Dezvoltarea durabilă a sistemelor urbane ¿́ Rezilienţa urbană ⇒ oraşul viitorului.

Conf. dr. ing. Victoria COTOROBAI1, drd. ing. Bogdan UNGUREANU1, mst. ing. Ioan-Cristian COTOROBAI1,1Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Ia i, ș cotorobai.victoria@gmail.com

Rezumat. Conceptul de rezilienţă urbană este un concept recent introdus în politicile de concepere/ gestionare/

exploatare/ control a sistemelor de utilităţi urbane dar mai ales în politicile de management a riscurilor în cazul unor perturbări posibile. Acesta este structural diferit de conceptul de dezvoltare durabilă urbană, pe care îl poate completa cu aspectele legate de managementul riscurilor asociate diferitelor perturbaţii posibile. În lucrare se prezintă principial cele două mari concepte de dezvoltare urbană, se analizează modul în care acestea se pot articula pentru a contribui la dezvoltarea durabilă şi flexibilă a sistemelor urbane.

1. Argumente pentru introducerea unui nou concept de dezvoltare a infrastructurii urbane. Catastrofele naturale şi cele provocate de om au pus în evidenţă marea vulnerabilitate a sistemelor

urbane din marile aglomerări umane şi au evidenţiat consecinţele manifestate de impactul unor acţiuni suplimentare celor considerate în activitatea de concepere, asupra acestor sisteme1.

Practic, în marea majoritate a manifestării unor fenomene şoc asupra sistemelor urbane (cutremure, inundaţii, explozii ale centralelor nucleare, …), consecinţele au fost de durată şi cu impact major asupra populaţiei şi mediului, conducând în foarte multe cazuri la dezastre majore.

Urmările dezastrelor generate s-au manifestat în multiple direcţii, şi sensuri, demonstrând imperfecţiunea şi limitele strategiilor adoptate până în prezent2.

Riscul la dezastre (naturale sau consecinţă a activităţii umane) este din ce în ce mai crescut, şi cu atât mai mare cu cât nivelul de urbanizare este mai intens.

Este motivul pentru care, din ce în ce mai mult, specialiştii se preocupă pe de-o parte de mijloacele de prevenire a riscului la dezastre, respectiv de dezvoltarea durabilă urbană; mijloace operatorii de gestionare a perturbaţiilor: respectiv realizarea unei infrastructuri

elastice/ora ul elastic, promovarea unei dezvoltări echilibrate din punct de vedere economic,ș social i de mediu a ora elor durabile: ș ș ⇒ realizarea unei infrastructuri urbane reziliente.

Conceptul de rezilienţă urbană este un concept recent introdus3 în politicile de abordare a sistemeului tehnic-economic-ecologic-uman-psihologic-social-administrativ urban, structural diferit de conceptul de dezvoltare durabilă urbană cu impact major asupra acţiunilor de planificare a dezvoltării durabile şi a modului de concepere-exploatare-dezvoltare a sistemelor de utilităţi

Acesta permite, pe de-o parte a. depăşirea barierelor economice impuse de aplicarea stricto-sensu a principiilor dezvoltării durabile în conceperea infrastructurii urbane iar pe de altă parte, prin analiza complexă a mijloacelor care pot conduce la realizarea unei infrastructuri urbane multiplu reziliente, în strictă corelaţie cu rezilien a populaţiei deservite, cu rezilien a sistemelor social-politiceț ț operante şi cu rezilienţa sistemelor naturale-sociale poluate cu care interacţionează b. definirea unor indicatori eficienţi în rafinarea metodelor prin care se poate subordona acestuia.

În cadrul lucrării se va prezenta o analiză a conceptelor de dezvoltare urbană, modul în care se pot promova conceptele de abordare a dezvoltării sistemelor urbane dezvoltare durabilă şi dezvoltarea rezilientă şi se propun instrumente i metode care să contribuie la ameliorareaș rezilienţei urbane în contextul general de dezvoltare durabilă a localităţilor.

2. Inter-dependenţa „mediu înconjurător-sisteme urbane-om-populaţie-societate-politic„. Riscuri de generare a dezastrelor asociatesoluţii de gestionare a lor.

2.1.Sistemele urbane.„Oraşul”, formă complexă de a ezareș  umană, cu dimensiuni variabile şi multiple funcţiuni

(politico-administrativă, industrială, comercială, culturală, …), cu o structură funcţional-constructivă –organizatorică-politică extrem de complexă şi în continuă dinamică, dependent de situsul în care este amplasat şi cu influenţe majore asupra acestuia, va deveni, după unii specialişti în prognoză, forma 1 Asupra integrităţii sistemelor, funcţionalităţii acestora, populaţiei deservite şi mediului înconjurător.2 Exemplu: a.companiile de asigurări nu şi-au putut onora contractele; unele au dat faliment; b. şocurile nu au putut fi absorbite de către sistemul respectiv, nu s-au putut conserva funcţiunile esenţiale ale sistemului, au apărut dezastre majore; c. în multe situaţii, perioadele şi costurilor de revenire la o viaţă normală au fost extrem de mari, imposibil de susţinut de către comunitatea respectivă; d. schimbarea unei strategii economice a condus la falimentul unui oraş (ex. oraşul american Detroit). 3 Rezilienţa sistemelor urbane este un casus a Meta-conceptului specific lărgit Rezilienţa R [1].

administrativă majoră în viitor (ONU). La nivel global, procesul de urbanizare a depăşit pragul de 50% şi rata de urbanizare este încă în creştere (figura 1).

1970 2000 2030 2050Figura. 1. Evoluţia procesului de urbanizare (sursă: UB-HABITAT)

Procesul de urbanizare este practic un proces dinamic, complex care se desfăşoară la diferite scări spaţiale şi temporale (Alberti et al 2003 ). Acesta este în mod egal un fenomen social cât i de transformare fizică a arealului/peisajeului aferent oraşului determinând relaţia umanită iiș ț cu Biosfera (IHDP 2005). În procesul de urbanizare s-a realizat până în prezent cel mai complex mozaic de acoperire a terenurilor i s-au experimentat cele mai difverse soluţii de utilizare aș acestora, cu consecinţe majore asupra mediului înconjurător şi din ce în ce mai mult influenţabile de schimbările cimatice globale. Recent, studii globale, regionale, naţionale, referitoare la dinamica ecosistemelor şi situaţiilor de risc legate de impactul activităţii umane şi naturale asupra acestora şi prin consecinţă a acestora asupra oamenilor4 au identificat procesele de urbanizare şi rezultatul acestora ca domenii de cercetare în care există lacune grave în domeniul cuno tin elorș ț ( McGranahan et al . 2005). Din acest motiv, s-au iniţiat studii şi programe de analiză aprofundată a sistemelor urbane, ca şi direcţii dezirabile de evoluţie, mecanisme, strategii potrivite şi politici posibile de aplicat în acest domeniu.

Ştiinţa studiului, abordării şi dezvoltării sistemelor urbane a devenit pluridisciplinară, transversală şi integrată, abordând, pe baza teoriei sistemelor toate aspectele determinante, legăturile interne sistemului (dintre multiplele şi diversele componente ale acestuia, în plan orizontal şi vertical) precum şi dintre acesta şi mediu.

Oraşul/ sistemul urban poate fi formalizat printr-un model de sistem dinamic complex deschis, alcătuit dintr-o diversitate de sub-sisteme (utilitare, sociale, politice, administrative).

S-au fundamentat şi formulat concepte de dezvoltare urbană, dar nici-unul dintre conceptele propuse nu are caracterul de concept global, integrator şi universal valabil.

Totuşi, dintre acestea, au reţinut atenţia specialiştilor conceptele de dezvoltare durabilă şi foarte recent, conceptul de rezilienţăn urbană, concepte care printr-o articulare adecvată, şi împreună implementare pot fi o soluţie de directivare a dezvoltării urbane.

1. Subsistemele de utilită i urbane, componentă cu impact major în dezvoltarea urbană. țStructură func ional-constructivă. Risc de dezastre asociat.ț

Sistemele de utilităţi urbane reprezintă o componentă importantă a infrastructurii urbane, care contribuie la buna funcţionare a aglomerării urbane deservite. Acestea asigură necesarul de apă, gaze, energie termică, energie electrică, informaţii, la nivelul clădirilor deservite şi de asemenea drenează deşeurile (lichide/solide de pe arealul deservit). Pierderea aptitudinii de funcţionare a acestora, pentru o anumită perioadă, poate genera diferite efecte asupra vieţii oamenilor şi a mediului înconjurător cu care sitemele sau componente ale sistemelor pot interacţiona în mod direct sau indirect, cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave în raport cu starea de defect apărută şi durata acestuia.

Structura generală a unui sistem de utilităţi urbane este prezentată în figura 1.

Toate sistemele urbane sunt sisteme complexe, dinamice, care trebuie să fie etanşe pentru fluidul de lucru dar care sunt deschise din punct de vedere al interacţiilor cu mediul. Ele sunt alcătuite din componente interconectate fizic, aflate în interacţiune directă cu mediul înconjurător (sol, aer, mediu construit) şi care pot interacţiona în mod indirect cu mediul înconjurător şi omul.

MEDIUL ÎNCONJURĂTOR: SOL/AER/MEDIU CONSTRUIT/OM

4 Oraşele sunt responsabile de mai mult de: a. 75% din consumul total de energie; b. 80% din emisiile cu efect de seră.

S C SPI ST SPII R SPIII

AAB AAP AAP RD

7.1. 7.2. 7.3.a.Sistemul de alimentare cu apă. S/, sursă; C/: captare; ST/: stația de tratare; R/: rezervoare; RD/: rețea de distribuție; AAB/AAP-: aducțiuni de apă brută/ potabilă; SP/: stații de pompare;

Figura 1.

În perioada de funcţionare a sistemelor urbane pot apărea situaţii de şoc/perturbaţii (generate de cutremure, evenimente meteo, accidente…) care pot afecta funcţionarea normală a sistemelor, existând un potenţial risc de scoatere din funcţiune, parţială sau totală şi chiar potenţial risc de generare a dezastrelor [1].

2.4.Inter-dependenţa „Mediu înconjurător-Sisteme urbane-Om-Populaţie-Societate-Politic„.

Sistemele urbane sunt sisteme complexe, dinamice, etanşe pentru fluidul de lucru şi deschise din punct de vedere al interacţiilor cu mediul. Ele sunt alcătuite din: componente interconectate fizic, aflate în interacţiune directă/indirectă cu mediul înconjurător (sol, aer, mediu construit) şi omul; componente interconectate logic, cu sistemele de gestionare asociate, cu operatorii umani şi cu sistemele de decizie politică asociate.

Acestea deservesc amenajări urbane multiple, diverse, de complexitate şi capacitate diferită, repartizate spaţial neomogen (ceea ce face ca riscul să crească în cazul unor crize), şi aglomerări de persoane, cu grad de acceptare a crizelor din ce în ce mai redus. O bună gestionare a situaţiilor de criză la nivelul infrastructurii urbane impune luarea unor măsuri de: prevenire a riscului la dezastru: masuri de control activ; măsuri reglementare; de corectare a efectelor crizelor: gestiune activă operatorie.

3. Direcţii majore de dezvoltare a infrastructurii urbane. Concepte. Caracterizare.Pentru a putea analiza modul în care se pot articula conceptele de dezvoltare durabilă şi de

rezilienţă urbană şi pentru a propune instrumente i metode care să contribuie la ameliorareaș rezilienţei urbane în contextul general de dezvoltare durabilă a localităţilor este necesară clarificarea prealabilă a conţinutului celor două concepte şi a mecaniselor prin care principiile comune celor două să poată fi incluse în măsurile de realizare a unor oraşe reziliente.

3.1.Conceptul de dezvoltare durabilă.Are ca obiectiv general „a nu compromite dezvoltarea genera iilor viitoare”, urmărind simultan şiț

corectarea consecinţelor unei dezvoltări inegale între regiuni. Dezvoltarea durabilă constă deci în articularea principiului obiectiv de interdependen ăț i unui principiul normativ al ș echită ii spa iale iț ț ș temporale [2]. Conceptul este emanaţia unei gândiri filozofice antropocentrice5 i în consecinţă seș caracterizează printr-un anumit grad de subiectivism. În căutarea dezvoltării durabile şi respectiv promovarea conceptului se impun judecăţi de valoare, morale, asupra obiectivelor dorite, teritoriilor vizate, scărilor de timp ales. În consecinţă, în procesul de analiză dialectic a conceptelor de durabilitate

i de perturbare nu se poate evidenţia concret nici ceea ce trebuie făcut şi nici cum trebuie făcut, caș urmare a scărilor de timpi de referinţă considerate (pe termen lung sau scurt de timp) i a valorilor peș care le mobilizează. Apari ia conceptului de sustenabilitate a coincis cu apari ia "societăţii de risc" darț ț "managementul riscului" nu este un obiectiv major al dezvoltării durabile [3]. Aplicarea conceptului de dezvoltare durabilă în dezvoltarea urbană nu are răspuns la o mulţime de aspecte dinamice legate de evoluţia sistemelor şi împrejurărilor acestore. Conceptul nu conţine principii pentru depă ireaș problemelor legate de întrerupere i instabilitate şi include probleme de incertitudine referitoare laș necesităţi i evolu iile viitoare ale contextului de mediu. ș ț

Deci: dezvoltarea poate fi durabilă în vremuri de criză, dacă se acordă prioritate protec iei persoanelorț

i bunurilor, fără a se urmări consecinţele economice sau cele legate de mediu.ș În situa ii de incertitudine i urgen ă, conceptul de dezvoltare durabilă nu are obiect.ț ș ț

5 Concep ie filozofică idealistă potrivit căreia omul este centrul i scopul universului.ț ș  

În cazul în care se urmăreşte dezvoltarea urbană sustenabilă se impune abordarea complexă a tuturor aspectelor de interes: fizice, economice, func ionale, sociale, politice: ț ora ul nu poate fiș sustenabil în limitele administrative actuale. Dacă în principiile dezvoltării sustenabile se consideră mediul fizic ca fiind suportul unei dezvoltări umane, în dezvoltarea urbană, accentul se pune pe dezvoltarea societă ii, deci, aceasta se bazează în întregime, i uneori foarte mult, pe mediul săuț ș (mai mult sau mai pu in apropiat) pentru a răspunde nevoilor populaţiei deservite: apă, energie,ț terenuri, materii prime, …. În acest context dezvoltarea sustenabilă urbană este un concept pur teoretic sau o utopie tehnică [4], prin care însă se poate defini un ideal, o ţintă spre care să se tindă în od asimptotic. „⇒ Ora ul durabilș ” poate fi considerat cel mult un referenţial prospectiv[], în raport cu care ora ele încearcă să se dezvolte/evolueze prin tranzac ii sociale continui între actori iș ț ș proiectele dedicate [5]. Rezultatele negocierii devin astfel obiectivele (normative şi morale) de urmărit. Acestea pot fi definite de un set de indicatori referitori la calitatea vie ii, a mediului,ț competitivitatea economică, justi ia socială, atractivitatea teritoriilor, externalită i, iarț ț materializarea acestor obiective proiectate pe termen lung, nu se poate realiza decât în condiţiile în care se asigură şi mijloacele de gestionare a diverselor perturbări posibile care au ca rezultat: interac iuni între utilizări, dintre care unele contradictorii; fluctuaţii ale resurselor necesare pentruț func ionarea acestora; fluctuaţii ale mediului înconjurător.ț

3.2.Conceptul de „rezilienţă urbană”.

3.2.1.Conceptul de „rezilienţă”.Rezilienţa6 este un concept teoretic care îşi are originea în fizica materialelor7, dar a fost

dezvoltat şi îmbogăţit8 până la nivelul de meta-concept → Rezilienţa.

Este definit5 diferit, în raport cu problematica urmărită, fie sub forma: unui "concept-umbrelă" [6] fie sub forma unui "obiect-domeniu limită" [7]: stare i un proces care duce la acesta.ș

Indicatorul rezilienţa (in qualitas in quantum) este aplicat/bil în studiul diverselor medium; informaţiile & evaluările /se referă la/ dă „seama” de riscks (de mediu, sociale, de dezastre … ), caracterizabile şi prin: Cinetica/rapiditatea cu care sistemul de referire (eco-sistemul, sistemele urbane, socio-sistemul, …),

revine la starea iniţială după o perioadă de dezechilibru/alterări; nu bis in idem ci aproape; Magnitudinea unui eveniment perturbator care poate distorsiona, altera, disloca, distruge

căruia sistemul considerat îi poate face faţă fără a schimba structura sau/şi funcţionalitatea procesul riscant ad finem nu este categoric, catastrofic: i.e nu s-au produs dezagregări, distrugeri organice, ….

În metamorfoza sa, conceptul de „rezilienţă” a ajuns să fie un concept transdisciplinar, care se poate aplica sistemelor de natură extrem de diferită9. Diverşi autori s-au preocupat de unul sau mai multe aspecte legate de conceptul de rezilienţă. O organigrama schematizată a acestui meta-concept, utilă în prezentarea actuală, cu accent pe definiţiile şi caracterizările conceptelor de rezilienţă aplicabile diferitelor categorii de sisteme10 este prezentată în [1] lămurind indicatorii specifici, modusurile de evoluţie şi inter-relaţionare.

Extinderea meta-conceptului rezilienţa, r, meta-rezilienţa, R=R: s-a efectuat în mod specific: a. treptat: „uniform”/cu „pasul” inegal; b. diversificat: spectrogramă cu multe componente rezilenţiale (separate; interactive, permisive); c. qualias-quantias: c.1. calitativ: consideraţii, calificări, modele, repere, referenţiale, in verbum; c.2. cantitativ: simbolizări, matematizări, metrizări/mărimi, indicatori/metrologizări (mărimi, măsurări), modele (in simbolum, in numerus); cu calcule. Extinderea

6 Din punct de vedere etimologic, cuvântul ”rezilien ă” î i are rădăcina în verbul latin ”salio, -ire” cu sensul de ”a sări”.ț ș Verbului i s-a adaăuga prefixul ”re-”, tot de origine latină, care semnifică ”înapoi”. Conform dic ionarului etimologicț (Harper, 2010), termenul datează din 1620 i are semnifica ia de ”a sări înapoi”.ș ț7 Rezilienţă mecanică: mărime caracteristică pentru comportarea materialelor în solicitările prin şoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic consumat pentru ruperea în încovoiere prin şoc a unei epruvete/sistem mecanic de probă/ şi aria secţiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă.8 Metamorfoza (definirea; aplicarea) acestei paradigma este interesantă: in theoria, in praxis, in qualitas şi in quantitas.9 Sociale, tehnice, lingvistice, politice, 10 sistemelor strict/predominant materiale, mecanice şi trans+mecanice, sistemelor naturale-sociale poluate ecologizate/ ecologică, sisteme economico-sociale, rezilienţa psihică individuală/ socială.

poate fi reprezentată schematic şi prin schema organizată pe criteriul:Kcomplexitatea progresivă a sistemelor considerate /rezilenţiale: separate; interactive/:

a. primul nivel sistemic: sisteme materiale-vitalizate-informaţionale in phenomen/ empiria/;b. al doilea nivel sistemic: capacitatea oamenilor (indivizi; grupuri) de „a face faţă” schimbărilor majore. c. al treilea nivel sistemic: c1. ecologic; c2. politic (geo; diplomatic, militar); c3. axio-tic/ axio-logic:

valorizări (intelectual-izări, kitchizări; et al activităţi). c4. ş.a.

Abstractizarea este considerată, frecvent, de unii autori, un element cheie în stăpânirea (monitorizare, management) durabilă a sistemelor.

Procesul de abstractizare a conceptului de rezilienţă are la bază teoria sistemelor şi în consecinţă se poate aplica la orice tip de sistem11.

Se poate exprima prin diferiţi indcatori specifici sau cu caracter global.

3.2.2.Creşterea rezilienţei O caracteristică a multor sisteme existente constă în faptul că rezilienţa acestora poate fi în general

crescută în situaţii specifice din curriculum-ul existenţial al acestora: început/uri; prevenirea, iniţierea instalarea acumularea unor stress-uri; „histerezis-uri”; evenimente aşteptate & ne-aşteptate, exterioare sistemului: dezastre naturale, şocuri accidentale…

Creşterea rezilienţei ( stabilitate, revenire; funcţionare: sustenabilă) feluritelor tehné-bio-socio-întreguri este favorizată de unele aspecte, comportări/ structurări generate, de constatări, factori speciali/particulari. Creşterea rezilienţei sistemului considerat: se exprimă prin: a. parametri; b. relaţie funcţională12; c. modelizări adecvate ale sistemului.

3.3.3.Rezilienţa urbană. În cadrul conceptului de rezilienţă urbană se urmăreşte un ansmblu multiplu de probleme

specifice mediului urban (planificare urbană, arhitectură, inginerie, economie, geografie, sociologie) precum şi metodologia necesară în abordarea acestora. În contextul unui nivel de incertitudine mare,

tiin a nu mai are capacitatea de a oferi decidenţilor factorii de intrare practici i tiin ifici pentruș ț ș ș ț punerea în aplicare a politicii lor. În acest context, schimburile permanente i co-construirea deș cuno tin e i decizii sunt elementele fundamentale de ştiinţa post-normală, care ar trebui să beneficiezeș ț ș de un concept transversal i purtător de creativitate [8]. Totuşi, no iunea de rezilienţă favorizeazăș ț schimbul i inovarea, caz în care poate favoriza şi diverse aspecte vagi, determinând o anumită lipsă deș rigoare care poate reduce utilizarea acestuia.

În acest context, rezilienţa urbană este definită ca fiind: capacitatea sistemului urban de a absorbi o anumită perturbaţie majoră şi de a-şi recupera

funcţiunile după manifestarea acesteia, respectiv o proprietate (înnăscută/dobândite), care relevă o varietate de caracteristici uneori contradictorii

[]: redundan ă, diversitate, adaptabilitate, interdependen ă sau conectivitate, flexibilitate, s.aț ț . Acesta definiţie este uneori legată de procesul de menţinere a funcţionalităţii, fiind asociată şi cu dezvoltarea durabilă dar, delimitându-se de aceasta în momentul în care menţinerea se realizează fără a se ţine seama de sistemele externe.

Dacă, generic vorbind, scopul final al oricăror sisteme este acela de a-şi menţine funcţiunile, realizarea acestui scop se face de multe ori în detrimentul altor sisteme cu care intră în interacţiune, caz în care putem afirma că dezvoltarea nu s-a realizat în mod durabil. Dezvoltarea poate fi durabilă dacă sistemul dispune de mecanisme de auto-reglare, dar intervenţia acestora ar putea să conducă la scăderea rezilienţei individuale.

Deci, la nivel spaţial, conceptul de durabilitate este mult mai cuprinzător decât cel de rezilienţă care, poate fi privit mai degrabă ca o proprietate înnăscută i/sau dobândită a oricăruiș sistem, respectiv ca o mărime descriptivă .

Pe de altă parte, aplicarea conceptului de rezilienţă la nivel micro, respectiv la scări de timp reduse conduce la definirea unor rezilienţe specifice (figura 2), în timp ce aplicarea acestui concept la nivel macro, respectiv la scări de timp mari conduce la definirea conceptelor de rezilienţă globală.

11 ecologice, urbane, umane, sociale, tehnice, de mediu, economice, politice, individuale şi/sau cuplate12 mărimea dependentă, Rez = f(p1, ....), creşte, (d ρΣ/d pi ¿>0

a. Rezileienţa specifică (pe termen scurt).b.Rezileienţa globală (pe termen lung): menţinerea, unei

traiectorii ideale.

Figura 2. Rezileienţa unui sistem urban supus unei perturbaţii.Având în vedere complexitatea sistemului urban, pentru îmbunătăţirea potenţialului rezilient al

sistemelor urbane este necasară şi posibilă: definirea precisă a sistemului urban: includerea a cât mai multora dintre componentele acestuia13; identificarea diferitelor componente ale meta-conceptului rezilienţa, cu aplicabilitate în

domeniul structurii urbane; abordarea prospectivă, respectiv opera ională;ț propunerea unei defini ii mai operative a no iunii de rezilien ă ca o proprietate a sistemului urban,ț ț ț

bazat pe caracteristicile acestuia i traducerea acesteia în indicatori adecvaţi, care să permităș dezvoltarea unor instrumente i metode de intervenţie-control şi decizie (operabile de către actoriiș oraşulu14) potrivite pentru punerea în aplicare a procesului de îmbunătă ire a rezilienţei. ț

Având în vedere cele precizate mai sus, se poate afirma că atingerea obiectivului de creştere/ameliorare a rezilienţei urbane se poate realiza: pe termen scurt, prin utilizarea unei strategii:

de limitare a gradului de perturbare a sistemelor tehnice pe seama unei foarte bune capacităţi de rezistenţă şi absorbţie;

organizaţionale, care să urmărească revenirea cât mai rapidă la normalitate15; de menţinere a funcţionării în regim de avarie16: cele trei mecanisme de creştere a rezilienţei

formează aşa numitul triunghi de rezilienţă. pe termen lung (figura 2), printr-un proces de îmbunătă ire continuăț 17 care are ca scop

creşterea rezilienţei specifice prin utilizarea capacităţilor proprii sistemului de a învă a i a seț ș adapta prin ac ionarea pe cel puţin una din cele trei pârghii men ionate mai sus. ț țAstfel,

rezilienen a pe termen scurtț poate fi considerată ca fiind capacitatea subsistemelor (serviciu, activitate, popula ie, ...) de a răspunde la o perturbare. ț

rezilienen a pe termen lungț poate fi considerată ca fiind capacitatea sistemului urban în ansamblu de men inere a func iilor sale principale (prosperitatea, calitatea vie ii,ț ț ț atractivitate, ...). Conceptul favorizează considerarea impactului pe termen lung a deciziilor iș direcţiilor de dezvoltare adoptate pentru sistemul urban respectiv în scopul de a al pregăti, cât mai bine posibil, pentru a asigura menţinerea funcţiilor acestuia, în cazul unor solicitărilor viitoare, chiar şi unora necunoscute. eventual necunoscut.

Având în vedere observaţiile de mai sus, procesul de îmbunătă ire a rezilien ei urbane esteț ț definit în prezent [] ca o modalitate de a gestiona abaterile de la funcţionarea normală a sistemului urban supus la diferite perturbări i menţinerea funcţionalităţii pe direcţia de dezvoltare urbanăș ideală definită printr-un indicator de stare al sistemului (cre tere economică, amprenta de carbon,ș demografia, …). Rezisten ei devine astfel un mijloc de realizare a sustenabilită ii. ț ț

Deci, o posibilitate de articulare logică a celor două concepte este cea în care durabilitatea este văzută ca un ideal utopic i rezilien a ca o proprietate a sistemelor. ș ț

Această abordare permite şi studiul posibilităţilor de schimbare a traiectoriei ideale în raport cu 13 locuitori, activităţi, infrastructură, populaţie, administraţie, vecinătăţi, resurse14 Si nu numai. Conceptul este valabil si pentru aglomerări rurale.15 printr-o gestiune optimă a mijloacelor şi resurselor şi o bună accesibilitate16 func ia este îndeplinită în parte sau la un nivel de performan ă mai scăzut;ț ț17 are ca scop creşterea rezilienţei specifice prin utilizarea capacităţilor proprii sistemului de a învă a i a se adapta prin ț șac ionarea pe cel puţin una din cele trei pârghii ale dezvoltării durabile.ț

eventualele schimbări socio-economice, în special pentru sistemele urbane aflate în tranziţie (Exemple: 1. a. româneşti: cazul localităţilor, Panciu, Odobeşti, Petroşani, …; b. străine: Detroit, Totnes, …, oraşe la care apariţia unei crize energetice, conduce către prioritizarea unui alt indicator de rezilienţă globală – o ampretă ecologică redusă; 2. Schimbările climatice, cu episoade climatice extreme, impun o reorientare a modului de concepere/exploatare/control a sistemelor urbane.

Practic, "îmbunătă irea rezilienţei urbane cre te ansele de dezvoltare durabilă într-unț ș ș mediu în schimbare în care viitorul este imprevizibil". Diferen ele dintre rezilienţă i dezvoltareaț ș durabilă sunt comparate în tabelul 1.

Tabel 1. Sinteza caracteristicilor conceptelor globale de dezvoltare urbanăResilienţă Durabilitate

Universal AntropocentricObjiectiv şi descriptiv Subiectiv şi normativ

Pe timp lung şi pe timp scurt Pe timp lungUn mijloc Finalitate

Se poate admite că (Strunz, 2012), durabilitatea este un concept normativ ţintă/scop şi rezilienţa un concept descriptiv care permite înţelegerea proceselor de evoluţie a sistemelor, care pot sau nu să atingă scopurile fixate iniţial. Astfel, rezilienţa poate fi concepută ca un demers operaţional care oferă răspunsuri la o parte dintre problemele dezvoltării urbane durabile şi în special gestiunii integrale sistemului complex urban, ca urmare a abordării sistemice adoptate.

Abordarea dezvoltării urbane pe baza conceptului de rezilienţă urbană definit mai sus, permite atât reconstrucţia după un dezastru dar şi extinderea sau renovarea durabilă, prin asigurarea celei mai bune rezilienţe a sistemului urban la eventualele perturbaţii preconizabile sau inevitabile. Astfel se pot evita fenomenele de ruptură, schimbările bruşte de regim sau colapsul. În abordarea dezvoltării urbane pe baza conceptului de rezilienţă urbană, un mare potenţial de ameliorare a rezilienţei este oferit de serviciile urbane.

Interrelaţia sisteme de utilităţi tehnice↔servicii urbane↔teritoriu↔popula ia care îlț utilizează↔organele de conducere care le organizează a determinat apariţia dimensiunilor tehnice (re ele suport), orgaziţionale (factori umani în gestionarea serviciilor urbane i crizelor), socialeț ș (comportamentul utilizatorilor de servicii, autonomiei i adaptabilităţii) i, de asemenea, politiceș ș (organizarea teritorială, alegerea modului de dezvoltare a re elei, cerinţelor şi managerilor, ... ).ț Abordarea problemelor de risc prin prisma func ionalităţii serviciilor urbane determină focalizareaț continuă pe problemele majore. Îmbunătă irea rezilienţei trebuie să anticipeze modul deț func ionare a sistemului i a componentelor sale. ț ș

Rolul major al sistemelor de utilităţi urbane reziliente în refacerea sistemului urban după o catastrofă naurală a fost demonstrat în toate evenimetele recente catastrofale (cutremure, inundaţii, …) apărute. Acestea sunt reale linii suport de vieţuire, deorece susţin serviciile esenţiale pentru populaţie, activităţi şi admistraţie şi anume: apă, energie, deplasări, telecomunicaţii. administratorii fiecăruia dintre sisteme, încearcă să menţină funcţionalitatea acestora, prin mijloace specifice şi interconexiune orizontală şi verticală între sisteme şi multiplii manageri implicaţi (figura 3). Abordarea sistemică va oferi o imagine mai clară a interac iunii dintre diferitele tipuri de sisteme i va permite considerarea adecvată aț ș interdependen ei dintre acestea. În acest stadiu al cunoşterii se impune dezvoltarea unor instrumente iț ș metode noi de analiză sistemică menite să evidenţieze interdependen a dintre sisteme şi să orientezeț evoluţia sistemelor spre obiectivele ţintă ale dezvoltării durabile.

3.4.Instrumente şi metode operaţionale de ameliorare a rezilienţei urbane. Având în vedere cele precizate anterior, pentru identificarea vulnerabilităţilor sistemelor urbane şi

respectiv pentru generarea mijloacelor de ameliorare a rezilienţei urbane este necesară o abordare etapiză, şi sistemică, cu instrumente şi metode diverse, dar adecvate fiecărui aspect abordat.

Pentru a studia sistemele de utilităţi i interdependen ele acestora sunt în curs de dezvoltateș ț metode de fiabilizare specială, pe baza unei analize multicriteriale: comportament func ional, structuraț funcţional-constructivă, graful sistemului, loca ie …. Dată fiind complexitatea unei astfel de abordări s-aț căutat formalizarea adecvată a unei metode de analiză complexe şi realizarea unui instrument adecvat, prin combinarea tuturor aspectelor de interes. S-a propus astfel un prototip informatic pentru studierea rezilienţei sistemelor tehnice. Acesta este un site web GIS . Tehnologia GIS permite prioritizarea iș spa ializare informa iilor de natură geografică ( graf reţele şi caracteristici, zone de pericol, zone deț ț

protecţie, clădiri ... ). Instrumentul este folosit pentru a analiza impactul unui pericol asupra sistemelor tehnice ale unui ora , şi stabilirea strategiei de re - punerea în func iune a acestor sisteme. Cu ajutorulș ț prototipului GIS pot fi produse hăr i multi-nivele .ț

Figura 3. În scopul elaborării unui cadru normativ de implementare a acestui concept de dezvoltare urbană s-au iniţiat diferite programe de cercetare, cu echipe multi+disciplinare, care să identifice corect limitele şi mecanismele de aplicare şi care să faciliteze perfecţionarea instrumentelor globale de lucru în acest scop.

4. Un nou concept de dezvoltare urbană.

5.Concluzii.

În urma identificării limitelor conceptului de durabilitate i analizei meta-conceptului rezilienţă specialişti auș propus introducerea conceptului de rezilien ă urbanăț în scopul opera ionalizării dezvoltării durabile urbane. ț

Delimitarea între cele două concepte de dezvoltare urbană dezvoltarea durabilă şi rezilienţa urbană nu este evidentă. Pentru a transpune în practică conceptul de rezilienţă urbană este necesară fundamentarea normativă şi descriptivă a acestuia.

Prin definirea conceptului de rezilienţă urbană se propune de fapt o abordare practică pentru îmbunătă ireaț dezvoltării durabile a sistemelor urbane.

Este momentul să se treacă la un alt concept de dezvoltare urbană, armonioasă, pe baza unui concept evolutiv mult mai complex. Exemplu: spirala evolutivă, care să aibă un obiectiv ţintă, o structură organizatorică, controlabilă prin cantitatea de acumulări şi salturi.

Bibliografie.1. L.-A. SOFONEA, M. COZMA, VictoriaCOTOROBAI ,Elena HELEREA, Meta-conceptul Rezilienţa: Aspecte tehnice-tehnologice, astro-nomice, biotice, etno- logice, sociale, politice, militare, medicale, axio-logice; epistemo-logice, istorio-logice. O organigramă.2.Cotorobai Victoria ş.a., Sisteme de gestiune integrată a apei, Conferinţa de Instalaţii pentru Construcţii şi Economia de Energie, Iaşi, 1998.3. Guy Barnett, Xuemei Bai, Urban Resilience, CSIRO Sustainable Ecosystems, 2007.