Economia Turismului, Editia II

8/19/2019 Economia Turismului, Editia II

1/10

3

Prof. univ. dr.

NICOLAE NEACŞU

Dr.

PETRE BARON

Prof. univ. dr.

OSCAR SNAK

ECONOMIA TURISMULUI

Edi ţ ia a II-a


2/10

4

Copyright © 2006, Editura PRO UNIVERSITARIA

Toate drepturile asupra prezentei ediţii apar ţinEditurii PRO UNIVERSITARIA

Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată f ăr ă acordul scris al Editurii PRO UNIVERSITARIA

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiNEACŞU NICOLAE

Economia turismului / Nicolae Neacşu, Petre Baron, OscarSnak. - Ed. a 2-a. - Bucureşti: Pro Universitaria, 2006

Bibliogr.ISBN (10) 973-8994-88-8 ; ISBN (13) 978-973-8994-88-1

I. Baron, PetreII. Snak, Oscar

338.38


3/10

MOTTO

"Resursele turismului apar ţ inmoştenirii comune a omenirii:

comunit ăţ ile în teritoriile c ăroraele sunt situate au drepturi şiobligaţ ii speciale în privinţ aacestora".

(O.M.T. - Codul global de etică pentru turism - oct. 1999 - Santiago,

Chile)


4/10

PARTEA ÎNTÂI

TURISMUL, FENOMENECONOMIC ŞI SOCIAL

Capitolul 1 - Coordonate istorice şi conceptuale ...............................................17

Capitolul 2 - Formele de turism .........................................................................29

Capitolul 3 - Factorii determinanţi ai dezvoltării turismului ................................45

Capitolul 4 - Locul şi rolul turismului în economie .............................................57

Capitolul 5 - Metodologia de măsurare a volumuluiactivităţilor turistice........................................................................80

Capitolul 6 - Organizarea şi conducerea turismului...........................................99


5/10


6/10

Coordonate istorice şi conceptuale 17

CAPITOLUL 1

COORDONATE ISTORICE ŞI CONCEPTUALE

Deşi apariţia turismului se pierde în negura timpurilor şi, în consecinţă, dincauza lipsei unor informaţii istorice nu se poate stabili o dată cât de cât certă adetaşării sale ca activitate distinctă, se pare totuşi că unele forme incipiente de turisms-au practicat din cele mai îndepărtate timpuri. Poate nu ar fi exagerat dacă s-arafirma că, deşi nu au constituit un scop în sine, satisfacţiile turistice ale unor călătoriiau o vârstă aproximativ egală cu cea a primelor aşezări omeneşti stabile. Afirmaţia sebazează pe ideea că omul, chiar din cele mai îndepărtate timpuri ale evoluţiei sale,nu a reuşit să producă toate cele trebuincioase subzistenţei şi, în ciuda mijloacelor

precare de comunicaţie, a căutat să cultive şi să întreţină relaţii cu semenii săi dinalte colectivităţi, prin intermediul schimburilor comerciale, ceea ce a favorizat,inerent, şi o lărgire treptată a contactelor, permiţând o mai bună cunoaştere reciprocă a colectivităţilor respective1.

Călătoriile pe care grecii din întreaga Eladă le f ăceau cu ocazia JocurilorOlimpice, precum şi pelerinajele la locurile de cult, pot fi şi ele considerate, într-unsens, activităţi turistice2. De altfel, turismul nu a fost str ăin nici locuitorilor din ImperiulRoman: începuturile călătoriilor în scopuri turistice se întrezăresc şi în vizitele pe carepatricienii romani le f ăceau în staţiunile cu ape termale din Italia, Galia sau DaciaFelix, pentru tratarea unor maladii, deci în scopuri curative.

Cu toate că Evul Mediu, cu instabilitatea provocată de năvălirile barbare şif ărâmiţarea statală, nu a favorizat acest gen de călătorii, turismul nu a dispărut întotalitate, acesta desf ăşurându-se, cu precădere, în scopuri religioase (pelerinaje lalocurile sfinte). După încetarea năvălirilor, în ciuda condiţiilor grele, călătoriile turisticeau progresat treptat – cu diferenţe de la o ţar ă la alta, de la o zonă la alta – până spremijlocul secolului al XIX-lea.

1 SNAK O.: Economia şi organizarea turismului , Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1976.2 Pentru o documentare mai complet ă se recomand ă lucrarea prof. univ. dr. Cristiana

CRISTUREANU: Economia şi politica turismului internaţ ional ; Introducere: De la c ăl ătorie laturism, Casa Editorial ă pentru Turism şi Cultur ă ABEONA, Bucureşti, 1992.

1.1. Apariţia turismului ca fenomen economic

şi social


7/10

ECONOMIA TURISMULUI18

Industrializarea, descoperirea for ţei aburilor, realizarea locomotivei şiconstruirea primelor căi ferate, iar mai târziu apariţia automobilului au determinat un

progres rapid al mijloacelor de deplasare şi, alături de dezvoltarea căilor decomunicaţie, au favorizat şi extins activităţile turistice.

Instituţionalizarea turismului3 pe plan naţional şi organizarea lui în continuareşi pe plan internaţional au determinat un avânt continuu al acestuia şi au f ăcut ca,prin ritmurile de dezvoltare atinse, turismul să devină, alături de revoluţia tehnico-ştiinţifică, unul dintre cele mai spectaculoase fenomene ale secolului XX, cuconsecinţe sociale, economice şi umane deosebit de importante. Se poate afirma că,din această epocă, turismul începe să se detaşeze ca o activitate economico-socială distinctă.

Trebuie însă menţionat că, în majoritatea ţărilor, transformarea turismului într-

o activitate economico-organizatorică, pe scar ă naţională, s-a produs numai în cea de-a doua jumătate a secolului nostru, ceea ce a favorizat apariţia şi instituirea însectorul ter ţiar, cel al prestărilor de servicii, a unor noi ramuri ale economiilornaţionale, domenii cunoscute generic sub denumirea de industria turistică.

Importanţa tot mai mare pe care a dobândit-o turismul în perioada

contemporană a sporit preocupările pentru definirea cât mai exactă şi completă aacestui fenomen. Tratarea ştiinţifică a activităţii turistice este condiţionată şi denecesitatea cunoaşterii conţinutului - economic şi social - al acesteia, mutaţiile

înregistrate continuu în evoluţia turismului impunând readaptarea permanentă aconceptelor cu care se operează.

Turismul – caracterizat pe scurt4 – apare ca un fenomen economico-socialspecific civilizaţiei moderne, puternic ancorat în viaţa societăţii şi, ca atare, influenţatde evoluţia ei. Adresându-se unor segmente sociale largi şi r ăspunzând pe deplinnevoilor acestora, turismul se detaşează printr-un înalt dinamism, atât la nivelnaţional, cât şi internaţional. De asemenea, prin caracterul său de masă şi princonţinutul complex, turismul antrenează un vast potenţial material şi uman, cuimplicaţii importante asupra evoluţiei economiei şi societăţii, asupra relaţiilorinterumane naţionale şi internaţionale.

Turismul include un ansamblu de măsuri puse în aplicare pentru organizarea şidesf ăşurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prinintermediul unor organizaţii, societăţi sau agenţii specializate, fie pe cont propriu, pe o

3 Vezi capitolul 6: Organizarea şi conducerea turismului.4 Prof. univ. dr. MINCIU R., dr. BARON P., dr. NEACªU N.: Economia Turismului – curs litografiat,

Universitatea Independent ă Dimitrie Cantemir – Facultatea de Management Turistic şi Hotelier,Bucureşti, 1991 şi 1993.

1.2. Concepte folosite în industria turismului. Definiţii uzuale


8/10


durată limitată de timp, precum şi prin industriile adiacente care concur ă la satisfacereanevoilor de consum turistic.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul "TURISM" provine din termenulenglezesc "TO TOUR" (a călători, a colinda), având deci semnificaţia de excursie5.Creat în Anglia în secolul al XVIII-lea, desemnând iniţial acţiunea de a voiaja înEuropa, acest galicism derivă la rândul său din cuvântul francez "TOUR" (călătorie,mişcare în aer liber, plimbare, drumeţie) şi a fost preluat treptat de majoritatealimbilor moderne, pentru a exprima forme de călătorie care urmăresc cupreponderenţă un scop de agrement, de recreere. Termenul francez TOUR derivă dincuvântul grecesc TOURNOS şi respectiv din cel latin TURNUS, păstrând semnificaţiade circuit, în sensul de călătorie. Unii exper ţi (belgianul Arthur Haulot, de exemplu)acceptă şi ipoteza originii ebraice a cuvântului; în ebraica antică TUR corespundea

noţiunii de călătorie, descoperire, recunoaştere, explorare6

. În consecinţă, noţiunea de turism exprimă acţiunea de a vizita diferite locuri şi

obiective atractive, pentru plăcerea proprie, această călătorie implicând atâtdeplasarea, cât şi şederea temporar ă în localităţile alese ca destinaţie pentrupetrecerea timpului liber.

Fenomenul, datorită căruia un mare număr de persoane î şi păr ăseştetemporar locul de reşedinţă şi devine, pentru un timp, consumatoare de bunuri şiservicii în alte localităţi ori alte ţări, a atras încă de demult atenţia cercetătorilor. S-arecunoscut unanim că funcţia de consumator a vizitatorului aduce o creştere aveniturilor în locurile unde acesta se deplasează temporar, datorită faptului că turistul,

pe lângă serviciile de cazare solicitate, mai recurge şi la serviciile unităţilor dealimentaţie sau ale celor comerciale, pentru a achiziţiona amintiri, articole cu specificlocal, diferite alte bunuri etc.

În Europa, primele încercări de a considera turismul ca un fenomen social şi economicdatează încă din anul 1880, dar abia în 1905 s-a conturat o definiţie a acestui fenomen, înlucrarea: Handbuch der Schweizerischen Volkswirtschaft, de E. Guyer-Freuler, care ar ăta printrealtele: "Turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pecreşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi pe schimbarea mediului ambiental, pe naşterea şidezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumuseţile naturii".

În anul 1910, în lucrarea Jahrbuch für Nationalökonomie und Statistik, economistul austriacJean von Schullern zu Schrattenhoffen, unul dintre precursorii noii teorii economice a turismului,descria turismul ca "... fenomenul care desemnează toate legăturile, în special economice, şicare intr ă în acţiune pentru rezidenţii temporari şi str ăini dispersaţi înăuntrul unei comune, uneiprovincii, unui stat determinat….".

5 Termenul “tour” este folosit prima dat ă în jurul anilor 1700, în verbul tranzitiv “to make a tour” (orcircuits journey in which many places are visited for recreation or business). Înc ă anterior seîntâlneşte fraza “… to take a turn “ (in or about a place esp. riding or driving). După Luis

Fernandez FUSTER: Teoria y tehnica del turismo – Volumul I, Madrid, 1967.6 Revue de l’Academie Internationale du Tourisme (nr. IV / 1961, pag. 17).


9/10

ECONOMIA TURISMULUI20

Între anii 1910 şi 1930, literatura turistică s-a caracterizat printr-o serie de studii privindanaliza efectelor turismului asupra economiilor naţionale ale ţărilor primitoare. Astfel, încă din1910, profesorul belgian Edmond Picard, într-un articol intitulat Industria călătoriilor, definea

turismul ca ..." ansamblul organelor şi funcţiilor lor, nu numai din punctul de vedere al celui carese deplasează, al călătorului propriu-zis, dar, în principal, din punctul de vedere al valorilor pecare călătorul le ia cu el şi al celui care, în ţările în care soseşte cu portofelul doldora, profită direct şi indirect de cheltuielile pe care le face spre a-şi satisface nevoile de cunoştinţe sau deplăcere7.

Desigur, de-a lungul anilor, conţinutul noţiunii de turism s-a modificat, s-a îmbogăţit continuu şi, de la începutul secolului nostru, înseamnă, de fapt, "un ansamblude acţiuni umane puse în funcţiune pentru realizarea călătoriilor de plăcere". În zilelenoastre această noţiune include şi "industria bunei serviri" şi respectiv "industria

ospitalităţii", ca o parte componentă a industriei de servicii (sectorul ter ţiar al economieinaţionale), care cooperează la satisfacerea cerinţelor turistului.

În turism se disting două categorii de relaţii: relaţii materiale, care apar atuncicând turiştii recurg la anumite servicii plătite, şi relaţii imateriale (intangibile), rezultatedin contactul cu populaţia locală, cu civilizaţia, cultura, tradiţiile, instituţiile publice etc.din ţara vizitată. Deoarece în cadrul activităţilor turistice se creează, implicit,asemenea relaţii complexe între turist şi ţara, respectiv regiunea, zona sau staţiunea(localitatea) vizitată, precum şi între turismul privit în întregime (ca ramur ă aeconomiei naţionale) şi diferitele sfere ale vieţii publice (economice, financiare,sociale, culturale, politice etc.), este clar că turismul trebuie să fie definit în strânsă

legătur ă cu toţi aceşti factori.Una dintre cele mai cuprinzătoare definiţii date turismului, general acceptată

pe plan mondial, este aceea a profesorului elveţian dr. W. Hunziker : "Turismul esteansamblul de relaţ ii şi fenomene care rezult ă din deplasarea şi sejurul persoanelor înafara domiciliului lor, atât timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-ostabilire permanent ă şi activitate lucrativ ă oarecare"8.

Unii specialişti au reproşat acestei definiţii că este prea generală, că nuexclude unele forme de deplasări ce nu au scopuri pur turistice, generate de anumitefenomene social-economice, în defavoarea manifestărilor strict individualizate care îicaracterizează, înainte de toate, pe turişti. În schimb, alţi specialişti i-au reproşatcaracterul limitativ, deoarece exclude o serie de manifestări care au şi un conţinutturistic, ca de exemplu participările la congrese şi reuniuni interne şi internaţionale,deplasările oamenilor de afaceri, manifestări în care se solicită în mare măsur ă şiservicii turistice9.

7 “Revue économique internationnale” – Universitatea din Bruxelles – Volumul IV, 1910.8 Defini ţ ie formulat ă de Hunziker W. şi Krapf în lucrarea Allgemeine Fremdenverkehrslehre (Manual

general de turism), Poligraphischer Verlang A.G. Zurich, 1942.9 La cel de-al XX-lea Congres al Asociaţ iei Internaţ ionale a Exper ţ ilor ştiinţ ifici în Turism / A.I.E.S.T. Haga, 1970, cu tema Turismul şi congresele, s-a dezbătut necesitatea revizuiriidefini ţ iei clasice, tocmai pe considerentul c ă este prea limitativ ă.


10/10


Pentru evitarea controverselor privitoare la definirea fenomenului turistic, sepoate apela la metoda inductivă, urmărindu-se reţinerea principalelor elemente

caracteristice care marchează activitatea turistică, pentru a se ajunge astfel la odefiniţie cât mai cuprinzătoare. În această ordine de idei, pentru o definiţieacceptabilă pot fi reţinute următoarele elemente caracteristice:

deplasarea persoanelor în cursul călătoriei efectuate;

sejurul într-o localitate în afara domiciliului (reşedinţei permanente) a persoaneicare se deplasează;

sejurul are durată limitată;

sejurul să nu se transforme într-o reşedinţă definitivă.

Acceptând criteriile sus-menţionate, în dorinţa de a include în definiţia turismului

formele de călătorii pentru oamenii de afaceri, profesorul dr. Claude Kaspar –preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Exper ţilor Ştiinţifici în Turism (A.I.E.S.T.) –, înarticolul publicat în revista "Revue du Tourisme" (nr. 2 aprilie-mai 1981, pag. 48) apropus următoarea variantă de definiţie: "Le tourisme est un ensemble des rélations etdes faits constitués par le déplacement et le sejour de personnes, pour qui le lieu desejour n’est ni le domicile ni le lieu principal d’activité professionnelle…" (Turismul esteansamblul relaţiilor şi faptelor constituite din deplasarea şi sejurul persoanelor pentrucare locul de sejur nu este nici domiciliul şi nici locul principal al activităţii profesionale –n.r.).10

Luând în considerare rolul şi importanţa economico-socială a turismului intern

(naţional), Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) a propus şi o definiţie pentruturismul naţional: poate fi considerată turist naţional orice persoană carevizitează un loc ce nu constituie domiciliul său obişnuit, situat în interiorul ţăriisale de reşedinţă şi având un scop diferit de acela al exercitării unei activităţiremunerate şi efectuând o şedere cu o durată de cel puţin o înnoptare (adică 24de ore).

Mai trebuie accentuat că majoritatea definiţiilor elaborate – atât în cazul turismului intern, câtşi internaţional –, pun în evidenţă nu atât manifestările turistice ale persoanelor, cât mai aleslatura economică şi statistico-organizatorică a activităţii de turism.

Aceeaşi importanţă prezintă şi elucidarea unor aspecte legate de evoluţia noţiunii de turist. În

acest sens, economistul englez F.W. Ogilvie vedea în turişti "toate persoanele care satisfac două condiţii: cele care sunt departe de casă pentru o perioadă ce nu depăşeşte un an şi cheltuiescbani în acele locuri f ăr ă să-i câştige". Compatriotul său A.C. Norwal considera că "turistul esteacea persoană care intr ă într-o ţar ă str ăină pentru orice alt scop decât acela de a-şi stabili oreşedinţă permanentă sau pentru afaceri şi care-şi cheltuieşte în ţara unde-şi stabileşte domiciliultemporar banii câştigaţi în altă parte".

10 Noţ iunile de sejur şi şedere sunt sinonime şi exprimă durata timpului discreţ ional consacrat participării unei persoane la activit ăţ ile turistice. Practica de profil a asimilat termenul de "sejur" -neologism provenit din limba francez ă - cu semnificaţ ia ini ţ ial ă de " şapte zile" (sept jours). Deoarece,în prezent, durata timpului consacrat pentru o c ăl ătorie de vacanţă este în continuă modificare (de laminivacanţ e de 3-4 zile până la vacanţ e prelungite de 3, 4 sau chiar mai multe să pt ămâni), termenulromânesc şedere este tot atât de expresiv ca şi termenul sejur.

Economia Turismului, Editia II

Documents

Transcript of Economia Turismului, Editia II