Despre Integrare

download Despre Integrare

of 2

Transcript of Despre Integrare

  • 8/16/2019 Despre Integrare

    1/2

    stabilire a nevoii de sprijin;- să asigure persoanei cu handicap posibilitatea de a opta; chiar şi persoana cuhandicap sever şi profund, poate opta în ceea ce priveşte viaţa de zi cu zi (deexemplu, alege un fel de mncare!;

    - să ţină cont de ceea ce poate face şi de ceea ce poate deveni în viitor persoanarespectivă;- să ţină cont de principiul normalizării; identificarea nevoilor de sprijinconduce la conturarea mai multor categorii de servicii şi alternative" #pţiunea

     pentru alternativă, prioritatea unei alternative trebuie acordată din perspectivavieţii normale" $e exemplu, pentru o persoană cu depresie încercăm soluţii

     bazate pe universul vieţii normale, încercăm înti ca sprijin crearea unui cerc de prieteni, participarea la activităţile unui club de zi, neîncepnd cu psihoterapia" %u uităm că afecţiunea este cea mai ieftină resursă;- sprijinul propus trebuie să fie realist, să presupună defnite drept activităţi prestateîn favoarea beneficiarilor politicilor şi programelor de asistenţă socială, „un ansamblucomplex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, individuale,

     familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate,

    vulnerabilitate sau dependenţă pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei (cu

    handicap n. n.), pentru prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea

    incluziunii sociale şi în scopul creşterii calităţii vieţii. (!. ".#. $%&' privind serviciile

     sociale, aprobată prin *egea nr.++&', modificată prin !.".#. %$&'-).

    &n funcţie de nivelul de adresabilitate, serviciile sociale sunt de următoarele tipuri'a) servicii sociale universale (generale) - sunt servicii sociale non-contributorii care se

    asigură în mod nediferenţiat tuturor persoanelor care au dreptul la asistenţă socială"b) servicii sociale categoriale - sunt servicii sociale non-contributorii care se asigură în

    mod diferenţiat  unei categorii de persoane din rndul celor care au dreptul laasistenţă socială (copii, vrstnici!"

    c) servicii sociale specializate (selective! - sunt servicii sociale non-contributorii carese asigură în mod diferenţiat unor grupe de persoane care necesită măsuri specialede asistenţă socială (persoane cu handicap, persoane dependente de droguri,

     persoane-victime ale violenţei, ş"a"!

    Serviciile sociale specializate pentru persoane cu handicap sunt servicii sociale destinate persoanelor cu handicap care necesită măsuri de protecţie specială"

    &n conformitate cu prevederile #"" )*+., serviciile sociale specializate pentru persoane cuhandicap vizează activităţi de'activa" #rganizaţiilor neguvernamentale le sunt specifice procesele de

     participare şi de organizare la nivelul comunităţilor fie ca este vorba de localităţisau cartiere, de unităţi urbane sau rurale" &n /omnia, asociaţiile şi fundaţiile îndomeniul fenomenului de handicap, chiar dacă nu au conştientizat de la începutaceasta caracteristica definitorie, prin însăşi finalităţile specifice pe care şi le-au

     propus s-au centrat de problemele persoanelor cu handicap aşa cum seevidenţiau ele in orizontul local intr-un anumit context, mediu, într-o anumitacomunitate" $ar întruct au apărut odată cu promovarea democraţiei, construirea

    societăţii civile în ansamblu, practic toate organizaţiile cu activitate au avut

  • 8/16/2019 Despre Integrare

    2/2

    roluri ale grupurilor de presiune şi de introducere a standardelor europene şiinternaţionale în domeniu"rupul de presiune este definit ,,drept o coaliţie, ocazională sau permanentăformată din factori sociali ce îşi p