Introducere

În zilele noastre, societatea se caracterizază printr-o intensă circulaţie a ideilor, a

oamenilor si a produselor materiale. Pentru existenţa sa, omul are două categorii de

necesităţi: de ordin material, de exemplu hrană, îmbrăcăminte, şi de ordin cultural, ca nevoia

de cunoaştere, schimbul de idei şi de informaţii.

Bunurile şi serviciile, ca obiect al schimburilor economice, au proprietăţi generale şi

specifice care le dau o anumitaă utilitate, pentru satisfacerea unor nevoi. Varietatea mare a

nevoilor determină, in consecinţă, o diversitate mare a produselor existente la un moment dat

pe piaţă.

În viaţa de zi cu zi, noţiunea se referă la o însuşire a lucrurilor (produselor) bună sau

rea. În mod restrictiv, prin calitate ar trebui să înţelegem o evaluare pozitivă. Pentru a evita

confuziile şi a pune capat controverselor, Organizaţia Internaţională a Standardizării a definit

calitatea prin standardul 8402 ca fiind „ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unui

produs care îi conferă acestuia aptitudinea de a satisface necesităţile exprimate şi implicite”.

În cadrul standardelor Sisteme de Management al Calităţii, Asociaţia Română de

Standardizare a aprobat standardul SR EN ISO 9000/2001 care este identic cu standardul

european EN ISO 9000/2000. Prin acest standard, calitatea a fost definită ca fiind „masura în

care un ansamblu de caracteristici intrinseci indeplinesc cerinţele”, precizând că termenul

calitate poate fi utilizat cu adjectivele excelentă, bună, slabă, iar termenul intrinsec reprezintă

ceva ce există ca o caracteristică permanentă. De asemenea, termenul cerinţă trebuie înţeles

ca cerinţă sau aşteptare, care este declarată, în general implicită, sau obligatorie.

Definind calitatea in acest fel, apar următoarele idei:

- Calitatea se exprima printr-un ansamblu de proprietăţi şi caracteristici intrinseci;

- Calitatea există numai in relaţie cu cerinţele (nevoile) consumatorilor, trebuind să

satisfacă atât cerinţele exprimate cât şi cele implicite;

- Caracteristicile intrinseci, cu valorile lor măsurabile şi atributive, reprezintă esenţa

calităţii produselor, care diferenţiază produsele de acelaşi fel [8, 18].

1

Porumbul este una din cele mai importante plante de cultura datorită multiplelor sale

întrebuinţări. Boabele se utilizează pe scara largă în alimentaţia oamenilor, în industrie şi în

furajarea animalelor. Planta întreagă verde se poate utiliza pentru obţinerea unor combustibili

(metanol, etanol) sau se însilozează în faza de lapte-ceară a boabelor când asigură un furaj

deosebit de valoros. [14]

Testarea calităţii reprezintă ansamblul de încercări, analize şi calcule prin care sunt

determinate caracteristicile de calitate, calitatea şi comportarea în consum şi exploatare a

produselor [24].

Principalele obiective ale lucrării sunt:

1. Stabilirea locului ocupat de producţia de porumb pe plan mondial şi naţional;

2. Evidenţierea principalelor reglementări privind calitatea produselor

agroalimentare;

3. Delimitarea principalelor caracteristici de calitate ale porumbului boabe în

vederea analizei calităţii acestui produs ca materie primă;

4. Analiza comparativă a calităţii unor hibrizi de porumb utilizând două etode

calimetrice specifice.

În capitolul 1, intitulat Importanţa economică a porumbului , este prezentată

importanţa economică pe care cultura porumbului o deţine atât în lume cât şi la nivel naţiona,

evoluţia suprafeţelor cultivate, cât şi producţii inregistrate.

Capitolul 2, intitulat Calitatea produselor alimentare, debutează cu informaţii legate

de cadrul conceptual al calităţii şi factorii care o influenţează, continuând cu calitatea

senzoriala a produselor agroalimentare.

În capitolul Caracterizarea merceologica a porumbului ca materie primă se

prezintă pe rând compoziţia chimică şi caracteristicile de calitate ale boabelor, dar şi valoare

nutritivă şi alimentară.

Capitolul 4, intitulat Analiza calităţii unor hibrizi de porumb, este o aplicare

concretă ce vizează analiza comparativă a calităţii unor hibrizi de porumb cu ajutorul

metodelor calimetriei.

2

Capitolul 5, Concluzii finale, cuprinde concluziile conturate în urma caracterizării

merceologice a proumbului, materie primă şi din analiza rezultatelor obţinute prin aplicarea

metodelor calimetrice utilizate.

3

Capitolul 1

Importanţa economică a porumbului

Porumbul ocupă al 3-lea loc ca importanţă printre plantele cultivate pe glob. Boabele

sunt bogate în substanţe extractive neazotate (68-70%), în substanţe proteice (peste 10%) şi în

grăsimi (4,5%). Din 100 kg boabe de porumb se poate obţine unul din urmatoarele produse:

77 kg făină, 63 kg amidon, 71 kg glucoză sau 44 litri alcool. Din embrioni rezultă în plus

1.8-2.7 l ulei şi 3.5 kg turte.

Boabele de porumb constituie nutreţul concentrat cel mai important pentru multe din

speciile de animale. O enormă importanţă pentru hrana animalelor o reprezintă porumbul

verde sau însilozat.

În alimentaţia omului, din boabele negerminate, prin măcinare uscată se obţin: făină

de mălai, fulgi de porumb, alimente pentru copii, lapte artificial etc.; prin macinare umedă

(bob cu embrion) se obţin pe lângă produsele enumerate anterior, şi sirop bogat în fructoză,

bere, înlocuitori de cafea, paste pentru glazurat drajeuri etc., prin diferite tratamente aplicate

după măcinatul umed se obţin: amidon, glucoză, dextroză, whiskz, gazohol şi diferite

medicamente.

În furajare, porumbul are o valoare nutritivă de 1.17-1.30 unităţi nutritive la 1 kg

boabe. Din ciocălăi se obţin: furfurol, nutreţuri pentru rumegătoare, săpunuri, vitamine etc.

sau sunt folosiţi drept combustibil.

Pănuşile se folosesc pentru impletituri sau în furajare, tuleii se utilizează ca furaj sau

în industria celulozei şi la fabricarea panourilor aglomerate.

Porumbul s-a extins în cultură şi datorită unor particularităţi fitotehnice şi biologice

deosebite:

- Prezintă o mare capacitate de producţie, cu circa 50% mai ridicată faţă de celelalte

cereale;

4

- Are o mare plasticitate ecologică, care îi permite o arei largă de răspândire, dând

recolte mari şi relativ constante, mai puţin influenţate de abaterile climatice;

- Rezistă bine la secetă şi lla cădere;

- Este afectat de puţine boli şi dăunători;

- Are un coeficient mare de înmulţire (150-400);

- Se poate cultiva pe pe terenuri şi în condiţii climatice diferite;

- Are o însămânţare mai târzie în primăvară, ceea ce permite o eşalonare mai bună a

lucrărilor agricole;

- Suportă monocultura mai mulţi ani;

- Fiind prăşitoare, lasă terenul curat de buruieni;

- Constituie o bună premergătoare pentru multe plante, chiar şi pentru grâul de toamnă;

- Valorifică foarte bine îngrăşămintele organice, minerale cât şi apa din precipitaţii;

- Cultura este mecanizată 100%;

- Recolta se face fără pericol de scuturare;

- Poate fi semănat pentru nutreţ şi chiar pentru boabe ca a 2-a cultură;

- După grâu sau alte plante cu recoltare timpurie are un coeficient mare de înmulţire;

- Prin însuşirea de plantă unisexuat monoică, permite obţinerea comodă a hibrizilor

foarte productivi.

- Posibilităţile de valorificare a producţiei sunt foarte variate etc.

Din date F.A.O. din producţia mondială circa 21% se foloseşte în alimentaţia

oamenilor, 72% în hrana animalelor şi 7% în industrie.

Din centrul de origine, ( America Centrală), porumbul s-a răspândit şi este cultivat pe

glob în condiţii foarte variate de sol şi climă.

În figura 1.1 este prezentată raspândirea porumbului pe glob.

Astfel, în emisfera nordică se întâlneşte până la 85◦ latitudine, iar la emisfera sudică până la

42◦-43◦ în Noua Zeelandă.

Cultura pentru boabe este cuprinsă între 42◦ latitudine sudică şi 53◦ latitudine nordică.

Aceste limite sunt depăşite în cazul în care porumbul se cultivă pentru nutreţ verde. Cât

priveşte altitudinea, porumbul poate fi întâlnit la 3900 m în peru, 1200 m în California de

Nord, 2000 m pe văile munţilor caşmir şi 500-800 m în munţii Carpaţi [4,27].

Principala zonă de cultura a porumbului în lume este reprezentată de America de

Nord, dupa care urmează Asia, Africa şi Europa. Ţări mari cultivatoare de porumb sunt:

SUA, China, Uniunea Europeana, Brazilia, Argentina, Mexic, România, India, Canada etc.

5

Cele mai importante ţări exportatoare de porumb pe piaţa mondiala sunt: SUA,

Argentina, China, Ungaria etc. iar cele mai mari importatoare sunt: Japonia, Coreea de Sud,

Taiwan, Mexic, Egipt etc. [7, 14, 15, 17].

Figura 1.1: Răspândirea porumbului pe glob [11]

În tabelul 1.1 este prezentată balanţa mondială a porumbului luându-se în studiu anii de cultura 2007/2008, 2008/2009, 2009/2010.

Tabelul 1.1

6

Balanţa mondială a porumbului

mii tone

ANUL 2007/2008 2008/2009 2009/2010

1 2 3 4

PRODUCŢIE 794,472 798,824 812,427

S.U.A. 331,177 307,142 332,549

China 152,300 165,900 158,000

U.E.-27 47,555 62,321 57,147Brazilia 58,600 51,000 56,100

Argentina 22,017 15,500 22,800

Mexic 23,600 24,226 20,374

India 18,960 19,730 16,720

Africa de Sud 13,164 12,567 13,420

CONSUM 772,360 782,025 815,694

S.U.A. 261,632 259,272 281,423

China 149,000 152,000 159,000

Brazilia 42,500 45,500 47,000Mexic 32,000 32,400 30,200

Japonia 16,600 16,700 16,000

India 14,200 17,000 15,100

Canada 13,769 11,687 11,606

STOCURI FINALE 132,272 149,071 145,804

S.U.A. 41,255 42,504 43,380

China 39,394 53,169 53,314

U.E.-27 4,417 6,149 4,708

COMERŢ 91,017 106,567 102,424

Sursa: USDA - Grain World Markets and Trade, aprilie 8 2011

În figura 1.2 sunt prezentate cele mai mari ţări producătoare de porumb şi valorile producţiei în anii de cultură 2007/2008,2008/2009 şi 2009/2010, iar în figura 1.3 este ilustrat consumul mondial de porumb, evidenţiindu-se primii consumatori la nivel mondial.

7

Figura 1.2: Ţări cu cele mai mari producţii de porumb

Figura 1.3: Ţări mari consumatoare de porumb

Figura 1.4 prezintă primele ţări cu stocuri finale deţinute şi figura 1.5 pune în evidenţă balanţa mondiala a porumbului.

8

Figura 1.4: Ţări cu cele mai mari stocuri finale

Figura 1.5: Balanţa mondială a porumbului

Ramura vegetală deţine ponderea ce mai mare în majoritatea întreprinderilor agricole din ţara noastră. Ponderea ridicată se reflectă atât în structura producţiei globale cât şi în cea a profitului realizat [1, 3, 20, 28].

În România, porumbul ocupă primul loc printre plantele de cultură (figura 1.6). Suprafaţa cultivată cu porumb a crescut foarte mult după primul război mondial, ajungând la 2810 mii ha în perioada 1920-1925 şi la 3430 mii ha în perioada 1926-1930.

9

Figura 1.6: Zonele de cultură a porumbului [11]

În tabelul 1.2 cât şi în figura 1.7 sunt prezentate valorile şi evoluţia suprafeţelor cultivate cu porumb în România între anii de cultură 1940-2000.

Tabelul 1.2

Evoluţia suprafeţelor cultivate cu porumb în Româniamii tone

ANUL 1938 1950 1960 1970 1980 1990 2000

SUPRAFAŢA

3877.8 2853.1 3571.9 3084 3287 3466.7 2700

Sursa: Bunda C., Cercetări privind calitatea boabelor de porumb în funcţie de hibrid, condiţii pedoclimatice şi tehnologii de cultivare, 2001.

10

Figura 1.7: Evoluţia supafeţelor cultivate cu porumb

Tabelul 1.3 şi figura 1.8 prezintă producţia totală de porumb înregistrată în România între anii 1940-2000, anii de cultură 1940, 1950, 1960, 1970, 1980, 1990 şi 2000 fiind ani de referinţă.

Tabelul 1.3

Producţia totală de porumb înregistrată în România,

mii tone

Anul 1938 1950 1960 1970 1980 1990 2000Producţia

totală4092.2 2401 5530.9 6535.5 10563.3 6809.6 4200

Sursa: Bunda C., Cercetări privind calitatea boabelor de porumb în funcţie de hibrid, condiţii pedoclimatice şi tehnologii de cultivare, 2001

11

Figura 1.8:Producţia totală de porumb

În anii de referinţă 2005,2006,2007 şi 2008 se poate observa o fluctuaţie a producţiei totale de porumb, la nivel naţional după cum este prezentat în figura 1.9:

Figura 1.9: Producţia totală de porumb în anii 2005,2006,2007,2008

12

Capitolul 2

Calitatea produselor agroalimentare

2.1 Cadrul conceptual al calităţii

În mod obişnuit denumirea de calitate este atribuită ansamblului de calităţi pe care le posedă un produs, ca expresie a măsurii în care se satisfac necesităţile societăţii, având în vedere parametri tehnico-economici şi estetici, gradul de utilizare şi eficienţa economică în exploatare.

Noţiunea de calitate denotă o însuşire a produselor sau serviciilor, însuşire ce poate fi bună sau rea. Prin calitate, în mod restrictiv, se înţelege o evaluare pozitivă a ansamblului de calităţi ale unui produs sau serviciu.

Calitatea mărfurilor derivă din valoarea de întrebuinţare, fiind important nu numai ca produsul să fie util, să acopere o anumită necesitate, ci şi gradul de acoperire, de satisfacere a nevoii. Privită prin prisma gradului de utilitate, în condiţii de optimizare a cheltuielilor, calitatea depinde de:

- Calitatea de concepţie sau proiectare – reprezintă masura în care un ansamblu de caracteristici intrinseci ale unui produs, prevăzute în documentaţie, îndeplinesc cerinţele consumatorilor;

- Calitatea de conformitate – reflecta măsura în care un ansamblu de caracteristici intrinseci ale unui produs sunt conforme cu proiectul, standardul de produs, defapt realizarea concordanţei dintre calitatea reala şi cea prescrisă [8,18,23].

2.2 Factorii care influenţează calitatea

Obţinerea unor produse la nivelul exigenţelor crescute de calitate necesită acordarea unei atenţii deosebite factorilor care-şi aduc aportul la îmbunătăţirea calităţii.

Acţiunea acestor factori se poate înregistra atât în timpul procesului de producţie, cât şi în sfera circulaţiei mărfurilor.

Calitatea este influenţată în principal de următorii factori:13

1. Prospectarea cerinţelor consumatorilor

2. Cercetarea tehnico.ştiinţifică, proiectarea şi asimilarea unor noi produse

3. Organizarea procesului tehnologic potrivit concepţiei constructive a produselor

4. Creşterea şi asimilarea de produse noi

La îmbunătăţirea calităţii contribuie şi alţi factori printre care se numără:

- Automatizarea proceselor de producţie

- Îmbunătăţirea calităţii materiilor prime şi materialelor auxiliare

- Calificarea profesională a angajaţilor

- Exigenţa maximă în realizarea controlului calităţii şi folosirea unor metode şi mijloace moderne de control

- Standarde şi norme de calitate

Calitatea producţiei înglobează întregul proces, etapele de început fiind: concepţia-proiectarea, calitatea materiilor prime şi a materialelor auxiliare, caracteristicile tehnice şi functionale ale utilajului, nivelul tehnologiei, calificarea şi experienţa personalului şi organizarea producţiei.

Calitatea produselor reprezină gradul sau măsura în care s-a materializat calitatea producţiei în nivelul tehnic, economic şi social al produsului finit.

Legătura dintre cerinţe, concepţie şi producţie se exprimă în triunghiul calităţii (figura 2.1).

Figura 2.1:Triunghiul calităţii

14

Triunghiul calităţii exprimă relaţia dintre cerinţe, concepţie şi producţie. Astfel, cerinţele beneficiarului determină o anumită concepţie-proiectare, ce se regăseşte în caracteristicile din documentaţia tehnică de omologare. Aceste caracteristici reclamă un anumit proces tehnologic, materii prime şi auxiliare ce vor influenţa într+o anumită masură calitatea produsului finit, constituind o sinteză a factorilor necesari satisfacerii unor nevoi.

În sfera circulţiei mărfurilor, calitatea produsului finit poate fi influenţată de factori specifici precum:

- Transportul

- Ambalarea

- Depozitarea

În particular, calitatea produselor agricole este influenţată de factorii menţionaţi mai sus, cărora li se mai adaugă şi următorii:

- Genotipul ( specia vegetală sau animală din care provine produsul);

- Solul, ( zona pedologică în care se cultivă specia respectivă) prin rezerva de substanţe nutritive şi microzona climatică în care este amplasat;

- Umiditatea exprimată prin conţinutul de apă al solului şi cantitatea de vapori de apă aflată în atmosferă, în orice moment;

- Temperatura, exprimată prin valorile medii zilnice, lunare sau anuale, precum şi suma gradelor pozitive, negative şi suma gradelor active pentru fiecare specie şi soi;

- Lumina şi zilele însorite, care pot sau nu favoriza unele prcese fiziologice la plante în folosirea, legarea, fructificarea, acumularea de substanţe utile (amidon, gluten), precum şi la animale (cantitatea şi calitatea laptelui, a lânii, cărnii etc)

- Conţinutul atmosferei în bioxid de carbon (CO2), acesta favorizând creşterea şi dezvoltarea plantelor;

- Asigurarea oxigenului care este absolut necesar pentru creşterea şi dezvoltarea organelor aeriene şi subterane ale plantei;

- Praful, în special cel din zonele poluate.

- Bolile criptogamice şi insectele constituie un factor limitativ al recoltelor, în unele situaţii ducând la deprecierea totală a calităţii acestora;

- Tehnologiile de cultură a plantelor şi de creştere a animalelor aplicate în mod corespunzător, contribuie în proporţie de aproape 50% la realizarea obiectivelor propuse, legate de cantitatea şi calitatea produselor;

- Nerespectarea dozelor de îngrăşăminte chimice şi pesticide [6, 7].15

2.3 Calitatea senzorială a produselor agroalimentare

2.3.1 Caracteristicile şi analiza senzorială a produselor alimentare

Calitatea senzorială reprezintă o parte componentă a calităţii totale sau generale a produselor alimentare. Prezintă o importanţă deosebită pentru produse precum cafea, ceai, bere, vin etc., deţinând o pondere importantă în cadrul coeficientului de calitate general, aproxiativ 50-60%.

Exigenţele consumatorilor, precum şi introducerea unor noi tehnologii alimentare cu scopul obţinerii unor noi produse alimentare de calitate înaltă au impus metode moderne de evaluare a caracteristicilor senzoriale ale produselor.

Caracteristicile senzoriale specifice produselor alimentare constituie unul din criteriile importante în decizia de cumpărare a consumatorilor. Ele reprezinta şi primul buletin de analiză la îndemâna consumatorului, oferind date reale în legătura cu prospeţimea produselor alimentare şi calitatea acestora.

În cadrul proprietăţilor senzoriale principale ale produselor alimentare sunt cuprinse:

- Aspectul exterior (starea suprafeţei, luciul etc.);

- Consistenţa, limpiditatea, aspectul interior (în secţiune, pentru produsele lichide);

- Culoarea;

- Aroma;

- Buchetul;

- Gustul;

- Suculenţa etc.;

Proprietăţile olfactive ale unor produse acţioneaza asupra reglării echilibrului psihofiziologic al omului şi îi influenţează comportamentul prin stimularea sau respingerea consumului anumitor produse. Majoritatea substanţelor volatile sunt de natură organică şi oferă o mare varietate de mirosuri.

Clasificarea mirosurilor este sugerată de prisma lui Henning, care are în cele şase colţuri tipurile: floral (parfumat), putred, eteric, aromatic, empiromatic (ars) şi răşinos (figura 2.2)

16

Figura 2.2: Prisma olfactivă a lui Henning

Cu cât produsul are o suprafaţă mai mare de volatilizare şi temperatura mai ridicată cu atât aprecierea mirosurilor se face mai bine.

Proprietăţile gustative sunt determinate de proprietăţile chimice ale alimentelor, de componentele acestora care au gust şi se pot dizolva.

Produsele se împart în sapide (cele care au gust) şi insipide (cele lipsite de gust).

Gusturile se împart în senzaţii de bază: sărat, acru, dulce şi amar, provocate de substanţele pure (aşezate în cele patru colţuri ale tetraedrului gusturilor definit de Henning) şi senzaţii derivate sau mixte, care sunt provocate de amestecul substanţelor pure (figura 2.3).

17

Figura 2.3: Tetraedrul gustativ a lui Henning

Tetraedrul gustativ al lui Henning prezintă aşezarea celor patru senzaţii de bază:

1. Gustul dulce pur îl au: glucoza, fructoza, lactoza, zaharoza etc.;

2. Gustul sărat pur este conferit de clorura de sodiu;

3. Gustul acru îl au soluţiile acizilor: tartric, acetic, citric, malic (depinzând de pH-ul soluţiilor);

4. Gustul amar este propriu soluţiilor care au gruparea nitro, sărurile de magneziu, chinina;

Aroma reprezintă o caracteristică complexă gustativ-olfactivă, specifică produselor alimentare. Această senzaţie este generată de proprietăţile unor substanţe, care stimulează unul sau ambele simţuri de gust şi/sau miros.

În alimentaţia publică, în gastronomie, cunoaşterea aromei are o are importanţă pentru îmbinarea componentelor care generează aroma şi a condiţiilor de formare a ei în procesele tehnologice.

Proprietăţile tactile. Sensibilitatea tactilă a pielii reprezintă o cale importantă de obţinere a informaţiilor privind unele caracteristici de calitate ale mărfurilor. Informaţiile obţinute prin intermediul sensibilităţii tactile sunt cuprinse într-o arie largă:

- Caracteristicile mecanice sunt apreciate prin noţiuni ca fermitate, coeziune, gumozitate etc.;

- Caracteristicile geometrice sunt apreciate prin parametri care se referă la forma şi mărimea particulelor, la tuşeu sau alte caracteristici, care exprimă conţinutul de apă din produs sau conţinutul de grăsimi.

Analiza senzorială reprezintă examinarea făcută cu ajutorul organelor de simţ (văz, miros, gust, pipăit) în urma unui control al capacităţii reale de apreciere a analistului şi al preciziei raţionamentului acestuia, urmată de o apreciere a impresiilor senzoriale înregistrate şi de prelucrarea statistică a datelor obţinute.

Impresia senzorială se constituie ca fiind rezultatul unor etape fiziologice şi psihologice: a recepţiona (a percepe), a deveni conştient (a recunoaşte), a compara (a ordona), a păstra (a reţine), a reda (a descrie), a aprecia (a evalua).

Analiza senzoriala îşi gaseşte în industrie şi comerţ o largă aplicarecu efect practic în analiza şi evaluarea calităţii produselor alimentare, având în vedere că analizele fizico-chimice şi microbiologice nu sunt suficiente deoarece nu evidenţiază valoarea senzorială a alimentelor [8, 10, 18].

18

2.3.2 Tipuri de încercări şi praguri senzoriale

Aprecierea este examinarea senzorială prin care degustătorul descoperă diferite nuanţe ale însuşirilor senzoriale prin utilitatea unei scari de valori, încadrarea pe clase de calitate se face mai precis deoarece diferenţele sunt chiar măsurate. Apreciera este utilizată şi pentru cercetarea sau verificarea calităţii produselor în vânzare susceptibile de a fi suferit deprecieri sau alterări în cursul circulaţiei tehnice.

Compararea reprezintă examinarea senzorială ce se efectuează raportânu-se la un standard bine cunoscut de degustător, stabilindu-se astfel însuşirile senzoriale deosebite ale probei necunoscute. Compararea se aplică la controlul permanent de fabricaţie şi la recepţia calitativă.

Selectia constituie exameniarea senzorială ce se manifestă prin eliminare sau alegere, refuz sau preferinţă. Prin selecţi se poate întocmi un clasament al probelor considerate ca inferioare sau superioare, clasament ce se realizează prin raportarea uneia faţă de celelalte sau prin raportarea la o proba de bază.

Pragul de percepere, denumit şi pragul absolut al senzaţiei, reprezintă cea mai mică valoare a unei stimulări în stare să provoace o senzaţie. Noţiunea de sensibilitate senzorială reprezintă capacitatea de a percepe stimuli viniţi din mediul extern sau intern şi a-i transforma în senzaţii.

Pragul diferenţial reprezintă cea mai mică diferenţă dintre stimuli capabilă să determine o diferenţă de senzaţii. Excitaţia unui organ de simţ poate să influenţeze sensibilitatea unui alt organ de simţ prin inducţie. În acest caz, creşterea sensibilităţii poartă denumirea de sensibilizare. La examinarea senzorială a produselor alimentare este necesară crearea de condiţii care să sensibilizeze organele de simţ. Acţiunea unui stimul este receptată cu intensitate mare la început, după care scade în funcţie de adaptabilitatea pe care o manifestă organismul [8].

19

Capitolul 3

Caracterizarea merceologică a porumbului-materie primă

3.1 compoziţia chimică şi caracteristicile de calitate ale boabelor

Cerealele au constituit baza alimentaţiei umane din ecle mai vechi timpuri, datorită potenţialului nutritiv ridicat şi prelucrării într-o gama largă de produse cum ar fi: crupe, făină, paste făinoase, produse de panificaţie etc. aceste avantaje plasează cerealele şi derivatele lor

20

pe primul loc în alimentaţia fiziologică, acoperind 45-50% din necesarul energetic zilnic, iar amidonul, principalul lor component chimic, circa 80% din necesarul de glucide.

Cele mai cunoscute cereale sunt: grâul, porumbul, orezul, orzul, secara, ovăzul, meiul, sorgul, toate acestea făcând parte din familia botanică numită graminee. Pe plan mondial, primul loc îl ocupă producţia de grâu, urmată de orez, porumb, orz şi secară.

Boabele de cereale sunt constituite din mai multe componente structurale, cu o grosime şi pondere procentuală variabilă de la specie la specie şi chiar de la un soi la altul. Dintre părţile constitutive, importante pentru produsele de prelucrare şi respectiv, pentru componente nutritive pe care le transmit produselor finite, sunt: învelişul, stratul aleuronic, endospermul şi embrionul.

Învelişul, care acoperă circumperiferic bobul, este o formaţiune cu mai multe straturi de celule dense, lignificate care conţin celuloză, pigmenţi şi substanţe minerale, cu rol de protecţie a endospermului şi embrionului de acţiunile externe mecanice şi chimice. La măcinat, învelişul se elimină sub formă de tărâţe.

Stratul aleuronic se găseşte sub învelişul bobului şi este format dintr-un strat sau doua de celule umplute cu substanţe proteice, lipide, substanţe minerale, vitamine şi enzime.

Endospermul, care reprezintă 85-88% din masa bobului, este componenta structurală cea mai importantă, formată din celule mari, cu pereţii groşi, umplute cu substanţe proteice şi amidon (raportul dintre amidon şi substanţele proteice este de 6:1). Se valorifică sub formă de făină şi derivate ale acesteia.

Embrionul (germenele) este partea vie a bobului care deţine 1,4-3,1% din masa bobului şi din care, după germinare, va lua naştere viitoarea plantă. Conţine protide, lipide, glucide, săruri minerale, vitamine şi enzime. În procesul de măcinare germenele este separat, constituind un subprodus bogat în vitamina E.

Porumbul, are o structură diferită de cea acelorlalte specii de cereale, mai ales prin numărul mare de straturi celulare ce constituie învelişurile. Embrionul conţine o mare cantitate de lipide, glucide solubile şi substanţe minerale care îi conferă o mare instabilitate la păstrare.

Componentele chimice nu sunt uniform distribuite în tot cuprinsul bobului. Diferite părţi ale acestuia (embrion, endosperm, coajă) le conţin în proporţii diferite, partea cu umiditatea cea mai mare este endospermul, iar cea cu umiditatea ce mai scazută este embrionul. Cât priveşte celelalte componente, proporţia lor în diferite părţi ale bobului calculată pentru substanţa uscată este arătată în tabelul 3.1

Tabelul 3.1

Compoziţia medie a diferitelor părţi ale bobului de porumb

% în substanţă uscată

21

Denumirea

părţii

bobului

Proporţia

părţii în bob,

%

Proteină

brută

Grăsime

brută

Subst. extract,

neazotate

Celuloză

brută

Cenuşă

Bobul întreg 100 12,6 40,3 79,4 2,0 1,7

Endosperm 84 12,2 1,5 85,0 0,6 0,7

Embrion 10 21,7 29,6 34,7 2,9 11,1

Coajă 6 6,6 1,6 74,1 16,4 1,3

Sursă: Petroman, Cornelia - Procesarea Produselor Agricole, 1999

Analiza unui numar de cateva sute de probe de boabe de porumb din diferite varietăţi şi soiuri cultivate în diferite părţi ale lumii arată că ele au următoarea compoziţie chimică ca medie procentuală:

mediu, %

Umiditate..................................................13,32

Proteină brută...........................................10,05

Grăsime brută............................................4,76

Zaharuri.....................................................2,23

Dextrine.....................................................2,47

Amidon....................................................59,09

Pentozani..................................................4,38

Celuloză brută...........................................2,25

Cenuşă.......................................................1,45

Apa (umiditatea) formează circa 12-15% din masa boabelor de porumb ajunse la coacere deplină şi uscate la aer, dar poate ajunge la proporţii considerabil mai mari în porumbul proaspăt recoltat, chiar ajuns la coacere deplină, mai ales cand timpul este ploios, şi cu atât mai mult când porumbul este necopt. Tabelul următor arată variaţia umidităţii boabelor în cursul perioadei de formare şi coacere a lor odată cu acumularea treptată a substanţei uscate (SU) la porumb (tabelul 3.2).

Tabelul 3.2

Variaţia umidităţii şi acumularea substanţei uscate în bobul de porumb în timpul

coacerii

Faza de coacere Data ridicării

probei

Compoziţia bobului, % Greutatea SU din 1000

boabe,gUmiditate SU

In lapte, timpurie 1 august 84.6 15.4 21.5

In lapte, mijlocie 10 august 66.9 33.1 47.3

In lapte, târzie 20 august 48.7 51.3 98.2

22

Galbenă timpurie 1 septembrie 36.7 63.3 107.3

Galbenă mijlocie 16 septembrie 27.9 77.1 138.4

Deplină 1 octombrie 17.0 83.0 176.5

Sursă: Mureşan, T., Şipoş, GH., Paulian, FI., Moga, I - Cultura porumbului, 1973

Compuşii cu azot, reprezentaţi în cea mai mare parte ( circa 95% din boabe) de substanţe proteice, formază în general cam 10-12% din substanţa uscată a bobului de porumb ajuns la coacere deplină. Proporţia acestor compuşi este însă cu mult mai ridicată în primele faze ale formării şi coacerii boabelor, cum se poate vedea urmărind variaţia conţinutului de azot total, azot proteic şi azot solubil în apă.

Ca şi la celelalte cereale, materia proteică propriu-zisă a bobului de porumb se poate fracţiona cu ajutorul dizolvanţilor şi al reactivilor în mai multe părţi, din care însă spre deosebire de grâu, se pare că ar lipsi fracţiunea albuminelor, proteinele bobului de porumb ar aparţine numai claselor globuline (fracţiune solubilă în soluţii neutre), prolamine (fracţiune solubilă în alcool) şi gluteine (fracţiune solubilă în acizi). Partea cea mai mare din materia proteică a bobului de porumb, circa 45%, o formează fracţiunea solubilă în alcool, anume zeina, urmată de fracţiunea numită gluteină, care reprezintă circa 35%, restul de 20% revenind globulinelor.

Proteina brută nu este uniform repartizată în toată masa bobului, embrionul este de două ori mai bogat decât endospermul, dar totuşi cea mai mare parte a lui se găseşte în această parte. Mai trebuie menţionat că nici proteina bruta aflată în endosperm nu este repartizată uniform pe tot cuprinsul lui, ci apare în proporţie mai mică în zona făinoasă, adică zona de mijloc. Nu numai proteina brută, dar şi cele trei clase de proteine propriu-zise amintite mai sus apar în proporţii diferite în diferite părţi ale bobului. Într-adevăr, deşi embrionului îi revine circa 20% din proteina totală brută, aici se acumulează circa 75% din globuline. Acestea nu apar decât în proporţii reduse în restul bobului unde în schimb predomină glutelinele şi mai ales zeina.

Lucrările referitoare la compoziţia proteinelor bobului de porumb au arătat că principala proteină a acestora, yeina, se caracterizează printr+un conţinut ridicat de acid glutamic şi leucină, dar este lipsit de glicocol şi lizină şi atât de săracă în triptofan, încât literatura mai veche consideră şi pe acesta ca absent dintre componentele zeinei. Conţinutul de cisteină este şi el foarte redus [9].

Hidraţii de carbon (glucidele) formează circa 80% din substanţa uscată a bobului de porumb ajuns la coacere deplină.alături de amidon, se mai găsesc cantităţi mici de zaharuri şi dextrine (în general circa 3% din total, pentozani circa 6% şi celuloză circa 3%). Diferiţi cercetători, dintre care Earle, Curtis şi Hubbart [10] au arătat că amidonul se găseşte aproape numai în endosperm. El formează aproape 85% din substanţa uscată a endospermului şi apare sub formă de granule cu înfăţişare şi formă diferită după cum provine din zona cornoasă mai compactă, sau din zona farinoasă, mai afânată a endospermului.

23

Dintre cele două forme structural diferite ale amidonului, amiloza ) cu strctura nereamificată) se găseşte în amidonul de porumb după Sparague [19] în proporţie de circa 28%, iar amilopectiona (cu moleculă ramificată) în proporţie de circa 72%. Alţi autori indică circa 21-23% amiloză şi 77-79% amilopectină, fapt explicabil prin dificultatea ce le întâmpină separarea celor două componente.

În ceea ce priveşte ceilalţi hidraţi de carbon, zahărul se găseşte în cea mai mare parte în embrion, care conţine circa 70% din cantitatea totală aflată în bob, iar cea mai mare parte a celulozei se găseşte în înveliş.

Lipidele sunt reprezentate în cea mai mare parte în bobul de porumb de trigliceride, precum şi de mici cantităţi de fosfatide şi sterine care împreună cu acizi graşi liberi şi cu alte componente solubile în dizolvanţii acestor substanţe formează aşa numita grăsime brută. Această proporţie a grăsimii brute creşte continuu în bob odată cu apropierea coacerii depline ridicându-se de obicei la cca. 4-5% din substanţa uscată a acestuia.

în bobul ajuns la coacerea deplină calitatea grăsimii brute definită prin densitate şi indicii de refracţie, de saponificare şi de iod este practic independentă de soi şi de regiunea de cultură pentru porumbul din ţara noastră.

Un interes practic deosebit prezintă grăsimea brută a embrionului de porumb, care după extracţie şi rafinare constituie uleiul de porumb. Acesta este alcătuit în medie din 93.9 % acizi graşi, 4.3 % rest de glicerină şi 1.8 % materii nesaponificabile. După unii autori acizii graşi din uleiul de embrioni de porumb ar fi următorii:

Acizii saturaţi solizi: Palmitic......................... 7.8%

Stearic.......................... 3.5%

Acrilic.......................... 0.4%

Acizi nesaturaţi lichizi: Oleic.......................... 46.3%

Linoleic.................... 41.8%

Acizii graşi liberi sunt principala cauză a reacţiei uşor acide pe care o au extractele apoase sau alcoolice ale făinii de porumb.

Componentele minerale care formează reziduul de incinerare al bobului de porumb ajuns la coacerea deplină nu reprezintă în medie decât cca 1.7 % din substanţa lui uscată. De aceea porumbul se poate caracteriza ca fiind mai sărac în aceste componente decât celelalte cereale (tabelul 3.3).

Conţinutul de minerale este cel mai ridicat la începutul formării bobului apoi scade cu cât se apropie de coacerea deplină. Cenuşa bobului de porumb este bogată în fosfor, potasiu şi magneziu. Se remarcă însă proporţia scăzută a calciului şi sodiului.

Tabelul 3.324

Compoziţia procentuală medie a bobului de porumb

Componente minerale K2O NazO CaO MgO Fe203 P2O5 S03 Si02 CI

Bob de porumb, % 29.78 1.10 2.17 15.52 0.76 45.61 0.78 2.09 0.91

Sursă: Sparague, G.F. - Corn and corn improvement, 1955

Pigmenţii şi vitaminele. Marea majoritate a soiurilor de porumb cultivate pe suprafeţe mai întinse au bobul de culoare galbenă până la portocalie. Această coloraţie se datorează unor pigmenţi din grupa carotenoidelor, care nu apar decât în cantităţi foarte reduse în porumbul cu bobul alb sau în bobul celorlalte cereale. Pigmentul aflat în proporţia cea mai ridicată este zeaxantina, însoţită întotdeauna de criptoxantină şi de (3-caroten. La unele soiuri s-au mai găsit şi mici cantităţi de a-caroten apoi un alt pigment carotenoidic neidentificat. Dintre aceşti pigmenţi un deosebit interes prezintă p-carotenul şi criptoxantina, apoi a-carotenul, deoarece sunt provitamine şi sub acţiunea carotinazei pot da naştere vitaminei A, fapt de mare însemnătate în legătură cu valoarea nutritivă a boabelor de porumb.

Dintre vitaminele liposolubile alături de provitamina A se mai găsesc în bobul de porumb şi, mai ales în embrion, provitamina E (tocoferolul) lipsind însă vitamina D.

Cât priveşte vitaminele hidrosolubile s-a putut stabili că în bobul de porumb ajuns la coacerea deplină se găsesc cantităţi variabile dar în general mici de diferite vitamine din grupul B (B1, B2, B6), vitamina PP, acid pantotenic şi acid folie. Nu se găseşte vitamina C.

O imagine mai completă asupra conţinutului de vitamine este dată de rezultatele unor cercetări din SUA publicate de Schneider [1] (tabelul 3.4).

Tabelul 3.4

Conţinutul de vitamine al boabelor de porumb cu umiditatea 15%

(valori medii)

Vitamina, După Ellis şi Madson După Schneider

mg/kg (1975) (1963)

Caroten 4,85 2,95

Tiamină 4,54 3,59

Niacină « 14,11 21,87

25

Riboflavină 1,32 1,257

Acid pantotenic 7,41 6,79

Acid folie - 0,104

Provitamina E 24,71 -

În timpul coacerii compoziţia chimică a bobului de porumb nu este aceeaşi, ea înregistrând diferite variaţii. Astfel, dintre componentele bobului de porumb, conţinutul de azot total, azot proteic şi azot solubil în apă înregistrează variaţii ce sunt redate în tabelul 3.5, alături valorile înregistrate de conţinutul de amidon, hidraţi de carbon solubili şi grăsime brută [2, 4, 9, 11, 13, 16, 19, 22].

CARACTERISTICI DE CALITATE

Cerealele supuse prelucrării trebuie să corespundă calitativ condiţiilor minime stabilita prin standarde.

Aprecierea calităţii cerealelor se face în funcţie de caracteristicile psiho-senzoriale şi de cele fizico-chimice. La rândul lor, caracteristicile fizico-chimice cuprind pe cele referitoare la proprietăţile ponderale, proprietăţile specifice tehnologiei de prelucrare şi proprietăţile specifice cerealelor panificabile.

26

Tabelul 3.5

Variaţia compoziţiei chimice a bobului de porumb în timpul coacerii

Faza de coacere

% în substanţă uscată Indicele de aciditate al grăsimii

Azot Substanţa uscată Amidon Glucide Grăsime brută

total proteic total proteic

în lapte, timpurie

3.90 2.92 2.27 1.13 36.23 18.79 3.07 109.9

în lapte, mijlocie

3.47 2.67 1.92 1.47 55.45 18.02 3.54 28.2

In lapte, târzie

2.85 1.89 1.59 1.32 52.93 12.07 3.71 20.6

Galbenă timpurie

2.60 2.38 1.51 1.28 63.71 8.40 4.19 10.7

Galbenă mijlocie

2.40 2.16 1.44 1.25 63.84 5.75 4.11 Ş-7

Deplină 2.05 1.91 0.46 0.33 67.97 2.40 4.87 8.9

Sursă: Săvescu, T. - Porumbul. Studiu Monografic, 1957

Caracteristici psihosenzoriale

• ASPECT - boabele ajunse la maturitate trebuie să fie sănătoase, aproximativ de aceeaşi mărime şi formă, să aibă un aspect lucios. Nu trebuie să fie necoapte, şiştave, arse, încolţite, atacate de dăunători sau boli, cu resturi organice sau minerale sau cu aspect mat.

• CULOAREA - la porumb culoarea este în funcţie de hibrid şi variază astfel: alb, galben, portocaliu, violet, roşu în diferite nuanţe. Modificarea culorii se poate produce din următoarele motive: umectare, încingere, alterare, mucegăire, uscare sau depozitare necorespunzătoare etc.

• MIROSUL - trebuie să fie caracteristic boabelor de porumb. Mirosul se poate determina pentru boabe întregi sau sparte.

Pentru boabe întregi:

- se freacă în palme aproximativ 100 g boabe, până se încălzesc şi apoi se inspiră mirosul degajat;

27

- se introduc 50-100 boabe într-un pahar Berzelius cu apă la temperatura de 60° C, se acoperă cu o sticlă de ceas timp de 4-5 minute şi, după decantare, se miros boabele rămase.

Pentru boabe sparte:

- acestea se macină printr-o râşniţă, timp de 15-20 secunde, se îndepărtează capacul şi se inspiră mirosul măcinişului;

- boabele de porumb nu trebuie să aibă: miros de încins, de mucegai, de alterat, de putrefacţie, de rânced; miros caracteristic infestării cu anumiţi dăunători (miros de insecticide, de buruieni, datorat contaminării cu ciuperci, de miere specific produselor infestate cu acarieni etc.).

• GUSTUL - este dulceag, specific porumbului. Nu se determină gustul la produsele alterate, mucegăite, atacate de dăunători sau care au urme de îngrăşăminte şi substanţe chimice.

• GRADUL DE INFESTARE - boabele de porumb recepţionate nu trebuie să conţină nici un fel de insecte. Pentru - depistarea dăunătorilor (gărgăriţe, acarieni etc.) se cern boabele şi se examinează cu lupa.

Caracteristici fizico – chimice

1. Caracteristici ponderale - aceste caracteristici, conform STAS 6123/1-1999, sunt: masa relativă, masa absolută, masa specifică şi masa hectolitică.

a) MASA RELATIVĂ (Mr) este o proprietate care se referă la mărimea boabelor, adică un conţinut ridicat de endosperm. O masă relativă mare indică boabe mari care dau mai multă făină, deci un randament în producţia de făină mai mare. Masa relativă, exprimată în grame, este masa a 1000 boabe pentru consum, la umiditatea conţinută în momentul determinării şi are la bază relaţia:

Mr=M-m.1000

n

în care: M - masa iniţială;

m - masa seminţelor sparte, a impurităţilor etc.;

n - numărul de seminţe întregi separate din masa M

b) MASA ABSOLUTĂ (Ma), exprimată în grame, este masa a 1000 boabe raportată la substanţa uscată:

28

M a = M r . 100-U 100

în care: Mr - masa relativă a 1000 de boabe, g;

U - umiditatea boabelor, %.

Cu cât Ma este mai mare, cu atât calitatea cerealelor este mai ridicată.

c) MASA SPECIFICĂ (Ms) reprezintă raportul dintre masa a 1000 boabe (exprimată în g) şi volumul acestora (exprimat în cm3):

Ms= M V

Masa specifică a cerealelor este influenţată de mai mulţi factori, cum ar fi: compoziţia chimică, gradul de maturitate, mărimea boabelor etc. Boabele de cereale cu un conţinut ridicat de amidon au masă specifică foarte mare, urmate de cele cu conţinut ridicat de substanţe proteice şi de cerealele cu conţinut ridicat de lipide, acestea având masa specifică cea mai scăzută.

d) MASA HECTOLITRICĂ (Mh) reprezintă masa exprimată în kg a unui volum de 0,1 m3

de boabe (conform STAS 6123/2-73). Această proprietate constituie parametrul principal de extracţie a făinii.

În tabelul 3.6 sunt prezentate caracteristicile ponderale ale principalelor specii de cereale.

Tabel 3.6

Caracteristicile ponderale ale principalelor cereale

Specia de cereale

Masa absolută (Ma), g

Masa relativă (Mr), g

Masa specifică (Ms), g/cm3

Grâu 30-35 28-40 1,2-1,5

Mei 1,6-2,8 1,8-3,1 0,8-1,2

Porumb 110-320 130-380 1,3-1,4

Orez 26-35 30—40 1,1-1,2

Orz 29-37 38—42 1,3-1,4

29

Ovăz 21-24 23-27 1,1-1,2

Secară 24-26 28-30 1,2-1,5

Sursă: Pîrvulescu, L. - Merceologie agroalimentară. Produse de origine vegetală, 2003.

Aceste caracteristici sunt importante în stabilirea capacităţii de depozitare a cerealelor, a parametrilor de extracţie a făinii şi în stabilirea preţului de vânzare.

2. Caracteristici tehnologice de prelucrare (caracteristici de măcinare)'. dimensiunile boabelor (diametru, lungime, lăţime), uniformitatea şi mărimea boabelor, conţinutul de corpuri străine, umiditatea cerealelor şi conţinutul în substanţe minerale. Primele trei caracteristici sunt importante pentru stabilirea parametrilor de lucru a utilajelor (în procesul de măcinare) şi pentru separarea corpurilor străine din masa de cereale.

• UMIDITATEA (U) , exprimată în %, reprezintă cantitatea de apă conţinută în masa de boabe faţă de o valoare maxim posibilă. în funcţie de valoarea umidităţii se pot modifica anumite caracteristici, ca de exemplu scăderea masei specifice odată cu creşterea umidităţii (SR ISO 711-1999).

O umiditate mare a boabelor indică o măcinare greoaie, cu un consum ridicat de energie electrică, şi în acelaşi timp induce procese de mucegăire şi fermentaţie în timpul păstrării.

• CONŢINUTUL DE SUBSTANŢE MINERALE reprezintă gradul de separare a învelişurilor de endosperm, fiind important în stabilirea calităţii făinii.

3. Caracteristici specifice cerealelor panificabile : sticlozitatea şi conţinutul de gluten.

STICLOZITATEA (STAS 6283/2-84), exprimată în %, reprezintă o anumită consistenţă a boabelor ce se manifestă prin aspectul lor transparent şi secţiunea bobului cu un aspect sidefiu şi luciu sticlos. Boabele lipsite de sticlozitate apar opace, iar secţiunea lor este mată cu aspect alb-făinos.

Sticlozitatea se exprimă prin indicele de sticlozitate, iar secţiunea boabelor se realizează cu ajutorul farinotomului1 .

S, % = n + 0,75 • n1 + 0,50 • n2 + 0,25 • n3

în care:

n - numărul de boabe complet sticloase;

r\i - numărul de boabe pe trei sferturi sticloase;

n2 - numărul de boabe pe jumătate sticloase;

30

n3 - numărul de boabe pe sfert sticloase.

Boabele secţionate pot avea endospermul sticlos (transparent), parţial sticlos, făinos (mat) şi în funcţie de aceasta se împart în boabe cu sticlozitate mare (70%), boabe cu sticlozitate medie (40-70%) şi boabe cu sticlozitate mică (cca. 40%) [2, 9, 10, 18].

3.2. Valoarea nutritivă şi alimentară a porumbului

În general mai sărace în materii proteice şi minerale decât boabele celorlalte cereale, dar mai bogate decât ele în materii grase şi în substanţe extractive neazotate, boabele de porumb ajunse la coacerea deplină au un conţinut ridicat de componente cu valoare nutritivă, mai ales energetică. Din acest punct de vedere porumbul este mai bine situat decât celelalte cereale.

Valoarea energetică a porumbului, raportată la un conţinut de umiditate de 15 %, este de 355 kcal la 100 g, faţă de 352 pentru făina de grâu (extracţie cca. 75%), 348 pentru făina de secară (extracţie cca. 70 %) şi 346 pentru orezul decorticat.

Digestibilitatea porumbului, apreciată din punct de vedere energetic, este şi ea foarte bună. Astfel, pierderile de calorii datorate digestiei incomplete se ridică în cazul porumbului la numai 8,28 %, în medie. Din cele 355 kcal prezente în 100 g porumb, organismul uman foloseşte efectiv 325 kcal, ceea ce este încă mult faţă de celelalte produse alimentare amintite, la care valorile scad, din aceeaşi cauză, la 303 kcal/100g pentru făina de grâu, 308 pentru cea de secară şi 312-337 pentru orez.

Aliment valoros prin aportul însemnat de energie, datorat conţinutului ridicat de amidon şi materii grase, boabele de porumb au însă, pe de altă parte, unele neajunsuri din punct de vedere biologic. Cauzele acestora sunt mai multe: mai întâi compoziţia, proteinelor bobului, apoi cantitatea prea redusă în care apar unele vitamine, dar şi conţinutul insuficient de materii minerale, mai ales de calciu.

Proteinele bobului de porumb, considerate în bloc, sunt în general foarte sărace în mai mulţi aminoacizi de mare însemnătate pentru organismul uman. Mai ridicată este calitatea biologică a proteinelor embrionului. Cauza este compoziţia lor diferită, îndeosebi faptul că în embrion se găsesc acumulate 70 % din globulinele întregului bob, totuşi acestea nu ajung să îmbunătăţească îndeajuns valoarea nutritivă a materiei proteice totale a bobului.

Raportul dintre diferitele componente minerale ale bobului de porumb nu este cel mai potrivit pentru o bună nutriţie. Bogat în fosfor, potasiu şi magneziu, ca şi celelalte cereale, de asemenea relativ bogat în fier, porumbul este în schimb sărac în calciu.

Cât priveşte vitaminele, se poate spune despre bobul de porumb că reprezintă o importantă sursă de vitamine B1 B6 şi E şi de vitamina A. Bobul de porumb nu poate fi socotit decât ca o sursă secundară de riboflavină şi acid nicotinic. De asemenea, trebuie

31

amintit faptul că din bobul de porumb lipsesc vitaminele C şi D, care de altfel nu se găsesc nici în bobul altor cereale.

Ca hrană, porumbul se foloseşte în numeroase feluri, nu numai bobul ajuns la coacerea deplină, ci şi cel încă necopt, dar şi ştiulete întreg abia format.

Ştiuleţii de porumb - când sunt mici şi fragezi, ei se folosesc întregi, curăţaţi de pănuşi, la prepararea murăturilor (în amestec cu conopidă, morcovi, fasole păstăi etc.).

Boabele de porumb în faze timpurii de coacere, îndeosebi în faza de lapte şi lapte ceară, sunt folosite ca aliment, fie proaspete, fie păstrate în stare uscată sau congelată, ori sub formă de conserve. Pentru conserve, deosebit de preţuit este porumbul zaharat, mai dulce decât cel obişnuit. Cea mai răspândită formă de consum este fierberea sau coacerea la jăratec, după curăţarea prealabilă de pănuşi.

Boabele de porumb ajunse la coacerea deplină ocupă în hrana omului un loc mult mai însemnat şi constituie în unele părţi ale globului, baza regimului alimentar al unor pături largi ale populaţiei. Boabele de porumb se consumă şi întregi, după înmuierea în apă şi fierberea cu apă sau lapte. Foarte răspândită este şi pregătirea lor prin încălzirea puternică, datorită căreia ele crapă şi se umflă, sunt floricelele sau cocoşeii, care adeseori de consumă aglomerate în bulgări, folosind ca adeziv un sirop de zahăr sau glucoză.

Tot cu ajutorul căldurii se fabrică din boabele de porumb un înlocuitor de cafea. Pentru aceasta se prăjesc boabele în prealabil înmuiate în apă sau chiar puţin încolţite.

Un loc larg revine produselor obţinute prin mărunţirea porumbului. Acestea pot avea caractere foarte diferite, în funcţie de utilajul folosit şi de modul de prelucrare, după cum diversele părţi ale bobului rămân mai departe împreună sau sunt mai mult sau mai puţin separate unele de altele. Poate fi vorba de o separare numai a componentelor anatomice ale boabelor (embrion, endosperm, înveliş) sau de o separare a componentelor chimice (amidon, materii proteice, materii grase).

Produsele de măcinare a porumbului. Produsul obţinut în urma măcinării directe, cunoscut sub denumirile de mălai, făină de porumb, făină de păpuşoi, făină de cucuruz, cuprinde toate componentele bobului şi reprezintă forma sub care porumbul se foloseşte cel mai mult ca materie alimentară pentru om. în urma operaţiei de cernere se obţine un produs lipsit de tărâţe, cât şi de făina fină rezultată din mărunţirea înaintată a părţii făinoase a endospermului, acest produs fiind o făină grişată [2, 16,21,25].

Tabelul 3.6.

Compoziţia medie a făinii de porumb (mălaiului)

Produsul Umiditate,

%

% în substanţa uscată

Proteină brută Grăsime brută Glucide Cenuşă

32

Mălai 14.48 10.18 4.86 83.61 1.354

Sursă: Vasiliu, F. - Controlul modern al calităţii produselor, 1985

3.3. Depozitarea porumbului

Păstrarea porumbului de la recoltare şi până la întrebuinţare este de mare importanţă, pentru că de felul în care va fi păstrat producţia, depinde atât calitatea ei, cât şi pierderile cantitative suferite în acest timp.

Boabele de cereale desprinse de planta maternă, îşi continuă procesul de respiraţie (principiul biologic de hemibioză - bioză parţială). Acest considerent presupune, astfel, o condiţionare prealabilă prin purificare şi uscare (până la un conţinut de apă de minim 14%) a boabelor în vederea depozitării.

în ceea ce priveşte condiţiile şi rezistenţa Ia păstrare, porumbul se deosebeşte mult de celelalte cereale. El se dezvoltă şi se recoltează în condiţii de vegetaţie deosebite, compoziţia chimică a bobului este diferită şi ca urmare pregătirea pentru păstrare, depozitare etc., va fi diferită.

Umezirea ştiuleţilor de porumb, datorită ploilor în preajma recoltării, precum şi afluxului de apă din tulpină, face ca procentul de apă din ştiuleţii recoltaţi să fie destul de ridicaţi. Variaţia umidităţii depinde în cea mai mare măsură de gradul de coacere al porumbului.

Păstrarea porumbului mai este influenţată şi de gradul de atac al boabelor sau bazei ştiuleţillor de către diferite ciuperci parazite.

Temperatura împreună cu umiditatea condiţionează diferite procese chimice în bob care înrăutăţesc calitatea lui, dacă valoarea acestor doi factori trece de o anumită limită.

Influenţa umidităţii şi temperaturii asupra vitalităţii şi calităţii boabelor de porumb pus la păstrare mai este în legătură şi cu urtmătorii factori:

• Raportul dintre boabe şi ciocălăi - compoziţia şi însuşirile fizico- chimice ale boabelor împreună cu caracteristicile ciocălăilor exercită influenţe deosebite asupra proceselor ce se petrec în porumb pe perioada depozitării.

• Raportul dintre embrion şi restul bobului - toate procesele biologice din sămânţă se petrec în embrion, acesta fiind mai mare decât cel al celorlalte cereale şi imprimând bobului anumite proprietăţi higroscopice, mai intense decât la grâu, orz sau ovăz.

• Spaţiile libere dintre ştiuleţi sau dintre boabe - aceste spaţii ajută la circulaţia aerului, transmit căldura şi totodată prin ele circulă vaporii de apă. Raportul dintre volumul spaţiilor goale dintre ştiuleţi sau boabe şi volumul total al masei indică porozitatea grămezii respective de ştiuleţi sau boabe.

33

• Circulaţia vaporilor de apă prin grămada de porumb - datorită scăderii de termperatură, vaporii ce există în interiorul grămezii de ştiuleţi sau de boabe se condensează pe boabele mai reci, creând porţiuni cu umiditatea mai ridicată.

• Raportul dintre temperatura aerului exterior şi a porumbului depozitat - în interiorul grămezii căldura se transmite atât prin deplasarea aerului dintre spaţiile libere, cât şi prin contactul direct al boabelor cu aerul exterior. Porozitatea grămezii influenţează astfel schimbul de căldură dintre aerul exterior şi cel din masa grămezii.

Păstrarea se realizează în hambare, magazii, silozuri, climatizate şi prevăzute cu instrumente de măsură a parametrilor aerului (termometre, umidometre etc.). Umiditatea relativă a aerului în spaţiul de depozitare trebuie să fie minimă (65-75 %), iar temperatura coborâtă pentru a frâna procesele biochimice nedorite [3, 10, 16, 19],

34

Capitolul 4

ANALIZA CALITĂTII UNOR HIBRIZI DE PORUMB

4.1Noţiuni introductive în calimetrie

4.1.1. Principii metodologice

Evaluarea calităţii, conform ISO 8402, este examinarea sistematică a măsurii în care o entitate (produs sau serviciu) este capabilă să satisfacă condiţiile specificate, adică nevoile transpuse într-un ansamblu de caracteristici exprimate cantitativ (numeric) sau calitativ (atributiv sau noţional). Rezultatul evaluării calităţii se exprimă, de cele mai multe ori, prin indicatori specifici determinaţi prin metode statistico-matematice.

Criteriul de bază pentru aprecierea nivelului calităţii se ia gradul de satisfacere al nevoii beneficiarilor. Se urmăreşte, deci, evaluarea gradului de utilitate al produsului printr-o apreciere comparativă faţă de nevoia exprimată de consumatori, prin intermediul cerinţelor de calitate formulate în testele de piaţă. în practică această evaluare se face prin compararea nivelului real al caracteristicilor produsului, cu nivelul lor optim, cu cel prescris, sau cu un produs etalon al unei firme renumite sau concurente.

Calitatea (Q) este considerată o funcţie a principalelor caracteristici (x. y, .... z), privite în corespondenţă cu cerinţele şi nevoile consumatorilor: •

Q = F(x, y, ... z) (4.1)

Principiul de bază al calimetriei este ponderarea caracteristicilor după aportul lor la stabilirea calităţii produselor, la un moment dat. Deci, calitatea (Q) este dată de suma produsului dintre indicii (Kj) şi ponderile caracteristicilor (Pj), după relaţia:

nQ=∑Kj .Pj

J=1

Pentru estimarea calităţii după această formulă este necesar să se aplice următoarele principii:

35

• Clasificarea şi ierarhizarea caracteristicilor trebuie să se facă după importanţa lor, în funcţie de care se acordă ponderi.

• Suma ponderilor să fie constantă.

• Convertirea parametrilor cifrici (numerici) şi noţionali (atributivi) într- o singură scară generală pentru toate produsele luate în studiu [23, 24].

4.1.2. Sistemul de indicatori ai calităţii produselor

Datorită caracterului complex al calităţii produselor, în practică se utilizează un sistem agregat de indicatori care măsoară nivelul fiecărei caracteristici în parte sau a grupelor de caracteristici, precum şi al produsului, ca sinteză a acestora. Indicatorul complex (sintetic) al calităţii, reflectă aportul caracteristicilor, ponderată după importanţă, exprimate fie cantitativ (numeric), fie atributiv (noţional). Deci, indicatorul calităţii produsului reprezintă expresia cantitativă a caracteristicilor acestuia, stabilite în raport de condiţiile de creare, utilizare sau consum.

Sistemul de indicatori ai calităţii produselor reprezintă o componentă principală în cadrul managementului întreprinderii prin intermediul căruia se iau decizii privind strategia calităţii în raport cu fluctuaţiile pieţei.

Sistematizarea indicatorilor calităţii produselor permite aşezarea lor în formă piramidală, pe trei trepte. La baza piramidei sunt valorile caracteristicilor (treapta 1), apoi indicatorii grupelor, iar în vârf este indicatorul complex (sintetic) al calităţii, care exprimă gradul de utilitate, de corespondenţă cu nevoia pentru care a fost creat [23, 24, 26].

4.2. Metoda indicatorului sintetic (complex) integral al calităţii

În acest indicator, care se află pe ultima treaptă a piramidei, se regăsesc toate valorile principalelor caracteristici ale produsului, ponderate după importanţa lor în stabilirea calităţii. Indicatorul complex are 3 variante:

A. Calcularea indicatorului complex al calităţii ca sumă a produselor dintre indicatorii grupelor de caracteristici şi ponderile aferente acestora, astfel:

Icq = It • P1 + Ie • P2 + Ips • P3 + Iee • P4 + I f •P 5 ( 4 3 )

unde: lcq - indicatorul complex al calităţii;

lt - indicatorul caracteristicilor tehnice;36

le - indicatorul caracteristicilor economice;

lps- indicatorul caracteristicilor psihosenzoriale;

lee - indicatorul caracteristicilor ergonomice-ecologice;

If - indicatorul caracteristicilor funcţionale;

pi...p5 - ponderile relative ale indicatorilor, suma lor fiind egală cu 1. ,

Mărimea indicatorilor din fiecare grupă de caracteristici variază între 0,1 şi 1,0.

Indicatorul complex al calităţii (lcq) poate lua valori subunitare (produsul analizat este inferior celui de referinţă), sau supraunitare (când produsul este superior celui de referinţă) [19],

Calcularea indicatorului de calitate pe grupe de caracteristici se face prin raportarea la un produs de referinţă (etalon, de bază), astfel:

n m

Icq=∑ Xai . pi sau Icq=∑ xai . pji

i=1 Xri

j=1 Xri

în care:

lcq - valoarea indicatorului calităţii pe grupe de caracteristici;

Xa - valoarea caracteristicilor produsului analizat;

Xr - valoarea caracteristicilor produsului de referinţă;

Pj - ponderea grupei de caracteristici, ∑ pj = 1

în cazul în care valoarea grupei de caracteristici analizate este în relaţie invers proporţională cu calitatea, se foloseşte raportul invers, varianta a 2-a a formulei.

B. Formula indicatorului complex al calităţii, în care se iau în calcul numai valorile caracteristicilor de calitate, este următoarea:

n m

Icq = ∑ Xai . pi + ∑ Xrj . pj i=1 Xri j=1 Xaj

în care:

37

- Pi şi Pj sunt coeficienţi de ponderare ai caracteristicilor direct proporţionale cu calitatea (pi), respectiv invers proporţionale cu calitatea (pj). Suma ponderilor este egală cu 1.

C. În cazul în care se iau în calcul şi costul de producţie sau preţul de vânzare, formula se completează şi se numeşte indicatorul complex (sintetic) al calităţii şi eficienţei economice sau indicatorul raportului calitate/preţ (lcqp).

n m

Icq = pa﴾∑ Xai . pi + ∑ Xrj . pj﴿ pr i=1 Xri j=1 Xaj

în care:

pa şi pr - preţul (sau costul) produsului analizat, respectiv de referinţă;

xa¡ şi xrj - caracteristicile de calitate ale produsului de analizat, respectiv

de referinţă, când mărimea lor creşte proporţional cu calitatea;

x ij şi xaj - caracteristicile de calitate ale produsului de referinţă, respectiv de analizat, când mărimea lor creşte invers proporţional cu calitatea;

pi şi p'j - ponderile caracteristicilor de calitate.

Metodologia de aplicare a indicatorului complex (sintetic) integral al calităţii cuprinde următoarele etape:

• alegerea produselor oferite pe piaţă de mai multe firme concurente (5 până la 7), dar care se află în aceeaşi grupă sau subgrupă, în funcţie de destinaţie şi o caracteristică comună;

• selecţionarea principalelor caracteristici de calitate din toate grupele de caracteristici specifice produsului, extrase din standarde, prospecte, norme tehnice, buletine de analiză;

• clasificarea caracteristicilor după natura serviciului oferit clientului şi după specificul produsului în: tehnico-funcţionale, economice, psihosenzoriale, ergonomice şi ecologice;

• gruparea caracteristicilor selecţionate, în funcţie de importanţa lor în stabilirea calităţii din punctul de vedere al utilizatorului şi anume: critice, principale, secundare, minore;

• convertirea caracteristicilor atributive (caracteristicile psihosenzoriale) în puncte pe o scară a punctelor de calitate (ex. scara 0 - 1);

• acordarea ponderii caracteristicilor, folosindu-se în acest scop metoda expertizei;

38

• centralizarea datelor într-un tabel;

• calculul indicatorului complex (sintetic) al calităţii;

• ierarhizarea produselor în ordinea descrecătoare a valorilor indicatorului complex obţinute prin aplicarea formulei de calcul.

Metoda expertizei de acordare a ponderilor caracteristicilor de calitate constă în acordarea de note de la 1 la 10 de către fiecare specialist (expert), iar rezultatele se trec într-un tabel. Cheia verificării calculelor ulterioare este ca suma ponderilor să fie egală cu 1.

Avantajele metodei indicatorului complex (sintetic) integral al calităţii sunt:

- are o sferă largă de utilizare pentru analiza comparativă a mai multor produse sau servicii din aceeaşi grupă sau subgrupă, având drept referenţial un produs, sau serviciu considerat etalon;

- permite compararea produselor a căror caracteristici de calitate sunt exprimate numeric sau atributiv (cazul caracteristicilor psihosenzoriale) [23, 24].

4.3. Analiza comparativă a calităţii hibrizilor de porumb

Analiza comparativă a calităţii constă în aplicarea unor metodologii adecvate ce presupun compararea a două sau mai multe mărfuri, pe baza caracteristicilor lor reprezentative.

Analiza comparativă a calităţii mărfurilor facilitează cunoaşterea reală a ofertei de produse/servicii, necesitate stringentă pentru toţi factorii care acţionează în medii economice concurenţiale, dominate de informaţii multiple, incerte şi chiar contradictorii în domeniul calităţii. •

Printre mulţi alţi beneficiari nemijlociţi ai analizei comparative a calităţii, se numără şi consumatorii, în calitatea lor de purtători ai cererii, care constituie categoria cea mai numeroasă şi cea mai îndreptăţită să beneficieze de obiectivitatea şi pertinenţa rezultatelor analizei comparative a calităţii mărfurilor şi serviciilor. Aceştia sunt supuşi permanent unei publicităţi persuasive şi nu totdeauna corecte în privinţa calităţii produselor şi serviciilor, fapt care conduce, la manifestarea unui comportament de cumpărare nejudicios [24],

Lucrarea de faţă realizează o analiză comparativă a calităţii unor hibrizi de porumb, atât în varianta cu soiuri ale aceleaşi firme producătoare (Pioneer) cât şi în varianta cu hibrizi de porumb cu firme producătoare diferite, folosind în acest scop metoda clasică de analiză a calităţii şi metoda indicatorului complex (sintetic) integral al calităţii. Centralizarea datelor şi a rezultatelor obţinute este redată tabelar şi cu ajutorul graficelor [26, 29, 30].

39

În prima variantă, s-au ales următoarele variante de hibrizi de porumb:

PR36R10 – produs de referinta PR37N01 PR37M34 Florencia PR35F38

În cea de-a doua variantă, variantele de hibrizi sunt următoarele:

PR35P12 (Pioneer) – produs de referinta KWS 1393 (KWS) DKC 4964 (Monsanto) Pako (Syngenta)

Caracteristicile de calitate selecţionate pentru hibrizii de porumb studiaţi sunt următoarele, iar valorile sunt prezentate în tabelul 4.1A pentru prima variantă şi 4.1B pentru cea de-a doua variantă.

Varianta A

Continut de proteina Continut de amidon Continut de grasime Sticlozitate Grad de infestare Aspectul boabelor

Varianta B

Culoare Continut de amidon MMB MH Grad de infestare Aspectul boabelor Productivitate

Varianta A

Se considera a fi critice urmatoarele caracteristici:

Continut de amidon Continut de proteina

Se considera ca fiinde principale caracteristicile:

40

Continut de grasimi Grad de infestare

Ca secundara este considerate urmatoarea caracteristica:

Aspectul boabelor

Se considera a fi minora caracteristica:

Sticlozitate

Varianta B

Se considera a fi critice urmatoarele caracteristici:

Continut de amidon Productivitate

Se considera ca fiinde principale caracteristicile:

MMB Grad de infestare

Ca secundara este considerate urmatoarea caracteristica:

Aspectul boabelor MH

Se considera a fi minora caracteristica:

Culoare

41

Caracteristici de calitate selectionate

Tabelul 4.1A

Varianta de hibrid

Caracteristici de calitate selectionateGrad de infestare

Aspectul boabelor

Sticlozitate Continut de amidon

Continut de proteina

Continut de grasimi

PR36R10 Mic Lucios Sticlos 69.9 11.9 3.3PR37N01 Mic Neted Sticlos 70.6 10.9 3.6PR37M34 Mediu Neted Usor sticlos 70.2 11.9 3.1Florencia Mediu Lucios Usor sticlos 70 11.8 3.5PR35F38 Foarte

micNeted Mat 71.6 9.7 3.8

Varianta de hibrid

Caracteristici de calitate selectionateGrad de infestare

Aspectul boabelor

Culoare Continut de amidon

%

MMB(g)

MH(kg)

P medie(t/ha)

PR35P12 Mic Lucios Galbena 81.1 337 74.1 14.3KWS 1393

Mic Neted Galben-portocaliu

76.8 285 70.9 11

DKC 4964

Mediu Lucios Galben 71.3 310 68.4 11.9

Pako-Syngenta

Mic Lucios Galben-portocaliu

75.9 334 73.5 10.2

Tabelul 4.1B

Pentru a puncta caracteristicile attributive, am recurs la scara de punctaj 0-1 impartita astfel:

1 – foarte bun 0.66 – bun 0.33 – satisfacator 0 – nesatisfacator

Tabelul 4.2A

Caracteristici Grad de infestare Aspectul boabelor Sticlozitate42

atributivePR36R10 0.66 1 1PR37N01 0.66 0.66 1PR37M34 0.33 0.66 0.66Florencia 0.33 1 0.66PR35F38 1 0.66 0.33

Tabelul 4.2B

Caracteristiciatributive

Grad de infestare Aspectul boabelor Culoare

PR35P12 1 1 1KWS 1393 1 0.66 0.66DKC 4964 0.66 1 1Pako-Syngenta 1 1 0.66

Următoarea etapă e reprezentată de cea în care se vor acorda note de la 1-10 in vederea calcularii ponderilor.

Tabelul 4.3A

Caracteristicide calitate

Punctaj acordat S I P= SI TI II III IV V

Continut de amidon

8 10 10 9 10 47 0.2165

Continut de proteina

9 9 8 10 7 43 0.1981

Continut de grasimi

6 4 7 8 2 27 0.1244

Grad de infestare

10 8 9 6 5 38 0.1751

Aspectul boabelor

3 7 4 7 9 30 0.1382

Sticlozitate 7 6 6 5 8 32 0.1474Total 217 0.9997

Tabelul 4.3B43

Caracteristicide calitate

Punctaj acordat S I P= SI TI II III IV V

Continut de amidon

8 10 9 9 10 46 0.1924

Productivitate 9 9 8 8 7 41 0.1715MMB 6 4 7 10 9 36 0.1506

Grad de infestare

10 8 10 6 5 39 0.1631

Aspect boabe 5 7 4 7 4 27 0.1129MH 7 6 5 5 8 31 0.1297

Culoare 3 5 3 2 6 19 0.0794Total 239 0.9996

După aceasta, urmnează etapa în care datele sunt centralizate într-un tabel, dupa cum urmează:

Tabelul 4.4A

Nr. Crt.

Produsul Caracteristici de calitateContinut

de amidon

Continut de

proteina

Continut de

grasimi

Grad de infestare

Aspectul boabelor

Sticlozitate

1 PR36R10 69.9 11.9 3.3 0.66 1 12 PR37N01 70.6 10.9 3.6 0.66 0.66 13 PR37M34 70.2 11.9 3.1 0.33 0.66 0.664 Florencia 70 11.8 3.5 0.33 1 0.665 PR35F38 71.6 9.7 3.8 1 0.66 0.33

Pondere 0.2165 0.1981 0.1244 0.1751 0.1382 0.1474

Tabelul 4.4B

Nr. Crt.

Produsul Caracteristici de calitateContinut

de amidon

Productivitate MMB Grad de infestare

Aspectul boabelor

MH Culoare

1 PR35P12 81.1 14.3 337 1 1 74.1 12 KWS

139376.8 11 285 1 0.66 70.9 0.66

3 DKC 4964

71.3 11.9 310 0.66 1 68.4 1

4 Pako-Syngenta

75.9 10.2 334 1 1 73.5 0.66

Pondere 0.1924 0.1715 0.1506 0.1631 0.1129 0.1297 0.0794

44

Calculul ICQ, se face având în vedere că produsul de referinţă, atât pentru variant A cât şi pentru variant B are o valoare egală cu unu (punctaj maxim):

Varianta A

ICQ 1 = 1

ICQ 2= 70.6 * 0.2165 + 10.9 * 0.1981 + 3.6 * 0.1244 + 0.66 * 0.1751 + 0.66 * 0.1382 + 1 * 0.1474 =0.9494 69.9 11.9 3.3 0.66 1 1

ICQ 3=70.2 * 0.2165 + 11.9 * 0.1981 + 3.1 * 0.1244 + 0.33 * 0.1751 + 0.66 * 0.1382 + 0.66 * 0.1474 =0.8082 69.9 11.9 3.3 0.66 1 1

ICQ 4=70 * 0.2165 + 11.8 * 0.1981 + 3.5 * 0.1244 + 0.33 * 0.1751 + 1 * 0.1382 + 0.66 * 0.1474 =0.8680 69.9 11.9 3.3 0.66 1 1ICQ 5=71.6 * 0.2165 + 9.7 * 0.1981 + 3.8 * 0.1244 + 1 * 0.1751 + 0.66 * 0.1382 + 0.33 * 0.1474 =0.9324 69.9 11.9 3.3 0.66 1 1

Varianta B

ICQ 1 = 1

ICQ 2= 76.8 * 0.1924 + 11 * 0.1715 + 285 * 0.1506 + 1 * 0.1631 + 0.66 * 0.1129 + 70.9 * 0.1297 + 0.66 *

81.1 14.3 337 1 1 74.1 1 * 0.0794 = 0.8553

ICQ 3= 71.3 * 0.1924 + 11.9 * 0.1715 + 310 * 0.1506 + 0.66 * 0.1631 + 1 * 0.1129 + 68.4 * 0.1297 + 1 *

81.1 14.3 337 1 1 74.1 1 * 0.0794 = 0.8699

ICQ 4= 75.9 * 0.1924 + 10.2 * 0.1715 + 334 * 0.1506 + 1 * 0.1631 + 1 * 0.1129 + 73.5 * 0.1297 + 0.66 *

81.1 14.3 337 1 1 74.1 1 * 0.0794 = 0.9085

Astfel obţinute valorile pentru fiecare produs analizat, se poate trece la ierarhizarea grafica a acestora, dupa cum sunt redate în figurile 4.1A şi 4.1B:

45

Figura 4.1A: Ierarhizarea hibrizilor de porumb marca Pioneer

Figura 4.1B: Ierarhizarea hibrizilor cu producători diferiţi

În vederea aplicării metodei clasice de analiză se vor clasifica caracteristicile de calitate selecţionate după modul de exprimare şi anume, caracteristici exprimate numeric (cifric) şi noţional (atributiv) atât pentru varianta hibrizilor marca Pioneer cât şi a celei cu hibrizi cu firme producătoare diferite:

Varianta A

Caracteristici de calitate numerice:

46

Continut de proteina Continut de amidon Continut de grasime

Caracteristici de calitate attributive:

Sticlozitate Grad de infestare Aspectul boabelor

Varianta B

Caracteristici de calitate numerice:

Continut de amidon MMB MH Productivitate

Caracteristici de calitate attributive:

Culoare Grad de infestare Aspectul boabelor

Pentru cuantificarea datelor se apelează la un sistem de punctaj între 0 şi 10 (tabelul 4.5A şi 4.5B).

Varianta de 47ybrid

Caracteristici de calitate selectionate

TotalCaracteristici atributive Caracteristici numerice

Grad de infestare

Aspectul boabelor

Sticlozitate Continut de

amidon

Continut de

proteina

Continut de

grasimiPR36R10 9 10 10 8 10 8 55PR37N01 9 10 10 9 9 9 56PR37M34 9 7 8 9 10 8 51Florencia 7 10 9 8 10 9 53PR35F38 7 7 7 10 7 10 48

Tabelul 4.5A

Varianta Caracteristici de calitate selectionate

47

de hibridTotal

Caracteristici atributive Caracteristici numericeGrad de infestare

Aspectul boabelor

Culoare Continut de

amidon

MMB MH P

PR35P12 10 10 10 10 10 7 8 65KWS 1393

10 9 7 9 7 9 6 57

DKC 4964

8 10 9 7 8 8 9 59

Pako-Syngenta

10 9 8 8 9 10 9 63

Tabelul 4.5B

Centralizarea totalului de puncte ale caracteristicilor intr-un tabel este prezentată în tabelele 4.6A şi 4.6B:

Tabelul 4.6AVarianta de produs Punctajul caract.

atributivePunctajul caract.

numericeTotal punctaj

PR36R10 29 26 55PR37N01 29 27 56PR37M34 24 27 51Florencia 26 27 53PR35F38 21 27 48

Tabelul 4.6B

Varianta de produs Punctajul caract. atributive

Punctajul caract. numerice

Total punctaj

PR35P12 30 35 65KWS 1393 26 31 57DKC 4964 27 32 59Pako-Syngenta 27 36 63

Ultimele etape sunt reprezentate de expunerile grafice a diferentei dintre punctajul total şi puncatjul caracteristicilor atributive dar şi al totalulul raportat la punctajul caracteristicilor numerice, precum se evidenţiază în figurile 4.2A şi B şi figurile 4.3A şi B.

48

Figura 4.2A: Diferenţa dintre totalul punctajului şi punctajul caracteristicilor atributive

Figura 4.2B: Diferenţa dintre totalul punctajului şi punctajul caracteristicilor numerice

49

Figura 4.3A: Diferenţa dintre total şi punctajul caracteristicilor atributive

Figura 4.3B: Diferenţa dintre total şi punctajul caracteristicilor numerice

Ca şi punct final ar fi ierarhizarea rezultatelor celor două analize calimetrice atât pentru varianta hibrizilor marca Pioneer cât şi pentru varianta hibrizilor de provenienţă diferită, aşa cum este redat în tabelele 4.7A şi 4.7B:

50

Tabelul 4.7A

Varianta de hibrid

Metoda indicatorului sintetic integral

Metoda clasica de analiza

Punctaj Rang Punctaj Rang

PR36R10 1 I 55 II

PR37N01 0.9494 II 56 I

PR35F38 0.9324 III 48 V

Florencia 0.868 IV 53 III

PR37M34 0.8082 V 51 IV

Tabelul 4.7B

Varianta de hibrid

Metoda indicatorului sintetic integral

Metoda clasica de analiza

Punctaj Rang Punctaj Rang

PR35P12 1 I 65 I

PAKO 0.9085 II 63 II

DKC4964 0.8699 III 59 III

KWS1393 0.8553 IV 57 IV

Analizând rezultatele obţinute prin metodele calimetriei utilizate, se observă obţinerea unor rezultate uşor diferite în ierarhizarea variantelor de produs alese în cele două metode ale calimetriei aplicate.

Se demonstrează astfel, acurateţea acestor metode în cazul produselor alimentare.

51

Capitolul 5

CONCLUZII FINALE

În urma caracterizării merceologice a porumbului, materie primă şi din analiza rezultatelor obţinute prin metodele calimetriei utilizate, se pot contura următoarele concluzii.

1. Se identifică acele caracteristici de calitate care sunt importante pentru consumator, producătorul acţionând asupra acestora, pentru a satisface şi chiar depăşi aşteptările clienţilor săi.

2. Metoda indicatorului complex (sintetic) integral al calităţii are o sferă largă de utilizare pentru analiza comparativă a mai multor produse din aceeaşi grupă sau subgrupă, având drept referenţial un produs considerat etalon.

3. Se evidenţiază gradul mare de aplicabilitate a metodei indicatorului complex (sintetic) integral al calităţii în cazul produselor alimentare, materie primă, la care primează valorile caracteristicilor de calitate exprimate numeric în vederea prelucrării ulterioare.

4. Prin aplicarea metodei clasice de analiză a calităii se poate observa rapid dacă sunt diferenţe semnificative între variantele caracteristicilor de calitate ale produselor supuse analizei.

5. Se observă obţinerea unei ierarhizări uşor diferite a variantelor de produs alese în cele două metode ale calimetriei aplicate.

6. Deşi metoda clasică de analiză a calităţii prezintă un grad de subiectivitate mărit (toate caracteristicile de calitate, fie numerice, fie atributive, sunt punctate) faţă de metoda indicatorului complex (sintetic) integral al calităţii, rezultatele obţinute cu cele două metode sunt comparabile.

7. Se demonstrează astfel, gradul mare de aplicabilitate a acestor metode în cazul produselor alimentare.

8. Metodele aplicate stabilesc poziţia unei firme faţă de concurenţă, fapt deosebit de important într-o economie de piaţă.

52

BIBLIOGRAFIE

1. Bâltean, Gh., (1998), Fitotehnie, Ed. Ceres, Bucureşti, voi. I.

2. Bărbulescu, G., (2003) Merceologie alimentară, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

3. Borcean, I., Tabără, V., David, Gh., Borcean, Eugenia, Ţărău, D.,Borcean, A., (1996), Zonarea, cultivarea şi protecţia plantelor de camp în Banat, Timişoara, Ed. Mirton, Timişoara.

4. Bunda, C., (2001), Cercetări privind calitatea boabelor de porumb în funcţie de hibrid, condiţii pedoclimatice şi tehnologii de cultivare, Teză de doctorat, Timişoara.

5. Ciurea, S., Drăgulănescu, N., (1995), Managementul calităţii totale, Standardele ISO 9004 comentate, Editura Economică, Bucureşti.

6. Constantin, M., Lagrange L., Ferro, O., Persona, R., (1995), Marketing în agricultură, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti.

7. Creţ, N., (2001), Marketingul producţiei agroalimentare, Fundaţia culturală" loan Slavici", Arad.

8. Diaconescu, I., (2002), Bazele merceologiei, Ed. Uranus, Bucureşti.

9. Dima, D., Pamfilie, O., Procopie, R., Păunescu, Carmen, (2004), Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare de export - import, Ed. ASE, Bucureşti.

10. Ghereş, Marinela, (1999), Calitatea alimentelor de origine vegetală, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca. •

11. Hanelt, P,(1996), Mansfeld's Encyclopedia of Agricultural and Horticultural Crops, Institute of Plant Genetics and Crop Plant research (Eds), Springer.

12. Marino, M., (1989), Merceologia, Ed. La Scuola, Brescia.

13. Muntean, L. S.,Borcean, I., Axinte, M., Roman, V. (1995), Fitotehnie, Ed. Ion lonescu de la Brad, laşi.

14. Mureşan, T., Şipoş, GH., Paulian, Fl., Moga, 1.(1973), Cultura porumbului, Ed. Ceres, Bucureşti.

15. Otiman, P. I. ,(1999), Economie rurală, Ed. Agroprint, Timişoara.

53

16. Petroman, Cornelia, (1999), Procesarea produselor agricole, Ed. Mirton, Timişoara.

17. Peţ, Elena, (2004), Marketing agrar, Ed. Marineasa, Timişoara.

18. Pîrvulescu, Luminiţa, (2003), Merceologie agroalimentară. Produse de origine vegetală, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara.

19. Sâvulescu, T.,(1957), Porumbul. Studiu monografic, Ed. Academiei RPR, Bucureşti

20. Sâmbotin, L., (2002), Managementul în agricultură, Ed. Mirton, Timişoara.

21. Sin, Gh., (2000), Tehnologii moderne pentru cultura plantelor de câmp, Ed. Ceres, Bucureşti.

22. Sparague, G.F., (1955), Corn and corn improvement, Academic press, New York.

23. Stanciu, I., Olaru , Marieta, (1999), Bazele merceologiei, Ed. Uranus, Bucureşti.

24. Stanciu, I. ş. a. , (1998), Calimetrie, Ed. Oscar Print, Bucureşti.

25. Vasiliu, F., (1985), Controlul modern al calităţii produselor, Ed. Ceres, Bucureşti.

26. Vasiliu, F., Verciuc, N., (1983), Metode grafice de analiză a calităţii produselor, Ed. Ceres, Bucureşti.

27. x x x Anuarul statistic al României, 2003.

28. x x x USDA - Grain World Markets and Trade, aprilie 2003.

29. x x x Cataloagele firmelor producătoare.

30. x x x Catalogul oficial al hibrizilor de porumb pentru anul 2004.

31. x x x Monitorul oficial al României, 2003.

54