Presiunea fiscala

30
Universitatea din Craiova – Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor Presiunea fiscală. Factor determinant al intensificării sistemelor de evaziune fiscală în România o Studenţi: Dumitru Răzvan Marius Dincă Mihai Dobre Mihai o Finanţe şi Bănci, Anul I, Seria IV, Grupa 2 – 2011 –

Transcript of Presiunea fiscala

Page 1: Presiunea fiscala

Universitatea din Craiova– Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor –

Presiunea fiscală. Factor determinant al

intensificării sistemelor de evaziune fiscală în România

o Studenţi: Dumitru Răzvan MariusDincă MihaiDobre Mihai

o Finanţe şi Bănci, Anul I, Seria IV, Grupa 2

– 2011 –

Page 2: Presiunea fiscala

I. Conţinutul şi rata presiunii fiscale

Deciziile de politică fiscală influenţează nu numai asupra structurii şi comportamentului sistemului fiscal, dar constituie o componentă a politicii de stabilizare macroeconomică. Prin urmare, finalitatea sistemului fiscal constă în realizarea obiectivelor sale de natură financiară (finanţarea instituţiei bugetare), economică (acţionarea asupra sistemului de distribuire a bunăstării).

Un element de cuantificare a finalităţii sistemului fiscal este presiunea fiscală.

Presiunea fiscală (nivelul fiscalităţii) este, în general, dată de rata prelevărilor obligatorii / rata presiunii fiscale, care se calculează prin raportarea sumei totale a prelevărilor obligatorii (impozite, taxe, contribuţia la asigurările sociale) dintr-o anumită perioadă de timp, de regulă un an, la mărimea produsului intern brut realizată în aceeaşi perioadă de o economie naţională.

Page 3: Presiunea fiscala

În practica fiscală se folosesc şi alţi indicatori derivaţi de măsurare a presiunii fiscale, dintre care:

a. Rata fiscalităţii consolidate – care elimină anumite prelevări cu caracter redundant, în scopul de a exprima mai bine partea de venituri destinate finanţării activităţii administraţiei publice. Primul nivel de consolidare constă în eliminarea contribuţiei la asigurările sociale şi a impozitelor plătite de administraţiile publice. Al doilea nivel de consolidare se obţine prin eliminarea tuturor prelevărilor obligatorii autofinanţate (adică nu numai cele care sunt suportate de administraţiile publice, ci şi cele care sunt alimentate prin venituri vărsate de administraţiile publice).

b. Rata fiscalităţii nete – se obţine eliminând din prelevările obligatorii partea redistribuită direct agenţilor economici, în special sub forma prestaţiilor sociale pentru familii şi a subvenţiilor pentru întreprinderi. Se obţine astfel suma prelevărilor obligatorii necesară funcţionării proprii a administraţiilor publice; suma obţinută raportându-se la Produsul Intern Brut (P.I.B.) total.

c. Rata fiscalităţii lărgite – rezultă din luarea în calcul a anumitor surse de finanţare a cheltuielilor publice, altele decât prelevările obligatorii.

Page 4: Presiunea fiscala

Presiunea fiscală la nivelul agentului economic Apare ca raport procentual între plăţile obligatorii către stat pe care

acesta este nevoit să le facă şi valoarea adăugată de către el într-o perioadă de timp, de obicei un an.

În structura plăţilor obligatorii sunt înscrise, de cele mai multe ori, impozitul pe profit, contribuţiile la fondul de asigurare şi protecţie socială şi alte impozite directe datorate asupra averii bugetului local şi incluse în costurile firmei.

Desigur că întreprinderea varsă la buget şi alte impozite, taxe şi contribuţii. Nu toate aceste sunt însă suportate de către ea. T.V.A., accizele şi taxele vamale nu se iau în calcul, deoarece firma le recuperează de la consumator, care le suportă plătindu-le odată cu preţul produselor cumpărate.

Impozitul care afectează direct firma este cel asupra profitului, care reprezintă pentru întreprinzătorul privat ceea ce este salariul pentru angajatul său.

Celelalte plăţi precum contribuţiile la fondurile de asigurări şi protecţie socială, impozitele asupra clădirilor, terenurilor, mijloacelor de transport, incluse în costul produselor şi recuperate prin preţ, influenţează direct, nivelul costurilor, mărimea profitului, de aceea sunt considerate tot fluxuri financiare negative pentru agentul economic. La acestea ar trebui adăugate şi celelalte contribuţii la fondurile speciale, altele decât cele de asigurare şi protecţie socială, pentru a avea o imagine reală asupra presiunii fiscale la nivelul agentului economic.

Page 5: Presiunea fiscala

De-a lungul timpului, specialiştii în domeniu au încercat să răspundă la întrebarea dacă există un prag maxim al presiunii fiscale.

Pragul fiscalităţii suportate de contribuabili a fost înălţat mereu în timp de către teoreticieni, iar practica, se pare că l-a depăşit de fiecare dată.

Vauban, care avea o concepţie modernă despre impozite, în lucrarea “Projet de Dixme Royal” din 1702 socotea că nivelul de 10% nu trebuie atins niciodată. Fiziocraţii au plasat acest prag la 20% din veniturile individuale. Proudhon, în 1868, în teoria sa despre impozit l-a fixat la 10% din venitul naţional. Colin Clark a ridicat plafonul, în 1945, la 25% din venitul naţional. Pentru Franţa, Giscard d’Estaing a situat pragul fiscalităţii, în 1974, la 40% din P.I.B., dar acesta a fost depăşit în 1983, el fiind de peste 44%. După 1974, şase state, între care cele scandinave au depăşit acest plafon.

Rezultă din cele de mai sus, că, dacă există un prag maxim pentru presiunea fiscală, el este dificil de determinat în mod ştinţific.

Page 6: Presiunea fiscala

Explicaţiile evoluţiei presiunii fiscale, în sensul creşterii acesteia, trebuie, potrivit multor cercetători, căutate în inexorabila creşterea a cheltuielilor publice, care, la rândul lor, sunt expuse anumitor legităţi economice, sociale şi politice:

1. Legea lui Adolf Wagner – conform căreia creşterea locului cheltuielilor publice în totalul activităţii economice este legată de industrializare. Industrializarea este însoţită de dezvoltarea urbanizării, de o creştere a complexităţii activităţilor economice şi de o ridicare a nivelului de trai. Ca urmare, statul trebuie să intervină şi să cheltuiască mai mult pentru realizarea sarcinilor aferente urbanizării, nevoilor crescânde ale indivizilor din domeniul educaţiei, culturii şi acţiunilor sociale, precum şi pentru realizarea unor lucrări de infrastructură. Potrivit altor autori (Marc Guillaume) cheltuielile publice ar corespunde unor compensaţii sociale generalizate: excese, inconvenienţe şi disfuncţionalităţi ale societăţii industriale (poluarea, aglomerări urbane, etc.) care necesită intervenţii publice pentru corijarea sau atenuare, prin cheltuieli publice, a surselor sau efectelor acestora.

Page 7: Presiunea fiscala

2. Efectul deplasării, pus în evidenţă de economiştii englezi A. T. Peacock şi J. A. Wiesman, este legat de rigiditatea scăderii cheltuielilor publice şi de “sarcina fiscală tolerabilă” . Conform acestor autori, în perioadele de normalitate (calm social şi politic), populaţia are despre nivelul tolerabil al presiunii fiscale o idee aproximativ precisă, ceea ce limitează puterile publice în posibilităţile sau intenţiile lor de a creşte această presiune. Dimpotrivă, evenimentele grave (război de exemplu) pot crea un efect de deplasare, provocând o creştere a cheltuielilor publice şi o ridicare a sarcinii fiscale tolerabile.

3. Cererea de servicii publice face ca şi cheltuielile publice să aibă tendinţa de a creşte mai repede decât în ansamblul activităţii economice. Potrivit anumitor autori (A. Wolfelsoerger, Ph. Delmas, M. Albert) în societăţile dezvoltate şi democratice, în care se menţin inegalităţile sociale, creşterea cheltuielilor publice este preţul ce trebuie plătit pentru asigurarea păcii sociale. Aceste cheltuieli privesc atât cheltuielile sociale cât şi cele pentru inervenţia statului în cadrul anumitor activităţi economice.

Page 8: Presiunea fiscala

4. Analizele curentului “Public Choice”: acest curent apărut în S.U.A. în anii 1960, susţine că statul nu este garantul absolut al interesului general. El este pur şi simplu o organizaţie umană vastă în care deciziile sunt luate de persoane, politicieni, funcţionari, care nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât alţii, şi care sunt ca şi aceştia din urmă, la fel de subsceptibili de a greşi şi a se preocupa de interesele lor personale. Ideile de mai sus sunt susţinute prin trei teme de analiză: piaţa politică (formulată din ofertanţi: politicienii şi solicitanţii – contribuabili, în care unii promit altora , iar în schimbul promisiunilor, cei din urmă consimt la finanţarea cheltuielilor publice ); analiza economică a birocraţiei (birocraţii – funcţionarii sunt mai preocupaţi de puterea şi de prestigiul lor decât de interesul general); şi fenomenele de asimetrie şi de iluzie financiară (cheltuielile publice prezintă particularitatea de a permite puterilor publice să atribuie avantaje speciale anumitor categorii sociale sau anumitor grupuri de interes împărţind sarcina finanţării lor asupra unui foarte mare număr de contribuabili).

Page 9: Presiunea fiscala

II. Nivelul presiunii fiscale în România

Este foarte normal ca un stat să-şi asigure veniturile necesare impozitând în general tot ce mişcă, începând cu autoturismele şi tot ce stă terminând cu terenurile, impozitând profiturile, munca, consumul şi mai ales viciile. Totuşi consider că statul nu trebuie să-şi facă un scop în sine în a aduna bani cu orice preţ la buget mărind nejustificat impozitele şi taxele şi scăpând din vedere tocmai contribuţia hotărâtoare a impozitelor la creşterea eficienţei muncii şi a creşterii competitivităţii naţionale. Este cunoscut faptul că atunci când un contribuabil este împovărat cu taxe şi suprataxe, atunci munca şi performanţa în muncă au de suferit şi apare nevoia de relaxare a fiscalităţii.

Există o teză împărtăşită de cei mai mulţi fiscalişti şi anume teza conform căreia “impozitul ucide impozitul”; altfel spus creşterea exagerată a unui impozit existent sau introducerea unui impozit nou nejustificat nu face altceva decât să reducă gradul de suportabilitate a sarcinilor fiscale. Apare astfel fenomenul de “fugă de impozitare” manifestat prin evaziune fiscală, prin economie subterană, prin muncă la negru.

Page 10: Presiunea fiscala

În România în perioada postbelică impozitele aduceau mai puţin de 5% din totalul veniturilor bugetare, cea mai mare parte a veniturilor (considerate nefiscale) provenea de la întreprinderile sociale de stat (impozitul pe circulatia mărfurilor, impozitul pe fondul total de retribuire, impozitul pe beneficii etc.).

Începând cu 1991 ponderea s-a inversat şi taxele deţineau peste 97% din bugetul de stat.

Page 11: Presiunea fiscala

Ca eşantion de analiză a presiunii fiscale şi a efectelor acesteia am apelat la grupul de ţări ce sunt prezente în statele membre ale Uniunii Europene (UE27), iar ca perioadă de analiză a fost reţinut anul 2009, ultimul an pentru care sunt disponibile date statistice.

Pentru a înţelege mai bine tabelul următor, presiunea fiscală o delimităm în trei categorii de indicatori:

1.Presiunea fiscală aferentă impozitelor şi taxelor (Prfimp);

Prfimp =

2.Presiunea contribuţiilor sociale (Ppcb);

Ppcb =

3.Presiunea prelevărilor obligatorii (Prpo).

Prpo =

Impozite directe + Impozite indirecte

P.I.B.x 100

Contribuţíi sociale

P.I.B.

x 100

Prelevari obligatorii

P.I.B.

x 100

Page 12: Presiunea fiscala

Presiunea fiscală la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene in anul 2009

Page 13: Presiunea fiscala

Reprezentarea grafică a indicatorilor: presiunea fiscală aferentă impozitelor directe, presiunea fiscală aferentă impozitelor indirecte şi presiunea determinată de contribuţiile sociale evidenţiază mai sugestiv structura prelevărilor obligatorii la nivelul ţărilor analizate:

În România, în anul 2009, presiunea prelevărilor obligatorii a înregistrat un nivel de 28%, adică cu 12,6 puncte procentuale mai puţin decât media în UE27 şi cu 1,58 puncte procentuale mai mult decât nivelul minim înregistrat de Letonia.

Page 14: Presiunea fiscala

Pentru o poziţionare mai exactă a României în cadrul UE27, din punct de vedere al ponderii prelevărilor obligatorii în PIB, considerăm că este nevoie de o analiză în dinamică a acestui indicator, aşa cum rezultă din graficul următor.

0

5

10

15

20

25

30

35

40

45

50

55

Bel

gia

Bul

garia

Ceh

ia

Dan

emar

ca

Ger

man

ia

Est

onia

Irla

nda

Gre

cia

Spa

nia

Fra

nta

Ital

ia

Cip

ru

Leto

nia

Litu

ania

Luxe

mbu

rg

Ung

aria

Mal

ta

Ola

nda

Aus

tria

Pol

onia

Por

tuga

lia

Rom

ania

Slo

veni

a

Slo

vaci

a

Fin

land

a

Sue

dia

Reg

atul

Uni

t

2000

2009

Page 15: Presiunea fiscala

Datele grafic indică faptul că în perioada 2000-2009 majoritatea statelor membre UE au înregistrat o scădere a presiunii prelevărilor obligatorii în PIB, excepţie făcând totuşi un număr de 9 state, unde sarcina fiscală a înregistrat o creştere: Cehia, Estonia, Italia, Cipru, Ungaria, Malta, Austria, Portugalia, Slovenia.

În anul 2009 faţă de nivelul înregistrat în anul 2000, Malta şi Cipru au înregistrat o creştere vertiginoasă a sarcini fiscale, respectiv cu 7,5% în Malta şi cu 5,5% în Cipru. La polul opus s-a aflat Slovacia şi Finlanda care au înregistrat scăderi semnificative. În România se constată o diminuare a nivelului presiunii fiscale cu 2,4 procente faţă de anul 2000, dar acest aspect trebuie coroborat cu o serie de aspecte referitoare la: efectele crizei economico-financiare, reducrea mărimii veniturilor colectate precum şi al nivelului PIB (cu 7,1% mai mic în 2009), păstrarea tendinţei de depăşire a veniturilor din impozitele directe de către veniturile din impozitele pe consum.

Page 16: Presiunea fiscala

III. Factori ce influenţează presiunea fiscală

Conform specialiştilor, asupra presiunii fiscale îşi exercită influenţa două categorii de factori: factori externi şi factori proprii sistemului de impozitare practicat.

I. Dintre factorii externi putem aminti:a) Nivelul de dezvoltare a fiecarei ţări reflectat de P.I.B.

pe locuitor. Desigur că în ţările dezvoltate, cu o economie performantă, veniturile oamenilor şi averile lor sunt mai consistente, afacerile sunt profitabile, iar capacitatea contributivă a plătitorilor de impozite este mai ridicată. Statul îşi poate permite în astfel de ţări să pretindă impozite mari, fără ca povara fiscală să devină insuportabilă. Tocmai de aceea, în cele mai multe ţări dezvoltate, rata presiunii fiscale este ridicată, iar impozitele directe asupra veniturilor şi asupra averii sunt preponderente. Nu acelaşi lucru se întâmplă în ţările în curs de dezvoltare unde posibilităţile de plată ale oamenilor sunt reduse iar statul, neputând colecta impozite directe consistente, îşi alimentează bugetul mai ales pe seama impozitelor indirecte, dar presiunea fiscală globală este, în general, mai redusă decât în ţările dezvoltate. De la aceste reguli există desigur şi excepţii.

Page 17: Presiunea fiscala

Există ţări superdezvoltate, precum SUA, în care fiscalitatea este mult mai relaxată decât în celelale ţări dezvoltate şi există ţări în curs de dezvoltare care, pentru a-şi înlătura handicapul, pretind impozite ridicate sau, dimpotrivă, acorda facilităţi fiscale pentru stimularea investiţiilor şi a dedzvoltării.

b) Nivelul fiscalităţii din celelalte ţări influenţează şi el presiunea fiscală, deoarece o presiune excesivă face ca oamenii şi capitalurile să migreze din aşa-zisul infern fiscal spre paradisurile fiscale sau oazele fiscale, unde veniturile lor nete sunt mai ridicate.

c) Structura cheltuielilor publice în diferite ţări face şi ea ca nivelul fiscalităţii să fie diferit. În ţările în care statul acordă prioritate acţiunilor de securitate socială, cheltuielile pentru învăţământ, sănătate, sport şi agrement, cultură şi artă, de care beneficiază direct contribuabilii, el are motivaţia necesară pentru a pretinde impozite mai consistente, existând un grad ridicat al reversibilităţii acestora. Politicile guvernamentale sunt influenţate desigur de doctrina agreată de partidul sau coaliţia aflată la putere.

Page 18: Presiunea fiscala

Opţiunile politice pot influenţa şi altfel nivelul fiscalităţii. Un guvern populist poate, mai ales în preajma alegerilor, întreprinde măsuri de relaxare a fiscalităţii, în condiţiile în care oferă cu generozitate alocaţii familiale şi subvenţii consistente, contractând însă, pentru a compensa reducerea impozitelor, împrumuturi însemnate. El va lăsa o grea moştenire guvernului ce urmează, care se va vedea nevoit să retragă facilităţile fiscale, să raţionalizeze cheltuielile, prin măsuri adesea nepopulare, pentru a putea suporta povara serviciului datoriei publice.

II. Factorii proprii sistemului de impozitare care influenţează, la rândul lor, presiunea fiscală sunt:

•felul cotelor practicate, progresivitatea aducând cu ea impozite mai consistente decât impunerea proporţională;

•facilităţi fiscale acordate prin exonerări, reduceri ale cotelor pentru anumite categorii de contribuabili sau deduceri din materia impozabilă;

•metode de evaluare practicate care pot face ca materia impozabilă să fie supra sau subevaluată.

Page 19: Presiunea fiscala

A. Laffer rămâne celebru prin ideea care a demonstrat-o cu ajutorul unei curbe care îi poartă numele potrivit căreia de la un anumit prag orice creştere a presiunii fiscale provoacă o scădere a sumei prelevărilor obligatorii încasate de puterea publică.

IV. Curba Laffer

Suma prelevărilor obligatorii

Rata presiunii fiscale0 T1 T 2 T 3

MN N

Fig.1. Curba Laffer

Page 20: Presiunea fiscala

Speciaţiştii au mai identificat şi curba Laffer deplasată care descrie elementele cunoscute într-o altă viziune:

Astfel, rata minimă de impozitare Imin este rata corespunzătoare unui buget minim care să asigure o birocraţie minimă şi eficientă pentru funcţionarea în bune condiţii a statului.

Rata optimă de impozitare I0 este acea rată care asigură prelevarea la dispoziţia statului a celei mai mari sume de venituri, din impozite. Toate cotele posibile între Imin şi I0 sunt cotele de impozitare la care poate recurge statul – agent economic într-o economie de piaţă.

rata impozitului

Venituri totale din impozite0 V1 min

M

Fig.2. Curba Laffer deplasată

100

V1 max

I min

I max

Page 21: Presiunea fiscala

V. Probleme provocate de creşterea presiunii fiscale

Rezinstenţele la impozite (prelevări obligatorii) pot lua forme foarte variate dintre care putem aminti:

1. Riscurile de diminuare a eforturilor productive: în această privinţă se remarcă economiştii liberali care insistă asupra efectelor descurajante pe care le provoacă nivelurile ridicate ale prelevărilor obligatorii asupra muncii, economiilor şi investiţiilor, precum şi asupra spiritului de întreprindere. Astfel, din punct de vedere al incitării muncii, se estimează că există două tipuri de reacţii opuse, pe care le poate provoca o majorare a impozitului venitului:

•efectul de substituţie (diminuare a timpului de muncă furnizat de un individ datorită diminuării remuneraţiei sale nete);

•efectul de venit (creştere a cantităţii de muncă depusă în scopul de a compensa pierderea venitului net datorită creşterii impozitului).

În acest context pentru a exprima rezistenţa la impozit se utilizează termenul de abstinenţă fiscală care constă în evitarea îndeplinirii anumitor operaţiuni în scopul de a scăpa de impozitele la care ele dau naştere.

Page 22: Presiunea fiscala

2. Rezistenţele politice iau diferite forme şi sunt o permanenţă în discursul istoriei. Rezistenţele politice la prelevări obligatorii se manifestă în deosebi prin revendicări categoriale în favoarea micşorării anumitor impozite sau contribuţii sociale atunci când se apropie perioada electorală pentru ocuparea de poziţie şi câştigarea de voturi.

3. Riscul de inflaţie prin fiscalitate este legat de faptul că orice creştere a impozitelor sau a contribuţiilor sociale se repercutează asupra proceselor de determinare a preţului.

Pentru a preîntâmpina sau a înlătura urmările nedorite şi neproductive ale rezistenţelor la impozite, mai multe ţări au recurs la relaxarea fiscalităţii.

Page 23: Presiunea fiscala

4. Frauda şi evaziunea fiscală Frauda constituie o încălcare a legii fiscale, prin

diminuarea voluntară a veniturilor, vânzări fără facturi etc., evaziunea constă în sustragerea de la prelevări obligatorii printr-o utilizare abilă a legii fiscale sau de a profita de caracterul teritorial al legii fiscale şi sociale pentru a localiza activităţi, venituri sau bunuri în ţări străine unde ele nu vor fi sau vor fi mai puţin impozitate (paradisuri fiscale).

Într-o definire complexă, conform legii 241/2005 evaziunea fiscală este prezentată ca fiind “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoane fizice şi persoane juridice române sau străine denumite contribuabili, a unei părţi din veniturile realizate”.

Page 24: Presiunea fiscala

Aceste practici au existat întotdeauna, dar ele sunt cu atât mai simulate cu cât ratele de prelevare (de impozitare) sunt mai ridicate. În acest sens se pot menţiona două procedee prin care contribuabilii îşi manifestă rezistenţa lor în faţa prelevărilor obligatorii:

–economia subterană, care relevă diferite forme de activităţi care au drept caracteristică comună sustragerea de la orice formă de prelevare obligatorie. Un exemplu în acest sens este munca la negru.

–evaziunea internaţională, care reflectă interesul anumitor întreprinderi spre ţările unde legislaţiile fiscale şi sociale le sunt mai favorabile. De exemplu, întreprinderile care îşi deschid filiale în ţări în care condiţiile de salarizare şi de cheltuieli fiscale şi sociale sunt mai avantajoase. Ea este, de asemenea, facilitată şi încurajată de existenţa zonelor libere. Este vorba de enclave teritoriale care beneficiază de extrateritorialitatea vamală şi care scapă, total sau parţial, legislaţiilor naţionale.

Page 25: Presiunea fiscala

Fenomenul evaziunii fiscale se întâlneşte pe o scară destul de largă şi în România. Formele de manifestare a evaziunii fiscale în ţara noastră sunt diferite:

Fundaţiile, organizaţiile şi asociaţiile non-profit, cu caracter umanitar, social, cultural, sportiv etc. sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru unele bunuri provenite din ajutoare şi donaţii.

În unele cazuri însa bunurile primite sub forma de ajutoare şi donaţii sunt utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute în obiectul de activitate sau nu sunt înregistrate în patrimoniu ori sunt utilizate în interes personal sau pentru obţinerea de profit.

Unii agenţi economici practică preţuri de livrare inferioare costurilor produselor livrate şi, implicit, calculează accizele în raport de preţurile respective şi nu de costurile efective ale produselor, aşa cum este legal.

Neînregistrarea în contabilitate a veniturilor realizate.Folosirea de facturi falsificate în care sunt înscrise preţuri mai mici

decât cele reale.Vânzari nedeclarate.Întelegeri între vânzatori şi cumpărători de a schimba bunuri sau

servicii gen barter, cu plata redusă, fără factură sau o factură cu valoare redusa.

Page 26: Presiunea fiscala

Corupţia ridicată este, la rândul său, o permanenţă a societăţii româneşti. Corupţia are o puternică determinare socială şi culturală. Acest fenomen negativ, aproape generalizat la toate nivelurile administraţiei publice şi al organismelor de control financiar de stat, a condus la un nivel dintre cele mai ridicate în cadrul UE în ceea ce priveşte evaziunea fiscală şi arieratele fiscale. Aceste fenomene negative influenţează negativ gradul de fiscalitate, creşterea economică, conduc la creşterea deficitului bugetului general consolidat şi ulterior la creşterea datoriei publice a României.

Page 27: Presiunea fiscala

Conform unui studiu realizat de KRLS Network of Business Ethics, România ocupă locul al doilea în UE în funcţie de nivelul evaziunii fiscale.

KRLS a analizat cinci mari domenii pentru a stabili gradul de evaziune fiscală, respectiv economia subterană, criminalitatea economică, evaziunea fiscală a marilor corporaţii, evitarea plăţii taxelor de către companiile mari şi mici, dar şi de către liber profesionişti.

51,1%42,4%

39,5%

37,1%

34,5%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%

Italia

Romania

Bulgaria

Estonia

Slovacia

Studiul evaziunii fiscale la nivelul UE

din veniturile taxabile în 2009

Economia subterană din România a reprezentat 21% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2008, potrivit unui raport al Ministerului de Finanţe, obţinut în februarie anul trecut de MEDIAFAX, în creştere de la 14,5% în 2004. Evaziunea fiscală la plata TVA a crescut de peste trei ori în intervalul 2004-2008, la 4,6% din PIB.

Page 28: Presiunea fiscala

Valoarea economiei subterane in UE, rapotată la PIB

Romania ocupă poziţia a patra în Uniunea Europeană în funcţie de dimensiunea economiei subterane raportată la Produsul Intern Brut (PIB) ca urmare a gradului scăzut de utilizare a plaţilor electronice, arată un studiu al companiei de consultanţă A. T. Kearney. În 2008, în economia nefiscalizată au fost rulate 46 mld. euro, ceea ce înseamna o treime din PIB.

Printre sectoarele puternic nefiscalizate se numără retailul, construcţiile, agricultura, dar şi sectorul manufacturier. Între 22% şi 42% din ce se produce în aceste sectoare ramâne în economia subterană. În aceste condiţii, bugetul de stat a pierdut anul trecut circa 7 mld. euro din cauza economiei subterane, ca urmare a neîncasarii de taxe şi impozite, spun analiştii A.T. Kearney.

Page 29: Presiunea fiscala

Studiul relevă, de asemenea, o corelaţie strânsă între dimensiunea economiei subterane şi numărul plaţilor electronice. Cu cât într-o ţară numărul plaţilor electronice este mai mic, cu atat economia nefiscalizată tinde să crească pentru că nu există nicio pârghie care să controleze modul în care circulă banii. "Există o corelare puternică între utilizarea plaţilor electronice într-o ţară şi economia subterană. Ţările cu grad înalt de utilizare a plaţilor electronice, precum Marea Britanie şi Olanda, au economii subterane de dimensiuni mai reduse faţă de ţările în care gradul de utilizare a plăţilor electronice este la un nivel minim - precum Bulgaria şi România", potrivit A.T. Kearney.

În Romania, valoarea plăţilor cu cardul este de circa zece ori mai mică decât valoarea retragerilor de numerar de la bancomat. În trimestrul doi, plăţile cu cardul la comercianţi au totalizat 592 mil. euro, în timp ce de la ATM-uri au fost retrase 5,9 mld. euro, potrivit datelor BNR.

Page 30: Presiunea fiscala