Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Duminica şi sărbători - Sf. Liturghie, ora 8:30; A treia vineri din lună – Sf.

Maslu, ora 19-30; Spovedanie - Joi, ora 17:00 şi Sâmbătă, ora 16:00.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, părintele Ilie Ursachi va lipsi din parohie pentru o

lună, în perioada 28 iulie – 28 august 2014. În această perioadă va fi substituit de

către Pr. Gabriel Greavu de la Prima Porta în primele două săptămâni și Pr.

Gheorghiță Dan Vasilie, de la parohia Sf. Dimitrie, din loc. Hânțești, jud Suceava

în ultimele două săptămâni. Pr. Gabriel va putea fi contactat la numărul

348 893 2026, iar Pr. Gheorghiță la numărul 389 038 6337.

Pe data de 1 august 2014 începe "Postul Sfintei Marii", perioadă de pregătire

sufletească și trupească pentru întâmpinarea sărbătorii Adormirea Maicii

Domnului.

Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți

membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii

pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica.

Continuăm să ajutăm pe cei 4 copii săraci din România pe care parohia

noastră i-a ”adoptat” de la distanță, prin proiectul episcopiei ”Brațele

părintești”.

Săptămâna a VIII-a după Rusalii:

Duminică: Rm 15, 1-7; Mt 9, 27-35 - Sf. M. Mc. și tămăduitor Pantelimon.

Luni: I Co 9, 13-18; Mt 16, 1-6 - Sf. Ap. și Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon.

Marţi: I Co 10, 5-12; Mt 16, 6-12 - Sf. Mc. Calinic, Veniamin și Mamant.

Miercuri: I Co 10, 12-22; Mt 16, 20-243 -Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet

Joi: I Co 10, 28-33; 11, 1-8; Mt 16, 24-28 - Sf. și Dreptul Iosif din Arimateea.

Vineri: I Co 11, 8-23; Mt 17, 10-18 - Sf. 7 frați Mucenici Macabei.

Sâmbătă: Rm 13, 1-10; Mt 12, 30-37-Sf. Ier. Mărt. Maxim, episcop de Padova

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Firea trupului fiind surdă, oarbă și mută, nu te poți înțelege cu el decât

prin osteneală și foame, acestea însă trebuie conduse după dreapta socoteală,

ca să nu dăuneze sănătății. Acestea îl imblânzesc, încât nu se mai ține

vrăjmaș lui Dumnezeu. Rugăciunea și postul scot dracii poftei și ai mâniei din

trup. Foamea îmblânzește fiarele. (Pr. Arsenie Boca)

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An VII, Nr. 28 (27 iulie 2014)

n vremea aceea, pe când

trecea Iisus, s-au luat

după Dânsul doi orbi;

aceştia strigau şi ziceau:

miluieşte-ne pe noi, Fiule

al lui David! Iar după ce a

intrat El în casă, au venit la Dânsul

orbii şi i-a întrebat Iisus: credeţi că

pot să fac Eu aceasta? Răspuns-au

Lui: da, Doamne! Atunci s-a atins

de ochii lor, zicând: după credinţa

voastră, fie vouă! Şi s-au deschis

ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu

asprime, zicând: vedeţi, nimeni să

nu ştie. Însă ei, după ce au ieşit, au

răspândit numele Lui în tot

pământul acela. După plecarea lor,

iată au adus la Dânsul pe un om

mut, având diavol. Şi fiind scos

afară diavolul, a grăit mutul; iar

mulţimile se minunau, zicând:

niciodată nu s-a văzut aşa ceva în

Israel. Dar fariseii ziceau: cu

domnul diavolilor scoate pe diavoli.

Şi Iisus străbătea prin toate oraşele

şi satele, învăţând în sinagogile lor,

propovăduind Evanghelia

împărăţiei şi vindecând orice fel de

boală şi orice fel de neputinţă în

popor.

Duminica a VII-a după Rusalii

(Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum) Matei 9, 27-35

Apostol: Romani 15, 1-7

Fraţilor, datori suntem noi, cei

tari, să purtăm slăbiciunile celor

neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea

noastră, ci fiecare dintre noi să caute

să placă aproapelui său, la ce este

bine, spre zidire. Că şi Hristos n-a

căutat la plăcerea Sa, ci, precum este

scris: «Ocările celor ce Te ocărăsc pe

Tine au căzut asupra Mea». Căci

toate câte s-au scris mai înainte s-au

scris spre învăţătura noastră, ca prin

răbdarea şi mângâierea, care vin din

Scripturi, să avem nădejde. Iar

Dumnezeul răbdării şi al mângâierii

să vă dea vouă a gândi la fel unii

pentru alţii, după Iisus Hristos.

Pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură

gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl

Domnului nostru Iisus Hristos. Drept

aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum

şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava

lui Dumnezeu.

Tuturor celor care mergeţi în concedii, care plecaţi în ţară la cei

dragi sau vă petreceţi vacanţa în alte locuri frumoase, vă doresc

multă bucurie şi binecuvântare! Întâlnirea cu cei dragi de acasă,

participarea la slujbele bisericii din parohia unde locuiţi, vizitarea de

mănăstiri, ş.a. să vă dăruiască liniştea şi odihna sufletească şi

trupească de care aveţi nevoie. Să nu uităm că viaţa de credinţă nu are

vacanţă niciodată! Hristos Domnul, Soarele cel Veşnic, să vă

lumineze şi să vă încălzească inimile, spre a înflori şi a aduce roade

duhovniceşti oriunde vă aflaţi!

Al vostru părinte duhovnicesc, pr. Ilie Ursachi

Numai Sfântul Evanghelist Matei prezintă vindecarea celor doi orbi şi apoi a unui mut demonizat după ce a săvârşit minunea învierii fiicei lui Iair. Ceilalţi Evanghelişti nu relatează aceste minuni.

Cei doi orbi aşteptau pe Domnul. De aceea, Sfântul Evanghelist Matei îşi începe istorisirea în felul următor: Şi trecând pe acolo Iisus, l-au urmat doi orbi, strigând şi zicând: Miluieşte-ne, Fiul lui David. Mărturisirea aceasta era corectă, dar insuficientă. Iisus este Mesia, de aceea mărturisirea orbilor era corectă. Dar, prin ceea ce este, El întrece speranţele iudaice. Orbii auziseră că Mântuitorul Hristos vindecă pe slăbănogi, pe leproşi, pe îndrăciţi şi că tocmai înviase pe fiica lui Iair, care fusese moartă. Ei au înţeles că acestui mare Făcător de minuni nu i-ar fi greu să le redea şi lor lumina ochilor.

Cei doi orbi, femeia cananeancă (Mt. 15, 22) sau mulţimea la intrarea triumfală în Ierusalim (Mt. 21, 9, 15) îi dau Mântuitorului Iisus acest apelativ de „Fiu al lui David“, totuşi niciodată în Sfintele Evanghelii Iisus nu foloseşte El Însuşi pentru Sine acest titlu. Iar dacă Sfântul Matei foloseşte titlul de „Fiul lui David“ în chiar primul verset al Evangheliei sale - „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam“ (Mt. 1, 1), cu scopul evident de a sublinia adevărul Întrupării, totuşi, conştient de insuficienţa acestui titlu ca mărturisire hristologică, el nu-l mai foloseşte niciodată în exprimările care-i sunt proprii, ci redă numai folosirea sa de către alţii, care recunosc în Iisus pe Mesia Cel aşteptat, dar cărora nu li s-a relevat, ca lui Petru, taina dumnezeirii Sale, ca Fiu al lui Dumnezeu, pe care Domnul l-a şi fericit, pentru că nu trupul şi sângele i-au descoperit adevărul, ci Tatăl Lui, Care este în ceruri. Fiindcă toţi iudeii cunoşteau făgăduinţa lui Dumnezeu, pe care o făcuse regelui David, că Mesia va fi coborâtor din neamul acestuia cu toate prerogativele şi darurile Sale, ei credeau că este totuşi numai un om. Din Vechiul

Testament, evreii nu descifrează taina dumnezeirii lui Mesia.

Mântuitorul Hristos nu comentează, nici nu respinge titlul mesianic, care avea nuanţă etnico-politică în gura unui iudeu, ci îi dă adevăratul conţinut prin vindecarea pe care o săvârşeşte imediat. În vremea aceea, tot poporul aştepta să vină Mesia, ca să elibereze poporul lui Dumnezeu. Aşadar, cei doi orbi, care la suflet erau mai luminaţi decât cei care aveau ochii sănătoşi, înţelegeau şi credeau că Iisus este Mesia cel aşteptat. Ei Îl numesc aşa şi Îl mărturisesc în mijlocul poporului ca Fiu al lui David. Ce importanţă avea pentru orbi că fariseii şi cărturarii aveau ochi sănătoşi, că citiseră Legea, că văzuseră faţa Domnului, câtă vreme ochii sufletului lor erau închişi? Orbii au recunoscut pe Fiul lui David, pe care nu L-au recunoscut cei care vedeau bine. Aşa şi astăzi sunt mulţi care au lumina ştiinţei, dar se arată mai orbi decât cei neştiutori de carte când este vorba să vadă lumina Evangheliei şi să primească adevărul cel mântuitor al lui Hristos.

Ce doresc orbii de la Fiul lui David? Ei cer milă. Ei zic: „Miluieşte-ne“. Orbii ştiu din psalmii lui David că urmaşul acestuia, Mesia, va avea milă de săraci şi că trupurile şi sufletele săracilor va mântui (Ps. 71, 13). Mila pe care o cer orbii era desigur o milă potrivită cu suferinţa lor, era milostivirea care să-L facă pe Domnul să le dea lumină och i l or . Însă rugăciunea lo r „miluieşte-ne pe noi“ era o rugăciune cunoscută, fiindcă aducea aminte de Psalmul 50, prin care psalmistul cere mila, cu totul indispensabilă pentru mântuirea oricărui om. Şi de aceea nu este nici o împrejurare a vieţii noastre în care noi, creştinii, să nu simţim nevoia să ne rugăm fierbinte Domnului şi să zicem, ca şi cei doi orbi, „miluieşte-ne“. Este însă de luat în seamă că orbii n-au zis fiecare în parte „ m i l u i e ş t e -m ă “ , c i a u z i s : „miluieşte-ne“. În felul acesta fiecare din cei doi orbi a cuprins în rugăciunea lui şi pe celălalt, cerând o milă

comună, o lumină a ochilor pentru amândoi, nu numai pentru sine însuşi. Necazurile leagă pe oameni mai mult decât întâmplările bune. Oamenii care suferă aceleaşi necazuri, bolnavii care suferă de aceeaşi boală şi zac în acelaşi spital prind adeseori mare dragoste unii de alţii şi se apropie între ei. Iar dragostea şi mila dumnezeiască se revarsă mai din belşug când se roagă împreună mai mulţi care suferă împreună şi cer de la Dumnezeu aceeaşi binefacere.

De cea mai mare însemnătate este însă faptul că cei doi orbi, după ce au strigat de mai multe ori cerând milă de la Mântuitorul Hristos, şi n-au p r i m i t - o , n u s e deznădăjduiesc, ci Îl urmează strigând în tot timpul drumului.

Domnul Hristos nu-i vindecă pe orbi în timp ce era pe cale, din cauza mulţimii poporului. El nu doreşte să sporească entuziasmul poporului, care, în urma vindecării minunate a femeii care suferise de 12 ani de scurgere de sânge, era destul de ridicat.

De multe ori, Iisus vindeca pe cei bolnavi numai când era rugat, ca să nu se creadă că săvârşeşte aceste minuni din iubire de slavă deşartă; şi nu doar pentru aceasta, ci şi pentru ca să arate că şi bolnavii erau vrednici să fie vindecaţi, şi ca să nu spună cineva: „Dacă de milă îi vindecă, atunci trebuie să-i vindece pe toţi!“ Dar şi mila lui Hristos avea un temei; anume, credinţa celor vindecaţi, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur în Omiliile sale la Matei.

Intrând El în casă, au venit la El orbii. Nu s-au sfiit să intre şi în casă. Mântuitorul Hristos, voind să le pună la încercare credinţa lor, a mers în drumul Său părând indiferent la strigătele şi la rugăciunile lor. Domnul a folosit şi acum obişnuita Sa metodă, conform căreia pare că este surd la rugăciunile şi cererile noastre şi ne învaţă că „trebuie să ne rugăm totdeauna şi să nu ne pierdem nădejdea“ (Lc. 18, 1). Mântuitorul Hristos face acest lucru ca să ne unească mai strâns cu El, prin

rugăciune răbdătoare, ca să se întărească mai mult credinţa şi să ne facă vrednici de daruri mai mari şi de milă mai îmbelşugată decât o cerem noi.

Abia când orbii au intrat în casa lui Matei, Domnul a rupt tăcerea şi le-a spus: Credeţi că pot să fac acest lucru? Credeţi că Eu, cu propria Mea putere, pot să fac aceasta? Sau credeţi că o voi face, precum făceau prorocii, care aveau putere de la Dumnezeu? Întrebarea Mântuitorului Hristos nu-i fără rost. Deşi era de la sine înţeles ce

doreşte un orb, dar Iisus aducea pe toţii oamenii care-L rugau ceva să-şi precizeze dorinţa, să-şi concentreze sufletul asupra lucrului pe care-l cer de la El. Era şi un fel de verificare a credinţei lor. Dacă n-ar fi

avut-o, probabil nu s-ar fi vindecat. Dacă cerem de la Iisus vindecare trupească sau sufletească, trebuie să avem mai întâi în sufletele noastre credinţa în atotputernicia Sa. Minunile se fac în cooperare. Evident că Dumnezeu le poate face şi din proprie iniţiativă, când crede El necesar, dar, precum ştim din Noul Testament, de cele mai multe ori Iisus a apelat la cooperarea celui care a avut nevoie de un astfel de ajutor.

Mulţi cer ajutor şi aşteaptă minuni de la Dumnezeu, dar puţini sunt pe care îi miluieşte şi cărora le ascultă rugăciunea. Şi aceasta pentru că nu cer ceea ce trebuie spre folos duhovnicesc şi mântuire sau pentru că sunt nevrednici de ajutorul lui Dumnezeu din cauza păcatelor care îi stăpânesc.

Omul cu credinţă adevărată crede că Iisus poate să facă şi pentru el ceea ce a făcut cu alţii. Ajunge ca omul să creadă şi Domnul Hristos să socotească lucrul crezut că este în interesul omului. Domnul Iisus vrea să ştie dacă ei cred, de fapt, că El este Mesia şi că are putere de a le reda lumina ochilor. Orbii au înţeles bine întrebarea Mântuitorului Hristos, răspunsul lor a fost prompt: Zis-au Lui: Da, Doamne. ... (fragment, preluat din Ziarul Lumina)