Ministerul Educaţiei din Republica Moldova

Colegiul Naţional de Comerţ al ASEM

Catedra ,,Turism şi Servicii Hoteliere”

Lucrare de Creaţie La obiectul: Tehnologia Serviciilor in Restaurant

Pe tema : “Caracteristicele preferinţelor culinare a Japonezilor”

A efectuat : Zidu Iana Tur-102

A verificat : Druţă Taisia

Chişinău 2012

CuprinsIntroducere………………………………………………………………………...3

1

1. Caracteristica geografica

1.1 Clima…………………………………………………………………………..5

1.2 Relieful………………………………………………………………………...5

1. 3 Agricultura…………………………………………………………………….6

2. Materia prima utilizata in bucataria Japoneza

3. Elemente gastronomice specifice………………………………………………..8

3.1 Bucatarii traditionale specifice…………………………………………………9

3.2 Supa Miso – tradiţie japoneză………………………………………………..10

3.3 Cha han ( Orez prajit ) ………………………………………………………..11

3.4 Sushi…………………………………………………………………………..12

4. Activitatea turistica

4.1 Tokyo ( Gradina Imperiala Shinjuku Gyoen)…………………………………….15

4.2 Insula ,,Kyushu”………………………………………… …………………..16

4.3 Aula Marelui Buddha …………………………………………………...……17

5. Asocierea a 5 preparate din Japonia cu 5 tipuri de vin (Argumentare)

5.1 ,,Karei no nituke,, si vinul Alb Sec ,, Pinot Blanc ,,…………………………..20

5.2 Taitei asiatici-japonezi cu ,,Vin Spumant”...............................................21

5.3 Mushimono si Vinul Rosu ,,Merlot” ………………………………………...22

5.4 Oshizushi  si Vinul Rosu ,,Riesling"  ……………………………………….23

5.5 Tempura ( legume si fructe de mare ) si vinul ,,Feteasca de Ardeal"………..24

6. Concluzia………………………………………………………………………25

7. Bibliografie…………………………………………………………………….27

8. Anexe ………………………………………………………………………….28

Introducere Japonia

2

(în japoneză 日本, se citește Nippon sau Nihon, sens literal: „originea soarelui”)

Japonia este o țară insulară din Asia de Est, situată pe un lanț de insule aflate între Oceanul Pacific și Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană. Denumirea oficială este 日本国 Nipponkoku, textual „Țara de la originea soarelui.” Este cunoscută și sub numele de Țara Soarelui Răsare. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale, precum și o multitudine de insule mici.

Conform legendelor și documentelor japoneze, Țara Soarelui Răsare are o istorie de aproximativ două milenii și jumătate. Pe teritoriul actual al Japoniei au trăit oameni încă din paleolitic și neolitic. Există un consens aproape unanim că poporul ainu, de origine necunoscută (studii genetice recente sugerează legături cu populațiile tungusice, altaice și uralice din Siberia), a locuit din cele mai vechi timpuri în insulele arhipelagului nipon, iar japonezii sunt rezultatul amestecului dintre aceștia și diferite populații malaeziene, provenite din insulele Pacificului, din Sud, cât și a unor rase mongoloide venite de pe continentul asiatic, din Coreea, China sau Mongolia.

În secolul al V-lea î.e.n. s-au constituit mici unități statale în insula Kyushu și în regiunea Kinki (Kyoto-Osaka). Pe la mijlocul sec al VI-lea e.n. începe să se exercite influența chineză asupra Japoniei, atât în organizarea statului și a societății, cât și în domeniul artelor și modului de viață. Specialiștii japonezi susțin că istoria culturală propriu-zisă a Japoniei a început odată cu preluarea valorilor spirituale din China - filozofia budistă, diverse arte și motive artistice pe care japonezii le-au adaptat, impregnându-le cu spiritul local și dându-le strălucire de-a lungul secolelor.

Istoria modernă a Japoniei începe cu epoca Meiji (1867-1921), când are loc restaurarea puterii imperiale. Edo primește numele de Tokyo și devine capitala statului. Are loc o puternică dezvoltare a economiei, o perioadă de modernizare, depășind rapid structurile feudale. Devine un stat capitalist dezvoltat, care, pe plan extern, promovează o politică expansionistă, ce marchează trecerea la imperialism.

Restaurația Meiji nu a fost o revoluție socială, ci a fost o revoluție de sus .

Ca urmare, Japonia nu a devenit o democrație ci era condusă de o elită politică. Împăratul nu mai era doar un simbol al statului ci lua parte activă la luarea hotărârilor cu ajutorul unui consiliu imperial, așa-numitul Genrōin. În 1902 Japonia semnează un tratat de alianță cu Marea Britanie, fapt care îi va fi de folos în iminentul Război Ruso-Japonez.

Câștigând războaiele cu China (1894-1895, obține insulele Formosa și Penghu) și cu Rusia țaristă (1904-1905, obține partea de sud a insulei Sahalin) Japonia devine

3

încet cu încet o mare putere care nu mai putea fi ignorată de puterile occidentale. După instituirea protectoratului asupra Coreei (1905), Japonia o anexează în 1910.

În Primul Război Mondial (1914-1918) Japonia participă alături de puterile Antantei. Economia continuă să se dezvolte în ritm accelerat, concomitent cu pregătirile pentru război. În 1931 Japonia ocupă Manciuria, iar în 1937 declanșează războiul pentru cucerirea Chinei. Însă aventura militaristă a Japoniei, care a suferit pentru prima dată în lume efectele dezastruoase ale exploziilor atomice la Hiroshima și Nagasaki, a avut ca deznodământ capitularea necondiționată la 2 septembrie 1945.

Energiile concentrate spre refacerea întregii țări și dezvoltarea susținută a economiei au permis Japoniei să devină o putere economică de o importanță recunoscută, cu o intensă viață culturală.

Orice reţetă de mâncare japoneză este ocazia unei călătorii imaginare pe un tărâm exotic al aromelor, formelor şi texturilor. Ţara Soarelui Răsare are o cultură culinară bogată desăvârşită în mii de ani şi care a cucerit încet, încet întreaga lume.

Clima

4

Clima Japoniei se caracterizează printr-o largă diversitate de climate, schimbări dramatice de vreme, și anotimpuri bine definite, toate acestea datorându-se faptului că Japonia se întinde peste mai multe zone climatice de la nord la sud și este influențată atmosferic de continentul Euroasiatic la vest și de Oceanul Pacific la est.

Cu toate că suprafața țării nu este prea mare (377.000 km²), arhipelagul se întinde de la 20ºN în partea cea mai sudică a țării, Insula Okinotorishima) până la 45°30’N în partea cea mai nordică a insulei Hokkaidō.

Hokkaidō se află în zona subarctică, Japonia centrală (Honshū, Shikoku, Kyūshū) în zona temperată, iar insulele din sud în zona subtropicală.

O a doua mare influență asupra climatului Japoniei o are faptul că arhipelagul nipon este situat zona temperată musonică a Asiei de sud-est.

Musonii bat înspre est dinspre continent în timpul iernii, și înspre nord dinspre Oceanul Pacific în timpul verii. Anotimpurile Japoniei sunt în mare măsură determinate de aceste vânturi. Japonia are de asemenea un lanț de munțicare se află în centrul insulei principale Honshū. Regiunile care se află sub vânt, dincolo de munți, sunt protejate de impactul vânturilor musonice, rezultând în multă zăpadă, adusă de vânturile de iarnă, care cad pe partea dinspre Marea Japoniei, care dă spre nord-vest, dar nu pe partea dinspre Oceanul Pacific.

ReliefJaponia este o țară insulară, fiind alcătuită din aproximativ 3000 de insule, dintre care cele mai mari (de la nord la sud) sunt: Hokkaido, Honshu, Shikoku și Kyushu. Japonia are un relief muntos, aproximativ 80% din suprafață este ocupată de munți cu vârfuri înalte, uneori depășind 3000 metri, fiind înconjurați de văi adânci, care formau în trecut bariere împotriva cotropitorilor.

Aproximativ 70-80 % din suprafata Japoniei este constituita din munti impaduriti. Japonia se afla pe Arcul de foc al pacificului unde se intilnesc 3 placi tectonice diferite. Deşi este situată departe de Cercul de Foc al Pacificului, Japonia are mai multe zone vulcanice - de obicei considerate şapte - din nord până în sud. Din numărul total de vulcani, aproximativ optzeci sunt activi, incluzând Mt. Mihara pe insula Izu Oshima, Mt. Asama la marginea prefecturilor Nagani şi Gunma, şi Mt. Aso în Prefectura Kumamoto. Japonia are aproximativ 1/10 vulcani activi din cei 840 vulcani activi ai lumii, chiar dacă are numai 1/400 din suprafaţa pământului. Mt. Fuji, inactiv din ultima erupţie din 1707, nu dă nici un semn că n-ar mai putea erupe încă odată în zilele noastre.

Agricultura

5

Agricultura asigură ¾ din necesitățile populației în produse alimentare. Agricultura japoneză dispune de puține terenuri arabile, care însă sunt lucrate cu multă grijă. Ramura principală este cultura plantelor. Principala cultură este orezul, care se cultivă în micile cimpii litorale, irigate, precum și pe pantele munților. Datorită selecției, chimizării și muncii insistente a țăranului japonez, se obțin recolte bogate de orez la hectar.

Dintre celelalte culturi, mai importante sunt: bumbacul, citricele, trestia de zahăr, tutunul, ceaiul, grîul, cartoful, sfecla de zahăr, soia și diverse legume. Este foarte răspîndit dudul, ale cărui frunze sunt folosite la creșterea viermilor de mătase. Japonia de rînd cu China, este principalul producător de mătase naturală.

În ultimii ani se înregistrează o creștere substanțială a suprafețelor plantate cu pomi fructiferi, caracteristici pentru zona temperată, și citruși.

În sectorul zootehnic preponderent se cresc bovine și porcine. O îndeletnicire a japonezilor este pescuitul organizat în baza uneia dintre cele mai dezvoltate flote de pescuit din lume, cu un număr impresionant de porturi specializate (peste 600). Japonia ocupă locul 3 în producția mondială de pește după China și Peru.

Materia prima utilizata in bucataria Japoneza

6

Bucătăria japoneza, naturală și armonioasă, este considerată una din cele mai sănătoase din lume. Conține puține calorii, este bogată în proteine și fier, fără a avea mult colesterol sau diverse grăsimi. 

  În comparație cu alte bucătării se remarcă absența aproape totală a condimentelor, abundența orezului, a produselor pe baza de soia (miso, tofu), a peștelui, fructelor de mare, algelor și legumelor. Este faimoasă pentru mîncărurile sale simple, minunat prezentate, în care nici unul din ingrediente nu umbrește gustul celorlalte. 

Un rol foarte important in material prima utilizata in bucatarie o are ,,Wassabi,, hreanul japonez .Este o plantă din familia plantelor crucifere, bogat în vitamine. Planta crește în mediul natural în văile din munții Japoniei dar poate fi întâlnită în plantații și în Canada, Australia sau SUA.

Gari este denumirea japoneza pentru radacină de ghimbir murată. Se servește cu sushi cu scopul de a ajuta digestia și pentru a curăța papilele gustative in procesul degustării diverselor tipuri de sushi.

Ingredientele principale ale bucătăriei japoneze tradiționale sunt: peștele și alte produse marine, zarzavaturile și orezul. Peștele este deseori servit crud, ceea ce necesită ca el să fie foarte proaspăt și să fie tăiat cu un cuțit bine ascuțit. Abundența produselor marine în apele care înconjoară Japonia și religia budistă (care este împotriva uciderii animalelor) au făcut ca japonezii să folosească carne, produse lactate, grăsimi animale etc. în mod mai redus.

Condimentele principale sunt produse din soia (sosul soia și miso- pastă de fasole soia- sau orez (sake, oțet din orez, mirin- un sake dulce). Pentru a menține gustul original al ingredientelor, bucătăria japoneză nu prea folosește condimente iuți, ci mai mult plante aromatice sau wasabi (hrean japonez), yuzu, ghimbir, myōga (tot un fel de ghimbir), kinome (lujeri ai plantei sanshō (Zanthoxylum piperitum) sau semințe uscate și măcinate ale aceleiași plante sanshō.

7

Elemente gastronomice specifice

In tarile asiatice, gastronomia a fost considerata din cele mai vechi timpuri ca o arta si ca o forma a civilizatiei. Se mananca toate produsele vegetale si animale, pregatite dupa o infinitate de retete, insotite de obicei de orez si legume.

Pentru că ţara este formată din insule, bucătăria japoneză pune accentul foarte mult pe deliciile oferite de ocean: alge, fructe de mare şi desigur peşte şi mamifere marine.Masa formala japoneza se compune din portii servite individual din peste, carne si legume, fiecare aranjate pentru a placea ochiului ca si pentru gust. E nevoie de farfurii mici, cupe pentru sos, pentru sake, bol de orez, chopsticks si placerea de a manca.

In bucataria japoneza, mare parte a efectului vizual e produsa de armonia sau tensiunea dintre culori si materialele farfuriilor, luand in considerare si farfuriile dar si mancarea. Dupa fiecare masa se serveste o ceasca de ceai parfumat, un fel de infuzie, fara niciun adoas de zahar sau lamaie. Bucataria japoneza este pentru Asia ceea ce reprezinta bucataria franceza pentru Europa: prima in eleganta prepararii mancarii. In bucataria traditionala distingem trei caracteristici principale:

Prima este prospetimea si gustul specific al preparatului, care ating punctul maxim in preparare.

A doua, simtul estetic japonez este regasit in aranjamentul mancarii si in alegerea recipientelor in care se servesc preparatele.

A treia caracteristica provine dintr-o cultura vegetariana. Mancarea de baza este orezul, cu peste si legume formand nucleul garniturilor. Japonezii servesc 3 mese: dimineata, la pranz si una la apus. Ei mananca in general la fel la toate mesele, dar micul dejun este mai usor.

Bucatarii traditionale specifice 8

In bucataria japoneza exista cateva feluri clare de bucatarii, in functie de ocazie. Una dintre ele este cea a ceremomiei ceaiului, aparuta in secolul XVII. Chakaiseki este mancarea servita cu ceaiul verde servit in timpul ceremoniei. Este simpla si preparatele sunt servite pentru a pregati stomacul pentru ceai. Meniul standard se compune din doua feluri (adaugate unei supe) si din trei garnituri. O alta bucatarie este cea pentru banchete, kaiseki ryori. Mancarea este asemanatoare, adaugandu-se eticheta si mesele individuale (fara picioare) pe care se serveste mancarea. Mesele sunt numite in functie de ordinea in care apar: honzen (masa principala), ni no zen (a doua masa), san no zen (a treia masa) si asa mai departe. O masa separata denumita suimono zen este folosita pentru folosirea sake-ului.

Din timpuri stravechi mancarea speciala se prepara pentru evenimente speciale. Osechi ryori, se pregatea inainte si se servea in cutii lustruite (orizume). Mancarea este asezata in cutii, acoperita cu hartie subtire si legata cu funde decorative. Ultima bucatarie este cea moderna, preparata in restaurante: aceleasi mancaruri traditonale, dar pregatite cu o noua tehnologie.

Există trei feluri de mâncăruri japoneze tradiționale (meniu complet) care se servesc tot anul (deci nu de sărbători): honzen ryōri (servită la banchete oficiale), chakaiseki ryōri (servite uneori înaintea ceremoniei ceaiului), și kaiseki ryōri (servite la petreceri sau la restauranteleryōtei- restaurante care servesc numai mâncăruri japoneze). Alte tipuri de mâncăruri sunt osechi ryōri (servite de Anul Nou) sau shōjin ryōri (mâncăruri budiste vegetariene).

Caracteristic pentru bucataria japoneza este numarul mare de preparate crude, in special pestele crud (sashimi). Tonul (akami) este principalul peste folosit pentru sashimi. Pestele crud este servit cu sos de soia si mustar de hrean (wasabe). Pestii pe care ii vezi des in bucataria japoneza sunt scrumbia si sardinele. Sunt populari pentru 2 motive: sunt ieftini (se prind in apropiere de tarm) si sunt deliciosi. Pot fi fierti, fripti la gratar, sau cateodata, preparati cu sare si otet si apoi serviti cu orez ca sushi. Crevetii se servesc inmuiati in faina si apoi prajiti. Acest mod de preparare se numeste tempura. Legumele sunt si ele mai apreciate in acest fel.

Supele – traditia Japoneza

In bucataria japoneza supele nu se servesc inainte de preparatul de baza, ci in acelasi timp. Japonezii servesc in special supa miso, preparata din pasta de soia.

9

Supele de taitei sunt de asemenea populare in Japonia datorita faptului ca sunt gata preparate in pachete instant.

Supa Miso este un fel principal în mesele zilnice ale japonezilor, care şi-a câştigat titulatura de mâncare tradiţională în timp.

Pe lângă savoarea specială a acestei supe, ingredientele din care este preparată sunt foarte sănătoase pentru că ele conţin nutrienţi esenţiali organismului uman. Fiind vorba de o supă japoneză are un fel aparte de servire. Bolul de supă se ţine cu ambele mâini şi se soarbe ca şi cum ai bea dintr-un pahar. Bucăţelele de legume rămase în supă se mănâncă ulterior cu beţişoarele tipice bucătăriei asiatice.

Shirumono - sunt supele, care sunt de două feluri: sumashijiru (o supă clară) și misoshiru (din pastă miso). Ingredientele pot fi pește alb, diferite moluște și crustacee (creveți etc.), tōfu (un fel de pateu fără miros făcut din fasole soia), carne de pasăre, alge marine. Pentru a adauga mai multa consistenta si aroma japoneziii adauga : "yuzu", "kinome", "sansho", ghimbirsau "mitsuba (sunt tipuri de aceeasi planta numita  honewort)".  Pentru supele "sumashijiru", "dashi (stoc supa)", la care se adauga sare şi sos de soia,  ingredientele se taie si se incalzesc la foc separat.  Ingredientele sunt aranjate într-un vas care a fost încălzit în prealabil, stocul fierbinte se toarna peste ele şi substanţă aromată.

Cha han ( Orez prajit )

10

Bucătăria japoneză pune pe primul loc orezul, ingredientul preferat al acestui popor de peste 2000 de ani. Orezul este atât de improtant pentru japonezi încât la un moment dat în istorie era folosit drept monedă de schimb, iar cuvântul care denumeşte orezul gătit în limba japoneză mai înseamna şi „mâncare” – cu alte cuvinte, nicio masă fără orez.Orezul folosit în reţetele de mâncare sau prăjituri are bobul scurt şi devine lipicios când este preparat termic. Japonezii preferă orezul alb pe care îl consideră mai gustos decât cel brun. Reţetele de sushi, onigiri, chazuke şi multe alte reţete japoneze conţin orez ca ingredient principal. El se poate combina cu alge marine, peşte, legume, condimente, sos de soia, ouă crude sau gătite şi, în general, cu orice îi trece prin cap bucătarului.

Orezul este, de asemenea, utilizat pentru a face mochi (prajituri cu orez), senbei (biscuiti cu orez), si sake (vin de orez). Orezul poate fi preparat cu fasole rosie (sekihan), fructe de mare si legume (Takikomi gohan) sau ca un fel de terci de ovaz apos dres cu sare (kayu), care este foarte popular ca remediu la frig. Onigiri sunt bile de orez cu fructe de mare sau legume in mijloc, de obicei este infasurat intr-o bucata de alge uscate (nori). Ele sunt in mod traditional parte a unui pranz la pachet sau picnic. Onigiri ambalate individual, de obicei in forma trianular, constituie o gustare buna si sunt disponibile la magazinele de profil.

Gohanmono sunt mâncăruri de orez amestecat cu alte ingrediente: sekihan (orez amestecat cu fasole azuki), takikomigohan(primăvara este orez cu mazăre sau mlădițe de bambus, iar toamna este orez amestecat cu ciuperci matsutake sau castane.Domburimono

11

Sushi

Totuşi, cel mai faimos fel de mâncare din bucătăria japoneză, sushi, nu are la bază peştele crud, aşa cum credem noi, europenii. Există mai multe varietăţi de sushi, iar singurul ingredient comun este orezul, care poate fi combinat cu carne, alge, soia etc.

Inarizushi este o combinaţie de orez şi tofu, pe când Chirashizushi conţine orez şi mai multe tipuri de sashimi – carne crudă – care poate fi peşte sau altceva. Cel mai cunoscut tip de sushi este Norimaki, un rulou de peşte şi orez învelit în alge.

Sushi au fost gătitite pentru prima oară la începutul secolului al XIX-lea. Înainte vreme, orezul acrit cu oțet era folosit ca metodă de conservare prin fermentație a peștelui, peștele fiind învelit complet în astfel de orez.

La sfarsitul anilor 1970 companiile japoneze au inceput sa isi extinda afacerile in Statele Unite. Astfel au inceput sa apara in America restaurantele de sushi care sa serveasca oamenii de afaceri japonezi stabiliti aici. Bucatarii japonezi au dus o grea munca de convigere prin care sa ii faca pe americanii sa manance micutele bucatele sau feliile de peste crud. Ruloul California a reprezentat incununarea acestei munci: a fost creat astfel incat sa devina modul perfect de introducere pentru cei nefamiliarizati cu pestele crud. Orezul folosit pentru sushi este din varietatea japoneză, cu bobul scurt. Orezul fiert se amestecă cu oțet de orez, zahăr și sare. Este răcit la temperatura camerei înainte de a fi folosit la prepararea sushi-ului.

Nori este numele japonez al foilor de alge marine uscate și presate, folosite la prepararea rulourilor de sushi. Peștele folosit pentru prepararea sushi-ului trebuie să fie proaspăt și de o foarte bună calitate. Aspectul, mirosul și consistenta cărnii sunt principalele criterii folosite la alegerea peștelui pentru sushi. Se folosește doar pește oceanic fiindcă peștele de apă dulce poate fi o sursă de paraziți pentru om, în special când este folosit în stare crudă. Cele mai des folosite soiuri de pești sunttonul, macroul, somonul și ț iparul de mare . Icrele de pește sunt și ele folosite la prepararea sushi-ului.

Sushi-ul se consumă folosind bețe sau mâinile. Este recomandat să se consume la început porțiile cu gust mai puțin intens și se continuă treptat cu cele cu gust mai dominant. De regulă carnea albă de pește se servește la început și se continuă cu fructele de mare și carnea de ton și somon (carne roșie). Bucațile de sushi se înmoaie în sosul de soia și se servesc cu wasabi și ghimbir murat. În barurile sushi se folosesc beţişoare de unică folosinţă. Pentru persoanele care preferă să mănânce cu mâna, se pune la dispoziţie un ştergar umed.

12

13

Activitatea turistica in Japonia

Turismul în Japonia se caracterizează atât printr-un sector vibrant intern, cât și prin vizita a peste 8 milioane de turiști străini anual, 3/4 din aceștia veniind din Asia. Dacă ne uităm la proporția dintre numărul de turiști străini care vizitează Japonia și cel al turiștilor japonezi care vizitează țări străine, Japonia se află pe ultimul loc în cadrul țărilor din grupul G8.

Turismul este o ramură vitală a economiei și societății japoneze moderne, dar trebuie menționat faptul că majoritatea amenajărilor turistice din Japonia îi vizează mai degrabă pe turiștii japonezi decât pe cei străini. Excepții în acest sens sunt eventual Kyoto și Tokio.Japonezii, având concedii relativ scurte și care se iau de obicei odată cu ceilalți angajați ai firmei, călătoresc mai ales în trei perioade ale anului: așa-numita „Săptămână de aur” de la sfârșitul lunii aprilie la începutul lunii mai, săptămâna „O-Bon” de la mijlocul lui iulie/august și sfârșitul anului/începutul anului nou.

Călătorii mai lungi de o săptămână sunt rare pentru cei ce lucrează, ele fiind posibile doar pentru studenți, pensionari și casnice. Călătoriile cu întoarcerea în aceeași zi sau în ziua următoare sunt cele mai des întâlnite la japonezi. Pentru cei rămași acasă se cumpără cadouri (numite o-miyage), de obicei dulciuri sau produse alimentare specifice regiunii vizitate. Foarte multe călătorii interne au ca țel băi termale (numite onsen), foarte iubite de japonezi. Se stă peste noapte la hotel, ryokan (hotel stil japonez), minshuku (un fel de han).

Ca țară de destinație a turismului internațional, în 2008 Japonia a fost pe locul 28 într-un clasament privind cele mai populare destinații turistice din lume.

14

Tokyo

Tokyo este capitala Japoniei din 1868, după ce dinastia Tokugawa a fost detronată, şi una dintre cele mai dens populate metropole din lume, cu peste 10 milioane locuitori. Constă din 23 de cartiere speciale, 33 de oraşe şi 8 suburbii. În centrul oraşului se află Palatul Imperial, înconjurat la sud şi vest de cele mai importante clădiri ale guvernului, cum sunt Curtea Supremă şi ministerele naţionale. Prima cale ferată din Tokyo şi totodată din Japonia a fost construită în 1872, între oraş şi portul din Yokohama.

Un sistem de cale ferată cunoscut sub numele de „tren glonţ” (datorită vitezei şi formei locomotivei) a fost inaugurat în 1964. Majoritatea străzilor din Tokyo au valoare istorică şi sunt înguste, ceea ce le face impracticabile pentru automobile.

Orasul ocupa cea mai mare parte din sudul campiei Kanto, cea mai mare suprafata de teren plat din Japonia. Tokyo este capitala Japoniei din 1868, dupa ce dinastia Tokugawa (1603-1867), care a condus din Kyoto, a fost detronata. Atunci numele orasului a fost schimbat din Edo in Tokyo, ceea ce inseamna "capitala estica".

In centrul orasului se afla Palatul Imperial. La sud si vest de acesta se afla cele mai importante cladiri ale guvernului, cum ar fi Curtea Suprema, ministerele nationale si in special Gradina Imperiala.

Gradina Imperiala (SHINJUKU GYOEN)  imbina foarte frumos influentele vestice si cele estice cu influente ale gradinii franceze, englezesti si cele tipic japoneze, unde poti invata cum se fac ceaiurile specific japoneze.Gradina are peste 20,00 de copaci, aproximativ 1,500 de ciresi care infloresc tirziu in Martie pina in Aprilie. Deasemenea aici gasimt copaci ce cresc in mutii Himalaya si specii rare de plante.

15

Insula ,,Kyushu”

Insula Kyūshū este situată în extremitatea sudică a Arhipelagului Japonez. Este despărțită de insula Honshū prin strâmtoarea Shimonoseki, iar de insula Shikoku prin strâmtoarea Bungo. Insula se află într-o zonă seismică, o dovadă în acest sens reprezentând-o numeroșii vulcani și izvoarele termale,

Kyūshū este a treia insulă a Japoniei ca mărime. Este supranumită și în prezent „ținutul celor nouă provincii”, deși își datoreză această veche denumire diviziunii administrative practicate în Evul Mediu, în cadrul imperiului.

În prezent, este formată din șapte prefecturi, care poartă același nume cu cel mai mare oraș aflat între granițele fiecăreia. În nordul insulei, se ridică principalele sale centre urbane: Fukuoka și Kitakyūshū. Fukuoka, al optulea oraș al Japoniei ca mărime, este mult mai vechi decât vecinul său, situat la mică distanță.

Cele două atracții principale ale metropolei sunt templele Hakozaki și Sumiyoshi. Primul dintre acestea se mândrește cu o sală de rugăciune din secolul al XVI-lea și cu un turn din lemn cu două etaje, la construirea căruia nu a fost folosit niciun cui. Al doilea oraș devine, în fiecare lună octombrie, arena luptelor sumo, în cadrul unuia dintre cele mai mari spectacole de acest tip din țară. Spre deosebire de Fukuoka, Kitakyūshū, cu puțin sub 1.000.000 de locuitori, nu s-a dezvoltat de-a lungul secolelor, ci a luat naștere prin unirea a cinci orașe mai mici, în timpul reformei sistemului administrativ japonez din 1963. Metropola comunică cu Honshū, cea mai mare insulă japoneză situată la nord, prin intermediul unui pod peste strâmtoarea Shimonoseki și prin două tuneluri, unul pietonal, celălalt feroviar. Pe țărmul nord-estic al insulei Kyūshū se află Beppu, una dintre cele mai mare stațiuni de băi termale din Japonia, spre care se îndreaptă bolnavi din toată țara.

Excursioniștii de sfârșit de săptâmână poposesc în oraș pentru o baie în izvoarele fierbinți, venind chiar de la Tokio sau Kyoto. Cele mai vestite izvoare, numite jigoku („iad”, în japoneză) arată ca niște fântâni arteziene cu apă fierbinte, de culoarea laptelui. Conform ultimelor date oficiale, peste 13.000.000 de japonezi sosesc anual la Beppu pentru a profita de proprietățile curative ale apelor. Izvoarele termale sunt o dovadă a originii vulcanice a insulei Kyūshū. Pe aceasta se găsește, de altfel, un număr impresionant de vulcani, dintre care o parte sunt încă activi. Cel mai cunoscut vulcan de pe Kyūshū și totdată unul dintre cei mai mari din lume este

16

Aso, care cuprinde cinci cratere. În jurul vulcanului, care a erupt ultima dată în 1979, a fost organizat un parc național cu același nume.

Aula Marelui Buddha

Una dintre atractiile pe care conteaza turismul nipon este Aula Marelui Buddha din Templul Todaiji, in care se afla o gigantica statuie a lui Buddha ce binecuvanteaza cu mana sa, ridicata, toti credinciosii ce vin sa o vada. Aula Marelui Buddha este cea mai mare constructie de lemn din lume, cantarind sute de tone. Ea a fost arsa din temelii si reconstruita de multe ori, iar azi masoara 58 de metri lungime, 51 de metri latime si o inaltime de 49 de metri – doua treimi din dimensiunea sa originala. Aula a fost construita in secolul al VIII-lea de Imparatul Shomu pentru a adaposti cea mai mare statuie de bronz din lume – Buddha - una din cele mai faimoase elemente vizuale ale Japoniei.

Buddha este asezat pe un piedestal de 21 de metri format din 56 petale de lotus din bronz, fiecare masurand 10 metri inaltime. Chipul este lung de 4,9 metri si lat de 3 metri. Mana dreapta a lui Buddha este ridicata cu palma orientata in exterior intr-un gest de binecuvantare care simbolizeaza linistea spiritului transmisa celor din jur. Iar postura mainii stangi semnifica implinirea dorintelor. In jurul capului se afla o aureola de lemn, aurita, pe care sunt reprezentate cele 16 incarnari ale lui Buddha si in spatele lui doua statiu ale miloasei zeite Kannon si ale Zeului Norocului. In interiorul Aulei exista un remarcabil sistem de aer conditionat. Din acest motiv, paravanele, matasurile si obiectele delicate de hartie au reusit sa supravietuiasca vreme de XI secole – trezoreria templului ar putea fi cel mai vechi muzeu din lume.

Templul Todaiji este templul principal al sectei japonezi budiste Kegon. Alte atractii din complexul templului sunt Pagodele si cele doua Aule din secolul al VIII-lea, cartierele generale ale preotilor, case de ceai intr-o gradina de vis, micutul muzeu al breslelor chineze si coreene, masiva poarta dubla restaurata in anul 1199 de 21 de metri inaltime si cele doua formidabile statui din nisele portii de cate 8 metri inaltime cunoscute sub numele de Regii Deva. Intr-un cuvant o zona familiara inimii japoneze, vietii spirituale si semntimentale.

17

Vinurile

Vinul a fost si intotdeauna va fi cea mai veche si mai apreciata bautura clasica, cu o savoare aristocratica deosebita. In lumea buna, a cunoaste valoarea unui vin face parte din educatie si majoritatea celor care apartin unor familii cu sange albastru au o cultura a vinului superioara, fiind capabili sa recunoasca valoarea unui vin la fel de bine ca un somelier sau un degustator de vinuri profesionist.

Vinul este arta, este prezent in cultura mapamondului in fiecare tara, face parte din istoria fiecarui popor. Cea mai veche atestare a productiei de vin se regaseste pe meleagurile Georgiei si Iranului in jurul anului 6000 i.e.n., insa exista dezbateri cum ca teritoriul Greciei ar fi fost prima zona viticola productiva. Exista chiar un raport al arheologilor care indica faptul ca prin 7000 i.e.n. chinezii faceau bauturi alcoolice fermentate din orez si struguri. De-a lungul timpului vinul a capatat o notorietatea extraordinara, cu atat mai mult cu cat era acceptat de biserica, si calugarii francezi erau cei care produceau cele mai bune vinuri din lume, depozitandu-l in pesteri pentru a-l lasa la invechit.

Vinul are destul de multe reguli, mai ales cand vorbim de productie, dar si de asortarea lui la felul de mancare potrivit. Mai jos iti oferim un ghid in acest sens, iti vom povesti care sunt felurile de mancare care merg cu vinul rosu si cele care merg cu vinul alb, alcatuind in acelasi timp un glosar de soiuri de vin, apoi vom invata despre temperatura la care vinul trebuie servit si paharele recomandate, sfaturi care iti vor veni in ajutor oricand vei vrea sa impresionezi cu o masa eleganta.

Majoritatea oamenilor cred ca vinul, mai ales cel rosu, trebuie servit la temperatura camerei. Insa aceasta expresie s-a dezvoltat pe baza locului de depozitare - pivnita, care are o temperatura normala de 8 grade Celsius.

Vinurile albe mai delicate trebuie servite la o temperatura minima de 7 grade Celsius, daca sunt mai reci de atat, aroma lor va fi diminuata. Vinurile albe mai puternice, cu un buchet foarte bogat si vinurile rosii mai delicate trebuie servite la o temperatura de 10 grade Celsius.Vinurile rosii cu un buchet complex trebuie servite la o temperatura de 15 grade Celsius, o temperatura mai scazuta de atat, mai ales in cazul lor, ofera un gust neplacut, usor iute.

18

Regula: Tine intodeauna paharul de picior, nu de cupa. Astfel, daca vinul este servit al temperatura potrivita, risti sa il incalzesti pra mult cu mana pe cupa si sa ii deteriorezi gustul.

Japonezii nu au vinurile lor de aceea bautura lor traditional se considera ,,sake,,.

Sake (pronunţat saki) este o băutură japoneză preparată din orez. Această băutură este numită sake în engleză şi a fost preluată ca atare în toată lumea occidentală, dar, în japoneză, sake se referă la băuturile alcoolice în general. Termenul japonez specific pentru această băutură este “nihonshu”, adică “sake japonez”.

Deşi este adesea socotit un fel de vin din orez, spre deosebire de vinul adevărat, în care alcoolul este produs prin fermentarea zahărului natural prezent în fructe, sake este produs printr-un procedeu care aminteşte mai mult de bere. Pentru a prepara bere, sau sake, zahărul necesar producerii alcoolului este obţinut, mai întâi, din amidon. Procesul de preparare al sake-ului diferă de cel al berii, căci în cazul acesteia conversia amidonului în zahăr se face în doi paşi distincţi, în timp ce la sake cei doi paşi au loc simultan. În plus, conţinutul de alcool diferă între vin, bere şi sake. Vinul conţine, în general, 9-16% alcool, iar berea 3-8%, în timp ce sake-ul atinge 18-20%, procent coborât adesea la 15%, prin diluare cu apă, înainte de îmbuteliere.

Există două tipuri principale de sake: ”futsu-shu” şi “tokutei meisho-shu”. Primul, numit şi “sake obişnuit”, este echivalentul vinului de masă şi reprezintă partea majoră a producţiei mondiale de sake. Al doilea tip, numit “sake cu designaţie specială” este de calitate premium datorită, printre altele, gradului ridicat de polizare a boabelor de orez Sake-ul de calitate premium se fabrică în trei variante:Honjozo-shu: i s-a adăugat o cantitate mică de alcool înainte de a fi presat, pentru a se extrage gustul şi aroma din masa solidă. Această calitate de sake a fost creată în anii 1960 pentru a deosebi sake-ul premium de lichiorul ieftin în care s-a adăugat o cantitate mare de alcool distilat, doar pentru a mări cantitatea. Sake-ul cu această calitate nu trebuie să conţină mai mult de 116 litri de alcool pur la fiecare 1000 de kg de orez.

Junami-shu: este “sake de orez pur”, preparat doar din orez, apă şi koji, fără adaus de alcool sau alţi aditivi.Ginjo-shu: cantitatea de orez polizat trebuie să fie maxim 60% din masa totală. Sake-ul cu mai puţin de 50% este numit daiginjo-shu.

În Japonia, sake este servit rece, la temperatura camerei, sau cald, funcţie de preferinţele băutorului şi de sezon. În mod normal, sake-ul cald se bea iarna, iar cel

19

de bună calitate nu se bea cald, căci gustul şi aroma pot avea de suferit. Această “mascare” a gustului este motivul pentru care un sake de calitate mai slabă este băut cald.Sake se bea din cupe mici, numite “choko”, în care este turnat din vase de ceramică, numite “tokkuri”. Se mai folosesc şi castronele, numite “sakazuki”, iar recent au intrat în uz şi paharele de sticlă.

,,Karei no nituke,, si vinul alb sec ,, Pinot Blanc ,,

Pestele numit karei se curata se spala bine ,se taie in bucati mai mari depinde de marimea pestelui ,dupa care se pregateste sosul pentru fiert , sosul pentru karei se pregateste foarte simplu , intr-o tigaie intinsa se pune 1L de apa se adauga sos de soia ( shoyu ) 50 g , osake sau un alcol alb fara miros 50 g , mirin sau o lingurita mica de zahar

Cand sa pregatit sosul se da la fiert 5 minute se potriveste dupa gust sa nu fie prea sarat sau prea dulce cat mai slab , cand sosul a tras un clocot se aseaza pestele karei , sosul inpreuna cu pestele se fierbe la foc foarte mic timp de 20 de minute pana cand pestele sa fiert , cand este gata se aseaza pe o farfurie si se adauga putin sos . Pestele karei se serveste de obicei cu orez , deoarece sosul de soia este indicat pentru orez.Se ornamenteaza cu fructe de mare si creveti.

Cel mai bine asortat pentru Karei este vinul ,,Pinot Blanc” deoarece acest vin precum si fratele sau rosu este seducator si se potriveste foarte bine cu foarte multe feluri de mancare. Dintre fructele de mare, crevetii si scoicile, pestele afumat

20

si stridiile sunt cele care il complimenteaza cel mai bine. Dar la fel de bine se potriveste si cu pastele cu crema de branza, cu legume, cruditati, prosciutto, salata de pui, preparatele chinezesti sau japoneze. Astfel acest tip de vin alb se potriveste de minune cu pastele si pestele din ,,Karei no nituke’’

Taitei asiatici-japonezi cu ,,Vin Spumant”(Sampanie)

Cunoscuti sub numele Soba, taiteii subtiri sunt foarte usori, sanatosi si cu un continut caloric scazut.

Soba se prepara foarte simplu si rapid, se pune la fiert apa cand sa fiert apa se adauga taiteii, cand sunt fierte se rastoarna intr-o sata si se toarna apa rece peste paste fara a ramane lipicioase , se lasa putin sa scurga apa intre timp se pregateste sosul numit dashi se prepara simplu apa fiarta in care se adauga sos de soia , tuyu si dashi din peste Soba sunt consumate de marea majoritate a nihonginilor in timpul verii deoarece find foarte cald pastele sunt usoare . De obicei soba se mai poate servi inpreuna cu tempura , cu sashimi sau cu un peste cum ar fi de exemplu pastrav la gratar. Cea mai buna combinatie aici este vinul spumant. Vinurile acidulate sunt, in general, usor de combinat cu diverse alimente, intrucat acidul face ca papilele gustative sa se “trezeasca” la viata.Taitei asiatici condimentatise potrivesc de minune cu sampania mai slaba si seaca. Mancarea Japoneza, in special datorita condimentelor folosite se combina perfect cu sampania.

21

Mushimono si Vinul Rosu ,,Merlot”

Mushimono sunt mâncăruri gătite cu aburi insa puternic condimentate. Cea mai cunoscută mâncare este chawan mushi. Alte mâncăruri din această categorie sunt shiomushi (condimentate cu sare) și sakamushi (condimentate cu sare și sake).

Condimentele principale sunt produse din soia(sosul soia şi miso- pastă de fasolesoia- sau orez (sake, oţet din orez, mirin- un sake dulce).

Pentru a menţine gustul originalal ingredientelor, bucătăria japoneză nu prea foloseşte condimente iuţi, ci mai mult plantearomatice sauwasabi(hrean japonez), yuzu (fruct citric),ghimbir , myōga (tot un fel deghimbir), kinome (lujeri ai plantei sanshō (Zanthoxylum piperitum) sau seminţe uscate şimăcinate ale aceleiaşi plante sanshō.

Astfel Merlot  desi initial era un soi de struguri de amestec, in ultimii 20 de ani a capatat prorpia lui identitate. Are arome ierbale si fructate, similare cu cele ale Cabernetului, si este complimentat de aceleasi feluri de mancare, la care se mai adauga si carnea de peste, in special de ton, dar si mancarea Japoneza puternic condimentata. Astfel Merlot inmoaie gustul picant al Mushimonului japonez.

22

 

Oshizushi  si Vinul Rosu ,,Riesling” 

Oshizushi  este cel mai vechi tip de sushi, compus din doua straturi de orez, intrecare sunt puse ingredientele (peste, legume, alge) 

La rindul sau Riseling un alt vin aromat care este foarte popular, Rieslingul provine din Alsacia si poate sa fie o varianta mai proaspata pentru Chardonnay/Sauvignon Blanc. Mai putin condimentat, acest vin se bazeaza pe aromele sale subtile.

Se potriveste excelent cu preparate pe baza de pui, peste alb, peste afumat, fructe de mare si orez, preparate tailandeze, japoneze si chinezesti. La un Riesling dry merg bine salatele de paste, preparatele din iepure, , pe cand la un Riesling semi-dry mezelurile, prosciutto, sparanghelul, curry si sushi sunt mai potrivite.

23

Tempura ( legume si fructe de mare ) si vinul ,,Feteasca de Ardeal"

Sunt legume si fructe de mare pregatite cu ajutorul unui sos.

Pentru sos se pregateste compozitia intrun bol se pune 100 g de apa 2 oua si 50 g de faina alba se bate bine pana pana se obtine un aloat de clatite. Legumele si fructele de mare se da prin compozitia de aloat si se prajeste in ulei putin incins . tempura se serveste cu acel sos de soia sau tuyu , se pune sos de soia si 100 g apa fiarta se prepara sosul dupa gust, iar ridichea alba se da prin razatoare pana se obtine o pasta si se pune peste sosul de soia , se serveste cu orez .Legumele care se folosesc tempura sunt ardei verde , ciperci proaspete , morcov si praz verde , morcovul si prazul se taie fasii subtiri dar nu prea lungi . Fructele de mare la tempura incepand de la peste se poate folosi orice , dar nu si caracatita sau sepie . Cu aceste fructe de mare se combina perfect Vinul rosu

24

Feteasca de Ardeal deoarece acest vin acompaniaza foarte bine produsele marii si ale lacurilor de apa dulce. 

Concluzie

Bucataria japoneza este renumita pentru modul de prezentare a preparatelor. Desi exista bucatari i mai complexe, niciuna nu poate egala simtul estet ic al artei culinare nipone.

Unul din motivele longevităţii japonezilor este regimul lor alimentar armonios, tradiţional. În bucătăria japoneză domneşte principiul sezonier, care constă în selectarea ingredientelor astfel încât acestea să fie consumate în perioade atent alese. Potrivit conceptului shun, fiecare ingredient (peştele, legumele şi fructele) are în decursul anului o perioadă anume, de aproximativ 10 zile, în care calităţile lui nutritive sunt optime.

25

L u a r e a   m e s e i   e s t e   o   p a r t e   i m p o r t a n t a   a   c u l t u r i i  j a p o n e z e .   M o d u l   i n   c a r e ingredientele sunt preparate, gatite si consumate este o forma de arta in care traditiile, religia si istoria joaca un rol poate mai important decat mancarea insasi.Fiecare ingredient is i are locul bine stabil i t pe masa, iar in loc de furculi te sefolosesc betigasele. La sfarsi tul mesei , f iecare invitat primeste un bol de apa calda,  parfumata cu o felie de lamaie, pentru a se spala pe maini.Toate farfuriile sunt puse pe masa, astfel incat invitatii sa se poata servi, creandcombinatiile dorite. Bauturile traditionale sunt sake, ceai verde, supa, care se serveste lasfarsitul mesei pentru a facilita digestia.Este important de adaugat ca masa japoneza nu contine dulciuri , decat in rareocazii..

Toate ingredientele sunt taiate si aranjate in mod art ist ic , nu doar pentru a f i  placute, dar si pentru a se conforma simbolismului cultural japonez.Spre deosebire de traditiile culinare occidentale, unde se tinde spre combinareaaromelor, in Japonia mancarurile sunt compuse din alimente separate, fiecare pastrandu-si aroma si aspectul natural.Pestele si fructele de mare au cea mai mare importanta in dieta zilnica. Asezarea geografica a Japoniei a influentat, de asemenea, modul de hranire aloamenilor care locuiesc in aceste zone, acestia consumand zilnic alge de mare si peste. In plus, japonezii au exclus total din alimentatia lor condimentele si au pus un foarte mareaccent pe sosul de soia, peste si orez.

Clima Japoniei diferă de la o regiune la alta, dar există un element comun… Şi anume orezul, baza a mai tuturor felurilor de mâncare. Clima în Japonia este deosebit de propice cultivării acestei plante pretenţioase. În plus, în Japonia, mai ales în vremurile de demult, aproape că nu se consuma nici un fel de altă carne în afară de peşte. Carnea nu se bucură de o prea mare trecere.

De fapt, pentru a caracteriza bucătăria japoneză ajung două cuvinte: naturală şi armonioasă.

26

Sunt o iubitoare a culinariei japoneze de aceea si am ales aceasta tema pentru lucrarea mea de creatie. De 2 ani déjà pregatesc bucate dupa retele Japoneze si descoper noi bucate. (in anexa am prezentat bucate Japoneze traditionale pregatite de mine.

Desigur, nu este uşor să prepari o reţetă din bucătăria japoneză, nu pentru că ele în sine ar fi complicate, ci pentru că ingredientele sunt o raritate la noi. Însă reţetele de sushi, orez japonez sau tăiţei trebuie încercate măcar o dată şi neapărat servite cu ajutorul beţişoarelor traditionale.

Bibliografie

1. Cursul de ‘’Tehnologia Serviciilor in Restaurant”2. Bucataria japoneza | Retete culinare site online 3. Bairingaru Nihonjiten, Kodansha International, 20034. UNTWO (June 2008). „UNTWO World Tourism Barometer, Vol.5 No.25. Wikipedia.org 6. Japanesse Kitchen ( Culinaria Japoneza) de Hiroko Shimbo

27

Anexe

28

(anexa nr. 1 sushi pregatite de mine )

29

(anexa nr. 2 sushi pregatite de mine )

30

(anexa nr. 3 Gradina Imperiala )

(anexa nr. 4 templul todaijii)

31