George Cosbuc

Nascut la 20 septembrie 1866 la Hordou ; decedat la 9 mai 1918 la Bucuresti a fost un poet roman din Transilvania, membru titular al Academiei Romane din anul 1916.

1. Primii ani

1866-09-20 Se naste George Cosbuc la Hordou-Nasaud (astazi Cosbuc), al optulea din cei 12 copii ai preotului Sebastian si al preotesei Maria Cosbuc. Copilaria si-o petrece intr-o asezare sateasca cu un folclor bogat si cu o natura palpitanta, aspecte care ii vor influenta opera de mai tarziu.

1873 - 1876 Copilul Cosbuc urmeaza cursurile primare la diferite scoli - Hordou, Salva, Telciu si Nasaud.

1876 - 1884 Cosbuc urmeaza studiile liceale la Nasaud. Liceanul citeste mult si gandeste adanc asupra lecturii. Activeaza la Societatea de lectura "Virtus romana rediviva" a elevilor, devine vicepresedinte si apoi presedintele ei si imprima zeci de pagini originale si traduceri in publicatia societatii "Muza someseana". Numarul poeziilor lecturate se ridica la 150 si cel al versurilor publicate in revista manuscrisa la 50 de creatii. Intr-un fel, ele sunt un tip de exercitiu benefic. In germene se gasesc aici directiile fundamentale ale drumului poetului, traducatorului si evocatorului de fresce ale razboiului.

2. Debut

1884 toamna... In fata tatalui sau, evita sa se inscrie la seminarul greco-catolic din Gherla, spre a deveni preot, si atunci se inscrie la Facultatea de Filosofie din Cluj. Continua sa scrie poezii si isi face debutul literal cu Filozofii si Plugarii la gazeta Tribuna din SIbiu, condusa de I. Slavici. Moment important in destinul sau poetic.

1886 Retragerea de la facultate din cauza lipsurilor materiale.

3. Gazetar

1887 august . Cosbuc devine redactor la Tribuna, datorita lui I. Slavici, care abordeaza in cadrul discutiilor o multitudine de probleme de teorie literara. O etapa rodnica, soldata cu publicarea a 55 de poezii (originale sau traduceri). Devine foarte cunoscut in Transilvania.

1889 Aparitia poemului Nunta Zamfirei in Tribuna (nr 108). Moment inaltin in cariera poetica.

4. Perioada Bucuresteana

1890 La chemarea lui Titu Maiorescu se stabileste in Bucuresti. Primeste postul de "desemnator-adjunct" la Ministerul Cultelor, din care, fiindca nu i se potrivea firii sale, va demisiona la scurta vreme. Colaboreaza la diferite reviste literare si duce o viata agitata.

5. Balade si idile. Fire de tort

1893 Cosbuc publica prima culegere de poezii originale prin volumul Balade si idile. Cartea marcheaza un moment important in evolutia sa artistica si in dezvoltarea literaturii romane. Prin poemul "In opressores", poetul se afla printre memorandisti cu prilejul procesului "Memorandului" desfasurat in Cluj.

6. Conductor de reviste1894 - 1896 Impreuna cu I. Slavici si I.L. Caragiale, editeaza revista Vatra. Publica aici, printre altele, poeziile "In opressores" si "Noi vrem pamant".

1895 Casatoria lui Cosbuc cu Elena Sfetea, avand binecuvantarea parintilor. Se naste singurul baiat al scriitorului, Alexandru.

1896 Apare "Fire de tort", a doua culegere de versuri originale. Da la tipar traducerile "Mazepa" de Byron, "Georgicele" , "Eneida" de Virgiliu.

7. Traducator

1897 Reeditarea volumului "Balade si idile", din care, nemotivat, omite cateva poezii de o mare frumusete.

In acest an, publica mai multe traduceri din creatia universala, intrate in ciclul literaturii romane. Poetul are concomitent serioase preocupari privind dezvoltarea presei romanesti. Conduce revista "Foaia interesanta" (1897) si face parte din colectivul redactional al periodicului "Albina" (din 1897), publicatie dedicata culturalizarii poporului. In aceasta privinta publica zeci de articole.

1899 Publica cartile : "Razboiul nostru pentru neatarnare" si "Povestea unei coroane de otel", in care evoca cu patos luptele eroice ale ostasilor nostri.

1900 Cosbuc este ales membru corespondent al Academiei Romane. Se hotaraste sa traduca Divina Comedie de Dante Aligheri

1901 Cosbuc, impreuna cu Vlahuta, editeaza revista "Samanatorul", conceputa ca descendenta a revistelor patriotice mai vechi; Dacia literara (1840), Tribuna (Sibiu). Scopul declarat : dezvoltarea traditiilor sanatoase ale presei romanesti, realizarea unitatii scriitorilor, aproprierea lor de popor. Dupa un rastimp, cei doi scriitori parasesc conducerea si publicatia, care, sub autoritatea altor intelectuali, abandoneaza orientarea initiala.

1902 I se tipareste cea de-a treia culegere de versuri originale : "Ziarul unui pierde vara".

Primeste postul de referendar la Casa Scoalelor. Un timp este coleg cu Al. Vlahuta, M. Sadoveanu, Emil Garleanu.

Pentru a face o traducere fidela a Divinei Comedii, dupa original, incepe sa invete serios limba italiana, intreprinde o calatorie mai lunga in Italia si sta mai multe saptamani in statiunea balneara Riva.

1904 Tipareste culegerea de versuri patriotice "Cantece de vitejie".

Lucreaza intens la traducerea Divinei Comedii. In colaborare cu Ioan Gorun si Ilarie Chendi, scoaterevista "Viata literara".

1907 Are neplaceri din cauza publicarii poemului manifest "Noi vrem pamant", care se raspandise in foi volante in masa rasculatilor. Alte doua poezii ale sale reflecta framantarile sociale ale vremii : "Pamantul uitarii" si "Parabola semanatorului".

1908 Reintoarcere pe pamanturile natale, unde este primit ca un apostol.

1910 Publicarea traducerii dramei "Don Carlos" de Fr. Schiller.

1912 Petrece timp de 6 saptamani in Italia, intreprinde studii dantesti in biblioteca din Florenta. Printre lucrarile sale, a ramas un material cu comentarii dantesti care se va publica peste ani, abia in 1963, 1964

1913 Primirea sarbatoreasca la Nasaud, cu prilejul aniversarii a 50 de ani de la infiintarea gimnaziului.

8. Razboiul si pierderea fiului

1914 Declansarea primului razboi mondial. Poetul deplange (in poezia Morti-pentru cine ?) trimiterea romanilor in razboi de catre autoritatile Impreiului Austro-Ungar.

1915 Moartea fiului Alexandru, student si tanar talentat, intr-un accident de automobil la Balesti, in Oltenia. Durerea este coplesitoare si poetul nu-si va mai putea reveni.Isi gaseste refugiul in opera danteasca. Descumpanit, nu poate participa la marea adunare a transilvanenilor si bucovinenilor din toamna, dar trimite o scrisoare in care condamna actiunile dusmanoase ale Impreriului Austro-Ungar fata de romani.

9. Academia Romana

1916 Alegerea ca membru activ al Academiei Romane.

10. Moartea

1918-05-09 Moare scriitorul George Cosbuc la numai 51 de ani, fiind inmormantat in cimitirul Serban Voda - Bellu, langa fiul sau Alexandru, si in vecinatatea marilor scriitori M. Eminescu, I.L. Caragiale s.a.

11. Post mortem

1924 - 1932 Apare "Divina Comedie" de Dante Aligheri. Traducere de G. Cosbuc. Editie ingrijita si comentata de Ramiro Ortiz, Vol I-II

1943 Moare sotia poetului.1966 Se publica "Odissea" de Homer. Traducerea de G. Cosbuc. Editie ingrijita de Iuliu Sfetea si St. Cazimir, cu un studiu introductiv de St. Cazimir, vol I-II, Bucuresti.George Cobuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistria-Nsud, azi Cobuc, judeul Bistria-Nsud d. 9 mai 1918, Bucureti) a fost un poet romn din Transilvania. S-a nscut al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Cobuc i ai Mariei, fiica unui preot greco-catolic. Copilria i-o va petrece la Hordou, n orizontul mitic al lumii satului, n tovria basmelor povestite de mama sa. Primele noiuni despre nvtur le primete de la ranul Ion Guri, dintr-un sat vecin, despre care Maria Cobuc auzisec tie poveti. De la btrnul diac Tnsuc Mocodean, Cobuc nva a citi nc de la vrsta de cinci ani.

Poetul i-a nceput studiile la coala primar din Hordou, n toamna anului 1871, pe care, din motive de sntate, le ntrerupe dup clasa I. Din toamna anului 1873, pentru clasele a II-a i a III-a, urmeaz cursurile colii din Telciu, comun mare pe Valea Sluii, nvnd germana cu unchiul su Ion Ionacu, directorul colii.n clasa a VII-a, Cobuc este ales vicepreedinte al societii, iar la 2 octombrie 1883 devine preedinte. Public n paginile revisteiMuzasomeeanprimele poezii, citete la edinele societii traduceri dinRckert, Petfii o poveste popular, n 600 de versuri,Pepelea din cenu..n mai 1884 i susine examenul de bacalaureat, dup trecerea acestuia, n toamna anului 1884, se nscrie la Facultatea de Filosofie i Litere a Universitii maghiare din Cluj.

Despre nceputurile sale literare George Cobuc mrturisete:"Cea dinti poezie am publicat-o la vrsta de 15 ani ntr-o foaie pedagogic din Ardeal. N-o mai am i nici nu tiu ce era, insa imi amintesc ca a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de ncercri prin toate foile ardeleneti".

n noiembrie 1886, bolnav i confruntat cu diverse dificulti materiale, nu mai figureaz printre studenii clujeni, frecventnd doar anumite cursuri universitare. Public la revista dinGherlaCrile steanului romn, continu s tipreasc nTribunapoveti i basme versificate(Fulger, Brul Cosnzenii, Tulnic i Lioara), corespondeaz cu Slavici, care l cheam la Sibiu, n redacia ziarului. Din vara anului 1887 poetul ncepe s lucreze ca redactor laTribuna, inaugurndu-se astfel o etap hotrtoare n formaia sa.

Debutul publicistic propriu-zis se produce tot n 1884, cnd revistaTribunadin Sibiu i public sub pseudonimul C. Bocu (anagrama numelui Cobuc), snoava versificatFilosofii i plugarii.

n august 1887, G. Cobuc ajunge la Sibiu, unde va rmne pn n 1889. Slavici va consemna cu entuziasm evenimentul:"De vreo dou sptmni avem aici pe Cobuc, un admirabil biat de vreo 21 de ani, unul din cele mai distinse capete". Micarea literar de la Tribuna a dus la cristalizarea poziiei lui Cobuc fa de literatur, n direcia interesului ctre folclor, ca baz a literaturii culte, i ctre limbajul popular, orientat, n esen, spre idealul restabilirii unitii culturale a poporului romn.

Ioan Slavici mrturisete urmtoarele n Amintiri:"Gheorghe Cobuc, nzestrat din belug de ctre firea cea darnic, s-ar fi ridicat n toate mprejurrile deasupra contemporanilor si, n-ar fi ieit ceea ce a fost dac nu i-ar fi croit lucrarea vieii n mijlocul acestor oameni cu cultur general, care toi erau scriitori ...".

Anii petrecui n redacia Tribunei sibiene (1887 - 1889) alturi de I. Slavici vor culmina cu apariia poemuluiNunta Zamfirei, un poem - spectacol admirabil, care a impresionat chiar i pe olimpianul Titu Maiorescu.

Spre anul 1889, Tribuna ncepe s lucreze n pierdere, situaia ducnd la desfiinarea unor posturi, printre care i cel al lui Cobuc. La insistenele lui I. Slavici, Titu Maiorescu l cheam la Bucureti, unde sosete pe la mijlocul lunii decembrie 1889.

Venit la Bucureti, Titu Maiorescu l-a primit n edina Junimii din 23 decembrie 1889, ardeleanul citind, alturi de I.L. Caragiale. I se ofer un post de desenator-calculator la Ministerul Cultelor i Instruciunii Publice. Cubuc public laConvorbiri literarepoemeleLa oglind(1890), alte trei poezii, ntre care iRea de plat(1892). Continu s publice laTribuna (Pe lng boi, Trei, Doamne, i toi trei, Cntec), laLumea ilustrat (Fatma, 1891; Vestitorii primverii, Noaptea de var, Vara, Vntul, 1892; Rugciunea din urm, 1893).

Demisioneaz din postul de funcionar i este cooptat n colectivul profesorilor asociai care elaborau un manual de coal intitulatCarte romneasc de citire. n 1893 i apare primul volum de versuri,Balade i idile; editeaz n colaborare cu I.L. Caragiale i I. Slavici, revistaVatra(1894). n 1895 s-a cstorit cu Elena, sora editorului C. Sfetea, i, n acelai an, la Craiova, i s-a nscut unicul fiu, Alexandru.

La 28 martie 1902 Ministerul Instruciunii Publice i al Cultelor l numete n postul de ef de birou, creat prin bugetul administraiei Casei coalelor. Conduce revistaViaa literar, este numit n postul de referendar n Administraia Casei Artelor (1906). Din 1907 lucreaz intens la traduceri; este numit n postul de ef al Biroului de control al activitii extracolare (1907).

n august 1915 moare Alexandru, fiul poetului, ntr-un accident de automobil. Cobuc suport foarte greu lovitura, se izoleaz, nceteaz s mai publice."O mare nenorocire a atins pe George Cobuc. N-a fost om care, tiind bucuriile i durerile unui printe, care s nu-i tearg o lacrim atunci cnd inima cea mare sngera de cea mai nspimnttoare ran, care niciodat nu se poate nchide", scria N. Iorga n toamna acestui an.

Vorbind n numele Seciei literare, Duiliu Zamfirescu spunea n raportul su:"Reputaia sa literar e aa de ntins, nct numele su a devenit popular n toate rile locuite de Romni. Primindu-l n mijlocul nostru consfinim ceea ce opinia public a hotrt de mult. Domnul Cobuc a dat poporului romn, n mai puin de 25 de ani, o cantitate de munc literar att de considerabil, nct numai pentru aceasta s-ar cuveni s-i deschidem uile amndou pentru a-l primi ntre noi. Dar calitatea lucrrilor sale ntrece cantitatea. Poeziile sale sunt adevrate poezii i sunt originale."

La Bucureti, George Cobuc a mai fcut parte i din conducerea revistelorVatra(1894),Foaie interesant(1897),Smntorul(1901) iViaa literar. nfiinat la 1 ianuarie 1894, la Bucureti, revistaVatra, conceput n descendena Daciei literare i a Tribunei va aprea doar n 44 de numere, bilunare, pn n august 1896.

"La 9 mai 1918, poetul George Cobuc moare la Bucureti. ara pierde un mare poet, n sufletul cruia s-au reflectat toate aspiraiile neamului nostru ..."spunea Bogdan-Duic la nmormntarea ilustrului disprut. La moartea lui Cobuc, Nicolae Iorga, cel care afirmase mai demult c"poezia lui Cobuc este de o virtuozitate extraordinar", public un necrolog pe care-l ncheie cu urmtoarele cuvinte:"Cel ce a cntat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei pn la dorobanii din 77, moare fr a fi vzut cu ochii sub steag pe aceia care au onorat din nou sfntul drapel al rii. S lsm ca asupra frunii lui palide, acum linitite, s cad o umbr mngietoare a deprtatului tricolor nevzut."

n ziarul Lumina, din Bucureti, Liviu Rebreanu public, la 14 mai 1918, articolul George Cobuc, afirmnd printre altele:"Cobuc e primul poet pe care-l d Ardealul literaturii romneti. Ardelean a rmas toat viaa. Pn i n graiul viu pstrase o not ardeleneasc, particular, care i edea bine. Aici n ar dragostea lui a fost pentru cele ase milioane de rani. Simea o fraternitate profund cu dnii ... A rsrit deodat, fr s-l tie nimeni, fr s fac ucenicia cafenelelor i bisericuelor bucuretene. i a biruit mpotriva tuturor celor scufundai n inimaii i neputine. A adus lumin, sntate, voioie. Scrisul lui Cobuc triete i va tri ct va tri neamul romnesc."

Poieziile lui George Cojbuc

Balade i idile (1893)

Nunta Zamfirei

Rea de plat

Criasa znelor

Trei, Doamne, i toi trei!

La oglind

El Zorab

Dumancele

Brul Cosnzenii

Moartea lui Fulger

Prahova

Vara

Spinul

Fire de tort (1896)

Mama

Lupta vieii

Noi vrem pamnt!

Doina

n miezul verii

Iarna pe uli

Ispita

Prutul

Decebal ctre popor

Cntece de vitejie (1904)

Imnul studenilor

Cntec ostesc

Dunrea i Oltul

Cntecul cel vechi al Oltului

Oltenii lui Tudor

Golia ticlosul

Povestea cprarului

Coloana de atac

O scrisoare de la Muselim-Selo

Podul lui Traian

Paa Hassan

Sus inima

Antume

Poetul

Pierirea Dacilor

Regina Ostrogoilor

Patria romn

Scump ar romneasc1. Bibliografie (surse): 1. Gavril Scridon, viaa lui George Cobuc, Cluj, 2003; 2. www.georgecosbuc.eu; 3. www.ro.wikipedia.org;

Nunta Zamfirei

de George Cosbuc

E lung pamantul, ba e lat,

Dar ca Sageata de bogat

Nici astazi domn pe lume nu-i,

Si-avea o fata, fata lui

Icoana-ntr-un altar s-o pui

La inchinat.

Si dac-a fost petita des,

E lucru tare cu-nteles,

Dar dintr-al printilor sirag,

Cati au trecut al casei prag,

De buna seama cel mai drag

A fost ales.

El, cel mai drag! El a venit

Dintr-un afund de Rasarit,

Un print frumos si tinerel,

Si fata s-a-ndragit de el.

Ca doara tocmai Viorel

I-a fost menit.

Si s-a pornit apoi cuvant!

Si patru margini de pamant

Ce strimte-au fost in largul lor,

Cand a pornit s-alerge-n zbor

Acest cuvant mai calator

Decat un vant!

Ca ieri, cuvantul din vecini

S-a dus ca astazi prin straini,

Lasand pe toti, din cat afund

O mie de craimi ascund,

Toti craii multului rotund

De veste plini.

Si-atunci din tron s-a ridicat

Un imparat dupa-mparat

Si regii-n purpur s-au incins,

Si doamnele grabit au prins

Sa se gateasca dinadins,

Ca niciodat.

Iar cand a fost de s-a-mplinit

Ajunul zilei de nuntit,

Din munti si vai, de peste mari,

Din larg cuprins de multe zari,

Nuntasi din nouazeci de tari

S-au rascolit.

De cum a dat in fapt de zori

Veneau cu fete si feciori

Trasnind radvanele de crai,

Pe netede poteci de plai:

La tot radvanul patru cai,

Ba patru sori.

Din fundul lumii, mai din sus,

Si din Zorit, si din Apus,

Din cat loc poti gandind sa bati

Venit-au roiuri de-mparati

Cu stema-n frunte si-mbracati

Cum astazi nu-s.

Sosit era batranul Grui

Cu Sanda si Rusanda lui,

Si Tintes, cel cu trainic rost,

Cu Lia lui sosit a fost,

Si Bardes cel cu adapost

Prin munti salhui.

Si altii, Doamne! Drag alint

De trupuri prinse-n margarint!

Ce fete dragi! Dar ce comori

Pe rochii lungi tesute-n flori!

Iar hainele de pe feciori

Sclipeau de-argint.

Voinicii cai spumau in salt;

Si-n creasta coifului inalt

Prin vulturi vantul viu vuia,

Vrun print mai tanar cand trecea

C-un brat in sold si pe prasea

Cu celalalt.

Iar mai spre-amiazi, din departari

Vazutu-s-a crescand in zari

Radvan cu mire, cu nanasi,

Cu socri mari si cu nuntasi,

Si nouazeci de feciorasi

Veneau calari.

Si ca la mandre nunti de crai

Iesit-a-n cale-ales alai

De sfetnici multi si mult popor

Cu muzici multe-n fruntea lor;

Si drumul tot era covor

De flori de mai.

Iar cand alaiul s-a oprit

Si Paltin-crai a starostit

A prins sa sune sunet viu

De treasc si trambiti si de chiu

Dar ce scriu eu? Oricum sa scriu

E nemplinit!

Si-atunci de peste larg pridvor,

Din dalb iatac de foisor

Iesi Zamfira-n mers istet,

Frumoasa ca un gand razlet,

Cu trupul nalt, cu parul cret,

Cu pas usor.

Un trandafir in vai parea;

Mladiul trup i-l incingea

Un brau de-argint, dar toata-n tot

Frumoasa cat eu nici nu pot

O mai frumoasa sa-mi socot

Cu mintea mea.

Si ea mergand spre Viorel,

De mana cand a prins-o el,

Rosind s-a zapacit de drag,

Vatavul a dat semn din steag

Si atunci pornira toti sireag

Incetinel.

Si-n vremea cat s-au cununat

S-a-ntins poporul adunat

Sa joace-n drum dupa tilinci:

Feciori, la zece fete, cinci,

Cu zdranganeii la opinci

Ca-n port de sat.

Trei pasi la stanga linisor

Si alti trei pasi la dreapta lor;

Se prind de maini si se desprind,

S-aduna cerc si iar se-ntind,

Si bat pamantul tropotind

In tact usor.

Iar la ospat! Un rau de vin!

Mai un hotar tot a fost plin

De mese, si tot oaspeti rari,

Tot crai si tot craiese mari,

Alaturea cu ghinarari

De neam strain.

A fost atata chiu si cant

Cum nu s-a pomenit cuvant!

Si soarele mirat sta-n loc,

Ca l-a ajuns si-acest noroc,

Sa vada el atata joc

P-acest pamant!

De-ai fi vazut cum au jucat

Copilele de imparat,

Frumoase toate si intrulpi,

Cu ochi sireti ca cei de vulpi,

Cu rochii scurte pana-n pulpi,

Cu par buclat.

Si principi falnici si-ndrazneti,

De-al caror buzdugan istet

Perit-au zmei din iaduri scosi!

De-ai fi vazut jucand voiosi

Si feti-voinici, si feti-frumosi,

Si logofeti.

Ba Penes-imparat, vazand

Pe Barba-Cot, piticul, stand

Pe-un gard de-alaturi privitor,

L-a pus la joc! Si-ntre popor

Sarea piticu-ntr-un picior

De nu-si da rand!

Sunt grei batranii de pornit,

Dar de-i pornesti, sunt grei de-oprit!

Si s-au pornit barbosii regi

Cu sfetnicii-nvechiti in legi

Si patruzeci de zile-ntregi

Au tot nuntit.

Si vesel Mugur-imparat

Ca cel dintai s-a ridicat

Si, cu paharul plin in maini,

Precum e felul din batrani

La orice chef intre romani,

El a-nchinat.

Si-a zis: Cat mac e prin livezi,

Atatia ani la miri urez!

Si-un print la anul! bland si mic,

Sa creasca mare si voinic,

Iar noi sa mai jucam un pic

Si la botez!Iarna pe ulita

de George Cosbuc

A-nceput de ieri sa cada

Cate-un fulg, acum a stat,

Norii s-au mai razbunat

Spre apus, dar stau gramada

Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,

Si pe rau e numai fum.

Vantu-i linistit acum,

Dar navalnic vuiet vine

De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sanii,

De pe coasta vin tipand

Si se-mping si sar razand;

Prin zapada fac matanii;

Vrand-nevrand.

Gura fac ca roata morii;

Si de-a valma se pornesc,

Cum prin gard se galcevesc

Vrabii gurese, cand norii

Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfada,

Stau pe-ncaierate pusi;

Cei mai mici, de foame-adusi,

Se scancesc si plang gramada

Pe la usi.

Colo-n colt acum rasare

Un copil, al nu stiu cui,

Largi de-un cot sunt pasii lui,

Iar el mic, caci pe carare

Parca nu-i.

Haina-i maturand pamantul

Si-o taraste-abia, abia:

Cinci ca el incap in ea,

Sa mai bata, soro, vantul

Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,

Ma-sa l-a trimis in sat,

Vezi de-aceea-i incruntat,

Si s-avanta, si se crede

Ca-i barbat;

Cade-n branci si se ridica

Dand pe ceafa putintel

Toata lana unui miel:

O caciula mai voinica

Decat el.

Si tot vine, tot inoata,

Dar deodata cu ochi vii,

Sta pe loc sa mi te tii!

Colo, zgomotoasa gloata,

De copii!

El degraba-n jur chiteste

Vrun ocol, caci e pierdut,

Dar copiii l-au vazut!

Toata ceata navaleste

Pe-ntrecut.

Uite-i, ma, caciula, frate,

Mare cat o zi de post

Aoleu, ce urs mi-a fost!

Au sub dansa sapte sate

Adapost!

Unii-l iau grabit la vale,

Altii-n gluma parte-i tin

Uite-i, fara pic de vin

S-au jurat sa-mbete-n cale

Pe crestin!

Vine-o baba-ncet pe strada

In cojocul rupt al ei

Si incins cu sfori de tei.

Sta pe loc acum sa vada

Si ea ce-i.

S-otaraste rau batrana

Pentru micul Barba-cot.

Ati innebunit de tot

Puiul mamii, da-mi tu mana

Sa te scot!

Cica vrei sa stingi cu paie

Focul cand e-n clai cu fan,

Si-apoi zici ca esti roman!

Biata bab-a-ntrat in laie

La stapan.

Ca pe-o bufnit-o-nconjoara

Si-o petrec cu chiu cu vai,

Si se tin de dansa scai,

Plina-i stramta ulicioara

De alai.

Nu e chip sa-i faci cu buna

Sa-si pazeasca drumul lor!

Rad si sar intr-un picior,

Se-nvartesc si tipa-ntruna

Mai cu zor.

Baba si-a uitat invatul:

Bate,-njura, da din maini:

Dracilor, santeti pagani?

Maica mea! Sa stai cu batul

Ca la caini!

Si cu batul se-nvarteste

Ca sa-si faca-n jur ocol;

Dar abia e locul gol,

Si multimea navaleste

Iarasi stol.

Astfel tabara se duce

Lalaind in chip avan:

Baba-n mijloc, capitan,

Scuipa-n san si face cruce

De Satan.

Ba se rascolesc si cainii

De prin curti, si sar la ei.

Pe la garduri ies femei,

Se urnesc mirati batranii

Din bordei.

Ce-i pe drum atata gura?

Nu-i nimic. Copii strengari.

Ei, auzi! Vedea-i-as mari,

Parca trece-adunatura

De tatari!Noapte de var

de George CobucZrile, de farmec pline,

Strlucesc n lumini;

Zboar mierlele-n tufi

i din codri noaptea vine

Pe furi.

Care cu poveri de munc

Vin ncet i scrind;

Turmele s-aud mugind,

i flcii vin pe lunc

Hulind.

Cu cofia, pe-ndelete,

Vin neveste de la ru;

i, cu poala prins-n bru,

Vin cntnd n stoluri fete

De la gru.

De la grl-n plcuri dese

Zgomotoi copiii vin;

Satul e de vuiet plin;

Fumul alb alene iese

Din cmin.

Dar din ce n ce s-alin

Toate zgomotele-n sat,

Muncitorii s-au culcat.

Linitea-i acum deplin

i-a nnoptat.

Focul e-nvelit pe vatr,

Iar opaiele-au murit,

i prin satul adormit

Doar vrun cine-n somn mai latr

Rguit.

Iat-o! Plin, despre munte

Iese luna din brdet

i se nal, ncet-ncet,

Gnditoare ca o frunte

De poet.

Ca un glas domol de clopot

Sun codrii mari de brad;

Ritmic valurile cad,

Cum se zbate-n dulce ropot

Apa-n vad.

Dintr-un timp i vntul tace;

Satul doarme ca-n mormnt

Totu-i plin de duhul sfnt:

Linite-n vzduh i pace

Pe pmnt.

Numai dorul mai colind,

Dorul tnr i pribeag.

Tainic se ntlnete-n prag,

Dor cu dor s se cuprind,

Drag cu drag.

Vestitorii primverii

de George CobucDintr-alte ri, de soare pline,

Pe unde-ai fost i voi strine,

Venii, dragi psri, napoi

Venii cu bine!

De frunze i de cntec goi,

Plng codrii cei lipsii de voi.

n zarea cea de veci albastr

Nu v-a prins dragostea sihastr

De ceea ce-ai lsat? Nu v-a fost dor

De ara voastr?

N-ai plns vznd cum trece-n zbor

Spre miaznoapte nor de nor?

Voi ai cntat cu glas fierbinte

Naturii calde imnuri sfinte,

Ori doine dragi, cnd v-ai adus

De noi aminte!

Strinilor voi nu le-ai spus

C doine ca a noastre nu-s?

i-acum venii cu drag n ar!

Voi revedei cmpia iar,

i cuiburile voastre-n crng!

E var, var!

A vrea la suflet s v strng,

S rd de fericit, s plng!

Cu voi vin florile-n cmpie

i nopile cu poezie

i vnturi line, calde ploi

i veselie.

Voi toate le luai cu voi

i iar le-aducei napoi!

Nunt n codru

de George CobucCe mai chiu i chef prin ramuri

Se-ncinsese atunci!

Numai frai, i veri, i neamuri

De-ar fi fost umpleau o ar!

Dar aa, c s-adunar

i strini din lunci!

De m-ntrebi, eu nu tiu bine,

Alii poate tiu -

Ce s-ntrebi calici ca mine!

tiu c lumea dintr-o dat,

S-a trezit c-i adunat

i c-o duce-n chiu.

C-ntr-o zi, purtnd n mn

Un colac -un b,

Prepelia cea btrn

S-a pornit i-n deal i-n vale,

i chema-ntlnind pe cale

Lumea la osp.- "Ce-i tu, soro?" - "Ce s fie?

Nunt mare-n crng!

N-ai vzut tu veselie

De cnd eti i pori un nume.

i-am plecat trimis n lume,

Oaspeii s-i strng."

- "Dar pe mire cum l cheam,

Cine-i el i-al cui?"

- "N-auzii de sturz, bag sam!

Pn i-mpratul tie."

- "i-i bogat?" - "Ce-i pe cmpie,

Tot ce vezi, i-al lui!

Iar mireasa! Din cosi

Numai flori i cad.

Mierla e. i e pestri,

i gtit ca o cruce:

Cizme galbene i-aduce

Tot din arigrad."

- "Ei, atunci s tii, vecino,

C-am s viu i eu."

- "Pi, de bun seam, vino!"

Tot aa, cu voie bun,

Prepelia-n srg adun

Pe nuntai mereu.

i s-a strns din zare nalt

Neamul naripat,

i din crng, i de la balt,

i din esuri, de prin grne;

Ba i vrbii mai btrne,

Musafiri din sat.

Pn-n noapte tot venir

i prin crengi au mas.

Iar n zori se rscolir,

i-n gorun aveau altarul -

Ia nchinai-mi cu paharul,

S-mi mai vie glas.

M-ntrebai de nun? Ei, nunul,

Soare-ntr-adevr:

Dumnealui, m rog, punul!

Nun mare - a fost gaia,

Stete acas punia,

C-i murise-un vr.

- "Pop-aveau?" Tu, maic sfnt!

Stai s mai vorbeti?

tii pe ciocrlan cum cnt?

Dumnezeu s-i ie firea!

A-nvat trei veri Psaltirea

La vldici srbeti.

Drute aveau o coofan

i-un crstei blat.

Pitpalacul, nene, n stran!

Iar cdelnia de aur

O inea jupnul graur

Dasclu-nvat.

Dar s vezi! La socru mare

Zgomote din zori:

Piigoiul ntr-una sare,

Steag pe cas oimul suie.

Gheunoaia bate cuie

Ca s-anine flori.

Iar prin cuhnii sfat i vorb,

Asta s-o vedei!

Prepelia face ciorb,

Presurile fac friptur,

Vin sticleii i le-o fur,

Dracii de sticlei!

oimii repezi scot n gheare

Carnea din cldri,

Corbul cel cu ciocul tare

Dumicat-n blide-o las,

Cintioii duc la mas

Rndul de mncri.

i, cu or de jupneas,

Rndunele vin

i deretic prin cas,

Iar pe mese-atern prosoape

i dau laviele-aproape,

Cane-aduc cu vin.

Dar te miri tu, prin pahare

Cine le turna?

Cucul sur, c-i meter mare

La urat i-nchinciune,

E proroc i-i tie spune

Tot ce-o fi i-o da.

Cnt-n cobz-acum buhaiul

Cel cu gtul strmb,

Mierla uier cu naiul,

Cu cimpoiul cnt cioara,

Pitulicea cu vioara,

Bufnia c-o drmb.

Codobaturi iui ca focul,

Tot btnd din cozi,

Mturar-n clip locul

i fcur-o bttur,

i ce hor mai fcur

Ca la voievozi!

Jucau srba porumbeii,

C e jocul lor,

i-au luat la joc crsteii

Pe-o ruc vai de mine! -

Graurul juca pe vine,

Barza-ntr-un picior.

Numai cioara cu cimpoiul,

Tot izbind cu el,

Se btea cu piigoiul,

Iar sitarul dup-o u

Se certa c-o ginu

Pentr-un gndcel.

Vin de-ar fi, c cearta vine,

Astfel cum s-o zici?

S te superi tu, cretine,

Pentru dinii scoi din gur?

Pentr-un ghiont i-o mbrncitur

Cheful s i-l strici?

i ipau de-a valma-n ramuri,

Miile de guri!

N-alegeai, strini i neamuri,

i pe plac cnta tot insul -

Clocotea de chiu cuprinsul

Veselei pduri.

- "Tu erai?" M-ntrebi ca prostul!

Vorba din btrni:

Eu la chef ca-n marte postul.

Vinu-l beam din coji de-alun

i-azvrleam, de voie-bun,

Cu cciula-n cni.

Ba, i-n ciur le-adusei apa,

Ca s fiu n rost,

Lemne le-am tiat cu sapa -

i, srind pe-o buturug,

Am venit la voi n fug,

S v spun ce-a fost!

Cantec de primavara

de George Cosbuc

Primavara, primavara!

Noi isim pe camp afara,

Fratii si surorile,

Cand vin sarbatorile,

Noua ne plac florile

Si privighetorile!

Noi vedem pe lunca miei,

Si culegem ghiocei,

Si-mpletim cununi din ei.

Totu-i soare si lumina,

Lunca rade, lunca-i plina,

De mandretea florilor!

Suna in faptul zorilor

Glasul muncitorilor,

Cornul vanatorilor

Si-n frunzisul vailor

Umbletul copoiilor.

Cat de bine-i in campie!

Si cat ras si nebunie!

Si cat joc si veselie,

Primavara pe campie!La oglind

Azi am s-ncrestez n grind

Jos din cui acum, oglind,

Mama-i dus-n sat, cu dorul

Azi e singur puiorul

Si-am nchis ua la tind

Cu zvorul.

Iat-m: tot eu cea veche.

Ochii? Hai, ce mai pereche

Si ce cap frumos rsare!

Nu-i al meu? Al meu e oare?

Dar a'cui? Si la ureche

Uite-o floare.

Asta-s eu! Si sunt voinic

Cine-a zis ca eu sunt mic?

Uite, zu! Acum iau seama

C-mi st bine-n cap nframa.

Si ce fat frumuic

Are mama!

M gndeam eu ca-s frumoas

Dar cum nu? Si mama-mi coas

Sort cu flori, minune mare

Nu-s eu fata ca oricare.

Mama poate fi faloas

C m are.Dumancele

Las' ochii, mam, las' s plng!

Tu-n leagn tot cu mna stng

Mi-ai dat s sug de-aceea sunt

Ntng!

Dar n-am pus doar jurmnt,

S merg neplns n mormnt!

Nu plng c mi-e de Leana team;

De ciud plng eu numai, mam.

Cuvintele ei nu le ieu

n sam,

Dar mi-e ruine i mi-e greu,

C scoal satu-n capul meu.

Ea duce sfat din cas-n cas

C n-am broboade de mtas,

N-am or cu flori - i dac n-am

Ce-i pas?

N-am mers s-i cer, aveam-n-aveam;

i n-o s-mi mearg neam de neam.

St-n drum de vorb cu vecine

i bate-n pumni: - "S mor mi vine,

Auzi tu! S se prind ea

Cu mine!

tii, ieri, la moar, ce spunea?

C-s proast foc i gur rea!

i-auzi! i umbl-n cap, tu, sor,

S-ajung ea Lucsandrei nor!

O, mearg-i numele! N-o vezi

La hor?

Ce or! Nu-i vine nici s crezi;

F cruce, fa, s nu-l visezi.

Nu l-a purta nici de porunc!

Ce poart ea, alt om arunc.

C-un rnd de haine-o vd mergnd

La munc,

La joc i hori acelai rnd,

l poart-ntruna, i de cnd!

Lucsandra-i doar preuteas,

Ea-i cat nor mai aleas,

S-o duc-n bunuri i-n duium

Acas.

Ea n-a ajuns, oricum i cum,

S-i strng nora de pe drum.

S-i ieie nor pe-o satan?

C e srac i golan;

De ce nu vine ca s-i dau

Poman?

Nu-i casa lor n care stau

i-n cas nici cenu n-au!

Auzi tu, mam, cte-mi spune?

i-alearg-n sat s mai adune

i cte porecliri pe-ascuns

mi pune.

De-a sta s-i dau i eu rspuns,

La cte legi am fi ajuns!

Ea-mi sare-n drum, c doar-doar

M-apuc s-i spui o vorb-n poar;

i dac tac, i vin clduri

S moar.

S vezi tu, mam, -njurturi!

C ea cu m-sa-s zece guri.

Cu gura, m-sa bate-o gloat,

i-i de otrav Leana toat -

Mi-ar pune capul sub picior,

S poat.

Dar lor pe plac eu n-am s mor,

C n-am ajuns la mila lor.

De foame nu dau popii ortul!

Eu iarna singur-mi es tortul

i umblu i eu cum socot

C-i portul.

De n-am mtsuri, am ce pot,

Nici bun prea-prea, nici ru de tot.

M prind cu ea? Cel sfnt s-o bat!

Dar cum m prind? Ea e bogat,

Ce haine mi-am fcut ca ea

Vrodat?

La joc m poi oricnd vedea

Cu fetele de sama mea!

Ori am vorbit cu dnsa glume?

O fac de rs i-i scot eu nume?

Ori ies, gtit-n ciuda ei,

n lume?

i tiu eu focul - ochii mei!

Lisandru e, c alta ce-i?

Dar ce? l iu legat de mine?

l trag de mnec? Ba bine!

El vine-aa, de dragul lui,

Cnd vine.

Eu nu pot ua s i-o-ncui,

De st prea mult, eu cum s-i spui?

Sunt eu la urm vinovat,

C Leana umbl ca turbat

S-l vad-n casa lor intrnd

O dat?

i dac lui nu-i d prin gnd,

Ea blastem de nu-i d rnd!

Dar poate da ea bobi cu sta!

O fierbe ciuda pe urta,

C-s mai frumoas dect ea,

i-atta!

S aib Leana-n frunte stea,

Nu-i partea ei ce-i partea mea.

C boii-s buni, bine-i bogat;

Dar dac pui flci odat

S-aleag dnii cum socot

O fat:

Bogata-i pup boii-n bot,

mbtrnind cu boi cu tot!Concertul primaverii

Chiar acum din crang venii

Si c-o veste buna!

Iarasi e concert, copii;

Merbg si eu, si tu sa vii,

Mergem impreuna.

Vrei programa, lamurit?

Stai putin sa caut.

Cucul, un solist vestit,

De prin alte tari venit,

Va canta din flaut.

Cantareata dulce-n grai,

Cea numita "Perla

Cantaretilor din mai, "

Dulce va doini din nai

Multe doine mierla.

Va-ntona apoi un psalt

"Imnul veseliei"

Corul dintr-un fag inalt.

Vor canta-n sopran si-n alt

Graurii campiei,

Turturelele-n tenor,

Si-alte voci maiestre,

Toate dupa glasul lor.

Vor urma dup-acest cor

Fel de fel de-orchestre,

Voci de gaite care fac

Sa scoboare ploaia,

si-ntr-o scoarta de copac

O sa bata tica-tac

Tactul gheunoaia.

Iar nationale-apoi,

Cobze si-alte hanguri,

Glas de fluier si cimpoi,

Pitpalaci si cintezoi

Si-un taraf de granguri.

Se vor pune-apoi pe joc

Pana chiar si surzii,

Cand vor prinde dintr-un loc

Sa ne cante hori cu foc

Din tilinca sturzii.

Vom canta si noi ce-om sti,

Cantece din carte.

Si, de va putea veni

Vantul, si el va doini,

Ca e dus departe.

Cine-i contra, sa-l vedem,

Ca sa-l stie sotii!

De-aveti chef, tovarasi, blem-

Ura-n cer! cu totii-avem,

Mergem dar cu totii!Universul poetic al lui George Cosbuc

Poezia Iubirii :

George Cosbuc este creator al unei insemnate pagini de erotica in literatura romana. Lirismul sau este obiectiv, exprimand sentimentele fetei sau ale baiatului indragostit, intr-un decor rustic, pe fondul de spectaculos popular. Ideile cosbuciene au, de cele mai multe ori, o structura dialogala, constituindu-se in adevaratye "scenete" in care eroii au chef de vorba, de adevarate intreceri spirituale. Patrunzand in sufletul personajelor sale, poetul le face sa se destainuie candid sau nelinistit, pe un ton de gluma de cele mai multe ori, dar si cu accente dramatice alteori.

In "La oglinda", poetul sugereaza starea sufleteasca a fetei, curiozitatea juvenila in cautarea naiv-copilareasca, gratia adolescentei care descopera uimire ca e frumoasa. In alta ipostaza , fata e "rea de plata", lasand flacaul care sacul, "pe-un singur sarutat", iar in "Scara" il minte, pagubindu-l, de asemenea, de un sarut. Cocheta, ademenind si izgonind, ba fals suparata, ba sagalnica, in "La parau", in "De pe deal", in "Spinul", fata regizeaza un joc al vorbelor, al gesturilor facute pe jumatate, din care baiatul nu mai pricepe nimic. Atunci, fata ii reproseaza, cu ciuda: "nu te-ai priceput". Alteori, insa, iubirea starneste ecouri dureroase in suflet.

In "Cantecul fusului", fata isi plange dragostea pierduta. Plansul liric din aceasta poezie surprinde prin fluiditate si transparenta. Odata cu fata plang iserarea, vantul, roata morii si frunzele de plop, iar tristetea si singuratatea stapanesc parca intrega lume.

In "Dusmancele", o fata saraca se plange mamei ca sta in cale pentru Lisandru al ei, o fata bogata, dar dar biruie gandul ca dragostea adevarata nu se impiedica de saracie. Aceeasi afirmare a conceptiei lui G.Cosbuc cu privire la iubire in lumina eticii taranesti este si in "Numai una". Iubirea cea mare este unica, irepetabila, si ea poate sa treaca peste orice bariere, inclusiv peste cele sociale.

In toate poeziile sale de iubire, idealul feminin sta sub semnul fragilitatii, al metaforei vegetale. Fata este "subtirica", "mladioasa", este o aparitie florala. Sunt cautate mai ales plantele solare, fara ambiguitate: cicoarea, trandafirul, graul, a caror "anatomie sublimata"(G.Calinescu) sugereaza aceeasi esenta solara a umanului. Remarcabil ramane G.Cosbuc in versificatie. Cu o ingeniozitate neintrecuta, el isi alcatuieste strofa pe principiul surprizei, cu imprevizibilitatea jocului de sine, cu ruperi de ritm, cu intretaieri de sintagme, reluari cu schimbarea tonalitatii, creand o atmosfera de mare muzicalitate.

Poezia naturii :

Cel dintai mare pastelist roman, Vasile Alecsandri, era un pictor in cuvinte ale unor tablouri statice, animate doar in final, iar prezenta omului in pastelurile lui avea un aer decorativ, festiv. Optica lui George Cosbuc este diferita. Descrierile sale surprind o natura plina de viata, mereu in schimbare, cu oamenii perfect integrati fenomenelor inconjuratoare, intr-o suita de tablouri de mare dinamism.

Ciclul zilelor si al noptilor, ciclul anotimpurilor isi gasesc la G.Cosbuc reprezentari memorabile. G.Calinescu spunea ca "poezia de natura a lui G.Cosbuc se grupeaza pe indeletniciri omenesti, e sociala si calendaristica."

Primavara lui Cosbuc primeste, conform traditiei, tot ce este al pamantului, este o reinviere in flora, in fauna, in om. Ea aduce "florile-n campie", "nopti cu poezie", "vanturi line", "calde flori si veselie", aduce "vestitorii primaverii" care se intrec intr-un concert "plin de freamat.

Anotimpul preferat ramane, insa, vara - anotimp al solaritatii, soarele fiind astrul suprem al mitologiei cosbuciene. "In miezul verii", "Vara" sunt imnuri aduse soarelui, caldurii arzatoare care aseaza sufletul si lumea intreaga intr-o topire plina de beatitudine, intr-un extaz nesfarsit. Repetata trezire la viata a naturii, dimineata, prilejuieste poetului , in "Faptul zilei", o constructie poetica in care nemiscarea tulbure de dinaintea zorilor, zugravita in culori palide, face loc treptat, tumultului declansat de ivirea soarelui. Este o explozie de lumina, de caldura si de culoare care anima lumea. "Noapte de vara" este construita aproape simetric cu "Faptul zilei", urmarind, de data aceasta, treptata stingere a miscarii. Intoarcerea de la munca, treburile casnice, totul se desfasoara intr-o gradatie descendenta. Zgomotele noptii se produc in surdina. Numai indragostitii isi continua zbuciumul si cantarea, discret, nedistorsionat, in linistea atotcuprinzatoare a noptii. Toamna, nefiind un anotimp solar, e prezenta intr-o singura poezie: "Cantece toamna tarziu"' in care tulburarea cuprinde totul, sentimentele se amesteca dureros, in zbaterea codrului, iar lipsa soarelui e perceputa ca o glorie a lumii. Chiar si iarna sta la G.Cosbuc sub semnul beatitudinii solare. Desi nu apare soarele, lipsesc intemperiile, iar cerul e senin: "Nu e soare, dar e bine". "Iarna pe ulita", "Colindatorii", "Pomul Craciunului" sunt poezii in care scena se umple de copii care aduc cu ei agitatia, jovialitatea, dezinvoltura plina de umor.

Poezia sociala :

George Cosbuc este cantaret al iubirii, al peisajului rural, dar este si o constiinta vie a unei colectivitati asuprite.

Astfel, poezia "Noi vrem pamant", devine un imn inchinat pamantului, un fel de adoratie pagana adusa acestuia cu pretul oricaror suferinte. Amenintarea din final se face pe un ton patetic, rascolitor. Aceeasi forta a tonului se pastreza si in "Hora", in care taranul nu-l uita nici atunci cand joaca pe cel ce i-a luat pamantul. Intreaga epopee dureroasa a vietii taranesti o cuprinde Cosbuc in "Doina", numita de D.Micu "cantarea cantarilor a poporului roman".

Personificata in chipul unei copile, "Doina" esta in acelasi timp elegie, idila, pastel, cantec de munca si de razboi, cantec de haiducie, sinteza a dorurilorunui intreg popor, intim legata de existenta romaneasca.

Poezia de inspiratie istorica si poezia razboiului de independenta :

George Cosbuc continua traditia incetatenita in lirica noastra de Vasile Alecsandri sau alti poeti pasoptisti, intelegand istoria ca o neintrerupta lupta pentru dreptate si independenta nationala.

In "Decebal catre popor", Decebal apare ca un filosof luminat, un cetatean pentru care suprema valoare ramane libertatea. In discursul adresat poporului sau, Decebal dezvolta un adevarat cod al onoarei unui neam, iar indemnul la lupta pare o dezlantuire de forte coplesitoare.

Gelu din "Moartea lui Gelu" este si el un simbol al idealului libertatii poporului roman. Gelu devine un martir al neamului, iar glasul sau este profetic: victoria dusmanilor este efemera, lupta va fi reluata, romanii nu se pot impaca niciodata cu infrangerea.

In "Pasa Hassan", figura voievodului Mihai are dimensiunile grandiosului si ale sublimului. Sustinut de patriotism, de dorinta libertatii neamului sau, Mihai, hiperbolizat, apare in lupta mai curand ca o stihie, o emanatie a furiei universale. In "Oltenii lui Tudor", apare din nou figura conducatorului patriot, care mobilizeaza energii uiriase pentru biruinta poporului sau.

Volumul "Cantece de vitejie" ets o evocare a Razboiului de Independenta. Originalitatea lui Cosbuc consta in faptul ca priveste razboiul din perspectiva eroului anonim. Poetul rememoreaza episoade eroice si evoca vitregia razboiului cu intelegerea taranului-ostas.

De exemplu, "O scrisoare de la Muselim-Selo" e conceputa ca o epistola a unui soldat catre mama sa. Psihologia eroului e surprinsa intre ingenua speranta a supravietuirii si efortul de a-si menaja mama. Chinuit de dorul de casa si de durerea ranii, soldatul isi imagineaza despartirea a doi prieteni pe campul de lupta: unul, ranit, se va intoarce acasa, iar celalalt ramane sa doarma acolo.

Poezia se constitue din "rugamintea" celui ramas in urma, care traduce liric sentimentul nostalgiei, dorinta de a-si revedea mama si iubita, de a mai saruta o data pamantul tarii.

Dramatica este si "Trei, Doamne, si toti trei" - povestea unui tata care si-a pierdut toti copiii in razboi. Impresioneaza aici indignarea muta si resemnata a batranului, sentimentul golului universal si al tacerii, avand ceva din maretia unei tragedii antice, toate exprimate intr-un limbaj simplu, cu inflexiuni populare.

Poezia marilor evenimente din viata omului :

George Cosbuc marturisea: "De cand am inceput sa scriu, m-a tot framantat ideea sa scriu un ciclu de poeme cu subiecte luate din povestile populare si sa le leg astfel ca sa le dau unitate si extensiune de epopee." Arealizat doua balade culte: "Moartea lui Fulger" si "Nunta Zamfirei".

Balada "Nunta Zamfirei" are ca tema nunta, iar originalitatea ei rezulta atat din prozodie, cat si din inedita impletire a planurilor real si feeric. Pe parcursul intregii poezii se simte vagul spatial specific basmelor si, in acelasi timp, se simte o tonalitate glumeata de vioisie si joc.

Nunta propriu-zisa e precedata de o gradatie atenta a momentelor care o pregatesc. Spiritul de observatie al poetului, maiestria acestuia de a sugera ritmuri, exceleaza intr-o proiectie hiperbolizata.

Dincolo de alternarea planurilor real si ireal, dincolo de viziunea hiperbolizata a ritualului de nunta taraneasca, trebuie remarcate aliteratiile, imbinarea de rime, melodicitatea constant iambica care face din balada o pagina de virtuozitate prozodica.

"Moartea lui Fulger" contine obiceiurile populare legate de inmormantare, precum si o etica particulara privitoare la viata si la moarte. Emotionant este strigatul de durere al mamei indoliate, care nu mai crede in nimic, nici chiar in Dumnezeu, iar glasul ei are vibratia dramatica a bocetului popular. Replica o va da sfetnicul "batran ca vremea", care exprima un sentiment de reculegere demna, barbateasca, in fata mortii.

Proiectia tabloului de inmormantare este grandioasa, respectand datina strabuna: mortului i se aseaza un colac pe piept, in mana i se pune un ban pentru vama la trecerea "raului" mortii, este imbracat cu straie princiare.Poiezii care fac elogii patriei:

Trei, Doamne, i Toi Trei!Avea i dnsul trei feciori,

i i-au plecat toi trei deodat

La tabr, srmanul tat!

Ce griji pe dnsul, ce fiori,

Cnd se gndea c-i greu rzboiul,

N-ai timp s simi c mori.

i luni trecut-au dup luni -

i-a fost de veste lumea plin,

C steagul turcului se-nchin;

i mndrii codrului puni,

Romnii-au isprvit rzboiul,

C s-au btut nebuni.

Scria-n gazet c s-a dat

Porunc s se-ntoarc-n ar

Toi cei plecai de ast-var -

i rnd pe rnd veneau n sat

i ieri i astzi cte unul

Din cei care-au plecat.

i-ai lui ntrziau! Plngnd

De drag c are s-i revad,

Sta ziua-n prag, ieea pe strad

Cu ochii zarea msurnd,

i nu veneau! i dintr-o vreme

Gemea, btut d-un gnd.

Ndejdea cald-n el slbea,

Pe ct cretea de rece gndul.

El a-ntrebat pe toi d-a rndul,

Dar nimeni tire nu-i tia.

El pleac-n urm la cazarm

S afle ce dorea.

Cprarul vechi i iese-n prag.

- "Ce-mi face Radu? el ntreab,

De Radu-i este mai cu grab,

C Radu-i este cel mai drag.

- "E mort! El a czut la Plevna

n cel dinti irag!

O, bietul om! De mult simea

C Radu-i dus de pe-ast lume,

Dar astzi, cnd tia anume,

El sta nuc i nu credea.

S-i moar Radu! Acest lucru

El nu-l nelegea.

Blstem pe tine, bra duman!

- "Dar George-al nostru cum o duce?

- "Sub glie, taic, i sub cruce,

Lovit n piept d-un iatagan!

- "Dar bietul Mircea? - "Mort i Mircea

Prin vi pe la Smrdan.

El n-a mai zis nici un cuvnt;

Cu fruntea-n piept, ca o statuie,

Ca un Cristos btut n cuie,

inea privirile-n pmnt,

Prea c vede dinainte-i

Trei mori ntr-un mormnt.

Cu pasul slab, cu ochii bei

El a plecat, gemnd p-afar,

i-mpleticindu-se pe scar,

Chema pe nume pe biei,

i se proptea de slab, srmanul,

Cu mna de prei.

Nu se simea de-i mort ori treaz,

N-avea puteri s se simeasc;

El trebuia s s-odihneasc -

Pe-o piatr-n drum sub un zplaz

S-a pus, nmormntnd n palme-i

Slbitul su obraz.

i-a stat aa, pierdut i dus.

Era-n amiazi i-n miez de var

i soarele-a sczut spre sear,

i-n urm soarele-a apus,

Iar bietul om sta tot acolo

Ca mort, precum s-a pus.

Treceau brbai, treceau femei,

i uruiau trsuri pe strad,

Soldai treceau fcnd parad, -

i-atunci, detept, privi la ei

i-i duse pumnii strns pe tmple:

"Trei, Doamne, i toi trei!Poezia Moartea lui Gelu

Razlet din ostirea batuta,

Fugind pe campia tacuta,

Cazu de pe cal, de durere,

Pe marginea apei. Si piere.

Din rana si-ar smulge sageata

Si n-are putere.

Pierdut-a si oaste si tara.

E noapte-n vazduhuri; si rara

E zbaterea apei, cand valul

Atinge cu aripa-i malul

Iar Gelu, prin noapte stand singur,

Vorbeste cu calul:

Vai, murgule, jalea ma curma!

Ma lupt cu durerea din urma,

Caci ranele-mi sapa mormantul,

Degeaba imprastii tu vantul

Din coama, piciorul tau scurma

Degeaba pamantul.

Ma chemi prin nechezuri pagane

Si parca zici: Vino, stapane!

Vezi, picura ranele tale

Si neguri se nalta din vale,

E noapte, si ziua de maine

Ne-ajunge pe cale!

Trei suliti facutu-si-au strunga

Prin mine! Ma zbucium pe-o dunga

Si nu-mi mai simt bratul si braul;

Tu-ti rupi cu picioarele fraul

Las, murgule, las sa ne-ajunga

Pe-aicea pustiul.

De-acum tu... cat va cuprinde

Mantaua, deasupra-mi o-ntinde

Si-apoi cu picioarele-mi sapa

Mormantul pe margini de apa.

Si-n urma cu dintii ma prinde

Si-arunca-ma-n groapa.

Jeleasca-ma apele Cernii!

Sa-mi bubuie crivatul iernii.

Ca-n taberi al cailor tropot;

Iar vesnicul apelor sopot

Sa-mi para ca-n ceasul vecernii.

O ruga de clopot.

Si, poate, sosi-va o vreme

Cand muntii vor fierbe, vor geme

Cu hohote mamele-n praguri,

Vor trece barbatii-n siraguri

Cand bucium suna-va sa cheme

Pe tineri sub steaguri.

Iar tu, de-i trai, fratioare,

Sa-mi vezi luptatorii-n picioare,

Atunci cand sosit va fi ceasul,

Abate-ti pe-aice tu pasul:

Necheaza-mi, si atunci eu din groapa

Cunoaste-ti-voi glasul!

Si-armat voi iesi eu afara,

Si veseli vom trece noi iara

Prin suliti si foc inainte,

Sa tie protivnicii minte

Ca-s vii, cand e vorba de tara,

Si mortii-n morminte!

El zice, si mana si-o strange

Pe pieptul cel umed de sange

Iar calul sta singur de paza

Lui Gelu, si trist el aseaza

La pieptul stapanului capul

Si astfel vegheaza.

Si-auzi! Ca un vant ce clateste

Padurea, cand ploaia soseste,

Asa din adancuri de zare

Un vuiet prin noapte rasare.

Iar vuietul vine, si creste,

Mai iute, mai tare.

Si iata-i, din umbrele vaii

Cu scuturi ies repezi flacaii,

Ca mortii ce-si lasa mormantul;

Ies roibii cu umblet ca vantul,

Rasar de tutindeni, de pare

Ca-i varsa pamantul.

Arcasii lui Arpad! In goana

Ei fug dup-ostirea dusmana.

Si, uzi de-alergare, se-ncura

Fugarii prin negura sura,

Cu fraul pe coama, si-arcasii

Cu spazile-n gura.

Navalnic s-apropie pasii,

Si-n goana lor canta arcasii,

Si-asa de salbatic li-e cantul

Din piele de urs au vestmantul,

Si-n barbile lor incalcite

Se-mpiedica vantul.

Iar Gel, auzindu-i prin zare,

De spaima si groaza tresare

El moare! Si canta paganii!

N-au Domn si n-au tara romanii,

Si-adusii de vanturi in tara

Sunt astazi stapanii!

Si-n mainile cui e scaparea?

Nu-i piept sa le-nchida cararea?

Nu-i brat de voinic, sa-i abata?

Si nu e pe lume-o sageata

Ca-n inima gloatei lui Arpad

Adanc sa strabata?

Si Gelu le judeca toate:

Se nalta proptindu-se-n coate

Si-a calului glezn-o cuprinde,

Cu graba el arcul si-l prinde,

Si-nvarte sageata si-o scoate

Din rana, si-o-ntinde:

Si vajaie slaba sageata

Cu gemetul mortii deodata

Arcasii trec repezi in cale,

Si-i vuiet si-i chiot prin vale:

Ce cant de-ngropare lui Gelu

Si-ostirilor sale!

Iar vuietu-n neguri patrunde

Si-n inima noptii s-ascunde

Departe, si-n valuri de valuri

Ecoul izbindu-se-n dealuri

De zece ori jalnic raspunde

Pustiilor maluri.

De zece ori, iarasi de zece,

Si scade, si piere, si trece,

De data din urma rasuna

Tacerea-mprastiata s-aduna

Si-n neguri aluneca rece

O bolnava luna.

Iar calul, vedenie muta,

Cu coama de vanturi batuta,

Sta-n noaptea cu neguri de paza

Lui Gelu; si trist el aseaza

Pe pieptul stapanului capul

Si astfel vegheaza.

Iar apa la maluri se frange

Si cade pe spate si plange:

Cu fierul potcoavei tu-mi sapa

Mormantul pe margini de apa,

Si-n urma cu dintii ma prinde

Si-arunca-ma-n groapa!Comentariu Moartea lui GeluI. Moartea lui Gelu este o balad, care are ca tem lupta pentru aprarea fiinei naionale i pentru afirmarea contiinei naionale. n cartea sa Cuibul invaziilor, Mihail Sadoveanu se ocup de aceste popoare slbatice din munii Altai, Himalaya, din jurul podiului Gobi, fiindc acolo sunt locurile de unde Lucifer conduce, prin ucenicii si, procesul de distrugere a lumii n general, a cretinismului n special prin calamiti, rzboaie, revoluii, secte. De aceea ttarii condui de Gingis Han, hunii condui de Aula. ungurii condui de amani (vrjitori), masonii condui de iniiai, japonezii ,i indienii condui de demonii zei, buditii condui de Buda nu sunt dect popoarele Czute n stpnirea demonilor, ca i egiptenii, grecii, romanii, evreii cnd se nchinau la zei.

Ungurii vin n vremea hunilor i se aaz ntre Volga i Ural, apoi ntre Don i Nipru (anul 830), apoi dincolo de Bug (anul 889). Este consemnat de doi cronicari bizantini faptul c, aflat n misiune la hazari, Chirii este nconjurat de unguri. Peste douzeci de ani, un conductor maghiar 1-a chemat pe Sfntul Metodiu i-1 roag s-1 pomeneasc n rugciune. Alungai de pecenegi i cumani, ungurii ajung n bazinul I isei unde sunt btui de mpratul Otto cel Mare (955). De aceea ei sunt silii s caute lliai in resturile armatei hunilor lui Atila. n anul 935, patriarhul Teofilact al Constantinopolului l hirotonete pe Ierotei, episcop al ungurilor, ca semn c ncepuse cretinarea lor ca ortodoci.

De aceea cele dou fiice ale lui Gyula, Carolda i Garalta, erau ortodoxe. Garalta se va cstori cu Geyza, un principe maghiar, i fiul lui tefan i-a cretinat pe unguri, In ml numii de aceea tefan cel Sfnt (997 1038). Acesta, pentru a obine coroana de rogi (1001), trimis de papa, i pentru a obine sprijinul militar, se aliaz cu biserica din Apus Schimbarea valorilor cretine i-a nrit pe nobilii unguri i, ndrumai de li uii atac pe neateptate, cu viclenie, pe principii romni Menumorut voievodul Bihariei (Criana), Vlad voievodul Banatului, Gelu voievodul Transilvaniei, sprijinii de cavalerii teutoni. Gelu este surprins de atacul neateptat al ungurilor, se retrage n cetatea Dobca, unde a fost prins i ucis. Penetrarea ungurilor n Transilvania s-a fcut timp de trei secole, prin lupte, i ajutai de secui (SIKI n turc nseamn nobil), care sunt o populaie turcoman, folosit de unguri n scopurile lor agresive

Treptat, ungurii le fur romnilor cele mai bune pmnturi, le distrug bisericile, le ard satele, iar la 1700, sub presiunea iezuit, organizeaz falsa biseric greco-catolic, silindu-i pe romni s treac sub conducerea bisericii din Apus. De aici o serie de mucenici ca ierarhii Ilie Iorest, Sava Brancovici, Sofronie de la Cioara, losif de la Partos, Oprea Miclu, Visarion Srai, de aici luptele de la Boblna, rscoalele conduse de Horia, Cloca i Crian, de Avram Iancu mpotriva comportamentului bestial al ungurilor, secuilor i germanilor n Transilvania, unii prin tratatul Unio Trium Naionum (1437). De aceea aceste neamuri s-au lepdat, ca toat biserica din Apus, de Domnul Iisus Hristos, de ortodoxie, trecnd la catolicism, apoi la protestantism, apoi la satanismul lui Bela Kun, la secte, la atei, fiindcjudecata lui Dumnezeu este divin. Fiecrui neam Dumnezeu i-a hotrt locul i timpul vieuirii. Orice abatere, cucerire i un drum spre iad este tlhrie. Ungurii se vor mntui, cnd vor redeveni ortodoci i se vor considera romni, fiindc toi cei ce se vor gsi pe teritoriul rii noastre vor fi judecai dup rnduiala adus de Sfntul apostol Andrei.

2. Moartea lui Gelu este o balad romantic, fiindc avem un erou excepional n mprejurri excepionale. Avem o evaziune n trecutul istoric i o exaltare a trecutului glorios, o comuniune dintre om i natur, ca trsturi ale esteticii romantice. Gelu este o imagine a poporului romn, silit s in piept valurilor barbare, s duc o cruce de mucenic a lumii cretine: Rzle din otirea btut, / Fugind pe cmpia tcut, / Czu de pe cai, de durere, /Pe marginea apei. /i piere. /Din ran i-ar smulge sgeata /i n-are putere.

Moartea eroului nseamn o noapte istoric adus de valul satanic al tlharilor: Picrdut-a i oaste i ar. /E noapte-n vzduhuri; i rar / E zbaterea apei, cnd valul /A tinge cu aripa-i malul /Iar Gelu, prin noapte, stnd singur, / Vorbete cu calul.

Ca i n balada popular Toma Alimo, calul rmne singurul su prieten n cea mai grea cumpn a vieii: Vai, murgule, jalea m curm!/M lupt cu durerea din urm, / Cci ranele-mi sap mormntul. /Degeaba mprtii tu vntul /Din coam, piciorul tu scurm / Degeaba pmntul. Motivul comuniunii dintre om i natur este prezent prin dialogul dintre Gelu i calul su, dar i prin celelalte elemente ale naturii: Vino, stpne! Vezi picur ranele ta/e / i neguri se-na/ din vale, / E noapte, i ziua de mne /Ne-ajunge pe cale!. Ca i n balada Mioria, Gelu i transmite calului su testamentul, ultimele dorine: De-acuma tu ct va cuprinde /Mantaua, deasupra-mi o-ntinde / i-apoi cu picioare/e-mi sap / Mormntul pe margini de ap, / i-n urm cu dinii m prinde / i-arunc-m-n groap.

Mitul Marea Trecere este sugerat de apa morilor, hotarul care desparte lumea aceasta de cea venic: Jeleasc-m apele Cernii! / S-mi bubuie crivul iernii, / Ca-n taberi ai cailor tropot; / Iar venicul apelor opot / S-mi par ca-n ceasul vecernii, /O rug de clopot.

Mesajul poeziei l constituie ideea renaterii contiinei naionale, a relurii luptei pentru aprarea fiinei naionale, pe care poetul le reprezint, aa cum o afirma n poezia Poetul: i poate, sosi-va o vreme, / Cnd munii vor fierbe, vor geme / Cu hohote mamele-n praguri, / Vor trece brbaii-n iraguri / Cnd bucium suna-va s cheme / Pe tineri sub steaguri.

Atunci Gelu, ca toi eroii, care i-au dat viaa pentru aprarea rii, va iei din morminte i va relua lupta pentru libertate mpotriva dumanilor rii: i-armat voi iei eu afar, / i veseli vom trece noi iar /Prin sulii i foc nainte, /S ie potrivnicii minte / C-s vii, cnd e vorba de ar, / i mori i-n morminte!

Balada are dramatism, fiindc Gelu ascult vuietul nvlirii otilor dumane: Iar Gel, auzindu-i prin zare, /De spaim i groaz tresare / El moare! i cnt pgnii! /N-au domn i n-au ar romnii, /i-aduii de vnturi n ar/Sunt astzi stpnii!.

Gelu face un gest simbolic, n sensul c-i smulge, cu ultimele puteri, sgeata din piept, o pune n arc i trage-n dumani: i Gelu le judec toate: /Se nal proptindu-se-n coate /i-a calului glezn-o cuprinde, / Cu grab el arcul i-1 prinde, /i-nvrte sgeata i-o scoate /Din ran, i-o-n tinde: /i vjie slaba sgeat / Cu gemetul morii deodat/ Arcaii trec repezi n cale, / i-i vuiet i-i chiot prin vale: / Ce cnt de-ngropare lui Gelu / i-otirilor sale!.

Imaginea morii eroului, vegheat de calul su, este romantic i vdete influena poeziei populare, unde Toma Alimo spune aceleai cuvinte calului su: Iar calul, vedenie mut, / Cu coama de vnturi btut, / Sta-n noaptea cu neguri de paz / Lui Gelu; i trist el aeaz / Pe pieptul stpnului capul / i astfel vegheaz. Mitul clreului trac, pe care-1 vom regsi la Lucian Blaga, se mpletete cu motivul comuniunii dintre om i natur, fiindc natura, pmntul-mam i plnge fiul: Iar apa pe maluri se frnge / i cade pe spate i plnge: Cu fierul potcoavei tu-mi sap/Mormntul pe margini de ap, / i-n urm cu dinii m prinde / i-arunc-m-n groap!.

3. Stilul baladei Moartea lui Gelu este caracterizat printr-o influen a poeziei populare att n structur versurilor scurte de 7-8 silabe, prin forma strofelor de ase versuri, dintre care ultimul este scurt, ct mai ales prin faptul sc n structura interioar a figurilor de stil gsim motivul comuniunii dintre om i natur, mitul Marea Trecere, mitul Sfnta Lun. De aici imaginile poetice, construite pe o interferen de metonimii mituri, metafore, epitete, personificri. Astfel, n versurile: Iar apa la maluri se frnge /i cade pe spate i plnge avem efectul durerii morii lui Gelu asupra naturii apa la /na/uri se frnge / i cade pe spate/, deci dou metonimii; avem o personificare n \ ci urile: Ecoul izbindu-se-n dealuri/De zece ori jalnic rspunde / Pustiilor maluri, unde metonimiile exprimate prin verbele rspunde i izbindu-se-n dealuri sunt interferate prin jalnic rspunde cu motivul comuniunii, ca mod de personificare a naturii. In versurile: Tcerea-mprtiat s-adun / i-n neguri alunec rece / O bolnav Lun avem mitul Sfnta Lun, sugerat prin bolnava lun, o personificare, dar i o metonimie, care arat efectul morii lui Gelu (ca Ft-Frumos) asupra lunii (Ileana Cosnzeana) sau Cerna (n versurile: Jeleasc-m apele Cernii).

Mitul Marea Trecere, mpletit cu motivul comuniunii dintre om i natur, l gsim structurnd metonimiile din versurile: Mantaua deasupra-mi o-n tinde / i-apoi cu picioarele-mi sap /Mormntul pe margini de ap, /i-n urm cu dinii m prinde/ i arunc-m-n groap, fiindc metafora margini de apasugereaz apa morilor Marea Trecere, iar calul, prin metonimiile, exprimate de verbele m prinde, sap, arunc, simbolizeaz natura, reintegrarea n pmntul mum, unde sunt vii, cnd e vorba de ar, /i morii-n morminte!, de aceea munii vor fierbe, vor geme, deci o asociere a mitului Pmntul-Mum. La fel comparaia: Ca un vnt asociat cu metonimia: ce cltete Pdurea, cnd ploaia sosete, cu analogia Aa din adncuri de zare / Un vuiet prin noapte rsare i metonimiile: Iar vuietul vine, i crete, / Mai iute, mai tare sugereaz acest val al nvlitorilor, care Rsar de pretutindeni, de pare / C-i vars pmntul.

Metaforele, construite de George Cobuc, au putere expresiv, conturnd un tablou romantic: Iar calul, vedenie mut, / Cu coama de vnturi btut, /St-n noaptea cu neguri de paz. Din perspectiva creativitii, poezia este de nivel productiv i expresiv.Semnificaia poieziilor:

Iarna pe ulitaIn prima strofa observam ca autorul a surprins o ninsoare care a durat toata noaptea, iar a doua zi s-a oprit.Observam personificarea: "Norii s-au mai razbunat" de unde reiese ca norii a inceput sa cearna fulgi mari de zapada spre apus. A doua strofa ne prezinta imagini vizuale, auditive.

In al doilea vers se observa epitetul: "pe rau e numai fum". De aici reiese ca fumul vine de la hornurile caselor unde oamenii incearca sa le incalzeasca. De asemenea, se observa personificarea: "vantu-i linistit acum".

Observam imagini vizuale, statice ce ne transmit un sentiment de liniste. Strofa se incheie cu personificarea: "navalnic vuiet vine", de unde reies imagini auditive, dinamice. Ne transmite un sentiment de galagie, zarva si de agitatie.

Din a treia strofa ne dam seama ca zgomotul infernal este provocat de copiii care se jucau veseli in zapada si se bucurau de venirea iernii. Aceasta strofa ne transmite un sentiment de fericire, bucurie si veselie. A patra strofa incepe cu epitetul personificator si comparatia: "gura fac ca roata morii".

De aici reies imagini auditive,statice. Autorul compara copiii care vorbeau mult cu roata morii ce se invarte foarte tare. Cosbuc ii compara, de asemenea, cu vrabiile gurese care se galcevesc.

Strofa se incheie cu inversiunea "norii ploi vestesc". Observam imagini vizuale, statice, de unde reiese ca norii se abateau spre sat pentru a vesti ploi. In a cincea strofa, autorul ne da de inteles ca acei copii erau impartiti in diferite grupuri dupa varsta lor.

Cei mari profitau de faptul ca erau si copii mici si radeau de ei. Observam inversiunea "de foame-adusi" care ne transmite un sentiment de mila, tristete si mahnire. A sasea strofa descrie un baietel strain, aparut din senin pe ulita.

Autorul ni-l descrie cu inversiunea: "largi de-un cot sunt pasii lui". A saptea strofa incepe cu inversiunea: "haina-i maturand pamantul" de unde reiese ca haina copilului era prea lunga si o tara de pamant. Observam repetitia "abia,abia" de unde ne dam seama ca isi tara cu greu haina si comparatia "cinci ca el incap in ea".

In cea de-a opta strofa observam ca acel baietel era trimis de mama sa in sat. Copilul era incruntat, dar se credea barbat fiindca putea sa care o haina atat de grea pentru el. Aceasta strofa ne transmite un sentiment de admiratie si remarcare de sine.

A noua strofa ne arata cum inainta baiatul: "cade-n branci si se ridica". Din urmatoarele versuri aflam ca baiatul purta pe cap o caciula din lana de miel si ca era mai mare decat el. Ne transmite un sentiment de amuzament.

A zecea strofa incepe cu enumeratia "tot vine, tot inoata" de unde reiese ca el se chinuia sa mearga cat mai repede. Observam 2 epitete: "ochii vii" si "zgomotoasa gloata" de unde reies imagini vizuale si auditive. Ne transmite un sentiment de amagire.

A unsprezecea strofa prezinta ce a vrut copilul sa faca atunci cand a vazut atatia copii. A vrut sa se intoarca din drum, dar era prea tarziu. Toti ceilalti copii il vazusera deja.

A doisprezecea strofa incepe cu glumele facute de caciula copilului. A treisprezecea strofa incepe cu inversiunea "altii-n gluma parte-i tin". Observam ca toti copiii isi bateau joc de el.

In a paisprezecea strofa este descrisa o baba care este imbracata cu un cojoc rupt. Ea se oprise sa vada de unde vine zgomotul acela mare. A cincisprezecea strofa incepe cun inversiunea "s-otaraste rau batrana".

Observam ca batranei ii pasa de baiat, incercand sa-l scoata dintre copiii care isi bateau joc de el. In a saisprezecea strofa poetul ne da de inteles ca baba nu uitase ameliorarea conflictului dintre baiat si copii luandu-l de acolo. Ne transmite un sentiment de mila.

In a saptesprezecea strofa ne dam seama ca dupa gestul batranei de a lua copilul, nu a durat mult deoarece copiii se tineau dupa ea razand. Recunoastem epitetele si inversiunea "plina-i strimta ulicioara". In a optsprezecea strofa se prezinta acei copii jucandu-se.

Sentimentul este de armonie,veselie. In cea de-a nouasprezecea strofa observam ca batrana se supara pe copii. Ne dam seama dupa enumeratia "bat,-njurada din maini" de unde observam imagini dinamice.

Ne transmite un sentiment de suparare. In strofa douazeci observam ca batrana se invartea cu batul in mana pentru a-si face loc, dar copiii navalesc din nou asupra batranei. In urmatoarea strofa ni se descrie ca baba statea in mijlocul alaiului ca un capitan si isi facea cruce de ceea ce vedea.

In penultima strofa observam ca din cauza galagiei provocate de copii incepura sa latre cainii din curti, iar oamenii ieseau afara sa vada ce se intampla. In ultima strofa se observa un dialog intre cativa sateni.acestia au asemanat copiii cu o adunatura de tatari.

Sentimentul care predomina este cel de bucurie si uimire pentru sateni fata de zarva de pe ulita satului.Vara

a) Tema acestui pastel o formeaz dragostea fa de ar, iar ideea, care d mesaj poeziei, o formeaz profunda identitate dintre poet, popor i patrie.

Sensul poeziei l gsim n cuvntul Vara, care este o metafor, fiindc vara nu este ~ doar anotimpul, n care lumea vegetal triete deplin, rodete, germineaz, sporete, / ci este i vara vieii omului, cnd acesta produce, aidoma unui pom, fructele spirituale, ce dau sens vieii sale. Poetul contempl, cu ochii sufletului, frumuseile rii (Privirile de farmec bete /Mi le-am ntors ctrpmnt) i recepteaz acest mesaj esenial al poporului romn(n lan erau feciori i fete, /i ei cntau o doin-n cor. /Juca viaa-n ochii lor), adic viaa spiritual, care-i definete fiina. Cu aceast bogie n suflet, poetul, ca reprezentant al contiinei naionale, exprim dragostea sa fa de natura patriei (Ct de frumoas te-aigtit/Naturo, tuf Ca o virgin/ Cu umblet drag, cu chip iubit! /A vrea s plng de fericit, /C simt suflarea ta divin.).

Dragostea sa fa de frumuseile rii este determinat de aceast explozie de via: C pot s vdce-aiplsmuit!, ca semn al harului divin. De aici lumina care i inund ssfletul: Natur, n mormntul meu, /E totul cald, c e lumin!. Este semnul unei renateri interioare, care nu este doar a sufletului su, ci este semnul duhului naional. De aceea poetul simte lacrimile acestei bucurii imense, inundndu-i inima: Mi-e inima de lacrimi plin \ profunda legtur, pe care o are cu neamul su: C-n ea s-au ngropat mereu /Ai mei, i-o sm-ngrop i eu! Aceast profund unitate cu poporul, cu glia strbun l determin s constate c, de fapt, poetul este un exponent al contiinei naionale: O mare e, dar mare lin.

Prin analogie, poetul exprim, n mod indirect, conceptele sale despre poet i poezie. Poetul, ca i Ceahlul, este: Un uria cu fruntea-n soare, / De paz rii noastre pus. Poezia este: o tain cltoare, care Plutea-ntr-acest imens senin, este o exprimare a plenitudinii vieii:i tot vzduhul era plin /De cntece ciripitoare.

Strofa a doua este alctuit din imagini vizuale i auditive, n care se red acest cntec al vieii: Iar spicele jucau n vnt, / Ca-n hor dup-un vesel cnt / Copilele cu blonde plete, / Cnd salt largul lor vestmnt.

Garabet Ibrileanu definea astfel locul aparte, deinut de poezia Vara, n creaia lui George Cobuc: e sentimentul de comuniune recunosctoare cu natura, comuniune n via i n moarte. Poetul este lumina contiinei, iar poezia este lumina emanat de aceast contiin:Natur, n mormntul meu, /E totul cald, c e lumin!

b).Poezia Vara are trei pri concentrate n trei strofe.

Prima ne d o imagine a planului profund, general, al unui tablou care sintetizeaz plaiul romnesc.

A doua ne prezint, n prim-plan, o hor cu flci i fete, care cnt o doin, n timp ce mieii i graurii i nsoesc n jocul lor.

A treia strof este cea mai liric i cuprinde mesajul, adic exprimarea dragostei fa de ar a poetului.

Imaginea Ceahlului, n jurul cruia se concentreaz prima strof, are ca model o posibil legend n care, ca i n legendele despre Munii Caraiman, Buteanu, Climan, Ceahlul este un uria mpietrit: Un uria cu fruntea-n soare, /De paz rii noastre pus. Imaginea este construit pe conceptul de armonie i echilibru, coninut n imaginea unui nor, care st n echilibru: Plutea-ntr-acest imens senin //i tot vzduhul era plin /De cntece ciripitoare.Psrile exprim armonia, iar norul sugereaz echilibrul. Transfigurarea realitii este determinat de intensitatea sentimentului de dragoste fa de ar: Privirile de farmec bete, dar i de corespondena acestui sentiment, pe care-1 gsete n elementele naturii: Iar spicele jucau n vnt,/Ca-n hor dup-un vesel cnt/ Copilele cu blonde plete,. Acest sentiment este comunicat parc de grupul de flci i fete: n lan erau feciori i fete, /i ei cntau o doin-n cor. / Juca viaa-n ochii lor .

Amplificarea sentimentului de dragoste fa de natura patriei determin transformarea lui ntr-o admiraie fa de natura, vzut ca o zn, n care se-ntrupeaz ara: Ct de frumoas te-ai gtit, /Naturo, tu! Ca o virgin /Cu umblet drag, cu chip iubit!Natura devine astfel, ca i la Eminescu, ca i la poetul Mioriei, o imagine a Fecioarei lumii, a iubirii. De aceea, poetul triete sentimentul de bucurie: A vrea s plng de fericit.

Cele trei pri aduc parc cele trei dimensiuni, care corespund unor unghiuri, de unde este privit imaginea rii. Dimensiunea vertical este sugerat de imaginea Ceahlului, care este proiectat pe imensitatea albastr a cerului. Se sugereaz zborul spre nalt, spre purificare. Dimensiunea orizontal este aceea a vieii, a jocului, a micrii. Dimensiunea spre interior, spre profunzime, spre sufletul neamului, cu care poetul vrea s se identifice prin pierderea eu-lui, a contiinei individuale i s devin un exponent al contiinei naionale, formeaz, de fapt, ideea celei de a treia strofe.

Poezia este, astfel, un mesaj al lumii luminii, dup care Marea Trecere devine din mit o realitate. Dei George Cobuc realizeaz un pastel romantic, totui dimensiunea clasicist este prezent prin conceptul de armonie i echilibru, prin conceptele de mi-mesis i catharsis,prin mesajul moral, cretin i naional. George Cobuc se afirm, astfel, un continuator al poeziei de specific naional, care ncepe cu Vasile Alecsandri i continu cu Mihail Eminescu, iar dup George Cobuc, vor urma Octavian Goga, Lucian Blaga, Ion Barbu i alii, care vor aduga noi dimensiuni acestui specific naional.

c) Poezia Vara poate fi interpretat i ca un imn, nchinat vetrei strbune. De aceea criticul G. Ibrileanu afirma: Vara este poezia cea mai liric din toat opera lui Cobuc, i cea mai frumoas. O poezie, cu ct este mai liric, cu att este mai poetic. G. Cobuc d dovad de maturitate artistic i de profunzime. Poezia are trei registre.

n prima strof, avem o imagine marcat a naturii, care ne sensibilizeaz n mod indirect.

n strofa a doua, lirismul se ntrupeaz prin doina cntat n cor de flci i fete, prin delicateea i candoarea mieilor albi, prin zborul graurilor suri.

n strofa a treia, lirismul este exprimat direct, ca o explozie n interior, ca o descoperire a Marelui Adevr c viaa are un sens atunci cnd prin iubire se rup ctuele egoismului.

Treptele imnului Vara sunt date de sentimentul de admiraie, creat de imaginea slbatic splendoare, n care Ceahlul este asemnat cu Un uria cu fruntea-n soare. n strofa a doua, sentimentul de bucurie inund sufletul poetului. De aceea Privirile de farmec bete sunt aduse n planul realitii, spre a contempla i compara, nu ntmpltor, jocul spicelor de gru cu jocul fetelor i flcilor. Sentimentul de iubire este cel care rupe ctuele lirismului i acesta inund calm, cu lumina sa pornit din mima poetului, inima cititorului (Mi-e inima de lacrimi plin).

Pentru aceast atmosfer senin, pentru felul n care exalt frumuseea vieii de la ar, G.Cobuc a fost comparat cu poetul latin Virgilius, fiindc, n Bucolicele sale, cnta, acum dou mii de ani, frumuseea peisajului italic. Avnd afiniti cu Virgilius i cu Dante Alighieri, George Cobuc nu numai c i-a tradus n limba romn, dar influena lor se resimte n structura acestui imn. Aa cum Dante Alighieri ptrundea n Infern, cobornd prin pmnt, trecea prin Purgatoriu i se nla la Empireu, prin iubire, tot aa George Cobuc gsete drumul spre lumin, spre Dumnezeu, prin interior.

Spre deosebire de Mihail Eminescu, care, n elegia Mai am un singur dor, aducea un sentiment de melancolie i tristee, determinat de gndul morii, George Cobuc aduce bucuria i iubirea, care sunt alte modaliti de exprimare a conceptului fundamental despre lume i via al poporului romn, adic a conceptului de armonie i echilibru. Dei profund original, George Cobuc l continu pe Mihail Eminescu, mbogind cu noi valori spiritualitatea romneasc.

d) Poezia Vra poate fi interpretat ca o idil concentrat, n care Taina cltoare, sugerat de norul, care plutete n preajma Ceahlului, este armonia i echilibrul, ca lege a creaiei i a Universului, generat de iubire. Ea are forma luminii, a cntecului, a doinei, a inimii pline de lacrimile bucuriei vieii. De aceea, versul Plutea-ntr-acest imens senin,

n care cele patru accente principale determin scandarea lui, ca n poezia antic, vdete influena poeziei antice att n form, ct i n coninut. Expresia slbatic splendoaresugereaz, cu mijloacele poetice simboliste, caracterul peisajului montan.

Sentimentul naturii, exprimat pregnant n strofa nti, sugereaz n strofa a doua o idil, adic o mpletire cu sentimentul iubirii, pe care-1 cnt feciorii i fetele: Ca-n hor dup-un vesel cnt.

n strofa a treia, imaginea naturii, care devine o iubit ideal, adic Mndra crias /A lumii mireas, sugereaz nunta cosmic din Mioria, motivul comuniunii dintre om i natur, actul unirii spiritului, ca principiu masculin (poetul), i natura, ca principiu feminin. George Cobuc, ca i Mihail Eminescu, intuiete legtura structural dintre natur i femeie, dintre via i moarte. Actul creaiei arat ct de complex este sufletul omenesc n general i al lui George Cobuc n special. De aici, profundele intuiii, care par o elaborare meditat a sensurilor, a expresiilor, a metaforelor i simbolurilor n economia clasic a textului. Idealizarea realitii este exprimat direct n versurile: Privirile de farmec bete/Mi le-am ntors ctrpmnt i completat de emoiile muzicale: vesel cnt, cntau o doin-n cor, Juca viaa-n ochii lor.

Motivul comuniunii cu natura, cu ara, cu neamul devine o religie, care sugereaz iubirea cretin. Natura devine Pmntul-Mum, n care poetul se reintegreaz, se rentoarce, triete mitul Marea Trecere spre deosebire de Mihail Eminescu, la care, prin extindere, eul poetului ar voi s ncorporeze n sine Universul, ca n filosofia indian. Dac la Eminescu natura este vioara, prin care eul poetului, ca un arcu, face s rsar melodia, propria emoie, la George Cobuc avem o alt nelegere luminoas, a smeritei ascultri a voinei divine, cnd spune: Cci pmnt eti i n pmnt te vei ntoarce.

e) Stilul lui G.Cobuc este afectiv, nuanat, echilibrat, sensibil, colorat cu metafore i simboluri, epitete i comparaii, cu imagini vizuale i auditive. Epitetele sunt cromatice: zri albastre, blonde plete, mieii albi, grauri suri, sau ncrcate de semnificaii: slbatic splendoare, tain cltoare, cntece ciripitoare, vesel cnt, mare lin, umblet drag chip iubit, au, deci, o funcionalitate poetic. Metaforele dau o profund valoare textului. Astfel, suflarea divin a naturii devine o mare lin, n care s-au ngropat strbunii, neamul. Aceast suflare divineste o lumin, care transform moartea ntr-o renatere spiritual, ntr-o nviere, n eternitate.

Ea este acest imens senin, n care plutete norul ca o tain cltoare, sugernd parc locul unde se gsete eul poetului. Tot astfel comparaia Iar spicele jucau n vnt, / Ca-n hor dup-un vesel cnt / Copilele cu blonde plete este construit pe motivul comuniunii dintre om i natur, aa cum sunt toate metaforele din balada Mioria.

Acelai model l gsim n compararea naturii cu o fecioar (Naturo, tu! Ca o virgin),precum i n compararea Ceahlului cu un uria ( Un uria cu fruntea-n soare).

Metonimiile se mpletesc cu subtile personificri. Astfel, unele metonimii au la baz substituia cauz-efect: i n-avea aripi s mai zboare!, Juca viaa-n ochii lor, Mi-e inima de lacrimi plin, E totul cald, c e lumin!.

Personificrile vizeaz analogii ntre om i natur: i vntul le juca prin plete, iar, spicele jucau n vnt. Simbolurile, Ceahlul soare, i transfer o parte din sensuri. Ceahlul, care are fruntea n soare, sugereaz imaginea lui Ft-Frumos, a mitului Sfntul Soare, asociind subtil o coresponden cu eu-l poetic, spiritual, principiul masculin, care se ncorporeaz, n timp ce natura, vzut ca o fecioar, asociaz principiul feminin, adic pe Ileana Cosnzeana.

Cteva subtile hiperbole ntregesc acest tablou al mijloacelor artistice, utilizate de George Cobuc, i dau textului o imagine deosebit: i tot vzduhul era plin /De cntece ciripitoare, Departe-n zri albastre dus.

Mitizarea, simbolizarea, armonia, accentuarea, iluminarea ne dezvluie o personalitate creatoare, care se exprim deplin prin poezia Vara, fiindc George Cobuc atinge o nalt miestrie artistic de nivel inventiv.

Vestitorii primveriiConceptul de literatur pentru copii desemneaz o parte a literaturii naionale, incluznd totalitatea creaiilor literare care prin intermediul profunzimii mesajului, al gradului de accesibilitate i al nivelului de realizare se dovedete capabil s intre n relaie afectiv cucititorul lor.n ceea ceprivete sfera literaturii pentru copii, poezia Vestitorii primverii, scris de George Cobuc,ncadrul funciei artistice se pot evidenia cele trei coordonate: cognitiv,estetic i formativ. Coordonata cognitiv mai poate fi numit i informativ, ntruct facereferire la acele informaii din cadrul textului literarcare compun mesajul acestuia. n textul liric Vestitorii primveriincadrulcoordonateicognitivesepotidentificainformaii despre primvara, schimbrile din natur,informaii despre psrile migratoare i succesiunea anotimpurilor .Coordonata estetic pune n valoare virtuile estetice ale limbajului eului liric. Frumosulncadrulpoeziei Vestitorii primaverii se poate regsi n rentoarcerea psrilor cltoare; frumuseea stolurilor de psri care revin n ara noastr, faptevideniat de adresarea directaeului liric, coninnd inversiunea: dragi psri: Cu voi vin florile-n cmpie/i nopile cupoezie/i vnturi line, calde ploi/i veselie, prin urmare evenimentul rentorcerii psrilor cltoare este unul marcat de o bucurie global resimit la nivelul ntregii naturiarmonizate. Duiosul, n cadrul poeziei este regsit n afirmaia eului liric, care extaziat de bucuria rentoarcerii psrilor, face referire la cntelul lor i este cuprins de un dor nostalgic, ntruct n timpul iernii a fost privat de al lorglas fierbinte. Mesajul artistic aloperei, reprezentnd coordonata formativ a textului liric estereprezentat de sentimentele eului liricde dragoste fa de natur i psrile migratoare, dar i dragostea de neam, exprimnd o puternic apartenen fa de ara natal.Caracterul etico-satiric

Poezia Povestea gtelorUn gascan cu pene lucii

Cum trecea pe pod prin sat

Si-ntr-o man-avea papucii,

Nu stiu cum i s-a-ntamplat

Ca papucii lui cazura,

Ce pacat, o, ce pacat!

Caci erau cu-alesatura,

Fara leac de tivitura

Ce pacat!

Gastele-auzind cum zbiara :

Aoleu! Papucii mei!

Intr-un suflet alergara

Si-ntrebau mirate, ce-i?

Am ramas, plangea gascanul,

Pagubas de patru lei!

Iata-ma descult, sarmanul!

Ce ma fac acum, golanul,

Fara ei!

Haideti toti, si mosi si babe

Sa-i catam pe rau acu!

Repede-notand din labe

Cardul tot pe rau trecu.

I-ai gasit? Eu, nu, surata,

Ce ma-trebi asa si tu?

Toate apoi strigau deodata:

Bata-i pacostea sa-i bata!

Nici eu, nu!

Vara-ntreaga tot umblara,

Dar papucii dusi au fost!

Si-au sa umble si la vara

Pana ce le-or da de rost!

Iar gascanul merge, vine,

Face cruci si tine post,

Nu-i gasesc! Sarac de mine,

Iar descult e, vezi tu bine,

Lucru prost!

Gastele de-atunci, in cale,

Cand vad apa undeva,

Cautand pornesc agale

Tot crezand ca-i vor afla.

Vin si rate sa le-ajute:

Mac-mac-mac si ga-ga-ga!

Mac-mac-mac! Haid vino, du-te,

Zile-asa pe rau pierdute!

Ga-ga-ga!

Iar cand gastele stau gloata

Si prin dreptul lor te duci,

Sare tabara lor roata

Si te-ntreaba: Ce ne-aduci?

Ai gasit papucii? Spune!

Tu la fug-atunci s-apuci!

Si-si-si! Tot fac nebune

Si te musca, doar le-ai spune

De papuci!Batranul si copiii

Cu parul alb ca de zapada,

Un biet batran trecea pe strada.

Slabit de ani, de griji pierdut,

In strada jos.

L-a parasit puterea toata.

Copiii s-adunara roata

Pe linga el, si toti de-a randul

Radeau de el rautacios,

Batjocorindu-l.

Dar eu n-am ras, n-am ras deloc.

Copilul, care-si bate joc

De cei batrani, ce minte are?

E vrednic el sa creasca mare?

E vrednic el de ce-i acu?

Nu-i vrednic, nu!Stilul de baza a lui George CobucEste un talent precoce, pe care si-l exercita versificand in stil popular. Poezia sa aparine patrimoniului cultural naional i, dei este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbarile colare sau populare, creaia sa il recomanda drept un autor clasic al literaturii romane, un om cu un gust literar desavirit i un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele colare nici in ziua de azi..Despre inceputurile sale literare George Cobuc marturisete:Cea dintai poezie am publicat-o la varsta de 15 ani intr-o foaie pedagogica din Ardeal. N-o mai am i nici nu tiu ce era, insa imi amintesc ca a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de incercari prin toate foile ardeleneti. George CobucPrimele incercari de versificaie, cu solide studii umaniste de limba latina i greaca, filosofie i istorie filosofica, istoria literaturilor, poetica i prozodie. Micarea literara de la Tribuna a dus la cristalizarea poziiei lui Cobuc faa de literatura, in direcia interesului catre folclor, ca baza a literaturii culte, i catre limbajul popular, orientata, in esena, spre idealul restabilirii unitaii culturale a poporului roman.Dupa cum insui a marturisit-o, Cobuc inteniona sa realizeze o epopee, astfel incat baladele i celelalte poeme luate din povetile poporului pe care le-a scris, sa capete unitate i extensiune de epopee. Dei nerealizata pe deplin, cele mai izbutite poeme ale sale se incadreaza intr-o viziune unitara, alcatuind o monografie epico-lirica a satului romanesc. Regasim in creaia sa natura romaneasca, muncile campeneti, datinile ataate marilor momente ale existenei, erotica araneasca, revolta aranului, experiena tragica a razboiului, momente din istoria poporului roman.Proza liricLegenda albinei

de George CosbucEra odata o femeie si avea doi copii: un baiat si o fata. Copiii au plecat amandoi in lume, sa-si caute de lucru, pentru ca mama lor n-avea putere sa-i tie.Baiatul a intrat invatacel la un tesator de panza, iar fata cara pietre pentru zidarii care faceau case.Dupa catava vreme, mama lor s-a imbolnavit de moarte si a rugat pe un om din satul sau sa duca veste copiilor.Omul, dupa mult umblet prin lume, a gasit pe baiat si pe fata. Baiatul era tocmai la razboiul de tesut. si cand i-a spus omul de ce a venit, baiatul raspunse:"Eu ce sa-i fac? Las sa moara, ca e batrana si i-a sosit ceasul. Eu nu pot sa plec, ca am prea mult de lucru."si a ramas baiatul tot la razboi, si a tesut mai departe si n-a plecat.Pe fata a gasit-o omul suind schelele cu pietre in poala hainei. si cand i-a spus omul de ce a venit, fata a lasat pietrele jos si a inceput sa planga, si a plecat intr-un suflet spre casa.Muma-sa, cand a vazut-o, s-a ridicat din pat si de multa bucurie i s-a limpezit sufletul; dar s-a facut neagra de suparare cand i-a spus ca baiatul n-a vrut sa vie. A luat capul fetei intre maini si a sarutat-o pe frunte si a zis:"Macar ca el a uitat de mine tocmai in ceasul mortii mele, eu va iubesc deopotriva pe amandoi. Il iubesc si il iert. si daca a facut cu asta vreun pacat, sa-l judece Dumnezeu, ca e drept si puternic, si judecata lui e fara greseala.Asa a zis biata mama, apoi si-a lasat capul pe capatai si a inchis ochii si-a murit.si, in clipa aceea, fata s-a facut Albina, iar baiatul Paianjen.si de atunci Paianjenul traieste singur, vesnic singur, fara frati si fara surori, si fara parinti. El fuge de lumina si vesnic isi tese panza prin locuri intunecoase, si e posomorat si suparat, iar oamenii il urgisesc si, oriunde il afla, ii strica panza si pe el il fugaresc si il omoara.Iar Albina, de atunci e vesela si toata ziua zboara de pe o floare pe alta si traieste cu parintii ei si cu fratii si cu surorile la un loc. Oamenii o iubesc si o vad cu drag caci ea cu toti impartaseste ce aduna si tuturor le da din mierea ei, iar casa ei e fagurul cel galben ca soarele, si din ceara albinelor fac crestinii lumanarile pe care le aprind in ceasul mortii si le pun sa lumineze sub icoana Maicii Domnului.