Enumerati principalele funcții ale Ministerului Muncii,Protecției Sociale și Familiei

Ministerul muncii exercită următoarele funcţii:1)  elaborează în comun  cu alte organe ale conducerii de stat politica socială şi mecanismul promovării ei;2)  înfăptuieşte expertiza socială a legilor, hotărîrilor Guvernului şi a altor acte normative care reglementează activitatea economică;3)  organizarea rezolvării operative a problemelor sociale care apar în procesul înfăptuirii reformei radicale;4)  intensificarea orientării sociale a activităţii economice;5)  crearea pe baza concepţiei moderne de computerizare a economiei naţionale a republicii a unui sistem informaţional naţional permanent privind folosirea forţei de muncă şi ocrotirea socială a populaţiei, care să dispună de o bancă de date despre resursele de muncă existente numărul locurilor vacante şi numărul cetăţenilor care au nevoie de ocrotire socială din parte statului;

În vederea realizării misiunii sale, Ministerului îi revin următoarele funcţii de bază:

    1) elaborarea şi promovarea politicii naţionale în domeniul muncii şi protecţiei sociale cu stabilirea obiectivelor strategice de dezvoltare;    2) asigurarea cadrului normativ necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniile sale de activitate, precum şi a compatibilităţii acestuia cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi cu legislaţia comunitară;    3) planificarea strategică, analiza, monitorizarea şi evaluarea politicilor elaborate, examinarea multilaterală a impactului social, economic, financiar al acestora;    4) asigurarea corespunderii politicilor elaborate cu strategiile şi programele naţionale şi racordarea politicilor existente la priorităţile şi necesităţile de integrare europeană;    5) reglementarea, în condiţiile legii, a modului de organizare şi funcţionare a sistemului de protecţie socială;    6) coordonarea şi asigurarea realizării politicilor, strategiilor şi programelor în domeniul muncii şi protecţiei sociale la nivel naţional, raional şi local prin prisma colaborării cu reprezentanţii autorităţilor  publice centrale şi locale, ai societăţii civile, precum şi cu mass-media din republică;    7) gestionarea, în condiţiile legii, a programelor internaţionale de asistenţă financiară pentru susţinerea reformelor sistemului de protecţie socială a populaţiei şi pentru îmbunătăţirea calităţii asistenţei acordate;    8) reprezentarea, în condiţiile legii, a Republicii Moldova în relaţiile cu Organizaţia Internaţională a Muncii, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, directoratele ramurale ale Consiliului Europei şi cu alte organisme internaţionale în domenii de interes.

49Reglementarea juridică a asistentei sociale a veteranilorCATEGORIILE DE VETERANI

Veterani se consideră cetăţenii Republicii Moldova care prin munca lor conştiincioasă de durată într-un domeniu de activitate sau prin serviciul militar ireproşabil au meritat recunoştinţa statului şi a societăţii.    (2) Se stabilesc următoarele categorii de veterani:    a) veterani de război;     b) veterani ai muncii;    c) veterani ai serviciului militar;

    d) veterani ai organelor afacerilor interne, ai Centrului Naţional Anticorupţie, ai organelor securităţii statului şi ai sistemului penitenciar.

Diferentiati notiunile de veteran de razboi, invalid de razboi,și persoanele assimilate veteranilor de război

Veterani de război se consideră persoanele care au participat la acţiunile de luptă în cel de-al doilea război mondial, la acţiunile de luptă desfăşurate pe teritoriul altor state şi la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova sau care au asigurat unităţile militare ale armatei active în zonele în care s-au desfăşurat acţiunile de luptă, precum şi persoanele care şi-au îndeplinit serviciul militar sau au lucrat în spatele frontului în anii celui de-al doilea război mondial şi au fost decorate cu ordine sau medalii ale fostei U.R.S.S. pentru serviciu ireproşabil şi muncă plină de abnegaţie în anii celui de-al doilea război mondial.Invalizii de război (1) Invalizi de război se consideră persoanele a căror invaliditate este cauzată de rănire, contuzie, schilodire sau de o afecţiune contractată în perioada celui de-al doilea război mondial sau a acţiunilor de luptă în timp de pace. Persoanele asimilate participanţilor la război:a) militarii, inclusiv cei trecuţi în rezervă (în retragere), şi angajaţii civili, decoraţi cu ordine şi medalii pentru serviciu militar impecabil, care şi-au îndeplinit serviciul militar în perioada 22 iunie 1941-3 septembrie 1945 în unităţi militare, instituţii militare, instituţii de învăţămînt militar, ce nu făceau parte din armata activă;b) persoanele care s-au aflat în oraşul Sankt-Petersburg (Leningrad) în perioada blocadei (8 septembrie 1941 - 27 ianuarie 1944), decorate cu insigna "Locuitor al oraşului Leningrad în blocadă" sau cu medalia "Pentru apărarea Leningradului";c) persoanele decorate cu ordine sau medalii pentru muncă plină de abnegaţie în anii celui de-al doilea război mondial, care în perioada 22 iunie 1941 - 9 mai 1945 au lucrat în spatele frontului cel puţin 6 luni, cu excepţia perioadelor de lucru pe teritoriile temporar ocupate ale fostei U.R.S.S.;d) persoanele antrenate de organele puterii locale la strîngerea muniţiilor şi a tehnicii militare, la deminarea teritoriului şi a obiectelor în anii celui de-al doilea război mondial şi în perioada de după acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova; e) foştii deţinuţi ai lagărelor de concentrare, ghetourilor şi altor locuri de detenţie forţată, create de Germania fascistă şi aliaţii ei, în perioada celui de-al doilea război mondial.

Descrieti protectia sociala a veteranilorConţinutul protecţiei sociale a veteranilorProtecţia socială a veteranilor presupune realizarea unui sistem de măsuri pentru crearea condiţiilor care le-ar asigura bunăstarea economică şi confortul moral, le-ar acorda drepturi şi facilităţi suplimentare exprimate prin: a) acordarea alocaţiilor lunare de stat în conformitate cu legislaţia în vigoare;c) acordarea indemnizaţiilor prevăzute de lege; c1) acordarea indemnizaţiilor, în cuantum de 50 la sută din mărimea stabilită de Guvern, unor categorii de veterani şi membrilor familiilor lor pentru construcţia unei case individuale ori locuinţe cooperatiste sau pentru procurarea spaţiului locativ, cu excepţia persoanelor care au fost asigurate cu spaţiu locativ sau care au beneficiat anterior de credite preferenţiale în acest scop. Beneficiari sînt persoanele care, conform situaţiei de la 1 ianuarie 2010, deţin scrisori de garanţie pentru obţinerea creditelor preferenţiale, eliberate de autorităţile administraţiei publice locale, dar care nu au obţinut creditele nominalizate. Modul de acordare şi mărimea indemnizaţiilor se stabilesc de Guvern;c2) acordarea indemnizaţiilor unor categorii de veterani şi membrilor familiilor lor care nu şi-au realizat dreptul la asigurarea cu spaţiu locativ, la credite preferenţiale şi nu deţin scrisori de garanţie corespunzătoare, în modul stabilit de Guvern;

d) acordarea, procurarea, construirea şi întreţinerea locuinţelor;e) acordarea de servicii protetico-ortopedice şi tratament balneosanatorial, asigurarea cu medicamente şi articole cu destinaţie medicală;f) asistenţa medicală în conformitate cu volumul asistenţei medicale prevăzute în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală;g) asigurarea cu medicamente specifice de bază a bolnavilor după stabilirea diagnosticului definitiv în caz de tuberculoză, boli psihice endogene, boli oncologice maligne, diabet zaharat şi insipid, miastenie, nanism hipofizat, fenilchetonurie, stare după transplant renal, SIDA, sifilis, alcoolism, narcomanie şi toxicomanie, conform programelor de stat prioritare;h) servicii de deservire şi asistenţă socială;i) servicii de telecomunicaţie, culturale şi accesul la complexele sportive;j) plasarea în cîmpul muncii, formarea profesională, reciclarea şi asigurarea unor condiţii adecvate de muncă;k) asigurarea călătoriei în mijloacele de transport în comun;l) eliberarea şi schimbarea legitimaţiilor.50Organizarea și funcționarea azilului pentru personae în vîrstă și personae

cu disabilitățiDefiniți și identificați noțiunea, scopul și funcțiile azilului pentru personae în vîrstă

și persoane cu disabilitățiAzilul reprezintă o instituţie care prestează asistenţă socială, temporară sau permanentă, persoanelor în vîrstă şi persoanelor cu disabilităţi, se instituie în baza deciziei Guvernului sau a autorităţilor administraţiei publice locale şi funcţionează în baza Regulamentului-tip cu privire la funcţionarea Azilului pentru persoane în vîrstă şi persoane cu disabilităţi.Azilul are drept scop crearea condiţiilor optime de trai, muncă, reabilitare şi asistenţă medico-socială pentru persoanele în vîrstă şi persoanele cu disabilităţi.Pentru realizarea sarcinilor de bază azilul are următoarele funcţii:

cazează persoane în vîrstă şi persoane cu disabilităţi, în baza demersurilor direcţiilor/secţiilor asistenţă socială şi protecţie a familiei;

asigură tutelaţii cu îmbrăcăminte şi încălţăminte, lenjerie de corp şi de pat în conformitate cu normativele în vigoare;

asigură alimentarea şi tratamentul în conformitate cu normativele fiziologice şi financiare în vigoare şi starea sănătăţii tutelaţilor;

organizează îngrijirea şi asistenţa medicală, în caz de necesitate, spitalizează tutelaţii; realizează măsuri sanitaro-igienice, antiepidemice, antiincendiare şi de protecţie civilă; asigură tutelaţii cu aparataj auditiv, optic, articole  protetico-ortopedice şi fotolii cu rotile; organizează odihna tutelaţilor, ţinînd cont de sănătatea şi vîrsta lor; organizează perfecţionarea personalului în scopul deservirii calificate; organizează şi asigură înmormîntarea tutelaţilor care nu au rude.

Enumerați categoriile de beneficiari ai azilului și descrieți condițiile de cazare în Azil

Categoriile de beneficiari ai azilului: Beneficiari ai azilului pot fi cetăţeni ai Republicii Moldova din rîndul persoanelor

vîrstnice şi persoanelor cu disabilităţi, de la 16 ani solitare, lipsite de suport informal (familie), care necesită ajutor din partea comunităţii şi deservire socio-medicală la domiciliu sau în cadrul azilului.

Azilul prestează servicii sociale contra plată pentru: persoanele în vîrstă şi persoanele cu disabilităţi copiii cărora sînt obligaţi să-i întreţină,

dar din anumite motive nu pot realiza obligaţiunea, încheind cu administraţia azilului un contract, confirmat notarial, prin care îşi asumă responsabilitatea de a achita lunar întreţinerea persoanei cazate, în cuantumul stabilit de către fondator;

persoanele în vîrstă şi persoanele cu disabilităţi, cetăţeni ai altor state, aflate pe teritoriul Republicii Moldova în situaţii dificile.

Nu se admite cazarea în azil a persoanelor cu boli psihice, a bolnavilor de alcoolism, narcomanie, toxicomanie, tuberculoză, cu alte maladii care necesită tratament în instituţii specializate.

Condiţiile de cazare în azil: Selectarea persoanelor care necesită cazare în azil se efectuează de către secţiile/direcţiile

teritoriale asistenţă socială şi protecţie a familiei, în comun cu asistentul social din primărie, medicul de familie şi autorităţile administraţiei publice locale. Persoanele selectate, preliminar sînt familiarizate de către asistentul social cu cerinţele de cazare în azil.

Pentru cazare, beneficiarii sînt obligaţi să prezinte în adresa azilului următoarele acte: cererea potenţialului beneficiar (anexa nr.2); demersul organului teritorial asistenţă socială şi protecţie a familiei; actul de identificare a persoanei; fişa medicală a potenţialului beneficiar; concluzia comisiei medicale consultative; cartea de imobil. Tutelaţilor li se achită pensia conform prevederilor legislaţiei în vigoare. În cazul lipsei

temporare (pînă la 30 de zile) a tutelaţilor din azil (spitalizare, ospeţie la rude etc.), în plata pensiilor nu intervin schimbări.

Mijloacele băneşti şi alte bunuri ale tutelaţilor sînt depuse, la dorinţa acestora, la băncile comerciale din ţară.

Externarea se efectuează la  depunerea cererii personale de către beneficiar sau prin decizia directorului, la propunerea administraţiei azilului.

În cazul externării din azil, tutelatului i se eliberează lenjerie, îmbrăcăminte, încălţăminte (dacă a locuit în azil cel puţin un an) şi i se înmînează buletinul de identitate, documentele ce confirmă perioada aflării în azil, cartea de imobil şi toată averea, dacă a fost transmisă în folosinţă azilului, pe perioada aflării în azil.

Externarea se efectuează cu acordul fondatorului, la intervenţia administraţiei azilului, cu condiţia că tutelatul sau rudele au domiciliu, surse de existenţă, posibilităţi de a se întreţine de sine stătător sau de către rude.

Din azil pot fi externaţi şi tutelaţii care sistematic încalcă regimul sanitar şi de disciplină, părăsesc teritoriul azilului fără permisiunea administraţiei, fac abuz de alcool ori consumă droguri.

Descrieți modul de administrare a azilului Azilul este condus de director. Angajarea directorului se efectuează de către fondator în

bază de concurs.  Directorul organizează activitatea personalului de deservire a tutelaţilor, poartă răspundere deplină de calitatea întreţinerii tutelaţilor, administrează toate bunurile materiale şi mijloacele băneşti transmise, încheie contracte, deschide conturi în bănci, eliberează procuri în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu permisiunea Fondatorului.

În limitele împuternicirilor sale şi potrivit legislaţiei în vigoare, directorul emite ordine şi dispoziţii referitoare la activitatea azilului, efectuează controlul asupra executării lor, angajează şi eliberează din funcţie personalul azilului, acordă premii şi plăţi suplimentare, aplică sancţiuni disciplinare şi  stimulări.

51Aspectul legislative al organizării și funcționării cantinelor de ajutor socialDefiniți noțiunea și descrieți modul de organizare a cantinelor de ajutor social

Definiţia cantinelor de ajutor social:Cantinele de ajutor social sînt persoane juridice care prestează servicii gratuite persoanelor socialmente vulnerabile şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile prezentei legi. Cantinele de ajutor social se înfiinţează de autorităţile administraţiei publice locale.

Organizarea şi funcţionarea cantinelor de ajutor socialOrganizarea şi funcţionarea cantinelor de ajutor social se efectuează în conformitate cu Regulamentul-tip privind funcţionarea cantinelor de ajutor social, elaborat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi aprobat de Guvern.

Enumerați beneficiarii serviciilor prestate de cantinele de ajutor social și descrieți modul de dobîndire a calității de beneficiar

Beneficiarii serviciilor prestate de cantinele de ajutor social:De serviciile cantinelor de ajutor social beneficiază următoarele categorii de persoane socialmente vulnerabile ale căror venituri lunare pentru anul precedent constituie 1-2 pensii minime pentru limită de vîrstă:    a) persoanele care au atins vîrsta de pensionare (fară domiciliu, fară susţinători legali, fară venituri sau cu venituri mici);    b) invalizii;    c) copiii pînă la vîrsta de 18 ani (din familiile cu mulţi copii, din cele monoparentale şi din alte familii considerate socialmente vulnerabile în baza anchetei sociale întocmite de organele teritoriale de asistenţă socială).    (2) Listele persoanelor care beneficiază de serviciile cantinelor de ajutor social sînt întocmite de organele teritoriale de asistenţă socială, în comun cu reprezentanţii organizatiilor de veterani şi ai altor organizatii obşteşti, şi sînt aprobate de primării.    (3) Nu beneficiază de serviciile cantinelor de ajutor social persoanele cărora le sînt aplicabile reglementările legislaţiei privind protecţia socială şi reintegrarea profesională a şomerilor.

Identificați serviciile prestate de cantinele de ajutor socialServiciile prestate de cantinele de ajutor social:Cantinele de ajutor social prestează, după caz, persoanelor îndreptăţite potrivit art.3 următoarele servicii sociale:    a) prepararea şi servirea zilnică a unei mese de persoană (de obicei a prînzului);    b) aprovizionarea, contra cost, de la sediul cantinei, cu produse agroalimentare de bază la preţurile lor de achiziţie;    c) transportarea gratuită la domiciliu a hranei (pentru persoanele specificate la art.7 alin.(2));    d) prepararea şi distribuirea hranei prin centrele mobile de deservire.

33Dinamica problemelor socialeDefiniți indicatorii demografici și influența lor asupra sistemului de

pensionare(natalitatea,mortalitatea,migrațiunea)

Natalitatea este elementul dinamic, activ al bilanțului natural și cunoaște o mai mare variabilitate în spațiu și timp, întrucât poate fi mai ușor de controlat și de influențat decât mortalitatea. Cel mai frecvent se calculează natalitatea brută, ca raport dintre numărul de născuți vii în decurs de un an și efectivul populației care le-a dat viață, valoarea obținută exprimându-se în promile.Mortalitatea reprezinta un indice rezultat din raportarea numarului de decese dintr-o populatie, intr-o anumita perioada la totalul populatiei respective, pe un anumit teritoriu. Indice(rata) de mortalitate generala: M=d/Lx1000, unde M=indice mortalitate generala, d= nr decedati intr-un teritoriu si perioada data, L=nr mediu de locuitori Indicele(rata) de mortalitate corectata prin metoda populatiei standard (metoda standardizarii directe), care tine cont si de structura populati...Migrațiunea reprezintă o deplasare în masă a unor triburi sau a unor populații de pe un teritoriu pe altul, determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali; migrare.

Influenţa natalităţii asupra sitemului de pensionare

Procesele natalităţii influenţează asupra sistemului de pensionare în mod diferit. Parametrii natalităţii nu numai în mare măsură influenţează asupra mărimii poverii de pensionare, care se va forma în ţară peste cîţiva ani, - un parametru foarte important în funcţionarea sistemului de pensionare, bazat pe principiul solidarităţii generaţiilor, dar şi predestinează posibilităţile multor femei de a-şi forma stagiul de cotizare (vezi capitolul dedicat problemelor întreruperilor social-utile în activitatea de muncă). Doar practica stabilită de folosire a înlesnirilor, acordate în cadrul politicii demografice şi de familie, este asimetrică în aspect gender: în majoritatea cazurilor înlesnirile sociale ce ţin de naşterea şi educaţia copiilor, sînt folosite de către femei (deşi conform legislaţiei majoritatea înlesnirilor sînt accesibile atît bărbaţilor, cît şi femeilor). În rezultat numărul mare de copii în familie complică pentru femei formarea stagiului de cotizare, necesar pentru stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă în condiţii generale. Printre altele, pentru femeile, care au născut şi educat cinci şi mai mulţi copii pînă la vîrsta de opt ani, unele norme de pensionare au un caracter avantajos.

În ultimele decenii rata natalităţii în ţară scade vertiginos. Despre aceasta dovedeşte dinamica unui astfel de indicator demografic important, precum este „coeficientul sumar al natalităţii”, care reflectă cîţi copii în medie ar putea naşte o femeie în perioada vîrstei reproductive (15-49) cu menţinerea la fiecare vîrstă a ratei natalităţii aceluiaşi an, pentru care este calculat indicatorul. Doar pentru perioada 1989-2005 valorile acestui indicator s-a redus de două ori: de la 2,5 pînă la 1,2. În prezent valoarea coeficientului sumar al natalităţii în Republica Moldova este mai joasă decît valoarea acestuia nu doar în ţările Europei Occidentale, dar şi în ţările Europei Centrale şi de Est.

Determinati indicatorii macroeconomici și impactul lor asupra sistemului de pensionare(rata de activitate economică a populației, rata șomajului)

La efectuarea modelării de prognozare a dezvoltării sistemului de pensionare se ţine cont  de indicatorii macroeconomici şi cei demografici, care au o influenţă fundamentală asupra dezvoltării acestui sistem. Pronosticul demografic şi indicatorii demografici principali care se utilizează în procesul de modelare sînt examinate într-un capitol separat. Indicatorii principali ce caracterizează situaţia macroeconomică din ţară şi care urmează a fi utilizaţi la efectuarea prognozelor sînt: ritmul de creştere a PIB, inflaţiei, salariului, indicatorii ocupării forţei de muncă etc. Rata de activitate economică a populaţiei şi parametrii ce o condiţionează (rata de ocupare a forţei de muncă şi şomajului) reprezintă factorii importanţi care determină proporţiile sistemului de pensionare a ţării, deoarece determină numărul potenţial de plătitori ai contribuţiilor de pensii şi, ca urmare, mulţi indicatori financiari ai sistemului de pensionare.

Numărul populaţiei economic active în Republica Moldova în anul 2005 a constituit 1422.3 mii persoane şi pe parcursul ultimilor şapte ani (începînd cu anul 1999) a avut o tendinţă de descreştere. În general în această perioadă valoarea acestui indicator s-a redus cu 259.3 mii persoane sau cu 15.4%. Cea mai esenţială reducere a numărului populaţiei economic active s-a înregistrat în anul 2003 şi a constituit 141.4 mii persoane sau 8.8%. Reducerea ratei de activitate economică este caracteristică atît pentru bărbaţi, cît şi pentru femei. Însă, la bărbaţi acest proces a decurs cu ritmuri mai înalte: în perioada 2000-2005 rata activităţii economice la bărbaţi s-a micşorat cu 12.3 puncte procentuale, iar la femei – cu 7.2 puncte procentuale. Acest proces a atins practic toate vîrstele, atît la bărbaţi, cît şi la femei. La bărbaţi o reducere a activităţii economice mai semnificativă (şi uniformă) s-a înregistrat în vîrstele de la 15 pînă la 49 de ani (aproximativ cu 15-18 puncte procentuale în fecarecohortă). Peste vîrsta de 50 de ani ritmul de reducere a activităţii economice puţin se micşorează, iar ulterior, se stabilizează la vîrsta de 55-59 de ani. La femei o diminuare mai intensivă a activităţii economice se înregistrează la vîrsta de

pînă la 40 de ani. Ulterior, ritmul acesteia puţin se reduce, iar la vîrsta de 55-59 de ani se înregistrează o creştere destul de semnificativă atît a ratei, cît şi a numărului de persoane economic active, care se întrerupe peste vîrsta de 65 de ani. 

Rata şomajului

Conform legislaţiei Republicii Moldova perioada, pe parcursul căreia persoana asigurată a beneficiat de indemnizaţie de şomaj, se include în stagiul de cotizare. Însă acest stagiu va fi luat în consideraţie doar în cazul cînd pe parcursul acestei perioade au fost transferate contribuţiile respective. În acelaşi timp, modul de finanţare a perioadelor necontributive încă nu este reglementat de legislaţie. Aceasta conduce la faptul că deocamdată (în speranţa că este temporar) şomerii nu participă la sistemul de asigurare cu pensii.

În anul 2005 în Republica Moldova au fost 132.9 mii de şomeri, însă în general rata şomajului a fost relativ joasă şi a constituit 9.7%2. Spre regret, revenirea economiei care se înregistrează în ultimul timp în Republica Moldova, deocamdată nu se reflectă nicicum asupra parametrilor de ocupare a forţei de muncă a populaţiei. Dacă în ultimii şase ani numărul şomerilor s-a redus puţin (cu 7.2 mii persoane sau cu 5.1%), atunci rata şomajului a crescut cu 1.2 puncte procentuale. Acest proces a atins practic toate grupurile de vîrstă. Examinînd profilul şomajului pe categoriile de vîrstă, se poate de constatat că, în mare măsură, acesta afectează tineretul în vîrstă de pînă la 24 de ani, precum şi persoanele de vîrstă prepensionară: de la 55 pînă la 60 de ani. În anul 2005 rata şomajului la tineret a constituit circa 20.6%, ceea ce practic este de două ori mai mare decît rata şomajului printre persoanele de vîrstă mai mare. Toate acestea „amînă” momentul intrării tineretului în numărul participanţilor la sistemul statal de asigurare obligatorie cu pensii. Situaţia privind şomajul în cadrul tineretului este caracteristică şi pentru Federaţia Rusă, şi pentru alte state din lume, inclusiv economic dezvoltate. Astfel, conform datelor OIM în anul 2003 în statele industrial dezvoltate rata şomajului printre persoanele tinere, în vîrstă de 15-24 ani, a constituit 13.4%, ceea ce de asemenea depăşeşte de două ori rata şomajului printre persoanele de vîstă mai înaltă.

Argumentați limitele și oportunitățile sistemului de protecție social

……………………………..

34Valorile în Asistența Socială :respectful față de persoană,autodeterminarea pozitivă și negative

Explicați semnificația valorilor personale și profesionale

Valorile personale sunt principii pe care îți bazezi deciziile și care ghidează ceea ce faci. Lucrurile pe care le găsim valoroase pentru noi sunt cele care ne vom ghida restul vieții. Uneori însă descoperim că am pierdut din vedere valorile noastre și acționăm pe baza unor valori care nu ne mai reprezintă.Valorile profesionale şi de etică sunt un set de principii morale şistandardele de conduită, sprijinirea prestigiul moral al grupurilor profesionale în societate. Sarcinile profesionale de etica sunt de aidentificastandardele morale şi, evaluările hotărârilor judecătoreşti şiconcepte, care caracterizează oamenii ca reprezentanţi ai unei anumite profesii.

Descrieți recunoașterea unicității și demnității fiecărei ființe umane, persoane asistate.

Fiinta umana este unica in UNIVERS, este si o creatie a dumnezeiestii faceri atat a trupului , cat si a sufletului si antrenarea ei nu poate sa fie decat cea mai mare izbanda a acelor regimuri politice care pun pretul cel mare pe OM si pe armonia sa cu NATURA. iecare dintre noi e diferit de celalalt, apartinand deja prin nastere unuia dintre cele doua sexe. Fiecare dintre noi suntem unici capatand o anumita originalitate prin faptul ca ne-am nascut intr-o anumita zi sau epoca istorica, intr-o anumita familie, intr-un anumit mediu social si am parcurs un anumit drum in viata. Individul e unic, insa nu incomparabil cu alti indivizi ai speciei umane. Natura lasand trasaturi comune indivizilor a creat speciile, iar in cadrul speciilor a lasat diversitatea din care deriva unicitati.

Demnitatea este o calitate a fiinţei umane, dar şi a popoarelor. În cazul unei persoane, ea  p r e su pun e ex i s t en ţ a une i co nş t i i n ţ e a p rop r i e i va l o r i , dub l a t ă de modes t i e ş i co r e l a t ă cu conştiinţa valorii celorlalţi.Demnitatea umană este un criteriu de apreciere între oameni. Fiecare om îşi doreştedemnitate. Ea vine din propria fire, dar, desigur, şi de la alţi oameni. Ea vine din şi de la om, şi sereflectă în om. Schiller, adresîndu-se semenilor, nota: “Demnitatea umană e în mîinile voastre, păstraţi-o. Ea coboară o dată cu voi! Cu voi se va înălţa!”.Demnitatea umană trebuie să fie una pentru toţi. Omul faţă de Om trebuie să aratedemnitate. Însuşi omul trebuie să fie demn că e om.Demnitatea nu trebuie să depindă de culoare, sex, vîrstă, naţionalitate, post etc. Atîtoamenii „mari”, cît şi cei „mici”, trebuie să manifeste, demnitatea umană şi cea naţională.

Demnitatea si unicitatea persoanei

Asistentii sociali respecta si promoveaza demnitatea individului, unicitatea si valoarea fiecarei

persoane.

Asistentul social nu trebuie sa practice, sa tolereze, sa faciliteze sau sa colaboreze la nici o forma

de discriminare bazata pe rasa, etnie, sex si orientare sexuala, varsta, convingeri politice sau

religioase, statut marital, deficienta fizica sau psihica, situatie materiala si/sau orice alta

preferinta, caracteristica, conditie sau statutului.

4.      Autodeterminarea

Asistentul social respecta si promoveaza dreptul persoanelor asistate la autodeterminare.

Asistentul social sprijina persoanele asistate in eforturile lor de a-si identifica si clarifica

scopurile, in vederea alegerii celei mai bune optiuni. Asistentii sociali pot limita drepturile

persoanelor asistate la autodeterminare atunci cand, in judecata profesionala a asistentului social,

actiunile prezente si/sau viitoare ale persoanelor asistate prezinta un risc pentru ei insisi si/sau

pentru ceilalti.

Explicați recunoașterea dreptului persoanei asistate la autodeterminare

Furnizarea de servicii in beneficiul persoanelor asistate

Scopul principal al activitatii asistentului social este acela de a asista persoanele aflate in

dificultate implicandu-se in identificarea, intelegerea, evaluarea corecta si solutionarea

problemelor sociale.

In toate demersurile sale, asistentul social actioneaza cu prioritate in interesul persoanei asistate.

In situatia in care interesul persoanei asistate reprezinta o amenintare pentru comunitate /

membrii comunitatii, asistentul social are responsabilitatea de a indruma persoana asistata si de a

media in scopul armonizarii intereselor partilor implicate.

36Drepturile și îndatoririle beneficiarilor și specialiștilor în Asistența socială

Numiți drepturile beneficiarilor

Drepturile beneficiarilor sunt:

- Dreptul la serviciile şi beneficii de asistenţă socială de calitate, în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu resursele umane, financiare şi materiale de care dispune serviciul .

- Dreptul de a fi trataţi fără discriminare pe bază de etnie, sex, religie, opinie sau categorie socială sau orice altă circumstanţă personală sau socială, precum şi dreptul de a li se garanta demnitatea şi intimitatea .

- Dreptul de a fi informaţi asupra drepturilor fundamentale şi a măsurilor legale de protecţie, asupra condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru a le obţine , asupra situaţiilor de risc .

- Dreptul de a participa la procesul de luare a deciziilor în furnizarea serviciilor sociale şi acordarea prestaţiilor sociale precum şi în ceea ce priveşte intervenţia asupra propriei persoane .

- Dreptul de a li se asigura păstrarea confidenţialităţii asupra informaţiilor furnizate şi primite.

- Dreptul de a participa la evaluarea serviciilor şi prestaţiilor sociale primite, direct sau prin reprezentantul legal ,acolo unde este cazul .

- Dreptul de a participa la stabilirea obiectivelor şi priorităţilor de îmbunătăţire a calităţii serviciilor sociale oferite. .

- Dreptul de a li se promova şi disemina o imagine pozitivă.

- Dreptul ca informaţiile ce li se aduc la cunoştinţă să fie exprimate într-un limbaj clar respectuos , cu minimalizarea terminologiei de specialitate dacă nu sunt buni cunoscători ai limbii române sau dacă nu au capacitatea de a asimila informaţia .

- Dreptul de a adresa sesizări, reclamaţii sau de se adresa instanţei judecătoreşti competente pentru soluţionarea litigiilor în legătură cu acordarea serviciilor sau prestaţiilor sociale dacă beneficiarul serviciului social se consideră nedreptăţit de furnizarea acestora .

- În interesul beneficiarului, serviciul poate transmite altor parteneri implicaţi în soluţionarea cazului respectiv, informaţii referitoare la beneficiar, numai cu acordul acestuia sau reprezentantului legal, precum şi cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare .

- Dreptul de fi cunoscute procedurile aplicate în evaluare lor, familiilor sau reprezentanţilor legali .

- Dreptul de a cunoaşte rezultatele evaluării activităţilor realizate în parteneriat anual .

- Dreptul de a li se asigura în procesul de furnizare a serviciilor demnitatea , autodeterminarea , autonomia în gestionarea propriilor bunuri precum şi dreptul la demnitate personală .

- Dreptul de a cunoaşte prevederile Codului de Etică, ale cărui prevederi principale vizează respectarea demnităţii beneficiarilor şi a familiilor sau reprezentanţilor legali şi protejarea acestora împotriva eventualelor riscuri .

- Dreptul de a participa la activităţile organizate de S.P.S.S.Mediaş cât şi la cele din cadrul comunităţii .

Explicați semnificația drepturile beneficiarilor în asistența sociala

………………..

Descrieți responsabilitățile asistentului social față de profesie, comunitate

Responsabilităţile asistenţilor sociali faţă de profesie

 Integritatea profesională şi promovarea profesiei

Asistentul social promovează şi menţine normele etice ale practicii profesionale. Asistentul social promovează şi dezvolta valorile şi etica profesiei, baza de cunoştinţe şi misiunea profesiei. Asistentul social protejează şi promovează integritatea profesională atât prin studii, cercetare, analiza şi critica constructiva, cât şi prin activităţi de predare, consultanţă, expuneri în cadrul comunităţii şi participare activă în cadrul organizaţiilor profesionale. Asistentul social acţionează pentru a preveni şi a elimina practicarea neautorizată şi necalificată a profesiei de asistent social semnalând Colegiul Asistenţilor Sociali.

 Evaluare şi cercetare

Asistentul social evaluează şi promovează politicile din domeniu, implementarea programelor şi intervenţiilor practice. Asistentul social care se angajează în programe de cercetare respecta etica profesiei şi utilizează tehnici şi metode profesionale. Asistentul social care se implica în programe de cercetare trebuie sa asigure anonimatul participanţilor şi confidenţialitea asupra datelor obţinute.

Responsabilităţile asistentului social faţă de societate

 Acţiune socială şi politică

Asistentul social pledează pentru condiţii de viaţa care sa conducă la satisfacerea nevoilor umane de baza şi promovează valorile sociale, economice, politice şi culturale care sunt compatibile cu principiile justiţiei sociale. Asistentul social trebuie sa fie conştient de impactul vieţii politice asupra profesiei şi practicii profesionale. Asistentul social pledează pentru schimbări care sa contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor sociale în vederea satisfacerii nevoilor umane de baza şi promovării justiţiei sociale. Asistentul social acţionează pentru a facilita accesul la servicii specifice şi posibilitatea de a alege pentru persoanele vulnerabile, dezavantajate sau aflate în dificultate. Asistentul social promovează condiţiile care încurajează respectarea diversităţii sociale şi culturale atât în interiorul României, cât şi la nivel global. Asistentul social promovează politicile şi practicile care încurajează conştientizarea şi respectarea diversităţii umane. Asistentul social facilitează şi informează publicul în legătură cu participarea la viaţa comunitară şi schimbările sociale care intervin. Asistentul social trebuie sa asigure servicii profesionale în situaţii de urgenta. Asistentul social acţionează pentru a preveni şi elimina dominarea, exploatarea sau discriminarea unei persoane, grup, comunitate sau categorie socială pe baza etniei, originii naţionale, sexului sau orientării sexuale şi vârstei, stării civile,

convingerilor politice sau religioase, deficientelor fizice/psihice sau altor asemenea criterii. Asistentul social se asigura de respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi de aplicarea legislaţiei.

40Elemente de ordin general privind consilierea

Definiți conceptual de consiliere

Consilierea reprezintă un serviciu de sprijin şi ajutor pentru persoanele aflate în anumite situaţii de dezavantaj, se referă la suportul acordat individului într-o situaţie de criză sau momente de schimbare care necesită o adaptare a individului la condiţii de viaţă cu care nu este familiarizat. În asistenţa socială consilierea reprezintă cea mai importantă metodă de intervenţie pe care profesionistul o utilizează în procesul de ajutorare a clientului (individ, familie, grup). Misiunea asistentului social este de a ajuta clientul să devină independent de serviciile sociale, iar metoda principală prin care se atinge acest scop este consilierea. Prin consiliere asistentul social are posibilitatea să exploreze, să descopere şi să clarifice care sunt resursele clientului şi împreună cu acesta să stabilească care sunt soluţiile pentru rezolvarea problemei cu care se confruntă.

Indicați scopul,sarcinle și tipologia consilierii

Scopul: Are ca scop dezvoltarea unor deprinderi de baza privind abordarea clientilor (individuali s au g ru pu r i ) a f l a t i i n d i f i cuu l t a t e . Consilierea ajută ca clientul sa identifice obiectivele si sa abordeze solutiile legate de:autocunoastere;comunicare;stima de sine;modificarea unor comportamente problematice sau patternuri dezadaptative de gândire;ameliorarea emotiilor negative si a consecintelor determinate de diferite traume;acordarea de suport;însusirea si dezvoltarea unor strategii de adaptare;facilitarea învatarii unor comportamente sau abilitati noi;prevenirea aparitiei unor probleme si mentinerea starii de sanatate mentala.

Scopurile consilierii au în vedere:- sprijinirea persoanei consiliate în dezvoltarea propriei individualităţi- asistarea în procesul de autocunoaştere, sprijin în procesul de căutare- formare a identităţii- dezvoltarea unei imagini de sine pozitive şi autoacceptare- dezvoltarea abilităţilor sociale, de interacţiune cu ceilalţi - formarea abilităţilor de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor -sprijinirea în formularea de scopuri specifice şi măsurabile care pot fi observate din punct de vedere comportamental.

Etapele de bază a consilierii

 1. etapa stabilirii relatiei de consiliere.

2.    etapa identificarii si explorarii problemelor pe care le prezinta cazul abordat.

3.    etapa planificariiactiunilor de rezolvare a problemelor.

4.    etapa de aplicare (implementare) a solutiilor sau actiunilor de rezolvare a problemelor.

Scopurile si sarcinile consilieriiScopul consilierii îl constituie acordarea de ajutor în rezvolarea problemelor cu care se adresează clienții.Sarcinile:

1 Concretizarea și formularea problemei clientului2 Informarea clientului cu esența și gravitatea problemei3 Studierea personalității clientului cu scopul de a determina posibilitățile individuale de rezolvare a problemei4 Elaborarea soluțiilor alternative care trebuie să fie simple.5 Acordarea ajutorului suplimentar în timp ce clientul întreprinde măsurile și acțiunile de rezolvare a problemei.

Principiile consilierii1) Atitudinea binevoitoare față de client-urmărește scopul de a crea condiții p/u ca clientul să se simtă bine și comfortabil în timpul discuției.Presupune capacitatea de a asculta atent,de a acorda susținere psihologica necesara.2) Principiul confidențialității sau al caracterului anonim.3) Delimitarea relațiilor personale de cele profesionale4) Orientarea spre normele și valorile clientului5) Interdicția de a da sfaturi6) Angajarea clientului în procesul consultative-p/u ca consilierea să fie efectivă clientul trebuie să se simtă maximal angajat în discuție să trăiasca emoțional.

Principiile specifice în consiliere1 Susținerea emoțională a clientului2 Susținerea cognitivă(conștientizarea,înțelegerea,interiorizarea)3 Susținerea volitiv decizională(voința omului) - rolul consilierului este de a crește și de a întari încrederea clientului și capacitatea sa de a lua hotărîrea optima p/u el.4 Descărcarea emoțională - reduce tensiunea și pregătește calea unei mai bune cunoașteri de sine.5 Interzicerea acțiunilor non-etice(relații sexuale,profitarea de unele avantaje)6 Respectul reciproc7 Principiul nonagresivității - consilierul trebuie să se afle într-o stare psihică echilibrată.8 Influenței benefice și nu al manipulării -consilierea este un process de influență,manipularea nu este benefică p/u dezvoltarea potențialului psihologic al consiliatului.9 Confidentialitații10 Principiul neculpabilitatii(nevinovăției) – consilierea nu este un process de judecată,dar este un proces de clarificare,de orientare.

Tipologia consilierii

Informationala: oferirea de informatii pe domenii / teme specific.educationala: repere psihoeducationale pentru sanatatea mentala, emotionala, fizica,sociala si spirituala a copiilor si adolescentilor.de dezvoltare personala: formarea de abilitati si atitudini care permit o functionare personala si sociala flexibila si eficienta în scopul atingerii starii de bine suportiva: oferirea de suport emotional, apreciativ si material vocationala: dezvoltarea capacitatii de planificare a carierei.

de criza: asistarea psihologica a persoanelor în dificultate pastorala: consiliere din perspectiva religioasa.I Dupa particularitățile individuale și problemele cu care se confruntă clienții:1 Personal,intima - se axează pe probleme personale,relații tensionate cu pers. apropiate,insuccesele,problemele personale cu caracter intim.2 Consilierea familială - problematica familiei,gestionarea banilor relațiile părinți-copii.3 Consilierea psiholo-pedagogică - educarea ,instruirea copiilor.4 Consilierea de afaceri - alegerea carierei,pe perfecționarea anumitor abilități.II Dupa numărul participanților:1 Consiliere individual - între consilier-client2 Consiliere de grup

25metoda documentării/studiul documentelor

Relatați despre metodă.Cerințe față de această metodă

. Tehnica documentării în asistenla socială

2.2.1. Ce este un document social?

În cercetarea şi intervenţia socială, tehnica documentării este utilizată în scopul culegerii de date despre un aspect al socialului la care nu avem acces prin observatie directă sau în scopul informării teoretice, în sensul consultării unei bibliografii şi a rapoartelor de cercetare cu privire la un domeniu studiat anterior, precum şi în încercarea de a reconstitui spiritul unei epoci. Documentele sociale sunt valorificate în cadrul unor ştiinte teoretice şi aplicative precum istoria, sociologia, antropologia, psihologia, ştiintele juridice şi administrative, asistenţa socială. În funcţie de modul de valorificare, documentele vor fi utilizate ca sursă principală de informaţii sau, complementar, alături de alte metode şi tehnici.

Documentele sociale conţin relatări despre evenimente, fapte sociale şi despre reflectarea acestora în conştiinta subiecţilor (reprezentări, opinii, credinţe, producţii literare etc.). Din această perspectivă, un document social este orice obiect material sau text care conţine o informaţie comprehensibilă despre o realitate oarecare; ele sunt "urme" ale faptelor şi proceselor sociale. Urmele lăsate de faptele anterioare pot fi urme directe (rezultate din activitatea productivă a oamenilor) şi urme indirecte (texte scrise, acte oficiale) (Chelcea, 2001, p. 467).

În categoria documentelor sociale intră, aşadar, atât textele scrise, cât şi imaginile fotografice şi cinematografice, înregistrările audio, produsele activitătii umane, obiectele casnice, simbolice şi de vestimentaţie etc. (Bocancea, Neamţu, 1999, p. 119).

În practica asistenţei sociale, analiza documentelor sociale oficiale şi neoficiale ale clienţilor este o activitate curentă, reprezentând una dintre sursele complementare de informare utilizate în scopul realizării unor investigaţii şi diagnoze psihosociale cât mai complete.

2.2.2. Clasificarea documentelor

Marea diversitate a documentelor, utilizate de cercetători şi practicieni pentru descrierea şi explicarea fenomenelor sociale din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, impune clasificarea lor. Principalele criterii de clasificare menţionate în literatura de specialitate sunt forma (natura), conţinutul, destinatarul şi emitentul. Combinarea acestor criterii acoperă diversitatea documentelor sociale (Chelcea, 2001, pp. 468-469).

Clasificarea după criteriul formei include: documente scrise (texte propriu-zise; documente oficiale şi neoficiale; publice şi personale etc.) şi nescrise (obiecte cu utilitate practică, documente fotografice, sonore şi cinematografice).

Clasificarea după criteriul informaţional include documente cifrice (statistici, recensământuri) şi necifrice (având ca suport limbajul natural).

În functie de destinatar, deosebim documente personale şi publice, iar în functie de emitent, oficiale (emise de guvern sau alte autorităti de stat) şi neoficiale.

În asistenta socială, o utilitate specială o au documentele publice oficiale cu caracter infonnativ (cu privire la aspecte ale vietii politice, economice etc.) sau prescriptiv (legi, ordonante de guvern, regulamente de ordine internă, coduri deontologice); documentele personale oficiale (certificate de naştere, căsătorie, deces, buletin de identitate, acte de proprietate, testamente, adeverintele şî dovezile eliberate de autorităti, documente şcolare, fişe medicale etc.) servesc în primul rând pentru identificarea subiectilor investigati. Documentele personale neoficiale jurnale, memorii, scrisori, produsele activitătii) oferă asistentului social un bogat material informativ, relatând experiente individuale unice sau reprezentative pentru o categorie de populatie. Specificul documentelor sociale constă în ambivalenta subiectiv - obiectiv, individual social. Acestea sunt utilizate de psihologi şi asistenti sociali pentru studierea personalitătii şi a conditionării sociale a acesteia.

Gordon W. Allport sintetizează astfel motivele posibile pentru care oamenii scriu documente personale: "pentru autojustificare, din egotism, cu intentia de a se prezenta într-o lumină favorabilă, din dorinta de a pune în ordine propria viată, în scop estetic, în vederea găsirii unei perspective sigure în viată, pentru autoexplicarea conflictelor trăite, din motive pecuniare, cu intentia de a le publica, la cererea expresă a cercetătorilor sau a oficialitătilor, spre a găsi «mântuirea» sau pentru a facilita reintegrarea în societate, cu scop ştiintific, spre a servi ca exemplu celorlalti sau din dorinta de a-şi asigura «nemurirea» (...)" (apud Chelcea, 2001, p. 502). Cunoscând motivele care îi determină pe oameni să scrie jurnale, autobiografii etc., cercetătorul (asistentul social) poate verifica gradul de obiectivitate a relatărilor. În acelaşi timp, deformarea voluntară sau involuntară a relatărilor poate fi interpretată şi exploatată ştiintific. Documentele personale oferă o importantă bază de date investigatorului pentru elaborarea sau verificarea ipotezelor, pentru întelegerea concretă a motivatiei sociopsihologice a clientului. Analiza şi interpretarea acestor date pot fi făcute la nivelul simtului comun sau realizaţe sistematic prin metode ştiintifice de studiu al documentelor sociale.

2.2.3. Analiza documentelor sociale

Analiza documentelor sociale face apel la un ansamblu de tehnici de cercetare calitativă şi cantitativă pentru descifrarea semnificatiilor explicite şi implicite ale textului. Analiza calitativă a unui document, utilizată deopotrivă în critica literară, în cercetarea istoriei, în sociologie şi asistenta socială, se remarcă prin faptul că nu aplică sisteme precodificate de înregistrare a informatiilor, presupunând o minimă sistematizare a instrumentelor de lucru cu textul. Spre deosebire de aceasta, analiza cantitativă, subordonată dezideratului obiectivitătii şi preciziei, recurge la cuantificarea documentului (stabilirea unor categorii de analiză, semnalarea frecventei acestora, clasificarea, ierarhizarea lor etc.) şi la analiza statistică a datelor (Uut, 1997, p. 162). Deşi introduce un plus de rigoare în cercetare, analiza cantitativă se opreşte mai ales asupra mesajului manifest al comunicării, asupra componentelor vizibile şi repetabile, pierzând semnificatiile profunde şi inedite. De asemenea, analiza cantitativă nu este aplicabilă oricărui tip de document şi nici nu se utilizează în "formă pură".

Adeptii perspectivei calitativiste în cercetarea socioumanului aplică, la rândullor, şi un tratament de tip cantitativ, de stabilire a unor categorii, de codare şi numărare. "Adoptând strategia multiperspectivală (.. .) şi coroborând în aceeaşi cercetare metode structurate (cantitative) cu unele mai flexibile, nestructurate (calitative), se poate ajunge (...) la rezultate care să depăşească truismele stereotipizate ale simtului comun sau interpretările speculative fără acoperire în date sistematice - oricât de subtile şi seducătoare ar fi ele -, dar şi datele empirico-statistice care, în sine, nu spun nimic sau spun orice" (Ilut, 1997, pp. 171-172). J

La ora actuală, în metodologia cercetării sociale se sustine ideea îmbinării adecvate între cercetarea de tip cantitativ şi cea de tip calitativ, dorindu-se o "temperare" a cantitativismului, dublată de aspiratia spre rigoare a calitativismului. Aceste tendinte metodologice se reflectă şi în practica asistentei sociale în cadrul cărei a analiza documentelor se raportează la premisa că documentele sociale, cele scrise, ca şi cele materiale, se prezintă ca adevărate" texte sociale" ce oferă informatii asupra unui caz particular şi asupra contextului general în care acesta se încadrează. Având în atentie documentele personale oficiale şi neoficiale de tipul jurnalelor, memoriilor, scrisorilor, produselor activitătii, asistentul social realizează, îndeosebi, analize calitative centrate pe analiza internă (descifrarea sensurilor şi semnificatiilor) şi externă (contextuală) a documentelor. Aceste tipuri de analiză necesită aplicarea cunoştintelor din câmpul psihologiei şi sociologiei.

41Conceptul de problemă și procesul rezolutiv

Definiți conceptul de problemă.Enumerați criteriile de clasificare a problemelor

Concept:Chestiune importanta care constituie o sarcina, o preocupare (majora) si care cere o solutionare (imediata).

Definirea notiunii de problemaPorblema este definită ca diferența între o stare curentă și o stare dorită,diferența nedepașită spontană,datorita unui impediment.Situația problematică implică găsirea unor soluții. Orice problemă include 3 elemente de baza:1Datele,starea curenta.2Scopul,starea dorita.3Restrictiile.

Clasificarea problemelor:IDupa gradul de definire:1probleme bine definite2slab definite(doar un scop)IIDupa gradul de specificare:1probleme specific2probleme generaleIIIDupa gradul importantei:1minore2majore.

Principiile rezolvarii de problemăAceste principii presupun o abordare pozitivă a vieții în care omul se percepe pe sine ca o persoană capabilă să își rezolve problemele și să își asume responsabilitatea rezolvărilor.

1 Problemele sunt naturale(o componentă a vietii)2 Majoritatea problemelor pot fi rezolvate3 Asumarea responsabilității p/u problemă4 Definește problema înainte de a acționa(analiza,clarificarea)5 Rezolvarea de problemă înseamnă să stabilești ceea ce poți să faci și nu ceea ce nu poti face.6 Soluțiile trebuie luate în funcție de cunoștintele și abilitățile personale.7 Rezolvarea problemelor presupune respectarea drepturilor personale și ale altor oameni.

Etapele rezolvarii de problemeI Recunoasterea problemei include:1 Identificarea unori indici cognitive (ginduri care trimit implicit la existenta unei dorinte neimplinite)2 Indicii afectivi(caracteristicile emoțiilor ca indicatori ai unei probleme constau în intensitatea ridicată a emoției,frecvența mare a apariției sale,prezentă în timp și inadecvarea lor situațională.3 Indicii comportamentali care se referă la comportamente neadecvate în situații specifice.II Definirea și formularea problemei.Definirea problemei este diferita in functie de tipul problemei.Intrebarile care conduc procesul de definire sunt:ce,unde cind.cit timp?IIIGenerarea solutiilor,se recomanda cel putin generarea a 3 solutii.Generarea consta in identificarea a cit mai multe idei,solutiipozitive care sa maximizeze posibilitatea de a gasi cea mai eficienta solutie.

Interviul centrat (focalizat) - utilizarea acestui tip de interviu a fost propusa pentru prima data de catre R.K. Merton in anul 1956. Este un interviu semistructurat si presupune investigatia temelor stabilite dinainte (ca in interviurile structurate), desi intrebarile si succesiunea acestora nu sunt prestabilite (ca in interviurile nestructurate). Tehnica propusa de R. Merton stabileste centrarea interviului pe o experien ta comun a tuturor (ce va fi mai intai analizata de cercetator pentru a evidentia elementele semnificative si structura situatiei, modelele de actiune etc.). Ulterior, cercetatorul va analiza comportamentul subiectilor dupa aceasta experienta traita in comun (vizitarea unei

expozitii de arta, participarea la o competitie sportiva etc.). Pe baza ipotezelor deja formulate (privind consecintele implicarii persoanelor in situatia data), va elabora apoi un ghid de interviu (in care sunt fixate problemele ce vor fi abordate in convorbirea focalizata pe experienta subiectiva a implicarii subiectilor in situatia respectiva) ce urmeaza a fi aplicat acelorasi subiecti. Ceea ce este important in cazul acestui tip de interviu este faptul ca cercetatorul a studiat anterior experienta traita de subiecti, selectand aspectele ce vor fi puse in discutie.