Prezentare Emil Cioran, „Pe Culmile Disperării”
6
Emil Cioran, Pe culmile disperării Cheie hermeneutică: „Nimeni pe culmile disperării nu mai poate şi nu mai are dreptul la somn.” (p. 60) Presupoziție/teză 1 metafizică: 1) Moartea este imanentă vieții. „Într-o perspectivă adâncă, fiecare pas în viaţă este un pas în moarte, iar amintirea nu este decât un semn de neant.” (p. 36) „[F]iecare om poartă [în el] nu numai viaţa, dar şi moartea sa.” (p. 66) Demonstrație și consecințe: 2) Boala și stările depresive revelează imanența morții în viață. „Revelarea imanenţei morţii în viaţă se realizează în genere prin boală şi stări depresive.” (p. 38) - distincția om abstract – om organic: „În faţa omului abstract, care gîndeşte pentru plăcerea de a gîndi, apare omul organic, care gîndeşte sub determinantul unui dezechilibru vital, şi care este dincolo de ştiinţă şi dincolo de artă. Îmi place gîndul care păstrează o aromă de sînge şi de carne [...].” (p. 32) „[P]refer de o mie de ori o existenţă dramatică, torturată pentru destinul ei în lume, şi chinuită de cele mai consumatoare flăcări interioare, decît un om abstract, frămîntat de probleme abstracte care nu angajează fondul subiectivităţii noastre. Dispreţuiesc în această gîndire absenţa riscului, a nebuniei şi a pasiunii.” (p. 61) „Trebuie declarate nule toate adevărurile oamenilor uscaţi, care gândesc fără spermă la creier, fără angoasă şi fără disperare. Apreciez numai adevărurile vitale, organice şi spermatice, fiindcă ştiu că nu există adevăr, ci numai adevăruri vii, fructe ale neliniştii noastre. Toţi oamenii care gândesc viu au dreptate, deoarece nu există argumente hotărâtoare împotriva lor.” (p. 136) „În genere, oamenii se împart în două categorii: în aceia pentru care lumea oferă prilejuri de interiorizare şi aceia pentru care lumea rămâne exterioare, obiectivă şi nesemnificativă. Toate obiectele lumii fizice şi toate formele naturii sunt lipsite pentru om de orice 1 De explicat ambiguitatea „presupoziţie/teză” din text.
-
Upload
robert-chis-ciure -
Category
Documents
-
view
15 -
download
0
description
O prezentare sistematică a ideilor lui Cioran din „Pe culmile disperării”.
Transcript of Prezentare Emil Cioran, „Pe Culmile Disperării”
Emil Cioran, Pe culmile disperriiCheie hermeneutic: Nimeni pe culmile disperrii nu mai poate i nu mai are dreptul la somn. (p. 60)
Presupoziie/tez[footnoteRef:1] metafizic: [1: De explicat ambiguitatea presupoziie/tez din text.]
1) Moartea este imanent vieii. ntr-o perspectiv adnc, fiecare pas n via este un pas n moarte, iar amintirea nu este dect un semn de neant. (p. 36)[F]iecare om poart [n el] nu numai viaa, dar i moartea sa. (p. 66)
Demonstraie i consecine:2) Boala i strile depresive reveleaz imanena morii n via. Revelarea imanenei morii n via se realizeaz n genere prin boal i stri depresive. (p. 38) distincia om abstract om organic: n faa omului abstract, care gndete pentru plcerea de a gndi, apare omul organic, care gndete sub determinantul unui dezechilibru vital, i care este dincolo de tiin i dincolo de art. mi place gndul care pstreaz o arom de snge i de carne [...]. (p. 32)[P]refer de o mie de ori o existen dramatic, torturat pentru destinul ei n lume, i chinuit de cele mai consumatoare flcri interioare, dect un om abstract, frmntat de probleme abstracte care nu angajeaz fondul subiectivitii noastre. Dispreuiesc n aceast gndire absena riscului, a nebuniei i a pasiunii. (p. 61)Trebuie declarate nule toate adevrurile oamenilor uscai, care gndesc fr sperm la creier, fr angoas i fr disperare. Apreciez numai adevrurile vitale, organice i spermatice, fiindc tiu c nu exist adevr, ci numai adevruri vii, fructe ale nelinitii noastre. Toi oamenii care gndesc viu au dreptate, deoarece nu exist argumente hotrtoare mpotriva lor. (p. 136)n genere, oamenii se mpart n dou categorii: n aceia pentru care lumea ofer prilejuri de interiorizare i aceia pentru care lumea rmne exterioare, obiectiv i nesemnificativ. Toate obiectele lumii fizice i toate formele naturii sunt lipsite pentru om de orice semnificaie dac sunt privite ca atare, n ele nsele. Semnificaia lor se dezvluie numai unei intense triri subiective care tinde s le asimileze i s le nsumeze n subiectivitate. Atunci cresc n noi i nu numai c le determinm, dar ne determin i ele. (p. 173-174) Cte mii de celule nervoase m cost fiecare gnd? Iat ntia ntrebare ce trebuie s i-o pun un gnditor existenial i organic, un gnditor viu. (p. 176)
3) Agonia ca modus essendi al vieii, reductibil eminamente la individ, este o condiie necesar a nelegerii imanenei morii n via. Moartea nu poate fi neleas dect dac viaa este simit ca o ndelungat agonie, n care moartea se mbin cu viaa. (p. 33)Viaa nu este dect o ndelung agonie. (p. 66)
4) Imanena morii n via implic o integrare a neantului i a sentimentului acestuia (frica) n existen.Prin senzaia prezenei morii n structura vitalului se introduce implicit un element de neant n fiinare. Nu se poate concepe moartea fr neant, deci nici via fr un principiu de absolut negativitate. [...] Imanena morii n via este un semn al triumfului final al neantului asupra vieii, dovedind prin aceasta c prezena morii nu are alt sens dect s actualizeze progresiv drumul nspre neant. [...] Cine-i pune serios problema morii este absolut imposibil s nu aib i o teama. (p. 41-43)
5) Temporalitatea este condiia demonic de posibilitate a morii i agoniei.C agonia se desfoar n timp, aceasta dovedete c temporalitatea nu este numai un caracter sau o condiie pentru creaie, ci i pentru moarte, pentru fenomenul dramatic al muririi. Aici se manifest caracterul demonic al timpului n care se desfoar att naterea ct i moartea, creaia ca i distrugerea [...]. (p. 44-45) demonia timpului este cea care d sentimentul iremediabilului, al fatalitii implacabile de a tri o soart creia i este refuzat orice salvareNu este totul ultim? Existena n genere nu este ea deja prins n neant? i ce este nelinitea n faa neantului dect bucuria pervers a ultimelor tristei, exaltarea pentru definitivatul neantului i provizoratul existenei? S fie oare pentru noi existena un exil i neantul patrie? (p. 166)
6) Oboseala, prezent n toate strile negative, este cea care induce o difereniere a omului fa de lume i lucruri, devenind condiia organic a cunoaterii.Oboseala separ pe om de lume i de lucruri. [...] Oboseala este primul determinant organic al cunoaterii, deoarece ea dezvolt condiiile indispensabile ale unei diferenieri a omului n lume. (p. 47)
7) Paradoxul scepticului.A te ndoi de toate i a tri totui, iat un paradox [...]. (p. 59)
8) Sistemul este apanajul omului abstract, n timp ce fragmentul i aforismul sunt forma de expresie i efuziune a strilor debordante ale omului organic.Grija pentru unitate i sistem n-au avut-o i n-o vor avea nicicnd acei care scriu n momente de inspiraie, cnd gndul este o expresie organic i personal ce urmeaz fluctuaiile i variaiile dispoziiei nervoase i organice. Unitatea perfect, preocuparea de sistem i de consecven indic o via personal cu puine resurse, schematic i fad ntocmai ca i contradiciile din capriciu sau dintr-un paradox facil. (p. 62)Tot ceea ce este form, sistem, categorie, cadru, plan sau schem considerate ca aspecte i tendine de absolutizare rezult dintr-un minus de coninuturi i productivitate, dintr-o deficien de energie luntric, dintr-o sterilitate a vieii spirituale. (p. 63)
9) Inspiraia ca dubl genez: a creaiei i a valorii creaiei.Numai ceea ce rsare din inspiraie are valoare, ceea ce izvorte din fondul iraional al fiinei noastre, din zona intim i central a subiectivitii. Tot ceea ce e produsul exclusiv al muncii, al silinei i al efortului n-are nici o valoare, iar produsele exclusive ale inteligenei snt sterile i neinteresante. (p. 63)
10) Cunoaterea i formele superioare de contiin creeaz un vid n via prin luciditatea pe care o implic, care, la rndul ei, l condamn pe om prizonieratului solitudinii.Cunoaterea este o plag pentru via, iar contiina o ran deschis n smburele vieii. [...] Snt complet plictisit sau mai bine zis distrus de aceast calitate de a fi om. [...] Personal mi dau demisia din omenire. [...] Renun la omenia mea, chiar dac pe treptele pe care m voi urca voi fi singur, dar absolut singur. (p. 70)Dezintegrarea din via corespunde unei pierderi totale a naivitii, acest dar ncnttor pe care ni l-a distrus cunoaterea, duman declarat a vieii. (p. 72)Cunoaterea adevrat este cel mai mare ntuneric. A renuna oricnd la toate problemele din lumea aceasta care nu duc la nimic pentru o naivitate dulce i incontient. Spiritul sfie, nu nal. (p. 120)
11) Exist n om o atracie misterioas pentru neant, care nghite tot ce nu izvorte din naivitate i care duce la un eroism al celui incapabil de a mai tri viaa n condiiile normalitii.Exist vreo atracie pentru neant n om? Desigur c ea este mult prea misterioas pentru ca s o putem sesiza, [...] [dar] trebuie s existe aceast atracie misterioas. (p. 74)Atitudinea eroic este privilegiul i blestemul celor dezintegrai din via, a celor suspendai i incapabili de orice satisfacie sau fericire. A fi erou n sensul cel mai universal al acestui cuvnt este a dori un triumf absolut. Dar acest triumf nu poate fi obinut dect prin moarte. Orice eroism nseamn o transcendere a vieii, care implic n mod fatal un salt n neant. i orice eroism este un eroism al neantului, chiar dac n contiina eroului nu intr acest element, chiar dac el nu-i d seama c avntul lui pleac dintr-o via care i-a pierdut resorturile normale. (p. 73-74)
12) Spiritul este tributar corpului, orice creaie a sa fiind n definitiv o expresie a realitii corporale. tez de influen nietzscheean (cf. tiina voioas[footnoteRef:2]) [2: Marcarea incontient a necesitilor fiziologice sub mantia obiectivului, a idealului, a spiritualitii pure merge nfricotor de departe i m-am ntrebat adesea dac, de o manier general, filozofia nu a fost cumva pn acum doar o interpretare a trupului i o nelegere greit a acestuia. (p. 12)]
[S]piritul este fructul unei maladii a vieii, precum omul nu este dect un animal mbolnvit. Existena spiritului este o anomalie n via. (p. 75)
13) Distincia singurtate individual (a te simi singur n lume) singurtate cosmic (a simi singurtatea lumii)Exist dou feluri de a simi singurtatea: a te simi singur n lume i a simi singurtatea lumii. Cnd te simi singur, trieti o dram pur individual; sentimentul prsirii este posibil chiar n cadrul unei splendori naturale. n acest caz intereseaz numai nelinitile subiectivitii tale. [...] Sentimentul singurtii cosmice, dei se petrece tot ntr-un individ, deriv nu att din frmntarea lui pur subiectivp, ct din senzaia prsirii acestei lumi, a neantului exterior. (p. 77-78)
14) Imposibilitatea de a ntemeia conceptele de bine i de ru i impasibilitatea eternitii vis--vis de virtute sau lipsa ei implic o disoluie a moralei i o afirmare a voluptii n detrimentul acesteia.Nu tiu ce e bine i ce e ru, dar calific aciunile n bune i rele. Dac m-ar ntreba cineva de ce numesc o aciune bun i alta rea, nu i-a putea rspunde. [...] Eternitatea nu duce nici la triumful binelui i nici la triumful rului, ci anuleaz totul. [...] Orice plcere nesatisfcut este o ocazie pierdut pentru via. [...] ntreaga moral n-ar vrea s fac din aceast via dect o sum de ocazii pierdute. (pp. 97-99).
15) Omul poate fi definit ca animal ce nu poate dormi, insomnia derivat de aici fiind geneza agoniei i disperrii. Gndurile i obsesiile prezente n insomie au un caracter organic i o form de expresie melodic ex. ideea sinuciderii i obsesia moriiInsomnia este o realitate att de mare, nct mi vine s m ntreb dac omul nu este un animal ce nu poate dormi. De ce s-i spui omului animal raional, cnd gseti la unele animale raiune ct vrei? Nu exist, ns, n scara ntregii viei animal n afar de om, un singur animal care s vrea s doarm i s nu poat. (p. 131)n insomnii prezena unui gnd sau a unui sentiment este organic, este constitutiv, i se impune cu exclusivitate i imperialism. Tot ce apare n ele se realizeaz melodic, ntr-o form de ondulaie misterioas. (p. 127)Nebunii sufer mult de insomnii; de aceea depresiile teribile n care triesc, dezgustul de via i nclinarea spre sinucidere. Este imposibil s iubeti viaa atunci cnd nu poi s dormi. (p. 132)
16) Infinitatea lumii face imposibil existena unui sens al ei. (cf. Nietzsche, Voina de putere)Dac lumea ar fi avut un sens, s-ar fi revelat pn acum i noi l-am fi aflat. Cum s pot concepe c acest sens se va realiza n viitor, cnd pn acum ar fi trebuit s se arate? Lumea n-are niciun sens nu numai fiindc este iraional n esena sa, dar i fiindc este infinit. Sensul este conceptibil numai ntr-o lume finit, n care poi ajunge la ceva, unde sunt limite care se opun regresiunii noastre, n care exist puncte sigure i delimitate [...]. (p. 151)
17) Conform principiului satanic n suferin, tristeea i durerea, difereniate prin caracterul reflexiv al primei i caracterul organic al celei de-a doua, ne revel existena prin oboseala pe care o implic, ntruct fac posibil separaia subiectului de lumea exterioar i, astfel, separaia de via.Ceea ce difereniaz tristeea de durere este predominarea elementului reflexiv la ntia, pe cnd la a doua predomin senzaia, materialitatea grea i fatal, care d un caracter att de organic durerii. [...] Tristeea ca i suferina ne revel existena, deoarece n ele avem n contiin separaia noastr de lumea obiectiv i nelinitea care d un caracter tragic vieuirii n existen. (pp. 157-158)Dac mult iubire apropie pe om de via, mult durere l separ. (p. 164)Suferina este o cale de separare, de disociere, esteo for centrifugal ce te detaeaz de smburele vieii, de centrul de atracie al lumii, de unde totul tinde s se unifice n iubire i intimitate. [...] Principiul ca principiu de dislocare, de dualizare i dramatizare, strbate ntr-o imanen organic i esenial ntreg smburele durerii. (p. 172)
