Pana la ora noua seara, Emma dormea deja in patul mare si incomod. Afara era inca lumina, si o vreme Dexter ii asculta respiratia, privind micul petic de mlastina violet care se vedea prin fereastra dormitorului. Negasindu- si locul, se dadu jos din pat, se imbraca si cobori incet la parter, in bucatarie, unde isi turna un pahar de vin si se intreba ce era de presupus sa faca acum. Dexter, care era obisnuit cu viata nebuna din Oxfordshire, gasea demoralizant acest gen de izolare. Era prea mult sa spere la o conexiune de internet de mare viteza, iar in brosura de promovare cabana era laudata pentru lipsa televizorului, insa pe el linistea il facea nervos. Selecta pe ipod niste muzica de Thelonius Monk – in ultima vreme, asculta mult jazz – apoi se arunca pe canapea, ridicand un nor de praf, si isi lua cartea. Pe jumatate in gluma, jumatate in serios, Emma ii adusese un exemplar din La rascruce de vanturi, dar Dexter gasise cartea aproape in intregime insuportabila, asa ca se intinse dupa laptop, il deschise si ramase cu privirea atintita spre ecran.”