Educaţia spartană se deosebeşte de cea din celelalte cetăţi. Tinerele fete practică sporturile, ca şi băieţii. Ele participă la procesiuni, dansează şi cântă în timpul ceremoniilor religioase, în faţa băieţilor.      Educaţia se caracterizează prin însuşirea unui devotament absolut faţă de stat. Cetatea este totul pentru cetăţean. Această concepţie se manifestă cu prilejul Jocurilor Olimpice, la care, între 720 î.Hr şi 576 î.Hr, din optzeci de învingători, patruzeci şi şase au fost spartani.      Această educaţie nu le asigură tinerilor însuşirea prea multor cunoştinţe. Este suficient să ştie să scrie şi să citească. Câteva versuri din Homer, cânturi războinice (Tirteu), câteva poezii moraliste sunt suficiente. Prin contrast, în epoca arhaică, ea acordă un loc important muzicii, dansului şi cântului. Muzica este militară, flautul scandează mişcările de ansamblu. Cântecele şi oboiul acompaniază întotdeauna armata spartană. Toate acestea dispar brusc în 550 î.Hr., iar Sparta îşi consacră tot timpul unei educaţii pur militare, al cărei scop este formarea hoplitului. Exerciţiile fizice, alergări, lupte etc., trec pe locul întâi. Ele fortifică trupul.     Pentru a ţine în ascultare marea masă a populaţiei supuse şi pentru a impune supremaţia statului spartan asupra celorlalte cetăţi greceşti, spartanii aveau nevoie de o armată bine organizată şi disciplinată. În acest scop, întreaga educaţie pe care ei o dădeau tineretului spartan avea un caracter militar, căutând să dezvolte în fiecare tânăr forţa, curajul, îndrăzneala şi dibăcia. Un loc important în cadrul acestei educaţii îl ocupau pregătirea militară şi exerciţiile fizice; în felul acesta, tânărul spartan era deprins încă de mic cu lipsurile şi greutăţile şi cu mânuirea armelor.     Această educaţie începea la vârsta cea mai fragedă. Încă de la naştere, copiii nou-născuţi erau cercetaţi de un sfat de bătrâni şi opriţi numai cei sănătoşi; cei debili sau cu defecte fizice erau omorâţi. 

     Până la vârsta de 7 ani, băieţii erau lăsaţi familiei, în grija mamei. La vârsta de 7 ani, băieţii (paidia) erau luaţi din sânul familiei, grupaţi în formaţiuni (agelai) şi încredinţaţi, pe cheltuiala statului, unui colegiu militar până la vârsta de 20 ani. Când băieţii au început pregătirea militară la vârsta de şapte ani, ei vor intra în tabere militare, numite Agoge. Agoge a fost conceput pentru a încuraja disciplina şi tenacitatea fizică, şi pentru a sublinia importanţa statului spartan.      Ei au fost pregătiţi să facă faţă greutăţilor, fiind în mod deliberat slab hrăniţi, pentru ai determina să se descurce să supravieţuiască în orice condiţii; erau încurajaţi să fure cele trebuincioase vieţii, şi dacă pentru acestea au fost prinşi, ei au fost pedepsiţi nu pentru furt, ci pentru faptul că a fost prinşi. 

Hoplit spartan

      Plutarh ne povesteşte o întâmplare, caracteristică acestui tip de educaţie, în care un tânăr spartan a furat o vulpe pe care a ascuns-o sub mantia sa. Pentru a nu fi descoperit furtul a preferat să sufere în tăcere, cum animalul îi smulgea intestinele cu dinţii şi ghearele, până a murit.  Băieţii au fost încurajaţi să concureze între ei, în jocuri şi lupte, pentru a li se mări capacitatea de rezistenţă.      Pe lângă pregătirea fizică şi mânuirea armelor, băieţii studiau cititul, scrisul, muzica şi dansul. Ei au învăţat să citească şi să scrie, nu din motive culturale, ci pentru a putea fi în măsură să citească hărţi militare. Le era permis să cânte numai în cor, solo-ul era interzis. Pedepse speciale au fost impuse în cazul în care băieţii nu a reuşit să răspundă la întrebări în mod suficient pe scurt („laconic”).     Vârsta de doisprezece ani a unui băiat a fost considerată ca fiind una de tineret (meirakion). Pregătirea fizică s-a intensificat, disciplina a devenit mult mai dură, băieţii primind şi alte sarcini suplimentare. Tinerii au avut voie să meargă doar desculţi, iar o tunică reprezenta îmbrăcămintea atât de vara  cât şi de iarnă. La această vârsta băiatul spartan Agoge erau obligat să-şi ia un mentor mai în vârstă de sex masculin, de obicei, un tânăr necăsătorit. Acesta era de aşteptat să joace, în viaţa băiatului, rolul unui tată, fiind şi un model pentru partenerul său mai tânăr.     La vârsta maturităţii, cea de 18 ani, tinerii au devenit membri de rezervă al armatei spartane. La ieşirea din Agoge tinerii erau împărţiţi în grupuri, unii dintre ei fiind trimişi în mediul rural, înarmaţi doar cu un cuţit şi forţaţi să supravieţuiască folosindu-se cu abilitate şi viclenie de pregătirea dobândită. Această etapă a pregătirii lor, numită Krypteia,  ce consta în misiunea  de a omorî orice ilot pe care îl întâlnea, făcea parte dintr-o strategie mai mare prin care se urmărea să terorizeze şi intimideze populaţia formată din iloţi.      Informaţiile cu privire la educaţia fetelor spartane nu sunt generoase, dar ele se pare că au trecut printr-un ciclu destul de vast de educaţie formală, în linii mari similară cu cea a băieţilor, dar cu mai puţin accent pe pregătirea militară. În acest sens, Sparta clasică a fost unică în Grecia antică. În nici un alt oraş-stat femeile nu au primit o educaţie formală.     În acest timp, tinerii spartani erau obişnuiţi să ducă o viaţă aspră; astfel, erau obligaţi să poarte aceeaşi haină iarna şi vara, să mănânce prost, să fie biciuiţi fără să protesteze şi să fie disciplinaţi şi cu teamă faţă de şefii lor.     Educându-i astfel pe spartani, dându-le o pregătire militară deosebită, Sparta şi-a format o armată, care, deşi nu era prea numeroasă (circa 6.000 de oameni), era bine organizată şi disciplinată. Datorită acestei armate, Sparta a devenit statul cel mai întins