INTRODUCERE

Pentru a defini obligaţia de întreţinere vom porni de la definirea termenului de ”întreţinere”, prin care înțelegem că o persoană pune la dispoziţia alteia cele necesare traiului, în temeiul legii sau al unui contract. 1

Din definirea termenului de mai sus putem deduce că obligaţia de întreţinere este acea îndatorire prin care o persoană pune la dispoziţie alteia cele necesare traiului. Prin cele necesare traiului înţelegem atât nevoile de ordin material (de exemplu: hrana, locuinţa și îmbrăcămintea) dar și nevoile de ordin spiritual, moral, reprezentate prin: nevoi culturale, ştiinţifice, de informare, de agrement.

Noţiunea de „obligaţie” s-a format pe baza unei îndelungate evoluţii, în procesul de tranziţie de la societatea gentilică la societatea politică.

Conceptul de obligaţie, ajuns în stadiul perfectei elaborări, presupune un raport juridic caracterizat printr-un înalt grad de abstractizare. La origine însă, obligaţia a fost o simplă legătură materială, fizică, legătură care s-a spiritualizat, s-a juridicizat într-un îndelungat şi complex proces de evoluţie2.

În dreptul familiei obligaţia izvorăşte din legătura de rudenie, ea însăşi avându-şi principalul izvor în familie sau în legăturile din afara ei. În concepţia populară rudenia putea fi de sânge, prin alianţă şi spirituală. Rudenia de sânge este cea prin care sunt legaţi copiii de părinţi şi fraţii între ei, cea spirituală este legată de botez şi cununie, iar cea prin alianţă are la bază căsătoria. Urmând raţionamentul rezultă că un izvor al obligaţiei este căsătoria.

Căsătoria este generatoare de obligaţii atât între părinţi şi copiii, cât şi între soţi.Codul familiei3 statuează obligaţiile izvorâte din căsătorie în art. 2 care precizează că

soţii sunt datori să-şi acorde unul altuia, pe lângă sprijin moral şi sprijin material, în art. 29: „ soţii sunt obligaţi să contribuie în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsniciei”, în art. 107 care precizează obligaţia părinţilor de a-şi întreţine copiii lor minori şi în art. 141 alin.1, art. 89 lit. a care reglementează obligaţia de întreţinere dintre soţi4.

De-a lungul timpului obligaţia de întreţinere a primit diverse denumiri printre care cele mai folosite în practică şi în doctrină sunt pensie de întreţinere, pensie de urmaş şi pensie alimentară. Referitor la aceste denumiri vom analiza pe fiecare în parte arătând raţiunile care au dus la apariţia acestora şi aspecte criticabile legate de acestea.

Luând cronologic apariţia acestor denumiri date obligaţiei de întreţinere, prima apărută în practică a fost aceea de pensie alimentară. Această denumire este improprie pentru a desemna obligaţia de întreţinere deoarece această obligaţie are o sferă mult mai largă decât obligaţia de a procura pentru o persoană hrana necesară acesteia. Intitulând obligaţia de întreţinere “pensie alimentară” am fi tentaţi să credem că obligaţia de întreţinere ar consta doar în procurarea de hrană pentru cel ce se datorează întreţinerea. Deşi obligaţia de a asigura hrana pentru cel aflat în întreţinere este una din cele mai importante obligaţii sau poate chiar cea mai importantă obligaţie dintre cele aflate în componenta întreţinerii, totuşi sunt şi alte obligaţii la fel de importante care se regăsesc în conceptul de întreţinere. Având în vedere consideraţiile de mai sus se poate spune că sintagma de pensie alimentară a intrat în desuetudine, fapt pentru care prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului cu numărul 138 din 14 septembrie 2000, pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, la art.III, intitulat “Următorii termeni din Codul de procedură civilă se înlocuiesc astfel”: denumirea de pensie alimentară se înlocuieşte cu pensie de întreţinere.

1 Mircea Costin, Mircea Mureşan ,Victor Ursa, Dicționar de drept civil, Ed. Știinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1980, p.2502 E. Molcuț, D. Oancea, Drept roman , Casa de editură şi presă „ ŞANSA” SRL, Bucureşti, 1997, p.155.3 Marieta Avram, Codul familiei și legile conexe, cu ultimele modificări aduse Legii 119/1996 prin Legea 23/2010 publicată în M.Of. nr.831 din 13.12.2010,Ed. C.H.Beck, București, 2011 4 I.Albu, Căsătoria în dreptul român , Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1988, p. 104-106.

1

Lucrarea de față, intitulată ”Obligația legală de întreținere între părinți și copii” prezintă o analiză a acestei teme, dezvoltată pe parcursul a patru capitole bine definite, respectiv: două capitole referitoare la obligația legală de întreținere, un capitol în care este discutată în amănunt obligația legală de întreținere între părinți și copii, iar ultimul capitol cuprinde studiul de caz realizat pe baza noțiunilor teoretice abordate în capitolele precedente.

Primul capitol, denumit ”Obligația legală de întreținere – noțiuni introductive”, prezintă ce înseamnă noțiunea de obligație legală de întreținere, care este fundamentul acesteia și natura sa juridică, continuând cu evidențierea caracterelor sale juridice și a persoanelor între care există obligația legală de întreținere. Pornind de la acestea, am arătat spre sfârșitul capitolului care este ordinea în care se datorează întreținerea.

Al doilea capitol, care poartă denumirea de ”Condițiile generale, modalitățile de executare și stingerea obligației legale de întreținere”, cuprinde informații care vizează condițiile de existență ale obligației de întreținere, modalitățile de executare ale acesteia, respectiv stingerea obligației de întreținere.

Capitolul trei, ”Obligația de întreținere între părinți și copii”, cuprinde trei subcapitole: primul este dedicat prezentării reglementării, formelor și fundamentului obligației de întreținere între părinți și copii, iar subcapitolele doi și trei prezintă cele două forme ale acestei categorii de obligații: obligația de întreținere între părinții și copiii minori, respectiv obligația de întreținere între părinți și copiii majori.

Cel de-al patrulea capitol, denumit ”Studiu de caz”, reflectă modul în care noțiunile teoretice sunt aplicate în practică, fiind prezentate cinci spețe cu privire la obligația legală de întreținere existentă între părinți și copii.

Lucrarea se încheie cu o serie de concluzii din care reiese că obligația legală de întreținere între părinți și copii reprezintă una dintre cele mai importante obligații existente în societate, fiind fundamentată pe sentimentele de solidaritate și întrajutorare, pe prietenia și afecțiunea care caracterizează relațiile de familie și regulile de conviețuire socială, care cer ca persoanele între care există relaţii de familie sau relaţii asemănătoare acestora să nu rămână indiferente în situaţia în care unele dintre ele s-ar afla în nevoie din cauza incapacităţii de a munci.

2

CAPITOLUL IOBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE - NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1 NOȚIUNE

Obligația legală de întreținere este îndatorirea impusă de lege unei persoane de a acorda altei persoane mijloacele necesare traiului inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale, precum și – în cazul obligației de întreținere a părinților față de copiii lor minori – mijloacele pentru educarea, învățătura și pregătirea lor profesională5.

Obligația de întreținere are un caracter mai complex decât simpla obligație alimentară, căci, deși este destinată, în principal, satisfacerii nevoilor alimentare ale creditorului obligației, ea nu se limitează numai la acestea, având menirea de a satisface și nevoile de locuință, tratament medical, precum și a altor necesități social-culturale6.

1.2 FUNDAMENT

Obligația legală de întreținere se fundamentează pe sentimentele de solidaritate și întrajutorare, pe prietenia și afecțiunea care caracterizează relațiile de familie și regulile de conviețuire socială, care impun ca persoanele între care există asemenea relații să nu rămână indiferente în cazul în care unele dintre ele s-ar afla în nevoie, din cauza incapacității de muncă7.

Uneori, obligația de întreținere poate interveni ca efect al rudeniei, în acest sens legiuitorul instituind-o în sarcina unor categorii de persoane, cum sunt părinții și copiii, adoptatul și adoptatorul, bunicii și nepoții, străbunicii și strănepoții sau frații. Alteori, obligația de întreținere izvorăște din raporturile de căsătorie, precum obligația de întreținere dintre soți sau dintre foștii soți8.

În anumite cazuri, obligația de întreținere își are temeiul în relațiile asimilate celor de familie. De pildă, obligația de întreținere a copilului celuilalt soț, cât timp este minor, dacă părinții firești sunt morți, dispăruți sau se află în starea de nevoie ori obligația de întreținere impusă moștenitorilor unei persoane care a fost obligată la întreținerea unui copil sau l-a întreținut benevol, cât timp acesta este minor, iar părinții săi firești sunt morți, dispăruți sau în nevoie.

1.3. NATURA JURIDICĂ

Legea este cea care determină cadrul exercițiului dreptului la întreținere și al executării obligației de întreținere. Drept urmare, obligație legală de întreținere este o obligație de tip special, care se naște direct din lege, atunci când sunt îndeplinite condițiile pe care aceasta le prevede.

Scopul obligației de întreținere este de a asigura persoanelor aflate în nevoie, din cauza incapacității de a munci, cele necesare traiului. Deci obligația de întreținere îndeplinește atât un scop personal cât și unul social.

Întrucât este datorată în virtutea legii, întreținerea a fost calificată a fi ”o creanță de tip special”9, căreia îi este indiferentă voința părților de a intra într-un asemenea raport 5 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, București, 2006, p. 5416 Alexandru Bacaci, Viorica-Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, Dreptul familiei, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 2547 Dan Lupașcu, Dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, București, 2008, p. 2818 Adriana Corhan, Dreptul familie: teorie și practică,Ed. Lumina Lex, București, 2008, p. 3409 I.P. Filipescu, I. Dogaru, Pensia de întreținere în ... 100 de răspunsuri, Ed. Științifică, București, 1988, p.15-16

3

obligațional10. Altfel spus, legea stabilește categoriile de persoane îndreptățite la întreținere în raport cu altele.

1.4. CARACTERE JURIDICE

Caracterele juridice ale obligației de întreținere rezultă din normele juridice care o reglementează, precum și din scopul ei, întrucât ea se înfățișează atât ca o creanță, cât și ca o datorie de întreținere, respectiv atât ca un drept, cât și ca o obligație. Prin caracterele ei juridice, aceasta se deosebește de celelalte obligații reglementate de Codul familiei11.

Obligația legală de întreținere are următoarele caractere juridice: este imperativă

Legiuitorul a stabilit categoriile de persoane între care există obligația legală de întreținere, condițiile în care se datorează, limitele între care se stabilește întreținerea, precum și ordinea în care se datorează întreținerea.

Normele legale privitoare la obligația de întreținere sunt imperative, fiind prevăzute în scop de ocrotire, ceea ce arată că părțile nu o pot înlătura sau restrânge prin acte juridice. În principiu, convențiile și actele unilaterale de renunțare definitivă la dreptul de întreținere nu sunt valabile12.

Este considerată valabilă convenția prin care părinții au stabilit de comun acord contribuția fiecăruia la cheltuielile impuse de creșterea și educarea minorului sau cea prin care părintele căruia nu i s-a încredințat copilul să fie scutit, parțial sau total, de plata întreținerii, dar numai temporar, până se va redresa material, dacă printr-o asemenea convenție nu se nesocotesc drepturile copilului13.

Odată ce a luat naștere dreptul la întreținere, cel îndreptățit poate să nu și-l valorifice, ceea ce înseamnă că renunțarea pentru trecut la întreținere este valabilă14. este personală

Caracterul personal al obligației de întreținere este determinat de faptul că ea este există numai între anumite categorii de persoane, strict determinate de lege, fiind destinată satisfacerii nevoilor lor personale.

Din caracterul personal al acestei obligații decurg anumite particularități ale ei, și anume15 :

- obligația legală de întreținere este incesibilă atât activ, cât și pasiv; astfel, dispozițiile referitoare la cesiunea de creanță, novația prin schimbarea debitorului și stipulația pentru altul nu se pot aplica în această materie;

- obligația legală de întreținere este netransmisibilă moștenitorilor, atât activ cât și pasiv; excepția este prevăzută în art. 96 alin. (1) din Codul familiei, unde este menționat că moștenitorul persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care i-a dat întreținere fără să fi avut această obligație, trebuie, în măsura valorii bunurilor moștenite, să continue întreținerea, dacă părinții minorului au murit, sunt dispăruți sau sunt în nevoie, însă numai cât timp cel întreținut este minor;

- creanța de întreținere este insesizabilă;

10 A. Corhan, op.cit., p. 34011 A. Corhan, op.cit., p. 34012 A. Bacaci, V. Dumitrache, C. Hageanu, op.cit, p. 232; Plenul Tribunalului Suprem- decizia de îndrumare nr.2/1973, în Revista Română de Drept nr. 6/1973, p.9713 D. Lupașcu, op.cit., p. 282; Tribunalului Suprem- decizia de îndrumare nr. 17/1962, în Culegere de decizii pe anul 1962, p. 29-3114 A. Corhan, op.cit., p. 341; Trib. Jud Arad, decizia civilă nr. 1071/1968, cu notă de A. Pișcoreanu, în în Revista Română de Drept nr. 5/1970, p.146-14915 A. Bacaci, V. Dumitrache, C. Hageanu, op.cit, p.257

4

- creanța de întreținere este exceptată de la regula compensației legale, fiind admisibilă însă compensația judecătorească;

- obligația legală de întreținere nu poate face obiectul acțiunii oblice. Însă creditorii debitorului obligației de întreținere vor putea cere, pe această cale, dacă există temeiuri în acest sens, reducerea sau sistarea întreținerii16.

este, în principiu, reciprocă ( art. 2 și art. 86 C. fam.)Obligația de întreținere are caracter reciproc între: soț și soție, părinți și copii, în cazul

în care copiii nu sunt minori, bunici și nepoți, între stăbunici și strănepoți, între frați și surori, între adoptator și rudele acestuia, pe de-o parte, și adoptat și descendenții săi, pe de altă parte17.

Cu titlu de excepție, obligația legală de întreținere are caracter unilateral în următoarele situații:18

a) obligația de întreținere a soțului de rea-credință, față de soțul de bună credință, în cazul căsătoriei putative;

b) obligația de întreținere a soțului vinovat exclusiv de desfacerea căsătoriei față de celălalt soț, după expirarea unui an de la data desfacerii căsătoriei (timp de un an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț din culpa exclusivă a unuia dintre soți obligația de întreținere are caracter reciproc);

c) obligația de întreținere a soțului divorțat și recăsătorit față de celălalt soț divorțat, care nu s-a recăsătorit;

d) obligația de întreținere a soțului care a contribuit la întreținerea celuilalt soț față de acel copil (dacă întreținerea a fost acordată cel puțin 10 ani, copilul poate fi obligat să dea întreținere celui ce l-a întreținut, obligația dobândind caracter reciproc);

e) obligația de întreținere a moștenitorului persoanei obligate la întreținerea unui minor sau care, fără a avea obligația legală, i-a acordat întreținere, față de acel minor;

f) obligația de întreținere a părinților față de copilul minor și cel major aflat în continuarea studiilor până la vârsta de 25 ani sau, după caz, 26 ani (numai în privința cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională);

g) obligația de întreținere a celui care se face vinovat de fapte grave față de cel care avea îndatorirea de a-i acorda întreținere, față de acesta (care nu mai are obligația de a o acorda);

h) obligația de întreținere a celui care a luat un copil pentru a-l îngriji sau proteja temporar, conform Legii nr.272/2004.19

este cu executare succesivăAcest caracter este impus de însăși menirea ei, de a satisface nevoile actuale ale

beneficiarului, care se reînoiesc în fiecare zi. Din caracterul succesiv al executării obligației de întreținere decurg următarele consecințe:a) întreținerea se acordă, în principiu, de la data introducerii acțiunii în justiție. Dacă

introducerea acțiunii a fost întârziată dintr-o cauză imputabilă pârâtului, întreținerea se poate acorda și pentru trecut;

b) pentru fiecare prestație de întreținere în parte curge un termen de prescripție distinct;c) întreținerea nu poate fi acordată sub forma unei prestații unice, globale. În practică s-a

decis că părțile pot conveni ca pensia de întreținere stabilită în sarcina debitorului sub forma unor prestații periodice să fie înlocuită prin depunerea anticipată a sumelor datorate,

16 I.P. Filipescu, M. Diaconu, Soluții privind unele probleme actuale din practica instanțelor judecătorești în materia dreptului familiei, în Revista Română de Drept nr.8/1982, p. 4717 A. Bacaci, V. Dumitrache, C. Hageanu, op.cit, p.25818 I.P. Filipescu, M. Diaconu, op.cit., p. 4719 D. Lupașcu, op.cit., p. 283-284

5

urmând ca plata să se facă periodic, la termenele stabilite, dacă este în interesul creditorului întreținerii20.

este variabilăCaracterul său, prin excelență variabil, privește cuantumul, felul și modul de

executare, în funcție de modificările ce intervin în nevoile creditorului și posibilitățile debitorului. Drept urmare, ea poate fi mărită sau, după caz, micșorată ori chiar suprimată.21

este divizibilăObligația legală de întreținere este divizibilă, atât activ, cât și pasiv, această regulă

fiind aplicabilă tuturor obligațiilor, deoarece solidaritatea nu se prezumă ( art. 1041 C.civ.). În privința divizibilității active, art.92. Codul familiei îngăduie, ca în situația în care mai multe persoane sunt îndreptățite la întreținere în același timp din partea unui debitor, care nu o poate presta tuturor, instanța să aprecieze în funcție de nevoile fiecăruia și să hotărască, fie ca întreținerea să se datoreze numai unuia dintre ei, fie să se împartă între mai multe sau toate persoanele îndreptățite să o ceară. În acest caz, instanța va stabili modul în care întreținerea se va împărți între persoanele îndreptățite să o primească.22Ca excepție de la caracterul divizibil, obligația de întreținere este guvernată de regula solidarității, în următoarele situații:

a) părintele poate porni acțiunea împotriva oricăruia dintre copiii săi, în caz de urgență, urmând ca acela care plătește să se întoarcă împotriva celorlalți obligați pentru partea fiecăruia, conform art.90 alin. (2) din Codul familiei;

b) moștenitorii persoanei obligate la întreținerea unui minor sau care, fără a avea obligația legală, i-a acordat întreținere, sunt obligați solidar față de acel minor, fiecare dintre ei contribuind, în final, proporțional cu valoarea bunurilor moștenite, potrivit art. 96 din Codul familiei.

Tot cu titlu de excepție, obligația de întreținere a părinților față de copii minori este o obligație in solidum23, în sensul că minorul are dreptul să ceară de la fiecare părinte întreaga întreținere, urmând ca părintele obligat la întreaga întreținere să se întoarcă împotriva celuilalt părinte, pentru partea care o datorează, potrivit mijloacelor sale materiale.24

1.5. PERSOANELE ÎNTRE CARE EXISTĂ OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE

Potrivit art.86 alin.(1) din Codul familiei, obligația de întreținere există între:1) soț și soție – în situația în care există o căsătorie valabilă;2) părinți și copii – indiferent dacă aceștia sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei;3) adoptator și adoptat – adoptatorul datorează întreținere înaintea adoptatului și a

părinților firești;4) bunici și nepoți;5) străbunici și strănepoți;6) frați și surori – indiferent dacă sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori din adopție;7) celelalte persoane anume prevăzute de lege. Obligația de întreținere există între:

a.foștii soți a căror căsătorie a fost desfăcută ( art. 41 alin. (2), (3), (4) și (5) din Codul familiei);

20 A se vedea, de exemplu, Plenul Tribunalului Suprem, decizia de îndrumare nr.1/1973, în Culegere de decizii pe anul 1973, p. 1221 Emese Florian, Dreptul familiei, Ediția a– 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2010, p.36322 A. Corhan, op.cit., p. 34423 R. Petrescu, Cu privire la particularitățile obligațiilor ”in solidum”, în Revista Română de Drept nr. 12/1968, p.9024 D. Lupașcu, op.cit., p. 285

6

b. foștii soți a căror căsătorie a fost constatată nulă sau, după caz, anulată, dar la a cărei încheiere cel puțin unul dintre ei a fost de bună-credință; este îndreptățit la întreținere numai soțul de bună credință;

c.părintele vitreg și copilul vitreg ( potrivit art.87 alin. (1) din Codul familiei: ”Soțul care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț este obligat să continue a da întreținere copilului cât timp acesta este minor, însă numai dacă părinții săi firești au murit, sunt dispăruți ori sunt în nevoie.”);

d. copilul vitreg (întreținut timp de 10 ani de către părintele vitreg) și părintele vitreg ( art. 87 alin.(2) in Codul familiei);

e.moștenitorul (moștenitorii) persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care i-a dat întreținere acestuia, fără a avea obligația legală, și acel minor (art. 96 din Codul familiei).

1.6. ORDINEA ÎN CARE SE DATOREAZĂ ÎNTREȚINEREA

1.6.1. Situația obișnuită

Întreținerea se datorează într-o anumită ordine, ceea ce presupune că o persoană este îndreptățită să ceară întreținerea de la mai multe alte persoane. Această ordine trebuie respectată când se cere întreținerea prin justiție. Dacă persoana obligată la întreținere, în primul rând, se găsește în imposibilitate de a o acorda, atunci întreținerea se poate cere de la persoana obligată în ordinea imediat următoare. Deci, obligația acestei persoane este subsidiară. Imposibilitatea de a acorda întreținerea trebuie să fie totală, iar dacă imposibilitatea de a acorda întreținerea este numai parțială, atunci persoana care datorează întreținerea în ordinea imediat următoare va putea fi obligată de către instanța judecătorească să o completeze ( art.91 Codul familiei).25

Potrivit art.89 din Codul familiei, întreținerea se datoreză în următoarea ordine:a) soții își datorează întreținerea înaintea celorlalți obligați;b) descendentul este obligat la întreținere înaintea ascendentului, iar dacă sunt mai mulți descendenți sau mai mulți ascendenți, cel în grad de rudenie mai apropiat datorează întreținerea înaintea celui mai îndepărtat;c) adoptatorul este obligat la întreținere înaintea părinților firești;d) frații și surorile datorează întreținere, după părinți, însă înaintea bunicilor.

Ordinea în care se datorează întreținerea de către ”celelalte persoane anume prevăzute de lege” (art.96 alin.(1) din Codul familiei):a) între foștii soți, a căror căsătorie a fost desfăcută prin divorț, întreținerea se datorează în aceeași ordine ca și între soți26;b) între foștii soți a căror căsătorie a fost desființată, întreținerea se datorează în aceeași ordine ca și între soții divorțați (art.24 alin (1) din Codul familiei);c) cel care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț datorează întreținere față de acel copil după părinții săi firești (art.87 din Codul familiei);d) copilul astfel întreținut cel puțin 10 ani datorează întreținere față de soțul părintelui său care l-a întreținut, într-o ordine care poate fi asimilată cu aceea în care un copil firesc datorează întreținere față de părintele său. Totuși, dacă soțul care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț are copii firești sau adoptați, trebuie să ceară mai întâi întreținere de la aceștia, numai după aceea de la copilul pe care l-a întreținut timp de 10 ani ( art.87 alin.(2) și art.89 lit.b) din Codul familiei);

25 I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, op.cit., p. 54426 Tudor R. Popescu, Tratat de dreptul familiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, vol. 2, 1965, p.213; A. Lesviodax, Obligația legală de întreținere, Ed. Științifică, București, 1971, p.19

7

e) moștenitorul sau moștenitorii persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care, fără a avea obligația legală de întreținere, i-a dat acestuia întreținere, datorează întreținere față de acel minor după părinții firești ai acestuia ( art.96 din Codul familiei), respectiv după părinții adoptatori. 27

1.6.2. Situații speciale

a) Situația în care o persoană poate cere prestarea întreținerii concomitent și în aceeași ordine de la mai multe persoane. Dacă mai multe persoane sunt obligate să presteze întreținerea, în același timp și în aceeași ordine, aceleiași persoane, obligația este divizibilă. Împărțirea întreținerii nu se face în mod egal, ci proporțional cu mijoacele fiecăruia. Însă de la acest principiu există excepția de solidaritate, în următoarele cazuri:1. părintele care are dreptul la întreținere de la mai mulți copii poate, în caz de urgență, să pornească acțiune numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a plătit întreținerea poate să se întoarcă împotriva celorlalți obligați, pentru partea fiecăruia;2. moștenitorii persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care i-a dat întreținere fără a avea obligația legală sunt obligați solidar la întreținerea acelui minor dacă părinții săi au murit, sunt dispăruți ori sunt în nevoie. Moștenitorul care a plătit întreținerea are acțiune în regres împotriva celorlalți moștenitori. Contribuția fiecărui moștenitor este proporțională cu valoarea bunurilor moștenite (art.96 Codul familiei).28

3. obligația in solidum, respectiv cea a părinților față de copii minori.

b) Situația în care o persoană este obligată să presteze, în același timp, mai multor persoane. O persoană care este obligată să presteze întreținere la mai multe persoane, în același timp, se poate afla în următoarele cazuri:1. dacă dispune de mijloace suficiente, va acorda întreținere tuturor persoanelor îndreptățite (art. 90 alin. (2) din Codul familiei);2. dacă nu are asemenea posibilități, instanța judecătorească, ținând seama de nevoile fiecăruia dintre creditori, va hotărî, după caz, ca întreținerea să se plătească unei singure persoane sau ca întreținerea să se împartă între mai multe sau toate persoanele îndreptățite a o primi. În această variantă instanța va stabili modul de împărțire, iar cel ale cărui nevoi nu au fost astfel acoperite va putea cere completarea întreținerii de la alte persoane obligate, potrivit legii.29

27 I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, op.cit., p. 546-54728 I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, op.cit., p. 547-55829 D. Lupașcu, op.cit., p. 288

8

CAPITOLUL IICONDIȚIILE GENERALE, MODALITĂȚILE DE EXECUTARE ȘI STINGEREA

OBLIGAȚIEI LEGALE DE ÎNTREȚINERE

2.1. CONDIȚIILE DE EXISTENȚĂ ALE OBLIGAȚIEI LEGALE DE ÎNTREȚINERE

2.1.1. Condiții privitoare la creditorPentru ca o persoană să fie creditorul obligației legale de întreținere trebuie să

îndeplinească, cumulativ, două condiții, și anume: starea de nevoie și incapacitatea de a munci.

1) Starea de nevoieStarea de nevoie semnifică neputința unei persoane de a-și procura cele necesare

traiului (hrană, îmbrăcăminte, medicamente, locuință etc.) prin mijloacele proprii, fie în totalitate, fie numai în parte.

Este în stare de nevoie persoana care nu are venituri – fie dobândite prin muncă, fie produse de bunurile sale – ori alte bunuri de valoare ce depășesc ceea ce îi este necesar existenței, care, eventual, ar putea fi valorificate pentru a-și procura cele necesare întreținerii.

Starea de nevoie se apreciază în concret, în funcție de nivelul general de trai, dar și de nivelul de trai anterior al persoanei îndreptățite la întreținere, urmărindu-se păstrarea echilibrului patrimonial, prin îmbinarea stării de nevoie a creditorului cu posibilitățile materiale ale debitorului.

În cazul soților, la stabilirea stării de nevoie se va ține seama atât de bunurile proprii, cât și de cele comune, putându-se proceda la împărțirea bunurilor comune pentru asigurarea întreținerii soțului îndreptățit.

Starea de nevoie a minorului are un conținut diferit, incluzând și cheltuielile determinate de pregătirea profesională, creșterea și educarea sa, în bune condiții.

Starea de nevoie a minorului se stabilește în raport de situația în care se află acesta. Astfel, în ipoteza în care minorul solicită întreținere de la părinții săi, starea de nevoie se interpretează în sens larg, considerându-se că minorul se află în nevoie dacă nu are venituri din care să își acopere întreținerea, chiar dacă are bunuri ce ar putea fi vândute pentru a se întreține. Dacă minorul cere întreținere de la altcineva decât părinții săi, starea de nevoie se interpretează potrivit dreptului comun (adică minorul se găsește în nevoie dacă nu are venituri ori alte bunuri care ar putea fi vândute pentru a-și asigura întreținerea).

Legea prezumă că starea de nevoie a minorului, prezumție cu caracter relativ, poate fi înlăturată prin dovada faptului că minorul este capabil să se întrețină singur30.

2) Incapacitatea de a munciIncapacitatea de a munci semnifică neputința unei persoane de a desfășura o activitate

(fizică sau intelectuală) producătoare de venituri.31

De regulă, incapacitatea de a munci se datorează bolii sau bătrâneții, dar poate proveni și din sarcină, lehuzie etc. Cei capabili să muncească, dar care nu muncesc, nu au dreptul la întreținere.

Prin incapacitate de muncă nu trebuie să se înțeleagă numai o incapacitate absolută, datorată unor cauze fiziologice, ci și incapacitatea care derivă din satisfacerea unor cerințe de ordin social. Astfel, copilul, datorită vârstei și aflându-se în continuarea studiilor și desăvârșirea pregătirii sale profesionale, este considerat în incapacitate de muncă32.

30 D. Lupașcu, op.cit., p. 289-29031 D. Lupașcu, op.cit., p. 290

9

Descendentul minor se află în stare de nevoie prezumată numai față de părinții săi. Potrivit art.49 alin (4) din Constituție, republicată, minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajați ca salariați. Prin urmare, dacă minorul a împlinit 15 ani și solicită întreținere de la altcineva decât ascendentul său, trebuie să dovedească faptul că starea de nevoie se datorează incapacității de a munci33.

Incapacitatea de a munci poate fi totală sau parțială, permanentă sau temporară și trebuie dovedită de cel care pretinde întreținerea. Dovada se face cu acte medicale, dar mai ales prin expertiza medico-legală. În cazul incapacității parțiale de a muncii, întreținerea se acordă proporțional cu gradul de incapacitate34.

Tribunalul Suprem a decis că vârsta de pensionare nu implică neîndoielnic o incapacitate de muncă deoarece incapacitatea de muncă nu este prezumată, ci trebuie dovedită cu acte medico-legale35.

În cazul obligației de întreținere între foștii soți, este necesar ca incapacitatea de a munci să fi survenit înainte de căsătorie, în timpul căsătoriei sau în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, caz în care trebuie să se datoreze unei împrejurări în legătură cu căsătoria. În cazul celorlalte obligații de întreținere nu există condiția ca incapacitatea de a munci să fi survenit într-un anumit moment36.

2.1.2. Condiții privitoare la debitor Pentru a putea fi debitor al obligației legale de întreținere, o persoană trebuie să

îndeplinească două condiții, și anume: să aibă mijloace materiale și să nu existe o altă persoană obligată la întreținere înaintea sa, potrivit ordinii stabilite de lege.

1) Existența mijloacelor materialePentru stabilirea faptului îndeplinirii acestei condiții se va ține seama de veniturile,

economiile și bunurile persoanei respective, precum și de sarcinile și obligațiile pe care le are.În cazul în care acea persoană nu are venituri ori mijloace materiale, dar este capabil

de muncă, nu poate fi exonerat, în principiu, de la plata întreținerii37. Nu va putea fi obligată la întreținere persoana care nu realizează venituri din muncă, datorită unor motive temeinice, ca de pildă: executarea unei pedepse privative de libertate, aplicată pentru o altă infracțiune decât cea de abandon de familie38; continuarea studiilor etc.

Pentru stabilirea veniturilor debitorului se poate folosi orice mijloc de probă admis de lege (înscrisuri, martori, anchetă socială etc.)39.

2) Inexistența unei alte persoane obligate la întreținere înaintea sa, potrivit ordinii stabilite de lege

Această condiție rezultă din ordinea stabilită de lege, în care se datorează întreținerea. Astfel, cel care datorează întreținerea trebuie să fie prima persoană obligată, în ordinea stabilită de lege.

32 A se vedea Trib. Suprem, secț. civ., dec. nr. 877/1989, în ”Dreptul” nr. 3/1990, p.67; Plenul Trib. Suprem, dec. de îndrumare nr. 2/1971, în Culegere de decizii, 1971, p.13-1633 D. Lupașcu, op.cit., p. 290-29134 A se vedea Trib. Suprem, secț. civ., dec. nr. 696/1985, în ”Revista română de drept” nr. 1/1986, p.6735 A se vedea Trib. Suprem, secț. civ., dec. nr. 211/1978, în Culegere de decizii, 1978, p.17936 A. Corhan, op.cit., p. 351-35237 A. Corhan, op.cit., p.42138 A. Iacovescu, Modul de stabilire a obligației legale de întreținere a debitorilor care își execută pedeapsa prin muncă, în ”Revista română de drept” nr.4/1982, p. 27-2939 D. Lupașcu, op.cit., p. 292

10

Când prima persoană obligată este în imposibilitate absolută și totală de a presta întreținerea, devine debitor al obligației de întreținere cel care urmează în ordinea legală prestabilită.40

2.2. MODALITĂȚILE DE EXECUTARE A OBLIGAȚIEI LEGALE DE ÎNTREȚINERE

Întreţinerea, având ca obiect asigurarea a ceea ce este necesar traiului celui îndreptăţit să o primească (alimente, locuinţă41, îmbrăcăminte, medicamente etc.) va fi prestată, după cum rezultă din art. 93 alin. 1 Codul familiei, fie în natură, fie prin echivalent bănesc; de asemenea, se poate stabili un sistem mixt de executare a obligaţiei, adică parte în natură, parte în numerar.

În concret, modalitatea de aducere la îndeplinire a obligaţiei de întreţinere va fi stabilită de către instanţa de judecată în funcţie de circumstanţele cauzei, deci avându-se în vedere nevoia creditorului şi posibilităţile debitorului, indicându-se – dacă este cazul – fie bunurile ori serviciile care urmează a se furniza beneficiarului întreţinerii, fie cuantumul pensiei de achitat, iar în cazul modalităţii mixte de executare, elementele care se vor asigura în natură şi câtimea prestaţiei băneşti. Felul executării se poate stabili şi prin învoiala părţilor dar, pentru a fi protejate interesele ambelor părţi, este necesar ca instanţa să încuviinţeze o astfel de învoială.

Dacă intervin modificări în împrejurările avute în vedere de instanţă la data stabilirii modalităţii de executare a obligaţiei, la cerere, pot fi operate schimbări în ceea ce priveşte modul de înfăptuire a întreţinerii. 42

2.3. STINGEREA OBLIGAȚIEI LEGALE DE ÎNTREȚINERE

Cauzele generale de stingere a obligaţiei legale de întreţinere sunt următoarele: dispariţia stării de nevoie a creditorului întreţinerii (art. 86 alin. 2 Cod.fam.).

Întrucât, exceptând categoria descendenţilor minori, starea de nevoie a creditorului întreţinerii trebuie să fie consecinţa incapacităţii de muncă, dreptul la întreţinere se stinge odată cu dispariţia cauzelor de incapacitate, chiar dacă starea de nevoie s-ar menţine.

debitorul obligaţiei nu mai dispune de mijloace îndestulătoare prestării întreţinerii.Subliniem că încetarea obligaţiei de întreţinere nu este cu titlu definitiv, deci se poate

reveni asupra măsurii sistării prestaţiilor imediat ce s-au schimbat împrejurările care au justificat luarea acesteia, adică de îndată ce situaţia materială a debitorului se va fi îmbunătăţit.

decesul creditorului sau al debitorului obligaţiei de întreţinere (art. 95 Cod.fam.); pierderea calităţii avută în vedere de legiuitor prin impunerea obligaţiei de întreţinere.

Este o consecinţă a caracterului personal al obligaţiei legale de întreţinere. Astfel, între soţi, obligaţia de întreţinere însoţeşte calitatea de soţ a părţilor, care odată pierdută, face să înceteze dreptul de a pretinde, respectiv obligaţia de a da întreţinere în calitate de soţ, dar nu este exclusă naşterea, între aceleaşi părţi, a unei noi obligaţii de întreţinere, cu un alt temei şi cu alte caracteristici, cea dintre foştii soţi.

Pe lângă aceste cauze generale, în unele situaţii stingerea obligaţiei legale de întreţinere este determinată de dispariţia unor cerinţe speciale anume prevăzute de lege:

între soţi, obligaţia reciprocă de întreţinere există numai pe durata căsătoriei (art. 86 alin. (1), art. 41 alin. (1) Codul familiei);

40 D. Lupașcu, op.cit., p. 29241 I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op.cit. p.55842 E. Florian, op.cit., Ediția p.377-378

11

dreptul la întreţinere al fostului soţ încetează – în afara cauzelor generale de stingere – prin recăsătorirea creditorului întreţinerii (art. 41 alin. (3) Codul familiei), iar când beneficiarul întreţinerii este fostul soţ divorţat vinovat exclusiv pentru desfacerea căsătoriei, prin împlinirea termenului de un an de la data desfacerii căsătoriei părţilor (art. 41 alin. (2) Codul familiei).

În ceea ce priveşte obligaţiile cu caracter subsidiar, acestea se vor stinge ori de câte ori cel obligat în primul rând la întreţinere este în măsură să o presteze, fie că o persoană dobândeşte calitatea avută în vedere de legiuitor prin art. 89 Codul familiei (de exemplu, prin căsătoria creditorului, soţul acestuia devine debitorul principal al întreţinerii, astfel că obligaţia de întreţinere a părinţilor, bunăoară, valorificată până la data căsătoriei, se stinge), fie că cel obligat în primul rând devine sau redevine apt să execute prestaţiile (de pildă, s-a îmbunătăţit situaţia materială a părintelui aflat anterior în neputinţa de a asigura întreţinerea din lipsa mijloacelor necesare, astfel că încetează obligaţia subsidiară a fraţilor sau a surorilor creditorului)43.

43 E. Florian, op.cit., p.378-380

12

CAPITOLUL IIIOBLIGAȚIA DE ÎNTREȚINERE ÎNTRE PĂRINȚI ȘI COPII

3.1. REGLEMENTARE, FORME ȘI FUNDAMENT

Obligaţia legală de întreţinere dintre părinţi şi copii este reglementată prin art. 86 alin. (1) şi art. 107 alin. (1) din Codul familiei. Cel mai adesea copilul minor are calitatea de creditor al întreţinerii pentru că, de regulă, el nu realizează venituri din muncă.

Dar aceasta nu înseamnă că între părinţi şi copiii lor minori obligaţia instituită are caracter unilateral; în acele situaţii excepţionale în care copilul dispune de venituri însemnate sau realizează venituri din muncă, el poate fi obligat la întreţinerea părintelui în nevoie şi lipsit de capacitate de muncă.

În cazul descendentului devenit major, presupus capabil de muncă, implicit în măsură să realizeze venituri din muncă, reciprocitatea obligaţiei de întreţinere dintre părinţi şi copii este mai clar conturată şi mai lesne de admis44.

Obligaţia legală de întreţinere dintre părinţi şi copii îmbracă două forme: pe de-o parte obligația de întreținere dintre părinți și copiii minori, iar pe de ală parte, obligația de întreținere dintre părinți și copiii majori.

În ceea ce privește sfera pe care o acoperă cele două reglementări, art.107 alin. (1) din Codul familiei are o sferă mai restrânsă, în sensul că vizează doar obligația de întreținere față de copiii minori, nu și obligația acestora din urmă față de părinți.45

Spre deosebire de aceasta, art. 86 alin. (1) din Codul familiei reglementează obligația reciprocă dintre părinți și copii ( minori sau majori)46.

Obligația de întreținere dintre părinți și copii își are temeiul în regulile care guvernează instituția juridică a filiației.

3.2. OBLIGAȚIA DE ÎNTREȚINERE ÎNTRE PĂRINȚI ȘI COPIII MINORI

3.2.1. Precizări cu privire la creditorul, debitorul și obiectul obligației de întreținere între părinți și copiii minori

Are calitatea de creditor al obligației legale de întreținere copilul minor, fără a deosebi după cum este din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție.

Calitatea de debitor o au părinții (art.86 alin. (1) și art.107 alin.(1) din Codul familiei), fără deosebire dacă sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție.

Potrivit art.110 din Codul familiei, decăderea din drepturile părintești nu scutește pe părinte de îndatorirea de a acorda întreținere copilului.

Tot astfel, părintele pus sub interdicție nu este scutit de îndatorirea de a acorda întreținere copilului minor.

Obligaţia de întreţinere dintre părinte şi copilul minor are un conţinut mai complex decât obligaţia de întreţinere în general. Ea include atât mijloacele necesare traiului (alimente, îmbrăcăminte, medicamente, locuinţă, nevoi spirituale etc.), cât şi mijloacele necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului, în măsura în care acestea nu au fost preluate de stat47.

44 E. Florian, op.cit., p.388-38945 D. Lupașcu, op.cit., p. 29746 I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op.cit. , Ediția a- VI-a, p.471 ; A. Corhan, op.cit., p. 44147 D. Lupașcu, op.cit., p. 298

13

3.2.2 Condiții

1) Starea de nevoieCa orice persoană, copilul minor are drept la întreținere numai dacă se află în nevoie.

Copilul minor se găsește în nevoie dacă nu are venituri din care să-și acopere întreținerea. El se găsește deci în nevoie, putând cere întreținere de la părinții săi, chiar dacă are bunuri care ar putea fi vândute pentru a face față cheltuielilor legate de întreținerea lui.

În cazul în care copilul nu se găsește în nevoie, adică are venituri îndestulătoare, părinții săi nu au obligația de întreținere (art.107 din Codul familiei). Făcându-se aplicația acestei idei, s-a decis că minorul încadrat, care se poate întreține din venitul său din muncă, nu se află în nevoie și deci nu are drept la întreținere în raporturile cu părinții săi 48. Tot astfel, s-a decis că instanța poate suspenda plata pensiei de întreținere pe tot timpul cât copilul se află încredințat de către părinte, pentru refacerea sănătății, la o instituție specializată de stat, unde are întreținerea completă și gratuită și nu se stabilește lipsa vreunei nevoi49.

Părinții datorează întreținere și copilului care are venituri proprii, dar nu sunt îndestulătoare pentru a asigura întreținerea în sensul legii (art.107 alin. (2) din Codul familiei)50.

2) Irelevanța pricinii nevoii în care se află minorulArt. 86 alin. (3) din Codul familiei prevede că: ” Descendentul, cât timp este minor,

are dreptul la întreținere oricare ar fi pricina nevoii în care se află”. Prin urmare, în cazul descendentului minor nu se cere condiția incapacității de muncă.

3) Existența mijloacelor materialePărinții obligați la întreținere îndeplinesc această cerință inclusiv în situația în care

sunt capabili de muncă, chiar dacă nu au venituri sau alte mijloace materiale. Într-o atare situație, în practică se are în vedere venitul minim pe economia națională.

Nu vor putea fi însă obligaţi la întreţinere părinţii care nu realizează venituri şi nu au alte mijloace materiale şi care se află în situaţii speciale, precum: continuarea studiilor, satisfacerea stagiului militar etc.

3.2.3. Data de la care se acordă întreținereaCa regulă, pensia de întreţinere se acordă în măsura în care este cerută. De drept

comun, data de la care aceasta se acordă este, în principiu, data înregistrării cererii de chemare în judecată. Ea poate fi acordată şi pentru trecut, în cazul în care introducerea cererii a fost întârziată dintr-o cauză imputabilă pârâtului.

În caz de divorţ sau de stabilire, pe cale judecătorească, a paternităţii din afara căsătoriei, pensia de întreţinere se acordă, chiar dacă nu a fost cerută, de la data introducerii cererii.51

3.2.4. CuantumÎntreţinerea se stabileşte în raport cu nevoia solicitantului şi cu mijloacele celui ce

urmează să o plătească.

48 Fostul Trib. Reg. Arad, dec. civ. nr.787 din 12 mai 1995, cit. aprobativ de E. Moșoiu, nota, în L.P., nr.5, p.548; Fostul Trib. al Capitalei, col. II, civ., dec. nr. 1860 din 4 august 1955, în L.P., nr.7, 1955, p.812, cu nota aprobativă St. Ralescu49 Fostul Trib. Oraș Arad, sent. civ. nr.3933 din 25 octombrie 1960, cu nota aprobativă,Gh. Țăruș, în L.P., nr.5, 1961, p.13050 I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op.cit. p. 577-57851 I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op.cit. p. 578

14

Când întreţinerea este datorată de părinţi sau de adoptatori, art. 94 alin. (3) din Codul familiei stabileşte un plafon maxim până la care poate fi acordată, şi anume:

1) până la 1/4 din câştigul din muncă, când întreţinerea se datorează pentru un copil;

2) până la 1/3 din câştigul din muncă, când întreţinerea se datorează pentru doi copii;

3) până la 1/2 din câştigul din muncă, când întreţinerea se datorează pentru trei sau mai mulţi copii.

Aceste limite maxime nu pot fi depăşite, cu excepţia cazului în care debitorul este de acord să plătească o pensie de întreţinere peste plafonul legal şi prin aceasta nu sunt lezate alte persoane îndrituite la întreţinere.

Când părintele este obligat să presteze întreţinere mai multor copii, instanţa judecătorească va trebui să stabilească în concret pensia de întreţinere pentru fiecare copil în parte. Dacă nevoile copiilor sunt aceleaşi sau asemănătoare, pensia de întreţinere se poate stabili într-o sumă globală.

La stabilirea întreţinerii se au în vedere mijloacele ambilor părinţi, debitori ai obligaţiei de întreţinere, ţinându-se seama de numărul tuturor copiilor îndreptăţiţi (din căsătorie, din afara căsătoriei ori din adopţie), indiferent de faptul că numai o parte dintre ei au solicitat întreţinerea.

Limita maximă stabilită de art.94 alin.3 din Codul familiei are în vedere exclusiv câştigul din muncă, adică venitul net al debitorului.

Întreținerea poate fi acordată și din alte venituri ale debitorului, peste plafonul maxim prevăzut mai sus52.

Venitul net se stabileşte numai în raport de veniturile permanente, ca de exmplu: salariu, sporul de vechime, indemnizaţia de conducere, ş.a, nu şi cele întâmplătoare (cum ar fi: plata orelor suplimentare, îndemnizaţiile de deplasare, de transfer sau de concediere etc)53.

3.2.5. Compensarea creanței de întreținereDatorită caracterului personal al obligaţiei de întreţinere, creanţa de întreţinere este

exceptată de la regula compensaţiei legale.În cazul în care un minor este încredinţat unui părinte, iar altul celuilalt părinte este

însă admisibilă compensaţia judiciară. În această ipoteză, dacă veniturile părinţilor sunt inegale, părintele care realizează un venit mai mare poate fi obligat să contribuie la întreţinerea celuilalt copil, întrucât ambii copii trebuie să beneficieze de mijloacele materiale ale ambilor părinţi.

Nu este admisibilă compensaţia între pensia de întreţinere şi suma datorată cu un alt titlu.

3.2.6. Învoiala părinților cu privire la întreținereÎn timpul căsătoriei, părinţii se pot înţelege cu privire la întinderea întreţinerii datorate

minorului, felul şi modalităţile executării, precum şi la contribuţia fiecăruia la întreţinere. Această înţelegere produce efecte juridice fără a fi nevoie de încuviinţare din partea vreunui organ al statului.

În cazul desfacerii căsătoriei, părinţii se pot învoi cu privire la contribuţia fiecăruia la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională. O atare întreţinere va produce efecte numai dacă a fost încuviinţată de instanţa judecătorească.

52 D. Lupașcu, op.cit., p. 299-30053 I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op.cit., Ediția a VI-a, p. 481

15

Schimbarea situaţiei materiale a părinţilor sau a nevoilor minorului poate justifica modificarea înţelegerii referitoare la cuantumul întreţinerii.54

3.2.7. Caracterul in solidum al obligației legale de întreținereCa regulă generală, obligația legală de întreținere este divizibilă atât activ, cât și pasiv

( art. 92, art.90 alin. (1) din Codul familiei). Legea admite, în mod expres, două excepții de la regula divizibilității, când obligația de întreținere este, sub aspect pasiv, obligație solidară (art. 90 alin. (2) și art. 96 alin. (2) dij Codul familiei)55.

În ceea ce privește obligația de întreținere a părinților față de copiii lor minori, este de necontestat faptul că amândoi părinții sunt datori să contribuie, fiecare proporțional cu mijloacele de care dispune, la acoperirea cheltuielilor legate de creșterea, educarea și pregătirea profesională a copilului ( art. 101, art. 107 din Codul familiei). Oricare dintre părinți poate fi urmărit pentru întreaga creanță a întreținerii, iar părintele care a executat în întregime prestația are la îndemână o acțiune în regres împotriva celuilalt părinte pentru partea ce revine acestuia.56 Cu toate acestea, între părinții codebitori ai obligației de întreținere nu există reprezentare reciprocă, ca la solidaritate, fiecare debitor este ținut pentru tot față de creditor. Drept urmare57:

1) dacă unul dintre părinți nu are mijloace materiale pentru a acorda întreținere minorului, celălalt părinte este obligat să asigure în întregime întreținerea;

2) dacă unul dintre părinți moare sau este declarat judecătorește mort, copilul va fi întreținut de părintele supraviețuitor58.

3.3. OBLIGAȚIA DE ÎNTREȚINERE ÎNTRE PĂRINȚI ȘI COPIII MAJORI

3.3.1. Precizări cu privire la creditorul, debitorul și obiectul obligației de întreținere între părinți și copiii majori

Art.86 alin.1 din Codul familiei prevede că obligaţia de întreţinere există între „părinţi şi copii, cel care adoptă şi adoptat", fără nici o precizare cu privire la vârsta creditorului întreţinerii. Cum legea nu distinge, concluzia este că oricare copil (inclusiv cel major) are dreptul la întreţinere.

Pe de altă parte această obligație își are izvorul în art.101 din Codul familiei, care instituie obligația părinților de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia. Cu deplină îndreptățire s-a considerat că această obligație legală, pe lângă aspectul nepatrimonial, prezintă și unul patrimonial, constând în cheltuielile pe care părinții trebuie să le suporte pentru ca al lor copil să dobândească o pregătire profesională, indiferent de instituția de învățământ (de stat sau particulară)59.

Majorul aflat în „continuarea studiilor” are o „poziţie privilegiată" în cadrul acestei categorii, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Sintagma „copil aflat în continuarea studiilor" vizează deopotrivă pregătirea profesională teoretică şi cea practică, indiferent dacă unitatea de învăţământ (superioară, şcoală profesională etc.) este de stat sau particulară.

54 D. Lupașcu, op.cit., p. 300-30155 Trib. Jud. Maramureș, dec. civ.nr. 936/1992, Dreptul nr.10-11/1993, p. 11956 A. Bacaci, C. Hageanu, V. Dumitrache, op.cit., p. 25957 E. Florian, op.cit., Ediția a –VI-a, p. 483; A. Pricopi, op.cit., p. 32358 D. Lupașcu, op.cit., p. 30259 Curtea Supremă de Justiție, secț. civ., dec. nr. 1526/1992, în Probleme de drept din deciziile Curții Supreme de Justiție 1990-1992, Ed. Orizonturi, Bucureti, 1993, p. 215-217

16

Datoria de întreţinere revine ambilor părinţi - fireşti sau adoptivi - chiar dacă sunt separaţi în fapt, divorţaţi ori, după caz, s-a constatat nulitatea căsătoriei ori aceasta a fost anulată.

În privinţa obiectului, pentru copilul major aflat în continuarea studiilor sunt aplicabile cele menţionate în cazul minorului.

Pentru majorul care nu-şi continuă studiile, obiectul obligaţiei de întreţinere include numai mijloacele necesare traiului (alimente, îmbrăcăminte, medicamente, locuinţă, nevoi spirituale etc.)60.

3.3.2. Starea de nevoie

Ca regulă, spre deosebire de perioada minorităţii copilului, când starea sa de nevoie era prezumată, după îndeplinirea vârstei de 18 ani el urmează regimul de drept comun, în sensul că trebuie să dovedească atât starea de nevoie, cât şi faptul că această stare este determinată de incapacitatea sa de a munci.

Întrucât nu dispunem de prevederi legale exprese privitoare la dreptul la întreținere al descendentului major aflat în continuarea studiilor, ar trebui să conchidem că el se va supune tratamentului juridic de drept comun, adică dreptul său este condiționat de starea de nevoie pricinuită de incapacitatea de a munci. Totuși, practica juridică, în acord cu literatura de specialitate, promovează o altă atitudine, fondată pe interpretarea flexibilă a ideii de ”stare de nevoie” a descendentului major aflat în continuarea studiilor, dată de fosta instanță supremă pe cale de îndrumare. Este vorba de Decizia de îndrumare nr.2/1971 a Plenului Tribunalului Suprem, 61 prin care s-a statuat în sensul că părinții sunt obligați a da întreținere copiilor deveniți majori și aflați în continuarea studiilor până la terminarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 25 ani. Se mai arată că, pentru a beneficia de întreținere, copilul trebuie să dovedească stăruință în continuarea studiilor și să obțină rezultate corespunzătoare. În motivarea deciziei se afirmă că ”prin incapacitate de muncă nu trebuie să se înțeleagă numai o incapacitate absolută, datorată unor cauze de ordin fiziologic, medical, ci și o incapacitate care derivă din satisfacerea unor cerințe de ordin social”. 62

Așadar, este vorba, mai degrabă, de o ”imposibilitate de a munci”.În prezent, se aplică, prin analogie, dispozițiile art.66 lit. b) din Legea nr.19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, potrivit cărora, copiii au dreptul la pensie de urmaș după împlinirea vârstei de 16 ani ”dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani”.

De asemenea, prezintă relevanță art.51 alin. (2) din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23 iunie 2004), care are următorul conținut: ”La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacității depline de exercițiu, dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ de zi, protecția socială se acordă, în condițiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani”.

În măsura în care copilul major care îşi continuă studiile desfăşoară şi o altă activitate din care obţine venituri, la soluţionarea cererii sale de obligare la întreţinere a părinţilor trebuie să se ţină seama de această situaţie.

Tot astfel, se va avea în vedere bursa ori bunurile obţinute cu orice alt titlu.

60 D. Lupașcu, op.cit., p. 302-30361 Plenul Tribunalului Suprem, Decizia de îndrumare nr.2/1971, C.D. 1971, p.1362 E. Florian, op.cit., p. 388-389

17

Aşa fiind, când copilul major obţine venituri suficiente pentru întreţinerea sa, părinţii nu vor putea fi obligaţi la întreţinere; când aceste venituri sunt insuficiente, părinţii vor putea fi obligaţi la întreţinere în completare.63

3.3.3. Cuantum

În ceea ce priveşte cuantumul întreţinerii, se aplică prin asemănare dispoziţiile art.94 alin. (3) din Codul familiei referitoare la cotele din venitul din muncă al debitorului care pot fi alocate întreținerii copilului minor64. Instanța va ține seama de bursa acordată descendentului major, pensia stabilită putând fi superioară sau inferioară față de cea acordată în timpul minorității aceluiași creditor, deoarece, de regulă, atât nevoia beneficiarului, cât și posibilitățile materiale ale părintelui au cunoscut o anume evoluție în timp.65

În cazul în care tânărul beneficiază de întreținere completă din partea instituției de învățământ (a școlii militare, de exemplu), pe întreaga durată a școlarizării, nevoile sale urmează a fi evaluate în consecință, astfel că obligația părinților va fi redusă până la nivelul real de trebuințe al copilului66. În niciun caz însă nu s-ar admite cererea pentru plata unei pensii de întreținere în numerar promovată împotriva mamei la care locuiește descendentul reclamant și care asigură în natură și în bune condiții întreținerea copilului, fiindcă soluția contrară ar însemna ca mama pârâtă să fie obligată la o plată dublă, ceea ce este inacceptabil. Pretenția reclamantului ar deveni admisibilă numai dacă ar renunța la întreținerea în natură, adică dacă s-ar muta din locuința mamei67.

63 D. Lupașcu, op.cit., p. 30464 Trib. Suprem, secț. civ., dec. nr.1811/1989, Dreptul nr. 8/1990, p.80; Trib. Suprem, secț. civ., dec. nr. 945/1983, C.D. 1983, p.11265 Trib. Jud. Hunedoara, dec. civ. Nr.89/1980, R.R.D. nr. 8/1980, p.58. În sensul că obligația părinților nu este influențată de faptul că descendentul încasează o pensie de incapacitate de muncă și, de asemenea, beneficiază de gratuitate pentru unele servicii, C.A., București, seția a –IV-a civilă, dec. nr. 2073/2000, în Dreptul familiei. Practică judiciară. Hotărâri CEDO, de E. Roșu, cir. supra, p.264, nr.14 a66 Trib. Suprem, secț. civ., dec. nr.1811/1989, cit. supra67 Trib. Jud. Brașov, dec. civ. Nr. 1101/1982, R.R.D nr. 7/1983, p.58

18

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ

4.1. Obligația de întreținere între părinți și copiii minori

SPEȚA NR.1R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T ISECŢIA A III-A CIVILĂ

ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIEDECIZIA CIVILĂ nr.1257

Şedinţa publică de la 07.10.2009

Pe rol se află soluţionarea cererii de recurs formulată de recurent – pârât – reclamant E. T., împotriva deciziei civile nr. 662/A/11.05.2009, pronunţată de Tribunalul București - Secţia a IV-a Civilă, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata – reclamantă – pârâtă T. (E.) T..

Obiectul cauzei – pensie întreţinere.Curtea, deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoria Buftea sub nr.(...) la data de

27.02.2008 reclamanta E. T. a chemat în judecată pe pârâtul E. T., pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună desfacerea căsătoriei încheiată între soţi la data de 6 mai 1994 şi înregistrată sub nr.573 la Primăria Sectorului 2 B, din culpa comună a soţilor, să-i fie încredinţaţi spre creştere şi educare minorii E. F. H. E., E. B.-N., E. F. F. şi E. N. B., cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere pentru minori.

Prin sentinţa civilă nr.4313/11.09.2008, Judecătoria Buftea a admis acţiunea şi în parte cererea reconvenţională formulată de reclamanta-pârâtă E. T. în contradictoriu cu pârâtul reclamant E. T.; a desfăcut căsătoria încheiată de părţi la data de 6 mai 1994 şi trecută în Registrul de stare civilă al Primăriei Sectorului 2 B la nr. 573, din culpa ambilor soţi; reclamanta-pârâtă va reveni la numele de T.; a încredinţat reclamantei pârâte spre creştere şi educare pe minorii F. E., născut la data de 6.07.1999, B. N., născută la 15.02.1995, F. F., născută la 30.04.1996 şi N. B., născută la 24.05.1997; a obligat pârâtul-reclamant la câte 130 lei pensie lunare de întreţinere în beneficiul minorilor, începând cu 27.02.2008 şi până la majorat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, din analiza întregului material probatoriu administrat în cauză că, părţile s-au căsătorit la data de 6 mai 1994, din căsătoria părţilor rezultând minorii F. H. E., B.-N., F. F. şi N. B.. De asemenea, instanţa a constatat că relaţiile de familie sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, în cauză conturându-se culpa comună a părţilor.

Cu privire la încredinţarea minorilor, instanţa a avut în vedere faptul că, în urma audierii acestora în camera de consiliu, minorii au arătat că doresc să stea cu mama lor, iar părţile au fost de acord cu decizia luată de minori, motiv pentru care în temeiul art.42 alin.1 din Codul familiei, instanţa a dispus încredinţarea acestora spre creştere şi educare reclamantei-pârâte.

Ca o consecinţă a faptului că minorii vor fi încredinţaţi spre creştere şi educare reclamantei-pârâte, instanţa în baza art.42 alin.3 din Codul familiei a obligat pârâtul-reclamant să plătească în favoarea acestora o pensie de întreţinere în cuantum de 130 lei lunar pentru fiecare, începând cu data de 27.02.2008 şi până la majoratul minorilor.

19

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul reclamant E. T., criticând soluţia primei instanţe cu privire la măsura încredinţării celor patru minori spre creştere şi educare intimatei reclamante şi cu privire la cuantumul pensiei de întreţinere.

În dezvoltarea motivelor de apel se arată că intimata reclamantă nu este gospodină, locuinţa nu este curat întreţinută, astfel încât măsura încredinţării celor 4 copii către aceasta este greşită.

Totodată, apelantul a susţinut că prima instanţă nu a luat în considerare faptul că minorele F. F. şi B.-N. sunt în Centru de Plasament.

Al doilea motiv de apel se referă la cuantumul pensiei de întreţinere care a fost greşit calculat, precum şi la data de la care urmează a fi obligat, având în vedere că locuieşte împreună cu minorii şi participă financiar la cheltuielile zilnice necesare creşterii şi întreţinerii acestora.

Prin decizia civilă nr.662/A/11.05.2009, Tribunalul București - Secţia a IV-a Civilă a respins ca nefondată excepţia tardivităţii; a admis apelul declarat de apelantul pârât; a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că apelantul pârât va plăti o pensie de întreţinere lunară în favoarea fiecărui minor în cuantum de 97 lei de la data pronunţării sentinţei de fond – 11.09.2008 şi până la majoratul fiecărui minor; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

În aprecierea sa, tribunalul a reţinut că are obligaţia de a găsi un just echilibru între interesele copiilor şi cele ale părinţilor, care s-au dovedit a nu fi deopotrivă, preocupaţi de îngrijirea, creşterea şi educarea celor patru copii minori.

Tribunalul a avut în vedere cu prioritate interesul superior al minorilor, ataşamentul acestora faţă de unul sau de altul dintre părinţi şi opinia liber exprimată de către aceştia după ce au fost informaţi asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia lor dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor deciziei ce urmează a fi luată şi care îi priveşte.

În considerarea tuturor acestor împrejurări concrete ale cauzei, tribunalul a apreciat că nu sunt suficiente şi nici rezonabile susţinerile apelantului pentru a dispune schimbarea măsurii încredinţării celor 4 minori spre creştere şi educare mamei.

Critica ce vizează cuantumul pensei de întreţinere la care a fost obligat apelantul pârât, precum şi data de la care datorează pensia de întreţinere minorilor a fost admisă în considerarea dispoziţiilor art.86 şi 94 din Codul familiei.

Codul familiei nu determină înţelesul noţiunii de mijloace ale debitorului întreţinerii, sens în care, în practică se acordă o interpretare largă a acestei noţiuni în care sunt incluse toate posibilităţile materiale de care dispune debitorul întreţinerii şi care au caracter de continuitate şi nu în ultimul rând pot fi urmărite conform art.409 Cod de procedură civilă.

S-a reţinut că prima instanţă a luat în calcul, în mod greşit, la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere în favoarea celor 4 minori, indemnizaţia de handicap – gradul I – nevăzător şi indemnizaţia de însoţitor nevăzător, deşi asemenea indemnizaţii au o destinaţie specială, stabilită potrivit legii şi nu pot fi urmărite pentru nici un fel de datorii (art.409 alin.7 Cod de procedură civilă).

Totodată, tribunalul a reţinut că apelantul pârât datorează pensie de întreţinere în favoarea minorilor de la data pronunţării sentinţei de fond prin care s-a dispus încredinţarea minorilor către mamă, întrucât rezultă din întregul material probator administrat că acesta prestează întreţinere zilnică copiilor împreună cu care locuieşte de altfel, nefiind justificată obligarea pârâtului apelant la plata pensiei de întreţinere de la data introducerii acţiunii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul reclamant E. T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului, se arată că instanţa de apel în mod greşit a obligatul recurentul la pensie de întreţinere şi pentru minorele F. F. şi B. N.. Minorele sunt instituţionalizate în Centrul de Plasament „Viaţă şi M.” B, conform Legii nr.272/2004 privind protecţia copilului,

20

având domiciliul la acest centru de plasament, beneficiind de plasament şi alocaţie lunară de întreţinere (în cuantum de câte 67 lei lunar), alocaţie care se achită Fundaţiei „Viaţă şi M.”.

Minorele nu se află în întreţinerea şi îngrijirea părinţilor şi nu locuiesc cu aceştia. Referitor la aceste minore, recurentul consideră că nu trebuie să fie stabilită vreo pensie de întreţinere în sarcina acestuia, câtă vreme acestea se află instituţionalizate la Centrul de Plasament „Viaţă şi M.”., având domiciliul în acest centru, beneficiind de plasament şi alocaţie lunară de întreţinere, precum şi de îngrijire.

Instanţa de apel, în mod greşit, a calculat pensia de întreţinere pentru fiecare minor 97 lei lunar (în total 388 lei).

În mod corect, tribunalul nu a luat în calcul la stabilirea pensiei de întreţinere pentru minori, indemnizaţia de handicap gradul I nevăzător (în cuantum de 271 lei), precum şi indemnizaţia de însoţitor nevăzător (în cuantum de 398 lei). Astfel, scăzând cele două indemnizaţii, rămâne doar pensia de limită de vârstă, în cuantum de 581 lei.

Instanţa de apel a luat în calcul doar venitul de 581 lei reprezentând pensie (de limită vârstă, fără cele 2 indemnizaţii de nevăzător şi însoţitor nevăzător), însă a calculat greşit suma de 97 lei pentru fiecare minor.

Venitul de 581 lei se împarte la jumătate (conform art.94 alin.2 C.fam.) 290,5 lei, adică 73 lei pentru fiecare minor şi nu 97 lei pentru fiecare minor cum greşit a calculat instanţa de apel.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea reţine următoarele aspecte.Primul motiv de recurs este întemeiat, în mod corect apreciind reclamantul că nu

datorează pensia de întreţinere pentru minorele F. – F. şi B. N., care în prezent sunt instituţionalizate la Centrul de Plasament.

Astfel, cele două minore deşi au fost încredinţate spre creştere şi educare mamei, nu se află efectiv în îngrijirea mamei, ci într-un centru de plasament, beneficiind de alocaţia de plasament achitată de stat. În aceste condiţii, nu este normal ca recurentul să achite pensia de întreţinere pentru cele două minore mamei, întrucât aceşti bani sunt destinaţi pentru îngrijirea minorelor, care beneficiază de suport de la stat.

Nu poate fi primită susţinerea mamei referitoare la necesitatea achitării pensiei şi pentru aceste minore, motivat de faptul că urmează să fie reîncadrate în familie, întrucât, la momentul reintegrării lor în familie, are posibilitatea să solicite instanţei obligarea la plata pensiei şi pentru aceşti doi minori, dar nu şi pe perioada când se află în centrul de plasament.

Nu poate fi primită cea de-a doua critică referitoare la calcularea greşită a cuantumului pensiei de întreţinere. Astfel, în raport de venitul lunar al recurentului, cum corect a fost reţinut de instanţa de apel, de 581 lei/lunar, acesta datorează pentru cei doi copii, F. H. E.in şi N. B., conform dispoziţiilor art. 94 alin. 3 C. pr. civ. 1/3 din venitul său, adică 194 lei, câte 97 lei/lunar pentru fiecare copil.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. pr. civ curtea admite recursul, modifică în parte decizia recurată, în sensul că obligă recurentul la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 97 lei/ lunar, pentru fiecare dintre cei doi minori aflaţi efectiv în îngrijirea mamei.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.68

68 http://www.jurisprudenta.org/Search.aspx, accesat la data de 30.03.2011, ora 18:28

21

SPEȚA NR. 2 R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L A L B A I U L I ASECŢIA PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 8/2009

Şedinţa publică de la 13 Ianuarie 2009

Pe rol se află pronunţarea asupra recursului declarat de pârâtul E. M. împotriva deciziei civile numărul 228 din 12 septembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l S i b i u în dosar nr(...).

Cauza a fost dezbătută la data de 12 ianuarie 2009, iar încheierea care s-a pronunţat în acea zi face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APELAsupra recursului civil de faţă;

Constată că prin sentinţa civilă nr. 2106/2008 a Judecătoriei Sibiu s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta E. F. D. în calitate de reprezentantă legală a minorului E. E. N., în contradictoriu cu pârâtul E. M. şi, în consecinţă, s-a dispus încredinţarea minorului reclamantei spre creştere şi educare şi a fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere de 205 lei lunar în favoarea minorului.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că minorul locuieşte cu mama sa şi că este în interesul său să fie încredinţat mamei spre creştere şi educare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, care a solicitat schimbarea ei în sensul reducerii cuantumului pensiei de întreţinere, cu motivarea că instanţa nu a avut în vedere că el mai plăteşte o pensie de întreţinere de 208,2 lei lunar, stabilind plata pensiei la limita maximă prevăzută de lege, fără să aibă în vedere şi nevoile sale reale.

Prin decizia civilă nr. 228/12.09.2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia Civilă a fost respins apelul declarat de pârâtul E. M., obligându-l pe acesta să plătească intimatei E. F. D. suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii Tribunalul a reţinut următoarele:Din probele administrate în cauză rezultă că, într-adevăr, părţile au împreună doi copii,

însă apelantul a contestat paternitatea minorului E., acţiunea sa fiind respinsă. Prin sentinţa civilă nr. 970/2007 pârâtul a fost obligat să plătească o pensie de întreţinere de 208 lei în favoarea minorei E. N.. Întrucât şi minorul E. este fiul său, pârâtul este obligat să plătească şi acestuia o contribuţie de întreţinere. La stabilirea cuantumului pensiei instanţa de fond a avut în vedere corect veniturile realizate de pârât, respectiv media veniturilor realizate pe ultimele 6 luni anterioare pronunţării hotărârii, precum şi faptul că pârâtul mai plăteşte o pensie de întreţinere. De asemenea, deşi dispoziţiile legale prevăd că pentru doi copii pensia se stabileşte „până la 1/3” din venituri, nu există nici un motiv pentru care pentru cel de-al doilea copil pensia să fie mai mică decât pentru primul.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul E. M. solicitând admiterea acestuia şi modificând hotărârile, a se reduce pensia de întreţinere la care a fost obligat conform legii.

În motivarea recursului său pârâtul recurent critică modul de calcul a pensiei stabilite în favoarea minorului E. E., stabilită la un cuantum de 205 lei/lunar, arătând că mai este obligat la o pensie de întreţinere în cuantum de 208,5 lei/lunar, iar însumate cele două pensii

22

de întreţinere depăşesc 1/3 din veniturile sale, hotărârile fiind date cu aplicarea greşită a legii. În plus, recurentul mai arată că din luna aprilie 2008 nu mai munceşte.

În drept s-au invocat disp. art. 299 şi urm., art. 304 pct. 1 şi 7 C.p.civ.Prin întâmpinarea depusă intimata reclamantă E. F. D. a solicitat respingerea

recursului pârâtului cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, pe considerentul că pensia de întreţinere stabilită în favoarea minorului E. E. a fost corect stabilită de către instanţa de fond.

Curtea de Apel examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor invocate constată că recursul pârâtului E. M. este fondat şi va fi admis, din următoarele considerente:

Conform art. 41 al. 3 din C.fam. întreţinerea poate fi stabilită până la o treime din venitul net din muncă al soţului obligat la plata ei. Se observă că pârâtul recurent a fost obligat anterior la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 208,5 lei lunar în favoarea minorei E. N.. Prin obligarea recurentului la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 205 lei lunar, pe lângă pensia stabilită anterior, s-a ajuns la un cuantum al contribuţiei lunare de 413,5 lei. Ori, având în vedere media veniturilor recurentului în perioada septembrie 2008 - februarie 2008, aceasta este de 1233 lei, iar o treime din această sumă reprezintă 411 lei, sumă depăşită de cele două pensii de întreţinere însumate.

Având în vedere veniturile recurentului pârât pentru perioada decembrie 2006 – martie 2008 este corect ca pensia de întreţinere datorată minorului să reflecte aceste venituri, astfel că pentru această perioadă se va stabili o pensie de întreţinere în cuantum de 163 lei lunar.

La fel, având în vedere veniturile recurentului pentru perioada octombrie 2007 – martie 2008, este corect ca ulterior, până la majoratul minorului recurentul să-i plătească acestuia o pensie de întreţinere în cuantum de 184 lei lunar.

În acest fel nu se încalcă limita de o treime din veniturile nete ale recurentului, iar pensiile de întreţinere stabilite sunt echitabile. În ce priveşte faptul arătat de recurent că din luna aprilie 2008 nu mai lucrează, acest aspect nu influenţează cuantumul pensiei de întreţinere ce s-a stabilit în această cauză, pensia fiind datorată de la data introducerii acţiunii şi raportat la veniturile nete existente iar nu cu cele viitoare.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 C.p.civ. recursul pârâtului va fi admis ca fondat.

Pentru aceste motive, în numele legii, Curtea decide:Admite recursul declarat de pârâtul E. M. împotriva deciziei civile nr. 228/2008 a

Tribunalul Sibiu pe care o modifică în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 2106/2008 a Judecătoriei Sibiu cu consecinţa schimbării în parte a acesteia după cum urmează:

Obligă pârâtul E. M. să-i plătească reclamantei E. F. D., cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea minorului E. E. N., suma de 163 lei lunar pe perioada 06 decembrie 2006 - 1 martie 2008 şi în continuare câte 184 lei lunar până la majoratul minorului sau alte dispoziţii legale.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei civile atacate.Respinge cererea intimatei de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată

în recurs.Hotărârea irevocabilă a fost pronunţată în şedinţa publică din data de 13 Ianuarie

2009.69

69 http://www.jurisprudenta.org/Search.aspx, accesat la data de 30.03.2011, ora 19:32

23

SPEȚA NR.3

Codul Familiei. Stabilirea pensiei de întreţinere. Aplicabilitatea art. 42 alin. 4 Codul familiei în concurenţă cu art. 94 alin. 3 Codul familiei.

Potrivit art.42 alin.3 şi 4 din Codul familiei, cu ocazia pronunţării desfacerii căsătoriei dintre părţi, instanţa judecătorească este ţinută a stabili contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, iar învoiala părinţilor privitoare la încredinţarea copiilor şi la contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a acestora va produce efecte numai dacă a fost încuviinţată de instanţa judecătorească. Câtă vreme pârâtul, în calea de atac, nu face dovada faptului că la data manifestării acordului de voinţă în sensul achitării unei sume fixe lunar în favoarea minorilor, s-a aflat într-o eroare de fapt cu privire la această sumă sau că această convenţie a fost încheiată cu vicierea consimţământului său, nu se poate deroga de la aplicabilitatea art.42 alin.4 din Codul familiei în favoarea art. 94 alin.3 Codul familiei, câtă vreme învoiala părţilor a fost încuviinţată de către instanţă raportat la nevoile de creştere şi educare ale copiilor.

Decizia nr. 118/ 10 februarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti

Prin decizia nr. 118 din data de 10 februarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul formulat împotriva deciziei civile nr.371 din 29 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa modificând în tot decizia sus menţionată şi pe fond menţinând sentinţa civilă nr.2996/28.05.2009, pronunţată de Judecătoria Târgovişte care, cu ocazia desfacerii căsătoriei părţilor, obligase pârâtul să plătească reclamantei suma de 560 lei lunar, cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea celor doi minori, începând cu data pronunţării sentinţei, respectiv 28.05.2009 până la modificarea veniturilor pârâtului – reclamant. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut că potrivit art.42 alin.3 şi 4 din Codul familiei, cu ocazia pronunţării desfacerii căsătoriei dintre părţi, instanţa judecătorească este ţinută a stabili contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, iar învoiala părinţilor privitoare la încredinţarea copiilor şi la contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a acestora va produce efecte numai dacă a fost încuviinţată de instanţa judecătorească.

Fiind prezent în faţa instanţei la termenul din data de 28.05..2009, pârâtul a arătat că este de acord să achite reclamantei, cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea minorilor, suma de 560 lei, aceeași sumă achitând şi reclamanta. În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond, raportat la măsura încredinţării ambilor minori către mamă, la vârsta şi la necesităţile sociale şi materiale ale acestora, a încuviinţat, în condiţiile art.43 alin.4 învoiala părinţilor referitoare la contribuţia pârâtului, la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională. Consimţământul pârâtului nu s-a raportat la un procent din cuantumul venitului său salarial (brut sau net, după caz) pentru a se aprecia că acesta s-a aflat într-o eroare de fapt cu privire la natura veniturilor ce sunt avute în vedere de către instanţă la stabilirea pensiei de întreţinere, ci în realitate, ambele părţi au stabilit o sumă fixă, aceea de 560 lei, care au convenit că este suficientă pentru susţinerea celor doi minori şi care nu depăşeşte jumătate din venitul salarial net al recurentului pârât. De altfel, recurenta de faţă a şi făcut dovada, prin înscrisurile ataşate cererii de recurs, că suma stabilită de comun acord cu soţul său este chiar insuficientă pentru nevoile permanente şi continue ale celor doi minori, cu atât mai mult cu cât, pentru minorul AT există

24

la momentul de faţă necesitatea efectuării unor cheltuieli suplimentare, în sensul că acesta urmează terapie logopedică, conform adeverinţei medicale nr.2131/9.12.2009 eliberată de Cabinetul de Psihologie din cadrul Şcolii Speciale Târgovişte. Câtă vreme pârâtul nu a făcut dovada faptului că la data manifestării acordului de voinţă în sensul achitării sumei de 560 lei lunar în favoarea minorilor, s-a aflat într-o eroare de fapt cu privire la această sumă ( şi nicidecum cu privire la modalitatea de raportare a acesteia la venitul său, cum a susţinut în faţa instanţei de apel) sau că această convenţie a fost încheiată cu vicierea consimţământului său, Curtea de Apel constată că Tribunalul Dâmboviţa, derogând de la aplicabilitatea art.42 alin.4 din Codul familiei în favoarea art.94 alin.3 Codul familiei, a pronunţat o hotărâre nelegală. De altfel, din referatul de anchetă socială întocmit de autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Municipiului Târgovişte şi înaintat instanţei cu adresa nr.8002a/2009, rezultă că în faţa reprezentanţilor acestei instituţii recurentul pârât a declarat că are un venit de 1900 lei lunar. Ori, chiar dacă am considera că pârâtul a fost în eroare cu privire la natura acestui venit, brut sau net, se poate observa că la stabilirea sumei convenite părţile nu au avut în vedere nici această sumă, câtă vreme o treime din 1900 lei (stabilită conform art. 94 alin. 3 C.fam.) reprezintă suma de 650 lei şi nu cea supusă încuviinţării instanţei. În aceste condiţii, sunt deplin aplicabile dispoziţiile art.304 pct.9 cod pr.civilă şi art.312 alin.3 cod pr.civilă referitoare la modificarea hotărârii atacate în calea de atac a recursului, dat fiind faptul că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Pe cale de consecinţă, după admiterea recursului formulat în cauză, a fost modificată în tot decizia tribunalului şi menţinută sentinţa instanţei de fond, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea obligaţiei de plată, în sarcina pârâtului, a sumei de 560 lei lunar către cei doi minori, sumă care a fost convenită în cunoştinţă de cauză de cele două părţi din prezentul dosar şi pe care instanţa a încuviinţat-o în mod legal, raportat la probatoriile administrate în cauză, în condiţiile dispoziţiilor art.42 alin.4 din Codul familiei.70

70 http://portal.just.ro/JurisprudentaVizualizare.aspx?id_speta=18468&idInstitutie=42, accesat la data de 11.03.2011, ora 17:12

25

4.2. Obligația de întreținere între părinți și copiii majori

SPEȚA NR.4Dosar Nr. 26 (26.02.2010)

Părintele este obligat la pensie de întreținere pentru copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 ani.

Prin cererea înregistrată la nr. 27219/215/29.10.2009 pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul M.R.V. a chemat în judecată pe pârâta M.O.S. solicitând ca, prin hotarârea ce se va pronunța, să se dispună sistarea pensiei de întreținere dispusă în favoarea pârâtei prin sentința civilă nr. 3533 din 02.03.2009 pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 3285/215/2009.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta și-a finalizat studiile universitare, fiind absolventa Universității de Medicină și Farmacie ca urmare a promovării examenului de licență din sesiunea septembrie 2009, iar la data de 12.10.2009, pârâta a împlinit vârsta de 25 de ani.

Prin sentința civilă nr.16444/12.11.2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a respins acțiunea formulată de reclamant. Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 26/26.02.2010 a Tribunalului Dolj-Secția pentru Minori și Familie, s-a admis recursul, s-a modificat sentința, în sensul că s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și s-a sistat pensia de întreținere pe care recurentul-reclamant o datorează intimatei pârâte, începând cu data de 01.01.2010.

În considerentele deciziei, s-au arătat următoarele:Prin decizia de îndrumare nr. 2/20.02.1971 a fostului Tribunal Suprem, s-a statuat că

părintele este obligat la pensie de întreținere pentru copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 25 ani.

În prezent este vorba de 26 ani deoarece decizia de îndrumare arătată s-a raportat la pensia de urmaș, reglementată prin dispozițiile Legii 3/1970, care prevedea vârsta maximă de 25 de ani, dar această lege a fost abrogată, actual ocrotirea unor categorii de minori fiind reglementată prin Legea 19/2000, prin care s-a dispus acordarea pensiilor de urmaș pentru copii până la vârsta de 26 ani și astfel această vârstă se va aplica și celorlalți copii.

Faptul, invocat de recurent, că fiica sa a absolvit o facultate și că s-a înscris la o a doua și astfel el nu mai poate fi obligat la pensie, nu poate fi reținut, întrucât, prin expresia „continuarea studiilor”, nu se înțelege o singură facultate, uneori, mai ales în condițiile actuale ale economiei de piață, fiind nevoie de mai multe studii în mai multe domenii pentru ocuparea unei funcții sau profesii.

Ori, în atare situație, având în vedere că pârâta se află în continuarea studiilor și nu a împlinit vârsta de 26 ani, instanța consideră că reclamantul trebuie să-i acorde acesteia pensie până la împlinirea vârstei de 26 de ani.

Cu toate acestea, având în vedere că de la data de 01.01.2010, pârâta, în urma examenului de rezidențiat, practică profesia de medic rezident la Spitalul X, instanța constată că de la această dată nu se mai impune obligarea reclamantului la pensie de întreținere către pârâtă întrucât aceasta se poate întreține singură din muncă și astfel instanța va dispune sistarea pensiei datorată de reclamant începând cu această dată.

Este adevărat că pârâta a solicitat din proprie inițiativă sistarea pensiei începând cu această dată, iar unitatea angajatoare a reclamantului i-a comunicat acesteia că s-a sistat pensia, însă instanța va dispune sistarea pensiei, având în vedere că reclamantul a precizat că în realitate nu s-a sistat această pensie, având nevoie de o hotărâre judecatorească în acest sens.

26

Prin urmare, instanța, în baza art. 312 C.p.civ., a admis recursul și a modificat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a sistat pensia de întreținere pe care recurentul-reclamant o datorează intimatei pârâte (potrivit s.c. nr. 3533/02.03.2009 a Judecătoriei Craiova), începând cu data de 01.01.2010.71

SPEȚA NR.5

DOSAR NR. 597/230/2009 pensie întreținere

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași la data de 22.05.2009 sub nr. 597/230/2009, reclamanta O. A. E. a chemat în judecată pe pârâtul O. I. pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța să îl oblige pe pârât la plata pensiei de întreținere în favoarea sa și la stabilirea domiciliului acesteia la locuința tatălui său.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că este fiica pârâtului și că prin sentința civilă nr. 206/14.03.2007 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr. 115/230/2007 s-a desfăcut căsătoria părinților săi. De asemenea, arată că în prezent se află în continuarea studiilor, fiind studentă în anul I la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Spiru Haret și că prezența sa în domiciliul pârâtului îi este necesară pentru continuarea studiilor. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 86, 93, 94 C.Fam. În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: certificat de naștere reclamantă, carte de identitate reclamantă, adeverință nr. 693/15.05.2009 emisă de Universitatea „Spiru Haret”.

La data de 16.06.2009, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea capătului de cerere având ca obiect stabilire domiciliu ca inadmisibilă, iar în ceea ce privește obligația de întreținere a solicitat respingerea acestui capăt de cerere arătând că pârâta nu este fiica sa naturală, deși nu a introdus o acțiune în tăgada paternității. Mai mult, acesta afirmă că reclamanta nu este în nevoie pentru a fi îndreptățită să primească pensie, cu atât mai mult cu cât aceasta s-a decis să urmeze cursurile pentru învătamânt la distanță ale unei facultăți particulare. Din oficiu, instanța a solicitat SC Complexul E. T. SA să comunice ce venituri a realizat pârâtul în ultimele 6 luni, aceasta răspunzând cu adresa nr. 1271/18.06.2009. Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, indicate mai sus și proba cu interogatoriul luat reclamantei. Prin sentința civilă nr. 206 din 14.03.2007 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr.115/230/2007, definitivă prin neapelare, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre O. I.și O. I.

Reclamanta O.A.E. este fiica lui O. I.și O. I. conform certificatului de naștere. Aceasta este studentă la Universitatea Spriu Haret, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, specializarea sociologie, în anul II de studii, astfel cum rezultă din adeverințele nr.693 din 15.05.2009 și 26 din 15.10.2009. Potrivit dispoz. art. 86 alin. 1 și 2 C.Fam.: ”Obligația de întreținere există între soț și soție, părinți și copii, cel care înfiază și înfiat, bunici și nepoți, străbunici și strănepoți, frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege. Drept la întreținere îl are numai acela care se află în nevoie, neavând putința unui câștig din muncă, din cauza incapacității de a munci”. Descendentul minor are drept la întreținere oricare ar fi pricina nevoii în care se află, conform art.86 alin.3 Codul familiei. Descendentului major nu i se poate însă refuza dreptul la întreținere, obligația existând între părinți și copii conform art.86 alin.1 C. fam., doar că, spre deosebire de perioada minorității, când beneficia de prezumția stării de nevoie, el este nevoit să urmeze regulile de drept comun

71 http://www.jurisprudenta.com/speta/părintele-este-obligat-la-pensie-de-întreţinere-pentru-copilul-devenit-major-dacă-se-află-în-continuarea-qv1sq/ , accesat la data de 11.03.2011, ora 17:25

27

în materie, adică să dovedească starea de nevoie în care se găsește, stare de nevoie determinată de incapacitatea de a munci (art.86 alin.2 C.fam.). Prin incapacitate de muncă nu trebuie să se înțeleagă numai o incapacitate absolută, datorată unor cauze de ordin fiziologic, medical, ci și incapacitatea care derivă din satisfacerea unor cerințe de ordin social, cum este aceea a descendentului major aflat în continuarea studiilor. Sub aspectul dreptului la întreținere, nu are nicio relevanță dacă sunt urmate cursurile unei instituții de învățământ particulare sau de stat, izvorul obligației de întreținere fiind același, anume îndatorirea părinților de a asigura educarea și instruirea copilului lor.

Față de aceste dispoziții legale, instanța constată că reclamanta, descendent major al pârâtului, în vârsta de 21 de ani, care se află în continuarea studiilor, are un drept la întreținere de la pârât. Cât privește cuantumul obligației de întreținere sunt aplicabile prin asemănare dispozițiile art.94 alin.3 C.fam. referitoare la cotele din venitul din muncă al debitorului care pot fi alocate întreținerii copilului minor, respectiv ¼ din câștigul din muncă pentru un copil, 1/3 pentru doi copii și ½ pentru trei sau mai mulți copii. Întrucât din adeverința nr.1271 din 18.06.2009 emisă de SC C. E. T. SA rezultă că pârâtul realizează un venit mediu lunar cu caracter de continuitate de 1.829 lei, tinând cont și de împrejurarea că acesta are un singur descendent, respectiv reclamanta din dosarul de față, instanța va stabili o pensie de întreținere în sarcina acestuia în cuantum de ¼ din venitul său, respectiv 457,25 lei lunar, începând de la data introducerii cererii 22.05.2009 și până la terminarea studiilor sau până la intervenirea unei cauze de stingere sau modificare a obligației, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani conform art.51 alin.2 din Legea 272/2004, care se aplică prin asemănare.

Întreținerea având ca obiect asigurarea a ceea ce este necesar traiului celui îndreptățit să o primească (alimente, locuință, îmbrăcăminte, medicamente etc), va fi prestată după cum rezultă din dispozițiile art.93 alin.1 C.fam., fie în natură, fie în echivalent banesc; de asemenea se poate stabili un sistem mixt de executare a obligației, adică parte în natură, parte în bani. Reclamanta, deși a solicitat obligarea pârâtului la asigurarea locuinței ca formă a întreținerii, nu a făcut nicio dovadă că ar fi în stare de nevoie cu privire la locuință, deși potrivit art.1169 C.civ. sacina probei îi revenea în exclusivitate. În consecință, instanța va stabili ca obligația de întreținere a reclamantei să se execute exclusiv prin plata unei pensii în bani și astfel va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la asigurarea locuinței reclamantei la domiciliul său.

Față de aceste considerente, instanța urmează să admită în parte cererea formulată de reclamanta O. A. în contradictoriu cu pârâtul O. I.și să dispună obligarea acestuia să plătească reclamantei O. A. E., pensie de întreținere în cuantum de 457,25 lei lunar începând cu data introducerii cererii - 22.05.2009 și până la terminarea studiilor sau până la intervenirea unei cauze de stingere sau modificare a obligației, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.

Având în vedere soluția pe care urmează să o pronunțe, ținând cont de dispozițiile art.274 C.pr.civ., instanța urmează să oblige pârâtul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr.137 din 26.06.2009. Admite în parte cererea formulată de reclamanta O. A. E. , în contradictoriu cu pârâtul O. I. Obligă pârâtul O.I. să plătească reclamantei O. A. E. pensie de întreținere în cuantum de 457,25 lei lunar începând cu data introducerii cererii - 22.05.2009 și până la terminarea studiilor sau până la intervenirea unei cauze de stingere sau modificare a obligației, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la asigurarea locuinței reclamantei la domiciliul său. Obligă pârâtul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.72

72 http://www.jurisprudenta.com/speta/pensie-întreţinere-qsz72/ accesat la data de 30.03.2011, ora 20:32

28

CONCLUZII

Obligaţia legală de întreţinere este o îndatorire impusă de lege unei persoane de a acorda altei persoane mijloacele necesare traiului, inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale, precum şi, în cazul obligaţiei de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori, mijloacele pentru educare, învăţătură şi pregătirea profesională.

Este important să reținem că această obligaţie are un caracter mai complex decât simpla obligaţie alimentară, deoarece, deşi este destinată în special satisfacerii nevoilor alimentare ale creditorului obligaţiei, ea nu se limitează numai la acestea, având menirea de a satisface nevoile de locuinţă, tratament medical, precum şi a altor necesităţi social-culturale.

Una dintre ideile esențiale ale acestei lucrări este aceea că fundamentul obligaţiei legale de întreţinere îl constituie sentimentele de prietenie care caracterizează relaţiile de familie şi regulile de convieţuire socială, care cer ca persoanele între care există relaţii de familie sau relaţii asemănătoare acestora să nu rămână indiferente în situaţia în care unele dintre ele s-ar afla în nevoie din cauza incapacităţii de a munci. Astfel, referitor la obligația de întreținere dintre părinți și copii trebuie evidențiat că părinții au obligația de a le asigura copiilor toate condițiile necesare traiului, iar la rândul lor, copiii trebuie să își întrețină părinții aflați în situația în care le este imposibil să muncească pentru a-și asigura cele necesare existenței.

În literatura de specialitate mai veche se considera că instanţa trebuie să stabilească prin hotărâre judecătorească o sumă concretă, nefiind suficientă fixarea pensiei de întreţinere printr-o cotă procentuală din venitul debitorului. Însă în actualele condiţii economice, dată fiind continuarea procesului de majorare şi indexare a salariilor, uneori pensia de întreţinere stabilită de instanţă a fost exprimată printr-o cotă procentuală din venitul lunar net al debitorului, corelată atât cu limitele maximale prevăzute de art.94 alin. 3 C. fam., cât şi cu evoluţia veniturilor celui ţinut să presteze întreţinerea. În condiţiile actuale de creştere a ratei inflaţiei, stabilirea pensiei de întreţinere în cote procentuale avantajează ambele părţi şi ar degrava instanţele de un mare număr de cauze.

Ceea ce este interesant în privinţa obligaţiei de întreţinere este că, prin derogare de la principiul general, hotărârile judecătoreşti care se dau în această materie nu se bucură de autoritatea de lucru judecat. Aceasta deoarece elementele în funcţie de care se stabileşte întreţinerea - nevoia creditorului şi mijloacele materiale ale debitorului - sunt variabile, astfel că, odată cu schimbarea lor, se impune şi modificarea întreţinerii.

În concluzie, dacă întreţinerea s-ar presta benevol în cadrul armonios al convieţuirii fireşti, atunci nu s-ar mai pune problema stabilirii şi executării obligaţiei de întreţinere. Însă aceast lucru nu se întâmplă întotdeauna, ceea ce accentuează necesitatea existenței reglementărilor legale și importanța aplicării acestora în vederea sprijinirii celor aflați în nevoie datorită incapacității lor de a munci.

29

BIBLIOGRAFIE

Albu, Ioan - Căsătoria în dreptul român , Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1988 Bacaci, Alexandru, Dumitrache, Viorica-Claudia, Hageanu, Cristina Codruța - Dreptul

familiei, Ed. C.H. Beck, București, 2009 Corhan, Adriana - Dreptul familie: teorie și practică, Ed. Lumina Lex, București, 2008 Costin, Mircea, Mureşan, Mircea, Ursa, Victor - Dicționar de drept civil, Ed. Știinţifică

şi Enciclopedică Bucureşti, 1980 Iacovescu, Ana - Modul de stabilire a obligației legale de întreținere a debitorilor care

își execută pedeapsa prin muncă, în ”Revista română de drept” nr.4/1982 Filipescu, Ion P., Filipescu, Andrei I. - Tratat de dreptul familiei, Ed. Universul Juridic,

București, 2006 Filipescu, Ion P., Dogaru, Ion - Pensia de întreținere în ... 100 de răspunsuri, Ed.

Științifică, București, 1988 Filipescu, Ion P., Mircea Diaconu - Soluții privind unele probleme actuale din practica

instanțelor judecătorești în materia dreptului familiei, în Revista Română de Drept nr.8/1982 Florian, Emese - Dreptul familiei, Ediția a– 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2010 Lesviodax, Alexandru - Obligația legală de întreținere, Ed. Științifică, București, 1971 Lupașcu, Dan - Dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, București, 2008 Molcuț, Emil, Oancea, Dan - Drept roman, Casa de editură şi presă „ ŞANSA” SRL,

Bucureşti, 1997 Petrescu, Raul - Cu privire la particularitățile obligațiilor ”in solidum”, în Revista

Română de Drept nr. 12/1968 Popescu, Tudor R. - Tratat de dreptul familiei, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, vol. 2 Avram, Marieta, Codul familiei și legile conexe, cu ultimele modificări aduse Legii

119/1996 prin Legea 23/2010 publicată în M.Of. nr.831 din 13.12.2010, Ed. C.H. Beck, București, 2011

Curtea Supremă de Justiție, secț. civ., dec. nr. 1526/1992, în Probleme de drept din deciziile Curții Supreme de Justiție 1990-1992, Ed. Orizonturi, Bucureti, 1993

Fostul Trib. al Capitalei, col. II, civ., dec. nr. 1860 din 4 august 1955, în L.P., nr.7, 1955, cu nota aprobativă St. Ralescu

Fostul Trib. Oraș Arad, sent. civ. nr.3933 din 25 octombrie 1960, cu nota aprobativă,Gh. Țăruș, în L.P., nr.5, 1961

Fostul Trib. Reg. Arad, dec. civ. nr.787 din 12 mai 1995, cit. aprobativ de E. Moșoiu, nota, în L.P., nr.5

Trib. Jud Arad, decizia civilă nr. 1071/1968, cu notă de A. Pișcoreanu, în în Revista Română de Drept nr. 5/1970

Tribunalul Jud. Brașov, dec. civ. Nr. 1101/1982, R.R.D nr. 7/1983 Trib. Jud. Hunedoara, dec. civ. Nr.89/1980, R.R.D. nr. 8/1980, p.58. C.A., București,

secția a –IV-a civilă, dec. nr. 2073/2000, în Dreptul familiei. Practică judiciară. Hotărâri CEDO, de E. Roșu, cir. supra, p.264, nr.14 a Trib. Suprem, secț. civ., dec. nr.1811/1989, cit. Supra

Tribunalul Jud. Maramureș, dec. civ.nr. 936/1992, Dreptul nr.10-11/1993 Tribunalul Suprem- decizia de îndrumare nr. 17/1962, în Culegere de decizii pe anul

1962 Tribunalul Suprem, secț. civ., dec. nr. 877/1989, în ”Dreptul” nr. 3/1990 Tribunalul Suprem, secț. civ., dec. nr. 696/1985, în ”Revista română de drept” nr.

1/1986 Tribunalul Suprem, secț. civ., dec. nr. 211/1978, în Culegere de decizii, 1978

30

Tribunalul Suprem, secț. civ., dec. nr.1811/1989, Dreptul nr. 8/1990 Tribunalul Suprem, secț. civ., dec. nr. 945/1983, C.D. 1983 Plenul Tribunalului Suprem- decizia de îndrumare nr.2/1973, în Revista Română de

Drept nr. 6/1973 Plenul Tribunalului Suprem, decizia de îndrumare nr.1/1973, în Culegere de decizii pe

anul 1973 Plenul Tribunalului Suprem, decizia de îndrumare nr. 2/1971, în Culegere de decizii,

1971 Plenul Tribunalului Suprem, Decizia de îndrumare nr.2/1971, C.D. 1971 http://www.jurisprudenta.org/Search.aspx , accesat la data de 30.03.2011, ora 18:28 http://www.jurisprudenta.org/Search.aspx , accesat la data de 30.03.2011, ora 19:32 http://portal.just.ro/JurisprudentaVizualizare.aspx?id_speta=18468&idInstitutie=42 ,

acesat la data de 11.03.2011, ora 17:12 http://www.jurisprudenta.com/speta/părintele-este-obligat-la-pensie-de-întreţinere-

pentru-copilul-devenit-major-dacă-se-află-în-continuarea-qv1sq/, accesat la data de 11.03.2011, ora 17:25

http://www.jurisprudenta.com/speta/pensie-întreţinere-qsz72/ accesat la data de 30.03.2011, ora 20:32

31