Dezvoltarea Durabila a Produselor-Proiect-

Student:Voicu Cosmin

Grupa:621 CB

1.Dinamica notiunii de Dezvoltare Durabila

Conceptul de dezvoltare durabilă a avut ca punct de pornire criza ecologică mondială 1929-1933 şi s-a dezvoltat mai apoi prin înglobarea tuturor sferelor economico-sociale şi umane, ajungând ca în zilele noastre, dezvoltarea durabilă să reprezinte noul drum al umanităţii.

Conceptul a fost legat inițial de problemele de mediu și de criza resurselor naturale, în special a celor legate de energie de acum 30 de ani. Termenul însuși este foarte tânăr și s-a impus în vara lui 1992, după Conferința privind mediul și dezvoltarea, organizată de Națiunile Unite la Rio de Janeiro.

-Conferinta de la Rio,Agenda 21

1992 - la Rio de Janeiro s-a desfasurat Conferinta Natiunilor Unite privind Mediul si Dezvoltarea, în

cadrul careia s-a recunoscut oficial necesitatea de a integra dezvoltarea economica si protectia mediului

în obiectivul de dezvoltare durabila, precum și dreptul international al mediului, ca mecanism de

promovare a dezvoltarii durabile. În cadrul conferintei au fost adoptate:

Declaratia de la Rio

Agenda 21 și planul de actiune pentru dezvoltarea durabila, cu începere din

secolul al XXI-lea

Conventia privind diversitatea biologica

Conventia cadru privind schimbarile climatice

-Principiile Dezvoltării Durabile:

Principiul 1: Oamenii stau în centrul preocupărilor dezvoltării durabile. Ei au dreptul la o viaţă sănătoasă şi productivă, în armonie cu natura.Principiul 2: Statele, în acord cu Carta Naţiunilor Unite şi cu principiile dreptului internaţional, au dreptul suveran de a-şi exploata propriile resurse ca urmare a politicilor lor de mediu şi de dezvoltare, şi responsabilitatea de a asigura faptul că activităţile desfaşurate sub jurisdicţia sau controlul lor nu cauzează daune mediului altor state sau zonelor aflate dincolo de limitele jurisdicţiei naţionale.Principiul 3: Dreptul la dezvoltare trebuie îndeplinit astfel încât să întrunească nevoile de dezvoltare şi de mediu ale generaţiilor prezente şi viitoare.Principiul 4: Pentru atingerea dezvoltării durabile, protecţia mediului trebuie să constituie parte integrantă a procesului de dezvoltare şi nu poate fi considerată izolată de acesta.Principiul 5: Toate statele şi toţi oamenii trebuie să coopereze în scopul esenţial al eradicării sărăciei, ca cerinţa indispensabilă a dezvoltării durabile, pentru a diminua inegalităţile între standardele de viaţa şi pentru a satisface mai bine nevoile majorităţii oamenilor lumii.Principiul 6: Situaţiei speciale şi nevoilor ţărilor în curs de dezvoltare, în deosebi a celor mai puţin dezvoltate şi a celor mai vulnerabile cu privire la mediu, trebuie să li se acorde prioritate specială. Acţiunile internaţionale în domeniul mediului şi dezvoltării trebuie, de asemenea, să se adreseze intereselor şi nevoilor tuturor ţărilor.Principiul 7: Statele trebuie să coopereze într-un spirit de parteneriat global, pentru conservarea,

protecţia şi refacerea sănătăţii şi integrităţii ecosistemului Pamântului. Dată fiind contribuţia diferită la degradarea mediului la nivel global, statele au responsabilităţi comune dar diferenţiate. ţările dezvoltate recunosc responsabilitatea pe care o poartă în atingerea dezvoltării durabile la nivel internaţional, având în vedere presiunile pe care societăţile lor le au asupra mediului global şi tehnologiile şi resursele financiare pe care le deţin.Principiul 8: Pentru a atinge dezvoltarea durabilă şi o caliate mai bună a vieţii pentru toţi oamenii, statele trebuie să reducă şi să elimine modelele nesustenabile de producţie şi consum şi să promoveze politici demografice potrivite.Principiul 9: Statele trebuie să coopereze pentru a-şi întări capacitatea administrativă internă pentru dezvoltarea durabilă, prin creşterea nivelului de înţelegere ştiinţifică prin schimburi de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnologice şi prin intensificarea dezvoltării, adaptării, răspândirii şi transferului tehnologiilor, inclusiv a tehnologiilor noi şi inovatoare.Principiul 10: Problemele de mediu sunt cel mai bine tratate prin participarea tuturor cetăţenilor de la nivelul relevant. La nivel naţional, fiecare individ trebuie să aibă acces corespunzător la informaţii de mediu care sunt deţinute de autorităţile publice, inclusiv la informaţii asupra activităţilor şi materialelor periculoase de la nivelul comunităţilor lor, şi oportunitatea de a participa la procesul de luare a deciziilor. Statele trebuie să faciliteze şi să încurajeze conştientizarea şi participarea publicului făcând informaţia disponibilă la nivel cât mai larg.Principiul 11: Statele trebuie să promulge legislaţie de mediu eficace. Standardele de mediu, obiectivele de management şi priorităţile trebuie să reflecte contextul de mediu şi de dezvoltare căruia li se aplică. Standardele aplicate de unele tari pot fi nepotrivite şi cu un cost economic şi social nejustificat pentru alte ţări, în special pentru ţările în curs de dezvoltare.Principiul 12: Statele trebuie să coopereze pentru a promova un sistem economic internaţional deschis care să conducă la crestere economica şi dezvoltare durabilă în toate ţările, pentru a se adresa mai bine problemelor privind degradarea mediului. Măsurile de politică comercială în scopuri legate de mediu nu trebuie să constituie mijloace de discriminare arbitrară sau nejustificată sau vreo constrângere ascunsă asupra comerţului internaţional. Acţiuni unilaterale care să se ocupe cu probleme de mediu din afara jurisdicţiei ţării importatoare trebuie să fie evitate. Măsurile de mediu care se adresează problemelor de mediu transnaţionale sau globale trebuie, cât mai mult posibil, să se bazeze pe un consens internaţional.Principiul 13: Statele trebuie să dezvolte legislaţia naţională privind obligaţia şi despăgubirea pentru victimele poluării şi ale altor pagube de mediu. Statele tebuie de asemenea să coopereze într-o manieră promptă şi mai hotărâtă pentru a dezvolta legi internaţionale privind obligativitatea şi despăgubirea pentru efectele adverse ale pagubelor de mediu cauzate de activităţi de sub jurisdicţia sau controlul lor zonelor aflate dincolo de jurisdicţia acestora.Principiul 14: Statele trebuie să coopereze în mod eficace pentru a descuraja sau preveni mutarea şi transferul către alte state a oricăror activităţi sau substanţe care cauzează degradarea severă a mediului sau care se descoperă ca sunt periculoase pentru sănătatea umană.Principiul 15: Pentru a proteja mediul, abordarea precaută trebuie sa fie larg aplicată de către state conform cu capacităţile lor. Acolo unde există ameninţări de pagube serioase şi ireversibile, lipsa de certitudine ştiinţifică deplină nu trebuie să fie folosită ca argument pentru amânarea măsurilor eficiente din punct de vedere al costurilor de prevenire a degradării mediului.Principiul 16: Autorităţile naţionale trebuie să se străduiască să promoveze internalizarea costurilor de

mediu şi utilizarea instrumentelor economice, luând în considerare modul de abordare conform căruia poluatorul trebuie, în principiu, să suporte costul poluării, având datoria privind interesul public şi fară a distorsiona comerţul internaţional şi investiţiile.Principiul 17: Evaluarea impactului asupra mediului, ca instrument naţional, trebuie întreprinsă pentru activităţi propuse pentru care există posibilitatea să aibă un impact advers semnificativ asupra mediului şi care sunt supuse deciziei unei autorităţi naţionale competente.Principiul 18: Statele trebuie să anunţe imediat alte state cu privire la orice dezastre naturale sau alte pericole ce au probabilitatea de a produce efecte dăunătoare subite asupra mediului acelor state. Toate eforturile vor fi făcute de către comunitatea internaţională pentru a ajuta statele astfel lovite.Principiul 19: Statele trebuie să furnizeze înştiinţări prealabile şi în timp util, ca şi informaţii relevante statelor potenţial afectate, asupra activităţilor ce ar putea avea un efect advers transnaţional de mediu semnificativ şi trebuie să se consulte cu acele state într-un stadiu timpuriu şi în bună credinţă.Principiul 20: Femeile deţin un rol vital în managementul mediului şi dezvoltare. Participarea lor deplină este de aceea esenţială pentru atingerea dezvoltării durabile.Principiul 21: Creativitatea, idealurile şi curajul tinerilor lumii trebuie să fie mobilizate pentru crearea unui parteneriat global pentru a atinge dezvoltarea durabilă şi pentru a asigura un viitor mai bun pentru toţi.Principiul 22: Locuitorii indigeni şi comunităţile lor, ca şi alte comunităţi locale deţin un rol vital în managementul mediului şi dezvoltare datorită cunoştinţelor şi obiceiurilor lor tradiţionale. Statele trebuie să le recunoască şi să le susţină în mod just identitatea, cultura şi interesele şi să le permită participarea eficientă la atingerea dezvoltării durabile.Principiul 23: Mediul şi resursele naturale ale oamenilor sub asuprire, dominaţie sau ocupaţie trebuie să fie protejate.Principiul 24: Războiul este în mod intrinsec distructiv pentru dezvoltarea durabilă. Statele trebuie de aceea să respecte legile internaţionale care furnizează protecţie pentru mediu în timp de conflict armat şi să coopereze la dezvoltarea în continuare a acestora, dacă este necesar.Principiul 25: Pacea, dezvoltarea şi protecţia mediului sunt interdependente şi inseparabile.Principiul 26: Statele trebuie să îşi rezolve toate disputele legate de mediu în mod paşnic şi prin mijloace potrivite în acord cu Carta Naţiunilor Unite.Principiul 27: Statele şi oamenii trebuie să coopereze în bună credinţă şi într-un spirit de parteneriat la îndeplinirea principiilor cuprinse în această Declaraţie şi la dezvoltarea în continuare a legilor internaţionale în domeniul dezvoltării durabile.

2.Diagnosticarea zonei de lucru:

București este capitala României și, în același timp, cel mai populat oraș și cel mai important centru industrial și comercial al țării. Populația de aproximativ 1,9 milioane de locuitori face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. Conform unor estimări ale unor specialiști, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar în următorii cinci ani, acest număr va depăși patru milioane.

-Relief

Câmpia Bucureștiului, subunitate a Câmpiei Vlăsiei, se extinde în N-E și E până la Valea Pasărea, în S-E și S până la Câmpul Câlnăului și Lunca Argeș-Sabar, în S-V tot până la Lunca Argeș-Sabar, iar în N-V până la Câmpia Titu. S-a format prin retragerea treptată a lacului cuaternar, ca urmare a mișcării de înălțare a Carpaților și Subcarpaților și a intenselor aluvionări. În Pleistocenul superior aluviunile au fost acoperite cu loess și depozite loessoide, iar la începutul Holocenului depresiunea era complet exondată. În acest timp râurile își prelungesc cursurile și își intensifică eroziunea liniară în pătura groasă de loess, fragmentând astfel câmpia.

Câmpia Bucureștiului are altitudini cuprinse între 100–115 m, în partea nord-vestică, și 50–60 m, în cea sud-estică, în lunca Dâmboviței. Orașul propriu-zis se desfășoară între 58 m și 90 m altitudine. Peste 50% din suprafața sa se încadrează în intervalul hipsometric de 80–100 m, iar pantele nu depășesc valoarea de 2o. Fragmentarea este mai accentuată în jumătatea estică, unde se ajunge la 1-1,5 km/km2.

Câmpul Băneasa (sau Otopeni), situat la nord de Valea Colentinei, are altitudini de 90–95 m și densitatea fragmentării mai mare în sectorul sudic, de 0,5–1 km/km2. La contactul cu versantul Văii Colentina, pantele pot depăși 5o.

Valea Colentinei este asimetrică (datorită versantului drept mai abrupt) și puternic meandrată. La intrarea în București are lățimea de 0,5 km, iar la ieșire, de 1,5 km. În lungul ei apar două terase joase (de 2–3 m și de 4–6 m) și martori desprinși din câmpuri sau din terase. Lunca este largă și bine dezvoltată pe ambele maluri, însă din cauza lucrărilor de regularizare a fost acoperită de apele lacurilor de acumulare. Se mai păstrează doar câteva popine sub forma unor insule: Plumbuita, Ostrov, Dobroești și Pantelimon.

Câmpul Colentinei (sau Giulești-Floreasca), cuprins între râul omonim și Dâmbovița, acoperă circa 36% din teritoriul Municipiului, având o înclinare ușoară pe direcța NV-SE (între 80 și 60 m altitudine). Densitatea fragmentării are valori cuprinse între 0 și 1 km/km2.

Râul Dâmbovița în București

Valea Dâmboviței este săpată în loess, având malul drept mai abrupt și înalt (aproximativ 10–15 m), iar cel stâng mai coborât (între 4–5 m în amonte și 7–8 m în aval). Terasele sunt dezvolte, predominant, pe partea stângă a râului și sunt în număr de patru. Până la amenajarea cursului, în luncă se găseau piscuri, popine, renii, grinduri, ostroave și maluri abrupte. În prezent se mai păstrează o serie de piscuri (Uranus-Mihai Vodă) și popine (Dealul Mitropoliei, Colina Radu Vodă, Movila Mare).

Câmpul Cotroceni-Berceni (sau Cotroceni-Văcărești) se desfășoară între Valea Dâmboviței, la nord, și de râul Sabar, la sud. Scade în altitudine de la vest (90 m) spre est (60 m), predominând treptele hipsometrice de 70–80 m și 80–90 m, iar densitatea fragmentării ajunge până la 0,5–1 km/km2

Apele, flora și fauna

Bucureștiul se află situat pe malurile râului Dâmbovița, ce se varsă în Argeș, afluent al Dunării. Mai multe lacuri se întind de-a lungul râului Colentina, în perimetrul orașului, precum Lacul Herăstrău, Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul Colentina. Și în centrul orașului există un lac, în Parcul Cișmigiu. Acest lac, fostă baltă în vechiul oraș medieval, este înconjurat de Grădina Cișmigiu, inaugurată în 1847 după planurile arhitectului german Carl F. W. Meyer. Pe lângă Cișmigiu în București mai există și alte parcuri mari: Parcul Herăstrău (cu Muzeul Satului) și Grădina Botanică (cea mai mare din România și care cuprinde peste 10.000 de specii de plante inclusiv exotice), Parcul Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut și ca Parcul Titan sau Parcul IOR), precum și multe parcuri mai mici și spații verzi amenajate de primăriile de sector. De remarcat este prezența nenumăraților maidanezi în parcurile și pe străzile capitalei.

Clima:

– Caracteristici specifice:

1) Influenţe climatice: Relieful de câmpie, întins şi relativ uniform, favorizează continentalizarea maselor de aer. Poziţia geografică a judeţului Ilfov la intersecţia invaziilor de aer rece (continental artic sau polar) cu cel fierbinte (continental tropical), determinând cele mai mari contraste dintre iarnă şi vară (ajungând până la 60 de grade Celsius).  

a) Temperatura medie lunară: Ierni blânde, cu puţine zăpezi şi temperaturi relativ ridicate . Veri foarte calde, caniculare, cu temperaturi foarte ridicate , mai ales în ultimii ani.  

b) Temperaturi extreme absolute: Temperaturile maxime au urcat peste 40 de grade Celsius ,pe când temperaturile minime au coborât sub 30 de grade Celsius . Amplitudinea absolută a atins valori de peste 70 de grade Celsius .

c) Umezeala relativă a aerului: cantitatea de vapori de apă conţinută într-o unitate de măsură a volumului de aer. Se datorează advecţiilor aerului maritim – tropical şi mediteranean [produse îndeosebi iarna], ca şi celor oceanice [frecvente vara], precum şi evaporaţiei de pe suprafaţa râurilor, lacului, terenurilor irigate, luncilor umede ori evapotranspiraţiei plantelor şi solului .

d) Precipitaţii atmosferice tip frontal şi convectiv .

e) Vântul: bate predominant în direcţia NE (23%), apoi SV (15%), având o circulaţia locală tip briză, datorită încălzirii diferenţiate a oraşului comparativ cu câmpia limitotrofă .

2) Influenţa antropică: Fiind cel mai mare oraş al ţării, Bucureştiul se caracterizează prin cel mai pregnant climat urban din România. Suprafaţa activă (în cea mai mare parte creată de om) are o structură deosebit de complexă (clădiri cu înălţimi diferite, unităţi industriale, suprafeţe lacustre, spaţii verzi, reţea stradală cu dimensiuni şi orientări diferite, et cetera), care determină  numeroare microclimate şi topoclimate urbane. Combustibilii industrali arşi în oraş (precum şi gazele de eşapament), încălzirea excesivă a suprafeţelor de asfalt, cărămidă şi marea aglomare de populaţie transformă Bucureştiul într-o “insulă” de căldură urbană.  

Patrimoniu

Parcul Carol Arcul de Triumf

Palatul Victoria Parcul Cismigiu

Palatul Parlamentului Muzeul de Arta Medievala

Economie și infrastructură

Bucureștiul este cel mai mare centru economic al României. În anul 2010 capitala a realizat aproximativ 22,7% din Produsul Intern Brut al României și împreună cu județul Ilfov 25,3% conform datelor instituțiilor de specialitate, iar PIB/locuitor cu 240% mai ridicat decat media națională. În București se regăsește cea mai mare parte dintre ramurile economice specifice României excluzând agricultura. Începând cu domeniul serviciilor și terminând cu construcțiile. Întreprinderile constructoare de mașini (utilaj greu, utilaj siderurgic, petrolier, mașini și utilaje agricole, locomotive, vagoane, avioane și elicoptere, autobuze). Industrie electrotehnică, electronică, mecanică fină, optică. Întreprinderi chimice, de materiale de construcție, de prelucrare a lemnului. Bucureștiul este un important nod feroviar, rutier și aerian.

Protectia mediului

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului este instituţia de specialitate a administraţiei publice centrale, aflată în subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor cu competenţe în implementarea politicilor şi legislaţiei din domeniul protecţiei mediului.

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a fost înfiintaţă în anul 2004 într-o perioadă de reforme instituţionale majore în domeniul protecţiei mediului.

ANPM este menită să acţioneze pentru a asigura populaţiei un mediu sănătos în armonie cu dezvoltarea economică şi cu progresul social al României. Misiunea agenţiei noastre, ca de altfel şi a celor opt agenţii regionale şi 42 de agenţii judeţene, aflate în subordine directă este de a asigura un mediu mai bun în România pentru generaţiile prezente şi viitoare şi realizarea unor îmbunătăţiri majore şi continue ale calităţii aerului, solului şi apelor.

Dezvoltarea unei strategii privind calitatea mediului este un proces complex care implică diverse analize tehnice, coordonarea si cooperarea între participanţii la această acţiune, cum ar fi agenţii economici, asociaţiile patronale industriale, organizaţii civice locale, oficialităţile locale si public. Procesul de dezvoltare si aplicare a unei strategii pentru calitatea mediului este specific zonei si condiţionat de o serie de factori:

Extinderea geografică a zonei de aplicare;

Reglementările de mediu existente si aplicabile;

Tipurile de surse de poluare si controlul acestora;

Starea si evoluţia calităţii aerului;

Situaţia instituţională si factorii implicaţi decizional;

Activitatea si implicarea societăţii civile. Scopurile fundamentale ale unei strategii pentru calitatea mediului trebuie să fie definite si comunicate în mod clar tuturor factorilor implicaţi deoarece dezvoltarea unei strategii este, în mod inevitabil costisitoare, controversată si necesită mult timp până la apariţia rezultatelor.

3.Planul de Dezvoltare Durabila al Munincipiului Bucuresti:

Dezvoltarea durabilă a municipiului Bucureşti reprezintă o prioritate deoarece modul în care se dezvoltă localitatea îi afectează atât prezentul cât şi şansele sale de viitor. O comunitate durabilă promovează un mediu înconjurător sănătos, utilizează eficient resursele, dezvoltă şi asigură o economie locală viabilă.

Comunitatea durabilă are o viziune asupra dezvoltării sustinută şi promovată de către toti membrii ei.

Strategia locală de dezvoltare durabilă reprezintă un instrument participativ ce are drept scop asigurarea progresului economic, echitabil pe plan social, protejând, în acelaşi timp, resursele şi mediul pentru generatiile viitoare. Este un demers pe termen lung, un proiect de viitor. Este viziunea viitorului comunitătii, viziune împărtăşită la nivel local, transpusă în obiective complementare şi interdependente şi planuri de actiune concrete.

Acest cadru de referintă este menit să faciliteze luarea deciziilor la nivel local. Nu este doar un plan de actiuni şi nici un plan inflexibil, ci poate fi evaluat periodic şi astfel poate fi îmbunătăŃit în mod continuu.

Strategia de dezvoltare locală trebuie fundamentată pe o analiză relevantă a stării existente a comunitătii. Această analiză a resurselor de care dispune comunitatea va pune în evidentă punctele tari şi punctele slabe ale comunitătii şi mediului ei, oportunitătile de dezvoltare şi posibilele riscuri ce trebuie evitate.

Este important, de asemenea, ca obiectivele ce vor fi definite să se încadreze în perspectivele de dezvoltare cuprinse în planul de dezvoltare regional, national şi să tină cont de prioritătile mentionate în programele operationale.

Politica de reconsiderare a valentelor Municipiului Bucureşti se referă la modelul de dezvoltare economico-social, care trebuie să respecte noile cerinte formulate de modelul dezvoltării durabile.

Proiectele şi actiunile de importantă majoră vizează:

• îmbunătătirea prestării serviciilor publice către cetăteni, dar şi adaptarea şi dezvoltarea acestora în contextul evolutiei generale a societătii;

• dezvoltarea infrastructurii urbane prin reabilitarea şi modernizarea retelelor de apă şi canalizare din capitală cât şi extinderea prin construirea altora noi;

• reabilitarea şi modernizarea drumurilor;

• realizarea proiectelor de urbanism şi amenajarea teritoriului pentru îmbunătătirea aspectului estetic, dar şi de structura alcapitalei;

• îmbunătătirea calitătii mediului şi de protectie a acestuia;

• reabilitarea şi extinderea retelei de iluminat;

• constructia parcărilor supra şi subterane atât în zonele cu trafic intens cât şi în zonele de reşedintă.

4.Concluzie

In concluzie,prin cele prezentate mai sus vreau sa sustin faptul ca dezvoltarea durabila joaca un rol foarte important in economie si infrastructura.Pentru o dezvoltare continua si prospera a unei zone precum Bucuresti,mentinerea unui mediu inconjurator placut si modern este strict necesara,atractiile turistice de asemenea nu trebuiesc omise si protejarea lor cat mai bine face ca economia sa fie cat mai dezvoltata.