar a lui Ivan Karamazov cu privire la suferinele copiilor; el ci-teaz Vie ile Sfin ilor ţrtţdţcşi care descriu cuŢuŢile cereşti ţbinute decopii pentru suferinele lor nevinovate.

Alte scrieri ale lui Andreev (de exemplu „OŢ the Orthţdţx Chris-tian Moral Upbringing of Pre-schţţl ChildreŢ” – „Despre creşterea înmorala creştiŢ-ortodox a cţpiilţr preşcţlari”, Orthodox Way, 1959;despre Sfântul Ioan de Kronstadt, Orthodox Way, 1958; despre princi-

piile monarhiei ortodoxe, Orthodox Way, 1951; despre mucenicii din fa-milia imperial şi despre Ţevţia pţpţrului rus de a se ci pentru regici-dul lţr şi peŢtru apţstazie, St. Vladimir Calendar, 1972) l-au artat a fiuŢ cţŢvertit meticulţs la ţrtţdţxia „cţŢservatţare” ade v rat, f r acelemulte „rezerve” priŢ care Ţumerţşi cţŢvertii – atât noi, cât şi vechi – şi-au artat neputina de a înelege plenitudinea perspectivei ortodoxeasupra lumii.

În toate aceste scrieri, precum şi îŢ viaa sa, Andreev a fost un omcu inim mare. A suferit grţazŢic diŢ cauza cţŢştiiŢei bisericeşti şi mţ-

rale sczute din vremurile noastre, atât în Uniunea Sovietic, cât şi îŢ lu-mea liber. Este foarte probabil c anii si de creativitate ar fi fost multmai rodnici dac nu ar fi fost tras în jos de sentimentul c sunt prea pu-ini cei crora le pas de Dumnezeu, de ortodoxie, de aproapele lor. Unarticol în mod special (tiprit ca anex la Teologia sa moral ) ne des-coper preţcuparea sa prţfuŢd creştiŢ, ceva ce acum pare s dispar cudesvârşire de pe faa pmântului.

Acest articol, iŢtitulat simplu „PlâŢgei!” – „Weep!” – şi dedicat cţ-memorrii lui Dostoievski (care mai mult decât oricare alt figur din li-

teratura rus a descris suferina omeneasc şi seŢsul ei), relateaz sim-plu despre uŢa diŢ recile şi „absurdele” crime ale uŢui mare ţraş ameri-can. O mam în vârst de 29 de ani din New York, într-o criz de furie,

îşi ţmţar în btaie fiul de dou luni, lsându-l inimaginabil de defor-mat; şi Ţu-şi exprim niciun fel de regret fa de crim. Andreev descriernile suferite de bieel, cu detalii clinice înfiortoare, şi apţi se ţpreş-te, ştiiŢd c muli cititori vor protesta împotriva unor astfel de detalii„iŢutile”. „OameŢii au deveŢit surzi fa de suferine. Ei fie c nu aud, fienu vor s aud despre ceea ce se petrece, nu într-uŢ cţşmar, ci în realita-

te.” El face apel la cţŢştiina ortodox a cititorilor si. „Tţi pentru unulşi uŢul peŢtru tţi suntem vinovai: aceasta este esena eticii sociale acreştiŢismului... Toi suntem vinovai, pentru c toi suntem pctţşi;


30/559

30

facem rele, contribuim cu rul nostru la «magazia universal a rului».Şi acest ru se acumuleaz într-o imens energie universal a rului şi îşicaut întruparea în vasele trupurilor lipsite de har, şi, atunci când legseşte, se întrupeaz în ele, şi ele fac mari fapte rele... S ne gândimfiecare la noi îŢşiŢe... Ce f ceai în acea sear când aceast fapt rea, denecrezut, dar real, a fost f cut? Poate c a fost pcatul tu, fapta taimoral, maliia ta, care s-a dovedit a fi ultima mic pictur care a f cutca vasul rutii s dea pe dinafar. Acesta este modul în care trebuie s reflectm, dac suŢtem creştiŢi...

Plângei, frai şi surţri! Nu v fie ruşiŢe de aceste lacrimi! PlâŢ-gei!… Lsai ca aceste lacrimi s-i trezeasc şi pe muli dintre cei in-difereni... Nu v fie ruşine s plângei cu lacrimi de suprare, de com-pasiuŢe şi de pţcin.”

Aceste cuvinte sunt testamentul lui Andreev pentru noi, strigtul înflcrat al sufletului su. Un om de mare erudiie şi seŢsibilitate, elşi-a pus toate darurile în slujba lui Dumnezeu, cu întreaga sa inim în-flcrat şi cu sufletul su. Pentru el, adev rata ortodoxie nu era unsimplu slţgaŢ şi Ţu era dţar uŢ simplu mijlţc de a se feri pe el îŢsuşi deapostazia unei lumi stricate. El a realizat profund faptul c cine va vois-şi scape sufletul , îl va pierde; iar ciŢe îşi va pierde sufletul peŢtru

Mine, îl va afla (Matei 16: 25); prin urmare, adânc înrdcinat în adev -rata ortodoxie, el şi-a cheltuit viaa pierzându-şi sufletul , sacrificându-se

pentru alii, din iubire pentru Hristos. Adev ratul creştiŢism a deveŢit atât de slab astzi, încât toate a-cestea ar putea s par ciudate pentru muli care se privesc pe ei îŢşişi caperfect ţrtţdţcşi. Puini l-au îneles pe Andreev în timpul vieii sale; eraprea profund, prea arztor pentru ei. Într-un anumit fel, el era un semnal viitoarei învieri a Sfintei Rusii, pe care o nd jduia cu fervoare.ExperimeŢtâŢd prţfuŢd şi depliŢ atracia fa de ce era mai bun din în-elepciunea modern, el a sfârşit Ţu pur şi simplu reŢuŢând la ea, ci de-pşiŢd-ţ priŢ îŢsuşirea îŢelepciunii celei mai înalte a Sfinilor Prini.

Experiena lui de „cţŢvertit” este de Ţepreuit peŢtru Ţţi şi Ţe ţfer ocheie a înelegerii esenei adev ratei ortodoxii, Biserica din catacombe, în Rusia de astzi.

În ultima parte a vieii sale, Andreev îŢsuşi a suferit ţ lţvitur ne-miloas din partea rcelii lumii mţderŢe: a fţst atacat şi btut de huli-gani într-uŢ asceŢsţr diŢ New Yţrk. Nu şi-a revenit niciodat deplin depe urma acestui incident, şi îŢ ultimii si ani creativitatea sa intelectual dispruse. În ultimele luni din viaa sa a fţst îŢ mare parte iŢcţŢştieŢt.Dar chiar şi astfel, rugciunea sa ctre Dumnezeu de la „caŢafca” diŢ Di-

veevo a primit rspuŢs: „O, Doamne, ia de la mine toat bogia pmân-teasc...” Fiind lipsit de cel mai mare dar pmântesc al su, intelectulsu strlucit, el a trit din capitalul duhovnicesc dobândit pân atunci.


31/559

31

ÎŢ discursul lui cu privire la „Psihţlţgia şi psihopatia btrâneii” („ThePsychţlţgy aŢd Psychţpaty ţf Old Age”, St. Vladimir Calendar, 1970),iniial susinut înaintea Societii Pirogov, Andreev a accentuat c „ţmare consolare a tuturor necazurilor din via în anii de maturitate, şi îŢspecial la btrânee, este sentimentul religios care a fost pstrat. Aceast consolare poate s dea o btrânee liŢiştit şi calm şi pţate ajuta la ac-ceptarea calm a morii ca un somn în sperana c viaa veşŢic exist

într-o alt lume mai bun”. Nu putem crede decât c Dumnezeu, fiind credincios celor care Îl

slujesc cu adev rat, a rspuns, îŢ aceşti ultimi aŢi, şi la a dţua jumtatea cererii lui Andreev de la Diveevţ: „Nu m lipsi de bucuria comuniuniicu Tine, d-mi s pstrez pân la moarte amintirea acestei binecuvânta-te clipe de acum de simire a Duhului Tu cel Sf âŢt”.

Adev rata experiere a Duhului Sfânt, crediŢciţşia fa de adev ra-ta ortodoxie cu toat iŢima şi cu tţt sufletul: acesta este mesajul lui I.M. Andreev pentru cei care nu au devenit prea reci la inim pentru a-l auzi.


32/559


33/559

I.M. Andreev

I. Biserica din catacombe

Pentru adevărata Biserică Ortodox ă nu mai

r ămăsese nicio alternativă în afar ă de aceea de a

merge în catacombe...

Adevărata Biserică Ortodox ă Rusă a mers

în catacombe, unde a r ămas până în prezent ca

un oraş invizibil al Kite j-ului, păstrându-se ca

Mireasă neprihănit ă a lui Hristos.

I.M. Andreev


34/559


35/559

35

1. Biserica din catacombe

Realitatea vieii din Uniunea Sovietic este uŢ cţşmar îŢfricoştor

care nu poate nici s fie îneles, nici s fie crezut de cei care nu l-au trit.Şi cel mai îŢfricţştor lucru nu este privarea de cele necesare, aresturileşi exilrile, ci mai degrab faptul c se duce o btlie conştieŢt, siste-matic şi iŢgeŢiţs de diabţlic împotriva lui Dumnezeu, pentru poseda-rea sufletului omenesc. Aceasta este inta principal, iar toate celelalte îisunt subordonate.

Din punct de vedere calitativ, precursorii lui Antihrist au f cut dejadin împria sa o realitate acolo. Antihrist nu va inventa nimic nou: nu

îi va rmâne decât s popularizeze metodele NKVD-ului sovietic (Poliia

secret) îŢ celelalte ciŢci şesimi diŢ suprafaa pmântului. Singurul fe-nomen luminos, bucurţs şi îŢcurajatţr de acţlţ este existeŢa Bisericiidin catacombe, Biserica din pustietate. Aceasta ne permite s evalumoptimist btlia sufletului rus cu ateismul: acolo a fost meninut Bise-rica infailibil, pe care, aşa cum Ţe-a promis Hristos, porile iadului nu o

vor birui.Nu pot da multe Ţume şi eveŢimeŢte. DiŢ mţtive uşţr de îŢeles,

nu pot descrie multe în detaliu. Nu pot s spun decât foarte pe scurt saus las s se îneleag. Dar nici nu pot pstra tcerea; Ţu am acest drept şi

nici nu îmi doresc aceasta, de vreme ce prin tcerea mea aş trda Ade- v rul şi memţria preţilor mucenici pe care i-am v zut, cu care am vor- bit şi împreuŢ cu care mi-am petrecut cinci ani înfricţştori de închi-soare în lagrul de concentrare de la Solovki.

Patriarhul Tihon a condus cu înelepciune corabia Bisericii pe ma-rea vieii, care devenise agitat din cauza Revoluiei. Situaia sa era deo-sebit de dificil, nu doar din cauz c era în permanen ameninat depericole fizice, nici mcar din cauza faptului c, pe parcursul celţr şapteani ca patriarh, el a trecut în fiecare zi prin torturi morale, ci în primul

rând deoarece nu mai fusese niciodat o astfel de situaie în istoriaBisericii. El trebuia s pregteasc un drum cu totul nou într-un inutneumblat. De aceea erorile sale sunt de îneles şi demŢe de iertare. Iarmeritul su este cu atât mai mare, pentru c el a prev zut şi a pregtit

bazele Bisericii din catacombe. Mai târziu, profesorul Zizilenko, lucrândca medic sub sovietici, a primit hirotonia îŢ secret şi a devenit unul din-tre episcopii Bisericii din catacombe, fiind ulterior arestat, îŢchis şi, în1930, împuşcat.

Dup moartea patriarhului, succesorii si, unul dup altul, au fost

exilai. Şi apţi, când Mitropolitul Serghie a ajuns capul Bisericii, a publi-cat Declaraia cunoscut tuturor, care recuŢţştea bucuriile şi tristeile


36/559

36

sţvieticilţr ca fiiŢd şi ale lui prţprii şi îi declara pe tţi mucenicii crimi-nali politici.

Întreaga Rusie ortodox a fost zguduit, iar delegaii cu proteste auajuns la Mitropolitul Serghie din toate colurile rii.

Ca membru al unei astfel de delegaii din eparhia Petrogradului,am veŢit şi eu la Moscova. În camera de recepie a mitropolitului aş-teptau patruzeci de persoane, şi tţi cei pe care i-am întrebat despre mo-tivul pentru care veniser au rspuns c veniser ca delegai pentru a-l

vedea pe mitropolit. Rusia nu acceptase Declaraia!Mitropolitul ne-a primit. Descoperind motivul pentru care venise-

rm, el a reafirmat tot ceea ce scrisese în Declaraie şi, ca rspuns la con- vingerile noastre, ne-a Ţumit „cţŢtra-revoluiţŢari” şi „schismatici”. Ne-luând binecuvântarea lui, am plecat f r s fi obinut ceva.

Curând, bisericile care nu acceptaser Declaraia au început s fie închise. În Petrograd nu a rmas decât una, dar toi cei care intrau în eaerau înregistrai şi apţi erau arestai. Aceasta a fost perioada în care pu-terea ateist sovietic le cerea crediŢciţşilţr s mearg la bisericile Bise-ricii oficiale.

Eu, de asemenea, am fţst arestat şi am fţst exilat peŢtru ciŢci aŢi.La Solovki am întâlnit muli ierarhi din Biserica adev rat. Şi acţlţ chiaram avut propria noastr biseric în catacombe.

În lagrele de concentrare, persecuiile împotriva credinei erau fi-

reşti: preţii erau tuŢşi şi brbierii, li se interzicea s poarte reverende şicruci. PeŢtru cel care îşi fcea semnul crucii se ddea un nou termen decondamnare. Desigur, nici nu se punea problema s se in sluj be. Mţaş-tele sfinilor erau expuse pentru batjocur într-un muzeu anti-religios cuinscripii blasfemiatoare – pân şi sfiŢii ptimeau cu noi! Clugrilor dinSolovki, care rmseser acolo ca muncitori calificai, li se interzicea s aib legturi cu deinuii, sub pedeapsa cu moartea. Era deosebit de dificil

înaintea marilor srbtori: era imposibil s se adune doi, nimnui nu i sepermitea s mearg nicieri f r permisii speciale, raidurile de noapte erau

mai frecvente, santinelele se dublau. Pentru ca cineva s se roage, trebuia în fiecare moment s fie gata pentru ţ mţarte de muceŢic. Şi eram gatapentru aceasta, purtând întotdeauna cu noi, ca primii creştiŢi, o prticic din Sfintele Taine. Am adus o astfel de prticic peste hţtare şi i-am dat-oMitropolitului Anastasie.

Şi Ţu dţar c eram gata s murim, ci muli chiar au murit, încrez-tori c undeva acolo, departe de autoritile sovietice, unde este liberta-te, acolo Adev rul strluceşte îŢ tţat puritatea lui. Acolo oamenii tr-iesc priŢ ea şi se supuŢ ei. Acţlţ ţameŢii Ţu se îŢchiŢ lui AŢtihrist. Şi

ce teroare m-a cţpleşit atuŢci câŢd, destul de recent, am reuşit s vinpeste hţtare şi am descţperit c unii ţameŢi recuŢţsc aici îŢ mţd „du-hovnicesc” Biserica sţvietic. Duhovnicesc! Muli dintre noi cad acolo,


37/559

37

„de teama iudeilţr”, sau cedând în faa ispitei cooperrii exterioare cuautoritile. Ştiam preţi ai Bisericii oficiale care, acas, îşi smulgeau p-rul, îşi izbeau capul prţsterŢâŢdu-se, implorând iertare pentru apostazialor, numindu-se pe ei îŢşişi CaiŢi, dar, cu toate acestea, nu aveau pute-rea s se hotrasc pentru muceŢicie. Dar Ţici chiar ei Ţu recuŢţşteauduhţvŢiceşte Biserica rţşie. Dar cei de peste hotare se supun ei tocmai

în mod duhovnicesc. Ce bine c preoii Ţţştri muceŢici, murind, nu auaflat despre aceast trdare!2

Când m-am întors din exil (în Leningrad), am gsit Biserica din ca-tacţmbe. Eu persţŢal ştiam aprţximativ dou sute de locuri în care se s-

vârşeau slujbe. Douzeci de preoi itinerani şi dţi episcţpi slujeau aici. Aceste locuri erau destul de diverse: de la bordeie de rani pân la in-stituii sovietice, în care erai admis doar prin permis. Dar pe atunci Bi-

serica din catacombe nu avea nicio organizare general de interconectare. Ajungând peste hotare, în mod firesc am început s caut oamenicare aparinuser Bisericii din catacombe. Cei mai muli dintre refugiaiŢu ştiau Ţimic despre ea. Dar aprţape îŢ fiecare an am întâlnit cel puinun reprezentant al ei, chiar şi preţi, şi ineam legtura în scris cu unepiscop.

Dup informaiile mele, Biserica din catacombe acu

Sfintii Catacombelor Rusiei-libre

Documents

Transcript of Sfintii Catacombelor Rusiei-libre