Etica mass-media

Probleme de etică în jurnalism

1. Introducere

În ultimii ani, etica mass-media a devenit un subiect extrem de dezbătut,

încercându-se o clarificare a valorilor etice şi morale pentru jurnalism. Etica nu este doar

o chestiune de coduri de conduită, sau reguli care trebuie urmate, etica reprezintă o teorie

a moralei şi presupune posedarea unui set de principii generale (pe baza cărora se

discerne binele de rău), analizarea faptelor concrete, a acţiunilor ori caracterelor, din

perspectiva acestor principii. Etica ţine de capacitatea fiecărui jurnalist în parte, de a

respecta setul de valori în diferite situaţii limită şi de a reda informaţiile ţinând cont de

obiectivitate, adevăr şi corectitudine. Etica se traduce şi în profesionalismul deciziilor

luate de jurnalişti şi poate fi considerată ca o etică a comunicării, deoarece comunicarea

este esenţa sistemului media.

De-a lungul timpului etica jurnalistică a străbătut un drum dificil, ea aflându-se

undeva între teorie şi practică. Dacă pentru studiul eticii este necesar să se facă analize,

dezbateri îndelungate şi deliberări, redacţiile ziarelor au acea tendinţă de a se axa pe

rapiditatea în decizii, mai ales în cazul situaţiilor de criză ce apar zilnic şi din acest motiv

îmbinarea acestor două aspecte este una destul de grea.

Etica presei este privită cu suspiciune de presa însăşi, de patronii de trusturi şi de

tinerele generaţii de studenţi care s-au confruntat cu probleme cu privire la

responsabilităţile şi lipsa acestora în cadrul organismelor de presă, dorindu-se astfel

obţinerea unei viziuni concrete şi corecte în domeniul eticii. Atunci când se vorbeşte

despre etica presei, a mass-mediei, se subliniază mai ales faptul că aceasta este mai mult

lipsă decât prezentă în domeniu şi că există o mulţime de probleme de etică în jurnalism.

Pentru a putea vorbi de etica presei ar trebui să ne raportăm în special la triada

responsabilităţii acesteia şi anume : etica (Setul de norme pe care individul îl foloseşte

pentru a reflecta cu privire la propriile comportamente), morala (Practica socială şi

1

individuală a unor comportamente, acţiuni şi relaţii, reglementate de norme) şi

deontologia (Compartiment al eticii care se ocupă cu studiul normelor și obligațiilor

specifice unei activități profesionale).

Pentru domeniul mass-media, triada etica-moralitate-deontologie are o conotaţie

unică şi exprimă un paradox greu de soluţionat. Deşi mijloacele de comunicare ne

guvernează viaţa, ne-o monitorizează şi influenţează permanent ele fiind pentru noi un

serviciu fundamental de utilitate publica, totusi jurnaliştii acceptă cu greu, sau chiar

resping ideea de morală şi deontologie în exercitarea profesiei.

Si fiindcă termenul deontologie irită adesea pe profesioniştii din mass-media, iar un

consens minim de comportament profesional totuşi se impune, a apărut un nou concept,

cel de controlul calităţii care cuprinde deopotriva etica, morala si deontologie.

2. Funcţia şi activitatea etică a jurnalismului

“Informarea şi comunicarea, aşa cum sunt transmise de către jurnalism prin presă,

cu un sprijin important din partea noilor tehnologii, au o importanţă decisivă pentru

dezvoltarea persoanei şi a societăţii. Ele sunt indispensabile pentru viaţa democratică,

deoarece dacă se doreşte ca democraţia să se dezvolte complet, aceasta trebuie să garanteze

cetăţenilor participarea la problemele publice. Este de ajuns să spunem că această

participare ar fi imposibilă dacă cetăţenii nu ar fi primit informaţiile referitoare la chestiuni

publice de care au nevoie şi care trebuie să fie furnizate de presă.”1 Astfel, cetăţeanul are

dreptul să fie informat cât mai corect şi obiectiv de către presă. « Deţinătorul dreptului este

cetăţeanul, care mai are şi dreptul de a cere ca informaţia oferită de jurnalişti să fie veridică

în cazul ştirilor şi onestă în cazul opiniilor, fără intervenţii din exterior atât din partea

autorităţilor publice, cât şi a sectorului privat ». 2 Acesta este şi motivul pentru care, atunci

când evaluează responsabilităţile (faţă de cetăţean sau societate) pe care le fundamentează

exerciţiul profesional, sunt obligaţi să se refere mai întâi la adevăr. Adevărul este, deci, în

1 2 Rezoluţia 1003 (1983) referitoare la etica jurnalistică

2 Ibidem

2

ceea ce priveşte presa, o datorie fundamentală pentru jurnalist şi o garanţie de credibilitate

pentru cetăţean.

3. Jurnalistul

3.1 Responsabilitatea jurnalistului

Intrucât jurnalistul este cel care de obicei este primul martor al unei ştiri şi uneori

este şi singurul filtru al informaţiilor în drumul acestora către redacţie, răspunderea

iniţială a eticii jurnalistice cade pe umerii acestora. Seriozitatea cu care se pregătesc şi cu

care cercetează toate aspectele unui subiect, răbdarea cu care aşteaptă dovada sau

momentul potrivit pentru a pune întrebarea, respectul pentru intimitatea altora - toate

acestea sunt probleme etice ale fiecărui reporter. Editorii îi pot amenda atunci când ceva

merge prost sau când există plângeri întemeiate. Dar nici cel mai avid editor nu poate

supraveghea toţi reporterii ziarului tot timpul. Etica depinde în primul rând de reporter.

În multe ţări, jurnaliştii se angajează să respecte codul etic naţional atunci când

încep să lucreze în presă. Gradul în care respectă această promisiune este de fapt cea mai

importantă garanţie a standardelor profesionale, căci cele mai multe decizii jurnalistice se

iau la nivel individual. Editorii şi alţi colegi pot să ajute răspunzând la întrebări precum

“Cum trebuie descris acest eveniment?” sau "Am suficientă încredere în această persoană

pentru a o cita şi pentru a-i proteja identitatea?" sau "Ce alte informaţii sunt necesare?"

Dar ceilalţi nu pot răspunde la întrebările pe care şi le pune reporterul pe teren –

responsabilitatea esenţială aparţine jurnaliştilor înşişi.

Aşadar, primul şi cel mai important pas către autoreglementare în mass-media este

angajamentul jurnalistului faţă de un cod etic. Un jurnalist nu îşi poate crea însă propriul

cod etic izolat de mediul său de lucru. Pentru a putea pune întrebări dificile fără teama de

represalii, un reporter trebuie să aibă în spate solidaritatea colegilor de breaslă, care este

generată de apartenenţa la un sindicat. În afară de solidaritate, un sindicat mai poate oferi

o platformă de discuţii pe teme etice.

3

In lucrarea sa intitulată « Jurnalistul Universal », David Randall susţine că

jurnaliştii văd etica profesională fie ca pe un cod de principii la care întreaga presă ar

trebui să adere sau să se simtă cel puţin vinovată dacă nu o face, fie consideră ca

principiile deontologice sunt irelevante şi că soluţia optimă ar fi să se ignore multitudinea

de coduri etice promovate de nenumăratele organizaţii din Statele Unite, care sunt într-o

continuă schimbare, şi să se conceapă o modalitate de lucru ce ar permite jurnaliştilor o

justificare a propriilor acţiuni cu o conştiinţă curată. Astfel, trebuie urmărită păstrarea

reputaţiei intacte pentru că « în cele din urmă, singurul lucru care ne măsoară valoarea, ca

jurnalişti, este reputaţia pe care o avem »3. Prin urmare, această nouă etică pe care doreste

el să o promoveze este fundamentată pe argumentul că onestitatea, jocul corect şi evitarea

conflictelor de interese sunt cele mai bune moduri în care se poate face această meserie,

ea putând fi aplicată tuturor jurnaliştilor, indiferent de gradul personal de moralitate sau

de moralitatea ziarelor la care lucrează. Această nouă etică este deci o etică universală.

Regulile generale susţinute de David Randall sunt :

1. Jurnaliştii trebuie să-şi servească numai ziarele şi cititorii lor – Jurnalistul

nu trebuie să datoreze loialitate nimănui, nu trebuie să slujească vreunui

interes comercial ori vreunei cauze particulare, nici unui partid politic sau

vreunei surse. De exemplu ziarul Washington Post practică o regulă

conform căreia jurnaliştii nu au voie să fie implicaţie în nicio activitate

politică, aceasta incluzând chiar şi marşurile şi demonstraţiile.

2. Orice articol trebuie să reprezinte căutarea onestă a adevărului – este

considerată de către autor o regulă fundamentală si deloc negociabilă

deoarece trebuie ca orice jurnalist să incerce să afle ce s-a petrecut cu

adevărat, fără a influenţa prin idei preconcepute, şi să publice adevărul

oricât de incomod ar fi acesta.

3. Nu trebuie acceptate niciun fel de stimulente pentru publicarea unui articol

– această regulă nu se referă doar la acceptarea de bani şi cadouri, ci şi la 3 David Randall, Jurnalistul universal, Editura “POLIROM”, Iaşi, 1998

4

avantajele sau favorurile promise. De exemplu, ziarele nu trebuie să

accepte să facă publicitate mascată (să accepte bani sau favoruri pentru a

scrie articole favorabile despre firme sau persoane care apar şi în secţiunile

publicistice, ca articole normale)

4. Jurnaliştii nu au voie să le permită celor ce se ocupă cu publicitatea să

influenţeze, direct sau indirect, conţinutul redacţional al ziarului – această

regulă doreşte să susţină faptul că există situaţii în care se fac presiuni

asupra redacţiei de către clienţii ce cumpără spaţiu publicitar.

5. Articolele nu trebuie trimise spre aprobare sau verificare nimănui în afara

ziarului – jurnaliştii trebuie să corecteze eventualele greşeli personal, de

preferabil să înregistreze şi să redea faptele cu acurateţe, fără ca articolele

să fie discutate cu subiecţii.

6. Intotdeauna citaţi cu acurateţe – nu trebuie cizelate cuvintele subiectului.

Dacă sursa s-a exprimat intr-un mod stângaci este de preferabil să se

folosească citatul indirect.

7. Nu vă folosiţi de poziţia dumneavoastră pentru a obţine avantaje

8. Nu faceţi promisiuni de suprimare a unor articole pentru prieteni sau în

schimbul unor favoruri

9. Nu păcăliţi oamenii să vă dea informaţii

10. Nu inventaţi şi nu îmbunătăţiţi informaţia

11. Niciodată nu vă deconspiraţi sursele

12. Intotdeauna corectaţi-vă greşelile

13. Nu aveţi voie să beneficiaţi de pe urma articolelor pe care le scrieţi

5

3.2 Jurnalism de buna calitate vs jurnalism de proastă calitate

Conform lui David Randall în « Jurnalistul universal »-Ghid practic pentru presa

scrisă, jurnalismul nu poate fi împărţit în jurnalism în funcţie de zonele lumii, jurnalism

olandez, jurnalism rusesc sau jurnalism britanic. Nu există nici jurnalism liberal,

jurnalism republican sau naţionalist, feminist, reformist sau ateist. De asemenea nu putem

vorbi nici de jurnalism de specialitate, jurnalism comercial, jurnalism de insitituţie sau

anti-instituţional. Există doar jurnalism de bună şi de proastă calitate. După spusele

acestuia jurnalismul poate fi împărţit doar în aceste două categorii deoarece « pentru

orice jurnalist american care se documentează în mod onest, există un altul afectat de

ipocrizia obiectivităţii ; pentru orice ziarist african care scuipă minciunile guvernului,

există un altul care îşi riscă viaţa pentru a publica adevărul ; pentru orice reporter rus care

demască corupţia, există un altul care câştigă bani murdari scriind articole ce conţin

publicitate mascată şi pentru orice gazetar englez care utilizează truisme brute în titluri

umflate, există un altul care penetrează ceaţa secretomaniei guvernamentale. Nu există

decât jurnalism de bună şi de proastă calitate ».4

4 ibidem

6

3.2.1 Jurnalismul de calitate

Indiferent de locul în care lucrează, sub diverse influenţe din partea patronului

trustului, ale statului în evoluţia redacţiei, a culturii organizaţionale, jurnaliştii buni se

disting de ceilalţi prin faptul că oriunde s-ar afla, au acelaşi deziderat : « o gazetărie

inteligentă, bazată pe fapte, onestă în intenţie şi efect, servind cu discernământ doar cauza

adevărului, prezentat într-un stil clar pentru toţi cititorii, oricare ar fi aceştia »5

Jurnaliştii buni din întreaga lume sunt cu toţii de acord asupra rolului pe care îl au.

Acesta este de a pune întrebări şi de a atinge următoarele obiective :

o A descoperi şi publica informaţii care să înlocuiască zvonurile şi

speculaţiile ;

o A rezista sau de a evada de sub controlul guvernamental ;

o A informa electoratul ;

o A monitoriza acţiunea şi inacţiunea guvernelor, a reprezentanţilor

aleşi şi a serviciilor publice ;

o A monitoriza activitatea întreprinderilor, modeul în care acestea îşi

tratează muncitorii, clienţii şi calitatea produselor ;

o A linişti tulburările şi a tulbura liniştea, oferind o voce celor care,

în mod normal, nu se pot face auziţi în public ;

o A oferi constant societăţii o oglindă, reflectând virtuţiile şi viciile

sale ;

o A se asigura că s-a făcut sau se va face dreptate şi că vor fi

întreprinse investigaţii acolo unde nu există nicio asemenea

intenţie ;

o A promova circulaţia liberă a ideilor, în special oferind o platformă

pentru cei care au opinii distincte de cele ce primează în societate.

Prin atingerea acestor obiective, jurnaliştii de calitate pot servi societatea, pot ajuta

cetăţenii să devină mai puternici oferindu-le informaţia, ei fiind loiali nu statelor, ci celor

care trăiesc în ele.

5 Ibidem

7

3.2.2 Jurnalismul de proastă calitate

In întregul proces jurnalistic, există nenumărate limite. Timpul scurt şi lipsa

frecventă a accesibilităţii informaţiilor sunt două limite substanţiale în această profesie.

La fel sunt însă şi erorile pe care le fac jurnaliştii, mai ales atunci când lucrează sub

presiune. Sunt foarte puţine ziare care admit că au greşit şi, de cele mai multe ori, fac

acest lucru doar pentru a scăpa de un proces, totul fiind totul pentru binele trustului

respectiv. Jurnalismul de calitate are limite create chiar de jurnalişti şi de cei care

controlează sau deţin publicaţiile. Calitatea şi natura jurnalismului se compune dintr-o

serie întreagă de valori : ale jurnalistului, ale proprietarilor ziarului sau ale celor care îl

controlează, ale factorilor care ţin de cultura jurnalistică şi ale factorilor pe care toţi

menţionaţi mai sus îi consideră ca fiind valorile cititorilor. Iar toate aceste valori intră

într-un continuu conflict.

De cele mai multe ori valorile celor care au controlul asupra ziarelor diferă de

cele ale jurnaliştilor, cei sus puşi dorind să facă bani sau propagandă. Ca exemplu optim

ar fi cazul unui magnat american de presă care de-a lungul timpului s-a comportat ca şi

cum nu ar cunoaşte termenul de onestitate. Din motive cunoscute numai de el, a publicat

în ziarul său New York Journal, articole care distorsionau realitatea, dorind să se

izbucnească un război hispano-american în Cuba. El şi-a trimis reporteri pentru a găsi

presupusele dovezi şi la o telegramă a unuia dintre reporterii oneşti care zicea « Totul

este liniştit. Nu este nicio problemă aici. Nu va fi război. Intenţionez să mă întorc »

Hearst a răspuns « Te rog rămâi. Furnizează imagini. Eu voi furniza război ».

In ceea ce priveşte cultura jurnalistică, ne putem opri asupra faptului că aceasta

este construită pe baza valorilor celor ce conduc, ce deţin puterea economică sau deţin

exclusiv resursele de tipărire şi publicare. De cele mai multe ori editorii ziarelor sunt

caracterizaţi de o anumită ingenuitate înşelătoare. Articolul finit reprezintă o minciună

8

comandată de către cei ce doresc să publice ceva, doar de dragul de a publica. Astfel

identitatea morală a jurnalistului onest intră în conflict cu identitatea socială a trustului.

Exactitatea şi obiectivitatea sunt elementele cheie ale jurnalismului. Opinia

publică are nevoie şi merită să primească informaţii uşor de desluşit. Calitatea,

autenticitatea şi lipsa distorsiunilor acestora fac ca în final beneficiarii informaţiilor să

înţelegă fenomenul vieţii cotidiene şi să ia decizii importante în deplină cunoştinţă de

cauză. “A spune lucrurile aşa cum sunt este o responsabilitate esenţială a jurnaliştilor şi a

instituţiilor de presă”6. Din păcate sunt destul de mulţi agenţi de presă care nu au înteles

acest lucru şi acest lucru îi face să se încadreze în cea de-a doua categorie de jurnalişti  :

cei de proastă calitate.

Adrian Onciu în cartea sa intitulată « Probleme de etică în jurnalism » vorbeşte

despre o serie de situaţii problematice etice care duc la ceea ce Randall numea jurnalism

de proastă calitate.

Pe langă acele situaţii în care realitatea este distorsionată la cerinţele patronului de trust

sau ale editorului ziarului în care un anumit jurnalist lucreaza, există nenumărate situaţii

în care jurnaliştii comit greşeli frecvent.

o Majoritatea jurnaliştilor nu au un obicei în a-şi recunoaşte greşelile, ba

chiar se încăpăţânează şi atunci când realitatea devine incontestabilă şi îşi

susţin punctul de vedere ;

o Nu de fiecare dată aceştia spun lucrurile aşa cum sunt deşi exactitatea şi

obiectivitatea sunt elemente cheie ale jurnalismului.

o De cele mai multe ori percepţia personală întră în conflict cu obiectivitatea

– acest lucru duce la distorsionarea imaginii, dacă nu prin omiterea

detaliilor cel puţin prin alegerea numai a unora dintre ele. « Numai un

jurnalist brusc lovit de amnezie s-ar putea apropia de un eveniment într-o

stare de pură neutralitate » afirmă psihologii.

o Obiectivitatea jurnalistului este afectată în mod semnificativ de spaţiul,

respectiv timpul alocat relatării evenimentului. Faptul că este obligat să

6 Adrian Onciu, Probleme de etică în jurnalism, Iaşi, 2001

9

scrie în viteză o ştire fulger şi să mai îndeplinească şi anumite condiţii

impuse de editor pe ultima sută de metrii, face posibilă o abodare

superficială a subiectului respectiv.

o Jurnalistul are tendinţa de a interpreta rezultatele anchetelor realizate

o Jurnalismul devine unul de proastă calitate atunci când interesele

economice sunt puse în prim plan – exemplu ar putea fi acele indicaţii

venite din partea redactorului şef sau a directorului de publicitate ce

sugerează jurnalistului să nu mai scrie o ştire negativă despre tipul care

abia a cumpărat spaţiu publicitar în ziarul lor de 100.000 de euro. Dorinţa

de a face profituri enorme oferă un singur argument, cel al redactorilor şefi

sau al editorilor şi anume acela că ei au obligaţia de a arăta acţionarilor la

sfârşitul fiecărui an, o creştere semnificativă a profitului instituţiei de

presă.

o Conflictul de interese apare atunci când reporterul nu este independent – el

nu trebuie să se implice în activităţi ce ar putea sa compromită sau să

diminueze credibilitatea lui sau a insituţiei de presă pe care o reprezintă.

Acest conflict de interese este rezultatul divergenţei dintre necesitatea de a

fi în slujba publicului şi loialitatea faţă de o sursă, interesele proprii ale

jurnalistului sau cele economice alte organizaţiei de presă.

o Se întâmplă ca jurnaliştii să manifeste simpatii politice şi să accepte

acoperiri financiare din partea organizaţiilor atunci când acestea se

deplasează în anumite activităţi, campanii electorale etc. Aceştia dau prea

uşor la o parte rolul lor de observatori independenţi ai avenimentelor

făcând astfel ca jurnalismul să nu funcţioneze corect.

o Una din cele mai grave probleme ale presei din România persistă datorită

ignorării conflictului de interese apărut ca urmare a dependenţei editoriale

de departamentul de publicitate. Unele firme importante sau anumiţi

politicieni oferă sume consistente în contul publicităţii şi au un tratament

preferenţial din punct de vedere editorial. Acest lucru duce scăderea

credibilităţii materialelor de presă.

10

o Un alt aspect pe care îl regăsim la jurnaliştii ce nu au un comportament

tocmai etic, este acela că reporterii se ascund în spatele unei false identităţi

pentru a aflat informaţii cu privire la un eveniment vizat. – exemplu : un

reporter s-a dat drept ofiţer de poliţie şi a încercat să afle prin telefon

amănunte legate de un băiat de 18 ani care tocmai îşi pierduse viaţa într-un

accident de maşină. Mama acestuia încă nu auzise de tragicul eveniment şi

s-a oferit să îi ofere informaţiile necesare presupusului ofiţer. După ce a

primit acest telefon, mama a primit un altul prin care i se spunea că fiul ei

a decedat. Intrebarea este dacă aceasta a aflat într-adevăr că fiul ei a fost

reţinut de poliţişti înainte de a muri sau întrebarea o va urmări tot restul

vieţii ?

o Pe de altă parte sunt folosite şi tehnici mai rafinate de înşelăciune cum ar

fi încercarea de a « lega » o prietenie până în momentul în care trebuie să

o trădezi fiindcă ţi-ai atins scopul.

o Jurnaliştii fac abuz de surse confidenţiale, anonime, care pun la îndoială

reputaţia şi credibilitatea ziarului.

o Jurnaliştii se amestecă ilegal, nedorit în viata unei persoane, a unei

organizaţii etc. – se poate vorbi aici despre încălcarea acelor trei principii

morale ce fixează pentru oamenii presei o etică a vieţii private, ilustrate de

Clifford G. Christians şi colaboratorii săi în « Etica Mass-Media » şi

anume :

1. Decenţa şi corectitudinea ca nefiind negociabile : « Chiar dacă

legea nu amendează în mod expres minciuna, aluziile, inconştienţa

şi exagerarea, decenţa umană şi corectitudinea o fac ».7

2. Al doilea principiu se referă la « Valoarea socială a reabilitării » ca

un criteriu pentru a selecta informaţia privată demnă de a fi

difuzată. Metoda elimină interesele imorale care nu au valoare de

ştire prin natura lor(cazul sinuciderii unui spion demsacat de presă

care a sunat la redacţie şi a spus că dacă articolul se va publica şi îi

va fi dezvăluită identitatea, se va sinucidei. Gestul subiectului nu a

7 Clifford G. Christians, Etica Mass-Media, Editura “Polirom”, Iaşi, 2001

11

fost luat în considerare şi acesta s-a sinucis). Astfel, putem vorbi

despre faptul că materia primă a presei este viaţa cetăţenilor iar

dacă acest lucru este aşa atunci trebuie luat în considerare afirmaţia

Mirunei Runcan în « Introducere în etica şi legislaţia presei » şi

anume : « pentru ca viaţa cetăţenilor reflectată de presă să poată

produce înţelegerea şi corectarea nedreptăţilor de către cetăţeni,

presa e datoare să stabilească un echilibru just între interesul public

şi cel privat, între valoarea publică a informaţiilor şi valoarea lor

intimă ».

3. Demnitatea persoanelor nu trebuie să fie afectată în numele

privilegiului presei (cazul publicării în ziar a unui copil de cinci ani

care s-a înecat în lac)

12

Bibliografie

ONCIU, Adrian, Probleme de etică în jurnalism, Iaşi, 2001

CLIFFORD, G. Christians, Kim B. Rotzoll, Mark Fackler, Kathy B. MkKee, Etica Mass-

Media, Editura “POLIROM”, Iaşi, 2001

RANDALL, David, Jurnalistul Universal, Editura “POLIROM”, Iaşi, 1998

http://facultate.regielive.ro/proiecte/mass_media_sociologie/etica_in_presa-26655.html

13