METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE. PORTOFOLIULProfesor Iuliana Berilă

1. Actualitatea metodelor de moderne de evaluare

Într-o lume dinamică, schimbarea, progresul se manifestă în plan ştiinţific, metodologic, instrumental, la nivelul tehnicilor şi tehnologiilor, dar şi la nivelul mentalităţilor, atitudinilor şi comportamentelor. Ca urmare, procesul învăţării moderne nu poate face abstracţie de aceste schimbări. Devine necesară promovarea învăţării în grup, a metodelor şi strategiilor care să asigure continuumul învăţării.

Astfel, pedagogia încearcă să-şi diversifice metodele, să le adapteze populaţiei şcolarizate. Efortul de modernizare a metodelor este evident prin distanţarea de metodele bazate pe memorizare şi repetiţie, în favoarea celor centrate pe participarea activă. Metode ca jocurile de spargere a gheţii, dramatizarea, problematizarea, brainstorming-ul, procedeul Phillips-66, simularea, în cadrul cărora profesorul devine facilitator, mediator al învăţării, etc. intră din ce în ce mai mult în practica educaţională în diferite grade de aprofundare sau în combinaţie cu unele dintre metodele tradiţionale.

Utilizarea şi aplicarea metodelor educaţionale alternative presupune automat şi utilizarea unor metode alternative de evaluare. Astfel în practica şcolară s-au îmbunătăţit metodele şi tehnicile de evaluare în scopul realizării unor corelaţii eficiente între predare-învăţare-evaluare şi pentru a atinge dezideratele propuse pentru formarea personalităţii autonome, libere şi creatoare. Acţiunea de evaluare instrumentează o serie de “metode variate după obiectul de studiu:

-metode cantitative, bazate pe tratarea statistică a nivelului de cunoştinţe şi competenţe;

-metode calitative care furnizează interpretări mai ales atunci când se introduce un demers de tip expertiză;

,,Spre deosebire de metodele tradiţionale – precizează profesorul Ion T. Radu – care realizează evaluarea rezultatelor şcolare obţinute pe un timp limitat şi de regulă cu o arie mai mare sau mai mică de conţinut, dar oricum definită – metodele alternative de evaluare prezintă cel puţin două caracteristici:

− pe de o parte realizează evaluarea rezultatelor în strânsă legatură cuinstruirea/învăţarea, de multe ori concomitent cu aceasta;

− pe de altă parte ele privesc rezultatele şcolare obţinute pe o perioadă mai îndelungată, care vizează formarea unor capacităţi, dobândirea de competenţe şi mai ales schimbări în planul intereselor, atitudinilor, corelate cu activitatea de învăţare.” (op. cit., pp. 223–224) .Acestea sunt: -portofoliul;

-hărţile conceptuale; -proiectul; - jurnalul reflexiv;

-tehnica 3-2-1; - metoda R.A.I.;- studiul de caz;- observarea sistematică a activităţii şi a com-portamentului elevului;- fişa pentru activitatea personală a elevului;- investigaţia;- interviul;- înregistrări audio şi/sau video.

1

2. Portofoliul. Caracterizare generală

Portofoliul reprezintă ,,cartea de vizită” a elevului, prin care profesorul poate să-i urmărească progresul – în plan cognitiv, atitudinal şi comportamental – la o anumită disciplină, de-a lungul unui interval de mai lung de timp (un semestru sau un an şcolar). Reprezintă un pact între elev şi profesorul care trebuie să-l ajute pe elev să se autoevalueze. Profesorul discută cu elevul despre ce trebuie să ştie şi ce trebuie să facă acesta de-a lungul procesului de învăţare. La începutul demersului educativ se realizează un diagnostic asupra necesităţilor elevului de învăţare pentru a stabili obiectivele şi criteriile de evaluare. Diagnosticul este făcut de profesor şi este discutat cu elevul implicat în evaluare.

Ce conţine un portofoliu? Portofoliul cuprinde:

lista conţinutului acestuia, (sumarul, care include titlul fiecărei lucrări/fişe, etc. şi numărul paginii la care se găseşte); argumentaţia care explică ce lucrări sunt incluse în portofoliu, de ce este importantă fiecare şi cum se articulează între ele într-o viziune de ansamblu a elevului/grupului cu privire la subiectul respectiv; lucrările pe care le face elevul individual sau în grup; rezumate; eseuri; articole, referate, comunicări; fişe individuale de studiu; proiecte şi experimente; temele de zi de zi; probleme rezolvate; rapoarte scrise – de realizare a proiectelor; teste şi lucrări semestriale; chestionare de atitudini; înregistrări, fotografii care reflectă activitatea desfăşurată de elev individual sau împreună cu colegii săi; observaţii pe baza unor ghiduri de observaţii; reflecţiile proprii ale elevului asupra a ceea ce lucrează; autoevaluări scrise de elev sau de membrii grupului; interviuri de evaluare; alte materiale, hărţi cognitive, contribuţii la activitate care reflectă participarea elevului/ grupului la derularea şi soluţionarea temei date; viitoare obiective pornind de la realizările curente ale elevului/grupului, pe baza intereselor şi a progreselor înregistrate; comentarii suplimentare şi evaluări ale profesorului, ale altor grupuri de învăţare şi/sau ale altor părţi interesate, de exemplu părinţii;

Portofoliul se compune în mod normal din materiale obligatorii şi opţionale, selectate de elev şi/sau de profesor şi care fac referire la diverse obiective şi strategii cognitive. Aşa cum afirmă profesorul Ioan Cerghit, portofoliul cuprinde ,,o selecţie dintre cele mai bune lucrări sau realizări personale ale elevului, cele care îl reprezintă şi care pun în evidenţă progresele sale; care permit aprecierea aptitudinulor, talentelor, pasiunilor, contribuţiilor personale. Alcătuirea portofoliului este o ocazie unică pentru elev de a se autoevalua, de a-şi descoperi valoarea competenţelor şi eventualele greşeli. În alţi termeni, portofoliul este un instrument care îmbină învăţarea cu evaluarea continuă, progresivă şi multilaterală a procesului de activitate şi a produsului final. Acesta sporeşte motivaţia învăţării.” (Ioan Cerghit).

3. Tipuri de portofolii: Portofoliu de prezentare sau introductiv (cuprinde o selecţie a celor mai importante

lucrări); Portofoliu de progres sau de lucru (conţine toate elementele desfăşurate pe parcursul

activităţii); 2

Portofoliul de evaluare (cuprinde: obiective, strategii, instrumente de evaluare, tabele de rezultate, etc.) .

Evaluarea portofoliului începe de obicei prin explicarea de către profesor, la începutul perioadei, a obiectivelor învăţării în perioada pentru care se va primi nota. Profesorul şi elevii cad de acord asupra produselor pe care trebuie să le conţină portofoliul şi care să dovedească îndeplinirea obiectivelor învăţării (mulţi profesori le reamintesc aproape zilnic elevilor să pună în portofoliu eşantioane care să le amintească mai târziu de munca depusă).

Atunci când elevul îşi prezintă portofoliul, profesorul realizează de obicei un interviu cu acesta, trecând în revistă lucrările anexate, analizând atitudinea lui fată de munca depusă, lăudându-l pentru lucrurile bune, şi ajutându-l să se concentreze asupra aspectelor care trebuie îmbunătăţite.

Evaluarea acestor produse se face multicriterial. De exemplu, criteriul conformităţii la teoria predată poate fi completat cu cel al inovativităţii şi originalităţii. Fiecare produs cuprins în portofoliu poate fi evaluat din punct de vedere cantitativ (numărul de pagini, de exemplu), dar mai ales calitativ: creativitatea produsului individual sau colectiv, elementele noi, punctele forte, etc. De asemenea evaluarea portofoliului va fi supusă evaluării efectelor pe care acest gen de evaluare l-a avut asupra dezvoltării personalităţii, a capacităţii de autoevaluare şi a competenţelor de intercomunicare.

Portofoliul reprezintă un element flexibil de evaluare, care, pe parcurs, poate să includă şi alte elemente către care se îndreaptă interesul elevului şi pe care doreşte să le aprofundeze. Această metodă alternativă de evaluare oferă fiecărui elev posibilitatea de a lucra în ritm propriu, stimulând implicarea activă în sarcinile de lucru şi dezvoltând capacitatea de autoevaluare.

“Raportul de evaluare” – cum îl numeşte prof. I. T. Radu – are în vedere toate produsele elevilor şi, în acelaşi timp, progresul înregistrat de la o etapă la alta. El se substituie tot mai mult modului tradiţional de realizare a bilanţului rezultatelor elevului(lor) prin media aritmetică “săracă în semnificaţii privind evoluţia şcolară a acestuia”. Cuprinzând obiectivele activităţii desfăşurate de elev, o selecţie a conţinuturilor, resursele folosite, gândurile elevilor asupra a ceea ce a lucrat, propriile concluzii de autoevaluare, materialele pot fi citite atât de profesor cât şi de părinţi sau colegi, fiind o sursă foarte bună de cunoaştere a elevului care a lucrat la alcătuirea portofoliului. Este o mapă deschisă în care tot timpul se mai poate adăuga ceva, iar nota nu trebuie să fie o presiune.

4. Portofoliul în cazul metodei de învăţare cooperativă Ce este un grup de bază? Un grup de bază este o formă de asociere eterogenă, de lungă durată, cu membri

stabili, în cadrul metodei de învăţare menţionate. Poate funcţiona pentru o materie, un an, câţiva ani. Scopul acestuia este să asigure sprijinul, ajutorul, asistenţa, încurajarea, necesare fiecărui membru pentru a putea progresa şi a se dezvolta cognitiv şi social armonios.

Ce este portofoliul de grup? Portofoliul de grup este o colecţie organizată de lucrări/mostre din activitatea grupului,

acumulate în timp, precum şi mostre din lucrările individuale ale membrilor grupului. Din ce este alcătuit portofoliul de grup? Elementele ce se pot regăsi într-un portofoliu de grup sunt următoarele:

Coperta, care reflectă în mod creativ personalitatea grupului; Cuprinsul; Prezentarea grupului şi a membrilor săi; Introducerea şi argumentaţia privind mostrele alese; Mostre care au necesitat cooperarea între membrii grupului pentru a fi realizate; Observaţii ale membrilor grupului privind modul lor de interacţiune în timpul activităţii în comun; Autoevaluări ale membrilor grupului şi evaluarea grupului de către aceştia. Scopul nu este neaparat cel al evaluării ci mai ales cel de stimulare a învăţării, prin directa implicare a participanţilor la activitate. Subiecţii reflectă continuu asupra a ceea ce învaţă, existând o permanentă corelaţie cu obiectivele. Îndrumătorul trebuie să fie deschis şi să sprijine căutările copiilor

3

5. Avantajele folosirii portofoliului: portofoliul este un instrument flexibil, uşor adaptabil la specificul disciplinei, clasei şi condiţiilor concrete ale activităţii; permite aprecierea şi includerea în actul evaluării a unor produse ale activităţii elevului care, în mod obişnuit, nu sunt avute în vedere; acest fapt încurajează exprimarea personală a elevului, angajarea lui în activităţi de învăţare mai complexe şi mai creative, diversificarea cunoştinţelor, deprinderilor şi abilităţilor exersate; evaluarea portofoliului este eliberată în mare parte de tensiunile şi tonusul afectiv negativ care însoţesc formele tradiţionale de evaluare; evaluarea devine astfel motivantă şi nu stresantă pentru elev; dezvoltă capacitatea elevului de autoevaluare, aceştia devenind auto-reflexivi asupra propriei munci şi asupra progreselor înregistrate; implică mai activ elevul în propria evaluare şi în realizarea unor materiale care să-l reprezinte cel mai bine.

Autoevaluarea este un proces de învăţare, elevii asumându-şi responsabilitatea asupra activităţii desfăşurate, regândindu-şi propriul proces de învăţare, de gândire şi de evaluare. Metaevaluarea reprezintă propria reflecţie asupra instrumentelor şi procedurilor de autoevaluare.

Dezavantajul portofoliului este acela că nu poate fi repede şi uşor de evaluat. Este greu de apreciat conform unui barem strict deoarece reflectă creativitatea şi originalitatea elevului. Ca metoda alternativă de evaluare, portofoliul solicită mai mult o apreciere calitativă decât cantitativă şi este mai uşor de aplicat pe grupuri mai mici. Profesorul îl poate folosi pentru a evalua performanţele elevilor, iar elevii îl pot folosi pentru autoevaluare şi ca modalitate de reflecţie asupra învăţării. 6. Concluzii

Portofoliul nu este numai o metodă alternativă de evaluare a elevului. Prin materiale pe care le conţine, el poate fi ilustrativ pentru crearea imaginii unei instituţii cum ar fi Şcoala Nr. … sau Liceul Nr. …, folosit fiind ca “o modalitate de a reprezenta un grup, o şcoală chiar; este un exemplu reprezentativ al activităţii şi al performanţelor cursanţilor unei şcoli”. Instituţia şcolară respectivă încearcă astfel să-şi creeze o imagine în rândul viitorilor cursanţi ori în rândul părinţilor, arătându-le mostre ale activităţilor şi acţiunilor desfăşurate de elevi în şcoala respectivă.

Poate fi considerat în acelaşi timp un instrument complementar folosit de profesor în aplicarea strategiilor de instruire centrate pe lucrul în echipă, pe elaborarea de proiecte ample de cercetare şi învăţare. De asemenea, portofoliul este compatibil cu instruirea individualizată ca strategie centrată pe stilurile diferite de învăţare. Prin complexitatea şi bogăţia informaţiei pe care o furnizează, sintetizând activitatea elevului de-a lungul timpului (un semestru, an şcolar sau ciclu de învăţământ), portofoliul poate constitui parte integrantă a unei evaluări sumative sau a unei examinări.

Bibliografie :

Bocoş Muşata, Instruire interactivă. Repere pentru reflecţie şi acţiune, Cluj, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2002

Cerghit Ioan, Metode de învăţământ, Ediţia a III-a, Iaşi, Ed. Polirom, 1997 Cerghit Ioan, Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri, strategii,

Bucureşti, Ed. Aramis, 2001

4