ETICA ÎN MANAGEMENTUL INTERNATIONAL Etica managementului este o formă a eticii aplicate, disciplină care studiază din punctul de vedere al criteriilor de bine / rău, corect / incorect, just / nedrept situaţii concrete din practica socială şi profesională (deontologică). Etica în managementreprezintă un ansamblu coerent de norme şi principii cărora trebuie să li se subordoneze acţiunile şi deciziile cadrelor de conducere din organizaţiile private sau publice, norme care pot sau nu să fie sancţionate din punct de vedere juridic şi care sunt impuse prin forţa conştiinţei colective, a opiniei publice. Dimensiunea etică în organizaţiile care au calitatea de agenţi economici constituie obiectul eticii managementului afacerilor.Etica managementului, ca disciplină de studiu, se caracterizează prin specificul multidisciplinar al abordării, în sensul că, în analiza din punct de vedere moral a activităţii cadrelor de conducere, se au în vedere aspecte ce ţin de domenii variate, cum ar fi etica, dreptul, antropologia culturală sau ştiinţa conducerii. Totodată, abordarea etică are un caracter intercultural, ceea ce înseamnă că judecata morală trebuie să ţină seama atât de criteriile etice universal valabile, cât şi de specificul valorilor culturale dintr-o comunitate sau alta. O altă caracteristică a eticii managementului este faptul că aceasta se prezintă atât ca abordare discursivă (studiu despre comportamentul moral), cât şi ca practică normativă (reguli de comportament moral)125.

Etica în management vizează relaţiile şi problemele de ordin moral care apar în cadrul organizaţiilor de afaceri între managerii de la diferite nivele şi cu diverse poziţii (cadrele de conducere), pe de o parte, şi toate categoriile de interesaţi (stakeholders), pe de altă parte (acţionarii / proprietarii afacerii, consiliul director, angajaţii cu diferite abilităţi şi experienţe, consumatorii sau clienţii, furnizorii, creditorii, distribuitorii, comunităţile locale şi cetăţenii lor, mediul de afaceri, organizaţiile guvernamentale şi non-guvernamentale, opinia publică etc.), iar beneficul unora poate reprezenta negarea unei obligaţii faţă de un alt grup.

Problematica centrală în etica managementului este reprezentată de conflictul continuu dintre performanţele economice ale firmei - măsurate prin venituri, costuri, profituri (datorate acţionarilor) şi performanţele sociale ale firmei - mult mai greu de evaluat (reprezentate de obligaţiile faţă de angajaţi, clienţi, furnizori, creditori, distribuitori, membri ai societăţii, în general). Astfel, soluţionarea dilemelor etice în management nu reprezintă doar o delimitare între bine şi rău, corect şi incorect, ci vizează un raţionament mult mai complex pentru obţinerea unui echilibru optim între performanţele economice şi cele sociale ale firmei, cu luarea în considerare a tuturor variantelor şi consecinţelor ce pot apărea în urma unei decizii manageriale, atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung126.Problemele etice în management sunt deosebit de complexe datorită consecinţelor extinse pe care le pot avea, alternativelor multiple, rezultatelor mixte, evenimentelor neprevăzute şi implicaţiilor personale127.Etica în management se bazează, în principal, pe relaţia de încredere între cele două părţi care interacţionează; încrederea înseamnă, de fapt, micşorarea riscului asumat şi protejarea drepturilor şi intereselor celor afectaţi. Literatura de specialitate a determinat faptul că încrederea se află într-o relaţie directă cu unele tehnici moderne de management, printre care se remarcă: managementul prin obiective, managementul participativ, creşterea responsabilităţii sociale şi discreţionare, cercurile de calitate etc.Etica în managementul internaţional ridică probleme suplimentare pentru cadrele de conducere ale marilor corporaţii ale lumii, care trebuie să ofere soluţii de ordin moral la dilemele generate de multiculturalism şi globalizare. Cu cât o societate transnaţională îşi desfăşoară activitatea în mai mult ţări ale lumii, cu atât provocarea culturală pe care o întâmpină managerii este mai accentuată şi imposibil de ignorat. Etica în managementul internaţional trebuie să ţină cont atât de valorile universale, general valabile pe plan mondial, cât şi de cele specifice unei anumite culturi sau părţi a lumii în care compania respectivă îşi desfăşoară activitatea de afaceri.

O analiză a problemelor de ordin etic care apar în cadrul unei organizaţii de afaceri are în vedere cinci dimensiuni:1.             etica personală a managerilor şi angajaţilor;2.             etica indivizilor ca membri ai organizaţiei şi etica lor profesională;3.             etica organizaţiei de afaceri (reguli, obiceiuri, norme);4.             etica întreprinderii în relaţiile sale cu mediul exterior (furnizori, clienţi, concurenţi, mass-media, societatea în ansamblul său, mediul natural);5.             etica industriei din care face parte întreprinderea respectivă.Aceste dimensiuni sunt interdependente şi se influenţează reciproc, iar practica a demonstrat că respectarea unor principii morale în interiorul firmei se prelungeşte şi în relaţiile acesteia cu mediul extern (ex.: angajaţi satisfăcuţi consumatori mulţumiţi profituri maxime pentru firmă128). Astfel, etica în întreprindere este rentabilă, fiind percepută ca o investiţie pe termen mediu şi lung; ea nu se opune profitului, ci doar acelui profit injust, ilegal sau imoral129.Stadiul de dezvoltare morală al unei firme internaţionale, la un moment dat şi într-un anumit context, poate fi reflectat şi de modul în care managerii abordează problemele etice în procesul decizional, de felul cum aceştia tratează „dilemele etice" care apar la orice nivel al managementului. Factorii care influenţează comportamentul managerial etic sunt: managerul ca persoană (influenţele familiei, valorile etice şi religioase, nevoile şi standardele personale), organizaţia de afaceri (cultura organizaţională, politicile şi codurile de conduită, comportamentul superiorilor şi al colegilor) şimediul extern (reglementările guvernului, normele şi valorile societăţii, climatul etic din respectiva industrie)130.

Astfel, cele mai importante elemente ale climatului etic al unei organizaţii includ:-                comportamentul şi sprijinul managementului de vârf;-                obiectivele realiste ale companiei;-                comunicarea eficientă în plan vertical şi orizontal;-                programele de etică;-                pregătirea şi instruirea în domeniul eticii;-                procesele care conduc la luarea unor decizii etice;-                impunerea de sancţiuni disciplinare pentru încălcarea normelor etice;-                utilizarea anumitor mecanisme pentru a denunţa existenţa unor practici corupte sau ilegale în cadrul organizaţiei; şi-                codurile de conduită etică ale companiilor.

În multe studii întreprinse în acest domeniu s-a ajuns la concluzia că factorul cel mai relevant pentru climatul etic al unei organizaţii îl reprezintă tocmai comportamentul superiorilor; de aceea, este necesar ca toţi managerii să fie conştienţi de acest aspect şi să îl integreze adecvat în ansamblul elementelor etice ale unei corporaţii131.Cu toate acestea, în prezent, managerii companiilor nu cunosc încă, cu exactitate, cum să implementeze strategiile şi sistemele care să încurajeze un comportament etic şi care să ajute la crearea unei culturi corporaţionale bazate pe moralitate. Principala provocare pentru stabilirea unei culturi corporaţionale etice constă în utilizarea optimă a tensiunii creatoare şi a interdependenţei dintre autonomia individului şi autoritatea instituţională132.De multe ori, conduita top managementului - mai mult sau mai puţin morală -influenţează radical comportamentul corporaţional, în ansamblul său (şi, în particular, climatul etic organizaţional). Calitatea etică a companiei şi a personalului său depinde, în mare măsură, de calităţile, activităţile, politicile, deciziile şi capacitatea de conducere a managerilor săi. Orice manager are o responsabilitate morală deosebită: el trebuie să dea dovadă de un înalt profesionalism, să conducă oamenii spre atingerea corectă a obiectivelor firmei (are rol de leader), să fie un exemplu de conduită pentru colaboratorii săi; mai mult, el trebuie să contribuie la instituţionalizarea eticii în cadrul organizaţiei. Asigurând o conducere etică puternică prin

exemplul propriului comportament, managerii firmelor şi, în special, cei de la nivelul cel mai înalt, a căror vizibilitate şi influenţă sunt cele mai mari, realizează progrese esenţiale în obţinerea unui comportament etic din partea angajaţilor. În general, managerii consideră că cele mai importante valori pe care trebuie să le promoveze în rândul angajaţilor sunt: responsabilitatea şi onestitatea, capacitatea, imaginaţia, logica, ambiţia.

Mai multe studii realizate în S.U.A. la sfârşitul deceniului trecut au evidenţiat următoarelepercepţii ale managerilor cu privire la etica afacerilor:Gabriela Ţigu - pag. 52.

1.             Pentru majoritatea managerilor, cele mai importante valori sunt responsabilitatea, cinstea, respectul (inclusiv respectul de sine), securitatea familială, libertatea2.             Managerii mai în vârstă sau cei cu vechime mai mare tind să se comporte mai moral decât ceilalţi3.             Managementul de vârf stabileşte climatul etic în firmă prin exemplul personal şi prin constrângeri4.             Concepţiile privind natura etică a unor acţiuni umane variază de la un manager la altul5.             Răspunsul la o dilemă etică diferă în funcţie de tipul problemei etice cu care se confruntă decidentul6.             Un cod de etică relevant, implementat adecvat în organizaţie, va afecta pozitiv comportamentul etic al decidenţilor7.             Managerii americani consideră că ei sunt mai morali decât subordonaţii lor8.             Managerii americani cred că sunt mai morali sau cel puţin la fel de morali ca şi superiorii lor9.             Reputaţia şi moralitatea se numără tot mai des printre obiectivele de bază ale organizaţiei10.          Unul dintre cele mai importante aspecte etice se referă la „balanţa" dintre nevoile organizaţiei şi cele ale clienţilor săi11.          Managerii pot identifica în mod real comportamentul neetic, pe care îl consideră reprobabil133.Obligaţiile etice ale managerilor pot fi grupate în mai multe categorii, după cum ele exprimă:-                responsabilităţi faţă de acţionari (gestiune corectă, loialitate, confidenţialitate, informare, transparenţă);-                responsabilităţi faţă de angajaţi (remunerare echitabilă, dezvoltare profesională, respectul vieţii personale, respectul dreptului de petiţie);-                responsabilităţi faţă de clienţi (produse şi servicii originale şi de calitate, garantarea siguranţei în utilizare, informare, publicitate corectă); şi-                responsabilităţi faţă de comunitate (protejarea mediului înconjurător, contribuţii la soluţionarea problemelor sociale, respectarea diversităţii culturale)134.

Managerii trebuie să respecte şi să impună respectarea normelor etice recunoscute şi adoptate de firmă, indiferent dacă acestea se întemeiază pe un cod scris sau sunt numai cutume, „legi nescrise". Motivele pentru care managerii trebuie să dea dovadă de un comportament eticvizează o gamă largă de aspecte, de la cele de ordin normativ (societatea speră ca managerii să fie etici, de unde rezultă că aceştia trebuie să fie etici), până la cele pragmatice sau operative (este în beneficiul propriu al managerilor să fie etici).

Printre cauzele generatoare de practici imorale în rândul managerilor se potenumera:

-                urmărirea intereselor personale şi dorinţa de câştiguri imediate (rolul tentaţiilor în activitatea imorală este unul real: atunci când nu se întrevede o pedeapsă suficient de dură, anticiparea unui câştig consistent printr-o acţiune neetică este de aşteptat să promoveze un comportament imoral);-                conflictul de roluri (multe dintre dilemele managementului sunt, în realitate, forme ale conflictului de roluri, care influenţează balanţa în favoarea deciziilor neetice; astfel, un manager poate fi pentru un subordonat atât prieten - în viaţa privată, cât şi superior - în relaţiile de la locul de muncă);-                conflictul de interese (valorile individuale şi scopurile personale ale managerilor pot intra în conflict cu valorile şi scopurile firmei);

-                 concurenţa pentru resurse deficitare sau pentru câştigarea de noi pieţe (în condiţiile existenţei resurselor economice limitate sau ale declinului unei industrii, fixarea preţurilor între competitori sau încălcarea prevederilor de monopol sunt practici destul de frecvente; pe de altă parte, dacă nu există concurenţă, tentaţia managerilor de a lua decizii neetice este şi mai mare, deoarece şansa unor câştiguri mari nu este contracarată de echilibrele de pe piaţă);-                 contradicţiile interculturale (se manifestă, cu precădere, în cadrul societăţilor transnaţionale: managerii expatriaţi întâmpină dificultăţi de ordin cultural în momentul în care îşi desfăşoară activitatea într-o ţară cu o cultură diferită de cea a ţării de origine);-                 personalitatea indivizilor (unele studii au evidenţiat faptul că indivizii orientaţi spre valori economice sunt mai expuşi la comportamente neetice decât cei slab orientaţi în acest sens, iar cei cu o mare nevoie de putere personală - „machiavelicii" - sunt mai dispuşi la decizii neetice; în plus, fiecare manager abordează într-o manieră proprie problemele de ordin moral, ceea ce face ca deciziile acestora să difere substanţial în situaţiile sensibile din punct de vedere etic);-                 cultura organizaţiei şi a ramurii industriale din care face parte aceasta (dacă cultura firmei nu se bazează pe nişte valori etice puternice şi pe nişte modele exemplare de comportament etic sau dacă acestea nu sunt implementate printr-un cod de etică cu un real impact decizional, organizaţia poate cădea pradă culturii de tipul „succes cu orice preţ", ceea ce înseamnă că va fi dispusă la orice fel de compromisuri de ordin moral pentru atingerea obiectivelor de ordin economic; din practica internaţională se poate deduce că disponibilitate mare spre încălcarea normelor există în industriile alimentară, forestieră, extractivă, de prelucrare a ţiţeiului şi de automobile)135.De aceea, în lucrările de specialitate se acordă o atenţie din ce în ce mai mare problemelor etice pe care le ridică managerii în exercitarea funcţiilor lor (se pune un accent deosebit pe conflictul de interese care se manifestă la nivel personal: pe de o parte, managerii caută să-şi îndeplinească propriile obiective, iar pe de altă parte, ei trebuie să urmărească interesele firmei şi pe cele ale proprietarilor ei, în numele cărora ei acţionează).Problemele etice apar frecvent în management; ele depăşesc problemele comune cum ar fi corupţia, furtul sau cârdăşia, atingând arii precum achiziţiile corporative, politicile de marketing sau investiţiile de capital.Managerii societăţilor multinaţionale se confruntă, adesea, cu numeroase probleme de ordin moral; situaţiile complexe care obligă managerii să ia o decizie pentru a asigura comportamentul etic, atât în interiorul organizaţiei, cât şi în relaţiile acesteia cu mediul extern, îi pun deseori în dilemă (preponderenţa obiectivelor de ordin economic versus preponderenţa obiectivelor de ordin moral).Problemele etice sunt cu adevărat dileme manageriale atunci când ele se referă la conflictul dintre performanţele economice ale organizaţiei (măsurate prin venituri, costuri şi profituri) şi cele sociale (referitoare la obligaţiile faţă de persoanele din interiorul şi din exteriorul organizaţiei). În astfel de situaţii, pe lângă valorile morale de care trebuie să ţină cont (adaptate mediului cultural căruia îi aparţin sau în numele căruia acţionează), managerii vor avea în vedere şi o anumită ordine a priorităţilor celor interesaţi sau afectaţi de respectiva afacere.

Cel mai adesea sunt dezbătute dilemele etice care apar în unele domenii ale marketing-ului (publicitate), în activitatea de contractare - aprovizionare (care se referă, mai ales, la favorurile acceptate din partea furnizorilor), în domeniul producţiei (ambalajul inutil, demodarea planificată, preţul diferenţiat) sau în domeniul resurselor umane.Drepturile salariaţilor, practicile de corupţie, protecţia mediului înconjurător sunt doar câteva aspecte ce preocupă managerii care urmăresc să ocupe o bună poziţie pe piaţă şi să obţină profituri pe termen lung, respectând, în acelaşi timp, regulile comunităţii în care îşi desfăşoară afacerile.

Cele mai frecvente probleme morale în management sunt următoarele: mita, constrângerea, înşelăciunea, furtul, discriminările şi poluarea mediului înconjurător. - Mita: este folosită pentru a manipula oamenii, prin „cumpărarea" influenţei. Mita creează un conflict de interese între persoana care primeşte mita şi organizaţia sa, reducând libertatea de alegere a decidentului. Principala raţiune pentru care mita (implicit, corupţia) este intens condamnată este inerenta sa inechitate (anumite plăţi sau influenţe secrete prevalează asupra meritelor personale).-                Constrângerea: controlează oamenii prin forţa ameninţărilor. Constrângerea este folosită pentru a determina o persoană să acţioneze în interesul alteia (al celei care apelează la constrângere), împotriva propriilor credinţe şi a voinţei personale.-                Înşelăciunea: manipulează oamenii sau organizaţiile prin inducerea în eroare, în mod intenţionat. Comportamentul necinstit este cea mai frecventă problemă etică. Înşelăciunea reprezintă actul de a minţi, prin falsificarea unor fapte / dovezi, sau de a susţine declaraţii false cu bună ştiinţă, în mod expres sau implicit, despre un fapt prezent sau viitor. Înşelăciunea în afaceri include distorsionarea sau falsificarea cercetărilor şi datelor contabile, crearea unei publicităţi mincinoase sau a unor produse false, evaluarea incorectă a performanţelor economice, prezentarea unor indicatori financiari nereali sau a unor rapoarte incorecte. Înşelăciunea poate atinge cote foarte mari, producând pagube economice imense sau chiar lezând sănătatea consumatorului.-                Furtul: poate acoperi o varietate largă de situaţii în lumea afacerilor (aşa după cum proprietatea furată poate fi fizică sau intelectuală).-                Discriminările: reprezintă tratamentul incorect aplicat anumitor persoane funcţie de rasă, vârstă, sex, naţionalitate, religie etc. şi care nu este determinat de abilităţile sau calificările respectivelor persoane.-                Poluarea mediului înconjurător: a devenit, în actualitate, o problemă care atrage atenţia unor grupuri cât mai eterogene de indivizi (consumatori, firme, organizaţii naţionale şi internaţionale, autorităţi publice, mişcări ecologiste etc). Deşi eliminarea deşeurilor toxice este ilegală în multe ţări ale lumii, există firme care continuă să polueze mediul înconjurător, reprezentând un adevărat pericol pentru toţi locuitorii planetei (gravitatea acestei probleme este dată de faptul că ea are un caracter transfrontalier, iar efectele poluării se pot resimţi la distanţe foarte mari faţă de sursa care le-a emis). Pe de altă parte, nu trebuie ignorat faptul că implementarea unor tehnologii nepoluante este foarte costisitoare, iar cheltuielile ocazionate de asemenea investiţii pot duce la creşterea preţurilor sau la reducerea de personal (apare o dilemă de ordin etic). Deşi soluţiile nu sunt simple, această problemă necesită o rezolvare imediată, deoarece fără o protecţie reală a mediului înconjurător nimeni nu va avea de câştigat pe termen lung.Acestea sunt cele mai des întâlnite probleme de ordin moral din lumea afacerilor; ele sunt prezente peste tot în lume, chiar dacă cu intensităţi diferite. Pe lângă cele şase probleme enumerate mai sus, merită menţionate şi practicile de marketing (acţiunile promoţionale şi publicitatea), care aduc deseori în discuţie necesitatea creşterii responsabilităţii şi a moralităţii celor ce le susţin136.

Un sondaj de opinie realizat în S.U.A. de către Conference Board Research, pe un eşantion de 300 de companii, a evidenţiat care sunt cele mai comune tipuri de probleme de ordin etic (în ordine descrescătoare) cu care se confruntă managerii acestor companii:

-               conflictele de interese ale angajaţilor;-               cadourile neadecvate pentru personalul de la nivelul central;-               hărţuirea sexuală;-               plăţile neautorizate;-               acţiunea pozitivă;-               respectarea intimităţii angajaţilor şi spaţiul privat al acestora;-               problemele de ordin ambiental;-               urmărirea stării de sănătate a angajatului;-               conflictele între etica firmei şi practica de afaceri;-               securitatea evidenţelor contabile ale firmei;-               siguranţa muncii;-               conţinutul reclamei;-               standardele de securitate ale produsului;-               contribuţiile companiei (taxe);-               interesele acţionarilor;-               procesul de îndatorare corporatistă;-               semnalele de alarmă;-               angajarea la cerere (după dorinţă);-               reducerea investiţiei;-               problemele contractelor guvernamentale;-               procedurile de management financiar şi de numerar;-               închiderea de fabrici / secţii şi reducerile de personal;-               comitetele de acţiune politică;-               problemele sociale ridicate de organizaţiile religioase;-               valorile comparabile;-                politica de preţuri;-                salariile directorilor137.Toate aceste probleme de ordin etic care apar în activitatea profesională a managerilor au în comun faptul că implică un conflict de interese; în general, conflictul apare între valorile sau etica personală a managerului şi cea a angajatorului său, a angajaţilor sau a oricărui alt grup de persoane direct influenţate de activitatea companiei.

Luarea deciziilor reprezintă nucleul activităţilor de management. Pentru a avea un comportament etic, responsabil, ireproşabil, managerii trebuie să ia în considerare toate consecinţele unei decizii, atât în plan economic, cât şi în plan social sau chiar ecologic. Aspectele de ordin ecologic şi de protejare a mediului înconjurător au devenit o componentă de bază a responsabilităţii sociale a marilor societăţi transnaţionale.Pe de altă parte, multe din deciziile care se iau în cadrul unei companii pot avea consecinţe care să se manifeste dincolo de graniţele întreprinderii, cu implicaţii incerte pe termen lung şi influenţate de interesele personale ale celor aflaţi în funcţii de conducere.Totodată, există situaţii în care ceea ce este bun pentru manager nu este bun pentru firmă, sau ceea ce este bun pentru manager şi firmă nu este bun pentru comunitatea locală şi angajaţi, şi există chiar şi situaţii - cu toate că sunt mai rare - când ceea ce este bun pentru manager, firmă şi comunitatea celor afectaţi nu este corect şi just138.Majoritatea eticienilor în afaceri propun utilizarea unor principii etice pentru a ghida procesul de luare a deciziilor în cadrul unei organizaţii (aceste principii etice includ, printre altele, dreptatea, drepturile şi obligaţiile, utilitarismul şi regula de aur).

Rezolvarea dilemelor etice de către manageri nu este deloc uşoară, iar decizia va depinde întotdeauna de stadiul de evoluţie morală şi de personalitatea acestora, de educaţia, autocontrolul, experienţa, sentimentele, atitudinile şi valorile lor personale, precum şi de caracteristicile organizaţiei pe care o conduc.Moralitatea în procesul decizional este susţinută de o serie de factori, dintre care se remarcă în mod deosebit: comunicarea onestă şi tratamentul corect cu şi faţă de toţi cei vizaţi de activitatea firmei, consideraţia specială (acordată unui vechi angajat, unei persoane cu nevoi speciale sau unui furnizor loial, aflat în impas), competiţia onestă (a se evita mituirea şi acordurile de preţ cu competitorii), responsabilitatea faţă de organizaţie (trebuie urmărit binele întregii organizaţii),responsabilitatea socială a companiei (evitarea poluării şi a închiderii firmei, preocuparea pentru siguranţa şi sănătatea angajaţilor), respectarea legii (contabilitate corectă şi plata obligaţiilor fiscale).De asemenea, problemele etice diferă în funcţie de poziţia managerială: un manager din domeniul financiar are în faţă probleme de ordin etic strâns legate de domeniul său; top-managerii se confruntă, mai ales, cu probleme etice de natură strategică, iar ceilalţi, de pe nivelele ierarhice mai joase, mai degrabă cu probleme tactice cu substrat moral. De aici rezultă că tipul problemei puse în faţa decidentului poate influenţa calitatea etică a deciziei.În luarea unei decizii etice de afaceri, managerii nu trebuie să urmărească doar respectarea literei legii (care oferă doar un nivel minim al standardelor morale), ci mai mult decât atât. Etica trebuie să însoţească întregul proces de luare a deciziei, în toate etapele sale (identificarea problemei, stabilirea criteriilor pentru elaborarea soluţiei, găsirea alternativelor decizionale, luarea deciziei propriu-zise şi implementarea acesteia).În balanţa dintre performanţele economice şi cele sociale ale firmei, managerii de mijloc sau managerii operaţionali vor înclina în favoarea performanţelor economice, deoarece performanţele lor sunt măsurate în criterii economice, iar viitorul lor depinde de rezultatele economice; în această situaţie, responsabilitatea morală a firmei revine în sarcina top-managerilor, inclusiv ca parte a planificării strategice. Cele mai dificile probleme de ordin etic trebuie rezolvate la nivelele superioare ale managementului, deoarece ele afectează întreaga organizaţie139.http://referat-referate.blogspot.com/2013/02/etica-in-managementul-international.html