Curs 4Curs 4

Experimentul cu un singur subiect este un demers relativ recent în psihologia clinică experimentală, fiind expresia unei schimbări de mentalitate şi completări paradigmatice în cercetarea fundamentală şi aplicată, cu implicaţii euristice atât pentru cercetarea cât şi pentru practica psihologică.

După o perioadă în care cercetarea fundamentală în psihologia clinică recurgea aproape nemijlocit la studiul clinic controlat, a urmat o perioadă de impas metodologic. Aceasta deoarece psihologii clinicieni au descoperit în scurt timp faptul că puţine rezultate ale cercetării fundamentale au o aplicaţie serioasă şi eficientă în practica lor clinică.

Scurt istoric

S-a produs o ruptură între psihologii experimentalişti şi psihologii clinicieni, ultimii încercând să-şi facă “meseria” în felul lor, bazându-se pe experienţa şi observaţiile lor clinice.

Această ruptură a fost accentuată de faptul că metodologia utilizată de psihologii experimentalişti era inutilizabilă în cercetarea clinică. Spre exemplu, este aproape imposibil de realizat un

eşantion semnificativ de populaţie clinică cu aceleaşi caracteristici, istoric al bolii, evoluţie, simptomatologie, etc., pentru o cercetare care să satisfacă rigorile metodologice ale cercetării fundamentale clasice (David, 2006).

În consecinţă…

S-a iscat o polemică dură între psihologii experimentaliști și psihologii clinicieni:

psihologii experimentalişti psihologii experimentalişti susţinând că ceea ce fac psihologii clinicieni este o joacă, sau orice altceva, dar nu ştiinţă.

psihologii clinicieni psihologii clinicieni au ripostat, susţinând că psihologii experimentalişti fac ştiinţă de dragul ştiinţei, cunoştinţele dobândite de ei fiind fără vreun impact pragmatic sau valoare ecologică.

Mai mult…

Experimentul cu un singur subiect urmăreşte relevarea relaţiilor cauzale între diversele variabile independente şi comportamentul uman văzut ca variabilă dependentă.

În acest context, comportamentul este definit ca orice reacţie observabilă şi măsurabilă a subiectului uman.

Designul experimental cu un singur Designul experimental cu un singur subiect – caracteristici generalesubiect – caracteristici generale

Se renunţă la identificarea şi mai ales la studierea variabilelor independente ce au un efect slab, tranzitoriu şi inconsistent asupra comportamentului uman.

Atenţia se focalizează pe studierea variabilelor care au un efect puternic, stabil, clar şi vizibil asupra comportamentului uman.

Identificarea acestui efect este uşoară şi evidentă; ea transpare vizual din graficele elaborate şi analizele statistice descriptive (ex.: graficul de frecvenţă a apariţiei unui comportament).

În paradigma experimentului cu un singur subiect

Se diminuează ponderea statisticii inferenţiale, al cărei scop era tocmai identificarea efectului variabilelor independente cu impact mai redus asupra variabilelor dependente, efect care de cele mai multe ori fiind slab, avea nevoie de metode speciale pentru a fi relevat (ex.: analiza de varianţă, testele de semnificaţie, etc.).

Se păstrează în acelaşi timp statistica descriptivă cu rol important în stabilirea relaţiei de cauzalitate între variabila independentă şi variabila dependentă în cazul paradigmei experimentului cu un singur subiect (David, 2006).

Pe planul analizei statistice a datelor

Acesta este un design experimental deoarece poate fi controlată variabila independentă. Concluziile care rezultă sunt de tip cauză – efect.

Principalul dezavantaj al design-ului experimental cu un singur subiect este dat de faptul că există posibilitatea interferenţei unor variabile externe. Pentru a elimina acest risc, se indică utilizarea replicării intrasubiective – acelaşi subiect reface sarcina de mai multe ori. Se obţine astfel o creştere a semnificativităţii rezultatelor.

Generalizarea de la un subiect la populaţie se face gradat, după mai multe experimente.

Designul experimental cu un singur subiect

Primul obiectiv Primul obiectiv se referă la îndeplinirea criteriilor experimentale: efect semnificativ şi bine controlat al variabilei independente asupra variabilei dependente aflată în studiu, cu implicaţii asupra validităţii interne a demersului experimental.

Al doilea obiectiv Al doilea obiectiv urmăreşte criteriul pragmatic: obţinerea unui efect puternic, stabil şi vizibil pe graficele elaborate, al variabilei independente, care permite o inferenţă cauzală apelând uneori doar la mijloacele statisticii descriptive. Acest al doilea criteriu are un impact serios asupra validităţii externe a demersului experimental, adică asupra generalizării concluziilor formulate.

Experimentul cu un singur subiect are două obiective

Designul prin inversare (ABAB) Designul nivelelor de bază multiple Designul elementelor multiple Designul criteriului schimbător

Se cunosc patru forme specifice de design experimental cu un singur

subiect:

În prima fază , (A), se măsoară obiectiv (frecvenţa, durata, amplitudinea, etc.) şi repetat comportamentul ce urmează să facă obiectul intervenţiei psihologice. Se stabileşte astfel nivelul de bază al comportamentului investigat.

În faza a doua, (B), după stabilizarea comportamentului în faza (A) se introduce intervenţia psihologică ce vizează modificarea acestui comportament.

În faza a treia, (A), se elimină intervenţia psihologică aşteptându-ne în acest caz, ca urmare a unei posibile relaţii cauzale între comportament (variabila dependentă) şi intervenţia psihologică (variabila independentă), comportamentul să revină la nivelul său de bază.

În faza a patra, (B), se aplică din nou intervenţia psihologică în scopul rezolvării problemei pacientului.

Designul prin inversare (ABAB)

frecvenţa comportamentului

zile

A A B B

x x x x x

x x x x

x

x x x x

x

x x x

x x

intervenţie intervenţie

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 0

100

Fig.1 Design experimental ABAB

Designul prin inversare (ABAB)

Cuprinde 4 etape:

Se fac observaţii care stabilesc nivelul iniţial. Se observă comportamentul ţintă înainte de orice manipulare experimentală. Scopul este de a avea un element de comparaţie.

Ex.: Knight & McKenzie au realizat un experiment de acest tip cu un copil care îşi sugea degetul. Pentru a stabili un nivel de bază au observat copilul timp de câteva zile, notând timpul mediu în care copilul îşi sugea degetul.

A: nivel de bază

Ex.: au utilizat un răspuns contingent – au urmărit copilul seara, când mama îi citea poveşti. De câte ori începea să-şi sugă degetul, mama se oprea din citit. Ea nu relua lectura decât în momentul în care copilul scotea degetul din gură. Această etapă a durat 7 zile.

B: manipularea experimentală

Copilul a fost observat în lipsa manipulării experimentale. Scopul este de a vedea dacă manipularea experimentală este cauza schimbării comportamentale şi nu altă cauză (maturizarea, etc.). Această etapă a durat 7 zile. S-a constatat o creştere a frecvenţei comportamentului negativ.

A: nivel de bază

Se introduce din nou pentru a verifica dacă a avut efectul dorit.

B: manipularea experimentală

Apare fenomenul de regresie spre medie – subiecţii sunt aleşi pentru că sunt mult peste media populaţiei. Din acest motiv, este prea puţin probabil ca acel comportament să se intensifice. Designul limitează astfel posibilitatea de maturare.

Designul este valabil doar atunci când VI are anumite caracteristici. Astfel, efectele manipulării experimentale trebuie să fie reversibile şi foarte rapide, pentru a se putea reveni la nivelul de bază.

Dezavantaje:

Faza a treia a acestui design s-ar putea să nu funcţioneze deoarece: (a) intervenţia noastră nu a fost cauza modificării

comportamentului, (b) deşi intervenţia a fost iniţial cauza modificării

comportamentului, ulterior alţi factori au ajuns să controleze acest comportament (ex. interesul din partea colegilor), sau

(c) extincţia – retragerea întăririlor pozitive ale comportamentului ia un timp lung pentru a reduce frecvenţa comportamentelor ţintă şi uneori nu funcţionează eficient.

Designul implică aspecte ne-etice şi nepragmatice. De ce, odată ce am reuşit să reducem simptomatologia subiectului, să o producem din nou numai în numele unor cerinţe metodologice şi de investigaţie ştiinţifică?

Limite

De multe ori, nu dorim ca subiectul să revină la nivelul iniţial, dorim să păstrăm modificarea comportamentală. Mai mult decât atât, adesea comportamentul ce se doreşte a fi modificat este mult mai complex.

Designul nivelelor de bază multiple

Spre deosebire de designul ABAB, designul cu niveluri de bază multiple presupune doar primele două faze: AB.

El apare în trei variante:1. Designul cu niveluri de bază multiple în cazul

comportamentului2. Designul cu niveluri de bază multiple în cazul

subiecţilor3. Designul cu niveluri de bază multiple în cazul

situaţiilor şi momentelor diferite

Descriere

Acest design este utilizat când pacientul are o simptomatologie complexă, intervenţia psihologică având de modificat comportamente multiple.

1. Designul cu niveluri de bază multiple în cazul comportamentului

Dorim să modificăm comportamentul unui copil hiperkinetic. Acest comportament are mai multe componente: nu este atent la lecţii, vorbeşte excesiv, se mişcă în bancă, se ridică de pe scaun, etc.

Scopul acestui tip de experiment este schimbarea definitivă a comportamentului şi determinarea unei legături de tip cauză-efect.

Exemplu:

zile

zile

zile

frecvenţa comportamentului

frecvenţa comportamentului

frecvenţa comportamentului

loveşte

înjură

A B intervenţie

A B

B

intervenţie

intervenţie A

vorbeşte (a)

(b)

(c)

0

100

100

100

0

0

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Fig.2 Design experimental cu nivele de bază multiple în cazul comportamentului

În acest design experimental mai multe comportamente ale subiectului sunt monitorizate simultan, astfel: se măsoară nivelul de bază pt. cele 4

comportamente efectul comp. A asupra celorlalte 3,4,5 - …………B,C,D

Cu cât mai mult tratamentul aplicat modifică doar comportamentul urmărit şi nu pe celelalte, înseamnă că există o relaţie cauzală. Efectul este permanent deoarece cauzalitatea este stabilită prin efectele relative asupra diferitelor comportamente.

Dezavantaj: trebuie lucrat cu un comportament general, care are mai multe componente, suficient de independente între ele, astfel încât atunci când acţionezi asupra unui comportament să nu le afectezi pe celelalte.

Avem aceeaşi procedură ca în cazul designului cu niveluri de bază multiple în cazul comportamentului, dar în acest caz în locul comportamentelor multiple avem subiecţi diferiţi, cu aceeaşi tulburare de comportament.

2. Designul cu niveluri de bază multiple în cazul subiecţilor

Avem aceeaşi procedură ca în cazul designului cu niveluri de bază multiple în cazul comportamentului, dar în acest caz în locul comportamentelor multiple avem acelaşi comportament în situaţii diferite.

3. Designul cu niveluri de bază multiple în cazul situaţiilor şi momentelor diferite

Nu este uşor de ales numărul nivelurilor de bază. Deşi în practică se consideră că 3-4 niveluri sunt suficiente, cu cât acestea sunt mai numeroase cu atât studiul este mai valid;

Asumpţia că intervenţia are acelaşi efect asupra comportamentelor diferite, asupra unor subiecţi diferiţi sau în contexte diferite este discutabilă. Eficienţa unor tehnici de intervenţie psihologică este strâns legată de anumite caracteristici ale subiecţilor, de contextul în care sunt aplicate precum şi de tipul de tulburare pentru sunt elaborate;

Asumpţia că nivelurile de bază alese sunt independente (fiecare se modifică independent de celelalte) este de asemenea discutabilă. Comportamente diferite pot fi conectate între ele, astfel că modificarea unuia duce la modificarea celuilalt.

Dezavantaje şi limite :

În acest caz efectul intervenţiei psihologice este demonstrat arătând că respectivul comportament se modifică în acord cu criteriul stabilit de noi

Designul criteriilor schimbătoare

(designul schimbării criteriului)

frecvenţa comportamentului

zile

intervenţie

I II

III IV

0

100

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

criteriul

criteriul criteriul

Fig.3 Designul schimbării criteriului

Schema generală:

În momentul în care este atins un criteriu se stabileşte altul nou. Relaţia dintre VI şi VD este dată de apropierea nivelului VD de criteriul stabilit.

Acest design este mai puţin evident pentru realizarea unei cauzalităţi, deoarece nu spune nimic despre variabilele externe ce pot interveni.

nivel de bază: 20 ţigări pe zi stabilim un criteriu: să ajungă la 15 ţigări pe zi nivel de bază: 15 ţigări pe zi stabilim un nou criteriu: 10 ţigări pe zi, etc.

Ex.: dorim să tratăm un pacient de dependenţa de fumat

este cel mai nesigur şi imprecis design cu un singur subiect, deoarece nu se elimină variabilele confundate;

este realizabil doar în cazul subiecţilor cu coeficient de inteligenţă redus sau al subiecţilor cu coeficient de inteligenţă normal, dar care au de asimilat un comportament complex ce poate fi învăţat doar în trepte.

Dezavantaje şi limite ale designului schimbării criteriului:

Este designul unor tratamente simultane sau alternante.

Este utilizat pentru a studia comparativ şi simultan eficienţa a două sau mai multe tehnici de intervenţie terapeutică.

Există două idei principale: utilizarea mai multor nivele de tratament într-un

experiment; utilizări alternante sau inversări repetate.

Designul elementelor multiple

(designul manipulărilor simultane)

În prima fază În prima fază se stabileşte nivelul de bază al comportamentului ce urmează a fi modificat.

În a doua fază În a doua fază se implementează alternativ tehnicile ce urmează a fi comparate. Este esenţial ca aplicarea tehnicilor să se facă astfel încât ele să varieze în funcţie de momentul aplicării (ex. dimineaţa, seara) sau în funcţie de persoana care le administrează, pentru a elimina astfel eventualele variabile mascate.

În faza a treia În faza a treia se implementează cea mai eficientă tehnică

În faza a patra În faza a patra se urmăreşte eficienţa intervenţiei pe timp îndelungat.

Are 4 faze:

frecvenţa comportamentului

nivel de bază

tehnica 1

tehnica 2

I II III IV

zile 0

100

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27

Fig.4 Designul manipulărilor simultane

Când nu eşti sigur ce tratament este mai eficient, dar doreşti rezultate imediate;

Când se impune o schimbare rapidă a tratamentului în aceleaşi condiţii de mediu.

Acest design se utilizează:

Tratamentele trebuie să aibă o durată scurtă. Trebuie verificat dacă apar efecte secundare -

trebuie să existe o contrabalansare, o reorganizare a ordonării terapiei.

Restricţii:

apariţia variabilelor confundate în cazul utilizării a prea multor tehnici (ex.: efectul se datorează nu tehnicii, ci persoanei care care o aplică) deoarece nu se mai poate varia legătura între tehnică şi condiţiile ei de aplicare;

tehnicile pot interfera între ele alterându-şi reciproc efectul;

subiecţii trebuie să nu fie serios afectaţi de simptomatologie, astfel încât ei să poată discrimina tehnicile între ele şi faptul că tehnica nu este corelată cu prezenţa unei anumite persoane sau cu un anumit context.

Dezavantajele şi limitele designului manipulărilor simultane

Există doar două situaţii în care se poate utiliza design-ul experimental cu un singur subiect: când se poate generaliza de la un subiect la

populaţie; când subiectul este unic şi problema este numai

a lui.

Concluzie: