CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………...……… 1

CAP 1. FENOMENUL DE EVAZIUNE FISCALĂ……...……………. 41.1 Evaziunea fiscală- definiţie şi caracteristici……………………. 41.2 Formele de manifestare ale evaziunii fiscale…………………... 61.3 Evaziunea fiscală internaţională………………………………. 101.4 Evaziunea fiscala prin companiile offshore………………....… 111.5 Evaziunea fiscală, economia subterană şi fenomenul corupţiei..14

CAP 2. CAUZELE, FACTORII FAVORIZANŢI, EFECTELE ŞI METODELE DE COMBATERE ŞI LIMITARE A EVAZIUNII FISCALE……………………………………………………………….... 18 2.1 Cauzele evaziunii fiscale……………………………………... 18 2.2 Factorii favorizanţi ai evaziunii fiscale………………………. 19 2.3 Efectele evaziunii fiscale……………………………………... 20 2.4 Metode de combatere a evaziunii fiscale…………………….. 21 2.5 Posibilităţi de diminuare şi menţinere sub control a evaziunii fiscale…………………………………………………..……... 22CAP 3. COMBATEREA ŞI LIMITAREA EVAZIUNII FISCALE PRIN DIRECŢIA FINANŢELOR PUBLICE BUZAU……………………… 23 3.1 Exercitarea activităţii de control fiscal la nivelul DGFP Buzau......................................................................................... 23 3.2 Structura evaziunii fiscale identificate pe categorii de venituri fiscale......................................................................................... 27 3.3 Combaterea şi limitarea evaziunii fiscale la impozitele directe………………………………………………….…….. 28 3.3.1 Evaziunea la impozitul pe profit………………….……… 28 3.3.2 Evaziunea la impozitul pe salarii………………….……... 29 3.3.3 Evaziunea la impozitul pe dividende………….…………. 30 3.4 Combaterea şi limitarea evaziunii fiscale la impozitele indirecte………………………………………………..…....... 31 3.4.1 Evaziunea la TVA………………………………..………. 31 STUDIU DE CAZ: Rambursarea necuvenită a taxei pe valoarea adăugată aferentă unor active inexistente………………………...…. 32 3.4.2 Evaziunea fiscală la accize…………………………….... 36 3.5 Combaterea şi limitarea evaziunii fiscale prin Direcţia Finanţelor Publice Buzau…………………………………… 36

CAP 4. POSIBILITAŢI DE PERFECŢIONARE A CONTROLULUI FINANCIAR ÎN COMBATEREA ŞI LIMITAREA EVAZIUNII FISCALE..………………………………………………………………. 40 4.1 Obstacole şi dificultăţi în realizarea controlului fiscal, depistarea şi combaterea evaziunii fiscale…………………... 40 4.2 Posibilităţi de perfecţionare a controlului financiar în combaterea şi limitarea evaziunii fiscale în contextual apartenenţei României la UE………………………………... 42 4.3 Posibilităţi de perfecţionare a legislaţiei în domeniul combaterii evaziunii fiscale…………………………………. 43 4.4 Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale………………….. 45 CONCLUZII……………………………………………………………. 47

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………….. 48

ANEXE………………………………………………………………….. 49

1

INTRODUCERE

Definiţa ca fiind o minimalizarea a obligaţiilor fiscale în mod legal şi prin mijloace

de dezvaluire deplina faţa de autoritaţile fiscale, în scopul reducerii obligaţiilor, geneza

evaziunii fiscale este indisolubil legată de stat şi apariţia lui, precum si de modalitaţile de

înterpretare a legilor fiscale în favoarea contribuabililor.

Statul trebuie sa se preocupe sistematic şi eficient de preîntampinarea şi limitarea

fenomenului evaziunii fiscale. Statul prin puterile publice, poate şi sa incite la evaziune

fiscala, urmarind in principal doua scopuri: un scop "pozitiv" argumentat de dorinţa de a

stimula formarea capitalului şi un scop "negativ" reflectat în sprijinirea unor grupuri de

interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de consecinţe.

Evaziunea fiscala, unul din fenomenele economico - sociale complexe de maxima importanţa

cu care statele de astazi se confrunta şi ale carei consecinţe nedorite cauta sa le limiteze cât

mai mult, a fost condamnată din totdeauna.În economia de piaţa, organele fiscale se confrunta

cu un fenomen evazionist ce ia proporţii de masa din cauza tentaţiei de a fi sustrase de sub

incidenţa legii veniturilor impozabile cat mai substanţiale.

Economia subterana sau "economia neagra" ( black economy ) ca forma de

manifestare a evaziunii fiscale ( munca la negru, vanzarea ilegala de droguri, prostituţie,

jocuri de noroc, etc. ) e estimata a fi 8% din P.N.B în Marea Britanie, 13% în Suedia, 12% în

Belgia, 11, 5% în Italia, 9% în Franta, Olanda, Canada şi Germania, 8,5% în SUA şi 5% în

Japonia. Semnificaţia problemei e mai mare in ţarile mai puţin dezvoltate unde guvernele pot

întâmpina mari dificultaţi in supravegherea tranzacţiilor care au loc în economie. N. Kaldar

estima frauda fiscala în ţarile lumii a treia, între 4/5 si 9/10 din încasările fiscale prevazute.

Evaziunea fiscală este caracterizată printr-o imprecizie foarte mare, ei asociindu-se

trei sensuri şi o dublă apreciere în ceea ce priveşte legalitatea. Această imprecizie provine de

la diversitatea cuvintelor folosite pentru a desemna mai mult sau mai puţin, acelaşi fenomen:

neîndeplinirea voită de către contribuabili a obligaţiilor lor fiscale legale.

Primul sens ce i s-a atribuit evaziunii fiscale , mai ales între cele doua războaie

mondiale, a fost cel în care frauda îmbracă o formă extensivă, adică noţiunea de evaziune

fiscală este inclusă în cea de fraudă. Cel mai cunoscut sens în care este cunoscută evaziunea

fiscală este ,, arta de a evita căderea în câmpul de atracţie a legii fiscale” . Potrivit acestei

percepţii, evaziunea fiscală este, oarecum, asimilată fraudei. Cel de-al treilea sens constituie

un termen generic şi desemnează totalitatea manifestărilor de ,, fuga” din faţa impozitelor .

Aceasta este o definire în sens larg a evaziunii fiscale, care ajunge să înglobeze şi frauda.

2

Dacă se vorbeşte într-adevăr de fraudă, se vorbeşte în aceeaş măsură de frauda

legală sau legitimă, de frauda ilegală, de abuzul dreptului de a fugi din faţa impozitului; de

libertatea alegerii căii celei mai puţin impozante sau subestimare fiscală, frauda la lege sau

economie subterană.

Confuzia terminologică este, de altfel, cu atât mai importantă, cu cât cuvintele au

sensuri diferite de la autor la autor. Totuşi, cel mai adesea frauda fiscală desemnează, stricto

senso, o infracţiune la lege şi se distinge de evaziunea fiscală care s-ar putea defini şi ca o

utilizare abilă posibilităţilor oferite de lege.

Sunt unele cazuri când unii autori asimilează cele doua noţiuni.

Evaziunea fiscală este o rezultantă logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii

imperfecte şi rău asimilate, a metodelor şi modalităţilor defectuoase de aplicare, precum şi

neprevderii şi nerespectării legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot aşa de vinovată ca

şi cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune.

Evaziunea legala sau mai bine spus tolerata exprima actiunea contribuabililor de a ocoli legea,

recurgand la o combinatie neprevazuta de legiuitor si deci tolerata prin scaparea din vedere.

Ea nu poate fi posibila decat datorita unei inadvertente sau lacune a legii şi e frecventa mai

ales in epoci cand apar noi forme de întreprinderi sau noi categorii de impozite.

Contribuabilii gasesc anumite mijloace si exploatand insuficientele legislatiei

eludeaza in mod "legal" sustragandu-se in total sau in parte platii impozitelor, tocmai datorita

acestei insuficiente a legislatiei. Procedand astfel contribuabilii raman in limita stricta a

drepturilor lor si statul nu se poate apara decat printr-o legislatie bine studiata, clara, precisa,

stiintifica.

Singurul vinovat de producerea evaziunii prin astfel de mijloace este doar legiuitorul.

Sustragerea de la plata obligaţiilor au fost o preocupare istorică a celor care trebuiau să le

plătească. Multitudinea obligaţiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca şi, sau

mai ales, povara acestor obligaţii au făcut să stimuleze, în toate timpurile, ingeniozitatea

contribuabililor în a inventa procedee diverse de eludare a obligaţiilor fiscale.

Amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil să declare exact veniturile pe

care le are, ci îl vor determina să ia o serie de precauţii mai minuţioase, pentru a se sustrage

de la obligaţiile sale faţă de stat. Se conturează chiar o psihologie a contribuabilului de a nu

plăti niciodată decât ceea ce nu poate sa nu plătească.

Natura omeneasca are întodeauna tendinţa să pună interesul general în urma

interesului particular; ea este înclinată să considere impozitele şi taxele mai mult ca un

prejudiciu şi nu ca o legitimă contribuţie la cheltuielile publice şi să nu tolereze pe cei care

încearcă să-i micşoreze patrimoniu.

3

În condiţiile economiei de piaţă, organele fiscale se confruntă cu un fenomen

evazionist ce ia proporţii de masă, din cauza tendinţei de a fi sustrase de sub incidenţa legii

venituri cât mai substanţiale.

Juriştii de la începutul secolului au fost ocupaţi de definirea evaziunii fiscale.

Lucrările de specialitate din acea perioadă sunt dovada acestor preocupări. Oraşte Atanasiu

consideră că evaziunea fiscală ca fiind reprezentată de “totalitatea proceselor licite şi ilicite

cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag în total sau în parte averea lor , obligaţiilor stabilite

prin legile fiscale”.

O definiţie unanim acceptată de toţi nu poate să existe , deoarece acest fenomen complex este

tratat de unii autori într-un mod iar de alţii în alt mod. Această neconcordanţă de păreri mai

este dată şi de ambiguitatea procesului la care ne raportăm. Alt element care duce la o

definire diferită de autori este element de fraudă fiscală.

Unii autori propun separarea ei de evaziunea fiscală în timp ce alţii includ acest termen în

definiţia evaziunii.

Părerea noastra este că ar trebui separate definirea evaziunii de definirea fraudei fiscale, însă

apare o nouă dilemă, deoarece aceeaşi definiţie care este dată fraudei fiscale poate fi atribuită

evaziunii ilegale.

Evaziunea fiscala e o notiune foarte dificil de precizat, in plus nu exista o definitie

legala a fraudei fiscale. Daca se vorbeste de frauda se vorbeste in aceeasi masura de frauda

legala sau legitima, de frauda ilegala , de evaziune internationala, evaziune legala, de

evaziune ilegala, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fata

impozitului, de libertatea alegerii caii celei mai putin impozitate sau subestimarea fiscala,

frauda la lege sau economia subterana.

La noi Iulian Vacarel sugereaza definirea evaziunii fiscale ca fiind "sustragerea de

la impunere a unei parti din materia impozabila".

Evaziunea fiscală este unul dintre capitolele cele mai studiate atât de teoreticieni, cât şi de

tehnicieni în materia fiscală. Cu toate acestea, în pofida a tot ce scrie despre cauzele,

modalităţile, amploarea, controlul sau sancţiunile privitoare la evaziunea fiscală, cuvintele

care desemnează acest fenomen sunt imprecise, iar domeniul pe care-l exploatează este

incert.

4

Cap.1: Fenomenul de evaziune fiscală

1.1 Evaziunea fiscala- definiţie, caracteristici

Sistemele fiscale în totalitatea lor se presupune că ar trebui să fie echitabile, sau dacă

e posibil cât mai puţin inechitabile. Evaziunea fiscală, indiferent de forma de manifestare

constituie un obstacol important în realizarea dezideratului de egalitate în faţa impozitului şi

aceasta în condiţiile în care unii contribuabili se pot sustrage mai uşor de la plata obligaţiilor

fiscale în comparaţie cu alţii. Presupunând concurenţă neloială pe plan economic sau

nemulţumiri în rândurile contribuabililor evaziunea fiscală este un subiect foarte delicat şi

controversata în acelaşi timp.

Evaziunea fiscală este amplificată de cele mai multe ori de lipsa unei educaţii fiscale,

la care se poate adăuga dimensiunea presiunii fiscale, deficienţele legislative şi administrative

ale gestionării impozitelor, de a se sustrage parţial sau total de la plata obligaţiilor fiscale.

Interesul individual primează în faţa celui general al societăţii, chiar şi în situaţiile în care

contribuabilul conştientizează existenţa impozitului.

Pentru a înţelege un fenomen trebuie să începem prin a-l defini: ce este aşadar evaziunea

fiscală?

Una dintre definiţiile propuse de literatura românească de specialitate ar fi:

„evaziunea fiscală se poate defini ca fiind totalitatea procedurilor licite sau ilicite cu ajutorul

cărora cei interesaţi sustrag în totalitate sau în parte materia lor impozabilă obligaţiilor

stabilite prin legile fiscale”.1

Maurice Duverger afirmă simplu şi concis – „există evaziune fiscală, în sensul propriu al

termenului, când cel care ar trebui să plătească impozitul, nu îl plăteşte, fără ca obligaţia

acestuia să fie transmisă asupra unui terţ”. Este trecut cu vederea faptul că în mod indirect

dimensiunea evaziunii fiscale determină, creşterea presiunii fiscale şi limitarea dimensiunii

facilităţilor fiscale pe care statul tinde a le acorda în scop economic şi social. Aceste abordări

surprind natura fenomenului evazionist care apare în societate ca urmare a existenţei

impozitului.

Evaziunea fiscală este veche şi omniprezentă în societate pe cât de veche este şi

existenţa statului şi a legilor fiscale. Plătitorii de impozite au încercat de-a lungul timpului să

se sustragă de la obligaţiile fiscale ce le reveneau, mai întâi prin forţă şi mai apoi prin , iar

ulterior prin manevre active şi ingenioase. Scopul evaziunii fiscale a fost dintotdeauna

apărarea veniturilor sub diferite forme de manifestare în faţa nevoilor crescânde ale statului.

1 Şaguna, Dan, Drosu, Tutungiu, Mihaela, Eugenia, Evaziunea fiscală, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1995, p.20

5

Se poate susţine faptul că evaziunea fiscală constituie un fenomen social cu implicaţii

financiare, care constă în sustragerea contribuabililor de drept de la plata obligaţiilor fiscale ce

le revin, în mod parţial sau total utilizând lacunele legislative sau recurgând la stratagemele

sau ingineriile financiare în scopul ascunderii materiei impozabile.Domeniul de manifestare a

acestui fenomen este tot atât de întins pe cât este de larg şi variat câmpul de aplicare a

impozitelor, totuşi este mult mai pregnant în domeniul impozitelor directe, influenţând asupra

randamentului acestora, comparativ cu impozitele indirecte.

Juriştii români de la începutul secolului au fost preocupaţi de definirea evaziunii

fiscale, lucrările de specialitate scrise în această perioadă sunt dovada acestor preocupări.

Oreste Atanasiu considera evaziunea fiscală ca fiind reprezentată de „totalitatea procedeelor

licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag în total sau în parte averea lor,

obligaţiunilor stabilite prin legile fiscale”2. Spre deosebire de această definiţie în doctrină este

dată o definiţie conform căreia prin evaziune fiscală se înţelege „ansamblul sustragerilor

intenţionate de la obligaţiile fiscale, comise nu prin încălcarea directă a legii, ci prin eludarea

ei, cu ajutorul unor acte simulate şi aparent reale”.

Aceste acte juridice simulate slujesc ca acte intermediare, ca manopere frauduloase

fiscale, făcute cu scopul de a se sustrage obligaţiunilor fiscale, ocolind aparent legea, care este

în aparenţă respectată; această definiţie dată evaziunii fiscale nu acoperă în întregime faptele

în care ea se concretizează, întrucât se referă cu precădere la evaziunea fiscală legală.

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte evaziunea fiscală astfel –

„sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale” sau altfel spus sustragerea de la impunere a

materiei impozabile3.

Niţă Drobotă defineşte evaziunea fiscală în lucrarea „ABC-ul economiei de piaţă

modernă”, drept – „sustragerea de la plata obligaţiunilor fiscale prin transmiterea unor date

eronate privind sursele şi veniturile impozabile”. Putem aprecia şi această definiţie ca fiind

incompletă deoarece evaziunea fiscală se poate concretiza în multe alte acţiuni ale

contribuabililor.

Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii

imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum şi a unei neprevederi şi nepriceperii

legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de responsabilă ca şi cei care îi

provoacă prin aceasta la evaziune.4

2 Şaguna, Dan, Drosu, Tutungiu, Mihaela, Eugenia, Evaziunea fiscală, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1995, p.583 Mrejeru, Theodor, Florescu, Dumitru, Safta, Marieta, Evaziune fiscală – practică judiciară, legislaţie aplicabilă, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, p.64 Şaguna, Dan, Drosu, Drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 468

6

Apare astfel evidentă legătura dintre aceste două fapte: o cotă excesivă a impozitului şi

evaziunea fiscală. După modul în care se procedează în activitatea de evitare a reglementărilor

fiscale se face diferenţierea între:

Evaziunea fiscală legală

Evaziunea fiscală frauduloasă

1.2 Formele de manifestare ale evaziunii fiscale

Din punct de vedere al procedeelor utilizate de plătitori se disting două forme de

evaziune – evaziunea fiscală legală (licită sau legitimă) şi frauda fiscală (ilicită sau

ilegitimă). Se mai poate considera că frauda fiscală constituie o formă particulară de

manifestare a evaziunii fiscale.

În ţările anglo-saxone această deosebire se face de mult timp, în timp ce evaziunea fiscală (tax

avoidance) este licită întrucât utilizează textele fiscale pentru a apăra mai bine interesele

contribuabililor, frauda fiscală (tax evasion) este ilicită şi este sancţionată prin lege.5

În materie fiscală este, totuşi, dificil de trasat o frontieră între legal şi ilegal; între

aceste două extreme nu există o ruptură, ci o continuitate, care-l duc pe contribuabil din sfera

licită la fraudă după cum reiese din anexa 16.

Din punct de vedere spaţial se pot identifica evaziunea fiscală la nivel naţional – sub

forma evaziunii fiscale legale şi fraudei fiscale, şi evaziunea fiscală internaţională stimulată de

proliferarea paradisurilor fiscale.

Evaziunea fiscală legală

Evaziunea fiscală legală reprezintă un fenomen social, care constă în sustragerea de

către contribuabilii de drept a unei părţi din materia impozabilă, prin utilizarea lacunelor

legislative în favoarea lor. Frecvenţa acesteia este mai crescută în special în perioadele în care

se modifică sau se introduc noi legi, precum şi atunci când statul utilizează în mod deliberat

impozitul, în scopul promovării unor politici economice stimulative în anumite domenii de

activitate, sau faţă de anumite categorii de contribuabili. Lipsa voinţei politice sau

incapacitatea organului legislativ în direcţia elaborării unei legislaţii clare şi precise

constituie factori favorizanţi. Singura soluţie viabilă aplicabilă ar fi modificarea legislaţiei

în scopul eliminării lacunelor legislative şi a permisivităţii unei legi.

Acordarea unor facilităţi fiscale sub forma unor exonerări, scutiri parţiale, reduceri,

deduceri, constituie un cadru favorabil pentru ocolirea sau prevalarea de la plata obligaţiilor

5 Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare, jurisprudenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 1186 Vâşcu-Barbu, T., Bugetul statului şi agenţii economici, Ed. Didactică şi Pedagogică – R.A.; Bucureşti, 1997, p.126

7

fiscale prin anumite procedee.7 Scutirea impozitului pe imobilele deţinute a unor categorii

sociale (veteranii de război) determină înregistrarea pe numele acestora a imobilelor deţinute

de alţi membri ai familiei acestora, limitarea scutirilor acordate în acest caz la un singur

imobil sau la locuinţa principală poate duce la limitarea evaziunii fiscale.

Acordarea unor scutiri delimitate temporal în cazul înfiinţării de noi societăţi, de la

plata impozitului realizat constituie un alt exemplu. Pentru a se sustrage temporar de la plata

obligaţiilor fiscale, contribuabilul solicită şi obţine înfiinţarea unor noi societăţi cu acelaşi

obiect de activitate, restul societăţilor sunt menţinute într-o stare de cvasi-funcţionare. Acest

procedeu se repetă permanent fără a determina apariţia unor noi forme de organizare şi

exploatare a unor factori de producţie. Societăţile de persoane au dreptul de a opta în unele

ţări, ca venitul realizat să fie impus regimului fiscal aplicat societăţilor de capital sau

persoanele fizice, cum nivelul cotelor şi facilităţile fiscale sunt mult mai avantajoase în cazul

alegerii primului regim, apare o evaziune fiscală legală. Neimpunerea veniturilor aferente

depozitelor bancare şi a celor provenite din plasamente sub formă de titluri financiare

obligatare constituie un alt exemplu.

Un alt caz este posibilitatea supraevaluării cheltuielilor generale ale societăţilor, prin

realizarea unor cheltuieli fără justificare economică şi excesive.

Supraevaluarea amortizării, prin constituirea pe baza metodelor legale a unui fond de

amortizare într-un cuantum superior investiţiilor necesare constituie o modalitate de

diminuare legală a bazei impozabile. Un exemplu de evaziune legală apare în cazul impunerii

beneficiilor agricole – daca veniturile determinate sunt inferioare venitului real, obligaţia

fiscală suportată de venitul real, este inferioară în raport cu celelalte venituri calculate. Astfel

în toate cazurile în care un venit este stabilit după norme sau criterii exterioare, care determină

un venit impozabil inferior celui realizat, apare o evaziune legală. În asemenea situaţii

administraţia fiscală nu poate stopa cazurile de evaziune şi nu poate solicita plata obligaţiei

fiscale sustrase.

Existenţa „paradisurilor fiscale” – reprezintă o posibilitate suplimentară de producere

a evaziunii fiscale legale prin stabilirea domiciliului şi respectiv a sediului social în cazul

persoanelor fizice şi societăţilor tip holding, bănci, companii de asigurări, trusturi.8

Modificări ale cadrului legislativ sunt utilizate de guvernele ţărilor ca expresie a limitării

fenomenului evazionist.

Venitul total al membrilor familiei poate fi împărţit, în mod egal, între aceştia,

indiferent de contribuţia fiecăruia la realizarea lui, pe această cale obţinându-se o diminuare a

7 Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 3498 Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare, jurisprudenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 113

8

cuantumului impozitului pe venit care este datorat statului; scăderea din venitul impozabil a

cheltuielilor de protocol, reclamă, publicitate, indiferent dacă au fost făcute sau nu ş.a.9

Frauda fiscală

Frauda fiscală – o evaziune fiscală ilicită sau nelegitimă, care presupune eludarea în

mod deliberat a legislaţiei fiscale, fiind sancţionată de lege prin măsuri pecuniare şi privative

de libertate. Definit ca un fenomen social cu implicaţii asupra finanţării obligaţiilor publice,

frauda fiscală constă în ascunderea ilegală în mod parţial sau total a materiei impozabile de

către contribuabili, în scopul de a reduce sau elimina obligaţiile fiscale care le revin. Frauda

fiscală constituie o problemă morală deoarece accentuează inegalitatea dintre contribuabilii

frauduloşi şi cei care se achită onest de obligaţiile fiscale care le revin.

Din punct de vedere social frauda influenţează asupra presiunii fiscale, iar sub aspect

economic influenţează jocul normal al concurenţei.10

Este un fapt constatat că amploarea evaziunii fiscale este mai mare în ţările latine

comparativ cu ţările anglo-saxone şi nordice. Posibilităţile practice de a comite fraude,

imaginaţia contribuabililor reprezintă mai degrabă stimulente pentru producerea evaziunii

fiscale decât corectitudinea morală sau nivelul de viaţă.

Este mai dificilă comiterea unei fraude în cazul veniturilor salariale care sunt declarate

la fisc de societate în cazul impozitului pe venitul net global, sau pentru care societatea

calculează şi virează impozitul ca în cazul impozitului prin stopaj la sursă, decât atunci când

contribuabilii sunt implicaţi în diverse activităţi economice aducătoare de profit. La fel în

cazul veniturilor obţinute din plasamente în titluri financiare, datorită controlului fiscal

efectuat în mod indirect (încrucişat), atât asupra organismelor bancare care intermediază

recompensarea titlurilor financiare, gestionarea portofoliilor cât şi asupra contribuabililor

investitori în asemenea plasamente. În schimb frauda este frecventă în cazul impozitului pe

societate, pe vânzările de bunuri mobile, a fondurilor de comerţ, a succesiunilor şi chiar a

TVA.Deşi evaziunea fiscală este reprezentată în practică de o diversitate a procedeelor, este

posibilă o clasificare a fenomenelor de evaziune fiscală ilegală – fraudă tradiţională,

juridică, contabilă, prin evaluare.11

Evaziunea fiscală frauduloasă se întâlneşte pe o scară largă şi se înfăptuieşte cu

încălcarea prevederilor legale, bazându-se, deci, pe fraudă şi pe rea credinţă. Drept urmare,

acest fenomen antisocial trebuie combătut puternic, fiindcă sustrage de la bugetul public un

9 Mrejeru, Theodor, Florescu, Dumitru, Safta, Marieta, Evaziune fiscală – practică judiciară, legislaţie aplicabilă, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, p.9

10 Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 350

11 Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 361

9

volum important de resurse financiare care ar putea fi folosit pentru acoperirea unor cheltuieli

de ordin social sau economic.12

Pentru a putea înţelege dar şi cuantifica mai bine efectele evaziunii fiscale este

prezentată în continuare o evoluţie a evaziunii fiscale identificate în România, în perioada

1997-2007 (anexa 2).

Disciplina fiscală la nivel naţional dar şi atitudinea organelor abilitate în descoperirea

şi sancţionarea evaziunii fiscale frauduloase sunt relevate de următoarele date, date care

privesc numărul verificărilor şi rezultatele acestora pentru perioada menţionată. Datele

prezentate denotă faptul că deşi, numărul verificărilor efectuate de organele de control şi

numărul contribuabililor depistaţi că au încălcat legislaţia fiscală, au scăzut, fiecare, în

perioada menţionată, cu circa 57%, frecvenţa cazurilor de evaziune fiscală s-a menţinut, mai

ales după anul 2000, aproximativ constantă, în jur de 40% din numărul verificărilor efectuate.

Menţinerea aproximativ constantă a frecvenţei evaziunii fiscale, ca indicator care descrie

disciplina fiscală, poate fi apreciată prin faptul că, în această perioadă, conformarea fiscală a

contribuabilului român nu a suferit îmbunătăţiri. Din contră, luând în considerare uşoara

creştere a frecvenţei evaziunii fiscale identificate, în perioada 1998 – 2007, se poate observa

că numărul celor care se sustrag impunerii prin orice mijloace ilegale a crescut, astfel dacă în

1998 din 100 de evazionişti se depistau 31 de evazionişti, în 2002 numărul lor ajungea la 40,

iar în anul 2006, 44 de evazionişti.

Organizarea controlului fiscal şi îndreptarea acestuia către contribuabilii cu risc sporit

din punct de vedere al evaziunii fiscale reprezintă un fapt important în depistarea

evazioniştilor, pe de altă parte sporirea uşoară a frecvenţei cazurilor de evaziune fiscală poate

fi apreciată şi ca o îmbunătăţire a activităţii de identificare a cazurilor de evaziune fiscală. Cu

o anumită marjă de eroare se poate uşor constata că ceva mai puţin de jumătate din

contribuabilii români se sustrag, prin procedee ilicite, de la plata obligaţiilor fiscale.

Reducerea numărului de verificări efectuate şi, în acelaşi timp a probabilităţii ca un

contribuabil evazionist să fie descoperit, determină o reducere a costurilor actului de control

fiscal, dar neavând în acelaşi timp un impact favorabil asupra gradului de conformare fiscală a

contribuabilului român.

1.3 Evaziunea fiscală internaţională

12 Văcărel, Iulian, Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006, p.432

10

Origini şi caracteristici

Evaziunea fiscală internaţională încurajată de existenţa unor mici entităţi juridice cu

statut special sau de tip statal, cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de

paradisuri sau oaze fiscale, nu este un fenomen caracteristic doar lumii contemporane,

fenomenul existând din toate timpurile. După cel de-al doilea război mondial însă se

înregistrează o creştere a importanţei paradisurilor fiscale. Unul dintre principalele motive ar

fi fost după D.K. Eiteman şi A.L. Stonehil creşterea numărului filialelor unei societăţi-mamă.

Aceste filiale la origine au servit extinderii societăţilor mamă în străinătate, pe picior de

egalitate cu alte societăţi din ţări care permiteau anumite amânări fiscale şi pentru a servi ca

loc de refugiu pentru capitalurile destinate a fi repatriate sau reinvestite. La o dată ulterioară

urmând ca filialele străine să fie utilizate ca mijloc de evaziune fiscală.

În conformitate cu acest scop, filialele au început să fie implantate în ţări cu monedă

stabilă, care nu exercitau un control al schimburilor, aveau un sistem bancar fiabil şi un

guvern care încuraja investiţiile străine pe teritoriile lor, dar impuneau slab profiturile

investitorilor străini sau beneficiile societăţilor rezidente, precum şi dividendele vărsate de

filiale societăţii-mamă.

Definiţiile date paradisurilor fiscale diferă de la autor la altul, astfel în Raportul Gordon apare

următoarea definire „paradisul fiscal este orice ţară care este considerată ca atare şi care se

vrea astfel”. Roger Brunet – „se numeşte paradis fiscal un teritoriu în care persoane fizice sau

societăţi au impresia de a fi mai puţin impuse decât altundeva”. Putem trage concluzia că

definiţiile date paradisurilor fiscale nu sunt satisfăcătoare. A considera paradisul fiscal drept

un mijloc de producere ca fraudelor fiscale apare în opinia unor analişti puţin exagerat,

această afirmaţie are ca suport faptul că de regulă frauda fiscală este sancţionată pecuniar şi

penal, în timp ce contribuabilii care utilizează avantajele oferite de aceste entităţi teritoriale nu

sunt sancţionaţi. Aşadar este mai corect a susţine că paradisul fiscal constituie un mijloc, un

instrument prin care se realizează evaziunea fiscală internaţională, de către contribuabilii

care caută un tratament fiscal mai avantajos.

Clasificarea paradisurilor fiscale

Orice ţară poate deveni un paradis fiscal (dacă aceasta are un anumit obiectiv

economic) sau poate să înceteze de a mai fi considerată astfel. Obiectivul nu este împărţirea

entităţilor teritoriale într-un mod permanent valabil, ci mai mult de a reliefa considerentele

pentru care se atribuie unor entităţi un astfel de calificativ. Paradisurile fiscale se pot

clasifica în – principale şi secundare13. În cadrul celor principale se pot identifica şase tipuri 13 Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 354

11

de ţări, această împărţire are la bază principalele dispoziţii legale căci în realitate multe ţări

aparţin mai multor categorii:

I. ţări care nu aplică nici un fel de impunere asupra veniturilor şi creşterilor de capital –

„zero havens” pentru persoane fizice (Bahamas, Bahrein, Bermude, Insulele Cazman,

Nauru, Saint-Vincent, Turks şi Caicos, Vanuatu şi Principatul Monaco).

II. ţări în care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o bază teritorială (Costa

Rica, teritoriul Hong Kong, Liberia, Malaiesia, Panama, Phlipine, Venesuela, Marea

Britanie – pentru societăţile nerezidente). În aceste ţări contribuabilii beneficiază de o

exonerare a beneficiilor, obţinute prin operaţiuni realizate în afara teritoriului.

III. ţări în care cotele de impunere sunt un pic ridicate (Liechtenstein, Elveţia, Insulele

Virgine britanice, Antilele olandeze, Jersez, Guernesez, Man, Irlanda), cotele au un

nivel scăzut, întrucât sunt astfel stabilite de state sau ca urmare a unor reduceri de cote,

datorate acordurilor fiscale privind dubla impunere.

IV. ţări care oferă avantaje specifice societăţilor de tip holding sau societăţilor off-shore

(Luxemburg, Singapore, Ţările de jos)

V. ţări care oferă exonerări fiscale industriilor create în vederea dezvoltării exporturilor –

Irlanda pentru societăţile create înainte de 1981.

VI. ţări care oferă alte avantaje specifice anumitor societăţi (Antigua, Anguilla, Grenada,

Jamaica, Barbados).

1.4 Evaziunea fiscală prin companiile offshore

Expresia „offshore” a fost utilizată pentru prima dată, după unele aprecieri, în

practica juridică prin care se judecă acordarea, în anumite condiţii, a unor avantaje fiscale

întreprinzătorilor. Tradusă în limba română, expresia offshore înseamnă în larg sau dincolo de

ţărm; prin urmare, companiile offshore sunt acele societăţi comerciale care îşi au stabilit

sediul social într-un alt loc decât cel sau cele în care îşi desfăşoară preponderent activitatea

profitabilă (activitate pe care o raportează valoric şi o înregistrează în vederea impozitării

acolo unde îşi are sediul compania).14 Practica offshore a fost adoptată drept comportament

fiscal, pentru prima dată, în insulele de pe coasta de est a SUA (British Virgin Island”s şi

Bahamas), precum şi în cele din canalul Mânecii (Guernsey, Jersey şi Sark).

Scopul principal al investiţiilor în societăţile offshore îl constituie evitarea impozitării

veniturilor realizate din investiţii personale; este de remarcat că cele mai multe persoane care

investesc în aceste societăţi provin din ţările dezvoltate unde există o legislaţie severă, iar

14 Minea, Mircea, Ştefan, Costaş, Cosmin, Flavius, Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Ed. Rosetti, 2006, p.278

12

evitarea acesteia este aproape imposibilă. Activitatea abundentă a paradisurilor fiscale îşi au

originea, în cele mai multe cazuri, în încercarea autorităţilor locale de a-şi asigura resursele

financiare necesare, prin acordarea de facilităţi fiscale şi atragerea unor firme şi instituţii

financiare puternice. Crearea unui mediu financiar stimulativ a generat atragerea în aceste

teritorii a unor mari bănci, filiale ale unor societăţi de asigurare, fonduri mutuale, a firmelor

de consultanţă financiară şi a unui mare număr de specialişti din domeniul afacerilor –

manageri, brokeri, auditori ş.a. Explozia paradisurilor fiscale a determinat dezvoltarea, fără

precedent, a construcţiilor de locuinţe de lux, a mijloacelor de transport, a serviciilor şi

comerţului, ceea ce a generat crearea de noi locuri de muncă în aceste ţări.

Mecanismele offshore constau în crearea unei societăţi într-un stat care acordă

facilităţi fiscale şi realizarea de afaceri comerciale, financiare, prestări de servicii cu firme

situate în afara statului respectiv; aceste societăţi sunt scutite de la plata impozitului pe profit,

a celui pe creşterea de capital, pe dividende, pe dobânzi ori pe alte venituri.

De exemplu, dacă o firmă din România exportă o marfă şi obţine un profit de 2.000.000

EURO, va trebui să plătească, în condiţiile actuale, un impozit pe profit de 320.000 EURO,

iar dacă suma rămasă se va repartiza integral ca dividend va trebui să mai plătească şi un

impozit pe dividende de 168.000 EURO (1680000*10%). Venitul net total rămas societăţii în

România după impozitarea profitului şi a dividendelor este de 1.512.000 EURO (2.000.000-

320.000-168.000). Dacă societatea din România nu face exportul direct ci, printr-o firmă

offshore proprie, la preţuri foarte mici, va putea înregistra aproape întregul profit de 2.000.000

EURO în contul acesteia şi nu va plăti impozit pe profit şi nici impozit pe dividende. În

continuare, firma din România va avea grijă să nu repatrieze profitul obţinut în societatea

offshore, întrucât va fi impozitat, ci să-l readucă în ţară sub alte forme ca: investiţii, cheltuieli

de reprezentare, sponsorizări, credite, salarii ş.a., ocolind prevederile legislaţiei fiscale.

Evoluţiile din ultimii ani au demonstrat că din ce în ce mai multe ţări renunţă la prevederile

legislaţiilor fiscale naţionale, în schimbul atragerii cât mai multor investiţii aducătoare de

venituri şi creatoare de locuri de muncă. Acordarea facilităţilor fiscale este asociată de statele

paradisurilor fiscale cu garantarea unei maxime confidenţialităţi faţă de afacerile investitorilor

străini, concretizată în instituirea de măsuri severe de sancţionare a oricăror scurgeri de

informaţii care ar demobiliza investitorii şi ar determina retragerea lor în ţările de origine;

statele care domiciliază paradisurile fiscale îşi asigură cele mai mari venituri bugetare din

activităţile offshore, concomitent cu rezolvarea unor probleme sociale privind ocuparea forţei

de muncă. În acest context apar diferite scandaluri pe plan internaţional, analiza evoluţiei

paradisurilor fiscale evidenţiază că, cu puţini ani în urmă, de avantajele oferite fiscale ale

offshore-urilor se bucura o pătură restrânsă de oameni bogaţi din ţările dezvoltate.

13

Evaziunea fiscală prin firme offshore în România

O primă consideraţie legată de firmele offshore ar fi cea legată de cota unică de 16%;

mulţi analişti financiari consideră că profitul unei firme poate creşte cu până la 10 - 14%,

dacă îşi înregistrează un offshore. Dacă se efectuează un import la un preţ cu 30-40% mai

mic, se trece factura prin firma offshore, după care se reface şi se adaugă venitul de 30-40% şi

în final se facturează către firma-mamă din România. În acest fel, se va impozita profitul de

30-40% prin firma offshore, iar impozitul poate varia de la o taxă fixă până la 10%; astfel, în

condiţiile introducerii cotei unice de 16%, înregistrarea unei firme offshore poate aduce

beneficii importante. Directorul unei firme de consultanţă pentru înregistrarea unei firme

offshore (Consulco Romania SRL), susţine că în cazul unor investiţii transfrontaliere, firmele

pot utiliza avantajele convenţiilor de evitare a dublei impozitări sau beneficiile ce decurg din

directivele Uniunii Europene referitoare la impozite.

Unul dintre cele mai relevante exemple din România în derularea afacerilor prin

intermediul firmelor offshore este cel al omului de afaceri Ion Ţiriac; acesta şi-a construit un

sistem perfect prin care valuta obţinută în România ajunge la firmele offshore în Cipru, statul

român impozitând un procent nesemnificativ. Grupul Ţiriac Auto este susţinut de o întreagă

reţea de firme înmatriculate la aceeaşi adresă – etajul 4, Julia House, strada Themistokli Dervi

nr.3, Nicosia, Cipru.

„Auto Rom SRL”, firma prin care Ion Ţiriac distribuie mărcile Mercedes-Beny,

Chrysler şi Jeep, este deţinută în proporţie de 100% de două offshore-uri din Cipru (începând

din 2003 nu mai este jurisdicţie offshore, ci onshore deoarece are impozitul pe profit de 10%

în loc de 4,25%) Cel mai important este „Uphall Trading Limited”, ce deţine 90% din

acţiunile „Sc Auto Rom SRL”; la rândul ei, societatea „Uphall Trading Limited” este deţinută

de firma „Ţiriac Holdings Limited”. „Ţiriac Holdings” aparţine de fapt firmei „ABACUS

Limited”, care la rândul ei face parte din firmele deţinute de omul de afaceri. Celelalte 10%

din „Auto Rom SRL” apar sub numele firmei „Rosenlew Limited” ş.a.

Exemplul prezentat este cel al aplicării mecanismului „offshore în offshore” prin care

profituri importante nu sunt impuse impozitării, făcând astfel loc unei evaziuni fiscale

neconmensurabile. „SC Romcar SRL”, „Hyunday Auto Romania SRL”, „Ţiriac Leasing SA”

ş.a. sunt alte firme deţinute de Ion Ţiriac prin intermediul unor firme offshore; fără a fi

suspectat de spălare de bani, autorităţile au raportat în anul 2004 faptul că numai în 2004 au

fost „spălaţi” aproape 300 de milioane de euro. Potrivit Oficiului Naţional de Prevenire şi

Combatere a Spălării Banilor, cele mai mari sume de bani sunt scoase din România prin

intermediul firmelor offshore; printre destinaţiile cele mai cunoscute figurează Cipru.

14

În România, cele mai multe companii offshore activează în domenii precum industria

lemnului, agricultură, chimie, construcţii, consultanţă, metalurgie, comerţ. Potrivit unor studii

realizate, România este o destinaţie offshore atractivă pentru piaţa serviciilor. România are

câteva avantaje, inclusiv o mână de lucru calificată la un preţ competitiv şi un cost redus al

iniţierii unei afaceri, dar infrastructura ţării şi climatul de afaceri au nevoie de îmbunătăţiri.

1.5 Evaziunea fiscală, economia subterană şi fenomenul corupţiei

Între evaziune şi corupţie există un raport de intercondiţionare, corupţia favorizând

apariţia sau, mai degrabă, expansiunea evaziunii fiscale, iar aceasta din urmă susţine şi

alimentează fenomenul corupţiei. Cert este că posibilitatea de eschivare de la plata

impozitelor şi sancţiunilor aplicate, printr-o „înţelegere” cu inspectorii fiscali (români), uşor

coruptibili, atât din cauza nivelului redus de salarizare a acestora, cât şi prin lipsa unei

integrităţi şi demnităţi profesionale date şi de o slabă educaţie fiscală, a ridicat esenţial

atractivitatea evaziunii fiscale şi numărul celor care se complac în aceasta (potrivit unui studiu

realizat de Banca Mondială, în anul 2007, aproximativ 27% din firmele române plăteau mită

inspectorilor fiscali).

Evaziunea fiscală şi corupţia sunt stări ale economiei, ale comportamentului

economic şi social al indivizilor şi oamenilor politici. La nivelul contribuabilului, persoană

fizică, de cele mai multe ori acestea scapă dezaprobării publice sau sunt o parte neglijată, din

considerente pragmatice: nu-l ating în mod direct şi concret şi este binecunoscut faptul că

aceste fenomene nu pot fi eradicate, ci cel mult efectele acestora pot fi limitate.

Cercetătorul acestor fenomene trebuie să fie lucid şi să desprindă adevăratele lor cauze

şi urmările benefice, să identifice pe adevăraţii beneficiari şi pe perdanţi, să arate raportul real

de forţe dintre cei care sunt protagoniştii acestor fenomene şi cei care, din diferite raţiuni, se

opun fenomenelor, şi, dacă este posibil să vină cu soluţii. Fenomene de genul evaziunii fiscale

şi corupţiei îşi au originea în limitarea de către autoritatea de impunere (statul) a unor drepturi

naturale ale omului (de a-şi desfăşura activitatea pe care o doreşte, de a avea acces la resurse,

fără bariere administrativ-birocratice, ci numai pe bază de negociere şi concurenţă). Întinderea

acestor fenomene depind şi de starea de bunăstare a celor care sunt nevoiţi sau se decid să

recurgă la ele; cu cât această stare este mai precară, cu atât mai des şi mai pronunţat vor

recurge la ele.

Pentru mulţi analişti, evaziunea fiscală este una din maladiile societăţilor moderne,

alături de corupţie şi altele; pentru alţii, puţini se pare, ea este o atitudine şi manifestare brută

a democraţiei. Ca orice fenomen complex, evaziunea fiscală nu se lasă uşor explicată şi cu

15

atât mai mult eradicată. În acest context apare o teorie a persistenţei evaziunii fiscale15

conform căreia cercetătorul fenomenului trebuie să privească echidistant interesul individual

şi cel al statului în ceea ce priveşte evaziunea fiscală; cu cât înclinaţia contribuabilului spre

evaziune fiscală este mai mare, cu atât va fi înregistrată o pierdere mai mare de venituri

fiscale din partea statului. Pe termen scurt, evazioniştii au de câştigat, în timp ce statul

(bugetul acestuia) are de pierdut. Pe termen lung au de pierdut ceilalţi contribuabili care nu

recurg la evaziune fiscală, prin ridicarea posibilă a fiscalităţii pentru completarea resurselor

financiare publice diminuate de evaziune. Prin evaziune fiscală, puterea publică are de pierdut

mai mult decât decât o nerealizare de resurse bugetare. Pierderea efectivă constă în

nerealizarea programului politic de guvernare şi în împiedicarea îndeplinirii unor aspiraţii

fireşti pentru puterea politică şi administraţia publică: putere, credibilitate, avantaje materiale

ş.a.

Pe termen lung, în urma evaziunii fiscale s-ar putea să aibă de câştigat economia în

întregul ei, dacă eficienţa cu care sunt utilizate resursele rezultate din evaziune este mai mare

decât cea pe care ar fi obţinut-o guvernul pentru aceste fonduri. Este util să esenţializăm, în

faţa evaziunii fiscale sunt puse trei părţi – două părţi active (statul şi evazionistul) şi o parte

pasivă (neevazionistul). Dacă cele două părţi active au în mod evident ce pierde, respectiv ce

câştiga, a treia parte, aparent, nu are nici ce pierde şi nici ce câştiga din evaziunea fiscală a

altora. Totuşi, pe termen lung, cel care nu recurge la evaziune fiscală, aşa cum am arătat, ar

putea să suporte o creştere a sarcinii fiscale datorită golurilor produse în bugetul de stat de

către evazionişti. El poate anticipa acest proces dar nu este sigur că va lua hotărârea, în acest

context să recurgă şi el la evaziune. Cei mai mulţi neevazionişti nu o vor face nici în

continuare, fie că nu merită riscul (riscul este prea mare comparativ cu beneficiile), fie au

aversiune pentru acest gen de fenomene. În acelaşi timp dacă semnalele sunt puternice în

legătura cu aria extinsă a evaziunii fiscale sau puterea publică s-a discreditat în faţa (prin lipsa

măsurilor ferme împotriva evazioniştilor sau prin implicarea puterii în aceste fenomene),

există toate şansele ca numărul evazioniştilor să crească, fiind posibil ca fenomenul să scape

de sub control.

Între evaziune fiscală şi corupţie, există unele diferenţe, cum ar fi:

evaziunea fiscală urmăreşte „ascunderea” unei părţi din câştigul individual faţă de stat,

iar corupţia urmăreşte crearea condiţiilor ajungerii la câştig prin accesul la resurse,

prin intermediul unor mijloace imorale

evaziunea fiscală poate fi numai un act unilateral, în timp ce coruzpţia este un act

bilateral sau multilateral

15 Hoanţă Nicolae, Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1997, p. 438

16

evaziunea fiscală poate fi considerată, din punctul de vedere a celui care recurge la ea,

ca un act legitim (îşi protejează sau îşi apără câştigul realizat prin muncă), în timp ce

corupţia urmăreşte de, multe ori, accesul la resurse publice pentru creşterea câştigului

personal prin coruperea celor care le gestionează

evaziunea fiscală poate fi un „act curat”, fără să implice compromiterea altora, pe când

corupţia, fiind cu precădere un act bilateral sau multilateral, presupune compromiterea

altor persoane (cu precădere publice)

în timp ce corupţia este întotdeauna însoţită de evaziune fiscală, evaziunea fiscală nu

presupune recurgerea la corupţie

deşi ambele fenomene au, în mare, aceleaşi cauze generale (existenţa reglementării sau

a unui exces de reglementare, adică existenţa puterii publice şi a unui sector public),

ele au urmări diferite asupra organismului social; dacă ar fi să ierarhizăm, mult mai

nocive par efectele corupţiei decât cele ale evaziunii fiscale

evaziunea fiscală o putem întâlni în cadrul economiei de suprafaţă, dar mai ales în cel

al economiei subterane, unde evaziunea este generalizată, pe când corupţia are loc

numai în economia de suprafaţă (aceasta nu exclude ca intenţia şi forţele care recurg

la corupere să vină, în principal, din economia subterană).

„Economia subterană” este despărţită de „economia de suprafaţă” printr-un set de

reglementări şi interdicţii; se poate observa că ceea ce la un moment dat constituie economie

subterană poate să devină ulterior economie de suprafaţă. De exemplu, activitatea constând

din fabricarea şi comercializarea alcoolului în perioada de prohibiţie a acestuia în SUA (între

1920-1933) a constituit un caz tipic de economie subterană care, după încetarea interdicţiei a

devenit o activitate comună, de suprafaţă.

Plecând de la nevoia de încadrare în limitele impuse sau numai sugerate de

reglementările din Uniunea Europeană, atitudinea posibilă faţă de economia subterană este

una singură şi anume aceea de reprimare puternică.

Rata prelevărilor obligatorii totale are o variaţie oarecum independentă de măsurile

fiscale preconizate (anexa 3); uşoara creştere a încasărilor fiscale spre sfârşitul intervalului

analizat poate fi un semn că reducerea economiei subterane începe să se materializeze într-

adevăr în creşteri ale veniturilor bugetare încasate din surse fiscale. Deşi ponderea economiei

în PIB a scăzut, după cum se poate observa şi din anexa 4, această scădere este una

nesemnificativă de doar 3,1% (2007/2002); în acelaşi timp este vorba de prejudicierea

bugetului statului cu milioane de lei, ceea ce înseamnă foarte mult, mai ales în contextul

acordării de finanţe pentru bugetul asigurărilor sociale. În România, economia subterană

17

constă în special în activităţi nedeclarate şi mai puţin din activităţi ilegale. Sunt eludate din

declaraţii, înregistrări (parţial sau total) tocmai acele activităţi şi venituri care ar trebui să

plătească taxe, impozite, cotizaţii sociale, dar care nu o fac – voit sau din neînţelegere,

neglijenţă, necunoaştere.

Economia subterană se manifestă în contextul scoaterii în afara legii a unor activităţi

economice – producerea şi vânzarea drogurilor, prostituţia, unele jocuri de noroc, de către stat

sau al situării de către înşişi protagoniştii acestei economii la limita sau în afara legii, prin

glisarea unui perimetru aflat la suprafaţă în altul situat la subteran (munca la negru, evaziunea

fiscală, corupţia).16 În primul caz, se poate vorbi de rolul deciziei politice în formarea unei

economii subterane – mai mult sau mai puţin extinsă, în timp ce, în al doilea caz, se poate

spune că decizia individuală creează economia subterană.

Ambiguitatea şi diversitatea sensurilor date evaziunii fiscale a mers până în acel

moment în care în literatura de specialitate s-a definit distinct evaziunea legală de evaziunea

ilegală; în acest sens, se precizează că, dacă sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale

s-ar realiza prin interpretarea legilor fiscale în favoarea contribuabilului, atunci ne aflăm în

starea evaziunii legale şi dacă evaziunea rezultă din încălcarea cu ştiinţă a legislaţiei fiscale

aceasta ar fi evaziune legală17. Se poate da următorul exemplu pentru a evidenţia această

ambiguitate - instituită ca o practică de evaziune legală practica offshore poate fi legată în

unele cazuri de societăţi frauduloase pe acţiuni, societăţi de investiţii şi bănci dubioase;

simplitatea formalităţilor de încorporare şi lipsa controlului autorităţilor face ca mai toate

jurisdicţiile offshore să fie infiltrate de diferite specii de escroci.18

Cap.2. Cauzele, factorii favorizanţi, efectele şi metodele de combatere şi

limitare a evaziunii fiscale

16 Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare, jurisprudenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 12017 Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare, jurisprudenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 11818 Mănăilă, Adrian, Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p.177

18

2.1 Cauzele evaziunii fiscale

Condiţia esenţială în elaborarea şi aplicarea de măsuri eficiente împotriva unui

fenomen este în majoritatea cazurilor cunoaşterea profundă a acestuia.19 Cauzele evaziunii

fiscale sunt multiple – excesivitatea sarcinilor fiscale; insuficienţa educaţiei cetăţeneşti şi

educaţiei fiscale a contribuabililor, precum şi excesul de zel al organelor fiscale, predispune

uneori la exagerări.

Unul dintre impedimentele majore în combaterea evaziunii fiscale îl reprezintă sistemul

legislativ fiscal care, pe lângă faptul că este incomplet, prezintă numeroase goluri, imprecizii

şi chiar ambiguităţi, ceea ce face ca eventualul contribuabil evazionist să aibă un spaţiu larg

de manevră în încercarea sa de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale legale. O altă cauză

o reprezintă considerentele de ordin subiectiv: psihologia contribuabilului şi insuficienţa

educaţie fiscale.

Posibilităţile de eludare fiscală reprezintă o altă cauză; aceasta fiind diferită de la o

categorie socială la alta, în funcţie de natura şi provenienţa veniturilor ori averii supuse

impunerii, de modul concret de stabilire a materiei impozabile, de modul de organizare a

controlului fiscal şi alţi factori specifici.

Dintre toate categoriile sociale, salariaţii sunt aceia care dispun de cele mai reduse

posibilităţi de eludare a fiscului, deoarece impunerea acestora se face pe baza unui terţ – a

întreprinzătorului. În acelaşi timp, industriaşii, comercianţii, liber profesionişti beneficiază din

plin de posibilităţi de eschivare de la impozit, pe care le oferă impunerea pe bază de

declaraţie. În SUA, referindu-se la impunerea federală pe venitul persoanelor fizice profesorul

A. Samuelson scria: „Pe hârtie volumul impunerii americane lasă impresia că este progresiv.

Cu toate acestea multe elemente de venit scapă impunerii”.

În România, referindu-ne la condiţiile sociale şi economice ale perioadei de tranziţie,

la abaterile fiscal-financiare şi deficienţele din activitatea agenţilor economici se datorează

următoarelor cauze:20

posibilitatea oferită prin prevederile Legii nr. 31/1990 de a autoriza şi înfiinţarea şi

funcţionarea de societăţi comerciale cu foarte multe activităţi în obiectul de activitate,

fără a se verifica în prealabil dotările şi condiţiile reale de desfăşurare a acestora în

cadru legal;

limita minimă a capitalului social de 200 lei pentru SRL-uri, care nu asigură condiţiile

pentru recuperarea sumelor cuvenite bugetului statului;

19 Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 36420 Şaguna, Dan, Drosu, Rotaru, Pătru, Drept financiar şi bugetar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p.229

19

lipsa reglementărilor procedurii de suspendare a agenţilor economici, deşi Legea nr.

31/1990 prevede posibilitatea suspendării agenţilor economici la care s-au constatat

abateri repetate;

procedura necorespunzătoare de judecare a contestaţiilor împotriva confiscărilor

dispuse de Garda Financiară, în sensul că nu este citat, ca parte în proces, şi organul de

control, situaţie ce permite agenţilor economici să prezinte instanţelor doar probele

care le convin sau chiar probe confecţionate ulterior datei controlului;

lipsa de operativitate sau chiar refuzul organelor vamale în furnizarea de informaţii

legate de operaţiunile de vămuire în vederea identificării operative a cazurilor de

contrabandă şi, implicit, de evaziune fiscală;

lipsa unor prevederi legale şi a unor sancţiuni mai severe pentru inexistenţa

documentelor de însoţire a mărfurilor pe tot circuitul parcurs de acestea, în vederea

eliminării posibilităţilor de producere ulterioară a unor documente justificative în

cazul operaţiunilor surprinse de organul de control.

Pe de altă parte printre cauzele fenomenului evazionist se mai pot enumera:21

colaborarea insuficientă a aparatului de control fiscal cu alte instituţii ale statului, în

special cu organele de poliţie, generează percepţia slăbiciunii instituţiilor statului

pentru descoperirea marii evaziuni şi sancţionarea drastică a acesteia;

existenţa unor structuri de control fiscal neperformante, lipsite de abilitatea luptei cu

evaziunea fiscală brutală practicată pe cele mai diverse căi, precum şi capacitatea

redusă de anticipare a căilor de practicare a evaziunii fiscale, de prevenire şi

combatere a acesteia;

stimularea insuficientă a aparatului de control fiscal, necorelarea nivelului salariilor cu

importanţa socială a muncii, dificultăţile, riscurile şi presiunile psihologice pe care le

presupune această activitate

2.2 Factorii favorizanţi ai evaziunii fiscale

Controalele efectuate de organele de control economico-financiar şi fiscal au permis

identificarea unor elemente care incită contribuabilii la evaziune fiscală şi fraudă. Din

analizele efectuate la nivelul Ministerului Finanţelor Publice şi al Gărzii Financiare, factorii

generatori de evaziune şi fraudă fiscală identificaţi, sunt următorii:

21 Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare, jurisprudenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 129

20

desfăşurarea de activităţi nelegale (sub aspectul obţinerii autorizaţiei de funcţionare

sau a respectării obiectului de activitate declarat);

intenţia de eludare sau nerespectarea intenţionată a legislaţiei fiscale, în scopul

sustragerii de la plata obligaţiilor către stat;

tergiversarea sau refuzul achitării efective a obligaţiilor fiscale corect determinate;

conducerea incorectă sau incompletă a evidenţelor privind elementele de determinare

a obligaţiilor fiscale;

exploatarea unor incoerenţe sau interpretări ale legislaţiei, îndeosebi pe linia unor

facilităţi fiscale acordate de lege;

practicile în sfera fiscală, ale firmelor care funcţionează ilegal, sub denumirea de

„fantomă”;

interpunerea unor companii şi bănci „offshore” în activităţile comerciale ale unor

agenţi înregistraţi în România;

intenţia unor agenţi economici de a „masca” profitul obţinut, prin efectuarea unor

cheltuieli supradimensionate, comparativ cu valoarea reală a acestora

2.3 Efectele evaziunii fiscale

Impozitele sunt, prin natura lor, legale şi destinaţia lor clasică fiind o sarcină

contributivă normală pe care cetăţeanul o suportă faţă de stat, în vederea îndestulării nevoilor

reclamate de existenţa statului şi pentru realizarea condiţiilor de dezvoltare a societăţii.

Impozitele constituie o formă de prelevare a unei părţi din venitul sau din averea persoanelor

fizice sau juridice, la dispoziţia statului, pentru acoperirea cheltuielilor sale; această prelevare

se face în mod silit, fără contraprestaţie şi cu titlu nerambursabil. Astfel, analizând funcţiile

impozitelor şi taxelor, cât şi fenomenul de evaziune/fraudă fiscală se poate constata că acest

fenomen provoacă mai multe tipuri de efecte, şi anume:22

efecte asupra formării veniturilor statului

efecte economice

efecte sociale

efecte politice

2.4 Metode de combatere a evaziunii fiscale

22 Şaguna, Dan, Drosu, Drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 501

21

Prevenirea evaziunilor şi fraudelor fiscale necesită acţiuni întrei domenii distincte:

legislativ, administrativ şi uman.23

În domeniul legislaţiei fiscale măsurile preventive sunt diverse şi privesc elaborarea

unei legislaţii fiscale cuprinzătoare şi clare care să se caracterizeze prin permanenţă şi

stabilitate sub raport spaţial şi temporal. În acelaşi timp, se impune eliminarea sau reducerea

la maxim a exonerărilor, reducerilor, anumitor deduceri, care dau naştere la multiple

interpretări din partea administraţiilor şi contribuabililor, cât şi la nemulţumiri din partea celor

care nu beneficiază de ele. Noile metode de evaziune necesită asigurarea posibilităţilor ca

administraţiile fiscale şi organele judecătoreşti, să aibă dreptul de a obţine informaţiile

necesare soluţionării corecte a cauzelor care le-au fost date spre soluţionare; prin cadrul legal

trebuie stabilită obligativitatea declarării de către terţi a unor elemente privind situaţia

contribuabililor, pentru a se putea verifica declaraţiile acestora. Sfera obligaţiilor trebuie să

cuprindă: declararea deschiderilor de conturi şi veniturilor mobiliare ale clienţilor de către

bănci, declararea comisioanelor şi onorariilor plătite de către persoanele care fac aceste plăţi,

declararea salariilor plătite de către patronat. Aceste informaţii sunt necesare cu atât mai mult

cu cât sancţiunile penale şi fiscale trebuie să fie extrem de sever, dar în acelaşi timp corecte şi

echitabile, atât prin litera legii cât şi prin aplicarea efectivă a acesteia. Cadrul legislativ trebuie

să asigure posibilitatea executării silite a obligaţiilor fiscale prin instituirea sechestrului fiscal.

Din punct de vedere administrativ, măsurile preventive vizează: formarea şi

perfecţionarea unor specialişti bine pregătiţi profesional şi cu o veritabilă etică profesională şi

civică; de profesionalismul şi cinstea factorului uman, angajat să asigure gestionarea

impozitelor şi taxelor fiscale, depinde identificarea completă şi evaluarea corectă a materiei

impozabile, identificarea tuturor contribuabililor, aplicarea corectă a sancţiunilor legale şi

chiar respectul populaţiei faţă de fisc. Pe lângă administraţiile fiscale, instanţele

jurisdicţionale trebuie să dea dovadă de fermitate şi obiectivitate în soluţionarea cauzelor care

le-au fost înaintate, aceasta presupune existenţa unor sancţiuni extrem de severe, pentru

magistraţii care sunt necinstiţi sau corupţi.

Din punct de vedere uman, măsurile sunt mai complexe, căci fiecare individ are

propria sa psihologie, ca rezultat al mediului social în care s-a format şi trăieşte, dar şi a

educaţiei primite; acţiunile vizează două direcţii – şcoala şi societatea în ansamblu. Finalitatea

este unică, formarea unei educaţii fiscale a populaţiei.

În acest context, se poate accepta posibilitatea promovării unui sistem de promovare

a contribuabililor. Aceasta ar cuprinde în sfera sa, contribuabilii care nu au suferit sancţiuni de

natură fiscală sau penală o anumită perioadă de timp delimitată temporal. Tehnicile 23 Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 364

22

stimulative pot să cuprindă: diminuarea obligaţiei fiscale trecute sau viitoare, rambursarea

unei părţi a obligaţiilor plătite, acordarea unui credit fiscal.

2.5 Posibilităţi de diminuare şi menţinere sub control a evaziunii fiscale

Diminuarea fenomenului evaziunii fiscale până la nivelul menţinerii sub control a

acesteia este un proces complex ce presupune abordarea pluridisciplinară şi luarea unor

măsuri de natură legislativă, organizatorică, socială şi psihologică care să asigure

îmbunătăţirea mediului de afaceri şi să contribuie la sporirea gradului de conformare

voluntară în achitarea obligaţiilor către bugetul general consolidat. În acest sens, principalele

măsuri de contracarare a efectelor negative ale evaziunii fiscale sunt următoarele:

Perfecţionarea cadrului legislativ fiscal actual, asigurarea simplităţii, stabilităţii,

coerenţei, comprehensivităţii prevederilor legislaţiei fiscale, îmbunătăţirea pe această

cale a mediului de afaceri şi sporirea atractivităţii economiei noastre în faţa

investitorilor străini.

Schimbarea misiunii administraţiei fiscale prin iniţierea acelor măsuri care să asigure

creşterea gradului de conformare voluntară, dezvoltarea relaţiilor de parteneriat între

contribuabili şi administraţia fiscală, creşterea autorităţii şi prestigiului autorităţii

fiscale în faţa contribuabililor.

Diminuarea presiunii fiscale prin adaptarea nivelului fiscalităţii la cerinţele unie

dezvoltări durabile şi consistente, care să asigure relansarea prin investiţii a dezvoltării

economiei naţionale, crearea de noi locuri de muncă, menţinerea puterii de cumpărare

a monedei naţionale.

Continuarea procesului de reorganizare a autorităţii fiscale din România, care să

asigure creşterea capacităţii de exerciţiu în administrarea sistemului fiscal, sporirea

vitezei de reacţie la stimulii interni şi externi şi a capacităţii de adaptare la cerinţele

unei administraţi fiscale moderne şi performante.

Creşterea gradului de stimulare şi motivare a aparatului de inspecţie fiscală prin

corelarea importanţei sociale, a dificultăţilor, presiuni neuropsihice şi condiţiilor în

care se desfăşoară această activitate cu nivelul de salarizare, asigurarea condiţiilor

pentru stabilizarea personalului şi sporirea disponibilităţii pentru continuarea activităţii

în domeniul fiscal.

Întărirea rolului şi funcţiilor administraţiei fiscale, creşterea capacităţii de administrare

a veniturilor bugetare, prin: luarea în considerare a evaziunii ca factor major de risc la

adresa securităţii naţionale şi înăsprirea legislaţiei de sancţionare severă a acestui

fenomen; aplicarea cu stricteţe a măsurilor de executare silită în situaţia ignorării

23

cronice a legislaţiei fiscale, neachitării la termen a obligaţiilor ori perpetuării

fenomenului de evaziune fiscală.

Dezvoltarea funcţiei de asistare a contribuabililor, sporirea disponibilităţii şi

receptivităţii faţă de dificultăţile şi problemele cu care se confruntă contribuabilii,

reconstrucţia relaţiilor între aceştia.

Cap 3. Combaterea şi limitarea evaziunii fiscale

prin Direcţia Finanţelor Publice Buzau

3.1 Exercitarea activităţii de control fiscal la nivelul DGFP Buzau

Prin control fiscal, se înţelege ansamblul activităţilor destinate a asigura respectarea

obligaţiilor de declarare şi calculare corectă, precum şi de plată la termenele legale a

impozitelor, taxelor şi altor vărsăminte obligatorii datorate bugetului de stat, bugetelor locale

şi bugetelor fondurilor speciale, denumite în general obligaţii fiscale.24 Potrivit legii, sunt

supuse controlului fiscal persoanele fizice şi juridice, române sau străine, care au obligaţii

fiscale şi care se numesc contribuabili. Necesitatea controlului asupra derulării proceselor

economice şi sociale decurge din condiţiile specifice în care sunt administrate diversele

patrimonii, incluzând şi preocuparea pentru asigurarea veridicităţii stării de fapt în toate

domeniile şi crearea unor premise favorabile obţinerii de rezultate pozitive maxime în toate

activităţile.25

Controlul fiscal la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Buzau este exercitat

de către personalul cu atribuţii de control care se numesc inspectori fiscali. Premisele unui

control eficient ţine fără doar şi poate şi de pregătirea profesională a acestora, la nivelul

ANAF fiind înregistraţi anumiţi indicatori statistici prezentaţi în anexa 5.

Întrucât, aria de interes analizată este DGFP Buzau voi reprezenta grafic doar această

porţiune, referitoare la DGFP judeţene şi municipiul Bucureşti(anexa 6).

Exercitarea funcţiei de control la nivelul DGFP Buzau constă în desfăşurarea de

acţiuni de inspecţie fiscală şi verificări financiare, efectuate în conformitate cu programele de

activitate lunare, trimestriale şi anuale, obiectivele principale fiind următoarele:

constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor rezultând din activitatea

contribuabilului supus inspecţiei sau altor personae privind legalitatea şi conformitatea

24 Marcel Ghiţă, Control financiar, bancar şi fiscal, p. 31525 Filip Gh., Voinea Gh., Mihăiescu S., Lungu N., Zugravu B., Finanţe, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001, p. 42

24

declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în

vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;

analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntării declaraţiilor fiscale cu

informaţiile proprii sau din alte surse;

sancţionarea potrivit legii a faptelor constatate şi dispunerea de măsuri pentru

prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale;

efectuarea de inspecţii fiscale generale în vederea verificării modului de calculare,

evidenţiere şi virare, în cuantumurile şi la termenele stabilite de lege, a obligaţiilor

fiscale datorate bugetului general consolidate; respectarea prevederilor Legii nr.

31/1990 republicată, privind societăţile comerciale, referitoare la asigurarea nivelului

minim de capital social;

efectuarea de acţiuni de control în vederea prevenirii şi combaterii comerţului ilegal cu

produse petroliere, alcool şi produse de tutun,

verificarea realităţii şi legalităţii sumelor negative din deconturile de TVA cu opţiune

de rambursare;

controale la agenţii economici cuprinşi în listele transmise de administraţiile finanţelor

publice şi consideraţi contribuabili cu risc ridicat de evaziune fiscală;

controale inopinate în vederea prevenirii faptelor de natura evaziunii fiuscale,

verificându-se modul în care au fost respectate prevederile legale, inclusive obligaţia

de a utilize aparate de marcat electronice fiscale ş.a.

DGFP Buzau este subordonată ierarhic Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

aşa cum se poate observa din anexa 7.

Pentru a diminua pe cât posibil fenomenele de sustragere a contribuabililor de la plata

impozitelor datorate, în domeniul asistenţei au fost făcute eforturi pentru îmbunătăţirea

continuă a relaţiei cu contribuabilii.În cursul anului 2007, la nivelul aparatului central al

ANAF, au fost formulate răspunsuri şi au fost transmise soluţii la un număr de 1.800 adrese,

cuprinzând problemele ridicate de contribuabili şi de unităţile fiscale teritoriale, pentru toate

impozitele, taxele şi contribuţiile sociale. În ceea ce priveşte asistenţa informatizată, au fost

transmise contribuabililor 3.300 de răspunsuri prin e-mail. La nivel teritorial, datele statistice

privind asistenţa contribuabililor se concretizează în peste 3600 de adrese soluţionate, peste

2.100 de răspunsuri prin e-mail-uri şi peste 1.000.000 de apeluri primate de la contribuabili

soluţionate.

Contactul prin telefon şi internet scade costul şi scurtează mult timpul alocat faţă de

metoda tradiţională.

25

Selecţia contribuabililor în vederea includerii în programele de activitate pentru

inspecţie fiscală s-a realizat având în vedere cu prioritate societăţile din domeniile economice

cu risc ridicat de evaziune fiscală de pe raza judeţului Buzau, precum şi contribuabilii la care

există riscul prescrierii obligaţiilor fiscale din aceeaşi arie geografică. Astfel, selecţia

contribuabililor s-a efectuat în urma unei analize de risc pe baza informaţiilor deţinute în

bazele de date ale administraţiilor financiare aflate în subordinea DGFP Buzau precum: cifra

de afaceri raportată, debite restante faţă de bugetul general consolidate, depunerea cu

întârziere a declaraţiilor, precum şi ca urmare a unor cazuri de extindere a controalelor

inopinate sau ca urmare a unor autosesizări din partea inspectorilor fiscali sau a mijloacelor de

comunicare în masă.

În anul 2007, la nivelul DGFP Buzau, îndeosebi în baza Legii 241/200526 pentru

prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, au fost înaintate organelor de urmărire şi cercetare

penală, pentru continuarea verificărilor şi stabilirea persoanelor vinovate şi a gradului de

participare a acestora la infracţiune, un număr de 45 de rapoarte de inspecţie fiscală, cu

sume stabilite suplimentar şi datorate bugetului general consolidate în valoare de 13 644 lei.

Cu ocazia inspecţiilor fiscale efectuate în cursul anului fiscal 2007, s-au constatat

abateri de la prevederile legale referitoare la calcularea, înregistrarea şi virarea de către

contribuabili a obligaţiilor la bugetul general consolidate, fiind stabilite de către organele de

inspecţie fiscală sume suplimentare şi accesorii (dobânzile şi penalităţile de întârziere) în

valoare totală de 50 855,8 lei, din care: impozite, taxe şi contribuţii în valoare totală de

33 083,7 lei, iar accesorii în sumă de 15 606,6 lei, prezentate în anexa 8.

Diferenţele de impozite, taxe şi contribuţii atrase suplimentar la bugetul general

consolidat, în suma de 33.083,7 lei, sunt formate din(anexa 9) :

Cauzele principale care au determinat stabilirea unor diferenţe de impozite, taxe şi

contribuţii au fost: deducerea la calculul bazei de impozitare a unor cheltuieli nedeductibile

fiscal, neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor impozabile, determinarea incorectă

a bazei de impozitare pentru accize şi T.V.A, calcularea şi înregistrarea eronată în evidenţa

contabilă a celorlalte impozite, taxe şi contribuţii datorate bugetului general consolidat.

Principalele domenii de activitate ale agenţilor economici la care au fost stabilite diferenţe

precum şi accesorii au fost: comerţ en-gros, morărit-panificaţie, prestări servicii, activităţi

sportive (cluburi de fotbal), construcţii, exploatarea masei lemnoase şi colectarea deşeurilor

reciclabile.

S-au aplicat 851 amenzi contravenţionale pentru abateri în suma de 20 710 lei.

Sancţiunile contravenţionale aplicate în 2007 au vizat în principal următoarele domenii de

26 Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

26

activitate: comercializarea de băuturi alcoolice, tutun şi alte produse accizabile, prestări de

servicii, comerţ en-gros şi en-detail.

Pe lângă rezultatele acţiunilor de control prezentate mai sus, trebuie mai precizat şi

faptul că la nivelurile localităţilor rurale, oraşe şi municipii din judeţul Buzau, prin

intermediul echipelor de control din cadrul unităţilor fiscale teritoriale, s-au efctuat verificări

privind activităţile desfăşurate de către personae fizice şi asociaţii familiale. Astfel, prin cele

1741 inspecţii fiscale efectuate s-au atras suplimentar diferenţe de impozite şi taxe în valoare

totală de 56 921 lei, s-au aplicat 173 de amenzi în valoare de 39.905 lei, s-au înaintat 6

sesizări penale şi s-au anulat peste 70 de autorizaţii de funcţionare.

De asemenea, au fost verificate şi o serie de activităţi din mediul rural, care prezintă

risc ridicat de evaziune fiscală cum sunt cele privind păstoritul ovinelor şi bovinelor,

prestările de servicii efectuate cu utilaje agricole, constatându-se că multe personae care

desfăşoară activitate în aceste domenii nu au declarat veniturile obţinute sau funcţionau fără

autorizaţie, motive pentru care li s-au aplicat sancţiuni şi au fost stabilite prin estimare

venituri pentru care li s-au aplicat sancţiuni şi au fost stabilite prin estimare venituri pentru

care li s-au calculat obligaţii fiscale la bugetul general consolidat.

În ceea ce priveşte colectarea veniturilor bugetare, DGFP Buzau a adoptat

următoarele principii prioritare pentru activitatea de încasare: mai mulţi contribuabili care sa-

şi îndeplinească voluntar obligaţiile fiscale; mai puţini contribuabili clienţi ai colectării prin

metode speciale; administrarea mai eficientă a contribuabililor;minimalizarea

pierderilor(anexa 10).

Situaţia colectării principalelor impozite şi taxe la bugetul de stat de-a lungul unei

perioade de 3 ani este prezentata anexa 11.

Din graficul prezentat in anexa 11 rezultă o pondere relativ constantă a impozitelor

colectate la bugetul de stat, un volum mai mare al încasărilor este înregistrat la T.V.A., în anul

2007 faţă de 2006, în rest cu mici deviaţii per total încasările la celelate impozite nu

înregistrează o creştere sau reducere bruscă a încasărilor.

3.2 Structura evaziunii fiscale identificate pe categorii de venituri fiscale

În activitatea DGFP Buzau de combatere a fraudei fiscale se încearcă creşterea

eficienţei în structurile sale de control. Se ţinteşte în special frauda din domeniile de mare risc

cum sunt comerţul, prestările de servicii, activităţi lefate de produse petroliere, deşeuri

27

reciclabile, alcool şi băuturi alcoolice, construcţii, masă lemnoasă. Alegerea contribuabililor

ce vor fi controlaţi are în vedere nu numai eventualele implicaţii asupra veniturilor bugetare,

ci şi efectele mai largi ale neconformării acestora asupra societăţii, afectarea mediului de

afaceri prin practicarea unei concurenţe neloiale. În anul 2007, inspecţia fiscală a întocmit

peste 130.000 de acte de control, din care 77% la societăţi comerciale cu capital privat,

rezultând stabilirea unor sume suplimentare atrase la buget de 2,7 mil lei.

Suma atrasă suplimentar în urma controlului, ce revine pe un inspector, a crescut faţă

de anul 2006 în medie cu 29%. În perioada analizată, una din sarcinile de bază ale activităţii

de inspecţie fiscală a constituit-o verificarea realităţii şi legalităţii rambursărilor de T.V.A.

Inspectorii fiscali au soluţionat peste 48 de mii de deconturi de T.V.A. cu opţiune de

rambursare în valoare de 5,6 mil lei(vezi anexa 12).

Sumele atrase suplimentar din activitatea de control fiscal, reprezintă una dintre

componentele evaziunii fiscale, în anul 2007 la nivelul DGFP Buzau înregistrându-se anumiţi

indicatori prezentaţi în anexa 13:

Fraudarea fiscală este un fenomen care, în funcţie de conjunctură, de momentul

ciclului economic sau de modificarea reglementărilor, îşi schimbă orientarea, acordând

„preferinţe” unui impozit sau altul.

Pentru analiza evaziunii fiscale identificate pe categorii de venituri a fost luată în studiu

perioada 1997-2007. Analiza are la bază ponderea principalelor categorii de venituri fiscale în

totalul evaziunii fiscale identificate , atât la nivelul ansamblului contribuabililor, cât şi

separat, la nivelul persoanelor fizice şi persoanelor juridice(vezi anexa 14).

Din datele prezentate in anexa 14 se observă că partea cea mai consistentă a evaziunii

fiscale s-a produs la impozitul pe profit şi la taxa pe valoarea adăugată, aceasta devenind,

după anul 1998, impozitul cel mai fraudat de către contribuabili. Având în vedere faptul că

taxa pe valoarea adăugată are o contribuţie importantă la formarea veniturilor bugetare, se

poate aprecia că frauda la acest impozit a avut un rol semnificativ în reducerea capacităţii de

finanţare a cheltuielilor bugetare pe seama veniturilor bugetare ordinare.

De asemenea, o pondere importantă prezintă şi capitolul „Alte impozite şi taxe”,

unde sunt contabilizate, în lipsa unor formulare de raportare mai detaliate, şi impozitul pe

venit şi contribuţiile de asigurări sociale datorate de contribuabili. Mai puţin fraudate sunt

impozitele şi taxele locale, care fiind mai uşor de urmărit, nu creează probleme deosebite de

colectare, prin urmare prezintă o importanţă mai mică din punct de vedere al controalelor

fiscale şi al politicilor de reprimare a practicilor subterane.

28

Conform calculelor proprii şi datelor informative din rapoartele de activitate ale DGFP

Buzau evaziunea fiscală înregistrată în anii 2005, 2006, 2007 ar fi după cum urmează : 27.070

mii RON, 30.071,85 mii RON, 33.083,7 mii RON(vezi anexa 15).

Fluctuaţia ponderii categoriilor de venituri fiscale de la o perioadă la alta este în

legătură cu acţiunea unui complex de factori, cum ar fi:

orientarea controalelor spre anumite zone de risc: accize, T.V.A., impozit pe profit;

nivelul cotelor de impunere şi modificarea acestor cote;

acordarea unor facilităţi fiscale, care de cele mai multe ori împing sustragerea de la

plata impozitelor din zona evaziunii licite înspre fraudă fiscală;

măsuri de ordin financiar - în perioadele în care creditul bancar este mai scump decât

dobânzile şi penalităţile percepute pentru neplata la timp a obligaţiilor fiscale

contribuabilii preferă să nu plătească obligaţiile fiscale, beneficiind astfel de credit

fiscal.

3.3 Combaterea şi limitarea evaziunii fiscale la impozitele directe

3.3.1Evaziunea la impozitul pe profit

Căile cele mai utilizate pentru eludarea parţială sau totală a impozitului pe profit,

identificate în activitatea de control de DGFP Buzau au fost:

calcularea amortizării la valoarea reevaluată a mijloacelor fixe nesupuse reevaluării,

suma care este nedeductibilă din punct de vedere fiscal;

repartizarea incorectă a diferenţelor de preţ asupra mărfurilor ieşite din gestiune, cu

scopul majorării cheltuielilor cu mărfurile;

includerea pe costuri a unor cheltuieli supradimensionate sau fără documente

justificative, vânzările fără emiterea documentelor legale;

preluarea spre vânzare, a unor mărfuri de contrabandă;

cuprinderea pe costuri a unor cheltuieli de deplasare pentru care nu există acte

justificative;

stabilirea greşita a bazei de impozitare prin neînregistrarea în evidenţa contabilă a

tuturor veniturilor realizate sau diminuarea bazei de impozitare cu cheltuieli

nedeductibile din punct de vedere fiscal;

includerea pe costuri a unor cheltuieli care nu privesc activitatea societăţii;

calcule eronate privind determinarea gradului de utilizare a mijloacelor fixe şi a

amortizării fiscale;

încetarea activităţii fără a obţine venituri încă o perioadă egală cu perioada de scutire,

conform prevederilor legale;

29

înregistrarea pe costuri de piese de schimb auto şi carburanţi fără ca societatea să aibă

înregistrat în patrimoniu mijloace de transport;

neevidenţierea corectă a plusurilor de inventar;

reducerea cu 50% a impozitului aferent profitului reinvestit, deşi, această prevedere

legală a fost abrogată;

neconcordanţe între stocul scriptic şi cel faptic al unor mărfuri;

depăşirea limitelor legale pentru cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal ş.a.

La nivelul DGFP Buzau a fost colectat în 2007 faţă de 2006 cu circa 1% mai mult

impozit pe profit(anexa 16).

Se observă că sumele cresc de la an la an, intensităţile fiind însă diferite, dacă sumele

colectate din 2005 faţă de 2006 cresc cu 12%; sumele colectate in 2007 sunt mai mari cu un

singur procent faţă de 2006.

În ceea ce priveşte ponderea evaziunii fiscale pentru acest tip de impozit, situaţia este

prezentată în graficul de mai jos, situaţia evaziunii fiscale la impozitul pe profit nu include în

analiza de faţă penalizările suportate de contribuabilii persoane fizice sau juridice ca urmare a

fenomenului de sustragere de la plata impozitului pe profit.

Această analiză prezintă situaţia sumelor atrase suplimentar ca urmare a constatării

fenomenelor de evaziune fiscală. După cum se poate observa din figura aferentă situaţia

evaziunii la impozitul pe profit nu prezintă o evoluţie constantă, acest fapt putând fi explicat

prin mărirea numărului de persoane evazioniste sau cel puţin la persoanele fizice micşorarea

numărului de persoane evazioniste, dar în schimb mărirea sumelor sustrase de la plata

impozitelor şi în mod particular a impozitului pe profit(anexa 17).

3.3.2 Evaziunea la impozitul pe salarii

DGFP Buzau a stabilit următoarele metode de evazionare şi fraudare la impozitul pe

salarii folosite mai frecvent:

necuprinderea în baza de impozitare a tuturor veniturilor realizate;

necalcularea impozitului pe salarii pentru muncitorii zilieri;

necalcularea şi neînregistrarea obligaţiilor de plată;

aplicarea eronată a tabelelor de impozitare;

nedepunerea la termen a declaraţiei de impozit pe salarii;

nerespectarea termenelor prevăzute pentru înlesniri la plată;

determinarea greşită a fondului pentru sănătate din impozitul pe salarii;

nerespectarea termenelor legale privind virarea impozitului pe salarii;

30

nereţinerea impozitului pe salarii pentru luptătorii în revoluţie fără brevet;

necumularea veniturilor realizate în cadrul aceleiaşi luni.

La nivelul DGFP Buzau situaţia evaziunii fiscale la impozitul pe salarii este

reprezentata in anexa 18.

După cum se poate observa ponderea evaziunii fiscale este în creştere, dar suma supusă

evaziunii este una cu mult mai redusă decât la impozitul pe profit, deşi în 2007 impozitului pe

salarii îi corespunde o sumă evazionată mai mare decât în 2005, totuşi ponderea în total

evaziune nu este la fel de importantă ca la impozitul pe profit sau T.V.A.

3.3.3 Evaziunea la impozitul pe dividende

În ceea ce priveşte acest tip de impozit se exercită o evaziune fiscală indirectă prin

ridicarea de către asociaţi în cursul anului, înainte de încheierea anului fiscal, a unor

importante sume de bani sub forma avansului din dividende.

Aparent, în urma acestei operaţii nu se produce o evaziune fiscală deoarece nu este

încălcată prevederea de a plăti impozitul pe dividende (aceasta are loc după încheierea

bilanţului contabil pentru anul fiscal respectiv). La o analiză mai amănunţită se observă că

prin scoaterea din circuitul economic a unor sume de bani se afectează profitul impozabil al

agentului economic prin două părţi:27

diminuarea activităţii economice, corespunzător reducerii potenţialului economic şi

financiar;

recurgerea pentru compensarea sumelor retrase sub forma avansului din dividende, la

împrumuturi bancare care ocazionează costuri financiare suplimentare cu dobânzile,

afectând, la rândul lor, profitul impozabil şi pe cel net.

În graficul prezentat in anexa 19, ponderea evaziunii la impozitul în dividende este

într-o evoluţie continuă, ceea ce demonstrează faptul că ori contribuabilii n-au avut preferinţă

în vederea sustragerii acest tip de impozite sau cel mai evident, DGFP Buzau şi-a concentrat

eforturile în vederea depistării asupra impozitelor considerate a fi cele mai fraudate, cum ar fi

impozitul pe profit şi T.V.A.

3.4 Combaterea şi limitarea evaziunii fiscale la impozitele indirecte

3.4.1 Evaziunea la TVA

27 Mihăiescu V. Sorin, Controlul financiar în firme, bănci, instituţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006,

p.196

31

În ceea ce priveşte TVA, la controalele efectuate de organele de control din cadrul

DGFP Buzau privind respectarea prevederilor legale în acest domeniu, până la modificarea

cadrului legislativ, în acest domeniu (noul Cod Fiscal) s-au constatat, în principal, următoarele

deficienţe:

exercitarea dreptului de deducere fără documente legale;

necalcularea TVA pentru prestări de servicii efectuate de societăţi cu sediul în

străinătate;

necalcularea TVA pentru avansuri încasate sau vânzări de mijloace fixe;

nedeclararea în termen ca plătitor de TVA după depăşirea plafonului prevăzut de lege;

necolectarea TVA pentru mărfuri depreciate calitativ, scoase din evidenţa agentului

economic şi pentru sumele încasate de la societăţile de asigurare;

nejustificarea activităţii de export realizat prin comision cu documente legal întocmite;

neînregistrarea TVA pentru utilaje agricole vândute;

neconcordanţe între datele înscrise în deconturi şi cele înregistrate în evidenţa

contabilă;

depunerea cu întârziere a deconturilor TVA;

necalcularea TVA pentru plăţi efectuate în natura;

calcularea TVA de către agenţi economici neplătitori de TVA şi nevirarea acesteia;

exercitarea dreptului de deducere a TVA înainte de înregistrarea ca plătitori de TVA;

diminuarea TVA colectat prin stornări, fără documente legale;

necalcularea TVA pentru echipamentul de lucru acordat salariaţilor, plătit de aceştia;

necalcularea şi neachitarea TVA aferent ratelor de leasing;

Situaţia evaziunii fiscale la T.V.A este prezentata in anexa 20.

Din datele prezentate se observă că partea cea mai consistentă a

evaziunii fiscale s-a produs la impozitul pe profit şi la taxa pe valoarea

adăugată, aceasta devenind, după anul 1997, impozitul cel mai fraudat de către

contribuabilul roman. Având în vedere faptul că taxa pe valoarea adăugată are o contribuţie

importantă la formarea veniturilor bugetare, se poate aprecia că frauda la acest impozit a avut

un rol semnificativ in reducerea capacităţii de finanţare a cheltuielilor bugetare pe seama

veniturilor bugetare ordinare.

32

STUDIU DE CAZ

Rambursarea necuvenită a taxei pe valoarea adăugată aferentă unor active inexistente

În ultimul timp s-au înteţit atacurile la bugetul de stat de către anumiţi întreprinzători

certaţi cu legea care, utilizând diferite procedee „de inginerie financiară”, au reuşit să fraudeze

bugetul cu sume de ordinul zecilor sau chiar sutelor de milioane de lei.

Unul dintre cele mai des întâlnite procedee de fraudare a bugetului de stat îl constituie

restituirea de TVA aferentă unor operaţiuni economice fictive, false sau falsificate.

Metoda constă în crearea unor circuite financiar – bancare, care nu au la bază un

proces comercial, prin care în final se dă aparenţa unei obligaţii a bugetului faţă de un anumit

agent economic. Mai precis, se creează circuite financiare care au la bază facturi prin care se

vând produse inexistente.

În felul acesta pentru partenerul de afacere se creează posibilitatea de a deduce TVA

aferentă.Procedeul se repetă prin intermediul a mai multor firme, de multe ori pe acest circuit

apărând firme fantomă, prin intermediul cărora se creşte preţul de vânzare, pentru a se obţine

TVA deductibilă cât mai mare.

La capătul lanţului comercial, ultima firmă cere restituirea de la buget a taxei pe

valoarea adăugată conţinută în factura furnizorului anterior.

Profitând de capacitatea limitată de control a organelor fiscale, care nu pot efectua

verificarea întregului circuit comercial (din practică rezultă că verificările se efectuează la

agentul care solicită restituirea de TVA şi la primii furnizori ai acestuia), unii agenţi

economici au reuşit să primească de la buget importante sume de bani, cu toate că, ulterior, s-

a dovedit că ele nu li se cuvin.

Pentru a înţelege asemenea mecanisme ingenioase, vom expune în continuare un

studiu de caz redat sumar în schemă.

Descrierea fluxului financiar – bancar

Cazul pe care îl voi prezenta este real, furnizat de către Garda Financiară din Judeţul

Buzau, în urma controlului realizat în anul 2007 la o societate de tip S.R.L., al cărui nume nu

poate fi dezvăluit, datele fiind confidenţiale.

Patronul firmei 1 (ca persoană fizică) din localitatea C depune în numai trei zile o importantă

sumă în numerar - 25 milioane lei - în contul firmei sale care are sediul însă în localitatea A.

Contul firmei 1 aparţinând persoanei fizice 1 a fost deschis însă la o bancă din Bucureşti.

33

În zilele în care cele 25 milioane au fost în cont, imediat au fost transferate în contul

firmei 2 din aceeaşi localitate A, cont deschis la aceeaşi sucursală a băncii din Bucureşti la

care a fost deschis şi contul firmei 1. Obiectul transferurilor sumei de 25 milioane lei l-a

constituit contravaloare avans.

Imediat ce firma 2, care are sediul în aceeaşi localitate A, a primit cele 25 milioane lei,

le-a transferat în contul firmei 3, care are sediul în localitatea B. De menţionat că şi această

firmă 3 are contul deschis tot la banca la care au conturile deschise firmele 1 şi 2.

Obiectul plăţii celor 30 milioane lei l-a constituit contravaloare marfă. Trebuie arătat

că diferenţa de la 25 milioane lei cât a primit firma 2 de la firma 1 faţă de 30 milioane lei cât a

plătit firma 2 către firma 3 o constituie suma de 5 milioane lei care a fost depusă de către

patronul firmei 2 sub formă de finanţare temporară.

În momentul în care firma 3 din localitatea B a primit cele 30 milioane lei, le-a scos

sub formă de numerar, argumentând ca scop al retragerilor achiziţii de produse agricole de la

persoane fizice.

Trebuie arătat că retragerile s-au efectuat practic în aceleaşi zile în care sumele au fost

depuse, iar contul firmei 3 a fost deschis la aceeaşi bancă unde aveau conturi firmele 1 şi 2.

Schema fluxului financiar-bancar prin care s-a obţinut rambursarea ilegală

de la bugetul de stat a sumei de 5,7 milioane lei

34

Suspiciunile care au stat la baza investigării cazului

Toate cele trei firme au operat sumele din circuit prin conturi deschise la aceeaşi

bancă, iar operaţiile bancare au avut loc în aceleaşi zile în toate conturile. Practic, în ziua în

care persoana 1 a depus banii în bancă, în aceeaşi zi banii au fost retraşi din contul firmei 3.

Interesant că operaţiunile s-au desfăşurat la o bancă din Bucureşti, cu toate că sediile firmelor,

respectiv domiciliile persoanelor implicate sunt situate în alte localităţi ale ţării. La fel şi locul

în care se află imobilul presupus a face obiectul tranzacţiei.

Firmele 1, 2 şi 5 au sediul în aceeaşi localitate şi la aceeaşi adresă. La această adresă mai

figurează şi sediul unei societăţi al cărei patron este soţia patronului firmei 5 şi mamă a

patronului firmei 2.

Sumele (cele 30 miliarde lei) au fost retrase în numerar de către un cetăţean străin care nu era

patron al firmei 3 ci împuternicit al acestuia. Ulterior s-a dovedit că această împuternicire era

falsă, iar adevăratul patron este decedat. Practic, în mod ilegal, s-a folosit contul societăţii 3,

inducându-se în eroare organele bancare care nu a cunoscut că procura, prin care cetăţeanul

străin a fost împuternicit să lucreze pe contul firmei 3, este falsă. De altfel, utilizând aceeaşi

procură falsă, cetăţeanul străin respectiv a mai deschis conturi şi la alte trei bănci, prin

intermediul cărora a derulat alte afaceri decât cea despre care ne ocupăm.

Rambursarea nelegală de la buget a sumei de 5,7 miliarde lei

cu titlu de restituire TVA

Pe baza circuitului financiar descris anterior, firma 2 a prezentat organului fiscal din

localitatea A o cerere de restituire de la buget a sumei de 5,7 miliarde lei cu titlu de

rambursare TVA, prezentând în acest sens decontul de TVA aferent lunii octombrie 2002 din

care rezultă că diferenţa dintre TVA colectată şi TVA deductibilă este de minus 5,7 miliarde

lei şi, prin urmare, această firmă este îndreptăţită să i se ramburseze 5,7 miliarde lei.

Din decontul de TVA rezultă că firma 2 a cumpărat de la firma 3 un activ în sumă de

30 miliarde lei.

Aferent acestei cumpărări, TVA deductibilă este de 19% x 30 = 5,7 miliarde lei. Cum

în acea lună firma 2 nu a mai avut nici o operaţie de vânzare sau de cumpărare, rezultă că

această sumă de 5,7 miliarde lei se cuvine a fi restituită de la buget.

În vederea rambursării de la buget a sumei de 5,7 miliarde lei organele fiscale din

localitatea A au solicitat organelor fiscale din localitatea B (unde îşi are sediul firma

vânzătoare) să verifice dacă factura prin care s-a efectuat livrarea imobilului a fost procurată

legal, dacă aceasta este înregistrată la firma vânzătoare şi dacă firma vânzătoare a plătit TVA

aferentă vânzării respective.

35

Pe baza verificărilor efectuate de organele fiscale din localitatea B a rezultat că factura

a fost procurată legal, că aceasta a fost înregistrată în jurnalul de vânzări al firmei vânzătoare

B şi că această firmă nu are de plătit TVA la buget, ci are de recuperat suma de 1,5 milioane

lei.

În baza acestor verificări, organele fiscale din localitatea A au restituit firmei 2 suma de

5,7 miliarde lei cu titlu de rambursare TVA.

Demontarea argumentelor care au stat la baza rambursării de la buget

a sumei de 5,7 miliarde lei

Nici organele fiscale din localitatea A care au solicitat şi nici cele din localitatea B nu

au verificat dacă activul care a făcut obiectul vânzării este în proprietatea vânzătorului (firma

B).

La dosarul de restituire TVA, ca bază a facturii de vânzare a activului figurează un

contract de vânzare – cumpărare, dar care nu este autentificat.

Luând legătura cu Judecătoria din localitatea C, unde se află situat activul, a rezultat

că acest imobil a aparţinut firmei 4, care în luna octombrie 2002 l-a vândut firmei 5 din

localitatea A.

Aşadar, în cartea funciară figurează ca proprietar firma 5 şi nicidecum firma 3.

Trebuie arătat că acţionar majoritar al firmelor 4 şi 5 este tatăl patronului firmei A, firmă care

a achiziţionat activul respectiv.

Din contractul prin care activul înstrăinat din patrimoniul firmei 4 în patrimoniul

firmei 5 rezultă că valoarea acestuia a fost de 1,5 milioane lei. Practic, prin contractul fals prin

care firma 3 vinde acest activ firmei 2 suma de 1,5 miliarde lei a fost majorată de 20 de ori

(30 : 1,5), scopul acestei majorări fiind acela de a crea TVA deductibil cât mai mare şi de a

recupera de la buget o sumă mare.

Pentru a crea aparenţă de legalitate contractului de vânzare nereal, în acesta au fost

inserate date de identificare şi autentificare a activului care însă sunt cuprinse în contractul de

vânzare real dintre firma 4 şi 5.

Nu există, deci, dovedită legalitatea procurii de către firma 3 a activului pe care l-a

vândut firmei 2.

36

Concluzii

Uşurinţa cu care s-a rambursat ilegal de la buget suma de 5,7 miliarde lei denotă

faptul că normele de verificarea rambursării TVA sunt incomplete, precum şi faptul că

organele fiscale, poate în mod intenţionat, nu duc verificările până la capăt.

De altfel, în cazul expus mai sus se pare că este vorba de o implicare directă a

organelor fiscale în această afacere ilegală.

Urmează ca pe parcursul anchetei penale să se stabilească vinovăţiile şi să se

recupereze suma de 5,7 miliarde lei de la cei vinovaţi.

De asemenea, urmează a se stabili identitatea reală a cetăţeanului străin care în baza

unor procuri false se foloseşte în mod ilegal de firma 3.

3.4.2 Evaziunea fiscală la accize

Constatarea fenomenelor de evaziune fiscală duce la obligaţia organelor de control de

a restabili legalitatea, calculând suma corectă a accizelor datorate şi majorările de întârziere.

Situaţia evaziunii fiscale la accize este prezentata in anexa 21.

Marii plătitori de accize se împart în două categorii:28

1. unii care sunt preocupaţi de respectarea legii, dar şi de scăpările acesteia

2. alţii care în mod deliberat, apelează la cele mai diferite metode în scopul sustragerii de

la plata obligaţiilor legale.

De asemenea trebuie avut în vedere şi un alt aspect, deosebit de important: marii

contribuabili au în slujba lor (angajaţii cu carte de muncă, cu contract de prestări de servicii

sau consilieri particulari, neretribuiţi pe ştate de salarii) unii dintre cei mai buni economişti şi

jurişti (stimulaţi de salariile mari şi de alte avantaje de care beneficiază).

3.5 Combaterea şi limitarea evaziunii fiscale prin Direcţia Finanţelor Publice Buzau

În raport cu reglementările fiscale, comportamentul subiecţilor

economici este contradictoriu, existând tendinţe şi motivaţii diverse de a

eluda sau limita impactul presiunii fiscale asupra rezultatelor financiare

proprii.

Deşi destul de spinoasă problema evaziunii fiscale ţine în primul rand de

contribuabil, cu alte cuvinte, evazionistul foloseşte de obicei procedee legale sesizând şi chiar

făcând să fie în folosul său chiar posibilităţile lăsate de legiuitor, uneori cu anumite intenţii; în

28 Grirorie-Lăcriţa N., Regimul accizelor, Editor Tribuna Economică, Bucureşti, 2000

37

vederea promovării unor activităţi economice, se prevăd exonerări sau stimulente fiscale, de

care unii ajung în mod abil să beneficieze.29

Controlul fiscal este principalul instrument pe care puterile publice

îl au la indemană pentru a supraveghea şi determina, prin metode şi

tehnici specifice, incasarea veniturilor fiscale cuvenite statului şi pentru

identificarea, cuantificarea şi combaterea evaziunii fiscale ilicite. Ca

urmare, apare necesitatea implementării şi menţinerii, din partea statului,

a unui control fiscal, care să prevină sau să reducă pierderile de venituri

publice generate de comportamentul evazionist al persoanelor fizice şi

juridice.

Una din măsurile specifice de cuantificare şi combatere a evaziunii

fiscale la nivelul DGFP Buzau este utilizarea cu predilecţie a unui anumit

tip de control şi anume controlul inopinat.

Până în anul 2004, controlul financiar–fiscal al executivului s-a

realizat în baza

următoarelor acte normative:

- Legea nr.30/22 martie 1991 privind organizarea şi funcţionarea

controlului financiar şi a Gărzii Financiare, publicată în M.O. nr. 64/27

martie 1991, şi

- Ordonanţa Guvernului nr. 70/28 august 1997, privind controlul

fiscal, publicată în M.O. nr. 227/30 august 1997, cu modificările şi

completările ulterioare, care practic a realizat „legiferarea controlului

fiscal” în România, deoarece prin aceasta a fost definită pentru prima

dată, din punct de vedere legal, noţiunea de „control fiscal”.

Începând cu data de 1 ianuarie 2004 a intrat în vigoare Codul de

procedură fiscală30, acesta fiind, astăzi, actul normativ care

reglementează exercitarea inspecţiei fiscale în România. În general, în

privinţa inspecţiei fiscale s-au menţinut aceleaşi principii ca în legislaţia

anterioară, care a reglementat controlul fiscal, însă într-o formă şi un fond

al problematicii mai bine definit şi structurat privind regulile, procedurile

şi formele de realizare a controlului fiscal.

29 Mrejeru Th., Florescu D, Safta D., Safta M., Evaziune fiscală: practică judiciară, legislaţie aplicabilă, Editor Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, p.6

30 O.G. nr.92/ 24 decembrie2003, privind aprobarea Codului de procedură fiscală, publicată în M.O. nr.941/29 decembrie 2003, republicată în M.Of. nr. 560/24 iunie 2004, cu modificările ulterioare

38

În privinţa exercitării controlului fiscal, Codul de procedură fiscală, în vigoare de la 1

ianuarie 2004, introduce pentru prima data noţiunea de inspecţie fiscală ca atribut exclusiv al

A.N.A.F. Ca principale atribuţii ale Agenţiei au fost stabilite pe lângă colectarea veniturilor

bugetului general consolidat, constatarea şi investigarea fiscala, analiza şi evaluarea

informaţiilor fiscale, sancţionarea faptelor şi dispunerea de masuri pentru combaterea

abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale.

Obiectivele strategice ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala, precum şi a

unităţilor din subordine, prin urmare şi DGFP Buzau vizează: adaptarea administraţiei fiscale

din România la standardele europene prin continuarea cooperării internaţionale; îmbunatăţirea

colectării veniturilor bugetare; diminuarea arieratelor la bugetul general consolidat;

diminuarea evaziunii fiscale; creşterea gradului de conformare voluntară.

După cum se poate observa, DGFP Buzau, are printre obiectivele sale strategice –

diminuarea evaziunii fiscale ceea ce denotă o preocupare aparte pentru acest tip de probleme.

Departamentul de Control Financiar-Fiscal are în structura sa Direcţia de Control Financiar,

Direcţia de Metodologie şi Proceduri pentru Inspecţia Fiscala şi Direcţia Antifraudă Fiscală.

Direcţia Antifraudă Fiscală desfăşoară activităţi de inspecţie fiscală în vederea

combaterii fraudei fiscale. Pentru a- şi îndeplini atribuţiile, direcţia:

- asigură elaborarea lucrărilor din programul de activitate al A.N.A.F., cu aplicarea şi

respectarea strictă a legislaţiei fiscale;

- elaborează soluţiile şi măsurile necesare pentru îmbunătăţirea activităţii în domeniul

antifraudei fiscale;

- efectuează studii şi analize pentru promovarea unor tehnici şi metode moderne în

domeniul antifraudei fiscale şi a unui management performant şi competitiv în această

activitate;

- întocmeşte rapoarte, informări şi note privind rezultatele activităţii desfăşurate

precum şi a acţiunilor de verificare efectuate;

- asigură culegerea de informaţii fiscale privind formele, căile, metodele şi mijloacele

de fraudare de către contribuabili a bugetelor administrate de ANAF, pe activităţi şi categorii

de contribuabili şi constituirea unei baze de date în acest sens. În acelaşi timp, furnizează

propuneri de măsuri organizatorice şi legislative de prevenire şi combatere a evaziunii

fiscale;

- elaborează strategii şi obiective de luptă contra evaziunii fiscale precum şi metode

şi tehnici de depistare a faptelor de evaziune fiscala, ş.a.

39

Printre măsurile care mai pot fi avute în vedere pentru limitarea ariei evaziunii

fiscale, la nivelul ANAF şi apoi prin implementare la nivelul DGFP Buzau mai pot fi

menţionate:31

unificarea legislaţiei fiscale şi o mai bună sistematizare şi corelare a acesteia cu

ansamblul cadrului legislativ din economie;

eliminarea acelor prevederi din actele normative care pot favoriza evaziunea fiscală şi

o mai bună corelare a facilităţilor fiscale;

în legislaţia fiscală trebuie să se regăsească în mai mare măsură, pe lângă măsurile

punitive, şi cele care pot determina un comportament economic normal, care să

conducă la limitarea ariei evaziunii fiscale;

asigurarea coordonării unitare a operaţiunilor de control la nivel teritorial;

utilizarea în mai mare măsură a controlului prin excepţie (sondaj);

urgentarea finalizării codului fiscal şi codului de proceduri fiscale;

stabilirea unui raport, care să tindă spre optim, între salariu şi stimulente pentru

cointeresarea aparatului fiscal.

De asemenea, în direcţia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale la nivelul DGFP

Buzau funcţionează aşa-numitul cazier fiscal al contribuabililor ca mijloc de evidenţă şi

urmărire a disciplinei financiare a acestora şi pentru întărirea administrării impozitelor şi

taxelor datorate bugetului. Cazierul fiscal se organizează de Ministerul Finanţelor Publice la

nivelul DGFP Buzau în format electronic, cuprinzând persoanele fizice şi juridice, precum şi

asociaţii, acţionarii şi reprezentanţii legali ai persoanelor juridice, care au la activ fapte

sancţionate de legile financiare, vamale, cât şi cele care privesc disciplina financiară.32

Ca o concluzie finală, se poate afirma că fără o analiză profundă şi sistematică a

mecanismelor interne, şi în context european, coroborate şi cu cele internaţionale – ale

fenomenului evazionist este greu să se pună în mişcare instrumente şi măsuri care să conducă

la combaterea şi prevenirea evaziunii fiscale.

31 Văcărel, I., Bistriceanu Gh. D., Bercea Fl., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, 2006, p. 437

32 ? Văcărel, I., Bistriceanu Gh. D., Bercea Fl., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, 2006, p. 438

40

Cap 4. Posibilităţi de perfecţionare a controlului financiar în combaterea şi

limitarea evaziunii fiscale

4.1 Obstacole şi dificultăţi în realizarea controlului fiscal, depistarea şi combaterea

evaziunii fiscale

Obiectivele de realizare a posibilităţilor de perfecţionare a controlului financiar nu pot

fi atinse decât după o atentă ierarhizare şi depistare a lor pentru început; acestea referindu-se

în principal la:

Legislaţia fiscală

1.Menţinerea unei legislaţii stufoase, confuze, interpretabile, care a generat dificultăţi

în aplicare şi a tensionat relaţiile între organele de control şi contribuabili;

2.Instabilitatea legislaţiei fiscale, modificarea frecventă a acesteia, precum şi apariţia

cu întârziere în Monitorul Oficial a actelor normative republicate;

3.Menţinerea unui cadru legislativ fiscal permisiv şi tolerant;

4.Cuprinderea în normele de aplicare a unor prevederi care exced celor prevăzute în

legi, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă, care conduc la pierderea în instanţă a proceselor

privind obligaţiile fiscale stabilite prin actele de control fiscal;

5.Publicarea cu întârziere a normelor de aplicare a legilor, ordonanţelor de urgenţă;

6.Instituirea prin lege a obligativităţii efectuări controlului fiscal în situaţii în care, în

alte ţări occidentale, solicitările contribuabililor sunt soluţionate nu prin control fiscal, ci pe

bază de balanţă şi declaraţii fiscale primite de la contribuabili (rambursare TVA, acordare

facilităţi ş.a.);

7.Lipsa de apărare prin lege a aparatului de control fiscal de eventualele abuzuri ale

organelor de cercetare, precum şi inexistenţa asigurării riscului profesional;

41

8.Primirea cu mare întârziere, iar în unele cazuri reduse la număr, neprimirea

răspunsurilor de la direcţiile de specialitate din minister pentru clarificarea şi încadrarea în

prevederile legale a unor speţe întâlnite în activitatea de control fiscal;

9.Lipsa de coordonare şi corelare în unele cazuri, a soluţiilor date în aplicarea

legislaţiei fiscale de către direcţiile de specialitate şi Direcţia Generală Juridică, elaborarea de

către acestea a unor puncte de vedere contradictorii, uneori complet opuse, care creează

dificultăţi în activitatea de control fiscal;

10.Nedelimitarea clară prin legislaţia actuală a atribuţiilor fiecărei verigi din

administraţia fiscală, menţinerea unor sarcini paralele generatoare de confuzii şi nedumeriri

pentru contribuabili.

Asigurarea bazei materiale necesare desfăşurării activităţii de control fiscal

1. Insuficienţa, în unele cazuri, a spaţiilor şi birourilor pentru desfăşurarea activităţii

aparatului de control fiscal;

2. Dotarea redusă cu calculatoare, programe şi aplicaţii specifice activităţii de control

fiscal;

3.Alocarea de resurse financiare reduse pentru procurarea de materiale necesare

desfăşurării normale a activităţii (hârtie de scris şi multiplicare, materiale consumabile,

rechizite de birou ş.a.);

4.Dotarea în prezent a direcţiilor controlului fiscal numai cu un singur mijloc de

transport;

5.Accesul greoi al organelor de control fiscal la prevederile legislaţiei fiscale, în

special la aplicaţiile informatice privind legislaţia fiscală, absenţa totală a unor publicaţiii şi

reviste de specialitate (Revista de Finanţe, Credit şi Contabilitate, Tribuna Economică

Economistul).

Organizarea, desfăşurarea şi managementul activităţii de control fiscal

1.Inexistenţa unei strategii privind managementul activităţii de control fiscal în

condiţii de risc;

2.Inexistenţa în cadrul direcţiilor controlului fiscal a unei structuri de analiză a

informaţiilor fiscale, prelucrarea şi utilizarea acestora de către întregul aparat fiscal pentru

dezvoltarea capacităţii anticipative privind căile şi metodele de practicare a evaziunii fiscale

de către contribuabili.

42

3.Lipsa la nivelul direcţiei generale de inspecţie fiscală a unei structuri de verificare

a modului de aplicare a metodologiei de control şi a legislaţiei fiscale de către aparatul de

control fiscal în judeţe şi municipiul Bucureşti.

4.Menţinerea structurilor de control fiscal la impozitul pe venit global în afara

direcţiilor de control fiscal din judeţe şi municipiul Bucureşti;

5.Coordonarea insuficientă de către conducerile direcţiilor generale ale finanţelor

publice a activităţii direcţiilor controlului fiscal şi a Gărzii Financiare;

6.Insuficienta colaborare între direcţiile de control fiscal şi direcţiile de metodologie

şi administrarea veniturilor statului;

7.Lipsa de colaborare, în unele judeţe, între conducerea direcţiei generale şi

conducerea direcţiei de control;

Resursele umane, stimularea şi formarea profesională a aparatului de control fiscal

1.Necorelarea numărului de posturi alocate activităţii de control fiscal cu sarcinile;

2.Un caz aparte privind încărcarea exagerată a aparatului de control fiscal îl

reprezintă Direcţia Controlului Fiscal din municipiul Bucureşti unde fiecărui inspector îi revin

peste 500 agenţi economici, în timp ce în ţară gradul mediu de încărcare este de circa 180

agenţi economici/inspector.

3.Inexistenţa unei instituţii de învăţământ superior specializate pentru formarea

personalului care urmează să-şi desfăşoare activitatea în administraţia fiscală;

4.Slaba pregătire profesională a unei părţi din aparatul de control fiscal, în special a

celui provenit din structurile de control fiscal de la administraţiile fiscale teritoriale;

5.Inexistenţa unui program de formare profesională continuă corelat cu necesităţie

actuale;

6.Necorelarea nivelului salariului din activitatea de control fiscal cu importanţă

socială a muncii, dificultăţile, riscurile şi presiunile neuropsihice pe care le presupune această

activitate.

7.Menţinerea la nivelul Ministerului Finanţelor Publice a mai multor grile de

salarizare pentru structurile specializate de control (control fiscal, audit intern, control

preventiv delegat), cele mai reduse salarii aparţinând, în mod nejustificat, activităţii de control

fiscal.

4.2 Posibilităţi de perfecţionare a controlului financiar în combaterea şi limitarea

evaziunii fiscale în contextul apartenenţei României la UE

43

Integrarea României în Uniunea Europeană transformă lupta internă împotriva fraudei

fiscale într-una de interes comunitar şi asta deoarece, după integrare, frauda fiscală nu va mai

afecta doar bugetul public naţional ci şi pe cel comunitar, în condiţiile în care sistemul

resurselor proprii necesare pentru finanţarea bugetului Uniunii Europene, introdus în 1970,

cuprinde patru categorii de surse financiare,şi anume: prelevările agricole, taxele vamale,

resursele provenind din aplicarea T.V.A. şi resursele proprii prelevate din produsul naţional

brut. Interesul acordat la nivel european prevenirii şi combaterii practicilor de fraudă şi

evaziune fiscală nu decurge doar din pierderile bugetare pe care le generează, ci şi din

distorsiunile pe care acestea le pot cauza circulaţiei capitalurilor şi condiţiilor de concurenţă,

afectând, în acest fel, funcţionarea pieţei comune. Pentru prevenirea şi combaterea fraudei şi

evaziunii fiscale se impune o colaborare strânsă între administraţiile financiare, în cadrul

comunităţii, în conformitate cu principiile şi cu normele comune, măsurile naţionale nefiind

suficiente întrucât efectul acestora nu depăşeşte frontierele naţionale; toate aceste consideraţii

ducând la concluzia finală de adoptare a unui cadru legal comun tuturor domeniilor ce fac

obiectul politicilor comunitare. Protejarea intereselor financiare ale U.E. şi lupta împotriva

fraudei şi altor activităţi ilegale în defavoarea intereselor financiare ale Comunităţilor

reprezintă obiective principale ale politicii fiscale ale Uniunii Europene, pentru care s-a

înfiinţat o structură specializată a Comisiei Europene – Oficiul European Anti-Fraudă

(O.L.A.F.).

Această structură exercită toate atribuţiile Comisiei de a face investigaţii de natură

administrativă cu scopul de a intensifica lupta împotriva fraudei, corupţiei şi a altor activităţi

ilegale care afectează într-un mod nefavorabil interesele financiare ale Comunităţii, dar şi

împotriva oricărui act sau activităţi ce contravine dispoziţiilor din Comunitate. Activităţile

OLAF se concentrează pe depistarea şi monitorizarea fraudei vamale, apropierea frauduloasă

a subvenţiilor şi evaziune fiscală, dacă este afectat bugetul comunitar ş.a.

4.3 Posibilităţi de perfecţionare a legislaţiei în domeniul combaterii evaziunii fiscale

Până la apariţia Legii nr.87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale şi sancţionarea

unora din faptele de nerespectare a disciplinei fiscale se realiza numai prin aplicarea de

amenzi contravenţionale, deoarece singura reglementare în materie o reprezenta O.G. nr. 17

din 20 august 1993 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la reglementările

financiar-gestionare şi fiscale, situaţie ce nu era în măsură să asigure o reacţie

corespunzătoare gravităţii încălcărilor de lege din acest domeniu.

44

Legea nr.87/199433, în vigoare până în august 2005, definea evaziunea fiscală ca fiind

„sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor,

contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor

sociale de stat şi fondurilor speciale de către persoanele fizice şi persoanele juridice române

sau străine”.

Trebuie menţionat că, nici în forma sa republicată, această lege nu făcea distincţie

între frauda şi evaziunea fiscală, confundând aceste două noţiuni, cu implicaţii asupra

înţelegerii cauzelor care generează cele două forme de eludare a plăţii impozitelor şi mai ales

asupra măsurilor ce trebuie luate pentru combatere, aceasta pentru ca măsurile de reprimare a

fraudei implică un anumit risc specific iar cele referitoare la evaziune, fiind de altă natură,

implică mai curând perfecţionări legislative. În textul legii era folosită noţiunea de evaziune

fiscală în sensul de fraudă fiscală, adică forma evaziunii fiscale care constă în eludarea legilor

fiscale şi care este sancţionată de lege. Faptele sancţionate de Legea nr.87 erau împărţite în

funcţie de gravitate în două categorii: infracţiuni şi contravenţii.

Cadrul legislativ al Legii nr.87, ca lege de bază privind faptele de evaziune fiscală (în

sensul de fraudă fiscală), a fost completat şi de alte legi şi ordonanţe, care veneau cu precizări

punctuale, completări detalieri privind unele activităţi subterane identificate sau intrate

ulterior în preocupările organelor abilitate. Printre acestea pot fi enumerate:

Legea Contabilităţii nr. 82/24.12.1991, republicată în M.O. nr.48/14 ianuarie 2005

O.G. nr. 92/ 24 decembrie 2003 privind Codul de Procedură Fiscală, publicată în M.O.

nr.941/29.12.2003, republicată M.O. nr.863/26 septembrie 2005 şi rectificată în M.O.

nr.974/2 noiembrie 2005;

Legea nr. 656/07.12.2002, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, publicată

în M.O. nr. 904/12.12.2002.

Legea nr. 78/08.05.2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de

corupţie, publicată în M.O.nr.219/18.05.2000.

Legea nr.161/19.04.2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în

exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea

şi sancţionarea corupţiei, publicată în M.O. nr.279/21.04.2003;

O.G. nr. 75/30 august 2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal,

publicată în M.O. nr.540/1 septembrie 2001, republicată în M.O. nr. 664/23 iulie 2004.

Începând cu luna august 2005, a intrat în vigoare o nouă lege34 pentru prevenirea şi

combaterea evaziunii fiscale. Se cuvine menţionat că noua lege statuează numai sancţiuni

33 Legea nr. 87/ 18 octombrie1994, privind combaterea evaziunii fiscale, publicata în M.O. nr.545/29.07.2003 34 Legea nr. 241/15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicata în M.O. nr. 672/27 iulie 2005

45

specifice răspunderii penale stabilită în sarcina contribuabililor, celelalte abateri, de natura

contravenţiilor în domeniul fiscal nu mai constituie obiectul noilor reglementări, acestea fiind

stabilite şi sancţionate de Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală.

Din examinarea structurii infracţiunilor prevăzute de Legea 241/2005 rezultă că, o

parte din acestea sunt reglementate pentru prima dată, în timp ce altele au fost preluate din

Legea nr.87/1994 şi reformulate. Comparativ cu vechea legislaţie în domeniu, legiuitorul a

instituit, prin noua reglementare, măsuri mai severe de sancţionare a faptelor de evaziune

fiscală.

4.4 Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi

combaterea evaziunii fiscale

Infracţiuni reglementate pentru prima dată

- nerefacerea, cu intenţie, a documentelor de evidenţă contabilă distruse, la termenele

consemnate de documentele de control;

- împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile legii,

în sedii, incinte, terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale;

- reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor

reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă;

- stabilirea cu rea credinţă, de către contribuabili, şi/sau alături de aceştia cu alţi

participanţi, a impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea

nejustificată a unor sume reprezentând rambursări sau restituiri de la bugetul general

consolidat, ori compensări datorate bugetului general consolidat; tentativa acestor fapte

constituie, de asemenea, infracţiune;

- substituirea, degradarea sau înstrăinarea de cătredebitor sau terţe persoane a

bunurilor sechestrate, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală sau Codului de

procedură penală

Infracţiuni prevăzute şi de Legea nr.87/1994, reformulate în Legea nr. 241/2005

- refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, după ce a

fost somată de trei ori, documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării

verificărilor financiare, fiscale sau vamale;

46

- punerea în circulaţie, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate,

cu regim special, precum şi tipizarea sau introducerea în circuitul economic ale acestora, cu

ştiintă, falsificate;

- ascunderea bunurilor, ori a sursei impozabile sau axabile;

- omisiunea, în totalitate sau în parte, a evidenţei, în actele contabile ori în alte

documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

- evidenţierea, în actele contabile sau alte documente egale, a cheltuielilor neconforme

cu realitatea ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;

- alterarea, distrugerea sau ascunderea de documente contabile, memorii ale aparatelor

de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor;

- conducerea evidenţelor contabile, utilizându-se documente sau alte mijloace pe

suport electronic;

- sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin

nedeclararea fictivă ori declararea inexactă referitoare la sediile principale sau secundare ale

contribuabililor verificaţi.

Având în vedere interesul imediat de acoperire a prejudiciilor

cauzate bugetului general consolidat, actul normative statuează unele

exonerări de la răspunderea penală, în sensul nepedepsirii infracţiunilor

săvârşite sau de reducere a pedepselor, în anumite condiţii, dacă în cursul

urmăririi penale, sau al judecăţii, până la primul termen, învinuitul sau

inculpatul, faţă de faptele de evaziune fiscală, acoperă integral prejudiciul

cauzat.

Cadrul legal al Legii nr. 241/2005 a fost îmbunătăţit prin H.G. nr.

873/28 iulie 2005, privind aprobarea unor măsuri speciale pentru

prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală în domeniul

alcoolului etilic de origine agricolă, băuturilor spirtoase, produselor din

tutun şi uleiurilor minerale, publicată în M.O. nr. 739/15 august 2005.

Astfel pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală în

domeniile avute în vedere actul normativ prevede constituirea unei comisii

centrale de coordonare şi a unor echipe de control la nivel teritorial având

ca sarcini verificarea modulului în care se respectă această lege.

Noua lege pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale prezintă

şi o serie de neajunsuri, printre care:

chiar prin titlul legii se crează o confuzie în privinţa faptelor urmărite

şi sancţionate de legiuitor, astfel, deşi în titlul legii figuraeză

47

conceptul de „evaziune fiscală”, este vorba de evaziunea fiscală

frauduloasă, care este sancţionată şi incriminată de lege;

altă lacună constă în nedefinirea conceptului de evaziune

(frauduloasă), prin care s-ar fi putut stabili, fără echivoc, competenţa

compartimentelor de specialitate ale autorităţilor publice locale, în

ce priveşte prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale ilicite;

omiterea prevederii ca infracţiuni a unor fapte cum sunt,

sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale de către contribuabili, prin

cesionarea părţilor sociale sau nereţinerea şi nevărsarea, potrivit

legii, la termene legale, a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor care se

realizează prin stopaj la sursă, fapte care erau sancţionate ca

infracţiuni prin Legea nr.87/1994 republicată.

Toate aceste carenţe legislative nu sunt, însă, în măsură să

atenueze importanţa şi rolul noului act normativ, în aceaşi măsură

adoptarea acestui act normativ cât şi a celorlalte măsuri cu caracter

legislativ şi care au ca sop direct unificarea legislaţiei fiscale, precum şi

armonizarea legislaţiei fiscale, cu cea a Uniunii Europene constituie

mijloace necesare şi esenţiale pentru limitarea fenomenului evazionist şi a

efectelor negative pe care le generează.

Aspectul cel mai important este însă ca legea să fie aplicată corect şi

unitar pentru toţi contribuabilii.

CONCLUZII

În România, modul de organizare a activităţii de inspecţie fiscală, precum şi desele

modificări ale structurii a aparatului specializat în acest domeniu au avut un impact negativ

asupra îndeplinirii eficiente a menirii activităţii de inspecţie fiscală. Mai mult, o bună perioadă

de timp, aparatul fiscal nu a avut la îndemână instrumentul necesar pentru a sancţiona

corespunzător frauda fiscală. Ulterior, Legea pentru combaterea evaziunii fiscale, în vigoare

până la mijlocul anului 2005, a conţinut o serie de neclarităţi, nefiind făcută o delimitare clară

a infracţiunilor şi contravenţiilor, astfel că unele fapte puteau fi interpretate şi încadrate, în

funcţie de dorinţa sau pregătirea persoanei care efectua controlul. Dacă la acestea adăugăm şi

elementul „corupţie”, existent în rândul inspectorilor fiscali, înţelegem de ce din punct de

48

vedere legislativ şi administrativ puterea publică nu a avut capacitatea de a acţiona eficient în

lupta împotriva acestei practici.

Eforturile statului de a reduce evaziunea fiscală care să conducă la diminuarea

economiei subterane, trebuie să includă, în final, creşterea gradului de colectare a impozitelor

şi taxelor, concomitent cu reducerea impozitării, creşterea investiţiilor străine şi promovarea

de măsuri legislative care să vizeze accelerarea dezvoltării economiei de piaţă. În legătură cu

măsurile generale de politică ce urmează să fie adoptate imediat după integrare în spaţiul

comunitar, abordarea trebuie să aibă în vedere unele elemente care să permită o analiză

complexă a fenomenului evaziunii fiscale.

BIBLIOGRAFIE

1. Bişa Cristian, Utilizarea paradisurilor fiscale - intre evaziune fiscala legala si frauda

fiscala, editura BMT, 2006.

2. Filip Gh., Voinea Gh., Mihăiescu S., Lungu N., Zugravu B., Finanţe, Editura

Sedcom Libris, Iaşi, 2001.

3. Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină,

reglementare, jurisprudenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005.

4. Grirorie-Lăcriţa N., Regimul accizelor, Editor Tribuna Economică, Bucureşti, 2000.

5. Mănăilă, Adrian, Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală, Ed. All Beck,

Bucureşti, 2004.

6. Mihăiescu V. Sorin, Controlul financiar în firme, bănci, instituţii, Editura Sedcom

Libris, Iaşi, 2006.

49

7. Minea, Mircea, Ştefan, Costaş, Cosmin, Flavius, Fiscalitatea în Europa la începutul

mileniului III, Ed. Rosetti, 2006.

8. Mrejeru, Theodor, Florescu, Dumitru, Safta, Marieta, Evaziune fiscală – practică

judiciară, legislaţie aplicabilă, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2000.

9. Popeanga Petre, Controlul financiar şi fiscal, Editura CECAR, 2004.

10. Şaguna, Dan, Drosu, Tutungiu, Mihaela, Eugenia, Evaziunea fiscală, Ed. Oscar

Print, Bucureşti, 1995.

11. Şaguna, Dan, Drosu, Rotaru, Pătru, Drept financiar şi bugetar, Ed. All Beck,

Bucureşti, 2003.

12. Văcărel, Iulian, Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006.

13. Vintila Georgeta,Fiscalitate,metode şi tehnici fiscale,Editura Economică(ediţia a II

a),2006.

14. O.G. nr.92/ 24 decembrie2003, privind aprobarea Codului de procedură fiscală,

publicată în M.O. nr.941/29 decembrie 2003, republicată în M.Of. nr. 560/24 iunie 2004.

15. Legea nr. 87/ 18 octombrie1994, privind combaterea evaziunii fiscale, publicata în

M.O. nr.545/29.07.2003.

16. Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

17. Lege nr.345 din 1 iunie 2002 privind taxa pe valoarea adãugatã.

18. http://www.antievaziune.ro/

19. http://www.mfinante.ro/

20. http://www.taxeimpozite.ro/codul-fiscal/articol/id_617/avocatnet.html

ANEXE

Anexa 1. Formele evaziunii fiscale

50

Zona legală

Zona intermediară

Zona legală

Fraudă

- Abuzuri- Abilitate fiscală

- Abţinere (renunţare de la producţie sau consum)- Aplicare de regimuri favorabile

EVAZIUNE

51

Anexa 3. Ponderea economiei subterane în PIB în România, conform scenariului reprimării activităţii subterane

Anul 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Ponderea economiei subterane în PIB

18,6 18,0 17,5 17,0 16,0 15,5

Rata prelevărilor fiscale totale (inclusiv cele sociale) % în PIB

28,3 28,8 27,9 27,8 28,0 28,5

Sursa: Ministerul Finanţelor Publice

Anexa 4. Evoluţia economiei subterane în România pentru perioada 2002 - 2007

Anexa 5.Tabel cu indicatorii statici înregistraţi la ANAF

Total Cu studii superioare

Cu studii medii Cu studii de scurtă durată

Aparatul central, 368 322 46 0

52

din care:

- bărbaţi 131 124 7 0

- femei 237 198 39 0

Aparat teritorial (inclusiv DGAMC), din care:

13397 8638 4697 62

- DGFP judeţene şi municipiul Bucureşti

5422 4557 845 20

- AFP 7557 3713 3804 40

- DGMAC 418 368 48 2

Sursa:Raportul de performanţă al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală 2006-2007

Anexa 6.Reprezentarea grafică a situaţiei personalului angajat in cadrul ANAF

0

1000

2000

3000

4000

5000

număr persoane

DGFP judeţene şimunicipiul Bucureşti

Situaţia personalului angajat

cu studii superioare

cu studii de scurtădurată

cu studii medii

Sursa: Raportul de performanţă al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală 2006-2007

Anexa 7. Organizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

53

Anexa 8.Situaţia indicatorilor în urma inspecţiilor fiscale în cursul anului 2007

Indicatori Sume stabilite Sume încasate Încasare(%)

Sume constatatesuplimentar, din care:

48.690,3 6.362,7 13,07

Diferenţe din impozite,

taxe, contribuţii

33.083,7 5.447,7 16.47

Accesorii (dobânzi,

penalităţi de întârziere)

15.606,6 915 5,86

Amenzi contravenţionale 2.071 889,1 42,93

Bunuri şi sume confiscate 94,5 78 82,54

Total sume 50.855,8 7.329,8 14,41

Sursa: Raport privind activitatea DGFP Buzau în anul 2007

Anexa 9.Situaţia impozite, taxe şi contribuţii atrase suplimentar la bugetul general consolidat în anul

2007 mii lei

Ministerul Finanţelor Publice

Preşedinte ANAF

2 Vicepreşedinţi 1 Vicepreşedinte

Direcţii din aparatul central al ANAF

Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

Garda Financiară

Autoritatea Naţională a Vămilor

42 DDFP, din care:- 41 – direcţii judeţene (DGFP Buzau)- 1- mun. Bucureşti

368 de AFP municipale, orăşăneşti şi comunale

54

Impozit pe profit 11.829 Alte impozite şi taxe 427

T.V.A 5.835 C.A.S 1.393

Accize 1.390 Şomaj 248

Impozit pe salarii 930 C.A.S.S.Alte fonduri şi contribuţii

887

45

Sursa: Raport privind activitatea DGFP Buzau în anul 2007

Anexa 10.Situaţia colectării veniturilor bugetare în anul 2007 comparativ cu anul 2006

mii lei mii lei %

2006 2007 Realizări 2006/2007

Buget de stat 44.103,1 51.261,3 116,2

Buget asigurări sociale de stat

16.059,8 17.438,5 108,6

Buget asigurări pentru şomaj

1.913,2 2.211,0 115,6

Buget Fondul naţional unic de asigurări de sănătate

6.809,3 8.392,3 123,2

Total 68.885,4 79.305,5 115,1

Sursa: Raportul privind activitatea DGFP Buzau 2006-2007

Sursa:Raportul de performa

ţă al DGFP Iaşi 2005-2006 Tabel nr.3

Reprezentarea grafică a situaţiei colectării veniturilor bugetare

Anexa 11.Situatia colectarii pricipalelor impozite si taxe la bugetul de stat

55

2005 2006 2007 2007/2006 (%)

Impozit pe profit 4.368,1 6.441,6 6.495,3 100,8

Impozit pe venit 5.326,9 7.103,7 6.670,3 93,9

TVA 13.635,7 16.547,2 22.537,8 136,2

Accize 6.040,8 7.965,1 9.079,4 114,0

Taxe vamale 1.288,2 1.623,3 2.040,9 125,7

Total venituri

buget de stat

34.617,1 44.103,0 51.263,7 116,2

Sursa: Raportul privind activitatea DGFP Buzau 2006-2007

Anexa 12.Sume atrase suplimentar la bugetul general consolidate pe inspector

0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%

100%

2005 2006 2007

Impozit pe profit Impozit pe venit TVA

Accize Taxe vamale

56

Reprezentarea grafică a situaţiei colectării principalelor impozite

Anul mii lei

2005 796,000

2006 979,540

2007 1,154,890

Reprezentarea grafică a sumelor atrase la bugetul de stat

Anexa 13.Sumele atrase suplimentar din activitatea de control fiscal în anul 2007

mii lei

Sume atrase suplimentar pe inspector

0

200.000

400.000

600.000

1.000.000

1.200.000

1.400.000

2005 2006 2007

Sume atrase

inspector

800.000

57

suplimentar pe

Total venituri suplimentare atrase la bugetul general consolidat, din care:

2.664

- diferenţe de impozite, taxe, fonduri şi contribuţii stabilite

- dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente calculate

- amenzi contravenţionale aplicate- bunuri şi sume confiscate

1.559,5

980,6

53,170,8

Sesizări penale:- număr- valoarea prejudiciului

1.865814,7

Sursa: Raportul de activitate al DGFP Buzau: 2 006-2007

Anexa 14.Structura evaziunii fiscale identificate pe categorii de venituri fiscale (%)

Categorii de venituri fiscale

1997 1998 1999 2000 2001 2004 2005 2006 2007

Total evaziune fiscală identificată, din care:

100 100 100 100 100 100 100 100 100

Impozit pe profit 25,2 33,0 45,8 31,7 27,1 22,9 33,5 25,8 21,6

Impozit pe

salarii

8,9 6,7 8,6 5,4 3,1 0,5 1,3 1,9 1,0

T.V.A. 39,

6

27,8 26,3 33,4 43,8 41,0 47,6 48,1 49

Accize 10,1 14,6 6,2 7,6 11,1 18,2 6,8 5,4 6,1

Impozite şi taxe locale

3,2 3,3 2,0 2,5 0,8 0,5 0,2 0,3 0,4

Sursa: Informări cu privire la fenomenul evazionist, DGFP Buzau, Departamentul de Control Financiar –Fiscal

58

Anexa 15.Reprezentare grafică a evaziunii fiscale identificate la nivelul DGFP Buzau

Anexa 16.Reprezentarea grafică a colectării impozitului pe profit la bugetul de stat

Evaziunea fiscală identificată la nivelul DGFP

2005

2006

2007

Colectarea impozitului pe profit la bugetul de stat

200525%

200637%

200738%

59

Anexa 17.Situaţia evaziunii fiscale la impozitul pe profit

mii lei

Anexa 18.Situaţia evaziunii fiscale la impozitul pe salarii

mii lei

0,00

5.000,00

10.000,00

15.000,00

Evaziunea la impozitul pe profit la nivelul DGFP Buzau

Evaziunea laimpozitul peprofit la nivelulDGFP Buzau

9.065,10 11.829

2005 2006 2007

7.758,50

0

200

400

600

800

1000

Evaziunea la impozitul pe salarii

Evaziunea laimpozitul pesalarii

351,8 571,4 930

2005 2006 2007

60

Anexa 19.Situaţia evaziunii fiscale la impozitul pe dividende

mii lei

Anexa 20.Situaţia evaziunii fiscale la T.V.A

mii lei

Anexa 21.Situaţia evaziunii fiscale la accize

0,00

1.000,00

2.000,00

3.000,00

4.000,00

Evaziunea la impozitul pe dividende

Evaziunea la impozitulpe dividende

2.841,30 2.105,02 3.134,502005 2006 2007

0,00

5.000,00

10.000,00

15.000,00

20.000,00

Evaziunea la T.V.A.

Evaziunea la T.V.A. 12.880,56 14.464,50 16.211,01

2005 2006 2007

61

mii lei

0

500

1000

1500

2000

Evaziunea la accize

Evaziunea la accize 1840 1623 1950

2005 2006 2007

62