UNIVERSITATEA BUCUREŞTI - FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

”JUSTINIAN PATRIARHUL”

PREASFÂNTA TREIME - IZVOR ȘI MODEL DE IUBIRE DESĂVÂRȘITĂ

LUCRARE DE SEMINAR - TEOLOGIE DOGMATICĂ

BUCUREŞTI

2014

2

Fără existența unei iubiri desăvârșite și veșnice nu se poate explica iubirea din lume și nu se vede

nici scopul lumii. Iubirea din lume presupune, ca origine și scop, iubirea eternă și desăvârșită

între mai multe Persoane divine1.

ARGUMENT

Sfântul Apostol Pavel spunea:

”De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor dar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă răsunătoare și

chimval zăngănitor” (1 Cor.,13,1).

Cu adevărat, dacă am cunoaște toată știința și filosofia lumii, de am fi prooroci, sau

făcători de minuni, iar dragoste nu avem, nimic nu ne folosește. Astăzi, când știința este la loc de

mare cinste, iar umanismul secular cucerește inimile celor care mai au un dram de simțire

omenească, numai discuția despre dragostea creștină pare un subiect desprins din fantastic, în

afara realului, un fel de lirism obositor care de multe ori atrage chiar o antipatie fățișă,

inexplicabilă chiar și pentru cel care o manifestă. Această atitudine ar putea fi explicată,

probabil, prin aceea că răscolește conștiința pervertită a omului, sâmburele divin, care, cu toate

că face parte din ființa sa, pare că este un element străin omului modern, și de aceea este respins

ca atare. Astfel, chiar și noi, creștinii, sau în special noi, suntem înclinați spre o afișare exterioară

a credinței, sau dacă ea este cât de cât împropriată omului, nu este îndeajuns de puternică, încât

să fie lucrătoare spre dragostea adâncă de Dumnezeu și de aproapele. Subiectul acesta al

dragostei creștine pare destul de banal, nu este îndeajuns de atractiv precum alte subiecte pe teme

biblice, dogmatice sau istorice, de multe ori alegorice, care gâdilă orgoliul intelectual ascuns al

multora și potolesc setea de mistic. Se poate scrie mult despre agape, dar, în același timp,

paradoxal, probabil că ar fi citit prea puțin. Ne propunem totuși, în lucrarea de față, să abordăm

iubirea creștină pornind de la izvorul ei: Dumnezeu, revelat în Preasfânta Treime.

LA ÎNCEPUT A FOST IUBIREA

Capitolul 1 din Facere se încheie cu versetul: ”Și a văzut Dumnezeu toate câte făcuse: și

iată că erau toate foarte frumoase [...] ”. De ce erau toate foarte frumoase? Pentru că Dumnezeu,

care este Dragoste, le-a făcut din dragoste. Atunci când faci ceva din dragoste, acel lucru este

1 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică, vol.1, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române, București, 1996, p. 195

3

”bun foarte”, și îl iubești, pentru că ai pus suflet în realizarea lui. Deci, putem concluziona că

dacă Dumnezeu nu ar fi Iubire nemărginită, nu ar fi creat nimic niciodată, fiind autosuficient

Sieși. Dar, tocmai pentru că este comuniune de Persoane, iubirea Sa infinită a depășit propria

Ființă, determinându-l spre Creație.

După toate câte a făcut, Dumnezeu a binecuvântat omul, cununa Creației, și, prin pronie

dumnezeiască, din iubire adâncă pentru făptura Sa, la plinirea vremii, Dumnezeu a intervenit în

istorie, prin toate conlucrarea sinergică a celor trei Persoane dumnezeiești: Tatăl a trimis pe Fiul

Său în lume - Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Unul-Născut L-a dat, pentru

ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan, 3: 16); Fiul, cu bună

știință de pătimirile ce aveau să vină, a acceptat întruparea, tot din iubire față de om; iar Duhul,

prin lucrarea Sa adâncă și tainică, a desăvârșit această hotărâre, umbrind-o pe Preasfânta

Fecioară, Născătoare de Dumnezeu și zămislind într-ânsa pe Cel ce avea să fie Dumnezeu și

Om. Iar Fiul, de la vârsta deplinătății și până la înălțarea Sa la Cer, a lucrat cu dragoste

dumnezeiască pentru mântuirea omului.

SFÂNTA TREIME - IZVOR ȘI MODEL DE IUBIRE DESĂVÂRȘITĂ

Părintele Dumitru Stăniloae, vorbind despre implicarea Sfintei Treimi în iubirea divină,

începe prin a spune că iubirea presupune întotdeauna două persoane, două eu-ri care se iubesc,

sau unul care iubește și altul care primește iubirea, într-o reciprocitate. Dar comuniunea în doi

este şi ea limitare... Aceasta nu-i scoate din monotonia unei vederi restrânse, a unei singurătăţi

în doi2. De aceea, iubirea desăvârșită, dumnezeiască, presupune mai multe eu-ri care se iubesc,

eliminându-se acel dram de egoism care ar putea să mai existe în reciprocitatea iubirii dintre

două persoane. Practic, fiecare Persoană a Sfintei Treimi le iubește pe celelalte două, iar aici

apare ideea de jertfelnicie, lipsa totală a egoismului, o unitate maximă și dezinteresată între

aceste eu-ri, care totuși rămân neconfundate.

Dacă această iubire nu ar fi fost desăvârșită și veșnică, iubirea din lume, chiar imperfectă

cum este, nu ar fi existat, și, mai mult, lumea nu ar fi fost creată, neavând nici un scop.

2 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică, vol.1, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române, București, 1996, p. 195

4

Sunt oameni care se întreabă dacă nu cumva Raiul poate fi plictisitor, dacă nu cumva

veșnicia, chiar fericită fiind, nu obosește la un moment dat sufletul. La această întrebare,

părintele Stăniloae are un răspuns cât se poate de profund:

Sfânta Treime [...] este o iubire fără început şi urmăreşte o extindere a iubirii. [...] Iubirea nu satură pe

nimeni, niciodată. Deci poate fi fără de sfârşit; şi de aceea poate fi şi fără de început. Iubirea fără de început

și fără de sfârşit dă o mulţumire deplină existenţei, deci o lumină3.

O altă afirmație deosebită a părintelui Dumitru Stăniloae este aceea că dragostea dintre

Persoanele divine se menține desăvârșită din eternitate, fără a spori comuniunea dintre Ele.

Astfel, nu a existat un moment anterior, un punct zero, când Ele se aflau în neiubire, în extremă

despărțire. Este, încă o dată, evident că lumea a fost creată dintr-o dragoste infinită, care

izvorăște din eternitate, în acest context treimic, iar nu monopersonal. Un Dumnezeu

monopersonal s-ar afla în imposibilitatea de a fi model de armonie desăvârșită pentru creația Sa,

care, la rândul ei, ar suferi de lipsa acestei armonii. Un Dumnezeu reprezentat printr-o singură

persoană nu ar avea pe Cineva egal în dumnezeire care să împlinească rolul de Mijlocitor între El

şi oameni, precum şi între oamenii înşişi. La sfântul Maxim Mărturisitorul, Fiul lui Dumnezeu

neîntrupat este Raţiunea după care au fost create toate cele nevăzute și văzute, iar Fiul lui

Dumnezeu întrupat este Cel care restabileşte armonia celor create Dumnezeu, precum şi între ele.

Raţiunea adevărată, spune părintele Dumitru Stăniloae, este una cu Iubirea. Astfel, un Dumnezeu

monopersonal nu ar avea Puterea izvorâtă din Iubire pentru a crea lumea, şi nici un scop al

acestei lucrări. Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat a făcut lumea pentru a fi primit în ea, în Iubirea

care izvorăște din El, pentru ca în El să iubească toţi pe Tatăl, și să se iubească între ei.

Iubirea între Tatăl și Unicul Său Fiu, este o iubire fără început și fără sfârșit, dar

desăvârșirea ei, cu toate că este cea mai înaltă iubire, vine cu adevărat din faptul că se îndreaptă

către o a treia Persoană, care există și ea din eternitate, și care se bucură cu fiecare din celelalte

două. S-ar putea judeca că, deoarece Tatăl și Fiul sunt Persoane dumnezeiești, infinite, sunt

suficiente una celeilalte, dar, pe această mod de a judeca lucrurile, se poate spune și că o singură

Persoană dumnezeiască, infinită fiind, este suficientă pentru propria fericire. Dar lucrurile nu

stau astfel, deoarece nu infinitatea în sine dă bucuria iubirii, ci reprezentarea acestei iubiri de

3 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, SFÂNTA TREIME SAU LA ÎNCEPUT A FOST IUBIREA , Ed. Institutului Biblic și de

Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2012, p. 3

5

către o altă persoană decât cea proprie. După chipul și asemănarea lui Dumnezeu fiind creați,

această idee se revelează chiar în noi, în oameni, când, un altul, din afara reciprocității tu-eu,

aduce un nou și sporit mod de iubire, de bucurie. Aceasta se întâmplă deoarece iubirea reciprocă

dintre două persoane tinde să se extindă spre al treilea, simțind sporirea bucuriei dată de această

nouă comuniune, starea aceasta repetându-se la infinit4. Fiecare persoană dorește să fie iubită nu

numai de o alta, oricât de infinită ar fi, ci vrea ca aceea să fie însoţită în iubirea sa faţă de prima

şi de o a treia.

În sânul Sfintei Treimi, a treia persoană nu poate fi tot Fiu, doarece aceasta ar arăta că

Fiul nu se bucură de iubirea integrală a Tatălui. Ea trebuie să fie o Persoană de altă categorie,

Care prin modul în care îşi primeşte subzistenţa de la Tatăl, arată iubirea desăvârșită, deplină

dintre Tatăl și Fiul. Această Persoană - Duhul - care izvorăște (purcede) din Tatăl, uneşte şi mai

mult pe Tatăl şi pe Fiul, prin aceasta făcând să fie şi El iubit de Amândoi şi să- I iubească pe

Amândoi, dar cu o iubire deosebită faţă de fiecare, în raport cu iubirea lor între Ei, şi a fiecăruia

dintre Ei faţă de El. El întărește și sporește infinit iubirea infinită dintre Fiul şi Tatăl. De aceea

spunem că Tatăl Îl iubeşte pe Fiul în Duhul, şi pe Duhul, în Fiul, iar pe noi, ca fii după har.

Duhul Sfânt reprezintă recapitularea, readunarea Dumnezeirii în Sine. După înălţarea

Fiului, oamenii nu Îl mai pot vedea niciunde, dar Acesta aflându-Se în Duhul, Care este prezent

pretutindeni, atunci şi Hristos este prezent, prin El, pretutindeni:

Și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care

lumea nu poate să-l primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște; voi îl cunoașteți, că rămâne la voi

și în voi va fi! Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi. (In., 14, 16-18)

CONCLUZIE

Sfântul Grigorie Palama consideră ca o dovadă a iubirii Tatălui pentru Fiul, „odihna”

Duhului care purcede din Tatăl peste Fiu. Tatăl îşi arată toată iubirea faţă de Fiul prin Duhul şi

tot prin Duhul, Fiul îşi arată toată iubirea faţă de Tatăl. Această purcedere a Duhului din Tatăl

spre Fiul, şi recunoștința, plină de dragoste, adusă prin strălucirea Lui din Fiul spre Tatăl, se vede

şi din faptul că noi primim pe Duhul de la Tatăl prin Fiul Său, şi avem posibilitatea de a deveni

4 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, SFÂNTA TREIME SAU LA ÎNCEPUT A FOST IUBIREA, Ed. Institutului Biblic și de

Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2012, p. 77

6

fii iubitori ai Tatălui, ca să răspundem şi noi, împreună cu Fiul, iubirii Tatălui. Aceasta ne așează

în iubirea dintre Tatăl şi Fiul, fiind iubiţi de Tatăl ca pe Fiul Său, şi iubind şi noi pe Tatăl ca pe

Tată al nostru, iar pe Fiul, ca pe Frate al nostru în Tatăl, iubindu-ne unii pe alţii ca fii ai aceluiaşi

Tată şi fraţi ai aceluiaşi Fiu - Frate al nostru prin asumarea naturii omenești. În epistola către

Galateni a sfântului Apostol Pavel, acesta spune:

Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe

cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea. Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe

Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte! (Gal., 4, 4-5)

Prin urmare, noi suntem moştenitori ai Împărăției lui Dumnezeu, împreună cu Fratele

nostru - Hristos:

Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a și hotărât să fie asemenea chipului fiului Său, ca

El să fie întâiul născut între frați. (Rom., 8, 29)

În omul credincios sunt uniți Duhul Sfânt și Hristos. Iar pentru că Duhul dă fiecăruia

talantul potrivit, pe lângă credinţa în Hristos şi viaţa bineplăcută lui Dumnezeu, darurile diferite

ale celor mulţi trebuie să se completeze unele cu altele şi să folosească tuturor. Aceasta se poate

numai prin dragostea de aproapele, căci treapta cea mai înaltă, spre care trebuie să ne îndreptăm

toţi prin Duhul, este iubirea.

7

Bibliografie

Ediții ale Sfintei Scripturi

*** Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată, adnotată şi

tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Renaşterea, Cluj Napoca, 2009;

*** Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului

TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi cu aprobarea Sfântului Sinod,

Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1990

Lucrări, studii şi articole

STĂNILOAE, Pr. Prof. Dumitru, SFÂNTA TREIME SAU LA ÎNCEPUT A FOST IUBIREA, Ed.

Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2012;

STĂNILOAE, Pr. Prof. Dumitru, Teologia Dogmatică, vol.1, Ed. Institului Biblic și de Misiune al

Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996