CAPITOLUL 7INTRASTAT ŞI VĂMUIREA MĂRFURILOR DE EXPORT-IMPORT ÎN UNIUNEA EUROPEANA

7.1 Intrastat

7.1.1. Regimul intracomunitar al TVA

De la 1 ianuarie 1993, schimburile intracomunitare au făcut obiectul unei reforme fiscale importante în ceea ce priveşte TVA-ul. Această schimbare dă naştere unor noi obligaţii, mai ales declarative şi statistice.

În consecinţă, întreprinderile administrează 3 regimuri de TVA distincte: TVA pentru schimburi interne; TVA pentru schimburi cu alte ţări (din afara comunităţii); TVA pentru schimburile intracomunitare (noul regim)

Principiile TVA intracomunitarA. Operaţiunile implicateReforma se referă la schimburile de bunuri şi la prestările de servicii conexe livrărilor

de bunuri intracomunitare (prestări ale intermediarilor, ale comisionarilor) şi la prestările serviciilor de transport intracomunitar al bunurilor.

B. Factor generator şi modalităţi de percepere a TVASpaţiul european este asemănător unui spaţiu naţional. Din acest motiv, noţiunile de

import şi export sunt suprimate, la fel şi controlul şi formalităţile vamale (sosirea la frontieră şi utilizarea DAU). Se vor folosi de acum înainte termeni ca livrare şi achiziţie.

Factorul generator de TVA corespunde cu ceea ce se numea import: este «achiziţia intracomunitară». Aceasta se împarte în două operaţiuni juridice distincte: livrarea de către vânzător şi achiziţia de către cumpărător. Livrarea este considerată ca realizată în momentul sosirii mărfurilor sau mijlocului de transport la destinaţie. Se efectuează cu taxă 0 (ca şi pentru exporturi) cu condiţia ca cumpărătorul să fie plătitor de TVA (numărul de identificare trebuie să fie comunicat) şi ca marfa să nu se mişte/să nu circule în afara statului membru din care pleacă. SM1 (stat membru)-furnizor: livrare-SM2 (stat membru)-client identificat ca plătitor de TVA (execută achiziţia).

Achiziţia se aseamănă cu intrarea în proprietate a bunului de către destinatar şi deci cu dreptul de a dispune cum doreşte de el. TVA este datorată de către cumpărător însuşi în ţara de destinaţie la cota în vigoare în acea ţară. Această TVA este bineînţeles de recuperat.

7.1.2 Intrastat: definiţii, concept.

7.1.2.1 Definiţii ale Intrastatului

Intrastat este numele dat sistemului de colectare a datelor statistice în comerţul cu bunuri între statele membre ale Uniunii Europene. Acest sistem funcţionează din data de

1 ianuarie 1993 de la înfiinţarea Pieţei Unice şi a înlocuit declaraţiile obişnuite de comerţ ca fiind sursa comerţului statistic în Uniunea Europeană. Cerinţele şi implicaţiile Intrastatului sunt egale pentru toate statele membre U.E. Statisticile de comerţ sunt o parte esenţială din contul balanţei de plăti a Băncii Centrale Europene şi sunt considerate ca fiind un factor important în performantele economice ale U.E. Datele statistice sunt folosite de departamentele guvernamentale pentru a putea stabili mai uşor politicile comerciale şi pentru a da elan iniţiativelor din noile zone comerciale.

Înainte de crearea Pieţei Unice a U.E., toate datele din comerţul cu bunuri intre tarile membre şi cele nemembre erau colectate în sisteme administrative. Odată cu introducerea Pieţei Unice, informaţiile statistice din comerţul cu alte state membre nu au mai fost adunate ca o parte componentă a sistemelor import/export şi deci un înlocuitor, Intrastatul a fost introdus pentru a înlocui sistemele administrative.

Intrastatul a fost creat pentru a fi îndeaproape comparabil cu sistemele pe care le-a înlocuit dar în acelaşi timp poate să înlocuiască anumite estimări, pentru pragurile de jos ale comerţului şi cele mai noi date. În acelaşi timp există şi diferenţe privind timpul în care datele sunt înscrise şi felul cum sunt înregistrate, în timp ce comerţul ce are loc în afara U.E. este înregistrat că a avut loc la data în care informaţiile au fost înregistrate. Datele din Intrastat sunt înregistrate la data la care a avut loc încărcatul mărfii.

Intrastat reprezintă formularul de raport obligatoriu pentru firmele care sunt supuse TVA-ului şi care realizează comerţul cu bunuri cu alte state membre U.E., daca profitul din schimbul cu bunuri a depăşit suma de 1 milion de euro anul trecut;in acest raport. Atât volumul de profit la export cât şi cel de la import sunt luate în calcul separat. Dacă o firmă supusă prezentării raportului INTRASTAT nu a realizat nici un schimb de bunuri cu una din statele membre U.E. în perioada contabilă, este prezentată în raport cu zero.

Rapoartele INTRASTAT trebuiesc prezentate la Oficiul Statistic din ţara de origine a firmei având o bază lunară şi până în a zecea zi a lunii următoare din perioada contabilă. Dacă o firmă nu reuşeşte să prezinte raportul în timpul stabilit este impusă o amendă. Raportul Intrastat cuprinde următoarele date: descrierea detaliată a bunurilor, încadrarea tarifară a bunurilor, ţara de origine a bunurilor, codurile de tranzacţie, condiţia de livrare INCOTERMS, numele, adresa şi o cale de contact a exportatorului sau a importatorului.

Pentru sistemul Itntrastat autorităţile vamale furnizează autorităţilor naţionale (institutelor naţionale de statistică) despre ieşirile şi sosirile bunurilor.

Autorităţile naţionale au responsabilitatea de a aduna următoarele date:- numărul de identificare alocat părţii responsabile cu furnizarea informaţiilor- perioada de referinţă- ieşirile şi intrările mărfurilor în ţară- bunurile comercializate- valoarea bunurilor- cantitatea bunurilor- statul membru U.E. partener- natura tranzacţieiStatisticile comunităţii privind comerţul extern şi cel între statele membre U.E.

acoperă o categorie mare de bunuri - care părăsesc sau intră în teritoriu statistic sau care circulă în interiorul teritoriului statistic al statelor membre U.E. O parte din aceste bunuri sunt acoperite de statisticile la antrepozite.

Teritoriu statistic al Comunităţii cuprinde întreg teritoriul U.E. cu excepţia

departamentelor franceze îndepărtate de graniţele sale, asta însemnând ca Greenland, insulele Canare, Ceuta şi Melilla sunt excluse din teritoriul statistic, în timp ce insulele Madeira şi Azore ce ţin de Portugalia şi Baleare ce ţin de Spania sunt incluse în teritoriul statistic U.E. în care se aplică Intrastatul. Din octombrie 1990, statele membre U.E. au fost de acord cu introducerea fostei Republici Federale Germane şi au inclus şi spaţiul fostei Republici Democrate Germane respectiv Berlinul de Est.

7.1.2.2. Conceptul de Intrastat şi implicaţiile sale

Statistica reprezintă un element indispensabil al sistemului informaţional şi ocupă un loc deosebit în asigurarea cu informaţie privind situaţia şi tendinţele de dezvoltare economică, socială, demografică a ţării. Transformările economiei mondiale, generate de liberalizarea comerţului mondial şi de tehnologiile informaţionale moderne, conduc la o globalizare, unde noţiunea de teritoriu statistic naţional lasă loc, treptat, spaţiului statistic regional sau mondial.

Acest fenomen este mai accentuat în cadrul Uniunii Europene, unde fuziunile accelerate între grupuri de ţări, înlăturarea controlului asupra schimburilor interne (bunuri, capitaluri, servicii şi persoane), crearea unei monede unice fac esenţială armonizarea conceptelor şi standardelor statistice, în scopul obţinerii unui limbaj statistic unic. De asemenea, toate acestea conduc la dezvoltarea mai degrabă a unor statistici care surprind tranzacţiile între grupe economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene, decât a statisticilor limitate geografic la nivel naţional.

Statistica exercită un impact extraordinar asupra întregii vieţi economice şi sociale conferind celor ce o folosesc posibilitatea de a şti ce s-a întâmplat şi de a contura, prin demersuri şi evaluări cuantificabile, tendinţele generale ale dezvoltării umane. Statistica este, astfel, plasată în rândul priorităţilor majore ale Uniunii Europene. UE ca organizaţie suprastatală, prin organul său de statistică -INTRASTAT, s-a angajat, încă de la înfiinţare, într-un amplu şi complex proces de armonizare a tuturor instrumentelor statistice, de aşa manieră, încât acestea să devină elemente de bază ale fundamentării politicilor comune europene.

Armonizarea statisticii este, aşadar, o condiţie indispensabilă potrivit căreia sistemele de indicatori, metodologiile şi tehnicile aplicate pe plan naţional sunt convertite şi adaptate la normele şi standardele internaţionale. Aceasta vizează crearea cadrului logistic pe o bază unitară şi coerentă a strategiilor, programelor, planurilor şi proiectelor de dezvoltare. Organizarea statisticii oficiale se întemeiază pe principiile: autonomiei, confidenţialităţii, transparenţei, relevanţei, proporţionalităţii, deontologiei statistice şi raportului cost/eficienţă.

Potrivit principiului autonomiei, organul de statistică oficial este autorizat să stabilească, în mod imparţial şi independent, fără ingerinţe de pe poziţii de interes sistemele de indicatori, nomenclatoarele, clasificările, metodologiile, tehnicile de înregistrare şi prelucrare, să publice şi să difuzeze datele şi informaţiile statistice.

Potrivit principiului confidenţialităţii, serviciile de statistică oficială şi personalul statistic au obligaţia să adopte şi să asigure pe parcursul întregii perioade a cercetării statistice - de la înregistrare până la publicare - măsuri de protecţie a datelor care se referă la subiecţi statistici individuali (persoane fizice sau juridice), date obţinute direct prin cercetări statistice sau indirect din surse administrative sau alte surse.

Potrivit principiului transparenţei, serviciile de statistică oficială sunt obligate să

respecte şi să asigure dreptul furnizorilor de date statistice, utilizatorilor şi altor categorii de persoane fizice sau juridice, de a avea acces în temeiul legal şi scopul organizării cercetărilor statistice, la metodologiile, tehnicile şi metodele folosite la elaborarea informaţiilor statistice, la măsurile adoptate de protecţie a datelor şi la modul şi termenele de difuzare a datelor şi informaţiilor statistice.

Potrivit principiului relevanţei, serviciile de statistică oficială sunt obligate să asigure producerea de date şi informaţii statistice conform domeniilor, termenelor şi gradului de detaliere a datelor statistice stabilite în funcţie de evoluţia continuă a fenomenelor demografice, economice, sociale şi de mediu.

Potrivit principiului proporţionalităţii, serviciile de statistică oficială au obligaţia să asigure corelarea între cantitatea de informaţii individuale ce se solicită şi cantitatea de informaţii prelucrate ce se oferă utilizatorilor.

Potrivit principiului deontologiei statistice, serviciile de statistică oficială sunt obligate să instituie şi să aplice criterii ştiinţifice la selectarea surselor, metodelor şi procedurilor pentru realizarea cercetărilor statistice şi să facă cunoscute, într-o formă larg accesibilă, sursele de date, sfera de cuprindere, metodologiile de catettl şi gradul de exactitate al rezultatelor.

Potrivit principiului raportului cost / eficienţă, serviciile de statistică oficială sunt obligate să limiteze volumul datelor statistice culese de la subiecţii statistici, la nivelul care se justifică prin obiectivul cercetărilor statistice şi în condiţiile utilizării optime a resurselor disponibile.

Statistica oficială constituie un element indispensabil al sistemului informaţional al unei societăţi democratice, prestând administraţiei publice, sectorului economic şi populaţiei date cu privire ta situaţia economică, demografică şi socială, precum şi situaţia mediului înconjurător, în acest scop, organismele responsabile de statistica oficială trebuie să asigure disponibilitatea informaţiei tuturor cetăţenilor, în scopul asigurării efective a dreptului acestora la informarea publică.

Pentru a menţine spiritul de încredere în statistica oficială, organismele responsabile de statistică, în corespundere cu principiile ştiinţifice şi etica profesională, trebuie să ia decizii cu privire la metodele de colectare, prelucrare, păstrare şi prezentare a datelor statistice, să furnizeze informaţia în concordanţă cu standardele statistice şi au dreptul să comenteze interpretările eronate şi folosirea abuzivă a datelor statistice. Datele utilizate în scopuri statistice pot fi colectate din orice sursă: anchete statistice sau dări de seamă administrative, alegerea sursei făcându-se ţinând cont de datele pe care ea poate să le furnizeze în funcţie de actualitate şi de costurile suportate de către respondenţi.

Pentru asigurarea coerenţei şi eficienţei în sistemul statistic, trebuie efectuată coordonarea activităţii statistice între ţări. Cooperarea bilaterală şi multilaterală în domeniul statisticii contribuie la ameliorarea sistemului statistic în toate ţările.

Noua dimensiune extinsă a integrării statistice se referă şi la Europa Centrală şi de Est. Dificultatea este cu atât mai mare cu cât este vorba de a ajuta ţările, aflate în tranziţie spre democraţie şi economia de piaţă, să-şi transforme profund sistemele lor statistice. Statistica, şi aici, s-a dovedit a avea un rol de pionierat în cooperarea dintre Comunitatea Europeană şi ţările în tranziţie. Primele acţiuni de cooperare au început încă din 1991. Natura problemelor întâlnite în faza de tranziţie variază de la o ţară la alta. Cu toate acestea, următoarele cerinţe sunt perceptibile într-un mare număr de ţări:

- asigurarea unei independenţe stricte a statisticii oficiate faţă de autorităţi: statistica

oficială nu-şi poate juca rolul în democraţie şi în economia de piaţă, decât dacă este fiabilă, neutră şi obiectivă şi percepută ca atare de către societate;

- protecţia informaţiilor individuale: informaţiile individuale culese de către organismele oficiale de statistică trebuie protejate, cu riscul punerii în discuţie a calităţii şi disponibilităţii acestora;

- fixarea priorităţilor în cadrul activităţilor statistice, în funcţie de resursele disponibile, de problemele majore cu care se confruntă societatea şi de cerinţele guvernului;

- facilitarea obligativităţii de răspuns a celor anchetaţi, utilizând la maximum tehnicile de anchetă prin sondaj şi fişierele administrative;

- ameliorarea calităţii echipamentului informatic;- dezvoltarea contactelor strânse cu principalele categorii de utilizatori şi instruirea

acestora în privinţa utilizării datelor statistice;- asigurarea bunei coordonări între diverşi producători de statistici oficiale şi, în

particular, asigurarea unei activităţi centralizate sau puternic coordonate în domeniile standardelor şi clasificărilor, metodologiilor, pregătirii, programării, activităţilor informatice, cercetării.

În procesul difuzării informaţiei statistice se înscriu patru etape:- monitorizarea prezentării/utilizării informaţiei statistice şi detectarea eventualelor

interpretări eronate,- aprecierea erorii, dacă aceasta pare a fi produsă în mod deliberat sau frecvent, se

abordează fără ezitare şi întârziere pasul următor;- redactarea imediată a unui comentariu care sancţionează eroarea - demonstrând, în

acest fel, marea grijă a instituţiei, în legătură cu utilizarea statisticilor; cu cât această întârziere este mai mare, cu atât impactul acţiunii corective asupra greşitei utilizări a statisticilor se diminuează;

- luarea în discuţie, de către producătorii de statistici a incidentului sub aspectul necesităţii unei modificări în prezentarea datelor statistice şi/sau în prezentarea metodologiilor şi procedurilor aplicate.

În Cartea Albă asupra Pieţei Unice din anul 1995 s-au stabilit elementele-cheie ale Acquis Comunitar, din care fac parte şi reglementările în domeniul statisticii, numite „Acquis statistique”, la normele care trebuiesc adaptate normele statistice naţionale, în mod concret, în practică, sunt definite două extreme în abordarea comparabilităţii internaţionale a statisticilor naţionale:

- post-armonizarea, caz în care datele naţionale disponibile sunt transmise organizaţiilor internaţionale, după ce, pe baza unor tabele de conversie, au devenit compatibile pe plan internaţional,

- pre-armonizarea, situaţie în care mai multe ţări produc statistici, folosind aceleaşi reguli conceptuale şi metode comune, de parcă ar fi vorba de statisticile regionale ale unei ţări.

Programul statistic comunitar se aplică conform dispoziţiilor şi principiilor statisticii comunitare. La sfârşitul perioadei, Comisia, după consultarea cu Comitetul Programului Statistic, va prezenta un raport de evaluare asupra aplicării programului statistic, ţinând cont de părerea experţilor independenţi. Acest raport trebuie finisat la sfârşitul anului 2003 şi prezentat Parlamentului European şi Consiliului European.

Obiectivele INTRASTAT sunt:- satisfacerea exigenţelor politicilor comunitare şi adaptarea informaţiei statistice

conform necesităţilor consumatorilor;- definirea clară a priorităţilor pentru a indica care lucrări vor fi sau nu posibile ţinând

cont de resursele care vor îi disponibile;- în cadrul priorităţilor fixate, organizarea, într-un mod cât mai eficace, a activităţilor

necesare pentru atingerea scopurilor producţiei, proiectelor importante, cu privire la infrastructură sau sectoare, va fi pusă la punct prin tehnicile de gestiune a proiectelor;

- asigurarea comunicării regulate între serviciile Comisiei, ca utilizatori politici al statisticilor comunitare, şi furnizorilor în cadrul sistemului statistic comunitar, de care depinde punerea la dispoziţie a datelor;

cercetarea continuă a mijloacelor de ameliorare a calităţii (în privinţa actualizării) statisticilor comunitare şi uniformizarea normelor şi a pertinenţei;

- supraveghea procesului de furnizare a datelor pentru obţinerea celui mai bun raport cost / eficacitate posibil

- de a reduce la maxim sarcina care apasă persoanele interogate;- de a proceda astfel încât statisticile comunitare să fie comparabile cu cele din alte

zone ale lumii, ţinând cont de normele aprobate de organizaţiile internaţionale competente.

EUROSTAT este Oficiul Statistic al Comunităţilor Europene cu sediul ia Luxemburg, care împreună cu Comitetul director de informaţie statistică, este însărcinat de aplicarea programului statistic comunitar, şi anume:

- de a elabora un ansamblu de norme şi metode care permite producerea statisticilor imparţiale, fiabile, pertinente şi a unui bun raport cost-eficacitate,

- conform principiilor de difuzare a statisticii comunitare, de a le face accesibile, organelor comunitare, guvernelor statelor-membre, operatorilor sociali şi economici, mediilor academice şi publicului, în generat, în vederea formulării, aplicării, urmării şi evaluării politicilor comunitare.

EUROSTAT activează conform principiilor independenţei ştiinţifice, fiabilităţii, obiectivităţii, pertinenţei, raporturilor cost-eficacitate, confidenţialităţii statistice şi transparenţei. EUROSTAT adună datele colectate de către instituţiile statistice naţionale ale celor 15 ţări-membre şi în unele domenii (activităţi) din Elveţia, Statele Unite ale Americii şi Japonia. El supraveghează comparata Uitate a datelor (informaţiei) folosind o metodologie armonizată între instituţii. EUROSTAT stabileşte programele statistice multianuale în colaborare cu direcţiile generale ale Comisiei Europene şi instituţiile naţionale de statistică ale ţârilor membre.

Programul statistic este axat, în special, asupra sectoarelor relevante ale politicilor comunitare. Acestea, fiind puternic dezvoltate, acoperă aproape toate domeniile statisticii. Statisticile comunitare sunt împărţite în 9 teme:

- statistică generală, inclusiv statistica regională;- economie şi finanţe;- populaţie şi condiţii sociale,- industrie, comerţ şi servicii;- agricultură şi pescuit;- comerţ exterior;

- transport;- mediul înconjurător şi energie;- cercetare-dezvoltare.În momentul aderării României la U.E., în cazul unui import sau export cu o alta ţara

membră U.E., declaraţia vamală obligatorie se va înlocui cu declaraţia statistică.Pentru operaţiunile de export-import cu parteneri din afara UE, prelucrarea

informaţiilor referitoare la statistica de comerţ exterior se face de către oficiile sau institutele naţionale de statistică ale fiecărei ţâri din UE, pe baza datelor extrase din declaraţiile vamale. La nivelul UE aceste date (împreună cu cele referitoare la schimburile intracomunitare) se centralizează de EUROSTAT (Oficiul de Statistică al Comunităţilor Europene).

Întrucât în interiorul UE nu se efectuează vămuirea mărfurilor, colectarea informaţiilor statistice referitoare la comerţul cu bunuri între statele membre se face pe baza declaraţiilor statistice obligatorii ale agenţilor economici din ţările UE, în cadrul sistemului INTRASTAT. Pregătirea şi implementarea sistemului INTRASTAT în România se bazează atât pe legislaţia europeană (Regulamentul Consiliului nr.638/2004 privind statisticile cu bunuri de comerţ exterior între statele membre ale UE şi Regulamentul Comisiei nr.1982/2004, de implementare a Regulamentului nr.638/2004), cât şi pe legislaţia naţională (HG 669/2004 privind pregătirea şi implementarea sistemului statistic INTRASTAT în România).

În vederea întocmirii declaraţiilor statistice, oficiile/institutele naţionale de statistică din fiecare ţară membră a UE elaborează şi pun la dispoziţie agenţilor economici gratuit, în sistem informatic, sau pe suport de hârtie, formularele care trebuie completate.

În UE este considerat declarant orice persoană fizică sau juridică, plătitoare de impozite, care încheie un contract comercial cu un partener străin, având ca obiect livrarea sau achiziţia intracomunitară de mărfuri şi care derulează efectiv acest contract.

Declaraţia statistică se depune atât pentru livrări cât şi pentru achiziţii intracomunitare, inclusiv pentru cele în contrapartida, indiferent de tocul în care îşi au sediul vânzătorul şi cumpărătorul.

Declaraţiile statistice nu se întocmesc pentru:- bunurile introduse sau scoase din ţară de persoanele fizice ca şi de misiunile

diplomatice sau oficiile consulare acreditate şi de membrii acestora;- operaţiunile de livrare sau achiziţie intracomunitare sub o anumita valoare;- mijloacele de plată legale, aurul monetar, titlurile de valoare, acţiunile şi

obligaţiunile transferate;- ajutoarele de urgenţă în caz de dezastre şi calamităţi naturale,- admiterea temporară, în cazul mărfurilor care sunt reexportate după cel mult 24 de

luni, ca şi al celor aduse la târguri, expoziţii şi alte manifestări cu caracter similar;- mostre şi materiale publicitare.Declaraţiile trebuie completate şi transmise până în cel mult 15 zile de la sfârşitul

lunii calendaristice în care s-a efectuat livrarea sau achiziţia intracomunitară. Dacă facturarea mărfii se face ulterior expedierii, luna de declarare va fi considerată cea următoare lunii în care marfa s-a livrat.

De exemplu, pentru o marfă care se livrează în Franţa în luna mai, dar este facturată cu luna iunie, luna de declarare va fi iunie.

Pentru o marfă achiziţionată din Italia în luna august, dar facturată cu luna

septembrie, declararea se va face pentru luna septembrie.Declaraţia statistică INTRASTAT se va transmite la INS numai în format electronic

şi va conţine informaţii privind:- fluxul comercial (introducere, expediere);- perioada de referinţă (luna calendaristică);- date de identificare pentru firma care efectuează operaţiuni de comerţ

intracomunitar cu bunuri sau, dacă este cazul şi pentru declarantul terţ;- statul membru partener, în funcţie de fluxul comercial;- codul bunului (la nivel de 8 cifre conform Nomenclatorului Combinat, care stă la

baza tarifului vamal de import);- codul pentru natura tranzacţiei;- modul de transport;- condiţii de livrare, conform INCOTERMS;- cantitatea în kg şi în unitate de măsură suplimentară;- valoarea facturată/fiscală;- valoare statistică.

Condiţii ce trebuie îndeplinite pentru completarea declaraţiilor statistice Formularul de declaraţie statistică se completează în limba oficială a ţârii în care sunt

înregistraţi agenţii economici (pentru cei din România - în limba română), prin utilizarea unui procedeu de dactilografiere, mecanografic sau similar, cu culoare neagră sau albastră, sau în procedura informatică.

În cazul completării manuale, datele trebuie înscrise în mod lizibil, cu spaţii libere între ele.

După completare, formularele sunt trimise în sistem informatic, sau, în cazul celor completate manual, în original, la oficiul/institutul central de statistică (nu se admit trimiteri prin fax). De asemenea, paginile formularelor completate manual nu trebuie lipite sau capsate.

Dacă valoarea sau cantitatea nu sunt cunoscute ia data completării formularelor, ele sunt apreciate cât mai corect posibil, iar ulterior, după obţinerea datelor finale, se trimit în scris sau prin procedură informatică la oficiile/institutele centrale de statistică rectificările necesare {pentru diferenţe cantitative de peste 1 0%, sau diferenţe valorice mai mari de 5000 euro).

Declaraţiile privesc totalul livrărilor şi achiziţiilor intracomunitare efectuate lunar în relaţiile cu partenerii din ţările membre ale Uniunii Europene.

În cazul unor greşeli de declarare, se trimit în scris sau prin procedură informatică la oficiile/institutele centrale de statistică formularele corectate însoţite de copii ale celor care conţin greşeli.

Dacă spaţiile din cadrul formularelor sunt insuficiente, se anexează file cu completări.

Agenţii economici care trimit formularele prin internet trebuie să fie autorizaţi în prealabil, primind un cod, conform metodologiei stabilite de oficiile/institutele centrale de statistică. Transmiterea prin internet se poate face în una din următoarele 3 forme:

- Completarea şi transmiterea datelor printr-un formular pus la dispoziţie on-line. Această formă este valabilă pentru acele firme care au doar puţine mişcări de marfă, lunar.

- Transmiterea datelor printr-un program informatic, în cazul firmelor care nu mişcă mai mult de 10 tipuri de marfă, lunar.

- Transmiterea datelor printr-un program de dialog cu organul statistic.Formularele declaraţiilor statistice pentru livrările şi achiziţiile intracomunitare sunt

identice în toate ţările din UE, conţinând aceleaşi rubrici care se regăsesc şi în declaraţiile vamale de export - import. Trebuie menţionat că agenţii economici au latitudinea să trimită datele statistice respective în sistem informatic şi pe exemplarul 2/7 al declaraţiei vamale.

7.1.2.3. Baza legislativa a Intrastatului

LEGISLAŢIA UE cunoscută sub numele de ‘Acquis Communautaire’ cuprinde legislaţia primara şi legislaţia secundară.

• Legislaţia primara consta din Convenţii {ex. Amsterdam, Nisa) şi alte acorduri cu statut similar.

• Legislaţia secundară constă din regulamente, directive, decizii şi recomandări.Legislaţia comunitara aplicabila sistemului Intrastat are următoarea structura:• Regulamentul de bază - stabileşte regulile generale ce guvernează statistica

comerţului de bunuri şi este adoptat de către Consiliul şi Parlamentul European.• Regulamentul de implementare - stabileşte regulile specifice pentru aplicarea

Regulamentul de baza; este adoptat de Comisia Europeana.• Regulamentele privitoare la infrastructura statistică - diferite nomenclatoare de

bunuri, de ţâri, registre, etc.• Regulamentele statistice generale - ex. principiile generale ale statisticilor

comunitare, confidenţialitatea, etc.

Prevederile legale exclusiv pentru Intrastat sunt cuprinse în 2 regulamente:

• Regulamentul de baza (EC) 633/2004 si• Regulamentul Comisiei (EC) 1982/2004

Cele două texte legale sunt corelate şi între ele există o dependenţă ierarhică.

Alte prevederi legale aplicabile pentru atât Intrastat dar şi altor statisticieconomice, inclusiv statisticilor Extrastat sunt: \

* Regulamentele de infrastructură statistică:- Nomenclatorul Combinat-Regulament amendat anual prin.-.- Clasificarea activitate firmelor după activitate- Nomenclatura ţărilor şi teritoriilor (Geonemenclator)

* Regulamentele statistice generale Regulamentul Consiliului (CE) Nr. 322/97 din 17 februarie 1997 asupra

statisticii Comunităţii (legea statisticii comunitare)

Statistica comerţului este influenţată şi de alte acte legale comunitare, în particular, de legislaţia fiscală şi legislaţia vamală, care sunt legate de statistica comerţului intra-comunitar.

În vederea evaluării impactului acestor domenii conexe se recomandă ca autorităţile naţionale care au responsabilitatea realizării statisticilor Intrastat să aibă o privire de ansamblu asupra prevederilor enunţate de cea de-a 6-a Directivă a Consiliului pe probleme TVA (77/388/EEC) şi de Codul Vamal Comunitar (EEC) No 2913/92.

Regulamentul C.E. 1917/2000(7 septembrie 2000) privind statistica de comerţ exterior

În scopul elaborării statisticii de comerţ exterior, este necesar să fie definite procedurile de aplicare pentru culegerea datelor, precum şi pentru prelucrarea, transmiterea şi difuzarea rezultatelor, în vederea obţinerii unor statistici armonizate. De altfel este esenţial să fie clarificat subiectul statisticii de comerţ exterior, în special pentru a evita dubla înregistrare sau excluderea anumitor tranzacţii şi să fie definite intervalele la care această statistică trebuie întocmită. Astfel pentru aceasta declaraţie trebuie completată definiţia datelor care urmează să fie furnizate, împreună cu procedurile conform cărora aceste date sunt menţionate în suportul informaţiilor statistice.

Este esenţial să fie definită circulaţia specifică a bunurilor pentru care sunt necesare dispoziţii speciale; trebuie introduse măsuri de armonizare în cadrul Comunităţii şi în acelaşi rând este necesar să fie fixat programul de transmitere a rezultatelor către Comisie şi procedurile de corectare în vederea asigurării unei difuzări regulate şi uniforme.

Având în vedere legăturile care există între statistica de comerţ exterior şi procedurile vamale, trebuie să se ţină cont de măsurile adoptate prin Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2913/92 din 12 octombrie 1992 care stabileşte Codul Vamal comunitar, modificat prin Actul de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei şi prin Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/93 din 2 iulie 1993 de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2913/92 care stabileşte Codul Vamal comunitar, modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1602/2000.

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului privind statistica de comerţ exterior.

7.2. Vămuirea mărfurilor de export-import în Uniunea Europeana

7.2.1. Bază legislativă:

Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar

Regulamentul (CEE) nr 2454/1993 a Comisiei din 2 iulie 1993 privind dispoziţiile de aplicare a reglementării (CEE) nr. 2913/1992 a Consiliului de stabilire a Codului Comunitar modificat prin 28 de noi regulamente în perioada 1993-2006.

7.2.2. Operaţiunile vamale

Marfa care constituie obiectul unui schimb cu o ţară terţă se constituie intr-o declaraţie vamală (art. 84 Codul vămilor). Declarantul este singurul responsabil de acest

demers, agenţii vamali nu au decât rolul de consilieri. Ansamblul operaţiunilor vamale se împart în trei aspecte principale:

- declaraţia vamală detaliată- prezentarea mărfii în vamă - evaluarea şi plătirea datoriei vamale.În anumite cazuri se vor face controale specifice pe un număr limitat de mărfuri

pentru a se realiza o supraveghere corecta a comerţului exterior.

7.2.2.1. Declaraţia vamală

Caracterul obligatoriu al declaraţiei

Mărfurile cu destinaţie spre UE sau venind din afara uniunii vor avea declaraţia vamală detaliată şi au un statut juridic precis numit regim vamal.

Declaraţia nu este totuşi cerută în următoarele cazuri: mărfuri fără caracter comercial, transportate de turişti/călători; bunuri personale, exportate sau importate de persoane particulare; pachete/colete/expedieri poştale care au o anumită valoare.Declaraţia numită «detaliată» poate fi înlocuită de o declaraţie sumară, în cadrul

noilor proceduri de accelerare şi simplificare a operaţiunilor.

7.2.2.2. Declarantul

Poate declara marfa: orice persoană fizică sau juridică stabilită în UE, expeditor sau destinatar real al

mărfii; reprezentantul lor legal; comisionarii/intermediari agreaţi care acţionează în nume propriu sau ca

mandatari. titularii unei autorizaţii de liber de vamă (ex: societăţile bancare pentru produsele

financiare prin intermediul unui credit comercial).În toate cazurile, declarantul este responsabil de exactitatea declaraţiilor furnizate şi

mai ales de toate elementele de drept ce vor servi la stabilirea taxelor: originea mărfurilor, valoarea în vamă, poziţie/subpoziţie tarifară.

7.2.2.3. Procedura D48

În cazul în care importatorul nu poate, dintr-un motiv anume, să prezinte la momentul vămuirii fie un document, fie o informaţie care trebuie inclusă în declaraţie (ex: lipsa certificatului de origine), este totuşi posibilă întocmirea declaraţiei şi dispunerea de marfă, utilizând procedura D48. Declarantul completează formularul şi se angajează ca într-o lună să prezinte documentul lipsă. Ca atare, se vor percepe taxe şi

penalităţi.

7.2.2.4. Principalele elemente ale declaraţiei

Declaraţia vamală cuprinde 3 elemente fundamentale: poziţia tarifară, originea mărfii, valoarea mărfii în vamă

A. Poziţia tarifară

Poziţia tarifară este o denumire atribuită fiecărui produs în parte în funcţie de caracteristicile definitorii prin intermediul tarifului vamal comun, sub formă de nomenclatură (12 cifre şi o literă). Aceasta poate apoi fi completată de un cod comunitar adiţional (CACO) în cazul în care reglementarea o cere.

Structura nomenclaturiia. sistemul armonizat - reuneşte 90% din comerţul mondial. Întreprinderea începe

prin determinarea poziţiei produsului în sistemul armonizat, printre 5019 poziţii.b. nomenclatura combinată - este folosită pentru necesităţile comerţului

intracomunitar şi permite elaborarea de statistici în cadrul UE.c. tariful comunitar integrat - permite integrarea regulamentelor comunitare specifice

importului.d. coduri comunitare adiţionale - sunt folosite pentru anumite produse în scopul

integrării reglementării neincluse în tariful comunitar integrat.e. nomenclatura generală a produselor - este utilizată pentru statisticile naţionale.f. nomenclatura vămuirii produselor - este folosită pentru indicarea reglementărilor şi

nivelului taxelor naţionale.Determinarea poziţiei tarifare este indispensabilă pentru fixarea taxelor vamale ca şi

pentru controlul comerţului exterior. Numărul poziţiei tarifare poate fi căutat în tariful vamal şi va permite ulterior consultarea pe microfişe a reglementării aplicabile produsului.

Document ConţinutTariful vamal Tariful conţine 21 secţiuni. Exemplu:

secţiunea 1: animale vii şi produse de regn animal; secţiunea a 2-a: produse de origine vegetală; ...secţiunea a 20-a: bunuri şi produse diverse.

Aceste secţiuni se împart apoi în 97 de capitole pentru ansamblul produselor; fiecărei codificaţii îi corespunde un anume nivel de taxă aplicabilă

Tariful integrat de utilizare a microfişelor

Note explicative pe suport tipărit (pe hârtie) şi texte de referinţă permit determinarea numărului din cadrul nomenclaturii şi consultarea microfişelor.

Microfişele regrupează totalitatea dispoziţiilor legislative şi reglementărilor privind

importul şi exportul.În caz de dificultate în determinarea poziţiei tarifare a unei mărfuri, operatorii pot

cere un aviz de la biroul care se ocupă cu formularele ITL (cerere de informaţii tarifare limitate). Această cerere însoţită de toate documentele şi eşantioanele necesare permite obţinerea unui aviz care angajează administraţia vămilor pe o perioadă de 6 ani. Declarantul va putea preciza în momentul vămuirii bunurilor că beneficiază de ITL.

Această procedură diferă de simplul aviz care poate fi cerut administraţiei vamale fără ca aceasta să fie implicată.

Tariful vamal integratConcepţia de bază a Tarifului Vamal integrat Comunitar (TARIC). Tratatul

privind înfiinţarea Comunităţii Statelor Europene indică în mod explicit la articolul 9 că baza constituirii acestei organizaţii o reprezintă Uniunea Vamală. Principala caracteristică a uniunii vamale europene este aplicarea unui tarif vamal comun în relaţiile economice cu ţările situate în afara teritoriului vamal comunitar şi lipsa taxelor vamale aplicate comerţului dintre statele Uniunii Europene. Rezultă în mod limpede că fără existenţa uniunii vamale nu se poate realiza uniunea economică şi monetară şi, cu atât mai puţin o piaţă unică internă.

Este lesne de înţeles că o funcţionare optimă a uniunii vamale presupune în mod necesar ca legislaţia vamală comunitară să fie aplicată în mod uniform ca şi toate dezvoltările ulterioare legislative pe linia lărgirii şi adâncirii armonizării legislaţiei statelor membre. Pe lângă acestea, administraţiilor vamale europene le-au fost încredinţate, pe lângă atribuţiile lor specifice, gestionarea problemelor legate de reglementări ale comerţului internaţional şi ale politicii agricole comune europene. De asemenea, autorităţilor vamale le incumbă şi aplicarea prevederilor acordurilor comerciale preferenţiale sau de liber schimb încheiate între Uniunea europeană şi un număr important de state terţe.

Rezultă, aşadar, că în faţa administraţiilor vamale europene stau sarcini complexe care derivă din aplicarea unui număr impresionant de reglementări europene şi naţionale a căror aplicare – în afara existenţei TARIC – a fost în multe cazuri neuniformă, incompletă sau chiar omisă.

TARIC-ul reprezintă deci, un instrument de lucru zilnic pus la dispoziţia lucrătorilor vamali şi a agenţilor economici, instrument care cuprinde sub formă codificată numeric totalitatea reglementărilor comunitare şi naţionale aplicabile în procesul de vămuire a mărfurilor. Menţinerea unor abordări (interpretări) naţionale de către fiecare stat membru UE a reglementărilor comunitare a dus inevitabil la aplicarea divergentă a măsurilor de politică comercială comună şi astfel s-au indus costuri diferite pentru fiecare stat. Soluţia de rezolvare a unor astfel de probleme a constat în elaborarea acestui instrument (TARIC) care să asigure interpretarea, integrarea şi codificarea unitară a tuturor reglementărilor cu aplicabilitate în domeniul vamal făcute de o diviziune specializată aflată în structura Comisiei Europene.

Tariful Vamal Integrat Comunitar (TARIC = acronim pentru „Tarif Intégré de la Communauté) a fost reglementat din punct de vedere juridic prin articolul 2 din Regulamentul 2658/87. TARIC-ul conţine nomenclatura în cele unsprezece limbi oficiale ale UE pentru toate cele 15.000 subdiviziuni El arată nivelul taxelor vamale aplicabile şi

măsurile de politică comercială ca şi cele de politică agricolă comună.Actualizarea TARIC-ului se realizează la nivelul Comisiei Europene unde toate

serviciile specializate în avizarea proiectelor de acte normative au obligaţia prezentării acestor proiecte pentru examinarea şi implementarea lor în cadrul TARIC-ului, cu consultarea asistenţei juridice de specialitate.

Datele conţinute în TARIC trebuie să fie corecte, complete şi să fie transmise statelor membre în timp util. În baza unui „Gentleman’s Agrement” toate statele membre pot aplica retroactiv un act normativ sincronizându-şi modul de aplicare după ce au primit „codificarea aprobată” prin intermediul TARIC-ului.

Crearea bazei de date TARIC şi implementarea acesteia în reţeaua informatică comunitară permite comunicarea imediată a tuturor modificărilor şi amendamentelor diurne statelor membre UE în materie de politică comercială şi agricolă comună asigurând funcţionarea unitară a uniunii vamale europene.

Prezentarea generală a Tarifului Vamal Integrat Comunitar (TARIC)Comisia Europeană publică TARIC-ul în conformitate cu articolul 6 al Reglementării

(EEC) nr. 2658/87.TARIC-ul cuprinde legislaţia comunitară inclusă în Partea I, Secţiunea 1, care a fost

publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene (J.O.C.E.). Proiectul legislaţiei comunitare care nu a fost publicat până în momentul apariţiei TARIC-ului este de asemenea luat în considerare.

De când TARIC-ul este publicat anual, acesta nu poate include toată legislaţia care intră sub incidenţa acestuia după data publicării. Constant, informaţiile conţinute în această publicaţie pot fi modificate şi actualizate în cursul anului.

TARIC-ul se bazează pe nomenclatura combinată (CN), formată din 10.000 de coduri (un cod este format din opt cifre) care constituie nomenclatura de bază pentru Tariful Vamal Comun, fiind totodată baza pentru schimburile externe ale Comunităţii sau schimburile între statele membre.

TARIC-ul conţine aproximativ 15.000 de subdiviziuni adiţionale (coduri cu două numere suplimentare, sau cu un cod adiţional) necesare mai ales în codificarea:

1. suspendărilor tarifare;2. cotelor tarifare;3. preferinţelor tarifare (inclusiv cotele şi exceptările);4. sistemului generalizat al tarifelor preferenţiale aplicabile ţărilor în curs de

dezvoltare;5. taxelor anti-dumping şi taxelor de compensaţie6. plăţilor de compensaţie (compensatorii);7. componentelor agricole;8. valorilor unitare;9. valorilor standard de import;10. preţurilor minime şi preţurilor de referinţă;11. prohibiţiilor la import;12. restricţiilor la import;13. măsurilor de supraveghere la import;14. mecanismului suplimentar de comerţ;15. prohibiţiilor la export;16. restricţiilor la export;

17. măsurilor de supraveghere la export;18. restituirilor la export.TARICUL este folosit de Comisia europeană şi statele membre ca suport pentru

aplicarea măsurilor comunitare referitoare la importuri şi exporturi ca şi, unde este cazul, la schimburile comerciale între statele membre. TARICUL serveşte de asemenea ca bază pentru editarea tarifului uzual şi la formarea arhivelor tarifare între statele membre.

Unica cale sigură de prezentare uniformă a legislaţiei comunitare a fost ca, din iniţiativa Comisiei, să se fi realizat integrarea şi codificarea măsurilor menţionate. Centralizarea şi uniformizarea codificării reglementărilor comunitare creează, de asemenea, posibilitatea colectării statisticilor la scară comunitară, de asemenea se pot face statistici separate privind anumite mărfuri şi măsuri specifice. TARICUL a fost creat şi în acest scop.

Schimbările zilnice în legislaţia comunitară sunt înregistrate într-o bază de date şi actualizate continuu. Statele membre înregistrează imediat, pe cale electronică, modificările în TARIC şi pot adapta propriile lor fişiere tarifare. TARIC-ul însuşi, la fel ca şi tariful vamal naţional, nu are statutul unui instrument legal, dar codurile acestuia trebuie utilizate pentru declaraţia vamală şi pentru declaraţia statistică (art. 5 din Regulament (EEC) nr. 2658/87).

Publicarea versiunii TARIC-ului se realizează anual de către Biroul Comunităţii Europene pentru Publicaţii Oficiale. Totuşi, capitolele 1-24 pot fi publicate de două ori pe an pentru a evidenţia schimbările taxelor vamale pentru produsele agricole de la 1 iulie a fiecărui an.

Structura, conţinutul şi codificarea mărfurilor în TARICa). Structura şi conţinutul TARIC-uluiTariful vamal integrat al Uniunii Europene este destinat să arate care sunt

reglementările legale de aplicat pentru produsele importate prin punctele vamale din teritoriul vamal comunitar sau, în anumite cazuri, când aceste produse sunt exportate.

Acesta conţine:– dispoziţiile Sistemului Armonizat (S.A.).– dispoziţiile Nomenclaturii Combinate (S.A.).– dispoziţiile specifice legislaţiei comunitare şi anume:1. Suspendările tarifare;2. Contingentele tarifare;3. Preferinţele tarifare (incluzând cotele şi exceptările tarifare) aplicabile în relaţiile

cu:1

statele A.C.P. (Africa, Caraibe şi Statele Pacificului) şi OCT (ţările şi teritoriile de peste ocean);

Andora; Bosnia-Herzegovina şi Croaţia; Ceuta şi Malilla; Ţările EFTA (EEA şi Elveţia); Spaţiul Economic European (EEA) (Islanda, Liechtenstein, Norvegia); Feroe; Macedonia;

1 S-a luat în considerare data de 1.01.2007

Israel; ţările Magreb (Algeria, Maroc, Tunisia); ţările Mashreq (Egipt, Iordania, Liban, Siria); teritoriile ocupate (West Bank de pe râul Iordan şi Fâşia Gaza); San Marino; Slovenia; Turcia.4. Sistemul preferinţelor generalizate aplicabile ţărilor în curs de dezvoltare (SPG);5. Taxele anti-dumping şi de compensaţie;6. Taxele compensatorii;7. Componente agricole (produse agricole transformate);8. Valori unitare (valoarea periodică pentru mărfurile perisabile);9. Valori forfetare de import (pentru fructe şi legume);10. Preţuri minime şi preţuri de referinţă;11. Prohibiţii la import;12. Restricţii la import;12.1. Limite cantitative;12.2. Alte restricţii inclusiv prevederile convenţiei CITES2;13. Măsuri de supraveghere la import;14. Mecanismul suplimentar de comerţ; 15. Prohibiţii la export;16. Restricţii la export;16.1. Limite cantitative;16.2. Alte restricţii inclusiv CITES şi mărfuri cu dublă utilizare;17. Măsuri de supraveghere la export;18. Restituiri la export.

b). Codificarea mărfurilorUn număr mare al măsurilor comunitare poate fi aplicat unui număr mare de produse,

şi de aceea structura nomenclaturii identifică fiecare produs cu precizie.Mărfurile sunt codificate potrivit nomenclaturii TARIC-ului. Un cod al TARIC-ului

este format din zece cifre. Pentru a permite aplicarea regulilor specifice comunitare, care nu au putut fi codificate, sau pentru care există numai un cod parţial (a noua sau a zecea cifră din nivel), se foloseşte un cod adiţional, de obicei din patru cifre, care în mod curent este folosit pentru evidenţierea:

– ansamblului de taxe anti-dumping şi de compensaţie– componentelor agricole– substanţelor farmaceutice cuprinse în Partea a III-a, Secţiunea II a N.C.– produselor CITES (Convenţia de la Washington)– oricăror altor măsuri de import sau export pentru care o subdiviziune a N.C.

este necesară.

Structura codurilor TARIC

2 CITES = (Convenţia de la Washington) – Convenţia internaţională privind Comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie adoptată la Washington, 3 martie, 1973, România este membră din iulie 1994 potrivit prevederilor Legii 69/1994.

La codurile TARIC de 10 cifre se adaugă coduri adiţionale aplicabile oricăror importuri din ţările terţe şi pe timpul unei perioade de tranziţie din noile state membre.

Codurile nomenclaturii combinate de 88 cifre şi, dacă este necesar, codurile adiţionale sunt aplicate exporturilor şi comerţului între statele membre.

B. Originea mărfurilor

Originea este o informaţie necesară în cadrul aplicării tratamentului diferenţiat al produselor.

Originea permite determinarea: nivelul taxelor de import; statisticile de comerţ exterior stabilite în funcţie de criterii geografice; aplicarea de reglementări particulare şi punerea în practică a politicilor

comerciale (tratament preferenţial generalizat, acordul CEE/AELS, de ex); noţiunii comune de origine.Statele membre ale UE au adoptat o definiţie comună în scopul asigurării unei

aplicări uniforme a reglementărilor vamale şi în particular, a tarifului exterior comun (TEC).

Această definiţie se bazează pe articolele 4 şi 5 din Regulamentul 802/68 şi defineşte regimul de drept comun aplicabil de fiecare dată când regimul preferenţial nu se foloseşte.

Articolul 4 precizează că bunurile obţinute în totalitate într-o singură ţară sunt originare din acea ţară. Este cazul, de exemplu, produselor minerale şi vegetale provenite de pe teritoriul naţional al unei ţări, al animalelor născute şi crescute în ţara respectivă.

Exceptând aceste cazuri simple, bunurile transformate care suportă transformări presupun deseori contribuţia mai multor ţări la stadii diferite de fabricaţie sau elemente/materii prime importate de origine variată. În acest caz, articolul 5 prevede că un bun în producţia căruia au intervenit materii prime din 2 sau mai multe ţări este originar din ţara unde a avut loc ultima transformare substanţială, justificată din punct de vedere economic, efectuată într-o întreprindere echipată corespunzător şi care a realizat fabricarea unui nou produs sau un stadiu important al procesului de fabricaţie.

Aceste 4 criterii trebuie îndeplinite cumulativ pentru determinarea originii unei ţări determinate.

În practică, poziţia tarifară obţinută pentru produsul finit este diferită de poziţiile

elementelor componente/materiilor prime utilizate pentru fabricarea lui, poziţii determinate, cu câteva excepţii, prin regulamentul special privind originea.

a) Origine preferenţialăAnumite acorduri între UE şi o ţară sau un grup de ţări presupun definiţii

preferenţiale ale originii. Aceste acorduri permit punerea în aplicare a relaţiilor privilegiate prin acordarea de niveluri de taxe reduse şi considerând ca origine ţara unde a avut loc ultima transformare suficientă. E necesar atunci ca poziţia tarifară a produsului iniţial să difere de cea a produsului obţinut (primele 4 cifre). Trebuie totuşi notate anumite excepţii de la această regulă.

b) Atribuirea originiiAtribuirea originii se face în 2 condiţii:1. trebuie justificată originea printr-un «certificat de origine» a cărui formă poate

varia. Aceste certificate se emit de către camerele de comerţ, serviciile vamale străine, sau orice alt organism abilitat/competent.

2. produsele originare trebuie transportate direct din ţara de origine către ţara de destinaţie, fiind admise transbordarea şi antrepozitul vamal în ţările de tranzit. Remarcă: bunurile puse în circulaţie deşi recunoscute ca produse comunitare care pot circula liber pe teritoriul UE, nu-şi pierd originea iniţială care continuă să fie menţionată în declaraţia vamală şi documentele comerciale.

Documente justificative ale originii produselor

Ţări incluse Documente

Turcia ATR1 în caz de transport direct, ATR3AELS şi alte ţări partenere Certificat de circulaţie a mărfurilor EUR1, EUR2 în

cazul expediţiei prin poştă

Ţări în curs de dezvoltare Certificat de origine modelul A sau document APRîn caz de expediţie prin poştă < 3000€.

C. Valoarea în vamă

Valoarea în vamă este al 3-lea element cheie pentru aplicarea de măsuri şi mai ales pentru aplicarea taxelor vamale. Va servi atât pentru constituirea de garanţii în cadrul regimurilor vamale, cât şi pentru aplicarea eventuală a unor măsuri de control pentru comerţul exterior. De la 1 ian. 1999, întreprinderile exprimă declaraţia şi diferitele sume în €: valoarea facturii, valoarea în vamă şi calculul lichidării vamale.

a) Valoarea în vamă la exportValoarea în vamă la export este nesupusă taxelor, la locul de ieşire de pe teritoriul

naţional, fiind doar supusă cheltuielilor în caz de transport până la frontieră. În mod concret, valoarea în vamă va varia în funcţie de modalitatea de transport utilizată:

Modalitate de transport Valoare declarată

Transport pe cale maritimăTransport pe cale terestră/fluvială

Transport pe cale aeriană

Sumă FOB, port de îmbarcare convenitSumă DAF, franco la frontiera (de exemplu

franceză) Sumă FCA, aeroportul de plecare

b) Valoarea în vamă la importAceastă valoare rezultă din regulamentul comunitar 1224/80 şi din articolele 26-36

din Codul Vamal. Teritoriul vamal este considerat ca fiind cel al celor 27 state membre ale UE. Valoarea în vamă este calculată în dreptul locului de introducere în cadrul UE. Şi rezultă, în majoritatea cazurilor, din valoarea tranzacţiei (suma din factura emisă de furnizor) la care se adaugă sau din care se scad anumite elemente.

Determinarea valorii de tranzacţie

Sume deductibile (dacă sunt distincte) Sume de adăugat (dacă nu sunt deja incluse în preţ)

Cheltuieli ulterioare importului (transport, asigurare, lucrări, instalări, montaj)

Taxe vamale, alte taxe şi cheltuieli cu liberul de vamă.Comisioane de cumpărare.

Taxe de asamblare în ţara importatorului.

Dobânzi pentru plata amânată/întârziată a mărfurilor.Rabaturi/remize/reduceri ale preţului.

Costul ambalajelor, valoarea produselor şi serviciilor furnizate direct sau indirect de către cumpărător (unelte, matrice, tipare, lucrări de inginerie/design, etc. efectuate în afara UE).

Comisioane de vânzare

Cheltuieli cu intermediarii suportate de cumpărător.

Redevenţe şi cheltuieli legate de obţinerea licenţei.Cheltuieli de transport şi asigurare, cheltuieli de încărcare şi manipulare legate de transportul până la locul de introducere în UE

Partea de produse care se va întoarce la vânzător după revinderea mărfii de către cumpărător (împărţirea beneficiilor, de exemplu între importator şi distribuitor care vinde pe pieţele europene şi exportatorul localizat într-o terţă ţară.)

În anumite cazuri, când valoarea tranzacţiei nu poate fi reţinută pentru calculul valorii în vamă, se folosesc metode de substituţie.

Cursul de schimb de referinţă este cel în vigoare în momentul vămuirii.

c) Justificarea valoriiImportatorul trebuie, de regulă, atunci când întocmeşte declaraţia vamală, să justifice

valoarea în vamă prin prezentarea facturii comerciale însoţită cel mai adesea de toate anexele care permit stabilirea valorii în vamă. Aceste elemente sunt cuprinse într-un formular special, denumit DV1. Totuşi, acest formular nu este cerut atunci când valoarea

de tranzacţie nu se poate aplica sau atunci când valoarea mărfurilor este mică (<5000€) sau atunci când natura regimului vamal sau preocuparea pentru simplificarea anumitor proceduri nu mai justifică completarea acestuia.

7.2.2.5. Suportul declaraţiei

Suportul scris al declaraţiei este documentul administrativ unic (DAU), introdus în 1988 şi în vigoare în cele 27 de state ale UE, valabil şi în cadrul relaţiilor cu ţările AELS. O declaraţie administrativă unică în format electronic va fi introdusă la 1 ian 2007. Pentru moment, DAU permite acoperirea tuturor formalităţilor vamale de import, tranzit şi export.

7.2.2.6. Evaluarea şi plata datoriei vamale

Schimburile între ţările membre UE fac obiectul unei reglementări specifice de ordin fiscal de la 1 ian 1993.

Regulamentul 2144/87 aplicabil de la 1 ian 1989 asigură aplicarea uniformă a principiilor de generare, determinare şi stingere a datoriilor în întreaga UE. Codul Vamal prevede anumite posibilităţi de amânare a plăţii.

7.2.2.6.1. Definirea şi generarea/naşterea datoriei vamale

Termenul «datorie vamală» desemnează ansamblul sumelor percepute de vamă cu ocazia importului, şi excepţional cu ocazia exportului. Datoria se naşte din:

punerea în circulaţie a bunurilor pe teritoriul UE încadrarea într-un regim de admitere temporară cu exonerarea parţială de la plată introducerea neuniformă a mărfurilor pe teritoriul comunitar introducerea unor mărfuri interzise sau care fac obiectul restricţiilor.Datoria vamală devine exigibilă de la întocmirea declaraţiei vamale. În funcţie de

această dată se va determina nivelul taxei.

7.2.2.6.2. Impozite şi taxe de achitat

Este important pentru importator de a determina totalul cheltuielilor cu fabricarea şi distribuirea produselor destinate importului pentru a prevedea totalul datoriei vamale.

A. Determinarea taxelor vamaleTaxele vamale sunt obligatorii dacă produsele provin dintr-o ţară terţă. Tariful vamal

comun se aplică uniform, oricare ar fi locul de introducere a produselor în UE. Totuşi, anumite acorduri preferenţiale cu alte ţări sau grupuri de ţări permit aplicarea de taxe reduse sau chiar 0. Regimuri tranzitorii convenite cu ultimele ţări integrate prevăd plata unor taxe reziduale. Poziţia tarifară, originea şi valoarea în vamă permit determinarea totalului de taxe. Acestea sunt calculate ad-valorem în majoritatea cazurilor.

B. Determinarea taxelor parafiscaleTaxele parafiscale au ca scop protecţia industriilor naţionale (exemplu: taxe

parafiscale pentru produsele pescăreşti, produse forestiere sau textile). Se aplică asupra valorii mărfurilor importate şi se percep, în cele mai multe cazuri, la locul de introducere

pe teritoriul naţional.Acestea apoi sunt supuse TVA.

C. Determinarea TVA

a) Principiu

Mărfurile introduse în UE sau care urmează să ajungă pe piaţa naţională trebuie supuse TVA. Acest lucru este valabil şi pentru bunurile sub regim de admitere temporară prin exonerarea parţială a taxelor vamale. TVA se percepe în acelaşi timp cu taxele vamale şi alte eventuale taxe. Figurează în cadrul DAU.

b) Baza de impozitare a TVACuprinde valoarea în vamă la care se adaugă toate impunerile conexe privind

importul şi toate cheltuielile accesorii privind marfa până la prima destinaţie pe teritoriul naţional (regulamentul 1224/80) sau prima schimbare a mijlocului de transport, din care se scad reducerile de preţ înregistrate cu ocazia importului.

În caz de regim de tranzit, acest loc este cel al vămuirii, cu condiţia să se afle dincolo de locul destinaţiei.

Valoarea în vamă

+ -

- taxe vamale, prelevări şi alte taxe.- cheltuieli accesorii: comision, cheltuieli de

transport, cu ambalajul, cu asigurarea.- cheltuieli legate de operaţiunile de

vămuire: onorariile comisionarilor vamali, depozitare, manipulare (chiar dacă intervin în mică măsură înainte de primul loc de destinaţie sau când se schimbă mijlocul/modul de transport).

- toate rabaturile şi reducerile de preţ obţinute cu ocazia importului.

- cheltuielile ulterioare vămuirii.

D. Cheltuieli antidumpingSe întâmplă uneori ca importuri provenind din anumite ţări să aibă preţuri anormal de

mici. Pentru protejarea pieţei europene de concurenţă neloială, Comisia Europeană poate recurge la perceperea de cheltuieli antidumping sau compensatorii în funcţie de produse. Aceste cheltuieli reprezintă obiectul unei publicaţii din Jurnalul Oficial care, împreună cu organismele competente în materie agricolă (OFIVAL, Oficiul Naţional Interprofesional al Cerealelor, etc.) furnizează suma prelevărilor în vigoare. Acestea se calculează asupra valorii în vamă şi se plătesc la momentul acordării liberului de vamă.

E. Prelevările agricoleAnumite produse agricole cumpărate din afara UE la preţuri joase sunt supuse după

momentul importului unor prelevări destinate să compenseze diferenţa de preţ între cursul pieţei mondiale şi cursul în vigoare al UE.

F. Cheltuieli privind accizeleAccizele sunt percepute pentru anumite produse în momentul consumului (alcool,

tutun, uleiuri minerale, produse petroliere). Sunt fix exprimate în EURO în funcţie de cantitate sau sunt percepute ad-valorem. Sunt apoi încorporate în baza de calcul a TVA. De la 1 ian 1993, produsele supuse accizelor în cadrul UE trebuie să circule achitate, accizele fiind plătite în ţara exportatoare (de plecare). Doar câţiva operatori agreaţi beneficiază de un sistem de suspendare a plăţii până la momentul livrării.

G. Valorile statisticeValorile statistice apar în cadrul DAU (căsuţa 46).La import, este vorba de valoarea franco-frontieră franceză, constituită din valoarea

în vamă la care se adaugă cheltuielile cu asigurarea şi transportul până la punctul de intrare pe teritoriul naţional. La export, este vorba de valoarea mărfii la locul de ieşire de pe teritoriul naţional, fără taxele interne. Aceste valori sunt reţinute pentru realizarea statisticilor privind comerţul exterior.

7.2.3. Procedurile de vămuire

Pentru a garanta îndeplinirea tuturor obligaţiilor vamale, declarantul trebuie să respecte o procedură privind regimul vamal aplicat mărfurilor. Procedura de vămuire poate părea din câteva puncte de vedere grea şi neadaptată unei bune gestiuni a fluxurilor logistice. De aceea vama poate acorda întreprinderilor care solicită, utilizarea de proceduri simplificate. În acest caz, obligaţiile declarantului sunt de natură contractuală şi reluate în autorizarea eliberată de vamă. Informatizarea şi mai ales dematerializarea documentelor prevăd că într-un viitor foarte apropiat transmisia de informaţii se va face sub formă numerică. Documentele vor fi stocate de întreprinderi şi controlate în manieră selectivă de către vamă.

7.2.3.1. Procedura de vămuire

Prevede termene de amânare a vămuirii foarte scurte şi utilizarea documentului administrativ unic (DAU). Declarantul trebuie să furnizeze totodată un anumit număr de documente anexe/de însoţire a declaraţiei. Procedura poate fi ori în manieră scrisă, ori informatizată.

A. Documentele de însoţire a declaraţiei vamale

Acestea sunt:o factura comercială care conţine toate informaţiile esenţiale care figurează în

declaraţie şi definesc natura legăturii contractuale dintre cumpărător şi vânzător;o titlurile de transport (conosament, scrisoare de transport aerian, foaie de parcurs)

care releva condiţiile de transport (plătit sau neplătit)o lista de colisaj care permite verificarea mărfurilor de către destinatar, transportator

sau vamă;o alte documente care se pot dovedi necesare: licenţă de import/export, certificate

de origine, sanitare sau fitosanitare, certificate de circulaţie, DV1 pentru importuri mai mari de 3000€.

În interesul său, declarantul trebuie să vegheze la conformitatea acestor documente pentru a nu întârzia inutil termenele vămuirii. Exportatorul trebuie şi el să furnizeze toate documentele solicitate de clientul său.

Notă: când un document lipseşte, se poate folosi procedura D48 care va ajuta la evitarea imobilizării mărfurilor în vamă.

Oricare ar fi operatorul în cauză, orice marfă importată sau exportată este vămuită după nişte modalităţi precise. Definite/instituite de către autorităţile vamale, procedurile vamale informează despre regimul vamal atribuit mărfurilor (export simplu, introducere în consum, etc.) şi permit eventualul control. Nu trebuie confundate cu conduita vamală care constă în operaţiunea de transport şi care impune, încă de la sosirea mărfurilor pe teritoriul vamal al Comunităţii, o expediere către cel mai apropiat birou vamal şi depunerea unei declaraţii sumare înainte de descărcarea totală. În transportul maritim, manifestul întocmit în funcţie de port şi categorie de cală este remis autorităţilor vamale într-un termen de 24 ore de la sosirea în port a navei (exceptând duminicile şi sărbătorile legale). Această operaţiune este în general efectuată de un agent maritim sau comandantul navei. Pentru transportul aerian, manifestul este de asemenea întocmit şi comunicat vămii odată cu sosirea aeronavei. În sfârşit, în transportul terestru, conducătorul furnizează un document de transport cu titlu de declaraţie sumară.

B. Obligaţiile procedurii de vămuire

Aceste obligaţii se regăsesc la nivel documentar şi logistic

a). Obligaţiile documentareDeclarantul ataşează declaraţiei întocmite pe un formular specific, DAU

(Documentul Administrativ Unic), documente anexe ca factură, listă de colisaj şi, după caz, un certificat sanitar sau fitosanitar, un certificat de origine sau circulaţie, documente privind controlul comerţului exterior, etc. În cazul în care anumite documente obligatorii nu pot fi ataşate declaraţiei, serviciul vamal admite că declaraţia este completă dacă declarantul se angajează sub garanţia D48 să întocmească/prezinte ulterior documentele lipsă. Lichidarea D48 trebuie să intervină într-un termen de la o lună până la 4 după întocmirea lui, durată stabilă şi definitivă, în afară de cazurile de prelungire excepţională necesară evaluării valorii în vamă. În cazul în care întreprinderea îşi dă în antrepriză operaţiunile, aceste obligaţii documentare, indiferent de costul lor, dau naştere uneori întârzierilor privind vămuirea datorate unei lipse de coordonări între firmă şi declarantul său (documente comerciale care nu au parvenit declarantului) sau a unei suprasolicitări a acestuia din urmă.

b). Obligaţiile la nivel logisticMărfurile sunt expediate către un birou vamal unde sunt remise DAU şi documentele

anexă. Alegerea acestui birou nu este tocmai aleatoare, ci ţine cont de situarea geografică şi competenţa funcţională. Depunerea se efectuează deci la biroul de plecare sau de destinaţie cu condiţia să fie competent. După acest criteriu, se disting două categorii de birouri vamale:

birouri specializate pentru anumite categorii de mărfuri (produse petroliere, de exemplu) sau pentru aplicarea unor reglementări particulare;

birouri general, cele mai numeroase, pentru toate operaţiunile şi mărfurile, cu excepţia celor care revin birourilor specializate.

Această regulă de distingere a biroului vamal se aplică cu o anumită flexibilitate pentru a o adapta organizării întreprinderilor şi modalităţilor particulare de vânzare. Totuşi, la export, declaraţia va fi depusă în statul membru unde este stabilit exportatorul. La nivel logistic, trecerea pe la biroul vamal prelungeşte termenul de expediere a mărfurilor. Timpul cerut pentru vămuire atinge în general:

- 4-6 ore la export, cu condiţia ca declarantul să dispună de toate elementele necesare declaraţiei;

- 24 ore la import.

În cazul în care vama doreşte să efectueze un control fizic al mărfurilor, termenul se măreşte mai ales datorită întreruperii de încărcare. Rezultă o întârziere în punerea la dispoziţie sau la expediere a mărfurilor şi un cost de transport mai crescut din motiv de imobilizare a mijlocului de transport la biroul vamal.

C. Funcţionarea procedurii de vămuire la export3

Încă de la sosirea mărfurilor la biroul vamal, o declaraţie în detaliu întocmită pe filele 1, 2, 3 ale DAU este depusă cu documentele anexe: factură, listă de colisaj, declaraţie de export sau licenţă dacă produsul face obiectul unui control al comerţului exterior. După îndeplinirea acestor formalităţi, în afară de verificare, serviciul vamal remite exemplarul DAU privind exportul pe care întreprinderea îl foloseşte în contabilitate ca document justificativ pentru exonerarea TVA şi acordă liberul de vamă mărfurilor care sunt atunci expediate. În caz de aşteptare în vederea îmbarcării, acestea sunt admise într-o magazie şi spaţiu de depozitare în vederea exportului prin prezentarea unui exemplar al declaraţiei de export pentru o durată care să nu depăşească:

a) 60 zile de la ziua îndeplinirii formalităţilor vamale de export pentru produsele exportate sau reexportate;

b) 15 zile de la depunerea declaraţiei sumare pentru mărfurile în regim de tranzit.

D. Derularea procedurii de vămuire la import

O declaraţie întocmită pe filele 6, 7, 8 ale DAU trebuie depusă cu documentele cerute într-un termen de 24 ore (exceptând duminicile şi sărbătorile legale) de la sosirea mărfurilor la biroul vamal sau în locurile desemnate de către autorităţile vamale. Dacă acest termen nu poate fi respectat, mărfurile sunt depuse în magazii sau în spaţii de depozitare temporară. Această depozitare se operează pe baza unei declaraţii sumare (documentul de transport internaţional este de ajuns, în general) într-un termen de o zi de la sosire. De la data depunerii declaraţiei sumare, durata de depozitare în antrepozit este limitată la:

a. 45 zile pentru mărfurile expediate pe cale maritimă;b. 20 zile pentru celelalte cazuri.În cazul în care vama consideră declaraţia acceptabilă (biroul competent, formă

corespunzătoare a documentului, prezenţa tuturor documentelor cerute) trece la înregistrarea ei. Declarantul este atunci legat de administraţia vamală, întrucât această declaraţie nu poate fi modificată. Aceasta face obiectul:

3 Vezi Ordinul nr. 6538/20.06.2007 al Autorităţii Naţionale a Vămilor, pentru aprobarea Normelor privind accesul operatorilor economici la Sistemul de control al exportului (ECS) publicat în M. Of. nr. 466/11.07.2007, pag. 17-32.

1. unei admiteri pentru conformitatea cu eliberarea bonului de ridicare;2. sau al unui control care poate fi documentar sau poate lua forma unei verificări a

mărfurilor.În cazul în care vama constată o diferenţă între mărfurile şi elementele/datele

declaraţiei, le comunică declarantului care este invitat să accepte aceste constatări şi urmarea contravenţională (de litigiu). În caz contrar, există două situaţii:

o contestare asupra elementelor uşor identificabile (greutate, volum, de exemplu) - serviciul verifică toate mărfurile ceea ce dă naştere unui proces-verbal de sechestru şi se continuă cu contenciosul vamal.

o contestare asupra speciei, originii sau valorii mărfurilor - se efectuează un arbitraj de către Comisia de Conciliere şi Expertiză Vamală (CCEV). Dacă una dintre cele două părţi contestă concluziile comisiei, procesul se aduce în faţa tribunalului.

E. Procedura efectuată în scris sau informatizat

În anumite birouri încă neechipate cu sistemul SOFI (sistemul informatic pentru prelucrarea cheltuielilor internaţionale), procedura se efectuează în scris. După înregistrare şi eventualul control al declaraţiei, marfa poate fi ridicată.

Procedura informatizată reprezintă mai mult de jumătate din operaţii. Ea permite declarantului înţelegerea propriei declaraţii prin intermediul unui calculator, şi a al unei liste codate. Sistemul efectuează un control şi apoi afişează «devizul» operaţiei: suma cheltuielilor de achitat, documente de prezentat/întocmit.

Declaraţia va primi validarea declarantului, ceea ce echivalează cu înregistrarea acesteia. Declaraţia este atunci datată şi supusă controlului vamal: controlul fizic al mărfurilor (circuitul 1), controlul documentelor (circuitul al 2-lea) sau acordarea liberului de vamă (circuitul al 3-lea).

7.2.3.2. Procedurile simplificate de vămuire4

A. Procedura declaraţiei simplificate (PDS)

Această procedură permite importatorului să dispună de marfă în cele mai bune termene fără să aştepte ca toate formalităţile vamale să fie efectuate. Declaranţii depun o declaraţie incompletă DSI la import, DES la export pe care le completează cu o declaraţie globală complementară.

Operatorii au totodată posibilitatea de a furniza informaţiile necesare vămii înainte de sosirea mărfurilor şi de a accelera astfel eventualele teletransmisii (DSAI la import, DSAE la export).

B. Procedura de vămuire la domiciliu (PVD)

Permite realizarea operaţiunilor de vămuire în sediile întreprinderilor 24 h din 24, 7 zile din 7, fără informarea prealabilă a serviciului vamal exceptând:

mărfurile plasate sub sigiliu la import;

4 Caraiani, Gh., Simplifying Customs Procedures in European Legal System – The Programme of the International Scientefic Conference „European Integration – New challenge for the Romanian”, 3rd Edition, May 25-26, 2007, Oradea, Faculty of Economics, University of Oradea, section Economic Sciences, tom XVI, 2007.

mărfurile cu exporturi apreciabile sau mărfurile aflate sub regim economic.

Declaraţiile sub formă de DAU incomplet sunt simplificate (DIS sau DAS). Regularizarea intervine apoi sub forma unei declaraţii globale complementare.

Remarcă: întreprinderile beneficiare de procedură de vămuire la domiciliu sunt obligate să-şi constituie magazii şi arii de depozitare temporară (MADT) unde mărfurile vor fi depuse. Nu se cere nici o garanţie.

C. Procedura de vămuire express

Această procedură simplifică vămuirea expedierilor realizate în particular de casele de expediţie. Este folosită pentru a pune în aplicare posibilităţile EDI (schimburi de date informatizate), mai ales la import. Această procedură poate fi totodată utilizată în mod scris.

7.2.4. Regimurile vamale

Odată cu vămuirea, procedura indică situaţia juridică atribuită mărfurilor, adică regimul căruia i se supun.

Anumite regimuri ca importul sau exportul simplu au un caracter definitiv. Alte regimuri, numite «regimuri economice», permit existenţa unor situaţii mai complexe de utilizare sau depozitare temporară a mărfurilor în UE, sau de transformare într-o ţară terţă urmată de returul în ţara membră. Regimurile economice ţin astfel cont de particularităţile circuitelor economice şi se adaptează acestora. Ele evită într-o manieră generală plata de către operator a impozitelor şi taxelor care în mod normal sunt percepute, ca urmare a prezenţei mărfurilor pe teritoriul vamal. Regimurile pot fi clasate în funcţie de finalitatea lor economică.

Alegerea regimului vamal va depinde de direcţia pe care întreprinderea o va acorda bunurilor:

regimuri definitive, regimuri de tranzit, regimuri de depozitare, regimuri de utilizare, regimuri de transformare.

7.2.4.1. Regimurile definitive

A. Exportul

Mărfurile din UE sau care au dobândit caracterul comunitar trebuie vămuite atunci când părăsesc teritoriul vamal.

În cadrul DAU apare valoarea în vamă, valoarea mărfurilor la punctul de ieşire din teritoriul naţional. TVA nu se aplică asupra mărfurilor care părăsesc teritoriul naţional (la fel ca în cadrul schimburilor între ţările membre UE) pentru că acestea nu se consumă la locul producerii lor. Exemplarul EX3 al DAU vizat de biroul vamal de ieşire este remis exportatorului şi serveşte ca document fiscal justificativ. Mai mult, întreprinderea îşi

deduce TVA-ul din consumurile intermediare necesare desfăşurării activităţii, oricare ar fi originea lor.

B. Importul definitiv

Presupune punerea în liberă practică a mărfurilor şi introducerea în consum. Punerea în liberă practică presupune măsuri comunitare tarifare (plata impozitelor) şi politici comerciale. Acest regim conferă mărfurilor caracterul comunitar. Acestea pot circula liber în cadrul UE. Introducerea în consum nu a fost niciodată solicitată separat, ci este, în principiu, simultană cu punerea în liberă practică a mărfurilor. Ea presupune plata TVA şi respectarea reglementării naţionale, după care cumpărătorul poate dispune liber de marfă.

7.2.4.2. Regimurile de tranzit

Permit o mai bună administrare a fluxurilor logistice ale întreprinderii şi transportarea mărfurilor prin scutirea de impozite şi taxe şi orice măsură de politică comercială, de la un birou vamal de plecare până la un birou de destinaţie.

A. Tranzitul vamal

Tranzitul vamal contribuie la câştigarea de timp în operaţiunea de transport prin reducerea aşteptărilor la diferite birouri vamale. Se evita prin acest regim întreruperile de încărcare şi se autorizează vămuirea într-un birou aproape de întreprindere. Este un regim de control administrativ asupra traseului mărfurilor între două sau mai multe ţări sau între două localităţi ale aceleiaşi ţări atunci când mărfurile sunt sub vamă. În contrapartidă, mărfurile fac obiectul unei scutiri de impozite, taxe, prohibiţii sau alte măsuri economice, fiscale sau vamale. În anumite cazuri, mărfurile rămân totuşi supuse unor măsuri sanitare.

Garanţiile solicitate de vamăÎn scopul evitării fraudelor, autorităţile vamale impun constituirea de garanţii din

partea întreprinderilor care vor să beneficieze de tranzit vamal. Tipuri de garanţii: garanţii materiale - după examinarea declaraţiei de tranzit depusă de către

declarant la vamă şi o eventuală verificare a mărfurilor, biroul vamal poate proceda la aplicarea sigiliilor pe vehicul. Scutirea de sigiliu, care este posibilă, depinde de numeroşi factori ca de exemplu modalitatea de transport (transportul feroviar), natura mărfurilor, riscurile de fraudă.

garanţii financiare - sunt prevăzute sub 2 forme: consignaţia constă în depunerea unei sume reprezentând încasările de

care sunt pasibile mărfurile, apoi rambursarea sumei după constatarea respectării angajamentelor luate;

garanţia înseamnă angajamentul unei persoane fizice sau juridice de a plăti în caz de neexecutare a principalului obligat şi se practică în tranşe, sau mai des întâlnită, de manieră globală. Utilizarea garanţiei este mai răspândită decât sistemul de consignaţie.

7.2.4.3. Antrepozitul

Antrepozitul este un regim vamal care permite întreprinderii constituirea de stocuri de mărfuri sub vamă după operaţiunile de import sau export în condiţii optime atât la nivel logistic, cât şi financiar. La import, se autorizează stocarea mărfurilor ne-comunitare prin scutirea de impozite şi taxe. La export, presupune efecte corespunzătoare exportului (neachitare de TVA, restituiri în cazul produselor agricole).

Categoriile de antrepozitPunerea în practică a unui regim de antrepozit presupune nişte spaţii adecvate. În

acest scop, se face o distincţie între: regimul vamal al antrepozitului (statutul juridic al mărfurilor) şi categoriile

de antrepozite (statutul juridic al spaţiilor de depozitare) gestionarul antrepozitului şi responsabilul cu obligaţiile ce rezultă din

plasarea mărfurilor sub acest regim.Depozitarea poate fi realizată în antrepozite de diferite categorii de tip public sau

privat.

Diferitele tipuri de antrepozit

Tipuri Responsabil ParticularităţiAntrepozit public concesionat unei întreprinderi publice sau unui antreprenor privat care-l deschide oricărui client

A

B

F

Gestionarulantrepozitului.

Utilizatorulantrepozitului.

Administrat de vamă.

Posibilitatea folosirii unei proceduri simplificate.Fără contabilitatea intrărilor şi ieşirilor de mărfuri. Depunerea unei garanţii. Termen maxim de depozitare fixat de administraţie. Fără procedură simplificată.

Antrepozit privat rezervat folosirii de către un singur gestionar.

C

D

E

Utilizatorul care este în acelaşi timp şi gestionar.

Posibilitatea de a utiliza o procedură simplificată.Posibilitatea de a folosi o procedură simplificată.Punerea în liberă practică şi punerea în consum fără trecerea/prezentarea la biroul vamal.Este un simplu statut juridic. Stocaj în orice incintă, procedură simplificată eventual.Garanţia este necesară pentru toate cele 3 tipuri de antrepozit.

Cu excepţia categoriei E, înfiinţarea de antrepozite presupune obţinerea unei autorizaţii care sa acorde posibilitatea de administrare a acestor spaţii de depozitare.

Alegerea tipului de antrepozitÎntreprinderea importatoare alege un tip de antrepozit în funcţie de: volumul de mărfuri depozitate; mişcarea stocurilor în timp;

restricţii ale activităţii sale care duc la o accesibilitatea mai mare sau mai mică la stocuri.

Pentru întreprinderea exportatoare, alegerea tipului de antrepozit depinde de avantajul urmărit: prefinanţarea restituirilor comunitare sau depozitarea prin exonerare de TVA.

7.2.4.4. Regimurile de utilizare a mărfurilor

Întreprinderea care exportă sau importă temporar mărfuri cu destinaţie sau de provenienţa într-o/dintr-o ţară terţă, fără a fi utilizat transformări poate utiliza regimuri specifice.

A. Regimul retururilor

Se aplică bunurilor exportate temporar, reimportate ulterior în UE fără să fi suferit nici o transformare. Acest regim autorizează reimportul prin scutirea impozitelor şi taxelor, dar nu duce la scutirea formalităţilor legate de intrarea în ţara destinatară unde va fi necesară plasarea mărfurilor sub un regim de admitere temporară.

Modalităţi de funcţionareExportul Sub rezerva returului: materiale vândute sub formă de eşantioane, mărfuri

prezentate în târguri sau saloane, dar care nu fac parte din regimul eşantioanelor, etc. Fără retur: produs vândut, dar returnat de către client din motiv de

neconformitate cu comanda sau din motiv de defecţiune.

Pentru obţinerea acestui regim se cer 3 condiţii: mărfurile reimportate sunt cele care au fost exportate, sunt reimportate în starea lor iniţială; reimportul intervine în 12 luni pentru produsele agricole şi în 3 ani pentru

alte produse. Toate mărfurile sunt admise în acest regim din moment ce sunt în liberă practică (mărfurile comunitare sau mărfuri!e ne-comunitare pentru care s-au achitat taxele vamale). Este acelaşi lucru şi pentru un produs exportat anterior din teritoriul naţional cu destinaţia către o ţară terţă şi reimportat într-un alt stat membru dacă exportatorul a întocmit un buletin INF3, care furnizează toate elementele care permit autorităţilor vamale dintr-un alt stat membru să acorde beneficiul regimului retururilor.

B. Regimul ATA (admitere temporară)

Acest regim permite produselor utilizate temporar în străinătate în târguri, expoziţii, cu ocazia misiunilor de prospecţie (eşantioane, materiale demonstrative/de demonstraţie, etc.) să fie reimportate prin scutirea impozitelor şi taxelor (produsele care beneficiază de acest regim sunt în general eşantioane comerciale, materiale profesionale sau cu caracter pedagogic sau ştiinţific, filme de cinema înainte de exploatarea lor comercială, etc.). Carnetul ATA acoperă operaţiunile de export temporar, de tranzit sau de import temporar

în diferite ţări terţe. Se compune din mai multe seturi de câte 2 file - o filă pentru intrare, o filă pentru ieşire pentru fiecare teritoriu traversat.

Avantajul esenţial al acestui regim constă în simplitatea formalităţilor la frontieră şi scutirea de garanţie pentru utilizator (garanţia este furnizată în manieră globală de către Biroul Internaţional al Camerelor de Comerţ BICC reprezentat în Camera de Comerţ şi Industrie naţională). Pentru a obţine acest tip de garanţie, întreprinderea plăteşte o primă nerambursabilă. În momentul reimportului definitiv, carnetul va fi prezentat Camerei de Comerţ care l-a emis şi care va pune capăt acestei admiteri temporare (regimului).

[Acest regim a fost instituit prin convenţia vamală de la Bruxelles din 1961 şi are ca aderenţi: UE, AELS, Africa de Sud, Algeria, Australia, Bulgaria, Canada, Cipru, Coreea de Sud, Hong Kong, Ungaria, Insula Mauriţius, India, Israel, Japonia, Malaezia, Malta, Noua-Zeelandă, Polonia, România, Senegal, Singapore, Sri Lanka, Republica Cehă şi Slovacă, Turcia, Ţările din fosta Yugoslavie.]

Această convenţie ar fi trebuit înlocuită treptat prin ratificări de către convenţia de la Istambul din 26 iunie 1990 elaborată în vederea înglobării tuturor acordurilor existente în acest domeniu. Carnetul ATA evită formalităţile la frontieră întrucât filele sale sunt recunoscute drept declaraţii vamale şi permite obţinerea scutirii de impozite şi taxe.

Uşurinţa punerii în practică a acestui regim nu va fi posibilă fără anumite verificări în legătură cu:

recunoaşterea carnetului ATA de către ţările destinatare: eventualele restricţii pe care aceste ţări le impun la nivelul produselor; corespondenţa dintre durata de valabilitate a carnetului şi cea a operaţiunilor

prevăzute ţinând cont de termenele impuse pentru reexport.

Exemplu Odată cu ratificarea convenţiei de la Bruxelles, fiecare ţară indică operaţiunile alese. Astfel, Marocul exclude eşantioanele comerciale şi materialul profesional, China şi India păstrează carnetul ATA doar pentru manifestaţiile comerciale.

C. Admiterea temporară

Întreprinderile pot importa pentru un termen limitat mărfuri, le pot utiliza şi le pot reexporta, beneficiind de o scutire totală sau parţială a impozitelor şi taxelor care sunt în mod normal cerute de un regim definitiv.

7.2.4.5. Regimurile de transformare

Planul economic al unei întreprinderi o pune în situaţia de a separa operaţiunile de producţie şi de a recurge la executarea pentru alte întreprinderi şi la ordinele lor a unor transformări sau fabricaţii de produse, piese. Acest lucru se poate realiza de către o întreprindere extracomunitară pentru o întreprindere europeană şi invers, o întreprindere europeană poate interveni ca executant pentru o întreprindere străină. În ambele cazuri, se va putea solicita utilizarea de regimuri de perfecţionare (transformare).

A. Perfecţionarea activă

Interesul regimului este dublu. El permite importarea mărfurilor prin scutirea de taxe

şi impozite vamale, în mod normal datorate în cazul punerii în liberă practică, operarea unor transformări, apoi reexportul produsului finit într-o terţă ţară în condiţii de competitivitate.

Compensarea produselor se face în mod normal identic, ceea ce înseamnă că mărfurile exportate sunt aceleaşi care au fost importate în prealabil. Compensarea se mai poate face şi prin echivalenţă pe bază de autorizaţie. În acest caz, produsele finite sunt rezultate din transformarea mărfurilor de calitate comercială echivalentă şi care posedă aceleaşi caracteristici tehnice. Această ultimă modalitate de compensare se poate realiza de manieră anticipată, doar pentru PAS: produsele finite sunt reexportate înainte ca produsele de bază să fie importate.

Remarcă: produsele finite secundare (deşeuri, reziduri etc. pot fi puse în circulaţie).Cererea de autorizare privind acest regim este depusă de către operator, sau în

numele său, la biroul teritorial competent. Această autorizaţie precizează natura operaţiunii şi mai ales produsele finite principale (produsele pentru care se cere regimul de perfecţionare activă), produsele finite secundare care rezultă obligatoriu din operaţiunea de perfecţionare (resturi, deşeuri) şi pierderile rezultate în urma operaţiunii de producţie (evaporare...). Autorizaţia indică data prevăzută a reexportului produselor finitei principale, precum şi sistemul de perfecţionare activă solicitat.

B. Transformarea în vamă

Anumite anomalii tarifare au ca efect impozitarea în plus a produsului importat decât a celui finit/transformat. Ceea ce înseamnă că ar trebui impozitate mai mult produsele transformate. Anumite activităţi industriale ar putea fi deci reorientate către terţe state în detrimentul comunităţii. Regimul transformării în vamă permite deci transformarea mărfurilor importate prin scutire de impozite şi taxe. Se reexportă sau se introduc în consum produsele finite prin plata impozitelor aferente. Doar anumite produse pot beneficia de acest regim. De exemplu, aurul utilizat în anumite industrii poate fi importat prin scutire de impozite şi taxe cu condiţia ca produsul finit să fie reexportat.

C. Perfecţionarea pasivăÎntreprinderile stabilite în UE pot realiza operaţiuni de transformare într-o ţară terţă şi

pot reimporta produsele finite prin exonerare totală sau parţială a impozitelor şi taxelor fiscale. Trebuie depusă o cerere de autorizaţie. Regimul nu este acordat decât dacă interesele producătorilor comunitari nu sunt ameninţate/afectate.

Taxarea diferenţială constă în deducerea impozitelor calculate asupra produselor finite, suma impozitelor care s-ar fi plătit asupra mărfurilor temporar exportate dacă acestea ar fi fost importate din tara unde au avut loc operaţiunile de perfecţionare. Scopul acestui principiu este taxarea/impozitarea numai a valorii adăugate în străinătate şi de a ţine cont de originea europeană a materiilor/materialelor de bază.

7.2.5. Organizarea vămuirii

Dacă operaţiunile de achiziţie/livrare nu dau naştere decât unor obligaţii declarative putând să fie foarte uşor realizate de către întreprindere, vânzările şi cumpărările din afara UE pun operatorului un număr de probleme: alegerea regimului, procedurilor, plata

taxelor vamale, etc. În cazul în care face primii paşi pe pieţele externe UE, firma îşi încredinţează operaţiunile unei firme specializate. Dezvoltarea fluxurilor determină firma să consulte posibilitatea de a-şi asuma toate obligaţiile la nivel intern şi să caute soluţii privind domeniul vamal adaptate nevoilor sale de funcţionare.

A. Comparaţie între comisionarii vamali şi crearea unui serviciu vamal

Comparaţia se bazează pe criterii pe care acesta le defineşte în funcţie de particularităţile întreprinderii şi caracteristicile operaţiunilor sale internaţionale. Această decizie creează probleme specifice: selectarea operatorului în primul caz, reunirea mijloacelor umane şi documentare în al doilea caz.

Criterii de alegere

Criterii care favorizează alegerea unui operator specializat

Număr limitat de declaraţii întocmite în întreprindere

Întreprinderea care realizează mai puţin de o sută de operaţiuni pe lună are o rentabilitate scăzută la serviciul vamal.

Diversitatea produselor importate şi/sau exportate.

Diversitatea produselor pledează în favoarea operatorului specializat întrucât este dificil pentru un serviciu intern să fie la curent cu multitudinea dispoziţiilor reglementărilor

Criterii care impulsionează crearea unui serviciu vamal în cadrul întreprinderii

Complexitatea produselor (produse de înaltă tehnologie, de exemplu)

Complexitatea produselor favorizează vămuirea internă în măsura în care întreprinderea îşi cunoaşte mai bine produsele decât operatorul specializat care este, de natură, generalist.

Dorinţa de a tempera/domoli fluxurile.

Controlul fluxurilor logistice atât din amonte, cât şi din aval gestiunea stocurilor sunt incompatibile cu aşteptările legate de suprasolictarea biroului vamal sau de supraîncărcări cu volum de muncă ale operatorului specializat

Acest studiu se prelungeşte cu o comparaţie a incidentelor financiare a fiecărei opţiuni. Evaluarea serviciilor unui prestator specializat preia serviciile de facturare efectuate atât la import cât şi la export, şi eventualele amenzi vamale plătite. Costul creării unui serviciu vamal presupune organizarea întreprinderii la nivelul gestiunii documentare a operaţiunilor sale comerciale, precum şi disponibilitatea şi competenţele personalului. Crearea unui serviciu vamal în întreprindere nu presupune neapărat încetarea oricărei relaţii cu un profesionist extern, mai ales pe motivul funcţiei sale de consilier: o împărţire a obligaţiilor se întrevede între serviciul vamal şi acest intermediar care se va ocupa, de exemplu, de anumite operaţiuni de regularizare.

B. Apelarea la un prestator/intermediar/operator specializat

Pentru ca externalizarea funcţiei vamale să se deruleze în bune condiţii, întreprinderea trebuie să cunoască statutul acestui prestator în scopul delimitării intervenţiilor şi fixării responsabilităţilor şi obligaţiilor respective. Întreprinderea recurge de asemenea şi la criterii de selecţie a acestui operator.

a). Statuturile şi rolurile prestatorilor/operatorilor specializaţiCodul Vamal Comunitar prevede, la articolul 5, ca vămuirea în contul unei terţe

persoane să se efectueze după două modalităţi:A. reprezentare directă - operatorii acţionează în contul şi pentru o terţă persoană.

În acest caz, responsabilitatea lor este limitată şi semnătura pe care o aplică pe declaraţia în vamă este făcută în numele şi în contul întreprinderii care le-a încredinţat vămuirea. Aceasta are calitatea de declarant şi este singurul debitor al impozitelor.

B. reprezentare indirectă - intermediarii operează în contul altora, dar în nume propriu. Atunci când semnează o declaraţie vamală, invers faţă de reprezentarea directă, ei răspund solidar pentru plata impozitelor împreună cu întreprinderea.

Pentru orice operaţiune, comisionarul eliberează obligatoriu o factură care cuprinde două elemente distincte:

a. onorariile pentru executarea mandatului şi care sunt determinate liber de către părţi;

b. sumele plătite administraţiei vamale şi către alte administraţii.În cazul în care întreprinderea îi plăteşte cu întârziere avansul pe care comisionarul l-

a plătit, acesta îi poate pretinde dobândă asupra avansului sau «impozit pe avans de fond» a cărei/cărui sumă este lăsată la libera învoială a părţilor.

b) Alegerea intermediaruluiDepinde de mai multe criterii:A. natura produselor date spre vămuire având în vedere o anumită specializare

sectorială a comisionarilor/intermediarilor;B. organizarea expedierii mărfurilor care poate impune un operator precum anumiţi

transportatori feroviari.C. proximitatea geografică care permite depăşirea dificultăţilor ce apar la momentul

vămuirii (întârziere în transmiterea documentelor).În cazul în care mai mulţi intermediari satisfac criteriile mai sus menţionate, punerea

lor în concurenţă este necesară în vederea obţinerii unei prestări la cel mai bun preţ în termene compatibile cu nevoile/constrângerile întreprinderii.

Este de asemenea posibilă încredinţarea întregii operaţiuni de import sau export unui comisionar de transport titular al unui acord de comisionariat vamal care să se ocupe de toate operaţiile: transport, tranzit, vamă. O asemenea soluţie reprezintă un interes practic evident. Se riscă prin intermediul ei, în acelaşi timp, reducerea controlului gestiunii operaţiunii de către întreprindere şi creşterea costului, dacă o activitate mai rentabilă este folosită de către operator pentru a compensa una mai puţin rentabilă.

7.2.6. Conceptul e-Customs în U.E.5

5 Caraiani Gh., E-Customs Concept in the EU - The Programme of the International Scientefic Conference „European Integration – New challenge for the Romanian”, 3rd Edition, May 25-26, 2007, Oradea, Faculty of Economics, University of Oradea, section Economic Sciences, tom XVI, 2007.

La doi ani după înţelegerea de comun acord din Toledo pentru dezvoltarea conceptului de e-customs, este vremea de a întocmi o evaluare provizorie decisivă. Trebuie amintit că principala ţintă a planului este simplificarea logică a procedurilor vamale care, dintr-un punct de vedere administrativ, sunt privite ca fiind neesenţial de complicate şi birocratice.

Aceasta se poate obţine prin:- o simplificare radicală şi modernizarea legii vămilor;- utilizarea exclusivă a sistemelor IT;- crearea unui singur ghişeu;- încorporarea procedurilor vamale;- introducerea managementului de risc comun pentru a standardiza inspecţiile

vămilor la frontierele exterioare.

Comisia Uniunii Europene a descris toate aceste măsuri în detaliu în comunicatul ei din 24 Iulie 2003 către Consiliu, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social într-un mediu simplificat, fără documente pentru vămi şi comerţ, şi în comunicatul ei despre rolul vămilor în administrarea integrată a frontierelor externe şi a cerut aprobarea conceptului. În plus Comisia U.E. a prezentat propuneri despre adoptarea codului vamal a comunităţilor pentru a îndeplini cerinţele conceptului de e-customs.

În ceea ce priveşte crearea unui mediu de lucru simplificat fără hârtii pentru vămi şi comerţ, Consiliul a reacţionat cu hotărârea sa din 5 Decembrie 2003. Pe scurt, această hotărâre îndeamnă statele membre să se asigure prin stabilirea şi desăvârşirea interfeţelor dintre sisteme naţionale existente şi planificate, că aceste sisteme sunt aliniate cu regulile şi standardele acceptate la nivelul Comunităţii. Între timp Comisiei i s-a cerut să realizeze un plan de acţiune multianual pentru electronizarea vămilor, în strânsă colaborare cu statele membre. Consiliul a luat notă de intenţia Comisiei de a prezenta propunerile de modificare a codului vamal fără a face comentarii.

Din nou statele membre se luptă, aparent, să-şi menţină propriile concepte naţionale şi această chestiune nu este compatibilă cu ţelurile ambiţioase ale comisiei U.E.

Cererea Statelor membre ca Comisia să realizeze un plan de acţiune multi-anual pentru crearea unui mediu de lucru electronic European este extrem de vag formulat şi necesită a fi exprimată în termeni mai concreţi. În timp ce Comisia pare a fi destul de pregătită să facă asta, dorinţa de schimbare a statelor membre nu pare a fi decisivă în unele cazuri.

7.2.7. Conceptul „Ferestrei Unice”6 (The Single Window Concept)

Importanţa scurgerilor eficiente a informaţiei

Eficienţa cu care informaţia poate fi înaintată de agenţiile oficiale devine un factor cheie a competitivităţii firmelor sau agenţiilor implicate în acticităţi de cross-border. În bazele zilnice, comercianţii internaţionali trebuie să prepare şi să înainteze valorile crescute ale informaţiei autorităţilor guvernamentale de control, fiecare autoritate adesea având sisteme proprii specifice şi documentaţia lor. Aceste necesităţi a informaţiei

6 Recommendation Commision for Europe (UN/CEFACT) 2005 – Recommandation and Guidelines on establishing a single window, United Nation, New York and Geneva.

extensive poate deveni un obstacol semnificant în afaceri şi poate împiedica dezvoltarea comerţului internaţional. Cu creşterea integrităţii economiilor din jurul lumii facilizând fără efort scurgerea informaţiei care devine o necesitate presantă a guvernelor şi afacerilor. Sistemele eficiente de informaţii şi procedurile pot creşte semnificativ viteza a căror bunuri poate mişca şi reduce costurile, îmbunătăţi eficienţa afacerilor şi mări performanţele economice ale unei ţări.

Mediul „Ferestei unice”

Mediul „Ferestrei unice” ţinteşte în simplificarea scurgerilor de informaţie între piaţă şi guvern şi să aducă scopuri importante pentru toate părţile implicate în comerţul de cross-border. În sens teoretic, „Fereastra unică” poate fi descrisă ca „Un sistem care permite comercianţilor să investească informaţii cu un corp singur întrucât să realizeze toate importurile sau exporturile legate de necesităţile regulate”.

În termeni practici, mediul „Ferestrei unice” furnizează o intrare, una fizică sau electronică, pentru supunerea şi conducerea tuturor datelor, şi actele legate de eliberarea tranzacţiei, internaţionale. Această „intrare” este condusă de o agenţie care informează agenţiile apropiate şi/sau controalele combinate direct. Un mediu al „Ferestrei unice”, mai mult de atât, o aplicaţie practică a conceptelor facilitate a comerţului pentru reducerea barierelor comerţului netarifar şi livrarea imediată a beneficiilor tuturor membrilor comunităţii de comerţ.

În scopul de a implementa mediul „Ferestrei unice”, guvernele trebuie în primul rând să simplifice şi să mărească scurgerea de informaţie legată de comerţul comercial. În aşa fel, ei trebuie să coordoneze şi să minimzeze cererile juridice de date legate de comerţ. Odată cererile de informaţie oficiale şi comerciale au fost raţionalizate, aceste aranjări de date pot fi standardizate şi mai târziu armonizate pentru beneificiul comunităţii de comerţ.

Guvernele poi mai degrabă să mări scurgerea de informţie identificând şi adoptând informaţii necesare şi tehnologii comunicaţionale (ICT). Combinate cu dezvoltarea, standardizarea şi armonizarea informaţiei, aplicaţia efectivă a ICT poate ajuta maximizarea scurgerilor de date rezultând mai repede, mai uşor şi la costurile comerţului internaţional mai mici.

În structura organizaţiei mondiale a consumatorilor (WCO), naţiunile unite şi alte variate organizaţii internaţionale, în cadrul cărora multe lucruri au fost deja făcute şi continuă să fie făcute, simplificând şi armonizând cererile de informaţii. Un exemplu de aşa standarde şi recomandaţii este Convenţia Internaţională de Simplificare şi Armonizarea Procedurilor pentru clienţi (Convenţia Kyoto). Această convenţie încorporează principiul coordonării de clienţi cu privire la inspecţia de bunuri care este de asemenea examinată de alte autorităţi relevante. În continuare, alte provizii abordate în convenţie, operaţia de controale combinate a border-crossing-ului şi stabilirea oficiilor pentru clienţi.

WCO dezvoltă o structură pentru îmbunătăţirea scurgerilor prin modelul de date al clienţilor al WCO ca o parte al proceselor sistemului de modernizare şi al proceselor de organizare a declaraţiilor de import şi export ca şi pentru raportul de încărcătură. Modelul de date WCO este un efort colaborat între guvern şi comerţ pentru a furniza o structură efectivă pentru facilitarea comerţului internaţional prin date simplificate şi armonizate. Aceste percepţii sunt la fel întărite prin Recomandarea UN/CEFACT nr. 18: „Măsuri

facilitare legate de procedurile comerţului internaţional”. De exemplu, aceasta recomandă ca vânzătorii şi cumpărătorii trebuie să alinieze toate documentele relevante elaborate de Naţiunile Unite pentru actele comerciale. Sugerările recomandate ca autorităţile guvernamentale trebuie să ceară minimum de date şi acte pentru controalele propuse, şi unde e posibil să utilizeze informaţii comerciale.

În continuare este propus ca guvernele trebuie să ceară date de import şi export numai o dată şi trebuie să permită supunerea datelor unei singure entităţi şi dacă multe autorităţi variate trebuie să inspecteze bunurile, aşa inspecţii trebuie coordonate, şi dacă e posibil permise în acelaşi timp. Un acces în atingerea acesteia este introducerea mediului „Ferestrei unice”, cum a fost explicat mai sus.

Cum poate lucra „Fereastra unică” în practicăFereastra unică poate lua diferite forme. În timp ce nu este limitată în regimurile

clienţilor, mediul „Ferestrei unice” trebuie să reprezinte o cooperare apropiată între toate departamentele sau autorităţile implicate. Clienţii, din cauza rolului lor pivotal la limite, poate fi agenţia cel mai bine înlocuită ca „intrare”, punct de primire şi coordonare a scurgerii de informaţie legată de realizarea tuturor cererilor regulate de cross-border.

Un mediu a „Ferestrei unice” nu implică necesar implementarea unei informaţii de calitate înaltă şi tehnologii comunicaţionale (ICT). Cu toate că facilitatea poate fi mărită dacă guvernele identifică şi adoptă oportunităţi relevante de ICT. În timpul a mai mulţi ani, variate programe de „Fereastră unică” au fost dezvoltate şi efectiv introduse. O selecţie de aceste modele este descrisă mai jos:

- Autoritatea unică: Clienţii coordonează şi/sau măresc toate controalele legate de limite. De exemplu în Suedia şi în Olanda oficiile de clienţi au multe sarcini bazate pe repartizarea guvernamentală la autorităţi.

- Un sistem unic, integrând colectarea electronică, folosirea şi desemnarea datelor din comerţul internaţional legate de comerţ care trece de bariere. De exemplu în SUA este stabilit un program pilot care permite comercianţilor să se supună datelor standard numai odată şi sistemul distribuie datele agenţiilor care sunt cointeresate în aceste tranzacţii.

- Un sistem automat prin care un comerciant poate să supună electronic declaraţii comerciale la diferite autorităţi pentru procesarea şi aprobarea unei singure aplicaţii. În această aprobare, permisele aprobate sunt transmise electronic la calculatorul care le transmite. Aşa un sistem este folosit în Singapore şi Mauritius. Mai mult de atât în sistemul singaporean, taxele şi datoriile sunt trimise automat şi deduse de la conturile bancare ale comercianţilor.

Când luăm în considerare modelele de mai sus este important de adus la cunoştinţă că cu toate că multe afaceri şi practici comerciale sunt comune printre ţări, fiecare ţară va avea la fel condiţiile şi cerinţele sale unice.