Publicaţie săptămânală pentru întărire sufletească ● Anul III, Nr. 29 (88) ● 29 Iulie 2012

Părinte, ce semnificaţie are reverenda preotului? Aceas-ta trebuie purtată în permanenţă?

C a orice uniformă, şi cea pre-oţească vorbeşte despre mi-

siunea celui care o poartă, des-pre misiunea spirituală, pe care o are de îndeplinit clericul. Cu privire la obligativitatea purtării reverendei, după părerea mea sunt anumite momente în care nu este adecvat acest lucru - în parcul de joacă, atunci când mergi cu copiii la plimbare, în spaţiile comerciale sau, pur şi simplu, când mergi pe stradă, mai ales în condiţii meteorolo-gice nefavorabile. Dacă la bise-rică avem o altă reverendă, de schimb, atunci datele proble-mei se schimbă. În orice caz, purtarea reverendei trebuie să ofere şi să primească respect şi consideraţie, mai mult decât să pricinuiască sminteală şi expunere fără temei.

Care sunt şi ce rol au veşmintele slujitorilor sfintelor al-tare?

V eşmintele liturgice sunt elemente speciale de vesti-mentaţie pe care le îmbracă slujitorii altarelor, în ca-

drul cultului divin public. În cadrul slujbelor divine, dia-conul îmbracă 3 veşminte: stihar, orar şi mânecuţe, preotul, 5 veşminte: stihar, epitrahil (popular patrahir sau patrafir), brâu, mânecuţe şi felon sau sfită, iar arhiereul îmbracă 7 veşminte: stihar, epitrahil, brâu, mânecuţe, omofor mare şi mic, sacos şi mantie, precum şi o serie de insigne sau ornate - bederniţă, cruce, engolpion, mitră şi cârjă. Stiharul este un veşmânt lung, cu mâneci largi, care acoperă întregul corp. La diaconi, stiharul simbolizează strălucirea şi curăţenia spirituală a îngerilor. La preoţi, are un alt simbolism - strălucirea lui Dumnezeu şi viaţa vred-nică de admiraţie pe care trebuie să o posede cel ce îl poartă, iar la arhierei, semnifică luminarea şi curăţia lui Hristos şi a îngerilor Săi. Orarul are forma unei fâşii înguste de stofă, veşmânt specific treptei diaconeşti. El simbolizează firea cea nevă-zută a îngerilor. Mânecuţele-la început, au fost purtate doar de către arhiereu, folosirea lor de către preot şi diacon generali-

zându-se mai târziu, în sec. XV-XVII. Semnifică puterea lui Dumnezeu, care dă putere slujitorilor Săi.

Epitrahilul nu este altceva decât un orar diaconesc, tre-cut peste grumaz, cu capetele în jos şi ambele laturi apro-piate. Este veşmântul cel mai des folosit de către preot, veşmânt fără de care nu poate săvârşi nici o slujbă. El simboli-zează puterea harului dumne-zeiesc, care se pogoară asupra preotului şi prin care slujeşte cele sfinte, dar şi jugul cel bun al slujirii lui Hristos. Brâul ne aduce aminte şi de ştergarul cu care Hristos S-a încins în seara Cinei celei de Taină, atunci când a spălat picioarele ucenicilor. Felonul reprezintă haina roşie, cu care a fost acoperit

Mântuitorul Hristos, în semn de batjocură, în timpul pătimi-rilor, şi pentru care ostaşii romani au aruncat sorţi. El mai închipuie şi puterea lui Dumnezeu, cea care acoperă şi pro-tejează întreaga făptură. Omoforul mare, care se poartă pe grumaz, se îmbracă numai la începutul Sfintei Liturghii, până la Apostol, când este înlocuit, pentru restul slujbei, cu omoforul mic. Simboli-zează „oaia cea rătăcită“, pe care Mântuitorul a căutat-o şi a luat-o pe umerii Săi - firea umană pe care Hristos a luat-o asupra Sa şi a îndumnezeit-o. Sacosul este un veşmânt care seamănă cu stiharul, dar este mai scurt şi are mânecile mai scurte. Are aceeaşi semni-ficaţie ca şi felonul: căinţa şi smerenia. Mantia este un veşmânt lung şi larg, ca o pelerină, a-vând pe laturi foarte mulţi plii. Se încheie la gât şi jos, în fa-ţă. Arhiereul îmbracă mantia numai la slujbele în care nu îm-bracă stiharul şi sacosul (Vecernie, Litie, sfinţirea apei). Sim-bolizează„darul lui Dumnezeu cel purtător de grijă şi aco-peritor. Iar pliurile de pe margini, învăţăturile felurite, care izvorăsc necontenit, din cele Două Legi, veche şi nouă“.

F olosirea veşmintelor în cultul ortodox dă fast slujbelor şi creează o atmosferă duhovnicească, propice dialogului cu

Dumnezeu. Credincioşii le sărută şi le cinstesc cu mare evla-vie, având conştiinţa că ele participă la cele mai înalte mo-mente de sfinţenie şi că sunt purtătoare şi împărtăşitoare de har. (Va urma)

Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele slujitorilor sfintelor altare? (I)

„Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.” (Ioan13, 34)

În această zi pomenim pe Sf. Mc. Calinic, Veniamin şi Mamant;

Sf. Muceniţă Teodota.

Vizitaţi-ne: poienita.iasi.mmb.ro

Filă de calendar

Această publicaţie este editată şi distribuiă gratuit

de Parohia Poieniţa - Protopopiatul Paşcani

În Duminica a 8-a după Rusalii se citeşte Evan-

ghelia de la Matei 14, 14-22 (Înmulţirea pâinilor)

şi Apostolul din I Corinteni 1, 10-17.

Evanghelia şi Apostolul

Citiţi un material despre veşmintele pe care le îmbracă slujitorii sfintelor altare în cadrul serviciilor divine, într-un interviu oferit de pr. asist. univ. drd. Cezar Pelin de la Catedra de Liturgică din cad-rul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Diacon Preot Arhiereu

(Nicoleta Olaru/ www.doxologia.ro)

Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ” - Poieniţa Protopopiatul Paşcani

Adresa: Hârtoape, com. Vânători, jud. Iaşi, cod poştal 707578 Pr. Marius Tabarcea / Tel: 0745 77 64 56 e-mail: parohia.poienita@yahoo.ro / web: poienita.iasi.mmb.ro

parohiasfintiivoievozi.poienita

Pagina 2

Taina Botezului, între rânduieli liturgice şi obiceiuri lumeşti

E xistă o mulţime de practici care apar grupate în jurul Tainelor pe care le oficiem în biserică, mai ales legate

de Botez şi de Cununie. Aceste practici sunt neliturgice şi nu sunt validate de Biserică, ne asigură Pr. prof. dr. Viorel Sava, titular al Catedrei de Liturgică la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Din păcate, uneori accentul cade pe aceste practici, pe aceste tradiţii, în timp ce evenimentul din biserică tinde să de-vină un eveniment secundar care este foarte puţin luat în seamă în contextul foarte larg al evenimentului. Spre exemplu, uneori la botez există a-cest pericol ca fotograful să fie mai important decât preotul şi imprima-rea pe peliculă să aibă parte de mai multă atenţie decât un act sfânt pe care îl săvârşeşete preotul. De ace-ea, consider că este necesară o pre-gătire a celor care participă la Taina Botezului, pentru ca participanţii să dea mai multă atenţie astfel la ceea ce se petrece în biserică. Este nece-sară o întrevedere cu naşii, cu fami-lia, pentru a le explica semnificaţia Botezului şi a le arăta neimportanţa acelor obiceiuri amintite. Rugăciu-nea de la a opta zi este un prilej pentru preot ca să facă aceste lu-cruri.

„Nu trebuie să ne punem nădejdea în lucrurile lipsite

de viaţă“

A ccentul trebuie să cadă pe Botez, pe slujbă, şi nu pe a-cele practici pe care le-a impus o anumită parte a

creştinilor mai puţin informaţi în legătură cu învăţătura Bisericii, dar extrem de bine pregătiţi în acele tradiţii care au la bază dictonul „aşa ne-a fost lăsat de la bătrâni“. De aceea, sfătuiesc pe tinerii părinţi şi nu numai, să întrebe pe preot ce trebuie să facă şi cum să se pregătească pen-tru evenimentul respectiv şi nu să apeleze la anumite per-soane care nu vin prea des la biserică, dar ştiu totul des-pre obiceiurile acestea lipsite de spiritul creştinesc, şi mu-tă atenţia spre lucrurile lipsite de esenţă. Busuiocul pe care îl pune în cădiţa în care este îmbăiat pruncul, sau banii aruncaţi acolo sau orice alt lucru pus lângă prunc nu au vreo influenţă asupra copilului pe întreg parcursul vieţii. Nu trebuie să ne punem nădejdea în lucrurile lipsite de viaţă. De curând, am spus, cu ocazia praznicului Bobo-tezei, că nu trebuie să ne punem nădejdea într-un fir de busuioc, ci în Dumnezeu Cel fără de Care nu putem face nimic, aşa cum spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelie. Este inutil să pui anumite lucruri în cădiţa co-pilului dacă abandonezi educaţia lui de orice fel şi mai ales pe cea religioasă, pe parcursul vieţii sale. El nu va mirosi a busuioc sau a tămâie dacă toată viaţa lui nu va trece prin biserică decât la Botez, la Cununie şi la înmor-mântare. Acestea sunt obiceiuri împrumutate de la păgâni, ce aveau credinţa în forţele naturii, în obiectele din lumea înconjurătoare, care nu se potrivesc cu credinţa în adevă-ratul Dumnezeu, Creatorul Cerului şi al Pământului, şi cu lucrarea Harului Duhului Sfânt. Cei ce pun în apa bote-zului sau în scăldătoarea de după botez: bani ca pruncul să fie bogat în viaţă; cărţi, creioane, ca să fie deştept şi să înveţe bine; zahăr ca să fie dulce etc., aceştia tăgăduiesc

da-rurile Duhului Sfânt pe care pruncul le primeşte la Botez şi astfel, spre a lor osândă îşi pun încrederea într-o credinţă deşartă. Aceste tradiţii ar putea fi luate în seamă în sensul că în momentul în care i se pune iconiţa pe cădiţă înseamnă că familia se angajează să-l crească creştineşte, că nu-l va face busuiocul un bun creştin şi nici bănuţii aruncaţi nu-i vor asi-gura o viaţă prosperă, ci stăruinţa familiei de a-l creşte un bun creştin şi un bun cetăţean vor face acestea.

„Copilul botezat nu este introdus în mir şi nici nu este

scos din mir“

O altă dilemă legată de Botez este ce ar trebui să facă familia cu lu-

crurile de la botez, mai ales cu crişma, ştiută fiind semnificaţia ei, şi cât este de legitim obiceiul „scoaterii din mir“ a copilului la câteva zile după botez. Copilul botezat nu este introdus în mir şi nici nu este scos din mir. El este pecetluit cu Harul Duhului Sfânt din momentul în care este uns în părţile principale ale corpului de către preot. Spre finalul slujbei, preotul şterge cu a-jutorul unui burete special locurile un-de a fost uns cu Sfântul Mir, pentru ca Sfântul Mir să nu fie profanat în vreun fel. Aşadar copilul nu este scos din Sfântul Mir, după cum nici nu este in-trodus în Sfântul Mir, ci este pecetluit cu Darurile Sfântului Duh prin ungerea

cu mir. Obiceiul de a face baia „scoaterii din mir“ la câteva zile de la botez, făcută de naşa copilului împreună cu moaşa acestuia, nu are temei întrucât acesta a fost şters la sfârşitul slujbei de către preot prin formule speciale. Cât despre crişmă, ea trebuie folosită mai multe zile pentru îmbrăcarea pruncului, aşa cum, în primele secole creştine, nou-botezaţii purtau timp de o săptămână acea haină albă, simbolizând puritatea lor, dar şi noua haină a Harului divin. Crişma amin-teşte de acea haină albă pe care o purtau mai multe zile nou-botezaţii, şi de aceea cu ea se înfăşoară pruncul mai multe zile. Ea este dată de către naşi familiei pentru a o folosi ca pe o haină şi nicidecum în alte scopuri, deci nici ca pe ceva sfânt, ea fiind înlocuită ulterior cu hăinuţe pentru copii, ne spune Pr. prof. dr. Viorel Sava.

În loc de concluzie

C anoanele bisericeşti poruncesc ca obiceiurile bune, izvo-râte din evlavia poporului şi potrivite cu adevărurile de

credinţă să se păstreze, iar cele care contravin adevărurilor de credinţă să se îndepărteze. Putem deveni eretici nu nu-mai prin propovăduirea cuvântului fals ci şi, prin săvârşirea faptelor care vorbesc despre un adevăr fals. Preoţii trebuie să lucreze ogorul credinţei şi să-l plivească de neghina necredinţei.

Există o serie de obiceiuri pe care oamenii doresc să le ţină, după botez, şi ne putem referi aici la scăldatul copilului, la aşa numita „scoatere din mir”, la celebrele formule de genul „de la mine fin, de la Dumnezeu creştin“, ca să nu mai vorbim de tăierea „moţului“, sau pusul banilor în apa din scăldătoare, ori stinsul lumânării de tocul uşii. Au aceste practici fundament creştin sau efecte asupra noului botezat? Vom încerca în rândurile următoare să oferim un răspuns avizat la această întrebare.