Povestea unui   fulg Într-o iarnă, demult, pe creanga unui brad s-a aşezat încet un fulg de nea. Era aşa de frumos!!! Alb, pufos şi dantelat! Fulgul privi o vreme, mirat acele brăduţului, apoi şopti:- Ce minune!!!Deranjate oarecum de privirea insistentă a fulgului, acele se zburliră scuturând o perdea albă, strălucitoare. Frământarea lor, trezi brăduţul adormit:-Ce vă deranjează? Ce e?-Micuţul ăsta, începu acuzator un ac mai gros, ne priveşte ca la circ. Ai zice că suntem nişte ciudăţenii!!!Un alt ac, mai subţire şi mai binevoitor interveni în apărarea fulgului:- Of, dar nu te supăra aşa.  Se miră şi el! Doar ştii că în fiecare iarnă apare câte unul neştiutor. Ai răbare cu el şi va înţelege. Vii pentru prima oară, nu-i aşa? se adresă apoi el fulgului.Fulgul nu reuşi să spună nimic, căci acul cel gros interveni dur:-Răbdare şi iar răbdare. Dar pînă când!! Nu ar trebui şi ei să ştie toţi?!  Mereu le spunem!!- Ce anume ar trebui să ştiu? reuşi în cele din urmă să întrebe micul fulg.- Cum adică… aproape se înnecă de supărare acul cel gros…cum adică ce să ştii? Auzi la el, nici nu ştie ce ar trebui să ştie… şi noi mai vrem să îl învăţăm…-Linişte! interveni atunci brăduţul. Nu te lua de el. Micule fulg, vorbi el apoi fulguleţului. Te miri pe acele mele, nu-i aşa? Ei bine, ştiu că e ciudat să le vezi verzi, dar vezi tu…- Da, da, răbufni atunci fulgul. De ce sunt verzi? Ele trebuie să fie, adică nutrebuie să fie verzi, că voi toţi vă pregătiţi când venim noi şi nu mai sunteţi verzi, ci.. aşa, cenuşii sau fără verde… dar tu . . ele. . .-Dacă ai şi tu puţină răbdare, continuă amuzat bradul, eu am timp să îţi explic. Oricum nu am altceva de făcut. Decât dacă anul acesta, poate oamenii… eh, dar nu mi se întâmplă mie aşa o minune… Deci, eu sunt un brad şi eu rămân mereu verde.- Adică ele nu sunt niciodată ne-verzi? se miră şi mai tare fulgul privind insistent acele.- Ai o problemă cu asta?! se răţoi morocănosul ac. E problema noastră sau a ta că nu ştii nici măcar atât. . .- Lasă-l! îl domoli bradul. De ce nu înţelegi că e mic şi nu ştie! Fulgule, acele unui brad nu sunt niciodată altfel decât verzi. Doar ceilalţi copaci pierd frunzele şi  verdele. Înţelegi acum?-Vrei să spui că tu nu le pierzi nici acum şi nici . . ştii tu . . . şi vocea se făcu mică, aproape tăcută . . . vara??!!-Nu, ele sunt mereu cu mine şi mereu verzi! Dar de ce şopteşti despre vară?- Nu ştii? întrebă de data asta fulgul.-Ei bine, uite că e ceva ce nu ştim noi şi ştie piticania, acul cel gros şi morocănos se răzbună.- Ce e cu vara?-Vara e groaznic. Vara, un alt fulg aşa ca mine a venit aici la voi. Off, e aşa de tristă povestea. Mie mi-au spus-o fulgii mai bătrâni. Fulgul acela voia să vadă culori. Iar un nor i-a spus că aici vara sunt culori şi l-a luat cu el. Aici. Degeaba au încercat ceilalţi fulgi să îl oprească. El a venit. Dar …  vai!! . . . nişte vrăbii ne-au spus mai apoi că era murdar,  negru. Iar mai apoi nu l-a mai văzut nimeni. A dispărut.  Şi fulguleţul se întristă de tot.-Nu e chiar aşa, interveni bradul. Hai, dacă te linişteşti îţi spun şi ceea ce tu nu şti din povestea fulgului murdar.-Da!! se înveseli fulgul. Acele de brad ascultau acum foarte atente. Le plăceau poveştile.Însă bradul nici nu apucă să povestească, că zgomote puternice anunţau Omul. Trosc, buf, hrrşşş brazii se culcau la pământ. Iar apoi erau luaţi de Oameni şi duşi pe sănii undeva departe, acolo în lumea oamenilor. De data asta, bradul nostru se alătura celorlalţi brazi. Căzu greoi şi fu aşezat pe sanie.-Vai!!! Ce ţi se întâmplă? Unde te duc? Unde ne duc? se auzi vocea piţigăiată a fulgului care, ciudat, rămăsese agăţat de ramura bradului.- Nu-ţi fie teamă fulgule, mai reuşi bradul să spună. Va fi minunat!! Vei vedea şi tu culori!-Dar nu vreau!! Mi-e frică! Nu vreau să fiu murdar ca el …. şi plânsetul fulgului se topi în foşnetul săniilor şi a brazilor tăiaţi.. . . . . . . . .