Revista Cetatea Credintei nr.1

8/7/2019 Revista Cetatea Credintei nr.1

http://slidepdf.com/reader/full/revista-cetatea-credintei-nr1 1/13



MARCEL AGRISAN

NUMELE DE CRESTIN IN SOCIETATEACONTEMPORANA.

DE LA PERSILFARE LA VALORIZARE

Societatea în care trăim, pe care o lăudăm şi o blamăm deopotrivă, este asemeni unui mozaic.Probabil, asemeni tuturor societăţilor europene, dar nu numai, ea iese în evidenţă şi doreşte să se impună prindiversitatea extraordinară pe care doar un sistem politic democratic o poate susţine şi potenţa. De la român lamaghiar, de la sărac la bogat, de la cult la incult, de la ţăran la citadin de la crâşmă la restaurant de tradiţie,toate sunt amestecate şi îşi găsesc un loc în ea. Cu toate acestea omul, căruia i se datorează aceste faţete alesocietăţii, trăieşte o dramă. Drama neliniştii şi a îndepărtării de scopul pentru care a fost creat, dramasuperficialităţii.

În aceste rânduri nu voi încerca să pictez tabloul omului modern în griul specific pânzelor ce urmărescincitarea la emoţii extreme, nici măcar într-o cromatică veselă, s-au ocupat alţii. Voi încerca să aduc în discuţieun aspect al vieţii de zi cu zi a omului post-modern, care mă nelinişteşte de o bună bucată de timp:conştientizarea numelui de creştin şi a valorii pe care o implică.

Nu doresc să încep într-o notă pesimistă şi să spun că trăim o dramă. Aş fi un mincinos manipulator.Dar, dacă aş spune că mulţi dintre noi trăiesc la limita dintre normalitate şi dramă, probabil, aş avea sorţi, să mise dea dreptate. Astăzi, avem obiceiul să alterăm şi să distrugem sensul iniţial, originar al cuvintelor. S-a ajuns până acolo încât ocolim să folosim o serie de cuvinte pentru a nu stârni rumoare, chiar dacă doar folosite însensul lor primar exprimă realitatea cerută. Alte cuvinte, dimpotrivă, sunt atât de des folosite încât au devenitca un banal pahar de apă, pe care îl bei, te saturi, dar nu conştientizezi că fără el ai muri. În această situaţie seaflă şi cuvântul creştin.

Cuvântul creştin a ajuns să fie mai mult decât uzitat atunci când e vorba de definirea religioasă a homoeuropaeus religiosus. Dar câţi dintre cei care se revendică de la acest nume conştientizează faptul că eireprezintă ceva, şi că, acest nume te obligă şi responsabilizează, deopotrivă? Nu am un răspuns la o astfel deîntrebare, dar, folosind un text cunoscut al Sfântului Grigorie de Nyssa, aş putea să trasez câteva linii vis-a-vis

de ceea ce înseamnă numele de creştin. Numele de creştin a ajuns în limba română pe filieră latină. Latinescul christianus, i, era apelativul cucare erau numiţi adepţii lui Hristos Iisus în imperiul roman. Aşadar, un cuvânt ce îşi are originile în Cel care astat la baza unui crez în care se desăvârşeşte revelatul, Iisus Hristos. Despre acest aspect Sfântul Grigorie de Nyssa ne spune că: în înţelesul cel mai limpede şi mai grăitor, cuvântul „Hristos” – din care provine termenul „creştinism” – înseamnă împărat, căci, printr-o accepţiune deosebită, Sfânta Scriptură tocmai prin această expresie designează (desemnează n.a) vrednicia împărătească ( χριω – ung, aşa cum se ungeau împăraţii)(Sfântul Grigorie de Nyssa, „Cuvânt despre înţelesul numelui de creştin, către Armoniu” în Scrieri II. Scrieriexegetice, dogmatico-polemice şi morale, PSB, trad. şi note, pr.prof.dr. Teodor BODOGAE, Ed.IBMBOR,Bucureşti, 1998, p. 438.)

Totuşi ceea ce atrage atenţia în mod deosebit în textul sfântului este modul în care el încearcă să-i

răspundă lui Armoniu vis-à-vis de problema numelui de creştin. De aceasta este foarte necesar să ne lămurimce înseamnă să te numeşti creştin: înseamnă a fi ceea ce-ţi spune numele, iar nu, folosindu-l pe acesta drept

pretext printr-o mărturisire deşartă, să fii altceva la arătare, decât ceea ce eşti în ascuns. (Ibidem.)Aceste cuvinte scrise în secolul IV, par a avea un dublu rol. Pe de o parte să-l lămurească pe Armoniu

de valoarea extraordinară a cuvântului creştin, iar pe de altă parte să reliefeze faptul că mulţi dintre creştiniivremii nu aveau habar de numele pe care-l poartă.

Timpul a trecut, iar secolele au început să fie aşezate pe hârtia cronicarilor. Au trecut mai bine dedouăzeci de secole, iar numele de creştin încă dăinuie. Dar, cum dăinuie...?

Într-o lume a contrastelor şi numele de creştin a devenit unul al contrastelor. Unii îl hulesc, alţii îllaudă. Este folosit cu nonşalanţă după bunul plac al fiecăruia. Este folosit cu neruşinare de către cei care nusuportă o simplă caricatură (şi pe bună dreptate) a marelui lor învăţător. Dar ceea ce este mai dramatic este că-lfolosim noi, creştinii ortodocşi, fără cea mai mică sfială. Acest nume plin de rezonanţă revelaţională, acestnume pentru care sute şi mii de fideli au fost martirizaţi, şi despre care sfântul Grigorie de Nyssa spune dacă

3



am vrea să explicăm creştinismul după numirea ce i se dă, atunci vom spune că el e o imitare a firiidumnezeieşti. ( Ibidem, p. 439); astăzi nu mai este decât un nume oarecare. A ajuns doar un nume de simplădiferenţiere religioasă, fără cea mai mică responsabilitate din partea purtătorului.

Oare, cum ar reacţiona un creştin ortodox pasiv când i-am spune că numele pe care îl poartă îl obligă laimitarea Celui în care îşi are originile? Oare, nu l-am determina să reacţioneze ironic sau, poate, sfidător? Sau, poate, l-am trezi la realitatea în care demult trebuia să se desfăşoare.

Cum s-a ajuns aici? Procesul de denatuarare a început cu mult timp înainte de a ne naşte noi sau părinţii părinţilor noştri. Încă din timpuri, cum ne place uneori să le numim, imemoriale, problema posedării şi

utilizării unui nume de care purtătorii nu erau demni, se impunea. Credinciosul, preot sau laic, se confrunta cuaceiaşi problemă, ca astăzi: indiferentismul şi nesimţirea. Să ne amintim elocventele cuvinte ale SfântuluiGrigorie de Nazianas: [...] ce să mai spun de a treia ceată de credincioşi, care din pricina lipsei de învăţătură,năvălesc buluc, ca porcii, asupra oricărei învăţături şi calcă în picioare frumosele mărgăritare ale adevărului(Mt.7,6)? (Grigorie de Nazianz„Cuvânt de apărare pentru fuga în Pont”, în Despre Preoţie, trad. şi note deDumitru FECIORU, Ed. Sofia, Bucureşti, 2008, p. 241 sau mi-a fost ruşine să fiu alături de ceilalţi preoţi,care, cu nimic mai buni decât gloata – mare lucru dacă nu chiar cu mult mai răi -, intră în locurile cele

preasfinte cu mâini nespălate, cum se spune, şi cu suflete necurate;[...] ( Ibidem, p. 216-217).Aşadar, procesul alterării ideii de creştin şi Creştinism e foarte clar că a început cu mult timp înainte de

zorii societăţii globalizate, globalizante şi globalizatoare de astăzi. Totuşi, trăim drama lipsei de conştientizarea valorilor identitare, pe de o parte creştine, pe de alta româneşti. Numele de creştin ne defineşte ca popor, dar

astăzi ne este ruşine să o recunoaştem. Preferăm valorile anglo-saxone receptate într-o formă vulgară şialterată. Preferăm să discutăm despre orice ţine de Creştinism atâta timp cât nu e ceva profund şi duhovnicesc.Preferăm să ne batem joc de propria religie atâta timp cât prietenii noştri pseud- atei ne aplaudă. Preferăm săne comportăm ca nişte marionete animate doar de sforile unor uriaşi manipulatori. Am vrea un Creştinismsimplu, care să nu ne oblige la foarte mult nici să ne ceară să-i dedicăm prea mult timp. Ori, Ortodoxia tocmaiaceasta cere. Creştinismul autentic cere jertifire.

În caz contrar numele de creştin nu este altceva decât o simplă titulatură care înglobează toateconfesiunile şi toate neamurile ce îl folosesc, cu mai mult sau mai puţin respect, numele lui Hristos. Poate părea dur, ceea ce spun, într-o societate a toleranţei şi frăţietăţilor de toate soiurile, dar nu există decât unsingur tip de Creştinism şi un singur profil de creştin veritabil, acela al Bisericii primare, a cărei continuatoareeste o singură Biserică: cea al cărei Crez îl mărturisesc şi pe care o reprezint.

Problema cea mai mare este ridicată de osânda pe care ne-o putem atrage prin purtarea acestui nume.Sfinţii Părinţi vorbesc, adesea, despre imitarea lui Hristos şi posibilitatea ajungerii omului la chipul şiasemănarea lui Dumnezeu, adică la starea de dumnezei după har (Irineu de Lyon, Atanasie cel Mare, Sf.Grigorie de Nyssa, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Grigorie Palama, Sf. Nicolae Cabasila etc.). Însă condiţianecesară pentru această viaţă este dezlipirea de material, de spiritul consumist al acestei epoci. Este apropiereade Cel care ne-a dat posibilitatea purtării unui nou nume, de Cel care ne-a oferit şansa unui om nou. Ori, însocietatea contemporană, societate a confundării şi amestecării valorilor, omul nou este confundat cu omul modern, independent, consumist şi individualist şi nu cu cel născut pentru o nouă perspectivă, aceea amântuirii.

Cu toate acestea, nu trebuie, să cădem în extrema negativismului şi să spunem că totul e pierdut, că

dacă rădăcinile sunt uitate, ignorate şi neudate, arborele se va usca. Nu! Cu siguranţă nu! Pentru că: Au fost şialtădată păcate şi s-au terminat; dar niciodată n-au fost ca acum printre creştini atâtea păcate şi atâta ocară. Dacă e mai presus de puterile noastre să oprim revărsarea acestor păcate şi ocări, totuşi e una dinîndatoririle cele mai mari ale dreptei credinţe să le urâm şi să ne ruşinăm de ele Sf. Grigorie de Nazianz,

Ibidem, p.217.) Dacă, sfântul redă, prin cuvintele lui, imaginea unei societăţi pe care adesea o idealizăm,numind-o Epoca de Aur creştină, o imagine a unei societăţi creştine fărâmiţată de răzvrătirea păcatului, astăzi,când credem că totul este pierdut, mai există o speranţă: regăsirea sensului primar.

Este dificil să te întorci la origini, este dificil să doreşti o asemenea întoarcere pentru că ea presupunesacrificii, dar [...] dacă ne-am da seama de ceea ce se ascunde sub numele de „creştin”, atunci am avea unmai mare spor în viaţa duhovnicească, silindu-ne să facem cu adevărat din el ceea ce numim, adică o

strădanie spre progres şi desăvârşire. (Sf. Grigorie de Nyssa, Ibidem, p.440.).

LIVIU VIDICAN-MANCI

4



CUVIOSUL SILUAN ATHONITUL, Între iadul deznădejdii şiiadul smereniei, Ed. Deisis, Sibiu, 2001, 302 p.

Nu vreau să vă vorbesc nici despre titlul cărţii, nici despre conţinutul acesteia,nici despre autorul ei – pentru toate acestea, studiul introductiv al Diac. Prof. Dr. IoanI. Ică Junior este mai mult decât suficient – ci aş dori să vă spun câteva cuvinte despremodalitatea în care ar trebui citită această carte, despre dispoziţia sufletească pe carecititorul ar trebui s-o aibă în momentul lecturării. Fiecare cuvânt pe care CuviosulSiluan Athonitul l-a aşternut pe hârtie este expresia experienţei directe pe care el aavut-o cu Dumnezeu, este o vorbire din Dumnezeu despre Dumnezeul creştinilor,Care este un Dumnezeu al Iubirii. De aceea, acest cuvânt este şi purtător de har, esteun cuvânt care zideşte. „Şi Cuvântul trup S-a făcut” (Ioan 1, 14): enunţul este valabilnu numai pentru Întruparea Cuvântului, Fiul lui Dumnezeu, ci şi pentru fiecare cuvânt

pe care îl rosteşte orice om aflat pe calea sfinţeniei; cuvântul acestuia, însoţit de harul

Sfântului Duh, se întrupează în cel care-l ascultă, prinde chip de Hristos, şi omul seschimbă, devine altul. E necesară, totuşi, o condiţie: ca ascultătorul să-şi deschidăinima fără rezerve, aidoma unei flori ce se deschide ca să primească roua dimineţii şirazele de soare. Cu inima „pe masă” şi cu smerită cugetare, lectura cărţii este multmai mult decât un fapt intelectual, ea devine un Eveniment: întâlnirea personală alectorului cu un Sfânt şi, prin el, cu Însuşi Dumnezeu-Iubire-Treime. Altfel, citită la o

bere, după o masă copioasă, cu o atitudine de critic atoateştiutor, cartea nu pare săconţină decât însemnările unui exaltat patologic. Ba mai mult, unele din spusele

Cuviosului par lipsite de logică şi chiar revoltătoare: căci cum aş putea eu, deexemplu, să mă fac vinovat de păcatele altora? Ce vină aş putea avea dacă azi-noapte,la Tecuci sau aiurea, un om a ucis pe un altul? Nici una, nu-i aşa? Coborând însă înabisul dumnezeirii, stând cu Dumnezeu faţă către faţă într-o atitudine de smerităcontemplare, omul are acces la Taina lui Dumnezeu şi la Taina omului. În urmaacestei experienţe, omul spune: „sunt vinovat de toţi şi de toate” sau „toţi se vor mântui, eu singur voi fi osândit”. Artificiu retoric? Falsă modestie? Nicidecum! Ci oluciditate pe care numai harul Duhului Sfânt ţi-o poate da, însoţită însă şi de credinţa

şi de nădejdea că ajutorul şi mântuirea noastră vin de la Domnul şi numai de la El. Eceea ce, concentrat, sentenţios, spune Cuviosul în formula: „ţine mintea în iad şi nudeznădăjdui”. Mântuirea e un dar, însă nouă ne revine pe acest pământ o luptăcontinuă pentru dobândirea smereniei care, în termenii Sf. Grigorie de Nyssa, este „ocoborâre spre înălţimi”.

Dacă în timpul citirii acestei cărţi, lectorului nu-i vibrează inima, şi dacă dupăterminarea ei, acesta nu simte o „sfântă invidie” şi o cât de mică dorinţă de emulaţie aCuviosului Siluan, înseamnă că nu a citit-o cu dispoziţia cuvenită.

ADRIAN PODARU

5



SARBATORI DIN LUNILE IANUARIE SI FEBRUARIE• Botezul Domnului (6 ianuarie)

zeirea. Momentul a coincis si cu descoperirea intregii Sfintei Treimi, intrucat intimpul Botezului, cerurile s-au deschis, Duhul Sfant S-a coborat in chip de porumbelsi a stat peste Iisus, iar Dumnezeu Tatal a marturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit,intru Care am binevoit!” (Matei 3, 17).

Prin botezul Sau, Iisus a sfintit intreaga fire a apelor, dar si intreaga creatie,care in urma caderii stramosilor Adam si Eva in pacat, solidara fiind cu omul, a iesit

din umbra Duhului Sfant si s-a degradat treptat, aspirand la restaurarea starii ei primordiale, ce va avea loc la sfarsitul veacurilor. Sfintind firea apei, Iisus o pregateste pentru a putea fi baie nasterii de-a doua, in Taina Botezului crestin.

• Intampinarea Domnului (2 februarie)

cei pana astazi, mamele intrand in biserica abia dupa 40 de zile de la nastere, cand lise citeste molitva pentru curatire, iar pruncii nou-nascuti si botezati sunt imbisericiti,adica inchinati lui Dumnezeu.

La templu, Mantuitorul a fost intampinat de Dreptul Simeon si de ProorocitaAna. Potrivit Sfintei Traditii, Simeon a facut parte din cei 70 de înţelepţi care autradus Pentateuhul din limba aramaica în limba greacă. Cand a ajuns la textulmesianic din Isaia 7,14: „Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu...”, Simeon a

inlocuit cuvantul „Fecioara” cu „Femeia”, socotind ca o fecioara nu avea cum sanasca. Pentru necredinta sa, Dumnezeu i-a fagaduit ca nu va muri pana cand nu-L vavedea pe Mesia nascut din Fecioara (Luca 2, 25-26). Asa se face ca in vremea nasteriilui Hristos, Dreptul Simeon avea o varsta venerabila. Instiintat de Duhul Sfant, a mersla templu unde L-a primit in brate pe pruncul Iisus. Izbavit de povara pedepsei,

batranul Simeon priveste in ochii Sfintei Fecioare, rasufla usurat si spune: „Acumslobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca ochii mei vazuramantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre

descoperire neamurilor si slava poporului Tau Israel” (Luca 2, 29-32).DECEBAL GOREA

6

La 40 de zile de la nasterea Sa dupa trup, Mantuitorul Hristos afost adus la templu pentru a fi afierosit lui Dumnezeu, asa cum

prevedea legea mosaica. Tot atunci se terminau si zilele deleuzie ale mamei, perioada in care ea nu avea voie sa intre in

templu. Biserica a pastrat acest obi-

Cunoscut in popor sub numele de Boboteaza, prazniculacesta mai purta in vechime si denumirea de Epifanie,cuvant care provine din limba greaca si inseamna „Aratare”.Denumirea trimite la faptul ca in momentul Botezului, IisusSi-a descoperit pentru prima data dumne-



CALAUZA SUFLETULUI 1

• Despre Aghiazma mica si Aghiazma mare

Una dintre cele mai frecvnte ierurgii sau slujbe este sfintirea apei, sauaghiazma. Termenul este grec insemnand: si lucrarea de sfintire a apei, dar sirezultatul ei, apa sfintita. Scriptura spune: „ca pamantul s-a inchegat, la cuvantul

Domnului, din apa si prin apa” (II Petru 3, 5). Tot cu ajutorul apei „si prin apa”,Dumnezeu a creat din nou lumea, care s-a regenerat, s-a nascut de sus, din nou „dinapa si din Duh” (Ioan 3, 3, 5), prin taina Sfantului Botez. Aghiazma este de douafeluri: mica si mare. Cel mai des savarsita si folosita este aghiazma mica, sau sfintireamica a apei, care se numeste „sfestanie”. Temeiul scripturistic al aghiazmei se afla ininsasi pericopa Evangheliei care se citeste la sfestanie (Ioan 5, 1-4). Aici se amintestede vindecarea slabanogului care zacea de 38 de ani, asteptand la scaldatoarea Vitezdatulburarea apei de ingerul Domnului, care cobora o data pe an; acolo l-a gasit

Mantuitorul Hristos si l-a tamaduit. Lucrarea pe care o facea ingerul o face de atunciincoace necontenit harul Domnului, prin apa sfintita de preotii Bisericii, ori de cateori este nevoie, dupa invocarea Duhului Sfant asupra ei. Despre roadele si folosulacestei slujbe Molitfelnicul spune: „Stiut sa fie ca prea bunul obicei este si folositor de suflet sa se faca in biserici, in manastiri si in case Sfintirea apei la toate zileledintai ale lunii si a stropi pe oameni in manastiri si in chilii, asisderea si in caselemirenilor si toate ale lor. Aceasta apa sfintita pe care Duhul Sfant prin rugaciunile

preotilor o sfinteste, multe feluri de lucrari are, precum insasi ectenia Sfintirii si

rugaciunea marturisesc. Ca prin stropirea ei, duhurile cele viclene in tot locul segonesc si se iarta de pacatele cele mici de peste toate zilele, adica nalucirilediavolesti, gandurile cele rele; iar mintea se curateste de gandurile cele spurcate siindreptata spre rugaciune se face; aduce dar paza, inmultirea castigului si indestulare;

bolile goneste si da sanatate trupeasca si sufleteasca. Si mai pe scurt sa zicem: toti ceice o primesc cu credinta iau sfintenie si binecuvantare. Pentru aceasta dar, datorisunteti si voi, preotilor, sa va invatati enoriasii vostri, ca sa o primeasca pe ea cucredinta, spre marele folos al lor” (Molitfelnicul , Povatuirea din fruntea slujbeiAghiazmei mici, 1984, p. 167).

Aghiazma mare se savarseste la Boboteaza si in ajunul acesteia, cand sesfinteste apa cu care preotii boteaza apoi casele crestinilor. Daca lucrul acesta seintampla mai repede din diferite motive, atunci aceasta se pastreaza din anul

precedent. Apa de la Boboteaza are o putere deosebita, fiind sfintita printr-o indoitachemare a Sfantului Duh in cursul rugaciunii de sfintire, iar Sfintirea are loc in insasiziua in care Mantuitorul a sfintit apele, botezandu-Se in Iordan. De aceea si slujbaAghiazmei mari este mai lunga si mai sarbatoreasca decat a Aghiazmei mici, iar cantarile si rugaciunile ei pomenesc si preaslavesc indeosebi Botezul Domnului in11 Rubrica destinata intrebarilor legate de problemele spirituale ale cititorilor nostri. Intrebarile pot fi adresate prin intermediul cutiei asezate in biserica in acest scop sau pe adresa de e-mail: [email protected].

7



Iordan. Aghiazma Mare, adica apa sfintita de la Boboteaza, are, intr-o masura cu multmai mare, puterea sfintitoare si tamaduitoare, precum si darurile minunate, pe care amspus ca le are Aghiazma mica. De aceea, ea se pastreaza nestricata vreme indelungata,ramane tot asa de proaspata, de curata si placuta la gust ca si cand ar fi atunci scoasadin izvor. O parte din ea se pastreaza in biserica, intr-un vas anume, numit siaghiazmatar, si e folosita de preot la o multime de slujbe (ierurgii). Apa sfintita se

intrebuinteaza: la botezul copiilor in caz de necesitate, la rugaciunea pentru durereade cap, la randuiala de curatire a fantanii spurcate, la binecuvantarea inceperiisemanaturilor, la tarinele (holdele), viile si gradinile bantuite de lacuste si gandaci, lasfintirea crucii si a troitei, a clopotului, a vaselor si vesmintelor bisericesti s.a.Aghiazma Mare se foloseste de asemenea la sfintirea bisericii si a antimiselor, aSfantului Mir si a altora. Fiecare crestin trebuie sa ia din Aghiazma de la Boboteaza sisa o pastreze intr-un vas curat si la loc de cinste. Se gusta dintr-insa pe nemancate sicu multa cuviinta. Putem stropi cu Aghiazma cea mare casa, curtea si gradina, vitele

si chiar ogoarele si livezile noastre, pentru a le feri de rele. In caz de boala, putem, deasemenea, sa gustam din ea cu credinta. Caci apa aceasta, avand intr-insa darul si puterea dumnezeiasca a Sfantului Duh, a facut adesea multe minuni, insanatosind bolnavi, tamaduind rani, aparand de rele, de necazuri si de primejdii, pe toti cei ce oiau cu credinta.

MARCEL AGRISAN

8



CURIOZITĂŢI BIBLICE

• Tăierea împrejur

În data de 1 ianuarie Biserica noastră prăznuieşte Tăierea împrejur aDomnului. Circumcizia sau tăierea împrejur este un ritual religios, care aminteste deun legamant incheiat intre Dumnezeu si Avraam, prin care Dumnezeu ii fagaduia ca il

va face tata a multor neamuri, fapt care s-a si implinit prin fiii sai, Isaac si Ismael,stramosii popoarelor arabe. Semnul vizibil al acestui legamant a fost circumciziadescendentilor lui Avraam de parte barbateasca, la opt zile de la nastere, act devenitobligatoriu prin Legea mosaica. Fiind nascut dupa trup in sanul poporului evreu,Mantuitorul Iisus Hristos trebuia sa Se supuna Legii lui Moise si sa fie taiat imprejur.In acelasi timp insa, El era si Dumnezeu adevarat, fiind astfel mai presus de Lege siadevaratul ei datator. Cu toate acestea, S-a supus Legii lui Moise, aratand smerenia siascultarea Sa, precum si faptul ca nu a venit sa strice Legea, ci sa o implineasca

(Matei 5, 17).In urma unei dispute iscate pe tema necesitatii taierii imprejur a crestinilor proveniti dintre pagani, Sinodul Apostolic (anul 50, Ierusalim) a stabilit ca cei care se boteaza nu mai trebuie sa fie taiati imprejur.

Cu ocazia taierii imprejur, pruncului i se punea un nume, obicei pastrat pana aziin Biserica, la molitva de la opt zile de la nastere. Numele Mantuitorului a fost fixatde Dumnezeu Insusi şi descoperit prin Arhanghelul Gavriil lui Iosif, logodniculMariei (Matei 1, 20-21). (Ieşua sau Ieşu), în aramaica înseamnă „Dumnezeuישוע

Mântuitor” sau „Dumnezeu mântuieşte”. Prin transformare a devenit Ιησους (Iisus) îngreacă, cuvânt preluat intocmai în limba română. Numele de „Hristos” provine tot dingreacă, de la verbul χριο (hrio = a unge). De aici, “Hristos” înseamnă “Unsul”. Laevrei, erau numiţi „unsi” preotii, proorocii si imparatii, pentru ca la intrarea indemnitatea respectivă ei erau unsi cu mir, care inchipuia darul Sfantului Duh. Hristosa fost Unsul prin excelenta, insumand in activitatea Lui toate cele trei demnitati.

• Locul ispitirii lui Iisus

Îndată după Botez, Iisus s-a retras în pustia Karantal, situata în imediata

apropiere a Ierihonului. Pe locul unde Iisus, după ce a postit 40 de zile şi 40 de nopţi,fără a mânca sau a bea ceva, a fost ispitit de diavolul, se găseşte azi mănăstireaKarantal (in traditia romaneasca, manastirea Sărindar).

• Sfantul Ioan Botezătorul

ajuns după mai multe peripeţii în mănăstirea Dionisiu din Sfantul Munte Athos.

9

In anul 1995 arheologul Shimon Gibson a descoperit în localitateaEin Karem peştera în care a locuit o vreme Ioan Botezătorul. Mânadreaptă a Sfantului Ioan, cea care s-a atins de creştetul Fiului luiDumnezeu atunci când L-a botezat, a



IULIU GOREA

ARIPI DE INGERASCEI TREI PRIETENI

Se povesteste ca un om a fost acuzat de o fapta pe care n-o facuse. Pentru ascapa de pedeapsa, cineva trebuia sa depuna marturie ca omul acesta era nevinovat. S-a dus el la cei trei prieteni pe care ii avea si i-a rugat ca, a doua zi, sa mearga impre-

una cu el la judecator si sa-l scape astfel de pedeapsa.A doua zi, primul prieten s-a scuzat ca nu mai poate veni. Al doilea l-a urmat

pana la usa tribunalului, insa acolo s-a razgandit si a facut cale intoarsa. Cel de-altreilea prieten, pe care omul contase cel mai putin, a intrat, a depus marturie pentru elsi l-a salvat, redandu-i astfel libertatea.

La fel se intampla cu fiecare dintre noi. Cei trei prieteni pe care ii avem in viatasi care ar putea vorbi despre noi, asa cum suntem cu adevarat, sunt averea noastra,rudele noastre si toate faptele bune, pe care le-am facut. Insa atunci cand murim,

realizarile noastre – fie ele cat de mari – raman aici, fara sa ne ajute cu ceva. Rudelene urmeaza pana la groapa, dar si ele tot aici, in lumea aceasta. Doar faptele noastre bune – cel de-al treilea prieten – sunt cele ce ne urmeaza si dincolo de moarte,aratandu-i lui Dumnezeu adevarul despre sufletul nostru. De aceea, valoarea unui omeste data de faptele bune pe care acesta le-a facut!

GHICITORI CRESTINE

1. Face slujbe pentru toti, 3. Cine te iubeste, oare,

Pomenind pe vii, pe morti, Cel mai tare si mai tareInvatandu-ne prin toate Si te-nvata si te crescIubirea pentru aproape. Si doar binele-ti doresc?

2. In biserica, in casa, 4. E din lemn sau din metal,Pe perete sau pe masa, Sta pe masa in altar Ne rugam privind la ele Sau la gat la fiecare,Caci ne ocrotesc de rele. Caci puterea ei e mare.

POEZII ORTODOXE PENTRU COPII: Dragostea

Cea mai mare e mereuDragostea de ............. Scumpa ca si o comoaraIar sfanta ca o icoana Este dragostea de .........Este dragostea de ....... Tu sa ai pe-al vietii drumPlina de respect si fapta Dragoste de tot ce-i .......Este dragostea de ......... Si in sufletu-ti voiosRasfat pentru nepotica Dragoste pentru ........

E dragostea de ............ Iar in fapta si cuvantSi alint pentru cel mic Dragoste de tot ce-i .......

10



E dragostea de .......... JOCURI PENTRU TOTI COPIII ISTETI

PROBLEME CRESTINE DE LOGICA SI PERSPICACITATE

La o manastire de maici exista o frumoasa gospodarie cu livada, gradina de

legume si curte plina cu pasari. Printre gaini si gaste se gasesc insa si 3 rate.Iata si intrebarea: daca o rata si jumatate, intr-o zi si jumatate, fac un ou si jumatate, cate oua vor face cele 3 rate in 3 zile?

Raspunsuri:GHICITORI- preotul, icoanele, parintii, Sf. CrucePOEZII - Cauta intre cuvintele urmatoare pe cele care se potrivesc in poezie:

frumos, Dumnezeu, bunic, sfant, mama, tara, bunica, bun, tata

JOCURI - Eva, oua, Ana, orb, mag, mir, vin, cor, iad, Iov, rai, apa, usi, mar, pomPROBLEME – 6 oua

11



GRATIELA AGRISAN

12



13

Revista Cetatea Credintei nr.1

Documents

Transcript of Revista Cetatea Credintei nr.1