S 3. Interesele geopolitice ale SUA in spatial ex-sovietic.Europa de Est și Statele Unite ale AmericiiPornind de la afirmația făcută  de către președintele SUA, Lyndon Johnson, în 1968, după invazia

Cehoslovaciei, potrivit căreia URSS trebuia să nu mai intervină militar în nicio țară din Europa de Est, devine evident interesul SUA pentru această regiune. Politicile americane, dincolo de aspectul lor global, au avut întotdeauna în vedere, după cel de-al Doilea Război Mondial,  spațiul est-european.

Perspectiva istoricăDeși la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Europa de Est a intrat în sfera de influență sovietică în

urma negocierilor anglo-ruse, populația rămasă în interiorul lagărului comunist a manifestat un profund spirit pro-occidental, mai ales pro-american. De-a lungul Războiului Rece, Statele Unite au încercat să penetreze interesele sovietice de securitate tocmai prin intermediul sateliților Moscovei. Acțiunile serviciilor secrete americane, diplomația favorabilă față de statele ce manifestau, cel puțin fățiș, o atitudine de independență față de Moscova au făcut ca state, precum România sau Iugoslavia să beneficieze de un tratament american favorabil. Dincolo de ușoara destindere din anii ’70, ultima perioadă a Războiului Rece și chiar sfârșitul acestuia au făcut ca Europa de Est să se zbată în profunde crize economice, politice și sociale. După 1990, țările est europene au făcut pasul spre democrație și economie de piață, iar la nivelul opiniei publice, atitudinile atlanticiste au evoluat în direcția apropierii de SUA. Politica SUA în regiune a fost una extrem de flexibilă, statele est-europene au primit invitația de a adera la Alianța Nord-Atlantică și li s-a permis o apropiere față de valorile politicii occidentale, mai ales după 11 septembrie  2001.

Conflictele inter-etnice din Balcani au arătat cât de vulnerabilă este regiunea și cât de incapabile sunt statele europene să asigure securitatea. Intervenția armatei americane a rezolvat în bună măsură situația, iar după acest moment, interesul SUA în zonă a crescut treptat. Accederea în NATO a primului val de state foste comuniste a arătat succesele politicii duse de americani, iar prin prezența Poloniei în cadrul Alianței s-a obținut un lucru extrem de important pentru securitatea europeană.

Atentatele de la 11 septembrie au reușit coagularea intereselor la nivel internațional, iar în Estul Europei, state nemembre NATO, precum România sau Bulgaria s-au pus la dispoziția coaliției create pentru lupta împotriva terorismului. Acest fapt a dus la integrarea unor noi state în NATO, chiar dacă nu toate îndeplineau criteriile de aderare. Politica SUA și extinderea fără precedent a NATO a atras atenția Kremlinului, care odată ce granița lumii occidentale s-a mutat mult mai spre Est și-a simțit interesele amenințate. Astfel, după războiul din Afganistan și cel din Irak, Statele Unite au trebuit să-și îndrepte atenția asupra liniștirii Moscovei, chiar dacă evenimente, precum Revoluțiile portocalii, au îngreunat situația.

Situația actualăTranziția spre o nouă eră informațională și spre o formidabilă competiție pentru resurse fac ca relațiile

bilaterale dintre statele Europei de Est și SUA să devină tot mai profunde. În acest sens, diplomația economică joacă un rol important în negocierile și întâlnirile dintre americani, polonezi, români, bulgari sau baltici. Companiile americane, pătrunse pe piețele est-europene la scurt timp după căderea comunismului, investesc tot mai mult, iar tehnologia avansată a acestora a devenit inevitabilă pentru creșterea economiilor statelor est-europene. Din punct de vedere energetic, resursele din Marea Neagră, dar și vecinătatea regiunilor mult mai bogate în hidrocarburi, precum Caucazul de Sud și Marea Caspică, fac ca interesele americane să fie tot mai puternice. Dependența energetică a Europei de resursele Rusiei reprezintă o importantă asimetrie de securitate, care se poate atenua sau rezolva în totalitate folosind resursele din Caucaz. Alocând importante resurse economice pentru Europa de Est timp de mulți ani după căderea comunismului, SUA practic au investit în securitatea proprie și în eludarea unui potențial nou conflict în regiune.

În paradigma actuală de securitate, SUA încearcă atragerea spre structurile de securitate euro-atlantice a altor state din regiune, precum Ucraina, Georgia sau Azerbaidjan, însă eforturile în acest sens sunt uriașe. Statele în cauză, nu numai că se află în imediata proximitate a Rusiei, dar sunt extrem de greu de atras spre Vest, nu din pricina opiniei publice interne, ci mai ales din cauza faptului că prezența americană în zonă va afecta direct interesele de securitate ale Moscovei. Mai concret, prin ancorarea acestor state pe linia americană, vocea Rusiei pe scena internațională se va diminua. Astfel, mizele geopolitice din Europa de Est sunt extrem de mari, iar politicile americane duc în direcția asigurării unui nou echilibru strategic regional.

Pe de altă parte, din motive strict economice, SUA își îndreaptă interesele spre zona Pacificului și a Asiei, iar unele analize relevă faptul că teatrul european, mai ales cel est-european va suferi un regres în doctrina americană. Acest scenariu pare a fi valabil mai mult pe termen lung, în condițiile în care în prezent americanii sunt extrem de interesați de Estul Europei. Amplasarea elementelor unui sistem defensiv în Europa de Est marchează un moment

istoric în relațiile internaționale, iar efectele operaționalizării acestui sistem vor fi foarte importante în vederea menținerii unui climat de securitate la nivelul lumii occidentale.

ConcluziiCa mare putere atât economică, cât și militară, Statele Unite au interese în toate regiunile lumii. În Europa de

Est situația este cu mult mai dificilă din pricina poziției strategice, a experienței istorice și a problemelor existente la nivelul statal. Este evident că americanii vor lupta pentru atragerea Ucrainei în NATO, dar și pentru aprofundarea cooperării cu statele deja membre NATO din Europa de Est. Stabilitatea și prosperitatea regiunii de la granița de est a NATO este vitală pentru interesele de securitate americane, iar în acest sens perspectivele cooperării dintre statele Europei de Est și SUA par a fi de lungă durată.

Statele Unite ale Americii , cunoscută si ca United States, the U.S., the USA,) este numele unei republici constitutionale federale, constând din 50 de state si un district federal situată aproape integral în America de Nord, situată între Canada si Mexic, respectiv Oceanul Atlantic si Oceanul Pacific Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a continentului America de Nord, între Canada la est si strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3,200 km sud-vest fată de sud-vestul statului California. Tara posedă de asemenea niste teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafată totală de peste 9,83 milioane km2 , dintre care circa 85 % reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale,suprafata Statelor Unite este de aproximativ de 40 de ori mai mare decât suprafata României, fiind a treia din lume. Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic până la Oceanul Pacific si peste 2.000 de kilometri de la granita canadiană până la cea mexicană.

Cu o populatie de peste 312 milioane de pesoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite este nu numai a treia tară ca suprafată din lume, dar si a treia cea mai populată tară a lumii. Statele Unite este, în acelasi timp, si una dintre tările lumii cele mai divers etnic si cultural din lume, întrucât oameni din toate tările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigeze în Uniune.

Statele Unite ale AmericiiStatele Unite ale Americii, prescurtat SUA, sunt o federație situată în emisfera vestică, în America de Nord.

Se învecinează la nord cu Canada și la sud cu Mexic. Federația este formată din 50 de state, la care se adaugă un district federal, Districtul Columbia. Din cele 50 de state 48 sunt sunt enclave, în timp ce Alaska și Hawaii sunt două state exclave. Teritoriul este împărțit în 7 regiuni. Capitala SUA este Washington, D.C., iar cel mai mare oraș este New York City.

Relief[modificare | modificare sursă]În zona estică, paralel cu țărmul Oceanului Atlantic, se întind din nord-est spre sud-vest munții Apalași, cu

altitudinea maximă de 2.036 m. Zona centrală cuprinde câmpii și podișuri: în nord-est o parte a podișului Laurențian, spre sud, Câmpiile centrale mărginite de podișul Ozark și apoi munții Ouachita. În vest Marile Prerii și munții Anzii Cordilieri, iar în sud câmpia litorală a Golfului Mexic.

Lanțul estic al Cordilierilor îl constituie Munții Stâncoși iar lanțul vestic Munții Cascadelor și Sierra Nevada. Aceste două lanțuri încadrează un șir de podișuri dintre care cele mai importante sunt: Podișul Columbiei, Podișul Marelui Bazin și Podișul Colorado.

Climă[modificare | modificare sursă]Cea mai mare parte a teritoriului SUA are climă temperată și subtropicală, cu excepția peninsulei Alaska,

care are o climă sub-arctică, și a sudului Floridei, care are o climă tropicală.Clima se caracterizează prin diferențe mari de temperatură de la un anotimp la altul și prin schimbări bruște

care generează deseori uragane și inundații.Ape[modificare | modificare sursă]Cele mai importante cursuri de apă sunt: Mississippi cu

afluenții Missouri, Ohio, Tennessee, Arkansas și Red, Rio Grande del Norte, Savannah, Potomac, Delaware, Hudson, Connecticut, Colorado, Sacramento și Columbia. În nord-est, la granița cuCanada, se află Marile Lacuri, cel mai mare sistem lacustru de pe glob.

Fauna și flora[modificare | modificare sursă]Vegetația este reprezentată în est îndeosebi prin păduri amestecate de conifere și de foioase, păduri de pin,

iar în zona centrală prin prerii cu ierburi înalte în câmpiile centrale și cu ierburi scunde în Marile Prerii. În California este caracteristicarborele Mamut (Sequoia gigantea).

Geografie

Din punct de vedere geografic, țara se împarte în trei regiuni principale: Munții Stâncoși (Rocky Mountains) - la vest, zona de podiș și de munte a Appalacilor - la est, și câmpiile întinse de prerie (Great Plains) - în partea centrală. În secolul 19, preriile imense au devenit simbolul valorificării de noi teritorii și al vieții în libertate a coloniștilor. Caracteristice pentru America de Nord sunt și marea diversitate a climei și bogăția lumii vegetale.

Relief[modificare | modificare sursă]Relieful Statelor Unite ale Americii este variat, format din munți înalți (ex. Munții Stâncoși, Munții Coastei,

Munții Cascadelor, Munții Alaskăi, Munții Mauna Loa, Munții Mauna Kea, Munții Appalachi etc.) formați prin orogeneză alpină, podișuri (Colorado, Preriilor, Nevada etc.) și câmpii (Cp. Mississippi).

Hidrografie[modificare | modificare sursă]Articole principale: Listă de fluvii din SUA și Listă de fluvii din America.Principala apă curgătoare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii este Mississippi, cel mai mare fluviu, cu

cei mai mulți afluenți.    In S.U.A. sunt fluvii si lacuri uriase. Reteaua fluviala se numara printre cele mai intinse de pe Glob, fiind alimentata atit de apa ploilor, cit si de cea a zapezilor si ghetarilor care acopera masivele inalte. Scurgerea riurilor este dirijata de relief, in citeva directii principale.

        Mississippi este un fluviu urias, care impreuna cu Missouri este de 2 ori si jumatate mai lung decit Dunarea avind marimea de 3950 km. Izvoraste la Vest de lacul Superior la 518 m altitudine strabate tot teritoriul S.U.A. de la Nord la Sud si se varsa in Golful Mexic printr-o delta mlastinoasa. Bazinul fluviului Mississippi cuprinde 55 de afluenti navigabili. Ca volum de apa ocupa locul al III-lea in lume.

Floră și faună[modificare | modificare sursă]Păduri de foioase, păduri de conifere în zona de munte și în Alaska. Vegetație de stepă și vegetație

mediteraneană în Florida și California, deșertică în Nevada, în pădurile tropicale și Hawai.ele trei parti ale SUA (partea continentala,Alaska si insulele Hawaii) au aspecte diferite ale reliefului. 

    A. Partea continentala este formata din trei mari fasii:        -in est, principala unitate de relief o constituie Munti Applaci(cu altitu- dini de 1000-2000m).Sunt munti vechi, erodati si aplatizati; se continua spre nord-est cu munti si mai vechi;        -in centru, se intinde o zona depresionala formata din campii, dealuri joase si podisuri:in nordul acestei zone sunt dealuri(in jurul Marilor Lacuri),con-tinuate in sud cu o campie (Campia Mississippi), ce se intinde larg spre Golful Mexic (Campia Golfului Mexic) si urca altitudinea spre vest prin Podisul Preeriilor (1000m) spre Munti Stancosi;         -in vest, sistemul montan nord-american (parte a sistemului andin, de aceeasi varsta cu sistemul alpino-himalayan) este format din doua siruri para- lele (Muntii Stancosi in est si Muntii Coastelor, Muntii Cascadelor si Muntii Sierra Nevada in vest),ce inchid in interior doua podisuri (Podisul Marelui Bazin si Podisul Colorado). Muntii Sierra Nevada (Mount Whitney, 4421m), Muntii Stancosi si Muntii Cascadelor au inaltimi asemanatoare Alpilor.    B. Alaska are un relief predominant montan, in Munti Alaska ajun- gandu-se la cele mai mari inaltimi din SUA (Varful McKinley, 6196m).    C. Insulele Hawaii au un relief vulcanic si inaltimi care depasesc 4000 m(Mauna Kea,4205m). Ele reprezinta un sistem montan care are o inaltime (masurata de la baza lor, situata la 5000m sub nivelul oceanului) mai mare decat inaltimea muntilor Himalaia.Acest mare sistem vulcanic, situat in partea sub nivelul oceanului si in partea deasupra, depaseste in total 9000m.

Redefinirea intereselor fundamentale ale SUANotiunea de "interes national" a general de-a lungul timpului ample dezbateri. Pornind de la presupozitia ca

statul natiune este principalul actor in relatiile internationale au fost formulate mai multe definitii ale interesului national. Astfel, interesul national a fost conceput ca:– finalitate generala si continua pentru care actioneaza fiecare natiune;– nevoile si dezideratele unui stat suveran percepute in relatiile cu celelalte state ce constituie mediul extern;– suma de scopuri politice privite ca preocupari speciale ale unei natiuni;– nevoile si nazuintele vitale si mobilurile hotaritoare ce calauzesc si anima actiunea natiunii si statului in viata internationala.Definirea intereselor americane a avut totdeauna o particularitate, si anume, daca celelalte tipuri de definitii au ca numitor comun identitatea nationala, interesele americane au fost definite in jurul notiunilor de Cultura, si de Crez American (un set de idei si principii universale ca: libertatea, egalitatea, democratia, constitutionalismul etc.).Dupa sfirsitul Razboiului Rece, asistam la o emulatie, stirnita in dezbaterea conceptului de interes american, atit in sfera academica (universitati, think-tanks), cit si la nivelul jurnalistic (revistele "National Interest" si "Foreign Affairs") si al

decidentilor politici.Raminind unica superputere militara mondiala si un lider al politicii de securitate internationala, nu mia este necesar a arata ca interesele americane, in special cele regionale, trebuie cunoscute, analizate si luate in calcul pentru atunci cind se iau in discutie interesele nationale românesti.La nivel academic, ne vom referi la studiile lui Samuel P. Huntington si ale lui Zbigniew Brzezinski, For.Astfel, Huntington in studiul "Eroziunea intereselor nationale americane"1, sustine ca:– interesele americane combina problemele de securitate cu cele de etica;– politica de securitate incearca, in general, sa mentina un echilibru intre capacitati de aparare si angajamente, dar azi, nevoia americanilor nu mai este de a gasi putere pentru realizarea apararii ci de a gasi angajamente pentru folosirea puterii americane;– SUA sint o tara puternica, dar politica externa este tot mai mult influentata de interesele economice si de lobby-urile grupurilor etnice;– SUA sint o putere "soft", se ocupa de exportul de tehnologie, hrana, idei, cultura si putere si cu importul de "inteligente", capital si bunuri.De asemenea, Brzezenski, in studiul "O strategie pentru Eurasia"2, considera aceasta regiune ca axul geopolitic mondial, iar cel ce va domina in acest supercontinent va avea influenta decisiva asupra a doua din cele mai bogate trei regiuni mondiale.Abordarea lui Brzezinski este de sorginte geopolitica. El considera ca statutul SUA de prima mare putere nu va fi contestat pentru inca o generatie de acum incolo si propune urmatoarele pozitii de raportare SUA in relatiile internationale:– implicarea, alaturi de Germania si Franta, pentru extinderea UE si NATO, acest lucru servind intereselor americane, atit pe termen scurt, cit si pe termen lung;– asimilarea Rusiei intr-un cadru mai larg de cooperare europeana, concomitent cu sprijinirea independentei noilor sai vecini;– sprijinirea Chinei ca ancora estica; se considera ca aceasta tara reprezinta o mare putere regionala, iar aspiratiile sale de superputere mondiala sint greu de realizat;– pe termen lung, stabilitatea Eurasiei va fi realizata printrun sistem de securitate trans-Eurasiatic, prin extinderea NATO, alaturi de angajamente de securitate colectiva cu Rusia, China si Japonia.Pe de alta parte, intr-un raport al Comisiei pentru Interesele Nationale Americane, publicat sub egida Centrului de {tiinta si Relatii Internationale, in 1996, sint identificate cinci interese fundamentale:1. Prevenirea unor atacuri cu arme de distrugere in masa;2. Prevenirea aparitiei unor puteri hegemonice in Asia si Europa, ostile SUA;3. Prevenirea aparitiei unor puteri ostile la granitele terestre sau maritime ale SUA;4. Prevenirea unui copals al sistemului economic global, a pietelor internationale sau a asigurarii cu resurse energetice;5. Asigurarea securitatii aliatilor SUA.Documentul-cadru ce reglementeaza politica de securitate a SUA este intitulat "O strategie de securitate nationala pentru secolul urmator" si a fost elaborat de catre Casa Alba in 1997.In acest document, sint identificate amenintarile la adresa SUA, grupate in trei mari directii: amenintari la nivel regional si de stat, amenintari transnationale si amenintari provenind din posesia armelor de distrugere in masa. Recunoscind ca nici o tara nu poate sa se apere singura, SUA, ca lider, promoveaza o politica de securitate internationala in urmatoarele directii:– sustinerea unei Europe democratice, pasnice si nedivzate;– intarirea unei comunitati puternice in Asia si Pacific;– cladirea unui nou sistem de comet liber;– mentinerea Statelor Unite ca lider al politicii de securitate internationala;– dezvoltarea cooperarii in problema amenintarii granitelor nationale;– intarirea mijloacelor militare si diplomatice cerute de aceste provocari.Din cele prezentate, putem deduce ca SUA si-au definit interesele nationale ce isi asuma pozitia de lider mondial in politica de securitate internationala. Se pare ca se afla in curs de cristalizare o strategie de securitate privind Eurasia care ia forma:– extinderii graduale a NATO;– unor parteneriate speciale cu Rusia si Ucraina prin intermediul NATO;– sprijinirea suveranitatii statelor din zona-tampon dintre Rusia si NATO, in special prin incheierea unor parteneriate strategice regionale si bilaterale.Interesele regionale ale SUA in zona gri a EurasieiDupa ce, la summit-ul de la Madrid, au fost nominalizate doar trei tari din Europa Centrala sa inceapa negocierile pentru admiterea in NATO, Occidentul se confrunta cu o intensificare a cererii tarilor aflate in zona-tampon dintre NATO si Rusia de a li se acorda garantii de securitate.Pentru a nu dezamagii opinia publica din tarile respective si pentru a contracara politica externa ruseasca de recapatare a influentei in zona, SUA, ca lider al politicii de securitate internationala, incearca sa cristalizeze o stategie coerenta de asigurare a unor garantii, in concordanta cu interesele sale.Interesele SUA in Balcani se pare ca au inceput sa se cristalizeze. Datorita lipsei unor resurse naturale, a complexitatii problemelor economice si instabilitatii politice, imediat dupa 1990, interesul SUA pentru Balcani a fost foarte scazut, lasind rezolvarea problemelro "butoiului cu pulbere al Europei" la latitudinea europenilor.Este relevant faptul ca, la o comanda guvernamentala din 1993, de studiere a cauzelor razboiului din Iugoslavia, Fundatia Carnegie, in loc sa lnseze o misiune de documentare, s-a multumit sa prezinte "Raportul Comisiei Internationale pentru Explicarea Cauzelor Razboaielor Balcanice", realizat in 1916, cu o introducere actualizata de George Kennan.In urma esecului europenilor de a restabili pacea, SUA s-au implicat in criza bosniaca impulsionind semnarea Acordului de la Dayton. In prezent, SUA si-au intarit prezenta in regiune, promovind desfasurarea dialogului si a cooperarii regionale, cu asistenta americana.Astfel, pina acum au promovat "Initiativa de Colaborare Sud-Est Europeana (S.E.C.I.), si-au intarit prezenta militara in Albania si Macedonia, aceasta din urma devenind aproape o baza americana, s-au implicat in tulburarile politice care au marcat

alegerile locale din R.F. Iugoslavia (1996), scrutinul prezidential si parlamentar din Serbia (sept. 1997), ori in starea de confuzie din Bulgaria, Albania si Bosnia-Hertegovina si au sprijinit-o pe Biliana Plavsici in Republica Srpska.Strategia de promovare a intereselor SUA se desfasoara in urmatoarele directii:1. intarirea rolului SUA in problematica securitatii europene, printr-o implicare sporita in stabilizarea si controlul Balcanilor;2. slabirea si eliminarea influentei Federatiei Ruse;3. ocuparea pietelor din Balcani;4. crearea conditiilor pentru continuarea extinderii NATO in zona flancului sudic.Asistam in Balcani la o competitie in promovarea intereselor SUA, UE si Rusiei, urmarindu-se cel putin doua mize: una economica si una politica.Miza economica o reprezinta piata de desfacere si utilizarea Balcanilor ca un culoar de tranzit al materiilor prime din Asia, iar miza politica se concentreaza asupra stabilitatii politice in zona, stabilitate ce ar aduce beneficiii tuturor actorilor politici majori.Recent, cu prilejul vizitei presedintelui bulgar Petar Stoianov, Bill Clinton a anuntat lansarea Planului de actiune pentru sud-estul Europei. Conform acestui plan SUA vor actiona in trei directii:1. vor extinde cooperarea bilaterala in plan politic, economic, militar si civil2. vor sprijini cooperarea regionala3. vor lucra, impreuna cu membrii UE pentru integrarea tarilor din regiune in cadrul institutiilor europene si euro-atlantice.Se pare, totusi, ca SUA au o pozitie mai nuantata, lucru contestat in recenta criza datorata neadmiterii Turciei in UE.Interesele SUA in zona tarilor baltice, ca si in zona Caspica, se desfasoara dupa principiul enuntat de Brzezinski ca SUA trebuie sa contribuie la asimilarea Rusiei intr-un cadru de cooperare europeana, concomitent cu sprijinirea independentei noilor vecini.Asistam in regiunea baltica la o convergenta a intereselor Rusiei, SUA si tarilor scandinave.In primul rind, aceste tari au o mare importanta geostrategica pentru Rusia, si anume, pentru controlul Marii Baltice si Marii Nordului, prin regiunea si portul Kaliningrad.Dealtfel, Rusia a incercat sa preintimpine adeziunea tarile baltice la NATO printr-o oferta de garantii de securitate, oferta respinsa insa de acestea.In aceste conditii, Rusia a elaborat, in februarie 1997, un document unilateral privind politica pe termen lung fata de tarile baltice. Printre alte prevederi se gasesc si acelea ca statelor baltice nu trebuie sa li se permita alaturarea la NATO, ca trebuie protejate drepturile rusilor rezidenti aici si ca trebuie sa se creeze conditii favorabile de transport spre Kalinigrad.In urma unui lobby intens al tarilor nordice si al emigrantilor de origine baltica, SUA si-au asumat rolul de lider si a realizat ca este nevoie de o forta care sa nu dea acestor tari sentimentul izolarii. De aceea, la 16 ianuarie a.c., SUA au semnat o Carta a Parteneriatului SUA cu tarile baltice, considerata o "intelegere" din care nu se succed obligatii si care nu contine nici o garantie de securitate, fiind doar un "angajament moral si politic fata de independenta, suveranitatea si integritatea celor trei tari".Carta cuprinde cinci sectiuni: principiile parteneriatului, angajament pentru integrare, cooperarea in domeniul securitatii, cooperarea economica si relatiile SUA cu tarile baltice.Prin Carta, guvernul american se obliga insa sa sprijine aspiratia celor trei tari baltice de a adera la NATO, fara a indica termene. Este evident ca aceasta Carta este un paleativ care urmareste sa atenueze frustarea balticilor la lipsa de perspectiva de aderare la NATO, desi spituleaza clar interesul SUA pentru aceasta regiune si prevede intensificarea cooperarii (o comisie de parteneriat se va intruni anual pentru a evalua stadiul cooperarii).Interesele americane in zona Caspic` sint promovate sub presiunea intereselor comerciale si a grupurilor de lobby etnic (de exemplu, lobby-ul armenesc).Desi firmele americane se afla prezente de mult in zona Marii Caspice, se pare ca abia in 1997 au fost definite clar interesele politice americane in aceasta zona. Secretarul de stat pentru energie, Federico Pena, considera ca SUA au patru obiective politice majore in aceasta regiune:1. promovarea pacii si prosperitatii, amintind ca "atunci cind interesele comerciale converg cu obeictivele politice americane, lumea devine mai sigura si mai prospera";2. diversificarea asigurarii globale cu energie, preconizindu-se ca aceasta zona sa devina a treia mare exploatare mondiala de petrol si gaz;3. dezvoltarea unei strategii multiple de transport a resurselor prin diversificarea retelelor de conducte;4. sprijinirea companiilor americane prin asigurarea in zona a unui climat economic si politic stabil.|n noiembrie 1997, a avut loc la Washington conferinta "Conductele caspice", unde Jan Kalicki, consilier la Departamentul de Comert si ombudsman pentru Relatii Comerciale si Energie cu Noile State Independente, a prezentat strategia americana.|ntre actiunile preconizate enumeram:– catalizarea unei abordari integrate Est-Vest, consumatorii cheie si statele de tranzit trebuind sa lucreze impreuna pentru exportul petrolului caucazian;– Rusia nu va fi ocolita, ci va conlucra cu firmele americane intr-o stategie noua de tip "win-win". O decizie privind ruta principala de export, va fi luata in 1998 cu participarea Rusiei;– se va stabili un mecanism multilateral in cadrul Organizatiei Maritime Internationale pentru a reglementa accesul prin strimtoarea Bosfor, dar va fi creata si o ruta alternativa, americanii agreind rata Baku-Ceyhan;– SUA vor sprijini rezolvarea pe care pasnica a delimitarii zonelor de extractie din Marea Caspica intre Azerbaidjan si Turmenistan;– intrarea Chinei ca investitor in aceasta zona este bine vazuta de SUA, care se delimiteaza, insa, de proiectul de contruirea a unei conducte prin Iran;– SUA va sprijini rutele de transport prin Turcia, Paistan, India, China, Ucraina, dar si prin Marea Neagra.Cu toata retinerea in a nu scoate Rusia din jocul petrolului caspian se pare ca, totusi, aceasta pierde teren in teren in favoarea unor initiative

regionale sprijinite de SUA. Astfel, chiar atunci cind ar fi trebuie sa aiba loc un summit al CSI, liderii Kazahstanului, Kirgistanului, Turmenistanului, Tadjikistanului si Azerbaidjanului s-au intilnit la Ashabad si au confirmat dorinta reciproca de cooperare regionala si de consolidare a independentei fata de Moscova.Liderul georgian Eduard {evarnadze propune fondarea unei Organizatii de Securitate si Cooperare a Caucazului, sub obladuirea Occidentului.Dealtfel, serviciile secrete rusesti au sesizat politicienii rusi ca are in vedere crearea unei piese comune caucaziene la care vor participa toate statele transcaucaziene, cu exceptia Armeniei, si companii petroliere occidentale importante sprijinite de lobby-uri de interese britanice americane.Desi parteneriatul strategic bilateral cu SUA creeaza asteptari optimiste, in ceea ce priveste implicare României in rutele de transport a petrolului dinspre Marea Caspica spre Europa, proiectul de construire a unei conducte Marea Neagra – Trieste prin Iugoslavia este dezaprobat de americani, deoarece exista riscul ca beneficiile obtinute de R.F. Iugoslavia sa-i consolideze pozitia presedintelui sirb Milosevic.Jim Swigert, adjunctul secretarului de stat american pentru Europa de Sud a exprimat, in noiembrie 1997, la Creta, punctul de vedere ca proiectul de conducta ce ar corespunde intereselor SUA si României ar trebui sa evite Iugoslavia si sa tranziteze, printr-o bucla, Ungaria si Croatia.|n concluzie, putem afirma ca SUA si-au definit clar interesele in aceste zone, iar parteneriatul strategic bilateral reprezinta un mare avantaj pentru interesele nationale românesti. Ramine, totuti, in atentia decidentilor politici rom=ini ca, =in negocierea prevederilorParteneriatului strategic, sa prezinte, cu argumente solide, avantajele unei rute de transport a petrolului spre Europa, prin România.Trebuie remarcata, din nou, tentatia "exceptionalismului românesc" de a considera oferta de parteneriat strategic cu SUA ca pe o mare victorie a diplomatiei românesti. Analiza comparativa a celorlalte parteneriate ale SUA si a intereselor sale regionale in zona gri precum si anuntarea Planului de actiune pentru sud-estul Europei in timpul vizitei presedintelui bulgar trebuie sa ne aduca cu picioarele pe pamint si sa impulsioneze diplomatia româneasca in prezentarea unor proiecte realiste si viabile la negocierea parteneriatului cu SUA.Bibliografie:1. Huntington, Samuel P – The erosion of American National Interest, "Foreign Affairs", sept/oct 1997, pag. 29-49;2. Brzezinskki, Zbigniew – A geostrategy for Eurasia, "Foreign Affairs", sept/oct. 1997. pag. 50-64.3. America’s National Interests, A report from the Commission on America’s National Interests, Cambridge: Center for Science and International Affairs, John Kennedy School of Government, Harvard University.