Despre dialog

by Marcel Chelba, Mar 01, 2011 11:34 am

Cred că tocmai am asistat la un dialog eşuat despre, aş reformula eu problema, cercetarea filosofică şi contaminarea politică prin cultură.

Sunt câţiva paşi simpli pe care, dacă i-am urma, ne-am înţelege mult mai bine:

1. Când întâmpini o opinie contrară, primul lucru de care trebuie să te îndoieşti este propria ta opinie. Aşa este «etic» şi «sanitar». Trebuie să faci acest pas strategic înapoi pentru a-ţi reevalua poziţia – pentru a te asigura că, în ceea ce te priveşte, nu ai făcut nici o greşeală.

2. În continuare, trebuie să încerci să priveşti lucrurile şi din perspectiva celuilalt, tocmai din respect şi încredere în competenţa şi onestitatea lui intelectuală. Altminteri dialogul nu ar mai avea nici un rost.

3. Ceea ce urmează imediat, în mod firesc, este trasarea limitelor în care fiecare are dreptate. Dar aceasta nu ar fi decât un armistiţiu, căci, de pe această poziţie, fiecare s-ar putea retrage în ograda proprie şi privi mai departe cu insolenţă către celălalt.

4. Trebuie să găseşti o a treia luare de poziţie, din perspectiva căreia cele două poziţii contrare, originare, să poată fi explicitate (justificate în însăşi posibilitatea lor ontologică) şi, astfel, conciliate.

5. Pentru că această ultimă etapă nu îşi poate atinge niciodată idealul, toţi paşii acestui algoritm al adevărului trebuie reluaţi mereu, de fiecare partener în parte, după fiecare ciclu de argumentare şi contraargumentare al dialogului.

Este uşor de observat că în acest algoritm al adevărului este concentrată întreaga istorie a gândirii critice, de la Socrate până la Kant şi Hegel – şi, de ce nu, până la Heidegger şi Noica. (Revelarea acestor legături ar putea fi subiectul unei cărţi.)

Desigur, acest algoritm al adevărului nu dă randament decât atunci când gândirea ambilor parteneri de dialog este orientată şi configurată moral de interesul pentru Adevăr.

Dreptatea – o ştim de la Kant – nu este altceva decât expresia practică, istoric determinată, a interesului nostru pentru Adevăr.

1

Când cel puţin unul dintre parteneri îl dispreţuieşte pe celălalt, vrea să îi dea lecţii, să îl persuadeze sau să îl inducă în eroare, mânat de principiile unei «morale de a doua instanţă», atunci dialogul este compromis.

Dialogul sub auspiciile «moralei de a doua instanţă», sub falsul alibi al unor interese de grup, este felul nostru de a ne parazita propriile noastre mijloace de comunicare şi de a ne falsifica însuşi destinul nostru de fiinţe inteligente în lume.

Gândirea pragmatică – «morala de a doua instanţă» – este flagelul care împinge specia noastră umană, încet şi sigur, spre dezastru.

Ce satisfacţie este aceasta: să fii ultimul supravieţuitor al acestei planete!?

Prefer să mor ceva mai devreme.

Cu drag,

Marcel Chelba

_____________________________________________________________

Re: Despre dialog (Despre gândirea pragmatică)

by Marcel Chelba, Mar 08, 2011 10:47 pm

Revin, dragă domnule Constantin Aslam, ca să vă arăt că, întoarse pe dos, toate aceste etape ale algoritmului de mai sus (algoritmul adevărului) vor genera algoritmul gândirii pragmatice (succesului necondiţionat).

1. Când întâmpini o opinie contrară primul lucru de care trebuie să te îndoieşti este opinia celuilalt – ca să nu îţi scadă moralul.

2. Trebuie să faci totul pentru a-l discredita moral şi intelectual pe celălalt. Distrugându-i reputaţia, nu va mai fi nevoie să îţi argumentezi propria ta poziţie. În ochii maselor, opinia ta va trece drept adevărată (prin reducţio ad absurdum).

3. Orice opinie poartă în sine o sămânţă de adevăr, dar problema nu este

2

stabilirea adevărului – o întreprindere inutilă şi sortită dinainte eşecului – ci impunerea propriei tale opinii ca normă socială pentru ceilalţi.

4. Dacă îţi susţii poziţia cu fanatism, cu un inepuizabil tupeu, în ciuda tuturor evidenţelor, încrederea adversarului tău în propriile lui argumente va începe să se surpe, precum zidurile Ierihonului. Deviza ta morală trebuie să fie ofensiva permanentă – revoluţia continuă.

5. Nu există un adevăr absolut, evident prin el însuşi. Adevărul este ceea ce îţi place ţie – ceea ce dă satisfacţie intereselor tale personale şi de grup. Nu te lăsa sedus de logică (de aparenta rigoare apodictică a gândirii raţionale). Nimic nu trebuie să te oprească din drumul tău către câştigarea supremaţiei – către cucerirea controlului politic asupra celorlalţi. După aceea poţi să le dai şi dreptate.

Se vede bine că gândirea de acest tip este orientată moral doar de interesul pentru controlul politic asupra celorlalţi.

Acest algoritm pragmatic (al succesului necondiţionat) este matricea în care s-a reconfigurat gândirea noastră raţională, după ce şi-a pierdut reperele ontologice originare (calibrate de interesul fiinţei noastre umane de a se orienta în necuprinsul naturii) şi s-a retras îndărătul orizontului limitat al existenţei noastre sociale.

Nu este vorba de faptul că gândirea pragmatică nu ar fi corectă logic – pragmatiştii se simt foarte confortabil din punctul acesta de vedere – ci de faptul că este prost orientată moral.

Gândirea pragmatică este eminamente politică – nu ontologică – nici hermeneutică – ci factuală.

Gândirea pragmatică este patternul mental al bătăuşului de cartier care a început să viseze, la un moment dat, la cucerirea lumii – staradă cu stradă, oraş cu oraş, ţară cu ţară.

Cu stimă,

Marcel Chelba

(Reşiţa, 8 martie 2011)

PS: Am scris în ultimii 6 ani peste 800 de pagini pe această temă (ele constiuie Volumul III, din Tetralogia kantiană) – dar nu am bani să le public pe cont propriu, cum am făcut cu Introducere critică, şi nu ştiu nici cărei edituri să mă adresez.

3

_____________________________________________________________

Şi acum să punem cele două baze axiomatice ale Dialogului într-un tabel, ca să poate fi comparate mai uşor.

Principiile Dialogului

Dialogulîn perspectivă etică

Dialogulîn perspectivă pragmatică

1

Când întâmpini o opinie contrară, primul lucru de care trebuie să te îndoieşti este propria ta opinie. Aşa este «etic» şi «sanitar». Trebuie să faci acest pas strategic înapoi pentru a-ţi reevalua poziţia – pentru a te asigura că, în ceea ce te priveşte, nu ai făcut nici o greşeală.

Când întâmpini o opinie contrară primul lucru de care trebuie să te îndoieşti este opinia celuilalt – ca să nu îţi scadă moralul.

2

În continuare, trebuie să încerci să priveşti lucrurile şi din perspectiva celuilalt, tocmai din respect şi încredere în competenţa şi onestitatea lui intelectuală. Altminteri dialogul nu ar mai avea nici un rost.

Trebuie să faci totul pentru a-l discredita moral şi intelectual pe celălalt. Distrugându-i reputaţia, nu va mai fi nevoie să îţi argumentezi propria ta poziţie. În ochii maselor, opinia ta va trece drept adevărată (prin reducţio ad absurdum).

3 Ceea ce urmează imediat, în mod firesc, este trasarea limitelor în care fiecare are dreptate. Dar aceasta nu ar fi decât un armistiţiu, căci, de pe această poziţie, fiecare s-ar putea retrage în ograda proprie şi privi

Orice opinie poartă în sine o sămânţă de adevăr, dar problema nu este stabilirea adevărului – o întreprindere inutilă şi sortită dinainte eşecului – ci impunerea propriei tale opinii ca normă socială pentru ceilalţi.

4

mai departe cu insolenţă către celălalt.

4

Trebuie să găseşti o a treia luare de poziţie, din perspectiva căreia cele două poziţii contrare, originare, să poată fi explicitate (justificate în însăşi posibilitatea lor ontologică) şi, astfel, conciliate.

Dacă îţi susţii poziţia cu fanatism, cu un inepuizabil tupeu, în ciuda tuturor evidenţelor, încrederea adversarului tău în propriile lui argumente va începe să se surpe, precum zidurile Ierihonului. Deviza ta morală trebuie să fie ofensiva permanentă – revoluţia continuă.

5

Pentru că această ultimă etapă nu îşi poate atinge niciodată idealul, toţi paşii acestui algoritm al adevărului trebuie reluaţi mereu, de fiecare partener în parte, după fiecare ciclu de argumentare şi contraargumentare al dialogului.

Nu există un adevăr absolut, evident prin el însuşi. Adevărul este ceea ce îţi place ţie – ceea ce dă satisfacţie intereselor tale personale şi de grup. Nu te lăsa sedus de logică (de aparenta rigoare apodictică a gândirii raţionale). Nimic nu trebuie să te oprească din drumul tău către câştigarea supremaţiei – către cucerirea controlului politic asupra celorlalţi. După aceea poţi să le recunoşti şi partea lor de adevăr.

_____________________________________________________________

Regulile polemicii civilizate

Regulile polemicii civilizate stabilite de Universitatea din Oxford, 1890:

1. In orice polemică ştiinţifică, socială sau politică, discuţia trebuie să se rezume la schimbul de idei şi numai la acele idei care au contingenţă cu problema respectivă.

2. Părţile aflate în polemică folosesc drept argument fie teorii ştiinţifice, fie

5

fapte concrete din realitate care sînt relevante în ceea ce priveşte problema discutată.

3. Părţile nu au dreptul să aducă în discuţie caracterul, temperamentul sau trecutul adversarului, deoarece acestea nici nu infirmă, nici nu confirmă validitatea ideilor pe care le susţine.

4. Părtile nu au dreptul să pună în discuţie motivele care determină atitudinea ideatică a adversarului, deoarece aceasta abate discuţia de la problema în sine.

5. Etichetarea adversarului, prin menţionarea şcolii de gîndire, clasei sociale, organizaţiei profesionale sau partidului politic din care acesta face parte, constituie o încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slăbiciunea lipsei de argumente. Intr-o polemică civilizată contează numai argumentele invocate de adversar ca individ şi nu ca membru al unei şcoli sau organizaţii. Nu ai dreptate pentru că eşti gînditor materialist, patron sau laburist, ci dacă argumentele tale sînt convingătoare sau nu.

sursa : http://www.erepublik.com/en/article/reg ... 30836/1/20

_____________________________________________________________

De aici încolo vă las să reflectaţi.

Cu drag,

Marcel Chelba

6