Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

Programul sfintelor slujbe:

Duminica şi sărbători - Sf. Liturghie, ora 8:30; Joi - Spovedanie, ora 18;

Curs de formare continuă, ora 20; A treia vineri din lună – Sf. Maslu, ora

19-30; Sâmbăta – Spovedanie, h 16. (În post, vinerea—spovedanie, h17:30)

CONTRIBUȚIA ANUALĂ a credincioșilor pentru parohia noastră este de 50

de euro. Vă rugăm să ajutați, și în felul acesta, lucrarea pastorală a parohiei

noastre! Dumnezeu să vă răsplătească jertfa!

Săptămâna a XIX-a după Rusalii:

Duminică: 2 Co 11, 31-33; 12, 1-9; Lc 6, 31-36 - Sf. M. Mc. Serghie şi Vah.

Luni: Flp 1, 1-7; Lc 4, 38-44 - Cuv. Pelaghia; Sf. Taisia.

Marţi: Flp 1, 8-14; Lc 5, 12-16 - Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Cuv. Andronic.

Miercuri: Flp 1, 12-19; Lc 5, 33-39 - Cuv. Vasian şi Teofil Mărturisitorul.

Joi: Flp 1, 20-27; Lc 6, 12-19 - Sf. Ap. Filip; Sf. Mc. Zenaida şi Filonila.

Vineri: Flp 1, 27-30; 2, 1-4; Lc 6, 17-23 - Sf. Mc. Prov, Tarah şi Andronic.

Sâmbătă: 1 Co 15, 58; 16, 1-3; Lc 5, 17-26 - Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi și a vieții Sfinților

noştri, de unde a fugit durerea,

întristarea şi suspinarea, unde

străluceşte lumina feţei Tale şi totdeauna

luminează".

În Liturghia Sfântului Vasile cel

Mare († 379), cei morţi sunt pomeniţi

î n t re i momente d i fe ri te : la Pr osc om id ie , d up ă c i t i r ea

Evangheliei într-o ectenie specială

şi după sfinţirea darurilor: "Pentru iertarea păcatelor şi odihna sufletelor

robilor lui Dumnezeu, în loc luminat, de

unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea. Odihneşte-i, Dumnezeul

nostru, şi-i sălăşluieşte pe dânşii unde

străluceşte lumina feţei Tale". Înţelegem, aşadar, că, în primul

rând, pomenirea morţilor este un

act de credinţă ortodoxă, întrucât

ea se bazează pe credinţa că, fiind

creat după chipul lui Dumnezeu Cel

nemuritor, sufletul omului este nemuritor, chiar dacă trupul omului,

după moartea fizică, se descompune şi

se risipeşte.

Să ne rugăm Domnului Hristos, Împăratul Cel fără de moarte, Lumina

lumii (Ioan 8, 12), Care a zis: "Eu

sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine viu va fi, chiar dacă va

muri"(Ioan 11, 25), să dăruiască

lumină şi bucurie, pace şi odihnă sufletelor celor adormiţi în Domnul, să

mângâie şi să întărească sufleteşte pe

toţi cei întristaţi şi îndoliaţi, având nădejde în învierea lui Hristos şi în

iubirea Preasfintei Treimi. Amin.

(preluat din Ziarul Lumina)

D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An V, Nr. 26 (7 octombrie 2012)

Apolstol: Galateni 1, 11-19

n vremea aceea S-a dus

Iisus într-o cetate

numită Nain şi

împreună cu El mergeau

ucenicii Lui şi mulţime

mare. Iar când s-a

apropiat de poarta

cetăţii, iată scoteau un mort,

singurul copil al mamei sale, şi ea

era văduvă, şi mulţime mare din

cetate era cu ea. Şi, văzând-o

Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a

zis: Nu plânge! Şi, apropiindu-Se,

S-a atins de sicriu, iar cei ce-l

duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere,

ţie îţi zic, scoală-te! Şi s-a ridicat

mortul şi a început să vorbească şi

l-a dat mamei lui. Şi frică i-a

cuprins pe toţi şi slăveau pe

Dumnezeu, zicând: Prooroc mare

S-a ridicat între noi şi Dumnezeu a

cercetat pe poporul Său.

Duminica a XX-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain) Luca 7, 11-16

Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că

Evanghelia cea binevestită de mine

nu este după om pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am

învăţat-o, ci prin descoperirea lui

Iisus Hristos. Căci aţi auzit despre

purtarea mea de altădată întru

iudaism, că prigoneam peste măsură

Biserica lui Dumnezeu şi o pustiiam.

şi spoream în iudaism mai mult decât

mulţi dintre cei care erau de vârsta

mea în neamul meu, fiind mult

râvnitor al datinilor mele părinteşti.

Dar când a binevoit Dumnezeu Care

m-a ales din pântecele mamei mele

şi m-a chemat prin harul Său, să

descopere pe Fiul Său întru mine,

pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de

la trup şi de la sânge, nici nu m-am

suit la Ierusalim, la Apostolii cei

dinainte de mine, ci m-am dus în

Arabia şi m-am întors iarăşi la

Damasc. Apoi, după trei ani, m-am

suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe

Chefa şi am rămas la el

cincisprezece zile. Iar pe altul din

apostoli n-am văzut decât numai pe

Iacov, fratele Domnului.

În Evanghelia Duminicii a XX-a după Rusalii, care ne prezintă

minunea învierii fiului văduvei din

Nain, vedem cum porunca iubirii faţă de aproapele se împlineşte şi prin grija

faţă de cei trecuţi din viaţa aceasta

pământească. De asemenea, Evanghelia ne învaţă să arătăm

compasiune oamenilor îndureraţi

în urma trecerii la Domnul a celor apropiaţi lor.

În acest sens, când Biserica

săvârşeşte slujbele de înmormântare a celor decedaţi, deodată cu rugăciunile

ei pentru aceştia, ea îi mângâie sau îi

consolează şi pe cei întristaţi, ca ei să

nu se prăbuşească de prea multă durere, ci să simtă milostivirea lui

Hristos şi a Bisericii Sale.

Înt rucât rugăciunea este expresia cea mai reală şi profundă

a iubirii izvorâte din adevărul

credinţei mântuitoare, în acest context se înscriu în Ortodoxie

şi rugăciunile pentru cei adormiţi în

Domnul, deoarece "fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem" (Romani

14, 8). Astfel, formăm în Biserică un

singur trup, în care Hristos – Capul

Bisericii "stăpâneşte şi peste morţi şi peste vii" (Romani 14, 9), iar "dacă un

mădular suferă, toate mădularele

suferă împreună" (1 Corinteni 12, 26). Cultul morţilor se bazează pe multe

dovezi scripturistice şi patristice

referitoare la rugăciunile pentru morţi, încât pomenirea morţilor este chiar

o datorie în marea poruncă a

iubirii, izvorâtă din adevărul de credinţă al Evangheliei.

Din punct de vedere creştin,

m o a r t e a p o a t e a v e a t r e i înţelesuri: moarte fizică, adică

despărţirea sufletului de trup; moarte

morală, ca neascultare a omului de

Dumnezeu, cauzată de păcat, şi moarte veşnică, adică despărţirea

pentru totdeauna a omului de Dumnezeu, ca urmare a necredinţei şi

nepocăinţei.

Moartea fizică a omului nu înseamnă nicidecum "trecerea în

nefiinţă", distrugere totală sau pieire a

persoanei, deoarece sufletul este nemuritor. Mântuitorul Iisus Hristos

spune tâlharului de pe cruce că va fi

cu El în rai, chiar în ziua morţii lui. De asemenea, parabola despre dreptul

Laz ă r ş i b oga t u l nem i l os t i v

arată continuitatea vieţii sufletului dincolo de mormânt, adică după

de s pă rţ i re a s u f le t u lu i de

trup. Apocalipsa vorbeşte despre

sufletele sfinţilor care se roagă înaintea t r o n u l u i l u i D u m n e z e u .

Hristos "stăpâneşte şi peste morţi şi

peste vii" (Romani 14, 9), iar "cel ce crede în El, chiar dacă va muri, va

trăi", adică moartea fizică nu poate

suprima viaţa sufletească. Adevăratul creştin nu se teme atât

de moartea trupească, cât de moartea

morală sau spirituală, de păcat, d e oa r e ce a ce a s t a d i n u rm ă

înseamnă ruperea comuniunii cu

Dumnezeu. Moartea fizică nu-i poate

despărţi total pe cei ce cred în Hristos Cel înviat din morţi şi se află uniţi în

iubirea Lui. De aceea,adevăraţii

creştini menţin, prin rugăciune, legătura iubirii cu cei adormiţi în

Domnul.

Cei ce au murit fizic (cu trupul) nu mai pot face nimic pentru mântuirea

lor, însă ei pot fi ajutaţi prin

rugăciunile celor vii, mai ales ale Bisericii. În Sfânta Scriptură astfel de

rugăciuni sunt practicate şi devin o

datorie în marea poruncă a iubirii evanghelice.

În Vechiul Testament, la moartea

cuiva se făcea plângere mare şi se

ţinea post şapte zile. Evreii aveau rugăciuni speciale pentru morţi pe care

le repetau în fiecare an. La rugăciuni se adăugau şi fapte de milostenie. Astfel,

Tobit, pe patul de moarte, spune fiului

său: "Împarte pâinea ta la mormântul drepţilor, dar celor păcătoşi să nu le

dai!" (Tobit 4, 17), adică milostenia să

fie făcută săracilor drepţi şi temători de Dumnezeu.

Mărturia cea mai limpede

despre folosul rugăciunilor pentru morţi se vede înCartea a doua a

Macabeilor (12, 39-46), unde Iuda

Macabeul, în urma unei lupte în care au căzut mulţi iudei,

voind să ridice trupurile

celor căzuţi, a aflat sub

hainele lor lucruri închinate idolilor din

Iamnia. Şi, pentru acest

păcat, s-a rugat împreună cu mulţimea

ca Dumnezeu să le ierte

celor morţi acest păcat. Apoi au fost aduse jertfe pentru păcatul comis.

Despre această atitudine cartea

spune: "Drept aceea, sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de

curăţire pentru cei morţi, ca să se

slobozească de păcat" (12, 46).

În Noul Testament se arată posibilitatea ca unele păcate să fie

iertate şi după moarte. Numai

păcatele împotriva Sfântului Duh nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel

viitor: "Oricine va zice cuvânt

împotriva Fiului Omului, iertat va fi lui; dar cine va fi zis împotriva Sfântului

Duh, nu va fi iertat nici în veacul

acesta, nici în cel ce va să fie"(Matei 12, 31-32). Păcatele împotriva

Duhului Sfânt, şi deci care nu se

i a r t ă d u p ă m o a r t e , sunt: necredinţa, apostazia,

deznădejdea, împietrirea inimii în

ură şi nepocăinţa. De aceea, Biserica

– potrivit sfintelor canoane – nu se roagă pentru cei ce au murit în

erezie1, întrucât au căzut din adevărul

c r e d i n ţ e i , ş i n i c i p e n t r u sinucigaşi,deoarece deznădejdea în

care au căzut este păcat împotriva Sfântului Duh.

Sfânta Scr iptură arată că

Mântuitorul Iisus Hristos deseori a săvârşit minuni, nu fiindcă a fost rugat

de cei bolnavi, ci fiindcă alţii s-au rugat

pentru ei, ca de pildă: vindecarea copilului unui slujitor regesc (roman),

vindecarea fiicei femeii cananeence,

v i nde ca r e a s l ă b ănogu l u i d i n Capernaum, învierea fiului văduvei din

Nain din Evanghelia de astăzi, învierea

fiicei lui Iair, învierea lui Lazăr. Iar Sfântul Apostol Petru a

înviat din morţi în Iope

pe Tavita, o fecioară

cunoscută prin faptele ei bune. Deci, minunile

acestea s-au săvârşit

pentru credinţa şi rugăciunea altora.

Practica rugăciunii şi

pomenirii morţilor este atestată de mărtur i i apos to l ice ş i

patristice. Printre cele mai vechi

Liturghii care ni s-au păstrat se află Liturghia cuprinsă în cartea a VIII-a

din Constituţiile Apostolice. În această

Liturghie se menţionează pomenirea

morţilor, începând mai întâi cu sfinţii: "încă aducem Ţie [această jertfă

– n.n.]pentru toţi sfinţii care din veac

Ţi-au plăcut Ţie, pentru patriarhi, prooroci, drepţi, apostoli, martiri,

mărturisitori, episcopi, diaconi,

ipodiaconi, lectori, cântăreţi, pentru toate fecioarele, văduvele, laicii şi

pentru toţi al căror nume îl ştii". În Liturghia Sfântului Iacob se

întâlneşte, de asemenea, pomenirea

celor adormiţi în Domnul: "Adu-ţi aminte, Doamne Dumnezeule, de

sufletele şi de tot trupul pe care l-am

pomenit şi pe care nu l-am pomenit, adu-ţi aminte de cei dreptcredincioşi

de la Avel cel drept până în ziua de

astăzi. Însuţi odihneşte-i acolo unde

este ţara celor vii, în împărăţia Ta, în desfătarea Raiului, în sânul lui Avraam,

al lui Isaac şi al lui Iacov, al părinţilor