Putin şi politica externă a Rusiei

8
Putin şi politica externă a Rusiei Sursa: AFP Fie că ne place sau nu, istoricii care se vor apleca asupra cronicilor Federaţiei Ruse vor trebui să recunoască faptul că pe 31 decembrie 1999, prin demisia lui Boris Eltîn şi accederea lui Vladimir Putin la Kremlin – mai exact la cea mai înaltă funcţie în stat – s-a realizat un moment cheie în construcţia Rusiei post-sovietice. Alegerile prezidenţiale din martie 2000 nu au făcut decât să legitimize oficial ceea ce ulterior avea să se numească Era Putin. Actualul mandat al preşedintelui rus va începe pe 7 mai 2012 şi va dura până în 2018 şi, cel mai probabil, va fi ultimul. “Lumea nu va mai fi niciodată aceeaşi cum o ştim. Se încheie jumătate de mileniu de dominaţie a unor state. Occidentul se află acum pe locul doi. Există toate şansele ca unul din centrele de putere ale noii construcţii mondiale să fie Rusia. Noi am depăşit faza de tranziţie a perioadei post-sovietice. Avem nevoie de o nouă schimbare. Aşa a fost în 2000, aşa este şi acum, doar principiile şi priorităţile sunt altele.” Vladimir Putin – Februarie 2012 Politica externă a FR – vectori, principii, instrumente Federaţia Rusă şi-a structurat întotdeauna politica externă pe cinci mari linii directoare de acţiune: două din ele vizează relaţia cu Occidentul: Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană – fiind de altfel şi cele mai vizibile în ultimii douăzeci de ani. Celelalte trei au ca ţintă Asia de Est/Orientul Îndepărtat şi în principal China, Orientul Apropiat şi fostele state ex-sovietice, adică Vecinătatea Apropiată. Un instrument care s-a dovedit redutabil: resursele şi politica energetică şi două principii de acţiune: unilateral şi multilateral. La nivel declarativ oficialii Federaţiei Ruse susţin linia multilaterală în luarea deciziilor. De altfel în conformitate cu Recomandarea Parlamentului European din 2 aprilie 2009 adresată Consiliului privind noul acord UE – Rusia, principalul document care reglementează politica internaţională a statului rus conţine prevederi clare în acest sens. Oficial “Rusia va continua să insiste asupra începuturilor multilaterale în afacerile globale şi formării unei asemenea arhitecturi a relaţiilor internationale, care să-şi aibă baza în recunoaşterea de către comunitatea internaţională a principiilor indivizibilităţii securităţii în lumea modernă, reflectându-i diversitatea acesteia”. Dar în acelaşi timp

description

Fie că ne place sau nu, istoricii care se vor apleca asupra cronicilor Federaţiei Ruse vor trebui să recunoască faptul că pe 31 decembrie 1999, prin demisia lui Boris Eltîn şi accederea lui Vladimir Putin la Kremlin – mai exact la cea mai înaltă funcţie în stat – s-a realizat un moment cheie în construcţia Rusiei post-sovietice. Alegerile prezidenţiale din martie 2000 nu au făcut decât să legitimize oficial ceea ce ulterior avea să se numească Era Putin. Actualul mandat al preşedintelui rus va începe pe 7 mai 2012 şi va dura până în 2018 şi, cel mai probabil, va fi ultimul. “Lumea nu va mai fi niciodată aceeaşi cum o ştim. Se încheie jumătate de mileniu de dominaţie a unor state. Occidentul se află acum pe locul doi. Există toate şansele ca unul din centrele de putere ale noii construcţii mondiale să fie Rusia. Noi am depăşit faza de tranziţie a perioadei post-sovietice. Avem nevoie de o nouă schimbare. Aşa a fost în 2000, aşa este şi acum, doar principiile şi priorităţile sunt altele.” Vladimir Putin – Februarie 2012

Transcript of Putin şi politica externă a Rusiei

Putin i politica extern a Rusiei

Sursa: AFPFie c ne place sau nu, istoricii care se vor apleca asupra cronicilor Federaiei Ruse vor trebui s recunoasc faptul c pe 31 decembrie 1999, prin demisia lui Boris Eltn i accederea lui Vladimir Putin la Kremlin mai exact la cea mai nalt funcie n stat s-a realizat un moment cheie n construcia Rusiei post-sovietice. Alegerile prezideniale din martie 2000 nu au fcut dect s legitimize oficial ceea ce ulterior avea s se numeasc Era Putin. Actualul mandat al preedintelui rus va ncepe pe 7 mai 2012 i va dura pn n 2018 i, cel mai probabil, va fi ultimul. Lumea nu va mai fi niciodat aceeai cum o tim. Se ncheie jumtate de mileniu de dominaie a unor state. Occidentul se afl acum pe locul doi. Exist toate ansele ca unul din centrele de putere ale noii construcii mondiale s fie Rusia. Noi am depit faza de tranziie a perioadei post-sovietice. Avem nevoie de o nou schimbare. Aa a fost n 2000, aa este i acum, doar principiile i prioritile sunt altele. Vladimir Putin Februarie 2012Politica extern a FR vectori, principii, instrumenteFederaia Rus i-a structurat ntotdeauna politica extern pe cinci mari linii directoare de aciune: dou din ele vizeaz relaia cu Occidentul: Statele Unite ale Americii i Uniunea European fiind de altfel i cele mai vizibile n ultimii douzeci de ani. Celelalte trei au ca int Asia de Est/Orientul ndeprtat i n principal China, Orientul Apropiat i fostele state ex-sovietice, adic Vecintatea Apropiat. Un instrument care s-a dovedit redutabil: resursele i politica energetic i dou principii de aciune: unilateral i multilateral. La nivel declarativ oficialii Federaiei Ruse susin linia multilateral n luarea deciziilor. De altfel n conformitate cu Recomandarea Parlamentului European din 2 aprilie 2009 adresat Consiliului privind noul acord UE Rusia, principalul document care reglementeaz politica internaional a statului rus conine prevederi clare n acest sens. Oficial Rusia va continua s insiste asupra nceputurilor multilaterale n afacerile globale i formrii unei asemenea arhitecturi a relaiilor internationale, care s-i aib baza n recunoaterea de ctre comunitatea internaional a principiilor indivizibilitii securitii n lumea modern, reflectndu-i diversitatea acesteia. Dar n acelai timp putem observa c utilizarea multilateralismul n relaiile diplomatice de ctre Federaia Rus este mai degrab un principiu opional. De fiecare dat cnd interesul naional al Rusiei va necesita aplicarea unor metode de aciune unilateral, aceasta nu va ezita s utilizeze unilateralismul, lucru demonstrat n cadrul conflictului ruso-georgian din luna august 2008. Exemple pot fi mai multe (mai ales privind politica energetic i relaiile cu UE), acesta fiind doar cel mai cunoscut. Deci, putem s observm cum politica extern rus oficial are ca principiu multilateralismul, dar neoficial acioneaz unilateral i asta deoarece interesul naional (n viziunea conductorilor si) nu are (ne)voie s cunoasc o limit dintre cele dou principii antagonice.Relaia Rusia Statele Unite ale AmericiiRelaia cu NATOn cadrul relaiei menionate adugm n subsidiar un paragraf: cel al relaiei cu NATO. Una cu multe turbulene i aparent din ce n ce mai tensionat datorit n principal scutului antirachet, precum i unei posibile extinderi a Alianei prin cooptarea i celorlalte ri din Balcani rmase n afara NATO (chiar dac impactul acestora n cadrul Alianei va fi nesemnificativ).Desigur, exist un plan de colaborare privind alocarea unor baze ruseti drept puncte de tranzit pentru logistica i trupele Alianei spre Afganistan. Desigur exist discuii n cadrul Consiliului Rusia NATO i proiecte comune (cum ar fi radarul de monitorizare a spaiului aerian din Polonia). Dar e suficient pentru a depi orgoliile i nencrederea ambelor pri ? Eu cred c nu. Ameninrile sunt de bun seam aceleai, dar prioritile sunt diferite, iar rezultatele vizate neconvergente. n plus, autoritile de la Moscova trebuie s in cont de o anume adversitate a societii n privina NATO.(Recent formularea ambigu a declaraiei ministrului Lavrov privind constituirea unui punct de tranzit la Ulianovsk a generat un uria scandal mediatic i pe reelele de socializare, ruii fiind ocai de posibilitatea unei baze NATO pe teritoriul Rusiei. Sigur, ulterior lucrurile au fost explicate i lmurite chiar de ctre vice-premierul Rogozin, dar reacia iniial ar trebui s dea de gndit Kremlinului. Ulterior, Lavrov a revenit i-a a cerut trupelor Alianei s nu prseasc Afghanistanul, semn c Rusia e ngrijorat de problemele ce ar putea deriva de aici radicalism islamic, trafic de droguri, refugiai).Relaia Rusia Uniunea EuropeanPolitica european de vecintate (PEV), lansat n 2003, prevede transformarea treptat a relaiilor comerciale i de cooperare tradiionale, n vederea obinerii unui grad de integrare mai ridicat ntre UE i rile vecine. Pe plan economic, PEV le ofer acestor ri relaii comerciale prefereniale, o participare pe piaa intern a UE, o legtur mai bun cu Uniunea (de exemplu n sectoarele energiei, transportului i telecomunicaiilor), posibilitatea de a participa la anumite programe ale UE i o asisten financiar i tehnic substanial. Dei Rusia nu se ncadreaz aici, putem uor constata c multe din obiectivele menionate n planurile de aciune ale rilor partenere se regsesc i n proiectul Parteneriatului Strategic pentru Modernizare ntre Federaia Rus i Uniunea European. Mai mult, Rusia a demonstrat c are prghii suficiente pentru a-i menine influena n vecintatea sa apropiat i noua vecintate a Europei,iar existena n arealul su de influen a unor ri care s mprteasc valorile fundamentale i obiectivele UE, ri aflate n relaii de cooperare ntrit cu rile membre, presupunnd inclusiv un nivel ridicat de integrare economic i politic, nu poate fi dect benefic pentru economia rus. Din pcate, aceleai prghii de influen au demolat politica de vecintate n Ucraina i Belarus.Preedintele Medvedev amintea la Forumul de la Sankt Petersburg c Rusia are nevoie acut de tehnologia european, de diversificare economic i de noi standarde care s fie competitive pe o pia comun. n mod teoretic, piaa liber se autoregleaz n funcie de cerere i ofert. n realitate, lucrurile sunt mult mai nuanate. Cnd vorbim de un spaiu economic comun ruso-european, considerm c Rusia va fi obligat s se modernizeze dac va dori s fie cu adevrat competitiv. n mod normal, acelai lucru ar trebui s funcioneze i pe pieele rilor din noua vecintate. Ucraina i Belarus sunt dou exemple de ngropare a politicii de vecintate n favoarea propriilor interese. (Referitor la sanciunile aplicate Belarusului de ctre UE n cazul celor doi teroriti executai la Minsk, vice-premierul Rogozin a declarat c Moscova nu va comenta decizia colegilor notri(nashi coleghi).Iar editorialistul Konstantin von Egert remarca faptul c orice msur care va ndeprta Belarus de Europa, o va face i mai dependent de Rusia,aspect valabil de altfel i pentru celelalte ri din arealul menionat.Relaia Rusia Vecintatea ApropiatFederaia Rus a ncercat, prin semnarea unor acorduri economice(Acordul privind Uniunea Economic / 24 septembrie 1993, Acordul privind crearea zonei de comer liber / 15.04.1994, Comunitatea Economic Eurasiatic EurAsEc / octombrie 2000, Spaiul Economic Comun / 2003)i tratate de securitate colectiv(Tratatul de Securitate Colectiv a Comunitii Statelor Independente / 15 mai 1992 ce va deveni apoi, Organizaia Tratatului de Securitate Colectiv (OTSC) / 7 octombrie 2002)demararea n acest spaiu a unor procese integraioniste, cu caracter preponderent economic i militar. ns aceste iniiative au cptat un caracter parial, nereuind s fie finalizate, niciodat nu au fost abandonate. Desigur, vorbim n special de miza resurselor acelor state asupra crora Rusia dorete s dein controlul. Dar ar fi prea simplist s judecm lucrurile numai din aceast perspectiv. Rusia i continu diversitatea ncercrilor de coagulare a acestui spaiu, dovad fiind interpretrile, uneori negative, date acestor ncercri vzute n unele capitale ca fiind instrumente instituionale dezvoltate de Moscova pentru a putea s-i impun i s-i menin controlul asupra vecintii apropiate, dar i de apariia unor forme de organizare considerate de Moscova ca fiind concurente intereselor sale cum a fost cazul GU(U)AM, perceput ca promotoare a intereselor occidentale n spaiul post-sovietic i alternativ la CSI. Federaia Rus, n calitate de motenitoare politic a fostei Uniuni Sovietice, i-a manifestat inteniile de a fi nlocuitoarea ei n peisajul geopolitic al lumii (i aa a i fost perceput n Occident), perpetund, uneori din inerie, direciile cardinale ale geopoliticii sovietice acel imperialism de dup Imperiu bazat pe crearea unei zone-tampon n jurul Federaiei Ruse, influenarea vecintii apropiate prin exercitarea puterii militare, meninerea bazelor militare, aprovizionarea cu materii prime, controlul asupra grupurilor etnice i primatul culturii ruse de care ne vorbete Stanislav Secrieru. Ce a dori s punctez: n realitate, fiecare din aceste intenii a ntmpinat serioase probleme, uneori chiar fr intervenia politicului. Ultimele dou (de exemplu) au fost minate de doi factori: 1. creterea influenei Islamului; 2. internetul i atotputernica limb englez. Tinerii din Asia Central vor s studieze n Europa sau mcar n Turcia. Cei din Ucraina vizeaz mai degrab s studieze n Polonia, nu la Moscova. Chiar recent, unul din directorii proiectului Skolkovo (absolvent de Harvard) remarca faptul c e absolut ruinos c nu exist nici o universitate ruseasc n topul primelor 100 din lume. Sigur, Rusia are prghii de inere sub control a situaiei, dar asta reclam enorm de mult energie. Ori Rusia are nevoie de energie pentru a se vitaliza n principal n interior, n acest moment. O secund de neatenie n contextul actual poate nseamna un tratat semnat de rile din Vecintatea Apropiat cu orice alt ar (China sau din UE) care ar putea contribui la ieirea satelitului de pe orbita ruseasc. Fr a deveni ea nsi atractiv, Rusia se poate confrunta pe viitor cu situaia n care vecintatea apropiat va deveni n mod cert strintatea apropiat sau vecintatea ndeprtat de propria sa neputin.Relaia Rusia Orientul MijlociuRusia aavut mult timpmai degrab o politic reactivn cadrul CvartetuluipentruOrientul Mijlociu,grupare compus dinNaiunileUnite,Uniunea European,Statele Unite ale AmericiiiRusia.De ani de zile,rolul RusieinOrientul Mijlociua fost vizualizatn primul rnd,prin analizarelaiilor salecuIran,Iraki,mairecent,Siria.(Desigur, Rusia are o baz militar n Siria, iar relaia Kremlinului cu regimul Bashar Al-Assad e una special, deci veto dat de Rusia n cadrul Consiliului de Securitate era previzibil. Iar interesele sale n Iran sunt foarte cunoscute. Dar nu este prima dat cnd Rusia susine o non-implicare extern n zona respectiv. S ne amintim c n cadrul G8 din 2006 Sankt Petersburg pe agend s-a aflat i criza dintre Liban i Israel. Atunci, Rusia a susinut cu voce tare c orice implicare militar de partea unuia sau a altuia va duce la agravarea situaiei i la escaladarea conflictului. Mai mult, Rusia aacuzatIsraelulc a exagerat grav prinucidereade civilii distrugerea infrastructuriiciviledin Liban.Nuaneledintrecriticiide intervenieisraeliene au fostminore, preedintele rus (de atunci) VladimirPutin adescrisreaciaIsraeluluica fiind dezechilibrat,n timp cepreedintele Comisiei Europene,JosManuelBarroso, anumit-odisproporionat).Relaia Rusia China / Asia de Est (Japonia, Coreea de Nord i Sud)Relaia Federaiei Ruse cu China s-a constituit ntotdeauna pe dou paliere distincte: colaborare economic i competiie geopolitic. Desigur, creterea bugetului pentru cheltuielile de narmare a Chinei trebuie s fi produs oarecare frmntri la Moscova. Dar asta nu va schimba nimic radical n relaiile celor dou state n urmtoarea perioad.n privina Japoniei, remarcm o bun relaie economic. Vom vedea ntotdeauna n cadrul Davos-ului rusesc prezena multor nume grele din elita economic a Japoniei. Mai mult, potrivit unor surse diplomatice, Rosatom gigantul n producerea energiei nucleare (aflat sub controlul statului rus) va deschide o reprezentan la Tokyo n aceast lun luna aprilie 2012. ns n ce privete diferendul Insulelor Kurile (mai ales cu un Rogozin n linia a-2-a din guvern amintesc c prin noiembrie 2011 acesta a scris pe pagina sa de Facebook c nu nelege ce atta discutie n jurul subiectului. Kurilele sunt teritoriu rusesc. Punct.) ansele de a se ajunge la un acord n urmtoarea perioad sunt excluse.Abordarea celor dou Corei este diferit. Schimburile cu Sudul nu depesc o cifr modic de 5 miliarde de dolari, n timp ce investiiile n Nord sunt uriae, de unde i ncercarea i demersurile de a evita orice conflict aici.Relaia Rusia America LatinDei nu a inut niciodat prima pagin a ziarelor, Rusia i-a reconstruit asiduu relaia cu rile din America Latin. Iar graie vice-prim-ministrului Igor Secin, Rusia nu doar c se bucur de sprijinul vocal al dictatorilor latino-americani (respectiv Chavez, Morales i Castro), dar a semnat importante contracte comerciale n domeniul resurselor naturale.Alegerile parlamentare 2011; Snow RevolutionS ne reamintim: alegerile parlamentare s-au desfurat pe un fond negativ de percepie a nominalizrii lui Putin ca si candidat la preedinie 5 septembrie, Congresul Partidului Rusia Unit; zece zile mai trziu devenea public scandalul implicrii Kremlinului n componena delegailor la Congresul Partidului Cauza Dreapt; Mikhail Prokhorov a prsit partidul cu tam-tam, aducnd pentru prima dat acuze publice la adresa unui nalt funcionar de la Kremlin ppuarul ef VYS. Dac acestor aspecte mai adugm recunoaterea public a nelegerii dintre Medvedev i Putin n privina mandatului celui dinti, e uor de neles de ce populaia a ajuns la un astfel de nivel de dezaprobare.Privind lucrurile detaat, vom vedea c populaia Rusiei, ca de altfel de oriunde n lume, este mai puin interesat de procentajele algoritmului politic i este mai degrab preocupat de msurile economice, sociale, cu impact imediat asupra modului i nivelului su de trai.Rezultatul alegerilor parlamentare (i prezideniale recente)a demonstrat cruii nu-i iubesc cu mult mai mult pe comunitii lui Ziuganov sau liberal-democraii lui Jirinovski, dect la alegerile anterioare, dar este profund nemulumit de corupia endemic la toate nivelurile administraiei publice, ale justiiei i organelor de ordine. i nu n ultimul rnd e un semn ccetenii Federaiei Ruse au obosit de atta stabilitate: aceleai fee, aceleai idei, aceleai probleme nerezolvate.Sigur,Rusia Unitare capacitatea i prghiile necesare pentru a face i desface aliane dup bunul plac, chiar dacactuala majoritate parlamentar fragil ar putea s-i dea ceva de furc.E greu, dac nu imposibil, s exiti i s reziti n peisajul politic de laMoscova,fr acordulKremlinului.ns, dincolo de strategii parlamentare,principala for politica primit un semnal c va trebui s se concentreze i pe problemele cetenilor de rnd. Iar asta este ceva prioritar. Orict de atractiv ar fi, pentru urmaii imperiului lui Petru cel Mare, doctrina naionalist prezent, omniprezent a zice, n ideologia fiecruia dintre cele patru partide, ce au obinut procentele de acces n Dum,scderea nivelului de trai, datorat crizei economice i gestionrii ineficiente a acesteia a dus la acumularea de tensiuni uriae la nivelul societii.Nu poi invoca la nesfrit mreiaRusiei, cu ochii spre trecut. E un sentiment frumos, dar acesta nu ine de foame, nu pltete facturi, nu ofer asisten medical i nu mbuntete de la sine climatul de afaceri care s genereze venituri la buget i locuri de munc.Alegerile prezideniale 2012Strategia/Planul Putin avea ca principale obiective n politica extern: Rentoarcerea la sine i la Europa, att prin instituionalizarea relaiilor cu UE i cu NATO, prin intermediul instrumentelor economice i militare Rusia s devin o super-putere energetic mbuntirea relaiilor cu statele din CSI i din Asia CentralNe place sau nu, ele au fost n mare parte ndeplinite. De altfel, vice-premierul ideolog, Vladislav Surkov, remarca n cadrul unui recent interviu c el a fost parte/martor al transferului de putere de la Eln la Putin, al stabilizrii Rusiei pe timpul lui Putin i al liberalizrii pe timpul lui Medvedev. Toate aceste echipe au lucrat excelent. Desigur, doar c dac n plan extern chiar se pot vedea rezultate, n politica intern (pe care tocmai domnia sa a gndit-o) operaia a reuit, dar pacientul nu poate respira fr aparatele ce-l in conectat la exportul de resurse energetice.Evoluii n politica extern i intern a RusieiPutem anticipa c politica extern a Federaiei Ruse, aa cum a fost ea conceptualizat i practicat n ultimul deceniu, va continua s-i exercite influenele asupra fotilor satelii ai URSS (*cu precdere asupra celor din Asia Central) fr integrarea lor teritorial i va ncerca limitarea influenei Occidentului n zonele cheie ale Eurasiei direct sau prin interpui statali sau instituionali (Organizaia de la Shanghai, Uniunea Economic Eurasiatic, BRICS). Putem observa c poziia Rusiei privind o lume multipolar va deveni un lait-motiv, iar conceptual Eurasia va ocupa un loc din ce n ce mai important n definirea identitii ruse i a interesului naional. Iar n cadrul construciei Uniunii Eurasiatice, probabil deloc ntmpltor a fost numit secretar executiv Alexander Dughin.Relaia Romnia RusiaMinistrul romn de externe, Cristian Diaconescu, a vorbit la instalarea n funcie despre refacerea legturii cu Rusia. ntr-un interviu publicat de hotnews.ro, Cristian Diaconescu declara: Avem n vedere relaia cu Rusia i avem i soluii. n ceea ce privete relaia economic la nivel privat, lucrurile merg normal. Ce nseamn normalitate n viziunea efului diplomaiei de la Bucureti ne explic tot domnia sa: Relaia economic la nivel interstatal arat un deficit major n defavoarea Romniei pentru c importm gaze i materii prime. n ceea ce privete planul abordrii bilaterale a problemelor de securitate regional sau stabilitate n jurul Mrii Negre, ministrul Diaconescu admite c aici ntr-adevr agenda nu este suficient de complet. Sunt anumite paliere pe care trebuie acionat foarte repede. Marea majoritate in ns de acest plan al cooperrii i al dialogului bilateral pe teme de securitate. Suntem un stat cu mai multe responsabiliti n planul securitii regionale. Oarecum ironic, a remarca faptul c mai mult ca sigur, oficialii de la Kremlin au avut n vedere acest aspect cnd au decis numirea vice-premierului Rogozin ca trimis special pe Transnistria spre surprinderea autoritilor de la Bucureti i Chiinu. Acestui aspect trebuie s i adugm o schimbare de tafet la Ambasada Rusiei la Bucureti (unde domnul Oleg Malghinov l-a nlocuit pe Alexander Churilin). Rusia n mod categoric are un rol de jucat. Evident c interesele sale se circumscriu anumitor prioriti. Este clar c aceste teme nu pot s lipseasc din plan bilateral, nu cred c au fost suficient fundamentate a mai precizat ministrul Diaconescu n cadrul aceluiai interviu. Ar fi interesant de tiut i care sunt prioritile Romniei (n afara repunerii pe tapet dosarului tezaurului romnesc de la Moscova, dosar de altfel devenit controversat i trecut n background pe timpul anterioarei experiene a domnului Diaconescu la conducerea ministerului de externe).Relaia Rusia SUA:Politica de resetare lansat n 2009, dup ce Obama a venit la putere, a fost prezentat, n teorie, ca o premis de depire a mentalitii Rzboiului Rece. Acum Obama nu mai pare att de sigur. Iar prioritile sale de campanie sunt cu totul altele. Iar dac o pstrare la Casa Alb a lui Obama este i nu este dttoare de sperane, prin venirea unui reprezentant din tabra republicanilor (prin natura ei o fervent susintoare a supremaiei americane) lucrurile par cu att mai mult cu neputin. Scandalul (chiar dac arondat campaniei electorale din Statele Unite) care a urmat dezvluirii discuiei dintre Obama i Medvedev i acuzele grave aduse de Mitt Romney este mai mult dect relevant asupra tipului de mentalitate aferent.Relaia Rusia UE:Rusia va continua demersurile de consolidare ca putere regional (deci nu e exclus s mai existe conflicte n zona sa de influen). Tactica Kremlinului estedivide et impera, iar europenii particip de fapt atunci cnd fac mai degrab s predomine interesele lor naionale n materie de energie, n ciuda intereselor comunitare, sau cnd rspund n dezordine ameninrilor militare reale sau presupuse ale Moscovei.Rusia este o parte inalienabil i organic a Europei i a civilizaiei europene. Concetenii notrii se consider europeni []. Acesta este motivul pentru care Rusia propune crearea unui spaiu economic i umanitar comun, de la Atlantic la Pacific ntr-o comunitate numit Uniunea Europei.n loc de concluzii: Rusia nu se va dezarma n mod unilateral, pe plan nuclear, ne spune Vladimir Putin(articolul dedicat politicii internaionale este ultimul din seria celor apte texte electorale semnate de Putin), explicnd c este vorba de o obligaie fa de omenire n scopul de a menine echilibrul de fore i de a evita conflicte majore. Obiectivul nostru naional i obligaia noastr fa de omenire este de a pstra un echilibru al forelor strategice i al capacitii lor. Potrivit premierului rus, acest lucru este foarte important deoarece,dup Al Doilea Rzboi Mondial, acest echilibru () a asigurat absena conflictelor mondiale.Mai mult, Vladimir Putin a promis n acelai articol publicat o renarmare fr precedent a Rusiei, pe care o consider indispensabil din cauza politicii SUA i a NATO (s nu-i tentm cumva pe alii prin slbiciunea noastr, a opinat ironic premierul rus).