Materiale examen licenta geografie

7/28/2019 Materiale examen licenta geografie

1/138

Zona, zonare, regiune, regionare, peisaj si tipuri de peisaje

Zona-zonare

Reprezinta un cuplu de termeni mult utilizati nu numai de catre geografi, dar si in alte domenii, sferei de intelegere

acordandu-i-se un continut deosebit. In geografie exista diferite moduri de abordare a sensului notiunii. Prima, care

apare in geografia fizica, este cea mai veche si se refera la un spatiu cu caracteristici geografice propii care au odesfasurare in sens latitudinal. La baza individualizarii lor sta repartitia inegala a radiatiei solare, forma sferica a

Pamantului, factor determinant in impunerea legii zonalitatii. Cum zonele sunt sisteme alcatuite dintr-o multitidune de

componente si elemente, intre care exista un complex de relatii, rezulta ca si acestea se vor suprapune in acest spatiu si

vor avea o desfasurare similara, fiecare constituind un sistem mai simplu. Astef se pot determina zone de temperatura,

zone pluviale, zone morfoclimatice, zone de vegetatie, zone biogeografice, zone pedogeografice si chiar zone cu un

anumit specific uman (comportament, mod de viata). Deci zonele trebui privite ca sisteme care au un continut

complex dat de un anumit potential energetic radiativ.

Termenul a fost utilizat impropiu pentru arealele protejate cu temenul de zona protejata si mai gresit zona naturala.

In Geografia umana si economica i s-a dat alte sensuri intre care doua s-au impus. Primul se refera la spatii cu o

anumita functie economico-sociala ce pot fi separate in cadrul asezarilor mari (orase), precum: zona industriala pentru

arealele in care exsita o concentrare de unitati economice intre care exista un ansamblu de relatii, zona rezidentiala

pentru cartiere in care sunt locuinte si dotari pentru serviii, zona comerciala in care sunt masate unitati de acest profil,

zona portuara cu instalatii si activitatii pentru schimburi facilitate de transportul naval. Cel de-al doilea sens are

referinta la un spatiu larg (un teritoriu cu multe asezari) care se caracterizeaza prin imbinarea mai multor functii

economice si sociale. Lor le pot fi asimilate termeni precum zona economica cu referinta la teritorii in care evolutia

factorilor economici si sociali a condus catre realizarea unui complex de relatii functionale specifice, zona turistica

pentru teritorii in care exista un potential turistic ce asigura venituri insemnate pentru balanta economica.

Legat de termenul de zona este si cel de zonare, cu sens de actiune de delimitare a acestor spatii functionale.

Stabilirea unor limite corecte nu se poate realiza decat daca zona va fi privita ca o uintate de sistem in care intra

elemente si relatii dintre acestea. Numai cunoasterea si intelegerea logica a lor va permite, in baza unor criterii realiste,

trasarea de limite intre subunitati ale sistemului.

Limitele dintre zone cu caacter dinamic, modificarea pozitiei lor fiind in functie de evolutia raporturilor dintre

factorii ce le-au generat. In cazul zonelor de caldura, modificariile importante sunt determinate de schimbarea unor

conditii de natura cosmica (oscilatia inclinarii axei terestre si scaderea bombarii terestre) sau terestra-regionala (deriva

continentelor, dendundarea sistemelor montane, dezvoltarea sau regresul calotelor glaciare) si se realizeaza in intervale

de timp extrem de lungi (zeci-sute de milioane de ani)

Regiune-Regionare: Reprezinta un alt culpu de termeni care sunt folositi destul de mult in geografie, dar si in alte

domenii (istorie, economie).

Regiunea implica un spatiu cu un grad ridicat de omogenizare in desfasurarea componentelor si elementelor

principale ce ii confera un anumit sistem de relatii care se reflecta intr-o structura, functionalitate si tip de peisaj. Ca

urmare, ea constituie un sistem complex care face posibila dividerea in subsisteme (subunitati geografice) de ordine

diferite, baza fiind o unitate mica indivizibila (geotopul).

Intre notiunile de zona si regiune geografica apar unele apropieri dar si deosebiri ca sens.

1


2/138

Comune pentru cele doua notiuni sunt: raportarea la unitati spatiale; alcatuirea din componente si elemente cuprinse

in sistem; un anumit specific functional impus de relatii care primeaza la nivelul spatiului la care se raporteaza.

Deosebiri mai importante sunt:

-zonele constituie in sisteme cu un grad mare de generalizare (zone climatice, zone pedogeografice, zone

biogeografice), in care dividerea implica cel mult un grad (subzona), pe cand regiunea reprezinta o unitate teritoriala

mai mica, dar care se imparte intr-un numar mare de subunitati de ordine diferite.

-zonele apar ca ansambluri de regiuni ce se exprima pe uscat printr-o multitudine de peisaje, ca reflex al asocieriiunor sisteme functionale diferite, dar care au o latura comuna bilantul energetic solar specific ce determina un

anumit fond climatic general. O unitate regionala, indiferent de rang, isi are specificul sau peisagistic ca reflex al

complexului de relatii functionale dintre elemente.

Regionarea este o operatiune care la prima vedere s-ar reduce la separarea de unitati mari in subunitati mici. Ea nu

se poate infaptui daca unitatea geografica, indiferent de rang, nu este considerata un sistem cu o anumita alcatuire,

structura, dinamica ce-i confera, in orice moment, o oarecare fizionomie. Ca urmare, ea are o dezvoltare teritoriala de

unde necesitatea delimitarii.

Regionarea implica mai intai studierea unitatii (componente, elemente, raporturile dintre ele) si a relatiilor cu

unitatile vecine si apoi stabilirea limitelor dintre ele si pozitionarea ierarhica a fiecareia in macrosistem . Aceste

cerinte nu se pot realiza decat prin analize de detaliu pe spatii largi care implica observatii, date din masuratori, cartari,

calcularea unor indicatori specifici, intocmirea de harti la nivel de elemente.

Fiecare regiune se caracterizeaza prin:

-omogenitate

-personalitatea care ii asigura unicitatea fiecarei regiuni, in raport de cele aflate in aceeasi familie, pe aceiasi treapta

ierarhica

-functionalitatea unei regiuni care deriva din ansamblul relatiilor dintre componentele sale.

-ierarhizarea este o caracteristica esentiala in regionare intrucat separarea de unitati nu se rezuma doar la desfacerea

intregului in mai multe componente, ci si la stabilirea locului pe cafe fiecare dintre acestea, in baza gradului de

complexitate (organizare, structurare, functionare, evolutie), il ocupa in cadrul sistemului.

In ierarhizarea geografica care implica tot ansamblul acestora se va face apel la valorile de esenta ale fiecarui

component care definesc fiecare unitate. De aici rezulta ca absolut necesara intr-o faza preliminara regionarii,

ierarhizarii, analiza pe componente a intregului sistem si apoi prin sinteza- ce presupunesi comparatia- sa se poata face

delimitari corespunzatoare.

Peisaj Tipuri de peisaje: Peisajul reprezinta o portiune de la suprafata scoartei terestre mai mica sau mai mare, a

carei fizionomie si alcatuire reflecta calitativ si cantitativ un rezultat dintr-o anumita etapa evolutiva, al raportului

dintre elementele componentelor naturale si antropice ale unei unitati de mediu.

Spre deosebire de orice unitate de mediu care are o dezvlotare tridimensionala mare, implicand spatiul de

interferenta a componentelor naturale si antropice, peisajul, ca reflectare a acestui proces la nivelul scoartei, iese in

evidenta prein extensiunea in suprafata, dezvoltarea pe verticala fiind limitata. Marimea suprafetei este extrem de

variabila, de la cateva zeci sau cateva sute de metri patrati (peisaj de mlastina, peisajul vulcanilor noroiosi), pana la

nivel cosmic (peisajul planetei albastre).

Caracteristicile peisajului:

2


3/138

-unicitatea: rezulta din faptul ca peisajul este o exprimare a combinarii unui numar mai mare sau mai mic de elemente

cu rol diferit in sistem pe un anmit spatiu si intr-o anumita etapa evolutiva.

-omogenitatea: la nivelul de treapta ierarhica este asigurata de prezenta unor elemente principale repartizate uniform in

spatiul in care se dezvolta peisajul.

-dinamica peisajului: decurge din ansasi specificul materiei care se afla in continua miscare, transformare. Combinarea

elementelor ce compun sistemul este variabila in timp, de unde si rezultate diferite.

-fizionomia: este caracteristica principala, cea prin care se exprima un peisaj. Fiecare componenta a sistemului estealcatuita dintr-o multitudine de elemente intre care se stabilesc legaturi complexe, la baza carora se afla schimburi

energetice. Modificarea raportului dintre elemente, impunerea altora duce la schimbarea fizionomiei peisajului. Orice

component din sistem, prin elementele sale, poate domina intr-o anumita etapa de evolutie a sistemului si astfel poate

sa impuna fizionomia si tipul de peisaj.

Tipul de peisaj: reprezinta o exprimare sintetica a unui numar mare de peisaje din aceiasi familie. Ele au comuna

geneza si diferite caracteristici structurale si de fizionomie. Tipuri de peisaje:

-peisaje in care componetele sistemului pe care il reflecta se afla intr-un echilibru stabil (biostazie), interventia

atropica este putin semnificativa si chiar daca se manifesta, peisajul revine in timp la o stare apropiata de cea la care s-

a plecat

-peisaje in care starea de echilobru intre elementele componentelor sistemului este rupta lent sau brusc de catre

interventia antropica (rhexistazie), peisajul intial este modificat treptat in cea mai mare masura (se impun treptat alte

peisaje).

-peisaje puternic antropizate (industriale, agricole, asezari omenesti) specifice sistemelor in parastazie

Apa in atmosfera

Atmosfera conine ap n stare gazoas, lichid i solid. Transporturile de cldur datorate schimburilor de faz

ale apei joaca un rol important in bilantul caloric al suprafetei terestre si al aerului de deasupra.

Evaporarea: reprezint procesul fizic de trecere a apei din stare lichid n stare gazoas. Acest proces are loc la

suprafaa lichidului i se datoreaz faptului c n micarea lor haotic unele dintre moleculele apei ating viteze

suficient de mari pentru a nvinge rezistena peliculei de absorbie i a ptrunde n aer. Continndu-i micarea haotic

o parte din molecule se ntorc n lichid. Ct timp numrul moleculelor care prsesc lichidul este mai mare dect al

celor ce se ntorc, pocesul evaporrii continu. Cnd cele 2 fluxuri sunt egale, evaporarea nceteaz, aerul fiind saturat

cu vapori de ap. Intensitatea procesului de evaporare depinde de: condiiile atmosferice: viteza vntului, presiunea

atmosferic, radiaia solar global, intensitatea schimbului turbulent; condiiile fizice ale suprafeei evaporate:

temperatura lichidului, concentratia sa in saruri.

Evaporrii fizice care se desfoar la suprafaa apei sau uscatului, i se adaug evaporaia fiziologic sau transpiraia

plantelor. Procesul de pierdere a apei de pe o suprafa continental att prin evaporaie fizic, ct i prin transpiraie

se numete evapotranspiraie.Repartiia factorilor care influeneaz evapotranspiraia real face ca aceasta s fie

maxim n regiunile intertropicale i minim n cele polare. Cantitile de ap evaporate de Emisfera Sudic sunt mai

mari dect cele evaporate de Emisfera Nordic, din cauza proporiilor mai mari a suprafetelor oceanice. Ca urmare al

proceselor de condensare vaporii de ap se ntorc pe suprafaa terestr sub forma precipitaiilor ncheindu-se astfel

3


4/138

circuitul apei n natur. 80% din precipitaiile czute pe continente se evapor direct de pe suprafaa solului, a

covorului vegetal sau a apelor continentale si 20% se scurg in oceane prin rauri si ghetari.

Umezeala aerului: prezena n atmosfer a vaporilor de ap determin umezeala aerului de a crui valoare depinde

nebulozitatea si precipitatiile atmosferice si bilantul caloric. Marimile care definesc umezeala aerului sunt:

1.Tensiunea sau fora elastic a vaporilor de ap- se exprim n mm coloan de mercur. Tensiunea poate fi: tensiune

real este tensiunea parial a vaporilor de ap care se gsesc la un moment dat ntr-un volum de aer; tensiunea

maxim (de saturaie) este tensiunea parial a vaporilor de ap care produc saturaia unui volum de ap. Ca itensiunea real ea crete cnd temperatura se mrete i scade cnd temperatura devine mai mic. Evaporarea de pe

suprafaa unei soluii saline este mai mica decat cea corespunzatoare apei pure.

2. Umezeala absolut- reprezint cantitatea de vapori de ap i se exprim n g/cm. Umezeala absolut poate fi:

umezeala absolut real este cantitatea de vapori de ap coninut la un moment dat ntr-un volum de aer cu o

temperatur dat; umezeala absoluta maxima (de saturatie) este cantitatea de vapori de apa care satureaza un volum de

aer.

3. Umezeala specific - cantitatea de vapori de ap din unitatea de mas a aerului, se exprim n g/kg de aer. Umezeala

specific poate fi: umezeala specific real este cantitatea de vapori de ap coninut la un moment dat ntr-un kg de

aer; umezeala specific maxim (de saturaie) este cantitatea de vapori de ap care saturez unitatea de greutate a

aerului la o temperatura data.

4. Umezeala relativ- reprezint raportul dintre tensiunea real i tensiunea de saturaie a vaporilor de ap. Se exprim

n procente si este cel mai bun indicator al starii higrometrice (umiditatea) a aerului.

5. Temperatura punctului de rou- este temperatura la care vaporii de ap aflai ntr-un volum de aer provoac saturaia

acestuia. Se masoara in grade celsius.

6. Deficitul higrometric- este diferena dintre temperatura indicat de termometrul uscat i cea indicat de

termometrul umezit. Valoarea ei este cu atat mai mare cu cat umezeala relativa are valori mai mici, deci cu cat aerul

este mai uscat.

7. Deficitul de saturaie- reprezint diferena dintre tensiunea de saturaie sau umezeala absolut de saturaie i

tensiunea reala sau umezeala absoluta reala.

Distribuia latitudinal a tensiunii vaporilor evideniaz o cretere continu dinspre zona ecuatorial ctre cei 2 poli.

Distribuia latitudinal a umezelii relative evideniaz valori ridicate n zona ecuatorial. La tropice prezint valori

extrem de reduse n regiunile continentale aride. Din zonele temperate umezeala relatv crete continuu ctre poli.

Picturile ce alctuiesc norii sunt diferite, au curburi mari cnd au dimensiuni mici i invers. Astfel tensiunea de

saturaie din jurul picturii de ap scade pe msura creterii n dimensiuni a acestora. Aerul poate fi nesaturat pentru

picturile mici (care se evapora) si suprasaturat pentru picaturile mari (care cresc in dimensiune).

Condensarea: reprezint procesul fizic de trecere a apei din faza gazoas n faza lichid. Cnd trecerea apei se face

direct din forma lichid n forma solid procesul se numete sublimare. Pentru ca vaporii de ap dintr-un volum de aer

s condenseze sunt necesare 2 condiii: supresaturaia i prezena nucleelor de condensare. Un volum de aer este

nesaturat atunci cnd tensiunea real este mai mic dect tensiunea relativ. Aerul este saturat atunci cnd tensiunea

real este egal cu tensiunea relativ. Aerul este suprasaturat cnd tensiunea real este mai mare dect tensiunea

relativ. Un volum de aer ajunge la saturaie sau suprasaturaie pe 2 ci: fie prin scderea temperaturii aerului; fie prin

creterea cantitii de vapori. n natur atingerea saturaiei prin creterea cantitii de vapori se realizeaz mai greu

deoarece acetia se mprtien atmosfera liber prin difuzie, turbulen, convecie (micare pe vertical a prilor unui

4


5/138

lichid) i advecie (micare a aerului atmosferic n direcie orizontal sau aproape orizontal), de accea cel mai

fregvent aerul devine saturat prin coborrea punctului de rou. Nucleele de condensare din troposfera inferioar au n

exclusivitate provenien terestr. Cele mai ample ptrund n atmosfer prin pulverizarea picturilor pline de ap de la

crestele valurilor marine i oceanice. Suspensiile minerale (particule de praf, sol, roc) i organice (spori, gruni de

polen, microorganisme) constituie i ele nuclee de condensare.

Ceaa: reprezint suspensia n ptura troposferic inferioar a unor picturi mici de ap, cristale fine de ghea sau

picturi i cristale laolalt, care micoreaz sub 1 km vizibilitatea orizontal din stratul de aer inferior (sub 2 m).Structura i caracteristicile microfizice ale ceii sunt similare celor ale norilor de care se deosebete numai prin faptul

c ceaa se afl n contact cu suprafaa terestr. Dup condiiile sinoptice generale ale formrii ei, ceaa se mparte n 2

mari categorii: ceata formata in interiorul aceleiasi mase de aer si ceata frontala.

Ceata formata in interiorul aceleiasi mase de aer se imparte in:

a) Ceaa format prin creterea cantitii de vapori de ap din aer- apare n condiii de stabilitate atmosferic, atunci

cnd de pe suprafaa evaporat (de obicei acvatic) mai cald, o mare cantitate de ap ptrunde sub form de vapori n

aerul mai rece de deasupra unde condenseaza. Ea se mai numeste ceata de evaporare si este mai frecventa iarna.

b) Ceata formata prin racirea aerului, care se imparte in:

- Ceaa de radiaie este tipic continental i ia natere datorit rcirii radiative a suprafeei terestre i a aerului de

deasupra, adic n condiii de inversiune termic frecvente noaptea i iarna n regim anticiclonic, caracterizat prin calm

atmosferic sau vant slab. In functie de grosimea ei poate fi: ceata radiativa joasa si inalta.

-Ceaa de advecie se formeaz n interiorul maselor de aer cald i umed ce se deplaseaz peste suprafee ntinse cu

temperaturi sczute, dar i n interiorul maselor de aer rece care se deplaseaz peste suprafee acvatice mai calde. Din

aceast categorie fac parte: ceaa aerului tropical, ceaa musonic (sudul Asiei), ceaa mrilor arctice, ceaa mrilor

temperate.

- Ceaa advectiv-radiativ ia natere sub aciunea conjugat a proceselor advectiv-radiative, cum se ntmpl iarna n

cazul deplasrii aerului arctic sau polar maritim peste uscatul continental, unde continu s se rceasc prin emisie de

radiatii infrarosii.

-Ceaa de amestec se datoreaz suprasaturaiei rezultat n urma amestecului unor volume de aer cu pemperatur i

umezeala diferita. Ea este caracteristica litoralelor, dar si regiunilor oceanice in care se intalnesc curenti calzi si reci.

-Ceaa adiabatic ia natere n timpul micrilor ascendente lente pe pantele munilor fiind rezultatul rcirii acestuia

pn sub punctul de roua. In cazul ascensiunii rapide iau nastere norii din care cad precipitatii abundente.

-Ceaa format prin sporirea concentraiei nucleelor de condensare se datoreaz numrului mare al nucleelor de

condensare din aerul urban sau al regiunilor industriale.

Ceaa frontal este format n zonele de separaie dintre 2 mase de aer cu nsuiri fizice diferite. Suprasaturaia se

produce att amestecului i rcirii adiabatice, ct i evaporrii precipitaiilor care nsoesc fronturile. Dup poziia fa

de linia frontului poate fi: ceata prefrontala, legata de linia frontului si postfrontala.

Ceaa are o frecven mai mare n regiunile din aproprierea trmurilor i mai mic n largul mrilor. n regim diurn

ceaa este mai frecvent noaptea i dimineaa, iar n regim anual toamna i iarna pe continente i primvara pe mri i

oceane. Printre metodele de combatere a ceii se numr: nclzirea aerului din aproprierea suprafeei terestre,

mprtierea n cea a unor substane hogroscopice pentru mrirea picturilor de ap din cea i nsmnarea cu

bioxid de carbon solid.

5


6/138

Pcla se aseamnn cu ceaa prin aglomerarea particulelor n suspensie prin reducerea vizibilitii, dar prezint i

deosebiri de origine i structur. Spre deosebire de cea, pcla este un fenomen litometeorologic format prin

spulberarea de pe sol, prin erupii vulcanice, prin incendii i prin emisii industriale a unor mari cantiti de particule

uscate, care plutesc in atmosfera reducand vizibilitatea orizontala pana la distante cuprinse intre 1 si 10 km.

Inversiunile termice favorizeaz formarea pclei prin mpiedicarea micrilor ascendente care ar determina

mprtierea lor n atmosfera liber. Instabilitatea atmosferic i vnturile puternice duc la mprtierea suspensiilor i

la dispersarea paclei. Condensarea n atmosfera liber. n situaiile cnd temperatura aerului scade sub punctul de rou la diferite niveluri

din atmosfera libera iau nastere produsele de condensare sau sublimare care alcatuiesc norii.

Norii : Sunt sisteme coloidale (sisteme alctuite din dinparticule fine dispersate n medii omogene) de produse de

condensare (picturi de ap la temperaturi pozitive sau negative), de sublimare (cristale sau asociaii de cristale de

ghea) sau mixte (picturi i cristale) aflate n suspensie n atmosfer. Pentru formarea norilor sunt necesare 2

condiii: suprasaturaia; prezena nucleelor de condensare. n atmosfera liber suprasaturaia se produce prin: rcirea

aerului datorat destinderii adiabatice prin convecie ascendent termic sau dinamic, prin emisie radiativ i prin

amestecul maselor foarte umede cu temperaturi diferite.

Nivelurile caracteristice:

1.Nivelul de condensare- corespunde nlimii la care temperatura aerului devine egal cu temperatura punctului de

rou i tensiunea reala cu tensiunea de saturatie. Acest nivel coincide cu baza norilor, aceasta coincidenta fiind mai

evidenta vara.

2. Nivelul suprafeei izotermice de 0 C- acest nivel poate fi situat: sub nivelul de condensare cnd temperatura

punctului de rou este negativ i deasupra nivelului de condensare cnd temperatura punctului de rou este pozitiv.

Norii sunt alcatuiti din picaturi de apa si rare cristale de gheata in curs de topire.

3.Nivelul suprafeei izotermice de -40 C sau nivelul nucleelor de ghe, este situat la nlimi dincolo de care norii

sunt alcatuiti integral din cristale de gheata.

4.Nivelul de convecie reprezint nlimea maxim pn la care ajung curenii ascendeni de aer i corespunde

vrfului norilor.

Clasificarea norilor:

1. Dupa criteriul structurii microfizice:

a) norii formai integral din cristale de ghea dezvoltai deasupra nivelului de -40 C, la peste 6000m altitudine. Se

gsesc genurile: Cirrus, Cirrostratus i Cirrocumulus. Acestora li se adaug vrfurile formate din cristale de ghea ale

norilor Cumulonimbus, Comulus si Altostatus.

b) norii formai integral din picturi de ap se dezvolt sub nivelul de 0 C ntre 3000m i nivelul condensrii. Se

gsesc genurile: Stratus, Stratocumulus, Altocumulus, Altostratus i Cumulus. Sunt nori mijlocii, dar i nori de

dezvoltare verticala.

c) norii cu structur microfizic mixt sunt cei formai ntre nivelul de 0 C i -40 C. Se gsesc genurile:

Nimbostratus, Cumulonimbus (dau cele mai mari cantitati de precipitatii), Cumulus, Altocumulus si Altostatus.

2. Dupa criteriul genetic:

a) norii de convecie termic iau natere n urma nclzirii puternice a statului de aer inferior, care capt o micare

ascendenta cu atat mai viguroasa cu cat temperatura sa este mai mare. Norii specifici sunt de genul Cumulus.

b) norii de convectie dinamica pot fi:

6


7/138

- orografici (iau natere n urma micrilor ascendente forate pe pantele munilor). Genurile ntlnite Cumulus i

Cumulonimbus.

-frontali (iau natere n zona de separaie dintre 2 sau mai multe mase de aer cu nsuiri diferite). Genurile ntlnite

Cirrus, Cirrostartus, Altostratus, Nimbostatus (pentru frontul cald) i Cumulonimbus, Nimbostatus, Altostratus,

Cirrostartus (pentru frontul rece).

c) norii de und se formeaz ca urmare a micrilor ondulatorii. La partea superioa a undelor micrile ascendente

favorizeaz apariia norilor, iar la partea inferioar dispariia norilor. Genurile ntlnite sunt Altocumulus iStatocumulus (au aspect de benzi paralele).

d) norii de turbulen se formeaz sub statul de inversiune, n masele de aer oceanic umed, ptrunse deasupra uscatului

i afectate de miscari turbulente. Apartin genurilor Status si Stratocumulus.

e) norii de radiaie iau natere iarna i toamna datorit rcirii radiative nocturne a aerului de sub stratul de inversiune,

mai ales cand continutul de vapori si de suspenii solide este mare. Apartin genului Stratus. Dispar ziua si apar in cursul

noptii.

Precipitaiile atmosferice: reprezint particulele lichide sau solide care cad din nori (rar i din cea) i care ating

suprafaa terestr. Ele constituie veriga prin care se ncheie circuitul apei n natur. Pentru ca particulele solide i

lichide s cad pe suprafaa terestr este necesar ca aceste particule s creasc pn cnd greutatea lor depete fora

curenilor ascendenti. Aceasta crestere se realizeaza pe 2 cai:

a)Prin coalescen. Aceasta este procesul de cretere prin unirea picturilor de ap care se ciocnesc datorit vitezelor

diferite de cdere, a micrilor turbulente ale aerului i a forelor de atracie dintre particulele cu sarcini electrice

diferite. Aceast mod de cretere este specific doar norilor cu structur microfizic mixt i micri turbulente intense,

care favorizeaz fuzionarea cristalelor de ghe cu picturile suprarcite ceea ce duce la formarea grindinei i a zpezii

grauntoase.

b) Prin condensare sau sublimare. Constituie principalul proces de cretere a particulelor ce alctuies norii. Procesul

are loc numai n condiii de suprasaturaie cu vapori a aerului din jurul particulelor, condiii care depind att de

diferena de marime si temperatura dintre acestea si de starea lor de agregare.

Cnd un nor este alctuit numai din picturi sau numai din cristale de ghea cu dimensiuni de acelai ordin

procesul creterii particulelor este imposibil sau dificil de realizat. Norii superiori (Cirrus, Cirrostatus i Cirrocumulus)

au o stabilitate att de mare, nct nu genereaz niciodat precipitaii. La fel de stabili sunt i norii mijlocii

Altocumulus formai din picturi fine de ap. Stabilitate mare au i norii inferiori Stratus i Stratocumulus care dau

precipitaii numai cand sunt afectati de miscari turbulente care favorizeaza coalescenta particulelor.

Cnd un nor este alctuit din picturi sau cristale sau picturi i cristale au dimensiuni diferite el reprezint un

sistem coloidal instabil. Creterea lent a picturilor genereaz burnie i ploi slabe. Astfel de procese sunt

caracteristice norilor Stratus i Stratocumulus ale cror picturi capt dimensiuni diferite n urma unor micri

turbulente. Cea mai puternic instabilitate se nregistreaz n norii de mare dezvoltare vertical n care coexist cele 3

faze diferite ale apei (Nimbostratus i Cumulonimbus), care dau cele mai mari cantiti de precipitaii. Precipitaii

importante cad i din norii Altostratus, dar ploile sau ninsorile care cad din acetia sunt n general slabe i adesea se

evapor nainte de a atinge suprafata terestra (fenomenul Virga).

n reginile temperate orice ploaie important este la nceput n form solid. Aceasta se datoreaz creterii n

dimensiune a cristalelor de ghea prin efectul Bergeron i unirii lor n fulgi prin coliziune i agare. Precipitaiile cad

sub form de ploaie cnd fulgii se topesc integral i sub form de lapovi cnd fulgii se topesc parial.

7


8/138

Clasificarea precipitatiilor:

1. Dupa criteriul genetic:

a) Precipitaiile termoconvective sunt intense n zona ecuatorial i au caracter de avers, avnd durate nu prea mari i

intensiti mari. Acestea cad pe suprafee relativ restrnse din norii Cumulonimbus i sunt adesea nsoite de fenomene

orajoase (descrcri electrice, vijelii).

b) Precipitaiile frontale se formeaz n zona de separaie dintre 2 sau mai multe mase de aer cu nsuiri fizice diferite.

Se disting:-precipitaiie frontului cald cu durate mari, intensiti mici ce cad din norii Nimbostratus i Altostratus pe suprafee

extinse.

-precipitaiile frontului rece au caracter de avers, durate mici, dar intensiti mari i cad pe suprafee restrnse din

norii Cumulonimbus fiind adesea nsoite de vijelii.

-precipitaiile care nsoesc fronturile ocluse sunt combinate.

c) Precipitaiile orografice sunt precipitaii care iau natere n urma ascensiunii forate a aerului umed pe pantele

munilor i au caracter de avers.

2. Dup criteriul sinoptic:

a) Precipitaii formate n interiorul aceleiai mase de aer

b) Precipitaii formate la contactul a 2 sau mai multe mase de aer

3. Dup criteriul duratei i intensitii precipitaiilor:

a) Precipitaiile generale cad din norii Nimbostatus i Altostratus pe suprafee mari, cu durate mari i intensiti mici.

b) Aversele cad din norii Cumulonimbus cu durate mici i intensiti mari

c) Burniele cad din norii inferiori ( Stratus i Stratocumulus) formai n interiorul maselor de aer stabile din picturi

foarte, foarte fine de ap.

4. Dup criteriul strii de agregare

a) Precipitaii lichide- ploaia, aversa de ploaie care nghea,burnia.

b) Precipitaii solide- ninsoarea, aversa de ninsoare, mzrichea, grindina, granulele de ghea, acele de ghea.

c) Precipitaii mixte- lapovia i aversa de lapovia.

8


9/138

9


10/138

10


11/138

11


12/138

12


13/138

Oceanul Planetar

13


14/138

Oceanul planetar reprezint nveliul unitar de ap al Pmntului si este definit ca atotcuprinzatoarea suprafata a

enormelor intinderi de apa: bazinele oceanice, mrile aferente (marginale) acestora i mrile mediterane, este un

sistem integral in care toate componentele sunt strans interconectate. Oceanul planetar influnteaza in mod direct si

indirect aproape toate procesele care se petrec la suprafata Pamantului (influenteaza clima, circuitul apei in natura,

produce si regleaza cantitatea de oxigen- este numit si plamanul Terrei). Oceanul Planetar ca unitate nedivizat, are

urmtoarele caracteristici generale: prezint continuitate (din orice punct al oceanului se poate ajunge n oricare altpunct fr a strbate uscatul); suprafaa lui coincide cu suprafaa geoidului; oceanele, n cea mai mare parte a lor, nu

sufer direct influena rmurilor i continentelor care le nconjoar.

Oceanul planetar ocupa 70,80% din suprafata planetei, suprafata oceanului planetar este de 362 mil km .Volumul

de apa continut in oceanul planetar este de 1,3 mld km , are o adncime medie de 3790 m i o adncime maxim n

Fosa Filipinelor Groapa Marianelor, de 11.516 m.Distribuia suprafeelor ocupate de ap i de uscat pe cele dou

emisfere, se prezint astfel: emisfera nordic care poart numele de emisfera continental, este acoperit cu ap n

procent de 60,7%, uscatul reprezentnd 39% (39,3%); emisfera sudic, pe drept cuvnt numit, i emisfera oceanic,

apa ocup un procent de 80,9%, iar uscatul numai 19,1%. O prim subdiviziune tipologic, dar i regional a

Oceanului Planetar, este aceea n: oceane i mri. Tot uniti, dar mai mici ale Oceanului Planetar, sunt i golful, baia

i strmtorile. Acestea pot fi socotite, cel mai adesea, i ca pri componente ale unui ocean oarecare sau al unei mri.

Oceanul este o mare ntindere de ap pe glob, separat de continente, dar comunicnd larg cu celelalte oceane. Are

un regim atmosferic i cureni de ap proprii, o repartiie specific a temperaturii i salinitii apelor pe orizontal i

vertical. Relieful submarin este complex, fiind reprezentat prin platforma continental, povrniul continental,

cmpia pelagic i fosele abisale.

Marea este o ntindere de ap mai mic, aproape nchis, care comunic cu Oceanul Planetar prin strmtori de

limi variabile, puin adnci, care nu permit schimbul cu apele din regiunile adnci ale oceanului. Marea majoritate a

mrilor se dezvoltat pe platforma continental, prezentnd insule i peninsule, adic urme ale continentului din

preajm. Termenul de mare s-a extins, oarecum impropriu, i asupra acelor ntinderi de ap din interiorul continentelor

care nu au nici o legtur cu oceanele. Aa sunt, de exemplu, Marea Caspic, Marea Aral, Marea Moart, care au mai

mult caracteristici de lacuri i care provin din vechi mri ce s-au stins pe parcursul evoluiei geologice i din care au

rmas numai aceste resturi.

Golfurile, sunt pri ale oceanelor sau mrilor care ptrund, mai mult sau mai puin, n interiorul uscatului, complet

deschise spre larg i rmase sub influena direct a apelor marine. De exemplu: Golful Gascogniei (Biscaya), Golful

Guineei, Carpentaria, Marele Golf Australian. Cnd un golf este mult alungit i prins ntre uscaturi, poart numele de

canal (Canalul Mnecii).

Baia, este un golf mai mic ce ine de un ocean sau mare, i poate fi delimitat spre larg numai de o peninsul sau

insul. Cnd o baie este adpostit de efectul vnturilor din larg, nchis prin diguri antropice, servind la adpostirea

navelor poart numele de rad. Totui nu exist o deosebire net ntre baie i golf.

Strmtorile, sunt poriuni nguste ale oceanului, sau a dou mri nvecinate delimitate din dou pari de uscat,

unind dou mri vecine sau o mare i un ocean ca de exemplu, strmtoarea Gibraltar sau str. Bosfor, Dardanele.

Terminologia de mai sus, de multe ori nu se respect riguros, unele lacuri de dimensiuni mari sunt denumite mri

(Caspic, Aral), iar unele mri sunt denumite golfuri (Hudson, Bengal).

14
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ap%C4%83http://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83m%C3%A2nthttp://ro.wikipedia.org/wiki/Ap%C4%83http://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83m%C3%A2nt


15/138

Oceanul Planetar se subdivide n patru oceane: Pacific, Atlantic, Indian i Oceanul Arctic (ngheat de Nord;

Mediterana Arctic). n tratatele mai vechi de geografie este menionat i un al cincilea ocean, Oceanul ngheat de

Sud (Austral sau Antarctic). Oceanele sunt bazine de dimensiuni mari situate intre continente, cu relieful bazinului

dezvoltat pe crusta oceanica si pe crusta continentala.

Oceanul Pacific ocup aproape jumtate (49,5%) din ntreaga suprafa a nveliului de ap al Terrei, avnd o

form aproape circular, fiind delimitat spre vest de rmurile continentelor Asia i Australia, spre sud de Antarctida,

spre est de cele dou Americi, n timp ce limita nordic o formeaz coastele nord-estice ale Asiei i cele nord-vesticeale Americii de Nord. Prin strmtoarea Bering situat n extremitatea sa nordic, comunic cu Oceanul ngheat de

Nord. nconjurat de o veritabil centur de foc, format din cei peste 350 de vulcani n activitate (62% din numrul

vulcanilor activi de pe glob), Oceanul Pacific este mrginit de cele mai adnci fose abisale din tot cuprinsul Oceanului

Planetar. Adncimile maxime sunt situate, de obicei, n apropierea rmurilor sau insulelor, sau chiar la baza marilor

lanuri muntoase. Relieful fundului oceanic: La nord de ecuator se ntlnesc, n general, mai multe depresiuni

separate prin praguri (dorsale) sau chiar prin grupuri de insule. Principalele praguri (dorsale) de aici sunt dorsala

Hawaii i dorsala Fanning, iar principalele depresiuni: Depresiunea Nord-Pacific, depresiunea Pacificului de Est,

Depresiunea Filipinelor, Depresiunea Marianelor, Depresiunea Central Pacific. n partea de sud a Oceanului Pacific,

se ntlnete Dorsala Pacificului de Est. ntre Antarctica, America de Sud i Creasta Pacificului de Sud se afl

Depresiunea Bellingshausen. Apele oceanului, adesea linitite (de altfel Pacific n traducere denumit linitit), sunt

afectate din cnd n cnd de violente furtuni datorate cicloanelor tropicale, care iau natere la zona de contact dintre

atmosfer i ocean i care se deplaseaz de-a lungul a sute i chiar mii de km, cu viteze de 80-100 km/h. Mrile

aferente Oceanului Pacific : Marea Bering, Marea Ohotsk, Marea Japoniei, Marea Galben (Huang Hai), Marea

Chinei de Est (Dong Hai), Marea Chinei de Sud (Nan Hai), Marea Sulu, Marea Sulawesi, Marea Banda, Marea Jawa

(Djawei), Marea Flores, Marea Maluku, Marea Arafura, Marea Coralilor, Marea Tasman, Marea Fiji, precum i mrile

antarctice: Marea Belllingshausen, Marea Amundsen, Marea Ross, Golful Alaska, Golful Californiei etc. n unele

atlase sunt date i alte mri mai mici, descoperite i delimitate recent.

Oceanul Atlantic ocup ceva mai mult de (25,8%) din suprafaa total a Oceanului Planetar, situndu-se din acest

punct de vedere pe locul doi, dup Oceanul Pacific. Este mrginit de rmurile Europei, Africii, Americii de Nord,

Americii de Sud i Antarcticii. n partea sud-estic comunic cu Oceanul Indian i anume pe o linie imaginar ce ine

de la Capul Acelor, de-a lungul meridianului de 20 longitudine estic i pn la Antarctica. La sud-vestcomunic cu

Oceanul Pacific prin Strmtoarea Drake. n partea de nord se mrginete cu Oceanul Arctic dup o linie ce unete

Insula Stadt (Norvegia) cu insulele Shetland, Fro, Islanda, Groenlanda. De MareaBaffin este delimitat printr-o linie

care trece pe la sud de pragul Groenlando-Canadian, pn la sudul Strmtorii Hudson. Oceanul Atlantic are o form

alungit, sinuoas, asemntoare literei S, larg deschis spre sud i ngustat spre nord. Pe fundul Oceanului Atlantic

se gsete un lan submarin cunoscut sub numele de Dorsala Atlantic care se ridic prin mijlocul Oceanului de la N la

S, avnd n plan, forma aceleiai litere S. Dorsala medio-atlantic este alctuit din trei sectoare (creste), una n

continuarea celeilalte (Creasta Reykjanes, Creasta Nord Atlantic, Creasta Sud Atlantic). Dorsala Atlantic desparte

apele oceanului n dou cuvete longitudinale, cu adncimi mari ce depesc 6.000 m. Insulele din Atlantic sunt puine

i au suprafee reduse. n OceanulAtlantic se vars cele mai multe fluvii din lume. Mrile aferente Oceanului

Atlantic: Marea Baltic, Marea Nordului, Golful Gascognei, Marea Mediteran, Marea Marmara, Marea Neagr,

Marea Azov, Golful Sf. Laureniu, Golful Mexic, Marea Caraibilor, Golful Guineei, Marea Antilelor Meridionale,

Marea Weddell.

15


16/138

Oceanul Indian (al treilea Ocean al Terrei ca mrime), scald rmurile a 4 continente: Africa spre vest, Asia la

nord, Australia la est i Antarctica la sud. Spre deosebire ns de celelalte dou mari suprafee de ap ale planetei,

oceanele Pacific i Atlantic, ce sunt repartizate aproape uniform n cele dou emisfere polare, Oceanul Indian aparine

mai mult emisferei sudice, peste 80% din suprafaa bazinului su fiind ncadrat la ntre paralela de 30 latitudine

nordic, i paralela de 80 latitudine sudic. Oceanul Indian (denumit i Micul Pacific). Este delimitat la nord de

rmul sudic al Asiei, la vest de rmul estic al Africii, iar de la Capul Acelor, pe linia meridianului de 20 longitudine

estic, pan n Antarctica se unete cu apele Oceanului Atlantic. a est, este delimitat de Arhipelagul Malaez si dermul vestic al Australiei i Insula Tasmania; pe linia meridianului de 147 longitudine estic, pn nAntarctica, se

mrginete cu apele Oceanului Pacific. La sud, scald litoralul continentului Antarctida ntre 21 i 147 longitudine

estic. Oceanul Indian are o suprafade 76,16 milioane km2. Adncimea medie este de 3 200 m, iar cea maxim de 7

450 m (n groapa Java). Oceanul Indian este singurul bazin uria de apa se ntinde aproape exclusiv n zona cald ,

fiind nconjurat din trei pri de mase continentale. Aceast aezare determin marile schimbri termice care au loc, n

mod permanent, ntre uscat i mare i care produc vnturi periodice(musonii) ce modific de la un sezon la altul sensul

curenilor marini. Relieful submarin al Oceanului indian este format din dorsale i depresiuni. Dorsala Central Indian

pe linia meridianului de 70, mparte bazinul Indian n dou cuvete: cuveta vest-indian i cuveta rsritean. Oceanul

Indian este cel mai srac n insule dintre bazinele oceanice ale Terrei. Cea mai mare insul din bazinul Oceanului

Indian este Madagascar, a patra ca mrime dintre insulele globului. Mrile aferente Oceanului: Indian Marea

Andaman, Marea Arabiei cu Golful Persic, Golful Bengal i Marea Roie.

Oceanul ngheat, numit adesea Arctic, Boreal, sau Mediterana Nordului cuprinde cea mai mare ntindere de ap

marina ngheat de pe Glob. Cel mai mic ocean al Terrei, care ocup 4,1% din suprafaa Oceanului Planetar, se afl

situat n zona polar i subpolar a emisferei boreale, scldnd rmurile nordice ale Europei, Asiei i Americii de

Nord, precum i a numeroaselor insule din jurul acestora. Oceanul ngheat are o form aproape circular, comunicnd

larg cu bazinul Oceanului Atlantic prin larga deschidere dintre Groenlanda si Norvegia al crei fund prezint mai

multe praguri submarine. O alt comunicare cu Oceanul Atlantic se stabilete prin intermediul Mrii Baffin. Apele

Oceanului ngheat comunic cu ale Oceanului Pacific doar prin strmtoarea Bering. Relieful fundului oceanic

prezint, ntre Groenlanda i Arhipelagul Spitzbergen (Svalbard) pragul Nansen (Dorsala medio oceanic), ce separ

Oceanul ngheat n dou bazine, primul este bazinul nord-european care cuprinde Marea Barents i Marea Alb, apoi

Marea Norvegiei i Marea Groenlandei. Al doilea este bazinul arctic propriu-zis caracterizat prin existena unei ntinse

platforme continentale care cuprinde mrile: Kara, Laptev, Siberiei de Est (Orientale), Ciukotsk (Ciukcilor), Beaufort,

Baffin i Golful Hudson. n bazinul Arctic se gsete catena Lomonosov care se ntinde de la Insula Noua Siberie pn

n Groenlanda. Aceast caten mparte bazinul arctic n dou cuvete marine, Cuveta Canadiano-Siberian (Bazinul

canadian) i cuveta Groenlando-European (Bazinul Nansen). Mrile aferente Oceanului Arctic (ngheat) Marea

Groenlandei, Marea Norvegiei, Marea Barents, Marea Alb, Marea Kara, Marea Laptev, Marea Siberiei Orientale,

Marea Ciukotsk, Marea Beaufort, Marea Boffin, Golful Hudson.

Mrile au condiii de existen deosebite de ale oceanelor. n general, mrile se afl sub influena condiiilor locale

ale maselor continentale care le ncadreaz (nconjur) i ale zonelor oceanice cu care sunt n legtur. Suprafaa

ocupat de totalitatea mrilor n Cadrul Oceanului Planetar, suprafaa ocupat de mri este de 74.800.000 km,

procentual aproximativ 20%. Mrile se deosebesc mult ntre ele n ceea ce privete poziia lor geografic, originea,

raporturile cu oceanele, caracteristicile fizice i chimice ale apelor. Fiecare mare are o circulaie proprie, distribuie a

16


17/138

temperaturii, salinitii, forme de via specifice etc. Deoarece mrile prezint foarte multe caractere, variate i

specifice, s-a ncercat tipizarea lor, fcndu-se diferite clasificri care au la baz anumite criterii:

1. Aezarea geografic - Dup acest criteriu, mrile se mpart n: mri mrginae sau bordiere, mri continentale i

mri nchise. Mrile mrginae sau bordiere, sunt situate la marginea bazinelor oceanice, cu care comunic prin

strmtori largi i adnci (Marea Chinei de Est, Marea Japoniei, Marea Nordului). Mrile continentale, ptrund mult

n continent i nu comunic cu oceanul dect printr-o strmtoare ngust i puin adnc (Marea Baltic, Marea

Mediteran, Marea Neagr). Mrile nchise, nu au nici un fel de legtur direct cu oceanul i se aseamn mai multcu lacurile (Marea Caspic, Marea Aral).

2. Particularitile regimului hidrologic - Mrile interioare, sunt nconjurate aproape din toate prile de uscat i

comunic cu oceanul sau cu marea prin intermediul uneia sau mai multor strmtori (Marea Alb, Marea Baltic,

Marea Azov, Marea Marmara, Marea Neagr). Mrile semi-nchise, sunt mrginite, parial de continente i desprite

de ocean sau mare printr-un ir de insule sau peninsule (Marea Bering, Marea Nordului, Marea Galben, Marera

Caraibilor, Golful Mexic). Mrile deschise, se situeaz la marginea continentelor i pstreaz o larg legtur cu

restul oceanului: Marea Barents, Marea Kara, Marea Laptev, Marea Weddell. Mrile inter-insulare, sunt nconjurate

de un inel de insule: Marea Djawa (Java), Marea Banda, Marea Sulawesi.

3. Temperatura apelor i adncimea - C. Vallaux mparte mrile n: mri care nghea, mri ale ghirlandelor

insulare, mri mediterane i mri de mic adncime. Mrile care nghea, sunt aezate la marile latitudini i au

suprafaa acoperit cu ghea n cea mai mare parte a anului, respectiv mrile din Oceanul Arctic i mrile sudului.

Mrile ghirlandelor insulare, sunt cuprinse ntre rmul Asiei i irul de insule care se ntind ncepnd cu Insulele

Aleutine pn la grupul insulelor Djawa (Java) i Sumatera. Aceste mri comunic cu Oceanul Pacific prin numeroase

strmtori. Mrile mediterane, sunt aezate ntre dou continente i marcheaz linii de cea mai mare instabilitate a

globului. Sunt mprite n: Marea Mediteran Ecuatorial sau Marea Australo-Asiatic care cuprinde Marea Timor,

Arafura, Banda, Djawa, Sulawesi; Marea Mediteran tropical sau Mediterana American care cuprinde Golful Mexic

i Marea Caraibilor; Marea Mediteran a Deerturilor sau Marea Roie, care este o mare situat n zona tropical

secetoas, cuprins ntre Africa de Est i Asia de Vest; Mediterana temperat cald sau Mediterana European

cuprins ntre Europa, Asia i Africa. De altfel putem distinge i Mediterana Nordic (Oceanul ngheat sau Arctic).

Mrile de mic adncime sunt situate, aproape toate, pe platforma continental, ocup o suprafa mai mic dect

celelalte mri, dar au importan mare din punct de vedere geografic i economic.

4. Criteriul hidrologic - dup criteriul hidrologic n patru grupe: Mri mrginae care au aspectul unor golfuri i nu

sunt separate nici prin praguri submarine, nici prin strmtori de ocean: Marea Mnecii, Marea Nordului, Marea

Bering; Mri care comunic larg cu oceanul la suprafa , dar mai puin n adncime, i care prezint praguri de

adncime: Mediterana American. Mri continentale, care sunt separate de ocean sau de mrile vecine prin strmtori

i care au un bilan hidrologic excedentar: Marea Baltic, Marea Neagr, Marea Japoniei. Mri continentale care au

bilan hidrologic deficitar i care sunt separate de ocean sau de mrile vecine prin strmtori: Marea Mediteran

European, Marea Roie, Golful Persic.

5. Geneza - Clasificarea mrilor dup genez mparte bazinele marine n dou grupe: Mri epicontinentale, care sunt

situate pe platforma continental i s-au format prin transgresiunea apelor asupra uscatului, avnd de obicei, adncimi

mici: Marea Baltic, Marea Alb, Marea Ciukotsk, Marea Galben, Marea Mnecii . Mri tectonice, care s-au format

prin prbuirea unor poriuni de uscat (rifturi, subducii); i au adncimi mari: Marea Roie, Mediterana European,

Marea Caraibilor.

17


18/138

6. Temperatura apelor - Temperatura apelor de suprafa constituie un alt criteriu de clasificare. Dup temperatur,

mrile se mpart n: Mri polare, a cror temperatur la suprafa nu depete 5C (Marea Kara, Marea Laptev,

Marea Beaufort, Marea Ross, Marea Weddell). Mri subpolare, care au temperatura de suprafa ntotdeauna mai

mic de 10 (Marea Ohotsk, Marea Bering, Marea Labradorului). Mri temperate reci, a cror temperatur de

suprafa nu depete 18C (Marea Norvegiei, Marea Nordului, Marea Baltic, Marea Tasman). Mri temperate

calde, cu temperaturi de 23C i chiar mai mult vara, de 25-27C (Marea Medditeran European, Mare Japoniei,

Marea Galben, Marea Neagr). Mri intertropicale, cu temperaturi ntotdeauna mai mari de 23C, atingndfrecvent 20-30C (Marea Roie, Marea Arabiei, Marea Chinei de Sud, Marea Caraibilor, Marea Mediteran Asiatic).

Marea Neagra

Marea Neagra este o mare semiinchisa, componenta a Marii Mediteraneene. Are cea mai mare suprafata, cea

mai mare adancime, cel mai mare volum si cea mai mare complexitate dintre toate bazinele Marii Mediterane

(M.Ionica, M.Tireniana, M.Egee, M.Adriatica, M. Alboran, M.Azov, M.Marmara). Marea Neagra nu poate fi o mare

continentala deoarece: are bazinul dezvoltat atat pe crusta continentala cat si pe crusta oceanica; morfologia bazinului

este asemanatoare cu cea a bazinelor oceanice (este frecvent considerat un ocean miniatural) cu margini continentale si

campie abisala; acvatoriul se afla in relatii active de schimb cu Marea Mediterana si prin aceasta cu restul Oceanului

Planetar. Este situata in partea estica a Europei Sud-Estice intre 4055 si 4632 lat.N si intre 2727 si 4142

long.E; asezarea latitudinala pozitioneaza Marea Neagra in centrul zonei temperate, iar asezarea longitudinala o aseaza

in calea maselor de aer afectate de principalii centrii barici (anticiclonul Azorelor, anticiclonul Euroasiatic, ciclonii

nord-atlantici si din bazinul Marii Mediterane. Suprafata Marii Negre este de 466.200 km. Latimea maxima este de

610 km. Perimetrul bazinului este de 4.340 km. Adancimea maxima este de 2.212 m. Volumul total al apelor este

de 530.000 km. Stramtorile care leaga Marea Neagra cu marile vecine: Str. Bosfor si Str. Kerci. Stramtoarea Bosfor

face legatura Marii Negre cu Marea Mediterana si implicit cu Oceanul Planetar si este situata intre Peninsula Istambul

(Europa) si Peninsula Kocaeli (Asia). Are o lungime de 31 km si o adancime maxima de 110 m. Stramtoare Kerci

leaga Marea Neagra de Marea Azov, avand o lungime de 45 km si o latime care variaza intre 3.7 si 52 km. Marea

Azov este un liman salmastru adiacent Marii Negre, (ar fi mai corect numele de Limanul Donului) cu o forma

alungita, o lungime maxima de 400 km si o latime maxima de 200 km. Suprafata Marii Azov este de 38.800 km.

Bazinul hidrografic aferent M.Negre are o suprafata de 1.874.904 km si este extins in Europa si Asia Mica. Se

diferentiaza 4 categorii de bazine hidrografice, care transporta in total 353 km de apa: bazine vestice si nord-vestice

(Dunare, Nistru, Nipru si Bug); bazine din Crimeea (Cernaia, Belbek, Alma si Kacea); bazine caucaziene (Cuban,

Rioni, Inguri, etc); bazine din Asia Mica (Yesilirmak, Sakarya).

Clima din regiunea Marii Negre: se afla in zona temperata. Clima de deasupra acvatoriului este inflentata de

principalii centri barici : anticiclonul sub-tropical al Azorelor, anticiclonul continental Eurasiatic la care se adauga

activitatea anciclonica din N Oceanului Atlantic si a celui din M. Mediterana. Are caracter semiarid , evaporatia de

300-400 mm/an si precipitatii de 225-300 mm/an. Se diferentiaza 3 compartimente cu clima specifica: vestic: influente

continentale excesive specifice stepelor pontice; ierni reci si uscate cu vanturi puternice; veri moderat de calde;

central: este situat la adapostul Muntilor Caucaz; temperaturi medii anuale 14-15C, ierni calde si relativ umede, veri

moderate si umede; estic: trasaturi climatice de tranzitie; vantul si procesele eoliene au o importanta deosebita,

18


19/138

determinand morfologia si dinamica valurilor, starea apelor in stratul de amestec, circulatia de suprafata, circulatia din

Stramtoarea Bosfor.

Geologia si geofizica M.Negre: bazinul M.Negre este o depresiune tectonica adanca alcatuita din 2

compartimente: vestic si estic. Intreaga regiune se suprapune pe un fundament dezvoltat pe crusta oceanica si pe crusta

continentala. Depresiunea tectonica este asimetrica. Relieful bazinului M.Negre se subdivide in 2 provincii: provincia

centrala este dezvoltata pe crusta bazaltica de tip oceanic si partial pe crusta continentala si cuprinde Campia Abisala

Euxinica, situata la adancimi sub 2000 m. Relieful actual este deosebit de plan si neted; provincia marginala are ostructura mai complexa, relieful fiind asociat marginilor continentale oceanice. Relieful marginilor continentale se

asociaza la 3 tipuri: Marginea Scitica, Marginea Caucaziana, Marginea Pontica.

In M.Neagra se afla 3 insule stancoase: Insula Serpilor (Ucraina), Insula Berezan (Rusia) si Insula Kefken (Turcia).

Insula Serpilor este situata in fata gurii Sulina, la o distanta de 45 de km; are o suprafata de 17 ha si o circumferinta de

1.973 m. Este un inselberg din timpul regresiunilor din perioadele glaciare. Dupa ultima glaciatiune, selful continental

al Marii Negre a fost inundat si inselbergul a devenit insula. Este alcatuita din gresii si conglomerate cuartoase de

varsta Jurasic inferior. Relieful se prezinta ca un dom pietros, cu alt.max. de 42 m, marginit de faleze. Peisajul este

dominat de stancarii, versante abrupte si faleze. Flora si fauna sunt de stepa.

Trsturile oceanografice ale acvatoriului Mrii Negre: temperatura apelor la suprafa, ca i temperatura aerului, se

caracterizeaz prin diferene marcante ntre cele dou compartimente, de vest i de est, ntre care se afl partea central

cu caracter de tranziie. Cele mai mari diferene se nregistreaz iarna, cele din timpul verii fiind nensemnate.

Toamna, rcirea apelor de la suprafa ncepe din nord-vest, unde n luna septembrie se nregistreaz o medie de

18,4C, spre colul sud-estic, unde media lunii septembrie este de 21,2C. In bazinul adnc al Mrii Negre, vara, se

nregistreaz urmtoarea stratificaie termic medie: stratul de amestec, este situat ntre suprafa i 10-12 m adncime,

cu diferene ntre suprafa i limita inferioar de 1-1,5C; stratul termoclinei sezoniere situat ntre adncimile de 10-

12 m i 40-45 m, n care gradientul termic atinge 12-14C; stratul intermediar rece (SIR) situat ntre adncimile de 40-

45 m i 130-150 m, n care temperatura scade cu 1-1,5C; stratul intermediar , situat ntre adncimile de 130-150 m i

cea -l 500 m, n care se nregistreaz o inversiune termic, temperatura crescnd uor de la 8,000C la 8,883C; stratul

profund, situat ntre 1 500 m i cele mai mari adncimi, n care temperatura crete de la 8,883C (la -l 500 m) la

8,896C (la -l 800 m) meninndu-se apoi constant la 8,896C.

Salinitatea apelor: salinitatea medie anual la suprafa variaz intre un minim de 14,5%o, n largul Deltei Dunrii,

i un maxim de 20,7%o, n partea central a bazinului; in fata gurilor Dunrii salinitatea scade la 5-8%o datorit

volumelor mari de ap fluvial; salinitatea medie anual la suprafa are distribuie zonat longitudinal, cu valori mici

i gradieni mari, pe laturile vestic i estic, i cu valori peste 18,20%o, n partea central a bazinului.

Hidrogenul sulfurat i sulfurile n apa Mrii Negre: distribuia pe vertical a cantitii medii de H2S reflect o

cretere continu de la 150 m adncime pn la -2 000 m. Analiza distribuiei produciei i consumului de H2S a

relevat existena unui orizont cu producie maxim situat ntre 500 i 1 000 m adncime, a unui orizont de consum

maxim mai sus de -500 i un orizont neutru, sub -l 000 m. Acvatoriul Mrii Negre este un sistem chimic cu

autoreglare, n care procesele de intrare a H2S sunt controlate prin feed back de procesele de consum al H2S.

Curenii din Marea Neagr: cercetrile recente au demonstrat existena mai multor tipuri de circulaie n bazinul

Mrii Negre: circulaia major de suprafa din bazinul adnc, circulaia de suprafa sub-bazinal i de mezoscal,

circulaia vertical de tip upwelling i downwelling. Circulaia major de suprafa din bazinul adnc. Modelul

acceptat actual, pe care l putem denumi modelul Oguz". relev prezena n bazinul adnc a unui curent ciclonal

19


20/138

numit Curentul Principal al Mrii Negre (rim Current). Circulaia sub-bazinal se dezvolta in regiunile costiere si este

mai activ in compartimentul vestic, unde se afl cel mai extins elf continental.

Distribuia sedimentelor este influenat de principalii factori de dispersie: valurile i curenii: in regiunile costiere

(litoral i elf continental) valurile i curenii indui de acestea, ca i curenii costieri de vnt sunt principalii factori

care asigur dispersia sedimentelor. Sedimentele litorale sunt dominate de nisipurile terigene, terigen-biogene sau

biogen-terigene. Aportul important al fluviilor este stocat n cea mai mare msur, n delte, lagune i pe fronturile

litorale. Sedimentele selfului continental difer mult regional. Pe versantele continentale moesice i scitice se depunmluri terigene cu carbonai (10-15%). Pe versantele continentale caucaziene predomin mlurile argiloase, la care se

adaug mlurile terigene srace n carbonai. Versantele continentale pontice sunt acoperite cu o mare varietate de

sedimente, predominnd mlurile terigene srace n carbonai, n amestec cu sedimente grosiere. Sedimentele

glacisurilor continentale sunt reprezentate prin mluri i argile cenuii srace n carbonai i bogate n minerale

argiloase, precum i prin mluri organice-terigene verzui-cenuii. Pe cmpia abisal se afl o alternan de mluri

coccolitice fine i argile siltice verzui-cenuii bogate n materie organic, sulfuri de fier .

Flora i fauna Mrii Negre: plantele sunt reprezentate prin peste 304 specii de alge macrofite, majoritatea alge roii,

la care se adaug algele brune si algele verzi . Animalele sunt reprezentate de majoritate grupelor de nevertebrate, cu

un total de 1 750 de specii, iar dintre vertebrate sunt prezeni petii; psrile i mamiferele marine un total de 164 de

specii. Marile asociaii de organisme marine : planctonul, nectonul i bentosul. Planctonul este alctuit din totalitatea

organismelor care triesc plutind pasiv n masa apei, grupate n dou categorii: fitoplanctonul i zooplanctonul.

Zooplanctonul este format din 70 specii, majoritatea tintinide, rotiferi i copepode, care predomin, precum i din

cladoceri, meduze i chetognathe. Numrul de specii care formeaz zooplanctonul este surprinztor de mic n

comparaie cu cel din Marea Mediteran. Interes deosebit prezint planctonul stenoterm adaptat la viaa n ape reci,

care iarna i primvara este prezent n apele superficiale, iar vara coboar n stratul intermediar rece (SIR). Nectonul

este format din peti planctofagi cum sunt hamsia ,stavridul mic, chefalu, scrumbia albastr,din peti rpitori cum sunt

plmida,stavridul mare i ben-totagi, cum sunt limba de mare,cambula,calcanul ,sturionii in primele stadii. Bentosul

este format din 1 790 de specii, majoritatea dintre poliche-e, nematode, molute, crustacei, briozoare, echinoderme,

tunicate, care formeaz biocenoze variate pn la adncimea de aproape 200 m.

Tipuri genetice de lacuri

Prin lac se intelegere legatura organica dintre apa si cuveta; apa are o origine continentala( provine din ploi sau

izvoare) iar la formarea cuvetei participa atat agenti externi cat si interni.

1. Lacuri rezultate din actiunea factorilor interni: factorii interni dau nastere la cuvete cu suprafete si adancimi

mari, dupa umplere formand lacuri de origine tectonica si vulcanica.

A. Lacuri de origine tectonica: Lacuri in bazine sinclinale- sunt destul de rare. Ex: Lacul Fahlen din masivul Santis

si Lacul Joux din Muntii Jura. Lacuri situate in bazine intramontane- au supr intinse si adancimi mari. Ex: Lacul

Titicaca din Anzii Bovilieni- adancime 230 m si o supr de 8110 kmp, Lacul Poso din Insula Sulawesi. Lacuri situate in

cuvete rezultate din scufundarea sau ridicarea scoartei tereste: in urma cutremurelor se produc tasari sau scufundari in

scoarta terestra care ulterior, prin umplere cu apa dau nastere lacuri cu dimensiuni reduse, multe dintre acestea seaca

insa ulterior. Ex in Jamaica sau in Calabria . De asemenea, ca urmare a unor miscari de inaltare a unor regiuni de la

marginea bazinelor marine, pot aparea suprafete lipsite de apa cu multe excavatii care, prin umplere, dau nastere

20


21/138

lacurilor. Ex: in Pen Florida- Okechobbe . Lacuri relicte- au fost separate de mare prin miscari epirogenetice. Ex:

Lacul Aral. Lacurile situate in regiunile faliate. Pot fi lacuri in lungul faliilor simple (reduse ca nr si ca dimensiuni, se

gasesc in Sierra Nevada si Mare bazin al Americii de N- Lacul Albert, Walker) sau lacuri de graben( au suprafete si

adancimi mari, cel mai adanc-L. Baikal in Asia. Ex: Balhas, Natron, Victoria,Kiwu, Edward, Tahoe, Prespa, Torrens.

Lacurile formate prin baraj natural in urma prabusirilor cauzate de cutremure sau alunecari de teren- nr destul de mare,

se gasesc predominant in zonele montane. Ex: Sylans si Brenets- Franta, Alleghe- Italia, Clear, Blue, Pit, Lost,

Virginia- SUA, Dunmore in Islanda si Lacul Rosu format pe Bicaz.B. Lacuri de origine vulcanica: Lacurile din cratere de explozie- au supr mari si sunr raspandite in Franta- Serviere,

Gour de Tazanat , in Sua- Marele lac sarat, in Indonezia- Kelut si Guatemala- Agua. Lacuri din craterele de

scufundare- cel mai tipic e l. Crater din SUA, alte ex: L. Toyako- Japonia, Bambon- Filipine, Surprise- Alaska, Vico-

Italia, Medicine- SUA. Lacuri situate in denivelarile invelisului de lava- prin racirea lavei care se scurge pe conul

vulcanic se formeaza o crusta care are multe neregularitati, care, umplute cu apa formeaza lacuri. Ex.Escluze- Franta,

cateva parcuri din Yellowstone, Myvatn- Islanda. Maarele- sunt bazine circulare rezultate din explozia produsa de

gazele vulcanice si umplute ulterior cu apa meteorica. Ex: Ulmenmaar, Pulvenmaar- Germania, Nemi si Avergno-

Italia, Tikitapu si Pupuke- Noua Zeelanda, Chanmico- San Salvador. Lacuri formate prin baraj vulcanic- vaile unor

rauri sunt barate de lava vulcanica in spatele careia se form lacuri. Ex:, Omapere- Noua Zeelanda, Lanao-Filipine,

Penekeko si Pankeko- Japonia, Nicaragua- Sua, Chambon- Franta, Lacul Sf Ana- supr de 20 ha si adancime de 7,1 m.

2. Lacuri rezultate din actiunea factorilor externi

A. Lacurile rezultate din actiunea apelor curgatoare- se gasesc de-a lungul luncilor . Se formeaza in denive-larile

produse in albia majora prin bararea meandrelor, a bratelor secundare sau prin anastomozarea afluentilor secundari. In

luncile indundiabile se pot intlani balti si lacuri cantonate- Ciuperceni, Desu, Suhaia- in lunca inundabila a Dunari. Se

pot forma si limanuri fluviatile prin anastomozarea afluentilor secundari: Oltina, Garlita , Cerna. Intre bratele si

principale ale deltelor marilor fluvii se formeaza balti: Fortuna,lumina, Rosu, Puiu- D. Dunarii, Vaccares- D.

Rhonului, Mariottic- D. Nilului, Sf Caterina- D Misissippiului. In zonele montane unele vai sunt barate de conuri de

dejectie in spatele carora se formeaza lacuri. Ex: Tulare, Kern si Buena Vista din California.

B. Lacuri rezultate din actiunea apelor marine- sunt lagune sau lacuri maritime . Lagune: Madre, Vistula- tarmul

marii Baltice, Ijssel- M Nordului, Razim, Golovita, Zmeica si Sinoie- M. Neagra . Limanurile maritime se formeaza

bararea la gura de varsare cu cordoane nisipoase aduse de curentii marini a raurilor tributare marii. Ex: Limanul

Nistrului, Techirghiol,Mangalia- m. Neagra.

C. Lacuri rezultate din actiunea de dizolvare a apei

-Lacuri carstice- specifice regiunilor calcaroase, pot fi lacuri de dolina si lacuri de polii. Lacurile de dolina- se

formeaza prin acumularea apei in mici depresiuni sub forma de palnie. Ex: Grand, Mutten- Alpii Calcarosi, Deep,

Long- Florida. Lacurile de Polii au dimensiuni mai mari iar dupa regimul hidrologic sunt impartite in 3 categorii:

Polii seci( au fundul cuvetei acoperit cu un bogat material de aluviuni iar cand ploua mult se transforma in polii

inundabile. Ex: Polja Livanjsko- fosta Iugoslavie), polii inundabile ( functioneaza ca lacuri numai in timpul ploilor

abundente, se mai numesc si lacuri cu apa intermitenta. Ex- Lafayette, Jakson din Florida) si polii-lac( tipice carstului

dalmatian si reliefului calcaros din Alpii elvetieni- ex: Vrana, Ostrova- Croatia, Dunner, Luner- Elvetia, Petea,

Varasoaia, Balta- Romania).

-Lacuri pe formatiuni de gips- nr redus. Ex: Girotte, Tignes-Franta, Invartita- Romania.

21


22/138

-Lacuri pe formatiuni de sare-iau nastere prin dizolvarea sarii, ca urmare a circulatiei apei freatice. Ex La Sovata-L

Ursu, L. Negru , la Ocna Sibiului.

- Lacuri clastocrastice- se afla in orizonturile de loess si loessoide . La noi se mai numesc si crovuri sau padine. Ex:

Ianca, Plopu, Movila Miresii, Coltea, Ivanda.

D. Lacuri rezultate din actiunea ghetarilor - sunt foarte variate

- Lacuri formate in masa de gheata-au caracter temporar si se presupune ca sunt instalate pe crevasa ghetarilor.

-Lacuri formate in spatele barajelor de gheata- ghetarii de vale pot bara in drumul lor vai secundare. Ex: L.Marjhelen- Elvetia, Lacul Gapshan- cursul superior al Indusului.

-Lacuri formate in micile depresiuni de roca- au cuvete formate din eroziunea ghetarilor cuaternari.

-Lacuri formate in circuri glaciare-se gasesc la inaltimi mari, au forma circulara si adancimi mari. Ex: Alpen,

Blanc- In Alpi, Bucura, zanoaga, Balea- Carpati, Tennes- Mtii Scandinaviei.

-Lacuri formate in vai glaciare se afla pe terasele vailor glaciare, se prezinta insirate in lungul vailor glaciare sub

forma de salbe. Ex:Florica, Viorica, Ana si Lia- Carpati, Herom, Tekapo, Pukaki- Noua zeelanda.

-Lacurile formate in fiorduri- situate pe tarmurile marine inalte. Ex: L. Hornindals din Nordfjord- Norvegia(cel mai

mare), Wastwater din Scotia, Upper, Lower, Arrow- Sua , Manapouri- Noua Zeelanda.

-Lacurile de piemont- Ex: Leman- Geneva, Boden- Constanta, Bieler, Zurich, Zuger , Derwent si Ennerdale( M.

Britanie, Lacul Superior, Michigan, Huron, Erie, Ontario- SUA, Winnipeg, Churchill , Dore, Montreal- Canada.

-lacurile de baraj morenaic- se intalnesc atat in regiunile muntoase afectate de ghetari cat si in regiuni accidentate

unde ghetarii, in retragerea lor au lasat diferite depozite de forme morenaice. Ex: Garda, Lesso, Como, Varese- Italia,

Green, Mendota- SUA, Bistra, Pietrosu, Buhaescu- Romania. Pot fi lacuri formate intre doua depozite morenaice( L.

Oncida- Sua), lacuri de tip kettles (au cuveta in spatiul unor blocuri de gheata ce s-au rupt din calota glaciara- ex:

Rounde si Hubert- Sua, Trout- Canada).

E. Lacuri eoliene sunt cantonate fie in depresiuni mici fie in locurile joase dintre dune . Sunt raspandite in zonele cu

umiditate redusa si au dimensiuni mici, multe avand caracter temporar .Se mai numesc pan-uri si shot-uri. Ex: Konnes

Pan, Dwega Pan Africa, Salinaland- Australia, Moses si Susuta- SUA, Balta Cerna, Balta Beliu- Romania.

F. Lacurile organogene si antropice Lacurile organogene sunt foarte putine si pot aparea pe vaile unor rauri cu

panta foarte lina sau in regiunile de tundra. Ex: Lacul de Argint- Noua Scotie s-a format printr-un baraj de muschi,

Lacul Beaver- Yellowstone, SUA, Lacul Grass, Lacul lui Morgan. Lacurile artificiale au fost realizate in scopuri

multipe: producerea de hidroenergie, alimentare cu apa, irigatii sau regularizarea debitelor. Ex: Glen Canyon,

Garrison- SUA, Vinner Grew- Canada, Volgograd- Volga, Novosibirsk- pe Obi, Porile de fier 1 si 2, Izvorul Muntelui,

Vidra, Vidraru- Romania.

G. Lacurile formate in depresiuni formate de meteoriti - apar in unele regiuni neafectate de vulcanism. Ex: L.

Quebec- Canada, Laguna Negra- Argentina. In Sua se afla cea mai mare serie de cuvete mici de forma ovala( circa

500.000) , intre New Jersey si Florida. Acestea poarta deumirea de Bays si au adancimi foarte mici si se presupune ca

sunt rezultatul ploilor de meteoriti.

Scurgerea apei raurilor

Alimentarea raurilor: Apa fluviilor provine din 2 surse majore de suprafata si subterana. In medie apele de suprafata

participa la alimentarea raurilor cu 65-70 %, iar cele subterane cu 30-35 %.

22


23/138

A) Alimentarea raurilor din surse de suprafata. Aceste surse sunt reprezentate de apele din precipitatii si de cele

provenite din topirea zapezilor si ghetarilor.

- alimentarea raurilor din ploi este caracteristica zonelor calde si celor temperate. In zonele ecuatoriale si subtropicale,

unde ploua mult raurile au o alimentare exclusive pluviala si prezinta debite bogate (Congo, Zair, Amazon). In

regiunea tropicala sursele puviale sunt cele dominante si predomina in sezonul ploios. In zonele temperate alimentarea

din ploi se realizeaza vara, iar iarna din topirea zapezilor.

- alimentarea raurilor cu apa provenita din topirea zapezilor se intalneste in zonele temperate si reci. Debitul marilor

rauri creste la inceputul primaverii in urma topirii zapezilor incepand de la izvoare spre varsare ( raurile Mackenzie,

Ottawa, Lena, Enisei, Obi).

- alimentarea raurilor cu apa provenita din topirea ghetarilor si a zapezilor permanente este specifica raurilor din

regiunile montane inalte (peste 3000 m) din zona temperata. O alimentare predominant din ghetari au raurile mari din

Asia Centrala: Amudaria si Sardaria, si raurile cu obisii in Muntii Caucaz ( Terk, Kuban).

B) Alimentarea raurilor din surse subterane. Este asigurata de apele freatice si de cele de adancime. In regiunile

calcaroase reprezinta 40-50%.

Factorii scurgetii raurilor:

A) Conditiile cliamtice sunt reprezentate de precipitatii, evaporatie si temperatura aerului. Acestea pot reprezenta

factori favorizanti sau limitativi ai scurgerii raurilor.

- precipitatiile reprezinta principala sursa de alimentare a raurilor. Pentu masurarea cantitatilor de apa se utilizeaza

pluviografe si pluviometer cu ajutorul carora sunt calcalati indicii pluviometrici: recipitatiile zilnice, lunare, anuale,multianuale, precipitatii maxime in 24 de ore.

- evapotranspiratia determina reducerea debitelor. Pe spatial unui bazin hidrografic au loc mai multe categorii de

evaporare: la suprafata apei, a solului, a zapezii, a ghetii, a vegetatiei. La nivelul unui bazin hidrografic se poate

determina evapotranspiratia medie multianuala prin metoda bilantului, ca diferenta intre valorile medii multianuale ale

precipitatiilor si ale scurgerii, toate exprimate in mm.

- temperatura aerului influenteaza scurgerea raurilor in mod indirect, prin rolul sau in procesul evapotranspiratiei si in

producerea fenomenelor de inghet la nivelul solului si al apei.

B) Conditiile geologice prin compozitia petrografica, inclinarea stratelor, tectonica, grad de fisurare influenteaza

scurgerea apelor din precipitatii pe versanti, distributia si circulatia apelor subterane si prin aceasta alimentarea

raurilor.

C) Relieful actioneaza asupra scurgerii raurilor direct si indirect. Direct prin intermediul morfologiei, gradului de

fragmentare si pantelor, care in regiunea montana favorizeaza concentrarea si deplasarea rapida a apelor. Bazinele

dezvoltate pe versantii vestici au o scurgere mai bogata decat cele suprapuse versantilor cu alte orientari. Prin

altitudine, relieful determina zonalitatea verticala a conditiilor climatic, edifice si de vegetatie influentand indirect

scurgerea raurilor.

23


24/138

D) Invelisul edafic prin structura, textura, temperatura, grad de saturatie in apa, actioneaza asupra proceselor de

infiltratie, evapotranspiratie, scurgere de suprafata. Solurile nisipoase favorizeaza infiltratia, in timp ce cele argiloase

(saturate de apa) genereaza o scurgere activa.

E) Vegetatia imprima scurgerii apei o mai mare uniformitate in timp, evidentiata de atenuarea scurgerii maxime si de

sporirea celei minime. Un rol deosebit pentru circuitul hidric il are padurea.

F) Factorul uman, prin activitatile pe care le desfasoara contribuie direct sau indirect la influentarea de scurgere araurilor. Direct influenteaza prin: realiozarea de baraje si lacuri de acumulare, irigarea terenurilor, amenajari piscicole,

desecari, exploatarea de material de constructie din albiile raurilor. Cea mai importanta actiune indirect cu efecte

negative o reprezinta defrisarea padurilor, care a dus la accelararea scurgerii si favorizarea producerii viiturilor,

asociate cu o eroziune intensa.

Modalitati de exprimare a scurgerii apei raurilor: Scurgerea apei se exprima prin debitul de apa = cantitatea de apa

care se scurge prin sectiunea active aunui rau intr-o unitate de timp si se exprima in m/s sau l/s. Cantitatea de apa

transportata de rauri intr-o perioada de timp se exprima sub forma volumului in m/s si reprezinta produsul dintredebitul de apa si timpul considerat. Debitul lichid specific reprezinta cantitatea de apa care se scurge in unitatea de

timp pe o suprafata. Se exprima in l/s.km. Stratul de apa scurs este echivalentul grosimii stratului de apa uniform

distribuit pe suprafata bazinului, intr-un timp considerat si se exprima in mm. Coeficientul de scurgere indica raportul

dintre cantitatea de apa scursa intr-o anumita perioada de timp si cea a precipitatiilor cazute pe o suprafata si care au

determinat scurgerea respectiva. Bogatia scurgerii poate fi aflata si prin coeficientul modul sau de debit, care se obtine

impartind valoarea debitului la debitul mediu multiannual.

Tipurile de scurgere:

- Scurgerea medie se determina pe baza masurarii debitelor lichide, prin medierea aritmetica a valorilor lor zilnice,

lunare, anuale pe o perioada cat mai indelunagata (cel putin 20 de ani). Prezinta importante variatii temporale si

spatiale. Variatiile spatiale sunt determinate de ansamblul factorilor ce intervin in formarea sa, indeosebi de

zonalitatea altitudinala a conditiilor fizico-geografice. Pe teritoriul Romaniei valorile scurgerii medii oscileaza intre 1-

2 si mai putin de 1 l/s.km. (sub 25 mm) in sudul si estul Campiei Romane si in Dobrogea si peste 30-40 l/s.km (1000

mm) pe crestele cele mai inalte ale Carpatilor. Variatia temporala este generata de neuniformitatea si caracteristicile

conditiilor climatic care actioneaza asupra surselor de alimentare. Variatia scurgerii in timpul anului este direct

dependent de regimul pluviometric. In zonele ecuatoriale precipitatiile bogate si relative uniforme in timp determinadebite bogate pe tot parcursul anului cu diferente reduse de la o luna la alta. In regiunile tropicale exista variatii

accentuate ale debitelor de la sezonul umed la cel cald. Multe rauri seaca in sezonul secetos. In zona temperate

oscilatiile scurgerii medii in timpul anului sunt determinate de conditiile pluviometrice si termice ale celor 4

anotimpuri. In regiunile reci exista debite bogate in sezonul de vara si extreme de reduse in cel de iarna, cand

scurgerea poate inceta datorita inghetului complet al apei. In Romania raurile transporta cel mai bogat volum de apa

primavara (40%), iar cel mai redus toamna (14,3%). Vara este de 27% si iarna de 20%. Variatia scurgerii de la un an

la altul este reflexul modificarilor conditiilor climatice la scara interanuala.

- Scurgerea maxima este consecinta alimentarii bogate rezultate din topirea zapezilor si din precipitatiile abundente.

Alaturi de factoii climatici la formarea scurgerii maxime participa si: suprafata si forma bazinului de receptie, gradul

24


25/138

de umezire, temperatura si permeabilitatea solului, vegetatia, prezenta unitatilor lacustre, unele activitati antropice

( despaduriri, amenajari hidrotehnice).

- Scurgerea minima prezinta implicatii practice majore, deoarece ofera masura utilizarii apelor raurilor in conditii

naturale.

Fenomenele hidrologice extreme:

- Viiturile reprezinta momente de varf in evolutia scurgerii apei unui rau. Ele se caracterizeaza prin cresteri

spectaculoase, deosebit de rapide ale nivelului apei si implicit a debitului, pana la atingerea unui maxim, dupa care

urmeaza scaderea, de asemenea rapida, a apelor care revin la parametrii normali de scurgere. Se produc ca urmare a

unor ploi torentiale cu intensitati si strate de ape mari, a topirii rapide a zapezii sau cele 2 combinate. In perioadele de

inghet, scurgerile de sloiuri pot provoca baraje natural care blocheaza scurgerea, generand cresteri de nivel in spatele

acestora sau scurgeri puternice in momentul rupturii. Prin defrisarea padurii si lucrarea necorespunzatoare a terenurilor

in panta, omul contribuie indirect la favorizarea viiturilor.

- Etiajul este faza de scurgere cea mai redusa din timpul anului, caracterizat prin cele mai reduse debite si niveluri.

- Secarea raurilor este consecinta factorilor climatic si litologici. Un rol important il au secetele meteorologice, care

determina disparitia alimentarii pluvial, dar si reducerea pana la epuizare a rezervelor de apa subterana pe care le

intercepteaza raurile. In timpul iernii temperaturile extreme de reduse si persistente pot conduce la inghetarea totala a

apei (seceta de iarna)- fenomen caracteristic raurilor mici din zona temperate sau unor fluvii ce traverseaza zonele reci.

Formatiunile litologice favorizeaza infiltratia apelor si in lipsa alimentarii superficiale suficiente se produce pierderea

totala a apei din rau. Aceste situatii apar frecvent in zonele carstice si in cele desertice.

Regimul hidrologic al raurilor: Evidentiaza succesiunea fazelor sau periodelor caracteristice ale scurgerii apei intr-

un an. La raurile din Romania se remarca 4 perioade.

- perioda de iarna, pe rauri se instaleaza n regim cu niveluri minime care formeaza perioda apelor mici de iarna.

Datorita unui proces de incalzire timpurie asociat cu ploi bogate de iarna se pot produce viituri de iarna.

- perioada de primavara, se caracterizeaza prin ape mari pe fondul carora au loc adesea viituri datorita precipitatiilor

bogate combinate cu topirea zapezilor.

- perioada de vara, in prima parte se caracterizeaza prin precipitatii bogate, care genereaza ape mari sau chiar viituri.

Din iulie precipitatiile sunt foarte reduse cantitativ, iar evapotranspiratia este intensa- ca urmare apar apele mici de

vara.

- perioada de toamna, se caracterizeaza prin ape mici si chiar secari in prima parte si ape mari in a doua parte, cand pe

fondul precipitatiilor bogate pot avea loc viituri.

Bilantul hidrologic al raurilor: Bilantul hidrologic al unui bazin de receptie exprima relatia dintre cantitatile de apa

intrate si cele iesite de pe suprafata sa. Intr-o anumita perioda de timp pe teritoriul unui bazin pot patrunde cantitati de

apa din urmatoarele surse: precipitatii, aport subteran din teritoriile vecine, condensarea vaporilor din atmosfera la

25


26/138

suprafata scoartei. In acceasi perioada din cuprinsul bazinului se pot pierde cantitati de apa prin: scurgere superficiala,

scurgere subterana, evaporatie globala.

Relieful fluviatil Terasele, luncile

Terasele, prin toate caracterele lor reprezinta dovada cea mai graitoare a intensitatii cu care reteaua hidrografica a

contribuit la prelucrarea reliefului. Este de inteles, ca o astfel de actiune continua si in faza actuala a modelerii,

marcata de conditiile specifice postglaciarului care au favorizat eroziunea laterala, acumularea si inaltarea patului dea

luviuni. In afara rolului extraordinar in modelarea reliefului, importanta stintiifica a teraselor este accentuata din ce in

ce mai mult si asta, datorita faptului ca aceste forme de relief au fost cu predilectie cautate pentru fixarea asezarilor si

pentru amlasarea obiectivelor economice de orice natura. Studiul teraselor a urmarit cu precadere determinarea ectelor

actiunii raurilor si prin aceasta adancirea cunoasterii genezei si mai ales a evolutiei cuaternare a reliefului fluviatil,

pentru ca terasele sunt martorii cei mai reprezentativi si concludenti ai simptomelor tectonicii si a raporturilor acesteia

cu actiunea factorilor modelatori la nivelul suprafetei topografice. Mai prezinta insa si un scop practic si anume, larga

lor solicitare in procesul de utilizare a terenurilor. Terasele constituie repere semnificative pentru rolul jucat devariatiile climatice, miscarile neotectonice si pozitia nivelului de baza in cuaternar.

Terasele sunt trepte in lungul vailor la altitudini relative de albie ce variaza intre 4-5m si 180 m care la origine au

fost lunci, ramanand suspendate in urma adancirii in ele a raurilor. A functionat initial ca una din albiile sale majore,

cauzele care au dus la formarea lor fiind legate de schimbarile climatice sau tectonice. Acestea scot raul din profilul de

echilibru, obligandul sa se adnceasca.

Desfasurarea si dimensiunile variaza in functie de generatia de vai si de unitatile de relief in care se afla. Au

extensiune in regiunile de dealuri, podis si sunt mai reduse in munti, indeosebi in subunitatile alcatuite din roci dure.

De asemenea, sunt mai numeroase si au dezvoltare in lungul raurilor principale, caracteristici care scad pe masuratrecerii la generatii de afluenti tot mai noi.

Morfologic la orice terasa se separa doua suprafete una orizontala sau cvasiorizontala numita podul terasei care

reprezinta o lunca veche si o suprafat inclinata care formeaza fruntea terasei, ea rezultand prin adancirea raului in

lunca. Linia care se afla la imbinarea suprafete poarta numele de muchia terasei, iar cea care este situta la racordul

podului cu forma de relief superioara constituie ttna terasei.

Deci terasele prezinta patru elemente specifice:

- Podul terasei: partea superioara a terasei, suprafata fostului ses care a ramas suspendat. El are aspect plan, cu o slaba

inclinare catre avalul vaii.- Fruntea terasei: (taluz) reprezinta planul inclinat care margineste terasa spre axul vaii. Se formeaza atat prin

eroziunea in adancime a raului cat si prin eroziunea laterala a fruntii terasei, eroziune care largeste valea propriu-zisa

si creeaza posibilitatea de formare a unei noi terase.

- Muchia terasei: reprezinta marginea podului catre axul vaii sau linia de contact dintre podul terasei si fruntea terasei.

Poate avea un contur foarte diferit, in functie de prezenta unor ravene sau torenti.

- Ttna terasei: este linia de unire a podului terasei de versantul pe care se sprijina. La terasele mai vechi acest contact

poate fi mascat de coluvii sau proluvii.

Structural se disting trei situatii:

- terase aluviate (aluviale): la care se separa un strat de aluviuni cu o grosime de 1-5 m si roca in loc, intre ele fiind

vechiul pat al albiei. Sunt cele mai frecvente

26


27/138

- terase in roca: la care lipsesc aluviunile, podul terasei corespunzand patului albiei

- terase aluvionare: ce au panza groasa de aluviuni, in care ulterior raul s-a adancit. Exista doua subtipuri: terase

imbucate si terase rezemate.

Geneza teraselor: exista doua teori generale referitoare la forarea acestora.

-Prima mai veche, considera realizarea lor in trei faze la care procesele fluviatile au rol diferit - in prima faza domina

eroziunea lineara care creeaza patul albiei, in a doua se realizeaza aluvionarea ce da stratul de materiale de deasupra

patului si a treia cand iar pe prim plan se afla eroziunea lineara, raul tind nu numai patul de aluviuni, ci si rocile dededesubt.

-A doua teorie rezuma geneza la fazele cand s-au realizat cele doua suprafete care alcatuiesc terasa. In prima , in urma

actiunii mai intai a eroziunii lineare, iar dupa ce s-a ajuns la un echilibru dinamic a predominarii eroziunii laterale

cand s-a infaptuit lunca cu un strat de aluviuni nu prea gros; a doua faza solicita ruperea echilibrului si declansarea

eroziunii lineare prin care raul se adnaceste cu mai multi metri situatie care face ca lunca sa ramana suspendata

deasupra unei albii in curs de realizare ca terasa. De aici si ideea ca terasa este rezultatul succedarii in timp a

proceselor de eroziune fluviatila.

Indiferent de interpretare, cert este ca cele doua suprafete apartin la doua faze de evoltie diferite si ca trecerea de la

realizarea uneia la cealalta, s-a infaptuit printr-o modificare brusca a rolului proceselor care se petrec in albie. Aceasta

situatie este conditonata de ruperea echilibrului morfodinamic dobandit de rau, in finalul realizarii luncii, deci a

suprafetei orizontale. Ruperea starii de echilibru este pusa pe seama a trei categorii de factori:

- coborarea nivelului de baza, situatie valabila indeosebi la raurile care se varsa in oceane. Variatia nivelului acestora

s-a produs de mai multe ori in cuaternar, in conditiile dezvoltarii de faze glaciare si interglaciare. In glaciar formarea

calotelor de gheataa determinat retinrea ca gheata a unei perti din apa oceanelor participanta la circuitul global. Ca

urmare nivelol acestora a coborat, raurile care se varsau in ele fiind nevoite sa se adnaceasca in luncile create anterior.

Deci, in interglaciar s-a realizat lunca, iar in glaciar terasa, ca treapta morfologica.

- miscari epirogenetice pozitive, care afecteaza unitatile de relief in care se desfasoara un bazin hidrografic. Acesta

miscari nu sunt continui si nici nu au viteza mare. In perioada de stabilitate se ajunge treptat la realizarea profilului de

echilibru indicat de dezvoltarea luncii. Aceste modificari, desi lente, determina in timp o modificare de altitudine si de

panta, ca urmare raul capata energie mecanica suplimentara si se va adanci in lunca creata anterior.

- oscilatii climatice importante petrecute la intervale mari de timp: ele favorizeaza modificarea debitului raului si prin

aceasta a unui element de baza din relatia care asigura energia mecanica a apei raului ceea ce conduce fie la acumulari

in albie fie la eroziune lineara deci adancirea raului. In fazele cu climat rece se realizau lunci extinse cu un pat de albie

inghetat, iar in sezonul cald actiunea apei producea eroziunea maulrilor, deci largirea luncii

Varsta teraselor: se stabileste prin diferite metode, dar rezultatele au un anumit grad de relativitate. Cel mai simplu

se apreciaza in functie de pozitia uneia in raport de cealalta. Prin metoda numarului de loessuri si de soluri fosile,

situate peste depozitul de aluviuni, aprecierea se apropie mai mult de realitate. Interpretarea spectrelor de polen extrase

din lentile de argila din depozitul de aluviuni dau posibilitatea reconstituirii tipului de fprmatiuni vegetale limitrofe

luncii si chiar a unor aprecieri privind varsta acumulari, ulterior acesteia s-a petrecut taierea fruntii si deci dataserea

terasei. Datarea paleontologica este cea mai apropiata de realitate cu conditia ca fosilele sa nu reprezinte elemente

remaniate. Prin ea se stabileste varsta depo

Materiale examen licenta geografie

Documents

Transcript of Materiale examen licenta geografie