reguli incoterms
description
Transcript of reguli incoterms
Iorga-Panaite Gabriela
TEMA NR. 2 Conditii de livrare 2010 (Incoterms 2010).
Aplicabile incepand cu 2011.
Complexitatea problemelor legate de orientarea şi dirijarea
părţilor implicate în negocierea şi încheierea unui contract comercial
extern de vânzare- cumpărare de mărfuri presupune cunoştinţe temeinice
în domeniul tehnicii negocierilor, a legislaţiei şi uzanţelor de comerţ
exterior, a decontărilor internaţionale, a expediţiei şi asigurărilor
internaţionale vamale, al efectuării calculelor de rentabilitate şi multe altele.
În acest context, alegerea şi includerea în contractele comerciale acelor mai
favorabile clauze, la un moment dat, atât pentru vânzător, cât şi pentru
cumpărător, prezintă o importanţă deosebită, relaţiile dintre aceştia fiind
guvernate de totalitatea clauzelor stipulate în contractul încheiat, unele
dintre acestea fiind convenite în mod special, iar altele alese dintre cele folosite în practica curentă, integrată, a comerţului internaţional.
Condiţia de livrare reprezintă una din clauzele esenţiale ce se
convin între partenerii unui contract internaţional, prin aceasta
reglementându-se în fapt transferul mărfurilor şi al riscurilor de la vânzător
la cumpărător, inclusiv consecinţele juridice şi economice generale. Aşa cum
se ştie, momentul transferului proprietăţii mărfii poate fi diferit de
momentul transferului riscurilor, acest moment reflectându-se într-o gamă
variată de modalităţi de livrare, materializate prin diverse uzanţe, care au
devenit ulterior izvor de drept comercial, facilitând negocierea şi încheierea
contractelor comerciale între părţi.
Pentru a pune la dispoziţia comercianţilor un set de reguli
internaţionale pentru interpretarea condiţiilor comerciale cel mai frecvent
folosite în comerţul internaţional şi pentru a contribui astfel la simplificarea
operaţiunilor de negociere a vânzării mărfurilor şi de încheiere a
contractului comercial, încă din 1928 au fost elaborate de către Camera
Internaţională de Comerţ de la Paris un număr de şase condiţii de livrare
sau termeni comerciali, destinaţi să pună bazele unor reguli de interpretare
a principiilor din domeniul vânzării internaţionale, mai ales în ceea ce acestea aveau un caracter mai nesigur şi contradictoriu.4
Ideea principală – aceea a interpretării în mod uniform de către
parteneri a obligaţiilor ce decurg din contractul de vânzare internaţională –
a fost îmbrăţişată favorabil de marea majoritate a comercianţilor, ceea ce
a stimulat iniţiativa Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris, experţii
acesteia reuşind să sistematizeze şi să interpreteze uniform principalele
uzanţe practicate în comerţul internaţional.
Rezultatul muncii acestora s-a materializat în 1936 prin publicarea de către Camera Internaţională de Comerţ de la Paris (CIC-
Paris)5a primelor „Reguli INCOTERMS”6 cuprinzând 11 termeni comerciali internaţionali, cunoscuţi şi sub numele de „clauze de livrare”. Studiile necesare eliberării acestor prime „Reguli INCOTERMS” au fost conduse de „Comisia de lucru pentru practici comerciale” din cadrul CIC-Paris, care şi
în continuare, pe măsura dezvoltării comerţului mondial, a modificărilor ce
au intervenit de realizare a transportului internaţional şi a modernizărilor
ce au caracterizat procesul evolutiv al vieţii economice internaţionale, a
revizuit, completat şi sistematizat în mai multe rânduri şi anume în 1953,
1967, 1976, 1980, 1990 şi ultima ediţie „INCOTERMS-2000”, reprezintă
rezultatul muncii unui „grup de lucru” (din cadrul comisiei) constituit
dintr-un număr de 40 de membri, printre care pentru prima oară au
participat şi reprezentanţi din SUA şi Japonia (ţări care îşi au propriile uzanţe
comerciale), ceea ce a contribuit esenţial la creşterea gradului de
universalitate a „Regulilor INCOTERMS”.
Odată cu „Regulile INCOTERMS-2000” a fost convenită o grupare ierarhizată a condiţiilor de livrare, mai logică, la care
succesiunea acestora este determinată de creşterea obligaţiilor vânzătorului8. Noua grupare
cuprinde patru familii (grupe) de condiţii şi anume: grupa E, grupa F,
grupa C, grupa D, această clasificare având în vedere în special utilitatea lor.
Grupa E. Litera E provine de la termenul „Ex”. Grupa prevede
obligaţii minime pentru vânzător, în sensul că acesta are doar obligaţia
producerii şi punerii mărfurilor contractate la dispoziţia cumpărătorului.
Această grupă cuprinde doar o singură condiţie de livrare: EXW(Ex-Works).
Grupa F. Litera F provine de la cuvântul „Free” (în limba engleză)
sau „Franco” (în limba franceză). Grupa prevede (în general) că vânzătorul
nu-şi asumă nici riscul, nici costurile pentru transportul principal, însă este
obligat să predea (încredinţeze) mărfurile unui cărăuş (transportator)
desemnat de cumpărător. Această grupă cuprinde trei condiţii:
FCA (Free Carrier),
FAS (Free Alongside Ship)
FOB (Free on Board), care este una dintre cele mai utilizate
condiţii de livrare în contractele comerciale internaţionale.
Grupa C. Litera C provine de la cuvintele „cost or carriage” (în
limba engleză) sau „cout ou port” (în limba franceză). Grupa prevede,
în general că vânzătorul îşi asumă numai tarifele (costurile pentru
transportul principal, fără a-şi asuma însă riscurile inclusiv daunele
(pierderile) produse mărfurilor şi nici costurile suplimentare generate de
evenimentele produse ulterior, după încărcarea şi expediţia mărfurilor.
Grupa include patru condiţii de livrare:
CFR (Cost and Freight)
CIF (Cost, Insurance and Freight)
CPT (Carriage Paid to) şi CIP (Cost and Insurance Paid to).
Grupa D. Litera D provine de la cuvântul „Delivered” (în engleză), în
franceză cuvântul sinonim fiind „rendu”. Grupa prevede în general obligaţia
vânzătorului de a-şiasuma riscul şi tarifele (costurile) transportului principal
Condiţiile D sunt diferite de condiţiile C, deoarece vânzătorul conform condiţiilor D,
răspunde de sosirea mărfurilor la locul sau punctul de destinaţie convenit la
frontiera sau pe teritoriul ţării importatore. Vânzătorul trebuie să suporte toate
riscurile şi costurile transportării mărfurilor la destinaţie. Condiţiile D sunt, prin
urmare, contracte de sosire, în timp ce condiţiile C constituie contracte de plecare
(expediere). Grupa D include cinci tipuri de condiţii de livrare:
DAF (Delivered at Frontier),
DES (Delivered ex Ship), DEQ (Delivered ex Quay),
DDU (Delivered Duty Unpaid)
DDP (Delivered Duty Paid).(Potrivit condiţiilor D, cu
excepţia condiţiei DDP, vânzătorul nu are obligaţia să livreze mărfurile cu îndeplinirea
formalităţilor de import în ţara de destinaţie.)
Principalele modificari aduse conditiilor de livrare (Incoterms 2010) sunt:
Au aparut 2 conditii de livrare noi: Delivered at Terminal (DAT) si Delivered at Place (DAP)
Au eliminate 4 conditii de livrare : DEQ; DAF; DES; DDU
DAP inlocuieste pe: DAF; DES; DDU
DAT inlocuieste pe: DEQ
Conditiile de livrare au fost sortate dupa modul de utilizare: orice mod de transport; maritim si terestru
Toate tipurile de transport
EXW (EX WORKS)
Intrastat - Achizitii: Se aduna valoarea transportului de la punctul de expediere
pana la frontiera romana. Valoare Statistica > Valoare Facturata
Intrastat - Livrari: Se aduna valoarea transportului de la punctul de plecare pana la
frontiera romana. Valoare Statistica > Valoare Facturata
Descriere: Produsul si riscurile se transfera cumparatorului, incusiv plata
transportului si costul asigurarii de la poarta fabricii vanzatorului. Este conditia de
livrare cea mai comoda pentru vanzator care trebuie sa puna marfa ambalata la
dispozitia cumparatorului, care este obligat sa o incarce pe cheltuiala si riscul sau.
FCA (Free Carrier)
Intrastat - Achizitii: Se aduna valoarea transportului de la punctul de expediere
pana la frontiera romana. Valoare Statistica > Valoare Facturata
Intrastat - Livrari: Se aduna valoarea transportului de la punctul de plecare pana la
frontiera romana. Valoare Statistica > Valoare Facturata
Descriere: Franco caraus inseamna ca vanzatorul isi indeplineste obligatia de
livrare in momentul in care a predat marfa vamuita pentru export, in grija
carausului desemnat de cumparator la locul sau punctul convenit. In cazul in care
cumparatorul nu indica un punct precis, vanzatorul poate sa aleaga punctul de la
locul sau raza teritoriala mentionata unde carausul urmeaza sa preia marfa in
custodia sa. In cazul in care potrivit practicii comerciale este necesar sprijinul
vanzatorului pentru incheierea contractului cu carausul (cum este cazul in
transportul CFR sau aerian). Vanzatorul actioneaza pe riscul si cheltuiala
cumparatorului.
CPT (Carriage Paid To)
Intrastat - Achizitii: Se scade valoarea transportului de la frontiera romana pana la
punctul de destinatie.Valoare Statistica < Valoare Facturata
Intrastat - Livrari: Se scade valoarea transportului de la punctul de expediere pana
la frontiera romana. Valoare Statistica < Valoare Facturata
Descriere: Vanzatorul plateste pentru transportul marfii la destinatia convenita.
Riscurile de pierdere sau de deteriorare a marfii, precum si orice alte cheltuieli
suplimentare cauzate de evenimente care au avut loc dupa ce marfa a fost predata
carausului trec de la vanzator la cumparator in momentul in care marfa a fost
predata carausului. In cazul in care pentru transportul marfii se folosesc carausi
succesivi, riscurile trec de la vanzator la cumparator in momentul in care marfa a
fost predata primului caraus. Termenul CPT implica obligatia vanzatorului de
vamuire a marfii pentru export Acest termen poate fi folosit pentru toate modurile
de transport, inclusiv pentru transportul multimodal.
CIP (Carriage and Insurance Paid)
Intrastat - Achizitii: Se scade valoarea transportului si a asigurarii de la frontiera
romana pana la punctul de destinatie.Valoare Statistica < Valoare Facturata
Intrastat - Livrari: Se scade valoarea transportului si a asigurarii de la punctul de
expediere pana la frontiera romana. Valoare Statistica < Valoare Facturata
Descriere: Vanzatorul are aceleasi obligatii ca la termenul CPT dar suplimentar el
trebuie sa efectueze si asigurarea pentru acoperirea riscului de pierdere sau
deteriorare a marfii pe timpul transportului. Vanzatorul incheie contractul si
plateste prima de asigurare. Cumparatorul trebuie sa ia nota ca in cazul CIP
vanzatorul este obligat sa obtina prima de asigurarea pentru acoperire minima.
Termenul CIP implica obligatia vanzatorului de vamuire a marfii pentru export
Acest termen poate fi folosit pentru toate modurile de transport, inclusiv pentru
transportul multimodal.
DAT (Delivered at Terminal)
Intrastat - Achizitii: Se scade valoarea transportului de la frontiera romana pana la
punctul de destinatie.Valoare Statistica < Valoare Facturata
Intrastat - Livrari: Se scade valoarea transportului de la punctul de expediere pana
la frontiera romana. Valoare Statistica < Valoare Facturata
Descriere: Vanzatorul livreaza si descarca din mijlocul de transport la terminalul
(din portul sau locul) stabilit cu cumparatorul. Terminal inseamna orice loc, cum ar
fi: chei; depozit; strada; cargo terminal; terminal CFR. Vanzatorul acopera toate
costurile pentru livrarea si descarcarea marfurilor la terminalul stabilit. Este
recomandat ca notiunea de Terminal sa fie foarte bine precizata. DAT acopera
formalitatile de vamuire la export dar NU include costul formalitatilor de vamuire
la import.
DAP (Delivered at Place)
Intrastat - Achizitii: Se scade valoarea transportului de la frontiera romana pana la
punctul de destinatie.Valoare Statistica < Valoare Facturata
Intrastat - Livrari: Se scade valoarea transportului de la punctul de expediere pana
la frontiera romana. Valoare Statistica < Valoare Facturata
Descriere: Vanzatorul livreaza marfurile in mijloacele de transport adecvate la
locul stabilit cu cumparatorul. Vanzatorul acopera toate costurile pentru livrarea si
descarcarea marfurilor la terminalul stabilit. Este recomandat ca notiunea de
Terminal sa fie foarte bine precizata. In cazul in care vanzatorul suporta costuri
legate de descarcarea bunurilor la destinatie, acesta Nu are dreptul sa refactureze
aceste costuri cumparatorului. Este recomandat ca notiunea de LOC sa fie foarte
bine precizata. DAP acopera formalitatile de vamuire la export dar NU include
costul formalitatilor de vamuire la import.
DDP (Delivered Duty Paid)
Intrastat - Achizitii: Se scade valoarea transportului si a asigurarii de la frontiera
romana pana la punctul de destinatie.Valoare Statistica < Valoare Facturata
Intrastat - Livrari: Se scade valoarea transportului si a asigurarii de la punctul de
expediere pana la frontiera romana. Valoare Statistica < Valoare Facturata
Descriere: Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care
marfa a fost pusa la dispozitia cumparatorului, la locul convenit din tara
importatoare. Vanzatorul trebuie sa suporte toate cheltuielile si riscurile legate de
aducerea marfii in acest loc inclusiv a taxelor vamale, a altor taxe si speze oficiale
care se platesc la import, precum si a costurilor si riscurilor de indeplinire a
formalitatilor vamale. Acest termen poate fi folosit indiferent de modalitatea de
transport.
Transport maritim si terestru
FAS (Free Alongside Ship)
Intrastat - Achizitii: Se aduna valoarea transportului de la punctul de expediere
pana la frontiera romana. Valoare Statistica > Valoare Facturata
Intrastat - Livrari: Se aduna valoarea transportului de la punctul de plecare pana la
frontiera romana. Valoare Statistica > Valoare Facturata
Descriere: Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care
marfa a fost pusa de-a lungul vasului, pe chei sau pe slepuri, barje sau pe bac, in
portul de incarcare convenit. Aceasta inseamna ca toate costurile si riscurile de
pierdere sau deteriorare a marfii sunt suportate din acel moment de cumparator.
Termenul FAS implica obligatia cumparatorului de vamuire a marfii pentru export
si nu trebuie folosita in cazul in care cumparatorul nu poate sa indeplineasca direct
sau indirect formalitatile de export Acest termen poate fi folosit numai pentru
transportul maritim sau pe apele interioare.
FOB (Free On Board)
Intrastat - Achizitii: Se aduna valoarea transportului de la punctul de expediere
pana la frontiera romana. Valoare Statistica > Valoare Facturata
Intrastat - Livrari: Se aduna valoarea transportului de la punctul de plecare pana la
frontiera romana. Valoare Statistica > Valoare Facturata
Descriere: Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care
marfa a trecut balustrada vasului, in portul de incarcare convenit .Costurile si
riscurile de pierdere si deteriorare a marfii sunt suportate din acel moment de
cumparator. Termenul FOB implica obligatia vanzatorului de vamuire a marfii
pentru export. Acest termen poate fi folosit numai pentru transportul maritim sau
pe apele interioare. In cazul in care balustrada vasului nu prezinta relevanta, cum ar
fi in cazul traficului roll-on/roll-off sau containerizat este mai potrivit sa se
foloseasca termenul FCA.
CFR (Cost & Freight)
Intrastat - Achizitii: Se scade valoarea transportului de la punctul de expediere
pana la frontiera romana. Valoare Statistica < Valoare Facturata
Intrastat - Livrari: Se scade valoarea transportului de la frontiera romana pana la
punctul de destinatie.Valoare Statistica < Valoare Facturata
Descriere: Vanzatorul trebuie sa plateasca navlu-ul si costurile necesare pentru
aducerea marfii in portul de destinatie convenit, dar riscul de pierdere sau
deteriorare a marfii, precum si orice costuri suplimentare cauzate de evenimente
care au avut loc dupa ce marfa a fost livrata la bordul navei se transfera de la
vanzator la cumparator in momentul in care marfa trece de balustrada vasului in
portul de incarcare. Termenul C.F.R implica obligatia vanzatorului de vamuire a
marfii pentru export In cazul in care balustrada vasului nu prezinta relevanta cum
ar fi in cazul traficului roll-on/roll-off sau containerizat este mai potrivit sa se
foloseasca termenul CPT.
CIF (Cost, Insurance and Freight)
Intrastat - Achizitii: Se scade valoarea transportului si a asigurarii de la frontiera
romana pana la punctul de destinatie.Valoare Statistica < Valoare Facturata
Intrastat - Livrari: Se scade valoarea transportului si a asigurarii de la punctul de
expediere pana la frontiera romana. Valoare Statistica < Valoare Facturata
Descriere: Vanzatorul are aceleasi obligatii ca in cazul termenului CFR dar
suplimentar, el trebuie sa efectueze asigurarea maritima care sa acopere riscul
cumparatorului de pirdere sau deteriorare a marfii in timpul transportului maritim.
Vanzatorul incheie si plateste contractele de asigurare si plateste prima de
asigurare. Cumparatorul ia nota ca in cazul termenului CIF, vanzatorul este obligat
sa obtina asigurarea pentru acoperirea minima. Termenul CIF implica obligatia
vanzatorului de vamuire a marfii pentru export In cazul in care balustrada vasului
nu prezinta relevanta cum ar fi in cazul traficului roll-on/roll-off sau containerizat
este mai potrivit sa se foloseasca termenul CIP.