UNIVERSITATEA ’’LUCIAN BLAGA’’ SIBIUFACULTATEA DE DREPT ’’SIMION BĂRNUŢIU’’SPECIALIZAREA: DREPTANUL DE STUDIU 3 SEM 1

CENTRUL TUTORIAL: BACĂU

REFERAT LA DISCIPLINA: DREPT COMERCIAL PARTEA I

CADRUL DIDACTIC: LECT.UNIV.DR. TÂRȘIA ANDREEA CORINA

NUMELE STUDENTULUI :

1. Prezentați principalele modificări aduse statutului comercianților (persoane fizice și juridice)

și fondului de comerț prin intrarea în vigoare a dispozițiilor noului Cod civil.

Începând cu 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare noul Cod civil (NCC) prin Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, prin Legea sa de punere in aplicare nr. 71/2011, modificată prin OUG nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prin care se consacră unificarea dreptului civil şi a dreptului comercial în cadrul aceluiaşi cod.

Problema teoretică a autonomiei dreptului comercial (şi a dreptului societăţilor comerciale) are importante aplicaţii practice şi a preocupat doctrina din secolul trecut şi până astăzi, fiind strâns legată şi de concepţia unităţii dreptului privat.

Noul Cod civil aduce multe noutăţi în reglementarea raporturilor juridice civile (apud F. Băiaş). Potrivit art. 3 Noul C.civ., „(1) Dispoziţiile prezentului Cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere”.

Urmând principiile tradiţionale, art. 1 Noul C.civ. prevede că dispoziţiile Codului civil reglementează raporturile patrimoniale şi pe cele nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil. Regulile stabilite de Noul Codul civil constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale (art. 2). Consacrând aplicarea generală a Codului civil, art. 3 prevede că dispoziţiile sale se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. În concepţia Noului Cod civil, profesioniştii sunt toţi cei care exploatează o întreprindere [art. 3 alin. (2)]. Exploatarea unei întreprinderi reprezintă, potrivit art. 3 alin. (3), în exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane a unei activităţi organizate care constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu ca scop obţinerea de profit.

Astfel, din dispoziţiile citate rezultă că Noul Cod civil a abandonat sistemul autonomiei dreptului comercial, reglementat de Codul comercial, în favoarea sistemului unităţii dreptului privat.

Legea nu defineste fondul de comert dar face referire la acesta in situatia in care eleste gajat, inchiriat sau instrainat. Fondul de comert a fost definit initial ca fiind un ansamblu al bunurilor pe care comerciantul le grupeaza afectandu-le propriului sau comert. In practica s-a statuat ca fondul de comert e o universalitate de fapt, de bunuri corporale si incorporale, active si pasive.

Fondul de comert este alcatuit din bunuri corporabile si bunuri incorporabile clasificate mai jos astfel :

bunuri incorporale: dreptul asupra numelui commercial, asupra emblemei, asupra marcilor de fabrica, a brevetelor de inventii, dreptul de autor, dreptul asupra clientele.

bunurile corporale care intra in alcatuirea fondului de comert sunt:

-Masinile, uneltele, instalatiile;

-Marfurile si ambalajele, impreuna cu dotarile inclusive mobilierul;

-Materiile prime, materialele, stocul de combstibil.

-Elementele incorporale cuprinse in fondul de comert sunt:

dreptul asupra numelui comercial(firma), asupra emblemei sau altor semne distinctive;

-Dreptul asupra marcilor de fabrica, de comert si de servicii, a brevetelor de inventive, a denumirilor de origine, a indicatiilor de prevenire.

-Drepturile asupra clientele, vadului commercial;

-Drepturile de autor;

-Drepturile asupra contractelor de locatiune pentru spatiile destinate activitatii de comert.Actele juridice privind fondul de comert

Fondul de comert, ca un bun unitar, precum si elementele sale componente pot face obiectul unor acte juridice: vanzare-cumparare, locatiune, gaj, etc.

Actele juridce privind fondul de comert sunt guvernate de principiile generale ale dreptului civil de luare in considerare a specificului obiectului acelor acte juridice.

Fiind considerat un bun mobil, fondul de comert se poate transmite pe cale succesorala, in conditiile Codului Civil.

Vanzarea - cumpararea fondului de comert

Contractul de vanzare cumparare pate avea ca obiect fondul de comert, ca bun unitar sau elemente componente ale acestuia.

In ceea ce privesc bunurile imobile sunt aplicabile regulile dreptului comun referitoare la instrainarea imobilelor, inclusiv cele privind publicitatea imobiliara.

Creantele si datoriile titularului fondului de comert nu se transmit ca urmare a fondului de comert intrucat acestea nu fac parte din fondul de comert. Vanzarea fondului de comert da nastere unei obligatii speciale in sarcina vanzatorului, respectiv a nu face concurenta cumparatorului. Aceasta obligatie exista chiar daca nu a fost stipulata in mod

expres in contract, fiind considerata o forma de manifestare a obligatiei de garantie a vanzatorului.

Obligatiile vanzatorului, respectiv de predare a bunului vandut si de garantie contra evictiunii se concretizeaza in predarea titlurilor referitoare la elemente corporale si necorporale ale fondului de comert si in obligatia pe care si-o asuma vanzatorul de a nu-l „tulbura” pe cumarator, printr-un fapt personal de concurena calificata neloiala.

Obligatia de garantie pentru evictiune, obligatia ce ii revine oricarui vanzator exista si inn cazul fondului de comert, evictiune care poate sa provina dintr-un fat personal al celui care pretinde ca are un drept asupra fondului de comert sau numai cu privire la anumite elemente ale acestuia.

Vanzatorul, dupa caz, are si obligatia de garantie pentru „utila” folosinta a lucrurior daca in fondul de comert ce face obiectul vanzarii exista bunuri corporale, garantia pentru viciile acestor lucruri opereaza in baza dispozitiilor Codului comercial, priind cntractul de vanzare-cumparare comerciala.

Obligatiile cumparatorului :

-Sa plateasca pretul;

-Sa preia fondul de comert;

-Sa suporte cheltuielile vanzarii daca nu s-a prevazut altfel.

Transmiterea fondului de comert ca aport in societatea comerciala

Fondul de comert poate face obiectul unui aport intr-o societate comerciala la a carui constituire participa titularul fondului.

Potrivit legii, titularul poate transmite dreptul de proprietate ori numai dreptul de folosinta asupra fondului de comert.

Aportul in societate al fondului de comert se deosebeste de vanzarea-cumpararea acestuia intrucat, in cazul aportului, in locul fondului de comert asociatul primeste parti sociale sau actiuni, pe cata vreme in cazul vanzarii, cedentul primeste de la cumparator pretul fondului de comert vandut.

Locatiunea fondului de comert

Fondul de comert poate face obiectul unui contract de locatiune.

In temeiul contractului de locatiune, proprietarul fondului in calitate de locator, transmite locatarului folosinta asupra fondului de comert.

Ca efect al contractului, locatarul are dreptul sa continue exercitarea comertului, sub firma proprie, explaoatand fondul de comert.

Locatarul nu poate aduce schimbari in oraganizarea si structura fondului de comert, prinmodificarea destinatiei unor bunuri ori prin instrainarea lor.

Ca si in cazul vanzarii, locatorul are obligatia sa nu faca locatarului concurenta, prin desfasurarea unui comert de acelasi gen, la mica distanta de locatar.

Obligatiile locatorului

In primul rand, locatorul are obligatia de a preda lucrul dat in locatiune, impreuna cu accesoriile sale, in stare corespunzatoare folosintei.

In al doilea rand, loccatorul are obligatia efectuarii reparatiilor necesare pentru ca bunul inchiriat sa poata fi folosit cu exceptia cazului cand partile contractante au convenit ca aceste reparatii s afie efectiate de locatar.

In al treilea rand, locatorul are obligatia sa il garanteze pe locatar impotriva evictiunii care provine atat din fapta proprie cat si din fapta tertei persoane.

Obligatiile locatarului

In primul rand, locatarul are obligatia de a se folosi de bunul inchiriat, ca un bun proprietar si potrivit destinatiei determinata prin contract.

In al doilea rand, locatarul are obligatia sa plateasca chiria stabilita, la termenele prevazute in contract.

In al treilea rand, locatarul are obligatia restituirii lucrului, la incetarea locatiunii, in starea in care a fost prredat.

O alta obligatie a locatarului este aceea de a apara lucrul impotriva uzurparilor de tot felul ce provin de la terte persoane.

Locatarul are obligatia de a-l instiinta pe locator, pentru a se putea inatura orice tentativa de uzurpare din partea tertelor persoane.

Gajul asupra fondului de comert

Ca orice bun mobil, fondul de comert poate face obiectul unui contract de gaj.

Gajul reprezinta garanta pe care o da creditorul, cu privire la un bun al saui, cu scopul ca la scadenta, in cazul neachitarii datoriei, creditorul sa isi indestuleze creanta din bunul dat in gaj sau din vanzarea lui.

Contractul de gaj este un contract real, asa incat pentru formarea lui este nevoie de remiterea matariala a bunului gajat; de caceea, de regula, gajul este cu deposedare.

O conditie a constituirii gajului o reprezinta, asa cum prevede Codul civil, remiterea lucrului catre creditor.

Aceasta remitere materiala a bunului este menita sa confere creditorului posibilitatea de a-si exercita drepturile asupra bunului, precum si ca mijloc de publicitate.

In conditiile gajarii fondului de comert, remiterea acestuia catre creditor ar avea drept consecinta imposibilitatea continuarii comertului de catre comerciantul debitor, in cazul in care creditorul nu ar putea ori nu ar voi sa continue comertul, remiterea fondului de comert ar echivala cu incetarea activitatii comerciale a debitorului.

Gajul produce efecte juridice si este opozabil tertilor daca s-au respectat dispozitiile legale, referitoare la forma si mai cu seama la conditiile privind publicitatea.

Gajul

Regimul gajului s-a modificat anterior Noului Cod civil, prin Legea nr. 99/1999, care a reglementat garanţiile reale mobiliare şi a abrogat dispoziţiile privitoare la gaj conţinute de Codul comercial (art. 478 - 489), menţinând însă în vigoare dispoziţiile corespunzătoare din Codul civil (art. 1685 - 1696); în ciuda însă a acestui paralelism, în dreptul nostru civil, în lipsa unei definiţii legale, nu se mai distingea între gajul civil şi cel comercial.

Noul Cod civil, a cărui intrare în vigoare a atras abrogarea Legii nr. 99/1999, reformează nu doar reglementarea gajului ci şi terminologia, clasificând garanţiile în garanţii personale (titlul X privitor la fidejusiune şi garanţiile autonome, respectiv scrisoarea de garanţie şi scrisoarea de confort) şi privilegii şi garanţii reale (titlul XI privitor la privilegii şi garanţii reale, respectiv ipoteca, gajul şi dreptul de retenţie). Şi întrucât ipoteca poate fi atât mobiliară cât şi imobiliară, diferenţa dintre gaj şi ipoteca mobiliară o face obiectul garanţiei: gajul are ca obiect bunuri susceptibile de detenţie materială, precum bunurile mobile corporale sau titlurile negociabile (art. 2480), în timp ce ipoteca mobiliară are ca obiect bunuri incorporale, precum creanţele (art. 2389).

2. Are drept de proprietate exclusiva asupra mărcii:

a). persoana care a întrebuințat marca înaintea oricui în activitatea comercială;

b). persoana care a înregistrat marca la OSIM, chiar dacă aceasta a fost anterior utilizată de un alt comerciant;

c). persoana care a înregistrat marca la Registrul comerțului.

Raspuns : b)

Intr-o piata libera, in care concurenta este acerba, orice comerciant, in special producatorii si prestatorii de servicii, trebuie sa inteleaga importanta protejarii activelor lor nemateriale, in special a marcilor, desenelor si modelelor industriale.

Prin “marca’’ intelegem orice semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau serviciilor.

Pot sa constituie marci: desene, cuvinte, cifre, forma produsului sau ambalajului, combinatii de culori, forme tridimensionale,precum si orice combinatie a acestor semne. Marca poate fi denumirea societatii comerciale, cu sau fara o grafica speciala, fara a fi necesar ca marca sa fie identica cu denumirea societatii, marca poate fi eticheta aplicata pe sticla de vin, sau un semn distinctiv emboasat pe sticla, insasi forma sticlei, poate fi inregistrata ca marca tridimensionala.

Marcile inregistrate in Romania sunt denumite “marci nationale’’.

Marca nationala este marca inregistrata in Romania, pentru Romania, la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM).Dreptul asupra marcii nationale este dobandit si protejat prin înregistrarea acesteia la OSIM, în conditiile Legii nr. 84/1998 privind înregistrarea marcilor si indicatiilor geografice.Perioada de timp necesara înregistrarii unei marci este de aproximativ zece luni. Protectia dobandita prin inregistrare este de 10 ani, calculati de la data depunerii cererii, cu respectarea conditiilor Legii 84/1998, cu posibilitatea reinnoirii la împlinirea fiecarui termen de 10 ani, la cererea expresa a titularului marcii.

3. Minorul care a împlinit vârsta de 17 ani poate avea calitatea de comerciant?

In ceea ce priveste capacitatea persoanelor fizice, trebuie sa distingem in functie de modul in care acestea devin parti in contractul de societate . Astfel, daca devin asociati cu ocazia constituirii societatii, avand deci calitatea de fondatori, persoanele fizice vor trebui sa aiba capacitatea deplina de exercitiu, minorul sau cel pus sub interdictie neputand asadar lua parte la incheierea contractului de societate nici personal, nici prin ocrotitorul legal, caci art. 6 alin. 2 din Legea 31/1990 interzice aceasta in mod expres. Dispozitia este justificata, avand in vedere raspunderea agravata a fondatorilor (art. 49 si 53). S-a emis si opinia contrara, in sensul ca minorul poate participa prin ocrotitorul legal, la incheierea contractului de societate ..

Minorul care a implinit varsta de 16 ani poate sa incheie un contract de munca sau sa se incadreze intr-o organizatie cooperatista fara incuviintarea ocrotitorului legal, dar nu poate dobandi calitatea de comerciant. Aceasta interdictie se bazeaza pe dispozitia legii de a-l autoriza pe minor sa exercite o profesie comerciala, inainte de implinirea varstei de 18 ani, avand in vedere consecintele grave ce le-ar putea avea pentru patrimoniul sau in exercitarea comertului, inclusiv aplicarea procedurii reorganizarii judiciare si falimentului, in cazul incetarii platilor .Facem insa o precizare extrem de importanta in materia pe care o analizam:

Potrivit articolului 13 al Codului comercial, incapacitatea minorului priveste inceperea unui comert.

Cu alte cuvinte, desi minorii in general nu pot fi comercianti, totusi, articolul 13 al Codului prevede o exceptie pentru minorii de orice varsta ai unui comerciant decedat, cand e vorba nu de inceperea, ci de continuarea comertului parintilor lor. In acest caz ei pot fi autorizati

de instanta ca prin tutorele lor legal sa continue comertul; ei devin astfel comercianti, urmand sa suporte toate cunostintele decurgand din comert .

4. Fondul de comerț poate face obiectul unei servituți?

Operaţiunile juridice care pot fi făcute asupra fondului de comerţ sunt, în principal: vânzarea, donaţia, locaţiunea, şi garanţia reală mobiliară.

Deşi legea nu o prevede în mod expres, există şi o altă operaţiune juridică, respectiv, aportul în societate al fondului de comerţ (ca o vânzare de tip particular).

Aceste acte juridice pot avea ca obiect fondul de comerţ în totalitatea lui sau numai elemente corporale ori incorporale (cu excepţia firmei care nu se poate înstrăina decât împreună cu fondul de comerţ).

BIBLIOGRAFIE:

1. Tarsia Andreea Corina, Reorganizarea persoanei juridice de drept privat, ed.Hamangiu

2. Cristina Cucu, Marilena Gavris, Contractele Comeriale, ed. Hamangiu, Bucuresti, 2008

3. Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman, ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009