Carol I de Hohenzolerlern–Sigmaringen 1839-1914 - a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române şi, apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut:

1. Independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii.

2. A construit în munţii Carpaţi castelul Peleş, care a rămas şi acum una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării.

3. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre, între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Constitutia din 1866Premisele adoptării Constituţiei din 1866După abdicarea la 11 februarie 1866 a lui Alexandru Ioan Cuza, atât liberalii, cât şi conservatorii înclinau, majoritatea, pentru aducerea unui prinţ dintr-o dinastie străină pe tronul României, fapt ce ar fi garantat siguranţa stabilităţii politice şi sociale.Astfel, s-a perfectat aducerea în ţară a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care era văr din partea mamei cu Napoleon al III-lea şi înrudit şi cu regele Prusiei. Carol a acceptat propunerea la 25 aprilie 1866, obţine acordul tatălui său, regele Prusiei şi al cancelarului Bismarck pentru plecarea către România. Prinţul a călătorit până la Turnu Severin folosind un paşaport fals, din cauza conflictului dintre Austria şi Prusia. El a fost însoţit pe parcursul călătoriei sale de Ion C. Brătianu. La 10 mai 1866, Carol I a intrat în Bucureşti, fiind proclamat domn de către Adunarea Legislativa, în clădirea Mitropoliei. Cu o lună înaintea venirii lui Carol I, fusese aleasă Adunarea Legislativă, care s-a transformat după venirea acestuia în Adunare Constituantă. Această Adunare Constituantă avea rolul de a discuta şi a vota proiectul unei Constituţii. Noua lege fundamentală a fost promulgată de domn la 1 iulie 1866.Constituţia din 1866 este prima constituţie propriu-zisă a României, adoptată după modelul Constituţiei Belgiei din 1831. Constituţia a fost adoptată în timpul regelui Carol I , fiind cea mai longevivă constituţie (1866-1923) şi cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I. Ea a fost promulgată de domn la 1 iulie 1866.Ea transforma România în monarhie constituţională ereditară (în linie coborâtoare directă şi legitimă a măriei sale principelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul de primogenitură şi cu exclusiunea perpetuă a femeilor şi coborâtorilor lor - Art. 82) şi prevedea principii democratice precum: separarea puterilor în stat, responsabilitate ministerială, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, dar menţinea totodată votul cenzitar (persoanele puteau vota pe baza unei sume de bani plătite, astfel cei care votau erau adesea marii proprietari de pământuri, în majoritate conservatori.A fost prima constituţie elaborată fără concurs străin şi fără aprobare externă, devenind un act de manifestare a independenţei, făcând abstracţie de suzeranitatea otomană şi garanţia colectivă a celor 7 mari puteri, oferind totodată

cadrul pentru evoluţia statului român pe baze moderne şi democratice.Constituţia din 1866 şi-a încetat aplicabilitatea la data intrării în vigoare a Constituţiei din 1923.Caracteristicile Constituţiei din 1866* este prima constituţie internă românească* a fost promulgată fără a se cere acordul Marilor Puteri* a fost elaborată după modelul Constituţiei Belgiene din 1831* este un act de factură liberală* proclama suveranitatea naţională* guvernarea era reprezentativă şi responsabilă* se instituia principiul separării puterilor în stat* monarhia reprezenta forma de guvernământ în stat şi era ereditară* stabilea libertăţi şi drepturi cetăţeneşti* includea un nou sistem electoral, bazat pe votul cenzitar* este prima realizare a lui Carol I* a fost considerată una din cele mai democratice constituţii din Europa* cuprinde 8 titluri şi mai multe articole* instituţiile centrale ale statului erau:- Monarhia era ereditară, în familie pe linie bărbătească, moştenitorii tronului urmând să fie crescuţi în religia ortodoxă- Guvernul reprezinta puterea executivă şi era condus de primul ministru; împarte puterea executivă cu monarhul. Avea ca sarcini prezentarea proiectelor legii Parlamentului şi punerea în practică a legilor votate de Parlament- Parlamentul reprezinta puterea legislativă şi era format din Senat şi Camera Deputaţilor structura bicamerala ce fusese introdusa pentru prima oara de A.I.Cuza in 1864 prin "Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris"Modificări aduse Constituţiei din 1866* 1879: modificarea Art. 7 ce condiţiona cetăţenia română de apartenenţa la rituri creştine* 1884: numărul colegiilor electorale se reducea de la 4 la 3,scade censul astfel lărgindu-se dreptul de vot* 1917: se renunţă la articolul ce declara proprietatea sacră şi inviolabilă,se modifica art 57 si 67 pentru a se putea realiza reforma electorala(1918)si agrară(1918-1921)ce prevedea împroprietărirea soldaţilor pe baza promisiunilor din 1917. 

Elisabeta a României (pseudonim literar Carmen Sylva, nume completElisabeth Pauline Ottilie

Luise zu Wied, n. 29 decembrie 1843, Neuwied,Germania - d. 18 februarie 1916 (S.N. 2 martie), Curtea

de Arge ș ) a fost regina României în timpul domniei soțului său, Carol I al României. Patroană a

artelor, fondatoare a unor instituții caritabile, poetă, eseistă și scriitoare, ca fondatoare de instituții caritabile a fost supranumită de oamenii din popor „mama răniților”.

Elisabeta era fiica lui Hermann, principe de Wied. În 1869 principesa Elisabeta de Wied s-a căsătorit

cu domnitorul Carol I al României, devenind în 1881 prima regină a României, în urma recunoașterii țării drept regat atât de Poarta Otomană cât și de marile Puteri Europene după Războiul de

Independen ț ă  a României de la 1877.