UNIVERSITATEA TRANSILVANIAdin BRASOV FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE Catedra de Management si Informatica Economica

CURSMANAGEMENTUL CRIZELOR

Autor: Prof. univ. dr. PETRISOR MANDU

BRASOV 2007

1

2

CUPRINSINTRODUCERE....................................................................................................... 5 CAPITOLUL 1. INTRODUCERE IN MANAGEMENTULCRIZELOR..8 1. Criza: delimitare si abordari conceptuale............................................................8 2. Factorii care genereaza crizele.......................................................................... 10 3. Tipologia crizelor............................................................................................. 12 4. Etapele, caracteristicile si efectele crizelor........................................................17 5. Managementul crizelor ......................................................................................21 6. Concluzii.............................................................................................................23 CAPITOLUL 2. CRIZA ORGANIZATIONALA .....................................................25 1. Organizatiile moderne si provocarile noului secol ............................................25 2. Criza organizationala abordari conceptuale.....................................................30 3. Continutul si efectele crizei organizationale ......................................................32 4. Managementul crizei organizationale ................................................................34 Concluzii ............................................................................................................... 41 CAPITOLUL 3. INSTRUMENTE SI PRACTICI MANAGERIALE APLICATE IN MANAGEMENTUL CRIZELOR................................................................................42 1. Notiuni introductive............................................................................................42 2. Aplicatii ale utilizarii metodelor matematice In fundamentarea deciziilor si atenuarea actiunii factorilor de risc.....................................................................44 Metode matematice deterministe..............................................................44 Metoda Estimarii Utilitatilor (Newman Mongestern) ...........................44 Optimizarea activitatilor folosind Teoria Grafelor...................................53 Metode matematice stohastice (probabilistice).........................................64 Teoria jocurilor strategice.........................................................................68 Teoria Deservirii.......................................................................................72 CAPITOLUL 4. CRIZA DE IMAGINE A ORGANIZATIILOR .............................77 1. Definirea crizei de imagine a organizatiilor .......................................................77 2. Mecanismele de producere a crizei de imagine ..................................................78 3. Crize care pot genera aparitia unei crize de imagine ..........................................80 4. Caracteristicile crizei de imagine.........................................................................83 5. Efectele crizei de imagine....................................................................................84 CAPITOLUL 5. ANALIZA CRIZELOR DE IMAGINE A ORGANIZATIILOR ....85 1. Analiza crizei de imagine. Continutul analizei crizei de imagine.......................85 2. Tehnici de rezolvare a crizei de imagine ............................................................ 90 CAPITOLUL 6. CRIZA DE COMUNICARE ....................................................... 94 1. Definirea si caracteristicile crizei de comunicare ................................................94 2. Cauze care pot genera aparitia unei crize de comunicare....................................95 3. Efectele crizei de comunicare .............................................................................97 4. Gestionarea crizei de comunicare .......................................................................99 CAPITOLUL 7. MANAGEMENTUL CRIZEI DE COMUNICARE ................... 100 1. Fundamente teoretico metodologice...............................................................100 2. Planul de comunicare In caz de criza.................................................................1053

CAPITOLUL 8. STUDIU DE CAZ EXXON VALDEZ sau cum sunt percepute negativ actiunile pozitive ..............................................................................109 CAPITOLUL 9. CRIZA ECONOMICA ............................................................ 116 1. Introducere ......................................................................................................116 2. Criza economica, scurt istoric..........................................................................118 3. Definirea, originile si continutul crizei economice..........................................122 4. Tipologia si cauzele crizei economice ............................................................123 5. Efectele crizei economice ...............................................................................123 6. Politici si strategii de gestionare a crizei economice ......................................149 CAPITOLUL 10. CRIZA FINANCIARA ........................................................... 154 1. Globalizarea, factor Insotitor al crizei economice ........................................ 154 2. Corelatia economie finante ..........................................................................157 3. Institutiile si organele cu atributii In domeniul financiar bancar .................161 4. Criza financiara internationala.........................................................................166 4.1. Definirea, cauzele, continutul si formele crizei financiare .......................166 4.2. Crizele financiare ale anilor 90................................................................172 5. Managementul crizei financiare........................................................................177 5.1. Masuri care vizeaza relansarea pe termen lung a economiei prin politici macroeconomice........................................................................................177 5.2. Gestionarea crizelor financiare prin masuri financiar monetare administrative............................................................................................181 CAPITOLUL 11. CRIZA ENERGETICA (CRIZA PETROLULUI).................... 184 1. Introducere .......................................................................................................184 2. Criza energetica, element structural al crizei economice..................................186 3. Jocul petrolier si mizele economice..................................................................189 4. Criza petrolului In Bazinul Marii Caspice .......................................................190 5. Concluzii..........................................................................................................196 CAPITOLUL 12. CRIZA MEDIULUI SI DEZVOLTAREA DURABILA ........... 198 1. Tendintele de dezvoltare economica caracteristice spatiului economic european integrat .............................................................................................................198 2. Analiza structurii economice din perspectiva crizei mediului..........................200 3. Indicatori de mediu In contextul dezvoltarii durabile.......................................202 Managementul crizei mediului.........................................................................205 4. Relatiile mediu economie..............................................................................207 CAPITOLUL 13. EVOLUTIA SI GESTIONAREA CRIZELOR GEOPOLITICE 210 1. Introducere .......................................................................................................210 2. Criza geopolitica: definire, etape, caracteristici...............................................211 3. Managementul crizei geopolitice.....................................................................213 CAPITOLUL 14. CRIZA GLOBALA............................................................ 218 1. Eseu despre globalizare....................................................................................218 2. Originile, definirea si continutul crizei globale ...............................................220 3. Perspectivele crizei globale..............................................................................228 BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................2314

INTRODUCERE : Pe la jumatatea anilor 85, secolul al XX-lea, omenirea Incepea pregatirile pentru Intampinarea secolului urmator. Lasa In urma si, totodata, ducea povara unui secol In care au avut loc singurele razboaie mondiale din istoria planetei, s-au produs cele mai fascinante revolutii tehnologice, a crescut In mod irational capacitatea oamenilor de a suprima viata pe pamant dar si posibilitatea de a comunica rapid prin cuvinte si imagini de la un capat la altul al planetei. Secolul al XX-lea a constituit perioada de timp In care numarul de state s-a multiplicat de la 40 In 1900 la 193 In ianuarie 2002. Acest fenomen a accentuat dinamica relatiilor Intre actorii noii societati internationale si a facut necesara aparitia unei vaste scene politice pe care au fost invitati iar uneori obligati sa joace atat cei puternici si slabi cat si cei bogati si saraci. Aceasta scena politica, un fel de guvernare a lumii, s-a numit Organizatia Natiunilor Unite care, desi a prezentat In actiunea sa multe imperfectiuni, a fost extrem de necesara Incat a trebuit sa fie Infiintata. Analizand la nivel planetar jocul politic Intre state am fost martorii unor dispute sub forma razboaielor mici, limitate, de mare intensitate generate de cauze evaluate drept religioase, etnice, civile, rasiale, tribale, coloniale, subversive, revolutionare, care au avut drept scop libertatea oamenilor. Dar, adaugam noi si tendintele de expansiune asupra a noi teritorii, asigurarea accesului la mare, acapararea de materii prime si resurse energetice, limitarea accesului la tehnologiile Inalte s.a.m.d., fenomene care Intregesc gama larga a factorilor care au generat violente Intre oameni, Intre grupari umane si Intre state. Spre deosebire de secolele anterioare, secolul al XX-lea si-a trecut In palmaresul evenimentelor majore si criza internationala. Pe masura ce efectele ei se resimteau tot mai mult, acest cuvant devenea tot mai accesibil, iar foarte multi cetateni se simteau Indreptatiti sa creada ca stiu ce semnifica el fara sa defineasca criza. Desi termenul criza este extrem de des utilizat, mai ales In diversele lucrari aparute dupa 1990, el este asociat cu cel de conflict fara sa fie tratat ca un fenomen de sine statator, extrem de periculos dar si purtator de oportunitati. In urma cu cativa ani subiectul de economie propus candidatilor la obtinerea diplomei de absolvire a Institutului de Studii Politice din Paris era remarcabil de scurt CRIZA. Oare cati studenti, la timpul respectiv, au stiut sa explice acest termen si cati examinatori au stiut ce sa pretinda?1 Secolul al XXI-lea a preluat fara nici o exceptie toate aceste fenomene periculoase care separa saracia de bunastare, frica de speranta, pacea de razboi iar, Intre toate acestea, si fenomenul criza, exprimat deja printr-o notiune universala, care genereaza dispute Insangerate si Indruma pasii omenirii spre evolutii cu final imprevizibil. Astazi, Intr-un veritabil fiasco lingvistic si intelectual, vorbim despre criza mondiala, criza pietei, criza locurilor de munca, criza de autoritate guvernamentala, criza din sistemul de protectie sociala, criza financiara, criza economica, criza geopolitica s.a.m.d., prin urmare, sunt vizate sectoare ale vietii sociale, economice, munca, politica, grav afectate. Unele din aceste crize trec cu usurinta frontierele statelor nationale, se internationalizeaza, afectand popoarele In functie de schimburile si interdependentele existente Intre ele. Cel mai grav sunt afectate acele blocuri sau natiuni care au fost izolate ideologic, politic si economic, cum este cazul tarilor din Estul Europei, care au1

Dufour, J., L., Crize internationale De la Beijing (1900) la Kosovo (1999), Editura Corint, Bucuresti, 2002, p. 8;

5

suportat prabusiri dramatice In toate sectoarele vietii sociale cu efecte precum: disensiunile de toate tipurile, mizerie, umilinta, conflicte armate, pierderea autoritatii de stat, saracie crunta, devalorizarea ideologiilor, atenuarea perspectivelor etc. In timp ce aceste efecte produc multa suferinta, cauzele sunt greu de Inteles si definit, In mod obisnuit, fiind atribuite ruperii echilibrului de forte pe arena mondiala, complexitatii interdependentelor si mai putin sunt scoase In evidenta acele cauze care tin de moralitate si management. Studiul crizelor se constituie Intr-un fenomen recent si, de aceea, acest curs este rezultatul unei investigatii extrem de laborioase pe un teren bibliografic sarac, mai ales In spatiul autohton. Atat continutul cursului cat si instrumentele de cercetare stiintifica, necesare unei abordari interdisciplinare, sunt puse la dispozitia cursantilor pentru a-i Inarma cu un volum bogat de cunostintele referitoare la definirea, tipologia, etapele si continutul crizelor cat si cu metodele de lucru specifice gestionarii acestora. In ceea ce ma priveste am avut prilejul si capacitatea sa ma formez pe parcursul a peste 25 de ani In doua institutii de elita din Romania: ca manager, profesor si analist. Atat Academia de Inalte Studii Militare cat si Academia Fortelor Aeriene mi-au oferit multiple posibilitati pentru a ma documenta asupra fenomenelor cu impact major asupra lumii, precum si de a lua contact direct cu personalitati, institutii, sisteme, societati. Acesti ani de experienta, pornind de la simplul luptator pana la gradul de general si statutul de rector universitar, mi-au modelat convingerile In legatura cu posibilitatile oamenilor de a da raspunsurile cele mai valoroase problemelor complexe ale lumii contemporane. Experienta castigata pe parcursul a zeci de ani de sacrificii In folosul abordarii interdisciplinare a multor domenii importante ale vietii va va trezi interesul si va va ajuta sa Intelegeti de ce am editat un asemenea curs si ce poate el sa va ofere. Este posibil sa va Intalniti cu lucruri importante pe care le cunoasteti deja. Intentia mea este sa va creez o experienta care sa va ajute sa ganditi altcumva ceea ce simtiti, sa faceti legatura Intre ceea ce ganditi si ceea ce credeti ca puteti face pentru ca zbaterile personale si comunitare sa nu reprezinte o calatorie foarte lunga pe durata Intregii vietii. Prin simularea situatiilor de criza si Intelegerea factorilor care genereaza crizele, etapizarea acestora, identificarea si aplicarea In practica a elementelor de management care vizeaza gestionarea situatiilor de criza, va ve-ti forma deprinderile si abilitatile necesare rezolvarii eficiente a problemelor In acest domeniu. Spatiul romanesc, la Inceputul acestui secol si mileniu, va suporta, cu siguranta, o serie de metamorfoze care vor proiecta un mediu social In care oportunitatile sau esecurile vor fi prezente In anumite proportii, In functie de cantitatea si calitatea formarii profesionale a resursei umane. Este indiscutabil ca avem nevoie de specialisti In domeniile de baza ale vietii sociale. Dar exista momente In evolutia comunitatilor umane cand toate directiile converg spre un punct temporal In care se rup dinamicile fenomenelor precum si echilibrele anterioare, generand situatii grave de criza. Se pune problema daca, In aceste situatii, specialistii In diferite domenii au capacitatea de a regulariza sau stabiliza miscarea pentru a regasi o dinamica fiabila. Un plus de cunostinte si deprinderi In domeniul managementului crizelor, componenta de baza a gandirii si actiunii economice, suprapus peste o formare initiala profesionala, va contribui la preluarea mai rapida a controlului asupra a ceea ce Inainte parea sa faca parte dintr-o ordine a lucrurilor si atunci conducatorii, managerii sau expertii care vorbesc despre rezolvarea crizei nu vor mai enunta propozitii si dispozitii fara6

eficacitate reala ci se vor implica cu mai multa profunzime si cu randament maxim In rezolvarea situatiilor de criza. In cadrul acestui curs am abordat Intr-o prima etapa crizele organizationale pentru simplul motiv ca organizatia reprezinta cadrul de baza In care criza se manifesta, poate fi studiata si gestionata. Ideal ar fi ca aceasta fractura brutala, care strica unitatea sociala, identitatea si dinamica unei organizatii, sa nu se produca niciodata. Noile modele manageriale Incearca sa reconcilieze organizatia (Intreprinderea) si individul, punand accent pe adeziune, pe Imbogatirea personala a membrilor. Organizatia se produce ca ideal de sine, furnizand valori, proiecte de excelenta. Actorii sociali sunt Invatati sa interiorizeze directivele care construiesc identitatea organizatiei. O identificare idealizanta ofera subiectului sansa afirmarii, ocazia abandonarii cursei singulare si Inlocuirii acesteia, prin cufundarea In obiective comune. Organizatia vrea sa devina clan, fratie, familie.2 Acest ideal nu se atinge niciodata deoarece, la nivelul organizatiei, schimbarile bruste arunca individul In calea amenintarilor de tot felul cu efecte devastatoare Intre care mentionam excluziunea sociala si frica de necunoscut. Criza economica prin brutalitatea ei provoaca panica si nebunie. Dereglarile si distorsiunile pe care specialistii Insisi nu ezita sa le confirme drept irationale si In fata carora stiintele economice Isi dovedesc incapabilitatea de a aduce corectiile logice, fac ca numerosi cetateni ai planetei sa creada ca asista la o eclipsa de ratiune si sunt tentati sa se refugieze Intr-o imagine a lumii irationale. De cele mai multe ori In loc sa actioneze asupra cauzelor, din lipsa unei instruiri adecvate, recurg la formele de gandire prerationalista si se Intorc la superstitii, esoterism si accepta sa creada In bagheta magica capabila sa transforme omul sarac In print. Din ce In ce mai multi cetateni raman convinsi ca stiinta nu mai poate face nimic nici pentru planeta, nici pentru ei si ca progresul, atunci cand este dirijat numai de interesul comercial, constituie mama tuturor crizelor. Un argument In plus pentru lecturarea acestui curs.

2

Michel, B., J.; Despraires, G., F.; Ridel, L., Crize abordare psihologica clinica, Editura Polirom, Iasi, 1998, p.8;

7

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE IN MANAGEMENTUL CRIZELOR 1. Criza: delimitari si abordari conceptuale In toate lucrarile care trateaza criza sub diferitele ei aspecte, autorii cauta explicatii asupra notiunii respective facand apel la etimologia greaca unde identifica expresia krisis ce semnifica decizie. Pentru discipolii lui Platon verbul kreinen are Intelesul de a judeca, a separa, a discrimina, a decide. Aceasta etimologie nu atribuie notiunii de criza conotatiile pe care astazi le Intelegem In mod obisnuit. Teoria managementului modern puncteaza ca a decide Inseamna a adopta o concluzie definitiva asupra unei probleme litigioase. Decizia implica un fel de mediere, de arbitraj, o deliberare Intre doua parti aflate In disputa. Aceste doua componente aflate In opozitie se afla In dificultatea de a alege, un fel de criza, si atunci este necesara luarea unei decizii care sa transfere situatia conflictuala si sa puna capat ezitarii celor doua parti. Aceasta semnifica faptul ca situatia de criza ridica probleme duse de supravietuire In coeziune si de continuitate a organizatiei respective care nu poate reveni la ordinea necesara decat printr-o alegere decisiva. Prin urmare, criza, ca fenomen specific mediului organizational, este determinata de durata incapacitatii de decizie, timp In care structura organizationala (locala, regionala, nationala, internationala) este compromisa. Decizia aduce organizatiei atat coeziunea cat si functionarea, este elementul final al procesului de evaluare, interpretare si comunicare a modului de rezolvarea unei situatii. Aceste argumente justifica Intr-o oarecare masura de ce etimologia cuvantului criza rezida din notiunea de decizie. Prezenta factorilor istorici conjuncturali a facut ca termenul grec krisis judecata sau decizie sa evolueze si astfel Il regasim In latina cateva secole mai tarziu crisin, In secolul al XVI-lea crisis si In prezent criza. Definitiile date crizei sunt diverse, In functie de metodologia de abordare si instrumentele specifice de analiza. Spre exemplu, In Franta, atat militarii cat si civilii revendica prioritatea si paternitatea acestora. Nu va trece multa vreme pana cand si In Romania vor fi asemenea dispute, datorita faptului ca terenul pe care se efectueaza aceste investigatii este destul de arid. La modul general, criza desemneaza o amenintare la adresa existentei organizationale care produce o ruptura a dinamicilor si echilibrelor anterioare, antreneaza dezintegrarea sistemului respectiv cu consecinte imprevizibile. Abordarea sociologica a conceptului de criza defineste criza ca o perioada In dinamica unui sistem, caracterizata prin acumularea accentuata a dificultatilor, izbucnirea conflictuala a tensiunilor, fapt ce face dificila functionarea normala, declansandu-se puternice presiuni spre schimbare.3 In acest context, semnalam definitia crizei data de Charles Hermann4. O criza este o situatie care: a) ameninta obiective net prioritare ale unitatii de decizie;3 4

Dictionar de sociologie, Ed. Babel, Bucuresti, 1993, p. 145; Hermann, C., F., Crisis in Foreign Policy, Ed. Bobs Merril Co, Indianapolis, 1969;

8

b) reduce timpul de raspuns In timp util Inainte ca decizia sa poata fi transformata In actiune; c) surprinde pe membrii unitatii de decizie prin aparitia sa. Un alt autor, Barry Mc. Longlin, defineste criza ca fiind un eveniment, dezvaluire, acuzatie sau set de probleme interne si externe care ameninta integritatea, reputatia sau existenta unui individ sau organizatii.5 Referindu-se la climatul organizational international, In 1974, generalul Beaufre vedea In criza o stare de tensiune In cursul careia exista riscul maxim al unei escaladari spre un conflict armat, In care adversarul sa fie Impiedicat sa dobandeasca un anumit avantaj politic sau militar; acest avantaj politic sau militar; acest avantaj reprezinta deci miza crizei pentru aparator, riscul minim. Generalul Poirier construieste o definitie mai simplista astfel: criza reprezinta o deteriorare brusca sau graduala a factorilor de echilibru ce asigura In mod obisnuit raporturile de coexistenta Intre state. Fostul director al Institutului britanic de Studii Strategice, Alastair Buchan, referindu-se la crizele geostrategice formuleaza urmatorul enunt: perioada conflictuala Intre doua sau mai multe state care intervine atunci cand una din parti o Incolteste pe cealalta pe un punct precis sau ce poate fi definit ca si atunci cand trebuie luata o hotarare asupra raspunsului ce trebuie dat acestei sfidari. Perioada Razboiului Rece, substituent benefic al variantei razboiului clasic, a inspirat mai multi analisti printre care reamintim pe faimosul Raymond Aron care atribuie crizei urmatoarea definitie: Acea forma violenta retinuta de informare neconcretizata, destinata a cantari greu In balanta decizionala a celuilalt, pentru al constrange sa renunte la interesele sale legitime si a obtine de la el concesii care nu corespund mizei, pentru a evita riscul razboiului total ... Analiza acestor definitii precum si a altora, lungi si detaliate, conduce la elaborarea unor puncte de vedere comune referitoare la crize si anume: ruptura echilibrului interior specific mediului organizational; perceperea crizei de catre partile implicate ca un ansamblu de amenintari, pericole, riscuri; frecvente posibilitati de confruntare, inclusiv de ordin militar; caracterul relativ si exclusiv absolut al crizei necesitatea luarii unor decizii importante, limitarea accesului la informatii, prezenta unei atmosfere marcata de Ingrijorare, timpul la dispozitie extrem de limitat si oscilatii puternice ale starii de tensiune. Analiza si interpretarea acestor puncte de vedere comune asupra definirii crizelor orienteaza eforturile de cercetare spre o definire sintetica a crizei: criza este un moment de ruptura In interiorul unui sistem organizat. Aparitia si manifestarea fenomenului de criza solicita factorilor decizionali sa-si defineasca o pozitie fie In favoarea mentinerii (conservarii), fie pentru transformarea (schimbarea) sistemului dat In perspectiva reinstalarii echilibrului. Indiferent de natura si anvergura crizei, aceasta poate fi mai mult sau mai putin previzibila si Intotdeauna este rezultatul unei situatii de tensiune. In toate situatiile criza fenomen purtator de riscuri atat pentru mentinerea echilibrului organizational cat si pentru securitatea nationala si internationala - invoca cu necesitate adoptarea unor decizii rapide si adecvate precum si existenta si aplicarea unor mecanisme si proceduri de gestionare a ei.5

Longlin, B., Risk and Crisis Communication, Ed. Longlin Multimedia Publishing Ltd, Ottawa, 1996, p. 10;

9

2. Factorii care genereaza crizele Criza, ca fenomen social complex, este supusa legic unor determinari cauzale carei definesc esenta, Ii configureaza structura si procesualitatea. Prin activitatea lor constienta oamenii pot descoperi diferite Inlantuiri cauzale, pot modifica sistemul de conditii sau, mai exact, actiunea factorilor care Insotesc crizele In derularea lor, dar nu pot suprima relatiile cauzale sau introduce ordine cauzala In societate. Legea cauzalitatii6 se manifesta diferit In functie de varietatea formelor de miscare si a nivelelor de organizare a materiei. In cazul unui raport cauzal, obiectul sau fenomenul care precede si provoaca (determina) producerea altui obiect sau fenomen se numeste cauza, iar obiectul sau fenomenul care succede si a carui pondere este provocata (determinata) de cauza este numit efect. Conform conceptiei deterministe Intre cauza si efect se stabileste un raport de necesitate. Constanta acestui raport este Intotdeauna mediata de conditii, adica de factorii care Insotesc cauzele In derularea lor. Cauzele pot provoca aceleasi efecte (tipuri de crize) numai daca actioneaza In aceleasi conditii. Odata aparuta, criza poate avea un rol activ, prin efectele produse, asupra cauzelor care au generat-o, influentandu-le favorabil sau nefavorabil. Indiferent de rolul pe care Il joaca criza In raport cu cauzele care au produs-o, acestea din urma au rolul determinant. Stiinta contemporana demonstreaza faptul ca Intre cauzele crizelor si crizele propriuzise exista relatii precise: continuitate, interdependenta, corelatie calitativa, autoreglare. Aceasta scurta abordare filosofica a raporturilor existente Intre cauze si crize (efecte) permite Intelegerea fenomenului criza la nivel individual, organizational, national, regional (zonal) si global. Crizele pot apare ca fenomene sociale atat pe plan intern cat si pe plan international. In ambele situatii, este absolut necesara identificarea si definirea factorilor care le genereaza si care pot fi grupati astfel:a) factorii interni: - acele elemente, situatii sau conditii interne care prin natura lor genereaza efecte destabilizatoare pentru componentele sistemului national

- posibilele evolutii negative In domeniul democratizarii, respectarii drepturilor omului si al dezvoltarii economice cu efecte destabilizatoare pe plan national, pe zone extinse; - persistenta problemelor grave de natura economica, financiara si sociala, generate de prelungirea tranzitiei si Intarzierea reformelor structurale; - accentuarea formelor de coruptie si de administrare deficitara a resurselor publice care produc adancirea inechitatilor sociale, proliferarea economiei subterane si fenomenul de excluziune sociala; - reactiile ineficiente ale institutiilor statului In fata acutizarii fenomenelor de criminalitate economica si de perturbare a ordinii publice si sigurantei cetateanului, fenomene care au efecte negative asupra coeziunii si solidaritatii sociale, asupra calitatii vietii cetatenilor; - mentinerea unor surse si cauze de potentiale conflicte sociale punctuale, de mai mica sau mai mare Intindere, cu efecte asupra consumului inutil al energiei, diminuarii sau6

Cauzalitatea categorie a conexiunii universale care exprima corelatia dintre cauza si efect, succesiunea genetica a fenomenelor In functie de ansamblul conditiilor care Insotesc dinamica lor obiectiva. (Dictionar de filosofie, Ed. Politica, Bucuresti, 1978, p. 102)

10

Intreruperii proceselor si activitatilor economice propriu-zise si asupra starii de liniste a populatiei; - nerespectarea normelor ecologice In functionarea unor obiective industriale, producerea unor dezastre ecologice, catastrofe naturale si procese de degradare a mediului; - existenta unei birocratii excesive In administratie, cu efecte asupra slabirii coeziunii sociale si civice si scaderea nivelului de Incredere a cetatenilor In institutiile statului; - mentinerea unor decalaje de dezvoltare Intre regiunile statului; - mentinerea la un nivel scazut a infrastructurii informationale si Intarzieri In realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizarii; - emigrarea specialistilor din diferite domenii de varf, fenomen ce afecteaza potentialul de dezvoltare a societatii romanesti; - existenta si functionarea unui sistem de educatie rigid si opac care promoveaza criterii egalitariste de organizare si administrare, sensibil la presiunile si interesele individuale si de grup.- acele elemente, situatii sau conditii externe care prin actiunea lor favorizeaza aparitia si dezvoltarea crizelor interne si internationale (regionale, zonale, globale).

b) factorii externi:

Pot fi identificati urmatorii factori externi: - evolutii negative pe plan regional, zonal, In domeniul democratizarii, respectarii drepturilor omului si al dezvoltarii economice; - limitarea accesului statelor la unele resurse si oportunitati regionale importante pentru realizarea intereselor nationale; - migratia clandestina, aparitia unor fluxuri de refugiati, exodul creierelor; - proliferarea armelor de distrugere In masa, a tehnologiilor si materialelor nucleare, a armamentelor si mijloacelor letale neconventionale; - proliferarea si dezvoltarea retelelor teroriste, a crimei organizate transnationale, a traficului ilegal de persoane, droguri, armamente si munitie, de materiale radioactive si strategice; - actiuni de incitare la extremism, intoleranta, separatism sau xenofobie, care pot afecta statul si promovarea valorilor democratice; - existenta unor decalaje Intre nivelurilor de dezvoltare, asigurare a securitatii si gradul de stabilitate ale statelor din proximitatea statului In cauza; - terorismul politic transnational si international, inclusiv sub formele sale biologice si informatice; - atentatele la siguranta mijloacelor de transport intern si international; - actiuni destinate In mod premeditat afectarii imaginii statului In plan international, cu efecte asupra credibilitatii si seriozitatii In Indeplinirea angajamentelor asumate; - agresiunea economico-financiara; - provocarea cu intentie a catastrofelor ecologice. In contextul unei actiuni conjugate a acestor factori, este tot mai greu de facut o disociere neta Intre ceea ce se petrece, ca fenomene pe plan intern si ce se Intampla pe plan international. Accentuarea interdependentelor multiple dintre acesti factori, globalizarea si liberalizarea schimburilor de la cele comerciale la cele informationale,11

fac tot mai dificila o asemenea disociere Intr-un mediu globalizat In care atat factorii interni cat si cei externi se pot genera si potenta reciproc. Fundalul pe care se proiecteaza dinamica acestor interdependente este totusi unul pozitiv, fiind sustinut de un spirit european si mondial de cooperare si dialog precum si de implicarea unor organisme globale In gestionarea problemelor complexe generatoare de crize. Pe acest fundal, responsabilitatea statului este de a gestiona cu autoritate actiunea factorilor de natura strict interna pentru a oferi un cadru atractiv, economico-social care sa pozitioneze In mod favorabil statul respectiv In mediul international. 3. Tipologia crizelor Crizele sunt fenomene sociale de mare amploare si complexe care suscita interesul mai multor logici disciplinare. Cu toate acestea expertii cauta sa puna In lumina caracteristicile si mecanismele crizei folosind din abundenta argumentele specifice propriei discipline. Astfel economistii atribuie caracteristicile crizei unor fenomene (constituite In efecte) cum sunt: inflatia, somajul, stagnarea, recesiunea, lipsa de materii prime etc. Politologii apreciaza ca acest fenomen este generat, cel mai adesea, de tarele implicarii politicului, inconsistenta si lipsa de coerenta a programelor, lipsa de interes sau incapacitatea factorilor politici de a solutiona conflictele sociale. Istoricii vad crizele ca rezultat al evolutiei jocului politic Intre state, joc dominant de tendintele egoiste de expansiune. Sociologii si psihologii apreciaza crizele ca fenomene care se Inscriu In evolutia normala a fiintei umane si corespund unor stadii sau faze ale dezvoltarii sale genetice. Expertii In psiho-sociologie analizeaza atat crizele individuale - crize de dezvoltare cat si crizele din unitatile sociale: grupuri, organizatii, institutii. In timp ce sociologii a) crizelor In inechitatile - crize de legitimitate identifica originea dupa tipul de solutii si sociale, de onestitateconsidera criza drept o psihologii - crize modul de rezolvare: destructurare a identitatii indivizilor, a sistemului lorde competenta semnificare generata - crize de evaluare si de impulsurile instinctuale. Datorita faptului ca fenomenul criza este universal si formele sub care se manifesta crizele sunt complexe si diverse, pentru o abordare de crize interne specialitate, este b) dupa tipul de necesara o clasificare a crize externe crizelor. Realizarea unei tipologii a crizelor mediu: este posibila si acest lucru presupune identificarea unor criterii semnificative fata de crize caracteristici ale crizei. In marea lor care pot fi definite si evaluate principalele politice crize ideologice majoritate expertii apreciaza ca In realizarea unei tipologii cat mai realiste a crizelor ar crize solutii putea fi utilizate urmatoarele criterii: tipul de de regimsi modul de rezolvare; tipul de crize de autoritate mediu; domeniul c) dupa apare criza; nivelul la care apare; urgenta rezolvarii. In care domeniul Incare apare criza: crize economice crize culturale crize de comunicare crize de imagine criza energetica

crize individuale crize organizationale crize locale Fig. d) dupa nivelul la 1 Tipologia crizelor crize nationale care apare criza: crize zonale crize continentale crize mondiale e) dupa urgenta rezolvarii: crize imediate 12 crize urgente crize sustinute

Criza de dezvoltare Notiunea de criza ar putea fi asociata cu cele de schimbare dezvoltare. Chiar daca asocierea dintre criza si dezvoltare nu este receptata imediat, dupa un studiu aprofundat, se poate consemna faptul ca atat schimbarea cat si dezvoltarea sunt fenomene care transforma realitatea oamenilor, afecteaza obiectivele, procedurile, relatiile, rezultatele muncii acestora. Criza de dezvoltare apare ca urmare a contradictiei dintre starea de fapt a unui sistem si tendintele de evolutie care cer cu stringenta modificarea parametrilor de stare ai sistemului respectiv. Aceste tendinte de evolutie exercita presiuni asupra managementului de sistem orientand echipa manageriala asupra necesitatii abandonarii vechiului tip de gestionare sociala si implementarea noului tip. Criza de dezvoltare indica faptul ca vechile solutii pentru rezolvarea problemelor si-au epuizat resursele si ca este necesara constructia si implementarea unor noi tipuri de solutii In concordanta cu factorii determinanti ai evolutiei sociale. In esenta criza de dezvoltare se constituie Intr-o confruntare dintre doua alternative: conservatoare si Innoitoare. Acest tip de criza se manifesta In toate sistemele naturale si opereaza ca o ruptura cu ordinea precedenta pentru a face loc celei noi. Omenirea In ansamblu cat si diferitele tipuri de sisteme sociale, In masura In care detin capabilitatile necesare pentru a gestiona procesul de reinstaurare a ordinii noi, acest proces se deruleaza prin crize de dezvoltare.13

Spre exemplificare, Revolutia burgheza din Franta (1789), Revolutia anticomunista din Romania (1989) reprezinta, In sensul abordat, crize de dezvoltare. La nivelul organizatiei crizele de dezvoltare apar In perioadele de timp In care solutiile manageriale sunt depasite de noile capacitati informationale, mult mai performante, care impun urgent proiectarea reorganizarii organizatiei. Prin rezolvarea acestei contradictii se asigura continuitatea obiectivelor si structurilor organizatiei, ratiunii sociale a activitatii membrilor sai, capacitatii sale decizionale. Criza de legitimitate In mod obiectiv societatea (sistemul, organizatia) ar trebui sa identifice si sa implementeze solutii viabile pentru a constitui alternative credibile la vechea situatie. In momentul In care un pachet de masuri aplicat pe durata unei perioade de timp devine nefunctional, acesta Isi pierde credibilitatea. Deprecierea solutiilor are loc mai intens atunci cand In societate (sistem, organizatie) sunt posibile si alte alternative care devin legitime In efortul de a construi alte modalitati de iesire din criza. In etapa de tranzitie spre economia de piata functionala In Romania s-au aplicat Intr-o succesiune programe si pachete de masuri dintre care unele si-au pierdut credibilitatea fiind necesare elaborarea si implementarea unor programe si solutii alternative. Criza de onestitate Acest tip de criza este caracteristic pentru acele situatii In care oamenii In general sau structurile de decizie, desi dispun de un pachet de mecanisme si proceduri de gestionare a crizelor de dezvoltare, de legitimitate, folosesc aceste instrumente cu scopuri ascunse, subversive, care pericliteaza organizatia (sistemul) si afecteaza In mod direct capacitatea acesteia de a functiona In regim normal. De cele mai multe ori, multitudinea de interese grupate In tipuri de vectori de putere (informationale, politice, paramilitare, totalitare etc.) urmarind obtinerea unor avantaje personale sau grupale, abat efortul general de gestionare corecta si eficienta a crizelor spre folosirea unor metode si tehnici neadecvate. Esenta crizei de onestitate consta In abandonarea mijloacelor performante de gestionare a spatiului de conflict informational, generator de crize, si utilizarea unor mijloace total necorespunzatoare solutiei specifice organizatiei (sistemului). Criza de competenta Crizele de competenta definesc acele situatii organizationale (sistemice) generatoare de insecuritate si pericole de destructurare. Echipele manageriale desi au la dispozitie, In spatiul de conflict informational, o serie de posibilitati de operare In scopul imitarii efectelor de criza, se dovedesc incapabile de a le accesa si utiliza, ca urmare a limitelor profesionale si morale a oamenilor ce formeaza aceste echipe. Criza interna Este tipul de criza cel mai frecvent Intalnit In societatea contemporana. Respectivele crize sunt curente, se fac simtite In randul salariatilor, functionarilor, conducerii, tuturor acelora care simt efectele crizei. Criza interna este specifica mediului organizational cat si mediului extern In care organizatia functioneaza. Se poate vorbi de criza organizationala, criza de nivel departamental, de ramura, precum si crize la nivel national. De cele mai multe ori responsabili sunt managerii si echipele manageriale care invoca fenomenul criza cu titlu de constatare sau avertisment fara sa actioneze asupra cauzelor care le genereaza. In aceste situatii, se clatina structurile, se deregleaza dinamicile, se deterioreaza relatiile In cadrul procesului14

muncii, apare solidaritatea conflictuala si incapacitatea de a continua producerea de bunuri si servicii si, prin urmare, necesitatea schimbarii, reasezarii structurilor pe baze si principii adecvate. Datorita faptului ca aceste crize sunt considerate fenomene conectate la procesul de modernitate, cauzele lor sunt cantonate In necesitatea corelarii cu schimbarile intervenite In raporturile umane, modurile de praxis si de transformare a realitatii. Crizele interne, In situatia unei gestionari neadecvate pot degenera In crize externe. Ele pot influenta mediul extern In care organizatia (sistemul) functioneaza atat In plan organizational organizatiile din acelasi domeniu pe lantul productiv orizontal, apoi vecinatatea specifica Indepartata, organizatiile din acelasi domeniu pe lantul productiv vertical, ca In cele din urma sa afecteze domeniile conexe.7 Aceste crize, diagnosticate de experti sau politicieni de diferite orientari, sunt receptionate de indivizii care suporta consecintele sub forma traumelor In registrul psihic si somatic. Putine organizatii sau institutii scapa unui astfel de experiente care tin atat de avansarea brutala a tehnologiilor sistemelor de informare cat si de specializarea actorilor care au In responsabilitate gestionarea crizei. Criza externa Sunt definite acele crize care se produc In exteriorul organizatiilor (institutiilor), domeniilor specifice, teritoriului national. De cele mai multe ori aceste crize au efecte directe asupra functionarii unor organizatii (sisteme) producand crize interne. Din aceste considerente orice criza aparuta In imediata vecinatate trebuie analizata si evaluate consecintele cu efecte directe asupra organizatiei (sistemului) proprii. Totodata este necesara elaborarea si implementarea unei strategii de securitate a cadrului functional si ambiental corespunzator organizatiei. Efectele unei astfel de crize sunt simtite In functie de calitatea managementului anticriza adoptat de echipa manageriala. Criza politica Defineste trecerea de la o faza de stabilitate functionala si structurala a sistemului politic propriu unei societati la o faza de instabilitate generata de slaba capacitate de adaptare a relatiilor politice, institutiilor politice si conceptelor politice la noile oportunitati oferite de mediul politic planetar. Iesirea din criza politica este posibila pe cai diverse, alegerea acestora depinzand de abilitatea componentelor sistemului politic.8 Ca forme concrete de manifestare a crizei politice identificam: criza de regim, respectiv criza de autoritate, criza ideologica. Criza de regim este generata de deteriorarea raporturilor de forte dintre cetateni, dintre societatea civila si stat, In conditiile In care organele de conducere ale puterii politice, organele de stat nu actioneaza prin consultarea cetatenilor, prin respectarea vointei si intereselor acestora. Criza de regim se manifesta cu mai mare intensitate atunci cand organele7 8

Chiciudean, I., Gestionarea crizelor de imagine, Ed. Comunicare ro 2002, Bucuresti, 2002, p. 38; Sistemul politic reprezinta parte componenta a sistemului social global care asigura organizarea si conducerea de ansamblu a societatii, functionalitatea ei. Cuprinde: relatiile politice, institutiile politice si conceptiile politice. Relatiile politice: definesc acele legaturi, raporturi care se stabilesc Intre diferitele categorii si grupuri sociale In calitatea lor de agenti ai unor actiuni vizand satisfacerea intereselor lor In raport cu puterea de stat. Relatiile politice au caracter pragmatic, organizat si se manifesta prin intermediul institutiilor politice. Institutiile politice: sunt formele de organizare politica la un moment dat. Statul reprezinta principala si cea mai veche institutie politica. Alaturi de stat, din institutiile politice mai fac parte: partidele politice, organizatiile politice, unele institutii politice cu caracter international. Conceptiile politice: exprima o anumita conceptie de organizare si conducere a societatii pe baza unor principii sau puncte de vedere.

15

puterii politice reprezinta interesele unui grup minoritar, In conflict cu interesele generale ale societatii. Criza de autoritate reprezinta o forma de manifestare a crizei politice In care statul, ca institutie centrala a sistemului politic, Isi pierde echilibrul centrului sau de decizie precum si a parghiilor sale executive. Acest aspect agraveaza toate celelalte componente ale crizei sociale, produce prabusirea ordinii sociale sub socul anarhiei si destramarii. In contextul crizei de autoritate sunt favorizate fenomene destructurale cum sunt: extinderea conflictelor interetnice si interrepublicane; descompunerea relatiilor economice; Incalcarea legilor; cresterea coruptiei; agravarea conditiilor de trai; escaladarea violentei, crimei organizate; cresterea consumului de droguri etc. Criza de autoritate a institutiilor puterii semnifica incapacitatea statului de a functiona ca organism regulator al sistemului social, al asigurarii stabilitatii sau prin instaurarea si respectarea legilor, a normelor de drept. Criza economica este o boala grava a organismului economic ce reflecta o rupere grava a echilibrului economic mai ales dintre productie si consum, dintre cerere si oferta, cu efecte directe asupra preturilor, gradului de ocupare si de folosire a factorilor de productie. Se manifesta prin: restrangerea In proportii Insemnate a productiei si afacerilor comerciale; supraproductia relativa de marfuri, ca urmare a decalajului mare existent Intre cantitatea, calitatea si cererea solvabila de marfuri; scaderea brusca a cursului actiunilor; Inmultirea falimentelor; cresterea somajului si accentuarea procesului de decapitalizare a activitatii economice a micilor producatori etc. Criza economica poate fi generata de urmatorii factori: managementul organizational deficitar al societatilor si unitatilor de productie datorat fie incompetentei fie promovarii unor interese ce nu tin de eficientizarea si reprezentarea competitiva a intereselor Intreprinderii respective; slaba capacitate de Infaptuire a reproductiei si de participare la circuitul intern sau extern al pietei de desfacere; tendintele de retehnologizare rapida si modernizare a productiei si, ca rezultat, cresterea numarului de someri. Prin amploare si consecinte, criza economica influenteaza toate celelalte domenii ale vietii unui stat, grupuri de state sau Intregul spatiu planetar. Amploarea si consecintele crizei economice pot fi agravate daca anterior au avut loc crize financiare, bancare, valutare, de credit, de bursa sau alte tipuri de crize care au legatura directa cu folosirea resurselor naturale (energetica, ecologica sau de materii prime). Criza energetica definita ca un ansamblu de perturbatii si efecte negative pe care le genereaza insuficienta resurselor energetice clasice cunoscute pana acum In raport cu nivelul tehnicii si tehnologiei actuale, cu repartizarea pe glob si caracterul exploatarii acestor resurse.9 Scaderea productivitatii In extractia de petrol si cresterea preturilor la titei au generat asupra economiilor statelor importatoare de titei cat si asupra economiei mondiale o grava perturbare a luxurilor economico-financiare. Cresterea pretului la titei a generat implicit cresterea generala a preturilor, la unele restructurari dramatice In configuratia pe ramuri a unor economii. Efectele crizei energetice se resimt diferit de la o tara la alta si pe grupuri de tari In functie de: cat de mult este orientata economia respectiva spre consumul de resurse energetice; existenta si cantitatea de resurse energetice cu9

Dictionar de economie politica, Ed Politica, Bucuresti, 1974;

16

preponderenta pe plan national; posibilitatile financiare de a achizitiona aceste resurse. Solutionarea crizei energetice depinde In mare masura de implementarea progresului tehnic, tehnologic si stiintific precum si de promovarea In relatiile dintre state a unor principii care sa Inlature discriminarile de orice natura. Criza individuala La acest nivel, criza semnifica o rupere brusca de echilibru ce presupune un atac violent asupra partilor vii ale sistemului uman, cu Inceput neasteptat si sfarsit incert. Omul parcurge, de-a lungul vietii, o serie de etape critice care pot constitui momente favorabile declansarii unei crize individuale. Anticul Hipocrate, pornind de la conceptia lui asupra bolii, ca dezechilibru, considera criza individuala ca un rezultat al unei lupte duse de corp Impotriva agresiunilor mediului extern. Boala, Dupa Hipocrate, nu este o suferinta suportata de om ci un efort de Insanatosire, iar crizele constituie expresia unui travaliu prin care corpul uman lupta pentru vindecare. Unii experti In materie, Inscriu crizele ca fenomene necesare In evolutia normala a fiintei umane care conduc la unele transformari In relatiile individului cu lumea si provoaca unele schimbari psihice pozitive. Alte crize individuale sunt generate de evenimente sociale imprevizibile care perturba capacitatile individului de adaptare, Ii destructureaza personalitatea si de cele mai multe ori Ii solicita un efort de redresare aproape imposibil (mai ales cand individul este lipsit de mecanismele de protectie adecvate precum si de o experienta anterioara). Toate celelalte tipuri de crize, Insa cu prioritate crizele sociale, produc grave repercursiuni asupra individului afectand sentimentul de identitate iar uneori anihiland fundamentele genetice si biografice. Deoarece scopul propus este de a Incuraja si dezvolta cercetarea crizelor contemporane, am considerat necesara o extensie a abordarii tipologiei crizelor, oferind unele argumente sumare pentru Intelegerea corecta a problematicii care urmeaza. 4. Etapele, caracteristicile si efectele crizelor Situatiile de criza au o evolutie specifica, In functie de domeniul In care se manifesta. Orice criza are o istorie, ea se produce Intr-un timp. Criza, desemnand un moment de bulversare, receptionat si suportat de actorii sociali, de cele mai multe ori, este precedata de o perioada preliminara In care conflictul mocneste. In orice tip de sistem exista o ordine aparenta la adapostul careia se realizeaza o anumita mascare a principalilor indici care anunta producerea crizei (posibilitatea producerii acesteia). Din acest motiv, faza critica propriu-zisa a crizei surprinde si detoneaza ordinea normala a sistemului. Situatiile de criza se pot scurta sau prelungi In functie de modul In care managementul de sistem gestioneaza procesul crizei. Cu anumite nuantari, majoritatea opiniilor care se refera la definirea etapelor evolutiei crizelor, evidentiaza trei etape si anume: antecriza (etapa preliminara), criza efectiva (etapa critica) si postcriza (etapa de refacere). Antecriza (etapa preliminara) este variabila ca durata si poate Incepe In momentul cand, Intre interactiunile obisnuite ale elementelor unui sistem apar destructurari ce constituie amenintari pentru obiectivele sistemului. In aceasta etapa se17

instaleaza o anumita stare de vigilenta manageriala Insotita de o atmosfera de Incarcare, tensiune si competitii (demonstratii). Totodata, ies In evidenta neIntelegerile, acuzatiile, problemele divergente care apar Intre parteneri, grupuri, state, avand senzatia ca celalalt a pus In pericol interesele, obiectivele comune. Randamentul sistemului scade progresiv iar supravegherea manageriala de rutina nu limiteaza evolutia conflictuala. Etapa preliminara se termina In momentul In care criza este recunoscuta In mod deschis. In cele mai multe situatii, aceasta etapa nu este perceputa, la modul general (de catre membrii unei organizatii sau populatie) datorita unor evenimente care alimenteaza elanul consensual si, care se succed sub forma unor momente critice urmate de relansari mai mult sau mai putin durabile. Foarte multi indivizi resimt etapa preliminara ca o perioada de timp cu efecte protectoare asupra lor aflati Intr-un context contradictoriu, complex si exigent. Unii speculeaza, In aceasta etapa dinamica relatiilor interne de putere, Isi exprima adeziunea fata de polul de putere dominant care-si consolideaza prestigiul si Isi ascunde propria fragilitate. De la conducerea statala si pana la managementul organizational se pot identifica In aceasta etapa, una din urmatoarele configuratii posibile: tehnocratica, autocratica, represiva si birocratica. Deoarece In lume regasim puternice interdependente, simultan cu o mare rigiditate manageriala (politica, sociala, economica etc.) nu se poate construi rapid un scenariu care sa accepte diferentele vizibile Intre actorii sociali. Pentru ca In aceasta lume nu este loc pentru al treilea, pentru mediere, intervine criza efectiva (etapa critica). Criza efectiva (etapa critica) poate fi mai scurta sau mai Indelungata, mai violenta sau mai calma, asteptata sau inopinata. In cele mai multe cazuri declansarea crizei este anuntata de un eveniment important: atacul Kuweitului; demisia guvernului; disparitia unui personaj important din structura sistemului; mediatizarea unui caz de coruptie a polului de putere dominant; modificarea brusca a discursului; scaderea drastica si brusca a valorii monedei nationale; continuarea unei situatii de risc major Intr-un compartiment, domeniu, regiune etc. Acest eveniment prezentat public, declanseaza adevarata criza care deschide ochii celor implicati si afectati si anunta ca falsa unitate de sistem este prinsa Intr-un foc al fortelor antagoniste. In acest joc este prinsa la Intamplare toata lumea aflata mai aproape sau mai departe. Au loc o serie de mutatii In cadrul sistemului, unele cu efecte disfunctionale. Din perspectiva interactionista, putem aprecia ca, atat la nivel organizational, national, cat si la nivel international efectele acestei etape pot fi eficiente sau distructive. Unele crize, In aceasta etapa, sustin obiectivele si Imbunatatesc performantele si devin crize functionale iar altele blocheaza activitatile si devin crize distructive. In etapa critica se produc urmatoarele evenimente: - se declanseaza conflictul de munca In cadrul raporturilor de munca dintre unitate, pe de o parte, si angajatul acesteia pe de alta parte; conflictul vizeaza numai interesele cu caracter profesional, social si economic care sunt negociabile. Aceasta Inseamna ca este posibil sa se gaseasca o solutie care sa satisfaca interesele fiecarei parti, cel putin partial; - In cazul crizelor financiare, economice, energetice sau de materii prime, au loc transformari violente In starea de normalitate a tuturor sistemelor care afecteaza viata cetatenilor sub toate aspectele ei (educatie, venituri, locuri de munca, sanatate etc.); este18

nevoie de interventia expertilor In domeniu care sa puna la dispozitia factorilor de decizie politica planuri fundamentale anticriza; - problemele care tin de valorile fundamentale, libertatea, democratia, identitatea nationala, integritatea teritoriala, suveranitatea statala sunt declarate probleme intangibile, care nu pot fi negociate, declanseaza conflicte armate, cu urmari devastatoare pentru aceia care sunt angajati In conflict; de regula, In cazul crizelor geopolitice (geostrategice), In etapa critica, sunt puse In pericol valorile si institutiile fundamentale ale statului prin interventiile armate; unele structuri specializate In realizarea sigurantei si securitatii nationale sunt sau pot fi depasite de solutia de criza creata; - la nivel organizational, dinamica relatiilor de putere modifica rolul polilor, astfel ca polul dominant din autoprotector sau binevoitor devine ostil, arbitrar, incoerent iar polul dominat nu mai recunoaste suprematia si autoritatea primului; dezagregarea relatiilor de putere ale polului dominat antreneaza prabusiri individuale, depresiuni, alcoolism, violenta si In final excluziune sociala. In etapa critica managementul trebuie sa faca fata unor provocari diverse si In functie de capacitatea acestuia de a gestiona conflictul, si efectele crizei sunt diferite. Postcriza (etapa de refacere) Se poate aprecia ca etapa critica a Incetat In momentul In care fie actorii implicati In criza declara ei Insisi criza depasita, bazandu-se pe faptul ca practicile obisnuite au fost reluate cu o anumita regularitate si ca Infruntarile au Incetat, fie ca organizatia (sistemul) s-a dezmembrat si se proiecteaza Intr-un orizont de asteptare o noua organizatie. In orice caz, sistemul, care se reface, mai pastreaza sechelele crizei pana la renasterea acestuia, dupa o perioada de inertie. Sunt si situatii In care, In etapa de refacere, va apare un lat proiect, o noua legitimitate In care dinamica relatiilor de putere, legand energiile Intr-o practica coerenta, produc o schimbare. Dupa o criza de poate vorbi ca polul de putere dominant, bazat pe principii noi, obtine un minimum de adeziune si de utilizare a energiilor In praxis. Modul In care polul dominant al sistemului este receptionat de polul dominat, modeleaza noua situatie, climatul organizational. Ambii poli trec In aceasta etapa de la influentare la negocieri. Analiza evolutiei situatiei conflictuale In cazul unei crize arata ca declansarea acesteia presupune acumularea treptata a tensiunii In timp. In acest sens, pot fi puse In evidenta mai multe stadii ale situatiei conflictuale care se caracterizeaza printr-o serie de provocari carora partile implicate In conflict trebuie sa le faca fata. (Fig. 2) Prin efectele ei, situatia de criza dintr-un sistem, pune In pericol echilibrul si starea sistemica, In principal prin: - diminuarea capacitatii de rezistenta a sistemului In fata amenintarilor; - dezangajeaza de la efort componentele sistemului si afecteaza autoritatea si credibilitatea manageriala; - paralizeaza activitatea In domeniile de baza; - afecteaza interesele vitale ale indivizilor, grupurilor, natiunilor; - produc fenomene secundare cu efecte negative pe plan economic, politic, cultural etc.; - stimuleaza actiunile distinctive ale celorlalti actori sociali care nu sunt afectati de criza In scopul promovarii ilicite a propriilor interese; - paralizeaza sistemele informatice si elementele de infrastructura tehnica;19

- aduc prejudicii imaginii sistemului In mediul intern si international; - uneori produc pierderi de vieti omenesti si pagube materiale importante. In scopul limitarii acestor efecte ale crizelor, omenirea a Incercat, mai ales In perioada razboiului rece, sa construiasca sisteme de management mai Intai In zona stricta a problemelor securitatii externe, cu pondere pe apararea nationala. Fig. 2 - Dinamica procesului conflictual si etapele crizeiIntensitat ea conflictulu i

Declansarea conflictului

Accentuarea starii conflictuale Recunoasterea starii conflictuale Existenta starii tensionaleAntecriza Criza efectiva

Stingerea situatiei conflictualePostcriza

timpETAPE

Printre caracteristicile comune tuturor crizelor care permit diagnosticarea lor retinem: Complexitatea, intensitatea si severitatea crizei. Aceasta caracteristica exprima multitudinea aspectelor, nivelul de violenta, gravitatea si urgenta unei amenintari la adresa valorilor, obiectivelor sau a intereselor fundamentale; Dimensiunea subiectiva asociata cu sentimentul de amenintare la adresa actorilor sociali care Isi pierd dominatia asupra propriilor actiuni si subordonati. Unii actori sociali intra In panica, altii joaca totul pe o carte In calitate de eroi; Ruptura unitatilor si dinamicilor In care se recunosc si functioneaza actorii sociali. La Inceput are loc o ruptura structurala (unitatile sunt fracturate, se dizolva sau explodeaza), apoi o ruptura a echilibrelor care asigurau coexistenta si schimburile functionale si In final, o ruptura de sens (pierderea coerentei), moment In care modurile de simbolizare pe care le ofera organizatia devin inoperante. Nu mai sunt posibile adeziunea, autonomia, legitimitatea, perspectiva; Infruntarea fortelor antagoniste fara mediere Ies la suprafata contradictiile din sistem iar energiile sunt cu atat mai puternice cu cat fusesera mai multa vreme nerecunoscute (ascunse). Cadrul necesar unei posibile negocieri, nemaifiind asigurat, violenta triumfa In dezechilibru si stabilitatea fortelor eliberate. Indivizi si colective stapanite de reprezentari negative, lovite de sentimentul apropierii unei rupturi imediate, sunt cuprinse de frica. Din aceasta perspectiva, a Infruntarii fortelor antagoniste, al succesiunii evenimentelor care se deruleaza ca un caleidoscop (prin Invartire si ciocnire) criza reInvie o experienta uluitoare. Este ceea ce20

numim o stare de uluire imaginara legata de pierderea reperelor, de stergerea simbolicului si de ratacirea pe un real devenit indescifrabil; Nehotararea. Subiectul social colectiv sau individual se simte dezorientat si lipsit de resurse, el intra In criza din incapacitatea de a hotarI, de a stapani problemele. Are sentimentul ca orice alegere de actiune prezinta un grad accentuat de risc, de dezintegrare; Propagarea. Criza poate porni de la un punct care nu pare a fi atat de important, dar atinge In timp, aproape Intregul sistem. De obicei, toate contradictiile ansamblului dreneaza catre zona unui compartiment (serviciu) bolnav iar apoi se propaga In celelalte. Dupa cum se vede este greu de apreciat In ce masura criza este un sfarsit sau un nou Inceput. La iesirea din criza, nu toti actorii vor avea aceleasi perspective, plini de proiecte, unii se vor Intoarce la obisnuintele lor, altii vor face compromisuri pentru asi mentine investitiile. 5. Managementul crizelor Studiile Intreprinse asupra managementului crizelor si dezastrelor au clasificat unele elemente privind gestionarea acestora de catre actorii sociali. Din aceasta perspectiva, sunt puncte de vedere comune cu privire la gestionarea crizei pe faze si etape. In majoritatea cazurilor, procesul de gestionare a unei crize cuprinde cinci etape si anume: semnalizare (detectie), pregatire (prevenire), gestionarea crizei, reducere (limitarea daunelor), recuperare (refacere). Dupa modul de actiune, managementul crizelor poate fi analizat si interpretat pe urmatoarele tipare (fig. 3): - managementul reactiv; - managementul proactiv; - managementul interactiv.

Fig. 3 Tipurile de management utilizate In gestionarea crizeiManagement proactiv Detectarea semnalelor Pregatire, prevenire Criz a Management reactiv Limitarea efectelor Invatare Management interactiv

Refacere

21

Managementul interactiv este cel mai eficient si poate fi utilizat In toate cele cinci faze ale dezvoltarii unei crize. Aplicarea unui asemenea tip de management da posibilitatea echipei manageriale, indiferent de sistem si de nivel ierarhic, sa-si perfectioneze modul de actiune, sa Invete din greselile anterioare si sa-si puna la punct strategii adecvate situatiilor create. Orice strategie trebuie sa fie conceputa si pusa In practica Inca In perioada de normalitate. In elaborarea si punerea In practica a unei strategii este necesara parcurgerea urmatoarelor etape: a) diagnoza starii sistemului (organizatiei); b) planificarea actiunilor; c) comunicarea; d) evaluarea raspunsului la criza si ajustarea planurilor. Dezvoltarea strategiilor pentru managementul crizelor precum si a etapelor parcurse In elaborarea si aplicarea ei se vor trata In capitolele urmatoare. Intr-o forma de maxima generalitate definim managementul crizelor drept un sistem de reguli si proceduri prin care se mentine starea de normalitate In toate componentele vietii sociale. Datorita domeniilor diferite In care se manifesta crizele (politic, economic, militar, social, financiar, moral etc.) exista si diferente Intre mecanismele si procedurile de gestionare a crizelor. In general, configuratia acestor sisteme se mentine si In prezent, cele mai dezvoltate structuri de management fiind integrate, In majoritatea statelor In ministerele apararii. Structura orientativa a unui sistem national de management a crizelor propus de guvern este prezentata In fig. 4. In statele cu democratii consolidate, economii puternice si organizare institutionalizata stabila, managementul crizelor interne revine aproape In exclusivitate structurilor specializate In mentinerea ordinii, societatii civile, organizatiilor neguvernamentale etc., fara a exista nivele Inalte de decizie ale conducerii statului, structuri special constituite pentru managementul crizelor. Implicarea factorilor politici, la cel mai Inalt nivel, In crize interne, este tot mai putin prezenta, Insa devine necesara atunci cand efectul crizelor are un mare impact asupra vietii interne. In acest sens sunt semnificative exemplele implicarii personalitatilor din conducerea SUA In tulburarile din Los Angeles, In prelungita criza din Irlanda de Nord, In mineriadele romanesti, In revoltele fermierilor francezi ori In criza din justitia belgiana declansata de cazurile de pedofilie, care au scos pe strazi peste un milion de oameni. Ca urmare a proceselor ce au loc In sfera globalizarii, sistemele de management din unele state sunt In curs de redefinire, In special sub presiunea autoritatilor de comanda ale Aliantei Nord Atlantice si Uniunii Europene, organisme care au pus la punct un cadru organizatoric, mecanisme si proceduri extrem de riguroase. Modelul NATO si al UE este rezultatul unor profunde evaluari si exprima doctrina si principiile acestora In domeniul managementului crizelor care presupune: - monitorizarea permanenta a situatiei; - identificarea factorilor de criza;22

- elaborarea variantelor de actiune (raspuns) la implementarea acestora; - dezangajarea fortelor si crearea conditiilor unei noi situatii de normalitate postcriza. Prin actiunile ce se Intreprind se urmareste obtinerea si evaluarea informatiilor, analizarea situatiei, stabilirea obiectivelor de realizat, analiza reactiei partilor implicate. Desi nici membrii Aliantei si nici cei ai UE nu au ajuns la un punct de vedere comun cu privire la definirea crizelor si nici a procesului de gestionare a crizelor, sunt luate In considerare In principal urmatoarele caracteristici: - amenintarea ca manifestare persistenta, ca urgenta; - presiunea timpului ca durata In evolutie; - nesiguranta si insuficienta informatiei; Implicatiile acestora In procesul de management al crizelor sunt gandite din perspectiva formelor de raspuns prudent ce trebuie dezvoltate ca actiuni, pe patru nivele de prioritate. Se apreciaza ca NATO dispune de un sistem de management al crizelor care poate constitui un model pentru tarile ce Isi construiesc ori optimizeaza sistemele nationale. 6. Concluzii Criza ramane un fenomen exceptional atat pentru indivizi cat si pentru sisteme, prezinta un grad de periculozitate ridicat si, cateodata, se Incheie cu un final dramatic. Din aceste considerente identificarea, Intelegerea si gestionarea corecta a acestui fenomen ar trebui sa fie rezultatul unui proces de instruire sprijinit pe un suport stiintifico-metodologic. Orice tip de criza care se produce In viata unei structuri este amplificata de o serie de factori relationali, alimentati de interese divergente, care pot orienta evolutia organizatiei spre zone periculoase (schimbari dramatice, catastrofe, pierderi de vieti omenesti, pagube materiale, sau chiar razboi). Totodata, criza poate constitui o suma de oportunitati care conduc la abandonarea elementelor nefavorabile schimbarii (eficientei performantei) si relanseaza, dupa un tipar, capacitatea structurii de a-si continua In mod normal activitatea. De regula, crizele apar prin surprindere. Oameni, organizatii, state si chiar regiuni s-au Invatat sa traiasca sub asaltul lor, Insa foarte putini depun eforturi pentru a le patrunde In univers si a le Imblanzi. In reuniuni speciale, oficiale, crizele sunt abordate ca fenomene deosebit de periculoase si sunt sustinute de scenarii posibile, imaginare care, de cele mai multe ori, dau impresia ca suntem In posesia unui management de criza eficient si complet. Istoria contemporana a umanitatii, prezentul si chiar viitorul acesteia, demonstreaza ca, ori de cate ori, omenirea a trecut printr-o astfel de ecluza managementul de criza a esuat, producand suferinte inutile si multiple destructurari pe toate planurile. Pe buna dreptate oamenii se Intreaba de ce se Intampla toate aceste ciudatenii: revolutii, razboaie, somaj, boli, saracie, crima organizata, inflatie, etc.? si tot asteapta sa se sfarseasca o lume si sa se Inceapa alta noua, mai favorabila realizarii idealurilor lor. Lunga perioada de asteptare si dezamagire le produce mutatii profunde In plan spiritual, diminuandu-le Increderea In factorii de decizie. Din nefericire, Intre angajarea efectiva In rezolvarea situatiilor de criza si posibilitatile reale de implementare a masurilor necesare se interpun indivizi care, desi 23

investiti cu autoritate, In plan teoretic raman la nivelul ideilor iar, In plan actional, la nivelul intentiilor. Secolul trecut a fost bogat In diferite tipuri de crize care au afectat economia, finantele, ordinea statala, dar si securitatea nationala si internationala. Toate aceste crize au fost posibile datorita lipsei de anticipare si, mai ales, de implicare a guvernelor In procesul de prevenire a acestora. Inceputul de secol a pus In evidenta o recesiune economica generala In cadrul careia lumea traieste un dublu paradox: In primul rand tendinta sa de maximizare a profiturilor (economia mondiala are nevoie de o proba In continua expansiune si de mana de lucru relativ ieftina, din Sud si Est) iar In al doilea rand Nordul are nevoie ca tarile sudice si estice sa importe si sa consume mai mult si inutil pentru a largi piata. Acest fenomen poate produce In continuare bulversari In sistemele economice nationale, afectand functionarea diferitelor sisteme, inclusiv a firmelor si ridicand multe si complexe probleme sociale. In mod cert, regulile vechii economii sunt oarecum depasite iar noul tip de economie (economia tip retea), nascuta din noile tehnologii ale informatiei si comunicarii, va angaja transformari si dezvoltari structurale profunde. In acest sens vor apare clivaje destul de puternice care vor afecta regulile jocului conventional, actiune actorilor sociali, formele de organizare a muncii, a Intreprinderilor, conditiile de piata si de competitie. Pe fondul acestor transformari radicale vor apare si chiar vor actiona factorii generatori de crize interne care vor solicita managerilor schimbari conceptuale privind viata privata, proprietatea intelectuala, libertatea de exprimare, protectia consumatorilor, sistemele de impozitare, dar si tipul de comunitate umana pe care dorim sa-l edificam. Dar acest Inceput de secol nu va fi dominat numai de crizele economice interne ci ar putea sa cunoasca si alte tipuri de crize internationale: crizele de securitate, de interese si de constiinta. Crizele sunt fenomene periculoase. Gestionarea acestora este un proces delicat si profund. In viitor, crizele vor fi mai complicate decat cele de ieri. Actorii relatiilor sociale interne si internationale se Inmultesc si, In acelasi timp, se diversifica, iar capacitatile lor de actiune sunt, cu adevarat, impresionante. Nimic In lume nu ar functiona daca nu ar exista organizate servicii specializate de culegere, analiza si interpretare a informatiilor, daca nu ar exista o dotare tehnica performanta, capabila sa impuna implicarea cu hotarare a democratiilor In situatiile de criza.

CAPITOLUL 2 CRIZA ORGANIZATIONALA 1. Organizatiile moderne si provocarile noului secol Firma moderna Intre schimbare si reorganizare In literatura de specialitate, tot mai multi experti acorda atentie sporita structurilor organizationale, ca elemente ce trebuie adaptate cu prioritate, la specificul conditiilor viitoare. In esenta, structura organizationala prezinta doua componente importante: structura manageriala (functionala sau de gestiune si conducere) si structura de productie (operationala).24

Ceea ce caracterizeaza evolutia firmei moderne este cresterea dimensiunii si rolului structurii manageriale concomitent cu amplificarea integrarii structurii de productie In structura organizatorica de ansamblu, prin elemente organizatorice, informationale, economice etc. (O. Nicolescu, I., Verboncu, 2001, p.208). Importanta perfectionarii structurii organizationale si reorganizarii ei decurge din necesitatea obtinerii unui profit maxim In organizatii, In conditiile In care acestea functioneaza Intro perioada dominata de provocari si incertitudini, iar modelele functionale traditionale numai prezinta eficienta Intr-un mediu complex si dinamic. Cercetarile In domeniu (Paul C. Kikta, analist economic) identifica 3 tendinte majore ce determina organizatiile sa adopte structuri mai flexibile si eficiente. Globalizarea si odata cu aceasta, intensificarea competitiei care este prezenta pe toate pietele lumii, impune organizatiilor sa dea dovada de flexibilitate si sa adopte structuri adecvate pentru fiecare piata. In aceste conditii succesul unei organizatii consta In rezultatul Intelegerii profunde a mediului In care aceasta Isi desfasoara activitatea si a implementarii cu succes a acelor strategii si structuri organizatorice care corespund acestor situatii (M. Pricop, A. Tantau, 2001, p. 54). In cazul firmelor multinationale proiectarea concreta a structurii organizationale se realizeaza tinand cont de situatia specifica existenta si de influenta factorilor de mediu care actioneaza direct sau indirect asupra acestora si anume: dinamica si densitatea mediului, gradul de diversificare a afacerilor firmei si volumul acestora dispersate In terte tari, numarul filialelor detinute In strainatate, cota de participare a acestora la activitatea cooperatiei precum si nivelul de globalizare al diferitelor domenii de afaceri. Cresterea ritmului progresului tehnic, fenomen ce reclama constructia unor structuri flexibile care sa asigure adaptarea la schimbarile tehnologice si procesuale rapide. Astfel tehnologia prin caracteristicile sale de baza, complexitatea tehnologica, interdependenta tehnologica, conduce la o structura organizatorica diferentiata (productie unicata, serie mica, de masa) respectiv un grad ridicat al schimbului de informatii si materiale Intre subunitatile organizatiei. Schimbarile demografice care se reflecta In special asupra fortei de munca, prin modificarea structurii categoriilor de persoane, predominand numarul lucratorilor netraditionali (cu contract de colaborare, parteneriate furnizori/vanzatori). Aceste schimbari Intaresc conceptul de organizatie virtuala In care fie exista angajati ce nu se Intalnesc direct si lucreaza prin intermediul tehnologiei, fie membri unei echipe pot sa nu fie angajatii aceleiasi organizatii sau sa nu lucreze In acelasi spatiu geografic. Aceste trei tendinte creeaza un mediu economic dinamic, imprevizibil si competitiv In care organizatiile trebuie sa gaseasca un mod de a se adapta rapid si eficient pentru a face fata concurentei. Sunt si unii autori care apreciaza ca eficienta unei structuri organizatorice este influentata de anumiti factori Intamplatori (I., C., Dima, V., Nedelcu, 2000). Acesti factori suntFactorii de figura 5. prezentati Ininfluenta: marimea firmei mediul Fig. 5 Factori de influenta ai eficientei structurii organizationale tehnologia Structura organizationa la functionala 25 divizionala hibrida matriceala

Strategi e

Scopuri organizationa le eficienta eficacitate

(Sursa: I., C., Dima, 2001, p. 237) Marimea firmei influenteaza asupra structurii organizatorice In sensul ca dezvoltarea acesteia prin cresterea numarului de departamente si niveluri ierarhice, a numarului posturilor. Mediul In care actioneaza firma Ii Imprumuta structurii acesteia propriile sale caracteristici, adica un mediu stabil In care sunt putine schimbari sau un mediu instabil cu multe incertitudini si schimbari majore (fig. 6). Fig. 6 Relatia dintre structura organizatorica si mediul sau Mediu : nivel de schimbare Mediu : nivel de dificultate Complex Stabil Structura descentralizata Structura centralizata Organizatie birocratica Dinamic Structura centralizata Structura centralizata Functiunea de control este foarte importanta

Simplu

(sursa: O., Jaba, V., Nita, 1997, p.351) Prin urmare, structurile organizationale evolueaza ca urmare a tendintei organizatiilor de a-si proiecta si adapta structurile la noile conditii de piata, de mediu si care sa reactioneze pozitiv la diferitele presiuni economice. In prezent, nu se poate vorbi despre un tip ideal de structura organizatorica sau de o forma perfecta de organizare, ci de forme adaptate specialitatii firmei si mediului In care aceasta evolueaza. Intr-o expresie sintetizata, procesul de evolutie si configuratia structurii organizationale ar putea fi exprimata astfel: - centralizarea care a creat birocratia; - descentralizarea care a dus la divizionalizare; - complexitatea /complicarea ce au dus la structuri matriceale; - globalizarea care a facut posibila aparitia firmelor retea; - parteneriatele client-furnizor precum si aliantele strategice ce duc la Intreprinderi extinse;26

- aliantele, cooperarile, co-evolutiile orientate spre federalizarea firmelor; Dupa unii economisti tipurile de structuri se adapteaza cel mai eficient firmelor astfel: - structurile functionale si cele ierarhic-functionale sunt cele mai adecvate firmelor care actioneaza In medii stabile si usor previzibile, ale caror produse, beneficiari si piete nu sunt foarte diversificate; - structurile divizionale sunt indicate firmelor foarte mari a caror diversificare se face prezenta pe mai multe segmente strategice, al caror mediu extern este foarte dinamic si unde flexibilitatea structurii este o necesitate; - structurile matriceale corespund cel mai bine firmelor mari, cu grad ridicat de diversificare, cu situatii complexe si incerte ale mediului, ce impun acestora capacitate ridicata de prelucrare a informatiei, de adaptare rapida si de experienta tehnica fara a sacrifica economia de scara, cum este cazul firmelor multinationale. Parcurgerea succinta a acestor tipuri de structuri organizationale si Intelegerea lor corecta poate facilita procesul luarii deciziei de schimbare a structurii organizationale la nivelul firmei si, totodata, formularea raspunsului la Intrebarea care strategie organizationala este cea mai potrivita mediului de afaceri si ce structura exploateaza cel mai bine competentele de baza ale firmei respective. H. J. Harrington (Management total In firma secolului XXI, 2001, p. 372) considera ca pentru a da raspunsul corect la aceasta Intrebare, organizatia trebuie sa privita din trei perspective si anume: a) perspectiva strategica, care analizeaza organizatia de sus In jos facand mai Intai o analiza a starii curente a organizatiei si a modului In care coopereaza si apoi determina forma generala de organizare. Structura finala poate avea caracterul unei organizatii orizontale construita In jurul echipelor si proceselor. b) perspectiva operationala, care vizeaza unitatile econo-mice strategice si analizeaza modul In care aceasta Isi poate grupa activitatile pentru a-si sustine intentia strategica si directia de activitati. c) perspectiva tactica, presupune o analiza de jos In sus stabilindu-se echipele si atributiile fiecarui post. Specialistii In domeniul managementului strategic apreciaza ca aceste trei perspective compun asa-zisa structura organizationala iar combinatia deciziilor la nivel strategic, operational si tactic constituie baza necesara pentru determinarea structurii organizationale adecvate. Producerea schimbarilor structurale necesita eforturi majore atat din partea echipei manageriale a firmei cat si din partea expertilor care trebuie sa gaseasca solutii viabile la actiunea frecventa si intensa a unor factori de risc. Reputatul om de stiinta, H. J. Harrington apreciaza ca o restructurare majora trebuie efectuata atunci cand aceasta contribuie la Imbunatatirea semnificativa a performantelor iar atunci trebuie Insotita de un plan eficient de management al schimbarii. In cadrul firmelor viitorului, se apreciaza ca deciziile vor fi luate pe baza proceselor, clientilor si echipelor, folosind modele bazate pe specializarea muncii, pe structurile ierarhice de comanda, care folosite adecvat, produc un potential productiv, eficient. Noile forme structurale vor cauta combinatii Intre strategii, structuri si procese de management si chiar noi conceptii de fundamentare a firmei ca urmare a tendintei de globalizare a pietelor, turbulentei mediului, diminuarii productiei standardizate si exploziei tehnologiei informationale. Acestea nu vor mai accepta slabiciunile modelelor birocratiei ci vor lua de baza urmatoarele caracteristici (tabelul 1):27

Tabelul 1 Caracteristicile noilor organizatii Globalizare Atribute Hiperflexibilitate generale Imbunatatire continua Orientare catre stakeholderi Toleranta pentru incertitudine Structura plata (tendinta de aplatizare a piramidei ierarhice) Descentralizare Retea Caracteristici Autoorganizare structurale Frontiere permeabile Absenta frontierelor interne Frontiere externe vagi Coerenta Intre structura si procesele de munca Prelucrarea Integrarea de tehnologii si telecomunicatii informatiei Organizare electronica Responsabilizarea indivizilor si a grupurilor Conceperea Invatare continua posturilor Munca interfunctionala, pe echipe Leadership fara control: mai putin de directivitate Management si de evaluare, mai mult de facilitare, de comunicatie, de munca In retea Toleranta pentru ambiguitate, Incredere In indivizi Sursa: Marcela Nanes, 2000, pag. 127 Firmele multinationale reprezinta un exemplu elocvent In ce priveste diversitatea formelor structurale adaptate, fie In functie de caracteristicile lor fie In functie de cele ale mediului In care evolueaza si deci Intalnim: - organizarea de filiale semi-autonome subordonate directiei generale a Intreprinderii; - crearea unei divizii internationale cuprinzand ansamblul activitatilor In strainatate si coexistand cu subdiviziunile functionale (departamente, directii) sau cu cele operationale; - construirea unor divizii cu responsabilitati globale organizate pe produs, zona geografica sau a unei combinatii Intre cele doua; - recurgerea la o structura matriceala pentru a exploata economia de scara, a concepe strategii globale pe produs si a dispune de capacitati de adaptare la mediile locale; - adaptarea structurilor tip retea tinand seama de conditiile de dezvoltare, de inovatii sau specificitatea diferitelor sectoare de activitate. Structura organizationala optima, capabila sa se adapteze necesitatilor oricarei unitati de afaceri este considerata structura de baza a firmelor multinationale. Aceasta este considerata a fi suficient de flexibila pentru a permite echilibrarea factorilor situationali: competentele firmei, tara In care au loc operatiunile si sfera lor de actiune, piata concurentiala dinamica, procesele economice, oamenii, sistemele de28

comunicatii etc. In concluzie, cele mai bune structuri organizationale sunt cele care se pot adapta si pot corespunde rapid la schimbare pe masura ce factorii situationali se modifica. Unele tendinte cu privire la evolutia firmei si a mediului acesteia In lucrarile de specialitate evolutiile viitoare ale firmei precum si cele ale mediului extern sunt abordate In corelatie directa cu progresele Inregistrate de sistemul economiei de piata. Schimbarile care vor surveni In primii zece ani ai acestui secol vor afecta omenirea In ansamblul ei, economia mondiala si implicit rolul si activitatea organizatiilor. Majoritatea specialistilor In domeniul economic nominalizeaza trei factori care vor determina atat evolutia firmelor cat si principalele caracteristici ale mediului viitor: internationalizarea mediului de afaceri, cunoasterea si intensificarea spatiului concurential. Internationalizarea mediului de afaceri Am lasat mult In urma epoca industriala. Economia cosului de fum, sustinuta de teoria economica a lui Adam Smith Inca de acum 200 de ani, nu mai este de actualitate. Astazi economia supra-simbolica serveste o societate de-masificata In care nu mai are prioritate procesul industrial ci procesul coerent In afaceri. Coerenta este Inteleasa In sensul eficientei maximale ale strategiilor si fluxurilor financiare create din punct de vedere al profitului realizat. Aceasta coerenta a economiilor din al patrulea val nu tine seama de limitari si granite politice. Statele se afla In competitie pentru a crea un mediu de afaceri stabil si atractiv. In acest context se accentueaza internationalizarea mediului de afaceri prin amplificarea si diversificarea activitatii firmelor transnationale si multinationale, prin accentuarea interdependentelor dintre economiile nationale si a cooperarii statelor In probleme economice. Ca o consecinta, se amplifica fenomenul de internationalizare a pietelor si de crestere a dimensiunilor, probleme ce afecteaza procesul managerial al firmei. Acesta trebuie sa proiecteze si sa realizeze structuri organizationale dependente de aceste evolutii, capabile sa evalueze atat piata cererii si a ofertei cat si a factorilor care determina cresterea sau recesiunea economica de ansamblu. Cunoasterea. Aceasta diversitate, sub care evolueaza societatea post industriala, aduce cu sine multa complexitate, care la randul ei, Inseamna ca afacerile au nevoie de tot mai multe date, informatii si know-how pentru a functiona. Astfel, enorme volume de cunostinte sunt concentrate In creierele electronice tot mai specializate pentru a prelua inteligenta manageriala a firmei. Aceasta accelerare a schimbarii determina ca toate cunostintele noastre despre tehnologie, piete, furnizori, monede curente, preferinte ale consumatorilor si toate celelalte variabile din lumea afacerilor sa devina perisabile. Controlul procesului de management al firmei se va afla In mainile a doua tipuri de functionari: specialistii si managerii. Functionarii specializati ai firmei Isi vor exercita puterea rezultata din controlul informatiilor din creierele electronice. Managerii Isi castiga puterea prin controlul informatiilor care se deplaseaza prin canalele de informatii. Acest sistem de putere rezultat prin contributia specialisti-manageri va constitui coloana vertebrala a oricarei firme si va gestiona Intregul inventar de date, aptitudini si cunostinte al acesteia. Intensificarea mediului concurential29

Adevaratele necazuri pentru firma Incep atunci cand turbulenta din piata de desfacere, economie sau societate scoate la iveala probleme sau ocazii de un soi cu totul nou pentru firma. In acest context autorii deciziilor se confrunta cu situatii pentru care nu exista informatii In baza de date privind rezolvarea lor. Cu cat este mai accelerat ritmul schimbarii In afaceri cu atat mai mult apar asemenea situatii greu de solutionat. Intensificarea mediului concurential va determina organizatia sa puna accent din ce In ce mai mult pe cercetari ample pe piata, pe factorii de succes pe piata performantele produselor serviciilor oferite si actiuni concertate de marketing In scopul castigarii interesului cumparatorilor, a impactului maxim asupra lor si nu In ultimul suprematia In fata concurentei. Intensificarea cooperarii Intre firme va fi o alternativa la atacul frontal al firmelor concurente pentru a patrunde pe o piata straina, cooperare ce poate lua forma societatilor mixte si stabilirea de acorduri de colaborare pe linia cercetarii-dezvoltarii, productiei, comercializarii. Ca directii previzibile si deja manifestate sunt Incheierea de aliante strategice si fuziuni ce schimba semnificativ raporturile de forte pe pietele internationale si reconfigureaza noile piete si stabilirea de politici industriale nationale concentrate pe dezvoltarea economica si tehnologica nationala In directia dobandirii de competente distinctive si castigarii de avantaje concurentiale pe piata mondiala. 2. Criza organizationala abordari conceptuale Cei care, pentru a defini criza organizationala, utilizeaza etimologia cuvantului krisis fac trimitere la decizie ca element final al procesului de evaluare, interpretare si comunicare a modului de rezolvare a unei situatii. Decizia pune astfel capat indeciziei si incapacitatii de reevaluare si reinterpretare a problemelor, care ar periclita coeziunea si functionarea organizatiei. 10 Rezulta, deci, ca o criza este determinata, In primul rand, de durata incapacitatii de decizie, timp In care functionarea organizatiei este pusa sub semnul Intrebarii sau compromisa. Acest mod de interpretare este restrictiv, plasand greutatea pe factorul de decizie, fara sa tina seama de celelalte variabile si determinari ale sistemului organizational. Intr-o alta acceptiune, criza desemneaza o amenintare la adresa existentei organizationale, prin amploarea modificarilor care pot sa apara, modificari care determina starea de nehotarare la nivelul conducerii. Criza este, deci, asimilata tuturor fenomenelor necunoscute care descumpanesc atat individul cat si organizatia. Conceptul sociologic privind criza pare mai apropiat de realitate, el defineste mai adecvat starea organizatiei Intr-un asemenea impas. Astfel criza este definita ca o perioada In dinamica unui sistem caracterizata prin acumularea accentuata a dificultatilor, izbucnirea conflictuala a tensiunilor, fapt ce face dificila functionarea normala, declansandu-se puternice presiune spre schimbare.11 Aceasta definitie subliniaza mai ales aspectele violentei la nivelul simbolic al organizatiei. Barry McLonglin defineste criza ca fiind un eveniment, dezvaluire, acuzatie sau set de probleme interne si externe care ame