Presiunea si Evaziunea fiscala

1. Concept cu privire la presiunea fiscală.2. Metodele de determinare a presiunii fiscale

1. Presiunea fiscală exprimă intensitatea cu care sunt prelevate venituri de la persoane fizice sau juridice prin intermediul impozitării. Un alt termen, care poate fi utilizat pentru a exprima presiunea fiscală este gradul de fiscalitate.Presiunea fiscală poate fi interpretată:1) Din perspectiva plătitorului de impozitePresiunea fiscală exprimă gradul de supunere a contribuabilului la suportarea sarcinii fiscale stabilite prin lege. Mărimea presiunii fiscale, în acest caz, arată ce parte procentuală din venitul, care constituie materia impozabilă, va fi sustrasă pentru nevoile generale ale societăţii. Creşterea coeficientului presiunii fiscale indică o creştere a prelevărilor relative la bugetul statului şi, respectiv, o reducere relativă a venitului rămas la dispoziţia contribuabilului.

2) Din perspectiva statului, încasator de impoziteMărimea presiunii fiscale indică ce parte din venitul naţional creat de către agenţii economici (persoane fizice şi juridice) urmează să se constituie ca venituri bugetare pe calea impozitării. Pentru stat, creşterea presiunii fiscale semnifică o îmbunătăţire a mecanismului de finanţare a cheltuielilor publice, în timp ce o scădere a presiunii fiscale influenţează nivelul deficitului bugetar.

Pentru determinarea nivelului presiunii fiscale, statul se conduce de obiectivele politicii fiscale, care stabileşte principalele direcţii de influenţă pe plan economic şi social.Efectele presiunii fiscale:

Efecte economice Efecte socialeEfectele economice apar la nivelul modificării cererii agregate la nivelul societăţii,

precum şi la nivelul individual. La nivelul agregat, creşterea presiunii fiscale conduce la reducerea cererii globale prin preluarea unei părţi mai mari din venitul nominal la dispoziţia statului. Scăderea cererii agregate pentru consumul privat este, într-o oarecare măsură, compensată prin creşterea consumului de bunuri publice. Dimpotrivă, scăderea presiunii fiscale are ca urmare creşterea părţii venitului nominal lăsat la dispoziţia agenţilor economici, ceea ce măreşte cererea de bunuri private.

Aceste efecte sunt luate în vedere la elaborarea politicii fiscale, şi anume: pentru relansarea economică se va reduce presiunea fiscală, iar pentru stoparea fenomenelor inflaţioniste se va spori presiunea fiscală.

Trebuie de avut în vedere şi faptul că manevrarea presiunii fiscale din perspectiva necesităţilor de finanţarea a deficitului bugetar are unele restricţii descrise de curba Laffer şi anume: există un grad optim al presiunii fiscale, la care veniturile bugetare sunt maxime. Creşterea presiunii fiscale peste acest prag are ca efect scăderea veniturilor bugetare, ca urmare a descurajării contribuabililor.

Efectele economice se manifestă nu numai la nivel global, ci şi la nivelul structurii cererii agregate. Astfel, în funcţie de tipul de impozitare, veniturile mai mari sunt, de regulă, impozitate mai mult decât cele mai mici. Pe de altă parte, contribuabilii cu venituri mici primesc mai mult din resursele bugetare decât cei cu venituri mari, ceea ce are ca efect modificarea comportamentelor de consum, de acumulare şi de investiţii la nivelul societăţii.

1

Efectele sociale se manifestă prin scăderea capacităţii de cumpărare la nivelul venitului real. Totuşi, acest efect este contradictoriu, întrucât cei cu venituri mici sunt compensaţi prin politica de protecţie socială, asigurată prin intermediul bugetului de stat.

Ca un efect al presiunii fiscale exagerate mai poate fi considerat fenomenul „rezistenţei la impozite”, care se manifestă prin următoarele riscuri:

- Abstinenţa fiscală, care constă în evitarea îndeplinirii anumitor operaţiuni în scopul de a evita impozitele aferente acestora. Este vorba de o rezistenţă pasivă, prin care o persoană activă caută să limiteze sau să reducă activitatea sa pentru a nu atinge un anumit plafon de impozitare sau un consumator nu consumă produse care sunt impozitate cu mai multe impozite (importate, accizabile).

- Riscul evaziunii şi fraudei fiscale. În acest sens capătă amploare două procedee deosebit de periculoase: economia tenebră şi evaziunea internaţională (delocalizarea producţiei anumitor întreprinderi spre ţări cu o legislaţie fiscală mai favorabilă);

- Riscul inflaţiei prin fiscalitate, deoarece majorarea impozitelor are tendinţa de a se răsfrânge asupra proceselor de determinare a preţurilor şi salariilor şi de a alimenta astfel inflaţia

- Riscul diminuării competitivităţii internaţionale a produselor autohtone sau a micşorării capacităţii de investire şi modernizare..

2. Măsurarea presiunii fiscale

În prezent multe ţări, inclusiv Republica Moldova, în calculul presiunii fiscale utilizează metoda calculului presiunii fiscale nete ceea ce permite oferirea imaginii fiscale din punct de vedere contabil.

Rata presiunii fiscale ne caracterizează cota parte a veniturilor agentului economic care este sustrasă în buget în loc să fie lăsată pentru reinvestirea lor în economie.

Acest indicator poate avea dublă accepţiune:• Presiune fiscală în sens restrâns – se prezintă ca raportul între suma impozitelor şi

taxelor încasate la produsul intern brut;• Presiune fiscală în sens larg – este raportul între suma impozitelor, taxelor şi

contribuţiilor sociale la produsul intern brut.Folosirea acestui indicator în caracterizarea globală a fiscalităţii este raţională, însă,

prezintă doar o latură a acestui fenomen. A doua latură a fenomenului este indicatorul satisfacerii unor nevoi publice prin cheltuielile bugetare. Abordarea în analiză doar a ratei presiunii fiscale ar crea impresia că în cazul unei rate a presiunii fiscale înalte economia este defavorizată şi invers.

În practica fiscală se folosesc diferite modalităţi de calcul a presiunii fiscale, printre care:

I. Presiune fiscală generală

%100

)(1 ×=

∑=

PIB

FSI

PF

n

jj (1)

II. Presiune fiscală strictă

%1001 ×=∑

=

PIB

I

PF

n

jj (2)

unde: PF – presiunea fiscală

2

)(1

FSIn

jj∑

=- suma totală de impozite şi taxe (inclusiv defalcările

în Fondul Social)

∑=

n

jjI

1- suma totală de impozite şi taxe (fără defalcările

în Fondul Social)

PIB – produsul intern brut

III. Presiunea fiscală a unui impozit sau taxă

%100×=PIB

IPF j

j (3)

%100

1

×=∑

=

n

jj

jj

I

IPF

(4)

%100×=imp

jj B

IPF (5)

unde: jPF – presiune fiscală a unui impozit sau taxă j considerat

jI – impozitul sau taxa considerată impB - baza impozabilă sau taxabilă considerată

IV. Presiune fiscală a economiei naţionale

%100

)(1 ×=

∑=

VV

FSI

PF

n

jj (6)

%1001 ×=∑

=

VV

I

PF

n

jj (7)

%100×=VV

IPF j (8)

unde: VV – venitul din vânzăriAceste modalităţi de calculare a presiunii fiscale nu permit de a compara rezultatele

obţinute de agenţii economici din diferite ramuri ale economiei naţionale. În schimb, aplicarea acestora permite pe deplin de a analiza dinamica presiunii fiscale la nivel macroeconomic.

Este mai util de a analiza dinamica influenţei presiunii fiscale pentru fiecare agent economic în parte, pentru a putea menţiona concluzii şi de a individualiza factorii de influenţă. Ca exemplu, modalităţile 6 – 8 de calculare a presiunii fiscale pot fi utilizate mai corect în scopul determinării în dinamică a capacităţii fiscale pentru producţia concretă fabricată de diferiţi agenţi economici din variate ramuri ale economiei naţionale.

Pot fi exemplificaţi şi alţi indicatori derivaţi din modalitatea (I) de calcul a presiunii fiscale, dintre care:- presiunea fiscală consolidată, care se obţine eliminînd anumite prelevări obligatorii cu

caracter rezonant, în scopul de a exprima mai bine partea de venituri destinate finanţării

3

activităţii organelor administraţiei publice. Primul nivel de consolidare constă în eliminare defalcărilor din Fondul Social a impozitelor şi taxelor plătite de organele administraţiei publice. Al doilea nivel de consolidare se obţine prin eliminarea tuturor prelevărilor obligatorii autofinanţate;

- presiunea fiscală netă, care se obţine eliminând din prelevările obligatorii partea redistribuită direct agenţilor economici, în special sub forma prestaţiilor sociale pentru populaţie şi a subvenţiilor pentru întreprinderi. Se obţine astfel suma prelevărilor obligatorii necesară propriei funcţionări a administraţiei publice;

- presiunea fiscală lărgită, care rezultă din luarea în calcul a anumitor surse de finanţare a cheltuielilor publice, altele decât prelevările obligatorii sub formă de impozite şi taxe.

La nivelul întreprinderii presiunea fiscală se calculă asupra mărimii valorii adăugate. Pentru estimarea nivelului presiunii fiscale în cadrul întreprinderii pot fi aplicate trei metode: cea mai primitivă metodă de calcul a presiunii fiscale este compararea cotelor fiscale

stabilite de legislaţie la anumite ramuri economice, la anumite perioade de timp. De exemplu: compararea cotelor impozitului pe venit 32% (1991), 28% (1998), 25% (2002), 22% (2003), 20% (2004), 18% (2005), 15% (2006), 15% (2007). Dezavantajul acestei metode constă în aceea că studiul este efectuat pe fiecare impozit

în parte, deci nu se poate calcula un indicator general. La fel, presiunea fiscală se poate mări nu doar prin mărirea cotelor, dar şi prin mărirea bazei impozabile, limitarea unor cheltuieli etc.

A doua metodă constă în determinarea presiunii fiscale după formula:

bP

TIPF ∑ +

=)(

sau n

b

P

PPF −=1

unde: PF - presiunea fiscală I - impozit T - taxă

bP - profit brut Metoda a treia este cea mai eficientă, aici presiunea fiscală se calculă astfel:

neteV

TIPF

∑ += , unde: neteV - suma vânzărilor nete

Stabilirea presiunii fiscale după această metodă este mai complicată, necesită mai multe calcule, surse de informare, însă are şi anumite avantaje:- se poate calcula presiunea fiscală pentru fiecare leu investit, constituită din totalitatea

impozitelor şi taxelor;- se poate stabili presiunea creată de fiecare impozit sau taxă aparte;- se poate estima presiunea fiscală pe diferite perioade de timp (ani, trimestre, luni);- permite compararea presiunii fiscale proprii cu presiunea fiscală din anumite zone de

peste hotare.

Evaziunea fiscală

1. Noţiuni generale despre evaziunea fiscală2. Efectele evaziunii fiscale3. Metode de combatere a evaziunii fiscale

4

1. Noţiuni generale despre evaziunea fiscală În aspect general,mijloacele folosite pentru sustragerea de la obligaţiile fiscale se prezintă sub formă variate şi multiple ,însă ele pot fi împărţite în 2 categorii :

1. procedee şi mijloace ilicite ,şi

2. utilizarea imperfecţiunilor legislaţiei. În literatura de specialitate se încearcă de a găsi o definiţie care ar cuprinde toată complexitatea fenomenului de evziune fiscală cum ar fi :

eavziunea fiscală reprezintă totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag total sau parţial averea lor de la obligaţiunile prevăzute de legislaţia fiscală – reprezintă sensul larg al noţiunii ;

sub un alt aspect mai îngust (se referă la ocolirea pe cale legală a prevederelor fiscale) –evaziunea fiscală ar reprezenta sustragerea intenţionată de la executarea obligaţiei fiscale ,comisă nu prin încălcarea directă a normei fiscale concrete ,dar prin evitarea intenţionată ,prin ocolirea acesteea prin intermediul unor acţiuni şi acte simulate şi numai aparent reale ;

o altă definiţie (de asemenea incompletă ) – evaziunea fiscală reprezintă sustragrea de la plata obligaţiilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele şi veniturile impozabile ; ori

evaziunea fiscală ar fi sustragerea prin orice mijloace ,în întregime sau în parte , de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor unităţilor administrativ-teritoraile de către contribuabilii persoane fizice şi juridice ;

şi în sfîrşit , evaziunea fiscală reprezintă acţiunile bine orientate ale contribuabilului ,care-i permit să evite sau într-o măsură sau alta să reducă plăţile sale obligatorii la buget (impozitele şi taxele).

Făcînd o concluzie a celor relatate, putem menţiona că noţiunea de evaziune fiscală poate purta diferite sensuri după conţinut. Reieşind din cele menţionate anterior ,în dependenţă de modul de evitarea a prevederilor fiscale,putem vorbi despre :

Evaziunea fiscală legală Ea se caracterizează prin ocolirea legii fiscale, folosind procedee şi combinaţii neprevăzutte de aceasta, adică momente scăpate din vedere de legislator ,avînd drept consecinţă :

evitarea impozitului în general –abţinerea de la exercitarea activităţii reltatele căreia sînt supuse impozitării (în multe cazuri asemenea metodă nu este eficientă deoarece poate paraliza activitatea economică a întreprinzătorului şi duce la pierderea nejustificată a beneficiului ), organizarea unei activităţi în rezultatul căreia întreprinzătorul nu va avea calitatea de contribuabil sau rezultatul acestei activităţi nu va fi impozabil în virtutea legii ,etc;

micşorarea impozitului fără încălcarea legii fiscale (adică prin planificarea şi optimizarea fiscală) – utilizarea la maxim a facilităţilor fiscale prevăzute de legislaţie ;scăderea din veniturile impozabile a cheltuielelor permise spre deducere ,însă ,într-un cuantum mai mare decît cel justificat din punct de vedre economic (filantropie ,crearea de fonduri supuse amortuzării ,etc.);încadrarea într-un regim fiscal favorabil cum ar fi cazul regimurilor de evaluare forfetară a obiectului impozabil ,adică impozitul este stabilit dinainte la o sumă globală invariabilă (în cazul nostru ar fi obţinerea patentei de

5

întreprinzător ,la genurile de activitate rezultatele cărora în alte condiţii se impozitează progresiv).

Evaziunea fiscală fraudulasă Spre deosebire de evaziunea fiscală legală care în esenţă se caracterizează printr-o atitudine prudentă a sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor în limetele legii. Altfel spus,prin fraudă fiscală se înţelege orice acţiune a contribuabilului ce încalcă prevderea fiscală (avînd un caracter intenţionat),cu scopul de a sustrage de la plata impozitelor şi taxelor datorate la buget. Evaziunea fiscală frauduloasă de asemenea poate avea drept consecinţă :

sustragerea totalmente de la impozitare – spre exemplu ,efectuarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea de stat ,inclusiv la organele fiscale ;menţinerea evidenţei şi nedeclararea materiei impozabile ;efectuarea altor acţiuni care din start sînt îndreptate spre a exclude posibilitatea efectuării controlului fiscal în modul stabilit (crearea uno r întreprinderi fantome ,falimentul intenţionat şi fictiv , distrugerea documentelor),etc.;

micşorarea mărimii obligaţiei fiscale prin forme variate –tăinuirea (reducerea) venitului prin falsificarea documentelor de evidenţă ,inclusiv prin neîntocmirea unor documente sau întocmirea unor documente primare fictive (cum ar fi vînzările fără factură ,sau emiterea de facturi fără vînzare efectivă; neprezentarea unor documente sau includerea unor date eronate la calcularea şi achitarea impozitelor şi,respectiv ,neachitarea deplină a impozitului ,etc.).

Cauzele evaziunii fiscale În prezent ,în condiţiile economiei de piaţă ,trecerea tot mai mult de la proprietatea de

stat la proprietatea privată condiţionează creşterea şi diversificarea numărului de agenţi economici ,adică a potenţialilor contribuabili. Faptul menţionat şi dezvoltarea rapidă a diferitor relaţii cu caracter economic face dificilă cuprinderea acestora în limetele legislaţiei fiscale şi creează vaste posibilităţi de evaziune fiscală.

În general ,cauzele evaziunii fiscale sînt multiple.Putem numi unele din ele ,ţinînd cont de importanţă şi frecvenţa apariţiei:

1. sarcinele fiscale exagerate , adică o povară fiscală peste măsură,inechitabilă şi instabilă (în special pentru unele categorii de contribuabili )-aceste cauze pot crea motive morale de evaziune fiscală a contribuabilului ,care tratează faptele menţionate ca o exprimare a reprimării (dominării)din partea statului,considerîndu-se ,în acelaşi timp,în drept de a se împotrivi şi astfel se formează opinia generală că „a fura de la visterie nu se consideră furt”.

2. factori de ordin economic:

coraportul dintre cota impozitului şi măsurile de răspundere –contribuabilul compară consecinţele economice ale achitării impozitului şi aplicării măsurilor de răspundere pentru neachitare ,respectiv,cu cît cota impozitului este mai mare şi măsurile de răspundere mai mici ,cu atît efectul economic al evaziunii fiscale este mai mare ;

starea economică a contribuabilului –cu cît starea economică a contribuabilului este mai grea cu atît tentaţia la evaziune fiscală este mai mare (în unele cazuri executarea de către contribuabil a tuturor obligaţiilor fiscale poate agrava situaţia economică a acestuia pînă la nivelul critic şi evaziunea fiscală poate deveni unica şansă de supravieţuire),iar pericolul aplicării

6

măsurilor de răspundere îl afectează mai puţin decît în cazul contribuabilului care se dezvoltă dinamic şi aplicarea unor asemenea măsuri îl poate lipsi de perspective evidente;

descreştere (criză) economică-se înrăutăţeşte starea materială atît a contribuabilului ,cît şi a consumatorilor de mărfuri,de lucrări şi servicii ,micşorîndu-se astfel posibilitatea de a transfera impozitul prin intermediul majorării preţurilor de livrare ;

2. insufucienţa măsurilor de propagandă a respectării legislaţiei fiscale (cu caracter permanent ) şi ca rezultat – insuficienţa educaţiei fiscale a contribuabililor care constituie o parte componentă a educaţiei civice;

3. imperfecţiunea legislaţiei fiscale sub aspectul caracterului incomplet (unele rapoprturi aferente fiscalităţii rămîn în afara reglementărilor normative),impreciziilor şi ambiguităţilor –toate acestea creînd un „climat destul de favorabil”pentru contribuabili care urmăresc scopuri evazioniste;

4. lipsa unui control fiscal bine organizat ce ar include mijloace şi metode performante şi un personal suficient numeric,bine instruit şi corect în acţiuni (excesul de zel al autorităţilor fiscale ,adică exagerări în procesul exercetării funcţiilor ,de asemenea creează premise pentru evaziunea fiscală ),etc.-acestea se mai numesc şi cauze tehnice.

5. diversitatea categoriilor de conrtibuabili reieşind din procedura impunerii care , la răndul ei ,este determinată de domeniul şi specificul activităţii contribuabilului (de exemplu salariaţii dispun de posibilităţi reduse de evaziune (eludare a fiscului),deoarece impunerea lor este asigurată de un terţ prin reţinerea la sursă ,în schimb persoanele ce desfăşoară activitate de întreprinzător beneficiază de un volum considerabil de posibilităţi de evaziune fiscală prin intermediul modului de evidenţă ,a sistemului de deduceri,de facilităţi,de treceri în cont,de restituiri ,etc.);

6. putem menţiona chiar şi cauze de ordin politic – asemenea cauze a evaziunii fiscale ţine de funcţia de reglare a impozitelor, adică statul prin intermediul fiscalităţii promovează un anumit gen de politică economică sau socială,iar contribuabilii împotriva cărora este îndreptată asemenea politică opun o anumită rezistenţă,inclusiv prin intermediul evaziunii fiscale.

Evaziunea fiscală evident este foarte dăunătoare atît statului (societăţii),lipsindu-l de veniturile necesare îndeplinirii sarcinelor şi atribuţiilor, cît şi contribuabilului,deoarece în realitate totalul impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai mciă, creîndu-se distorsiuni în povara fiscală (adică în impunerea echitabilă şi egală a aceloraşi categorii de contribuabili). Metode de evaziune fiscală se schimbă cu o rapiditate uimitoare ,şi metodele de control şi investigare trebuie să evolueze cu aceeaşi intensitate.

2. Efectele evaziunii fiscale Conform unor opinii,împărtăşite de specialişti în domeniul fiscalităţii ,fenomenul evaziunii fiscale provoacă mai multe tipuri de efecte ,observîndu-se o paralelă între funcţiile impozitelor şi tipurile de efecte ale evaziunii fiscale.Aşa dar ,pot fi nominalizate următoarele efecte ale evaziunii fiscale :

efecte cu caracter economic

efecte cu caracter social

7

efecte asupre formării veniturilor statului

efecte cu caracter politic. Efecte cu caracter economic. Este bine ştiut că într-o economie de piaţă,impozitele reprezintă una din sursele importante de constituire a veniturilor bugetului şi,în acelaşi timp,o pîrghie destul de eficientă prin intermediul căreia statul poate stimula dezvoltarea şi desfăşurarea activităţii economice (inclusiv poate orienta şi modela compartimentul investiţional al agenţilor economici).La rîndul său,un buget care dispune de venituri suficiente devine un mijloc eficient în asigurarea echilibrului general economic,precum şi un mijloc de corectare a conjuncturii economice (promovarea de măsuri cu efecte i9nflaţioniste-cum ar fi majorarea cheltuielelor publice pentru stimularea investiţiilor şi crearea noilor locuri de muncă ;sau a măsurilor cu efect deflaţionist-de exemplu cele privind reducerea impozitelor). Efecte cu caracter social.Evaziunea fiscală reprezintă o faptă gravă ,deoarece implică micşorarea fondurilor ce constituie venituri ale bugetului ,şi statul nu-şi poate îndeplini corespunzător sarcinele ce-i revin în domeniile social-economic şi social-cultural (acordarea de subvenţii ,compensaţii şi indemnizaţii ,facilităţi fiscale).Pe de altă parte,direct sau indirect ,contribuabilul care a săvîrşit evaziunea , mai devereme sau mai tîrziu ,va avea şi el de suferit . Aşa dar,insuficienţa în rezultatul evaziunii fiscale a mijloacelor bugetare necesare pentru promovarea unor programe guvernamentale de interes general sau local (privind sprijinul unor categorii sociale defavorizate ,privind acordarea avantajelor fiscale şi a ajutorului financiar direct altor categorii care au nevoie de sprijinul financiar al statului ),poate avea ca efect consecinţe sociale destul de grave cum ar fi diminuarea standardului de viaţă al categoriilor sociale care sînt private de ajutorul statului,diminuarea standardelor privind gradul de educaţie şi sănătate a populaţie ,sau chiar poate cauza acţiuni de protest şi grave tulburări şi din partea populaţiei. Efecte asupra formării veniturilor statului.După cum a fost menţionat anterior,existenţa fenomenului de evaziune fiscală în mod obligatoriu duce la diminuarea volumului veniturilor statului şi,în rezultatul lipsei acute de fonduri financiare pentru îndeplinirea sarcinelor puse ,statul nu are o altă cale decît să aplice unica măsură eficientă şi cu efect imediat - majorarea cotelor impozitelor şi taxelor existente sau chiar instituirea unor noi impozite şi taxe.Această măsură duce la creşterea presiunii (poverii) fiscale şi ,ca urmare firească,o creştere a rezistenţei (opunerii) la impozitare şi,evident ,a fenomenului de evaziune fiscală.Adică se crează un „cerc vicios” ,din care se poate ieşi doar dacă se reduce semnificativ fenomenul evaziunii fiscale ,iar în consecinţă se va reduce volumul de venituri ce se sustrag de la buget.Odată ce se produce aceasta ,se măreşte volumul veniturilor la buget ,necesităţile statului şi societăţiisînt satisfăcute şi chiar se poate la reducerea cotelor de impunere. Efecte cu caracter politic.orice companie electorală care are loc ,în mod obligatoriu va pune ca sarcină lupta cu corupţia ,cu economia tenebră,asigurarea principiului supremaţiei legii .Ţinînd cont de faptul că aceeaşi contribuabili (persoanele juridice tot sînt formate de cetăţeni) sînt în acelaşi timp şi alegători ,este foarte uşor de dedus care vor fi rezultatele alegerilor pentru formaţiunile politice care au fost la guvernare şi n-au întreprins nimic esenţial pentru înlăturarea fenomenelor negative care afectează echitatea contribuabililor .Altfel spus ,ponderea majorată a fenomenului evaziunii fiscale poaten avea o influenţă esenţială asupra evoluţiei sistemului politic.

3. Metode de combatere a evaziunii fiscale.

8

Perioadele de tranziţie în orice stat generează modificarea cadrului legal existent,care se consideră suport obligatoriu pentru dezvoltarea societăţii ,conform strategiei preconizate. Particularităţile fenomenului infracţional caracteristic etapei actuale impune modificarea cadrului legislativ în vederea ajustării mecanismului legal de profilaxie şi contractare a delictelor la normele internaţionale din domeniu. Problemele organelor de drept privind aplicarea cadrului legislativ trebuie examinat prin prisma a două aspecte generale:

Aplicarea corectă şi consecventă sub toate aspectele a legislaţiei existente.

Modificarea legislaţiei ,avînd ca suport legislaţia şi practica judiciară a altor state,în primul rînd, a celor cu principii şi concepţii comune de dezvoltare, bazîndu-se în acest scop pe prognozele posibile a declanşării fenomenelor infracţionale.

Trecerea patrimoniului public în posesia unei categorii de cetăţeni este caracteristică trecerii la statul de drept,determinînd în acelaşi timp şi o schimbare în situaţia cetăţeanului.Astfel,la calitatea de proprietar,producător şi beneficiar i s-a atribuit calitatea de contribuabil la suportarea cheltuielelor publice şi a cea de beneficiar direct sau indirect ,al aceleiaşi cheltuieli în măsura în care statul îi asigură protecţie socială ,servicii,siguranţă ocială,respectarea drepturilor fundamentale. Sigur că dacă gradul de conversiune a contribuţiei pe care cetăţeanul o aduce la bugetul cheltuielelor publice ,depinde faptul cum acesta o va trata : ca o povară ,un bir sau ca o necesitate de participare la gestionarea democraţiei. Indiferent însă de această percepere a existat ,există şi va exista tendinţa contribuabililor de a diminua orice contribuţie sau de a se sustrage integral de la plata acesteia. Prin desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege :

1. Practicarea activităţii economice fără înregistrare legală.

2. Eschivarea celor înregistraţi legal de la prezentarea documentelor şi datelor ce atestă obligaţiunile fiscale faţă de buget.

3. Tăinuirea veniturilor reale de la impozitare a celor înregistraţi legal.

4. Neachitarea impozitelor deja stabilite. Reieşind din cele expuse mai sus ,combaterea acestor tendinţe implică necesitatea: Legiferării sistemului de impozitare (toate titlurile Codului Fiscal,Legea bugetului de

stat); Organizării şi dotării aparatului fiscal (Legea privind bazele Sistemului Fiscal şi Legea

cu privire la Serviciul Fiscal de stat); Sancţionării tendinţelor infracţionale ,atît pe cale administrativă ,cît şi pe cale penală.

Măsurile ce se impun a fi luate trebuie coordonate astfel încît să se realizeze reducerea drastică a evaziunii fiscale şi nu să se ajungă la mutarea locului de producere a evaziunii dintr-un sector de activitate în altul sau de la un regim de impozitare la altul. În consecinţă , se impune a fi luate o serie de măsuri care să ducă la întărirea controlului fiscal şi,implicit ,la reducerea drastică a evaziunii fiscale,precum :

asigurarea unor forţe adecvate penru control,intensificarea controalelor fizice, regîndirea priorotăţilor de control.în acest sens ,o atenţie deosebită ar trebui acordată pregătirii şi perfecţionării profesionale a inspectoratelor de control fiscal,precum şi aşezării pe baze moderne a activităţii de selectare a contribuabililor.

îmbunătăţirea eficienţei controalelor prin aplicarea experienţei dobîndite în decursul desfăşurării acţiunilor de control.O metodă care ar putea fi utilizată este sintetizarea cunoştinţelor ,a problemelor şi a soluţiilor adoptate în cursul acţiunilor de control şi elaborarea unor manuale de control fiscale destinate inspectorilor.

9

alocarea unor noi resurse,financiare şi umane,destinate controlului,precum şi orientarea celor existente spre acele zone care reprezintă un risc ridicat de producere a evaziunii fiscale .Asigurarea unui buget propriu de venituri şi cheltuieli pentru administraţia fiscală ,poate creea premisele creşterii calităţii şi randamentului controlului fiscal.De asemenea ,extinderea utilizării metodei analizei de risc ar asigura o alocare mai judicioasă a resurselor şi orientarea inspectorilor spre controlul acestor contribuabili care prezintă un risc ridicat de evaziune fiscală.

introducerea unui sistem computerizat de control .Informatizarea întregului proces de administrare fiscală ar avea ca rezultat crearea unor baze de date complete ,corecte şi permanent actualizate,care să cuprindă toţi contribuabilii şi toate obligaţiile fiscale ale acestora .Existenţa unor astfel de baze de date ar asigura condiţiile pentru realizarea unui control masiv ,pe documente,pentru toţi contribuabilii şi pentru selectarea ,în vederea desfăşurării controlului pe teren,numai a contribuabililor care prezintă un risc ridicat.

perfecţionarea schimbului de informaţii asupra tehnicilor de control .Întărirea colaborării cu organele de control fiscal din cadrul altor administraţii fiscale naţionale constituie o modalitate de perfecţionare a tehnicilor de control fiscal.

identificarea modalităţilor prin care au fost eludate obligaţiile fiscale către bugetul statului.Centralizarea constatărilor cuprinse în actele de control pot furniza informaţii consistente referitoare la modalităţile de eludare a obligaţiilor fiscale.Apoi,aceste informaţii pot fi grupate în funcţie de impozitele la care se referă sau în funcţie de domeniul de activitate în care au fost întîlnite şi pot constitui capitole din ghiduri de control puse la dispoziţia inspectorilor:

identificarea şi înlăturarea defectelor şi slăbiciunilor din legislaţia în vigoare. Pe baza constatărilor efectuate de organele de control,precum şi pe baza

informaţiilor deţinute de celelalte funcţii ale administrării pot fi administrate deficienţele apărute ca urmare a aplicării legislaţiei şi pot fi formulate propuneri de îmbunătăţire a acesteia.

elaborarea unor acte normative în baza cărora să se poată accede la conturile bancare prin intermediul cărora s-au efectuat decontările pentru livrările ilegale.Crearea cadrului legal care să permită administraţiei fiscale să obţină informaţii privind conturile bancare ale contribuabililor şi tranzacţiile efectuate de aceştia prin bănci ,constituie un instrument foarte valoros pentru organele de control fiscal,pentru obţinerea tuturor informaţiilor necesare în vederea stabilirii corecte a obligaţiilor fiscale ale contribuabililor şi pentru reducerea evaziunii fiscale.

identificarea căilor prin care piaţa ilegală (neagră) este aprovizionată şi crearea unui sistem de prevenire a fraudei.Colaborarea între toate instituţiile statului,implicate în lupta împotriva crimei organizate ,fraudei şi evaziunii fiscale ar putea să asigure crearea unei baze de date care să conţină toate modalităţile prin care se realizează frauda fiscală,iar pe baza acestor informaţii s-ar putea elabora acte normative şi proceduri aplicabile pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

utilizarea acordurilor cu terţe ţări pentru a obţine informaţii care să ajute la combaterea contrabandei şi a falsei declarări a importurilor.

10