Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

100
cop1:cop1.qxd 2/9/2009 11:56 AM Page 2

description

Decizii cu efect bivalentStirile din ultima perioada mi-au adus la cunostinta faptul ca mai multi producatori importanti de pe piata utilajelor au decis sa-si retraga participarea de la târgul INTERMAT 2009. Managerii acestor companii, pe care le-am semnalat si noi în sectiunea de stiri a revistei, si-au facut calculul bugetelor si, la final, au tras o concluzie ce pare rationala în conditiile financiare anuntate pentru anul acesta. Fara-ndoiala, prezenta la un astfel de târg presupune o cheltuiala logistica deosebita, mult timp alocat evenimentului, dar si un important efort de resurse umane. Probabil s-a luat în calcul si numarul de contracte pe care ar urma sa le faca în urma participarii, în functie numarul vizitatorilor estimati. Daca la toate acesta s-au adaugat si alte probleme interne sau de conjunctura, decizia nu pare forte greu de luat. În urmatoarea perioada, departamentele de marketing ale acestor companii îsi vor concentra atentia asupra altor tipuri de promovare, mai putin costisitoare. Totusi, decizia de a nu merge la o expozitie de o asa mare anvergura, unde vine, nu-i asa, toata lumea buna din industrie, poate avea si un revers mai putin dorit. Cred ca, cel putin la un anumit nivel, neparticiparea poate afecta putin imaginea unei companii care renunta pe ultima suta de metri. În fond, absenta poate fi interpretata, poate mai mult chiar decât este cazul, ca o dovada a deficitului bugetar al neparticipantilor. Chiar daca pe termen scurt este o decizie economica binevenita, pe termen lung s-ar putea sa aiba ceva repercusiuni de imagine. Înca nu am informati, dar este foarte posibil ca nici Construct Expo Utilaje 2009, replica nationala a INTERMAT-ului, aflat acum la a treia editie, sa nu mai fie la fel de stralucitor ca în anii trecuti. Sa speram ca eventualele neparticipari nu vor avea ca urmare vreo problema financiara, ci mai degraba sa fie o decizie preventiva. Iar pentru a afla mai multe despre cum va evolua piata utilajelor si cea a constructiilor, din luna aceasta veti regasi în paginile revistei noastre cel putin un articol cu un om important din aceasta ramura a business-ului românesc. Concluziile le vom trage împreuna de-a lungul anului, atunci când vom face raportul celor estimate si a ceea ce se va întâmpla în realitate.

Transcript of Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

Page 1: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

cop1:cop1.qxd 2/9/2009 11:56 AM Page 2

Page 2: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

cop2:cop 2 bosch.qxd 2/5/2009 1:30 PM Page 2

Page 3: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

003 terra:000 stihl.qxd 2/5/2009 1:36 PM Page 3

Page 4: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 20094

S U M A R

NOUTÃØI

Compresorul de categorie ušoarã care vine în

întâmpinarea cerinøelor sectorului european de închirieri 32

Stivuitor nou de capacitate mare pentru manipularea

exterioarã ši cea interioarã 50

JCB 8065 stabilešte un nou reper de performanøã la

categoria šase tone 66

INFO-NEWS

CE Barometru, ianuarie 2009: viitorul sunã bine? 8

Manitou se retrage de la Intermat 8

Liebherr raporteazã o creštere a vânzãrilor de

macarale portuare 10

Bomag „compacteazã” aeroporturi 12

MEGA TEHNIC

Echipamente pentru šlefuirea suprafeøelor orizontale

ale betonului proaspãt 14

INTERVIU

Marcom, o companie de top 36

ECHIPAMENTE DE LUCRU

Utilaje ši echipamente hidraulice pentru construcøii,

montate pe vehicule comerciale (II) 52

TEHNOLOGII

Acøionarea hidraulicã a stivuitoarelor cu furcã 80

SOLUØII ECO

CALITÃØILE MOTORINELOR - cale de reducere a

noxelor din gazele de ešapament emise de

motoarele cu ardere internã, pentru încadrarea

acestora în normele EURO 4 ši EURO 5 90

ADVERTORIAL

Protruck îøi oferã trei ani de service gratuit 28

Powertek Trailers, o poveste de succes 42

Încãrcãtoarele frontale de talie medie din Seria H

de la Caterpillar 46

Concasare fãrã limite 64

EVENIMENT

Roger Grothe a fost numit “Landscaper of the Year” 68

5 ani de POWERTEK

Grupul trece la urmãtorul nivel 72

Komatsu va face senzaøie la Intermat 76

14 Echipamentepentru šlefuireasuprafeøelororizontale alebetonului proaspãtComportarea în exploatarea structurilor din beton,neprotejate prin lucrãri detencuire, placare, zugrãviresau vopsire, depinde degradul de prelucrare ši fini -sare a betonului în stareproaspãtã. Principalelecauze care pot conduce....

36 Marcom, ocompanie de topÎn top 50 al celor maiperformante companiiromâ nešti, realizat derevista BusinessWeek,Marcom, distri bui torulautorizat al cãrui vârf delance este producãtorulnipon Komatsu, s-a clasatpe locul 23. Din dorinøa dea lua pulsul pieøei deutilaje la nivel local, înnoile condiøii de crizã.....

46 Încãrcãtoarelefrontale de taliemedie din Seria Hde la CaterpillarÎncãrcãtoarele frontale detalie medie din Seria H dela Caterpillar au fostproiectate ši construitepentru a oferi oproductivitate remarcabilãîn condiøiile unor costuriopera øio nale reduse, învederea recupe rãrii rapidea investiøiei....

72 5 ani dePOWERTEK Grupul trece laurmãtorul nivelCinci ani de PowertekGroup. Cinci ani deechipamente performante,demonstraøii de putere,concepte inedite, dar înprimul rând de dezvoltarespectaculoasã. În numaicinci ani, cei cinci asociaøiPowertek au reušit sãdezvolte o structurã....

004 sumar:004 sumar.qxd 2/6/2009 1:33 PM Page 4

Page 5: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

005 hilti:005 hilti.qxd 2/5/2009 1:33 PM Page 5

Page 6: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

PUBLISHER: Daniel Adam

REDACTOR-ŠEF: Dragoš NicolaeDESIGNER GRAFICÃ: Gianina Farcaš

REDACTOR COLABORATOR: Bogdan Oproiu

CONSILIUL ŠTIINØIFIC:prof. univ. dr. ing. Gh. P. Zafiu (coordonator)

0721-784.914prof. univ. dr. h.c. Štefan Mihãilescu

conf. univ. dr. ing. Ioan Petreaprof. univ. dr. ing. Mircea Alãmoreanu

prof. dr. ing. Laurenøiu Sârbuconf. univ. dr. ing. Ion Ionescu

drd. ing. Oana Tonciu

CORECTURÃ TEXTE: Marius Iancu

ADVERTISING SALES MANAGER: Claudiu Tudose

MARKETING MANAGER: Laura Iacob

REVISTA UNELTE ŠI ECHIPAMENTE este opublicaøie lunarã a

MEMBRU FONDATOR: Cãtãlin BerariDIRECTOR GENERAL: Adrian Rus

DIRECTOR VÂNZÃRI PUBLICITATE: Radu GãvrušDIRECTOR EDITORIAL: Diana Ionescu

DIRECTOR DE PRODUCØIE: Mihai Voivod

PR: Delia Rus

PRELUCRARE IMAGINE: Daniel Dragomir,Alice Stoicescu, Augustin Zamfirescu

ABONAMENTE: Mariana GheorgheTel: 021-222.31.35; O.P. 33, C.P. 52,

Bucurešti

CORESPONDENØÃ:O.P. 33, C.P. 52, Bucureštie-mail: [email protected]

www.hiparion.com

ADRESA: Bucurešti, Piaøa Presei Libere nr. 1, corp A3 (latura stângã),

et. 1, sector 1;Tel.: 021-222.31.34 /35 /48,

Fax: 021-222.31.49

Distribuøie prin: HIPARION DISTRIBUTIONTUTUN ŠI ZIARE

SYMMETRIARODIPET

Revista de Unelte ši Echipamente este marcã înregistratãISSN 1582-4217

Copyright DOMUS MAGAZIN/HIPARION SRLReproducerea integralã sau parøialã a textelor sau

ilustraøiilor din Revista de Unelte ši Echipamente esteposibilã numai cu acordul prealabil scris al

DOMUS MAGAZIN/HIPARION SRL.Întreaga rãspundere privind corectitudinea informaøiilor

revine semnatarilor articolelor ši firmelor care îši facpublicitate.

Štirile din ultima perioadã mi-au adus la cunoštinøã faptul cãmai muløi producãtori importanøi de pe piaøa utilajelor audecis sã-ši retragã participarea de la târgul INTERMAT

2009. Managerii acestor companii, pe care le-am semnalat ši noiîn secøiunea de štiri a revistei, ši-au fãcut calculul bugetelor ši, lafinal, au tras o concluzie ce pare raøionalã în condiøiile financiareanunøate pentru anul acesta. Fãrã-ndoialã, prezenøa la un astfelde târg presupune o cheltuialã logisticã deosebitã, mult timpalocat evenimentului, dar ši un important efort de resurse umane.Probabil s-a luat în calcul ši numãrul de contracte pe care arurma sã le facã în urma participãrii, în funcøie de numãrulvizitatorilor estimaøi. Dacã la toate acestea s-au adãugat ši alteprobleme interne sau de conjuncturã, decizia nu pare forte greude luat. În urmãtoarea perioadã, departamentele de marketingale acestor companii îši vor concentra atenøia asupra altor tipuride pro movare, mai puøin costisitoare. Totuši, decizia de a nu merge la o expoziøie de o aša mareanvergurã, unde vine, nu-i aša, toatã lumea bunã din industrie,poate avea ši un revers mai puøin dorit. Cred cã, cel puøin la unanumit nivel, neparticiparea poate afecta puøin imaginea uneicompanii care renunøã pe ultima sutã de metri. În fond, absenøapoate fi interpretatã, chiar mai mult decât este cazul, ca o dovadãa deficitului bugetar al neparticipanøilor. Chiar dacã pe termenscurt este o decizie economicã binevenitã, pe termen lung s-arputea sã aibã ceva repercusiuni de imagine. Încã nu aminformaøii, dar este foarte posibil ca nici Construct Expo Utilaje2009 (replica naøionalã a INTERMAT-ului), aflat acum la a treiaediøie, sã nu mai fie la fel de strãlucitor ca în anii trecuøi. Sãsperãm cã eventualele neparticipãri nu vor avea ca urmare vreoproblemã financiarã, ci mai degrabã sã fie o decizie preventivã.Iar pentru a afla mai multe despre cum va evolua piaøa utilajelorši cea a construcøiilor, din luna aceasta veøi regãsi în paginilerevistei noastre cel puøin un articol cu un om important dinaceastã ramurã a business-ului românesc. Concluziile le vomtrage împreunã de-a lungul anului, atunci când vom face raportulcelor estimate ši a ceea ce se va întâmpla în realitate.

Dragoš Nicolae

Decizii cu efect bivalent

TIPAR:

006 editorial:06 editorial.qxd 2/5/2009 2:33 PM Page 6

Page 7: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

007 ritchie bross2:00 ircat.qxd 2/6/2009 9:44 AM Page 7

Page 8: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

I N F O - N E W S

8

Manitou este ultima com -panie care ši-a anunøatneparticiparea la târgul

de utilaje pentru construcøii care vafi organizat luna viitoare la Paris,alãturându-se unui numãr mare defirme care nu vor mai onora eve -nimentul. Sub spectrul îngrijorãtoral dificultãøilor economice caredominã anul 2009, Manitou ahotãrât replanificarea evenimen -telor la care va lua parte în urmã -toarele luni. Astfel, s-a luat deciziade a nu mai participa la târgulIntermat ši de a repartiza bugetulalocat comunicãrii într-un moddiferit faøã de ce se prevãzuse ini -øial. Atenøia va fi concentratã cãtreîntâlniri cu clienøii, invitaøii la plat -formele de producøie proprii ši

recepøii private. Dl. Marcel ClaudeBraud, prešedinte executiv al com -paniei, a declarat: “Decizia vine pefondul climatului financiar dificil šial nesiguranøei pieøei, destul deexcepøionalã, motiv pentru careavem grijã în mod constant sãadap tãm ambele aspecte, atât întermeni structurali, cât ši pe plan

de vânzãri. Aceastã alegere estefoarte dificilã, dar face parte dintr-ostrategie ce va asigura longevi ta -tea grupului ši ne va permite sãrãmânem loiali clienøilor noštri.” Alteabsenøe notabile de la Intermatsunt: Genie, Alimak Hek, Aichi Corp,Geda, Niftylift, Tadano, China's GJJši Bronto Skylift. n

Conform informaøiilor furni za -te de KHL, sentimentul careplaneazã asupra industriei

construcøiilor în Europa este relativdescurajant în luna ianuarie, dešis-au înregistrat ši câteva crešterirãzleøe. Per ansamblu, impresiama joritarã este cã în ianuarielucrurile au stat mai prost ca în ulti -mele luni ale anului trecut. Totuši, 36,9% dintre respondenøi audeclarat cã afacerile au mers în de -cembrie cam la fel ca ši în celelalteluni. Procentajul a rezultat în urmaunui calcul din care s-au ales toaterãspunsurile pozitive ši s-au scãzut

cele negative. Se pare însã cã decem -

brie a fost a šaptea lunã conse -

cutivã de scãdere a volumului în

construcøii pe plan european.

Cel mai îngrijorãtor rãspuns a fost

cel referitor la luna ianuarie a

anului curent, care este consi de -

ratã cea mai slabã din ultimii ani,

conform a 64,3% dintre cei ches -

tionaøi. Procentajul ridicat confirmã

faptul cã scãderea producøiei are o

pondere mare la nivel continental.

Ši mai trist este faptul cã anul

trecut, în luna ianuarie, 37% dintre

chestionaøi spuneau cã au convin -

ge rea cã peste exact 12 luni

lucrurile vor arãta chiar mai bine.La sondaj au participat peste 300de constructori, din 26 de øãrieuropene. Mai multe informaøiidespre rezultate puteøi gãsi lawww.cebarometer.eu. n

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

CE Barometru, ianuarie 2009:viitorul sunã bine?

Manitou se retrage de la IntermatManitou se retrage de la Intermat

008-013 info-news:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 9:50 AM Page 8

Page 9: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

008-013 info-news:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 9:50 AM Page 9

Page 10: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

I N F O - N E W S

Liebherr a livrat 102 macarale

mobile portuare în anul 2008,

înregistrând o creštere de 16%

faøã de 2007. Acesta a fost primul

an în care constructorul Liebherr a

depãšit cifra de 100 de macarale

vândute, potrivit celor declarate de

oficialii companiei. De fapt, a fost

chiar al treilea an consecutiv în

care s-au semnalat crešteri sub -

stan øiale la vânzãrile de macarale

mobile utilizate în porturi, semn cã

ši acolo activitatea a fost înflo ri -

toare în ultimii ani.

Legat de termenii pieøei la acest tipde utilaje, se pare cã Europa de øi -ne o pondere de 50% din con struc -torii de macarale portuare. Con du -cerea Liebherr, citatã de KHL, adeclarat cã macaralele portuare mo -bile produse de ei se regãsesc în83 de state de pe toate con ti nen -tele. Potrivit lor, cele mai cãu tatemodele în 2008 sunt LHM 500, dincare s-au vândut 40 de unitãøi, šiLHM 400, cu 32 de unitãøi, tota li -zând împreunã 70% din vânzãri.Leopold Berthold, director se vân zãrial diviziei Liebherr Port Equipment, a

declarat cã: „Liebherr intenøio nea -zã sã continue dezvoltarea tehno -logicã a utilajelor care deja “dautonul” în acest sector datoritã im ba -tabilitãøii pe plan inovativ. Aria deexpertizã tehnologicã dezvol tatãde compania noastrã se ba zeazãpe soluøiile realizate prin softwerede ultimã generaøie ši pe expe rien -øa acumulatã pânã în pre zent însectorul macaralelor mobile portuare.De altfel, Liebherr va con tinua sã îšiorienteze produsele strategic câtmai profitabil posibil ši în anul2009.” n

Liebherr raporteazã o creštere avânzãrilor de macarale portuare

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200910

008-013 info-news:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 9:50 AM Page 10

Page 11: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

008-013 info-news:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 9:51 AM Page 11

Page 12: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

I N F O - N E W S

În ultimele šase luni, o flotã decilindri compactori marca Bomag,printre care ši cunoscutele mo -

dele BW174 ši BW184, a com pac -tat 81.000 de tone de asfalt pentruun aeroport din Zürich, Elveøia.Proiectul a constat în reabilitareacelei mai lungi din cele trei pisteale aeroportului, iar lucrarea acostat 37 de milioane de euro.Programul de lucru ši condiøiile încare s-a reabilitat cea de-a treiapistã de aterizare au fost extremde stricte, deoarece aeroportul afuncøionat în condiøii normale întreorele 05.30 ši 23.30, echipei deconstructori rãmânându-i la dis po -ziøie šase ore pe noapte pentru de -

capare, montare øevi ši reasfal tare.„Scopul propus a fost sã decapãmcei 3.700 m lungime ši 23 m lãøimeîn regim de lucru nocturn, iarpentru reabilitare am împãrøit pistaîn sectoare de câte 70 m lungimefiecare”, a declarat dl. Ueli Stalder,inginer constructor al companieiWalo Group. Suprafaøa de rulare reabilitatã: 70 mpe noapte. „Specificaøiile proiectului au fostfoarte ridicate, însã la fel a fost šiexperienøa acumulatã de echipanoastrã ši calitatea echipa men tu -lui, care ne-au permis sã reducemcele trei straturi existente la unulsingur, gros de 25 cm, timp în care

am compactat 98% din suprafaøãexact cum s-a specificat în pro -iect”, a declarat Stalder. „Multe tone de asfalt de tem pe -raturi joase (specificaøiile aeropor -tului nu trebuie sã depãšeascã800 de grade C) au fost depozitatetemporar în câteva zone din aero -port, iar la rãspândire s-au folositbuldozere. Compactarea s-a efec -tuat în opt etape cu ajutorul cilin -drilor Bomag. Dupã compactare,pista a fost finisatã cu un strat deasfalt cu binder, gros de 10 cm. Cusiguranøã cã managerul de la uti -laje compactoare Bomag ne-a câš -tigat de partea sa dupã aceas tãexperienøã”, a mai spus dl. Stalder. n

Bomag „compacteazã” aeroporturi

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200912

008-013 info-news:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 9:51 AM Page 12

Page 13: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

008-013 info-news:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 9:51 AM Page 13

Page 14: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

M E G A T E H N I C

14

Principalele cauze care potconduce la degradarea sauuzarea construcøiilor, ca ur -

mare a netratãrii ši a neprotejãriicorespunzãtoare a suprafeøei beto -nului, sunt urmãtoarele:

- uzarea normalã a suprafeøelordin beton, datoratã frecãrii prin alu -ne care, zgârierii, lovirii sau supu ne -rii la šocuri cauzate de impacturiaccidentale punctiforme;

- degradarea sub acøiunea apei, caurmare a permeabilitãøii beto nului;

- uzarea prin eroziune, în con tactcu apa curgãtoare;

- uzarea ca urmare a atacului agen -øilor chimici ši a mediilor agresive.În condiøiile respectãrii calitãøii be -tonului, sub aspectul rezistenøei lacompresiune ši al compoziøiei, întoate cazurile prezentate mai sus,doar calitatea betonului de la su -pra faøã ši din apropierea supra fe -øei, precum ši gradul de prelucrareši de tratare a acestuia sunt înlegãturã directã cu problemele pu -se în discuøie. Prelucrarea supra -feøei betonului se realizezã prindrišcuire sau sclivisire, operaøunitehnologice care constau în šlefui -rea suprafeøei betonului în stareumedã, însoøitã dacã este cazul detratarea cu anumite substanøe me -nite sã confere caracteristici cali ta -tive superioare stratului de uzurã.

Tipurile de echipamente de lucruPentru finisarea suprafeøelor ori zon -tale ale betonului proaspãt turnatse folosesc mašini de šlefuit par -doseli (šlefuitoare de beton), denu -mite ši netezitoare rotative, mistriimecanice sau chiar “elicoptere”(fig. 1, documentare MQ Multiquip).Organul de lucru al acestor echi pa -mente (fig. 2, documentare Dynapac)constã dintr-o elice reglabilã, pre vã -zutã cu 3 sau 4 pale (palete), an tre -natã în mišcare de rotaøie la tu raøiicuprinse între 70 ši 160 rot/min.Antrenarea elicei poate fi fãcutã in -direct, prin intermediul unei trans -misii mecanice de la un mo tortermic sau electric, ši/sau di rect,de la un motor hidraulic.Alegerea tipului de elice se face înfuncøie de condiøiile tehnologicede lucru:Elicele cu trei pale sunt utilizatepentru nivelarea ši finisarea gro -sierã a suprafeøelor. Acestea serotesc cu viteze mai mici (pânã la100 de rot/min);

Comportarea înexploatare astructurilor dinbeton, neprotejateprin lucrãri detencuire, placare,zugrãvire sauvopsire, depindede gradul deprelucrare ši fini -sare a betonului înstare proaspãtã.

Prof. univ. dr. ing. Gh. P. ZAFIUUniversitatea Tehnicã deConstrucøii Bucurešti, Catedra Mašini de Construcøii

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

Echipamente pentru šlefuireasuprafeøelor orizontale alebetonului proaspãt

Fig. 1

Fig. 2

014-027 mega tehnic:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:01 AM Page 14

Page 15: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

M E G A T E H N I C

Elicele cu patru pale se folosesc

pentru finisarea finã a suprafeøelor.

Acestea conferã o stabilitate mai

mare ši vibraøii mai reduse ale ma -

šinii, asigurând totodatã o šlefuire

finã a suprafeøei. Viteza de rotaøie a

elicei este de pânã la 200 rot/min.

Palele sunt special construite pen -

tru a asigura finisarea suprafeøei

betonului proaspãt. Astfel, ele se

fabricã din oøel, la diferite lãøimi, în

dependenøã cu cerinøele privind ca -

litatea suprafeøei prelucrate: palele

late se folosesc pentru nivelare, iar

cele înguste pentru sclivisire.

Echipamentul este pus în acøiune

când betonul începe sã facã prizã.

Laptele de ciment se ridicã la su -

prafaøã ši palele reînchid porii be -

to nului. Astfel se obøine un ex ce -

lent finisaj. Alegerea vitezei de

rotaøie a elicei depinde ši de sta -

rea suprafeøei ce se prelucreazã:

cu cât duritatea este mai mare cu

atât viteza trebuie sã fie mai mare.

Mašinile de šlefuit pardoseli pot fi

disponibile ši în varianta cu disc

de sclivisit, care se poate ataša

direct la pale ši care este livrat ca

un accesoriu suplimentar (fig. 3,

documentare [4]).

Discurile pot fi folosite în douã sec -

venøe tehnologice distincte:

- pentru lucrãri de nivelare gro -

sierã la mozaic sau beton cu gra -

nulaøie mare;

- pentru lucrãri de finisare ši re -

par tizare a aditivului care asigurã

legarea particulelor în stratul de la

suprafaøã.

Discurile au o productivitate mai

mi cã, în schimb dau o calitate su -

pe rioarã suprafeøei prelucrate, iarvibraøiile generate sunt mai micidecât în cazul palelor.Tot ca accesorii suplimentare se potlivra ši unele elemente adiøionalecare sunt folosite pentru šlefuireasau rašchetarea suprafeøelor dupãîntãrirea betonului (fig. 4, docu -men tare Dynapac). Astfel, pe lângãorganele de lucru specifice, sub for -mã de palete, la mašinile de finisatpardoseli se pot ataša ši alte acce -sorii destinate executãrii unor ope -raøiuni tehnologice suplimentare(tabelul 1, documentare Dynapac):

- discul pentru nivelarea grosierãa betonului rugos înainte de netezire;

- palele late, reversibile, pentru fini -sarea finã (sclivisirea) dupã netezire;

- plãcile abrazive, utilizate pe be -tonul uscat, în vederea neteziriipunctelor de joncøiune inegale ši aincluziunilor de particule, precumši pentru aplatizarea onduleurilor;

- periile fine de sârmã, cu fire elas -tice arcuite, pentru îndepãr ta reaparticulelor de ciment ši a res turilorde covoare cauciucate (lino leum);

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009 15

Fig. 3

Disc Pale latereversibile

Perii grosiere de sârmã

Pietre abrazivegrosiere

Pietre abrazive medii

Pietre abrazive fine

Plãci abrazive Perii fine de sârmã

Tabelul 1

Fig. 4

014-027 mega tehnic:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:01 AM Page 15

Page 16: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

- ele pot fi folosite de asemenea

pen tru îndepãrtarea rugozitãøilor

be toanelor umede;

- periile grosiere de sârmã, cu fire

rigide, pentru îndepãrtarea în spe -

cial a vopselurilor întãrite de pe

pardoseli ši straturi-suport;

- pietrele abrazive grosiere, cu

gra nulaøie 10, pentru rectificarea fi -

nã a betonului tratat provizoriu prin

finisare;

- pietrele abrazive medii, cu gra nu -

laøie 24, pentru šlefuirea pardo se lilor

din mozaic, gresie ši marmurã;

- pietrele abrazive fine, cu gra nu -

laøie 80, pentru lustruirea finã a

pardoselilor din mozaic, gresie ši

marmurã.

În timpul lucrului, operatorul trebuiesã dispunã de echipamentul deprotecøie adecvat: antifoane, cizmedin cauciuc etc.În funcøie de numãrul de elice,echi pamentele pentru šlefuirea su -prafeøelor orizontale ale betonuluiproaspãt sunt concepute în douãvariante constructive:

- simple (cu o singurã elice); - duble (cu douã elice).

În continuare vor fi analizate prin -cipalele caracteristici constructiveši tehnologice specifice celor douãsisteme.a) Šlefuitoarele simple pentru be -ton, ale cãror domenii de variaøie amãrimilor caracteristicilor tehnicesunt prezentate în tabelul 2, func øio -neazã cu operatorul nepurtat, fiindconduse manual de cãtre acesta(fig. 5, documentare Belle Group)printr-un sistem de ghidare ši co -mandã. Sistemul de ghidare poatefi realizat în diferite variante con -structive, putându-se diferenøia to -tuši trei grupe preponderente deconcepøii distincte:

- cu un singur mâner, pentru mo de -lele ušoare (fig. 6, documentare [13]);

- cu douã mânere tip ghidon, si -mi lar motocicletelor (fig. 7, docu -men tare Technoflex), în diverse re -zolvãri tehnice, dar cu caracteristicistructurale comune;

- cu douã mânere sudate în for mãde T pe o barã de ghidare (fig. 8,documentare Belle Group).În vederea reducerii gabaritului, latransport ši depozitare, unele tipuride mânere sunt rabatabile (fig. 9,documentare Belle Group). De ase -menea, antrenarea în mišcarea derotaøie a elicei poate fi fãcutã cu mo -toare termice sau electrice (fig. 10,documentare [11]).

M E G A T E H N I C

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200916

Principalele caracteristici tehnice Domeniile de mãrimi în funcøie ale šlefuitoarelor simple pentru beton de tipul motorului de antrenare

Motor termic Motor electricPuterea motorului CP/kW 5,5 – 13,2/4,0 – 9,7 5,5 – 13,2/4,0 – 9,7 Diametrul finisat mm 910 – 1170 600 – 914Turaøia elicei rot/min 65 – 155 50 – 100 Dimensiunile:• lungimea mm 2021 – 2130 1700 – 1800• lãøimea mm 975 – 1206 640 – 950• înãløimea mm 1008 900 – 950 Masa kg 74 – 134 50 – 80 Nivelul de zgomot Lp dBA 85 – 105 74

Tabelul 2

Fig. 5

Fig. 6

014-027 mega tehnic:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:01 AM Page 16

Page 17: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

014-027 mega tehnic:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:01 AM Page 17

Page 18: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

M E G A T E H N I C

Sistemul de transmitere a mišcãriide la motor la elice se compunedintr-un ambreiaj cu fricøiune ši ocutie de viteze sau reductor. Am -bre iajul reacøioneazã la depãširea

momentului de rotaøie stabilit ši asi -

gurã astfel protecøia opera to rului.

Reductorul melcat are construcøie

robustã (fig. 11, documentare MBW),

fiind foarte fiabil. Pe figurã s-au fã -

cut urmãtoarele notaøii: 1 – reduc -

torul melcat; 2 – arborele de intrare

cu pinionul melcat; 3 – roata mel ca -

tã cu arborele de iešire; 4 – dis po zi -

tivul de reglare a palelor; 5 – pla ca

de asamblare care permite orien -

tarea palelor; 6 – braøul suport al

palei; 7 – suportul de asamblare în

cruce; 8 – bucšã din teflon; 9 – pala

din oøel de înaltã calitate.

Viteza de rotaøie a paletelor poate

fi reglatã cu ajutorul unei pârghii

montate pe mânerul de ghidare.

Ca mijloc de protecøie s-a con ce -

put sistemul de decuplare auto -

matã a mišcãrii elicei, atunci când

operatorul nu øine mânerul.

Reglarea unghiului de atac al pa -

lelor se face prin intermediul unui

cablu acøionat cu o rozetã tip robi -

net, dispusã pe axul central al

mânerului:

- crešterea unghiului de atac seproduce prin rotirea rozetei spredreapta;

- descrešterea mãrimii unghiuluide atac se produce prin rotirea ro -zetei spre stânga.La unele modele, în locul rozeteise folosešte o pârghie cu clichet(fig. 5), reglarea unghiului fiindfãcutã pe o cremalierã gradatã.În cazul utilizãrii discului de ni ve -lare, suprafeøele palelor trebuie sãfie în plan orizontal.Pentru šlefuirea betonului în veci -nãtatea pereøilor sau a bordurilors-au realizat šlefuitoare speciale,de margine (fig. 12, documentareErrut/Belle Group), ale cãror carac -teristici sunt prezentate în tabelul 3,prevãzute cu carcasã rotativã pen -tru a permite rularea lângã pereøi šiprintre tocurile ušilor. În acelaši scop,unele variante constructive de šle -fuitoare pentru beton sunt con ce -pute cu apãrãtoare de protecøie cudispozitiv special, reglabil, de šle -fuire lângã pereøi.Corespunzãtor nivelului tehnologicactual, šlefuitoarele simple au ose rie de particularitãøi constructivecare le fac din ce în ce mai per -formante:

- sistem de orpire în caz de ur -genøã la ¼ din cursã;

- siguranøã în exploatare con fe -ritã de sistemul de oprire automatãîn caz de pierdere a contactului cuoperatorul;

Fig. 7

Fig. 8

Fig. 9

Fig. 10

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200918

014-027 mega tehnic:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:02 AM Page 18

Page 19: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

M E G A T E H N I C

- reductoare melcate ši dispozitivde šlefuire din materiale speciale;

- ambreiaj centrifugal mecanic; - protecøie la funcøionarea fãrã

ulei a motorului;- emisii scãzute de noxe ši

zgomot redus – nivelul de zgomotpoate sã difere în timpul operãrii înfuncøie de condiøiile de lucru ši înfuncøie de material;

- ušurinøã în exploatare – echi pa -mentul este foarte ušor de manevrat.În vederea deplasãrii pe distanøescurte, în exteriorul suprafeøei deluc ru, se pot folosi dispozitive auxi -liare, atašabile, prevãzute cu roøi(fig. 13, documentare Dynapac),care în timpul lucrului sunt rabatate(fig. 14, documentare Dynapac).b) Šlefuitoarele duble pentru be -ton (autopurtãtoare) sunt prevãzutecu scaun pentru purtarea opera to -rului ši cu un post de comandãprevãzut cu manete, pedale ši le vie -re pentru reglarea unghiului pa lelorši pentru conducere. De-a lungultim pului, diferiøii producãtori au con -ceput mai multe tipuri constructivede šle fui toare duble, existând oofertã diver sificatã de astfel deechipamente din partea unor firmespecializate: Allen Concrete Pavers,Belle Group, Dynapac, MBW, Techno -flex, Tremix, Wacker etc. Astfel, ana -lizând ofer tele firmelor se poate faceo gru pare pe 4 categorii distincte:

- Šlefuitoare autopurtãtoare me -ca nice – cu antrenare, conducereši comandã complet mecanice(generaøia I);

- Šlefuitoare autopurtãtoare mix te– cu antrenare, conducere ši co -mandã combinate (hidraulice šimacanice, generaøia a II-a);

- Šlefuitoare autopurtãtoare hi -draulice – cu antrenare, conducere

Fig. 11

Principalele caracteristici tehnice Domeniile de mãrimi în funcøie ale šlefuitoarelor simple de margine de tipul motorului de antrenare

Motor termic Motor electricPuterea motorului CP/kW 4/3 3/2,1 Diametrul finisat mm 600 - 610 600Turaøia elicei rot/min 50 – 135 130Dimensiunile:• lungimea mm 1500 1500• lãøimea mm 610 600• înãløimea mm 930 930Masa kg 53 - 57 73

Tabelul 3

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

Fig. 12

19

014-027 mega tehnic:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:02 AM Page 19

Page 20: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

M E G A T E H N I C

ši comandã complet hidraulice(generaøia a III-a);

- Šlefuitoare telecomandate (ge -ne raøia a IV-a).Šlefuitoarele autopurtãtoare me -canice (fig. 15a, documentare AllenConcrete Pavers [4]), categoriile ušoa -re ši medii, au cea mai largã rãs -pândire. Prin sistemul constructiv,aceste mašini pot prezenta urmã -toarele particularitãøi:

1 – conducerea manualã cu le -vie re duble;

2 – luminile, contorul orar ši ca -pota asamblate pe aceeaši parte(frontalã);

3 – reglarea manualã ši inde -pen dentã a palelor;

4 – scaun reglabil spre faøã/spate;5 – elice cu patru pale antrenate

mecanic;6 – scaun rabatabil pentru acces

la motor;7 – pedale supraînãløate;8 – comanda sistemului de as -

persie electric;

9 – port-pahar integrat;10 – rezervoare laterale de com -

bus tibil ši de apã.Domeniile de variaøie a mãrimilor ca -rac teristicilor tehnice generale alešlefuitoarelor autoportante meca -nice sunt prezentate în tabelul 4.Šlefuitoarele autopurtãtoare mixte(fig. 15b, documentare Allen Con -crete Pavers [4]), categoria medii,au reprezentat un progres prin aso -cierea sistemelor de acøionare hidros -taticã. Particularitãøile con struc tiveale acestor mašini constau în:

1 – conducerea hidraulicã co man -datã prin joystick;

2 – luminile, contorul orar ši ca -pota asamblate pe aceeaši parte(frontalã);

3 – reglarea manualã ši in de -pen dentã a palelor;

4 – cadrul scaunului fixat cu pa -nouri faøã/spate reglabile;

5 – elicele cu 4 – 5 pale an -trenate prin intermediul unei cutiide viteze;

6 – iluminarea faøã/spate a šle -fuitorului;

7 – pedale supraînãløate;8 – sistem de aspersie electric;9 – port-pahar integrat;10 – rezervoare laterale de com -

bustibil ši de apã.Domeniile de variaøie a mãrimilorcaracteristicilor tehnice generale alešlefuitoarelor autoportante meca ni -ce sunt prezentate în tabelul 5.Šlefuitoarele autopurtãtoare hi -drau lice din generaøia a III-a (cuacøionare ši comandã propor øio -nale, complet hidraulice), categoriagrele, sunt prevãzute cu comenzicomode prin joystick (fig. 15c, do cu -mentare Allen Concrete Pavers [4]),eliminându-se astfel levierele ma -nuale, ambreiajele ši reductoarele.Rotoarele sunt antrenate de mo -toare hidraulice independente, iarmotorul principal este unul turbo-diesel foarte puternic. Acestea suntde dimensiuni mai mari (tabelul 6),ceea ce permite extinderea do me -niilor de folosire. Particularitãøileconstructive ale acestor mašiniconstau în:

1 – conducerea ši comandacom plet hidraulice prin joystick;

Principalele caracteristici tehnice Domeniile de mãrimi ale šlefuitoarelor autopurtãtoare mecanice

ušoare mediiPuterea motorului CP/kW 20,3 – 34,5/14,9 – 25,4 34 – 44/25 – 32,4 Lãøimea de lucru mm 1880 – 2480 241Diametrul elicelor mm 914 – 1170 1168Turaøia elicei rot/min Pânã la 180 140 – 165 Dimensiunile:• lungimea mm 2130 – 2540 2540 – 2580 • lãøimea mm 1020 – 1280 1260 – 1270 • înãløimea mm 1320 – 1470 1520 – 1450Masa kg 288 – 631 560 – 682

Tabelul 4

Fig. 13

Fig. 14

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200920

014-027 mega tehnic:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:02 AM Page 20

Page 21: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

014-027 mega tehnic:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:02 AM Page 21

Page 22: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

M E G A T E H N I C

2 – luminile, contorul orar ši ca -pota asamblate pe aceeaši parte(frontalã);

3 – reglarea hidraulicã ši in de -pendentã a palelor;

4 – cadrul scaunului fixat cu pa -nouri faøã/spate reglabile;

5 – antrenarea cu motoare hi -draulice independente a elicelor;

6 – maneta pentru combustibilînglobatã în cadrul scaunului;

7 – platforma ši pedalele supra -înãløate;

8 – cotiere reglabile;

9 – port-pahar integrat;10 – alimentarea frontalã cu

com bustibil.Šlefuitoarele telecomandate (fig. 16,

documentare Tibroc [4]) sunt celemai recente din domeniu, fiind an -trenate de un motor termic în patrutimpi cu puterea de 2,53 CP/1,86 kW.La acestea, comanda de la dis tan øãse face prin unde radio, putânu-sedeplasa în orice direcøie (spreînainte, înapoi, la dreapta, la stângaši alunecare în lungime). Mišcarealor este comandatã printr-un emi torcu 8 canale la frecvenøa de 75 MHz,având o razã de acøiune de 400 m.Tot prin emitor se comandã ši un -ghiul de înclinaøie a palelor (0 – 35grade), viteza variabilã de rotaøie aelicelor, de la 0 la 120 rot/min, pre -cum ši pornirea/oprirea mišcãrii. Eleste capabil sã realizeze finisareape un sector lung de 65 m fãrã sãfie necesarã pãširea pe suprafaøabetonului. Astfel, se poate realizafinisarea unei suprafeøe de pânã la350 m2 pe zi, fãrã sã se calce pe

aceasta. Dimensiunile suprafeøei de

lucru (Lxl) sunt de 1000x550 mm.

În plus, datoritã greutãøii mici (ma -

sa de 41 kg), echipamentul poate fi

transportat cu ušurinøã de cãtre

douã persoane. Aplicarea tehno lo -

giei poate avea o creštere expo -

nen øialã în industria construcøiilor.

Pentru šlefuirea betonului în veci -

nãtatea unor obstacole (pereøi sau

borduri) s-au realizat šlefuitoare

duble autoportante pentru borduri

(fig. 17, documentare Allen Con -

crete Pavers [4]), ale cãror carac te -

ristici sunt prezentate în tabelul 7.

Pentru lucrãrile în locuri întunecate

sau pe timp de noapte, šle fui -

toarele duble pentru beton dispun

de instalaøie proprie de iluminat

(fig. 18, documentare MBW).

Tot ca mijloc de protecøie s-a con -

ceput ši sistemul de decuplare

auto matã a mišcãrii elicei, atunci

când operatorul nu este activ, res -

pectiv, atunci când operatorul nu

este ašezat pe scaun.

Principalele caracteristici tehnice Domeniile de mãrimi ale šlefuitoarelor autopurtãtoare mixtePuterea motorului CP/kW 34 – 44/25 – 32,4Lãøimea de lucru mm 241Diametrul elicelor mm 1168Turaøia elicei rot/min 140 – 165Dimensiunile:• lungimea mm 2540 – 2580 • lãøimea mm 1270 • înãløimea mm 1520 – 1450Masa kg 608 – 704

Tabelul 5

Principalele caracteristici tehnice Domeniile de mãrimi ale šlefuitoarelor autopurtãtoare hidraulicePuterea motorului CP/kW 44 – 99/32,4 – 72,8Lãøimea de lucru mm 2460 – 3530 Diametrul elicelor mm 1219 – 1524 Turaøia elicei rot/min Pânã la 155Dimensiunile:• lungimea mm 2540 – 3658 • lãøimea mm 1260 – 1680 • înãløimea mm 1390 – 1625 Masa kg 800 – 1386

Tabelul 6

Fig. 15

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200922

014-027 mega tehnic:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:02 AM Page 22

Page 23: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

M E G A T E H N I C

Pentru deplasarea în afara zonelor

de lucru, mašinile pot dispune de

dispozitive de transport pe roøi, ata -

šabile (fig. 19, documentare Allen

Concrete Pavers [4] ši fig. 20, do -

cumentare Dynapac).

Similar cu šlefuitoarele simple, cele

duble au la rândul lor, cores pun -

zãtor nivelului tehnologic actual, o

serie de particularitãøi constructive:

- sistem de protecøie la pierderea

contactului cu operatorul;

- reductoare melcate ši dispo zi -

tive de lucru din materiale speciale;

- ambreiaj centrifugal mecanic;

- dispozitiv de întindere a cu re le -

lor de transmisie;

- protecøie la funcøionarea fãrã

ulei a motorului;

- lumini de lucru;

- sistem de udare cu apã ac øio -

nat de o pompã electricã;

- scaun reglabil pe înãløime;

- emisii scãzute de noxe ši zgo -

mot redus – nivelul de zgomot

poate sã difere în timpul operãrii în

funcøie de condiøiile de lucru ši de

material.

Recomandãri de exploatare šiîntreøinereŠlefuitoarele pentru beton necesitã oserie de prudenøe privind uti li za rea:

l Echipamentul trebuie folosit decãtre personal calificat pentruaceas tã aplicaøie, numai la lucrãrispecifice pentru care a fost pro -iectat ši numai dupã citirea cuaten øie a specificaøiilor din ma -nualul de utilizare;

l Operatorul uman trebuie sãpoarte îmbrãcãmintea ši echi pa -mentul de protecøie adecvate con -diøiilor de lucru:

- haine strânse pe corp, fãrãceasuri de mânã, inele, brãøãri saualte podoabe;

- mãšti de protecøie pentru praf šiîncãløãminte cu bombeu metalic;

- cãšti de protecøie, antifoane saualte dispozitive similare;

- ecrane sau ochelari de pro tec -øie ši bentiøe pentru transpiraøie.

l Ventilarea intensã a zonei delucru ši interzicerea folosirii utila -jului în spaøii închise. Motorul cuardere internã eliminã monoxid decarbon ši vapori otrãvitori invizibiliši fãrã miros. Dacã se inhaleazãaceste noxe, pot apãrea boli grave

Fig. 16

Principalele caracteristici tehnice Domeniile de mãrimi ale šlefuitoarelor autopurtãtoare hidraulicePuterea motorului CP/kW 24/17,6Lãøimea de lucru mm 216Diametrul elicelor mm 9140Turaøia elicei rot/min 145Dimensiunile:• lungimea mm 2240 • lãøimea mm 1020• înãløimea mm 1370Masa kg 346

Tabelul 7

Fig. 17

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009 23

014-027 mega tehnic:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:03 AM Page 23

Page 24: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

M E G A T E H N I C

sau pot fi letale, în cazul depãširii

unei concentraøii mai mari;

l Luarea unor mãsuri speciale

referitoare la depozitarea, mâ nui -

rea ši alimentarea cu combustibil,

deoarece eliminã vapori volatili ši

explozivi. Alimentarea cu motorul

oprit ši rãcit. In ter zicerea fumatului;

l Evitarea contactului cu sis -

temul de aprindere, cu magnetoul,

bateria ši cu firele electrice, deoa -

rece aceste componente pot cau za

šocuri electrice;

l Luarea de mãsuri pentru evi ta -

rea pericolelor potenøiale sau reale

ce pot rezulta ca urmare a utilizãrii

echipamentului în zone cu restricøii

sau în apropierea altor utilaje;

l Pãstrarea zonei de lucru curatã

ši liberã de orice obstacol ši asi -

gurarea acesteia cu panouri de

protecøie, pentru a øine persoanele

neautorizate ši copiii departe deechipament;

l Conducerea cu atenøie a echi -pamentului ši interzicerea folosiriiacestuia în stare de obosealã sausub influenøa medicamentelor, al -coolului sau drogurilor;

l Pãstrarea mâinilor, picioarelorši obiectelor de îmbrãcãminte de -parte de pãrøile în mišcare aleechipamentului, pentru a nu fiprinse între piesele în mišcare;

l Pãstrarea poziøiei stabile pedurata lucrului ši verificarea rezis -tenøei ši stabilitãøii structurii suport,astfel încât sã susøinã greutateaoperatorului ši a echipamentului.Se vor respecta unele instrucøiunide folosire a echipamentului încon diøii normale de lucru:

- folosirea acestuia numai laaplicaøiile corecte pentru care estedestinat, fãrã a-l forøa;

- interzicerea persoanelor neau -

torizate de a utiliza sau repara

echipamentul;

Fig. 18

Fig. 19

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200924

014-027 mega tehnic:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:03 AM Page 24

Page 25: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

046-049 adv cat:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:29 AM Page 49

Page 26: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

M E G A T E H N I C

- pãstrarea echipamentului cugrijã ši curat pentru menøinereaperformanøei acestuia;

- înlocuirea pieselor uzate numaicu piese originale recomandate decãtre producãtor;

- orice reparaøii, altele decât celespecificate în manualul de utilizare,vor trebui realizate de cãtre un ser -vice autorizat.În cazul echipamentelor antrenatecu motor electric se vor lua ur -mãtoarele mãsuri menite sã eviteaccidentarea prin electrocutare:

- interzicerea folosirii motoruluicu cablul de alimentare uzat saudeteriorat; când se folosešte unprelungitor electric, este necesarãasigurarea cã acesta rezistã lacurentul nominal necesar func øio -nãrii motorului ši cã este specialconceput pentru utilizare în ex te -rior dacã este cazul;

- menøinerea cablului de alimen -tare departe de surse de cãldurã,ulei mineral ši de margini ascuøitecare-l pot deteriora.

- prevenirea contactului cu su pra -feøe împãmântate cum ar fi: øevi,

šine metalice, radiatoare sau tubu -laturi metalice;

- înainte de pornire, se verificãdacã motorul este în stare bunã šidacã este legat la împãmântare;se verificã, de asemenea, štecherulši priza unde urmeazã a fi conec -tat; se evitã utilizarea echipa men -tului dacã comutatorul de por -nit/oprit este defect sau dacã nufuncøioneazã bine;

- nu se transportã echipamentuløinându-l de cablul electric de ali -mentare ši nu se trage de cablulde alimentare pentru scoatereaštecherului din prizã;

- orice remediere a defecøiunilorcons tatate sau intervenøie la com -ponentele sistemului de acøionareelectricã trebuie fãcutã numai decãtre persoane autorizate ale uneiunitãøi service. Pentru buna funcøionare a šle fui -toarelor pentru beton este necesarsã se respecte unele recomandãriale producãtorilor, privind condiøiilede întreøinere, pe durata utilizãrii:

- filtrul de aer se curãøã zilnicînainte de începerea lucrului ši se

schimbã la 50 – 200 ore de lucru

efectiv;

- bujiile se curãøã periodic, la ne ce -

sitate, ši se schimbã la 50 – 300 ore

de funcøionare;

- uleiul de motor se schimbã du -

pã primele 20 de ore de func øio na -

re, se completeazã la nevoie ši se

schimbã dupã fiecare 50 – 100 ore

de funcøionare.

Perioadele minime sunt reco man -

da te pentru utilizarea echipa men -

tului în condiøii extreme (cu praf,

umiditate excesivã, nivel ridicat al

temperaturii etc.). n

BIBLIOGRAFIE1. Zafiu Gh. P. - Echipamente pen -

tru nivelarea ši finisarea suprafeøei

betonului proaspãt, în Revista de

unelte ši echipamente, anul II, nr. 14,

octombrie 2001

2. * * * Nr. 1 în utilaje de construcøii

ušoare, catalog de produse, Belle

GROUP, 2008

3. * * * http://training.ce.washington.edu,

PTC Pavement Guide Interactive.

Construction

4. * * * http://www.concretefloor.com,

Complete concrete solutions

5. * * * http://www.yrco.co.nz, Power

Trowels & Screeds

6. * * * http://www.redbanduk.co.uk

7. * * * http://www.cdc.gov

8. * * * http://www.acilaserscreed.com

9. * * * http://www.kwikbondpolymers.com

10. * * * http://www.multiquip.com

11. * * * http://www.imer.fr

12. * * * http://www.toolsbytom.com

13. * * * http://www.yrco.co.nz

14. * * * Manuale de operare ši fiše

de produs de la firmele Belle

Group, Dynapac, MBW, Techno -

flex, Tremix, Wacker etc.

Fig. 20

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200926

014-027 mega tehnic:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:03 AM Page 26

Page 27: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

014-027 mega tehnic:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:03 AM Page 27

Page 28: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

A D V E R T O R I A L

Protruck îøi oferã trei ani deservice gratuit

28 Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

Garanøie totalã ši întreøinere gra -tuitã pentru camioane ši utilajede construcøiiExperienøa dobânditã de-a lungul

celor 16 ani de activitate ši înalta

calitate a serviciilor prestate repre -

zintã motivele principale pentru ca -

re clienøii aleg Protruck ca fur ni zor

de vehicule comerciale ši uti la je

de construcøii. Pe lângã acreditãrile

în domeniu, profesionalismul ši ata -

šamentul angajaøilor faøã de par te -

neri ši companie, calitatea servi cii -

lor este susøinutã inclusiv prin

capacitatea personalului de adap -

tare la cerinøele clienøilor.

În contextul economic actual,

Protruck devine ši mai flexibil, înøe -

legând nevoile firmelor care acti -

vea zã în domeniul construcøiilor ši

lanseazã o ofertã inovatoare de

vân zare ši post-vânzare. Garanøie

totalã, întreøinere gratuitã ši preøuri

reduse reprezintã soluøia pe care

Protruck a pregãtit-o companiilor

care doresc sã achiziøioneze vehi -

cule comerciale ši utilaje.

Astfel, pânã la data de 15 aprilie

2009, doar PROTRUCK oferã 3 ANI

de SERVICE GRATUIT (garanøie

totalã ši întreøinere) pentru BETO -

NIERE ŠI BASCULANTE 6x4 Iveco

Trakker ši 2 ani pentru BULDOEX -

CAVATOARELE New Holland B90.

Consultanøã, testare, dotãri teh -nice, accesibilitateInteracøiunea cu fiecare potenøial

client de vehicule sau utilaje este pri -

vitã de Protruck ca o relaøie per so na -

lizatã, pe termen lung, sus øi nutã atât

prin experienøa achiziøiei, cât ši prin

condiøiile post-vânzare oferite.

La începutul unuian ce se anunøãdificil pentruîntreaga eco no -mie, Protruck vineîn întâmpinareafirmelor care acti -veazã în sectorulconstrucøiilor cu oofertã excep øio -nalã de vânzãri šiservice.

028-031 adv protruck:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:07 AM Page 28

Page 29: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

028-031 adv protruck:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:08 AM Page 29

Page 30: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

A D V E R T O R I A L

La Protruck, firmele de construcøii

sunt întâmpinate cu entuziasm de

oameni cu înaltã pregãtire, dornici

sã ofere acele produse ši servicii

per fect adaptate nevoilor fiecãrei

companii.

Pentru cã afacerile clienøilor în -

seamnã bani ši pentru cã Protruck

dorešte ca aceštia sã beneficieze

în totalitate de pe urma parte ne -

riatului, firmele de construcøii sunt

invitate sã testeze vehiculele ši

utilajele în vederea folosirii lor cât

mai adecvate. Serviciul de instruire

pus la dispoziøia utilizatorilor repre -

zintã un suport pentru crešterea

pro ductivitãøii produselor, exploa tând

la maximum oportunitãøile oferite.

Pe lângã punctele de lucru, vânzãri

ši service din Oradea, Bistriøa, Iaši,

Focšani, Târgovište, Bucurešti (Chi -

tila, Jilava ši Glina), clienøii de ve hi cu -

le comerciale ši utilaje au la dis po -

ziøie inclusiv servicii de asis tenøã

tehnicã 24/24 h în orice loc din øarã.

Clienøii sunt întâmpinaøi în toate

service-urile Protruck de personal

cu pregãtire de specialitate, dornic

sã satisfacã în cea mai bunã mã -

surã orice solicitare. Ši pentru a

atinge acest scop, atât din punctul

de vedere al calitãøii, cât ši al tim -

pului, atelierele sunt echipate cu

sisteme de ultimã generaøie de

diagnosticare ši reparare, iar fie -

care client beneficiazã de un

consultant dedicat.

Protruck ši-a început activitatea în

anul 1993, când a fost înfiinøatã

compania Protruck Trade, primul

agent autorizat Iveco din România.

În prezent, în cadrul companiei exis -

tã 4 divizii distincte: PROTRUCK

Vehicule Comerciale – distribuitor au -

torizat Iveco ši Piaggio; PROTRUCK

Echipamente de Construcøii –

distribuitor autorizat New Holland

Construction Equipment; PROTRUCK

Motoare Industriale – distribuitor

mo toare ši generatoare Fiat Power -

train Technologies; PROTRUCK

Vehicule Rulate – distribuitor ve -

hicule rulate. n

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200930

028-031 adv protruck:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:08 AM Page 30

Page 31: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

028-031 adv protruck:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:08 AM Page 31

Page 32: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

N O U T Ã Ø I

32

Compresorul de categorie ušoarãcare vine în întâmpinarea cerinøelorsectorului european de închirieri

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

Prin desingul compact, cel

mai recent compresor de

categorie ušoarã eliminã

necesitatea unui carnet de con -

ducere special, cel standard fiind

suficient în majoritatea øãrilor.

Rãspunzând cerinøelor din sec to -

rul construcøiilor ši închirierilor, noul

compresor are un design robust ši

este ušor de operat.

Compresorul XAS 87 Kd este pre -

vã zut cu un motor diesel Kubota

V1505 turbo-charged de 33 kW, cu

4 cilindri, rãcit cu apã.

Particularizatã printr-un element de

compresie de dimensiuni reduse,

recent proiectat, combinaøia mo tor /

ele ment este mai eficientã. Cu pla-

jul cu roøi dinøate eliminã transmi -sia prin curele. Compresorul are un debit FAD (freeair delivery) de 5 m³/min (83 l/s) la7 bar, asigurând necesarul pentruacøionarea simultanã a 3 unelte(de exemplu, 3 scule pneumaticecum ar fi ciocane de spargere, po -lizoare ši compactoare), fiind astfelideal pentru cerinøele de bazã dinconstrucøii.Compresorul este insonorizat, avândun nivel de zgomot de 98 dB(A).Noul model este disponibil în va -rianta standard cu carcasã com -pactã din oøel sau cu carcasã„HardHat TM”, asigurând valori derevânzare excelente.XAS 87 Kd este echipat standardcu un rezervor de combustibil

Noul compresorAtlas Copco XAS 87 Kd a fostproiectat specialpentru a veni înîntâmpinarea indus -triilor euro pene decon strucøii ši rental,fiind ušor de trans -portat între šantiere,versiunea full optionavând o greutatesub 750 kg.

032-035 noutati atlas copco:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:15 AM Page 32

Page 33: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

032-035 noutati atlas copco:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:15 AM Page 33

Page 34: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

N O U T Ã Ø I

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200934

com pact de 40 litri, pentru a asi gura necesarul de combustibilpentru minimum 8 ore de lucru.Acest model este disponibil ši cu pornire la rece, fiind astfelcapabil sã funcøioneze la temperaturi de pânã la -20°C, având uninterval de funcøionare între -20°C ši 50°C. n

032-035 noutati atlas copco:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:16 AM Page 34

Page 35: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

032-035 noutati atlas copco:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:16 AM Page 35

Page 36: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

I N T E R V I U

36

Marcom, o companie de top

Domnule Marcu, spuneøi-ne cumaratã piaøa utilajelor grele în con di -øiile ac tua le, în care finanøãrile suntmai greu de obøinut ši piaøa con -struc øiilor e într-un oarecare declin?Le-aøi numit utilaje grele, probabil,pe cele de construcøii ši pe celepentru minerit. Piaøa, la acest mo -ment, este destul de redusã, pen -tru cã proiectele nu sunt demarate.Dacã vor demara proiectele, ašacum sunt susøinute de guvernanøiiactuali, atunci ši numãrul utilajelorgrele, cele de construcøii ši celepentru minerit, se va mãri, iar piaøava fi preponderentã pentru astfelde echipamente ši mai puøin pen -tru utilajele mici. În perioada ime -diat urmãtoare nu întrevãd dezvol -tarea firmelor mici, cum a fost înanii anteriori, în 2006 ši 2007. Atunci

a fost o perioadã de înflorire šidezvoltare. Dacã proiectele marivor demara, vor fi preponderenteutilajele mari, dar care, pe orizon -talã, se vor cere la diverse aplicaøiiši lucrãri realizate cu ajutorul uti -lajelor mai mici. Aveøi o estimare pentru 2009 înacest sens, štiøi la ce sã vã aštep -taøi, apropo de proiectele posibil afi demarate?Este greu de anticipat, dar mi-ašdori ca 2009 sã fie cel puøin cum afost 2008 ši atunci ar fi pe un palierîn care ne-am situa la un nivelmuløumitor. Anul 2008 a fost puøinmai ridicat ca volum de vânzãridecât 2007, care a fost consideratcel mai bun an de dezvoltare. Spe -rãm sã nu rãmânem la acel nivel,din 2007. Piaøa n-a evoluat foarte

În top 50 al celormai performantecompanii româ nešti,realizat de revistaBusinessWeek,Marcom, distri bui -torul autorizat alcãrui vârf de lanceeste producãtorulnipon Komatsu, s-aclasat pe locul 23.Din dorinøa de a luapulsul pieøei deutilaje la nivel local,în noile condiøii decrizã, dar ši dinîncercarea de aanticipa modul încare se vor derulaevenimentele, lunaaceasta ne-amdeplasat la sediulMarcom pentru asta de vorbã cu dl. Constantin Marcu,prešedintele šidirectorul companiei.

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

Bogdan Oproiu

Dl. Constantin Marcu, prešedintele ši directorul companiei Marcom

036-041 interviu marcom:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 12:49 PM Page 36

Page 37: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

I N T E R V I U

mult ši nu sunt foarte multe lucruride zis despre ea. Crešterea din2008, faøã de 2007, a fost de 7,1%.Ašadar, în 2008 s-au vândut cam2.957 de echipamente, faøã de2.761 de echipamente în 2007. Dinpunctul acesta de vedere putemspune cã se aflã pe undeva peacelaši palier. Care a fost cel mai bine vândutprodus?Cel mai mult vândut este, în con ti -nuare, buldoexcavatorul, dar acãrui pondere a început sã scadã.Buldoexcavatorul face parte dingama Utility – gama de utilaje mici,adicã: buldoexcavatorul, mini în -cãrcãtorul frontal multifuncøional,miniexcavatorul. Ši acestea aveauanterior altã proporøie, altã pon de re.De exemplu, buldoexcavatorul s-avândut în 2007 cu 2 unitãøi maimult decât în 2008 (1.572 faøã de1.570 de unitãøi). Dar dacã este sãîmpãrøim 1.570 la 2.957, înseamnã53% ca pondere, iar cât avem în2008, 1.572 împãrøit la 2.761, în -seamnã 57% în 2007. În 2006, 780împãrøit la 1.471, tot 53%, deci 53%ši 57% ca pondere în ultimii ani.Credeøi cã se va merge pe spe cia -lizare, iar clienøii nu vor mai luabuldoexcavator, ci încãrcãtor šiexcavator?Aceasta este o tendinøã atunci cândtrebuie sã mãrim productivitatea,pentru cã douã utilaje lucreazã si -multan ši au productivitate dublãfaøã de un utilaj care e multi func -øional ši care lucreazã operaøiedupã operaøie. Totul va depinde devolumul de lucrãri. Dacã volumulva fi mai mare ši vor fi solicitateproductivitãøi mai mari, atunci seva face o departajare clarã ši vor fiînlocuite buldoexcavatoarele cu

mini excavatoare ši cu încãrcãtoarede mãrime micã. Aduceøi produse noi în 2009 pepiaøa româneascã?Sigur. An de an am adus tot ce afost mai nou, iar firma noastrã estebucuroasã sã aducã noutãøi pen -tru cã totdeauna Komatsu are nou -tãøi. Ašteptãm târgul de la Intermat,unde vor fi lansate produse noi šidupã aceea vom intra ši noi pe pia -øã cu ele, dar perioada de crizã im -plicã ši investiøii ceva mai mici îndezvoltare, din partea tuturor con -structorilor. Aøi avut o scãdere în vânzãri în aldoilea semestru din 2008, faøã deprimul. A fost un blocaj la un mo -ment dat în partea a doua a anului?Sigur, putem spune cã pri meledouã trimestre ale lui 2008 au fostnormale, ca ši în 2007, cu ocreštere evidentã a vânzãrilor, iartrimestrul al III-lea a avut o ušoarãscãdere, aceasta accentuându-seîn trimestrul IV. Faceøi pregãtire specialã de crizã?Pregãtire specialã înseamnã ana -liza mai atentã a tot ceea ce fa -cem. Cãutãm sã înlãturãm activi -tãøile care duc la risipa materialã,risipa de orice naturã, ši încercãmsã optimizãm procedurile de lucru,astfel încât sã lucrãm cu un efortmai scãzut, adaptat la volumul noude lucru. Acum este exact ca întrimestrul IV al anului 2008. Credcã va fi ceva în oglindã 2008 faøãde 2009, primul trimestru sã fie laun nivel scãzut, dupã care va fi ocreštere accentuatã în trimestrul II,iar trimestrele III ši IV sã fie nor ma -le, comparabile cu 2008 ši 2007. Sunteøi optimist în aceastã analizã?Da, øinând cont de proiectele încare România este angrenatã.

Este o øarã cu proiecte importanteîn domeniul infrastructurii, care suntsusøinute ši de fonduri euro pene.Cred cã trebuie sã fim optimišti. Angajaøii dumneavoastrã au de cesã se teamã? Multã lume faceconcedieri. Noi chiar angajãm în perioadaaceasta. Fac legãtura cu o štire care a apã -rut în “Revista de Unelte ši Echi pa -mente”, în luna ianuarie. În S.U.A.,Caterpillar a anunøat redu ceri depersonal la sfâršitul anului trecut,precum ši reduceri sala ria le.Komatsu cum stã?Komatsu a restrâns ši ea o mareparte din activitate, dar este foartegrijulie cu personalul ši face efor -turi sã menøinã cât se poate dinpersonalul activ ši specializat. Nusunt mãsuri atât de drastice luate,dar au redus programul de lucru šisusøin în continuare lucrãtorii cât potde mult, dar nu la volumul acesta.Vã temeøi de intrarea pe piaøã aunor producãtori chinezi de utilaješi echipamente de construcøii?Piaøa din România este o una decalitate, pentru cã cei care au celemai mari cote de piaøã sunt aceiacare vând produsele cele maiscum pe. Este o piaøã, sã spunem,bine educatã în lumea utilajelor deconstrucøii, ši nu cred cã clienøii vorrenunøa, mai ales în condiøiile denesiguranøã actualã, la utilajele decalitate cu care s-au obišnuit ši lasuportul tehnic pe care-l pri mescde la reøelele de distribuøie, înfavoarea unor utilaje pe care nu lecunosc ši pentru care nu štiu câtsuport vor primi. Ar fi un risc destulde mare sã adopte cealaltã stra -tegie, sã cumpere un preø, ši nu unprodus sau o tehnologie, pentru cã

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009 37

036-041 interviu marcom:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 12:49 PM Page 37

Page 38: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

utilajele moderne sunt importantepentru faptul cã, în primul rând,creeazã producøie la preøuri de costmai scãzute. Deci raportul dintrevolumul producøiei realizate ši cos -turile implicate în întreøinerea echi -pa mentului ši în exploatarea sa esteoptim la cele noi, comparative cu ce -le care pot veni din Asia, de exemplu.Bine, dar atunci criza vã face sã vãgândiøi la nište schimbãri, la stra te -gia de marketing sau de adresa bi -litate a produselor dumneavoastrã?Sigur, adresabilitatea în activitateade marketing pe care o des fã šu -rãm este destul de flexibilã ši, chiarprin intermediul revistei Unelte šiEchipamente ši al altor reviste, vomcãuta sã ne adresãm unor seg -mente de piaøã care, în aceastãperioadã, vor fi importante pentruactivitatea noastrã. Cu alte cuvinte,nu poate fi aplicatã o formulã lamodul general. Deci nu poate fiaplicatã permanent aceeaši for -mulã de lucru. Am vãzut cã produsele dvs. pot fiachiziøionate fie cash, fie prinleasing. V-aøi gândit sã oferiøi pro -dusele în leasing propriu?

Depinde de situaøia fiecãruia. Estegreu sã cumperi produse ši apoisã le susøii pe piaøã luni de zile, anide zile. Noi am încercat, în general,sã vindem produsele, ši avem šifacilitate pentru clienøii noštri, carepot sã cumpere în rate echipa -men tele, dar, bineînøeles, susøinuteprin intermediul unei bãnci. Celemai multe se vând prin leasing. Decileasing-ul este motto-ul principalde susøinere la vânzare ši este va -la bil pentru toøi colegii din dome -niul utilajelor de construcøii. Reducerea TVA-ului la construcøiivã afecteazã în vreun fel?Aceste acøiuni n-au demarat, suntproiecte care n-au început încã.Pu tem spune cã activitatea fir me -lor de construcøii va demara abiade prin februarie. Sunt unele carenu ši-au întrerupt activitatea, de -pinde de programul de lucru pecare ši l-au stabilit. Chiar ši vremeai-a ajutat foarte bine; sunt firmecare n-au încetat nici mãcar o zi,au lucrat permanent, dar nu suntfoarte multe, din pãcate. Ce prevederi legislative consi de -raøi benefice pentru activitatea pecare o desfãšuraøi?

Ar fi deosebit de importantã de -blocarea economicã existentã laacest moment. Sunt foarte multefirme care au sume importante deîncasat. De la buget?Da, au desfãšurat o muløime deactivitãøi, au fãcut investiøii proprii,ši nu ši-au încasat banii de luni dezile, poate chiar de un an. Pentru cãacestea vor debloca, la rândul lor,furnizorii, pe orizontalã… fie de ma -terie primã, fie de servicii. O altã mã -surã ar fi aceea de platã a TVA-uluila încasarea facturii ši de a nu aveaobligativitatea de platã a TVA-ului înmomentul emiterii facturii, pentrucã sunt facturi care au termen deplatã 2 luni, 3 luni... În perioadaaceasta, practic, se crediteazã sta -tul prin TVA-ul pe care-l plãtim înavans, dar în felul acesta firmelerãmân decapitalizate, neavândresurse infinite. Ši dacã mai ai šisurpriza neplãcutã ca res pectivulclient sã nu plãteascã factura, sãdepãšeascã acest termen, atuncicu atât mai mult se creeazã difi cul -tãøi, pentru cã se plãtešte în avansši impozitul pe profitul scontat lafiecare facturã emisã. Asta ar fi cea mai mare problemãcu care vã confruntaøi în activitate?Este o metodã de capitalizare afirmelor, de recapitalizare a lor šide a le obliga sã crediteze statul.Sunt tot felul de mãsuri luate îm -potriva celor care nu pot sã plã -teascã, dar ei, la rândul lor, au deîncasat sume imense de la aløiicare nu le achitã lucrãrile, deci aicieste blocajul. Blocheazã, la rândullor, o muløime de firme care aucontractat materii prime de la aløisubfurnizori, pe orizontalã, ši au pres -tat servicii, au consumat com bus -tibil ši n-au realizat nimic pânã laurmã, pentru cã nu au primit banii.

I N T E R V I U

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200938

036-041 interviu marcom:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 12:49 PM Page 38

Page 39: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

036-041 interviu marcom:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:21 AM Page 39

Page 40: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

I N T E R V I U

Dacã mai aveøi dvs. ceva de spus,ceva ce n-am atins ši credeøi cã arfi interesant ši important...Nu m-aøi întrebat câøi angajaøi avem.Nu v-am întrebat pentru cã aøispus cã îi pãstraøi pe toøi, aša cã…În momentul acesta avem 110colegi în colectiv ši dacã anul2009 va fi ca 2008, sperãm sãajungem la 120 - 125, la final de an. Mai deschideøi vreun sediu prinøarã, vreo filialã?Vom consolida prezenøa în teritoriuši prin angajãri, dar ši prin investiøiilocale. Ar spune lumea cã acøionaøi fix îm -potriva crizei, toatã lumea se retra -ge, iar dvs...?Depinde de fiecare business înparte. Business-ul nostru este înetapa de maturizare pe piaøã ši deaceea este normal sã avem ši noio prezenøã conform situaøiei afa -cerii noastre. Deci existã potenøialîn cadrul Marcom-ului ši existãsolicitãri din partea clienøilor caredoresc sã fim tot mai aproape deaplicaøiile dânšilor… Cât mai aproa -

pe de clienøi pentru satisfacereanevoilor acestora. Deci, din punctul dvs. de vedere,nu existã crizã în activitatea firmei?Criza existã, dar sperãm sã iešimbine din ea; sperãm sã nu fie deduratã foarte mare, sã nu fie de 2-3 ani, ci numai de un an. Dar dacã este crizã la nivel euro -pean, nu vom fi afectaøi ši noi?Bine, nu cunosc toate mecanis -mele ca sã stabilesc criteriileacestea de acordare ši alocare afondurilor, dar cred cã România aplãtit ani de zile sume importantepentru dezvoltarea Europei, a avutcontribuøiile sale ši le va avea pen -tru perioadele urmãtoare. Ši, la fel,totul este planificat ši pentru aju -torul pe care trebuie sã-l pri -meascã. Cred cã trebuie sã fim înmãsurã sã primim acest ajutor, pecare celelalte øãri l-au primit camdemult. Mã refer la Cehia, Ungaria,Slovacia, Polonia, care sunt øãri ceau dezvoltat proiecte similare cunoi, dar care au un avans cu 10 –14 ani faøã de noi.

La noi se spune cã nu sunt folo -

site acele fonduri la capacitate

maximã.

Da, este vorba de absorbøie. E

interesant sã ajungã în zona celor

care lucreazã în strãinãtate ši

acolo sã facã reclamã. Cei care

lucreazã în strãinãtate gândesc

altfel ši au idei de afaceri pe care

le-au vãzut; ei pot sã vinã ušor

acasã sã spunã cã acolo au

învãøat sã ia un credit de la o

bancã, pentru a-ši achita anumite

obligaøii pe care le au zi de zi,

acolo unde trãiesc acum, dar au

învãøat ce înseamnã banca, ce

înseamnã relaøia cu ea, ši au vãzut

idei de afacere… Pot sã vinã sã

implementeze idei ušor. Am vãzut

câteva emisiuni la televizor unde

au apãrut astfel de prezentãri de

proiecte ši au fost foarte inte re -

sante. M-am bucurat foarte tare cã

am vãzut cã vin oameni de afarã,

au învãøat ceva acolo ši vin ši

aplicã aici. Dar trebuie sprijiniøi, sã

nu fie o birocraøie excesivã care

sã-i blocheze la un moment dat.

O întrebare ušoarã în încheiere: ce

servicii noi oferiøi clienøilor în 2009?

Dorim sã diversificãm gama servi -

ciilor existente, sã încercãm sã

îmbunãtãøim, pe cât posibil, deši

suntem cunoscuøi pe piaøã ca fiind

firma cu cea mai dezvoltatã echipã

de service ši totodatã cea mai pro -

fesionistã. Vom cãuta în continuare

în acest domeniu sã îmbunãtãøim

relaøia cu clienøii noštri, prin

metode de service profesioniste.

Vom organiza ši anul acesta

faimoasele "Open Days" ši "Târgul

de utilaje Marcom". n

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200940

036-041 interviu marcom:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 12:50 PM Page 40

Page 41: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

080-089 petrea:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:34 AM Page 89

Page 42: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

A D V E R T O R I A L

42

Powertek Trailers, o poveste de succes

În timpul celor 5 ani de ex pe -rienøã, Powertek Trailers a reušitsã câštige recunoašterea inter na -

øionalã pentru conceptele sale de afa -ceri atât în România, cât ši în Euro -pa. O companie precum PowertekTrailers, care a fãcut din excepøio -nal calitatea principalã a produ se -lor sale, adaugã încontinuu gameisale de produse ši servicii, obiec -tivul fiind acela de a gãsi soluøiioptime pentru o clientelã din ce înce mai exigentã. Powertek Trailers se poate mândricã este dealer exclusiv al unor pro -ducãtori europeni de top precum:Lintec, Texnokat, Sermac, Baryval,Marrel, Benalu, Floor, Terex-Atlas,Alucar, Cometto, Logset ši aløii. Estesingurul dealer de echipamente cedeøine o societate “in house”, ca -pabilã sã suporte costurile afe ren -te unei astfel de afaceri – o firmãde brockeraj financiar. PowertekTrailers nu doar comercializeazãutilajele, ci oferã clientului în ace -

laši timp ši resursele financiare,totul într-o singurã locaøie. Sediul central se aflã în Bucurešti,iar principalul parc de echipa men teeste la Bolintin (Giurgiu). La aces tease adaugã reprezentanøe zonale la:Timišoara, Constanøa, Cluj, Cra io va,Galaøi, Iaši, Sibiu, Târgu Mureš. Re -øeaua de distribuøie cuprinde toatãøara, iar “Teritoriului Naøional” i s-auadãugat de curând ši RepublicaMoldova ši Bulgaria. “Asistenøateh nicã rapidã în întreaga øarã esteunul dintre lucrurile asupra cãrorainsistãm în mod special“, declarãdirectorul general Powertek Trailers,Ovidiu SECU.

Lintec – calitatea germanã aasfaltului De departe, unul dintre cele mai com -plete ši mai complexe pro duse co -mercializate de Powertek Trailers estestaøia de asflat Lintec. Avan ta jelesta øiilor de asfalt Lintec sunt ne nu -mãrate: suprafaøã micã; mon ta rea

Compania PowertekTrailers, membrã aPowertek Group, aluat fiinøã în anul2004 ši oferã clien øi -lor sãi echipamen tepentru construcøii,industria forestierã,reciclare, transpor -turi de mãrfuri šiagabaritice. Succe sulpe care compania îlcunoašte încã de laînfiinøare se dato -reazã pe de o parteparteneriatului cuproducãtorii euro -peni de echipa -mente de primrang, iar pe de altãparte serviciilor teh -nice post-vânzare ši echipei deservice mereu înexpansiune.

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

042-045 adv powertek trailers:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:25 AM Page 42

Page 43: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

A D V E R T O R I A L

ši demontarea rapide; re du cereachel tuielilor de trans port; înlã tu ra reanecesitãøii fundaøiei de beton; con -sumul redus de energie; compo nentecu duratã îndelun gatã de via øã; echi -pament protejat de contai nere rezis -tente la condiøii clima te rice nefa vo -rabile; emisii re duse de zgomot,praf ši miros; design rigid ši com -pact ši acces ušor la componente.

Soluøii complete pentru betoaneStaøiile de beton Texnokat (pro du -cãtor grec de staøii de beton) sebucurã de recunoaštere în toatãlumea. Customizate în funcøie decerinøele clientului ši de dispu ne reaîn teren, ele pot fi fixe, semimobilesau full mobile. Se gãsesc într-ogamã largã de opøiuni, cu o ca -pacitate de producøie între 40 ši120 m3/orã, cu un singur malaxor. Sefurnizeazã montate la cheie. Mala -xoarele de beton Baryval sunt montatepe šasiu de camion, orice fel decamion (capacitate: 9 mc ši 12 mc)sau montate pe semire mor cã (ca -pa citate 7 – 15 mc). Se adap teazãpentru a corespunde cerin øelorclientului. Producãtorul Sermac astabilit o serie de valori de la carenu face rabat nici una din pompelede beton iešite pe porøile produ cã -torului italian. Fiabilitate, calitate,funcøionabilitate ši stabi li tate, toateacestea sunt caracteristicile produ -

selor Sermac, indiferent cã vorbim

de autopompe, pompe tractabile

sau fixe. Gama de produse Sermac

comercializatã de Powertek Trailers

este caracterizatã de modernism

ši costuri reduse de operare, ideale

pentru companiile ce activeazã pe

pieøele într-o permanentã evoluøie.

Sisteme pentru exploatare fo -restierãPowertek Trailers comercializeazã

sis teme forestiere pe care le asam -

bleazã la fabrica de la Moreni

(Powertek Industry). Subansamblu -

rile sunt produse de firme precum

Terex, Alucar sau Floor, faimoase în

întreaga lume.

Platformele Alucar au suprastruc -turã ši racoante de aluminiu, pu -tându-se monta pe orice fel decamion. Greutatea proprie estefoarte micã, de circa 470 kg, ceeace înseamnã cã sarcina utilã avehiculului crešte cu circa 1.000 kg.Platformele sunt echipate completcu consolã pentru macara, echi pa -ment hidraulic, sisteme de anco -rare a buštenilor etc.Macaralele montate pe camion suntmarca Terex, producãtorul de uti -laje de construcøii numãrul trei mon -dial. Gama cuprinde modele culungimea braøului de pânã la 30 m,sarcina utilã între 1,5 – 5 t ši ununghi de rotire de 410 grade. Laacestea se atašeazã remorcileproduse de Floor. Remorcile aušasiu personalizat cu ajutorul teh -nologiei 3D, conform cerinøelorfiecãrui client. Šasiul este ranforsat,conceput special pentru utilizareaîn aplicaøii foarte dificile. Powertek Trailers colaboreazã, deasemenea, ši cu producãtorul fin -landez de utilaje forestiere Logset.Oferta cuprinde: camioane pentru

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009 43

042-045 adv powertek trailers:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:25 AM Page 43

Page 44: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

transportul buštenilor – Forwarder,cu capacitate de încãrcare de 10 -18 tone ši echipate cu braøe demacara de mare putere; utilaje pen -tru recoltare bušteni – Harvester,care reteazã bušteni de orice mã -rime ši sunt concepute pentru aface faøã celor mai dificile operaøiide retezare; capete pentru recol ta -re bušteni – Harvester Head, carese pot monta pe orice fel de vehicul.

Bene basculabileFondatã în 1919, compania fran ce -zã Marrel ši-a câštigat renumeleprin lansarea pe piaøã a primei be -ne basculabile. Astãzi, Marrel esteunul dintre liderii europeni în sec -

torul echipamentelor montate pevehicule industriale. Cele mai im -portante caracteristici ale pro du -sului sunt: conformaøie robustã;cen tru de greutate coborât, suportde roatã pe peretele faøã; protecøiede cabinã micã, medie sau mare;prelatã rabatabilã manual sau au -tomat; oøel special de înaltã rezis -tenøã la abraziune.

Sisteme de ridicatMarrel este inventatorul sistemuluiAmpliroll de încãrcare/descãrcarea containerelor pe šasiul camioa -nelor. Partenerul sãu din România,Powertek Industry, a introdus în li -nia sa de producøie ši acest sistem

Ampliroll, pantetat Marrel. Sistemulhidraulic Ampliroll permite încãr ca -rea containerelor de diverse di men -siuni de la sol pe camion, trans -portul lor ši descãrcarea. Designulaerodinamic ši materialele de cali -tate folosite în fabricarea cârligelorAmpliroll garanteazã performanøaši durabilitatea.

Soluøii pentru transport mãrfuriši agabariticePartenerul Powertek Trailers pentrutrailere ši semitrailere pentru mãr -furi agabaritice este producãtorulCometto. Trailerele ši semitrailereleau 2 pânã la 5 axe ši sunt con -cepute pentru transportul mãrfu -rilor, structurilor metalice sau alutilajelor cu tonaj mare. Se po tri -vesc oricãror autoremorcheze obiš -nuite cu sarcina utilã între 13.800 ši34.400 kg, permiøând de plasareacu o vitezã de pânã la 100 km/h.Sunt dotate cu rampã spate pentruîncãrcare.

Benalu este mereu inovatoare šioferã clienøilor sãi semiremorci per -fecte, adaptate la specificul acti vi -tãøii fiecãruia. Compania ši pro -dusele Benalu sunt repre zen tate înexclusivitate în România de PowertekTrailers. Caracteristicile produselorBenalu sunt flexibilitatea mare,greutatea proprie foarte redusã,capacitatea mare de transport 22-79 m3, full-aluminiu, putându-setransporta o gamã variatã de mãr furidin industria alimentarã, chi mi cã,agriculturã, construcøii, cariere etc. n

A D V E R T O R I A L

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200944

042-045 adv powertek trailers:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:26 AM Page 44

Page 45: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

042-045 adv powertek trailers:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:26 AM Page 45

Page 46: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

A D V E R T O R I A L

46

Încãrcãtoarele frontale de taliemedie din Seria H de la Caterpillar

În comparaøie cu seria ante rioa -rã, performanøele seriei H includeficienøã sporitã cu 5% a con -

sumului de combustibil, forøã deridicare mai mare cu 20%, forøã depenetrare mai mare cu 7% ši sar ci -nã de rãsturnare cu 10% mai mare.Încãrcãtoarele din Seria H au oeficienøã ridicatã a consumului decarburant graøie unor dotãri cu teh -nologie de ultimã orã, precummotor Cat cu tehnologie ACERTTM,software al sistemului de gestiunea relantiului motorului, ventilator cuturaøie variabilã, controlul schim -bãrii variabile a treptei de vitezã,convertizor de cuplu cu stator cudisc liber ši sistem hidraulic cusenzor de sarcinã*.Muøi mai mult, produci mai multMotoarele Cat cu tehnologie ACERT™(tehnologie inovatoare, avan satã,pentru reducerea emisiilor de gazede combustie) asigurã perfor man -

øe remarcabile ši respectarea nor -melor EU Stage IIIA pentru emisii,pe baza comenzilor electroniceavansate, a alimentãrii de precizie cucarburant ši a managementului rafi -nat al aerului de admisie. Com bi -nând tehnologia ACERT™ cu noulmod economic ši cu gestiunea pu -terii, se pot echilibra cerinøele deperformanøã cu economia de car -burant. Motoarele Cat cu tehno -logie ACERT™ nu recirculã gazelearse de ešapament. Acest lucrupermite ca motoarele sã tolerezecombustibil cu conøinut mai marede sulf, sã lucreze la temperaturãredusã, eliminând necesitatea adãu -gãrii unui numãr mare de compo -nente, aša cum se întâmplã lamotoarele cu recircularea gazelorde ešapament.Sistemul de gestiune al relan tiu -lui motorului (EIMS) poate realiza oeconomie de combustibil de pânã

Încãrcãtoarelefrontale de taliemedie din Seria Hde la Caterpillar aufost proiectate šiconstruite pentru aoferi o productivitateremarcabilã încondiøiile unorcosturi opera øio nalereduse, în vederearecupe rãrii rapide ainvestiøiei. Mane vra -bilitatea exce lentã,fiabilitatea, capa ci -tatea de ridicareimpresio nantã,operaøiile simpli -ficate de service šiun post de condu -cere mai confortabilsunt caracteristicileprincipale ale celoropt modele deîncãr cãtoare de taliemedie din seria H.

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

046-049 adv cat:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:28 AM Page 46

Page 47: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

A D V E R T O R I A L

la 40% ši are patru turaøii de co -mandã pentru a gestiona turaøiilede relanti pentru anumite aplicaøii.Ventilatorul cu turaøie variabilã, co -mandat hidraulic, aspirã aer curatde la spatele utilajului ši îl eva -cueazã prin laterale ši pe la par teasuperioarã a capotei. Rezultatelefinale sunt eficienøa optimã de rã -cire, crešterea eficienøei combus -tibilului, colmatarea mai redusã aradiatorului ši un nivel mai mic dezgomot asupra operatorului.Controlul schimbãrii variabile atrep tei de vitezã îmbunãtãøeštecalitatea schimbãrii vitezei ši efi -cienøa combustibilului în anumiteaplicaøii, permiøând trecerea trans -misiei într-o treaptã superioarã devitezã la o turaøie joasã a motorului.Utilajele din Seria H sunt dotatecu sistem hidraulic cu senzor desarcinã*, care se adapteazã în modautomat la condiøiile de exploa ta -re, pentru a furniza debitul hidraulicnecesar atašamentului, obøinân -du-se o eficienøã ridicatã a con su -mului de combustibil.Cu noua supapã de compensareproporøional-prioritarã a presiunilor,comanda atašamentului a fostîmbunãtãøitã substanøial faøã de

modelele anterioare, astfel încâtridi carea/coborârea ši basculareaînapoi/descãrcarea pot fi operatesimultan, iar controlul ataša men -tului este mult mai fin. Operatoriivor observa o mai mare ušurinøãde realizare a comenzilor, o forøãmai mare de penetrare în grãmadãši o creštere a forøei de ridicare.Sistemul opøional de încãrcareau tomatã a cupei cu agregate(Autodig) automatizeazã completprocesul de încãrcare, sporindproductivitatea ši reducând obo -sea la operatorului. Încãrcarea au -tomatã a cupei asigurã cicluri deîncãrcare mai rapide ši mai line šifactori de umplere mai buni, fãrãca operatorul sã fie obligat sãmanevreze comenzile. În acest fel,operatorii mai neexperimentaøi potobøine aceleaši performanøe ca šicei experimentaøi.Sistemul opøional antitangaj re du -ce šocurile ši balansul pe verti calãîn timpul operaøiilor de încãrcare šitransport pe teren accidentat, îm bu -nãtãøind deplasarea, performan øeleši reøinerea încãrcãturii. Ope ratoriivor cãpãta încredere, depla sându-secu viteze mai mari în timpul ope -raøiilor de încãrcare ši transport,

reducând timpii ciclurilor ši mãrindproductivitatea.Utilajele din Seria H oferã ope -ratorilor un nivel ridicat de confort,concomitent cu un efort minim demanevrare, comenzile proiectateer gonomic garantând un grad înaltde satisfacøie, câšti gân du-le loiali -tatea. Mediul de lucru este con -ceput pentru eficienøã ma ximã.Electronica ši sistemele hidraulicerevoluøionare conduc la realizareaunei productivitãøi re mar cabile încondiøiile unui efort minim. Comen -zile electrohi drau lice** asigurã con -trolul cu rãspuns prompt, uniformši precis al cupei ši braøelor deridicare ši dimi nueazã vibraøiilever ticale care se propagã prinpodeaua cabinei, re ducând obo -seala operatorului. Scaunul cususpensie pneumaticã din SeriaCat C500 Comfort este solid šidurabil, fiind reglabil, pentru a fiadecvat operatorilor de orice talie.Direcøia comandatã** este un sis -tem hidraulic cu debit ši presiunevariabile continuu ši permanent,care permite articularea completãa utilajului la o rotire de ±70° a vo -lanului. În cazul direcøiei conven -øionale sunt necesare douã pânãla trei rotaøii complete ale volanuluipentru o articulare completã. Vola -nul utilajelor cu direcøie coman -datã conøine comutatorul de se -lec øie a direcøiei Înainte/Punctmort/Maršarier ši butonul pentrutre cerea într-o treaptã superioa -rã/inferioarã de vitezã, astfel încâtmâna stângã a operatorului sã poa -tã rãmâne întotdeauna pe volan.Utilajele din Seria H au o gamãde dotãri, atât standard, cât ši op -øionale, concepute sã reducã vi bra -øiile normale ale utilajului ši nivelul

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009 47

046-049 adv cat:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:29 AM Page 47

Page 48: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

de zgomot. Puntea spate os cilantãurmãrešte conturul solului, permi -øând totodatã cabinei sã îši men -øinã poziøia. Cabina este atašatã lašasiu cu suporøi elastici concepuøisã reducã šocurile de la sol.Amortizarea cilindrului încetineštecupa pe mãsurã ce atinge limitelecursei, evitând šocurile în utilaj.Utilajele din Seria H au vizibilitateexcelentã atât spre partea din faøã,cât ši spre partea din spate. Gea -mul plat, fãrã distorsiuni, se întindepânã la podeaua cabinei, pentru ovizibilitate excelentã asupra cupei.Štergãtoarele cu stropitori de laam bele geamuri, din faøã ši dinspate, le menøin curate în orice con -diøii. Acoperišul cabinei are canalecare dirijeazã apa pluvialã cãtrecol øurile acesteia, menøinând gea -murile curate.

Dispunerea componentelor încãr -cã toarelor din seria H s-a realizatøinând cont în permanenøã de teh -nicianul de service. Astfel, acesteaau fost concepute pentru ca inter -venøiile de service ši întreøinere sãfie mai ušoare ši mai rapide, re -ducând timpul de inactivitate. Cen -trele de service hidraulic ši electricsunt amplasate convenabil ši bineprotejate, vizoarele sunt ušor de ve -rificat ši fac ca operaøiile de ser vicede rutinã sã fie rapide ši ušoare. Sistemul de lubrifiere automatã,op øional, asigurã ungerea precisãa axelor ši bucšelor la intervalelespecificate, reducând uzura com -ponentelor ši contaminarea cau -zatã de lubrifierea excesivã.O gamã largã de tipodimensiunide cupe este disponibilã pentruîncãrcãtoarele seriei H, pentru a fi

adaptate fiecãrei aplicaøii. Gama cu -prinde: cupe universale, cupe pen -tru excavare generalã, cupe pentrupiatrã, cupe pentru descãrcare laînãløime. Dispozitivele de cuplarerapide permit operatorului sã exe -cu te o varietate de sarcini cu ace -laši utilaj ši diverse echipamentede lucru, asigurând o versatilitateexcepøionalã. Echi pate cu pieseactive GET, ele asi gurã o penetrareušoarã în grã madã, factori deumplere mai buni ši cicluri de în -cãrcare mai rapide. Noul sistemCaterpillar de dinøi din seria KTM

este mai durabil, este fixat maistrâns ši se schimbã mai re pede.Pe încãrcãtoarele din seria H maipot fi montate furci pentru paleøi,braøe pentru manipularea mate ria -lelor ši graifere. n

• * cu excepøia 980H• ** cu excepøia 938H ši IT38H

A D V E R T O R I A L

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200948

938H 950H 962H 966H 972H 980H IT38H IT62HMotor Cat®C6.6 Diesel Cat®C7 Diesel Cat®C7 Diesel Cat®C11 Diesel Cat®C13 Diesel Cat®C15 Diesel Cat®C6.6 Diesel Cat®C7 Diesel

cu tehnologie cu tehnologie cu tehnologie cu tehnologie cu tehnologie cu tehnologie cu tehnologie cu tehnologie

ACERTTM ACERTTM ACERTTM ACERTTM ACERTTM ACERTTM ACERTTM ACERTTM

Putere brutã (kW/CP) 147/200 la 2100 162/220 172/234 213/290 232/315 293/398 147/200 la 2100 172 /234

(SAE J1995) rot/minut rot/minut

Putere netã (kW/CP) 134/182 la 2100 147/200 la 1800 158/215 la 1800 195/265 CP la 1800 214/291 la 1800 260/354 la 1800 134/182 CP la 2100 158/215 la 1800

(ISO 9249) rot/minut rot/minut rot/minut rot/minut rot/minut rot/minut rot/minut rot/minut

Masa 15100-15 600 18400- 19500 19500-20630 23800-27300 25800- 27500 31000-33300 15500-16100 21650-22 270

operaøionalã (Kg)

Capacitatea cupei (m3) 2,3 – 3,0 2,7-4 2,9- 4,3 3,5 ši 4,8 3,8-5,5 4,5-6,1 2,3-5,4 3,3-8.4

Casetã tehnicã

046-049 adv cat:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:29 AM Page 48

Page 49: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

014-027 mega tehnic:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:03 AM Page 25

Page 50: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

N O U T Ã Ø I

50

Stivuitor nou de capacitate marepentru manipularea exterioarã ši cea interioarã

În acest fel, un singur stivuitor de

ridicare este folosit pentru trans -

portarea încãrcãturii de la depo -

zit pânã la platforma camionului (ši

invers), ušurând procesul ši fã -

cân du-l mai rapid. Stivuitorul are

3 punc te structurale (2 roøi in dus -

triale, 1 roatã de transmisie) cu

suporturi de stabilitate sub cabinã.

Šasiul deøine o contragreutate pen -

tru a reduce centrul de greutate al

stivuitorului ši pentru a obøine un

nivel excelent de stabilitate. Locul

operatorului este spaøios ši ergo -

nomic. Stivuitorul este dotat cu un

scaun cãptušit, având ajustãri indivi -

dua le. Comanda electricã a direcøiei

este silenøioasã ši nu necesitã mult

Stivuitorul XRSac cuanvelope de cauciuceste ideal pentruoperaøiuni deridicare atunci cândeste necesar unsingur utilaj pentruinterior ši exterior.Manipularea mate -rialelor în exteriorare loc deseori pe osuprafaøã denive latã,care nu corespundestivuitoarelor cu roøidin poliuretan, spe -cifice stivuitoarelorde interior pentrudepozite. În schimbeste foarte ušor delucrat în exterior custivuitoare cu anve -lope de cauciuc.

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

Modelul XRSac este un stivuitor ideal de ridicare pentru manipularea în exterior, cât ši în interior

Noul OM XRSac – de asemenea pentru manipularea în interior

050-051 noutati OM:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:30 AM Page 50

Page 51: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

N O U T Ã Ø I

efort din partea operatorului. Vola -nul deøine o poziøie ajustabilã pen -tru a putea fi poziøionat în funcøiede necesitãøile operatorului. Demnde menøionat este cã, pe lângã di -recøia electricã, efortul depus pen -tru direcøionare poate fi ajustat înfuncøie de dorinøele operatorului.Modelul XRS este echipat cu unmotor puternic de tracøiune, de 6.5 kW CA. Unitatea de tracøiune(motor – transmisie – roatã cau ciuc)are un sistem de suspensie paten -tat, care reduce pericolul de rãs -turnare ši previne uzura volanului. Pompa hidraulicã are un motorputernic de 14 kW CA. Toate func -øiile hidraulice sunt acøionate demanete. Stivuitorul este dotat cu unbraø rabatabil. De asemenea, are ofrânã de picior (cu ajutorul unei pe -dale) care acøioneazã asupra roøi -lor industriale. Frâna de inversarecomutã butonul de direcøie ši apa -sã pe pedala de accelerare. Stivui -torul este dotat, de asemenea, cuo reducere a frânãrii atunci cândpiciorul este luat de pe pedala de

acceleraøie. Frâna electromagne ticãare funcøia frânei de parcare (butonconsolã). Sunt disponibile douã car -case pentru baterie, pen tru adap -tarea la sarcina utilã. Op øional estedisponibilã o înlãturare lateralã abateriei, folosind un troliu extern.OM oferã o gamãcompletã de pro -du se pentruechipa ment (sigur)fia bil de depozitare,inclu zând trans pa -leøi, sti vui toare deînãl øime, cãru cioareši stivui toare VNApentru ce rin øele in di viduale aleclien øilor. www.om-mh.com.

OM Carrelli ElevatoriOM Carrelli Elevatori,lider pe pia øa ita lia nãîn sectorul mani pu -lãrii materialelor, apar -øine grupului Kion,principalul produ cãtor

din lume. Grupul are fabrici înEuropa, America de Sud ši China,cu apro xi mativ 22.000 de an gajaøi.În cadrul grupului Kion, OM CarrelliElevatori este marca cea maieficientã în reprezentarea valorilorcum ar fi siguranøa, foca lizarea peclienøi ši dinamismul. Cu sediul înLainate (MI), 6 filiale ši 2 fabrici depro duc øie în Italia ši una în China,3 filiale în Europa ši 1 în China, OMare 1.276 angajaøi, 2.800 tehnicienicalificaøi ši 1.350 a gen øi de vânzãri.Gama largã de produse, reînnoitãîn ultimii cinci ani, a fãcut din OMuna din cele mai competitive com -panii ale pie øei. n

www.om-mh.com

Stivuitorul de înãløime are 3 puncte structurale, cusuporturi de stabilitate sub cabinã

Modelul XRSac cu anvelope de cauciuc pentru lucrãrile pe diferite feluri de suprafaøã

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009 51

050-051 noutati OM:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:31 AM Page 51

Page 52: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

E C H I P A M E N T E D E L U C R U

52

Utilaje ši echipamente hidraulicepentru construcøii, montate pevehicule comerciale (II)

Controlul secvenøial [2]În scopul obøinerii unor greutãøiidea le la echipamentele proiectate,sistemul de control secvenøial estenecesar sã lucreze pe unul saumai multe braøe extinse. Acesta aregrijã ca prima operaøie de extensiesau retragere la toate braøele marisã se facã începând cu o extensiemicã. Patentul, referitor la controlulsecvenøial «tub în tub, cu pasaj in -tern de ulei», este o soluøie tehnicãperfectã pentru realizarea siste mu -lui tubular de extensie.Beneficii:

- efortul static la sistemul de ex -tensie al braøului reprezintã o con -diøie de proiectare idealã pentrustabilirea greutãøii construcøiei;

- hidraulica este integratã în ci -lindrul de extensie al braøului šiaceasta reprezintã o protecøie ex -ce lentã pentru avarie.Cum lucreazã?În fig. 26, a, b, c ši d este arãtatprincipiul de lucru la controlulsecvenøial [2].Când extindem cilindrul, uleiul cur -ge dupã contactul P1 cu fiecare val -vã de control Z1, pânã când îmbo -

gã øešte complet cursa (fig. 26a);

Dupã ce s-a fãcut alimentarea com -

pletã a cursei, lichidul trece prin

pasajul tubular X, închizând în sus

drumul la conectarea P2, ši cu ea,

la cilindrul urmãtor (fig. 26b).

Când retragem cilindrul este supli -

men tatã curgerea lichidului în func -

øie de presiunea ce trece via R1, pis -

tonul se retrage aproximativ 3 cm

(aproximativ 1 inch), pânã când cur -

gerea lichidului în pasajul tubular X

se închide. Acum, ultimul cilindru,

sau ultimii cilindri necontrolaøi,

poate fi retras, iar uleiul trece de la

piston prin P1 (fig. 26c).

Când valva secvenøialã Y este des -

chisã prin šoc, stop mecanic, uleiul

care se gãsešte în pasajul A trece

la toøi cilindrii urmãtori care pot fi

retraši unul dupã altul (fig. 26d).

Proiectarea CAD a macaralelorfolosind tehnologia cu elementfinit [2] (fig. 27).

Palfinger a fost printre primele fir -

me care au proiectat macarale pe

display, folosind tehnologia ele men -

tului finit. Compania are în acest

domeniu o experienøã de peste

20 de ani, fiind lider în domeniul

tehnologiei de proiectare pe cal cu -

lator a macaralelor.

Fabricarea macaralelor de înaltã teh -

no logie constã în faptul cã toate

ele mentele, pornind de la rulmen tul

de rotire, sunt proiectate cu aju to -

rul calculatorului, aplicând tehnolo -

gia elementului finit. Astfel, prin

proiectarea coputerizatã, se asi gu -

rã o optimizare economicã a greu -

tãøii macaralei în funcøie de sarcina

de lucru impusã prin temã.Dupã executatrea modelului func -øional se trece la mãsurarea rezis -tenøei construcøiei ši la efectuareatestelor de anduranøã. Adoptândmã surarea rezistenøei construcøieiši efectuarea automatã a testelor

Prof. univ. Laurenøiu Sârbu Universitatea Tehnicã deConstrucøii Bucurešti Alexandru Sârbu, student anul IV ing. seralFacultatea Utilaj TehnologicUniversitatea Tehnicã deConstrucøii Bucurešti

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

Fig. 26a Fig. 26b

Fig. 26c Fig. 26d

052-063 echipamente sarbu:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:41 AM Page 52

Page 53: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

E C H I P A M E N T E D E L U C R U

de anduranøã, Palfinger asigurã pen -tru macaralele proiectate respec -tarea duratei de service înainte deintrarea lor în producøia de serie [2].Macarale de uz general HIAB XS166 de 13 -17 tm montate pecamion [5, 6]. HIAB a aplicat o serie de inovaøiiin ginerešti în construcøia primeicla se de macarale de 13-17 tm (fig. 28-40) [6]. Echipamentul HIABSX 166 are un braø articulat careface ca macaraua sã fie total fle xi -bilã ši foarte productivã. Maca rauapoate fi dotatã cu diferite sis te mede control avansat. De exemplu, le -gãtura cinematicã E face posibilãridicarea unor sarcini cu mišcarealegãturii în interior de la coloanã, iarcu o altã legãturã cinematicã, prinridicarea braøului la poziøiile supe -rioa re (fig. 30, 37, 38 ši 39) [6]. Maca -raua dispune de un moment marede rotire care face posibilã ope ra -rea sarcinii, chiar ši în situa øia pla -sãrii macaralei pe un teren înclinat.Supapa de blocare a sarcinii estecombinatã cu ruperea furtunului cusupapã de blocare montatã în in -teriorul cilindrului. Pentru macaralele HIAB cu mo men -tul capabil de peste 6 tm, meca nis -mul de rotire este amplasat în baiade ulei. Aceastã soluøie face came canismul de rotire sã se men -øinã în bune condiøii de funcøio na -re la o duratã mare de timp, lucrucare face posibilã utilizarea maca -ralei în aplicaøii extreme.Cilindrii pentru extensia braøului potfi montaøi la partea superioarã a bra -øului sau în lateral (fig. 30 ši 38) [5].Aceste poziøii influenøeazã dimen -siu nile macaralei ši accesul simplula sistemul de extensie al braøului.Tronsoanele extensibile au secøiu -

nea de tip hexagonal. Profilul hexa -

gonal al secøiunilor de braø este în -

totdeauna perfect echilibrat. Aceas -

tã formã asigurã tronsoanelor o su -

pra faøã mare de sprijin. Profilul

mini mizeazã ši sãgeata braøului

solicitat la încovoiere, iar în plus

reduce costurile de mentenanøã ši

crešte eficienøa sa.

Profilul hexagonal asigurã folosirea

unor patine mari de sprijin pentru

alunecarea tronsoanelor mobile. Ast -

fel, extensia braøului se face ušor ši

cu uzura minimã a patinelor de

sprijin (fig. 39 ši 40) [5, 6].

La macaralele HIAB, cuplajele JIC

sunt standardizate. Ele asigurã o

cuplare/decuplare rapidã, fiind foar -

te ušor de deconectat pentru ser -

vice. Fixarea construcøiei macaralei

pe šasiul de camion se face în 3

puncte (fig. 28) [6].

Suporøii laterali de sprijin ai maca -

ralei asigurã o mare stabilitate în

timpul lucrului, de exemplu, la func -

øionarea instalaøiei cu echipament

de excavator sau la alte solicitãri,

care conduc la performanøe de

mare stres (fig. 31 ši 32) [6]. Poziøia

stabilizatoarelor este controlatã prin

intermediul telecomenzii (fig. 35sau 36) sau prin control manual.

Macaralele cu momentul capabil

de 3 tm se pot echipa ši cu sta -

bilizatoare raba ta bile pe cele douã

boruduri ale ca mionului, de tipul

celor prezen tate în fig. 32 [6].

Sistemul de control HIAB [6] Sistemul de control HIAB se ba -

zea zã pe supapa Volvo 80. Siste -

mul HiDuo vine cu soluøia XS, care

asigurã controlul mišcãrii de la dis -

tanøã ši sistemul inteligent SPACE

4000 (fig. 34) [6]. Aparatul bene -

ficiazã de sistemul de co man dã de

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009 53

Fig. 27

Fig. 28

Fig. 29

Fig. 30

Fig. 31

052-063 echipamente sarbu:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:42 AM Page 53

Page 54: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

la distanøã SPACE 4000, iar func -øionarea este asiguratã de con trolulautomatizat greu (Automatic DutyControl ADC) ši de sistemul auto -mat de control al vitezei de ri di care(Automat Speed Control ASC).Func øiile ASC asigurã o creštereušoarã ši continuã a capacitãøii. XS Drive este o parte din sistemulde comandã HiDuo (fig. 34) [6].Presiunea din cilindru, sarcina latroliul de ridicare ši codul de avariesunt indicate pe display-ul unitãøiiXS Drive (fig. 34). Sistemul de control HiPro [6] Este cel mai simplu ši mai avansatsistem de control al macaralelormon tate pe camion folosit în pre -zent, distribuind vitezã, precizie šisiguranøã. Acest sistem de coman -dã de la distanøã este în combi na -øie cu cel de acøionare CombiDrive,cu cel inteligent SPACE 5000 ši cusupapa Volvo 91. CombiDrive 5000este o parte a sistemului de con -trol HiPro. Cele 24 de funcøii aleCombiDrive 5000 pot fi cobinateîntre ele proporøional la fel de binela intrare ši iešire, la pornirea ši laoprirea macaralei. Sistemul are lãm -pi de avertizare ši sonerie de avarie(fig. 36). Capacitatea de ridicarecrešte semnificativ cu sistemul decontrolul automat al vitezei (ASC).Pompa ajutã la distribuøia curgeriiuleiului (Pump Flow Distribution

PFD) ši maximizeazã producti vi -tatea prin asigurarea operaøiilorultra-fine pentru toøi timpii de lucru(fig. 37, 38, 39 ši 40) [5, 6]. Pump Flow Distribution (PFD) [5, 6].Macaralele HIAB asigurã di rect, cumâna operatorului, coman da ule iu -lui în timpul lucrului. Mišcareafluidului macaralei prin intermediuljoystick-ului se face cu aplicareacâtorva funcøii simultan. Când vremsã obøinem mai mult de la aceamacara, fiecare funcøie poate sãlãrgeascã utilitatea nu numai prinasigurarea unui debit de ulei su -plimentar. Rezultatul însã poateface acøionarea macaralei nepre -vã zutã, dacã aceasta nu este echi -patã cu sistemul PFD. Sistemulinovativ distribuie proporøional ule -iul, dupã cum operatorul mišcã le -

vierul de comandã. Toate funcøiilecontinuã sã lucreze fãrã sã existeo perturbare sau o surprizã cândcerem sã curgã mai mult ulei de -cât este necesar. O parte din uleiulscurs este recuperat, iar întreagavitezã de dinainte începe din nousã fie folositã total. PFD poate veri -fica folosirea extremã a instalaøieiîn practicã. Dacã uleiul curge cuun debit de 100 l/min, sistemuleste activ (trei timpi pe ciclul desarcinã, pentru utilizarea obišnuitã).Maximul de productivitate se poa -te realiza pentru macara numai cusistemul PFD. Sistemul inteligent [5, 6] Toate funcøiile electronice sunt ma -na geriate de computer cu sistemulSPACE, care divide asistarea inteli -gentã a macaralei. Sistemul SPACEeste foarte ušor de folosit. Se dauo serie de indicatori care aratãinformaøiile vitale pentru operator.De exemplu: presiunea din cilindrueste monitorizatã continuu pe dis -play. Observând acest indicatorputem foarte ušor sã poziøionãmbraøul pentru ridicarea sa la capa -citate maximã. Sistemul inteligent SPACE este dis -ponibil în diferite pachete; fiecarecrešte numãrul funcøiilor avansateši mãrešte productivitatea. Maca ra -ua este echipatã ši cu sistemul deprotecøie a operatorului (Ope ra tor

E C H I P A M E N T E D E L U C R U

Fig. 32

Fig. 33

Fig. 34 Fig. 35 Fig. 36

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200954

052-063 echipamente sarbu:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:42 AM Page 54

Page 55: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

052-063 echipamente sarbu:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:42 AM Page 55

Page 56: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

E C H I P A M E N T E D E L U C R U

Protection System OPS). Aria de

blocare a mišcãrii braøului este

definitã cu ajutorul senzorilor de

unghi ai braøului, montaøi pe cele

2 braøe. Un al 3-lea senzor este

mon tat la baza macaralei ši înre -

gis treazã unghiul de rotire ši po -

ziøia braøului (fig. 33) [6].

Toate pachetele SPACE bene fi cia -

zã de un avansat sistem de pro -

tecøie peste încãrcãturã (Over Load

Protection OLP System) (fig. 29) [6].

Monitorul sistemului OLP indicã aria

de lucru a macaralei, incluzând

bra øul auxiliar, troliul de sarcinã ši

braøele comandate manual. În

fig. 29 sunt indicate mišcãrile care

trebuie oprite când acestea repre -

zintã un risc real pentru excedentul

limitei macaralei, ši respectiv posi -

bilitatea contiunãrii acelor mišcãri

particulare prin care se asigurã se-

curitatea macaralei. Producti vi tatea

este asiguratã de funcøiile siste me -

lor: Automatic Duty Control (ADC),

Automatic Speed Control (ASC) ši

Pump Flow Distribution (PFD).

Aces te funcøii pot fi folosite inde -

pendent sau sub forma lor com -

binatã. Important pentru personalul

deservent este cã se pot utiliza

codul indicatorului ši data ciclului

de sarcinii, care, de altfel, este sto -

ca tã în sistem. Aceastã informaøie

poate fi folositã pentru analizã ši

feed back de cãtre client, pentru a ve -dea cum a fost folositã macaraua [6].

Echipamente pentru încãrcatdešeuri [1, 3, 4] Eurobody a lansat pe piaøã o nouã

gamã necesarã tipului de transport

special pentru špan, dešeuri, fier

vechi. Firma asigurã produse în

funcøie de sarcina de încãrcare so -

li citatã ši de tipul mãrfii trans por -

tate astfel:

- Toate hook-lifturile comer cia li -

zate au în standard comandã cu

cablu spiralat în cabinã, rolã sta bi -

lizatoare spate ce asigurã maši nii

o mai bunã repartizare a sarcinii

pe punøi ši o mare stabilitate în

mo mentul încãrcãrii/descãrcãrii

containerului.

- Se va evita ridicarea axei faøã

de la sol, iar axele spate nu se vor

supraîncãrca; astfel se evitã ape -

larea service-lui pentru problemele

de suspensie. Fiecare hook-lift este

dotat cu girofar de culoarte galbe -

nã ši cu avertizare sonorã atunci

când lucreazã.

Fig. 37

Fig. 38

Fig. 39

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200956

052-063 echipamente sarbu:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:42 AM Page 56

Page 57: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

E C H I P A M E N T E D E L U C R U

- Cârlige de ridicare a sarcinilor

de 3 sau 5 tone. Aceste tipuri se

pot monta pe vehicule din gama

ušoarã, care pot avea acces în

zonele cu limitãri de greutate ši pe

strãzi înguste (fig. 41). În fig. 42este prezentatã soluøia cu cilindrul

metalic plasat în spatele šasiului,

comandat prin cilindrii hidraulici ce

asigurã stabilitatea camionului la

tragerea containerului încãrcat pe

šasiu [3].

Cârlige cu sarcina medie de ri di -care între 8 ši 17 tone (fig. 43) [3] Cârlige cu sarcina cuprinsã între

20 ši 33 tone (fig. 44, 45 ši 46) [3].

Acestea se monteazã pe vehiculeši asigurã translatarea containe ru -lui. Totodatã se pot instala simultanši macarale hidraulice MEC careasi gurã încãrcarea containerului.Ma caralele MEC sunt echipate cudiferite accesorii: graifer de špan,cupã etc. Macaralele sunt dotatecu scaun la înãløime pentru o bunãvizibilitate asupra locului de mun cã.Pentru asigurarea unei stabi li tãøideosebite sunt instalate dispo zitivede calare care descarcã sar cinape punøile spate ale vehicu lului(fig. 46) [3].Cârligul hidraulic (hook-lift) de în -cãr care a containerelor este pre -vãzut cu stabilizator hidraulic, iarcomenzile se transmit prin coman -dã radio. Mišcãrile echipamentuluisunt limitate prin senzori, asigu -rând o stabilitate deosebitã vehi -culului purtãtor. La partea din spateeste prevãzut cu role de ghidarepentru container, iar în timpul trans -portului containerul este asi guratprintr-un sistem hidraulic de blo -care (fig. 42) [3]. Construcøia esteurmatã de omologarea RAR pentruîntregul vehicul ši de autorizareaISCIR pentru echipamentele hidraulice.Eurobody monteazã echipamente

hidraulice pentru încãrcarea con -tai nerelor cu dešeuri, cu volumecu prinse între 5 ši 15 mc. Acesteechipamente hidraulice se pot mon -ta pe šasiuri de tipul (4x2), (6x4) ši(6x2) (fig. 41, 43, 44, 45, 46).Echipamentele hidraulice cu douãbraøe sunt folosite pentru încãr ca -rea containerelor ši au sarcina deridicat cuprinsã între 2 ši 35 tone.Aceste echipamente sunt prevã zu -te cu limitator de moment, iar lapartea din spate cu douã stabili -zatoare hidraulice, care asigurã unechilibru deosebit vehiculului aflatîn faza de descãrcare (fig. 47) [3].Utilajele sunt executate în confor -mitate cu normele europene învigoare. Faza de construcøie esteanticipatã printr-un calcul de sta -bilitate care dã informaøiile nece -sare despre centrul de greutate,sarcinile pe axe ši sarcina utilã.Braøele de ridicare au lungime fixãsau sunt extensibile, aceastã op -øiune ajutând la încãrcarea contai -nerelor cu pereøi care au înãløimivariabile (fig. 44 ši fig. 46).O prezenøã notabilã pe piaøa ro -mâneascã este ši Grupul HIAB,care se poate lãuda cu produsede calitate. Modelul Multilift XR 21Seste un echipament tip hook-liftcare poate ridica pânã la 21 tone.Funcøionarea cârligului ši sistemulsãu de comandã sunt arãtate înfig. 48 a, b ši c [1, 4].

Fig. 40

Fig. 41

Fig. 42

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009 57

052-063 echipamente sarbu:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:42 AM Page 57

Page 58: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

E C H I P A M E N T E D E L U C R U

Componentele echipamentului vin

direct de la producãtor. HIAB este

parte a Cargotec Corporation, în

Ro mânia realizându-se doar asam -

blarea lor pe autošasiu. Producã -

torul lanseazã împreunã cu echi -

pamentul ši un kit de montaj în

funcøie de tipul autošasiului, pentru

a putea fi asamblat cu ušurinøã.

Fixarea pe šasiu se face cu šuru -

buri, efectuând o singurã sudurã

între plãcile kit-ului de montaj, în

timp ce în partea din faøã prin -

derea este elasticã. Multilift XR 21S

este un echipament «2 în 1». În

cazul containerelor, acestea pot fi

lãsate jos ši înlocuite cu un alt

echi pament, vehiculul putând fi

folosit ši ca basculantã clasicã.

Ast fel, bena se fixeazã, devine rigi -

dã ši basculabilã. Acest echipa -

ment este folosit cel mai des pen tru

reciclarea dešeurilor.

Cârligul montat în capul hook-lif tu -

lui este forjat, fiind sudat pe rotund,

pentru a se evita secøionarea ma -

te rialului în cazul tensiunilor. De

asemenea, legãtura dintre braø ši

cârlig este rotunjitã, astfel fiind

îndepãrtate eforturile de îmbinare.

Prinderea cilindrilor la braø se face

prin intermediul unei piese forjate

care a fost conceputã special

pentru a repartiza uniform forøa dincilindri pe o zonã cât mai mare,ceea ce conduce la o solicitare sen -sibil mai redusã asupra ca drului.Zonele de la capetele echipamen -tului, formate din articulaøia cilin dri -lor sau din cablaje, sunt acoperitecu apãrãtori de plastic, atât pentruprotecøie, cât ši pentru design. Totîn partea din spate a echipa men -tului s-a recurs la metoda de „rigi di -zare în X”, pentru a prelua ten siu -nea la încãrcarea ši descãr ca reacontainerelor. Comanda pentrudis tribuitorul exterior se realizeazãcu ajutorul unui dispozitiv tipjoystick ce poate fi acøionat directdin cabinã (fig. 48c). Šoferul bene -ficiazã, de asemenea, de un dis -play unde sunt afišate codurile deeroare în momentul în care aparprobleme, cauzele defecøiunilor pu -tându-se astfel identifica imediat.Unitatea de comandã exterioarãeste protejatã cu o cutie din plastic(fig. 48b). Comanda electronicã seface prin douã cabluri. Aceastãcomandã este de tipul CAN-BUS,fãrã relee, bazatã pe senzori, dis -tribuitoare Rexroth ši curenøi defrec venøã diferitã pentru fiecarecomandã. HIAB este singurul pro -ducãtor care folosešte aceastãtehnologie la hook-lift.Gama Multilift pornešte de la 2 toneši ajunge pânã la 26 tone, fiindpotrivitã pentru numeroase apli ca -øii. Distribuitorul HIAB în România,Hiarom, oferã o gamã complexãde echipamente folosite la mani -pularea sarcinilor, incluzând maca -rale pentru construcøii ši transportHIAB, cârlige pentru manipulareacontainerelor tip hook-lift, marcaMulti lift, motostivuitoare montate înspatele šasiurilor Moffet, obloane

Fig. 43

Fig. 44

Fig. 45

Fig. 46

Fig. 47

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200958

052-063 echipamente sarbu:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:43 AM Page 58

Page 59: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

052-063 echipamente sarbu:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:43 AM Page 59

Page 60: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

E C H I P A M E N T E D E L U C R U

ridicãtoare Zepro ši macarale Jon -sered-Loglift folosite pentru mani -pularea buštenilor sau a dešeurilorreciclabile [1].

Bene basculabile (fig. 49) [3] Eurobody echipeazã vehicule in -dustriale cu bene basculabile pos -terior sau pe trei direcøii. Acestease pot monta pe vehicule de ca pa -citate micã de transport cu douãaxe, cum ar fi: Peugeot, Renault, Mer -cedes Sprinter, Citroën, Volkswa -gen, Ford etc. Obloanele pot fi dinaluminiu sau din oøel (fig. 49) [3].Cilindrul telescopic de bascularese monteazã central, iar pentru ac -tivarea sistemului de basculare sepoate folosi un sistem cu prizã deputere montatã pe cutia de vitezesau o electropompã hidraulicã. Sis -temul cu electropompã hidraulicãse folosešte pentru acøionarea

unor bene montate pe vehiculeušoare. Benele basculabile pot fimontate împreunã cu macaralelede construcøii PM sau cu macaralede încãrcat fier vechi, dešeuri me -talice etc. Benele basculabile pot fidreptunghiulare sau semi ro tunde,în funcøie de alegerea clientului.Montarea macaralelor MEC îm -preunã cu o benã basculabilã estefolositã pentru transportul dešeu -rilor, al fierului vechi, al španului.Montarea macaralei PM împreunãcu o benã basculabilã este folositãde firmele de construcøii pentru echi -pele de intervenøie, pentru apro vi -zionarea šantierelor de construcøiicu materiale de construcøii (cãrã -mizi, BCA, cât ši nisip, pietriš etc.). Pentru fiecare montaj de echi pa -ment hidraulic, alegerea soluøiei sis -temului de transport, camion sin -gu lar sau cu remorcã (fig. 50), seface un calcul de stabilitate, astfelîncât utilajul sã poatã fi exploatat încondiøii de siguranøã (fig. 51, 52) [3].La echipamentul de macara sepoate ataša o gamã largã de dis -pozitive de încãrcare indicate înfig. 53. Ele constau în graifere deîncãrcare pentru bušteni ši pentrušpan, dispozitive de încãrcat euro -pa leøi, cupe de încãrcat materialvrac, cupe pentru demolãri ši sor -tãri, dar ši diverse echipamente deîncãrcat [3].

Fig. 48a

Fig. 48b

Fig. 48c

Fig. 49

Fig. 50

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200960

052-063 echipamente sarbu:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:43 AM Page 60

Page 61: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

052-063 echipamente sarbu:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:43 AM Page 61

Page 62: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

Programul folosit de Eurobody pen trucalculul de stabilitate este unul de -dicat unei asemenea apli caøii. Estecel mai performant pro gram ši estefolosit de toøi caro sierii im por tanøi [3].Vehiculele echipate cu lifturi hi drau -

lice sunt folosite pentru transportulmaterialelor sanitare ši al materia -le lor vine cu finisaje în construcøii [3].ANTEO SpA vine cu o gamã va -riatã de produse care se pot mon -ta pe vehicule utilitare, cum ar fi:

Iveco Daily, Renault Master sauMascott, Mercedes Sprinter sauVario, Citroën Jumper, Fiat Ducato,Peugeot Boxer, Volkswagen IT etc.Obloanele pot ridica între 750 kg ši3.000 kg ši se pot monta atât pemašini, cât ši pe semiremorci sauremorci. Lifturile (obloanele ridicã -toare) se închid clasic, pe spate, înlocul ušilor sau peste uši, sau suntretractabile [3].Lifturile hidraulice pe jumãtate cu sar -cinã de 750 kg au avantajul cã sepot folosi la încãrcare/des cãr care,permiøând utilizarea ušii din spate, rã -masã liberã, fãrã a acøiona liftul [3]. n

Bibliografie1. Stoian, A. - Bun la agãøat HIABMultilift, Construcøii, Revista Cargo& Bus, Anul XIII, (140), Nr. 1 ianuarie2008, pag. 74-75 2. * * * - Palfinger crane, features &benefits, Palfinger KP Pocet salem1+E, Palfinger, 05/06, pag. 46 3. * * * - Utilaje ši echipamente hi -drau lice pentru construcøii, Echi pa -mente specializate de încãrcare,Euro body importator exclusiv pen trumacaralele PM ši MEC, pag. 10, 2008 4. * * * - Multilift Next GenerationHook lifts XR 21S, Get hooked onlifting, Multilift, A Hiab Company,Finland, 20065. * * * - HIAB XS 166 Range 13-17 tm,Product brochure, Divizia de ma -carale pentru uz general HIAB 6. * * * - HIAB Features, Salessupport, HIAB Finland

Fig. 51 Fig. 52

Fig. 53

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200962

E C H I P A M E N T E D E L U C R U

052-063 echipamente sarbu:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:44 AM Page 62

Page 63: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

052-063 echipamente sarbu:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:44 AM Page 63

Page 64: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

A D V E R T O R I A L

64

Concasare fãrã limite

Bineînøeles, nu existã con ca -soare universale care sãacopere orice necesitate, ši

din acest motiv sistemele mobilede concasare sunt binevenite pen -tru astfel de aplicaøii. În plus, pentruaplicaøii ca cea descrisã mai sus,cupele de concasare sunt de celemai multe ori absolut suficiente, uti -lizarea lor oferind numeroase avan -taje cumpãrãtorului. Prin urmare,costul unei astfel de cupe estemult mai mic decât a unei staøii deconcasare. În plus, cupa de con ca -sare se poate monta direct pecircuitul hidraulic al unui excavator,cu sistemele de cuplare rapidã, ope -raøia fãcându-se extrem de ušor.Cele patru modele de cupe de con -casare oferite de cãtre importatorulRomcat Corporation se prezintã subforma unor atašamente ušor demanevrat, versatile, reducând cos -turile prin excluderea transportuluiši depozitarea dešeurilor din ma ri -le ši micile šantiere. Productivitatealor este cuprinsã între 9-50 m3/h,fãcând din aceste atašamente un

instrument extrem de util în acti vi -tatea de šantier. Cupa conca so -rului este folositã de obicei decãtre excavatoarele pe šenile carese gãsesc în mod normal pe šan -tiere, acestea utilizând circuitulhidraulic pentru picon. Unul dintreclienøii de astfel de cupe a spus:“Cupa de concasare a rezolvattoate problemele noastre”, acestaexplicând cã folosešte cupa înšantiere de reciclare, demolare šiexcavare ši totodatã în cele douãcariere proprii.Tehnologia acestor cupe esteidenticã cu cea utilizatã la con -casoarele cu fãlci. Din acest motiv,o astfel de cupã de con casarepoate fi folositã în orice fel de apli -caøie. În domeniul reciclãrii ea sepoate folosi astfel încât materialulsã fie concasat direct în bena unuicamion, evitând nece si tatea unorstocuri de material ši a transpor -tului acestora.Oferta de cupe concasoare:Modele: BF60.1, BF70.3, BF90.3,BF120.4;Capacitate cupã: 0,50-1 m3;Dimensiuni de alimentare:600x400-1.200x450 mm;Setãri falcã: 20-100-20-120 mm;Greutate operaøionalã: 1,50-4,90 t;Utilaj portant: ≥8 ≥32 t. n

Concasareamaterialelor deconstrucøii recicla -bile direct pešantier reprezintão tehnologiemodernã, desutilizatã în prezent.Avantajele suntmultiple: nu suntnecesare cami -oane pentrudepla sarea pedistanøe mari amaterialului rezul -tat din demolãrisau decopertãri,iar materialulconcasat este demulte ori utilizatdirect pe šantierpentru amenajareaunor drumuri deacces de o cali -tate foarte bunãpentru camioane.

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

064-065 adv romcat:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:48 AM Page 64

Page 65: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

064-065 adv romcat:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:49 AM Page 65

Page 66: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

N O U T Ã Ø I

66

JCB 8065 stabilešte un nou reper deperformanøã la categoria šase tone

Excavatoarele midi produsede JCB sunt cunoscute decãtre constructori pentru

performanøa, manevrabilitatea, ver -sa tilitatea ši mentenaøa lor ušor depãstrat. Ši noul model 8065 are labazã tot aceste atribute, dar oferã,totodatã, operatorilor un confort šio vizibilitate cu totul noi. Motorul lui 8065 este ši el nou, unTier III Isuzu Turbo de 40.5 kW(54,3 CP). Acest lucru, alãtruri de oreducere a sistemului aša-numitTailswing, face ca utilajul sã fiefoarte productiv atunci când ope -ratorul este obligat sã lucreze înspaøii reduse.

Mai puternic, mai sigur ši maiversatilNoul excavator are câteva îmbu -nãtãøiri ši la nivel operaøional, prin

braøul acum capabil sã lucreze cuo cupã mai mare. Adâncimea ma -ximã de sãpare este de 4.350 mm,iar înãløimea de basculare este de4.271 mm, ceea ce îl face pe JCB 8065 cel mai mare din clasamidi. Designul ši lipsa îmbinãrilorsudate cresc durabilitatea utilajului,ušurinøa accesibilitãøii de operareši îmbunãtãøesc condiøiile de men -tenanøã.

Noul 8065 este montat pe un ša -

siu îmbunãtãøit ce-i conferã utila -

jului stabilitate suplimentarã în

con diøii accidentate. Ši forøa e mai

bine dozatã datoritã perfor man øe -

lor de rotire (5.3 km/orã) ši up gra de-

ului motorului, fapt ce a dus la

mãrirea efortului de tracøiune: 77 kN.Prin combinarea noilor posibilitãøitehnologice ši prin confortul ši de -signul îmbunãtãøit al noului utilaj,

Constructorulbritanic JCB valansa în cadrultârgului Intermat, ce se va desfãšuraanul acesta între 20 – 25 aprilie,ultimul produs înmaterie de midiex -ca vatoare dincategoria 6 tone,denumit JCB 8065.Excavatorul, careeste pe šenile šiare o geometrie ce-ipermite sã seroteascã chiar šiatunci când se aflãfoarte aproape deun obstacol, estecel mai puternicutilaj de 6 toneconstruit de JCB šivine sã îl înlocu ias -cã pe mai vechiulmodel 8060.

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

066-067 noutati jcb:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:53 AM Page 66

Page 67: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

N O U T Ã Ø I

JCB 8065 ridicã štacheta stan -dardului pentru excavatoarele dinclasa midi. Cabina este izolatãfonic. Dacã se opteazã pentru oversiune de cabinã fãrã cãp tu -šealã, ea va fi în continuare protejatãde vibraøii ši zgomot prin izolaøiamontatã din oficiu. De asemenea,cabina este dotatã cu scaun ceabsoarbe vibraøia, iar comenzilesunt excelent poziøioanate astfelîncât sã poatã fi accesate cuušurinøã, asigurând confortul pen -tru întreaga zi de lucru. Aerul con -diøionat este opøional. Controlul utilajului se poate facemanual sau prin dispozitivul elec -tronic care asigurã precizie šisiguranøã continuã în operare.

Controlul electronic automat este

mai economic ši versatil, deoarece

sistemul hidraulic de încãrcare

garanteazã eficienøã ši siguranøã

pentru toate funcøiile.

Toate piesele care necesitã înlo -

cuiri periodice sunt foarte ušor de

accesat. Poziøionarea longitudinalã

a motorului ušureazã intervenøiilede reparaøii, iar intervalele de ser -vice sunt setate la 500 de ore.Pentru a-i maximiza potenøialul,cupa excavatorului 8065 estecompatibilã cu cea de la JCB 3CXši cu o muløime de alte accesorii fo -losite la utilajele aceleiaši mãrci. n

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009 67

066-067 noutati jcb:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:04 AM Page 67

Page 68: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

E V E N I M E N T

68

Roger Grothe a fost numit“Landscaper of the Year”

Programul “Landscaper of theYear”, sponsorizat de Case,îi adunã pe primii 12 cei mai

buni operatori de utilaje pentru con -strucøii din S.U.A. Cei 12 finališti aufost selectaøi din peste 100 de apli -canøi. Fiecãruia dintre ei i s-a a cor -dat drept recompensã o croa zierãspre Bahamas între 14 ši 17 no -iembrie. În timpul acestei excursii,premiul a fost acordat d-lui Grothe,proprietar al Aloha Landscaping.

În cadrul discursului urmat dupãacceptarea premiului, Grothe a de -clarat cu modestie cã este foarteonorat de distincøie. „Acesta estepunctul culminant a unei lungiperioade de multã muncã, riscuriasumate ši perseverenøã în viziu -nea noastrã comunã, chiar šiatunci când pãrea cã nimic nufuncøioneazã aša cum trebuie”, adeclarat dl. Grothe. „Acest premiuconfirmã credinøa noastrã în ceeace facem ši ne energizeazã pentrua ne urma strategia cu mai multãconvingere ca niciodatã”, a maiadãugat dl. Grothe. Firma Aloha Landscaping a fostpre zentatã pe larg în interiorul ši pe

coperta revistei Total LandscapeCare. Ceilaløi 11 finališti vor apãreaši ei în aceeaši publicaøie de-alungul anului 2009.Pe lângã Grothe, ceilaløi finalištiai programului Landscaper of theYear, 2009, au fost:Gary Anderson de la Gary An der sonLandscaping, Andover, Minnesota;Robert Bangs de la WindsweptGardens, Bangor, Maine;Brian Cuccaro de la New CastleLawn and Landscape, Mohnton,Pennsylvania;Andrew ši Kathleen Dangelo dela The Ohio Valley Group, ChagrinFalls, Ohio;Sid Grant de la Grant GardenGroup, Gainesville, Georgia;Mark ši Kay Halla de la The Mus -tard Seed Landscaping and Gar denCenter, Chaska, Minnesota;Brian Lemmermann de la Somer -set Landscape Maintenance, Chand ler,Arizona;

Case ConstructionEquipment aanunøat pe 9 ianuarie anulcurent cã RogerGrothe, proprietaral Aloha Land sca p -ing of MendotaHeights, Minnesota,a fost numitcâštigãtorul titluluide "Landscaper ofthe Year" în 2009,o distincøieacordatã depublicaøia TotalLandscape Care.

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

068-071 even case:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:59 AM Page 68

Page 69: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

068-071 even case:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:59 AM Page 69

Page 70: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

E V E N I M E N T

Jeremy L. McSorley de la GreenerLandscaping, Lowell, Massachusetts;Jerry Merrill de la Merrill QualityLandscapes, Rexburg, Idaho;David J. Nelson de la Land Ex -pressions, Mead, Washington;Todd Reinhart ši Chad Reinhartde la Reinhart Grounds Maintenance,Bloomington, Illinois.„Dupã mai multe zile petrecute încompania celorlaløi finališti, a fostgreu sã-mi imaginez cã dintr-ungrup de companii extrem de per -for mante va fi totuši aleasã unasingurã,” a spus Grothe. „Inovaøia,leadership-ul puternic, succesul fi -nan ciar, strategia cãtre client, ech i pe -le solide ši integritatea sunt cele maiclare trãsãturi ale acestor companii.”

Acum zece ani, Grothe a decis sã

foloseascã echipamente Case la

lucrãrile pe care le avea. Alegerea

s-a bazat pe fiabilitate ši pe re nu -

mele brandului Case.

„Miniîncãrcãtoarele Case sunt uti -

laje puternice ši fãcute sã dureze.

Ne bazãm pe utilajele noastre în

fiecare zi ši niciodatã nu am avut

dubii cã firma Case nu va fi de par -

tea noastrã la fiecare pas pe care-l

vom face. Suntem recunos cãtori com -

paniei Case ši štim cã mare parte

din succesul nostru de-a lungul ani -

lor a venit ca urmare a colaborãrii

cu ei, care n-au ajutat sã gãsim

utilajul potrivit ši la timp pentru

orice lucrare pe care am avut-o.”

„Ne angajãm sã ne servim clinenøii

pe cât putem pentru a avea suc -

ces”, a spus Jim Hasler, vicepreše -

dinte Case Construction Equipment.

Operatorii de utilaje ši patronii

com paniilor de construcøii sunt cei

mai importanøi în aceastã afacere.

Suntem mândri sã sponsorizãmprogramul care recunoašte aceštioameni dedicaøi.”

Programul The Landscaper of theYear recunoašte operatorii profe -

sio ništi care au o reputaøie foarte

bunã în lumea construcøiilor. De

ase menea, toøi acešti operatori sunt

cunoscuøi în comunitatea indus -

trialã a zonei lor de activitate drept

deøinãtori a diverse recorduri ši ca -

ta logaøi cu titluri de genul "best

practices".

Nominalizãrile pentru titlul din 2010

vor începe în martie 2009. Mai mul -

te informaøii despre acest pro gram

gãsiøi pe www.totallandscapecare.net.

Case oferã constructorilor peste 15 modele diferite de miniîncãr cã -toare pe roøi, pe šenile ši excava -toare de diverse dimensiuni. Deasemenea, Case oferã peste 75 deaccesorii pentru cele mai diverseaplicaøii în construcøii ši în altesectoare industriale. n

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200970

068-071 even case:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:00 AM Page 70

Page 71: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

068-071 even case:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:00 AM Page 71

Page 72: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

E V E N I M E N T

72

În numai cinci ani, cei cinciasociaøi Powertek au reušit sãdezvolte o structurã puternicã,

astfel încât astãzi grupul Powertekeste compus din šapte firme ceactiveazã în România, RepublicaMoldova ši Bulgaria, distribuie ogamã completã de echipamente

pen tru construcøii, transport ši in -dustrie forestierã ši a atins o cifrãanualã de afaceri de 50 de mili -oane de euro.Dupã o evoluøie spectaculoasã pepiaøa de gen din România – co -mer cializare ši închiriere de echi -pamente, producøie de bene šisemiremorci, precum ši propriacom panie de intermediere finan ci -arã a achiziøiilor – anul 2008 aînsemnat pentru Powertek extin de -rea în afara graniøelor øãrii prindeschiderea reprezentanøelor înRepublica Moldova ši Bulgaria. Deasemenea, grupul se extinde ši înøarã prin sucursale ši showroomuriregionale în Timišoara ši Cluj, lacare se vor adãuga în scurt timpIaši ši Constanøa. Powertek a avutîn 2008 realizãri ši pe alte planuri,precum obøinerea acreditãrii ISO9001:2001, implementarea uneiso luøii informatice de gestiune aîntreprinderii bazatã pe OracleAppli cations, ši dezvoltarea spa -øiilor ši a tehnologiei de producøie

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

5 ani de POWERTEK Grupul trece la urmãtorul nivel

Cinci ani dePowertek Group.Cinci ani deechipamenteperformante,demonstraøii deputere, concepteinedite, dar înprimul rând dedezvoltarespectaculoasã.

072-075 even powertek company:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:06 AM Page 72

Page 73: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

E V E N I M E N T

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009 73

proprie din cadrul fabricii de laMoreni (Dâmboviøa). Tentaøia PowertekPowertek este un group non con -formist care impune tendinøe. Timpde 5 ani de zile clienøii sãi au luatcontact cu utilajele Powertek ši audescoperit ce înseamnã puterea,dar ši tentaøia Powertek. Imaginethe power… the temptation…Ši apropo de tentaøie, PowertekGroup a hotãrât sã-ši serbeze ani -versarea de cinci ani în parteneriatcu revista Playboy. Astfel, show -

roomul Powertek situat pe auto stra - da Bucurešti-Pitešti km. 23 a de ve nitspaøiul de joacã al playmate-uluiexotic Aminata, ce a încercat pepielea ei – la propriu! – utilajelePowertek. Pozele le puteti vedea înposterul din revista noastrã ši înultimul numãr al revistei Playboy.“Anul acesta împlinim 5 ani. Avândîn vedere cã în acešti ani amcrescut cât aløii în zece, putemspu ne cã acum ne serbãm majo -ratul. Ne-am dezvoltat spectaculosši acum suntem un grup matur. Am

simøit nevoia sã ne serbãm ma jo -

ratul aša cum se cuvine… cu multã

tentaøie Powertek!”, a declarat Andrei

Necula, directorul general Powertek

Company. Majoratul Powertek Group

înseamnã cã grupul ši-a atins ma -

turitatea ši cã acum va trece la o

altã etapã de dezvoltare.

NEXT LEVEL este, de altfel, con -

ceptul de promovare al grupului

Powertek pentru anul 2009, con -

cept ce apare momentan numai în

stadiu de teasing în promo-urile

grupului. “Conceptul de Next Level

a apãrut firesc. Cu toøii am simøit

cã am atins un prag superior, cã

am încheiat un proces de dez -

voltare ši cã trebuie sã mergem

mai departe. Ši mai departe. Sã

trecem la nivelul urmãtor de dez -

voltare ši de performanøã, sã tre -

cem la Next Level. Este adevãrat

cã ši pieøele din România, Bulgaria

ši Moldova pe care activãm se

confruntã cu criza financiarã, însã

Powertek Group este o companie

cu planuri pe termen lung, fondatã

pe valori puternice – echipamente

de calitate foarte înaltã, profe sio na -

lism, respect faøã de clienøi ši un ser -

vice profesionist –, astfel încât bu ge -

tãm o creštere sigurã ši con stantã

072-075 even powertek company:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:06 AM Page 73

Page 74: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

ši pentru 2009 ši anii ur mã tori”, aadau gat Andrei Necula.Trecerea la nivelul urmãtor va în -semna deci pentru Powertek Groupconsolidarea ši crešterea cons tan -tã, pe baza valorilor care l-auconsacrat, ceea ce ne aminteštede sloganul lor de anul trecut:“Looking back, moving forward”; pebaza experienøei acumulate încinci ani de existenøã ši a unor va -lori absolute, grupul merge înainte.La Nivelul Urmãtor. Next Level.The strength of manyThe power of one!Powertek Company este com pa niacu care grupul ši-a început ac ti vi -tatea cu echipamente de con struc -øii, este dealerul Terex în Româ niaši reprezintã toate divi zii le acestuia.Terex este un full-liner (numãrul 3 mondial), oferind echi pa mentepentru orice aplicaøie din domeniulconstrucøii industriale ši civile, mini e -rit, reciclare: Terex Con struc tion(bul doexcavatoare, exca vatoare, încãr -cãtoare, camioane, gre dere, com pac -toare de sol), Terex Cranes (maca -rale turn ši autori di cãtoare, macaraletot teren, maca ra le teren accidentat),

Terex Materials Processing (con ca -

soare, staøii de sor tare ši spãlare

agregate, recicla re) ši Terex Aerials(platforme pen tru lucrul la înãløime,

telehandlere).

A urmat Powertek Trailers, distri bui -

torul exlusiv al brandurilor: Lintec -

staøii de asfalt; Texnokat - staøii de

beton; Sermac - pompe de beton;

Baryval - betoniere; Marrel - bene

basculabile; Benalu - semiremorci

din aluminiu; Terex Atlas - braøe

de macara; Floor - platforme trans -

port bušteni; Alucar - remorci pen -

tru bušteni; Cometto - trailere pen -

tru transporturi agabaritice; Logset- echipamente pentru transport ši

recoltare bušteni.

Activitatea Powertek a continuat în

mod firesc cu propria companie de

producøie, prin înfiinøarea PowertekIndustry (Moreni) ce produce bene

sub licenøã Marrel. Din 2008 com -

pania este agrementatã ISCIR ši

RAR pentru montaj macarale ši

suprastructuri pe camioane.

Activitatea de închiriere a echi pa -

mentelor a fost preluatã de Power -tek Investments.

Companiile grupului sunt susøi nu tede Vision Financial BrokerageCompany, prima firmã din cadrulgrupului, o societate de inter me -diere financiarã, ce oferã clienøilorsoluøii personalizate, optime, pen -tru achiziøia de echipamente. În 2008, Powertek Group a începutextinderea peste hotare. Printr-unpartener local, grupul a începutdistribuøia pe piaøa din RepublicaMoldova a utilajelor reprezentatede Powertek Company ši PowertekTrailers. A urmat înfiinøarea Power -tek Bulgaria, ce a fost imaginatãca o insulã, o oazã în marea debeton, în care utilajele-sirenã teademenesc ca un miraj. Un alt punct major de interes algrupului este divizia de service încare se investešte constant ši carenumãrã peste 30 de unitãøi mobilepentru intervenøii rapide în oricezonã din øarã. Printre obiectivelePowertek se aflã ši implicarea înproiecte legate de problemele ši deproiectele urbane moderne - eco -logia, ajutarea persoanelor cu pro -bleme, susøinerea mai multor formede artã ši a sporturilor mo derne. n

E V E N I M E N T

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200974

072-075 even powertek company:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:06 AM Page 74

Page 75: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

072-075 even powertek company:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:06 AM Page 75

Page 76: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

E V E N I M E N T

Komatsu va face senzaøie la Intermat

De o atenøie deosebitã sevor bucura noile modeleKomatsu: HM 250-2 – bas -

cu lante rigide cu šasiu articulat,do uã noi excavatoare pe šenile PC 160-8 ši PC 190-8 ši ultimulexcavator pe pneuri PW 140-8.Pen tru prima datã în faøa publiculuieuropean vor fi ši noile lame Sig -ma pe buldozerele D 65 ši dejapopularul sistem PLUS (ParallelLink Undercarriage System). Venind ca rãspuns la cererile maridin partea clienøilor sãi, Komatsu aintrodus în anul 2008 pe piaøa dinEuropa noua basculantã cu šasiuarticulat, HM 250-2. Pe baza ace -lu iaši concept al basculantei HM 300-2, dovedit a fi un succes,noua HM 250-2 se remarcã printr-o

Cu ocazia ediøiei din 2009 a celei mai mariexpoziøii din Europa, Intermat, care se vadesfãšura în Franøa, în perioa da 20-25 aprilie,cu prezentarea celor mai noi ši mai per formante echipa mente, tehnologii, serviciiši produse dedicate industriilor de construcøiiši echipamente de construcøii, Komatsupregãtešte o pre zentare completã a ultimelorsale modele de utilaje de construcøii, cele mainoi tehnologii folosite, demonstraøii šidezbateri pe tema noilor produse ši serviciipropuse clienøilor sãi.

76 Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

076-079 even marcom:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:09 AM Page 76

Page 77: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

E V E N I M E N T

vitezã mai mare de deplasare ši omanevrabilitate superioarã. Siste -mul de frânare multi-disc cu rãcirecu ulei – un sistem exclusiv laaceastã gamã Komatsu – ga ran tea -zã o excelentã putere de frâ na re šidurabilitatea compo nentelor sale.Motorul Komatsu SAA6D125E-5 –eco 3 dezvoltã o putere de 232kW/311 HP ši respectã standardeleEU Stage III A ši EPA Tier III de emi -sii de noxe. Cabinele certificateROPS ši FOPS sunt foarte spa -øioase ši asigurã o vizibilitate ex -celentã asupra frontului de lucru,iar echiparea cu scaun pneumaticfoarte comod ši cu suspensiehidro-pneumaticã asigurã un me -diu de lucru confortabil ši silenøiosoperatorului chiar ši în cele maisolicitante regimuri de lucru.

Noile basculante HM 250-2 vin în -

totdeauna cu Komtrax, sistemul de

monitorizare prin satelit al Komatsu.

Tot cu aceastã ocazie va fi pre zen -tat ši excavatorul pe šenile pentrudemolãri Komatsu, PC 450HRD-8,High Reach Demolition, care adu -ce industriei specializate în de mo -lãri toate beneficiile seriei 8 deexcavatoare Komatsu. Cu o înãl øi -me maximã de lucru de 27 m,acest excavator pentru demolãrieste lider în clasa sa. Cilindrii bra -øului foarte lung pun permanent ladispoziøia operatorului o putere hi -draulicã maximã pentru un controltotal în timpul operaøiunilor carecer precizie, chiar ši la înãløimi delucru maxime. Toate componen te -le hidraulice majore sunt create deKomatsu, dezvoltând astfel un uti -laj foarte productiv ši de încredere.CLSS, sistemul electronic Komatsude stabilizare a sarcinii de lucru,asigurã un control perfect în timpulaplicaøiilor cu o gamã foarte va ria -tã de atašamente, fãrã a sacrificaperformanøa utilajului.

Komatsu a dezvoltat ši testat unsistem de schimbare rapidã a ata -šamentelor, care permite ca utilajulsã fie reconfigurat foarte repede dela “demolãri high reach”, la “me -diu”, la “demolãri low reach” šipânã la configuraøii pentru exca -vãri. Operatorul poate opta pentru5 moduri de lucru diferite pentruoptimizarea performanøei ši a con -sumului de combustibil în aplica -øiile de excavare. Un dispozitiv Eco,cu afišaj pe ecranul monitorului,informeazã permanent operatoruldespre eficienøa cu care lucreazãutilajul sãu. Întreaga Serie 8 deexcavatoare Komatsu este dotatãcu Komtrax.Într-o lume în care protecøia me -diului ajunge sã fie o prioritate în ori -ce activitate, dezvoltarea indus trieide echipamente pentru re cic laredevine o condiøie primarã în toa teaceste sectoare. Asupra acestei

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009 77

076-079 even marcom:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:09 AM Page 77

Page 78: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

necesitãøi s-a oprit ši Komatsu,care, cu ocazia expoziøiei Intermat2009, va promova partenerul per -fect în activitãøile de reciclare, ši anu -me încãrcãtorul frontal WA100M-6cu noile sale particularitãøi specialcreate sã rãspundã cât mai binecerinøelor industriei reciclãrii.WA100M-6 este cel mai nou mem -bru al Seriei 6 de încãrcãtoare fron -tale. Are o greutate operaøio nalã de7 t ši o capacitate a cupei de pânãla 1,8 mc; este compact ši ušor demanevrat chiar ši în cele mairestrânse spaøii. Ca toate celelalteîncãrcãtoare frontale din Seria 6,WA100M este echipat cu sistemul“Easy Fork” pentru a combina miš -carea paralelã cu cinematica Z,permiøând un volum mare de în -cãrcare în aplicaøiile cu furci destivuitor. Acest nou încãrcãtor facefaøã unui numãr foarte mare de

aplicaøii cu maximum de pro duc -tivitate ši siguranøã în operare.Atašamentele pot fi schimbatefoarte repede ši ušor.În industria reciclãrii este nevoie decele mai multe ori de 2 sau 3 schim -bãri pentru finalizarea unei ope -raøiuni ši de utilaje de încredere šide cea mai bunã calitate. Pe lângãsistemele de protecøie disponibileîn configuraøia WA100M-6 pentrureducerea timpilor morøi în activi -tãøile prelungite, acest încãrcãtorfrontal dispune ši de apãrãtori spe -ciale pentru parbriz, pentru lãmpi šipentru cilindrul înclinabil. Pentru aîmpiedica diferitele materiale sãblocheze radiatorul, comparti men -tul motorului este protejat de jurîmprejur de grilaje ši site. Cauciu -curile foarte rezistente ši protecøiilede cauciuc pentru furtunuri šituburi asigurã protecøie supli men -

tarã echipamentului, garantând

performanøe, disponibilitate ši efi -

cienøã sporitã.

Ši dacã vorbim despre perfor -

manøe sporite, atunci vorbim ši

despre PC200-8, excavatorul hibrid

pe šenile de la Komatsu. În timp ce

utilajele de construcøie standard

folosesc doar motoare hidraulice

pentru puterea în lucru, Komatsu a

dezvoltat un motor electric ce fo -

losešte energie regeneratã ši care

asistã motorul, permiøând folosirea

acestuia la un nivel foarte mare de

eficienøã a combustiei. Tot în

aceas tã ediøie a Intermat vor fi

prezentate principalele caracte ris -

tici ši avantaje ale excavatorului

hibrid PC200-8 Komatsu, compa -

rativ cu utilajele de construcøie

standard ši cu mašinile hibride. n

E V E N I M E N T

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200978

076-079 even marcom:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:09 AM Page 78

Page 79: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

076-079 even marcom:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:10 AM Page 79

Page 80: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

T E H N O L O G I I

80

Î ncondiøiile

actuale de înãsprire aprevederilor legislative ce vi -zea zã comportamentul eco-civic alfirmelor, dar ši exploatând rea li -zãrile din domeniul hidraulicii šielectronicii aplicate a fost posibilãapariøia noii generaøii de stivui toa -re prevãzute cu sisteme de acøio -nare ši control performante.Este evident cã "inteligenøa" stivui -toarelor va cunoašte ši în viitor sal -turi spectaculoase prin imple men -tarea celor mai bune cãi de uti -lizare eficientã a resurselor care sãasigure cerinøele majore impuseacestor produse, ši anume: randa -ment ridicat, fiabilitate superioarãši comenzi simple.Stivuitoarele cu furcã fac parte dingrupa echipamentelor de trans por -tat ši stivuit. Acestea sunt echi pa -mente tehnologice de manipulatsarcini (încãrcare/descãrcare, ridi -ca re/coborâre, transport), care, în

calitate de mijloace de transport,acøioneazã rareori la viteze con -s tante; ele sunt în mod continuuacce lerate, decelerate, inversate casens de deplasare, menøinute peloc sau mišcate cu viteze super-lente cu menøinerea constantã aturaøiei motorului pentru manevrelede încãrcare-descãrcare. Clasifi ca -rea stivuitoarelor se poate facedupã mai multe criterii:Dupã tipul acøionãrii sistemului dedeplasare pot fi: cu acøionare me -ca nicã, hidromecanicã, hidros ta ti cãsau cu acøionare electromecanicã.Dupã modul de preluare a sarciniipot fi: cu furcã frontalã sau cu furcãlateralã.Dupã tipul sursei de energie uti -li zate pot fi: cu motor termic cuap rin dere prin comprimare (Diesel);

Ca urmare aponderii ridicate aregimurilor tranzi toriiši a perioa delor destaøionare cu mo -torul în func øiu ne,utiliza rea stivuitoa -relor în manipulareaši transportul sarci -nilor – paletizate šinepaletizate, înspaøii deschise sauacoperite – con -duce, de regulã, lacele mai însemnateconsu muri de com -bus tibil ši concen -traøii de noxe îngazele de evacuare.În consecinøã, con -structorii de stivui -toare au acordat oatenøie sporitã com -portãrii acøionãrii înastfel de situaøii.

Conf. dr. ing. Ioan PETREAUniversitatea “Dunãrea de Jos”,Galaøi

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

Acøionarea hidraulicã astivuitoarelor cu furcã

Fig. 1

080-089 petrea:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:32 AM Page 80

Page 81: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

T E H N O L O G I I

cu motor termic cu aprindere prin

scânteie (Otto); cu GPL (gaz petrol

lichefiat) – motostivuitoare; cu sur -

sã electricã – elctrostivuitoare.

Dupã construcøia šasiului pot fi: sti -

vuitoare cu šasiu monobloc (fig. 1)

ši stivuitoare cu šasiu articulat (fig. 2).

Dupã tipul echipamentului de lucrupot fi: cu braø fix, cu braø reglabil,

cu braø telescopic.

Dupã natura suprafeøei pe care sedeplaseazã pot fi: stivuitoare pen -

tru terenuri amenajate, stivuitoare

pentru terenuri neamenajate ši sti -

vuitoare omniteren.

Dupã tipul acøionãrii echipa men -tului de lucru pot fi: cu acøionare

mecanicã, hidrostaticã sau cu ac -

øionare electromecanicã.

Dupã tipul anvelopelor sistemului derulare pot fi: cu anvelope pneu ma tice

sau cu anvelope pline (cu patru roøi,

cu trei roøi, simple sau duble).

Dupã numãrul echipamentelor delucru atašabile la mašina de bazãpot fi: stivuitoare-standard – cu un

singur echipament de lucru (furcã

frontalã sau lateralã); cu un numãr

redus de echipamente (fig. 3).

Firmele producãtoare de primã ca -

tegorie (Caterpillar, Komatsu, Nissan,

Manitou, OM Carrelli Elevatori) îši

pãstreazã seriozitatea cu consec -

venøã în fabricarea unor asemeneaproduse, succesul evi dent al aces -tora stârnind un inte res deosebit prinmetodele ši conceptele abor date,unde un rol fundamental îl are mana -gementul cercetãrii ši dezvoltãrii.Articolul de faøã se ocupã de sis -temele hidrostatice de acøionare alestivuitoarelor cu furcã. Motivul abor -dãrii acestui subiect îl cons ti tuiefaptul cã acøionarea hidros taticã astivuitoarelor reprezintã un element

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009 81

Fig. 2

080-089 petrea:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:32 AM Page 81

Page 82: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

major al produsului, atât pri n in -

fluenøarea perfor manøelor, cât ši

prin participarea cu un pro centaj

semnificativ la costul total al

produsului, vãdit reflec tat în preøul

de achiziøie. În aceste condiøii,

asimilarea de cãtre specialištii din

exploatare ši între øi nere a noilor

so luøii tehnice folosite în acøio na -

rea hidrostaticã a stivui toarelor cu

furcã contribuie la per fec øionarea

profilului lor profesional.

Sistemele de acøionare hidros ta -

ticã a stivuitoarelor din noua gene -

raøie oferã avantaje deosebite, atât

pentru sistemul de deplasare ši di -

recøie, cât ši pentru echipamentul

de lucru, cum ar fi:- forøã de tracøiune maximã la

turaøii joase ale motorului termic;- reglarea sarcinii limitã a mo to -

rului diesel;- manevrarea sensibilã, chiar ši

la turaøii ridicate ale motoruluidiesel, prin "inching";

- independenøã constructivã a dis -punerii componentelor hi drau liceîn šasiu;

- confort în transport, ase mã nã -tor autoturismelor cu schimbãtorde viteze automat;

- schimbarea direcøiei de mersprin modificarea sensului de rota -øie a pompei hidraulice;

- uzura redusã a frânelor datoritãfrânãrii hidrostatice în circuit închis;

- distribuøia optimã a puterii hi -draulice între sistemul de depla -sare ši instalaøia hidraulicã a echi -pamentului de lucru;

- folosirea integralã a puterii chiarši în domeniul inferior de turaøie.În fig. 4 este prezentatã schemaconexiunilor pompe-motoare hidro - s tatice în cazul acøionãrii indivi dua -le a roøilor la stivuitoarele cu furcã,

T E H N O L O G I I

Fig. 3

Fig. 4

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200982

Fig. 5

080-089 petrea:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:32 AM Page 82

Page 83: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

080-089 petrea:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:32 AM Page 83

Page 84: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

T E H N O L O G I I

cu capacitatea de ridicare la par teasuperioarã de 7,5 tone. Efectul dife -ren øialului se realizeazã prin in ter -me diul acøionãrii individuale a roøilor.Schema acøionãrii hidrostatice asistemului de deplasare este datãîn fig. 5, iar în fig. 6 ši 7 sunt pre -zentate caracteristica de tracøiune

în funcøie de viteza de deplasarecorespunzãtoare cilindreei pompeiši caracteristica vitezã-turaøie.În fig. 8 este prezentatã schemade principiu a acøionãrii deplasãriistivuitorului cu furcã pentru terendenivelat – cu capacitatea de ri di -care la partea superioarã de 8 tone.

Opøional, se poate adopta dife ren -øial mecanic blocabil.Avantajele acøionãrii hidrostatice(fig. 9) constau în controlul larg alac øionãrii, datoritã componentelorpom pã-motor cu cilindree variabilã.În fig. 10 este redatã alcãtuirea ge -neralã a stivuitorului cu furcã.

Pompa reglabilã cu pistoane axia -

le tip A4VG...DAD asigurã: pre se -

lecøia direcøiei de mers; preselec -

øia vitezei în funcøie de turaøie;

reglarea sarcinii limitã; funcøia in -

ching integratã; presiune cutt-off.

Motorul rotativ hidraulic este de tip

A6VM...DA, cu reglaj hidraulic de -

pen dent de turaøie ši asigurã pre -

se lecøia vitezei în funcøie de turaøie.În fig. 11 este prezentatã schemade principiu a funcøiei de frânare,cu supapã hidraulicã inching deprecizie (fig. 11a) ši cu supapã hi -draulicã inching rotativã (fig. 11b).La acøionarea pedalei, în afarã de

Fig. 6

Fig. 7

Fig. 8

Fig. 9

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200984

080-089 petrea:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:33 AM Page 84

Page 85: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

080-089 petrea:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:33 AM Page 85

Page 86: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

T E H N O L O G I I

declanšarea frânei de exploatareši de reducerea unghiului de bas -culare a pompei, supapa hidrau li -cã inching are drept consecinøe:încetinirea deplasãrii utilajului, res -pec tiv frânarea sigurã; manevraresen sibilã; menajarea frânei deexploatare.Prin acøionarea supapei inchingro tativã se reduce proporøionalpresiunea de comandã a pompei,pompa fiind basculatã înapoi cuVgmin = 0.În fig. 12 este reprezentatã co man -da electronicã a stivuitorului cufurcã, ce se caracterizeazã prin:

- viteza de deplasare în funcøiede turaøia motorului diesel;

- utilizarea caracteristicii DA re -gla bilã;

- reglarea sarcinii limitã;- preselecøia vitezei de depla sa re,

independent de turaøia moto ru luidiesel;

- reglarea turaøiei motorului die -sel, în funcøie de cerinøã, inde pen -dent de necesarul de putere laechipamentul de lucru;

- motor rotativ hidraulic legat înstrategia de reglare;

- opøional, comandã integralã afrânelor;

- Constant-Speed-Drive (CSD) lamãrirea turaøiei motorului, prin ac -øionarea echipamentului de lucru;

- posibilitatea utilizãrii aparatuluide control BB-3, prin interfaøãRS232 pentru diferiøi parametri deaccelerare ši încetinire, reglabili dinexterior.În fig.13 este prezentatã corelaøiasistemului motor-pompã.În fig.14 este prezentatã schemade principiu a acøionãrii hidros ta -tice a echipamentului de lucru cucircuit în buclã deschisã, avândcombinaøia de pompe A4VG+G3.

Fig. 10

Fig. 11a

Fig. 11b

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200986

080-089 petrea:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:33 AM Page 86

Page 87: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

T E H N O L O G I I

În fig.15 este prezentatã schema

principalã pentru circuitele hidrau -

lice ale echipamentelor de lucru,

cu divizor de debit de prioritate.

Filtrarea - recomandãri pentrusi guranøa în funcøionare a uni -tãøilor cu pistoane axiale

Pentru ca stivuitorul cu furcã cu

acøionare hidrostaticã sã poatã fi

folosit în permanenøã ši pentru a

obøine o duratã lungã de viaøã,

lucrãrile de întreøinere ši verificare

trebuie executate cu atenøie ši

regularitate.

Lucrãrile de întreøinere la instalaøiahidraulicã se rezumã, în primulrând, la uleiul hidraulic ši la filtru.Filtrele sunt elemente importanteale sistemelor hidrostatice deacøionare. Ele sunt amplasate încircuitul de ulei astfel încât sãprotejeze elementele sensibile alesistemului hidraulic la impurificare.Una dintre caracteristicile esen øia -le ale controlului impurificãrii unuisistem hidraulic este posi bi litateade acces ši de întreøinere a filtrelor.Filtrele sunt realizate atât pentrucircuitele de înaltã presiune, cât šipentru cele de presiune joasã. Pentru asigurarea unei bune func -øionãri a unitãøilor cu pistoaneaxiale se recomandã pentru uleiulhidraulic clasa de puritate:

- 9 dupã NAS1638;- 6 dupã SAE;- 18/15 dupã ISO/DIS 4406.

În funcøie de utilizare, producãtorulde componente hidraulice reco man -dã pentru pompele A4VG/A10VGelemente de filtru cu valoarea fineøiiβ20... β30≥100. Odatã cu creštereapresiuni diferenøiale la filtru nu estepermisã înrãutãøirea valorii β.La temperaturi foarte mari ale ule -iului hidraulic (900C pânã la ma xim1150C) este necesarã clasa depuritate:

- 8 dupã NAS1638;- 5 dupã SAE;- 17/14 dupã ISO/D1S 4406.

Cu cât este mai finã filtrarea, cuatât este mai bunã clasa de puri -tate a uleiului hidraulic, iar duratade exploatare a unitãøilor cu pis -toa ne axiale crešte.Filtrul se utilizeazã farã bypass, pre -vãzut cu indicator de murdãrire. Fil -trarea se face în varianta standard(prin aspiraøie) sau în varianta prin

Fig. 12

Fig. 13

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009 87

080-089 petrea:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:34 AM Page 87

Page 88: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

T E H N O L O G I I

refulare. În fig. 16 este prezentatãfiltrarea prin aspiraøie, pentru pom -pe A4VG/A10VG. În fig.17 este pre -zentatã filtrarea prin refulare. Cuajutorul supapei integrate de scurt -circuitare a filtrului, la filtrarea prin re -fulare, se pot obøine condiøii op ti mede pornire la temperaturi scã zu te.

Criterii pentru lihidele de presiuneViscozitatea de exploatare:υopt = 16...36 mm2/s, raportatã la

temperatura de recirculare (buclã

închisã), respectiv la temperatura

de alimentare (buclã deschisã);

υopt = 5 mm2/s, pentru timp scurt la

temperatura maximã admisã tmax

= 1150C;

υmax = 1600 mm2/s, pentru timp

scurt, pornire la rece, temperatura

minimã admisã tmin = -400C;

Lichidele de presiune. Cuanti fi ca -

rea acestora rezultã din compor ta -

rea lor la uzurã, viscozitate ši

temperaturã, având în vedere pro -

tecøia înpotriva oxidãrii, coroziunii,

compatibilitãøii materialelor etc. În

practicã, acestea sunt cunoscute

drept lichide HF, înpãrøite astfel:

- HFA – emulsie de ulei în apã

(95..98% apã);

- HFB – emulsie de apã în ulei

(apã >40%);

- HFC – soluøii apoase (35...55%

apã);

- HFD – lichid fãrã apã (apã ≤0,1%).Lichide de presiune prietenoase cumediul înconjurãtor. Acestea suntîmpãrøite în trei grupe, ši anume:

- HETG – lichide hidraulice ba zi -ce de ulei vegetal;

- HEPG – lichide hidraulice sin -tetice pe bazã de poliglicol;

- HEE – lichide hidraulice sin te -tice pe bazã de esteri.Alegerea tipului de stivuitor ši a va -riantei de acøionare este ši rãmâneun drept al utilizatorului, dreptbazat pe experienøa sa; însã, ale -gerea corectã este legatã decondiøiile reale de exploatare, deperformanøele acøionãrilor ši, nu înultimul rând, de preøul de cost. n

Bibiografie1. * * * - Prospecte Rexroth-BoschGroup 2. * * * - Prospecte Komatsu,Caterpillar, Nissan, Monitou

3. * * * - Product Catalog Mobile

Hydra ulics - Drive & Control Company

Fig. 14

Fig. 15

Fig. 16

Fig. 17

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200988

080-089 petrea:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:34 AM Page 88

Page 89: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

036-041 interviu marcom:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 10:22 AM Page 41

Page 90: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

S O L U Ø I I E C O

90

Crešterea numãrului de mo -toare diesel în comparaøiecu cele OTTO (pe benzinã)

se datoreazã îmbunãtãøirilor con -structive ši tehnologice, care auadus aceste motoare la perfor -man øe similare cu cele pe benzinã,în condiøiile în care consumul estesensibil mai mic. O altã cauzã poa -te fi consideratã cuplul motor maimare, dezvoltat la turaøii joase šiaproximativ constant pe o plajãlargã de turaøii. Aceastã creštere numericã a mo -toa relor termice a dus la mãrireasemnificativã a cantitãøilor de sub -stanøe poluante emanate cu pre -cã dere în zonele urbane, dar ši înzo nele rurale, unde, din acest punctde vedere, diferenøele faøã de zo ne -le urbane sunt din ce în ce mai mici.

Emisiile poluante au un efect ne -gativ asupra mediului, atât datoritãtoxicitãøii lor intrinsece ši influenøeidirecte sau indirecte în crearea“efec tului de serã”, cât ši datoritãimplicãrii în mecanismul de ges -tionare în naturã a pãturii de O3.

Conštiente de aceastã stare de

fapt, organele rãspunzãtoare pen -

tru calitatea mediului din diverse

øãri au impus norme antipoluare

din ce în ce mai restrictive. Se do -

rešte ca noxele eliminate de aces -

te motoare în atmosfera terestrã sã

se reducã semnificativ ši în acest

fel sã se limiteze pe cât posibil

degradarea atmosferei.În afara mãsurilor de naturã con -structivã care s-au luat ši care separe cã au ajuns la o limitã de lacare nu se mai poate merge mai

Actuala “explozie”

numericã a motoa -

relor termice utilizate

în cele mai diverse

domenii de activitate

– în transporturi, la

acøionarea diverselor

mašini ši utilaje de

construcøii, în agricul -

turã sau chiar în

diferite activitãøi

casnice cum ar fi

tunsul ierbii, la

acøionarea gene ra -

toarelor electrice

casnice, la motofe -

rãstraie, precum ši în

multe alte ramuri – a

fãcut ca acestea sã

se afle printre princi -

palii factori rãspun -

zãtori de starea de

poluare a atmosferei

terestre.

Conf. dr. ing. Ion IONESCUUniversitatea Tehnicã deConstrucøii Bucurešti

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

Calitãøile motorinelor - cale de reducere a noxelordin gazele de ešapament emise de motoarele cuardere internã, pentru încadrarea acestora înnormele EURO 4 ši EURO 5

090-093 ionescu:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:40 AM Page 90

Page 91: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

S O L U Ø I I E C O

departe, fãrã repercusiuni negativeasupra funcøionãrii ši perfor man -øelor motoarelor, o altã cale pentrulimitarea poluãrii atmosferei, maipuøin abordatã, este aceea de a seimpune producãtorilor de combus -tibili îmbunãtãøirea calitãøii aces to -ra, limitarea drasticã a conøinutuluide anumiøi constituenøi ai combus -tibililor ši de aici, în mod implicit,arderi mai complete ši mai curateale acestora în motoarele termice.Este cazul ca la nivel mondial sãfie impuse compoziøii ši calitãøi alecombustibililor, deci standarde mi -nimale de calitate (sau maxi male,dacã se referã la anumiøi compo -

nenøi cum sunt plumbul, sulful,metalele grele în general etc.).În cele ce urmeazã vom discutacâteva dintre principalele proble -me care apar din cauza calitãøiimotorinelor utilizate, deoarece înultima perioadã se constatã oaccentuatã creštere a ponderiimo toarelor diesel produse ši uti -lizate în mai toate domeniile šimãrimile de motoare termice. În compoziøia motorinelor intrã hidro -carburi parafinice, naftenice, aro ma -tice ši mixte, cu temperatura dedistilare cuprinsã între 200 – 400 0C.În cazul lãrgirii intervalului de dis -tilare cresc procentele conøinute

de sulf, oxigen ši azot, cât ši com -pušii metalici precum vanadiumul,nichelul, fierul etc. De cele mai mul -te ori, motorinele diesel se obø inprin distilarea atmosfericã sau învid a øiøeiului, prin hidrocracare, sauprovin de la extracøia hidrocar bu -rilor aromatice, prin cracare ter mi -cã ši rafinare.În cazul motorinelor utilizate dreptcombustibil diesel se impune ungrad înalt de rafinare, pentru re du -cerea conøinutului de sulf, azot,pre cum ši pentru reducerea con -øinutului de hidrocarburi aromatice,în special cele policiclice.Principalii poluanøi produši de cãtremo toarele diesel sunt: hidrocar bu -rile nearse, aldehidele, particuleleso lide, hidrocarburile aromatice po -liciclice, oxizii de carbon de sulf šicei de azot. Toate aceste emisii po -luante sunt strâns legate în pri mulrând de natura combustibilului šiapoi de calitãøile funcøionale alefiecãrui motor. Analiza gradului deardere, dar în special a arderilorincomplete ale amestecului carbu -rant, piroliza combustibilului šiprodusele intermediare de ardereau arãtat cã ele creeazã sub stan -øele care alcãtuiesc componenteleparticulelor de fum, ale depunerilorde calamine ši se datoreazã înmare mãsurã proprietãøilor fizice šichimice ale combustibilului. Organismele internaøionale cumsunt US Enveromental ProtectionAgency (EPA), pentru USA, ši Euro -pean Union Emission Standards,pentru UE, au impus restricøii totmai severe cu privire la limitele deastfel de emisii.Principala calitate a motorinelor estecifra cetanicã (CC), ce scade va -loric de la n-parafine, la izopa ra -fine, naftene, aromatice. Crešterea

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009 91

090-093 ionescu:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:40 AM Page 91

Page 92: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

cifrei cetanice produce o reducerea emisiilor de CO, HC, a fracøiilorvolatile ši chiar a zgomotului defuncøionare. S-a constatat cã ocreštere a cifrei cetanice de la 49la 52 a redus emisiile de particulecu pânã la 0,01g/km. Conøinutul de sulf are o influenøãmajorã, cu atât mai mult cu cât încazul motorinelor acesta este maimare decât la benzine. El se re gã -

sešte în gazele ešapate sub formãde emisii de SO2 ši de particulesolide. La crešterea conøinutului desulf, crešte cantitatea de fracøiuneorganicã insolubilã, rezultând SO2 šiapoi SO3, care formeazã H2SO4 [1].Crešterea cantitãøii de hidrocarburinearse ši de particule solide (funin -gine) emise de motoare depindede conøinutul total de hidrocarburiaromatice, mai ales dacã acestea

sunt în cantitãøi mai mari de 30%în motorinã. Mai nocive sunt însãhidrocarburile aromatice biciclice šicele triciclice. De asemenea, creš -te rea procentului acestor hidrocar -buri duce la crešterea emisiilor deNOx, particule solide ši fum.Hidrocarburile monoaromatice nuau efect asupra emisiilor poluante,deci conøinutul total în hidrocarburiaromatice din combustibil nu poa tefi un indicator relevant privind emi -siile poluante rezultante dintr-unase menea combustibil.Cantitãøile de emisii poluante de pindatât de volatilitatea componentelorcombustibililor, cât ši de tem pe -ratura mediului ambient, acestaavând o influenøã majorã. O influenøã majorã aupra com po -ziøiei ši cantitãøii de noxe dingazele de ešapament o au limitelede distilare ale motorinei; dacãaces te temperaturi sunt ridicate,atunci cresc emisiile de NOx, HC,CO, fum ši crešte ši consumul decombustibil. Pentru a reduce emi -siile poluante ši consumul decom bustibil se dorešte ca raportuldintre % de volum distilat pânã la2200C (fracøiunea ušoarã, FU) ši %de volum distilat peste 2800C(fracøiunea grea FG) sã fie cât maimare peste 1.Viscozitatea motorinelor influen øea -zã ši ea procentul de noxe din ga -zele ešapate. Crešterea viscozitãøiiare ca influenøã scãderea particu -lelor de CO, dar mãrešte cantitateade particule solide. În compoziøia motorinelor se maigãsesc ši aditivi detergenøi, aditivipentru corecøia cifrei cetanice šialte tipuri de aditivi. S-a constatatcã aditivii detergenøi au ca efectscãderea cantitãøii de hidrocarburi

S O L U Ø I I E C O

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200992

Observaøie: Pânã la 1 ianuarie 2009, întreaga cantitate de motorinã co -mercializatã pe teritoriul unui stat membru UE trebuie sã aibã un con øinutmaxim de sulf de 10 mg/kg.

Normativul CO NOx HC+ NOx PMmg/km mg/km mg/km mg/km

EURO 3 640 500 560 50EURO 4 500 250 300 25EURO 5 500 200 250 5

Prevederile standardului european (European Union Emission Standards) pentru emisiile poluante auto

SPECIFICAØIA Unit. de mãsurã LimiteMinim Maxim

Cifra cetanicã 51,0 -Indice Diesel 46,0 -Densitate la 15ºC Kg/m3 820 845Distilare ASTM: 95% volum recuperat 0C - 360Hidrocarburi aromatice policiclice Wt.% - 11Conøinut de sulf Mg/kg - 50

10*

Caracteristicile principale ale motorinelor din ROMÂNIA începând cu 1 ian. 2005

090-093 ionescu:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:40 AM Page 92

Page 93: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

nearse, a particulelor solide, în timpce aditivii pentru crešterea cifreice tanice produc o reducere a emi -siilor poluante, în special a fracøieiorganice solubile a particulelor. De asemenea, în compoziøia mo -to rinelor mai pot fi gãsiøi ši diveršicompuši oxigenaøi, cum ar fi dieti -lenglicoldimetileterul, care are ocifrã cetanicã de 70 ši 50% con -øinut de oxigen. Prezenøa acestuiaduce la scãderea emisiilor po luan -te precum cele de CO, hidrocarburinearse, hidrocarburi aromatice po -li ciclice, aldehide. Temperaturile de congelare ši ceade tulburare sunt caracteristici alemotorinelor care influenøeazã înmod major funcøionarea motoa re -lor diesel. La temperaturã scãzutãatunci când apare segregarea pa -ra finei din motorinã se poate pro -voca înfundarea sistemului de ali -mentare cu combustibil (în specialfiltrele, conductele de combustibilši pompa de injectie). Prin urmare,

se încearcã fabricarea de motorinecu temperatura de tulburare ši decon gelare cât mai scãzutã (saucorecøia acestora cu aditivi).Având în vedere cele arãtate maisus în privinøa influenøei diverselorcalitãøi sau componente ale moto -rinelor asupra noxelor emise demotoarele termice la funcøionarea

cu acešti carburanøi, printre cãilede reducere a poluãrii datoratecom bustibililor diesel se pot enu -mera tratarea cataliticã a ga zelorde ešapament, dar ši anumite mã -suri la nivelul rafinãriilor de petrol šiimpunerea unor niveluri limitã pen -tru componentele din motorine, ca -re produc cele mai periculoase no -xe ši în cantitãøile cele mai mari. n

BIBLIOGRAFIE1. Onuøiu, I. - Fabricarea combus ti -bililor petrolieri ecologici. Schemecomplexe de rafinãrii. Editura Uni -

versitãøii din Ploiešti, 2001

2. Anghelache, I. - Noi combustibilipentru automobile. Editura Teh ni -

cã, Bucurešti 1993

3. Onuøiu, I., Tãnãsescu, C., š.a. -

Fabricarea produselor petroliere eco -logice, Curs postuniversitar, Editura

Universitãøii din Ploiešti, 2004

4. * * * European Standard, EN

228/2004

5. * * * European Standard, EN

590/2004

6. * * * Monitorul Oficial al Ro mâ -

niei, nr. 512/2002

S O L U Ø I I E C O

93Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 2009

090-093 ionescu:00-00 macheta rue_basic.qxd 2/6/2009 11:40 AM Page 93

Page 94: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

PO

ZA

LU

NII

094-095 poza lunii:88-93 retrospectiva.qxd 2/6/2009 11:52 AM Page 94

Page 95: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

094-095 poza lunii:88-93 retrospectiva.qxd 2/6/2009 11:44 AM Page 95

Page 96: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

R E V I E W S

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200996

Equipments for polishing thehorizontal surfaces of the greenconcreteProvided that the concrete qua -

lities are met, to what concerns the

compression resistance and the

composition, for all case mentio -

ned above, only the quality of the

surface concrete and of the con -

crete near the surface, as well as

its processing and treatment

degree are directly linked to the

issues discussed. The concrete

sur face is processed by smoothing

and washing, technological ope -

rations that consist of polishing the

wet concrete surface, followed,

when needed, by the treatment

with certain substances designed

to ensure to the finishing coat the

high quality features.

Light Compressor Designed toMeet the European Rental SectorDue to its compact design, the

latest light compressor requires no

special driving license; the stan -

dard license is enough in most

countries.

Meeting the requirements of the

construction and rental sector, the

new compressor has a robust

design and is easy to handle.

XAS 87 Kd Compressor is provi -

ded with a 33 kW Kubota V1505

turbo-charged diesel engine, with 4

cylinders and water cooling system.

Customized by way of a size

reduced compression element,

recently designed, the engi ne/ele -

ment combination is very efficient.

The gear wheel coupling replaces

the belt gearing.

POWERTEK TRAILERS, A STORYOF SUCCESSPowertek Trailers, member ofPowertek Group, was set up in2004 and offers to its clientsequipments for constructions,forest industry, recycling, carriageof goods and overweighed items.The success the company haseven since its setting up is due, onone side, to its partnership withEuropean first class equipmentmanufactures, and on the otherside, to the post-sale technicalservices and to the service teamwhich is continuously expanding.

Komatsu will make thrills atIntermatOn the occasion of the 2009edition of the largest exhibition inEurope, Intermat, which will takeplace in France, during 20-25 April,where there will be presented thelatest and most efficient equipments,technologies, services and productsdesigned for construction industryand construction equipments, Ko -matsu prepares a full presentationof its latest construction machi -neries models, of the latesttechnology used, demonstrationsand debates on the new productsand services offered to its clients.

Caterpillar H Series AverageSize Frontal LoadersThe Caterpillar H Series averagesize frontal loaders were designedand made to offer a remarkableproductivity with low operationcosts, for a fast investment reco -very. The excellent steering, thereliability, the amazing lifting capa -city, the simplified service operationsand a more comfortable driver's

compartment are the main featu -res of the eight models of H seriesaverage size loaders.

Roger Grothe was named“Land scaper of the Year”The “Landscaper of the Year”program, sponsored by Case,gathers the first 12 best con -struction machinery operators inUSA. The 12 finalist were selectedfrom more than 100 applicants.Each of them was rewarded with acruise to the Bahamas from 14 to17 November. During this trip, theprize was granted to Mr. Grothe,owner of Aloha Landscaping.

HYDRAULIC OPERATION OF THEFORK STACKERAs result of the numerous transi -tory stages and of the standingperiods with the operating engine,the use of the stackers forhandling and carrying loads –palletized and non-palletized, out -door or indoor – usually leads tothe highest fuel consumption andtoxic substances in the exhaustiongas. Therefore, the stackers' manu -facturers paid careful attention tothe behavior in such situations.It's obvious that the "intelligence"of the stackers will meet further onnew spectacular developments byimplementing the best means ofresources efficient use which willensure the main requirements ofthose products, that is: high effi -ciency, high reliability and simplecommands.

JCB 8065 sets a new per for -mance reference point for sixtons categoryThe British manufacturer, JCB, willlaunch during the faire from

096-097 reviews:110-112 reviews.qxd 2/6/2009 11:45 AM Page 96

Page 97: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

R E V I E W S

Intermat, which will take place thisyear, on 20 – 25 April, the latestproduct in the category of 6 tonsmini excavators, named JCB 8065.The excavator, which has caterpillarchains and a shape that enables itto turn even when it is very close toan obstacle, is the strongest 6 tonsmachinery made by JCB and co mesto replace the older 8060 model.The average excavators made byJCB are known by the builders forits performance, steering, versatilityand easy to keep maintenance.

Limitless CrushingThe crushing of the constructionmaterials, which can be recycled,right on the working site is amodern technology, often usednowadays. There are several ad -vantages: trucks are not needed formoving on long distances thematerial resulted from demolitionsor topsoil stripping, and the cru -shed material is used several timesright on the working site for makingsome access ways with a verygood quality for trucks. Of course,there are universal crushers whichwill meet any necessity, and that iswhy the mobile crushing systemsare welcomed for these applications.

Hydraulic Machines and Equipmentfor Construction, Mounted onCommercial VehiclesFor obtaining ideal weights of thedesigned equipments, the se -quential steering system is neededto operate on one or moreextended booms. This ensures thatthe first operation of extension orrecoil to all large booms is madestarting with a smaller extension.Palfinger was one of the first

companies which designed craneson display, using the finishedelement technology. The companyhas over 20 year of experience inthis field, being the leader in thefield of cranes design technologyon computers.The manufacturing of the hightechnology cranes means that allelements, starting with the spinningbearing, are computer assisteddesigned, applying the finishedelement technology.

Marcom, a top companyIn the top of 50 most efficientRomanian companies, made byBusinessWeek magazine, Marcom,dealer, which strong point is theJapanese manufacturer Komatsu,come on the 23rd place. Wishing totake the pulse of the local ma -chineries market, under the newcrisis conditions, but also trying toforecast how the hostilities will takeplace, this month we have went toMarcom office to talk to Mr.Constantin Marcu, Chairman andManager of the company.

DIESEL OILS' QUALITIESThe current “boom” of the thermicengines used in various activityfields – in transports, operatingvarious construction vehicles andmachineries, in agriculture andeven in various householdingactivities such lawn mowing, foroperating the household electricgenerator, for chain saws, as wellas in many other branches – madethese to be one of the main ele -ments responsible for the atmos -phere pollution.The raise of the number of thediesel engines as compared to

OTTO ones (with petrol) is due to

the constructive and technological

improvements, which made these

engines to have the same per for -

mances as those on petrol, taking

into consideration that the fuel

consumption is a little bit lower.

Liebherr reports a growth in theselling of the port cranesLiebherr delivered 102 mobile port

cranes in 2008, recording a growth

of 16% compared to 2007. Accor -

ding to the statements of the

company's officials, this was the

first year when Liebherr manufac -

turer exceeded the total amount of

100 cranes sold. In fact, it was the

third consecutive year when the

mobile port cranes recorded sub -

stan tial growth in sales which

shows that the activity in this sector

too was fruitful during the last years.

Bomag “compacts” airportsDuring the last six months, a

Bomag five-cylinder fleet, among

which the well-known BW174 and

BW184 models, compacted 81,000

tones of asphalt for the Zürich

airport, in Switzerland. The project

consists of rehabilitating the airport

longest track, out of three, and the

work cost was of 37 millions euros.

The working schedule and the

conditions for the rehabilitation of

the third runway were extremely

strict, as the airport operated under

normal conditions between 05.30

and 23.30, therefore the construc -

tors team could had only six hours

during the night time to scrub, install

the pipes and to asphalt again. n

Revista de Unelte ši Echipamente n februarie 200997

096-097 reviews:110-112 reviews.qxd 2/6/2009 11:45 AM Page 97

Page 98: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

TALON DE ABONAMENT

Completaøi spaøiile, bifaøi perioada corespunzãtoare ši trimiteøi talonulîmpreunã cu copia documentului care certificã plata abonamentului peadresa: S.C.DOMUS MAGAZIN SRL, OP.33, CP. 52, BUCUREŠTI, pefax: 021-222.31.49 sau pe e-mail: [email protected].

Doresc sã ma abonez la Revista de Unelte ši Echipamente pe o perioadã de:

nn 3 luni 7.50 lei nn 6 luni 14.50 lei nn 1 an 28 lei

Abonamentul doresc sa-l primesc la adresa:Denumirea firmei...............................................................................Domeniul de activitate al firmei:........................................................Numele ši prenumele..........................................................................Funcøia................................................................................................Departament......................................................................................Adresã: Strada..............................................Nr...... Bloc....................Sc........... Etaj.......Ap................Localitate.........................................Judeø..........................Sector.......Cod poštal.............. Telefon..........................Fax..............................

nn Bifaøi dacã sunteøi posesor al unui card Electrolux Family Club šiprimiøi reducere 10% din preøul abonamentului.Plata se va face cãtre S.C. DOMUS MAGAZIN SRL, CIF RO 16545284cont RO03FNNB000602357663RO01 Credit Europe Bank (ROMÂNIA)S.A. În preøul abonamentului sunt incluse ši taxele poštale.Atenøie!!! Nu expediaøi taloane mai vechi. Modificãrile ulterioare nuafecteazã abonamentul încheiat.Abonamentele se expediazã prin poštã. Editura nu rãspunde pentruîntârzierea sau pierderea coletelor. Prin participare, persoanele în cauzãacceptã în mod necondiøionat ši explicit ca datele personale de identitatesã fie utilizate ši stocate într-o bazã de date, aceasta putând fi folositã deorganizatori sau subcontractanøi ai acestora, ulterior, în cadrul altor aplicaøiisimilare, de marketing direct etc., cu respectarea drepturilor prevãzute deLegea 667/2001 privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

Data: Semnãtura:................................ ................................

"OFERTA DE PUBLICITATE PENTRU 2009:

Modul 1 apariøie (Euro)1/1 A4 9001/2 A4 5001/4 A4 300

Coperta 1 2600Coperta 2 2000Coperta 3 1600Coperta 4 2200

2 pag. A4 (spread) 1600

CŠTIGÃTORII CONCURSULUI ORGANIZAT DE STIHL DIN

NUMÃRUL DE DECEMBRIE AL REVISTEI DE UNELTE ŠI

ECHIPAMENTE SUNT:Manea CãtãlinBoarøã DanSâmpetru Mihai

Câštigãtorii vor fi contactaøi telefonic.

098 talon:114 talon.qxd 2/6/2009 11:46 AM Page 98

Page 99: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

099 powertek trailers acoperire:000 powertek comp1.qxd 2/6/2009 11:47 AM Page 99

Page 100: Revista de unelte si echipamente - Februarie 2009

000 yalco:000 Autoconstruct.qxd 2/5/2009 1:32 PM Page 100