Intreprinderea Comerciala Si Civila

14
Întreprinderea - principala formă a desfăşurării activităţii comerciale Codul comercial abrogat reglementa în art. 3 o serie de întreprinderi pe care le califica drept fapte de comerţ, respectiv întreprinderile de spectacole publice, întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficii de afaceri, întreprinderile de construcţii, întreprinderile de fabrică, de manufactură şi imprimerie, întreprinderile de editură, librărie şi obiecte de artă, întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri etc. Deoarece, Codul comercial nu definea noţiunea de între- prindere, în doctrină au fost date mai multe definiţii ale acesteia. Astfel, în concepţia clasică a dreptului comercial, întreprinderea a fost definită ca un organism economic, în fruntea căreia se află o persoană numită întreprinzător, care combină forţele naturii cu capitalul şi munca în scopul producerii de bunuri şi servicii 1 . în doctrina modernă a dreptului comercial, întreprinderea a fost definită ca un grup uman, coordonat de organizator, în scopul realizării unei activităţi comerciale 2 . într-o altă accepţiune, întreprinderea apare ca un organism economic şi social, ea constituind o organizare autonomă a unei activităţi, cu ajutorul factorilor de producţie (forţele naturii, capitalul şi munca) de către întreprinzător, pe riscul său, în scopul producerii de bunuri, 1 Ase vedea St.D. Cărpenaru, op.cit., p. 46. 2 3 * Ibidem.

description

Notiuni generale despre intreprinderea comerciala si civila

Transcript of Intreprinderea Comerciala Si Civila

ntreprinderea - principala form a desfurrii activitii comerciale

ntreprinderea - principala form a desfurrii activitii comercialeCodul comercial abrogat reglementa n art. 3 o serie de ntreprinderi pe care le califica drept fapte de comer, respectiv ntreprinderile de spectacole publice, ntreprinderile de comisioane, agenii i oficii de afaceri, ntreprinderile de construcii, ntreprinderile de fabric, de manufactur i imprimerie, ntreprinderile de editur, librrie i obiecte de art, ntreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri etc.Deoarece, Codul comercial nu definea noiunea de ntreprindere, n doctrin au fost date mai multe definiii ale acesteia. Astfel, n concepia clasic a dreptului comercial, ntreprinderea a fost definit ca un organism economic, n fruntea creia se afl o persoan numit ntreprinztor, care combin forele naturii cu capitalul i munca n scopul producerii de bunuri i servicii. n doctrina modern a dreptului comercial, ntreprinderea a fost definit ca un grup uman, coordonat de organizator, n scopul realizrii unei activiti comerciale. ntr-o alt accepiune, ntreprinderea apare ca un organism economic i social, ea constituind o organizare autonom a unei activiti, cu ajutorul factorilor de producie (forele naturii, capitalul i munca) de ctre ntreprinztor, pe riscul su, n scopul producerii de bunuri, executrii de lucrri i prestrii de servicii n vederea obinerii de profit.Se observ c, n reglementarea Codului comercial romn, noiunea de ntreprindere desemna o activitate organizat de o persoan fizica sau juridic pentru realizarea de bunuri i servicii, iar nu un subiect de drept. Calitatea de subiect de drept o avea ntreprinztorul, cel care organiza pe riscul su activitatea; acesta putea fi o persoan fizic, n cazul ntreprinderii individuale, sau o societate comercial, In cazul ntreprinderii societare.Diferite acte normative cuprind i ele definiii ale ntreprinderii. Astfel, Legea nr. 346/2004 privind stimularea nfiinrii i dezvoltrii ntreprinderilor mici i mijlocii, n art. 2 definete ntreprinderea ca fiind orice form de organizare a unei activiti economice autonom patrimonial i autorizat, potrivit legilor n vigoare, s fac acte i fapte de comer n scopul obinerii de profit, n condiii de concuren. O definiie legal gsim i n O.U.G, nr. 44/2008, art. 2 lit. f) potrivit creia ntreprinderea economic este activitatea economic desfurat n mod organizat, permanent i sistematic, combinnd resurse financiare, for de munc atras, materii prime, mijloace logistice i informaie, pe riscul ntreprinztorului, n cazurile i n condiiile prevzute de lege.Codul civil actual a legiferat o nou concepie privind sistemul de reglementare a raporturilor juridice civile i comerciale, n sensul c a consacrat principiul unitii de reglementare a raporturilor juridice patrimoniale i nepatrimoniale.Art. 3 C. civ. prevede c dispoziiile lui se aplic i raporturilor dintre profesioniti, precum i raporturilor dintre acetia i orice alte subiecte de drept civil. Potrivit dispoziiilor aceluiai art. 3 C. civ., sunt considerai profesioniti toi cei care exploateaz o ntreprindere. n accepiunea Codului civil, constituie exploatarea unei ntreprinderi exercitarea sistematic, de ctre una sau mai multe persoane, a unei activiti organizate ce const n producerea, administrarea ori nstrinarea de bunuri sau n prestarea de servicii, indiferent dac are sau nu un scop lucrativ. Se observ astfel c n reglementarea Codului civil, desfurarea unei activiti organizate i sistematizate calific aceast activitate ca fiind ntreprindere, iar persoana care o exploateaz dobndete statutul juridic de profesionist.Aadar, Codul civil a schimbat n mod fundamental concepia privind ntreprinderea. Dac n reglementarea Codului comercial, ntreprinderea reprezenta o categorie a faptelor de comer obiective, Codul civil generalizeaz noiunea de ntreprindere la toate activitile cu caracter profesional. Pornind de la definiia dat ntreprinderii de art. 3 C. civ., n literatura de specialitate au fost surprinse i principalele caractere ale ntreprinderii: noiunea de ntreprindere desemneaz o activitate sistematic organizat, care se desfoar permanent i potrivit unor reguli proprii. organizarea activitii are un caracter autonom; cel ce organizeaz activitatea este independent n luarea deciziilor. activitatea este realizat de una sau mai multe persoane, pe riscul lor, dobndind astfel calitatea de profesioniti. obiectul activitii organizate este producerea, administrarea ori nstrinarea de bunuri, prestarea de servicii, executarea de lucrri. scopul realizrii activitii poate consta n obinerea unui profit sau realizarea unui scop nonprofit.Aa cum s-a subliniat n doctrina recent a dreptului comercial, n caracterizarea ntreprinderii, criteriul esenial este scopul urmrii ae persoana sau persoanele care organizeaz activitatea. Desfurarea unei activiti organizate, cu caracter profesional, n scopul obinerii unui profit, este proprie activitii economice (comerciale). Aceasta nseamn c o ntreprindere al crei scop este obinerea profitului, este o ntreprindere comercial, economic, i dimpotriv, ntreprinderea avnd un scop nonprofit este o ntreprindere civil (necomercial).Ca argument legal n susinerea divizrii activitilor organizate n funcie de scopul acestora n ntreprinderi comerciale i ntreprinderi civile (necomerciaie) l constituie dispoziiile art. 1 din Legea nr. 31/1990 care prevd c n vederea desfurrii de activiti cu scop lucrativ, persoanele fizice i persoanele juridice se pot asocia i pot constitui societi comerciale.O.U.G. nr. 44/2008 consacr i ea o definiie a ntreprinderii economice, desemnnd prin aceasta activitatea economic desfurat n mod organizat, permanent i sistematic, combinnd resurse financiare, for de munc atras, materii prime, mijloace logistice i informaie, pe riscul ntreprinztorului, n cazurile i n condiiile prevzute de lege. Specificul ntreprinderii economice reglementat de O.U.G. nr. 44/2008 const n aceea c este destinat persoanelor fizice. Intr-adevr, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 44/2008, persoanele fizice pot desfura activiti economice n urmtoarele forme: individual i independent, ca persoane fizice autorizate, ca ntreprinztor titular al unei ntreprinderi individuale i ca membru al unei ntreprinderi familiale. Obiectul activitii caracteristic ntreprinderii economice consacrate de O.U.G. nr. 44/2008 este similar cu cel al ntreprinderii reglementat de art. 3 C. civ., respectiv producerea i circulaia bunurilor, executarea de lucrri i prestarea de servicii. Se deduce de asemenea din economia reglementrii O.U.G. nr. 44/2008, c scopul desfurrii activitii ce alctuiete coninutul ntreprinderii economice este obinerea de profit.

ntreprinderea comercial

Potrivit doctrinei de specialitate, desfurarea unei activiti economice (comerciale) impune ncheierea unor acte juridice i svrirea unor fapte juridice i operaiuni comerciale. n accepiunea actualelor reglementri, aceasta nseamn c ntreprinderea economic (comercial) se realizeaz prin acte juridice, fapte juridice i operaiuni comerciale. ntruct, privesc o ntreprindere economic (comercial), aceste acte juridice, fapte i operaiuni economice pot fi denumite, convenional, acte juridice comerciale. Denumirea de acte de comer are i un fundament legal n dispoziiile ari 8 alin, (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea n aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil., care prevede c n toate actele normative n vigoare, expresiile acte de comer, respectiv fapte de comer se nlocuiesc cu expresia activiti de producie, comer sau prestri de servicii.Pornind de la actualele realiti legislative, n literatura juridic de specialitate, actele juridice comerciale sunt definite ca fiind actele juridice, faptele juridice i operaiunile economice prin care se realizeaz, de ctre un comerciant, activiti economice privind producerea i circulaia mrfurilor, executarea de lucrri i prestarea de servicii, n cadrul unei ntreprinderi economice (comerciale). Sunt evideniate astfel i principalele caractere ale actelor juridice comerciale: actele juridice comerciale sunt actele juridice pe care le impune exploatarea unei ntreprinderi economice (comerciale), aceste acte juridice sunt svrite de ctre profesioniti, denumii comerciani, titulari ai ntreprinderii, circulaia mrfurilor, executarea de lucrri i prestarea de servicii. actele juridice comerciale au drept scop obinerea unui profit.In condiiile noului Cod civil, regimul juridic al actelor comerciale este acelai cu cel al actelor juridice civile, cu deosebirea c acestea pot fi svrite doar de ctre titularii ntreprinderilor economice (comerciale) i nu de ctre orice alte ntreprinderi sau subiecte de drept civil. Codul civil cuprinde puine dispoziii derogatorii de la principiul unitii de reglementare a raporturilor juridice civile i a raporturilor comercialeSunt date ca exemple prevederile art. 1.297 C. civ. potrivit crora: Contractul ncheiat de reprezentant n limita puterilor conferite, atunci cnd terul contractant nu cunotea i nici nu ar fi trebuit s cunoasc faptul c reprezentantul aciona n aceast calitate, l oblig numai pe reprezentant i pe ter, dac prin lege nu se prevede altfel. Cu toate acestea, dac reprezentantul, atunci cnd contracteaz cu terul n limita puterilor conferite, pe seama unei ntreprinderi, pretinde c este titularul acesteia, terul care descoper ulterior identitatea adevratului titular poate s exercite i mpotriva acestuia din urm drepturile pe care le are mpotriva reprezentantului.Cu privire la solidaritate, art. 1.446 C. civ, dispune: Solidaritatea se prezum ntre debitorii unei obligaii contractate n exerciiul activitii unei ntreprinderi, dac prin lege nu se prevede altfel.In sfrit, n privina ntrzierii n executarea obligaiilor art. 1.523 alin. (2) lit. d) C. civ, dispune c debitorul se afl de drept n ntrziere n cazul n care nu a fost executat obligaia de a plti o sum de bani, asumat n exerciiul activitii unei ntreprinderi.n concluzie, avnd n vedere reglementrile noului Codul civil, ntreprinderea nu mai este o fapt de comer ca n reglementarea Codului comercial, ci ea reprezint forma juridic n care se desfoar o activitate, economic sau civil, cu caracter profesional. ntreprinderea civil (necomercial)Aa cum s-a precizat, dac activitatea are scop lucrativ, atunci ntreprinderea este economic (comercial), iar dac activitatea nu are un scop lucrativ, adic nu se urmrete obinerea profitului, atunci activitatea n cauz constituie o ntreprindere civil. De exemplu, n cazul n care o persoan fizic sau membrii linei familii se ocup cu activitatea de producie agricol, zoo- Ichnic etc. dar nu urmresc obinerea profitului, ci satisfacerea nevoilor proprii de existen, activitatea respectiv are natura juridic a unei ntreprinderi civile (neeconomice).Tot ntreprinderi civile sunt i activitile (necomerciale) desfurate n cadrul profesiilor liberale (activiti avocaiale, medicale etc.). Activitile desfurate n cadrul profesiilor liberale rmn civile, deoarece exist importante diferene de natur i scop ntre o ntreprindere organizat de ctre un liber profesionist i o ntreprindere organizat de ctre un comerciant. Medicul, avocatul, notarul public, executorul judectoresc etc. i organizeaz activitatea astfel nct aceasta se nfieaz ca o veritabil ntreprindere n accepiunea art. 3 C. civ., iar cei care le realizeaz sunt de asemenea profesioniti n virtutea aceluiai articol, numai c activitatea i scopul unor astfel de ntreprinderi difer n mod substanial de cel al ntreprinderilor comerciale.In primul rnd, activitile specifice ntreprinderilor liberale nu au caracter economic, cum sunt ntreprinderile comerciale.Apoi, activitatea specific ntreprinderilor liberale nu are scop lucrativ ori speculativ. Prin desfurarea unei ntreprinderi liberale nu se urmrete obinerea unui profit, ca n cazul ntreprinderilor comerciale, ci vizeaz activiti cu profund caracter social n schimbul crora beneficiarul pltete o remuneraie.Deci, diferena esenial const n aceea c, dei activitile ntreprinderii liberale nu sunt dezinteresate, gratuite, ci se pltete o remuneraie pentru serviciul prestat, cu toate acestea activitatea nu este lucrativ, n sensul c nu se urmrete obinerea de profit. Nu se poate susine c profesionistul avocat, notar, executor judectoresc, medicul etc. speculeaz asupra ce? Asupra propriilor abilitai i cunotine profesionale?De asemenea, ntreprinztorul ntreprinderii liberale nu este supus nregistrrii n registrul comerului i nu-i organizeaz ntreprinderea sa precum comerciantul, n vederea obinerii unui profit, ci pentru a-i pune la dispoziia publicului cunotinele i abilitile sale n domeniu! n care este specializat Pentru serviciile prestate, titularul ntreprinderii profesiei liberale ncaseaz un onorariu care reprezint preui muncii sale, remuneraie care este diferit de regimul juridic al noiunii de profit.Pe de alt parte, ntreprinderea liberal este strns legat de profesia ntreprinztorului, pe cnd ntreprinderea comercial nu presupune o astfel de specializare a celor care decid s o organizeze. De pild, persoanele care se asociaz n vederea constituirii unei societi comerciale cu obiect de activitate construcii nu trebuie s fie de profesie constructori, n schimb, avocaii, notarii, executorii, medicii etc. nu pot organiza o ntreprindere liberal dect dac au calitatea specific activitii ce urmeaz sodesfoare n strict conformitate cu legea organic a profesiei n care se organizeaz ntreprinderea.Comercianii - profesioniti, titulari ai ntreprinderilor comerciale1. Noiunea de comerciantn concepia Codului comercial abrogat,erau considerai comerciani aceia care fac fapte de comer, avnd comerul ca profesiune obinuit i societile comerciale (art. 7), ns, n contextul reglementrilor actuale, mai ales a Codului civil i a celor din O.U.G. nr. 44/2008, noiunea de comerciant trebuie re- definit din punct de vedere juridic prin raportare la conceptul de profesionist i la cel de ntreprindere comercial.n accepiunea Codului civil actual, sunt considerai profesioniti toi cei care exploateaz o ntreprindere. Constituie exploatarea unei ntreprinderi exercitarea sistematic, de ctre una sau mai multe persoane, a unei activiti organizate, ce const n producerea, administrarea ori nstrinarea de bunuri, sau n prestarea de servicii, indiferent dac are sau nu scop lucrativ [art. 3 alin. (3) C. civ.]. Se desprinde astfel concluzia c. n concepia Noului Codul civil, desfurarea unei activiti organizate i sistematizate calific aceast activitate ca avnd caracter profesional, iar persoana care o realizeaz dobndete statutul juridic de profesionist53.Prin urmare, n timp ce Codul comercial de la 1887 consacra autonomia dreptului comercial pe conceptul de fapte de comer i cel de comerciant, Codul civil reglementeaz sistemul unitii dreptului privat, pe baza conceptului de profesionist i cel de ntreprindere54. Aa cum am precizat i n cele de mai sus, Codul comercial reglementa o list de 20 de acte juridice, fapte juridice i operaiuni economice pe care le califica drept fapte de comer. Cel care svrea fapte de comer cu caracter profesional, dobndea calitatea de comerciant. Odat dobndit calitatea ne comerciant, opera prezumia, n temeiul art. 4 C. corn., c toate actele juridice, faptele juridice i operaiunile economice pe care ie svrea comerciantul, aveau natur comercial.Noul! Cod civil, dei consacr o reglementare unitar a raporturilor juridice patrimoniale, totui distinge n privina participanilor la aceste raporturi juridice, ntre profesioniti i ne- profesioniti55. Aa cum rezult din cuprinsul art. 3 C. civ., pentru definirea noiunii de profesionist legiuitorul apeleaz la conceptul de ntreprindere.Astfel cum am precizat i n cele de mai sus, semnificaia juridic a noiunii de ntreprindere consacrat de Codul civil este diferit de cea reglementat de Codul comercial. n accepiunea Codului comercial, ntreprinderea reprezenta o categorie a faptelor de comer obiective, pe lng faptele de comer de interpunere n schimb sau circulaie i faptele de comer conexe (accesorii). Codul civil a generalizat conceptul de ntreprindere asupra tuturor activitilor organizate, conferindu-le, astfel, un caracter profesional. Aceast realitate juridic ndreptete opinia potrivit creia exploatarea unei ntreprinderi constituie forma juridic a oricrei activiti profesionale. ntreprinderea i pstreaz caracterul profesional, indiferent de obiectul activitii i de scopul acesteia. Obiectul i scopul constituie criteriile eseniale n caracterizarea unei ntreprinderi i, implicit, n stabilirea statutului juridic al celui care o exercit, respectiv a titularului ntreprinderii. Astfel, desfurarea unei activiti economice, organizate i sistematice, cu caracter profesional, n scopul obinerii unui profit, este proprie activitii economice (comerciale). Aceasta nseamn c o ntreprindere al crei scop este obinerea profitului este o ntreprindere economic (comercial) i, dimpotriv, o ntreprindere avnd un scop nonprofit, este o ntreprindere civil (noncomercial).Aa cum s-a remarcat n doctrina de specialitate, profesionist este acela care lucreaz ntr-un anumit domeniu de activitate, pe baza unei pregtiri corespunztoare, Codul civil consacr semnificaia juridic a profesionistului, raportnd-o la exploatarea unei ntreprinderi. Art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea n aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispune c noiunea de profesionist prevzut la art. 3 include categoriile comerciant, ntreprinztor, operator economic, precum i orice alte persoane autorizate s desfoare activiti economice sau profesionale, astfel cum aceste noiuni sunt prevzute de lege, la data intrrii n vigoare a Codului civil.n literatura de specialitate se apreciaz n mod judicios c profesionistul care exploateaz o ntreprindere economic (comercial) are calitatea de comerciant, iar profesionistul care exploateaz o ntreprindere civil, ale calitatea de necomerciant. Aadar, n concepia Codului civil, comerciant este profesionistul persoan fizic sau persoan juridic, care exploateaz, n condiiile legii, o ntreprindere economic (comercial).Ase vedea St.D. Crpenaru, op.cit., p. 46.

3* Ibidem.

A se vedea St.D. Crpenaru, op.cit., p. 47.

A se vedea St.D. Crpenaru, op.cit., p. 46.

M.Of. nr. 681 din 29 iulie 2004.

A se vedea St.D. Crpenaru, Dreptul comercial n condiiile noului Cod civil, n Curierul Judiciar nr. 10/2010, p. 545.

lbidem.

Idem, p. 546.

11 Idem, p. 545.

'6 Ibidem.

17 Ibidem.

,8 Ibidem.