Omul din cerc de Matei Visniec Daca vreau sa fiu singur ma opresc, scot creta neagra din buzunar si trag un cerc in jurul meu. In interiorul cercului sunt la adapost. Cand sunt in cerc, nimeni nu poate si nici nu are dreptul sa imi vorbeasca. Nimeni nu poate si nu are dreptul sa intre in cercul meu, sa ma atinga sau sa ma priveasca prea insistent. Cand sunt in interiorul cercului nu mai aud nici zgomotele strazii, nici valurile marii si nici tipetele pasarilor. In interiorul cercului pot sa stau nemiscat oricat vreau eu. Nimic din ceea ce se intampla in jurul meu nu ma intereseaza. Cercul ma izoleaza perfect de lumea exterioara si de mine insumi. Este spatiul fericirii totale, al calmului desavarsit. Cand esti in interiorul cercului nu simti nici frica, nici foamea si nici durerea. Chiar si timpul se opreste. Te scufunzi pur si simplu in abstractie ca intr-un vis protector. Devii centrul cercului. Cand vreau sa ies din cerc intind pur si simplu mana si intrerup linia cercului. Nimeni nu poate sa taie cercul, din afara, pentru mine. Miracolul cercului sta in protectia totala pe care o ofera. De cand a fost inventat cercul, lumea o duce mult mai bine. Nu mai sunt razboaie, nu mai este foamete, nu mai sunt catastrofe. A scazut criminalitatea. Oamenii, imediat ce sunt cuprinsi de greata, se inconjoara de un cerc. Cand cineva zgandareste pe cineva, cel zgandarit intra imediat in cerc. Daca un hot patrunde in timpul noptii in casa noastra, ne inchidem imediat intr-un cerc. Daca ne aflam intr-o calatorie si suntem obositi, cel mai bine e sa na odihnim in interiorul cercului. Daca nu putem raspunde la o intrebare esentiala, cercul este cel mai bun loc de refugiu si meditatie. Daca ni se apropie momentul mortii si nu vrem sa murim, putem veghea la infint in interiorul cercului. E adevarat ca doua fiinte umane nu pot intra niciodata impreuna inlauntrul aceluiasi cerc. Sunt unii care au incercat, dar degeaba. Un cerc pentru doi, asa ceva nu exista si e sigur ca nici nu va exista vreodata.

Sunt unii care au incercat sa-si ia cu ei in cerc cate un animal: fie caine, fie pisica, fie soarece. Dar nici asa nu merge. Imediat ce iei cu tine, in interiorul cercului, o alta fiinta vie, cercul nu mai functioneaza deloc. De cand oamenii s-au invatat sa se inchida in interiorul cercurilor, orasul si-a schimbat total infatisarea. Peste tot sunt numai cercuri. Unora le place sa-si instaleze cercul pur si simplu pe trotuar sau in mijlocul strazii. Sunt altii care nu mai ies din cerc timp de zile in sir. In marile sali de asteptare, in pietele publice, in gari nu vezi acum decat oameni ghemuiti, parca uitati in cercul lor. Asa se face ca in oras e mai multa liniste si strazile sunt mult mai curate. La inceput, ca sa poti trasa un cer, aveai nevoie de o creta neagra, magnetica. O creta care costa destul de scump si majoritatea poulatiei nu-si putea permite sa o cumpere. Pana la urma primariile au inceput sa distribuie populatiei, in mod gratuit, crete pentru trasarea cercurilor. Azi nici nu mai este nevoie sa ai o creta ca sa trasezi un cerc in jurul tau. Cercul poate fi desenat cu orice, un varf de creion, un ruj, o lama de briceag, un ac si chiar cu unghia. Cercul este cea mai mare inventie a tuturor timpurilor. Iata, se apropie sfarsitul mileniului si nimeni nu mai este nefericit. Potrivit unor sondaje recente, locuitorii orasului isi petrec mai bine de trei sute de zile pe an in interiorul cercurilor. S-a facut deja un recensamant al celor care nu au iesit din cercurile lor de cinci ani, de zece ani, de douazeci de ani. Fara indoiala, acesti oameni au prins gust de eternitate. Ceea ce ma nelinisteste insa putin sunt unele zvonuri care circula de o vreme in oras. Se spune ca toate cercurile ascund, totusi, o capcana. Se spune ca uneori omul intra in cerc, dar nu mai poate iesi. Se vorbeste chiar despre oameni care, in pofida vointei lor, au ramas blocati in cercuri. Se mai vehiculeaza ideea ca oamenii care traiesc in cercurul lor de zece sau douazeci de ani sunt, in realitate, prizonieri ai cercului. Se spune de asemenea ca, de catva timp, majoritatea cercurilor nici nu mai asculta de oameni. S-ar parea ca sunt nenumarati cei care, odata intrati in cerc, descopera ca nu mai pot sa-si deschida cusca in care au intrat,

Si ca nu vor mai putea iesi, de fapt, niciodata.