Viata crestina 16 (174)

2
4 Mai 2014 Publicaţie săptămânală pentru întărire sufletească Anul V, Nr. 16 (174) „Să vă iubiţi unul pe altul! Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul!” (Ioan 13,34) facebook.com/parohiapoienita poienita.iasi.mmb.ro [email protected] Evanghelia si Apostolul În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosiţelor) se citesc: Apostolul de la Fapte 6, 1-7; Evanghelia de la Marcu 15, 43- 47; 16, 1-8. fânta Muceniţă Pelaghia din Tars A X-a persecuţie declan- şată de împăratul Diocleţian a fost una dintre cele mai sângeroase. Creştinii îşi căutau scăparea prin munţi şi prin păduri. Furia persecuţi- ei se abătuse şi asupra oraşului Tars din Cilicia. Printre creştinii care fu- geau în munte se afla şi Episcopul Klinon. În oraş rămăseseră doar cei care nu-şi mărturisiseră pe faţă cre- dinţa şi nu primiseră încă sfântul bo- tez. Între aceştia se afla şi Pelaghia. Făcea parte din clasa înaltă a socie- tăţii din Tars şi era orfană din tată. Când a aflat că Episcopul Klinon a fugit în munţi, Pelaghia s-a întristat, deoarece aştepta de mult timp să primească sfântul botez. Fiul împă- ratului Diocleţian a aflat despre fru- museţea Pelaghiei şi a trimis slujitori împărăteşti pentru a o cere de soţie. Nedorind să se căsătorească, Pela- ghia a recunoscut că este creştină. Episcopul Klinon o va boteza mai târziu. Pelaghia a fost dusă la jude- cată chiar de mama ei. Chinurile la care a fost supusă Pelaghia nu au fă- cut-o să renunţe la credinţa creşti- nă, primind în cele din urmă cununa muceniciei. În timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337) s-a zidit pe mormântul Sfintei Muceniţe Pelaghia o biserică frumoasă. În această zi sărbătorim pe: Sfânta Muceniță Pelaghia; Sfân- tul Cuvios Valerian; Sfântul Cuvi- os Ilarion; Sfântul Cuv. Nichifor; Sfântul Ierarh Atanasie, Episco- pul Corintului; Vietile sfintilor Astăzi este ziua femeilor creştine. Ele sunt urmaşele femeilor mironosiţe, fiicele Învierii, roabele Domnului, candelele credin- ţei, sufletul familiei. Femeile creştine, credincioasele Bisericii Ortodo- xe, menţin, mai mult decât bărbaţii, flacăra credinţei şi tradiţiile stră- bune, focul sfânt al rugăciunii şi evlavia în casele noastre. Femeile credincioase sunt şi mame bune, creştine devotate, soţii cinstite şi ostenitoare, model în societate. Femeile credincioase sunt întâi la biserică, întâi la rugăciune, la post, la lucru, la milostenie, la citirea cărţilor bune, la îngrijirea bolnavilor, la toate. Ele menţin căldura du- hovnicească a credinţei, a dragostei, a răbdării şi a împăcării, în bise- rică, în familie, în societate.” (Părintele Ilie Cleopa) Sinaxar S Duminica Mironositelor Vedem un tăietor de lemne fă- cându-şi treaba şi nu-i cerem so- coteală pentru asta. Vedem un doctor arzând răni, tăind mădulare, chinuind cu regim istovitor vreun bolnav, şi nu-l în- trebăm de ce face toate acestea. Tăieto- rului de lemne, doctorului şi altor oa- meni le arătăm încredere şi primim tă- cut, fără să cercetăm şi fără să cârtim ce- ea ce fac ei. Însă nemuritorului şi prea- înţeleptului Dumnezeu nu-I arătăm în- credere şi vrem să-I punem la îndoială minunatele Sale lucrări, de multe ori îndrăznind chiar să-L acuzăm de nedrep- tate! Iar să dăm bani săracilor sau să-i apărăm pe cei nedreptăţiţi nu ne ho- tărâm uşor, cercetăm însă cu stăruinţă - şi din păcate, aproape mereu cu dis- poziţie de rea-credinţă - de ce Dumnezeu îngăduie ca unul să fie bogat, altul sărac, iar altul sărac lipit pământului. Nu ne plecăm mai bine capetele, nu ne osândim pe noi înşine, nu punem frâu limbii noastre, nu ne adunăm mintea şi nu ne întoarcem curiozitatea asupra vie- ţii şi lucrărilor noastre? Să cercetăm cu atenţie faptele noastre şi să ne preocu- păm de păcatele pe care le-am săvârşit (…) Însă în loc să facem aşa, Îl aşezăm pe Dumnezeu în scaunul acuzaţilor şi -L ju- decăm, adăugând astfel şi un alt păcat mulţimii de păcate pe care le-am săvârşit şi pregătindu-ne osândirea veşnică, de care mă rog să fim izbăviţi, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos.” (Sfântul Ioan Gură de Aur) Cum Îl judecăm noi pe Dumnezeu ˮ ˮ ,

description

Publicatie saptamanala pentru intarire sufleteasca. Editata si distribuita gratuit de Parohia Poienita, Protopopiatul Pascani. Vizitati saitul nostru: http://poienita.iasi.mmb.ro Like: facebook.com/parohiapoienita

Transcript of Viata crestina 16 (174)

Page 1: Viata crestina 16 (174)

4 Mai 2014 Publicaţie săptămânală pentru întărire sufletească † Anul V, Nr. 16 (174)

„Să vă iubiţi unul pe altul! Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul!” (Ioan 13,34)

facebook.com/parohiapoienita poienita.iasi.mmb.ro [email protected]

Evanghelia si Apostolul

În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosiţelor) se citesc:

Apostolul de la Fapte 6, 1-7;

Evanghelia de la Marcu 15, 43-47; 16, 1-8.

fânta Muceniţă Pelaghia din Tars – A X-a persecuţie declan-

şată de împăratul Diocleţian a fost una dintre cele mai sângeroase. Creştinii îşi căutau scăparea prin munţi şi prin păduri. Furia persecuţi-ei se abătuse şi asupra oraşului Tars din Cilicia. Printre creştinii care fu-geau în munte se afla şi Episcopul Klinon. În oraş rămăseseră doar cei care nu-şi mărturisiseră pe faţă cre-dinţa şi nu primiseră încă sfântul bo-tez. Între aceştia se afla şi Pelaghia. Făcea parte din clasa înaltă a socie-tăţii din Tars şi era orfană din tată. Când a aflat că Episcopul Klinon a fugit în munţi, Pelaghia s-a întristat, deoarece aştepta de mult timp să primească sfântul botez. Fiul împă-ratului Diocleţian a aflat despre fru-museţea Pelaghiei şi a trimis slujitori împărăteşti pentru a o cere de soţie. Nedorind să se căsătorească, Pela-ghia a recunoscut că este creştină. Episcopul Klinon o va boteza mai târziu. Pelaghia a fost dusă la jude-cată chiar de mama ei. Chinurile la care a fost supusă Pelaghia nu au fă-cut-o să renunţe la credinţa creşti-nă, primind în cele din urmă cununa muceniciei. În timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337) s-a zidit pe mormântul Sfintei Muceniţe Pelaghia o biserică frumoasă.

În această zi sărbătorim pe:

Sfânta Muceniță Pelaghia; Sfân-tul Cuvios Valerian; Sfântul Cuvi-os Ilarion; Sfântul Cuv. Nichifor; Sfântul Ierarh Atanasie, Episco-pul Corintului;

Vietile sfintilor

Astăzi este ziua femeilor creştine. Ele sunt urmaşele femeilor mironosiţe, fiicele Învierii, roabele Domnului, candelele credin-

ţei, sufletul familiei. Femeile creştine, credincioasele Bisericii Ortodo-xe, menţin, mai mult decât bărbaţii, flacăra credinţei şi tradiţiile stră-bune, focul sfânt al rugăciunii şi evlavia în casele noastre. Femeile credincioase sunt şi mame bune, creştine devotate, soţii cinstite şi ostenitoare, model în societate. Femeile credincioase sunt întâi la biserică, întâi la rugăciune, la post, la lucru, la milostenie, la citirea cărţilor bune, la îngrijirea bolnavilor, la toate. Ele menţin căldura du-hovnicească a credinţei, a dragostei, a răbdării şi a împăcării, în bise-rică, în familie, în societate.” (Părintele Ilie Cleopa)

Sinaxar

S

Duminica Mironositelor

Vedem un tăietor de lemne fă-cându-şi treaba şi nu-i cerem so-

coteală pentru asta. Vedem un doctor arzând răni, tăind mădulare, chinuind cu regim istovitor vreun bolnav, şi nu-l în-trebăm de ce face toate acestea. Tăieto-rului de lemne, doctorului şi altor oa-meni le arătăm încredere şi primim tă-cut, fără să cercetăm şi fără să cârtim ce-ea ce fac ei. Însă nemuritorului şi prea-înţeleptului Dumnezeu nu-I arătăm în-credere şi vrem să-I punem la îndoială minunatele Sale lucrări, de multe ori îndrăznind chiar să-L acuzăm de nedrep-tate! Iar să dăm bani săracilor sau să-i apărăm pe cei nedreptăţiţi nu ne ho-tărâm uşor, cercetăm însă cu stăruinţă - şi din păcate, aproape mereu cu dis-

poziţie de rea-credinţă - de ce Dumnezeu îngăduie ca unul să fie bogat, altul sărac, iar altul sărac lipit pământului. Nu ne plecăm mai bine capetele, nu ne osândim pe noi înşine, nu punem frâu limbii noastre, nu ne adunăm mintea şi nu ne întoarcem curiozitatea asupra vie-ţii şi lucrărilor noastre? Să cercetăm cu atenţie faptele noastre şi să ne preocu-păm de păcatele pe care le-am săvârşit (…) Însă în loc să facem aşa, Îl aşezăm pe Dumnezeu în scaunul acuzaţilor şi-L ju-decăm, adăugând astfel şi un alt păcat mulţimii de păcate pe care le-am săvârşit şi pregătindu-ne osândirea veşnică, de care mă rog să fim izbăviţi, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Cum Îl judecăm noi pe Dumnezeu

ˮ

ˮ

,

Page 2: Viata crestina 16 (174)

2

Publicaţia „Viaţa Creştină” este editată şi distribuită gratuit de Parohia Sf. Arh. Mihail și Gavriil - Poieniţa

Adresa: sat Hârtoape, com. Vânători, jud. Iași Pr. Marius Ionuţ Tabarcea | Tel. 0745 77 64 56

mail: [email protected] | web: poienita.iasi.mmb.ro www.facebook.com/parohiapoienita

Pentru a aprecia diferitele ei misiuni, s-o considerăm pe

femeie rând pe rând: ca soţie, ca mamă, ca stăpână a casei.

Femeia, ca soţie

ă nu uităm că ea a fost dată băr-batului ca un “ajutor” ca sigu-

ranţă. Şi Dumnezeu a pregătit-o în mod minunat pentru acest rol. Mai întâi prin singurătate. Bărbatului îi sunt atribuite viaţa publică cu lupte-le ei, pericolele ei, rănirile ei. Pe când bărbatul, pentru a veni în aju-torul tuturor se expune la furtunile cele mai înalte de pe mare, femeia se bucură în interiorul căminului ei de o pace continuă. Dacă ea iese de acolo o face numai pentru un mo-ment scurt şi datoriile ei o recheamă în singurătatea sa protectoare. Cine nu o vede cât de favorabilă este a-ceastă viaţă de calm şi de siguranţă, pentru dezvoltarea evlaviei şi culturii virtuţilor? Această evlavie şi aceste virtuţi vor fi podoaba şi în acelaşi timp ma-rele mijloc de a acţiona al soţiei, îm-podobită de virtuţi fermecătoare în simplitatea ei, iubirea ei, răbdarea ei, bucuria ei, ea îşi va asigura asu-pra soţului ei o stăpânire binefăcă-toare. Când viaţa publică îl va tul-bura, necăji, mânia, sau căzând în laşitate sau deznădejde, ea îl va re-culege precum salvează portul pe cei naufragiaţi. Ce putere are pentru bine ca şi pentru rău, soţia sau virtuoasa sau lipsita de sfinţenie! O femeie îl susţi-ne pe Apostolul lui Hristos, o alta îl pierde pe Samson.

Femeia, ca mamă

ă educaţia copiilor este totdea-una opera mamei, este foarte

uşor a o dovedi şi pe temeiuri solide ale raţiunii. Cât de puţină alegere are tatăl pentru această misiune sfântă? Pe femeie totul o apropie de copii, singurătatea căminului, ase-mănarea naturii, delicateţea şi şti-inţa, devotamentul şi iubirea. Natura o desemnează pentru această misi-une; însă Dumnezeu o desemnează şi mai puternic şi mai clar încă. Să

ascultăm apostolul. El începe prin a-i face mamei această promisiune mângâietoare, că ea se va mântui în naşterea ei: „Prin naşterea de fii”. Acolo unde păcatul a pus durerea şi expierea, Dumnezeu socoteşte demn să pună harul şi mântuirea. Ȋnsă apostolul rămâne la această primă afirmaţie? Este destul pentru o mamă să le dea fiilor ei o viaţă naturală? Nu, desigur! „Dacă-i va educa pe copii”. Iată prin excelenţă opera mamei. Şi cum este lucrul ei, Dumnezeu a pregătit-o pentru a-ceasta cu grijă. Femeia păstrează mai bine credinţa şi evlavia. Ea arată alături de copii aptitudini cu totul speciale. Calmul vieţii sale din casă îi creează stările necesare. Totul o cheamă la această muncă mare a primei educaţii, de care va depinde pentru copil viaţa sa întrea-gă. Căci, cum vom putea noi arăta destul preţul acestei opere? Acest preţ se evaluează cu diferite titluri. Prima educaţie ni se oferă nouă ca operă esenţială pentru mai multe motive. Primul este obligaţia. Mai mult decât oricare altele, părinţii au datoria la aceasta. Al doilea este gravitatea urmărilor. Ce va ajunge copilul a cărui educaţie va fi negli-jată? Vai! Acest suflet tânăr devine un pământ acoperit cu toate rava-giile. Al treilea este Legea divină. Dumnezeu a legiferat asupra acestei materii grave. Şi, legile promulgate de El în Scripturile divine sunt legi obligatorii ale primului cap. Al patru-

lea este interesul, chiar temporal, al unei mame. Câte nenorociri îi pre-gătesc ei slăbiciunile ei sau negli-jenţa sa! Câte lacrimi o va face să verse acest fiu, pe care ea a neglijat să-l ridice în credinţă şi în virtute.

Femeia, ca stăpână a casei

nul îi este serviciul femeii: ca să împartă grija, să păstreze cele

spuse, să grijească de lucrurile casei; căci spre aceasta a rânduit-o Dum-nezeu, ca în aceste lucruri şi în altele să ne fie de ajutor. Căci viaţa noastră constă din două lucruri: din lucruri private şi publice. Ei i-a atribuit Dumnezeu partea ei: grija femeii este să grijească de lucrurile casei, a barbatului de negoţul public, judecă-ţile, armata, celelalte toate. Femeii îi este orânduită conducerea interi-oară. Dacă ea se achită cu fidelitate de sarcina ei familia este prosperă; daca o neglijează, este ruina ei. De acolo se poate judeca, cât de nebu-ne sunt aceste teorii care-i atribuie femeii lucrurile dinafară, ostenelile vieţii publice. “O, voi care totul răs-turnaţi, lucrul diavolului este acesta, ca toate să se confunde şi să se stri-ce de la principiul lor începător, care a fost dat din natură de către Dum-nezeu. Femeilor Dumnezeu atât le-a dat, să păzeasca casa; bărbatilor, în-să, grija vieţii publice; tu, capule, te transformi în picioare şi picioarele în cap”.

(extras din Bogăţiile oratorice, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 2002)

Femeia: preţioasele ei misiuni

ˮ Sfântul Ioan Gurà de Aur

S

C

U

Ce sunt creştinii? Ce sunt creştinii? Creştinii sunt purtători de Hristos şi

datorită acestui fapt sunt purtători şi posesori ai vieţii celei veşnice, iar aceasta după măsura credinţei şi a sfinţeniei care vine din credinţă.

Sfinţii sunt creştini desăvârşiţi fiind-că ei au fost sfinţiţi în cel mai înalt grad prin nevoinţele sfintei credinţe în Domnul Hristos Cel înviat şi pu-rurea fiitor, iar moartea nu are nici o putere asupra lor. Viaţa lor este cu totul ascunsă în Domnul Hristos, iar pentru acest motiv, viaţa lor este întru totul viaţa lui Hristos; gândirea

lor este în întregime gândirea lui Hristos, iar modul lor de percepere este cel al lui Hristos.“

*

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Tra-ducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 18) ˮ