1

Pag. 2 - Cuprins

Pag. 3 - 4 - Motivaţia alegerii LOGO-ului - Denisa-Maria Mureşan

Pag. 5 - Jurnal autoreflexiv – Denisa-Maria Mureşan

Pag. 6 - 10- Jurnal autoreflexiv – Roxana Huja

Pag. 11 - 16- Japonia – perspectivă ştiinţifică – Georgiana Nici

Pag. 17 - 18 - Jurnal autoreflexiv – Georgiana Nici

Pag. 19 – 21- Dedublare – redirecţionare (creaţie literară) – Rareş Jucan

Pag. 22 -- Jurnal autoreflexiv – Rareş Jucan

Pag. 23 – 25 - Înfloresc florile de cireş! (articol publicistic) – Denisa Neagoe

Pag. 26 - Jurnal autoreflexiv – Denisa Neagoe

Pag. 27 – 32 - Arta Japoneză – Daiana Leş

Pag. 33 - 34 - Jurnal autoreflexiv –Daiana Leş

Pag. 35 – 38 - Gheişa – Roxana Huja

Pag. 39 - Membrii echipei

2

Motivaţia alegerii LOGO-ului

Am ales acest logo (bazat, din punct de vedere conceptual, pe un contrast ce reliefează două perspective socio- culturale adversative) deoarece considerăm că este necesară evidenţierea coexistenţei celor două elemente în civilizaţia japoneză: tradiţie şi contemporan. Aceste aspecte individualizează Japonia – ca ţară - în context mondial, transformând-o într-un spaţiu perfect rotund, armonic, unde omul se simte perfect integrat - atât în mentalităţile secolului XXI, cât şi în structurile identificatoare ale propriului neam.

În partea stângă sunt reprezentate câteva din elementele tradiţionale:

Sakura – florile de cireş care, pentru japonezi, înglobează semnificaţii diverse. Ele sunt simboluri ale efemerităţii şi trecerii rapide a vieţii, în special a

3

legendarilor războinici samurai, vieţi care au fost dedicate până la sacrificiu unei cauze nobile. De asemenea, sunt un semn al norocului, al dragostei şi al afecţiunii.

Gheişa - persoană femininină care prezintă publicului arta tradiţională japoneză, fiind caracterizată de eleganţă, frumuseţe şi talente deosebite.

Templul construit în stil specific japonez reprezintă şi azi una dintre cele mai însemnate atracţii turistice.

În partea dreaptă, Shinjuku – unul dintre cele 23 de districte speciale ale oraşului Tokyo – deopotrivă un important centru comercial şi administrativ, al cărui peisaj urban se distinge în mod pregnant de cel tradiţional. Zgârie-norii amintesc, pe de o parte, de arhitectura japoneză extrem de avansată – în condiţiile acţiunilor seismice frecvente – iar pe de altă parte, trimit cu gândul la ascensiunea către stele, la o civilizaţie evoluată, cu perspective aproape extraterestre.

Elementul comun al celor două plane este discul roşu – motiv central al steagului japonez (format, în esenţă din alb – către extremităţi şi roşu). În prezentul logo, el are funcţia unei conexiuni între două lumi. Totodată, discului îi sunt atribuite conotaţii solare (este supranumit de către japonezi ,,discul soarelui”), nuanţa cromatică venind într-o oarecare antiteză cu albul purificator, generator de katharsis.

4

Vineri, 01.04.2011

Dragă jurnalule,

Pfiuu! Nici nu ştii cât aşteptam să-mi prepar o cană de ceai fierbinte şi să mă aşez în colţul meu preferat al camerei - biroul. E destul de răcoros afară, aşa că, am preferat să-mi petrec după-amiaza acasă în compania celui mai bun prieten – TU, vizionând un film cu tematică specială (aşa cum te-am obişnuit deja). Eşti curios să afli ce am ales de data aceasta, nu?

Ei bine, m-am gândit la un documentar despre cultura şi civilizaţia Japoniei, supranumită şi „Ţara soarelui răsare”. De ce Japonia? Stai aşa să-ţi povestesc...

Recent, am avut de realizat un proiect despre una dintre ţările Asiei Orientale. Împreună cu echipa, am considerat Japonia ca fiind cea mai reprezentativă datorită civilizaţiei sale înfloritoare şi implicării emoţionale deosebite pentru artă. Ne-a impresionat faptul că, deşi de la jumătatea secolului al XIX-lea se observă amprente ale culturii americane şi europene, japonezii au reuşit le îmbine cu succes, păstrându-şi totodată obiceiurile tradiţionale. E locul în care vei găsi de la Kimonouri, ceremonii ale ceaiului, gheise şi arte marţiale, până la zgârie norii şi tehnologia ultra-avansată caracteristice spaţiului urban. Şi ştii ce titlu am ales? „Punte între două lumi”. Sună bine, nu-i aşa? L-am considerat potrivit deoarece surprinde ideea de contrast, de coexistenţă a celor două elemente fără ca echilibrul societăţii japoneze să fie tulburat. E minunat!

Prietene, mă voi opri din scris acum. Sunt nerăbdătoare să vizionez filmul pentru a afla cât mai multe informaţii despre subiect. Promit să revin cu impresii...

Pe curând!

5

16.03.2011, Satu Mare

Dragă jurnalule,

Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale, precum i o multitudine de insule mici (peste 5000). Cunoscută şi subș numele de ,, ara Soarelui Răsare’’Ț , Japonia este una dintre cele mai reprezentative ţări ale Asiei Orientale.

După cum ştii, am organizat o excursie cu familia mea în Japonia. Am fost foarte încântată şi am aşteptat cu nerabdare momentul în care vom pleca pentru a-mi lăsa privirea încantată de frumuseţile şi misterele pe care această ţară le poate împărtăşi. Am trecut prin momente de panică, teamă, îngrijorare dar şi bucurie. Ca să înţelegi despre ce este vorba, am să îţi povestesc totul…

În 9 Martie 2011 am pornit în minunata excursie care avea să fie una dintre cele mai frumoase momente din vieţile noastre. Cu toate bagajele aranjate, pregătiţi să explorăm o ţară nouă plină de mistere, ne-am îmbarcat în avionul care ne-a dus in ţara gheişelor şi a miturilor.

Zborul pentru mine a trecut cât ai clipi, nerăbdarea de a păşi în sfârşit în oraşul celebru Tokyo creştea cu trecerea fiecărui minut. Căutând cu privirea măcar un petic de pământ, vedeam în jurul meu doar norii albi care se întindeau ca o pătură sub picioarele noastre.

Am ajuns în aeroport şi mi-a cam pierit nonşalanţa când, la nici 3 ore după ce ajunsesem, ni s-a pus în braţe o trusă de prim-ajutor apoi ni s-au făcut instructaje periodice, cu simulări de cutremur şi incendiu, cu profesorii cronometrându-ne paşii. M-aş fi grăbit să cred că japonezii sunt alarmişti, dar adevărul este că sunt cel mai prevăzător popor pe care l-am cunoscut. Am trecut cu vederea aceste lucruri

6

considerându-le ajutătoare dar care îmi răpeau din timpul în care aş putea vizita oraşul.

7

Am ajuns în Fukushima, oraşul de care nici măcar nu auzisem înainte, un oraş total străin pentru mine. Am venit la prietenii noştrii de familie care locuiau aici şi urma ca în următoarea zi să plecăm spre Tokyo.

Spre surprinderea noastră, Fukushima ascundea şi ea locuri extraordinare. Am petrecut destul de mult timp într-un parc care la inceput nu mi se părea atât de interesant dar păşind spre ‘inima’ sa, parcă am descoperit o lume nouă. Păsările de toate culorile zburau în înaltul cerului lăsând impresia unei scări cu 7 culori, câtecul lor părea asemenea unei simfonii celebre care îţi dădeau fiori. Uitându-mă în jur mi se părea că mă aflu undeva în codru, nevăzând nici o maşină, dar defapt eram într-un parc. Instinctul meu a fost să mă întind pe covorul de iarba privind bolta cerească care simţeam că se prăbuşeşte peste mine. Timpul trecea, iar luna a luat locul soarelui, lăsând toate frumuseţile naturii sub întunericul ce împânzea oraşul.

În următoarea zi, ne pregăteam să luam micul dejun înainte de drumul lung pe care trebuia să-l parcurgem. În jurul orei 14:40 eram cu toţii la masă povestind despre aventura ce ne aştepta, când am simţit cum localul se clătina în stânga şi în dreapta, mişcând candelabrele şi paharele ciocnindu-se în vitrine. Am rămas speriată preţ de câteva secunde, după care chelnerul a venit să ne liniştească spunând că a fost doar un camion uriaş care a trecut pe lângă local, mi se părea absurd, un camion nu provoca asemenea unde de şoc. Am trecut cu vederea văzând că cei din jurul meu nu dau importanţă, dar în scurt timp, clătinatul localului a revenit - de data aceasta mai puternic. Cu fiecare minut care trecea devenea tot mai intens. Oamenii panicaţi fugeau în toate direcţiile, eu însă eram preocupată să rămân lângă familia mea şi să ne adăpostim…

Dintr-o dată toate telefoanele au început să sune la fel - un sunet asurzitor, care semnifica alerta de tsunami. Când am auzit soneriile am început să mă panichez şi eu la fel ca restul persoanelor din jurul meu. Am avut noroc cu prietenul nostru care ne însoţea la masă. Fiind inginer, ştia că acea clădire este proiectată să reziste unui tsunami. Într-o fugă disperată după timp, ştiind că tsunamiul va lovi în doar câteva minute, ne făceam loc printre oameni să ajungem la cel mai înalt etaj al clădirii.

8

Valul care urma să înghită o mică parte din Japonia era cu fiecare secundă mai aproape de noi iar acel gând mă cutremura. Vedeam spaima din sufletul fiecărui om în căutarea unui loc sigur şi ferit de apa întunecată ce înghiţea de acum tot ceea ce îi stătea în drum. Am ajuns în cele din urmă la ultimul etaj al clădirii. De departe se vedea valul care părea tot mai mare. Uitându-mă în jos vedeam oamenii alertaţi ca nişte furnici alergând cu disperare spre locuri sigure. Fiind la o înălţime destul de mare, aveam prilejul de a vedea dezastrul pe care natura îl provoca.

9

Apele purtau cu ele case, bărci, maşini, tot ceea ce putea lua. Peisajul înfricoşător a generat lacrimi curgând şiroaie pe obrazul meu. Oamenii erau luaţi cu apa înspăimântătoare şi neagră, măturând tot în urma sa. Se auzeau ţipete cerând ajutor

dar nimeni nu era capabil să ajute. Sufletul mi s-a făcut cât un ghem de aţă iar inima îmi stătea în loc. Timpul parcă nu mai trecea, parcă doar el a îngheţat iar apa trecea peste meleagurile pe care noi oamenii le-am lucrat, luând cu el o parte din sufletul lor. Imaginea din faţa mea era sumbră, nu credeam că am să văd vreodata aşa ceva. În stânga mea era o fetiţă mică în braţele mamei sale care îi şoptea ceva în Japoneză, părea atât de calmă în braţele călduroase ale mamei ei, nu ştia ce se petrece, doar uitându mă la ea mă linişteam pentru câteva secunde deoarece pe faţa ei se putea citi blândeţea şi puritatea.

Valul a lovit în cele din urmă clădirea în care eram noi - punctul culminant al aventurii mele in Japonia. Spre bucuria tuturor clădirea a rămas în picioare, ocrotind zeci, poate sute de suflete speriate. După câteva minute, apa s-a retras ducând cu ea în adâncul oceanului tot ceea ce a luat în momentul în care a atins uscatul. Locul era de nerecunoscut. În jurul clădirii erau ruine, urme ale unor case, urme care lăsau în sufletul nostru o pata neagră, o imagine a oraşului pe care nimeni nu a mai văzut-o până acum.

Ştiind că pericolul a trecut, am coborât toţi pentru a-i ajuta pe cei care nu au fost la fel de norocoşi. Lecţiile pe care le-am primit la aterizarea avionului despre situaţii de urgenţă mi se păreau de ajutor acum.

Era seară, pe la orele 16:00, şi era extrem de frig. Văzând oameni stând pe stradă speriaţi şi răniti, era imposibil să nu simţi compătimire pentru ei. Fiecare familie avea o rezervă de produse vitale în astfel de împrejurari. De obicei, conserve, apă de băut, lanterne electrice sau lămpi cu petrol şi haine care să ţină de cald. Dar, de data asta, aproape toate aceste rezerve au rămas sub dărâmături, iar valurile de apă le-au măturat, făcând găsirea lor aproape imposibilă.

Auzind persoanele din jurul meu căutându-şi cu disperare rudele, am rămas profund impresionată şi recunoscătoare lui Dumnezeu că mi-a ocrotit familia şi că puteam acum să alerg să-i strâng în braţe.

10

Având în vedere cele întâmplate, părinţii mei au decis să ne întoarcem acasă cu primul zbor.

Japonia, aşa cum mi-a rămas mie întipărită când am plecat de acolo, acum 2 zile, nu se clătina la dreapta si la stanga, cuprinsă de focuri violente şi înecată de un val uriaş, încercam să ţin minte doar amintirile plăcute. Mă simt ridicol amintindu-mi că primul cutremur pe care l-am simţit în timpul cât am stat în Japonia mi s-a părut a fi, de fapt, unda de soc provocată de trecerea unui tren de mare viteză prin staţia din apropierea căreia eram. Uitându-mă în urmă, vedeam un oras plin de viaţă şi curat. Acum, apa necruţătoare a lăsat doar durere, lacrimi şi ruine sub care unele vieţi poate s-au stins în aşteptarea unei echipe de salvare. Doar acum realizez prin ce am trecut când văd la stiri valul care a atins 14 m şi cutremurul care a depăşit 8 grade pe scara Richter.

Dragă jurnalule, după cum vezi şi tu, excursia care trebuia să fie una de neuitat, a fost însă în modul în care aşteptam eu. Cu toate astea, mă bucur că am rămas alături de familia mea şi că suntem fericiţi şi sănătoşi împreună.

11

Japonia – perspectivă ştiinţifică

Considerată o enigmă pentru vestici, Japonia este în paralel un uriaş producător de maşini, computere , electronice cât şi ţinutul geishelor, al bonsailor, ceremoniei ceaiului şi a artei delicate a aranjamentului floral. Japonia constituie un amestec între Est şi Vest. Deşi au adoptat numeroase elemente vestice, japonezii au reuşit sa-şi păstreze aura de mister oferită de civilizaţia străveche.

Japonia este un arhipelag arcuit în vestul Pacificului pe o suprafaţă de mai bine de 3000 km şi este constituit din patru insule mari şi 4000 de insule mici.

Capitala Japoniei, Tokio denumită şi „capitala estică” prezintă un oraş deosebit cu un farmec aparte dat de armonia raporturilor dintre construcţiile tradiţionale şi cele moderne. Acesta concentrează 30.000.000 de oameni din totalul populaţiei Japoniei.

Tokio este unit de Kawasaki într-o masă continuă de uzine şi construcţii urbane, cartiere muncitoreşti. În acest loc sunt amplasate zeci de mii de întreprinderi şi fabrici al căror fum şi gaze nocive acoperă cerul oraşului astfel încât nu permite privirea siluetei splendide a lui Fuji-Yama vulcanul sfânt japonez, care este format dintr-un con vulcanic cu o înălţime de 3376 m şi care nu

12

a mai erupt din anul 1707. ”Muntele sfânt” reprezintă punctul cel mai înalt al acestei ţări. În Japonia există 196 de vulcani, dintre care 30 sunt încă în activitate. Cutremurele şi vulcanii care pot erupe în orice moment constituie cele mai mari pericole pentru o ţară atât de dezvoltată precum Japonia .

Cutremurele  Cutremurul sau seismul sunt termeni folosiţi pentru mişcările pământului ce

constă în vibraţii cu origine în zonele interne ale Terrei, propagate în formă de unde prin roci. Aceste vibraţii sunt rezultate a mişcărilor plăcilor tectonice (ce formează învelişul extreme al Pământului) fiind des cauzate de o activitate vulcanică. Cutremurul este unul dintre cele mai distrugătoare fenomene naturale de pe Pământ.

Cauzele producerii cutremurelor sunt de două feluri :

- NATURALE : - deplasarea plăcilor tectonice -erupţii vulcanice

13

-impactul cu meteoriţii

- ANTROPICE: - mijloacele de transport (care pot produce minicutremure) -explozii subterane antropice -edificii care se surpă (spre exemplu unele mine abandonate)

Anual se înregistrează circa 500.000 de mişcări seismice însă doar un procent de 0,2 % din acestea pot provoca pagube.

În oraşele mari precum cele din Japonia cutremurele sunt cu adevărat devastatoare. Aceste forţe naturale uriaşe au provocat distrugeri de zece mii de ori mai mari decât a provocat bomba atomică aruncată în 1945 peste Hiroshima.

Multe cutremure produc o mişcare a solului asemănătoare cu legănatul unui vapor. În funcţie de intensitatea cutremurului solul este mişcat fie în valuri fine fie smucit cu putere. În unele cazuri, unduirile solului sunt vizibile chiar şi la suprafaţă. Marea majoritate a cutremurelor nu durează mai mult de câteva secunde, însă sunt şi unele cutremure care pot ţine până la un minut sau chiar mai mult. Cutremurul principal este urmat de altele cu intensitate din ce în ce mai mică. Acestea sunt provocate de faptul că rocile dislocate încep să se reaşeze într-o poziţie stabilă astfel că din nou, pot provoca pagube imense. Cutremurul se produce în momentul în care rocile aşezate pe marginea liniilor de refracţie sunt îndoite sub presiunea ciocnirii plăcilor tectonice. Deşi cutremurele se pot produce peste tot în lume, cele mai frecvente regiuni predispuse la acesta sunt cele apropiate de marginile plăcilor tectonice, cum este şi cazul Japoniei. Mişcarea acestor plăci nu este uniformă astfel încât se acumulează o tensiune de-a lungul marginilor lor până când rocile se rup, iar plăcile tectonice intră în balans. Energia astfel acumulată se eliberează sub forma unor cutremure fie ele mici fie mai mari. Efectul depinde şi de adâncimea la care se produc şi de natura rocilor aşezate la suprafaţă. Acest fenomen se poate manifesta în mai multe feluri: pământul se poate ridica, deschide sau surpa. În cazul munţilor se pot produce avalanşe, alunecări de teren iar pe pantele puţin abrupte, solul argilos se poate scurge asemenea lavei topite. Amestecul afânat de nisip şi argilă este supus unei forţe atât de mari încât se lichefiază şi se transformă în nisipuri mişcătoare.

14

Cutremurele marine provoacă de obicei nişte valuri gigantice, numite tsunami. Acestea pot avansa pe ocean cu o viteză de 790km/h dar acolo sunt foarte vizibile. Atunci când ele se apropie de continent, valurile încetinesc dar tot în acelaşi timp se ridică. Marea, iniţial se retrage iar apoi inundă ţărmul cu putere. Acele valuri care pătrund în golfurile înguste se pot ridica până la o înălţime de 20 de metri, cutremurul provocând alunecări de teren şi incendii.

Pământul este într-o mişcare permanentă însă din fericire cutremurele catastrofale sunt destul de rare. Seismologii înregistrează anual în jur de 500 de mii de cutremure, ceea ce înseamnă câte un cutremur pe minut. Majoritatea acestor vibraţii rămân neobservate, fiind detectate doar de aceşti specialişti în cutremure. Scara folosită de seismologi pentru măsurarea intensităţii unui cutremur este scara Mercalli – aceasta fiind concepută de către seismologul Giuseppe Mercalli, în anul 1902.

Tsunami

Tsunamiul sau valul mareic reprezintă o undă energetică de tip mecanic care se propagă prin apa oceanelor ca urmare a producerii unor erupţii subacvatice, a unor cutremure submarine sau de coastă foarte puternice (7-9 grade pe scara Richter).

Seismele submarine, împreună cu toate deplasările importante care au loc pe fundul oceanului constă în împingerea bruscă a coloanei de apă de deasupra. Această mişcare se propagă în în ocean sub forma unei unde care are o viteză de 700/800km/h. În larg, aceasta poate trece neobservată deoarece valurile produse nu ating mai mult de 1 metru. Însă atunci când unda ajunge în preajma ţărmurilor valurile sunt din ce în ce mai înalte datorită adâncimii reduse şi se abat asupra continentului măturând tot ce le stă în cale.

În prezent tsunami provoacă mai puţine victime decât în trecut deoarece 23 de naţiuni din jurul Pacificului, inclusiv Japonia cooperează pentru supravegherea permanentă a mărilor şi oceanelor. Acest lucru se realizează în special cu ajutorul seismografelor. Rezultatul măsurărilor este transmis imediat prin satelitul GEOS la centrul de control internaţional din Hawaii. Când se produce un seism submarin, semnalul de alarmă transmis chiar în minutele următoare permite evacuarea populaţiei înainte de sosirea unui tsunami.

15

Tehnica arhitecturală

Japonezul este considerat un observator al naturii în permanenţă. Astfel, acesta a înţeles că nimic din ce este material şi aparţine naturii nu este durabil. În concluzie , în concepţia sa o construcţie arhitecturală nu va avea valoare de durată fizică ci aceea de permanenţă spiritual.

Arhitectura japoneză cunoaşte un continuu process de metamorfozare, fiecare transformare pe plan politic sau social aduce în cele din urmă şi o modificare în planul artei. Se pot stabili două modalităţi de realizare precise:

- una proprie (tradiţională), a căror părinţi se găsesc în căsuţele votive care aveau o importanţă deosebită pentru japonezi. Dovadă necontestată este ansamblul de la Ise.

- una importată de Curtea Imperială din China caracterizată prin fastuozitate. Aceasta s-a împletit cu cea tradiţională dând naştere astfel unor tendinţe stilistice locale.

Cel mai caracteristic tip de construcţii prezente în Japonia sunt clădirile din lemn. Până în secolul al XVII-lea piatra era folosită extrem de rar dar începând cu secolul XX, aceasta a căpătat o utilizare mai amplă. Acest fapt a fost determinat în mare parte de condiţiile seismice precum şi de existenţa unor materiale lemnoase de calitate superioară. Prelucrarea lumnului, deloc uşoară, l-a obligat pe japonez să se restrângă la un minimum necesar de elemente. Astfel că, structura era formată practic din elemente izolate (stâlpi), pereţii având rol strict de ornamentare şi închidere. Stâlpi, grinzi, architrave, şarpanta sunt elemente concepute ca un tot unitar, aparent, atât piesele cât şi ansamblurile structurale căpătând valenţe estetice. Acoperirea, care în mod tradiţional ocupă un rol important în judecata de valoare a clădirii, s-a rafinat în timp trecând de la formele simple ale sistemului trilitic la un complex sistem de pârghii cu un număr mare de variante. Alte procedee diferite urmăresc să obţină un spaţiu interior amplu, cu înălţimi şi deshideri mari. Natura şi dispoziţia elementelor de compartimentare interioară asigură o remarcabilă flexibilitate spaţială.

16

În prezent, oraşele japoneze sunt caracterizate printr-un amestec de trăsături tradiţionale cât şi stil american îndrăzneţ şi puternic reprezentat. În ultimele trei decenii, au apărut zgârie-norii, primul fiind Kasumigaseki Building având 36 de etaje (inaugurat în anul 1968).

Arhitectura ţine pasul cu moda cea mai nouă. Cronicile menţionează şi pretind că s-au construit sanctuare magnifice, impresionante la care exteriorul apare simplu în timp ce interiorul se dovedeşte a fi extrem de ornamentat şi colorat.

17

Dragă jurnalule,

Îmi cer mii de scuze că te-am abandonat timp de o săptămână întreagă... Adevărul este că am fost atât de ocupată încât pur şi simplu nu mi-a mai ajuns timpul să te ţin la curent cu ultimele noutăţi. Nu-ţi face griji, nu ai pierdut nimic, îţi voi spune totul chiar acum!

În ultima vreme am fost cufundată într-o cercetare continuă. Este vorba despre un proiect extrem de interesant la limba şi literatura română. Echipajul nostru are ca punct de interes „Ţara Soarelui-Răsare”, şi anume Japonia, o ţară cu totul şi cu totul impresionantă.

Trebuie să îţi mărturisesc, dragă jurnalule, că nu mi-am închipuit niciodată că voi fi atât de absorbită de tema acestui ţinut din Asia Orientală. Este captivant să afli unele lucruri cu adevărat fascinante despre tradiţia, cultura, arta şi civilizaţia japoneză. Mie mi s-a dat sarcina să scriu despre latura ştiinţifică a Japoniei, mai exact despre fenomenele naturale: cutremure şi tsunami, iar pe lângă asta, să fac referire la tehnica arhitecturală japoneză ceea ce mi s-a părut un subiect foarte interesant. Pasionată de geografie, consider că rolul cercetătorului şi al omului de ştiinţă mi se potrivesc cel mai bine dintre toate celelalte. Faptul că am scris despre aceste fenomene geografice ce au loc în Japonia destul de frecvent, m-a condus spre dobândirea unor cunoştinţe suplimentare care constituie un important punct de interes pentru cultura mea generală. Astfel, prin această lucrare, am reuşit să îmi măresc considerabil câmpul de cunoştinţe cu privire la subiect dar totodată şi cel de

18

interes pentru această latură ştiinţifică. Drept exemplu, nu mi-a venit să cred în momentul în care am citit despre faptul că Japonia are un total de 196 de vulcani dintre care 30 sunt încă în activitate. Ştiu! Impresionant întradevăr! Este incredibil de asemenea că, deşi Japonia este un uriaş producător de maşini, computere, electronice dar şi ţinutul al geishelor şi al bonsailor, este ameninţată în orice clipă de cutremurele şi vulcanii care pot erupe, acest fapt constituind cel mai mare pericol pentru o ţară atât de dezvoltată.

19

Tehnologia avansată şi clădirile imense sunt un alt domeniu de care am fost fascinată încă de la început pentu splendoarea lor. Am învăţat că japonezii sunt nişte oameni extrem de inventivi şi observatori ai naturii în permanenţă.

Proiectul nostru este intitulat “Punte între două lumi”. L-am numit în astfel deoarece surprinde o dedublare între japonezul tradiţional şi cel modern. Cu siguranţă mi-a placut să iau parte la acest proiect în rolul omului de ştiinţă fiindcă este o experienţă interesantă şi captivantă. Pe lângă asta , constituie un domeniu de interes important pentru mine deoarece este relaţionat cu geografia , una dintre materiile mele preferate.

Sper că ţi-a plăcut ce ţi-am povestit şi sper că asta va compensa tot timpul în care te-am lăsat abandonat pe măsuţa din camera mea. Acum trebuie să plec…Mai am o mie de lucruri de făcut weekendul acesta. Mulţumesc că m-ai ascultat din nou, dragă prietene, aşa cum faci tu mereu.

Pe curând !

20

21

Dedublare - redirecţionareUn costum elegant, negru, impecabil, cu un luciu aproape

artificial. Cămaşa – apretată, cu fibre intersectate regulamentar. O curea luxuriantă – încadrată într-un sistem circular. Pantofi

lăcuiţi ce potenţează nişte reflexii ludice. Aşa începe totul: zi de zi, lună de lună, an de an.

Yamada san porneşte în călătoria iniţiatică, reiterativă şi ea, de altfel. Coboară folosind ascensorul: e mult mai confortabil, mai ales în ceasul dimineţii. Un drum obositor, de aproximativ două minute. Apoi, uşa electrică – alimentată de senzori invizibili – se bifurcă. Iese din clădire. Soarele străluceşte – de după o umbră - cu fotoni seismici… Dar nu-i pasă, e la ordinea zilei. Întâlneşte aceeaşi stradă aglomerată. Simte pulsul vacarmului citadin, ca pe nişte aplauze frenetice, după un rol bine interpretat. Aude câteva sunete de frecvenţă înaltă, sau mai bine spus: e sufocat de un amalgam de frecvenţe! Dar din nou, e obişnuit. Îşi continuă ,,plimbarea”.

Într-un fel, e fericit. Trăieşte într-unul din cele mai dezvoltate oraşe ale lumii. Şi totuşi, asta nu o poate lua ca o garanţie. Are un respect deosebit pentru politica economică de tipul ,,hard-working”, dar simte un profund dezgust când vine vorba de solitudine. Mereu i-a fost frică de alienare. Iar asta o recunoaşte în orice fel de circumstanţă. Numai că astăzi, sufletul îi este încătuşat în temeri. Nu are iniţiative stocate în hard diskul intern. Nici laptopul nu l-a adus cu sine: l-a uitat intenţionat pe masa de birou.

Acum e parte integrată din circuitul diurn. Dar e singur… Tot atât de departe de ceilalţi oameni, ca şi stelele unele de altele. Zgârie-norii uriaşi se alungesc până în imensitatea cosmică, fiind parcă, nişte axe atemporale ce asigură conexiunea între Big bang şi nişte roci intrinsece - comune. El e comun deopotrivă, aproape şters. Cu toate acestea, a muncit din greu până să-şi demareze propria afacere. Ar trebui sa aibă o oarecare prestanţă. Dar e obositoare această meditaţie. Toate gândurile sale zboară pentru moment, se scurg… ca şi o cascadă – continuu. Vin unele şi pleacă altele.

Tuburile luminoase de pe autostrăzi – la viteza unui accelerator de particule – se proiectează parcă aspaţial. Încetul cu încetul, nuanţele se decodifică şi întreaga nebuloasă se transformă spontan în şiruri lungi

22

de maşini. Emisiile de dioxid de carbon configurează oarecum o atmosferă teatrală: generează suspans. Şi apare întrebarea: ce va fi mâine? Câtă rigurozitate şi ordine se vor mai planta? Efectele benefice se resimt, dar se vor menţine vii oare, odată cu tehnologia, tradiţiile milenare?

Iată că Yamada san a ajuns la o intersecţie. O răscruce unde anxietăţile l-au copleşit din nou. Se opreşte pentru o clipă. Scanează cu privirea cheagurile formate în arterele din spatele semafoarelor. Are o senzaţie ciudată: traiectoria sa vizuală oscilează involuntar, iar acum încearcă stăruitor să o redirecţioneze. Dar nu poate… Alarma sună: e deja victima cutremurului. Clădirile, asemeni unor construcţii din cărţi de poker, se prăbuşesc la fiecare replică. Asfaltul de pe străzi îmbătrâneşte accelerat, adâncindu-şi ridurile până aproape de substratul de carne macră. Vitrinele magazinelor tremură la unison ca nişte corzi de shamisen dezacordat. Geamurile de la partere – risipite-n cioburi – împodobesc simfonia prin efectele onomatopeice. Cerul rămâne neclintit, aninat în stele. Şi spectacolul cu bilet gratuit ia sfârşit, ca şi cum nici măcar nu s-ar fi desfăşurat. Au rămas totuşi urmările… Crudele consecinţe. Ani de cercetare – materializaţi în tehnologii de ultimă generaţie – se află acum într-un oarecare punct de suspensie. Nimic nu e ce a fost şi nici ce va fi.

Ziua I

,,E seară… Trăiesc într-un viitor decalat cu 3 zile – bănuiesc - de la ultimul prezent conştient. Sunt prizonierul unui perete prăbuşit. Simt căldura apăsătoare a nopţii… şi lumina selenară ce îmi serveşte drept un sfert de felinar. Scriu pe o bucată şifonată de hârtie: din fericire, am găsit-o în buzunarul de la cămaşa mea – perfectă aproape şi atât de prozaică odată. Acum pot să fiu mândru că am avut onoarea să colaborez cu cel mai renumit designer mondial – natura. Mare mi-e mirarea să constat ca sunt în viaţă. După priveliştea restrictivă din jurul meu… totul e scrum.“

Ziua a II-a

,,Azi am participat la o adevărată revelaţie. Am realizat nişte lucruri… pe care le consideram minimale cândva. Am înţeles că fără iubire nu e scăpare şi că…

23

fără tradiţia poporului meu, nu ştiu cine sunt. Numai că…. Acum nu mi-a mai rămas decât… simpla oportunitate de a medita şi de a visa. Atât.”

Ziua a III-a

,,Sunt din ce în ce mai convins că seismul din urmă cu 5 zile nu a fost unul obişnuit. Eu îl percep ca pe un soi de portal către o altă lume – necunoscută. Şi aş avea o mulţime de motive. În urmă cu numai câteva minute, un om costumat în nişte haine – tradiţionale le-aş spune (ca să vezi!) – a reuşit să mă scoată din haosul dărâmăturilor. Dar aceasta manevră nu a fost făcută aleatoriu.

Cred ca am observat nişte ecuaţii extrem de complicate - imprimate pe dispozitivul cu laser. Dar în mintea mea se năştea un paradox: ,,omuleţul” semăna cu un samurai (din poveştile medievale pe care mi le citea bunica în copilărie) care… utiliza o armă futuristă?! Mai mult un aparat… decât o armă, însă de o precizie stupefiantă! O garanţie pentru supravieţuire… Şi în fundal – o casă tradiţională japoneză. O gheişă ce stătea pe trepte. Ceva nu era în regulă, pentru că deodată… totul începea să capete un contur negricios.“

Ziua de pe urmă

,,Mă trezesc la spital. Timpanul meu vibrează concomitent cu tevatura din jurul meu. Şi apoi înţeleg: leşinasem la birou. De mult timp îmi spusese doctorul să menţin sub control căderile de calciu prin administrarea periodică de medicamente. Dar nu l-am ascultat niciodată… Şi aşa am avut ocazia de a întâlni – măcar fictiv – o ţară paralelă cu a mea, numită… - culmea - întocmai Japonia. O ţară dintr-o dimensiune în care tehnologizarea a convieţuit cu tradiţia, iar omul autentic s-a contopit într-UNA cu omul modern.”

24

01.04.2011

Dragă jurnalule,

Azi sunt extrem de fericit. E o zi superbă de primăvară, aşa că m-am hotărât să-mi încarc bateriile cu lumină naturală: scriind. Scriind unde şi ce? Chiar aici, povestea unei zile. Iar tu poţi fi partenerul meu de comunicare: un veritabil interlocutor. Pentru început, ascultă-mă: în mod normal nu e uşor a-ţi proiecta sufletul pe o bucată de hârtie, dar azi, mi se pare că fac asta de o veşnicie. Asta pentru că natura mea, odată cu natura mamă, intră într-un încântător proces de katharsis.

Tot azi, am reuşit să ,,export” versiunea finală a unei lucrări extrem de importante pentru mine, numite: ,,Dedublare – redirecţionare”. Crezi că sună ciudat? Îţi miroase a filosofie? Ori… la o primă vedere nu îţi inspiră nimic? Ei bine, există un oarecare coeficient filosofic – însă nu e pregnant dacă nu îi decodifici generalitatea. Sau poate nu e nevoie să decodifici nimic, deoarece eu sunt absolut sigur că tu vei înţelege totul de la bun început. Creaţia mea literară se încadrează unui proiect mai însemnat: ,,Punte între două lumi”. Acesta e un titlu pe care l-am

ales nu întâmplător, fiindcă el înglobează şi sugerează conceptul-cadru: acela al unui contrast – dedublat practic şi redirecţionat către un punct unic de contopire. Iar subiectul principal este Japonia – ca ţară reprezentativă a acestui contrast surprinzător dintre tehnologia extrem de avansată şi conştiinţa apartenenţei la o cultură orientală milenară. La drept vorbind, contemporanul coexistă cu tradiţia. Tocmai această idee am încercat eu sa o susţin în scriitura mea, prin intermediul unui mecanism paradigmatic – omul de afaceri japonez, din perspectiva alienării. Nu ţi se pare interesant acest punct de vedere? Mai mult decât atât, eu îl percep ca fiind real: extrem de actual şi exponenţial pentru societatea umană a secolului XXI. Şi e mare păcat… deoarece omul nu are decât bilet ,,dus” în călătoria de pe acest pământ. În consecinţă, ar trebui să fim nişte oportunişti, aşa cum, în final, realizează şi Yamada san – personajul central şi singular al lucrării. Meditativ, în calitate de cetăţean al unei mari metropole japoneze, el îşi analizează viaţa. Iar după un cutremur (care, de obicei, e la ordinea zilei) – mai neobişnuit, este teleportat într-o dimensiune idealizată a Japoniei. Cum se sfârşeşte totul? Am să te las să descoperi singur.

Iată că şi timpul meu s-a sfârşit. Chiar dacă îmi face o deosebită plăcere a comunica cu tine, trebuie să îţi închid filele. Sper că nu te-am plictisit, sper ca ceea ce ţi-am povestit eu aici să te provoace la căutări şi analize. În încheiere, aş vrea sa îţi spun că mă simt norocos să am un prieten atât de sincer şi devotat ca tine.

25

Sakura no hana ga sakimasu!

Înfloresc florile de cireş!

“Shikishima no/Yamato-gokoro wo/Hito towaba,/Asahi ni niou/Yamazakura bana” - Norinaga Motoori (“Dacă cineva te întreabă ce e în inima unui adevărat japonez, ar trebui să-i arăţi florile de cireş strălucind în soare.”)

JAPONIA, supranumită şi ŢARA SOARELUI RĂSARE este cunoscută pentru

samurai, gheişe, artele marţiale dar şi pentru ascensiunea ei rapidă în topul celor mai dezvoltate ţări din lume. Cu toate că ocupă un loc fruntaş în tehnică şi medicină, japonezii păstrează vii şi la loc de cinste arta şi tradiţia. Rutina zilnică a japonezilor este una muncă-acasă şi invers însă atunci când vine vorba de sărbătorile lor renunţă la monotonie şi probleme şi readuc la viaţă, parcă, istoria.

Una dintre cele mai importante sărbători a Ţarii Soarelui Răsare este Sărbătoarea Cireşilor Înfloriţi. Aceasta începe din luna ianuarie, când apar primi boboci şi durează până la începutul lunii mai, uneori chiar până în iunie.

Poartă numele de HANAMI - privitul florilor şi este un obicei japonez de a privi SAKURA- cireşul japonez. Sărbătoarea este un adevărat ritual, durează două săptămâni şi poate însemna fie doar privitul

26

florilor de cireş fie un picnic printre aceştia, desfăşurându-se atât în timpul zilei cât şi în timpul nopţii, purtând numele de yozakura. Sakurazensen - “frontul sakura” adică prezicerea perioadei ideale pentru sărbătoare este anunţat de către Institutul Meterologic Japonez în fiecare an.

SIMBOLUL SAKUREI

Sakura reprezintă viaţa scurtă şi trecătoare, definind ideea de înflorire, nu doar floarea în sine. Florile de cireş, ginaşe şi fragile sunt gata să părăsească pomul la prima chemare a naturii la fel ca samuraiul care e pregătit întotdeauna să moară pentru un ideal. Înflorirea cireşului este o explozie de roz şi alb, urmată inevitabil de căderea florilor care formează un “covor sfânt” pe care nimeni nu calcă reprezentând sufletele samurailor care au preferat să moară în glorie, strălucind, la fel ca florile de cireş.

LEGENDA

Sakura era parte din numele unei prinţese japoneze care trăia în ceruri şi care a coborât pe pământ în căutarea perfecţiunii. A ales să trăiască într-un pom înflorit, cel de cireş. A lăsat nemurirea pentru a căuta fericirea efemeră a dragostei unu bărbat ştiind că apoi va muri. A preferat să moară îndrăgostită de viaţă şi de plăcerile ei.Frumuseţea ei a trecut repede, la fel ca a florilor de cireş şi pentru că nu putea avea copii, cireşul japonez care a ocrotit-o a ales să nu mai facă fructe. Prinţesa a fost înmormântată pe vârful muntelui Fuji, loc venerat şi astăzi.

27

Hanami atrage anual mii şi mii de turişti din întreaga lume veniţi pentru a fi martori la frumuseţea Sakurei, parcurile devenind neîncăpătoare. Cel mai popular fiind ,,Ueno” din Tokyo unde se află peste 1000 de cireşi. În perioada Hanami-ului oamenii vin aici pentru a medita sau pentru a compune haik-uri, poezii tradiţionale japoneze cu formă fixă.

Cu toate că poţi vedea cireşi în cele mai mai centre urbane, parcă, frumuseţea lor e mai specială alături de castele, pogodele, templele, fântânile purificatoare şi monumentele tradiţionale.

Sărbătoarea florilor de cireş este una dintre cele mai frumoase şi vechi tradiţii japoneze care alături de faimoasele temple Kyoto şi Nara, ceremonia ceaiului şi chiar artele marţiale poate face din vacanţa ta una fascinantă şi misterioasă.

28

17.03.2009

Dragă jurnalule,

Pasiunea pentru călătorii este una din cele mai costisitoare dar mai ales frumoase pasiuni pe care omul le poate avea, şi pe care, după cum bine ştii, o am şi eu. Gândul că pot să cunosc atâtea culturi, obiceiuri şi tradiţii, să văd atâtea locuri şi şă învăţ atâtea lucruri noi mă emoţionează şi entuziasmează mereu. Aşa că după ce am vizitat o parte din „bătrânul continent” am decis să „plec de acasă” şi să mă aventurez în Orientul Îndepărtat. Să fiu mai exactă - Japonia.

Niciodată nu am crezut că mă va impresiona atât de mult cultura şi tradiţiile lor şi nici că ei vor ţine atât de mult la ele din moment ce este una dintre cele mai dezvoltate tări ale lumii din toate punctele de vedere. M-am înşelat, însă. Japonezii ţin atât de mult la cultură încât totul a fost rupt parcă, dintr-o altă lume. Şi spun parcă, deoarece chiar şi acum când scriu aceste rânduri trăiescu cu impresia că totul a fost doar un vis ce s-a spulberat când Soarele a răsărit. Gheişe, samurai, arte marţiale…aproape o iluzie…

Ce m-a impresionat cel mai mult a fost Hanami- sărbătoarea florilor de cireş. Nu am crezut că pentru japonezi poate însemna atât de mult. Dacă pentru noi cireşul este doar copacul care dă fructul, pentru ei cireşul este ceva Sfânt ce le dăruieşte cele mai frumoase flori şi cele mai îmbietoare miresme. Sărbătoarea aceasta îi face pur şi simplu să renunţe la tot ce înseamnă muncă şi rutină zilnică şi să se bucure împreună de cultură şi tradiţie trecând peste probleme, fără să le fie ruşine de ceea ce sunt, de istoria lor. Ştiu că ţi-ar fi plăcut să trăieşti şi tu toate acestea însă le simţi prin ochii mei şi prin floarea de cireş ce va rămâne prinsă între aceste pagini, alături de tine, pe veci.

29

本日 Cultura Japoneză 本語

Nippon-koku, denumirea oficială a Japoniei, însemnând "ţara de origine a soarelui", soarele fiind un element important din zodiacul japonezilor - simbolul perfecţiunii, al puterii, al misterului dar şi al dorinţei de a trezi lucrurile la viaţă.

Orbitoare în varietatea sa, cultura japoneză a evoluat mult în ultimii ani sub influenţa unor culturi din Asia, Europa şi America de Nord. În ciuda acestui fapt, Japonia încă îşi păstrează tradiţiile şi obiceiurile vechi. De la cultura originală a ţării (Jomon), la cea contemporană, în care regăsim influenţe din Asia, Europa şi America de Nord.

Perioada Jomon s-a petrecut, aproximativ, între anii 8000 î. HR până în 300 î.HR. În această perioadă locuitorii Japoniei au părăsit locuinţele lor rupestre şi s-au adăpostit în tate-ana-yuko, case simple, susţinute de câţiva piloni. Principala ocupaţie şi sursă de viaţă a oamenilor de atunci era vânatul şi pescuitul. Aceştia îşi confecţionau unelte din coarne de cerb, oase de peşte, piatră cioplită sau şlefuită, cultura fiind una a epocii de piatră. Creativitatea şi simplitatea poporului Jomon se evidenţiază cel mai clar în producţia de vase ceramice, cunoscute ca „olăritul perioadei Jomon”. În această perioadă apar primele comunităţi alcătuite din maximum 10 persoane nomade. Pe la jumătatea perioadei se formează comunităţi mai mari, cu până la 400 de case, comunităţi în care apare olăritul. Vasele de lut ars cu o suprafaţă mată şi decotaţiuni în relief, obţinută prin presarea unor împletituri din nuiele, definesc perioada Jomon. Traducerea literară a denumirii este: jo-împletitură şi mon-ornament.

30

Arta japoneză

Arta japoneză are la bază câteva principii bine cunoscute de întregul glob: simplitate, eleganţă, echilibru, armonie şi lumină. Toate acestea sunt prezente in forme tradiţionale, de la pictură şi caligrafie la olărit. Cea mai concentrată manieră şi în acelaşi timp abstractă în care le putem găsi, sunt aranjamentele florale ikebana unde toate principiile şi ideile fundamentale ale culturii estetice japoneze sunt duse la desăvarsire.

Aceste aranjamente florale îşi au rădăcinile în ofrandele florale aduse in templele budiste ale Japoniei secolului VI, până în secolul XIV apărând deja primele stiluri (tatebana, rikka). Elementele naturale şi specifice, sunt reprezentate de catre componentele aranjamentului – ramurile de pin pentru piatra, crizantemele albe pentru apa curgatoare.

Modernizarea Japoniei, în a doua jumătate a secolului XIX, aduce influenţa artei occidentale şi noi specii de flori ce pot fi utilizate în aranjamente, apărând astfel noi stiluri, moribana (care poate fi utilizat şi în grădini), în care se folosesc vaze scunde, sau, mai tarziu, forma contemporană a artei, numită zen’ei ikebana. În prezent, ikebana este practicată de vreo 15 milioane de persoane si predată în peste 3000 de şcoli pe teritoriul Japoniei şi multe altele în întreaga lume, existând numeroase stiluri, şcoli şi maeştri, fiecare cu propria filozofie privind aranjarea florilor.

31

Pictura

La început, pictura japoneză a fost puternic influenţată de cultura chineză, dar treptat aceasta a început să fie dezvoltată şi noi stiluri japoneze specifice pentru acest spaţiu cultural au apărut. Totuşi, influenţa chineză a ramas puternică până la începutul perioadei Edo (1503-1867 ), Termenul general pentru a descrie pictura în stil japonez este yamato-e.

Pictura japoneză este încărcată de farmecul asiatic atunci când este privită dintr-o perspectivă pur decorativă. Diferite şcoli şi stiluri de pictură, nenumărate medii diferite, influenţele puternice aduse de Buddhismul Zen si folosirea termenilor specifici în japoneză fac această artă impresionanta greu de înţeles şi învăţat de cineva din afara culturii Ţării Soarelui Răsare.

Are o tendinţă specifică de a exprima esenţa interioară obiectului reprezentat, mai mult decât forma lui exterioară. Unele obiecte ceremoniale, cum ar fi clopotul de bronz – dotaku – din timpurile preistorice, sunt ornamentate cu desene ( în linii simple ) ale unor case, oameni, animale, insecte etc şi au valoare informativă deoarece ne furnizează informaţii referitoare la viaţă din acea perioadă.

Cele mai vechi picturi care foloseau pigmenţi de ulei aplicaţi pe suport de lemn lăcuit, se găsesc la altarul închinat lui Buddha, numit Tamamushi, de la templul Horyuji, de asemenea datând din perioada Asuka.

Între secolele al VII-lea şi al IX-lea, tehnicile picturale adoptate de pe continent erau adaptatate sensibilităţii japoneze, şi se datorează în special efortului cumulativ al pictorilor autohtoni expresia dată naturii înconjurătoare regăsită în Ţara Soarelui Răsare. Epocile urmatoare au dezvoltat noi cicluri creative si motivaţii tehnice, continuând până astăzi.

Pictura Asiei de Est poate fi clasificată, în linii mari, în următoarele genuri: kachoga, genul picturilor cu flori şi păsări, sansuiga, pictura peisagistică, şi jimbutsuga, portretele şi picturile care infăţişează prezenţe umane. Primul gen reflectă sentimentele apropierii de natură şi da o atenţie sporită frumuseţii şi vieţii lumii naturale. În China, peisajele erau realizate în mod tradiţional, în tuş negru, însa în Japonia cele patru anotimpuri însoţite de cromatica lor specifică fiind omniprezente, peisajele au inceput să fie realizate în culori. În timp ce în pictura occidentală s-a tins catre realismul reprezentării, în Asia de Est a existat tendinţa valorificării spiritului, a esenţei şi nu a asemănării.

32

Kachoga

Sansuiga

33

Jimbutsuga

Shibata Zeshin (15 martie 1807-1891) a fost un faimos şi revoluţionar pictor şi lăcuitor japonez din perioada târzie Edo şi era timpurie, Meiji. În mod ironic, în Japonia, e cunoscut atât ca prea modern, un intermediar al mişcării  de occidentalizare, dar şi ca  foarte conservator  tradiţionalist care nu a făcut nimic pentru a ieşi în evidenţă în faţa contemporanilor săi. În ciuda acestei reputaţii, Zeshin a fost bine văzut în Occident, a studiat în Anglia şi SUA.

Muzica

Există câteva tipuri de muzică tradiţională japoneză (Hogaku). Iată-le pe cele mai importante dintre ele:

Gagaku: Cor antic de muzică din China şi Korea. Este tipul cel mai vechi de muzică tradiţională japoneză.

34

Biwagaku: Melodii cântate cu ajutorul instrumentului Biwa, un fel de chitară cu patru corzi.

Nogaku: Melodii cântate în timpul pauzelor dintre melodii. De fapt, sunt alcătuite dintr-un cor, flautul Hayashi, toba Tsuzumi, şi alte instrumente.

Sokyoku: Melodii interpretate cu instrumentul Koto. Acompaniat şi de Shamisen

Shakuhachi: Muzica interpretată cu instrumentul numit Shakuhachi, un flaut de aproximativ 55 cm. Numele flautului este dat de lungimea sa gasită în vechile unităţi de masură japoneze.

Shamisenongaku: Melodii cântate cu instrumentul Shamisen, un fel de chitară cu numai trei corzi. Kabuki si Bunraku sunt acompaniate de shamisen. 

Minyo: Folk japonez.

35

03.03.2011

Dragă jurnalule,

M-am gândit să îţi scriu şi azi câteva rânduri, deoarece am să îţi povestesc ceva foarte important dar şi interesant în acelaşi timp.

Săptamâna trecută, am fost implicată, la şcoală, într-un proiect intitulat „PUNTE ÎNTRE DOUĂ LUMI”. Acest proiect a însemnat mult pentru mine, deoarece m-a făcut să descopăr o lume fascinantă, spectaculoasă, supranumită „ ŢARA SOARELUI RĂSARE ” şi totodată mi-a mărit interesul pentru arta şi cultura japoneză.

Fiind pasionată de tot ceea ce cuprinde muzica, în special de pian, am început prima dată să mă informez despre acest capitol al Japoniei. Am rămas plăcut surprinsă de varietatea instrumentelor muzicale de care nu mai auzisem până atunci stârnindu-mi curiozitatea de a le asculta. Dintre instrumentele muzicale tradiţionale ale japonezilor, cel mai mult mi-a plăcut „koto”. Un instrument cu corzi, de aproximativ doi metri, care are un sunet asemănător cu cel al mandolinelor. Printre marii compozitori japonezi, tânărul pianist Yiruma, m-a captivat cu compoziţiile sale şi de câteva zile am început să interpretez şi eu câteva dintre acestea.

36

Arta japoneză are câteva principii la bază, bine cunoscute de întreaga lume. Acestea sunt : simplitate, eleganţă, echilibru, armonie şi lumină. Cea mai concentrată manieră în care le putem găsi, sunt aranjamentele florale ,,IKEBANA” care au o estetică impresionantă şi care mi-au atras privirile instantaneu. Aranjarea acestor aranjamente este o expresie a vitalităţii, a competiţiei neîntrerupte dintre viaţă şi moarte, un simbol care a devenit pentru japonezi indispensabil.

Pictura japoneză este încărcată de farmecul asiatic atunci când este privită dintr-o perpectiva pur decorativă. Aceasta are o tendinţă specifică de a exprima esenţa interioară a obiectului reprezentat şi este foarte plăcută deoarece în majoritatea tablourilor sunt reprezentate peisaje din natură sau prezenţe umane, care atunci când le priveşti parcă prind viaţă.

Acest proiect a fost o experienţă plăcută care m-a învăţat multe lucruri despre cultura acestei minunate ţări şi despre valorile morale ale japonezilor.

37

Geisha este denumirea pe care o poartă o persoană femininină care prezintă publicului arta tradiţională japoneză. În Europa termenul s-ar putea traduce ca actriţă, sensul termenului diferă în dialectele japoneze. Astfel dacă în japoneza oficială înseamnă actriţă, în dialectul Kyōto "maiko" înseamnă dansatoare.

În decursul istoriei termenul a suferit diferite interpretări. La început se numea taikomochi sau hōkan şi rolul era jucat de bărbaţi. Abia în secolul XVII rolul a fost numit "onna geisha" ( 女 芸 者 , „Geisha feminin“) şi a fost preluat de femei. 

Istorie şi evoluţie

Gheişele au apărut în istorie ca artişti de profesie; la început mulţi din aceşti artişti nu erau femei, ci bărbaţi. În timp ce diferite tipuri de curtezani puneau accent pe plăcerile sexuale, gheişele se specializau pe artele tradiţionale japoneze, muzică, dans, ceremonia

ceaiului, conversaţii cu bărbaţii pe care îi întreţineau. Pe măsură ce îndemânarea artistică a curtezanilor de rang înalt era în declin, cererea de artişti-gheişă (bărbaţi sau femei) era în creştere.

38

Etape de formare

Conform tradiţiei, gheişele îşi începeau instruirea la o vârstă foarte fragedă. Unele fete erau vândute la casele de gheişe ("okiya") copii fiind, şi începeau aproape imediat studiul în diferite arte tradiţionale.

În timpul copilăriei, viitoarele gheişe lucrau adeseori ca servitoare sau asistente ale unei gheişe experimentate din okiya, pentru ca după o vreme să devină ucenice (maiko). Prima etapă, cea de servitoare, se numeşte shikomi (sau shikomiko sau shitajiko). În această perioadă, viitoarea gheişă era însărcinată cu diferite treburi: curăţenia casei, primirea unor comisioane, etc. Totodată, fata trebuia să meargă şi la şcoală pentru a se instrui.

Trecerea de la shikomi la următoarea etapă, minarai, se face printr-un ritual numit misedashi. Ritualul misedashi reprezintă debutul oricărei gheişe şi de obicei este urmat de o mică petrecere. Fata va deveni acum gheişă ucenică şi este legată de o "soră mai mare" ("onēsan"), adică o gheişă experimentată care îi va deveni mentor şi care o va prezenta tuturor clienţilor ei, print-o ceremonie numită san san kudo(ambele beau sake de trei ori din trei cupe diferite).

În etapa minarai, gheişa ucenică o va urma pe "sora ei mai mare", la toate casele de ceai şi la toate localurile unde aceasta frecventează, pentru a observa ceea ce va trebui să facă pe viitor. După misedashi, ea este membră a comunităţii de gheişe, dar nu este pregătită îndeajuns pentru a începe să întreţină clienţi.

Uneori în timpul uceniciei, este de aşteptat ca maiko să treacă prin ritualul "mizuage". Acest lucru înseamnă tăierea simbolică a unei părţi a cocului. Odată aceasta însemna şi că virginitatea fetei era licitată şi vândută unui client, dar acum legea japoneză interzice acest lucru. După mizuage, sau uneori după vârsta de 18 ani, coafura gheişei este schimbată pentru a dovedi tuturor că fata a devenit acum o femeie matură. Un alt rit de confirmare a maturităţii este erikae, ce are mai mult o valoare simbolică. Gulerul chimonoului gheişei, care până atunci era roşu este acum schimbat cu unul alb, pentru a arăta că gheişa nu mai este maiko, ci a devenit geiko.

San san kudo este totodată şi ritualul prin care gheişa este legată de un bărbat, ce va fi numit "danna". "Danna" devine patronul gheişei şi este obligat să o suporte financiar în schimbul unei relaţii de lungă durată cu ea.

Când o gheişă se retrage din viaţa publică organizează o ceremonie: hiki-iwai. Această ceremonie poate avea diverse semnificaţii: gheişa poate ieşi pur şi simplu din comunitatea de gheişe, se poate retrage din cauza vârstei înaintate, se poate căsători sau poate deveni Okami-san. Okami-san înseamnă retragerea gheişei, dar în urma căreia ea devine stăpâna unei okiya.

39

Îmbrăcăminte

Gheişele poartă mereu kimono. Gheişele ucenice au kimonouri viu şi divers colorate cu un obi (eşarfă care se leagă în jurul brâului) extravagant. Gheişele mai experimentate poartă kimonouri cu stiluri, modele şi culori mai sobre. Se spune că o gheişă niciodată nu este văzută cu un kimono mai mult de o dată în timp ce produce divertisment. Kimonourile gheişelor sunt decoltate la spate, pentru că în lumea japoneză, ceafa şi gâtul sunt folosite în ritualul seducţiei bărbaţilor.

Culorile şi modelele kimonoului sunt, de asemenea, în funcţie de anotimp şi de evenimentul la care participă. Iarna, de exemplu, gheişa poate fi văzută purtând peste kimono un palton de lungimea trei-sferturi căptuşit cu mătase pictată de mână. Kimonourile căptuşite sunt purtate în timpul anotimpurilor mai friguoase, iar cele necăptuşite în timpul verii. Un kimono poate necesita de la doi la trei ani pentru a fi creat, pictat şi brodat.

Gheişele se încalţă cu sandale cu talpa foarte înaltă, zori, când merg afară, şi poartă doar tabi (şosete albe) înăuntru. Când vremea este ploiasă gheişele se încalţă cu nişte saboţi de lemn, numiţi geta. Gheişele ucenice au nişte saboţi speciali din lemn negru lăcuit, okobo (saupokkuri).

CoafurăCoafurile gheişelor au variat de-a lungul istoriei. În trecut, femeile îşi

purtau părul pe umeri în unele perioade, şi prins desupra capului în altele. În secolul al XVII-lea a aparut tradiţionala shimada, un fel de coc elaborat, purtat de gheişele consacrate.

Există 4 feluri importante de shimada: Taka shimada, un coc purtat de obicei de către gheişele tinere, necăsătorite; Tsubushi shimada , un coc mai turtit, purtat în general de către femeile mai

în vârstă; Uiwata , un coc care este legat sus cu o fâşie de crep de bumbac colorat; un

stil care seamnănă oarecum cu o piersică tăiată în două, purtată numai de maiko. Coafurile sunt decorate cu piepteni şi agrafe numite (kanzashi). În secolul al

XVII-lea, şi imediat după Restauraţia Meiji, pieptenii erau largi ţi bătători la ochi, de obicei mai înfloriţi pentru femeile de rang superior. În era modernă pieptenii sunt mai mici şi mai puţin bătători la ochi.

40

Gheişele erau învăţate să doarmă cu gâtul pe nişte mici suporturi ("takamakura") în loc de perne, astfel încât să îşi ţină coafura în stare perfectă până a doua zi. Pentru a impune acest obicei, mentorii lor puneau orez în jurul suportului. Dacă capul gheişei aluneca de pe suport, în timp ce aceasta dormea, orezul se lipea de păr stricând coafura.

Multe gheişe moderne folosesc peruci în viaţa lor profesională.

41

Roxana Huja, scriitor - articolul despre Gheişe, jurnalul autoreflexiv;

Daiana Leş, artist - articolul despre Arta Japoneză, desene reprezentând arta japoneză, jurnal autoreflexiv;

Rareş Jucan, scriitor şi lider - textul Dedublare-redirecţionare, jurnal autoreflexiv, redactarea prezentării Power Point, efecte speciale, coloana sonoră;

Denisa Mureşan, marketing researcher şi advertising manager -motivaţia alegerii LOGO-ului, crearea LOGO-ului, elemente de grafică, jurnal autoreflexiv, vederi personalizate, tehnoredactarea finală a portofoliului;

Denisa Neagoe, jurnalist - textul despre Sărbătoarea Cireşilor Înfloriţi, jurnal autoreflexiv, tehnoredactarea portofoliului, redactarea prezentării Power Point despre Sărbătoarea Cireşilor Înfloriţi, simboluri japoneze;

Georgiana Nici, cercetător - articolul despre cercetarea Japoniei, jurnal autoreflexiv;

42