INTRODUCERE

Actualitatea temei cercetate: În condițiile actuale, orice instituție a statului, care intr-un mod

sau altul pot afecta drepturile și libertățile persoanelor, indiferent de funcția și locul acesteia, este

intr-o permanenta interconectare cu mediul social. Acest lucru implica comportamente, atitudini,

proceduri, decizii, sanctiuni etc. In acest context astfel de instituții cum ar fi de exemplu

Procuratura are nevoie de un reper care sa ii ghideze scopurile, actiunile si comportamentele

membrilor sai catre o atitudine proactiva, responsabila in concordanta cu echilibru social si de

mediu.

Problema asupra careia ne-am orientat este abaterile comportamentale ale procurorilor in

exercitarea atributiilor sale de serviciu. O expresie a acestei viziuni sunt codurile de etica si

conduita, ca grupare a valorilor si a principiilor functionale ale instituției în raport cu cerintele de

echitate sociala si de mediu. Orice institutie, chiar si cea mai sincera si mai implicata in

comunitate are nevoie de un cod de etica care sa identifice practicile etice si standardele

acceptate unilateral. De ce?! Fiindcă printr-o serie de așa acțiuni se sporește eficacitatea

instituției, și prin așa mod se conturează imaginea și comportamentul cerut de lege a unui

procuror în societate.

Obiectul de studiu: еstе rеprеzеntаt dе un аnsаmblu dе іdеі și no rm e l e ga l e lеgаtе dе

regulele deontologice ale procurorilor. Etica pentru procurori presupune un şir aproape

interminabil de întrebări care ar putea fi dezbătute, dat fiind caracterul complex al profesiei de

procuror. Contribuţia noastră nu presupune abordarea tuturor aspectelor. Faptul că nu au fost

analizate toate problemele nu înseamnă că noi le considerăm irelevante. Trebuie doar să facem o

selecţie. Spre exemplu, nu ne vom axa, în mod special, asupra problemei ce ţine de interacţiunea

între procuror şi partea vătămată, cu toate că problema dată este foarte relevantă.

Scopul și obiectivele lucrării: Scopul principal este de a elucida reglementarile nationale in ceea ce tine de normele de etica ale breslei procurorilor. Unul din obiective este de a studia principiile ce guverneaza comportamentul etalon al procurorilor, si de a le stabili locul lor intr-un sistem de principii si valori ai unei societati democratice. Un alt obiectiv este de a ne clarifica pe marginea subiectului "raspunderea disciplinara a procurorilor", cind si sub ce forma survine.

1

Importanta teoretica si practica a acestei lucrari consta in faptul că ea aduce o dezvoltare teoretică a deontologiei cît și a bazei teoretice în ceea ce ține de etică și comportament în rindul procurorilor. Reieșind din acest studiu, noi vom putea cu certitudine sa calificam un comportament al unui procuror contrar normelor de etica stabilite de lege.

Consideram ca studiul dat va fi util pentru instruirea studenților, cît și pentru practicieni, va fi util pentru cei ce sunt antrenați în studierea si propagarea cunoștințelor juridice.

2

1. Aspecte introductive privind conduita etică

Orice acțiune a fiecăruia dintre noi reflectă în mod absolut conduita pe care noi o avem în

societate, în interacțiunea cu ceilalți. Atît timp cît există și se aplică principiul separării

puterilor în stat, cît puterea judecătorească este independentă, noi viitori profesioniști urmează

să-i oferim credibilitate. Aceasta calitate se întruchipează intr-o conduita exemplară, demnă

de urmat de toți ceilalți membri afectați de actul de justiție cît și de întreaga societate.

Conduita etică priveşte atât comportamentul din timpul exercitării atribuţiilor de serviciu,

cât şi cel din afara acestora. Cu privire la deciziile adoptate de procurori intr-un proces penal,

cum ar fi diferitele ordonanțe, nemulţumirile faţă de acestea trebuie diferențiate de nemulţumirile

faţă de conduita lor: de exemplu, pentru un comportament nedemn în sala de judecată faţă de

victimă, procurorul poate fi urmărit disciplinar, dar soluţia sa greşită nu poate fi îndreptată decât

prin exercitarea căilor de atac legale de atac, care va genera reconsiderarea soluţiei de către o altă

instanţă. 1

Conduita întotdeauna va fi factorul care va influența capacitățile profesionale ale unui procuror în exercitarea atribuțiilor sale. Respectiv suntem de părerea că este foarte important de a determina obligaţiile procurorilor prin intermediul unor instrucţiuni şi reguli, încălcarea cărora presupune sancţiuni. Cu toate acestea, privite în ansamblu, asemenea reguli trebuie să ofere un suport pentru munca de zi cu zi a procurorului. Procurorului trebuie nu doar să i se dea indicaţii privind acţiunile permise şi cele interzise, ci şi să i se acorde încrederea (şi obligaţia) de a-şi antrena conştiinţa la un nivel mai înalt. Procurorul trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu într-un mod conştiincios şi în conformitate cu prevederile Codului. Conştiinţa ar putea părea să fie doar un ghid vag, însă această voce interioară este mai dezvoltată la fiecare persoană decît pare la prima vedere. Aceasta, de asemenea, presupune cerinţa potrivit căreia procurorul trebuie să fie în stare să-şi facă propriile evaluări etice şi să manifeste independenţă în comportamentul său.

2. Noul Cod de etică al procurorilor

1 G.Commarmond, A. Exiga, Arta de a comunica şi de a convinge. Ed. Polirom 2003, p.255.3

Un nou cod de etică şi conduită al procurorului a fost aprobat de Consiliul Superior al

Procurorilor. Acesta stabileşte principiile şi standardele de etică profesională obligatorii, precum

şi normele de conduită ale procurorului în îndeplinirea serviciului şi în viaţa privată. Printre

acestea se regăsesc și o serie de recomandări anticorupție.

Astfel, este subliniat faptul că procurorul nu trebuie să admită comportament corupţional în

activitatea sa, să pretindă şi să accepte cadouri, favoruri sau beneficii pentru îndeplinirea

atribuţiilor funcţionale sau în virtutea funcţiei deţinute.

Printre principiile pe care trebuie să le respecte procurorii se numără legalitatea,

independenţa, integritatea, imparţialitatea, profesionalismul, colegialitatea, confidenţialitatea,

corectitudinea. Totodată, procurorul trebuie să acţioneze în mod echitabil şi onest, să respecte

prezumţia nevinovăţiei, să fie autonom în luarea deciziilor şi în îndeplinirea atribuţiilor de

serviciu, asigurând respectarea principiilor separării puterilor în stat, a legalităţii, a independenţei

instituţionale şi a responsabilităţii.

Codul mai prevede că procurorul nu va executa indicaţiile sau solicitările politicienilor, ale

funcţionarilor de stat şi ale reprezentanţilor instituţiilor de drept, dacă acestea sunt contrare

legislaţiei. Încălcarea normelor prevăzute de Cod se va examina de către Colegiul disciplinar (şi

de etică), iar încălcările constatate vor putea atrage sancţiuni disciplinare, conform legislaţiei.

Documentul a fost elaborat de către un grup de lucru constituit prin ordinul Procurorului

General, în componenţa acestuia fiind desemnaţi atât responsabili din cadrul Procuraturii şi ai

Ministerului Justiţiei, cât şi experţi internaţionali.2

Pentru înțelegerea detaliată a noului Cod de etică, am considerat binevenită studierea în

parte a principiile ce guverneaza intregul cod de etica al procurorilor.

Plecăm de la ideea că în contextul implementării obiectivelor stabilite în Planul de Acţiuni al Guvernului pentru anul 2014, precum şi în scopul realizării Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016 Consiliul Superior al Procurorilor a iniţiat elaborarea Codului de etică şi conduită al procurorului, atribuție care îi revine conform legii.

Sarcina Procuraturii Republicii Moldova este de a contribui la asigurarea supremaţiei legii, înfăptuirea justiţiei, apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei, societăţii şi statului. Procurorul reprezintă autoritatea publică care, în numele societăţii şi al interesului public, asigură aplicarea legii, ţinînd cont de drepturile persoanei şi eficienţa justiţiei. 2 http://www.realitatea.md/un-nou-cod-de-etica-pentru-procurorii-moldoveni-vezi-ce-obliga-ii-i-drepturi-vor-avea_24673.html. 17-01-2016. 21:35.

4

Codul de etică şi conduită a procurorului (în continuare: Codul) este un document public, care stabileşte principiile şi standardele de etică profesională obligatorii pentru procurori. Acesta conţine norme de conduită ale procurorului în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în viaţa privată.

Codul s-a adoptat în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, Legea cu privire la Procuratură, standardele internaţionale stabilite de Organizaţia Naţiunilor Unite, Ghidul european al eticii şi conduitei procurorilor (Ghidul de la Budapesta), Avizul nr. 9 (2014) al Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (Carta de la Roma), Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, jurisprudenţa Curţii europene pentru drepturile omului (CEDO) şi alte recomandări sau acte relevante adoptate de instituţiile europene.

Procurorul trebuie să se bucure de o reputaţie impecabilă şi să respecte cele mai înalte standarde de etică şi conduită potrivit următoarelor principii:

legalităţii;

independenţei;

integrităţii;

imparţialităţii;

profesionalismului;

colegialităţii;

confidenţialităţii;

corectitudinii. 3

2.1 Principiul legalității

Potrivit acestui principiu, procurorul trebuie:

3 http://www.procuratura.md/md/an/. 17-02-2016. 21:54.5

să respecte legislaţia naţională şi internaţională, practica judiciară şi jurisprudenţa CEDO, actele departamentale, interdepartamentale şi ale organelor reprezentative şi de autoadministrare ale procurorilor.

să acţioneze în mod echitabil şi onest;

să respecte prezumţia nevinovăţiei;

să respecte drepturile şi interesele legitime ale părţilor şi participanţilor la proces, persoanelor fizice şi juridice.

2.2 Principiul independenţei

Potrivit acestui principiu, procurorul trebuie:

să-şi exercite atribuţiile în mod independent, imparţial, onest, ireproşabil, dînd dovadă de o înaltă ţinută morală şi maximă corectitudine şi să contribuie la realizarea eficientă şi efectivă a actului de justiţie. Independenţa nu este un privilegiu sau o prerogativă conferită procurorilor în interes personal, ci o garanţie a unei justiţii echitabile, imparţiale şi efective, care protejează interesul public şi privat în societate;

să fie autonom în luarea deciziilor şi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, asigurînd respectarea principiilor separării puterilor în stat, legalităţii, independenţei instituţionale şi responsabilităţii; în activitatea procurorului nu se admit imixtiuni sau influenţe din exterior, inclusiv din partea celor care activează în politică, economie, finanţe, culte şi media;

în luarea deciziilor, inclusiv a celor discreţionare, să acţioneze în mod independent şi imparţial în conformitate cu legea, respectînd prevederile Codului şi ale tuturor actelor departamentale şi interdepartamentale;

să ia decizii bazate pe evaluarea imparţială şi obiectivă a probelor, ţinînd cont de toate circumstanţele pertinente ale cauzei, să-şi îndeplinească atribuţiile fără teamă, favoritism sau prejudecăţi;

să nu folosească prerogativele funcţiei pentru a influenţa deciziile altor instituţii sau persoane;

să nu facă parte din partide sau formaţiuni social-politice ori să desfăşoare activităţi cu caracter politic, iar în exercitarea atribuţiilor, să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor sau viziunilor lui politice;

să nu execute indicaţiile sau solicitările politicienilor, ale funcţionarilor de stat şi ale reprezentanţilor instituţiilor de drept dacă acestea sunt contrare legislaţiei, altor acte normative sau principiilor din noul Cod de Etică.

6

2.3 Principiul integrităţii

Potrivit acestui principiu, procurorul trebuie:

să respecte cele mai înalte standarde de integritate şi responsabilitate pentru a asigura încrederea societăţii în procuratură;

fiind conştient de riscurile corupţiei, să nu admită comportament corupţional în activitatea sa, să nu pretindă şi să nu accepte cadouri, favoruri sau beneficii pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţionale sau în virtutea funcţiei deţinute;

să se abţină de la luarea deciziilor atunci cînd interesele sale, ale persoanelor înrudite prin sînge, adopţie, afinitate sau ale altor persoane apropiate familiei sale ar putea influenţa corectitudinea deciziilor;

să nu acţioneze în calitate de procuror şi să nu ofere consultaţii altor persoane în cazurile în care procurorul, familia sa sau partenerii de afaceri ai acesteia au un interes personal, privat sau financiar. Ca excepţie, procurorul poate oferi consultaţii părinţilor, soţului (soţiei), copiilor săi, precum şi persoanelor aflate sub tutela sau curatela sa;

să nu folosească simbolurile procuraturii şi actele oficiale ale procurorilor în alte scopuri decît în interes de serviciu.

2.4. Principiul imparţialiţăţii

Potrivit acestui principiu, procurorul trebuie:

să respecte egalitatea tuturor persoanelor în faţa legii, asigurîndu-le un tratament nediscriminatoriu, indiferent de naţionalitate, origine etnică şi statut social, sex, rasă, dezabilitate, avere, limbă, vîrstă, religie, viziuni politice, orientare sexuală sau alte criterii.

2.5 Principiul profesionalismului

Potrivit acestui principiu, procurorul trebuie:

7

să conştientizeze că cel mai înalt nivel al competenţelor profesionale este una din principalele premise pentru un serviciu eficient al procuraturii, precum şi pentru încrederea publicului în acest serviciu;

să contribuie la perfecţionarea abilităţilor profesionale, să fie la curent cu legislaţia, jurisprudenţa modernă şi standardele privind drepturile omului;

să folosească resursele disponibile în mod optim şi responsabil; să-şi extindă continuu cunoştinţele şi să-şi dezvolte aptitudinile profesionale;

să ia atitudine faţă de orice încălcare a legii, a normelor de etică şi conduită admisă de către judecători, avocaţi, ofiţeri de urmărire penală şi alte persoane;

să fie corect în relaţiile cu toate persoanele pentru a nu leza onoarea şi demnitatea acestora, iar în cazul unor abateri în exercitarea atribuţiilor sale, să suporte consecinţele şi să facă concluziile de rigoare;

în exerciţiul funcţiunii, să aibă o ţinută vestimentară adecvată.

2.6. Principiul colegialităţii

Potrivit acestui principiu, procurorul urmează:

să facă schimb de experienţă cu colegii săi, să împărtăşească cunoştinţele şi abilităţile profesionale cu procurorii începători;

să se abţină de la comentarii publice privind activitatea altor procurori, să fie solidar cu colegii săi împotriva criticii nefondate, a declaraţiilor ofensatoare şi a discriminării profesionale;

să colaboreze cu alte procuraturi, cu organele de drept, inclusiv din alte state, în conformitate cu legea şi în spiritul unei cooperări reciproce; 4

să manifeste respect şi politeţe în raportul „procuror ierarhic superior – subalterni” şi viceversa;

să evite conflictele la serviciu şi în relaţiile cu alte persoane;

4 Codul de etica și conduită al procurorilor nr. 12-173/15 din 30 iulie 2015.8

să beneficieze de dreptul de a participa la diverse manifestări culturale, sociale şi sportive, organizate sub egida procuraturii.

2.7 Principiul confidenţialităţii

Potrivit acestui principiu, procurorul beneficiază de dreptul la libera exprimare respectînd următoarele prevederi:

să nu divulge, să nu comenteze şi să nu folosească în interese personale informaţiile confidenţiale sau secrete de care a luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor sale;

să nu facă publice informaţiile care pot prejudicia activitatea procuraturii, a altor organe de drept şi instituţii publice;

în comunicarea dintre procurori şi mass-media, să inţă cont de prezumţia de nevinovăţie, dreptul la viaţă privată şi demnitate, dreptul la informare şi libertatea presei, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, integritate, eficienţa şi confidenţialitatea investigaţiilor.

2.8 Principiul corectitudinii

Potrivit acestui principiu, procurorul trebuie:

să dea dovadă de precauţie şi responsabilitate la frecventarea anumitor locuri publice şi private; în luarea deciziei de a frecventa aceste locuri, să ia în considerare reputaţia localului şi a persoanelor care-l frecventează;

să se comporte întotdeauna în mod onorabil şi demn, respectînd regulile de conduită general acceptabile;

să nu-şi exercite atribuţiile de serviciu sub influenţa alcoolului, şi să nu consume, în nici un caz, substanţe narcotice, psihotrope sau alte substanţe interzise;

9

să adopte un comportament lipsit de aroganţă, bazat pe respect şi politeţe faţă de colegii săi, participanţii la proces, instanţele de judecată, organele de urmărire penală şi investigaţie, reprezentanţii autorităţilor publice şi ai instituţiilor de drept, să reacţioneze adecvat în cazul apariţiei unor divergenţe;

să se comporte în familie şi în societate adecvat normelor de convieţuire socială unanim recunoscute pentru a se bucura de respect şi să nu compromită statutul de procuror;

să evite relaţiile cu persoane din lumea interlopă sau cu persoane care ar putea compromite reputaţia procurorului.

să nu admită postarea de mesaje, înregistrări video, fotografii şi alte informaţii în mass-media, surse on-line sau reţelele de socializare ce ar compromite statutul de procuror.

Reiesind din cele analizate, putem sa mentionam ca indiferent de ce actiunea urmeaza sa

intreprinda procurorul, trebuie sa fie ghidata si monitorizata de principiile de mai sus. Sustinem

acest fapt pentru ca, in caz contrar reputatia si credibilitatea in persoana procurorului cat si in

institutia Procuraturii va fi viciata.

3. Răspunderea disciplinară a procurorilor

Învestirea în funcția de procuror presupune pe lângă dobândirea calității de reprezentat al

statului și o anume conduită a celui învestit, care să justifice “încrederea” acordată de societate în

dreapta lui judecată.Calitatea de procuror nu este un dat al naturii, un drept pe care îl dobândește

odată cu dreptul la viață ori un drept conferit de rangul pe care îl ocupi într-o societate, ea

reprezintă un cumul de principii sociale și morale pe care societatea îl conferă celui învestit, care

trebuie respectate și îmbunătățite, astfel încât factorul timp să nu altereze însemnătatea lor.

Pentru a legitima încrederea dată de societate acțiunilor sale de realizare a justului

echilibru în aplicarea și interpretarea normelor juridice, magistratul trebuie să respecte principiile

sociale, morale și juridice iar în exercitarea atribuțiilor trebuie să dea dovadă de bună credință.

10

Așadar, în sistemul nostru judiciar stabilirea răspunderii procurorului presupune mai întâi

identificarea activităților îndeplinite de procuror pentru înfăptuirea actului de justiție și criteriile

în raport de care se stabilește răspunderea sa disciplinară.

Dezbaterile legate de codurile etice, coduri fondate în mod tradiţional pe o ierarhie nedisputată

a valorilor, au urmat o linie de analiză relativ recentă și anume abordarea mai degrabă din

punctul de vedere al individului, al sensibilităţii morale a acestuia şi al mecanismelor sale de

decizie asupra unor probleme morale. Tocmai de aceea ele vizează emanciparea individului

moral, precum şi circumscrierea şi consolidarea autonomiei sale morale. În consecinţă, demersul

etic în context profesional tinde să sublinieze mai degrabă responsabilitatea morală a

profesionistului decât afirmarea sau întemeierea unui sistem de reguli morale. Din acest punct de

vedere, problema responsabilităţii se referă nu numai la a acţiona corect, ci şi la a preveni

conduitele neetice. Sfera moralităţii este astfel lărgită la practici, dintre care cele profesionale

ocupă un loc privilegiat.

Discuțiile cu privire la coduri de etică sau, mai general, cu privire la instrumente etice în

profesii se desfăşoară într-un mediu complex, în care se intersectează interese teoretice, ce

vizează re-contextualizarea eticii şi integrarea ei într-o formă de viaţă sau alta, şi interese

practice, provenite din nevoia unui nou management al instituţiilor publice şi al organizaţiilor, a

unei noi forme de eficienţă instituţională şi a integrării unor valori sociale în actul profesional.

În acest sens, a fost instituită răspunderea disciplinară a procurorilor manifestate prin

sanctiuni disciplinare constituie mijloace de constrângere prevazute de lege, cu un pronuntat

caracter educativ si care au ca scop:

a)apararea ordinii publice;

b)     dezvoltarea spiritului de raspundere pentru îndeplinirea cu constiinciozitate a îndatoririlor

de serviciu;

c)       respectarea normelor de comportare;

d)      prevenirea producerii unor acte de indisciplina.

3.1.Standarde internaţionale pentru procurori

În materia instrumentelor internaționale ce ghidează conduita procurorilor, amintim

„Standardele de responsabilitate profesională şi declaraţia cu privire la îndatoririle

esenţiale şi drepturile procurorilor”, care este un cod adoptat în 1999 de Asociaţia

11

Internaţională a Procurorilor5 bazat pe Ghidul cu privire la Rolul Procurorilor adoptat de

Naţiunile Unite în 1990. Standardele se referă la Conduita profesională, Independenţa6

Imparţialitatea, Rolul în procedurile penale, Cooperarea şi protecţia. Cât priveşte Conduita, se

prevede că procurorii trebuie să îşi exercite profesia cu onoare şi demnitate, respectând legea şi

etica, să acţioneze şi să pară că acţionează consistent, independent şi imparţial, să îndeplinească

tot timpul cele mai înalte exigenţe de integritate, să se informeze cu privire la evoluţiile

legislative, să respecte dreptul acuzatului la un proces echitabil şi să servească interesului public.

Amintim și de Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni,7 un corp consultativ al

Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, înfiinţat în 2005 pentru a instituţionaliza

adunările ce se desfăşurau până atunci drept Conferinţe ale Procurorilor Generali din Europa. O

astfel de conferinţă, care a avut loc la Budapesta, a adoptat la 31 mai 2005 un Ghid European

asupra eticii şi conduitei procurorilor.8 Ghidul recomandă procurorilor să nu favorizeze

părţile, să nu se lase influenţaţi de interesele proprii, ale familiei sau ale altor persoane, să nu

folosească informaţiile astfel obţinute pentru a servi nejustificat în interesul lor sau al terţilor, să

nu accepte cadouri, avantaje sau ospitalitate din partea unor terţi care le-ar putea compromite

integritatea, echitatea şi imparţialitatea.

Recent, cele două consilii consultative, cel al judecătorilor și cel al procurorilor europeni, au

adoptat Opinia cu privire la relațiile dintre judecători și procurori9. Este de subliniat că la

pct. 10 se prevede: „Pentru buna administrare a justiţiei e necesară împărtăşirea principiilor

juridice şi a valorilor etice comune de către toţi profesioniştii implicaţi într-un proces judiciar”.

Legea cu privire la Procuratură al Republicii Moldova cît şi legislaţia internaţională

reglementează că procurorul indifirent de funcţia sa , trebuie să-şi ducă la bun sfârşit atribuţiile,

nu pentru că aşa i se impune, ci fiindcă e convins că ele reprezintă rostul său profesional. Pentru

el nu există valoare mai importantă decât îndeplinirea, cu o convingere reuşită din înţelegerea

raţională a fenomenelor, a sarcinilor sale. Răspunderea juridică intervine, cum se exprimă

constant doctrina, pe terenul răului înfăptuit, şi, adăugăm noi, al celui pe cale să se înfăptuiască

având în vedere încriminarea tentativei la ramura dreptului penal. Legislaţia naţională spune că

procurorul în afară de răspunderea disciplinară stabilită în Legea cu privire la Procuratură poate

răspunde şi penal în modul general stabilit de lege.

5 The International Association of Prosecutors a luat fiinţă în 1995 şi are sediul la Haga www.iap.nl.com. Standardele sunt disponibile la www.justice.gc.ca/eng/dept-min/pub/fps-sfp/fpd/standards.html

6 www2.ohchr.org/english/law/prosecutors.htm.7

8 Cunoscut sub numele Ghidul de la Budapesta, este disponibil la www.coe.int/t/dghl/cooperation/ccpe/conferences/ 9 Opinia nr. 12 (2009) a CCJE, comună cu Opinia nr. 4 (2009) a CCPE, disponibilă la www.coe.int/ccje.

12

Condiţiile şi temeiurile răspunderii disciplinare a procurorilor Legea cu privire la Procuratură

nr. 294-XVI din 25.12.2008 reglementează multilateral aspectele ce ţin de responsabilitatea

procurorilor. Procurorul fiind obligat inter alia să îndeplinească obligaţiile de serviciu în strictă

conformitate cu Constituţia şi cu legile Republicii Moldova; să respecte regulile deontologice ale

procurorilor şi să se abţină de la fapte care ar discredita imaginea Procuraturii sau ar compromite

titlul de procuror; să depună, în condiţiile legii, declaraţie cu privire la venituri şi la proprietate;

să respecte regimul de incompatibilităţi şi restricţii impus procurorilor şi funcţionarilor publici

prin lege; ş.a. 186 , poartă răspundere disciplinară şi patrimonială. În virtutea caracterului

complex a imunităţii procurorului se impune necesitatea determinării dacă posibilitatea de

atragere la răspundere civilă, disciplinară, sau, în condiţiile ridicării imunităţii şi a celei

contravenţionale sau penale, contravine esenţei respectivei instituţii. Practicienii participanţi la

sondaj, în proporţie majoritară de 67,7% din totalul celor chestionaţi consideră că o apreciere

pozitivă în acest sens este eronată, întrucât inviolabilitatea procurorului ca sferă şi limite nu

poate fi absolutizată, iar legea care apreciază condiţiile în care aceasta intervine, poate stabili şi

circumstanţele în care procurorul nu mai poate beneficia de protecţia oferită de instituţia

inviolabilităţii (fig.11).

Ponderea majoritară a respondenţilor procurori, în proporţie de 67,8% şi majoritatea absolută a

avocaţilor chestionaţi se pronunţă în defavoarea considerării posibilităţii sancţionării

procurorului drept o abatere de la instituţia imunităţii procurorilor. Cu toate acestea, 37,5% din

categoria altor respondenţi şi 32,2% din acuzatorii de stat participanţi la sondaj nu susţin poziţia

majoritară, pledând în favoarea opiniei potrivit căreia prevederea unei forme de sancţionare şi

însăşi atragerea procurorului la răspundere pot fi interpretate ca fiind contrare exigenţei

inviolabilităţii procurorilor (fig.12).

13

Procurorii pot fi traşi la răspundere disciplinară pentru abatere de la îndatoririle de serviciu,

precum şi pentru comportament care prejudiciază interesele de serviciu şi discreditează imaginea

Procuraturii, scopul acestora fiind de a institui conduita ireproşabilă a procurorului.

Aprecierea corespunderii conduitei procurorului criteriului de reputaţie ireproşabilă, conform

Codului de etică a procurorului sau de bună reputaţie, conform Legii cu privire la procuratură,

se face nu numai reieşind din incursiunea în istoria personală a subiectului, ci şi din exigenţele pe

care le adresează legea şi societatea comportamentului persoanei ce exercită funcţia de acuzare

în cadrul procesului penal, asigurând drepturile şi libertăţile generale ale cetăţenilor, precum şi

ordinea de drept. Abaterile disciplinare, prin care se încalcă cerinţa de bună reputaţie şi pentru

care procurorii sânt traşi la răspundere disciplinară sunt stabilite de lege în mod exhaustiv.

Constituie abatere disciplinară, în sensul Legii cu privire la procuratură: îndeplinirea

necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu; interpretarea sau aplicarea incorectă sau

tendenţioasă, în mod intenţionat sau din neglijenţă gravă, a legislaţiei, dacă acest lucru nu este

justificat de schimbarea practicii de aplicare a normelor juridice stabilite în actualul sistem de

drept sau în sistemul practicii judiciare; imixtiunea în activitatea altui procuror sau intervenţiile

de orice natură pe lângă autorităţi, instituţii sau funcţionari pentru o soluţionare alta decât în

limitele prevederilor legale în vigoare a unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării

intereselor personale sau ale membrilor familiei sale; încălcarea intenţionată, în exerciţiul

funcţiei, a legii, dacă aceasta nu atrage răspundere penală, civilă sau contravenţională;

participarea la activităţi publice cu caracter politic; încălcarea prevederilor legale referitoare la

declaraţia cu privire la venituri şi la proprietate; refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuţie de

serviciu; absenţele nemotivate de la serviciu, întârzierea ori plecarea înainte de program;

atitudinea nedemnă, în exerciţiul funcţiei, faţă de colegi, judecători, avocaţi, experţi, martori sau

faţă de alţi participanţi la proces; încălcarea normelor din Codul de etică al procurorului;

folosirea statutului de procuror în scopul obţinerii de foloase sau de avantaje necuvenite;

14

expunerea în public a acordului sau a dezacordului cu hotărârea unor alţi procurori în scopul

imixtiunii în activitatea lor; încălcarea prevederilor referitoare la incompatibilităţile şi

interdicţiile care îi privesc pe procurorilor.10

Elaborarea şi implementarea unor standarde ale conduitei profesionale, exprimate în coduri

deontologice, sunt solicitate procurilor, ca agenţi ai statului, prin numeroase acte normative

regionale şi internaţionale, nu numai în scopul asigurării disciplinei acestora, cât mai ales pentru

ca realizarea funcţiilor acestora legate de înfăptuirea justiţiei să fie percepute de public drept

legală şi echitabilă, mai ales când se face apel la dreptul discreţionar al procurorului.

În temeiul Codului de etică al procurorului se consideră abateri disciplinare orice conduită

contrară obligaţiilor impuse al acestui act normativ. Astfel, în afara exercitării atribuţiilor de

serviciu procurorul:

a) va dispune de un comportament care ar păstra şi consolida încrederea populaţiei în

imparţialitatea şi prestigiul activităţii de procuror, va respecta şi se va conforma legii;

b) nu va face pariuri şi mize, participând la jocuri de hazard cu bani şi cu alte valori;

c) se va comporta în familie şi în societate adecvat normelor de convieţuire unanim recunoscute;

d) se va comporta într-un mod în care să promoveze şi să menţină încrederea publicului în

profesia de procuror;

e) nu trebuie să accepte cadouri, beneficii, recompense sau semne de ospitalitate de la terţe

persoane sau să îndeplinească însărcinări care ar putea fi percepute drept a) să folosească sau să

permită folosirea numelui său, însoţit de calitatea de procuror, a imaginii sale publice, a vocii sau

semnăturii sale pentru orice formă de publicitate, cu excepţia publicităţii gratuite în scopuri

caritabile;

b) să dea preferinţe unor persoane fizice sau juridice la elaborarea şi emiterea de decizii;

c) să intervină în procesul de examinare a cazului ce nu îi este repartizat pentru soluţionare;

d) să solicite sau să accepte cadouri, servicii, favoruri sau alte avantaje care îi sânt destinate

personal sau familiei, rudelor, prietenilor, persoanelor fizice sau juridice, cu care a avut relaţii de

afaceri sau de natură politică, ce îi pot influenţa corectitudinea în exercitarea funcţiei deţinute sau

pot fi considerate drept recompensă în raport cu atribuţiile de servici acte ce compromit

integritatea, probitatea şi imparţialitatea lui ca procuror.

Procedura sancţionării disciplinare a procurorilor

Întrucât răspunderea disciplinară poate avea consecinţe deosebit de severe pentru procurori,

inclusiv eliberarea din funcţie, este necesar ca legea şi actele normative subordonate acesteia să

10 Art 61 Legea cu privire la Procuratură nr. 294-XVI din 25.12.2008 15

definească o procedură clară, transparentă şi obiectivă, care să asigure echitatea hotărârii

adoptate în privinţa subiectului sancţionat.11

Principii generale care guvernează răspunderea disciplinară a procurorilor. În ceea ce priveşte

principiile răspunderii disciplinare a procurorilor comunitari identificăm:

1. Un prim principiu îl reprezintă acela că răspunderea disciplinară intervine ca urmare a

comiterii unei abateri disciplinare, noţiune care include orice încălcare a obligaţiilor impuse de

lege. Foarte important este faptul că încălcarea obligaţiilor de serviciu poate fi realizată atât de

"procuror" cât şi de "fostul procuror", după cum prevede Legea Franceză. Rezultă concluzia că

în dreptul francez , răspunderea este o instituţie care nu presupune cu necesitate existenţa unui

raport de serviciu , procurorii aşazişi " activi". Că ea poate viza nu doar procurorii în exerciţiu, ci

şi "foştii procurori", al căror raport de serviciu a încetat din diferite motive, ceea ce nu înseamnă

că a încetat şi răspunderea în cazul în care persoana respectivă a comis unele abateri. (decă nu au

expirat termenii de prescripţie)

2. Regăsim principiul universal de drept non bis in idem, potrivit căruia "aceeaşi faptă nu poate

da loc decât la o singură sancţiune disciplinară". Constatăm că prin acest principiu se interzice

aplicarea a două sancţiuni disciplinare procurorului pentru o singură abatere.

3. Principiul neretroactivităţii sancţiunii disciplinare, derivat din principiul general de drept al

neretroactivităţii legii, precum şi din caracterul, în esenţă neretroactiv, al actului administrativ.

Rezultă că o sancţiune disciplinară nu poate produce efecte decît din momentul în care a fost

adusă la cunoştinţa procurorului.

4. Principiul cercetării prealabile. Sancţiunea disciplinară se poate aplica doar după ce s-a

realizat o cercetare prealabilă a faptei de săvârşirea căreia este acuzat procurorul. Fac excepţie

sancţiunile avertismentului şi ale blamului, care pot fi aplicate direct de autoritatea competentă.

5. Principiul individualizării sancţiunii, care impune să se ţină seama de împrejurările în care

fapta a fost săvârşită, de latura obiectivă şi subiectivă a acesteia, de consecinţele faptei şi de

comportamentul general al procurorului, inclusiv existenţa unor antecedente disciplinare în

trecutul său profesional. În funcţie de unele elemente (caracterul faptei, circumstanţele în care a

fost îndeplinită, persoana făptuitorului etc.) sancţiunea poate varia de la cea mai simplă,

avertismentul, pînă la cea mai drastică, revocarea din funcţie, şi poate fi însoţită sau nu de o

sancţiune complementară (reducerea sau suprimarea dreptului la pensie pentru vechime, de

exemplu).

6. Principiul comunicării. Comun răspunderii disciplinare este şi regula comunicării. Regula

comunicării dosarului este una din legile "de fier" şi în cazul răspunderii disciplinare a

procurorului naţional cît şi european. Art. 25 al Legii cu privire la procuratură al Irlandei spune

11 Regulile şi practicile ce reglementează răspunderea şi imunitatea generală a procurorilor chişinău, 201316

că "orice decizie individuală luată în aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie să fie comunicată în

scris, de îndată magistratului interesat. Orice decizie vizând o plângere trebuie să fie motivată".

Constatăm că textul instituie o normă de principiu care vizează orice decizie în legătură cu

magistraţii irlandezi, inclusiv cele care au ca obiect intervenţia unor forme de răspundere. Am

putea spune, cu atât mai mult aceste decizii care se supun şi obligaţiei motivării, în fapt şi în

drept. Comunicarea nu vizează doar decizia în sine, ci întreg dosarul care a stat la baza emiterii

lui. Procurorul are dreptul de a obţine comunicarea integrală a dosarului său individual şi să

poată face copie după orice piesă care are legătură cu procedura disciplinară. Precizăm' că prin

"dosar" trebuie să înţelegem documentele care fundamentează şi concretizează sancţiunea

disciplinară respectivă, dar şi dosarul individual al procurorului, a cărui studiere ar avea

relevanţă şi 1-ar putea ajuta în apărarea sa.

7. Implicarea organului de disciplină. Prin articolul 9 din Legea specială a Spaniei, se prevede

existenţa unui consiliu de disciplină sau a mai multor astfel de consilii, dacă numărul

procurorilor impune acest lucru. Consiliul de disciplină este învestit cu atribuţii în ceea ce

priveşte derularea procedurii răspunderii disciplinare, şi rolul său este de a proteja procurorul

împotriva unor decizii arbitrare, abuzive, care ar putea fi luate împotriva sa, dar de a proteja şi

instituţia comunitară, prin sancţionarea celor care se fac vinovaţi de comiterea unor încălcări ale

obligaţiilor care le revin procurorului în calitatea pe care o au. Intervenţia unui organ de

disciplină de regulă denumit consiliu reprezintă o garanţie a procurorilor împotriva arbitrariului

puterii discreţionale a şefilor ierarhici, comună atît procurorilor naţionali cît şi celor europeni.

8. Principiul potrivit căreia autoritatea care este învestită cu puterea de numire este cea învestită

să şi sancţioneze procurorul. Astfel, această autoritate va putea să aplice unele sancţiuni în mod

direct, fără nici o formalitate, iar altele le va putea aplica abia după ce a fost îndeplinită

procedura disciplinară stabilită de lege.

9. Recunoaşterea dreptului la apărare al procurorului. Dreptul la apărare stabileşte următoarele

elemente - comunicarea întregului dosar încriminator; - acordarea unui termen de cincisprezece

zile (sau alt termen) în interiorul căruia procurorul să-şi poată pregăti apărarea; - dreptul

procurorului ca în faţa organului de disciplină să-şi poată susţine observaţiile şi apărarea în mod

scris sau oral; - dreptul procurorului de a fi asistat în faţa organului de disciplină ; - dreptul de a

apela la martori, care aparţine, în egală măsură, atît procurorului cît şi autorităţii.

10. Procurorii beneficiază de dreptul de a introduce acţiuni la organele comunitare de jurisdicţie.

Tuturor le este recunoscută capacitatea de a se adresa organelor jurisdicţionale comunitare, în

următoarele condiţii: - se impune avizul autorităţii învestite cu puterea de numire; - adresarea se

face pe cale ierarhică, prin intermediul superiorilor direcţi, scopul procedurii fiind acela de a

asigura condiţiile rezolvării amiabile a litigiilor; - foarte important este faptul că procurorii au 17

dreptul să acţioneze împotriva oricărui act care îi afectează, chiar dacă actul atacat nu le-a fost

lor adresat ci altor persoane; 11. Principiul radierii sancţiunilor disciplinare Procurorul sancţionat

disciplinar are dreptul să ceară ştergerea din dosarul său personal a sancţiunilor care i-au fost

aplicate. Acest drept se naşte la intervale diferite de timp, în funcţie de sancţiunea disciplinară a

cărei radiere se cere. Astfel, în cazul în care magistratul solicită radierea sancţiunilor de

avertisment şi mustrare (blam) termenul cerut este de de la 6 luni la 3 ani de la data cînd i-a fost

aplicată sancţiunea respectivă. În cazul în care se cere radierea oricărei alte sancţiuni, cu excepţia

celei a revocării, termenul este pînă la şase ani. Constatăm că nu este vorba de o radiere de drept,

regăsită în sistemele naţionale ale funcţiei publice, ci o radiere la cerere, care este lăsată la

latitudinea autorităţii învestită cu puterea de numire, şi care implică şi decizia consiliului de

disciplină. O altă observaţie care se impune a fi făcută vizează termenele mari care trebuie să

curgă pentru a se putea solicita radierea sancţiunii, chiar în cazul unor sancţiuni care nu prezintă

gravitate deosebită, cum sunt avertismentul.

Actele normative care reglementează prevedereile privind abaterile şi sancţiunile aplicate

procurorilor privind răspunderea disciplinară sînt: 1. Legea nr. 294 din 25 12 2008 art. 61 , 62; 2.

Codul de etică al procurorului prin Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr.12-3d-

228/11 din 04.10.2011. Articolul 61. Abaterile disciplinare Constituie abatere disciplinară:

a) îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu;

b) interpretarea sau aplicarea incorectă sau tendenţioasă, în mod intenţionat sau din neglijenţă

gravă, a legislaţiei, dacă acest lucru nu este justificat de schimbarea practicii de aplicare a

normelor juridice stabilite în actualul sistem de drept sau în sistemul practicii judiciare;

c) imixtiunea în activitatea altui procuror sau intervenţiile de orice natură pe lîngă autorităţi,

instituţii sau funcţionari pentru o soluţionare alta decît în limitele prevederilor legale în vigoare a

unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei

sale;

d) încălcarea intenţionată, în exerciţiul funcţiei, a legii, dacă aceasta nu atrage răspundere penală,

civilă sau contravenţională;

e) participarea la activităţi publice cu caracter politic;

f) încălcarea prevederilor legale referitoare la declaraţia cu privire la venituri şi la proprietate;

g) refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuţie de serviciu;

h) absenţele nemotivate de la serviciu, întîrzierea ori plecarea înainte de program; i) atitudinea

nedemnă, în exerciţiul funcţiei, faţă de colegi, judecători, avocaţi, experţi, martori sau faţă de alţi

participanţi la proces; j) încălcarea normelor din Codul de etică al procurorului;

k) folosirea statutului de procuror în scopul obţinerii de foloase sau de avantaje necuvenite;

18

l) expunerea în public a acordului sau a dezacordului cu hotărîrea unor alţi procurori în scopul

imixtiunii în activitatea lor; m) încălcarea prevederilor referitoare la incompatibilităţile şi

interdicţiile care îi privesc pe procurori; n) emiterea/adoptarea de către procuror a unui act

administrativ sau încheierea unui act juridic cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul

de interese, fapt stabilit prin actul de constatare rămas definitiv. Articolul 62. Sancţiunile

disciplinare În condiţiile legii şi în funcţie de gravitatea abaterilor, procurorului îi pot fi aplicate,

prin hotărîre a Colegiului disciplinar, următoarele sancţiuni disciplinare:

a) avertismentul;

b) mustrarea;

c) mustrarea aspră;

d) retrogradarea în funcţie;

e) retrogradarea în grad de clasificare sau în grad militar special;

f) retragerea insignei “Lucrător de Onoare al Procuraturii”;

g) concedierea din organele Procuraturii.

Examinînd legislaţia ţărilor europe putem evidenţia cele mai frecvente sancţiuni disciplinare

aplicabile procurorilor. (România, Olanda, Spania, Polonia Germania, Letonia, Finlanda,

Ungaria, Belgia, Franţa, Irlanda, Cipru, Danemarca, Suedia, Anglia) Sancţiunile disciplinare sînt

prevăzute în legislaţia ţărilor comunitare din a căror analiză constatăm că legiuitorul comunitar a

operat o ierarhizare a acestora, de la cele mai uşoare pînă la cele mai grave. Constatăm totodată

caracterul legal al acestor sancţiuni, regăsirea, în sfera disciplinarului, a principiului legalităţii

din penal, nullum crimen sine legeni, nulla poena sine lege. Aceste sancţiuni pot fi grupate în

mai multe categorii: 1. Din punct de vedere al naturii lor, identificăm: - sancţiuni cu caracter

moral (avertismentul,blamul); - sancţiuni care afectează cariera magistratului; - sancţiuni cu

caracter pecuniar (suspendarea dreptului la pensie al procurorului, ca sancţiune complementară

alături de revocare); - sancţiuni cu caracter complex, care afectează, în egală măsură, cariera

procurorului dar au şi caracter pecuniar (exemplu reducerea cu una sau mai multe trepte,

retrogradarea).

2. Din punct de vedere al caracterului lor, putem determina:

a) sancţiuni cu caracter principal (avertismentul, mustrarea, suspendarea temporară la avansare

pe scară ierarhică, revocarea şi concedierea pentru motive de necorespundere profesională);

b) sancţiuni cu caracter complementar (suspendarea dreptului la pensie).

3. Din punct de vedere al efectelor lor, sancţiunile disciplinare pot fi: - sancţiuni care atrag

încetarea raportului de funcţie comunitară (revocarea, concedierea pentru insuficienţă

profesională); - sancţiuni care nu atrag încetarea acestui raport ( restul sancţiunilor, cu caracter 19

material sau moral); - sancţiuni care determină întreruperea raportului de funcţie comunitară

(suspendarea procurorului). În cele ce urmează vom analiza fiecare din sancţiunile disciplinare

caracteristice pentru pentru ţările comunităţii europene.

A. AVERTISMENTUL Este prima sancţiune în clasificarea sancţiunilor, ceea ce determină

concluzia că, de vreme ce acest text operează o ierarhie din punct de vedere al gravităţii lor, este

cea mai uşoară sancţiune disciplinară. O asemenea calificare, la rândul ei, este atrasă de

gravitatea faptei, astfel încât vom înţelege că se aplică în cazul celor mai puţin periculoase

abateri disciplinare. În legislaţia naţională avertismentul (observaţia) ,ca sancţiune care intervine

în cazul răspunderii disciplinare este definit ca atragerea atenţiei persoanei asupra faptei

săvârşite, pericolului acesteia, cu recomandarea ca pe viitor să nu mai repete fapta respectivă şi

să se conformeze dispoziţiilor legale. Avertismentul reprezintă o sancţiune principală cu caracter

moral, iar rolul său este, pe de o parte, de a pune pe făptuitor în postura de a-şi conştientiza fapta,

dar totodată de a-1 determina să nu o mai repete în viitor. De aceea considerăm că în cazul

avertismentului primează rolul preventiv faţă de cel sancţionator. In dreptul muncii avertismentul

este definit ca fiind "comunicarea scrisă făcută salariatului prin care i se atrage atenţia asupra

faptei săvârşite şi i se pune în vedere că ,dacă nu se va îndrepta şi va săvârşi noi abateri, i se vor

aplica sancţiuni mai grave, până la desfacerea contractului de muncă". Procedura aplicării

avertismentului este comună cu procedura mustrării, şi ea constă în următoarele aspecte: -

competentă să aplice cele două sancţiuni este autoritatea învestită cu puterea de numire; - aceasta

va proceda la aplicarea uneia din cele două sancţiuni fie din proprie iniţiativă fie la propunerea

superiorului ierarhic al procurorului care a comis fapta; - autoritatea competentă să aplice

sancţiunea nu este obligată să solicite avizul consiliului de disciplină; Avertismentul şi blamul

sînt de fapt singurele sancţiuni disciplinare pentru care nu se impune avizul organului de

disciplină. Precizăm se poate pronunţa sancţiunea avertismentului şi a blamului fără pronunţarea

organului de disciplină, rezultând că legea nu obligă, dar nici nu interzice, iar dacă autoritatea

vrea să consulte organul nu i se interzice să o facă; - subzistă dreptul procurorului de a fi ascultat

înainte de a i se aplica una din cele două sancţiuni; - se aplică scris.

B. MUSTRAREA (blamul) Reprezintă cea de-a doua sancţiune disciplinară după gravitate mai

gravă ca avertismentul. Spre deosebire de sancţiunea avertismentului, unde regăsim expres

formulată forma scrisă a acestuia, la mustrare textul nu mai prevede forma scrisă, rezultînd, per a

contrario, că poate îmbrăca atît forma orală cît şi cea scrisă. Ea se aplică tot pentru abateri care

nu au o gravitate deosebită, dar care, dacă se repetă, pot atrage consecinţe negative atît pentru

instituţie cît şi pentru procuror. Are caracter moral şi urmează aceeaşi procedură de aplicare ca şi

avertismentul.

20

C. SUSPENDAREA TEMPORARĂ A DREPTULUI DE AVANSARE PE SCARĂ

IERARHICĂ Analizînd problemele legate de cariera procurorilor şi judecătorilor şi, în cadrul

acesteia, sistemul de notare şi avansare am constatat că se instituie norma de principiu potrivit

căreia orice procuror, judecător care a împlinit doi ani vechime pe o anumită treaptă a gradului

său accede în mod automat la treapta superioară pe acest grad. Constatăm că prin acest text se

instituie principiul că avansarea este determinată de o anumită vechime. Avansarea intervine

automat la toţi magistraţii, cu excepţia acelora care au comis abateri disciplinare. În această

situaţie are loc o întrerupere a acestei avansări automate, comandată de raţiuni care ţin de

comportamentul necorespunzător al magistratului. Această sancţiune are caracter complex,

deoarece ea afectează şi cariera procurorului dar şi drepturile sale băneşti, dat fiind faptul că o

avansare în ierarhie implică un spor de retribuţie.

D. REDUCEREA TREPTEI DE SALARIZARE Spre deosebire de sancţiunea anterioară, care

vizează o întrerupere în avansarea, prezenta sancţiune vizează o coborâre pe treapta de

salarizare corespunzătoare gradului său. Ea are aceleaşi trăsături ca şi cea anterioară, în

sensul că reprezintă tot sancţiuni care afectează cariera dar şi veniturile procurorilor, ambele

intervenind atunci când se comit abateri care prin gradul lor de periculozitate privează

procurorul de exerciţiul dreptului la apărare şi de o anumită poziţie în ierarhia gradului său.

E. RETROGRADAREA Spre deosebire de ultimele două sancţiuni, care nu afectează gradul ci

doar treapta pe care se află plasat procurorul, în cadrul gradului său, retrogradarea este o

sancţiune care vizează pierderea gradului însuşi. În legislaţie , această sancţiune se situează, de

regulă, pe locul penultim, în funcţie de gravitatea faptei şi a sancţiunilor, fiind ultima care poate

fi aplicată astfel încât să se păstreze raportul juridic de muncă. Destinaţia ei este să se aplice

acelor persoane care, "nefiind la prima abatere disciplinară, aducînd prejudicii materiale şi

morale însemnate unităţii, în împrejurări şi cu antecedente disciplinare care conferă faptei un

grad ridicat de periculozitate" Retrogradarea reprezintă o sancţiune cu efecte asupra carierei,

asupra veniturilor, dar şi cu un important impact moral deoarece procurorul îşi pierde, pentru o

anumită perioadă poziţia ierarhică, existând inclusiv posibilitatea de a ajunge ca, pe perioada

cît durează sancţiunea, să ajungă să lucreze în subordinea unor persoane care sînt inferioare

gradului său.

F. SUSPENDAREA DIN FUNCŢIE Sancţiunea suspendării este reglementată la magistraţii

internaţionali. Ea îl împiedică pe procurorul sancţionat să-şi exercite prerogativele de funcţie

pentru o anumită perioadă de timp. Ea intervine în caz de abatere gravă, cînd procurorul se face

vinovat fie de o neîndeplinire a obligaţiilor sale profesionale fie de o infracţiune de drept comun,

autoritatea învestită cu puterea de numire poate să dispună imediat suspendarea din funcţie a

autorului unei asemenea greşeli. Decizia de suspendare trebuie să conţină, în mod obligatoriu, 21

următoarele clauze: - precizarea dacă procurorul îşi păstrează, pe perioada suspendării,

neafectată remuneraţia; - în cazul în care va avea loc o reţinere din retribuţia magistratului,

decizia trebuie să prevadă ce procent din aceasta este supus reţinerii. Legislaţia europeană

prevede că nu poate să fie reţinut mai mult de 50% din retribuţia de bază a magistratului.

Decizia de suspendare este un act cu caracter provizoriu, care trebuie definitivat într-un interval

de patru luni de la data când a fost luată. În acest interval, se pot întîlni următoarele situaţii: -

nu intervine nici o decizie până la sfârşitul celor patru luni, ceea ce atrage dreptul procurorului

comunitar de a-şi primi înapoi integral retribuţia; - intervine o decizie, situaţie în care statutul

procurorului va fi reglementat conform deciziei respective; - procurorul poate să facă obiectul

unei urmăriri penale, în care caz statutul procurorului se va definitiva abia după ce organul de

jurisdicţie penală se va pronunţa în mod definitiv şi irevocabil.

G. REVOCAREA DIN FUNCŢIE Revocarea reprezintă sancţiunea cea mai gravă, alături de

cea de concediere pentru motive de necorespundere profesională. Ambele sancţiuni au ca

specific faptul că pun capăt definitiv unei anumite funcţii. Revocarea poate fi însoţită şi de

suprimarea dreptului la pensie de vechime, fără ca efectele acestei sancţiuni să se poată întinde

şi asupra altor drepturi. Atunci cînd procurorul şi-a încetat în mod definitiv funcţia, decăderea

totală sau parţială din dreptul de pensie poate să intervină, fără a putea afecta şi alte drepturi

ale procurorului. Revocarea este singura sancţiune disciplinară care nu poate fi radiată din

dosarul personal al procurorului, dată fiind gravitatea ei, a faptelor care au determinat-o şi

faptul că ea determină încetarea definitivă a funcţiei.

H. CONCEDIEREA PENTRU INSUFICIENŢĂ PROFESIONALĂ. Revocarea reprezintă o

sancţiune specifică a procurorilor naţionali, în dreptul francez, de exemplu, ea poate reprezenta

atât o sancţiune disciplinară, cât şi consecinţa unei condamnări penale (exemplu condamnarea,

prin sentinţa definitivă, la interzicerea exercitării unei funcţii publice). Regimul acestei

sancţiuni, asemănător celei cu acelaşi titlu întîlnită în regimul juridic al salariatului, presupune

următoarele elemente; - sancţiunea poate interveni atunci cînd procurorul " dă dovada unei

insuficienţe profesionale în exerciţiul funcţiilor sale ";

- autoritatea învestită cu puterea de numire, în momentul în care constată că procurorul nu este

capabil să îndeplinească, în bune condiţii, atribuţiile care îi revin, are două posibilităţi:

- fie să-l concedieze pe procuror; - fie să propună trecerea acestuia într-un post inferior. Din

actele normative internaţionale rezultă că autoritatea învestită cu puterea de numire, în baza

puterii discreţionare de care dispune, are aptitudinea să-l concedieze pe procuror sau să-i ofere

acestuia un post pe care îl apreciază corespunzător pentru acesta, însă inferior postului pe care

îl ocupă în prezent.

22

- propunerea care are ca obiect aplicarea acestui tip de sancţiune trebuie să cuprindă cauzele

care o motivează;

- obligativitatea comunicării deciziei procurorului în cauză; - posibilitatea ca procurorul care

urmează să fie sancţionat să poată formula orice observaţie cu privire la care este acuzat şi pe

care le consideră utile în soluţia ce urmează a fi adoptată;

- competenţa în a emite decizia de concediere aparţine autorităţii învestite cu puterea de

numire, cu îndeplinirea formalităţilor procedurale.

CONCLUZIESistematizînd cele expuse putem conchide că etalonul trebuie să fie cel al procurorului

diligent, care acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei şi de apărare a

intereselor generale ale societăţii, care îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din

îndatoririle profesionale şi normele deontologice pe care trebuie să le respecte. Interesul tot mai

larg pentru codul deontologic şi procedurile etice în sistemul moldovenesc de justiţie este un

semn că o reflecţie serioasă asupra misiunii, valorilor şi a normelor care guvernează profesia

legală în RM este în curs. Unii paşi au fost facuţi deja, mulţi alţii rămân de făcut.

Progresele în această direcţie depind de adoptarea unui management al eticii în

organizaţiile judiciare din RM astfel conceput încât o atitudine cu adevărat etică să fie asumată

şi promovată de întreaga profesie. Procedurile centralizate adoptate până acum ar trebui să lase

locul unei difuzii a eticii la nivelul organizaţiilor judiciare, unei largi consultări a procurorilor şi

a implicării lor efective în rezolvarea problemelor de etică.

Prin urmare, este binevenita adoptarea noului Cod de etica si conduita a procurorilor, dat

fiind faptul ca urmeaza sa se aplice in scurt timp noua legea cu privire la Procuratura, dar si in

contextul reformei justitiei cat si a institutiei Procuraturii in special, conditie impusa de UE.

Plus la asta, dacă instituţiile din mediul juridic vor să întărească disciplina în rândul

profesioniştilor, trebuie mai întâi create pârghii de prevenire a unor comportamente inadecvate şi

de conturare a comportamentului aşteptat din partea acestora.

23

BIBLIOGRAFIE

1. Codul de etica și conduită al procurorilor nr. 12-173/15 din 30 iulie 2015.2. Legea cu privire la Procuratură nr. 294-XVI din 25.12.2008. 3. Regulile şi practicile ce reglementează răspunderea şi imunitatea generală a

procurorilor chişinău, 20134. G.Commarmond, A. Exiga, Arta de a comunica şi de a convinge. Ed.

Polirom 2003.5. http://www.realitatea.md/un-nou-cod-de-etica-pentru-procurorii-moldoveni-

vezi-ce-obliga-ii-i-drepturi-vor-avea_24673.html6. http://www.procuratura.md/md/an/.7. www2.ohchr.org/english/law/prosecutors.htm.

8. la www.coe.int/t/dghl/cooperation/ccpe/conferences/

24