STANDARDE PRIVIND LIVRAREA INTERNAŢIONALĂ DE MĂRFURI

INCOTERMS 2010

Scurtă prezentare generală

In orice contract de comerţ exterior se pune problema stabilirii modalităţilor de livrare, a locului şi momentului în care, odată cu trecerea mărfii de la vânzător la cumpărător are loc transferul riscurilor şi repartizarea între vânzător şi cumpărător a cheltuielilor aferente transportului mărfurilor (cheltuieli privind asigurarea mărfii, contravaloarea transportului etc). Este mai dificil să rezolvi aceste chestiuni de fiecare dată prin inserarea în contract a clauzelor detaliate cuprinzând reglementarea tuturor acestor aspecte. De aceea practica a imaginat o metodă de a scurta drumul până la încheierea contractului, recurgând la termeni comerciali ce condensează într-o formă cât mai simplificată posibil, situaţiile cele mai uzuale.Astfel, de exemplu, stipulând simplu într-un contract că marfa a fost vândută FOB Hamburg, părţile au vrut să spună că vânzătorul trebuie să încarce şi să expedieze marfa până în portul Hamburg pe cheltuiala sa, de unde marfa urmează să ajungă la destinaţie pe cale maritimă, în timp ce cumpărătorului îi incumbă obligaţia să plătească cheltuielile de navlosire, riscurile netrecând asupra acestuia decât din momentul îmbarcării.Condiţiile de livrare sunt reglementate conform prevederilor contractului de vânzare-cumpărare, ţinând cont de regulile şi uzanţele comerciale internaţionale. Uzanţele formează, aşa cum se ştie, un izvor de drept întrucât nu contravin legilor. Ele întregesc acordul părţilor uşurând tratativele şi accelerând încheierea contractelor. Asociaţiile profesionale, camerele de comerţ, bursele şi alte instituţii publică culegeri de uzanţe, cu interpretări uniforme. Condiţiile de livrare în comerţul internaţional sunt bazate pe regulile publicate în diferite etape de Camera Internaţională de Comerţ (International Chamber of Commerce - ICC) de la Paris şi se referă la interpretarea uniformă a obligaţiilor vânzătorului şi cumpărătorului pentru derularea contractelor de vânzare internaţională cu privire la : livrarea mărfurilor, repartiţia cheltuielilor, transferul riscurilor şi formalităţile documentare privind trecerea mărfii de la vânzător la cumpărător.Aceste reguli sunt cunoscute sub numele de INCOTERMS, adică International Rules for the Interpretation of Trade Terms ceea ce înseamnă reguli internaţionale pentru interpretarea uzanţelor de comerţ.

1

INCOTERMS conţine un preambul în care se arată că prevederile acestor reguli nu se impun voinţei părţilor (nu au deci caracter obligatoriu), partenerii având libertatea să insereze în cuprinsul contractului alte dispoziţii speciale. Cele două părţi se pot referi la INCOTERMS ca bază a contractului lor dar pot prevedea anumite modificări sau adăugiri în funcţie de natura mărfurilor care fac obiectul contractului. Aplicarea Incoterms fiind facultativă este dependentă de voinţa părţilor; adoptarea de către ele a condiţiilor de livrare reglementate prin aceste uzanţe nu comportă alte formalităţi sau precizări decât simpla înscriere în contractul de vânzare internaţională a clauzei alese, urmată de punctul numit (de ex. F.O.B. Constanţa, conform Incoterms 2010).Varietatea mărfurilor ce fac obiectul tranzacţiilor internaţionale, modalităţile şi tehnologiile noi de transport, uzanţele internaţionale încă în vigoare pe plan internaţional şi naţional, uzanţele portuare etc. au impus redactarea Regulilor INCOTERMS cu o relativă nuanţă de generalitate care să permită aplicarea lor în toate cazurile în care se va apela la ele. Astfel, comerciantul îşi va putea alege un “termen" INCOTERMS cât mai apropiat de scopurile lui, îmbunătăţindu-i elementele generale cu "prevederi suplimentare exprese" (precizarea expresă a punctelor geografice de operare a riscurilor şi a tarifelor; în caz contrar cumpărătorul suportă riscurile şi costurile suplimentare rezultate din ignorarea acestei cerinţe), pe care le va înscrie bineînţeles în contractul de vânzare internaţională. Obligaţia cumpărătorului de a preciza locul unde doreşte să primească marfa (locul convenit) este materializată prin şirul de puncte înscrise după fiecare siglă INCOTERMS. Cumpărătorul este obligat să precizeze "natura şi felul ambalajului" cu care vânzătorul va trebui să protejeze marfa, şi care, de regulă, sunt condiţionate de modalitatea de transport convenită în contract. Regulile INCOTERMS nu reprezintă modalităţi de transport care urmează a fi utilizate, cu excepţia transportului maritim care beneficiază de sigle separate. Astfel, denumirea modalităţii de transport alese trebuie menţionată expres în contract, inclusiv ambalajul ce va fi utilizat, cumpărătorul fiind cel mai interesat să introducă în contract menţiunile respective.De asemenea, în contractul de vânzare internaţională de mărfuri, părţile vor conveni şi preciza atât modalităţile de transport, cât şi restul operaţiunilor ce vor fi necesare realizării deplasării mărfurilor la destinaţie (încărcarea şi descărcarea, depozitarea şi transbordarea, poziţionarea containerelor, calarea şi arimarea etc).Precizările respective vor trebui să nominalizeze expres în responsabilitatea cui (vânzătorul/cumpărătorul) vor cădea efectuarea şi plata prestaţiilor respective.

2

Regulile INCOTERMS - 2000 au rezolvat în principiu această problemă, dar numai la expediţiile multimodale, în sensul că pentru aceste expediţii s-a prevăzut că obligaţiile respective cu privire la încărcare sau descărcare sunt în sarcina celui ce controlează echipele şi materialele/ echipamentele necesare desfăşurării operaţiunilor în locul convenit. Acest principiu prezintă importanţă mai ales la livrările multimodale în condiţia "FCA", dar şi la cele din grupa "D", însă este greu de aplicat la transporturile maritime convenţionale, mai ales dacă ne referim la navigaţia de linie (condiţia "liner terms” utilizată de companiile proprietare a liniilor regulate de navigaţie). Pentru evitarea unor surprize, comercianţii vor trebui să precizeze suplimentar în contract condiţiile speciale ale liniei regulate maritime cu care va fi efectuat transportul şi care se vor regăsi şi în contractul de transport propriu zis încheiat în acest scop.Condiţiile de livrare din contractele externe sunt alcătuite prin urmare din regulile INCOTERMS, cu anumite completări, modificări şi clarificări de interpretare care trebuie să fie bine precizate în contracte. Este important de reţinut faptul că prevederile din contract cu privire la condiţiile de livrare se referă numai la cele patru grupe de probleme comerciale menţionate mai sus (livrarea mărfii, transferul riscurilor, repartizarea cheltuielilor şi formalităţile documentare de trecere a mărfii din posesia vânzătorului în posesia cumpărătorului) şi nu pot înlocui clauzele contractului prin care se reglementează diferite obligaţii referitoare la preţ, termene de livrare, cantitate, calitate, garanţii, penalităţi etc.Adesea se consideră în mod greşit că regulile INCOTERMS ar putea să înlocuiască legile naţionale care reglementează operaţiunile comerciale în fiecare ţară. Ele acţionează numai în domeniul contractual pentru efectuarea unei operaţiuni de livrare.Regulile INCOTERMS nu stabilesc nici momentul transferului de proprietate asupra mărfii. Acest transfer este reglementat prin contract şi se supune legii care guvernează contractul. Părţile trebuie să se preocupe să definească acest transfer în contractul de vânzare - cumpărare, în conformitate cu legislaţia aplicabilă contractului în cauză.

Conţinutul condiţiilor de livrare INCOTERMS 2010Forma cea mai recentă în care sunt înscrise condiţiile de livrare INCOTERMS este cunoscută sub denumirea de Publicaţia 715/2010, intrată în vigoare de la 01.01.2011 şi care cuprinde 11 astfel de condiţii.Autorii Publicaţiei 715/2010 motivează necesitatea înlocuirii vechii forme (Publicaţia 560/2000) din următoarele cauze:-Modificările intervenite în ultimii ani în domeniul comunicării electronice. Astfel, formularele pe suport de hârtie au fost înlocuite cu cele pe suport informatic şi s-a continuat sistematizarea şi revizuirea bazată pe evoluţia tehnicilor de comerţ internaţional şi pe necesităţile

3

practice legate mai ales de comunicarea electronică (Electronic Data Interchange – EDI), proces demarat încă din anul 2000.-Schimbările intervenite în tehnica transporturilor şi expediţiilor internaţionale, ca de exemplu transportul pe bază de containere şi transportul multimodal*, proces demarat, de asemenea, încă din anul 2000.-Siguranţa informaţiilor privind faptul că marfa nu constiuie o ameninţare asupra vieţii sau proprietăţii celor implicaţi în derularea tranzacţiei.-Posibilitatea utilizării condiţiilor de livrare atât în comerţul internaţional, cât şi în cel intern.-Simplificarea limbajului folosit pentru a fi cât mai prietenos.-O mai bună înţelegere a condiţiilor de livrare.Condiţiile de livrare INCOTERMS au o dublă funcţie : de procedură de identificare a obligaţiilor părţilor contractante şi de aplicare automată a obligaţiilor tipizate.Prima funcţie are ca scop să identifice într-o formă concentrată obligaţiile vânzătorului şi cumpărătorului ducând la economisirea timpului, a corespondenţei şi explicatiilor telefonice cu privire la cristalizarea obligaţiilor părţilor contractante.Cea de-a doua este menită să detremine automat aplicarea obligaţiilor standard ale vânzătorului şi cumpărătorului, adică a obligaţiilor tipizate. Se înţelege că, suplimentar, părţile pot stipula în contract obligaţii particulare, în funcţie de natura tranzacţiei, care să completeze sau chiar să modifice regulile INCOTERMS, faţă de care au prioritate.In ultima ediţie, din anul 2010, din cele 13 condiţii prevăzute în INCOTERMS 2000 au fost păstrate 9, fiind eliminate condiţiile DAF, DES, DEQ şi DDU şi înlocuite cu DAT şi DAP.În cazul condiţiilor FOB, CFR şi CIF a fost dată o nouă definiţie a trecerii riscurilor privind marfa de la vânzător la cumpărător. Astfel, se consideră că riscul trece asupra cumpărătorului atunci “când marfa este încărcată la bordul navei” şi nu “când marfa trece balustrada navei” aşa cum era prevăzut în vechea formulare din 2000. După părerea celor care au modificat regulile INCOTERMS o astfel de formulare este mult mai aproape de realităţile comerciale decât vechea formulare care stabilea locul trecerii riscurilor în funcţie de o linie imaginară..

______*Conform prevederilor Conventiei Natiunilor Unite, semnata la Geneva in 1980, transportul multimodal constituie un ansamblu de modalitati de transport care prezinta particularitatea ca nu sufera o "ruptura" a contractului de transport in cazul transbordarii marfii dintr-un mijloc de transport in altul.

4

În noua versiune condiţiile de livrare INCOTERMS 2010 sunt clasificate după două criterii:

În funcţie de modalităţile de transport există două categorii de condiţii INCOTERMS şi anume cele aplicabile oricărei modalităţi de transport şi care pot fi utilizate fie pentru alte modalităţi decât transportul maritim, fie pentru cazurile în care se recurge la transportul maritim doar pentru o parte a expediţiei, unde intră: EXW, FCA, CPT, CIP, DAP, DAT şi DDP şi cele aplicabile numai transportului pe mare sau pe căile navigabile interioare, respectiv: FAS, FOB, CFR şi CIF, unde atât locul de unde se livrează cât şi cel în care sunt expediate mărfurile către cumpărător sunt porturi.

În funcţie de locul şi momentul trecerii riscurilor şi cheltuielilor privind marfa de la vânzător la cumpărător există 4 grupe de condiţii şi anume: grupele E, F, C şi D. Fiecare condiţie este codificată cu trei litere, prima literă desemnând grupa din care face parte. Pe măsură ce se trece de la condiţiile din grupa E la cele din grupa D, punctul în care riscurile şi cheltuielile trec de la vânzător la cumpărător se deplasează de la uzina producătorului (condiţia EXW) către sediul destinatarului (condiţia DDP).Sintetic, repartiţia conditiilor de livrare pe cele 4 grupe se prezintă astfel :Grupa Abrevierea E x p l i c a ţ i i E EXW Ex Works/Franco uzină sau depozit vânzător F FCA Free Carrier/Franco transportator sau Franco cărăuş FAS Free Alongside Ship/Franco de-a lungul navei FOB Free on Board/Franco la bordul navei

C CFR Cost and Freight/Cost şi navlu CIF Cost, Insurance and Freight/Cost, asigurare şi asigurare şi navlu CPT Carriage Paid To/Transport plătit până la locul numit CIP Carriage and Insurance Paid To/Transport şi asigurare plătite până la locul numit

D DAP Delivered at Place/Livrat la locul numit DAT Delivered at Terminal/Livrat la terminal DDP Delivered Duty Paid/Livrat cuvama plătită - In cazul condiţiei unice din grupa E, vânzătorul pune marfa la dispoziţia cumpărătorului în propriile sale depozite.

5

- In cazul condiţiilor din grupa F, transportul principal* nu este plătit de către vînzător, care remite marfa unui transportator desemnat.- In cazul condiţiilor din grupa C, transportul principal este plătit de către vânzător, care suportă cheltuielile dar nu şi riscurile în timpul transportului.- In cazul condiţiilor din grupa D, vânzătorul suportă toate cheltuielile şi riscurile legate de livrarea mărfii până la locul de destinaţie convenit.Utilizarea termenului "Free" sau "Franco" de către comercianţii din statele membre ale Uniunii Europene, în relaţiile reciproce, presupune că riscul poate fi în egală măsură în sarcina vânzătorului sau a cumpărătorului, întrucât este vorba de un parcurs intern (în interiorul UE). Acest lucru a impus introducerea începând cu regulile INCOTERMS 2000 a unui concept nou privind condiţiile de livrare şi anume cel referitor la vânzare, care poate fi "vânzare la plecare" ori "vânzare la sosire", diferenţierea între cele două feluri de vânzări trebuind efectuată în funcţie de asumarea riscului pe parcursul şi în timpul transportului principal. Ca urmare, în cazul “vânzării la plecare mărfurile vor circula pe parcursul transportului principal pe riscul cumpărătorului, iar în cazul "vânzării la sosire" riscul va fi asumat pentru acest parcurs de vânzător. Noul concept a fost generalizat la stabilirea obligaţiilor între vânzător si cumpărător, fiind utilizat la definirea momentului trecerii riscurilor, în toate cele 11 condiţii de livrare specifice INCOTERMS 2010. Astfel, au fost încadrate in categoria "vânzărilor la plecare" condiţiile EXW, FCA, FAS, FOB, CFR, CIF, CPT şi CIP, situaţie în care riscul aparţine cumpărătorului, din momentul începerii transportului principal, iar în categoria "vânzărilor la sosire" condiţiile DAP, DAT, şi DDP, situaţie în care riscul pe parcursul transportului principal cade în sarcina vânzătorului.Regulile INCOTERMS 2010 au păstrat, în linii mari, modul de prezentare a obligaţiilor reciproce (unul faţă de celălalt) dintre vânzător şi cumpărător (sistemul "oglindă"), utilizând aceleaşi rubrici, zece în total, numerotate de la A1 la A10, pentru vânzător şi de la B1 la B10, pentru cumpărător, ca şi regulile INCOTERMS 2000. Cu exceptia modificărilor si precizărilor aduse şi conţinutul rubricilor a rămas acelaşi.Textul de referinţă este redactat în limba engleză, păstrându-se regula, adoptată încă din 1980, cu privire la situarea textelor ce privesc obligaţiilevânzătorului în partea stângă, iar pe cele care privesc obligaţiile cumpărătorului în partea dreaptă (simetric). Prin prevederile Publicaţiei 715/2010 a CIC Paris se recomandă ca în cazul traducerii obligaţiilor în _______________*Transportul principal reprezintă acea parte sau fracţiune din transportul internaţional al mărfii efectuat pe baza unui singur contract de transport,în care nu există întreruperi, deşi marfa a străbătut cel puţin o frontieră de stat.

6

altă limbă, pentru uzul diverşilor utilizatori, alături sau în paralel cu textul tradus, să fie publicat integral şi textul în limba engleză.Titlurile rubricilor sunt următoarele: A. In obligaţia vânzătorului B. In obligaţia cumpărătorului intră: intră: A1. Obligaţiile generale ale B1. Obligaţiile generale alevânzătorului cumpărătoruluiA2. Licenţe, autorizaţii, B2. Licenţe, autorizaţii, informaţii privind informaţii privind securitatea securitatea mărfii şi alte formalităţi mărfii şi alte formalităţi A3. Contractul de transport B3. Contractul de transport şi şi de asigurare şi de asigurare A4. Livrarea B4. Preluarea livrăriiA5. Transferul riscurilor B5. Transferul riscurilorA6. Alocarea costurilor B6. Alocarea costurilor A7. Avizarea cumpărătorului B7. Avizarea vânzătorului A8. Documentul de livrare B8. Dovada livrării A9. Verificare, ambalarea şi B9. Inspecţia mărfiimarcarea mărfiiA10. Asistenţa privind B10. Asistenţa privind informaţiileinformaţiile şi costurile şi costurile aferenteaferente

-Rubricile A1 şi B1 au acelaşi conţinut în toate cele 11 condiţii de livrare INCOTERMS 2010.Comparativ cu INCOTERMS 2000 au fost aduse următoarele modificări:1.S-au schimbat titlurile rubricilor. Astfel, rubrica A1 se intitulează acum “Obligaţii generale ale vânzătorului” faţă de “Punerea la dispoziţie a mărfii conform contractului’ în INCOTERMS 2000, iar rubrica B1 “Obligaţiile generale ale cumpărătorului”, faţă de „Plata preţului”.2.A fost introdusă prevederea că orice document menţionat în în rubricile de la A1 la A10, respectiv de la B1 la B10, poate fi redactat sub formă electronică, dacă părţile sau autoritatea vamală convin astfel (în INCOTERMS 2000 se prevedea la rubrica A1 că doar factura comercială era redactată sub formă electronică).3.La condiţiile de livrare DAT şi DAP, nou introduse, redactarea este identică cu cea de la restul condiţiilor INCOTERMS 2010.

-Rubricile A2 si B2 scot în evidenţă regula potrivit căreia toate demersurile în procurarea şi circulaţia documentelor, atunci când privesc exportul – sunt în sarcina exportatorului, iar când se referă la import - în sarcina importatorului. Totuşi există două excepţii şi anume la condiţia de

7

livrare EXW obligaţiile minime ale vânzătorului nu includ si formalităţile de export, care incumbă cumpărătorului, iar la condiţia DDP obligaţiile minime ale vânzătorului includ şi formalităţile de import, plata drepturilor vamale şi a altor eventuale taxe în ţara de destinaţie. Aceste excepţii nu se aplică însă şi în cazul transportului maritim în condiţia FAS, unde formalităţile vamale de export intră în sarcina vânzătorului.Comparativ cu INCOTERMS 2000 au fos aduse următoarele modificări:1.S-au schimbat titlurile rubricilor în “Licenţe, autorizaţii, informaţii privind securitatea mărfii şi alte formalităţi”, în loc de „Licenţe, autorizaţii şi alte formalităţi” în INCOTERMS 2000.2.La condiţia de livrare EXW, la rubrica A2 s-a adăugat următorul paragraf: „Acolo unde este cazul, la solicitarea, pe riscul şi cheltuiala cumpărătorului, vânzătorul trebuie să-i pună la dispoziţie orice informaţie aflată în posesia sa, necesară pentru securitatea mărfii” (aici se au în vedere informaţiile referitoare la securitatea necesară pentru exportul şi importul mărfii şi/sau a transportului ei la destinaţie) .3.La condiţiile de livrare CPT şi CIP, la rubrica A2 s-a adăugat obligaţia suplimentară a vânzătorului de a se ocupa şi de formalităţile necesare transportului mărfii prin orice altă ţară înainte de livrare.4.La condiţiile de livrare CPT, CIP, FAS, FOB, CFR şi CIF, la rubrica B2 a fost înlocuită expresia „tranzit prin orice altă ţară” din INCOTERMS 2000 cu „transport prin orice altă ţară”.(S-a avut în vedere UE a cărei frontieră nu corespunde întotdeauna cu frontiera statului membru respectiv)

-In rubricile A3 si B3 vânzătorul nu are nici o obligaţie faţă de cumpărător, după cum nici cumpărătorul faţă de vânzător, ceea ce înseamnă că fiecare dintre ei nu are obligaţii decât faţă de sine însuşi. Singurele condiţii de livrare care prevăd obligaţii exprese pentru vânzător sau cumpărător în legătură cu contractul de asigurare sunt condiţiile CIP şi CIF.Comparativ cu INCOTERMS 2000 au fost aduse următoarele modificări:1.La condiţiile de livrare FCA, CPT, DDP, FAS, FOB şi CFR, la rubrica A3b) a fost introdusă următoarea prevedere suplimentară faţă de INCOTERMS 2000, legat de obligaţia vânzătorului privind asigurarea: (deşi vânzătorul nu are nicio obligaţie faţă de cumpărător în ce priveşte contractul de asigurare) “totuşi la solicitarea, pe cheltuiala şi riscul cumpărătorului (dacă este cazul), vânzătorul trebuie să-i pună la dispoziţie informaţiile de care cumpărătorul are nevoie pentru procurarea asigurării” (s-a avut în vedere cazul asigurării la o societate de profil din ţara vânzătorului).2.La condiţiile de livrare CIP şi CIF, rubrica A3a) a fost reformulată şi completată astfel: “Vânzătorul trebuie să contracteze sau să procure un

8

contract pentru transportul mărfii din punctul (dacă există) de la locul livrării la locul de destinaţie numit, sau în orice alt punct din acest loc, dacă se convine astfel. Contractul de transport trebuie încheiat în condiţii uzuale, pe cheltuiala vânzătorului şi să prevadă transportul mărfii pe o rută obişnuită şi într-un mod uzual. Dacă nu s-a convenit sau practic nu există un anumit punct, vânzătorul poate alege cele mai convenabile puncte de la locul livrării şi de la locul de destinaţie numit”.3.La condiţiile de livrare DDP şi DAP, la rubrica A3a) se preia aceiaşi formulare ca la CIP şi CIF, dar prescurtată.4.La condiţia de livrare DAT se introduce cuvântul terminal de la locul sau din portul de destinaţie.5.La condiţiile de livrare CIP şi CIF la rubrica A3b) au fost introduse următoarele completări:-asigurarea trebuie să acopere riscurile privind marfa de la locul livrării dispus conform rubricilor A4 şi A5, până la ultimul loc de destinaţie numit;-vânzătorul trebuie să pună la dispoziţia cumpărătorului o poliţă de asigurare sau o altă dovadă de acoperire prin asigurare:-pe lângă acestea, vânzătorul trebuie să pună la dispoziţia cumpărătorului, la solicitarea, pe cheltuiala şi pe riscul acestuia (dacă este cazul) informaţiile de care cumpărătorul are nevoie pentru a procura orice asigurare suplimentară. -Rubricile A4 şi B4 statuează obligaţii reciproce similare, fără vre-o menţiune deosebită. La aceste rubrici au fost aduse următoarele modificări comparativ cu INCOTERMS 2000:1.La condiţia de livrare FAS, rubrica A4 este reformulată astfel:“Vânzătorul trebuie să livreze marfa fie plasând-o de-a lungul navei nominalizate de cumpărător, la punctul de încărcare, dacă este specificat, indicat de cumpărător în portul de expediere numit, fie procurând marfa astfel livrată. În oricare din cele două cazuri vânzătorul trebuie să livreze marfa la data sau în cadrul perioadei convenite şi în conformitate cu uzanţele portului. Dacă nu a fost specificat de cumpărător un punct de încărcare, vânzătorul poate alege punctul cel mai convenabil din portul de expediere numit. Dacă părţile su convenit ca livrarea să aibă loc într-o perioadă de timp, cumpărătorul poate opta pentru alegerea datei în cadrul acestei perioade”.2.La condiţia de livrare FOB rubrica A4 a fost reformulată la fel ca la FAS, cu deosebirea că vânzătorul este obligat să livreze marfa punând-o la dispoziţie la bordul navei nominalizate de cumpărător.3.La condiţiile de livrare CFR şi CIF, la rubrica A4, reformularea s-a făcut astfel:” Vânzătorul trebuie să livreze marfa, fie punând-o la

9

dispoziţie la bordul navei, fie procurând marfa astfel livrată. În oricare din cele două cazuri, vânzătorul trebuie să livreze marfa la data sau în cadrul perioadei convenite şi în conformitate cu uzanţele portului”.

Rubricile A5 şi B5 statuează obligaţii reciproce similare, fără vre-o menţiune deosebită.La aceste rubrici au fost aduse următoarele modificări comparativ cu INCOTERMS 2000:1.La condiţiile de livrare FAS, FOB, CFR şi CIF, rubrica A5 a fost reformulată astfel: “Vânzătorul suportă toate riscurile de pierdere sau de deteriorare a mărfii până în momentul livrării în conformitate cu prevederile rubricii A4, cu excepţia pierderii sau deteriorării menţionate la rubrica A5”. Aceiaşi formulare a fost preluată şi la noile rubrici DAT şi DAP. (Rubrica A4 se referă la livrarea mărfii, iar rubrica B5 la trecerea riscurilor).

Rubricile A6 şi B6 statuează obligaţii reciproce similare, fără vre-o menţiune deosebită. La aceste rubrici au fost aduse următoarele modificări comparativ cu INCOTERMS 2000:1.S-a schimat titlul rubricilor în Alocarea costurilor în loc de “Repartizarea costurilor” (cheltuielilor) în INCOTERMS 2000. 2.La rubrica A6a), la toate condiţiile de livrare, s-a adăugat menţiunea conform căreia vânzătorul nu trebuie să suporte cheltuielile plătite de cumpărător, prevăzute la rubrica B6 (este vorba de cheltuielile cu marfa din momentul în care aceasta i-a fost pusă la dispoziţie).3.La condiţiile de livrare FCA, CPT, CIP, FAS, FOB, CFR şi CIF, la rubrica B6a) s-a adăugat menţiunea: “Cumpărătorul nu trebuie să suporte, dacă este cazul, cheltuielile cu formalităţile vamale la export, ca şi toate celelalte taxe şi speze plătibile la export”.4.La condiţiile de livrare CIP şi CIF, la rubrica B6f) a fost inclusă menţiunea conform căreia cumpărătorul trebuie să suporte cheltuielile cu asigurarea suplimentară procurată la cererea sa, conform prevederilor rubricilor A3 şi B3 (care se ocupă de transportul şi asigurarea mărfii).5.La condiţia de livrare DDP, la rubrica B6b) se prevede că: cumpărătorul trebuie să plătească toate cheltuielile cu descărcarea din mijlocul de transport a mărfii livrate, la locul de destinaţie numit, cu excepţia celor aflate în sarcina vânzătorului conform contractului de transport.

Rubricile A7 şi B7 statuează obligaţii reciproce similare, fără vreo menţiune deosebită.La aceste rubrici au fost aduse următoarele modificări comparativ cu INCOTERMS 2000:

10

1.La condiţia de livrare EXW rubrica A7 a fost reformulată astfel: Vânzătorul trebuie să pună la dispoziţia cumpărătorului orice notificare (şi nu doar o notificare suficientă cum era prevăzut în INCOTERMS 2000) care să-i permită să preia marfa livrată. (Interesant este faptul că atât la rubrica B7 de la condiţia EXW, cât şi la rubricile A7 de la celelalte condiţii de livrare s-a păstrat expresia “notificare suficientă”)2.La condiţiile de livrare FCA, FAS şi FOB rubrica A7 a fost reformulată şi completată cu menţiunea „pe cheltuiala şi riscul cumpărătorului”, legat de obligaţia vânzătorului de a-l informa pe cumpărător asupra livrării mărfii. (În INCOTERMS 2000 se prevedea doar obligaţia de notificare din partea vânzătorului, fără a fi făcută pe riscul şi cheltuiala cumpărătorului).3.La condiţia de livrare FCA rubrica B7 a fost reformulată aducându-i se următoarele completări:-B7a): avizarea de către cumpărător privind transportul mărfii trebuie făcută într-un timp suficient care să permită vânzătorului livrarea mărfii; (în INCOTERMS 2000 era menţionat: o avizare suficientă că marfa a fost livrată conform prevederilor rubricii A4, care reglementează livrarea)-B7b): alegerea de către cumpărător a datei din cadrul perioadei convenite, la care transportatorul să preia marfa. Această menţiune s-a introdus şi la condiţiile de livrare FAS şi FOB.

Rubricile A8 şi B8 statuează obligaţii reciproce similare, fără vreo menţiune deosebită.La aceste rubrici au fost aduse următoarele modificări comparativ cu INCOTERMS 2000:1.S-a schimbat titlul rubricii A8 în Documentul livrării în loc de “Dovada livrării”, la B8 rămânând în continuare Dovada livrării, dar fără documentul de transport sau mesajul electronic echivalent (ceea ce denotă o oarecare inconsecvenţă). 2.La condiţia de livrare FCA a fost simplificată formularea rubricii A8, comparativ cu INCOTERMS 2000.3.La condiţiile de livrare CPT şi CIP conţinutul rubricii A8 a fost completat cu următoarele menţiuni: “Documentul de transport trebuie să acopere marfa din contract şi să fie datat în cadrul perioadei convenite pentru expedierea mărfii. Dacă se convine sau este uzual, documentul trebuie, de asemenea, să permită cumpărătorului să preia marfa de la cărăuş, la locul de destinaţie numit, ca şi să vândă marfa în tranzit transferând documentele următorului cumpărător sau notificându-l pe cărăuş. Dacă un astfel de document este eliberat în formă negociabilă şi în mai multe exemplare originale, cumpărătorului îi va fi prezentat tot setul de exemplare originale”.

11

Rubricile A9 şi B9 Rubrica A9 este formulată identic în toate cele 11 condiţii de livrare INCOTERMS 2010, în sensul că întotdeauna marcarea şi ambalarea intră în obligaţiile vânzătorului. Rubrica B9 este formulată şi ea într-o manieră identică pentru 10 condiţii INCOTERMS 2010, mai puţin pentru condiţia EXW unde se prevede că în sarcina cumpărătorului intră plata costului inspecţiei mărfurilor inclusiv dacă inspecţia este dispusă din ordinul autorităţilor din ţara de export.La aceste rubrici au fost aduse următoarele modificări comparativ cu INCOTERMS 2000:1.La toate condiţiile de livrare, la rubrica A9 a fost înlocuită menţiunea “Vânzătorul trebuie să plătească costul operaţiunilor necesare în scopul punerii mărfii la dispoziţia cumpărătorului’ din INCOTERMS 2000 cu “Vânzătorul trebuie să plătească costul operaţiunilor necesare în scopul livrării mărfii conform prevederilor rubricii A4”.2.La toate condiţiile de livrare cu excepţia EXW la rubrica A9 s/a adăugat în sarcina vânzătorului şi suportarea tuturor cheltuielilor cu inspecţia dinaintea livrării solicitate de autorităţile din ţara de export.3.La toate condiţiile de livrare cu excepţia EXW s-a introdus menţiunea privind excepţia ambalării mărfii într-un mod adecvat transportului dacă există o solicitare expresă de ambalare din partea cumpărătorului transmisă înainte de încheierea contractului de vânzare.

Rubricile A10 şi B10-In aceste rubrici prevederile referitoare la "alte obligaţii" includ şi plata costului documentelor, ca şi a asistenţei necesare pentru obţinerea lor.La aceste rubrici au fost aduse următoarele modificări comparativ cu INCOTERMS 2000:1.S-a schimbat titlul rubricilor în Asistenţa privind informarea şi costurile aferente, în loc de “Alte obligaţii” cum era prevăzut în INCOTERMS 2000.2.La condiţia de livrare EXW rubrica A10 a fost modificată şi completată astfel: “Dacă este necesar vânzătorul trebuie să acorde la timp cumpărătorului, la solicitarea, pe cheltuiala şi riscul acestuia, asistenţă în obţinerea şi remiterea oricăror documente şi informaţii, inclusiv a celor legate de securitate, de care cumpărătorul are nevoie pentru exportul şi/sau importul mărfii şi/sau pentru transportul ei la destinaţia finală”. (A fost exclusă prevederea din INCOTERMS 2000 referitoare la obligaţia vânzătorului de a acorda, la solicitarea cumpărătorului informaţiile necesare pentru procurarea asigurării).3.La condiţia de livrare EXW, rubrica B10 a fost modificată şi completată astfel: „Cumpărătorul trebuie să răspundă la timp oricăror solicitări de informaţii din partea vânzătorului privind securitatea, astfel încât

12

vânzătorul să-şi poată îndeplini obligaţiile prevăzute la rubrica A10. Cumpărătorul trebuie să ramburseze vânzătorului toate cheltuielile şi spezele suportate de vânzător pentru acordarea asistenţei în obţinerea şi remiterea documentelor şi informaţiilor avute în vedere la rubrica A10”.4.La toate condiţiile de livrare cu excepţia EXW a mai fost adăugat următorul paragraf faţă de INCOTERMS 2000: “Vânzătorul trebuie să ramburseze cumpărătorului toate cheltuielile şi spezele suportate de cumpărător pentru acordarea asistenţei în obţinerea şi remiterea documentelor şi informaţiilor avute în vedere la rubrica A10”.5.La toate condiţiile de livrare, cu excepţia EXW, la rubrica B10 a mai fost adăugat următorul paragraf faţă de INCOTERMS 2000: dacă este necesar cumpărătorul trebuie să acorde la timp vânzătorului, la solicitarea pe riscul şi cheltuiala acestuia asistenţă în obţinerea şi remiterea oricăror documente şi informaţii, inclusiv a celor legate de securitate, de care vânzătorul are nevoie pentru transportul şi exportul mărfii şi pentru transportul ei prin orice altă ţară.

Condiţii pentru transportul intern şi internaţionalCondiţiile de livrare INCOTERMS sunt folosite, în mod tradiţional, în contractele de vânzare internaţională unde mărfurile trec frontiera naţională. Totuşi în unele zone ale lumii sau blocuri comerciale, cum ar fi UE, formalităţile vamale sunt mai puţin semnificative sau chiar înlăturate. În consecinţă, în condiţiile de livrare INCOTERMS 2010 se menţionează pentru prima oară că ele sunt aplicabile contractelor de vânzare internă şi internaţională. Ca urmare, în INCOTERMS 2010 se specifică într-un anumit număr de reguli că obligaţia completării formalităţilor de export/import este nevoie să fie îndeplinită numai acolo unde poate fi aplicată. Două motive au convins ICC Paris asupra oportunităţii unei astfel de hotărâri. În primul rând faptul că foarte mulţi comercianţi fac apel la condiţiile de livrare INCOTERMS în contractele de vânzare interne (de exemplu contractele încheiate între parteneri din UE). În al doilea rând faptul că în SUA există un interes crescând în utilizarea condiţiilor INCOTERMS în locul vechiului Cod Comercial Uniform .

Notele de orientareÎnaintea fiecărei condiţii de livrare INCOTERMS 2010 există note de orientare şi grafice ilustrative referitoare la modul de aplicare, ca şi la trecerea riscurilor şi cheltuielilor de la vânzător la cumpărător. Aceste note explicative, deşi nu fac parte din condiţiile INCOTERMS 2010, au rolul de a-l ajuta pe utilizator să aleagă eficient regula corectă pentru fiecare tranzacţie.

Comunicarea electronică

13

Fostele condiţii de livrare (INCOTERMS 2000) erau prevăzute inclusiv pentru transmiterea de mesaje în sistem electronic (Electronic Data Interchange – EDI) dacă părţile conveneau să le folosească astfel. Dată fiind evoluţia noilor proceduri electronice şi probabilitatea ca această evoluţie să continue, INCOTERMS 2010 prevede la articolele A1/B1 ca în locul formularelor pe suport de hârtie să fie utilizate echivalentele electronice ale acestor formulare acolo unde există şi acordul vămii.

Acoperirea asigurării Condiţiile de livrare INCOTERMS 2010 sunt prima versiune a unor astfel de reguli după revizuirea clauzelor de încărcătură ale Institutului Asigurărilor de la Londra şi care ţin cont de modificările aduse acestor clauze, furnizând în mod expres informaţii asupra obligaţiilor privind asigurarea. Astfel, condiţiile de livrare INCOTERMS 2010 tratează obligaţiile privind asigurarea în articolele A3/B3, repartizând aceste obligaţii între vânzător şi cumpărător în vederea obţinerii sau ajutorului pentru obţinerea clauzelor asiguratorii pentru mărfurile în cauză.

Clarificări privind securitatea şi informaţii solicitate pentru aceste clarificăriÎn prezent se manifestă o preocupare crescândă privind securitatea mişcărilor de bunuri, care impune verificarea faptului că marfa nu constituie o ameninţare asupra vieţii sau proprietăţii din alte motive decât natura ei. Din această cauză condiţiile INCOTERMS 2010 au inclus în articolele A2/B2 şi A10/B10 printre obligaţiile vânzătorului sau cumpărătorului şi pe aceea de a primi sau de a acorda asistenţă în obţinerea clarificărilor legate de securitate, cum ar fi informaţiile privind lanţul custodiilor.

Cheltuielile privind manipularea mărfii în terminalÎn unele condiţii din Incoterms 2000 ( cum ar fi CFR şi CIF) cumpărătorul putea fi pus în situaţia de a plăti aceleaşi servicii de două ori. Vânzătorul includea costurile cu expediţia în preţul de vânzare, dar uneori transportatorul sau operatorul din terminal aşteptau ca cumpărătorul să plătească cheltuielile cu manipularea şi deplasarea mărfii din port sau din terminalul de containere. INCOTERMS 2010 a căutat să evite această dublă expunere, repartizând aceste costuri prin reguli clare.

Operaţiuni de revânzareMărfurile pot fi revândute de mai multe ori pe durata transportului printr-un lanţ de contracte de vânzare. Pot exista aşadar mai mulţi vânzători însă doar primul vânzător este răspunzător pentru expedierea mărfii pe cale maritimă. În astfel de cazuri vânzătorul care se află la mijlocul lanţului nu

14

poate efectua formalităţile de expediere a mărfurilor deoarece acestea au fost făcute de către primul vânzător din cadrul lanţului. Pentru a-şi îndeplini obligaţiile faţă de cumpărătorul său, vânzătorul aflat la mijlocul lanţului va trebui nu să expedieze ci să procure mărfurile care au fost expediate.Noile condiţii de livrare au fost modificate tocmai pentru a reflecta acest lucru. De exemplu, condiţiile CFR şi CIF se referă acum la obligaţia de a contracta sau obţine un contract pentru expediţia mărfii.

Obligaţiile părţilor în cadrul condiţiei de livrare DAT

A1. Obligaţiile generale ale B1. Obligaţiile generale alevânzătorului cumpărătoruluiVânzătorul trebuie să pună la Cumpărătorul trebuie să plătească dispoziţie marfa şi factura preţul mărfii aşa cum este prevăzutcomercială conform contractului în contractul de vânzare. de vânzare, ca şi orice altă dovadă Orice document menţionat în de conformitate care poate fi rubricile de la B1 la B10 poate ficerută prin contract. redactat sub formă electronică dacă Orice document menţionat în părţile convin astfel şi dacă există rubricile de la A1 la A10 poate fi acordul autorităţii vamale. redactat sub formă electronică dacăpărţile convin astfel şi dacă existăacordul autorităţii vamale.

A2. Licenţe, autorizaţii, informaţii B2. Licenţe, autorizaţii, informaţii privind securitatea mărfii şi alte privind securitatea mărfii şi alte formalităţi formalităţiDacă este cazul, vânzătorul trebuie Dacă este cazul cumpărătorul obţină pe riscul şi cheltuiala sa trebuie să obţină pe riscul şiorice licenţă sau altă autorizaţie cheltuiala sa orice licenţă sau altă oficială şi să efectueze toate autorizaţie oficială şi să efectueze formalităţile vamale necesare toate formalităţile vamale necesare pentru exportul mărfii şi transportul pentru importul mărfiiei prin orice altă ţară înainte de livrare A3. Contractul de transport B3. Contractul de transport şi şi de asigurare şi de asigurare a)Contractul de transport a)Contractul de transportVânzătorul trebuie să contracteze pe Cumpărătorul nu are nicio cheltuiala sa transportul mărfii la obligaţie faţă de vânzător să terminalul numit din portul sau locul încheie un contract de transport.de destinaţie convenit. Dacă nu s-a

15

convenit sau nu există practic un anumit terminal, vânzătorul poate alege terminalul cel mai convenabildin portul sau locul de destinaţie.b)Contractul de asigurare b)Contractul e asigurareVânzătorul nu are nicio obligaţie Cumpărătorul nu are nicio faţă de cumpărător să încheie un obligaţie faţă de vânzător să contract de asigurare. Totuşi, încheie un contract de asigurare. vânzătorul trebuie să pună la Totuşi, cumpărătorul trebuie sădispoziţia cumpărătorului la pună la dispoziţia vânzătorului lasolicitarea, pe cheltuiala şi riscul solicitarea acestuia, informaţiileacestuia (dacă există) informaţiile necesare pentru obţinerea asigurăriinecesare cumpărătorului pentruobţinerea asigurării. A4. Livrarea B4. Preluarea livrăriiVânzătorul trebuie să descarce Cumpărătorul trebuie să preia marfa din mijlocul de transport marfa imediat ce a fost pusă laşi trebuie să o livreze punând-o la dispoziţia sa, în conformitate cu dispoziţia cumpărătorului în prevederile rubricii A4.terminalul numit menţionat larubrica A3a) în portul sau locul dedestinaţie, la data sau în perioadaconvenită.

A5. Transferul riscurilor B5. Transferul riscurilorVânzătorul trebuie să suporte toate Cumpărătorul suportă toate riscurile de pierdere sau deteriorare riscurile de pierdere sau a mărfii, până la momentul livrării deteriorare a mărfii din momentulîn conformitate cu prevederile în care a fost livrată în rubricii A4, cu excepţia pierderii sau conformitate cu prevederiledeteriorării menţionate la rubrica B5. rubricii A4. Dacă a)cumpărătorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile conform prevederilor rubricii B2, el suportă toate riscurile rezultând din pierderea sau deteriorarea mărfii, sau b)dacă cumpărătorul nu notifică vânzătorului conform prevederilor rubricii B7, atunci suportă toate riscurile pierderii

16

sau deteriorării mărfii de la data convenită sau de la expirarea datei sau perioadei stabilite pentru livrare, cu condiţia ca marfa să fie clar identificată ca făcând obiectul contractului. A6. Alocarea costurilor B6. Alocarea costurilorVânzătorul trebuie să plătească: Cumpărătorul trebuie să a)suplimentar faţă de costurile plătească:rezultate conform rubricii A3a), toate a)toate costurile privitoare la costurile legate de marfă până când a marfă din momentul în care i-a fost livrată conform rubricii A4, în fost livrată conform rubricii A4.afara celor ce trebuie plătite de b)orice costuri suplimentarecumpărător menţionate la rubrica B6; suportate de vânzător dacăşi cumpărătorul nu-şi îndeplineşteb)costurile îndeplinirii formalităţilor obligaţiile conform rubricii B2 de vămuire ca şi toate taxele vamale, sau dacă nu notifică în taxele şi alte speze oficiale plătibile în conformitate cu rubrica B7, cula exportul mărfii, dacă este cazul şi condiţia ca marfa să fie costurile pentru transportul mărfii clar identificată ca facând prin orice ţară înaintea livrării, obiectul contractului; şiconform rubricii A4. c)costurile îndeplinirii formalităţilor vamale, ca şi toate taxele vamale, taxele şi alte speze oficiale plătibile la importul mărfii, dacă este cazul.

A7. Avizarea cumpărătorului B7. Avizarea vânzătoruluiVânzătorul trebuie să transmită Ori de câte ori este îndreptăţitcumpărătorului orice notificare cumpărătorul trebuie să necesară pentru a permite acestuia să stabilească momentul dintr-oia măsurile ce se impun în mod perioadă dată şi/sau punctul denormal, pentru a prelua marfa. livrare a mărfii din terminalul numit şi să i le aducă la cunoştinţă vânzătorului din timp A8. Documentul de livrare B8. Dovada livrăriiVânzătorul trebuie să pună pe Cumpărătorul trebuie să acceptecheltuiala sa la dispoziţia documentul de livrare pus la cumpărătorului un document care dispoziţie conform rubricii A8.să-i permit acestuia să preia marfalivrată conform rubricilor A4/B4.

17

A9. Verificare, ambalarea şi B9. Inspecţia mărfiimarcarea mărfiiVânzătorul trebuie să plătească costul Cumpărătorul trebuie săacelor operaţii de verificare (cum ar fi plătească costul inspecţieicontrolul calităţii, măsurarea, mărfii efectuate înainte decântărirea, numărarea) necesare în livrarea acesteia, cu excepţiascopul livrării mărfii conform rubricii cazurilor când inspecţia esteA4, ca şi costul oricărei verificări dispusă din ordinul autorităţilorefectuate înainte de livrare din din ţara de export.dispoziţia autorităţilor din ţara de export.Vânzătorul trebuie să pună la dispoziţiepe cheltuiala sa ambalajul necesar pentrutransportul mărfii, cu excepţia acelormărfuri care nu necesită ambalare.Vânzătorul trebuie să ambaleze marfaîntr-o manieră adecvată condiţiilor detransport, cu excepţia cazurilor cândcumpărătorul i-a solicitat vânzătoruluiun ambalaj special încă înainte de încheierea contractului de vânzare.Ambalajul va fi marcat în mod corespunzător.

A10. Asistenţa privind informaţiile şi B10. Asistenţa privind costurile aferente informaţiile şi costurile aferenteVânzătorul trebuie să acorde, dacă este Cumpărătorul trebuie ca în timp cazul, în timp util cumpărătorului, la util să-l avizeze pe vânzător cererea, pe riscul şi cheltuiala acestuia asupra oricărei solicitări privindasistenţă privind obţinerea şi remiterea informaţiile legate de securitateoricăror documente şi informaţii, astfel ca vânzătorul să se poatăinclusiv a celor legate de securitate, de conforma prevederilor rubricii care cumpărătorul are nevoie pentru A10.importul mărfi şi/sau pentru transportul Cumpărătorul trebuie săei la destinaţia finală. ramburseze vânzătorului toateVânzătorul trebuie să ramburseze costurile şi spezele suportate decumpărătorului toate costurile şi vânzător cu acordarea asistenţeispezele suportate de cumpărător pentru pentru obţinerea documentelor asistenţa primită în obţinerea şi informaţiilor conform documentelor şi informaţiilor, conform rubricii A10.

18

rubricii B10. Cumpărătorul trebuie ca în timp util, la cererea vânzătorului, pe cheltuiala şi riscul acestuia, dacă este cazul, să-i acorde asistenţă pentru obţinerea oricăror documente şi informaţii, inclusiv a celor privind securitatea, de care vânzătorul are nevoie la exportul şi transportul mărfii prin orice altă ţară.

Obligaţiile părţilor în cadrul condiţiei de livrare DAP

A1. Obligaţiile generale ale B1. Obligaţiile generale alevânzătorului cumpărătoruluiVânzătorul trebuie să pună la Cumpărătorul trebuie să plătească dispoziţie marfa şi factura preţul mărfii aşa cum este prevăzutcomercială conform contractului în contractul de vânzare. de vânzare, ca şi orice altă dovadă Orice document menţionat în de conformitate care poate fi rubricile de la B1 la B10 poate ficerută prin contract. redactat sub formă electronică dacă Orice document menţionat în părţile convin astfel şi dacă există rubricile de la A1 la A10 poate fi acordul autorităţii vamale. redactat sub formă electronică dacăpărţile convin astfel şi dacă existăacordul autorităţii vamale.

A2. Licenţe, autorizaţii, informaţii B2. Licenţe, autorizaţii, informaţii privind securitateamărfii şi alte privind securitatea mărfii şi alte formalităţi formalităţi Dacă este cazul, vânzătorul trebuie Dacă este cazul cumpărătorul obţină pe riscul şi cheltuiala sa trebuie să obţină pe riscul şiorice licenţă sau altă autorizaţie cheltuiala sa orice licenţă sau altă oficială şi să efectueze toate autorizaţie oficială şi să efectueze formalităţile vamale necesare toate formalităţile vamale necesare pentru exportul mărfii şi transportul pentru importul mărfiiei prin orice altă ţară înainte de livrare A3. Contractul de transport B3. Contractul de transport şi şi de asigurare şi de asigurare

19

a)Contractul de transport a)Contractul de transportVânzătorul trebuie să contracteze pe Cumpărătorul nu are nicio cheltuiala sa transportul mărfii la obligaţie faţă de vânzător să locul de destinaţie numit sau în încheie un contract de transport.punctul convenit, dacă există. Dacă nu s-a convenit sau nu există practic un anumit punct, vânzătorul poate alege punctul cel mai convenabildin locul de destinaţie numit.b)Contractul de asigurare b)Contractul e asigurareVânzătorul nu are nicio obligaţie Cumpărătorul nu are nicio faţă de cumpărător să încheie un obligaţie faţă de vânzător să contract de asigurare. Totuşi, încheie un contract de asigurare. vânzătorul trebuie să pună la Totuşi, cumpărătorul trebuie sădispoziţia cumpărătorului la pună la dispoziţia vânzătorului lasolicitarea, pe cheltuiala şi riscul solicitarea acestuia, informaţiileacestuia (dacă există) informaţiile necesare pentru obţinerea asigurăriinecesare cumpărătorului pentruobţinerea asigurării. A4. Livrarea B4. Preluarea livrăriiVânzătorul trebuie să livreze marfa Cumpărătorul trebuie să preia punând-o la dispoziţia imediat ce a fost livrată conformcumpărătorului în mijlocul de prevederilor rubricii A4. transport, pregătită pentru descărcare, în punctul convenit, dacă există, la locul de destinaţienumit, la data sau în perioada convenită.

A5. Transferul riscurilor B5. Transferul riscurilorVânzătorul trebuie să suporte toate Cumpărătorul suportă toate riscurile de pierdere sau deteriorare riscurile de pierdere sau a mărfii, până la momentul livrării deteriorare a mărfii din momentulîn conformitate cu prevederile în care a fost livrată în rubricii A4, cu excepţia pierderii sau conformitate cu prevederiledeteriorării menţionate la rubrica B5. rubricii A4. Dacă a)cumpărătorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile conform prevederilor rubricii B2, el suportă toate riscurile rezultând din pierderea sau deteriorarea

20

mărfii, sau dacă b) cumpărătorul nu notifică vânzătorului conform prevederilor rubricii B7, atunci suportă toate riscurile pierderii sau deteriorării mărfii de la data convenită sau de la expirarea datei sau perioadei stabilite pentru livrare, cu condiţia ca marfa să fie clar identificată ca făcând obiectul contractului. A6. Alocarea costurilor B6. Alocarea costurilorVânzătorul trebuie să plătească: Cumpărătorul trebuie să a)suplimentar faţă de costurile plătească:rezultate conform rubricii A3a), toate a)toate costurile privitoare la costurile legate de marfă până când a marfă din momentul în care i-a fost livrată conform rubricii A4, în fost livrată conform rubricii A4.afara celor ce trebuie plătite de b)toate costurile de descărcare cumpărător menţionate la rubrica B6; necesare pentru preluarea livrăriib)toate cheltuielile de descărcare la mărfii din mijlocul de transport locul de destinaţie, care sunt în cu care a sosit la locul numit de sarcina vânzătorului, conform destinaţie, cu excepţia acelorcontractului de transport şi costuri care sunt în sarcinac)costurile îndeplinirii formalităţilor vânzătorului conform de vămuire ca şi toate taxele vamale, contractului de transport. taxele şi alte speze oficiale plătibile c)orice costuri suplimentarela exportul mărfii, dacă este cazul şi suportate de vânzător dacăcosturile pentru transportul mărfii cumpărătorul nu îşi îndeplineşteprin orice ţară înaintea livrării, obligaţia conform rubricii B2 sau conform rubricii A4. nu notifică în conformitate cu rubrica B7, cu condiţia ca marfa să fie clar identificată ca facând obiectul contractului; şi c)costurile îndeplinirii formalităţilor vamale, ca şi toate taxele vamale, taxeele şi alte speze oficiale plătibile la importul mărfii, dacă este cazul.

A7. Avizarea cumpărătorului B7. Avizarea vânzătoruluiVânzătorul trebuie să transmită Ori de câte ori este îndreptăţit

21

cumpărătorului orice notificare cumpărătorul trebuie să necesară pentru a permite acestuia să stabilească momentul dintr-oia măsurile ce se impun în mod perioadă dată şi/sau punctul denormal, pentru a prelua marfa. livrare a mărfii de la locul de destinaţie numit şi să i le aducă la cunoştinţă vânzătorului. A8. Documentul de livrare B8. Dovada livrăriiVânzătorul trebuie să pună pe Cumpărătorul trebuie să acceptecheltuiala sa la dispoziţia documentul de livrare pus la cumpărătorului un document care dispoziţie conform rubricii A8.să-i permit acestuia să preia marfalivrată conform rubricilor A4/B4.

A9. Verificare, ambalarea şi B9. Inspecţia mărfiimarcarea mărfiiVânzătorul trebuie să plătească costul Cumpărătorul trebuie săacelor operaţii de verificare (cum ar fi plătească costul inspecţieicontrolul calităţii, măsurarea, mărfii efectuate înainte decântărirea, numărarea) necesare în livrarea acesteia, cu excepţiascopul livrării mărfii conform rubricii cazurilor când inspecţia esteA4, ca şi costul oricărei verificări dispusă din ordinul autorităţilorefectuate înainte de livrare din din ţara de export.dispoziţia autorităţilor din ţara de export.Vânzătorul trebuie să pună la dispoziţiepe cheltuiala sa ambalajul necesar pentrutransportul mărfii, cu excepţia acelormărfuri care nu necesită ambalare.Vânzătorul trebuie să ambaleze marfaîntr-o manieră adecvată condiţiilor detransport, cu excepţia cazurilor cândcumpărătorul i-a solicitat vânzătoruluiun ambalaj special încă înainte de încheierea contractului de vânzare.Ambalajul va fi marcat în mod corespunzător.

A10. Asistenţa privind informaţiile şi B10. Asistenţa privind costurile aferente informaţiile şi costurile aferente

22

Vânzătorul trebuie să acorde, dacă este Cumpărătorul trebuie ca în timp cazul, în timp util cumpărătorului, la util să-l avizeze pe vânzător cererea, pe riscul şi cheltuiala acestuia asupra oricărei solicitări privindasistenţă privind obţinerea şi remiterea informaţiile legate de securitateoricăror documente şi informaţii, astfel ca vânzătorul să se poatăinclusiv a celor legate de securitate, de conforma prevederilor rubricii care cumpărătorul are nevoie pentru A10.importul mărfi şi/sau pentru transportul Cumpărătorul trebuie săei la destinaţia finală. ramburseze vânzătorului toateVânzătorul trebuie să ramburseze costurile şi spezele suportate decumpărătorului toate costurile şi vânzător cu acordarea asistenţeispezele suportate de cumpărător pentru pentru obţinerea documentelor asistenţa primită în obţinerea şi informaţiilor conform documentelor şi informaţiilor, conform rubricii A10.rubricii B10. Cumpărătorul trebuie ca în timp util, la cererea vânzătorului, pe cheltuiala şi riscul acestuia, dacă este cazul, să-i acorde asistenţă pentru obţinerea oricăror documente şi informaţii, inclusiv a celor privind securitatea, de care vânzătorul are nevoie la exportul şi transportul mărfii prin orice altă ţară.

Din analiza prevederilor celor 11 clauze INCOTERMS 2010 se pot desprinde următoarele concluzii :-Condiţia EXW (loco fabrică în punctul numit) presupune că vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de livrare a mărfii în momentul în care a pus marfa - individualizată – (adică ambalată şi etichetată) la dispoziţia cumpărătorului, în locul convenit (la uzină, depozit etc) nevămuită la export şi neîncărcată pe vre-un mijloc de transport. Această condiţie prevede pentru vânzător obligaţii minime, cumpărătorul trebuind să suporte toate cheltuielile şi riscurile aferente din momentul preluării mărfii la locul convenit. In mod deosebit trebuie avut în vedere că vânzătorul nu răspunde de încărcarea mărfii în mijlocul de transport pus la dispoziţie de cumpărător sau de vămuirea acesteia pentru export. Cumpărătorul suportă toate costurile şi riscurile implicate în preluarea mărfii, transportul şi asigurarea acesteia, de la locul convenit cu vânzătorul până la destinaţia pe care o doreşte. In situaţiile în care cumpărătorul nu va putea îndeplini, direct sau indirect formalităţile de

23

export, acestea fiind preluate de vânzător, se recomandă ca acest lucru să se precizeze clar în contractul de vânzare-cumpărare.În situaţia în care încărcarea mărfii în mijlocul de transport trebuie făcută, la locul convenit, de către vânzător pe cheltuiala şi riscul cumpărătorului este recomandabil să se apeleze la condiţia FCA.Dacă în conformitate cu reglementările din ţara exportatorului este nevoie de licenţă de export, pe care numai exportatorul o poate obţine, condiţia EXW nu este aplicabilă.Ca noutate, INCOTERMS 2010 prevede obligaţia cumpărătorului de a solicita vânzătorului să-i pună la dispoziţie, dacă este cazul, informaţiile disponibile cu privire la exportul mărfii

-Condiţia FCA (franco transportator/cărăuş) înseamnă că vânzătorul livrează marfa vămuită la export transportatorului (cărăuşului) nominat de cumpărător, la locul convenit, fiind răspunzător pentru efectuarea încărcării mărfii. Prin termenul de transportator (cărăuş) se înţelege orice persoană care se angajează printr-un contract să efectueze sau să asigure efectuarea unui transport pe calea ferata, rutieră, maritimă, fluvială, aeriană ori printr-o combinaţie a acestor modalităţi. Dacă o altă persoană decât cărăuşul va fi nominată de cumpărător pentru a prelua marfa, obligaţia vânzătorului de livrare se consideră îndeplinită din momentul în care această persoană a preluat-o. Vânzătorul suportă cheltuielile de ambalare, testare şi de eliberare pentru export.La transportul principal, la tranzit şi la transportul în ţara importatorului, acesta suportă riscurile privind marfa. Această condiţie este aplicabilă oricărei modalităţi de transport, în special transportului containerizat.

-Condiţia FAS (franco de-a lungul navei) se aplică numai transportului maritim sau pe căile navigabile interioare şi prevede obligaţia vânzătorului de a livra marfa în punctul convenit, prin plasarea acesteia pe cheu lângă navă sau în barje aduse lângă navă, moment din care toate costurile şi riscurile de pierdere sau avariere a mărfii se suportă de cumpărător. Cumpărătorul trebuie să-l informeze din timp pe vânzător asupra numelui navei, portului de încărcare şi datei la care nava urmează să ajungă în portul de încărcare, iar vânzătorul trebuie să-l avizeze pe cumpărător în cel mai scurt timp despre livrarea mărfii, pentru ca acesta să poata asigura marfa împotriva riscurilor de pierdere şi/sau deteriorare.Această condiţie prevede că obligaţia vămuirii la export intră în sarcina vânzătorului, determinată de faptul că vânzătorul este cel mai bine plasat pentru a efectua formalităţile de export ale mărfurilor în conformitate cu

24

uzanţele portuare, cât şi pentru a obţine licenţe de export sau alte autorizări oficiale.

-Condiţia FOB (franco la bordul navei) se aplică numai transportului maritim sau pe căile navigabile interioare şi prevede că vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de livrare a mărfii în momentul în care aceasta este încărcată pe navă în portul de expediere convenit. Din momentul respectiv toate costurile şi riscurile de pierdere sau de avariere a mărfii se suportă de cumpărător. In sarcina vânzătorului intră şi ambalarea, pregătirea pentru export, ca şi vămuirea mărfii la export. Dacă marfa este transportată cu o "navă de linie", pe care cumpărătorul a angajat spaţiu, cheltuielile de încărcare şi descărcare a mărfii în/din navă sunt incluse, de regulă, în "tariful de linie" achitat de cumpărător. Condiţia FOB nu este aplicabilă în cazurile în care marfa este preluată de transportator înainte de a fi încărcată pe navă.

-Condiţia CFR (cost şi navlu) este specifică numai transportului maritim şi presupune că vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de livrare în momentul în care marfa ambalată şi pregătită pentru export a fost încărcată pe navă în portul de expediere. Vânzătorul plăteşte costurile şi navlul necesar aducerii mărfii în portul de destinaţie numit, însă riscurile pierderii sau avarierii mărfii, precum şi orice alte costuri suplimentare cauzate de evenimente ce au apărut dupa ce marfa a fost livrată (încărcată pe navă) se transferă de la vânzător la cumpărător în portul de expediere.Contractul de vânzare-cumpărare prevede destinaţia convenită (portul de descărcare) pentru care vânzătorul va navlosi o navă sau numai spaţiul necesar pe o navă. In ce priveşte portul de expediere (încărcare), de regulă, acesta este lăsat la opţiunea vânzătorului, de altfel ca şi ruta pe care va circula nava, acceptându-se ideea că această alegere se va face în interesul mărfii, pentru a o expune cât mai puţin unor riscuri.Condiţia CFR cere ca vânzătorul să vămuiască marfa pentru export.Utilizarea aceastei condiţii nu este recomandabilă pentru transportul containerizat, în cazurile în care marfa este preluată de transportator înainte de a fi încărcată pe navă. Întrucât această condiţie operează numai pentru transportul maritim se recomandă ca în cazul transportului containerizat, care poate implica şi alte modalităţi de transport, să se utilizeze condiţia CPT.

-Condiţia CIF (cost, asigurare plus navlu) este utilizată numai la transportul maritim şi pe căile navigabile interioare şi prevede că vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de livrare în momentul în care marfa ambalată şi pregătită de export a fost încărcată pe navă în portul de expediere. In sarcina vânzătorului intră plata costurilor, navlului şi a

25

asigurării mărfii până în portul de destinaţie convenit, în timp ce riscurile şi costurile adiţionale, provocate de incidente, apărute după data livrării, sunt transferate pe seama cumpărătorului în portul de încărcare.Vânzătorul va contracta asigurarea şi va plăti prima de asigurare, fiind obligat, în mod uzual, să contracteze o poliţă de asigurare cu acoperire minimă. Dacă însă cumpărătorul va dori să se încheie o asigurare cu o protecţie mai extinsă decât cea minimală va trebui să convină aceasta cu vânzătorul (în privinţa costului suplimentar al asigurării) sau să încheie singur, pe costul său, această asigurare suplimentară. Intrucât însă riscurile de pierdere sau avariere a mărfii intră în sarcina cumpărătorului odată cu livrarea mărfii primului transportator, după încărcarea pe navă în portul de expediere, poliţa de asigurare procurată şi plătită de vânzător, va trebui cesionată în favoarea cumpărătorului şi remisă acestuia.Deoarece această condiţie este valabilă numai pentru transportul maritim se recomandă ca pentru transportul containerizat să se utilizeze condiţia de livrare CIP.

-Condiţia CPT (transport plătit până la locul numit) presupune că vânzătorul plăteşte costul transportului mărfii până la o destinaţie convenită. Riscul de pierdere sau de avariere a mărfii, ca şi orice alte costuri suplimentare datorate unor evenimente apărute după ce marfa a fost livrată sunt transferate de la vânzător la cumpărător din momentul în care marfa ambalată şi pregătită de export a fost încredinţată primului transportator. Dacă la transportul principal al mărfii până la destinatia convenită vor participa succesiv mai mulţi transportatori, riscurile vor fi transferate de la vânzător la cumpărător din momentul în care marfa a fost încredinţată primului transportator. Conditia CPT cere ca vânzătorul să vămuiască marfa la export. Această condiţie este aplicabilă tuturor modalităţilor de transport. -Condiţia CIP (transport şi asigurare plătite până la locul numit) înseamnă că vânzătorul încredinţează marfa ambalată şi pregătită de export transportatorului angajat de el , achitând costul transportului până la destinaţia convenită, inclusiv costul asigurării contra riscului de pierdere sau de avariere a mărfii pe timpul transportului. Contractul de asigurare, pentru acoperirea unor riscuri minime, se va încheia de vânzător, care va plăti şi prima de asigurare, în condiţii similare cu cele prezentate la condiţia CIF. Vămuirea marfii la export intra în sarcina vânzătorului. Condiţia CIP este aplicabilă tuturor modalităţilor de transport.

-Condiţia DAP (livrat la locul numit) înlocuieşte condiţiile DAF, DES, DEQ şi DDU din INCOTERMS 2000 şi înseamnă că vânzătorul şi-a

26

îndeplinit obligaţia de livrare, atunci când marfa a fost pusă la dispoziţia cumpărătorului, ambalată şi vămuită la export, nedescărcată de pe mijlocul de transport utilizat şi nevămuită la import, în locul de destinaţie numit. Mijlocul de transport sosit la destinaţie poate fi şi o navă, iar locul de destinaţie numit poate fi un port. În consecinţă CCI Paris consideră că DAP poate fi folosită fără niciun fel de risc în locul condiţiei DES. Vânzătorul suportă costurile si riscurile legat de aducerea mărfii în locul convenit, mai puţin cele legate de vămuirea la import, iar cumpărătorul suportă costurile suplimentare şi riscurile care rezultă din neîndeplinirea la timp a formalităţilor de vămuire la import şi de preluare a mărfii.Această condiţie este aplicabilă tuturor modalităţilor de transport şi se recomandă a se utiliza atunci când în livrarea mărfii sunt implicate mai multe mijloace de transport.

-Condiţia DAT (livrat la terminal) înlocuieşte condiţia DEQ ) livrat pe chei) din INCOTERMS 2000 şi înseamnă că vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de livrare atunci când marfa a fost pusă la dispoziţia cumpărătorului, ambalată şi vămuită la export, descărcată de pe mijlocul de transport utilizat şi nevămuită la import, în terminalul numit din portul sau locul de destinaţie. Vânzătorul suportă costurile si riscurile legat de aducerea mărfii în terminalul numit, inclusiv cele legate de descărcarea mărfii, iar cumpărătorul suportă costurile suplimentare şi riscurile care rezultă din neîndeplinirea la timp a formalităţilor de vămuire la import şi de preluare a mărfii. Experţii CCI Paris consideră că DAT se dovedeşte mult mai utilă decât DEQ în cazul containerelor, care pot fi descărcate şi depozitate într-un terminal, aşteptând încărcarea pe navă. Până acum în această privinţă nu exista o condiţie clară în transportul containerizat care să-l exonereze de obligaţii pe cumpărător. Această condiţie este aplicabilă tuturor modalităţilor de transport.

-Condiţia DDP (livrat cu vama plătită) înseamnă că vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de livrare faţă de cumpărător în momentul în care a pus marfa la dispoziţia acestuia în locul de destinaţie convenit, vamuită la import, dar nedescărcată de pe mijlocul de transport cu care a sosit.Vânzătorul trebuie să suporte toate costurile şi riscurile legate de aducerea mărfii până la locul de destinaţie convenit, inclusiv (acolo unde se aplică) orice drepturi vamale (ceea ce presupune îndeplinirea formalităţilor vamale şi plata tuturor taxelor aferente la import, în ţara de destinaţie). In timp ce condiţia EXW înseamnă minimum de obligaţii pentru vânzător, condiţia DDP reprezintă maximum de obligaţii pentru acesta. Condiţia DDP nu va fi utilizată dacă vânzătorul nu este în măsură să îndeplinească formalităţile de import, direct sau indirect.

27

Aplicarea INCOTERMS 2010Dacă părţile preferă să folosească INCOTERMS 2010 în locul versiunilor anterioare, ele trebuie să menţioneze acest lucru în contractul lor de vânzare - cumpărare. Trebuie astfel menţionat expres INCOTERMS 2010 şi nu doar INCOTERMS. Acelaşi lucru este valabil dacă părţile doresc să aplice INCOTERMS 2000.

Aplicarea condiţiilor de livrare INCOTERMS în schimburile comerciale intracomunitareDupă cum este cunoscut, în cadrul UE s-a statuat libera circulaţie a mărfurilor şi exonerarea totală de taxe vamale.Aceasta însemnă că nu există, în practică, interferenţe de natură vamală în cadrul schimburilor de mărfuri intra-comunitare şi implicit, nici formalităţi vamale de export sau import şi nici plata unor drepturi (taxe) vamale între statele membre, cu excepţia completării declaraţiilor privind achiziţiile şi expedierile, în scopuri exclusiv statistice.In această situaţie s-ar părea că aplicarea condiţiilor de livrare INCOTERMS nu ar mai fi necesară. Este un concept greşit întrucât condiţiile INCOTERMS ramân în vigoare fiind aplicabile şi în cadrul tranzacţiilor în care, practic, nu este necesară niciun fel de formalitate vamală. Mai mult chiar, la completarea declaraţiilor statistice model Intrastat pentru schimburile din cadrul U.E. se foloseşte terminologia INCOTERMS utilizată la încheierea contractelor comerciale.Aşadar, atât în schimburile intra-comunitare, cât şi în cele extra-comunitare, se utilizează în continuare regulile INCOTERMS, comercianţii comunitari având toată latitudinea să-şi aleagă în relaţiile lor de schimb internaţional oricare din cele 11 condiţii de livrare (INCOTERMS 2010), în funcţie de scopul urmărit.Ţinând seama de poziţia geografică a ţărilor comunitare, prioritatea în comerţul intracomunitar o au expediţiile rutiere, feroviare şi aeriene, fără însă a fi uitată expediţia maritimă (de ex. în relaţiile cu porturile cipriote). De asemenea în relaţiile cu Marea Britanie, Irlanda şi ţările scandinave expediţia se efectuează cu nave "roll on - roll off" şi este reglementată (din punct de vedere al transportului) prin prevederile cuprinse în "Convenţia internaţională CMR" (expediţia rutieră internaţională), condiţiile INCOTERMS privind expediţia maritimă fiind oarecum marginalizate.Din cele 11 condiţii de livrare INCOTERMS 2010 doar câteva se utilizează frecvent în relaţiile intra-comunitare; astfel, nu se utilizează condiţia EXW, deoarece, practic, vânzătorul este cel care îşi asumă

28

obligaţia încărcării mărfurilor (la transportul rutier şi feroviar), cumpărătorul asumându-şi această obligaţie doar în mod excepţional. Totodată, în ce priveşte condiţiile DAT şi DDP, nemaifiind necesară întocmirea formalităţilor vamale, utilizarea lor în tranzacţiile comerciale capătă un singur sens, ambele incluzând automat costurile operaţiunilor de descărcare, vânzătorul trebuind în acest caz să livreze marfa la destinaţie, în locul convenit, liberă de orice obligaţii şi costuri.Se poate anticipa că în viitorul apropiat statele membre ale U.E. vor utiliza în cadrul schimburilor intra-comunitare doar două condiţii de livrare INCOTERMS şi anume CIP, pe de o parte si DAT sau DDP. Toate aceste particularităţi trebuie cunoscute şi interpretate corect şi de agenţii economici din România, ca stat membru la Uniunii Europene.

Impactul condiţiilor de livrare INCOTERMS în raportarea statistică şi fiscală

1.Aspectul statistic

Pragurile statistice de excludere reprezintă limita valorică a schimburilor intracomunitare sub care operatorii economici nu sunt obligaţi să transmită declaraţia Intrastat. Pragurile statistice de excludere se stabilesc separat şi pot avea valori diferite pentru introduceri şi respectiv expedieri intracomunitare de bunuri.

Informaţiile privind pragurile statistice de excludere Intrastat se publică anual, în Monitorul Oficial al României, la sfârşitul anului anterior celui pentru care pragurile valorice sunt în vigoare. Conform Ordinului INS nr. 1865/17 decembrie 2010, pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informatiilor statistice de comert intracomunitar cu bunuri în anul 2011 sunt:- 900.000 lei pentru expedieri intracomunitare de bunuri- 300.000 lei pentru introduceri intracomunitare de bunuri. Conform Manualului pentru furnizorii de informaţii statistice Intrastat, partea I, capitolul 6.3.6 operatorii economici vor înscrie în declaraţia Intrastat şi valoarea statistică, dacă va fi cazul.Valoarea Statistică – reprezintă valoarea unui bun în momentul trecerii frontierei naţionale a României. Valoarea statistică trebuie exprimată în lei fără zecimale. În ce priveşte depunerea declaraţiilor statistice, Manualul pentru furnizorii de informaţii statistice face următoarele menţiuni:

29

- se depune o declaraţie standard (unde se completează toate rubricile, mai puţin valoarea statistică) pentru introduceri între 300.000 şi 10.000.000 RON şi pentru expedieri între 900.000 şi 20.000.000 RON;- se depune o declaraţie extinsă (unde se completează toate rubricile) pentru introduceri egale şi mai mari de 10.000.000 RON şi pentru expedieri egale sau mai mari de 20.000.000 RON.

Această prevedere are ca principal obiectiv reducerea sarcinilor de raportare pentru întreprinderile mici.

Pragurile statistice în UE ajung până 635000 euro/an în Irlanda, în cazul expedierilor, respectiv până la 400000 euro/an în Olanda, în cazul introducerilor. Valoarea statistică, în RON (este valoarea bunului la intrarea/ieşirea din ţară, iar în cazul expedierilor maritime, reprezintă valoarea FOB la expedieri şi CIF la introduceri. De exemplu, în cazul unei mărfi cu preţul 100000 euro EXW Bucureşti, vândută în UE, valoarea statistică se calculează adăugând la acest preţ costul transportului de la Bucureşti până la ieşirea din România. Sau, în cazul unei mărfi cumpărate din UE, la preţul de 100000 euro CIP Bucureşti, din această valoare se scade costul transportului de la intrarea în România până la Bucureşti. Dacă valoarea bunurilor nu este cunoscută, cum ar fi cazul livrărilor gratuite, procesării sau returnării, ea se va estima. În cazul leasingului financiar, pentru Intrastat trebuie declarată valoarea totală a bunurilor şi nu a doar a uneia sau mai multor rate (în majoritatea statelor UE această rubrică nu se completează în cazul livrărilor compensate sau în consignaţie); Dăm în continuare două exemple privind modul de stabilire a valorii statistice:

INTRASTAT – IntroduceriExemplu:Se achiziţionează de la o firmă din Italia o cantitate de 200 bucăţi (codul pentru bucăţi fiind 796), în greutate totală netă de 1000 kg, dintr-o anumită marfă (având codul 74387010 din nomenclatura combinată), în valoare de 100.000 euro, EXW Milano, pe data de 20 martie 2008. Marfa este transportată în România cu camionul (codul pentru acest mod de transport fiind 3), de către un transportator angajat de cumpărător şi este primită de cumpărător pe 29 martie 2008. Cheltuielile de manipulare, transport şi asigurare pe parcurs extern, până la intrarea în România (biroul vamal de la Curtici), sunt de 1000 euro. Cursul BNR din data de 29 martie 2008 (data primirii mărfii) era de 1 euro = 3,7 lei.În legătură cu modul de completare a declaraţiei Intrastat, de mai sus, trebuie menţionat:

30

- Pentru stabilirea valorii în lei a mărfii, s-a utilizat cursul de schimb din data primirii acesteia (29 martie 2008).- În condiţiile unei achiziţii EXW, valoarea statistică trebuie determinată adăugând la valoarea facturată costurile de manipulare, transport şi asigurare aferente parcursului din afara teritoriului României (1000 de euro în exemplul nostru). În cazul în care aceste date nu pot fi obţinute, trebuie efectuată o estimare cât mai apropiată de realitate.

INTRASTAT – ExpedieriExemplu:O firmă din România livrează în Germania o cantitate de 20 tone dintr-o anumită marfă (având codul 89045680 din nomenclatura combinată), în valoare de 110.000 euro, CIP Berlin. Marfa este transportată pe calea ferată (codul pentru acest mod de transport fiind 2) de la Bucureşti la Berlin la data de 20 aprilie 2008, când cursul BNR era de 1 euro = 3,6 lei.În legătură cu modul de completare a declaraţiei Intrastat, de mai sus, trebuie menţionat:- În cazul condiţiei de livrare CIP, valoarea statistică trebuie calculată scăzând din valoarea facturată costurile de transport şi asigurare aferente parcursului din afara României.Pentru că datele nu erau disponibile, a fost efectuată o estimare: 1000 euro costuri aferente parcursului extern.

2. Aspectul fiscal

2.1. Facturare fără TVA la livrările EXW

După momentul aderării, tot mai mulţi practicieni au apreciat că aplicarea sistemului de TVA intracomunitar va duce implicit la renunţarea comercianţilor la utilizarea condiţiei de livrare EXW, deoarece aplicarea măsurilor de simplificare (taxarea inversă) leagă facturarea fără TVA de dovada transportului bunurilor în celălalt stat membru.

Considerăm că o astfel de gândire, de altfel si a Fiscului, imediat după aderare, era oarecum normală (de aşteptat), din cauza lipsei de experienţă în utilizarea regimului de TVA intracomunitar şi a fricii de a nu greşi, toate într-un final fiind traduse printr-o interpretare superficială a unor dispoziţii din Codul fiscal.

In fapt, acum, după ceva timp, constătam că legislaţia europeană în materie de TVA (în prezent Directiva 2006/112/CEE), transpusă succesiv prin mai multe acte normative în Codul fiscal, este una

31

permisivă, adaptată cerinţelor şi celerităţii tranzacţiilor intracomunitare moderne.

Pe scurt, într-o abordare europeană a problemei în cauză, nu contează cine furnizează dovada transportului, ci contează ca această dovadă să existe, transportul să aibă loc în realitate, prevalând astfel, contrar instinctului organelor fiscale, interpretarea raţională, şi nu cea strictă, contraproductivă.

1. Din punct de vedere comercial

Regulile Incoterms reprezintă clauze contractuale standardizate, astfel că părţile contractante, utilizându-le, pot să-şi  determine drepturile şi obligaţiile fără a apela la construcţii juridice (contracte) complicate şi, în majoritatea cazurilor, în special, în litigiile comerciale, interpretabile.

Revenind la conditia de livrare EXW (care reprezintă situaţia în care vânzătorul îşi asumă cele mai puţine obligaţii cu privire la livrarea mărfurilor), constatăm că vânzătorul are în principal obligaţia de a pune mărfurile la dispoziţia cumpărătorului, la sediul său, la termenul convenit prin contract sau la termenul uzual pentru anumite cazuri particulare de livrări de mărfuri.

De asemenea, vânzătorul are obligaţia ca, în lipsa unei stipulaţii în contract cu privire la locul unde mărfurile vor fi puse la dispoziţia cumpărătorului, precum şi data punerii la dispoziţie, să-l înştiinţeze pe acesta.

Din perspectiva fiscală analizată, observăm că vânzătorul nu are nicio obligaţie cu privire la contractul de transport, întrucât se consideră că livrarea se face la poarta fabricii sau la depozitul vânzătorului.

2. Din punct de vedere fiscal

Utilizând strict această condiţie, din perspectiva dispoziţiilor fiscale semnifică că bunurile nu sunt expediate sau transportate, astfel că, aplicând regula de la art. 132 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, locul livrării este în România, pe cale de consecinţă facturarea se va realiza cu TVA (similar unei operaţiuni interne).

Textul de lege invocat stabileşte că pentru bunurile care nu sunt transportate sau expediate, locul livrării este locul unde acestea se găsesc în momentul când sunt puse la dispoziţia cumpărătorului, adică la poarta fabricii sau în depozitul acestuia.

32

Deoarece în speţa prezentată am avut în vedere operaţiunile intracomunitare, observăm că art. 128 alin. (9) din Codul fiscal defineşte livrarea intracomunitară ca fiind livrarea de bunuri care sunt transportate dintr-un stat membru într-un alt stat membru de către furnizor sau de către persoana către care se efectuează livrarea sau de către o terţă persoană în contul acestora.

Independent de alte considerente, observăm că sunt îndeplinite condiţiiile unei livrări intracomunitare din perspectiva definiţiei date de Codul fiscal, dacă bunurile sunt transportate dintr-un stat membru comunitar într-un alt stat membru comunitar, indiferent dacă transportul este realizat de furnizor, cumpărător sau o terţă persoană, în numele acestora.

Regula generală prevede că livrările sunt operaţiuni taxabile la plecare, însă, în cazul livrărilor intracomunitare, art. 143 alin. (2) lit. a) stabileşte un regim fiscal de scutire (facturare fără TVA) cu drept de deducere, dacă beneficiarul furnizeaza un cod valid de TVA emis de un alt stat membru decât cel al furnizorului.

Pentru aplicarea regimului fiscal de scutire cu drept de deducere, condiţia anterioară (codul de TVA al beneficiarului) este una explicită, iar a doua condiţie cu privire la dovada transportului este una implicită, rezultată din definiţia livrării intracomunitare de la art. 128 alin. (9) din Codul fiscal şi anume bunurile să fie transportate dintr-un stat membru într-un alt stat membru.

Dovada îndeplinirii acestei ultime condiţii este reglementată prin art. 10 din O.M.E.F. nr. 24 din 21.7.2007 care impune prezentarea următoarelor documente:

● factura care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul Fiscal şi în care să fie menţionat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;

● documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru;

● orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare.

In concluzie regimul fiscal – scutit cu drept de deducere – poate fi aplicat şi livrărilor EXW dacă sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii şi anume comunicarea codului valid de TVA al beneficiarului din celălalt stat membru şi existenţa documentelor care demonstrează

33

indubitabil transportul bunurilor de la furnizor la beneficiar.

In opinia noastră, acest regim poate fi extins şi asupra livrărilor intracomunitare care au destinaţie un alt stat membru decât cel al beneficiarului, atâta timp cât există un cod valid de TVA al acestuia emis de un stat membru comunitar şi dovada că bunurile au părăsit teritoriul României cu o destinaţie comunitară.

Dovada transportului, respectiv scrisoarea de trăsură sau conosamentul trebuie să aibă înscris numele şi adresa expeditorului,o copie după acest document rămânând la expeditor.

2.2. Particularităţi privind aplicarea TVA în funcţie de condiţia de livrare în tranzacţiile triunghiulare derulate între parteneri din UEDin multitudinea problemelor legate de fiscalitatea în comerţul intracomunitar, vom analiza, în continuare, unele particularităţi privind aplicarea TVA în aşa numitele operaţiuni triunghiulare, încheiate între trei firme din UE şi unde mărfurile comandate de o firmă alteia sunt expediate direct unei a treia firme. De exemplu, firma B comandă firmei A o marfă, dispunând să fie livrată clientului său, firma C. Într-un astfel de caz firma A va factura marfa firmei B, care, la rândul său, o va factura firmei C, mişcarea mărfii realizându-se însă doar între firmele A şi C, conform următoarei scheme:

A > factură pentru B - B > factură pentru C marfa se mişcă de la A direct la C

Deşi astfel de operaţiuni corespund cerinţelor actuale ale practicii economice, încadrarea lor fiscală poate crea uneori probleme. Vom prezenta, în continuare, elementele de bază pentru analiza facturării corecte a unor operaţiuni triunghiulare în cadrul UE, utilizând nişte situaţii ipotetice. De menţionat că la efectuarea unor astfel de analize nu trebuie omise particularităţile naţionale ale fiecărui sistem fiscal. Au, de asemenea, importanţă şi condiţiile de livrare a mărfurilor.Din punct de vedere al aplicării TVA, în cadrul unei operaţiuni triunghiulare au loc mai multe livrări care trebuie luate în considerare în funcţie de locul livrării şi de locul unde începe transportul (respectiv relaţia de transport între participanţii la aceste operaţiuni).În exemplul prezentat mai sus, există două astfel de operaţiuni:

(1) livrarea de către firma A firmei B şi

34

(2) livrarea de către firma B firmei C.

În cadrul acestui lanţ transportul, respectiv mişcarea mărfii se dispune numai pentru o singură livrare numită livrare intracomunitară. Pentru firmele participante la operaţiunea triunghiulară este important dacă această livrare presupune trecerea mărfii dintr-o ţară în alta, ceea ce poate înseamna facturarea fără TVA pentru livrarea respectivă, fiind vorba de firme înregistrate fiscal în state diferite. Celelalte livrări din cadrul lanţului, care nu presupun transportul sau mişcarea mărfii dintr-o ţară în alta, intră în categoria livrărilor anterioare sau ulterioare livrării intracomunitare. Bineânţeles că firmele nu manifestă nici un fel de preocupare pentru aceste livrări, întrucât sunt facturate cu TVA.Pentru a înţelege modul cum se realizează în practică o livrare intracomunitară, triunghiulară de mărfuri vom lua câteva exemple, aplicabile după aderarea României la UE:

2.2.1. Situaţii în care la operaţiunea triunghiulară participă două firme din România şi una dintr-un alt stat membru din UE

Cazul 1O firmă B din Belgia cumpără o marfă de la firma R1 din Braşov şi o livrează clientului său din Bucureşti, firma R2. Dacă firma R1 din Braşov ar livra marfa firmei B în Belgia, iar firma B ar livra-o la rândul său, înapoi, în România, firmei R2, în Bucureşti, s-ar întocmi două facturi fără TVA, pentru livrări intracomunitare (cu transport, între doi parteneri înregistraţi în scop de TVA în ţări diferite), dar s-ar plăti cheltuieli de transport nejustificate, marfa “plimbându-se” din România în Belgia şi retur. Din această cauză părţile decid, de regulă, să se efectueze doar o singură mişcare a mărfii, în exemplul nostru de la Braşov la Bucureşti, care se poate face în una din următoarele două variante:Varianta 1 - R1 contractează transportul mărfii (de la Braşov laBucureşti) cu o firmă specializată, conform următoarei scheme: R1 => livrare cu transport pentru B - B àlivrare locală pentru R2

marfa se mişcă de la R1 la R2Deşi livrarea intra comunitară presupune, aşa cum arătam mai sus, facturarea fără TVA, când cumpărătorul comunică vânzătorului un cod de înregistrare din altă ţară, iar marfa trece dintr-o ţară în alta, în acest caz, datorită faptului că marfa nu părăseşte teritoriul României, se consideră

35

ca nu sunt îndeplinite condiţiile pentru o astfel de livrare, fiind vorba de o livrare internă, facturată cu TVA. În această situaţie firma belgiană B va fi nevoită să solicite, în prealabil, atribuirea codului de înregistrare în scopuri de TVA de la autoritatea competentă din Romania, pentru a putea primi, la Bucureşti, marfa livrată de firma R1 din Braşov şi facturată cu TVA şi pentru ca, la rândul său, să o factureze, tot cu TVA, firmei R2 din Bucureşti. Firma B va înscrie TVA în decont. Nu se va întocmi nici o declaraţie statistică. Indiferent dacă firma belgiană nu solicită sau nu cod de înregistrare în scopuri de TVA în România, factura pe care o va primi de la firma R1 va conţine TVA de 19%.Varianta 2 - B contractează transportul mărfii cu o firmă specializată, conform următoarei scheme: R1 àlivrare locală pentru B - B => livrare cu transport pentru R2

marfa se mişcă de la R1 la R2În acest caz, persoana obligată la plata TVA poate fi firma B, dacă este înregistrată fiscal în România, conform prevederilor articolului 153 din Codul fiscal, sau firma R2, în cazul în care firma B nu este stabilită în România, conform articolului 150(1)(g) din Codul fiscal. Firma B va factura fără TVA, iar firma R2 va face plata TVA prin aplicarea procedeului taxării inverse.Firma B va putea recupera TVA plătită către A, solicitând restituirea în baza Directivei a VIII-aPentru rezolvarea rapidă a unor astfel de cazuri, formalităţile de atribuire a codului de înregistrare în scopuri de TVA, sunt simplificate la maximum în toate ţările din UE.Cazul 2Firma R1 din Bucureşti cumpără de la firma R2, din Timişoara, o marfă, dispunând livrarea acesteia direct către clientul său din Marea Britanie, firma GB.Varianta 1- R2 contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată, conform următoarei scheme:R2 => livrare intracomunitara pentru R1 - R1 àlivrare locala pentru GB

marfa se mişcă de la R2 la GB În acest caz, chiar dacă livrarea intracomunitară se face între două firme româneşti (R2 către R1), marfa iese din România, fiind îndeplinite condiţiile pentru facturarea fără TVA (R2 livrează marfa lui R1 în Marea Britanie). Va fi nevoie însă, ca firma R1 din Bucureşti să solicite, în prealabil, atribuirea codului de înregistrare în scopuri de TVA în Marea

36

Britanie, ea urmând ca după primirea mărfii să o factureze firmei GB cu TVA şi să înregistreze TVA în decontul său, în Marea Britanie.Varianta 2 - GB contractează transportul cu o firmă specializată, conform următoarei scheme:R2 àlivrare locala pentru R1 - R1=> livrare intracomunitară pentru GB

marfa se mişcă de la R2 la GBÎn acest caz livrarea intra comunitară se va face de firma R1 către firma GB şi se va factura fără TVA (marfa urmând a fi preluată de către firma GB, la Timişoara, de la firma R1 şi transportată în Marea Britanie). Între firmele R2 şi R1 are loc o livrare internă, anterioară celei intracomunitare, în România, facturată cu TVA.Cazul 3Firma R1 din Bucureşti comandă unui angrosist R2 din Braşov o marfă, pe care R2 o cumpără din Austria, de la firma AT, dispunând livrarea ei direct către firma R1.Varianta 1 - AT contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată, conform următoarei scheme:AT => livrare intracomunitară pentru R2 - R2 àlivrare locală pentru R1

marfa se mişcă de la AT la R1Este vorba de o livrare intracomunitară, efectuată de firma AT din Austria, la Bucureşti, către firma R2 din România şi facturată fără TVA. Între firmele R2 şi R1 are loc o livrare interna, ulterioară celei intra comunitare, în România, facturată cu TVA.Varianta 2 - R1 contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată, conform următoarei scheme: AT àlivrare locală pentru R2 - R2 => livrare intra comunitară pentru R1 marfa se mişcă de la AT la R1Firma R2 preia marfa în Austria, de la firma AT, facturată cu TVA, fiind vorba de o livrare interna, anterioară unei livrări intracomunitare. Pentru a putea face acest lucru firma R2 va solicita, în prealabil, atribuirea codului de înregistrare în scopuri de TVA în Austria. Livrarea efectuată, în continuare, de firma R2, din Austria, către firma R1 din Bucureşti este considerată livrare intracomunitară şi permite facturarea fără TVA (deşi este vorba de două firme româneşti ). După efectuarea livrării intra comunitare firma R2 îşi va putea recupera TVA plătită firmei AT, de la fiscul austriac.

37

2.2.2. Situaţii în care la operaţiunea triunghiulară participă o firmă din România şi două firme din UECazul 1Firma R din România cumpără de la firma I din Italia o marfă, dispunând ca aceasta să fie livrată direct unui client al său din Marea Britanie, firma GB.Varianta 1 - I contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată, conform următoarei scheme: I =>livrare intracomunitară pentru R - R àlivrare locală pentru GB marfa se mişcă de la I la GBFirma italiană I, care se consideră că efectuează livrarea intra comunitară, va preda marfa firmei româneşti R, în Marea Britanie, facturând-o fără TVA, în timp ce firma R, care va solicita, în prealabil, atribuirea codului de înregistrare în scopuri de TVA în Marea Britanie, va factura marfa firmei GB, cu TVA din Marea Britanie.Varianta 2 - GB contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată, conform schemei următoare: I àlivrare locală pentru R - R => livrare intracomunitară pentru GB marfa se mişcă de la I la GBÎn acest caz firma I se consideră că efectuează o livrare internă, anterioară celei intracomunitare, în Italia, către firma R, pe care o va factura cu TVA, ceea ce înseamnă că, în prealabil, firma R va trebui să solicite atribuirea codului de înregistrare în scopuri de TVA, în Italia. Firma GB va prelua marfa în Italia pentru a o transporta în Marea Britanie, de la firma R, care se consideră că efectuează o livrare intra comunitară, facturată firmei GB fără TVA. După livrarea mărfii, firma R îşi va putea recupera TVA plătită firmei I, de la fiscul italian.Varianta 3 - R contracteaza transportul mărfurilor cu o firma specializata, conform urmatoarei scheme:

R => livrare intracomunitară către GB în numele lui I marfa se mişcă de la I la GB

R (cumpărătorul – revânzător) comunică furnizorului I codul de TVA din România.În mod normal este vorba de o achiziţie intracomunitară efectuată de R în România, dar prin aplicarea măsurilor de simplificare achiziţia intracomunitară nu este impozabilă în România (conform art. 126 (8)(b)

38

din Codul fiscal, dacă R face dovada că achiziţia sa intracomunitară a fost supusă TVA în Marea Britanie, unde se încheie transportul.Cazul 2Firma italiană I cumpără din România de la firma R o marfă care dispune să fie livrată direct clientului său GB din Marea Britanie.Varianta 1 - R contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată, conform urmatoărei scheme: R => livrare intracomunitară pentru I - I à livrare locală pentru GB

marfa se mişcă de la R la GBÎn acest caz se consideră că are loc o livrare intracomunitară din România în Marea Britanie, facturată fără TVA, între firmele R şi I. Firma italiană I, va solicita, în prealabil, să i se atribuie codul de inregistrare în scopuri de TVA, în Marea Britanie. După primirea mărfii, firma I va efectua o livrare locală, ulterioară celei intracomunitare, în Marea Britanie, către firma GB, pe care o va factura cu TVA din Marea Britanie.Varianta 2 - GB contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată, conform următoarei scheme: R à livrare locală pentru I - I => livrare intracomunitară pentru GB

marfa se mişcă de la R la GBÎn acest caz firma R va factura marfa cu TVA, în România, firmei italiane I, care va trebui, în prealabil, să solicite atribuirea unui cod de înregistrare în scopuri de TVA de la autoritatea competentă din România. Firma I va efectua o livrare intracomunitară către firma GB, pe care o va factura fără TVA. După livrarea mărfii firma italiană I va putea solicita restituirea TVA de la autoritatea fiscală din România.Varianta 3 – I contractează transportul mărfii cu o firmă specializată, conform următoarei scheme: R => livrare intracomunitară pentru I - I à livrare locală pentru GB marfa se mişcă de la R la GBO astfel de operaţiune presupune aplicarea măsurilor de simplificare, livrarea intracomunitară efectuată de R către I în România fiind scutită de TVA dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:

Bunurile sunt transportate din România în Marea Britanie de către I;

I îi comunică lui R un cod valid de TVA în Italia; I este menţionat în calitate de cumpărător al bunurilor în declaraţia

recapitulativă depusă de R, ţinând cont de codul de TVA al lui I din Italia.

39

Cazul 3Firma R din România cumpără o marfă de la firma suedeză S, care comandă marfa în Franţa la firma F, dispunând livrarea ei direct în România, la firma R.Varianta 1 - F contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată, conform următoarei scheme: F => livrare intracomunitară pentru S - S àlivrare locală pentru R

marfa se mişcă de la F la RÎn acest caz se consideră că firma F efectuează o livrare intracomunitară, în România, pentru firma S, facturată fără TVA. Firma S va solicita, în prealabil, de la autoritatea competentă din România, atribuirea unui cod de înregistrare în scopuri de TVA. Firma S facturează marfa, în România, firmei R cu TVA, fiind vorba de o livrare ulterioară celei intracomunitare şi înregistrează TVA în decont.Varianta 2 - R contractează transportul mărfii, cu o firmă specializată, conform următoarei scheme: F à livrare locală pentru S - S =>livrare intracomunitară pentru R

marfa se mişcă de la F la RÎn acest caz firma F va factura marfa firmei S cu TVA, în Franţa, detreminând-o să solicite, în prealabil, de la autoritatea competentă din această ţară atribuirea unui cod de înregistrare în scopuri de TVA. Firma S va factura fără TVA marfa firmei R, fiind vorba de o livrare intracomunitară între două ţări din UE. Firma S îşi va recupera TVA de la fiscul francez, după efectuarea livrării.Exemplele prezentate mai sus au rolul de a clarifica unele situaţii specifice comerţului intracomunitar. Este foarte important pentru operatorii economici din Romania să acorde o mare atenţie acestor aspecte pentru că facturarea fără TVA, în situaţii când acest lucru nu este permis de reglementările în vigoare, duce la plata unor amenzi substanţiale. Poate fi menţionat aici cazul firmei Siemens, care în 2004 a trebuit să plăteasca fiscului german amenzi de aproape un milion de euro pentru greşeli în facturarea fără TVA. Cu atât mai mare va fi riscul pentru firmele româneşti.

40