Ti Firma Exceptii Incoterms

TRANZACŢII INTERNAŢIONALE

Stadiile dezvoltarii internationale ale firmei Preocuparile recente pentru cercetarea

operatiunilor internationale ale firmelor au cautat raspunsuri la intrebari cum sunt: de ce isi internationalizeaza firmele operatiunile? exista un proces gradual, etapizat al internationalizarii ? exista un anumit model valabil pentru toate firmele? .


Unii autori interpreteza internationalizarea ca fiind un rezultat al fortelor din afara firmei si care preseaza firma sa se internationalizeze

Alti autori vad internationalizarea ca un rezultat al deciziilor pe care le adopta managementul firmei in dezvoltarea afacerilor.


Unii autori considera procesul ca evolutionist Alti autori il interpreteaza ca un proces fortuit,

nedeterminat.

NOTA: cele mai multe din abordarile din literatura de specialitate tind sa recunoasca

natura evolutiva a procesului de internationalizare


Conform acestei teorii, o firma care se implica in operatiuni internationale, parcurge treptat mai multe stadii carora le corespund strategii de dezvoltare si structuri organizatorice diferite.

Observatie: Unele firme parcurg aceste stadii mai rapid, Altele au nevoie de o perioada mai indelungata, Unele firme pot elimina una sau mai multe etape, Altele pot sa nu depaseasca o anumita etapa.


Un model al internationalizarii in etape

(pentru firme producatoare de bunuri materiale)

1) Exportul indirect este exportul bazat pe utilizarea intermediarilor locali si de regula are ca punct de plecare o comanda nesolicitata.

Aceasta etapa presupune: o implicare experimentala pe piata externa, atitudine reactiva in raport cu aceasta piata, utilizarea unor tehnici de marketing specifice pietei interne, alocarea de resurse marginale activitatilor externe.


2) Exportul direct reprezinta exportul realizat prin propriile mijloace si structuri organizatorice de catre intreprinderea producatoare. Acest tip de export corespunde fazei in care, pe

masura inregistrarii unor cresteri insemnate la export, firma tinde spre completarea structurii ei organizatorice pentru a raspunde acestor noi activitati.


3) Crearea de sucursale sau filiale de comercializare pe piata externa

Daca pietele sunt favorabile produselor sau concurenta se face simtita pe aceste piete - firma va dori sa exercite un control mai puternic asupra conditiilor de comercializare in strainatate, renuntand treptat la intermediarii localizati pe pietele externe


Chiar daca avantajele intermediarilor sunt certe (experienta in comercializare, legaturi cu autoritatile locale, capacitate de a oferi servicii post-vinzare etc.), uneori recurgerea la serviciile lor se poate dovedi costisitoare, sau alegerea lor se poate solda cu esecuri.

Din acest motiv, firma va dori sa treaca la dezvoltarea propriilor facilitati de vinzare in strainatate reprezentate de sucursale sau filiale.


4) Debutul productiei in strainatate prin operatiuni de asamblare, avand ca avantaje pricipale costul redus al fortei de munca si facilitatile vamale si fiscale oferite de tarile gazda.

Produsul finit poate fi comercializat pe piata locala, poate fi exportat in alte tari sau poate fi reimportat in tara de origine.


5) Productia sau o parte a procesului de productie este transferata in strainatate

fie pe calea investitiei directe de capital (sucursale de productie, filiale, societati mixte de productie)

fie prin aranjamente contractuale (licentiere, franciza, subcontractare etc).


OBSERVATIE:

Trecerea de la productia pentru export la productia in strainatate depinde de o serie de factori intre care: raportul intre marimea costurilor de productie in

cele 2 locatii, dimensiunea pietei de desfacere, barierele de intrare pe piata, conditii atractive oferite de tarile gazda etc.


6) Integrarea activitatilor dispersate la nivel mondial intr-un sistem corporational multinational, caz in care orice filiala poate sa indeplineasca partial sau integral o anumita functie pentru corporatie in ansamblul ei.

Firma de acest tip (globala) considera ca mediu de afaceri piata mondiala in ansamblul ei.


Strategia internationalizariiAbordarea pietei externe de catre o

intreprindere se poate face fie pe baza unui comportament pasiv, axat pe vanzari accidentale, fie pe baza unei strategii a internationalizarii.


Aceasta strategie presupune, intre altele 4 decizii fundamentale: Stabilirea obiectivelor internationalizarii Alegerea pietei (pietelor) de intrare Alegerea momentului de intrare Alegerea modalitatii de intrare


1) Obiectivele internationalizarii nu reprezinta elemente izolate in strategia de dezvoltare a intreprinderii intrucat operatiunile internationale nu constituie decat un mijloc de a sprijini politica globala a acesteia.Obiectivele pot fi conturate in termeni de: profit,

rentabilitate a capitalului, cote de piata de atins, dispersia activitatilor de cercetare-dezvoltare etc;


2) Alegerea pietei de intrare presupune identificarea de oportunitati si riscuri asociate dezvoltarii internationale. Identificarea oportunitatilor se face pe baza a

doua serii de criterii si anume: macro si respectiv microeconomice.

In ce priveste evaluarea riscurilor – ea are in vedere pe de o parte riscurile economice, pe de alta parte pe cele politico-administrative.


Intre riscurile economice pot fi enumerate: riscuri comerciale si financiare (riscul de pret,

riscul valutar, riscul de insolvabilitate) riscuri concurentiale (prea multi concurenti,

intrarea pe piata a concurentilor mai competitivi, intelegeri concurentiale)

riscuri legate de modificarile pietei (crestere sub asteptari )


Ricurile politico-administrative pot imbraca mai multe forme si anume; pierderea controlului asupra unor bunuri, proprietati,

active, fara a obtine o compensatie corespunzatoare ca urmare a unor actiuni ale autoritatilor guvernamentale gen: confiscare, expropiere, nationalizare

pierderi inregistrate de firma ca urmare a unor evenimente situate in afara controlului guvernamental: lovituri de stat, revolutii, greve, actiuni teroriste


riscul de transfer (provenit din politica guvernamentala de a restringe transferul de capital, platile, transferul anumitor tehnologii);

riscul de operare - generat de politicile si reglementarile guvernamentale precum si de procedurile administrative care pot afecta performanele firmelor (birocratie, instabilitate legislativa, etc)

riscul de instabilitate generala legat de instabilitatea sistemului politic din tara gazda.


3) Alegerea momentului de intrareO firma poate sa intre pe piata externa inainte sau dupa alte firme

rivale: Intre avantajele primului venit:

posibilitatea de a capta cererea locala printr-un brand puternic (statistica arata ca primul brand care patrunde in mintea consumatorului

potential beneficiaza de dublul cotei de piata al brandului intrat al 2lea si de o cota 4 ori mai mare decit cea a brandului intrat al 3lea)

posibilitatea de a extrage valoare din experienta operarii pe piata externa distribuitoriii sunt mai dispusi sa comercializeze un produs ce nu are

concurenta


Intre dezavantaje se numara asa numitele “costuri ale pioneratului”. Ele apar atunci cand mediul de afaceri intr-o tara straina este foarte diferit de cel al tarii de origine, astfel incat firma trebuie sa aloce timp si efort considerabil pentru a deprinde regulile. Costurile pot de asemenea sa apara in cazul in care se inregistreaza un esec

din cauza insuficientei cunoasteri a conditiilor de operare pe piata straina. In sfirsit, o serie de costuri deriva din eforturile dedicate promovarii

produselor si educarii consumatorilor. Firmele care intra mai tirziu pe piata pot beneficia de experienta primilor

veniti, pot evita anumite greseli si de regula exploateaza din plin potentialul creat pe piata vizata.


4) Modalitati de intrare pe piata externa

Acestea pot fi grupate in 3 categorii (in literatura de specialitate exista mai multe variante de clasificare) si anume:operatiuni comerciale internationalecooperari (parteneriate)modalitati investitionale de implantare


a) Din prima categorie fac parte exportul / importul de bunuri si servicii si respectiv operatiunile comerciale combinate (contrapartida, operatiunile de reexport).Operatiunile de export / import sunt dominante ca

pondere in cadrul tranzactiilor comerciale internationale, au de regula un orizont scurt al operatiunii si isi gasesc concretizarea juridica in contractul de vanzare internationala.


b) Cooperarile pot fi delimitate in functie de mai multe criterii si anume:

In functie de domeniu - pot avea loc: in sfera productiei (licentiere, franciza, subcontractare,

coproductie, societati mixte, consortii simple) in sfera comertului (franciza, societati mixte de

comercializare etc) in domeniul financiar (consortii, societati mixte) in sfera cercetarii-dezvoltarii etc.


Din punct de vedere al formei juridice - partenerii pot conveni doar aranjamente de colaborare care nu implica relatii de proprietate sau pot prevedea desfasurarea de activitati in comun, in cadrul unei societati distincte, cu personalitate juridica (societatea mixta) Crearea unei societati mixte permite o colaborare mai

strinsa si pe o durata mai mare decit in cazul cooperarilor care nu implica relatii de proproietate.


In functie de tipul colaborarii pot fi: totale ( partenerii colaboreaza plecind de la

faza de cercetare-dezvoltare si pina la faza de distributie)

partiale (axate numai pe un anumit tip de activitate), acestea din urma fiind si cele mai frecvente.


Exista mai multe ratiuni ale intrarii intr-o cooperare: diminuarea costurilor si riscurilor in cazul proiectarii unor produse noi, accesul mai rapid la piete, contracararea concurentei, transferul reciproc de cunostinte, experienta, tehnologii etc. Motivatiile difera in functie de tipul colaborarii,

industria implicata, dimensiunea firmelor, apartnenta lor la medii economice si culturale diferite.


c) Modalitatile investitionale de intrare pe piata externa presupun o optiune pe termen lung din partea firmei investitoare si controlul asupra activitatii detinute. In acest caz se creeaza in strainatate structuri

organizatorice care fie apartin de firma initiatoare (birouri comerciale, sucursale) fie sunt persoane juridice autonome (filiale) iar procesul internationalizarii implica activitati pe termen, teoretic, nelimitat.


Factorii care influenteaza implantarea directa in strainatate sunt: factori specifici firmei (detinerea de capital, de experienta

manageriala, de marketing, detinerea de brevete, marci, know-how etc);

factori locali (marimea pietei, costurile de productie, accesul la resurse naturale, ocolirea barierelor de import)

factori de politica economica (reglementari privind atragerea de investitii straine de capital prin diferite tipuri de stimulente).


In ceea ce priveste modalitatea de investire ea poate imbraca mai multe forme: investitia pe loc gol (crearea de sucursale si filiale) achizitia unui pachet de actiuni - care permite controlul

in intreprinderea vizata; crearea de societati mixte - caz in care proprietatea si

controlul sunt partajate cu unul sau mai multi parteneri fuziune - care poate avea loc prin absorbtie su

consolidare (contopire)


OBSERVATIE: absorbtia - fuziunea in urma careia firma

achizitionata isi inceteaza existenta. consolidarea - combinarea a 2 sau mai

multe firme intr-o companie nou creata, in conditiile in care vechile firme isi inceteaza existenta.


Optiunea firmei spre una sau alta din modalitatile de internationlizare de mai sus se face prin evaluarea urmatoarelor elemente: natura produsului, profitul obtenabil, controlul asupra operatiunilor, nivelul resurselor necesare, riscurile existente pe piata vizata, dimensiunea pietei, barierele de intrare pe piata.


Principii de baza

in comertul international

(recomandate de GATT- OMC)


1) Principiul nediscriminarii, axat pe 2 componente si anume:Clauza natiunii celei mai favorizate; In virtutea acesteia, orice stat membru OMC se

angajeaza sa extinda asupra tuturor celorlalte state membre avantajul pe care l-a conferit altui membru.

Prin acest mecanism, clauza reprezinta un important instrument de liberalizare a schimburilor comerciale internationale.


Clauza tratamentului national (principiul egalitatii de tratament) interzice tarilor aplicarea unui tratament diferentiat produselor si serviciilor de provenienta straina fata de cele nationale.Principiul nu interzice barierele de intrare (taxele

vamale) dar impune ca la momentul depasirii acestor bariere - produsul strain sa nu fie penalizat (supus altor taxe decit cele aplicabile aceluiasi produs de provenienta nationala)


2) Protejarea economiilor nationale in principiu numai prin taxe vamale care nu trebuie sa fie prohibitive; Orice stat membru OMC este liber sa adopte nivelul

de protectie pe care-l doreste. Intre multipele mijloace de protectie ce pot fi puse in

practica - taxele vamale sunt privilegiate in primul rind data fiind transparenta lor iar in al doilea rind tinand cont de nocivitatea lor mai redusa fata de alta masuri.


OBSERVATIE: In optica liberului schimb promovata da GATT se

impune principiul reducerii si consolidarii nivelului taxelor vamale. Acest lucru presupune ca atunci cand o tara a redus nivelul

unei taxe vamale urmare a participrii ei la rundele de negocieri, ea se angajeaza sa nu majoreze ulterior acest nivel.

Nerespectarea obligatiei de consolidare poate conduce celelate state sa retraga la rindul lor concesiile pe care le-au acordat.


3) Interzicerea de catre partile membre a restrictiilor cantitative si a altor masuri cu efect similar la importul si exportul de marfuri

4) Eliminarea sau limitarea subventiilor la export in relatiile reciproce

5) Reciprocitatea concesiilor (echilibrul concesiilor acordate)


EXCEPTII DE LA ACESTE PRINCIPII


1) Exceptii in favoarea acordurilor regionale (uniuni vamale si zone de liber schimb)

Uniunea vamala presupune un acord intre 2 sau mai multe tari in virtutea caruia acestea decid suprimarea taxelor vamale si a masurilor cu efect echivalent in relatiile comerciale reciproce, adoptarea unui tarif vamal comun fata de terti si aplicarea unei politici comerciale uniforme fata de acestia.


Zona de liber schimb se caracterizeza doar prin desfiintarea barierelor comerciale fata de tarile terte, fiecare din tarile membre ale acordului convenind propiul tarif vamal si propria politica comerciala in relatiile cu tertii.

OBSERVATIE: Astfel de acorduri conduc in mod evident la nerespectarea principiului nediscriminarii!!!


2) Exceptii in favoarea tarilor in curs de dezvoltarePrin aceste exceptii sunt legitimate practic 2 aspecte: dificultatile acestor tari de aplica principiile fundamentale ale GATT preferintele vamale admise in favoarea acestor tari pentru a le

facilita accesul pe pietele externe- preferintele acordate de tarile dezvoltate tarilor in curs de dezvoltare in cadrul Sistemului Generalizat de Preferinte initiat de GATT in 1971,

- preferintele acordate de UE unor tari, foste colonii,

- preferintele pe care si le acorda reciproc un grup de tari in curs de dezvoltare in cadrul Sistemului Global de Preferinte Comerciale etc.


3) Exceptiile sectoriale

au insemnat 2 domenii foarte importante pentru comertul international care au fost scoase de sub incidenta regulilor GATT si anume:

- agricultura si

- textilele (ele au fost reintroduse in cadrul rundei Uruguay).


4) Exceptiile legate de masurile de aparare comerciala

Aceste masuri pot fi incluse in 2 categorii si anume: masuri care au ca obiect reactia impotriva unor

actiuni considerate “neloiale” ale unor intreprinderi exportatoare straine sau ale unor state straine si

masuri de salvgardare menite sa protejeze un sector amenintat de o crestere importanta a importurilor.


a) Din prima categorie fac parte masurile anti-dumping si masurile compensatorii.

Dumping-ul si masurile anti-dumping sunt reglementate intr-un acord distinct (acordul anti-dumping) adoptat in cadrul rundei Kennedy si revizuit ulterior.

Dumping-ul este definit in acest acord ca introducerea unui produs pe o piata straina la un pret inferior valorii sale normale (inteleasa ca acea valoare la care produsul este oferit pe piata de origine a tarii exportatoare).


OBSERVATIE: Dumping-ul in sine nu este condamnabil, dar

daca el cauzeaza prejudicii unui stat importator - fie facand dificila supravietuirea unei ramuri de productie nationala, fie intarziind sensibil dezvoltarea ei - acel stat are dreptul sa puna in aplicare masuri de retorsiune (anti-dumping).


Conform acordului anti-dumping - partea lezata de un dumping trebuie sa demonstreze 3 elemente: existenta pretului de dumping, existenta unui prejudiciu suferit de o ramura a

productiei nationale si in al 3 lea rind legatura de cauzalitate intre

pretul de dumping si prejudiciu.


In caz de proba a celor trei elemente, masurile anti-dumping pot sa fie: taxe anti-duming (taxe vamale care se aplica

peste cele din tariful vamal),angajamente de crestere a pretului pana la

nivelul “valorii normale” sau angajamente de limitare a cantitatii exportate.


Masurile compensatorii (antisubventie)

sunt reglementate in “Acordul privind subventiile si masurile comensatorii” si ele vizeaza subventiile din domeniul produselor industriale.


Potrivit acordului - subventia este considerata situatia in care unei ramuri de productie nationale ii este conferit un avantaj urmare a:unui transfer direct de la fondurile publice;unei scutiri de taxe ce ar fi trebuit platite;unei furnizari sau achizitii de bunuri sau

servicii la preturi preferentiale.


- Subventii interzise (lista rosie) acestea sunt considerate a produce efecte de distorsiune asupra comertului international si in consecinta trebuie eliminate din practica tarilor membre. Se includ in aceasta categorie subventiile subordonate

rezultatelor la export (prime de export, credite la export cu dobinda subvebntionata, reducerea sau exceptarea de la impozitul pe profit) precum si cele care favorizeza utilizarea cu preferinta a produselor nationale fata de cele importate.


- Subventii actionabile (lista galbena) - pot declansa masuri de raspuns. Aceste subventii, ca si cele interzise, pot provoca

prejudicii altor parti cum ar fi: - prejudicii ale producatorilor interni din tara importatoare, sau

- prejudicii ale exportatorilor care doresc sa vinda pe piata unde se vinde produsul subventionat.


- Subventii permise (lista verde) sunt subventii pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, ajutoare pentru regiuni defavorizate, subventii care vizeaza programe de protectie a mediului etc.- Acestea nu sunt susceptibile sa declanseze

masuri de aparare.


Daca un stat decide sa reactioneze la o politica de subventioanre a altui stat

mecanismul este urmatorul:cazul este supus OMC si daca se confirma

existenta unei subventii interzise sau existenta unui prejudiciu (lista galbena) masura va trebui retrasa imediat sau, in caz contrar, tara afectata este indreptatita sa instituie masuri de retorsiune constand in taxe compensatorii.


OBSERVATIE: Acordul contine reguli detaliate pentru a decide

daca un produs a fost subventionat, criterii de determinare a prejudiciilor cauzate de subventii, proceduri de initiere si desfasurare a investigatiei. Tarile cel mai putin dezvoltate (PNB sub1000$/loc) sunt

exceptate de la normele prevazute de acord.


b) Masurile de salvgardare (reglementate intr-un acord distinct) permit statelor sa se protejeze in cazul unei cresteri imprevizibile a importului unui produs de natura a aduce un prejudiciu grav producatorilor nationali.

Acordul defineste criteriile pe care autoritatile trebuie sa le ia in considerare pentru a determina existenta unui prejudiciu si stabileste regulile de procedura pentru desfasurarea investigatiei.


Reguli

acoperind obstacole netarifare in comertul international


Comertul cu bunuri face obiectul unui numar de reguli specifice, care vizeaza limitarea dispozitiilor guvernamentale ce au ca efect restrangerea importurilor prin masuri netarifare.


1) Evaluarea marfurilor in vama Marea majoritate a taxelor vamale sunt taxe ad-valorem,

respectiv taxe percepute asupra valorii produselor. De aici deriva importanta regulilor (criteriilor) utilizate pentru

evaluarea marfurilor de catre autoritatea vamala.

Acordul privind evaluarea vamala (negociat in runda Tokio) are ca scop uniformizarea aplicarii unor criterii stricte de evaluare a marfurilor, in scopul eliminarii unor proceduri arbitrare sau discriminatorii.


Acordul admite ca regula fundamentala in evaluarea vamala valoarea tranzactionala (pretul de factura in conditia de livrare franco - frontiera tarii importatoare).Autoritatile vamale pot sa se abata de la acest

principiu atunci cand au dubii cu privire la corectitudinea valorii declarate de importator sau a documentelor prezentate de catre acesta.


In cazul in care autoritatea vamala nu accepta valoarea declarata de importator, acordul limiteaza aria de actiune a autoritatii in determinarea valorii in vama prevazand un numar de 4 metode de stabilire a acesteia (daca prima metoda nu se poate aplica se aplica urmatoarea si asa mai departe):


valoarea unor marfuri identice provenite din aceeasi tara de export la un moment identic sau apropiat,

valoarea unor marfuri similare provenite din aceeasi tara de export la un moment identic sau apropiat,

valoarea la care marfuri identice sau similare cu cele de evaluat sunt revandute pe piata tarii importatoare,

o valoare calculata pe baza costurilor de productie.


2) Inspectia inainte de expeditie (I.I.E.) Utilizata de un numar de tari cu nivel mai

redus de dezvoltare economica, I.I.E. reprezinta in primul rand o modalitate de a lupta impotriva problemelor legate de supra sau sub-evaluarea marfurilor la import.


In al 2-lea rand, aceasta inspectie (care implica si un control fizic al marfii) permite o verificare a conformitatii cantitative si calitative a marfii cu stipulatiile contractuale, reducand posibilitatea aparitiei unor diferende dupa ce marfa a ajuns la destinatie.


OBSERVATIE:

I.I.E.previne importul unor produse daunatoare sanatatii. Acordul privind I.I.E. negociat sub egida OMC incearca sa

stabileasca un echilibru intre preocuparile exprimate de tarile dezvoltate si respectiv interesele tarilor slab dezvoltate. Prvederile sale se aplica numai activitatilor de inspectie dispuse de autoritatile publice. In principal - statele care impun aceasta practica importatorilor

trebuie sa o faca in conditii nediscriminatorii, respectind o obligatie de transparenta (publicarea de informatii cu privire la reglementarile existente in tara utilizatorului).


3) Reguli privind obstacolele tehnice in comertul international

Obstacolele tehnice deriva din legi si reglementari nationale care precizeaza exigentele de calitate si securitate necesare pentru a admite produse straine pe teritoriul national (standarde de produse si respectiv de procese de productie, in masura in care acestea afecteaza calitatea produselor).


OBSERVATIE: Astfel de exigente nu pot fi considerate “in sine”

ilegale intrucat au ca scop protejarea sanatatii, securitatea populatiei, protectia mediului etc.

Deoarece aceste norme pot genera restrictii abuzive in schimburile comerciale internationale este important a veghea ca ele sa nu fie deturnate de la scopul lor initial.


Acordul privind obstacolele tehnice impune tarilor membre OMC un minim de obligatii in domeniu:reglementarile tehnice trebuie aplicate de

state pe baza clauzei natiunii celei mai favorizate si a tratamentului national;

aceste reglementari trebuie sa aiba o fundamentare stiintifica;


statele sunt obligate sa notifice la OMC intentia lor de a elabora reglementari tehnice cu suficient timp inainte de adoptare, pentru a da posibilitate tarilor exportatoare sa-si prezinte observatiile;

atunci cand se solicita certificate de conformitate, se recomanda statelor sa accepte pe cat posibil rezultatele procedurilor de evaluare realizate in alte state membre (recunoasterea mutuala)..


4) Reguli privind licentele de import Licentele de import nu sunt interzise de regulile

OMC. Aceste proceduri insa pot deveni obstacole in comertul international in masura in care sunt surse de intirzieri, cheltuieli sau exercita un efect descurajator asupra importatorilor. Acordul privind procedurile in materie de licente de import

isi propune diminuarea acestor inconveniente.


Licentele se clasifica in 2 categorii: automate (eliberate din ratiuni strict statistice) si neautomate (utilizate pentru administrarea restrictiilor

cantitative). Acordul prevede reguli comune ambelor tipuri de licente

precum si reguli specifice pentru fiecare din ele – scopul fiind acela ca procedurile in materie de licente sa nu fie impovaratoare, sa fie transparente si previzibile, protejind deopotriva interesele importatorilor si ale furnizorilor straini impotriva unor actiuni arbitrare.


5) Reguli privind achizitiile publice In majoritatea tarilor, guvernele si organismele

controlate de ele sunt mari cumparatori de bunuri si servicii. Pentru tarile dezvoltate aceste cumparari se ridica la cca 10-15% din PIB.

Achizitiile publice au un caracter special din cel putin 2 puncte de vedere si anume: obiectul lor (produse necesare entitatilor publice) si modul in care sunt finantate (surse publice).


Textul de baza al OMC a prevazut exceptarea achizitiilor publice de la regulile sale.

Preocuparile pentru stabilirea unor reguli in acest domeniu s-au concretizat in adoptarea “Acordului privind achizitiile publice” in cadrul rundei Tokyo. Acesta este un acord plurilateral (membrii OMC nu sunt obligati sa

adere la el), aplicabilitatea principiilor sale fiind limitata la tarile semnatare.

Scopul principal al Acordului este de a solicita guvernelor sa aiba in vedere consideratii comerciale atunci cand achizitioneaza bunuri si servicii pentru uzul propriu, nefacand discriminare intre furnizorii nationali si cei straini


Extinderea regulilor internationale la noi domenii


Negocierile din cadrul rundei Uruguay au adus o importanta inovatie in domeniul regulilor aplicabile comertului international intrucit au inclus inca 3 domenii sub incidenta lor si anume: serviciile, aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate

intelectuala si respectiv ale investitiilor directe de capital.


Serviciile Intrucat prin textul sau initial GATT nu a

reglementat decat comertul cu bunuri iar ponderea serviciilor in comertul international a devenit considerabila in ultimii ani, serviciile au fost incluse pe agenda rundei Uruguay iar rezultatul l-a constituit Acordul General pentru Comertul cu Servicii (GATS), acord distinct de GATT in virtutea diferentelor sensibile intre comertul cu bunuri si cel cu servicii.


Acordul defineste 4 forme de comert cu servicii pornind de la modalitatea de furnizare a lor: servicii care traverseaza frontierele (servicii incorporate in

bunuri, telecomunicatiile); servicii care presupun deplasarea consumatorului strain

in tara furnizoare (turismul) servicii care presupun o prezenta comerciala pe teritoriul

strain (filiale, sucursale) servicii care presupun deplasarea persoanelor fizice in

strainatate pentru furnizarea de servicii pe plan local.


Din cauza naturii intangibile a serviciilor si a modalitatilor specifice de furnizare, protectia lor nu poate fi realizata prin masuri la frontiera, serviciile fiind protejate in special prin reglementari nationale privind investitiile directe de capital sau reglementari specifice cu privire la participarea furnizorilor straini de servicii in economiile nationale. Astfel de reglementari pot interzice investitiile straine directe intr-

un anumit sector sau pot prevedea o cota maxima de participare a capitalului strain la o societate mixta sau pot discrimina furnizorii straini de de servicii pe tritoriul national etc.


GATS se compune din 2 paliere si anume:Un cadru general care contine concepte,

principii si reguli aplicabile comertului cu servicii (clauza natiunii celei mai favorizate, transparenta reglementarilor, recunoastrea reciproca a calificarilor etc)

Angajamente de liberalizare a comertului in unele sectoare specifice inscrise in listele nationale ale tarilor semnatare.


Aceste angajamente sunt autonome prin raportare la acordul GATT si ele se refera la tratamentul national

(se interzic restrictiile care discrimineaza furnizorii straini de servicii in favoarea furnizorilor nationali)

si la accesul pe piata (acordarea dreptului de de intrare pe piata pentru

membrii GATS cu indicarea limitarilor pentru fiecare din cele 4 moduri de furnizare).


Aspecte comerciale

ale drepturile de proprietate intelectuala Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor

de proprietate intelectuala (TRIP) demonstreaza vointa membrilor OMC de a aborda intr-un cadru multilateral adecvat o problema reglementata pana la runda Uruguay doar prin citeva acorduri internationale.


Mai multi factori au incitat un astfel de demers si anume: cresterea importanta a componentei intelectuale a

bunurilor si serviciilor, necesitatea de a stimula cercetarea si inovarea, insuficienta protectie a drepturilor de proprietate

intelectuala in unele tari , cu consecinta cresterii alarmante a contrafacerilor si

pirateriei.


Acordul adoptat in runda Uruguay, axandu-se pe reglementarile existente, aduce cateva contributii foarte importante in domeniu si anume:procedeaza pentru fiecare drept in parte la o

armonizare in sensul unei protectii minime pe care fiecare stat trebuie sa o ofere;


abordeaza intr-un mod distinct lupta impotriva contrafacerii stipuland ca fiecare stat trebuie sa dispuna de o legislatie si de proceduri adaptate acestui obiectiv (sunt prevazute masurile coercitive pe care trebuie sa le aplice autoritatile nationale pentru a combate contrafacerea si pirateria);

stabileste un mecanism de consultare si supraveghere la nivel international menit sa asigure respectarea de catre tarile membre a cerintelor sale.


Aspecte comerciale ale investitiilor straine directe In ciuda eforturilor membrilor de a elabora un

acord care sa acopere marea parte a problemelor privind investitiile straine directe, negocierile din cadrul rundei Uruguay s-au finalizat cu un acord restrins doar la problematica aspectelor comerciale legate de investitiile straine directe.


Acesta are ca obiect reglementarile nationale in materie de investitii directe care pot avea efecte prejudiciabile asupra asupra shimburilor comerciale internationale.

Acordul transpune in domeniul acestor reglementari unele din pricipiile de baza ale OMC precum nediscriminarea, eliminarea restrictiilor cantitative, transparenta etc.

Devin astfel incompatibile cu textul acordului reglementari care stabilesc un minim de continut local, prescriptii vizand anumite rezultate la export sau un anumit echilibru al schimburior comerciale externe etc.


STUDII DE CAZabordare economica şi abordare juridica


Clauzele asiguratorii au menirea sa neutralizeze eventualele riscuri ce s-ar putea produce pe parcursul executarii contractului. In domeniul pretului riscurile care pot afecta

relatia contractuala sunt pe de o parte riscul valutar, pe de alta parte riscul generat de facorul comercial.


Prin prisma factorului valutar, riscul presupune posibilitatea aparitiei unei pierderi pe parcursul unei tranzactii comerciale, survenita ca urmare a modificarii cursului valutar al valutei in care se face plata - fie fata de o alta valuta, fie fata de moneda nationala - in intervalul care curge de la momentul incheierii coontractului si pina la efectuarea platii. Pentru exportator riscul se manifesta daca la data incasarii sumei

contractuale valuta de plata a suferit o depreciere fata de valuta de referinta , dimpotriva, pentru importator riscul apare daca valuta de plata sufera o apreciere.

Acoperirea impotriva riscului valutar se poate realiza prin tehnici

contractuale sau extracontractuale.


Exemplu de clauza contractuala: este clauza valutara simpla, care presupune legarea valutei de plata de o alta valuta (numita etalon) printr-un curs existent la data incheierii contractului. Partenerii convin prin aceasta clauza ca modificarea cursului valutar

(dincolo de anumite limite precizate) intre cele 2 valute (in intervalul de la incheierea contractului si pina la realizarea platii) sa duca la o reajustare corespunzatoare a sumei de plata, pentru a corecta dezechilibrul ce ar rezulta pentru una din parti.

In conditiile actualelor fluctuatii valutare, clauza “cosului valutar” este mai indicata pentru asigurarea echilibrului contractual, datorita gradului mai ridicat de stabilitate al cosului .


Riscul de pret datorat factorului comercial, acesta se concretizeaza in posibilitatea de a se produce modificari ale pretului marfii ce face obiectul contractului in intervalul de la incheierea contractului si pina la executarea lui, de natura sa afecteze una sau alta din parti (de exempu, in cazul produselor finite , modificarea preturilor la materii prime, materiale, comustibili, manopera etc).


Pentru exportator riscul se manifesta daca pretul contractului este sub pretul mondial din momentul platii, pentru importator situatia este inversa.


Clauzele asiguratorii impotriva acestui tip de risc pot fi clasificate in 3 grupe si anume: Clauze de aliniere automata a pretului contractual la

modificarile de conjunctura intervenite pe parcursul derularii contractului (clauza pretului escaladat, clauza de indexare);

Clauze care au in vedere posibilitatea adaptarii pretului prin renegociere (clauza de hardship);

Clauze care reglementeaza raporturile intre parteneri in raport cu interventia unui tert (clauza ofertei concurente si clauza clientului celui mai favorizat).


Clauza pretului escaladat se utilizeaza in cadrul contractelor pe termen lung, livrarilor in transe, actiunilor de cooperare etc., si are ca scop mentinerea echilibrului intre pretul produsului finit si pretul factorilor de productie utilizati pentru fabricarea acestuia.

Pretul escaladat se calculeaza pe baza formulei:

P1=P0 (a + b M1/M0 +c L1/L0)

a + b + c=1


P1 = P0 (a + b M1/M0 +c L1/L0) P1 = pretul recalculat in momentul livrarii

P0 = pretul contractual

M1 = media aritmetica sau ponderata a preturilor la materii prime, materiale, combustibili etc la momentul livrarii;

M0 = media preturilor la aceleasi elemente la momentul to;

L1 = media aritmetica sau ponderata a salariilor la momentul livrarii;

L0 = salariile la momentul to; a = ponderea costurilor fixe in pret; b = ponderea costurilor cu materii prime, materiale etc; c = ponderea manoperei; a+ b+c=1


Clauza de indexare prevede legarea pretului prevazut in contract de un anumit etalon, de regula o marfa de referinta.Daca valoarea etalonului se modifica peste o anumita

limita, se schimba automat si pretul din contract cu procentul convenit de parti.

Clauza se utilizeaza in situatia in care pretul marfii ce face obiectul contractului este influentat direct de miscarea preturilor internationale ale anumitor produse care se iau ca etalon.


Clauza de hardship reprezinta prevederea contractuala conform careia devine posibila modificarea contractului atunci cind pe parcursul executarii sale se produc (fara culpa contractantilor) evenimente ce nu puteau fi prevazute in momentul contractarii si care, schimbind datele avute in vedere de parti la momentul contractarii - creeaza pentru unul din contractanti consecinte oneroase. In baza acestei clauze oricare dintre parteneri poate solicita

adaptarea contractului la noile circumstante aparute.


Clauza contine precizarea conform careia partea afectata de situatia de hardship este obligata sa notifice partenerului intr-un interval de timp rezonabil interventia evenimentului.

Aceasta parte va solicita adaptarea contractului intr-un termen prestabilit si va propune solutii in cazul in care partile nu ajung la nici o intelegere prin negociere.


Solutiile pot fi:a) continuarea executarii contractului conform

clauzelor initiale, b) solicitarea interventiei unui tert pentru a

atesta ca sunt indeplinite conditiile de hardship si pentru a oferi o solutie

c) apelul la instanta de arbitraj.


Clauza de hardship se diferentiaza de clauza de escaladare si respectiv de clauza de indexare intrucit ea presupune intotdeauna o renegociere a contractului pe cand celelalte opereaza automat, in situatia ivirii unor imprejurari bine determinate.

Ea se deosebeste si de clauza de forta majora - deoarece evenimentul de hardship agraveaza executarea prestatiei uneia din parti dar nu face executarea imposibila


Clauza ofertei concurente este stipulatia contractuala prin care vanzatorul isi asuma obligatia de a acorda cumparatorului aceleasi conditii pe care le-ar oferi acestuia din urma, pentru aceeasi marfa, alti furnizori concurenti in materie. Apare indeosebi in contractele de aprovizionare pe

termen lung, pentru a oferi cumparatorului posibilitatea de a beneficia de schimbarile de pe piata ce ar surveni ulterior momentului incheierii contractului si care i-ar fi profitabile.


In redactarea clauzei trebuie precizate aspecte cum sunt: notificarea de catre posesorul ofertei concurente a

celuilat partener; fixarea unui termen pentru alinierea contractului si

precizarea consecintelor nerespectarii lui; modul de reglementare a eventualelor neintelegeri intre

parti privind caracterul mai favorabil al ofertei (solutia poate fi o terta persoana care sa procedeze la o analiza comparativa);.


Clauza clientului cel mai favorizat este stipulatia prin care vanzatorul se obliga sa acorde partenerului cumparator cele mai favorabile conditii pe care le-ar acorda altor parteneri cu privire la contracte avind acelas obiect.Domeniul de utilizare al clauzei cuprinde: contracte

de aprovizionare, concesiune, licentiere etc.


Conditia de livrare reprezinta clauza prin care partenerii convin asupra locului si momentului in care o data cu livrarea marfii are loc si si transferul riscurilor si cheltuielilor de la o parte la cealalta. Prin aceasta clauza se repartizeaza intre vanzator si cumparator

obligatiile si cheltuielile in raport cu principalele operatiuni pe care le presupune derularea unui contract de vinzare-cumparare international si anume: controlul calitativ al marfii, ambalarea marfii, obtinerea mijlocului de trnsport, obtinerea documentelor de transport si expeditie, incarcarea pe mijlocul de transport, suportarea cheltuielilor de transport si asigurare, descarcarea de pe mijlocul de transport etc.


Stabilirea conditiei de livrare in contracte este facilitata de existenta unor uzante comerciale uniforme intre care regulile INCOTERMS, elaborate de Camera de Comert International de la Paris, au un rol major. Regulie INCOTERMS vin in sprijinul comerciantilor printr-o

dubla functie si anume: standardizarea (codificarea) unor termeni comerciali, ceea

ce ofera posibilitatea identificarii rapide a unui complex de obligatii reciproce ale partilor;

functia de armonizare a practicilor existente in diferite zone geografice, eliminind nesiguranta in utilizarea termenilor.


Prezentarea de fata are in vedere prevederile legale in vigoare la data de 15 iulie 2008

Culegerea INCOTERMS 2000 contine 13 conditii de livrare, ierarhizate in functie de cresterea obligatiilor ce revin vanzatorului.

Aceste conditii sunt reprezentate schematic prin sigle formate din trei litere, ce reprezinta denumirea prescurtata din engleza a termenilor respectivi. Fiecare sigla trebuie insotita de denumirea unui loc (port) de

expeditie, respectiv destinatie.


Termenii (clauzele) continute in INCOTERMS pot fi clasificate din punct de vedere al mijlocului de transport utilizat in 2 categorii si anume: clauze rezervate exclusiv transportului maritim

si fluvial (FAS, FOB, CFR, CIF, DES, DEQ) si clauze ce pot fi utilizate in celelalte modalitati

de transport.


Din punct de vedere al transmiterii riscurilor, conditiile INCOTERMS desemneaza 2 tipuri de vanzari si anume: vanzari la plecare (se caracterizeaza prin aceea ca riscurile

pe parcursul transportului principal sunt pe seama cumparatorului) si respectiv

vanzari la destinatie (riscurile pe seama transportului principal sunt pe seama vanzatorului).

INCOTERMS 2000 contine doar 4 tipuri de vinzari la destinatie si anume DES,DEQ,DDU,DDP.


Grupul E – plecare – cuprinde o singura conditie:

− EXW Ex Works – „Ex works” inseamna ca vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care pune marfurile la dispozitia cumparatorului in localurile vanzatorului sau un alt loc numit (fabrica, uzina, depozit etc.), fara indeplinirea formalitatilor pentru export si fara incarcarea marfurilor in vreun vehicul trimis sa le ridice.

Conditia „E” este conditia in care obligatiile vanzatorului sunt minime, astfel ca acesta nu trebuie decat sa puna marfa la dispozitia cumparatorului la locul convenit


Grupul F – transportul principal neplatit – cuprinde 3 conditii:

− FCA Free Carrier - „Free Carrier” inseamna ca vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care a predat marfurile, in locul numit, cu formalitatile pentru export indeplinite, in custodia carausului numit de cumparator.

Cumparatorul il poate insarcina pe vanzator sa livreze marfa unei alte persoane decat carausul.


− FAS Free Alongside Ship - vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare atunci cand marfurile au fost depuse de-a lungul navei in portul de expediere numit. Cumparatorul va suporta toate costurile si

riscurile de pierdere sau deteriorare a marfurilor din acel moment.

Vanzatorul are obligatia sa indeplineasca formalitatile pentru export.


− FOB Free On Board - vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare atunci cand marfurile au trecut peste balustrada navei in portul de expediere numit.

Din acel moment, cumparatorul va suporta toate costurile si riscurile de pierdere sau deteriorare a marfurilor.

Aceasta conditie cere vanzatorului sa indeplineasca formalitatile pentru export si poate fi folosita numai pentru transportul marfurilor pe mare sau pe cale navigabila interna.

Conditiile din grupul „F” obliga vanzatorul sa livreze marfa in vederea transportului conform hotararii cumparatorului.


Grupul C – Transportul Principal platit – cuprinde 4 conditii:

− CFR Cost and Freight - „Cost si Navlu” inseamna ca vanzatorul si-a indeplinit obligatia de livrare cand marfurile trec peste balustrada navei in portul de expediere. Vanzatorul are obligatia sa plateasca costurile si navlul

necesare pentru a aduce marfurile in portul de destinatie numit. Conditia CFR obliga pe vanzator la indeplinirea

formalitatilor vamale pentru export. Aceasta conditie poate fi folosita numai pentru transport

pe mare sau pe cale navigabila interna.


CIF Cost, insurance and freight - Cost, Asigurare si Navlu” inseamna ca vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfurile trec peste balustrada navei in portul de expeditie. Vanzatorul este obligat sa plateasca costurile si navlul necesare

aducerii marfurilor in portul de destinatie, dar riscul de pierdere sau deteriorare a marfurilor, precum si orice alte costuri suplimentare datorate unor evenimente ulterioare livrarii se transfera de la vanzator la cumparator.

Conform acestei conditii, vanzatorului ii revine obligatia de a procura asigurarea maritima impotriva riscului cumparatorului de pierdere dau deteriorare a marfurilor in timpul transportului.


- CPT Carriage Paid To - Conditia „Transport platit pana la” - cumparatorul trebuie sa suporte toate riscurile si orice alte costuri dupa ce marfurile au fost astfel livrate.

- CIP Carriage and Insurance Paid To - Aceasta conditie poate fi folosita pentru orice modalitate de transport, inclusiv transport multimodal. Conditia „Transport si Asigurare Platite Pana La” inseamna

ca vanzatorul livreaza marfa carausului numit de el, avand si obligatia sa plateasca costul transportului pentru aducerea marfii la destinatia numita. Cumparatorul va suporta toate riscurile si orice alte costuri suplimentare dupa ce marfa a fost livrata.


Grupul D – Sosire – cuprinde 5 conditii:

− DAF Delivered At Frontier - „Franco Frontiera” inseamna ca vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare atunci cand marfurile au fost puse la dispozitia cumparatorului la sosirea mijloacelor de transport nedescarcate, cu formalitatile pentru export indeplinite, dar inainte de indeplinirea formalitatilor vamale de import in punctul si locul numit la frontiera. Aceasta conditie poate fi utilizata indiferent de modalitatea de

transport, atunci cand marfurile trebuie livrate la o frontiera terestra. Daca livrarea se face in portul de destinatie, la bordul navei sau pe

chei este indicat a se utiliza conditia DES sau DEQ.


− DES Delivered Ex Ship - „Franco Nava Nedescarcat” inseamna ca vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare atunci cand marfurile sunt puse la dispozitia cumparatorului la bordul navei, in portul de destinatie numit, fara indeplinirea formalitatilor de import. Aceasta conditie poate fi folosita numai in cazul in care

marfurile urmeaza sa fie livrate pe mare, pe cale navigabila interna sau transport multimodal pe un vas in portul de destinatie.


− DEQ Delivered Ex Quay - „Franco pe Chei” inseamna ca vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare atunci cand bunurile sunt puse la dispozitia cumparatorului, fara indeplinirea formalitatilor de import, pe cheiul din portul de destinatie numit. Vanzatorul trebuie sa suporte costurile si

riscurile pe care le implica aducerea marfurilor in portul de destinatie numit si descarcarea marfurilor pe chei (ponton).


Conditia DEQ obliga cumparatorul sa indeplineasca formalitatile vamale pentru importul marfurilor si sa plateasca toate formalitatile, impozitele si taxele si alte cheltuieli legate de importul marfurilor. Aceasta conditie poate fi folosita numai in cazul in care

marfurile urmeaza a fi livrate pe mare sau pe cale navigabila interna sau prin transport multimodal prin descarcarea de pe vas pe chei in portul de destinatie.


- DDP Deliveread Duty Paid - Daca se utilizeaza aceasta conditie, vanzatorul va livra marfurile cumparatorului cu indeplinirea formalitatilor de import si nedescarcate, la sosirea in orice tip de mijloc de transport, la locul de destinatie numit. Vanzatorul va suporta toate costurile pe care le implica aducerea

marfurilor in acel loc, inclusiv, acolo unde este cazul, orice taxa pentru importul in tara de destinatie.

DDP este conditia cu maximum de obligatii pentru vanzator. Aceasta conditie nu trebuie folosita daca vanzatorul nu

poate direct sau indirect, sa obtina licenta de import.


- DDU Delivery Duty Unpaid - Franco Destinatie Nevamuit” inseamna ca vanzatorul livreaza marfurile cumparatorului, fara indeplinirea formalitatilor de import si nedescarcate la sosirea in orice tip de mijloace de transport, la locul de destinatie numit. Vanzatorul suporta costurile si riscurile pe

care le implica aducerea marfii in acel loc, altele decat, acolo unde este cazul, orice taxa pentru importul in tara de destinatie.


Conditiile din grupul „D” stabilesc raspunderea vanzatorului pentru sosirea marfurilor la locul sau punctul de destinatie convenit la frontiera sau pe teritoriul tarii importatoare.

Vanzatorul trebuie sa suporte toate riscurile si costurile transportarii marfurilor la destinatie.

Conditiile „D” sunt „contracte de sosire”, spre deosebire de conditiile „C”, care sunt contracte de plecare (expediere)”. Recomandari de utilizare - in unele cazuri, preambulul regulilor

INCOTERMS recomanda utilizarea sau neutilizarea unei anumite conditii, ceea ce este deosebit de important in special cu referire la alegerea intre FCA si FOB.


Modul de prezentare a obligatiilor in INCOTERMS se bazeaza pe un sistem de rubrici (10 la numar) numerotate de la A1 la A10 pentru vanzator si respectiv de la B1 la B10 pentru cumparator. Unele rubrici au acelasi continut in toate conditiile de livrare:

ex: A1 = vanzatorul trebuie sa puna la dispozitie marfa, factura comerciala si orice alte documente inclusiv mesajul electronic echivalent, in conformitate cu cele convenite prin contract, si

B1 = Cumparatorul trebuie sa plateasca pretul marfii asa cum este prevazut in contractul de vanzare.


Rubricile A2 si B2 privesc licentele si alte autorizatii si formalitati de export/import. Regula este ca toate demersurile cu procurarea

documentelor incumba exportatorului pe teritoriul tarii sale si respectiv importatorului pe teritoriul tarii sale.

Exista 2 exceptii de la aceasta si anume: la conditia ExWorks obligatia formalitatilor de export

incumba cumparatorului la conditia DDP obligatia formalitatilor de import, plata

taxelor vamale si a altor taxe in tara de destinatie revine exportatorului.


Alegerea conditiei de livrare se face in principal functie de 2 criterii si anume: situatia existenta pe piata externa - de exemplu, in cazul unei

piete saturate, exportatorul poate castiga un segment de piata oferind cumparatorului anumite conditii de favoare (cheltuieli si riscuri minime pe care trebuie sa le suporte acesta din urma);

posibilitatea de a realiza transportul in conditii avantajoase - astfel, daca un exportator vinde marfuri in mod regulat si in cantitati mari pe o anumita ruta, el poate obtine conditii mai avantajoase de transport si in consecinta poate opta pentru conditii din clasa C sau D.


Ti Firma Exceptii Incoterms

Documents

Transcript of Ti Firma Exceptii Incoterms