Contabilitatea Si Analiza Trezoreriei

LUCRARE DE DIPLOMA

CONTABILITATEA SI ANALIZA TREZORERIEI UNEI SOCIETATI COMERCIALE

CUPRINS

CAPITOLUL I:TEHNICĂ ŞI ORGANIZARE PRIVIND TREZORERIA ÎNTREPRINDERII________2

1.1. Trezoreria întreprinderii ca obiect al reprezentării contabile. Informaţii privind lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii___________________________2

1.2. Structuri de trezorerie delimitate în contabilitate. Delimitare şi formalizare__7

1.3. Mecanisme şi instrumente folosite în gestiunea trezoreriei societăţilor comerciale___________________________________________________________24

1.4. Prezentarea societăţii luate în studiu. Sinteză privind trezorerie___________33

CAPITOLUL II:CONTABILITATEA TREZORERIEI SOCIETĂŢILOR COMERCIALE__________36

2.1. Sistemul de conturi privind trezoreria societăţilor comerciale. Analiză şi funcţionare. Organizarea contabilităţii___________________________________36

Sistemul de conturi privind trezoreria societăţilor comerciale__________________36Organizarea contabilităţii______________________________________________44

2.2. Documente contabile privind trezoreria întreprinderii___________________49

2.3. Contabilitatea tranzacţiilor privind trezoreria întreprinderii_____________602.3.1. Tranzacţiile în monedă naţională___________________________________602.3.2. Tranzacţiile în monedă străină. Metode de contabilizare_________________652.3.3. Contabilitatea echivalentelor de numerar_____________________________752.3.4. Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt_______________________76

2.4. Controlul trezoreriei societăţilor comerciale. Bugetul de trezorerie________81Controlul trezoreriei societăţilor comerciale_______________________________81Bugetul de trezorerie__________________________________________________85

CAPITOLUL III:SITUAŢIILE FINANCIARE PRIVIND TREZORERIA ÎNTREPRINDERII. AGREGARE ŞI DEGAJARE PRIN ANALIZĂ________________________________90

3.1. Normele contabile interne şi internaţionale privind situaţiile financiare de trezorerie____________________________________________________________90

3.2. Întocmirea şi prezentarea situaţiei fluxului de trezorerie________________108

3.3. Degajări şi analize diagnostic privind trezoreria întreprinderii___________117

BIBLIOGRAFIE_______________________________________________________123

1

CAPITOLUL I

TEHNICĂ ŞI ORGANIZARE PRIVIND TREZORERIA ÎNTREPRINDERII

1.1. Trezoreria întreprinderii ca obiect al reprezentării contabile. Informaţii privind lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii

Trezoreria a fost definită ca surplusul de surse de finanţare ce se degajă din întreaga activitate economică, respectiv diferenţa dintre fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment. Deşi corectă în aceşti termeni, totuşi definiţia de mai sus are un carater mai mult teoretic, bazat pe teoria echilibrului financiar al întreprinderii, dar este mai puţin operaţională pentru o gestiune eficientă a trezoreriei.

O definire mai completă a trezoreriei poate fi dată de suma elementelor constitutive ale acesteia, ca active şi pasive de trezorerie. Elementul de bază în această nouă definire îl reprezintă lichidităţile (disponibilităţile băneşti), dar alături de ele apar activele financiare de trezorerie, iar în pasiv concursurile bancare sub forma creditelor de trezorerie şi a celor de scont.

Relaţia de determinare a trezoreriei este:

TREZORERIA = LICHIDITĂŢI + ACTIVE FINANCIARE DE TREZORERIE – PASIVE DE TREZORERIE

Trezoreria este informaţia-cheie, deoarece, prin ea, întreprinderea îşi finanţează activitatea şi îşi asigură perenitatea. Prin ea, se determină indicatorii necesari gestiunii şi analizei financiare, atât pe termen scurt, pentru măsurarea solvabilităţii, cât şi pe termen lung (măsurarea nevoii de finanţare).

Printr-o astfel de informaţie, se asigură obiectivitate în analiză, deoarece, spre deosebire de fondul de rulment, necesarul în fond de rulment şi capacitatea de autofinanţare, trezoreria nu este un concept dominat de incidenţa convenţiilor şi politicilor contabile.

În plus, răspunzând cerinţelor unei contabilităţi conceptualizate, informaţiile circumscrise conceptului de trezorerie se adaptează previziunilor şi unei abordări de tip bugetar.

Modelul de plecare în evoluţia practicii internaţionale spre un tablou al fluxurilor de trezorerie a fost standardul contabil american FAS 95 (1987) şi situaţia propusă, prin această normă, de FASB. Dincolo de câteva diferenţe, Franţa l-a preluat prin recomandarea Ordinului experţilor contabili, din octombrie 1988. Începând cu 1 ianuarie 1994, marile întreprinderi din ţările dezvoltate, care aplică

2

normele contabile internaţionale, trebuie să publice în raportul lor anual un tablou de finanţare axat pe analiza variaţiei de trezorerie. De altfel, cadrul conceptual al IASC face din tabloul de finanţare o componentă distinctă a situaţiilor financiare.

Tabloul fluxurilor de trezorerie este determinat de o concepţie de echilibru financiar, centrată, în mod esenţial, pe solvabilitatea întreprinderii şi, în al doilea rând, pe flexibilitatea financiară. Aceste caracteristici sunt apreciate prin intermediul capacităţii întreprinderii de a genera fluxuri pozitive de trezorerie, plecând de la activităţile sale de exploatare.

Fluxul de trezorerie generat de activităţile de exploatare este, de altfel, indicatorul central al analizei situaţiei unei întreprinderi. El este utilizat şi pentru aprecierea performanţelor acesteia pe o perioadă medie.

Cash-flow din exploatare este un indicator cheie, în aprecierea capacităţii întreprinderii de a genera lichidităţi suficiente, în vederea realizării de noi investiţii, fără să se recurgă la sursele externe de finanţare.

Cercetările şi practica bursieră au dovedit că interesul investitorului se regăseşte, mai degrabă, în fluxurile monetare, decât în beneficiile contabile sau indicatorii derivaţi. Tabloul fluxurilor de trezorerie permite să se stabilească un raport între informaţiile contabile şi procesul de luare a deciziilor de către investitor. Unul dintre obiectivele acestui model este de a ajuta investitorul în aprecierea capacităţii întreprinderii de a plăti dividende. Fiind utile investitorilor, informaţiile furnizate de tablou contribuie la asigurarea eficienţei pieţelor financiare. Pe o piaţă eficientă, preţul unui activ financiar este rezultatul unei estimări corecte a valorii actualizate a fluxurilor viitoare de venituri generate de deţinerea acestuia.

Se poate afirma că menirea de bază a tabloului fluxurilor de trezorerie este să furnizeze informaţii relevante privind încasările şi plăţile unei întreprinderi, în cursul unui exerciţiu, pentru a ajuta utilizatorii de situaţii financiare, în special investitorii, în evaluarea solvabilităţii acesteia.

Lichiditatea este proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani.

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile de plată la scadenţă.

Capacitatea de plată este reprezentată de solvabilitatea imediată şi exprimă capacitatea mijloacelor băneşti disponibile la un moment dat sau pentru o perioadă scurtă de timp (de obicei până la 30 de zile) de a acoperi obligaţiile scadente pentru acelaşi interval de timp.

Pentru analiza lichidităţii şi solvabilităţii unei firme se recomandă folosirea metodei ratelor.

Pentru caracterizarea lichidităţii unei firme se impune compararea pasivelor pe termen scurt cu resursele disponibile pentru aceeaşi perioadă.

În literatura de specialitate ratele de lichiditate sunt cunoscute şi sub denumirea de rate de trezorerie şi au rolul de a măsura capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt.

3

În orice moment, prima grijă a managerului financiar o constituie lichiditatea: va putea firma să-şi onoreze obligaţiile care au termenul de scadenţă în viitorul apropiat?

Analiza ratelor rezultate prin compararea ansamblului lichidităţilor potenţiale (active transformabile în monedă pe termen scurt) cu exigibilităţile potenţiale (datorii rambursabile pe termen scurt), constituie o metodă rapidă şi uşor de utilizat pentru aprecierea gradului în care firma face faţă obligaţiilor pe termen scurt. Cele mai utilizate rate de lichiditate sunt:

a) Rata lichidităţii generale (Rlg), se determină prin raportarea valorii activelor curente la valoarea pasivelor curente.

Activele curente includ disponibilităţile, valorile mobiliare foarte lichide, efectele comerciale de primit şi stocurile, iar pasivele curente sunt formate din efectele comerciale de plătit, credite bancare pe termen scurt, partea din împrumuturile pe termen mediu şi lung a căror scadenţă este în cadrul exerciţiului financiar curent, impozite de plătit şi alte obligaţii (în principal cele salariale).

Dacă o întreprindere trece prin dificultăţi financiare aceasta începe să-şi onoreze plăţile mai târziu, să acumuleze credite bancare etc. Dacă pasivele curente cresc mai rapid decât activele curente, rata curentă scade, ceea ce constituie semnalul apariţiei unor probleme de natură economico-financiară.

Valoarea supraunitară a acestei rate este expresia existenţei unui fond de rulment care îi permite întreprinderii să facă faţă incidentelor care apar în mişcarea activelor circulante sau unor deteriorări ale valorii acestora. Cu cât această rată este mai mare decât 1 cu atât întreprinderea este pusă la adăpost de o insuficienţă a trezoreriei care ar putea fi determinată de rambursarea datoriilor la cererea creanţierilor.

Când valoarea acestei rate este subunitară, înseamnă că lichidităţile sunt mai mici decât exigibilităţile potenţiale. Aceasta se datorează faptului că datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite, în principiu, de activele circulante, iar fondul de rulment are o valoare negativă. Totuşi, valoarea subunitară a ratei nu constituie un pericol atunci când stocurile se reduc treptat în scopul achitării datoriilor exigibile pe termen scurt, dar fără a stânjeni continuitatea producţiei. Trebuie evitată o evoluţie descendentă a lichidităţii, deoarece aceasta evidenţiază o activitate în declin, fapt ce determină creditorii să devină circumspecţi în ceea ce priveşte acordarea de noi împrumuturi.

Evoluţia acestui indicator la societatea comercială Chimco Invest SA este apreciată a fi nefavorabilă având în vedere evoluţia acestuia în perioada 2005 – 2007:

4

Rata lichidităţii generale este cel mai utilizat mod de apreciere a solvabilităţii pe termen scurt, pentru că indică măsura în care drepturile creditorilor pe termen scurt sunt perfect acoperite de valoarea activelor, care pot fi transformate în lichidităţi în decursul unei perioade, care corespunde perioadei de maturitate a datoriilor.

Deşi media acestei rate în ramura industrie este de 1,8 ori, ea nu poate fi considerată ca reprezentând un număr magic pe care toate firmele din sector trebuie să încerce să-l atingă. Aceasta deoarece, unei firme foarte bine conduse, se pot plasa deasupra valorii respective, iar alte firme, tot aşa de bune, se pot plasa sub valoarea medie a ratei.

În situaţia în care ratele financiare pentru o anumită firmă sunt departe de valoarea medie pe ramură, analistul trebuie să cerceteze cauzele acestei variaţii.

b) Rata lichidităţii restrânse (Rlr), este cunoscută şi sub denumirea de “rata rapidă” sau “testul acid (quick ratio)”, potrivit teoriei economice nord-americane. Ea exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi onora datoriile pe termen scurt din creanţe şi disponibilităţi.

Ca modalităţi de calcul, rata lichidităţii curente (Rlc) se poate determina, astfel: prin scăderea valorii stocurilor din valoarea activelor curente şi

împărţirea diferenţei astfel obţinute la valoarea pasivelor curente:

Stocurile sunt, de obicei, cel mai puţin lichide dintre toate componentele activelor curente ale unei întreprinderi (pot apare pierderi în momentul în care se pune problema lichidării acestor stocuri). De aceea, această rată poate fi considerată ca fiind un “test acid” pentru măsurarea capacităţii firmei de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt.

prin raportarea sumei creanţelor şi disponibilităţilor la datoriile exigibile pe termen scurt (pasivele curente), şi anume:

Această rată este de regulă subunitară. Ea trebuie însă analizată şi interpretată cu prudenţă prin luarea în calcul a unor aspecte de detaliu privind structura creanţelor (număr de clienţi, ponderea lor în totalul creanţelor etc.). În teoria economică există opinii potrivit cărora o rată cuprinsă între 0,8 şi 1 ar reprezenta o situaţie optimă în ceea ce priveşte solvabilitatea parţială.

5

Şi acest indicator se apreciază a fi nefavorabil la societatea luată în studiu.c) Rata lichidităţii imediate (Rli), realizează corespondenţa dintre

elementele cele mai lichide ale activului cu obligaţiile imediate exigibile ale pasivului.

Această rată, cunoscută şi sub denumirea de rata capacităţii de plată imediate, măsoară capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor, utilizând disponibilităţile existente, astfel:

În teoria economică, această rată mai este cunoscută sub denumirea de trezoreria la vedere sau rata solvabilităţii imediate. Pentru interpretarea acestei rate trebuie luate în considerare o serie de informaţii privind condiţiile de desfăşurare a activităţii.

Un nivel ridicat al ratei indică o lichiditate, respectiv solvabilitate ridicată, dar care poate fi consecinţa unei utilizări mai puţin performante a resurselor disponibile. Valoarea ridicată a acestei rate nu constituie în acelaşi timp o garanţie a solvabilităţii, dacă restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate.

O valoare redusă a lichidităţii imediate poate fi comparabilă cu menţinerea echilibrului financiar, dacă întreprinderea minimizează valoarea disponibilităţilor sale, deţinând în schimb valori de plasament, creanţe, stocuri uşor mobilizabile în concordanţă cu exigibilitatea datoriilor imediate.

Evoluţia acestui indicator la societatea comercială Chimco Invest SA:

Societatea dispune de puţine lichidităţi neputând face faţă obligaţiilor contractuale faţă de furnizori.

Menţinerea capacităţii de plată este rezultatul unei activităţi complexe desfăşurată de întreprindere şi care reclamă o corelare judicioasă a termenilor de plată a obligaţiilor cu cele de încasare a creanţelor. Eficacitatea analizei sporeşte, în situaţia în care este luată în calcul şi viteza de rotaţie a capitalurilor întreprinderii. Rata lichidităţii imediate, este totuşi un indicator puţin relevent datorită instabilităţii încasărilor.

Pentru a măsura gradul în care întreprinderea face faţă datoriilor sale se utilizează rata solvabilităţii globale (Rsg). Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de către activele totale ale întreprinderii (active imobilizate şi active circulante) şi se determină:

6

Solvabilitatea este rezultatul unei activităţi eficiente, iar lipsa capacităţii de plată şi a lichidităţii pot avea caracter temporar, dacă întreprinderea se bazează pe o solvabilitate globală.

Rata solvabilităţii globale, exprimă securitatea de care se bucură creditorii pe termen şi scurt, precum şi marja de creditare a întreprinderii. O valoare mai mare decât 1,5 a acestei rate semnifică faptul că întreprinderea are capacitatea de a-şi achita obligaţiile băneşti, imediate şi îndepărtate, faţă de terţi. Tot aşa, o valoare situată sub acest nivel evidenţiază riscul de insolvabilitate pe care şi l-au asumat furnizorii de fonduri puse la dispoziţia întreprinderii.

Rata solvabilităţii globale se prezintă nefavorabil existând riscul ca societatea comercială Chimco Invest SA să fie declarată insolvabilă în cazul în care furnizorii şi-ar reclama fondurile.

Băncile, în studiile de bonitate efectuate în cazul solicitării de credite, determină şi rata solvabilităţii patrimoniale (Rsp), astfel:

În cazul în care această rată înregistrează valori mai mari de 0,5, situaţia este considerată ca normală, iar valoarea minimă se apreciază a fi 0,3.

1.2. Structuri de trezorerie delimitate în contabilitate. Delimitare şi formalizare

În sfera activităţii de trezorerie a întreprinderii se cuprind toate operaţiile de gestiune a titlurilor de plasament, a valorilor de încasat, a disponibilităţilor băneşti, a altor valori de trezorerie, precum şi concursurile bancare sub forma creditelor de scont şi de trezorerie.

Titlurile de plasament denumite şi valori mobiliare de plasament, valori pe termen scurt negociabile sau investiţii temporare sunt titluri de valoare achiziţionate în vederea realizării unui câştig pe termen scurt sau protejării

7

lichidităţilor, după caz. Spre deosebire de titlurile de participare a căror posesiune este durabilă, perioada de rotaţie a titlurilor de plasament nu depăşeşte, de regulă, un an. Ele se identifică cu acţiunile, obligaţiunile, bonurile de tezaur sau trezorerie şi alte titluri de valoarea dobândite pe termen scurt. Veniturile se realizează prin diferenţa dintre preţul de vânzare mai mare şi preţul de cumpărare şi sub forma dividendelor şi dobânzilor încasate. Protejarea sau acoperirea disponibilităţilor băneşti se face în raport cu fenomenul inflaţionist, variaţia puterii de cumpărare a monedei (riscul de schimb) şi riscul dobânzii.

Din structura titlurilor de plasament fac parte şi acţiunile proprii răscumpărate temporar în vederea atribuirii salariaţilor societăţii, regularizării cursului de bursă sau reducerii capitalului societăţii (de obicei în perioada de prelungită recesiune economică), precum şi obligaţiunile emise şi răscumpărate.

Disponibilităţile băneşti în lei şi în devize se delimitează sub forma numerarului din casieria întreprinderii, depozitelor la bancă în conturile curente sau de disponibil şi prin alte valori financiare care datorită naturii lor sunt convertibile imediat în disponibilităţi băneşti. În această ultimă situaţie se află valorile de încasat sub forma cecurilor, efectelor comerciale şi cupoanelor primite de la plătitori şi depuse la bancă spre încasare. Motivaţia încadrării acestor titluri sau documente de valori în activitatea de trezorerie şi nu în categoria creanţelor, este aceea că ele devin lichidabile (disponibile) într-un termen foarte scurt.

Disponibilităţile sau depozitele create în conturile de bancă pot funcţiona la vedere sau la termen. Dacă nu acţionează la vedere este recomandabil să se utilizeze tehnica contului curent sau a casei de credit. Prin acest cont se înregistrează toate operaţiile băneşti între întreprindere şi bancă. În situaţia în care încasările sunt mai mari decât plăţile, soldul contului reprezintă disponibilităţile băneşti, iar dacă încasările sunt mai mici decât plăţile, soldul exprimă creditele acordate de bancă.

Depozitele la termen în bancă reprezintă o formă de imobilizare a lichidităţilor până la un an, fără a fi transferabile sau utilizate înainte de termenul final. Procedând astfel, dobânda este mai mare decât în cazul disponibilităţilor băneşti la vedere, care lipseşte sau este foarte mică.

Din categoria disponibilităţilor băneşti fac parte acreditivele şi avansurile de trezorerie. Prin poziţia avansuri de trezorerie sunt delimitate disponibilităţile băneşti repartizate spre a fi girate de către administratori sau alte persoane împuternicite de întreprindere în vederea efectuării unor plăţi în favoarea întreprinderii. La această poziţie se includ şi avansurile acordate salariaţilor pentru efectuarea de cumpărări.

Acreditivul reprezintă mijloacele băneşti păstrate la bancă într-un cont distinct la dispoziţia furnizorului din care urmează a se efectua plăţile către acesta pe măsura livrării mărfurilor, executării lucrărilor sau prestării de servicii.

Structura patrimonială denumită alte valori de trezorerie se individualizează sub forma timbrelor fiscale şi poştale, tichetelor şi biletelor de călătorie, biletelor de tratament şi odihnă şi alte valori.

Concursurile bancare se delimitează sub forma creditelor de trezorerie (soldul creditor al contului curent), creditelor bancare pe termen scurt, acordate

8

prin cont separat pentru nevoi temporare şi creditelor de scont (credit acordat de bancă posesorului de credit pentru scontare înainte de scadenţă).

1. Contabilitatea titlurilor de plasamentEvidenţa valorilor mobiliare de plasament se realizează prin conturile din

grupa 50 „Tiluri de plasament”. Toate conturile, cu excepţia lui 509 „Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament” au funcţia contabilă de activ. Se debitează cu titlurile de valoare – acţiuni, obligaţiuni şi alte opţiuni – cumpărate sau răscumpărate din propriile emisiuni, se creditează cu valoarea contabilă a titlurilor vândute sau anulate, după caz. Au sold final debitor care reprezintă valorile mobiliare de plasament aflate în portofoliul întreprinderii.

Valoarea contabilă de înregistrare a titlurilor în cadrul conturilor este egală cu preţul de cumpărare sau cu valoarea stabilită potrivit contractelor de achiziţie. Cheltuielile necesare de cumpărare a titlurilor de valoare, cum sunt comisioanele intermediarilor, onorariile, spezele bancare şi alte cheltuieli asimilate, se înregistrează direct în cheltuielile de exploatare ale exerciţiului.

Remarcă. Aşa cum reiese din Standardul de Contabilitate Internaţional nr. 25 cheltuielile de mai sus nu se includ în costul de achiziţie. În cazul în care titlurile de valoare similare au preţuri de intrare diferite, evaluarea la ieşire se face, după caz, potrivit metodei identificării specifice, costului mediu ponderat sau metodei primului intrat – primului ieşit, în aceleaşi condiţii ca şi stocurile. După caz, se poate folosi şi metoda ultimului intrat – primului ieşit.

Contabilitatea analitică a titlurilor de valoare se organizează pe categorii de titluri şi gestiuni de portofoliu create.

Contul 509 „Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament” ţine evidenţa vărsămintelor de efectuat pentru titlurile de valoare dobândite dar neachitate integral. În creditul contului se înregistrează valoarea datorată de vărsat pentru titlurile de plasament cumpărate, în debit valoarea vărsată pentru titlurile de plasament dobândite, iar soldul creditor al contului reprezintă valoare de vărsat pentru plasamentele dobândite.

Înregistrarea datoriilor prin contul 509 „Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament” se face numai în cazul în care nu sunt apelate sau nominalizate sub aspectul termenului de decontare. Dacă sunt apelate, se înregistrează în contul 462 „Creditori diverşi”.

În cazul ipotetic în care societatea ar dori să-şi creeze un portofoliu de valori mobiliare şi ţinând cont de faptul că la 01.02.2007 în casă există un sold de 982 lei din care s-ar imobiliza 250 lei, circulaţia titlurilor de plasament ar determina următoarele operaţii:

a) titluri de plasament achiziţionate,

50Titluri de plasament(preţul de cumpărare)

= 512Conturi curente la bănci(valoarea achitată imediat)

250

sau50 = 462 250

9

Titluri de plasament(preţul de cumpărare)

Creditori diverşi(valoarea apelată sau nominalizată

la plată)50

Titluri de plasament(preţul de cumpărare)

509Vărsăminte de efectuat pentru

titlurile de plasament(valoarea neapelată)

250

şi462

Creditori diverşi= 512

Conturi curente la bănci250

b) efectuarea de vărsăminte pentru titlurile achiziţionate,


titlurile de plasament

= 512Conturi curente la bănci

250


titlurile de plasament

= 531Casa

250

c) provizioane pentru deprecierea valorii titlurilor de plasamente,6863

Cheltuieli financiare privind provizioane pentru deprecieri

= 590Provizioane pentru deprecierea

titlurilor de plasament

50

d) ieşirea prin cedare a titlurilor de plasament – în cazul în care preţul de vânzare este mai mare decât preţul de cumpărare (valoare contabilă de intrare),

461Debitori diverşi(preţul de vânzare)

= %50

Titluri de plasament(valoarea contabilă de intrare)

764Venituri din titluri de plasament

(diferenţa dintre cele două valori)

310

250

60

în cazul în care preţul de vânzare este mai mic decât preţul de cumpărare:461

Debitori diverşi(preţul de vânzare)

664Cheltuieli privind titlurile de

plasament(diferenţa dintre cele două valori)

= 50Titluri de plasament

(valoarea contabilă de intrare)

250200

50

anularea provizioanelor constituite,590

Provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament

= 7863Venituri din provizioane pentru

deprecieri

50

Înregistrarea plusvalorii sau minusvalorii din cedarea titlurilor de plasament direct la conturile de rezultate se explică prin aceea că orice creştere sau micşorare reprezintă, după caz, profit sau pierdere.

10

Operaţiile privind cesiunea titlurilor de plasament se pot contabiliza folosind şi metoda soldului.

a) în cazul în care preţul de cesiune este mai mare decât costul de achiziţie,

pentru preţul de cesiune,512

Conturi curente la bănci= 764

Venituri din titluri de plasament50

pentru costul de achiziţie,764

Venituri din titluri de plasament= 50

Titluri de plasament50

b) în cazul în care preţul de cesiune este mai mic decât costul de achiziţie,

pentru preţul de cesiune,512


Cheltuieli privind titlurile de plasament

50

pentru costul de achiziţie,

664Cheltuieli privind titlurile de

plasament

= 50Titluri de plasament

50

Veniturile sub formă de dobânzi sau dividende se contabilizează prin creditul contului 764 „Venituri din titluri de plasament” şi debitul conturilor de disponibilităţi sau creanţe. De asemenea, în creditul contului 764 „Venituri din titluri de plasament” se poate înregistra şi plusvaloarea creată între valoarea contabilă şi valoarea de piaţă a titlurilor de plasament imediat negociabile (exemplu bonurile de tezaur evaluate la o anumită valoarea de piaţă).

Remarcă. O problemă complementară cesiunii titlurilor de plasament este cea a înregistrării cheltuielilor efectuate cu cesiunea acestora. Sunt cheltuieli de exploatare înregistrate la conturile de cheltuieli în funcţie de natura lor. Exemplu, cheltuielile cu serviciile bancare sunt înregistrate la 627 „Cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate”. Poate fi reţinută şi soluţia tratării drept cheltuieli financiare şi înregistrarea la contul 664 „Cheltuieli privind titlurile de plasament cedate” într-un analitic distinct. Se poate reţine şi varianta reflectării acestor cheltuieli la contul 668 „Alte cheltuieli financiare”. Totuşi prin natura lor se încadrează mai bine potrivit primei soluţii.

Un caz particular al titlurilor de plasament este şi cel al răscumpărării şi anulării propriilor obligaţiuni emise. Deşi societatea nu tranzacţionează cu propriile acţiuni, tipurile de înregistrări intervenite în cazul în care ar răscumpăra 1250 de acţiuni sunt:

a) răscumpărarea obligaţiunilor, la preţul de răscumpărare,505

Obligaţiuni emise şi răscumpărate


125

sau505 = 531 125

11

Obligaţiuni emise şi răscumpărate

Casa

b) anularea obligaţiunilor emise şi răscumpărate,161

Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni

(preţul de rambursare)

= 505Obligaţiuni emise şi

răscumpărate(preţul de răscumpărare)

125

161Împrumuturi din emisiuni de

obligaţiuni(preţul de rambursare)

= 7728Alte venituri excepţionale din

operaţii de capital(diferenţa favorabilă între preţul de

rambursare şi preţul de răscumpărare)

10

În cazul în care diferenţa este nefavorabilă se înregistrează în debitul contului 6728 „Alte cheltuieli excepţionale privind operaţiile de capital”.

2. Contabilitatea operaţiilor de încasări şi plăţi efectuate prin conturile de la bănci

Unităţile patrimoniale, pentru o bună circulaţie a banilor, sunt interesate să păstreze la diferite bănci disponibilităţile lor băneşti şi să efectueze operaţiile de încasări şi plăţi în sistemul decontărilor fără numerar.

Toate operaţiile efectuate prin conturile de la bănci sunt consemnate de bancă în extrasul de cont al acesteia, unde se înscriu încasările, plăţile şi soldul final. Acesta împreună cu anexele sale stau la baza înregistrărilor din contabilitatea agentului economic.

Prin intermediul conturilor de la bănci sunt delimitate şi înregistrate valorile de încasat, cum sunt cecurile şi efectele comerciale depuse la bancă, disponibilităţile în lei şi în devize, creditele bancare pe termen scurt, precum şi dobânzile aferente disponibilităţilor şi creditelor bancare.

Toate conturile de la bănci care concentrează disponibilităţile băneşti au funcţie contabilă de activ. Se debitează, după caz, cu valorile de încasat sau cu încasările de lichidităţi, se creditează cu diminuarea valorilor de încasat pe măsura lichidării lor şi cu plăţile de lichidităţi. Au sold final debitor care reprezintă valorile de încasat sau disponibilităţile băneşti existente în conturile de la bănci, după caz.

Funcţia contabilă a contului 512 „Conturi curente la bănci”, prin cele două sintetice de gradul II, 5121 „Conturi la bănci în lei” şi 5124 „Conturi la bănci în devize”, trebuie nuanţată în sensul că prin intermediul său sunt evidenţiate şi creditele de trezorerie acordate de bancă. În toate cazurile când soldul contului este creditor, el reprezintă creditele de trezorerie primite de întreprindere, pentru acoperirea decalajului între totalul stocurilor şi cheltuielilor, pe de o parte, şi totalul resurselor şi încasărilor, pe de altă parte.

Evidenţa analitică a conturilor de la bănci se dezvoltă pe fiecare bancă în parte.

12

Particularităţi prezintă şi conturile de dobânzi 518 „Dobânzi” cu cele două sintetice de gradul II, 5186 „Dobânzi de plătit” şi 5187 „Dobânzi de primit”. Primul se creditează cu dobânzile de plătit aferente soldului creditor al contului 512 „Conturi curente la bănci”. Dobânzile de încasat, aferente disponibilităţilor aflate în conturile de la bănci, se înregistrează în contul 5187 „Dobânzi de primit”.

Dobânzile de plătit aferente creditelor bancare primite prin contul 519 „Credite bancare pe termen scurt” se înregistrează prin sinteticul de gradul II, 5198 „Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt”.

Contabilitatea operaţiilor de încasări şi plăţi, efectuate prin conturile curente de la bănci, se realizează prin următoarele tipuri de înregistrări:

a)depunerea la bancă, pe bază de borderou, a valorilor de încasat (cecul, cambia, şi biletul la ordin). Societatea depune în 08.02.2007 cecul emis de Sting Prest:

511Valori de încasat

= 411Clienţi

2082

Societatea Lidle Com emite o cambie în contul datoriei faţă de Chimco Invest pe 09.01.2007, înregistrarea fiind:

511Valori de încasat

= 413Efecte de primit

185

sau 511

Valori de încasat= 461

Debitori diverşi185

b) încasarea titlurilor de valoare - la scadenţă, figurând în extrasul de cont ridicat de la bancă la data de 09.02.2007, societatea încasează:

512Conturi curente la bănci

= 511Valori de încasat

2082

666Cheltuieli privind dobânzile


0,2

627Cheltuieli cu serviciile bancare şi

asimilate


8,2

La contul 512 „Conturi curente la bănci” se înregistrează valoarea netă încasată, la 666 „Cheltuieli privind dobânzile” valoarea dobânzilor percepute pentru încasarea înainte de termen, iar la 627 „Cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate” comisioanele şi spezele bancare.

c)încasarea sumelor în conturile de la bănci, pe baza extraselor de cont şi a documentelor justificative:


= 445Subvenţii pentru investiţii

(subvenţii încasate)

2000

512 = 16 3500

13

Conturi curente la bănci Împrumuturi şi datorii asimilate(încasări din împrumuturi)


= 26Imobilizări financiare

(încasări de creanţe imobilizate)

125

Încasează pe 07.02.2007 de la Institutul Carpaţi factura 84540/31.01.2007512


Clienţi şi conturi asimilate(încasări clienţi)

399,84

Societatea are de recuperat la 31 ianuarie 2007 taxă pe valoarea adăugată. În cazul în care ar încasa suma, înregistrarea ar fi:


= 44Bugetul statului, fonduri speciale

şi conturi asimilate(sume încasate de la buget şi alte unităţi

publice)

1100


= 45Grup şi asociaţi

(încasări în cadrul grupului)

1000

Se creditează firma:512


Debitori şi creditori diverşi (încasări debitori)

500


= 518Dobânzi

(dobânzi încasate)

12


= 519Credite bancare pe termen scurt

(încasări credite pe termen scurt)

2500

d) plăţi din conturile bancare, pe baza documentelor justificative şi a extraselor de cont,

16Împrumuturi şi datorii asimilate

(rambursări de credite şi plăţi de datorii)


235

Plata unui program informatic de contabilitate:20

Imobilizări necorporale(plăţi privind imobilizările necorporale)


2500

26Imobilizări financiare

(plăţi privind imobilizările financiare)


255

Plata facturii societăţii Cruman:40

Furnizori şi conturi asimilate= 512


14

(plăţi furnizori şi datorii asimilate)Plată salarii angajaţi pe baza ordinului de plată nr.18 din 15.02.2001:

42Personal şi conturi asimilate

(plăţi salarii şi alte drepturi de personal)


793

Plata contribuţiei la fondul de sănătate pe baza ordinului de plată nr. 14 din 15.02.2007:

43Asigurări sociale, protecţie socială şi

conturi asimilate(plăţi privind contribuţiile la asigurările

sociale şi protecţia socială)


120

Plata impozitului pe salariile angajaţilor şi salariaţilor pe baza ordinului de plată nr. 18 din 15.02.2007:

44Bugetul statului, fonduri speciale şi

conturi asimilate(plăţi privind datoriile din impozite şi taxe)


624

45Grup şi asociaţi

(avansuri acordate şi plăţi în cadrul grupului de întreprindere)


500

46Debitori şi creditori diverşi (plata datoriilor faţă de creditori)


500

50Titluri de plasament

(achiziţii titluri de plasament)


125

518Dobânzi

(plăţi dobânzi)


63

519Credite bancare pe termen scurt

(rambursări credite bancare)


256

Acreditiv deschis pentru PETROM:54

Acreditive(acreditivele deschise)


1500

58Viramente interne

(viramente interne)


1500

3. Contabilitatea operaţiilor de încasări şi plăţi în numerar

15

Deşi nu au pondere în totalul mişcărilor de trezorerie, operaţiile de plăţi şi încasări în numerar se caracterizează prin diversitatate şi frecvenţă şi prin mare rigurozitate în gestiune.

Volumul operaţiilor de încasări şi plăţi şi gama acestora prin casierie, în numerar, sunt restricţionate de limitele gestiunii şi securităţii banilor la agentul economic (întreprindere) şi de interesele Băncii Naţionale pentru asigurarea unei circulaţii monetare normale.

Toate încasările în numerar se înregistrează în debitul contului 531 „Casa” şi în creditul conturilor care arată sursa încasărilor. Plăţile se oglindesc în creditul contului în corespondenţă cu debitul conturilor care evidenţiază destinaţia plăţilor.

Documentul de înregistrare zilnică în contabilitate a operaţiilor de casă este „Registrul de casă” la care se anexează documentele justificative de încasări şi plăţi în numerar.

Tipurile de înregistrări contabile mai importante sunt:a) operaţii de încasări în numerar:

531Casa

= 41Clienţi şi conturi asimilate

113

531Casa

= 45Grup şi asociaţi

95

531Casa

= 46Debitori şi creditori diverşi

2000

531Casa

= 70Venituri din vânzări de produse,

mărfuri, prestări servicii

38

531Casa

= 76Venituri financiare

30

b) operaţii de plăţi în numerar40

Furnizori şi conturi asimilate= 531

Casa 2188


= 531Casa

793

44Bugetul statului, fonduri speciale

şi conturi asimilate

= 531Casa

20

45Grup şi asociaţi

= 531Casa

42

46Debitori şi creditori diverşi

= 531Casa

500

c) plusurile constatate la inventarierea casieriei,

16

la întreprinderile private531Casa

= 711Venituri excepţionale din operaţii

de gestiune

2,4

la întreprinderile regii autonome şi societăţi cu capital majoritar de stat531Casa

= 4481Alte datorii faţă de bugetul

statului

-

4. Particularităţi privind contabilitatea operaţiilor în devizePentru înregistrarea operaţiilor de încasări şi plăţi în devize se poate folosi

una din metodele: metoda înregistrării operaţiilor la cursul zilei sau curs variabil metoda înregistrării operaţiilor la curs fix.Diferenţele cursului fix în raport de cursul zilei sunt înregistrate în conturile

de cheltuieli sau de venituri, după caz. La încheierea exerciţiului financiar, pentru ambele metode, soldul este evaluat la

cursul zilei, iar diferenţa este înregistrată după caz, la conturile de cheltuieli şi venituri din diferenţa de curs valutar. Astfel, diferenţele de curs valutar nefavorabile (cursul zilei este mai mic decât cel din momentul obţinerii devizelor) se înregistrează ca o cheltuială,

665Cheltuieli din diferenţele de curs

valutar


2628

sau665

Cheltuieli din diferenţele de curs valutar

= 513Casa

2628

Diferenţele de curs valutar favorabile se înregistrează ca un venit,512


Venituri din diferenţele de curs valutar

0,5

sau531Casa

= 765Venituri din diferenţele de curs

valutar

0,5

Potrivit H.G. nr. 252/1996, diferenţele favorabile sau nefavorabile aferente disponibilităţilor în devize reprezentând capitalul social în devize se înregistra, la închiderea exerciţiului 1995 soluţie preluată şi pentru exerciţiul 1996, în contul 1068 „Alte rezerve” analitic distinct fără a se influenţa rezultatele financiare ale agenţilor economici.

a) diferenţele favorabile,5124

Conturi la bănci în devize= 1068

Alte rezerve, Analitic„Rezerve din diferenţe de curs

valutar”

12

b) diferenţele nefavorabile,

17

1068Alte rezerve, Analitic

„Rezerve din diferenţe de curs valutar”

= 5124Conturi la bănci în devize

2628

Acelaşi regim se aplică şi pentru diferenţele de curs din momentul subscrierii şi cel al vărsării efective a capitalului social în valută.

Metoda la cursul zilei (curs variabil)În cazul unei societăţi care încasează şi plăteşte în devize, folosind metoda

cursului variabil, soldul contului 5124 „Conturi la bănci în devize” se calculează după fiecare operaţie, fie ea de încasare a unei creanţe sau de plată a unei datorii, la cursul valutar cu care s-a decontat operaţiunea economică. La sfârşitul exerciţiului financiar, soldul contului 5124, exprimat în devize, se calculează la cursul existent. Diferenţele de curs valutar la închiderea exerciţiului financiar se calculează astfel:

Diferenţa de curs valutar = (Soldul contului 5124 x cursul existent la 31.12.2007) – Suma soldului calculată după fiecare operaţiune financiară

Înregistrarea contabilă este:

5124Conturi la bănci în devize

(diferenţa de curs valutar)

= 765Venituri din diferenţe de curs

valutar(diferenţa de curs valutar)

9

Metoda cursului fixEste recomandabil ca la deschiderea exerciţiului, cursul de la închiderea

exerciţiului să devină curs fix pentru anul curent. În caz contrar se înregistrează diferenţa dintre cursul de la închiderea exerciţiului precedent şi cursul fix al exerciţiului curent prin relaţiile:

dacă cursul fix este mai mare,5124


Venituri din diferenţe de curs valutar

12

dacă cursul fix este mai mic,665

Cheltuieli din diferenţe de curs valutar


2628

În cazul unei societăţi care încasează şi plăteşte în devize, folosind metoda cursului fix, diferenţele de curs valutar la închiderea exerciţiului financiar se calculează astfel:

Diferenţa de curs valutar = (Soldul final al contului 5124 x cursul fix de la sfârşitul exerciţiului) – (Soldul final al contului 5124 x cursul fix de la începutul exerciţiului).

Înregistrarea contabilă este:5124

Conturi la bănci în devize(diferenţa de curs valutar)


valutar

12

18

(diferenţa de curs valutar)

Diferenţele de curs valutar s-au calculat la încasare în condiţiile în care s-au avut în vedere cele trei cursuri: curs fix, curs de tranziţie şi curs de încasare la zi. Pentru simplificarea înregistrării operaţiilor, este indicat să se utilizeze numai cele două cursuri – cursul fix şi cursul de tranziţie, cursul de zi la încasare sau plată intrând în rol numai la închiderea exerciţiului.

Un caz particular al disponibilităţilor în devize este cel al încasării de valută prin licitaţie de la bancă. Tipurile de înregistrări care intervin în această situaţie sunt:

a) Suma virată din contul curent în lei pentru licitaţia valutară,5125

Sume în curs de decontare= 5121

Conturi la bănci în lei16302

b) Suma încasată în valută la licitaţia valutară,5124


Sume în curs de decontare15000

c) Suma neconsumată virată în contul curent şi comisionul bancar reţinut,627

Cheltuieli cu serviciile bancare(comisionul bancar)

= 5125Sume în curs de decontare

17

5121Conturi la bănci în lei

(suma netă virată în contul curent)

= 5125Sume în curs de decontare

1302

5. Contabilitatea acreditivelor şi avansurilor de trezorerieAcreditivele şi avansurile de trezorerie reprezintă sumele rezervate la bănci

sau puse la dispoziţia terţilor, în vederea efectuării unor plăţi datorate de întreprindere.

Acreditivul este o modalitate de decontare, de regulă impusă de furnizor, care asigură acestuia mijloacele băneşti pe măsura livrării unor bunuri sau prestări de servicii.

Frecvent este utilizat în decontările internaţionale ca o măsură de siguranţă pentru încasarea livrărilor la export.

Deschiderea acreditivului se comunică băncii furnizorului prin intermediul băncii cumpărătorului, odată cu condiţiile în care el se realizează.

Pentru încasarea sumelor prevăzute în acreditiv, furnizorul trebuie să prezinte băncii de care aparţine documentele din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor din acreditiv pentru livrarea bunurilor şi prestarea serviciilor.

Acreditivele pot fi deschise în lei sau în valută.Dacă disponibilităţile sunt imobilizate sub formă de acreditive se

înregistrează în debitul contului 541 „Acreditive”. Pe măsura efectuării plăţilor către terţi sau încetării valabilităţii acreditivului, contul se creditează. Soldul debitor reprezintă acreditivele existente deschise la bănci.

Sumele încredinţate de întreprindere pentru efectuarea unor plăţi în favoarea acesteia se înregistrează la contul 542 „Avansuri de trezorerie”.

Tipurile de înregistrări proprii contului sunt:

19

a) sumele virate în cont la bănci sau acordate în numerar administratorilor sau contabililor autorizaţi să facă plăţi,

542Avansuri de trezorerie

= 581Viramente interne

3000

şi concomitent581

Viramente interne= 512

Conturi curente la băncisau531Casa

3000

b) plăţile efectuate de către administratori sau contabili autorizaţi,451

Decontări în cadrul grupului30 sau 37

Conturi de stocuri

= 542Avansuri de trezorerie

2250

40Furnizori şi conturi asimilate


2000



150

Soldurile neutilizate se virează în conturile de la bănci sau se depun la casierie, iar înregistrarea este:

581Viramente interne


1850

şi concomitent512

Conturi curente la băncisau531Casa

= 581Viramente interne

1850

O anume specificitate prezintă acordarea şi justificarea avansurilor în valută pentru deplasări.

a) acordarea avansului la cursul de schimb al zilei,542

Avansuri de trezorerie= 5314

Casa în devize2133

b) justificarea avansului în cazul în care cursul de schimb a crescut, atunci când acesta nu a fost integral folosit,

625Cheltuieli cu deplasări, detaşări

şi transferări(avansul justificat la cursul de schimb

când s-a acordat)


1958

5314Casa în devize

(pentru diferenţa de avans


175

20

neconsumată)

şi pentru diferenţa favorabilă de curs valutar aferentă avansului neconsumat,

5314Casa în devize


valutar

13

c) justificarea avansului în cazul diminuării cursului de schimb la data justificării avansului acordat, atunci când acesta nu a fost integral utilizat,

625Cheltuieli cu deplasări, detaşări

şi transferuri(cu valoarea avansului utilizat)


1828

5314Casa în devize

(diferenţa neutilizată)


305

665Cheltuieli din diferenţele de curs

valutar(cu diferenţa de curs valutar aferentă

avansului neconsumat)


13

Suma virată pentru deschiderea acreditivului în favoarea furnizorului extern,

581Viramente interne


13634

şi5412

Acreditive în devize= 581

Viramente interne13634

Plata avansului cuvenit furnizorului extern din contul de acreditive a sumelor convenite la livrarea mărfurilor

409Furnizori - debitori

= 5412Acreditive în devize

13634

6. Particularităţile privind contabilitatea altor valoriÎn această categorie sunt incluse timbrele fiscale, biletele de tratament şi

odihnă, tichetele şi biletele de călătorie şi alte valori. Aceste valori sunt înregistrate prin contul 532 „Alte valori” dezvoltat pe patru sintetice de gradul II corespunzătoare fiecărui fel de valoare. În debitul contului se înregistrează preţul de cumpărare al valorilor achiziţionate, iar în credit valorile folosite evaluate la preţul de intrare. Soldul contului este debitor şi reprezintă alte valori existente în gestiunea activităţii de trezorerie.

Contabilitatea analitică se ţine pe felul de valori şi pe gestiuni create.a) cumpărarea de timbre fiscale şi poştale, bilete de tratament şi odihnă, tichete şi

bilete de călătorie,532

Alte valori = 401

Furnizori125

sau

21

532Alte valori

= 531Casa

125

b) utilizarea altor valori624

Cheltuieli cu transportul de bunuri şi personal

= 532Alte valori

25

626Cheltuieli poştale şi taxe de

telecomunicaţie

= 532Alte valori

23

658Alte cheltuieli de exploatare

= 532Alte valori

5

Înregistrările se fac la preţul de cumpărare care devine şi bază pentru valoarea contabilă.

De exemplu, biletele de tratament şi odihnă suportate de către întreprindere şi salariaţi conform contractelor colective de muncă se înregistrează astfel:

a) achiziţionarea biletelor de tratament şi odihnă, cu valoarea nominală plus TVA,5322

Bilete de tratament şi odihnă = 401

Furnizori352

TVA înscrisă în factura de achiziţionare a biletului de odihnă şi tratament nu este deductibilă, potrivit art. 19, alin.2 din Ordonanţa Guvernului României nr. 3/1992, republicată în 25 ianuarie 1994.

b) consumarea biletelor de tratament şi odihnă6718

Alte cheltuieli excepţionale privind operaţiile de gestiune

(cota-parte din valoarea biletelor suportate de întreprindere)

= 5322Bilete de tratament şi odihnă

141

4282Alte creanţe în legătură cu

personalul(cota-parte din valoarea biletelor suportate

de personal)

= 5322Bilete de tratament şi odihnă

211

c) încasarea sau reţinerea pe stat a cotei-părţi din valoarea biletelor de tratament şi odihnă acordate salariaţilor, suportate de salariaţi, inclusiv TVA

5311Casa în lei

= 4282Alte creanţe în legătură cu

personalul

211

sau421

Personal – remuneraţii datorate= 4282

Alte creanţe în legătură cu personalul

211

7. Particularităţi privind contabilitatea viramentelor interne

22

Operaţiile de transferuri de disponibilităţi băneşti între conturile de la bănci, precum şi între conturile de la bănci şi casieria întreprinderii se înregistrează prin contul 581 „Viramente interne”. În debitul contului se înregistrează sumele virate dintr-un cont de trezorerie în alt cont de trezorerie; în creditul contului se înregistrează sumele intrate într-un cont de trezorerie dintr-un alt cont de trezorerie. De regulă, contul nu prezintă sold.

Folosirea contului se explică prin aceea că între momentul depunerii pe bază de borderou la bancă a ordinului de plată şi documentelor justificative privind transferul efectiv de sume între conturile de trezorerie şi consemnarea lor în extrasul de cont poate interveni un anumit interval de timp. În acest interval de timp, operaţiile se înregistrează prin contul 581 „Viramente interne”.

La depunerea din casierie pe bază de „chitanţă-vărsământ” a unei sume de bani în contul curent de la bancă se fac înregistrările:

a) la depunerea efectivă a sumei de bani,581

Viramente interne= 531

Casa300

b) la consemnarea operaţiei în extrasul de cont,512


Viramente interne300

Un al doilea motiv este cel al delimitărilor acelor operaţii care fac obiectul înregistrării în mai multe registre distincte conduse pentru fiecare cont de trezorerie, precum şi evitarea contabilizării fără risc a dublei folosiri a viramentelor de disponibilităţi dintr-un cont de trezorerie la alt cont de trezorerie.

8. Contabilitatea operaţiilor privind provizioanele pentru deprecierea conturilor de trezorerie

Potrivit Regulamentului privind aplicarea Legii contabilităţii, provizioanele pentru deprecierea conturilor de trezorerie se constituie numai pentru titlurile de plasament. În acest scop se foloseşte contul sintetic de gradul I 590 „Provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament”. În creditul contului se înregistrează sumele aferente deprecierii titlurilor de plasament calculate la închiderea exerciţiului pe bază de inventar, iar în debitul său, sumele corespunzătoare diminuării provizioanelor pentru deprecierea titlurilor de plasament. Soldul creditor al contului reprezintă provizioanele constituite pentru titlurile de plasament existente în portofoliul de gestiune al întreprinderii.

Pentru titlurile de plasament imediat negociabile din portofoliul întreprinderii care sunt evaluate în bilanţ la valoarea lor de piaţă, la data de închidere a conturilor, diferenţa între această valoare şi valoarea contabilă de intrare este înregistrată astfel:

a)în debitul contului 50 „Titluri de plasament” şi în creditul contului 764 „Venituri din titluri de plasament”, dacă este vorba de o plusvaloare;

b)în debitul contului 664 „Cheltuieli privind titlurile de plasament cedate” şi în creditul conturilor din grupa 50 „Titluri de plasament”, dacă este vorba de o minusvaloare.

23

1.3. Mecanisme şi instrumente folosite în gestiunea trezoreriei societăţilor comerciale

Trezoreria este un element esenţial şi totodată principala restricţie a gestiunii financiare a întreprinderii. În ea se concretizează rezultatele modului de realizare a activităţii şi de respectare a cerinţelor echilibrului financiar. Nu întotdeauna o întreprindere, care încheie exerciţiul cu beneficii, are şi o trezorerie pozitivă (disponibilităţi în bancă şi în casă). Şi aceasta, datorită decalajului dintre înregistrarea în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor şi scadenţei lor ca încasări şi plăţi, decalaj care poate fi hotărâtor pentru soarta financiară a întreprinderii. De aceea, o gestiune performantă a întreprinderii presupune atât gestiunea fluxurilor de angajare patrimonială (venituri/cheltuieli) cât şi gestiunea trezoreriei, adică a fluxurilor de încasări şi plăţi. Din evidenţele statistice rezultă că cea mai mare parte a falimentelor se datorează slăbiciunilor în gestiunea trezoreriei.

Preocupările tot mai intense pentru gestiunea trezoreriei sunt motivate de unele fenomene de instabilitate economică atât macro, cât şi macroeconomică: creşterea inflaţiei, a ratei dobânzii, precum şi scăderea ratelor de rentabilitate şi a gradului de autofinanţare.

Având în vedere că atât trezoreria pozitivă, cât şi cea negativă antrenează costuri de gestiune (de oportunitate, prin nefructificarea excedentului de trezorerie şi costuri de finanţare prin credite noi a deficitului de trezorerie), funcţia de trezorier este una dintre cele mai responsabile pentru soarta întreprinderii. Ce mai adesea această funcţie este îndeplinită de directorul financiar, de şeful serviciului financiar sau de către şeful serviciului de contabilitate. Indiferent care este această persoană, ea trebuie să aibă întregul concurs al conducerii înteprinderii pentru a dezvolta activ şi operativ o gestiune eficientă a trezoreriei, ca premisă pentru prosperitatea întreprinderii.

Obiectivul principal al gestiunii trezoreriei este evitarea unei trezorerii structural negative (evitarea a ceea ce uzual se denumeşte în economia românească „blocaj financiar”, situaţie caracterizată prin imposibilitatea întreprinderii de a face faţă plăţilor).

Printr-o minuţioasă gestiune a disponibilităţilor, dar şi a instrumentelor de plată şi de finanţare se realizează şi obiectivul secundar de rentabilitate, prin care se minimizează, pe de o parte, costul şi volumul finanţărilor şi se optimizează modul de plasare a excedentelor de trezorerie pe termen scurt.

Printre alte obiective ale gestiunii de trezorerie se cuprind:(1) evitarea pierderilor, în zilele de decontare, la încasările şi plăţile prin

bancă ale întreprinderii;(2) creşterea operativităţii încasării creanţelor întreprinderii,fără a afecta

politica faţă de clienţi;

24

(3) eşalonarea echilibrată şi degajată a scadenţelor obligaţiilor de plată ale întreprinderi.

O dimensiune deloc neglijabilă a gestiunii trezoreriei este reprezentată de gestiunea riscurilor financiare, ceea ce presupune utilizarea unor instrumente de asigurare şi de speculaţie atunci când pieţele financiare sunt foarte volatile, cu alte cuvinte atunci când ratele de schimb şi ratele dobânzii oscilează foarte mult la intervale scurte de timp.

Problema gestiunii riscurilor financiare devine cu atât mai importantă astăzi, când întreprinderile româneşti sunt supuse presiunii unor rate înalte a dobânzii, ca urmare a persistenţei unor rate ridicate ale inflaţiei şi a unei încetiniri a creşterii economice, pentru a nu mai vorbi că în unele sectoare de activitate ţara noastră se confruntă cu o „creştere economică negativă”.

Una dintre cele mai solicitate politici de gestiune a trezoreriei, pe plan mondial, este „trezoreria zero”. Ea constă în menţinerea cât mai aproape de zero a soldurilor de disponibilităţi în vederea reducerii costurilor de gestiunea trezoreriei (presupune evitarea costurilor de finanţare şi de oportunitate prin acţiuni cum sunt: conservarea cel mai puţin posibil a lichidităţilor neutilizate; utilizarea formelor de credit cel mai puţin costisitoare, în sume cât mai reduse şi pe o durată cât mai scurtă etc.). Gestiunea de tip „trezorerie zero” întâmpină o serie de dificultăţi, mai ales în cazul întreprinderilor cu numeroase fluxuri financiare reglate prin cecuri, data de prezentare la bancă a cecurilor neputând fi prezentată cu exactitate.

În fond, gestiunea trezoreriei întreprinderii presupune stabilirea unui optim între costurile mijloacelor de finanţare şi veniturilor obţinute din plasamentele de trezorerie. În plus, o gestiune eficientă a trezoreriei presupune ca întreprinderea să dispună la momentul voit de disponibilităţi suficiente pentru a face faţă exigibilităţilor imediate. Pentru aceasta, trebuie prevăzute mărimea şi data exigibilităţilor şi a disponibilităţilor instantanee, rezultând din funcţionarea întreprinderii. Este deci nevoie de o gestiune previzională a trezoreriei firmei asigurat de bugetul de trezorerie.

Toate acestea coordonate ale gestiunii trezoreriei sunt derivate din obiectivul general al finanţelor întreprinderii, respectiv creşterea valorii capitalurilor sale proprii.

Înainte de apelarea la credite, pentru acoperirea soldului previzional deficitar, se impun a fi luate, mai întâi, unele măsuri ce decurg dintr-o logică firească a gestiunii trezoreriei. În primul rând se acţionează pentru avansarea unor încasări (prin reducerea volumului şi/sau a duratei creditelor comerciale acordate clienţilor sau prin solicitarea încasării în avans a unor vânzări) şi pentru amânarea (în condiţii legale) a unor plăţi (prelungirea creditelor-furnizor). În al doilea rând, se încearcă renunţarea, pentru moment, la efectuarea unor cheltuieli (investiţii, dividende etc.). În sfârşit, se acţionează pri realizarea unor încasări excepţionale (vânzarea unor active fixe sau circulante disponibile etc.).

Soldul deficitar, rezultat în urma acestor măsuri, urmează a fi acoperite din credite noi de trezorerie şi de scont, a căror selecţie şi dozare ţine de „arta” trezorerierului de a optimiza mărimea costului real al acestora.

25

Acestea au rol de amortizor între creşterea sau reducerea nevoii de capitaluri circulante şi diminuarea sau majorarea surselor proprii şi atrase de capitaluri circulante. Aceste oscilaţii se vor reflecta în mărimea soldului creditelor bancare. Faţă de perioada precedentă, soldul creditelor poate fi diminuat prin excedentul de trezorerie degajat în perioada respectivă sau poate fi majorat pentru acoperirea (prin credite noi) a deficitului de trezorerie rezultat la finele perioadei precedente. Majorarea soldului creditelor bancare poate fi făcută până la o anumită limită şi anume cea a unui plafon stabilit de bancă în relaţiile sale de credit cu întreprinderea.

Pentru îndeplinirea obiectivelor sale, decizia de finanţare a ciclului de exploatare va face un arbitraj între creditele de trezorerie şi creditele de scont posibile de mobilizat de la bănci, pentru acoperirea deficitului de trezorerie. Selecţia unuia sau altuia dintre credite se va face pe baza analizei temeinice a costului real al acestora. Optimizarea costului procurării capitalurilor circulante şi negocierea diferitelor surse de provenienţă a lor sunt decizii financiare fundamentale pentru strategia şi tactica întreprinderii.

În stabilirea elementelor pentru fundamentarea costului creditelor este necesar mai întâi a se face distincţie între costul aplicabil la creditele solicitate şi costul real. Costul aplicabil, deşi complex şi destul de încărcat cu elemente de remunerare a capitalului avansat şi a riscului asumat, este totuşi mai mic decât costul real al creditelor, ca urmare a tehnicii de calcul al dobânzilor.

Costul aplicabil este determinat de doi factori: rata dobânzii şi comisioanele aferente. La rândul ei, rata dobânzii este formată din:

- rata dobânzii de referinţă, care poate fi rata oficială a scontului (rata aplicată de Banca Naţională a României la creditele acordate băncilor comerciale din ţară), poate fi rata dobânzii, aplicată de primele bănci comerciale române către cei mai importanţi clienţi ai lor sau poate fi o rată interbancară la creditele reciproce dintre bănci);

- majorarea ratei de referinţă, pentru compensarea riscului implicat de tipul de credit: creditele de trezorerie prezintă un risc mai mare de nerambursare decât creditele de scont, în caz de insolvabilitate a debitorilor, aceştia pot fi urmăriţi şi pe cale judecătorească. Ca urmare, majorarea specifică creditelor de trezorerie poate ajunge până la 1,5 puncte, în timp ce, la creditele de scont, majorarea poate fi până la 0,5 puncte;

- majorarea ratei de referinţă pentru compensarea riscului de întreprindere, în funcţie de mărimea patrimoniului şi de bonitatea acesteia. În raport cu mărimea patrimoniului se propune o clasificare de risc a întreprinderilor după cifra de afaceri realizată de acestea:

A – pentru întreprinderile cu cifra de afaceri mai mare de 50 milioane lei anual nu se aplică majorare de risc specific;

B – pentru cifre de afaceri între 20 şi 50 milioane lei, majorarea specifică este de 0,15 puncte;

C – între 10 şi 20 milioane lei este de 0,4 puncte;

26

D – iar pentru cifre de afaceri mai mici de 10 milioane lei, categorie în care se află majoritatea întreprinderilor, majorarea este diferenţiată, între 0,6 şi 6,5 puncte, în funcţie de bonitatea acestora.

Băncile comerciale din România utilizează metodologii de clasificare consacrate pe plan internaţional, pe care le consideră cel mai bine adaptabile la clientela lor. O analiză a dosarului de credit al unui client bancar cuprinde două componente ale investigaţiei:

analiza managerială privind motivarea personalului, înclinaţia spre inovare şi creativitate, calitatea gestiunii financiare, a gestiunii producţiei şi comercializării produselor şi serviciilor, integritatea personală, flexibilitatea etc.;

analiza performanţelor economico-financiare privind lichiditatea, solvabilitatea, rentabilitatea, rotaţia activelor circulante, dependenţa faţă de pieţele de aprovizionare şi desfacere (în ţară şi din străinătate), garanţii etc.

Această întreagă investigaţie este realizată de inspectorul bancar pe baza documentelor din dosarul de credite şi a cunoaşterii directe a întreprinderii solicitatoare de credite. Rezultatele analizei sunt comunicate Comitetului de Direcţie a băncii, pentru transformarea acestor informaţii în calificative şi acordarea de punctaje. Decizia de creditare privind volumul, durata, rambursarea, dobânda etc. va ţine cont de punctajul obţinut şi de încadrarea întreprinderii (conform punctajului) într-o anumită clasă (categorie) de risc: A, B, C, D sau E (tabelul 1.3.1).

Tabelul 1.3.1.Categoria A Firme cu activitate economică rentabilă, care pot

rambursa creditele şi pot plăti dobânzileCategoria B Firme cu activitate economică bună în prezent, dar

în perspectivă pot să apară aspecte negativeCategoria C Firmele respective sunt ameninţate de înrăutăţirea

situaţiei lor economiceCategoria D Firmele în cauză au indicatori economici şi

financiari oscilanţi între satisfăcător şi nesatisfăcătorCategoria E Aceste firme înregistrează pierderi şi nu este certă

rambursarea creditului şi plata dobânzilorPentru încadrare se folosesc grile specifice pentru cele două componente

ale analizei creditului, urmând ca încadrarea finală să reprezinte o medie a celor 2 categorii rezultate mai sus (tabelul 1.3.2.)

Tabelul 1.3.2.Categoria de risc Analiza managerială Analiza economico-financiară

A între 4 şi 5 puncte peste 20 puncteB între 3 şi 3,9 puncte între 16 şi 20 puncteC între 2 şi 2,9 puncte între 11 şi 15 puncteD între 1 şi 1,9 puncte între 6 şi 10 puncteE între 0 şi 0,9 puncte între 0 şi 5 puncte

27

Pentru clienţii băncii care au deja un portofoliu de credite angajate în perioadele anterioare, analiza solicitării unui nou credit se combină cu analiza serviciului datoriei. Această ultimă analiză foloseşte indicatori privind acoperirea dobânzii, creditele restante, plăţi estante etc., acordându-se trei calificative în funcţie de rezultatul obţinut: calitate bună, calitate slabă şi calitate necorespunzătoare.

Din combinarea celor 5 categorii de risc (A, B, C, D, E) cu cele 3 calităţi ale serviciului datoriei rezultă o matrice a încadrării întreprinderii îndatorate într-una din cele 15 clase de risc (vezi tabelul 1.3.3). Pentru fiecare din aceste clase de risc există o majorare specifică a dobânzii, cu o primă corespunzătoare gradului de risc asumat de bancă în acordarea creditului solicitat de întreprindere.

Tabelul 1.3.3.Calitatea portofoliului

Serviciul datorieiPerformanţa întreprinderii

Bună Slabă Necorespunzătoare

Categoria A Risc minim În observaţie SubstandardCategoria B În observaţie Substandard IncertCategoria C Substandard Incert Risc majorCategoria D Incert Risc major Risc majorCategoria E Risc major Risc major Risc major

Rata dobânzii (Rd) este calculată ca rată anuală, dar creditele pe termen scurt se acordă pe fracţiuni dintr-un an, cel mai adesea pe trimestru (90 zile). Aşadar, rata dobânzii, la nivelul unei fracţiuni dintr-un an, se poate determina ca o rată proporţională, în funcţie de mărimea fracţiunii: rata trimestrială, într-o proporţie de 1/4 din cea anuală, rata lunară, în proporţie de 1/12 ş.a.m.d. Având în vedere însă posibilitatea de capitalizare a dobânzii de către bancă, rata proporţională este mai mare decât rata echivalentă a fracţiunii de timp respective.

Mărimea dobânzii (D) este determinată de volumul creditului (C) şi de numărul de zile efective de creditare (Nr):

D = C Rd Nr / 360 100

În ceea ce priveşte numărul de zile de creditare apare important pentru gestionarul financiar să facă distincţie între ziua de decontare, ca zi efectivă de primire a creditului, şi ziua de operare în documentele bancare (contract de credit, extras de cont), ca zi efectivă de calcul al dobânzii. Între operaţiile de virament, în contul bancar al întreprinderii şi înregistrările contabile privind aceste operaţii apar decalaje de timp, cu implicaţii asupra trezoreriei întreprinderii şi asupra dobânzii calculate. La operaţiile de plăţi ziua de decontare este anterioară celei de operare în extrasul de cont, iar la operaţiile de încasări, ziua de decontare este posterioară zilei de operare în extrasul de cont.

În aceeaşi sferă de preocupări pentru gestiunea trezoreriei se cuprind şi delimitările necesare ce trebuie făcute între ziua de casă (de ghişeu) a băncii (între

28

orele 8 şi 12), ziua lucrătoare (circa 250 zile într-un an) şi ziua calendaristică ce se ia în calculul dobânzii (365 sau 366 zile într-un an).

De asemenea, se face distincţie între decontările cu terţe întreprinderi care au cont la aceeaşi unitate bancară, faţă de decontările cu întreprinderi ce au cont la altă unitate bancară din aceeaşi localitate sau din localităţi diferite. În aceste situaţii, delimitările între ziua de decontare şi cea de operare dobândesc semnificaţii diferite, în funcţie de durata efectivă a viramentelor bancare. Costul aplicabil al creditelor cuprinde, pe lângă dobândă, o serie de comisioane de riscuri şi de cheltuieli administrative. În marea lor majoritate, acestea sunt variabile, stabilite în raport cu mărimea creditului sau cu mărimea riscului. Cheltuielile administrative, cu manipularea mijloacelor de plată (cecuri, efecte comerciale etc.) şi cu îndosarierea lor, sunt remunerate prin comisioane fixe (o taxă forfetară fixă pe fiecare titlu).

Costul real al creditelor este mai mare decât cel aplicabil. Luarea în calculul dobânzilor şi comisioanelor (variabile) a numărului de zile calendaristice şi nu a celor lucrătoare determină un coeficient de majorare a costului real de 1,0139 = 365/360. Operarea cu rata anuală a dobânzii, fracţionată, proporţional cu perioada de acordare a creditelor prin raportul Nr./360, determină, de asemenea, o majorare a costului real (corect ar fi raportul: Nr./365).

Elementele de fundamentare a costului creditelor se constituie ca veritabile criterii de selecţie şi de optimizare a structurii surselor de finanţare a activelor circulante.

Costul creditelor acordate prin contul curent cuprinde dobânda şi comisioanele aplicate asupra soldurilor debitoare zilnice înregistrate într-un trimestru. Decontarea acestuia se face deci trimestrial, pe baza calculului de dobândă şi de comisioane rezultat prin întocmirea a două documente: scara dobânzilor şi decontul de dobânzi şi comisioane.

Scara dobânzilor reprezintă de fapt un tablou al plăţilor şi încasărilor zilnice, în funcţie de care se determină soldurile zilnice debitoare şi creditoare. În general, băncile percep dobânzi la soldurile debitoare fără nici un scăzământ pentru soldurile creditoare (remunerarea de către băncile româneşti, cu 20% a soldurilor creditoare, este nesemnificativă în condiţiile unei inflaţii de trei cifre). În vederea calculului dobânzii, banca selectează zilele care au acelaşi sold şi le înscrie în scara dobânzilor.

Decontul de dobânzi şi comisioane – costul total al creditelor de trezorerie cuprinde dobânda şi două categorii de comisioane: de risc şi de cheltuieli administrative.

Comisioanele de risc:(1) Comisionului de credit îi corespunde repercusiunea unui impozit

plătit de bănci, ca taxă pentru credite acordate şi în curs de rambursare. Se stabileşte ca procent (0,1%), aplicabil numărului total de solduri debitoare.

(2) Comisionul de imobilizare se percepe la întreprinderile care, în tot cursul trimestrului, nu au înregistrat nici un sold creditor, deci la întreprinderile care au rămas, în mod constant, în poziţie debitoare faţă de bancă. Cota procentuală a acestui comision este substanţial mărită (2%), pentru a descuraja

29

întreprinderile să înregistreze în contul curent numai solduri debitoare. Comisionul de imobilizare se aplică la numărul total al soldurilor debitoare.

(3) Comisionul pentru cel mai mare sold debitor, din fiecare lună a trimestrului de referinţă, se aplică într-o cotă procentuală redusă (0,05%) asupra acestui sold, indiferent de numărul de zile în care s-a înregistrat acesta. Fiind independent de timp, acest comision se mai numeşte „procentaj plat” (flat). Această caracteristică face ca, la întreprinderile la care cel mai mare sold debitor se înregistrează o singură zi pe lună, costul real al comisionului să fie mai mare decât în cazul întreprinderilor care au înregistrat acest sold într-un număr mai mare de zile pe lună. Pentru a reduce acest inconvenient, comisionul este plafonat: pe trimestru el nu poate depăşi 50% din dobânda la soldurile debitoare.

(4) Comisionul pentru cea mai mare depăşire din fiecare lună a plafonului de credite aprobat, este un mijloc eficace pentru a determina întreprinderea să respecte acest plafon. De multe ori, banca nu comunică acest plafon, ceea ce face dificil pentru întreprindere să controleze calculul comisionului de depăşire. Ca şi precedentul, comisionul de depăşire este un procentaj plat (flat), dar mai ridicat decât cel anterior (0,25%).

Comisioanele de cheltuieli administrative(1) Comisionul de decontare (de rulaje) se aplică, într-o cotă redusă

(0,025%), asupra rulajelor debitoare înregistrate în trimestrul respectiv, care privesc debitareacecurilor, debitarea prin scontarea de efecte comerciale, viramentele bancare către terţii întreprinderii etc. Unele operaţii în debitul contului curent sunt exonerate de plata acestui comision: viramente între mai multe conturi ale întreprinderii deschise la aceeaşi bancă, plata biletelor financiare (bilete de trezorerie), debitarea costului creditelor etc. Aceste operaţii exonerate sunt semnalate, în extrasul de cont, prin litera „E” sau simbolul „*”.

(2) Spezele şi cheltuielile de întocmire a documentelor bancare şi înaintate întreprinderii se facturează cu o sumă fixă pentru fiecare document.

Decontul de dobânzi şi comisioane este tabloul recapitulativ al calculului costului total al creditelor de trezorerie.

Costul real al creditelor de trezorerie este mai mare, dacă ţinem cont de elementele următoare:

a. Numărul total al soldurilor debitoare s-a calculat în funcţie de numărul total de zile calendaristice dintr-un an (365 zile). În calcul dobânzii şi al unor comisioane se are în vedere însă numărul redus de zile calendaristice dintr-un an (360 zile), ceea ce conduce la o majorare a costului total al creditului cu un factor (disimulat) de 365/360 = 1,0139;

b. În fiecare trimestru, prin raportarea numărului de zile de acordare de credite la 360, rata anuală a dobânzii se transformă într-o rată trimestrială proporţională (90/360 = 1/4). Rata proporţională este mai mare decât rata echivalentă, ca urmare a capitalizării de către bancă a dobânzii.

c. Dacă întreprinderea are deschise mai multe conturi la aceeaşi bancă ar trebui să ceară formarea, în vederea calculului dobânzilor şi comisioanelor, a unui cont unic (fictiv), care ar permite compensarea, între conturi, a soldurilor debitoare

30

cu cele creditoare. Aceasta s-ar putea aplica în cazul întreprinderilor care au mai multe filiale cu conturi deschise la aceeaşi bancă.

Scara dobânzilor şi decontul de dobânzi şi comisioane reprezintă pentru întreprindere instrumente excelente de analiză a gestiunii de trezorerie din fiecare trimestru. Prin aceste documente se pot face următoarele operaţii de control al gestiunii:

d. verificarea zilelor de decontare şi compararea lor cu zilele de operare în extrasele de cont a cecurilor şi efectelor de încasat, a cecurilor şi efectelor de plătit, viramentelor bancare etc.;

e. verificarea operaţiilor de debitare bancară exonerate de la plata comisionului de decontare şi negocierea altor operaţii, în vederea exonerării lor;

f. verificarea ratei de dobândă Rd, aplicabilă la soldurile debitoare. Dacă aceasta nu este comunicată prin decontul de dobânzi şi comisioane, atunci se poate calcula conform relaţiei:

Rd = D / Nrd 360

g. verificarea calculului comisionului pentru cel mai mare sold debitor (C.M.S.D.) şi a calculului ratei de dobândă majorată cu acest comision (Rd’)

Rd’ = (D + CMSD) / Nrd 360

h. verificarea ratei globale anuale în funcţie de toate dobânzile şi comisioanele aplicate creditelor de trezorerie:

(D + Comisioane) / Nrd 360

Costul creditelor de scontCostul creditelor de scont este determinat de rata dobânzii, de comisioanele

aferente şi de perioada de la scontarea efectelor comerciale la bănci (sau andosarea lor la terţe persoane) până la scadenţă. Ca şi în cazul creditelor de trezorerie, există o distorsiune (chiar mai mare) între costul aplicabil şi costul real al creditelor de scont.

Rata dobânzii se întemeiază pe aceleaşi elemente componente: rata dobânzii de referinţă (9%), majorarea specifică creditelor de scont (mai mică 0,4%, riscul fiind mai mic) şi majorarea specifică întreprinderii (între 0,6 şi 6,5%).

Comisioanele aplicate de bancă sunt:- de andosare a efectelor comerciale (0,6%);- de credite în curs de rambursare (0,1%);- de manipulare a efectelor comerciale în sumă fixă, în funcţie de felul

efectelor, de la 0,02 lei, pentru fiecare efect clasic (cambie, bilet la ordin etc.) la 0,002 lei pentru efectele magnetice.

Perioada de scontare cuprinde numărul de zile de la depunerea la bancă a efectului comercial până la scadenţa reală a acestuia. În realitate, întreprinderea are la dispoziţie fondurile împrumutate după două zile de la depunerea la bancă a efectelor comerciale (o zi pentru înregistrare, o zi de bancă conform cu practica

31

bancară). Pentru un credit de scont de 30 de zile, care se decontează deci după două zile, rata reală de dobândă este mai mare cu 6,7% (32/30 – 1) decât rata nominală de dobândă. Pe perioade de scontare mai scurte, efectul de majorare este mai mare (spre exemplu, pentru 10 zile, acesta este: 12/10 – 1 = 0,2, adică 20%) şi afectează sensibil puterea de cumpărare a creditului.

Costul real al creditelor de scont depinde de următoarele elemente:a. costul total aplicabil, care este predecontat, adică întreprinderea

primeşte un credit egal cu diferenţa dintre valoarea nominală a efectului comercial şi costul de scontare. Acest mecanism duce la creşterea costului real al scontării. Cu cât perioada de scontare creşte, cu atât creşte şi diferenţa între rata nominală şi rata reală a costului creditelor de scont.

b. numărul total de zile dintr-un an, care este de 365 şi determină majorarea costului real cu 0,0139;

c. efectele comerciale de valori mici (sub 10 lei), care sunt taxate cu o sumă fixă pe efect (spre exemplu 0,1 lei pentru a diminua numărul de efecte de valori mici şi cu perioade de scontare reduse). Pentru acestea, costul real va fi cu atât mai mare, cu cât suma scontată va fi mai mică.

Pentru fiecare tip de credite se asociază variabilele cost nominal (efectiv aplicabil) şi cost real şi se compară avantajele şi dezavantajele fiecăruia dintre ele. În general, se au în vedere următoarele caracteristici ale creditelor de trezorerie şi ale creditelor de scont:

(1) rata nominală a dobânzii, la creditele de scont, este mai redusă decât la creditele de trezorerie;

(2) rata reală a scontului poate fi decât cea de trezorerie, în funcţie de:a. perioada de scontare, în raport cu perioada de creditare (numărul

efectiv de zile de creditare);b. costuri predecontate la scontare şi postdecontate la creditarea

bancară;c. număr minim de zile de scontare (10 zile);d. riscul de suprafinanţare cu credite de scont, în caz de încasare a unor

sume neprăvăzute şi intrare a lor în contul curent.(3) comisioanele pentru cel mai mare sold debitor şi pentru cea mai mare

depăşire de plafon antrenează costuri mari la creditele de trezorerie.Negocierea, între creditele de trezorerie şi cele de scont, presupune o foarte

bună cunoaşterea a mecanismului de calcul al costurilor (nominale şi reale) ale creditelor. Selecţia se va face în funcţie de costurile reale ale acestora. Complexitatea calculelor costurilor la aceste credite poate fi depăşită prin folosirea unor programe specializate pe calculator (soft de trezorerie), simulându-se astfel diferite variante de creditare.

În ceea ce priveşte funcţionarea unei poziţii excedentare a trezoreriei, mai întâi este necesară o analiză a provenienţei acestui sold previzional excedentar. El poate proveni fie dintr-un fond de rulment prea mare, ca urmare a contractării unor datorii financiare fără o întrebuinţare imediată, fie dintr-o nevoie a fondului de rulment mică (determinată de o scadenţă a plăţilor mult mai mare decât cea a încasărilor = cazul societăţilor din comerţul cu amănuntul). În primul caz se pune

32

problema negocierii (alegerii) între costul datoriilor financiare (pe termen lung) şi randamentul plasamentelor pe termen scurt, deşi, în principiu, cele două operaţiuni nu sunt compatibile (nu se fac atrageri de capital pe termen lung pentru a fi plasate pe termen scurt). În al doilea caz, mai des întâlnit (în gestiunea financiară), se urmăreşte un plasament de trezorerie cât mai rentabil, cât mai puţin riscant şi cu cea mai bună lichiditate.

În vederea optimizării plasamentelor, gestionarul are în vedere condiţiile pe care le oferă piaţa de capital, monetară şi financiară. Se pot face următoarele plasamente de trezorerie:

a) plasamente monetare nenegociabile (contractele de plasament nu pot fi vândute prin scontare, andosare sau negociere la bursă): depozite la termen, bonuri de casă, operaţiuni de răscumpărare etc;

b) plasamente monetare negociabile: certificate de depozit, bilete de trezorerie, bonuri de tezaur în contul curent;

c) plasamente financiare: acţiuni, obligaţiuni, opţiuni etc.În principiu, cu cât un plasament se face pe termen mai lung, cu atât el este

mai rentabil, dar mai puţin lichid şi invers. Dar cumpărarea unor titluri, emise de societăţi comerciale cu o foarte bună poziţie în bursă, are cele mai mari şanse de a optimiza plasamentele de trezorerie. Acestea au rentabilitatea ridicată, risc redus şi lichiditate crescută, prin negociabilitatea la bursă a titlurilor cumpărate.

1.4. Prezentarea societăţii luate în studiu. Sinteză privind trezorerie

Societatea CHIMCO INVEST SA este persoană juridică română, având forma juridică de societate cu răspundere limitată cu doi asociaţi la momentul înfiinţării ei – în 1993 –, iar în anul 1996 în urma hotărârii asociaţilor şi-a schimbat statul juridic devenind societatea comercială pe acţiuni, în acest sens subscriind cinci acţionari. În urma transformări în societate pe acţiuni, capitalul social s-a majorat la 2500 lei (0,1 bani x 25.000 de acţiuni). Societatea îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu actul constitutiv şi cu legile române în vigoare.

Este înmatriculată la Registrul Camerei de Comerţ a Municipiului Bucureşti cu numărul J40/23087/1993

Societatea CHIMCO INVEST SA are sediul în Bucureşti, sectorul 5, strada Făt Frumos, numărul 7, cod fiscal R4753273.

Obiectul principal de activitate îl constituie comercializarea în regim en-gros a mărfurilor şi produselor nealimentare, în special cele de pază-supraveghere incendii dar şi alte produse chimice, precum şi activităţi de import-export. Societatea este importator direct pentru cauciuc natural pe care îl vinde unor societăţi de prelucrare din ţară. Partenerul de afaceri al societăţii este MARDECK

33

Internaţional din Kuala Lumpur, Malaiezia. Plăţile către furnizorul extern se fac eşalonat, în valută convertibilă.

Obiectul de activitate poate fi modificat, respectiv restrâns sau extins şi la alte activităţi prin hotărârea adunării generale a acţionarilor.

Principalele produse comercializate sunt: stingătoare, costume pază-supraveghere incendii, furtun pază-supraveghere incendii, ţevi, reducţii, racorduri, vulcacit, carbid, pichete pază-supraveghere incendii, unelte pază-supraveghere incendii (căngi, topoare, lopeţi).

Societatea îşi angajează personalul pe baza contractelor individuale de muncă care se înregistrează la Camera de muncă sau prin contracte civile privind prestarea de servicii.

S.C. CHIMCO INVEST SA a început în anul 2007 să-şi revină uşor înregistrând un profit de 3239 lei după ce în perioada 2005 – 2006 societatea a înregistrat pierderi. Astfel, în 2005 a suferit o pierdere de 3095 lei iar în 2006 o pierdere de 5007 lei. Deşi cifra de afaceri în această perioadă a cunoscut creşteri, în anul 2006 crescând de 1,74 ori faţă de anul de referinţă, iar în anul 2007 de 2,29 ori. Pierderea înregistrată în anii 2005 – 2006 ar putea fi explicată pe seama creşterii cheltuielilor privind mărfurile – de 1,77 ori – dar mai ales creşterea exagerată a cheltuielilor cu materiale consumabile – de 5,5 ori.

În ceea ce priveşte disponibilităţile bancare ale societăţii, acestea au avut o traiectorie sinuoasă: dacă la sfârşitul anului 2005 soldul era de 1604 lei, în anul 2006 să aibă o creştere de până la 13807 lei iar la sfârşitul anului 2007 soldul contului bancar era de numai 1724 lei.

Evoluţia soldului contului 5121

Contul de disponibilităţi în valută a avut o linie descendentă, de la un sold de 4411 lei în anul 2005 ajungând la 205 lei la sfârşitul anului 2007. Soldul prea mic la sfârşitul anului ar putea crea probleme în decontarea partenerului extern de-a lungul anului 2008 şi atunci întreprinderea ar putea fi obligată să solicite un credit pe termen scurt.

34

În această perioadă, societatea nu a avut descoperiri de cont neapelând la credite bancare.

Priorităţile majore pentru S.C. CHIMCO INVEST SA sunt activitatea de marketing şi vânzări şi asigurarea unui mediu profesional motivant angajaţilor săi.

35

CAPITOLUL II

CONTABILITATEA TREZORERIEI SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

2.1. Sistemul de conturi privind trezoreria societăţilor comerciale. Analiză şi funcţionare. Organizarea contabilităţii

Sistemul de conturi privind trezoreria societăţilor comerciale

Structurile activităţii de trezorerie se regăsesc în Planul general de conturi, clasa a – 5 –a. Din clasa 5 “Conturi de trezorerie” fac parte următoarele grupe de conturi:

50 “Titluri de plasament”,51 “Conturi la bănci”,53 “Casa”54 “Acreditive”58 “Viramente interne”59 “Provizioane pentru deprecierea conturilor de trezorerie”.GRUPA 50 “TITLURI DE PLASAMENT”Din grupa 50 “Titluri de plasament” fac parte:Contul 502 “Acţiuni proprii”

Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa acţiunilor proprii, răscumpărate.Contul 502 “Acţiuni proprii” este un cont de activ.În debitul contului 502 “Acţiuni proprii” se înregistrează:- costul de achiziţie al acţiunilor proprii răscumpărate (509, 512, 531).În creditul contului 502 “Acţiuni proprii” se înregistrează:- valoarea acţiunilor proprii răscumpărate, distribuite angajaţilor sau

terţilor (456, 512, 531);- diferenţa între preţul de achiziţie şi preţul de cesiune (664).Soldul contului reprezintă costul de achiziţie al acţiunilor proprii

răscumpărate, existente.Contul 503 “Acţiuni”Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa acţiunilor cotate şi necotate,

cumpărate în vederea obţinerii de venituri financiare într-un termen scurt.Contul 503 “Acţiuni” este un cont de activ.În debitul contului 503 “Acţiuni” se înregistrează:- valoarea la cost de achiziţie a acţiunilor cumpărate (509, 512, 531).În creditul contului 503 “Acţiuni” se înregistrează:- valoarea acţiunilor cedate (512, 531, 664).Soldul contului reprezintă valoarea acţiunilor cumpărate, existente.

36

Contul 505 “Obligaţiuni emise şi răscumpărate”Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa obligaţiunilor emise şi

răscumpărate.Contul 505 “Obligaţiuni emise şi răscumpărate” este un cont de activ.În debitul contului 505 “Obligaţiuni emise şi răscumpărate” se

înregistrează:- valoarea obligaţiunilor emise şi răscumpărate (509, 512, 531).În creditul contului 505 “Obligaţiuni emise şi răscumpărate” se

înregistrează:- valoarea obligaţiunilor emise şi răscumpărate, anulate (161).Soldul contului reprezintă valoarea obligaţiunilor emise şi răscumpărate,

neanulate.Contul 506 “Obligaţiuni”Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa obligaţiunilor cumpărate.Contul 506 “Obligaţiuni” este un cont de activ.În debitul contului 506 “Obligaţiuni” se înregistrează:- valoarea la cost de achiziţie a obligaţiunilor cumpărate (509, 512,

531).În creditul contului 506 “Obligaţiuni” se înregistrează:- valoarea obligaţiunilor cedate (512, 531, 664).Soldul contului reprezintă valoarea obligaţiunilor existente.Contul 508 “Alte titluri de plasament şi creanţe asimilate”Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa altor titluri de plasament şi creanţe

asimilate, cumpărate.Contul 508 “Alte titluri de plasament şi creanţe asimilate” este un cont de

activ.În debitul contului 508 “Alte titluri de plasament şi creanţe asimilate” se

înregistrează- valoarea la cost de achiziţie a altor titluri de plasament şi creanţe

asimilate cumpărate (509, 512, 531).În creditul contului 508 “Alte titluri de plasament şi creanţe asimilate” se

înregistrează- valoarea altor titluri de plasament şi creanţe asimilate cedate (512,

531, 664).Soldul contului reprezintă valoarea altor titluri de plasament şi creanţe

asimilate existente.Contul 509 “Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament”Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa vărsămintelor de efectuat pentru

titlurile de plasament cumpărate.Contul 509 “Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament” este un

cont de pasiv.În creditul contului 509 “Vărsăminte de efectuat pentru titluri de

plasament” se înregistrează: - valoarea datorată pentru titlurile de plasament cumpărate (502, 503,

505, 506, 508).

37

În debitul contului 509 “Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament” se înregistrează:

- valoarea achitată a titlurilor de plasament cumpărate (512, 531).Soldul reprezintă valoarea datorată pentru titlurile de plasament cumpărate.GRUPA 51 “CONTURI LA BĂNCI”Din grupa 51 “Conturi la bănci” fac parte:Contul 511 “Valori de încasat”Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa valorilor de încasat, cum sunt

cecurile şi efectele comerciale primite de la clienţi.Contul 511 “Valori de încasat” este un cont de activ.În debitul contului 511 “Valori de încasat” se înregistrează:- valoarea cecurilor şi a efectelor comerciale primite de la clienţi (411,

413).În creditul contului 511 “Valori de încasat” se înregistrează:- valoarea cecurilor şi a efectelor comerciale încasate (512);- valoarea sconturilor acordate (667).Soldul contului reprezintă valoarea cecurilor şi a efectelor comerciale

neîncasate.Contul 512 “Conturi curente la bănci”Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa disponibilităţilor în lei şi devize

aflate în conturi la bănci, a carnetelor de cecuri cu limită de sumă şi a sumelor în curs de decontare, precum şi a mişcării acestora.

Contul 512 “Conturi curente la bănci” este un cont bifuncţional. În debitul contului 512 “Conturi curente la bănci” se înregistrează:- sumele depuse sau virate în cont, rezultate din încasările în numerar, din

carnetele cec cu limita de sumă, din alte conturi bancare, din acreditive etc. (581);- sumele depuse în cont ca aport de către întreprinzătorul individual

(108);- valoarea subvenţiilor pentru investiţii şi a subvenţiilor primite (131,

445);- suma creditelor bancare pe termen lung şi mediu primite (162);- sumele încasate de la societăţile comerciale ce deţin titluri de

participare ale unităţii sau de la alte unităţi din cadrul grupului (166, 451);- sumele încasate reprezentând alte împrumuturi şi datorii asimilate

(167);- valoarea creanţelor imobilizate şi a dobânzilor aferente, încasate (267);- sumele încasate de la clienţi (411, 413, 419);- sumele reprezentând dobânzi de primit, încasate (5187);- sumele încasate de la clienţi incerţi (416);- taxa pe valoarea adăugată de recuperat, încasată de la bugetul statului

(4424);- sumele restituite de la buget, reprezentând vărsăminte efectuate în plus

din impozite, taxe, alte datorii şi creanţe (446, 448);- sumele depuse în cont de către asociaţi (455);- sumele depuse ca aport în bani la capitalul social (456);

38

- sumele încasate de la diverşi debitori (461);- sumele virate în cont şi necuvenite unităţii (462);- sumele încasate în avans şi care privesc exerciţiile următoare (472);- valoarea cecurilor şi efectelor comerciale încasate (511);- sumele virate în cont pe măsura clarificării operaţiilor (473);- sumele încasate reprezentând redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii

(706);- sumele încasate reprezentând dobânzile aferente disponi-bilităţilor în

conturi la bănci (766);- sumele încasate reprezentând subvenţiile de echilibru (pentru acoperirea

pierderilor) şi diferenţele de preţ la produsele subvenţionate (741, 445);- sumele încasate reprezentând veniturile provenite din exploatarea

curentă (758);- sumele încasate reprezentând dividendele pentru participaţiile la

capitalul altor societăţi (761), 762);- sumele încasate reprezentând dobânzile aferente creanţelor imobilizate

(763);- diferenţele favorabile între valoarea contabilă a titlurilor de plasament şi

preţul de cesiune (764);- veniturile din diferenţele favorabile de curs valutar, aferente

disponibilităţilor la bancă în devize, la închiderea exerciţiului (765);- sumele încasate din donaţii (771).În creditul contului 512 “Conturi curente la bănci” se înregistrează:- sumele ridicate în numerar din cont sau virate în alt cont de trezorerie

(581);- sumele retrase din cont, de către întreprinzătorul individual (108);- valoarea obligaţiunilor emise şi răscumpărate (505);- suma creditelor pe termen lung şi mediu, rambursate (162);- valoarea vărsămintelor efectuate pentru titlurile imobilizate şi de

plasament (269, 509);- sumele restituite societăţilor comerciale care deţin titluri de participare

ale unităţii sau altor unităţi din cadrul grupului (166, 451);- sumele plătite reprezentând rambursarea altor împrumuturi şi datorii

asimilate (167);- suma dobânzilor plătite (168, 518, 666);- cheltuielile ocazionate de înfiinţarea societăţii (201);- valoarea împrumuturilor pe termen lung, virate (267);- plăţile efectuate către furnizori (401, 403, 404, 405, 409);- sumele achitate terţilor, reprezentând reţineri sau popriri din salarii

(427);- sumele achitate reprezentând contribuţia unităţii la asigurările sociale,

precum şi contribuţia salariaţilor pentru pensia suplimentară (431);- sumele achitate reprezentând contribuţia unităţii şi a personalului la

constituirea fondului pentru ajutorul de şomaj (437);- sumele virate asigurărilor sociale reflectate ca alte datorii sociale (438);

39

- sumele achitate la buget, reprezentând impozitul pe profit (441);- plata către buget a taxei pe valoarea adăugată datorată (4423);- plăţile efectuate către organismele publice privind taxele şi

vărsămintele asimilate datorate (447);- plata către bugetul de stat a accizelor, altor impozite, taxe şi vărsăminte

asimilate (446);- plata la bugetul de stat a impozitului pe salarii, inclusiv a impozitului

suplimentar datorat de unitate pentru depăşirea fondului de salarii admisibil (444);- sumele achitate asociaţilor din disponibilităţile acestora aflate la unităţi

(455);- sumele achitate acţionarilor sau asociaţilor din dividendele cuvenite

(457);- plăţile pentru lichidarea obligaţiilor faţă de creditori diverşi (462);- restituirea sumelor aflate în curs de clarificare (473);- plăţile privind cheltuielile cu abonamentele, chiriile ş.a. (471, 612,

628);- costul acţiunilor proprii răscumpărate la valoarea de achiziţie (502);- valoarea primelor de asigurare achitate (613);- plăţile pentru alte servicii executate către terţi (621, 622, 623, 624, 625,

626, 628);- valoarea serviciilor bancare plătite (627);- diferenţele de curs valutar nafavorabile, aferente disponibilităţilor aflate

în conturi la bancă în devize la închiderea exerciţiului (665);- valoarea despăgubirilor, amenzilor, penalităţilor, donaţiilor şi

subvenţiilor acordate, plătite (671);Soldul debitor reprezintă disponibilităţile în lei şi în devize, iar soldul

creditor, creditele primite.Contul 518 “Dobânzi”Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa dobânzilor datorate, precum şi a

dobânzilor de încasat, aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente, respectiv disponibilităţilor aflate în conturile curente.

Dobânzile datorate şi cele de încasat, aferente exerciţiului în curs, se înregistrează la cheltuieli financiare, respectiv venituri financiare.

Contul 518 “Dobânzi” este un cont bifuncţional. În debitul contului 518 “Dobânzi” se înregistrează:- dobânzile de încasat aferente disponibilităţilor aflate în conturile

curente şi cele plătite aferente împrumuturilor primite (766, 512);În creditul contului 518 “Dobânzi” se înregistrează:- dobânzile datorate, aferente creditelor acordate la bănci în

conturile curente şi cele încasate, aferente disponibilităţilor în conturile curente (666, 512).

Soldul debitor reprezintă dobânzile de primit, iar soldul creditor, dobânzile de plătit.

Contul 519 “Credite bancare pe termen scurt”

40

Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa creditelor acordate de bănci pe termen scurt.

Contul 519 “Credite bancare pe termen scurt” este un cont de pasiv.În creditul contului 519 “Credite bancare pe termen scurt se înregistrează:- creditele bancare pe termen scurt, acordate de bancă pentru nevoi

temporare, prin conturi bancare distincte, inclusiv dobânzile datorate (512, 666).În debitul contului 519 “Credite bancare pe termen scurt se înregistrează:- creditele bancare pe termen scurt, restituite băncii finanţatoare,

inclusiv dobânzile plătite (512).Soldul contului reprezintă creditele bancare pe termen scurt nerestituite.GRUPA 53 “CASA”Din grupa 53 “Casa” fac parte:Contul 531 “Casa”Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa numerarului aflat în casieria

unităţii, precum şi a mişcării acestuia, ca urmare a încasărilor şi plăţilor efectuate.Contului 531 “Casa” este un cont de activ.În debitul contului 531 “Casa” se înregistrează:- ridicările de numerar de la bancă (581);- valoarea aportului în numerar depus de întreprinzătorul individual

(108);- sumele încasate în numerar de la clienţi (411, 416, 419);- sumele depuse în numerar de către asociaţi (455);- sumele depuse în numerar ca aport la capitalul social (456);- sumele încasate în numerar de la diverşi debitori (461);- sumele încasate în numerar de la diverşi creditori (462);- veniturile anticipate, încasate în numerar (472);- sumele restituite în numerar din avansuri de trezorerie, neutilizate

(542);- încasările în numerar reprezentând redevenţe, locaţii de gestiune

şi chirii (706);- valoarea mărfurilor vândute în numerar (707, 4472);- încasări din despăgubiri şi alte venituri din exploatare (758);- diferenţele de curs valutar favorabile, aferente disponibilităţilor în

devize sau operaţiunilor efectuate în numerar (765).În creditul contului 531 “Casa” se înregistrează:- depunerile de numerar la bănci (581);- valoarea aportului retras de întreprinzătorul individual (108);- plăţile efectuate pentru constituirea societăţii (201);- costul de achiziţie al titlurilor de participare cumpărate în numerar

(261);- costul de achiziţie al altor titluri de plasament imobilizate, cumpărate în

numerar (263, 269);- plăţile efectuate către furnizori (401, 404);- valoarea avansurilor acordate pentru livrări de bunuri, prestări de

servicii sau executări de lucrări (409);

41

- remuneraţiile achitate personalului (421);- plăţile în numerar către personal, reprezentând ajutoarele materiale şi

protecţia socială (423);- sumele achitate personalului, reprezentând participare la profit (424);- avansurile acordate personalului (425);- sumele achitate, evidenţiate anterior ca drepturi de personal neridicate

(426);- sumele achitate terţilor reprezentând reţineri sau popriri din remuneraţii

(427);- sumele achitate personalului, evidenţiate anterior ca alte datorii faţă de

acesta (428);- sumele restituite în numerar către asociaţi (455, 456, 457);- plăţile în numerar către diverşi creditori (462);- plăţile în numerar efectuate în avans (471);- avansurile de trezorerie acordate în numerar (542);- plăţile privind redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii datorate (612);- valoarea primelor de asigurări achitate în numerar (613);- diferenţele nefavorabile de curs valutar, aferente disponibilităţilor sau

operaţiilor efectuate în numerar (665);- valoarea despăgubirilor, amenzilor şi penalităţilor plătite în numerar, a

donaţiilor şi subvenţiilor acordate (671).Soldul contului reprezintă numerarul existent în casierie.Contul 532 “Alte valori”Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa bonurilor valorice, timbrelor

fiscale şi poştale, biletelor de tratament şi odihnă, tichetelor şi biletelor de călătorie, a altor valori, precum şi a mişcării acestora.

Contul 532 “Alte valori” este un cont de activ.În debitul contului 532 “Alte valori” se înregistrează:- valoarea bonurilor valorice, timbrelor fiscale şi poştale, biletelor de

tratament şi odihnă, tichetelor şi biletelor de călătorie şi a altor valori, achiziţionate (401, 531).

În creditul contului 532 “Alte valori” se înregistrează:- valoarea bonurilor valorice, timbrelor fiscale şi poştale, biletelor de

tratament şi odihnă, tichetelor şi biletelor de călătorie şi a altor valori, consumate (301, 624, 625, 626, 645).

Soldul contului reprezintă alte valori existente.GRUPA 54 “ACREDITIVE”Din grupa 54 “Acreditive” fac parte:Contul 541 “Acreditive”Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa acreditivelor deschise în bănci

pentru efectuarea de plăţi în favoarea terţilor.Contul 541 “Acreditive” este un cont de activ.În debitul contului 541 “Acreditive” se înregistrează:- sumele virate în conturile de acreditive deschise la dispoziţia terţilor

(581);

42

- diferenţele favorabile de curs valutar, aferente soldului la închiderea exerciţiului, privind acreditivele deschise în devize (765).

În creditul contului 541 “Acreditive” se înregistrează:- sumele plătite terţilor sau virate în conturile de disponibilităţi ca urmare

a încetării valabilităţii acreditivului (401, 404, 581);- diferenţele nefavorabile de curs valutar, aferente operaţiilor şi soldului

privind acreditivele deschise în devize (665).Soldul contului reprezintă acreditivele deschise în bănci, existente. Contul 542 “Avansuri de trezorerie”Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa avansurilor de trezorerie.Contul 542 “Avansuri de trezorerie” este un cont de activ. În debitul contului 542 “Avansuri de trezorerie” se înregistrează:- sumele virate în conturi la bănci sau acordate în numerar (531, 581);În creditul contului 542 “Avansuri de trezorerie” se înregistrează:- plăţile efectuate din avansurile de trezorerie (401, 451, 531);- cheltuielile efectuate pentru acţiunile de protocol, reclamă şi publicitate

(623);- cheltuielile efectuate privind transportul de bunuri, precum şi

transportul colectiv de personal (624);- cheltuieli ocazionate de deplasări, detaşări, transferări (625);- diferenţele nefavorabile de curs valutar, cu ocazia lichidării avansurilor

de trezorerie (665);- valoarea serviciilor poştale şi a taxelor de telecomunicaţii (626);- plăţile efectuate pentru alte servicii executate de terţi (628).Soldul contului reprezintă sumele acordate ca avansuri de trezorerie,

nedecontate. GRUPA 58 “VIRAMENTE INTERNE”Din grupa 58 “Viramente interne” fac parte:Contul 581 “Viramente interne”Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa viramentelor de disponibilităţi între

conturile de trezorerie.Contul 581 “Viramente interne” este un cont de activ.În debitul contului 581 “Viramente interne” se înregistrează:- sumele virate dintr-un cont de trezorerie în alt cont de trezorerie (512,

531, 541, 542).În creditul contului 581 “Viramente interne” se înregistrează:- sumele intrate într-un cont de trezorerie din alt cont de trezorerie (512,

531, 541, 542).Contul nu prezintă sold. GRUPA 59 “PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA CONTURILOR

DE TREZORERIE”Din grupa 59 “Provizioane pentru deprecierea conturilor de trezorerie” fac

parte:Contul 590 “Provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament"

43

Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa constituirii provizioanelor pentru deprecierea titlurilor de plasament.

Contul 590 “Provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament" este un cont de pasiv.

În creditul contului 590 “Provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament" se înregistrează:

- sumele reprezentând constituirea sau majorarea provizioanelor aferente deprecierii titlurilor de plasament, constatate cu ocazia inventarierii (686).

În debitul contului 590 “Provizioane pentru deprecierea titlurilor de plasament" se înregistrează:

- sumele reprezentând diminuarea sau anularea provizioanelor privind deprecierea titlurilor de plasament (786).

Soldul contului reprezintă provizioanele constituite pentru deprecierile constatate, aferente titlurilor de plasament existente.

Organizarea contabilităţii

Sistemul de contabilitate proiectat, se inspiră din Planul contabil general francez, se înscrie în Directivele IV şi VII ale Comunităţii Economice Europene şi se articulează la standardele internaţionale, în special la Normele contabilităţii internaţionale elaborate de I.A.S.C. (International Accounting Standards Comitee). La acestea se adaugă Sistemul contabil al întreprinderii propus pentru ţările Europei de Est.

Din punct de vedere teoretic şi metodologic, noul sistem adoptat în cadrul reformei contabilităţii se bazează pe principiile şi regulile proprii normalizării contabilităţii. Discutat din acest punct de vedere, el se defineşte prin următoarele trăsături:

a) promovarea contabilităţii ca instrument de gestiune pentru întreprindere şi ca instrument de informare şi comunicare privind situaţia patrimonială şi rezultatele întreprinderii pentru investitori, fiscalitate, partenerii de afaceri şi organele guvernamentale de sinteză informaţională şi previziune;

b) folosirea de principii şi conventii generale bazate pe o terminologie precisă şi identică pentru toţi utilizatorii informaţiei contabile;

c) definirea relaţiilor între nevoile de gestiune specifice fiecărei întreprinderi, legislaţia economico-financiare (baza lor juridică şi mijloacele necesare pentru elaborarea de statistici naţionale – contabilitatea naţională);

d) informaţiile contabile să dea utilizatorilor o descriere adecvată, corectă, clară, precisă şi completă a operaţiilor, evenimentelor şi situaţiilor;

e) informaţiile de sinteză să fie utile şi oportune utilizatorilor atunci când aceştia iau deciziile economice.

Toate aceste trăsături şi cerinţe merg şi converg spre obiectivul fundamental al contabilităţii, acela de a furniza o imagine fidelă asupra situaţiei patrimoniului şi rezultatului întreprinderii. Este un obiectiv stabilit şi formalizat prin Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene, preluat şi în Legea contabilităţii din România, care prevede, în acest scop, cerinţe faţă de bilanţul contabil “care trebuie

44

să dea o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute”.

Potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, contabilitatea unităţilor patrimoniale se organizează, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul financiar-contabil, contabilul şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie.

Totodată societăţile comerciale au obligaţia de a ţine contabilitatea în partidă dublă şi să întocmească bilanţ, respectiv dare de seamă contabilă în cazul instituţiilor publice.

Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii conform legii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altor persoane care au obligaţia gestionării patrimoniului. Când contabilitatea nu se ţine de către persoane autorizate, răspunderea revine patronului.

Contabilitatea financiară are la bază norme unitare privind organizarea şi conducerea acesteia, prevăzute în lege şi în regulamentul de aplicare al legii contabilităţii, care au caracter obligatoriu pentru toate unităţile patrimoniale, având ca obiectiv principal furnizarea informaţiilor necesare atât pentru necesităţile proprii, cât şi în relaţiile acestora cu asociaţii sau acţionarii, clienţii, furnizorii, băncile, organele fiscale şi alte persoane juridice şi fizice.

Principalul element care se aşează la baza organizării contabilităţii este format dintr-un ansamblu de principii sau convenţii ce au în vedere regulile (normele) de întocmire a situaţiilor financiare (conturi anuale) prin judecarea acţiunii principiilor respective.

Organizarea contabilităţii, pe lângă elaborarea normelor generale şi unitare de organizarea a acesteia, necesită şi rezolvarea următoarelor probleme: stabilirea verigilor unde se organizează contabilitatea, organizarea departamentului financiar-contabil pe compartimente şi funcţii şi repartizarea personalului, alegerea formei de contabilitate cea mai corespunzătoare, a metodelor şi procedurilor de evidenţă şi evaluare a elementelor patrimoniale, luarea în considerare a principiilor şi a factorilor ce o influenţează.

Mijloacele de organizare a contabilităţii financiare – Regulamentul privind aplicarea Legii contabilităţii

Acest Regulament a fost emis în baza prevederilor art. 42 din Legea contabilităţii nr. 82 din 24 decembrie 1991. Prin conţinutul său se delimitează ca o sintagmă a principiilor şi regulilor generale privind organizarea şi conducerea contabilităţii din România. De asemenea, Regulamentul oferă tehnici şi soluţii opozabile la nivelul unităţilor patrimoniale pentru realizarea contabilităţii curente a capitalurilor, activelor imobilizate, stocurilor, creanţelor, datoriilor, valorilor de trezorerie, chletuielilor şi veniturilor, inventarierea patrimoniului şi organizarea contabilităţii interne de gestiune.

În Regulament toate entităţile gestionare, care au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitate potrivit prevederilor Legii contabilităţii, sunt denumite unităţi patrimoniale.

45

Toate categoriile de unităţi patrimoniale delimitate ca sferă de acţiune a contabilităţii sunt obligate:

să întocmească documente justificative pentru orice operaţie care modifică masa patrimoniului;

să înregistreze, cronologic şi sistematic, operaţiile patrimoniale în cadrul registrelor contabile;

să inventarieze patrimoniul; să întocmească bilanţul contabil; să asigure controlul asupra operaţiilor patrimoniale efectuate; să furnizeze, să publice şi să păstreze informaţiile financiare

pertinente şi fiabile cu privire la situaţia patrimoniului şi rezultatelor obţinute de unitate.

Pentru ca cifrele să fie reale, faptele evaluate corect, iar imaginea societăţii fidelă, trebuie respectate o serie de principii contabile impuse de a IV-a Directivă a Comunităţii Europene şi planul contabil general.

Principiile contabile sunt:1. Fixitatea capitalului – este un principiu mai mult juridic decât

contabil. Capitalul unei societăţi este limita responsabilităţii sale vis-à-vis de creanţierii sociali; sumele sale nu pot fi modificate fără formalităţi şi publicitate.

2. Principiul regularităţii – conform căruia documentele trebuie să fie întocmite şi prezentate conform regulilor legale, reglementate sau profesionale.

3. Principiul sincerităţii – care presupune respectarea de către contabilitate a probităţii inventarului material şi evaluării, conform documentelor publicate, claritatea lor, actualitatea în estimarea activelor la închiderea exerciţiului.

4. Principiul noncompensaţiei – determină evitarea pierderii de informaţii. Conform lui, nu se compensează două mişcări de sens opus în acelaşi cont; nu se compensează o cheltuială cu un venit; nu se compensează o creştere cu o diminuare de valoare şi nici un post de activ cu unul de pasiv.

5. Principiul unicităţii şi intangibilităţii bilanţului. Pentru un exerciţiu dat, o societate nu poate întocmi şi publica decât un singur bilanţ. El este purtătorul legitim al societăţii asupra punctelor de vedere privind criteriul de evaluare, metoda folosită etc.

Datele bilanţului de închidere al unui exerciţiu devin date ale bilanţului de deschidere al exerciţiului ce urmează. Se urmăreşte deci identitatea situaţiei la sfârşitul unui exerciţiu şi începutul celui următor.

6. Principiul nominalismului monetar. Pentru a măsura toate valorile înregistrate în contabilitate există o singură unitate şi anume unitatea monetară. Ea conservă întotdeauna aceeaşi valoare în cursul timpului. Se aduce însă o atenuare acestui principiu datorită reevaluării de bilanţ şi a provizioanelor pentru creşterea preţurilor stocurilor.

7. Principiul conservării valorii – este o consecinţă a principiilor noncompensaţiei şi nominalismului monetar.

Contabilitatea înregistrează informaţiile în unităţi monetare şi nu fizice. Se poate ajunge ca valoarea monetară a unui bun fizic neschimbat să se modifice în

46

decursul timpului. De asemenea, un bun poate ieşi din patrimoniu la un alt preţ decât a intrat. Această diferenţă se înregistrează într-un cont distinct.

Contul reflectând bunul patrimonial descrie clar mişcările materiale de intrare-ieşire a lui. Când cantitatea ieşită este egală cu cea intrată, soldul său este zero; diferenţa de valoare pune însă în evidenţă rezultatul dublei operaţii de intrare-ieşire; profit sau pierdere.

8. Principiul de realizare – face dovada obiectivităţii şi verificării. Pentru a înregistra o îmbogăţire, nu este necesară aşteptarea unei încasări; trebuie însă aşteptat ca îmbogăţirea să fie certă şi definitivă.

Nu se poate anticipa asupra vânzării unui activ şi evaluării lui la un preţ de vânzare probabil; el trebuie evaluat la preţul de origine chiar dacă este mai scăzut, dar cunoscut cu certitudine.

9. Principiul proeminenţei cauzelor asupra consecinţelor – se referă la înregistrarea mai întâi a angajamentelor şi apoi a executării lor. Deci se dă cheltuielilor şi veniturilor o importanţă mai mare decât încasării şi plăţilor. Veniturile şi cheltuielile se cunosc sub aspect real (mişcare de bunuri şi servicii) şi sub aspect monetar (mişcare monetară).

10. Principiul proeminenţei dreptului asupra faptei – se aseamănă celui precedent. Se înregistrează mai întâi actele şi faptele juridice şi apoi cele materiale. Astfel, data contabilizării unei vânzări nu coincide cu data încasării.

11. Principiul prudenţei – este legat de funcţia juridică a contabilităţii. Între două eventualităţi posibile, se înregistrează cea defavorabilă, rezultând o diminuare a rezultatului. Diminuările de valori trebuiesc înregistrate când apar, ca probabilităţi pentru viitor; în schimb creşterile de valori nu se înregistrează până nu devin certe şi definitive prin obiectul lor şi venitul aferent bunului considerat.

12. Principiul evaluării disimetrice – conform căruia activul se evaluează la valoarea iniţială când are loc o creştere de valoare şi la aloarea actuală când are loc o diminuare de valoare.

13. Principiul independenţei exerciţiilor – presupune împărţirea timpului în perioade egale, numite exerciţii, care sunt, în principiu, riguros independente unele de altele. Atribuindu-se fiecărui exerciţiu cheltuielile şi veniturile aferente lui, se procedează la calculul rezultatului exerciţiului.

14. Principiul permanenţei metodelor sau al continuităţii lor – se referă la întocmirea bilanţului şi a contului de rezultate sub aceeaşi formă şi după aceeaşi tehnică, folosind aceleaşi criterii de evaluare.

Eventualele schimbări trebuiesc bine motivate şi autorizate de adunarea generală. O schimbare a criteriului de evaluare modifică repartizarea rezultatului în timp, între exerciţii. Permanenţa metodelor permite comparaţiile între exerciţii.

15. Principiul permanenţei condiţiilor de exploatare – cere societăţii, ca în afara cazurilor particulare (lichidare, absorbţie, fuziune), să-şi continue activitatea în viitor, în aceleaşi condiţii ca în prezent. Astfel, se realizează o bază convenţională pentru anticipări.

Organizarea contabilităţii trezoreriei trebuie să asigure realizarea obiectivelor manageriale de ordin financiar ale unităţilor patrimoniale, între care cele care vizează asigurarea capacităţii de plată curentă au un loc central.

47

48

MIJLOACE BANESTI

În casa de bani

Contul casa

Registrul de casă

Casieria

Documente pentru operaţiuni de încasări

- cec numerar- chitanţă- mandat poştal

Documente pentru operaţiuni de plăţi

- Foaie de vărsământ- Stat de salarii- Listă de plată- Referat de avans- Decont de cheltuieli- Factura- etc.

Jurnalul pentru creditul ct. casa

Situaţia pentru debitul ct. casa

La bancă Sub altă formă

Contul curent la bănci în lei

Contul curent la bănci în devize

Valori de încasat

Viramente interne

Contul “Acreditive”

Carnete de cecuri cu limita de sumă

Extrasul de cont

Documente pentru operaţii de încasări-plăţi

- Foaie de vărsământ- Ordin de încasare- Factură- Ordin de plată- Cec numerar- Cec din carnet cu limită de sumă- etc.

Jurnale pentru creditul conturilor. Situaţii pentru debitul conturilor

Registrul Cartea mare

Contul “Mijloace băneşti în curs de decontare”

Contul “Alte valori”

Documente

- Ordin de plată- Factura- Timbre fiscale- Mărci poştale- Tichete de călătorie- Recipise de consem-nare la cec- Deconturi- etc.

Contabilitatea analitică

Jurnale pentru creditul conturilor şi situaţiei

pentru debit

Fig. 2.1.1: Elementele principale ale organizării contabilităţii mijloacelor băneşti

La organizarea contabilităţii trezoreriei se au în vedere următoarele obiective principale:

- evidenţa şi controlul operativ a operaţiilor băneşti în numerar;- gstiunea şi valorificarea disponibilităţilor băneşti din conturile de la

bănci şi a efectelor de primit depuse la bancă;- efectuarea plăţilor la termenele scadente;- respectarea legislaţiei financiar-bancare şi fiscale;- valorificarea disponibilităţilor băneşti prin plasamente de trezorerie;- alegerea şi utilizarea celor mai eficiente instrumente de trezorerie şi

forme de decontare;- fundamentarea bugetului de trezorerie, urmărirea şi explicarea fluxului

net de trezorerie din operaţiile de exploatare, de investiţii şi financiare, prin tablourile de flux şi de finanţare;

- utilizarea pe baza unei tactici financiare judicioase a creditelor bancare pe termen scurt pentru reglarea lichidităţilor şi menţinerea capacităţilor de plată continuă.

Organizarea contabilităţii trezoreriei are la bază relaţiile generale dintre mijloacele băneşti, credite pe termen scurt şi terţi.

În cadrul organizării contabilităţii trezoreriei, în funcţie de obiectivele urmărite, se stabilesc conturile sintetice şi analitice, documentele ce trebuie întocmite pentru consemnarea operaţiilor, modul de prelucrare şi înregistrare al acestora.

Organizarea contabilităţii mijloacelor băneşti circumscrie: contabilitatea mijloacelor băneşti în numerar; contabilitatea mijloacelor băneşti gestionate prin bancă şi contabilitatea altor mijloace băneşti. În figura 2.1.1. se prezintă sistemul conturilor, documentele primare şi de evidenţă specifice organizării celor trei laturi ale contabilităţii mijloacelor băneşti. Pe această bază se stabilesc detaliile cu privire la modul de completare, transmitere, prelucrare, control şi înregistrare a documentelor.

2.2. Documente contabile privind trezoreria întreprinderii

Potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991 societăţile comerciale consemnează operaţiile economice şi financiare, în momentul efectuării lor, în documente justificative, pe baza cărora se fac înregistrări în jurnale, fişe şi alte documente contabile, după caz.

Documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale, prevăzute în structura formularelor aprobate:

49

- denumirea documentului;- denumirea şi sediul unităţii patrimoniale care întocmeşte documentul

(când este cazul);- numărul documentului şi data întocmirii acestuia;- menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiei economice şi

financiare (când este cazul);- conţinutul operaţiei economice şi financiare, iar atunci când este şi

temeiul legal al efectuării ei;- datele cantitative şi valorice aferente operaţiei economice şi financiare

efectuate;- numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care răspund

de efectuarea operaţiei economice şi financiare patrimoniale, ale persoanelor cu atribuţii de control financiar preventiv şi ale persoanelor în drept să aprobe operaţiile respective, după caz;

- alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiilor în documente justificative.

Înscrisurile care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în cazurile în care furnizează toate informaţiile prevăzute în normele legale în vigoare.

Înscrisurile provenite din relaţiile de cumpărare a unor bunuri de la persoane fizice pot fi înregistrate în contabilitate numai în cazurile în care se face dovada intrării în gestiune a bunurilor respective. În cazul în care documentele respective se referă la cheltuieli pentru prestări de servicii efectuate de persoane fizice, pentru a fi înregistrate în contabilitate acestea trebuie să aibă la bază contracte sau convenţii, întocmite în acest scop în conformiate cu reglementările legale în vigoare.

Documentele contabile – jurnale, fişe etc. – care servesc la prelucrarea, centralizarea şi înregistrarea în contabilitate a operaţiilor consemnate în documentele justificative, întocmite manual sau în condiţiile utilizării tehnicii de calcul, trebuie să cuprindă elemente cu privire la:

- felul, numărul şi data documentului justificativ;- sumele corespunzătoare operaţiilor efectuate;- conturile sintetice şi analitice debitoare şi creditoare;- semnăturile pentru întocmire şi verificare.Registrele de contabilitate sunt documente contabile obligatorii în care

unităţile patrimoniale înregistrează periodic, cronologic şi sistematic operaţiile economice şi financiare, consemnate în documente justificative, care produc modificări în patrimoniul acestora.

Principalele registre ce se folosesc în contabilitate sunt: Registrul-jurnal, Registrul jurnal de încasări şi plăţi, Registrul-inventar şi Cartea mare.

Documentele folosite în cadrul contabilităţii de trezorerie sunt:

Chitanţă pentru operaţii în valută1. Serveşte ca:

50

- document justificativ pentru depunerea unei sume în valută, în numerar, la casieria unităţii;

- document justificativ de înregistrare în registrul de casă (în valută) şi în contabilitate.

2. Se întocmeşte la unităţile care efectuează operaţii în devize, în două exemplare, pentru fiecare sumă încasată în valută, de casierul unităţii şi se semnează de acesta pentru primirea sumei în valută.

3. Circulă la depunător (exemplarul 1, cu ştampila unităţii). Exemplarul 2 rămâne în carnet, fiind folosit ca document de verificare a operaţiilor înregistrate în registrul de casă (în valută).

4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, după utilizarea completă a carnetului (exemplarul 2).

Unitatea …………..Cod fiscal ………………..Nr.ord. registrul com/an ……………Localitatea ………………………….Judeţul

CHITANŢĂ PENTRU OPERAŢII ÎN VALUTĂ Nr. ………..

Data …………….Am primit de la ………………………………………………………….Următoarele sume în valută, reprezentând: ……………………………...……………………………………………………………………………

Felul valuteiSuma în valută

Curs Suma în leiÎn cifre În litere

Total x x xCasier,

Proces-verbal de plăţiFormat A5, tipărit pe ambele feţe.1. Serveşte ca:- document justificativ pentru sumele predate de casierul unităţii

mandatarului plătitor, în vederea efectuării plăţilor;- document justificativ al sumelor primite de mandatarul plătitor;- document justificativ de înregistrare în contabilitate a salariilor şi altor

drepturi neachitate.2. Se întocmeşte într-un exemplar şi se reţine în casieria unităţii ori de câte

ori se fac plăţi prin casierii plătitori, astfel:- faţa formularului se completează de casierul unităţii, care semnează de

predarea sumelor şi actelor de plată, şi de casierul plătitor pentru primirea acestora. Documentul se reţine în casieria unităţii pentru justificarea salariilor, ajutoarelor din fondurile de asigurări sociale, premiilor şi altor drepturi asimilate acestora, ridicate de la bancă şi predate casierilor plătitori până la termenul legal

51

de efectuare a plăţii sumelor respective. Sumele predate casierilor plătitori nu se înregistrează la plăţi în registrul de casă, acestea figurând în soldul casei de la data înmânării sumelor până la data când casierii plătitori justifică sumele primite la casieria unităţii;

- verso formularului se completează de casierul plătitor la restituirea sumelor neachitate, împreună cu actele plăţi, se semnează de acesta şi se verifică de casier.

În situaţia în care spaţiul este insuficient se întocmeşte o listă (anexă) suplimentară care trebuie să conţină toate informaţiile cerute de document.

3. Circulă la compartimentul financiar-contabil ca anexă la exemplarul 2 al registrului de casă.

4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

……………….. (Unitatea)

PROCES-VERBAL DE PLĂŢI

Întocmit azi ………………………………………………………………Subsemnaţii: casier………………………………………………………………Mandatar plătitor ………………………………………………………………...Primul am predat, iar secundul am primit suma de …………….…………… lei(………………………………………………………………………………….)

(în litere)reprezentând actele de plăţi specificate mai jos, pentru serviciul:1) ………………………………………………. lei2) ……………………………………………….. lei3) ……………………………………………….. lei4) ……………………………………………….. leiTOTAL ………………………………………….. lei

Decontarea se va face la data de ………………………………………………

Casier, Mandatar plătitor,…………………………………………………………………………………

Azi…………………. am restituit la casierie actele de plăţi menţionate mai sus împreună cu suma ………………….. lei (………………………………….) rămasă neachitată conform listei nominale

(în litere)de pe verso formularului.

Mandatar plătitor, Casier,

(verso)Data

Ziua Luna Anul52

Unitatea ………………….…………………………………………………………

Nr. crt.

Numele şi prenumeleMarca

sau nr.matricolSuma

TOTALMANDATAR PLĂTITOR

Dispoziţie de plată-încasare către casierieFormat A6 şi A5, tipărite pe ambele feţe.1. Serveşte ca:- dispoziţie pentru casierie, în vederea achitării în numerar a unor sume,

potrivit dispoziţiilor legale, inclusiv a avansurilor aprobate pentru cheltuieli de deplasare, precum şi a diferenţei de încasat de către titularul de avans în cazul justificării unor sume mai mari decât avansul primit, procurare de materiale etc.;

- dispoziţie pentru casierie, în vederea încasării în numerar a unor sume, potrivit dispoziţiilor legale;

- document justificativ de înregistrare în registrul de casă şi în contabilitate, în cazul plăţilor în numerar efectuate fără alt document justificativ.

2. Se întocmeşte într-un exemplar de compartimentul financiar-contabil:- în cazul utilizării ca dispoziţie de plată – când nu există alte documente

prin care se dispune plata (exemplu: stat de salarii sau lista de avans chenzinal etc.);

- în cazul utilizării ca dispoziţie de plată a avansurilor pentru cheltuielile de deplasare, procurare de materiale etc.;

- în cazul utilizării ca dispoziţie de încasare, când nu există alte documente prin care se dispune încasarea (avize de plată, somaţii de plată etc.).

Se semnează de întocmire la compartimentul financiar-contabil.3. Circulă:- la persoana autorizată să exercite controlul financiar preventiv, pentru

viză în cazurile prevăzute de lege;- la persoanele autorizate să aprobe plata sumelor respective (în cazul

plăţilor);- la casierie, pentru efectuarea operaţiei de încasare sau plată, după caz, şi

se semnează de casier; în cazul plăţilor se semnează şi de persoana care a primit suma. Când este utilizată ca dispoziţie de încasare, pentru sumele încasate, casierul trebuie să emită “Chitanţă”;

- la compartimentul financiar-contabil, anexă la registrul de casă, pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică şi analitică. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, anexă la registrul de casă.

53

…………………………

DISPOZIŢIE DE*)…………………………………..…………. CĂTRE CASIERIENr. ………………… din ……………………….

Numele şi prenumele …………………………………………………………………..Funcţia (calitatea) ………………………………………………………………………Suma …………………… lei ………………………………………………………….. (în cifre) (în litere)Scopul încasării-plăţii …………………………………………………………………..…………………………………………………………………………………………..

Sem

nătu

ra

Conducătorul unităţiiViza de control

financiar-preventivCompartiment financiar-

contabil

*) Se va înscrie “INCASARE” sau “PLATĂ”, după caz

(verso)Se com-ple-tează

numai pentru plăţi

DATE SUPLIMENTARE PRIVIND BENEFICIARUL SUMEI:

Actul de identitate …………………. Seria …………………nr. …………….Am primit suma de ……………………………………. lei

(în cifre)Data ………………………...Semnătura …………………..

CASIERPlătit/încasat suma de ……………………………………. lei

(în cifre)Data …………………………

Semnătura …………………….

ÎmputernicireaFormat A6, tipărit pe o singură faţă.1. Serveşte ca document de împuternicire în vederea încasării unor

drepturi băneşti de la casierul unităţii când titularul nu se poate prezenta pentru aceasta, iar persoana împuternicită este un membru al familiei titularului sau o persoană încadrată în muncă la aceeaşi unitate cu titularul drepturilor băneşti.

2. Se întocmeşte într-un singur exemplar, de către titularul drepturilor ce urmează a fi încasate de la casier şi se semnează de acesta, precum şi de persoana împuternicită.

Se aprobă de către conducătorul compartimentului financiar-contabil după analiza situaţiei existente.

3. Circulă:

54

- la şeful ierarhic al titularului drepturilor băneşti pentru aprobare, numai în cadrul ridicării de sume reprezentând salarii, ajutoare din fondurile de asigurări sociale, premii şi alte drepturi asimilate acestora;

- la casierul unităţii cu ocazia plăţii drepturilor cuvenite către persoana împuternicită şi se anexează la documentul de plată a drepturilor respective.

4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, anexă la documentul de plată a drepturilor băneşti.

Se aprobă,……………………………….

ÎMPUTERNICIRESubsemnatul …………………………………………………………………….

în calitate de *) …………...……………………………………….. deleg prin prezentape dl. (d-na) …………………………………………………………………………….în calitate de ……………...……………………………….. care se legitimează cu B.I.seria ………….. nr. …………………………………………………………………….pentru a-mi ridica drepturile de **) …………………………………………………….…………………………………………………………………………………………..

Data …………………………Semnătura persoanei împuternicite, Semnătura emitentului,

…………………………………… …………………………..

*) Se va trece calitatea emitentului împuternicirii (funcţia, autor, colaborator etc.)

**) Se va trece natura sumei care urmează a fi încasată (chenzina I, a II-a, drepturi de delegare, detaşare, autor etc.)

Registru de casăFormat A4, tipărit pe o singură faţă.1. Serveşte ca:- document de înregistrare operativă a încasărilor şi plăţilor în numerar,

efectuate prin casieria unităţii pe baza actelor justificative;- document de stabilire la sfârşitul fiecărei zile a soldului de casă;- document de înregistrare zilnică în contabilitate a operaţiilor de casă.2. Se întocmeşte în două exemplare, zilnic, de casierul unităţii sau de o

altă persoană împuternicită, pe baza actelor justificative de încasări şi plăţi. În cazul în care o sumă plătită se referă la două sau trei conturi corespondente, în registrul de casă se trece distinct fiecare operaţie în parte. Se semnează de către casier pentru confirmarea înregistrării operaţiilor efectuate şi de către persoana din compartimentul financiar-contabil desemnată pentru primirea exemplarului 2 şi a actelor justificative anexate.

Se completează zilnic, în ordinea efectuării operaţiilor fără a lăsa spaţii libere. La sfârşitul zilei, rândurile neutilizate se barează. Utilizarea formularului se face cu respectarea prevederilor Regulamentului operaţiilor de casă.

Soldul de casă al zilei precedente se reportează pe primul rând al registrului de casă pentru ziua în curs.

55

Se înregistrează toate încasările, după care acestea se totalizează (inclusiv soldul de casă reportat al zilei precedente), se înregistrează apoi toate plăţile, iar totalul acestora se scade din sumele rezultate din însumarea încasărilor, pentru a stabili soldul de casă al zilei respective.

3. Circulă la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea exactităţii sumelor înscrise şi respectarea dispoziţiilor legale privitoare la efectuarea operaţiilor de casă (exemplarul 2).

Exemplarul 1 rămâne în carnet.4. Se arhivează:- la casierie (exemplarul 1);- la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 2).

(Unitatea)

R E G I S T R U D E C A S ĂData Contul casă

Ziua Luna Anul

Nr.crt.

Nr. act

casă

Nr. anexă

Explicaţii Încasări PlăţiSimbol cont corespondent

Report / Sold ziua precedentă

De reportat pagina / TOTAL X

CASIER, COMPARTIMENT FINANCIAR-CONTABIL

Registru de casă în valutăFormat A4, tipărit pe o singură faţă.1. Serveşte ca:

56

- document de înregistrare operativă a încasărilor şi plăţilor în valută (numerar sau cecuri de călătorie), pe baza actelor justificative anexate;

- document de stabilire, la sfârşitul fiecărei zile, a soldului de casă;- document de înregistrare zilnică în contabilitate a operaţiilor de casă în

valută.2. Se întocmeşte în două exemplare, zilnic, de către casierul unităţii, pe

baza actelor justificative de încasări şi plăţi în valută. În cazul în care o sumă plătită se referă la două sau trei conturi corespondente, în registrul de casă (în valută) se trece distinct fiecare operaţie în parte. Se semnează de către casier pentru confirmarea înregistrării operaţiilor efectuate şi de către persoana din compartimentul financiar-contabil desemnată pentru primirea exemplarului 2 şi a actelor justificative anexate.

Formularul se completează astfel:În antetul coloanelor se înscrie fiecare fel de valută care se încasează sau se

plăteşte. În coloanele formularului se înregistrează sumele în valută, iar în ultima coloană echivalentul acestora în lei, la cursul de referinţă din data efectuării operaţiilor din documentele în care s-au consemnat acestea.

Valutele care apar în două sau mai multe cursuri se trec în coloane diferite.Pentru cecuri de călătorie se deschid coloane separate.Se completează zilnic în ordinea efectuării operaţiilor fără a lăsa spaţii

libere. La sfârşitul zilei, rândurile neutilizate se barează. Utilizarea formularului se face cu respectarea prevederilor Regulamentului operaţiilor de casă.

Soldul de casă al zilei precedente se reportează pe primul rând al registrului de casă pentru ziua în curs.

Se înregistrează toate încasările, după care acestea se totalizează (inclusiv soldul din casă reportat al zilei precedente); se înregistrează apoi toate plăţile, iar totalul acestora se scade din sumele rezultate din însumarea încasărilor, pentru a se stabili soldul de casă al zilei respective.

În cazul în care numărul valutelor efective şi al cecurilor de călătorie încasate în cursul unei zile depăşeşte numărul coloanelor existente pe o filă, pentru ziua respectivă se completează atâtea file câte sunt necesare.

3. Circulă la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea exactităţii sumelor înscrise şi respectarea dispoziţiilor legale privitoare la efectuarea operaţiilor de casă în valută (exemplarul 2).

Exemplarul 1 rămâne în carnet.4. Se arhivează:- la casierie (exemplarul 1);- la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 2).

57

………………………………..

(Unitatea)

R E G I S T R U D E C A S Ă ( î n v a l u t ă )

DATA Contul casăZiua Luna Anul

Nr. crt.

Nr. act casă

Nr. anex

ăExplicaţii

Simbol cont

cores-pondent

ÎNCASĂRI PLĂŢI c/valîn leiFelul

valutei$ D

M$ D

MCursul x

Report / Sold ziua precedentă

De reportat pag. / Total

CASIER Compartiment financiar-contabil,

Extrasul de contFormat A5, tipărit pe ambele feţe.1. Serveşte la comunicarea şi solicitarea de la debitor a sumelor pretinse,

rămase neachitate, provenite din relaţii economico-financiare şi ca instrument de conciliere prearbitrală.

2. Se întocmeşte în trei exemplare, de compartimentul financiar-contabil al unităţii beneficiare, pe baza datelor din contabilitatea analitică.

3. Circulă:- la conducătorul compartimentului financiar-contabil şi conducătorul

unităţii emitente, pentru semnare (toate exemplarele);- la unitatea debitoare (exemplarele 1 şi 2), care restituie unităţii emitente

exemplarul 2 semnat pe verso de conducătorul şi conducătorul compartimentului financiar-contabil, pentru confirmarea debitului, în vederea decontării prin poştă

58

sau prin bancă, atunci când se depune ordinul de plată. Eventualele obiecţii asupra sumelor prevăzute în extrasul de cont se consemnează într-o notă explicativă semnată de conducătorul unităţii şi conducătorul compartimentului financiar-contabil, care se anexează la exemplarul 2 al extrasului de cont.

4. Se arhivează:- la compartimentul financiar-contabil al unităţii emitente (exemplarul 3),

precum şi exemplarul 2, când unitatea debitoare achită suma cu ordin de plată sau mandat poştal;

- la compartimentul financiar-contabil al unităţii debitoare (exemplarul 1).

Unitatea creditoare Nr. de înregistrare …....din………...………………………………….. Către ……………………………….Cod fiscal: ………………………. ……………………………………..Nr.ord.reg.com./an………………..Localitatea ………………………...Judeţul ……………………………..Cont ………………………………..Banca ……………………………….

EXTRAS DE CONT

Conform dispoziţiilor în vigoare, vă înştiinţăm că, în evidenţele noastre contabile, la data de …………………….., unitatea dvs. figurează cu următoarele debite ………….

…………………………………………………………………………………………...Documentul

(felul, numărul şi data)Explicaţii Suma

(verso)În termen de 5 zile de la primire urmează să ne restituiţi acest extras confirmat pentru suma

acceptată, iar în caz de refuz total sau parţial să anexaţi nota explicativă cuprinzând obiecţiile dvs. Prezentul extras de cont ţine loc de conciliere conform procedurii arbitrale.

DIRECTOR, Conducătorul compartimentuluifinanciar-contabil,

L.S. …………………. ………………………………….

Unitatea debitoare Nr. de înregistrare …………..din ……….…………………… Către ……………………………………..…………………… …………………………………………...…………………… …………………………………………...Confirmăm prezentul extras de cont pentru suma de …………………………..lei,

pentru achitarea căreia (se va completa după caz): a) am depus la bancă ordinul de plată nr. ………………. din …………………….b) am depus la Oficiul Poştal nr. ……… mandatul poştal nr. ………. din …….…Obiecţiile noastre privind sumele din prezentul extras de cont sunt cuprinse în nota

explicativă anexată.

59

DIRECTOR, Conducătorul compartimentuluifinanciar-contabil,

L.S. …………………. ………………………………….

2.3. Contabilitatea tranzacţiilor privind trezoreria întreprinderii

2.3.1. Tranzacţiile în monedă naţională

Pentru a-şi realiza obiectul de activitate în vederea obţinerii de profit şi a genera fluxuri de numerar, orice întreprindere efectuează în mod curent tranzacţii de cumpărări şi vânzări de bunuri şi servicii.

Operaţiile curente de cumpărări şi vânzări de bunuri şi servicii dau conţinut funcţiei comerciale a unei firme şi se efectuează pe baza politicilor de cumpărări şi vânzări stabilite de managerii întreprinderii.

Derularea operaţiilor de cumpărări de bunuri şi servicii pentru activitatea curentă a întreprinderii presupune selecţia furnizorilor în funcţie de o serie de parametri cum sunt: preţurile şi tarifele practicate de furnizori, termenele de livrare, mod de livrare, condiţii de plată, capacitatea de producţie pentru a face faţă cererii, calitatea produselor, garanţiile de bună execuţie etc.

Cumpărările de bunuri şi servicii destinate consumului pentru obţinerea de alte bunuri şi servicii sunt desemnate prin noţiunea economică de consum intermediar.

Cumpărările curente de bunuri şi servicii care formează consumul intermediar se pot delimita în:

- cumpărări de bunuri stocabile: mărfuri, materii prime, materiale, ambalaje etc.;

- cumpărări de bunuri nestocabile şi servicii: consumul de energie electrică şi apă; lucrările şi serviciile executate de terţi.

Obţinerea profitului de către orice întreprindere nu este posibilă fără degajarea unor venituri, care să fie superioare cheltuielilor angajate. Veniturile curente ale unei firme trebuie să provină, în principal, din vânzări. Potrivit articolului 1294 din Codul civil, “Vânzarea este o convenţie prin care două părţi se obligă între ele, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru, şi aceasta a plăti celei dintâi preţul lui”. Deci, sub raport juridic, vânzarea este un contract care presupune transferul de proprietate asupra unui bun în schimbul plăţii preţului.

Un contract de vânzare – cumpărare de marfă încheiat între S.C. Chimco Invest S.A. şi S.C. Fiedo S.R.L. cuprinde următoarele elemente:

I. Părţile contractante

60

II. Obiectul contractului: constă în furnizarea şi, respectiv cumpărarea de stingătoare, unelte pază-supraveghere incendii (căngi, topoare, lopeţi) la preţurile negociate de părţi.

III. Termenul de plată şi modalităţile de platăPlata produselor se face prin virament sau în numerar în termen de 15 zile

calendaristice de la livrare. În cazul în care beneficiarul achită înainte de scadenţă suma datorată, furnizorul va acorda un scont de 4% din valoarea achitată. Neplata în termen a produselor livrate atrage penalităţi de 0,25% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma ce face obiectul neplăţii sau plăţii cu întârziere.

IV. Obligaţiile părţilor1. Obligaţiile furnizoruluiFurnizorul se obligă să vândă beneficiarului produsele specificate la punctul

II al prezentului contract. Furnizorul garantează pe beneficiar pentru viciile calitative ale produselor

specificate şi pentru respectarea legislaţiei de punere în circuitul comercial a acestor produse.

2. Obligaţiile beneficiaruluiBeneficiarul se obligă să preia mărfurile stabilite şi să plătească preţul

stabilit al prezentului contract. Recepţia produselor livrate se face prin delegaţii beneficiarului atât

cantitativ cât şi calitativ.Beneficiarul se obligă să înştiinţeze în scris pe furnizor în legătură cu orice

schimbare de sediu sau încetare ori suspendare a activităţii magazinului/centrului de vânzare sub sancţiunea denunţării contractului şi a plăţii de daune-interese.

V. Termenul contractuluiPrezentul contract se consideră încheiat pentru o perioadă de un an,

perioadă care curge de la data semnării prezentului. El este valabil pe perioada stipulată până când:

a) perioada contractuală expiră şi nu este reînnoită cu cel puţin o lună înaintea expirării;

b) beneficiarul denunţă contractul cu condiţia unui preaviz de 30 zile calendaristice;

c) furnizorul reziliază contractul, cu efect imediat, din cauza încălcării de către beneficiar a uneia dintre prevederile prezentului contract.

VI. LitigiiOrice litigiu izvorât din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a

obligaţiilor contractuale va fi rezolvat pe cale amiabilă. În caz contrar competenţa revine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul furnizorul.

VII. Clauze speciale1. Pe perioada derulării acestui contract beneficiarul nu va achiziţiona

produse de tipul celor oferite de furnizor de la terţe persoane fizice sau juridice.2. Modificările sau adăugirile la acest contract sunt valabile numai în scris,

cu semnătura reprezentanţilor autorizaţi ai părţilor.3. Toate înştiinţările referitoare la prezentul contract trebuie trimise prin

scrisoare recomandată sau fax la adresele indicate.

61

4. Prezentul contract constituie titlu executoriu pentru preţ şi despăgubiri.

Norma contabilă internaţională IAS 18 precizează că veniturile provenind din vânzarea mărfurilor sau produselor trebuie să îndeplinească trei condiţii pentru a fi contabilizate:

întreprinderea trebuie să fi transferat cumpărătorului principalele riscuri şi avantaje inerente proprietăţii bunurilor cedate;

întreprinderea nu trebuie să conserve controlul efectiv asupra acestor bunuri şi nici să participe la gestiunea lor;

costurile operaţiilor trebuie să fie măsurabile de o manieră fiabilă.Aceeaşi normă internaţională stipulează că, în general, transferul riscurilor

şi avantajelor legate de proprietate coincide cu transferul dreptului de proprietate sau cu livrarea. În schimb, tranzacţiile nu pot fi considerate drept vânzări şi nu poate fi contabilizat nici un venit atunci când:

- vânzătorul râmăne obligat din cauza unei execuţii nesatisfăcute şi neacoperite prin clauze de garanţie;

- obţinerea veniturilor din vânzarea bunurilor este subordonată revînzării acestora de către cumpărător;

- bunurile sunt livrate sub rezerva instalării lor, aceasta reprezentând o parte importantă din contractul încă neexecutat de către vânzător;

- cumpărătorul are dreptul să anuleze cumpărarea datorită unei cauze precizate în contractul de vânzare, vânzătorul fiind într-o situaţie de incertitudine referitoare la probabilitatea restituirii bunurilor.

Însă, o tranzacţie este considerată drept o vânzare şi veniturile respective pot fi contabilizate în situaţia când vânzătorul conservă numai o parte nesemnificativă a riscurilor (cum este situaţia când conservarea proprietăţii bunurilor se face cu singurul scop de protejare a vânzătorului contra riscului de neplată).

După prevederile normei contabile internaţionale IAS 18, veniturile provenind dintr-o prestare de servicii trebuie să fie constatate prin referinţă la situaţia execuţiei operaţiei la data bilanţului, atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- suma veniturilor poate fi evaluată într-un mod fiabil;- este probabil că avantajele economice asociate operaţiei vor fi în

beneficiul întreprinderii;- situaţia de execuţie a operaţiei la data bilanţului poate fi evaluată de o

manieră fiabilă;- cheltuielile efectuate pentru această operaţie şi cheltuielile de efectuat

pentru finalizarea operaţiei pot fi măsurate în mod fiabil.Dacă aceste patru condiţii nu sunt îndeplinite şi dacă este probabil că

întreprinderea îşi va recupera costurile angajate ale operaţiei, valoarea de înregistrare a venitului va fi egală cu costul operaţiei, atunci când rezultatul unei prestări de servicii nu poate fi estimat de o manieră fiabilă, veniturile nu sunt contabilizate decât la concurenţa cheltuielilor recuperabile deja contabilizate.

62

Evaluarea vânzărilor de bunuri şi servicii se face plecând de la preţul de vânzare (sau tarif, în cazul serviciilor), exclusiv reducerile comerciale operate, preţ definitiv negociat între vânzător şi cumpărător. Fixarea preţului de vânzare se bazează pe o politică care trebuie să răspundă obiectivelor strategice ale întreprinderii, care sunt, între altele:

- supravieţuirea: atrage tendinţa scăderii preţurilor pentru menţinerea unui anumit nivel de activitate şi asigurarea continuităţii exploatării;

- maximizarea profitului: presupune căutarea unui echilibru între volumul fizic al activităţii (cantitate) şi preţul care asigură maximizarea profitului;

- maximizarea dezvoltării: întreprinderea caută să ocupe maximum din segmentele de piaţă, promovând un preţ descurajant pentru concurenţă (politica preţurilor de tip “dumping”, adică practicarea unor preţuri mai scăzute decât acelea de pe piaţă în scopul înlăturării concurenţei şi cucerirea de noi pieţe);

- promovarea imaginii: presupune adaptarea nivelului preţului cu imaginea de marcă şi calitatea produselor (exemplu: politica de preţuri ridicate pentru bunurile de lux).

Acestor strategii le corespund mai multe metode de calcul al preţului de vânzare:

metoda “cost plus marjă”: presupune stabilirea preţului de vânzare plecând de la costul de producţie sau de achiziţie, la care se adaugă o marjă, destinată să acopere chletuielile generale de administraţie şi cele de distribuţie şi să asigure o anumită profitabilitate;

“valoarea primită”: preţul depinde de poziţionarea firmei pe piaţă şi determină o rată de rentabilitate care poate să fie sau nu acceptabilă pentru întreprindere;

preţul pieţei: întreprinderea îşi ajustează preţurile în funcţie de preţurile practicate de principalii săi concurenţi.

Poltica de preţuri influenţează direct nivelul indicatorului “cifra de afaceri” (suma vânzărilor).

Reglementările de natură juridică, fiscală şi contabilă impun ca pentru oricare tranzacţie de vânzare-cumpărare să se întocmească factura (sau factura fiscală).

Factura este documentul comercial care descrie în termeni generali tranzacţiile de vânzare-cumpărare efectuate între doi agenţi economici: unul numit furnizor, pentru care operaţia reprezintă o vânzare, iar celălalt, numit client, pentru care aceeaşi operaţie reprezintă o cumpărare.

Factura se întocmeşte de furnizor în trei exemplare, de către compartimentul desfacere sau alt compartiment desemnat pe baza dispoziţiei de livrare, a avizului de însoţire a mărfii sau a altor documente tipizate care atestă executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor, se semnează de către compartimentul emitent şi serveşte ca:

document pe baza căruia se întocmeşte instrumentul de decontare a produselor şi mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate;

document de însoţire a mărfii pe timpul transportului; document de încărcare în gestiunea primitorului;

63

document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului şi a cumpărătorului.

Factura este un formular tipizat şi cu regim special de înscriere şi numerotare, care cuprinde informaţii privind:

- data şi numărul de ordine al facturii;- denumirea furnizorului şi adresa sa (forma juridică, numărul de

înmatriculare în Registrul comerţului, codul fiscal, sediul social, contul bancar);- denumirea cumpărătorului şi adresa sa (forma juridică, codul fiscal,

sediul social, contul bancar);- denumirea precisă, unitatea de măsură, cantitatea, preţul unitar fără

TVA, valoarea exclusiv TVA şi valoarea TVA pentru fiecare din bunurile livrate sau serviciile prestate;

- totalul facturii exclusiv TVA, totalul TVA şi totalul de plată;- reducerile comerciale (sub formă de rabat, remiză şi risturn) şi

financiare (scontul de decontare) cât şi eventualele majorări (cheltuielile de transport adăugate la preţul bunurilor cumpărate şi suportate de client);

- alte menţiuni.În condiţiile unor facturi simple (care nu conţin reduceri de preţ sau

majorări) pot fi întâlnite două cazuri:a) Vânzarea-cumpărarea se efectuează pe credit, ceea ce presupune un

interval semnificativ (30, 60, 90 de zile) pentru decontarea facturii:În decursul anului 2007, S.C. Chimco Invest S.A. a derulat tranzacţii în

valoare de 454 979 lei, înregistrarea în contabilitate fiind:- Vânzarea de mărfuri:

411Clienţi

= 707Venituri din vânzarea mărfurilor

454 979

- Descărcarea gestiunii:607

Cheltuieli privind mărfurile= 371

Mărfuri381 223

- Încasarea clienţilor, la scadenţă512

Conturi la bănci în lei= 411

Clienţi332 120

În contabilitatea cumpărătorului – S.C. Fiedo SRL, achiziţia de materii prime – cauciuc – pe credit, se va înregistra astfel la data de 21.02.2007:

- Cumpărarea de materii prime:

300Materii prime

= 401Furnizori

2505

- Plata facturii la scadenţă:401

Furnizori= 512


b) Vânzarea-cumpărarea cu plată imediată:În contabilitatea vânzătorului se va înregistra:- Vânzarea de produse finite:

411Clienţi

= 701Venituri din vânzarea produselor

5860

64

finite- Încasarea imediată a facturii de vânzare:

5311Casa în lei

= 411Clienţi

7473

În contabilitatea cumpărătorului se va înregistra:- Cumpărarea de materii prime:

300Materii prime

= 401Furnizori

5860

- Plata imediată, în numerar, a facturii de cumpărare:401

Furnizori= 5311

Casa în lei7473

Un caz particular este reprezentat de vânzarea mărfurilor cu amănuntul – direct consumatorului – deoarece o astfel de tranzacţie nu presupune facturarea. Pentru înregistrarea încasărilor, corespunzătoare vânzărilor, se utilizează casa de marcat. Încasările zilei sunt totalizate la sfârşitul programului şi contabilizate astfel:

5311Casa în lei

= 707Venituri din vânzarea mărfurilor

585

Norma contabilă internaţională IAS 18 “Contabilitatea veniturilor” stipulează că în cazul unei vânzări pe credit, deci o vânzare cu o plată amânată, în principiu, trebuie considerat că o parte a preţului de vânzare corespunde cu remuneraţia creditului acordat. Această sumă, care corespunde remuneraţiei creditului acordat, constituie un venit financiar pentru furnizor şi poate fi determinat:

- prin diferenţă cu preţul plătit imediat;- sau prin actualizarea ansamblului de încasări viitoare cu rata dobânzii cu

care s-ar fi procurat un activ financiar cu risc echivalent cu cel al cumpărătorului.

2.3.2. Tranzacţiile în monedă străină. Metode de contabilizare

O dată cu trecerea anilor, lumea afacerilor se internaţionalizează. Fie prin investiţii directe în străinătate, adică achiziţionarea de participaţii în capitalul unor întreprinderi străine, crearea de întreprinderi noi sau de societăţi mixte, fie prin operaţiile desfăşurate de birourile şi reprezentanţele din străinătate, se urmăreşte pătrunderea pe noi pieţe şi creşterea volumului vânzărilor, posibilităţi crescute de finanţare pe piaţa creditului, minimizarea costurilor prin utilizarea factorilor de producţie locali, accesul la noi tehnologii. Scopul ultim este obţinerea de maximum de beneficii pentru acţionari, sub forma dividendelor şi a creşterii valorii acţiunilor. Această tendinţă de globalizare are consecinţe asupra unor aspecte strict contabile cum sunt: conversia situaţiilor financiare exprimate în

65

monedă străină pentru pregătirea consolidării conturilor, tratamentul contabil al regrupărilor de întreprinderi, dar şi pentru managementul financiar al acestor operaţii.

S-ar putea crede că rolul contabilităţii este doar pasiv, de informare ex-post asupra rezultatelor activităţii. Gray şi Radebaugh citează cazul unui producător american de anvelope din anii ’70 care deţinea 40% din capitalul unei societăţi japoneze finanţate în principal (90%) din datorii. O asemenea participaţie (care conferă o influenţă semnificativă, dar nu exclusivă, asupra emitentului) este reflectată în conturile de grup prin metoda punerii în echivalenţă. În bilanţul consolidat participaţia este reflectată la costul de achiziţie plus partea corespunzătoare din rezultatul filialei, minus dividendele încasate de la aceasta. În rezultatele consolidate se include doar o parte din rezultatul filialei, în funcţie de ponderea deţinută din capitalul social. În timp ce în yeni societatea japoneză era profitabilă şi genera dividende semnificative, în urma aprecierii yenului, metoda utilizată pentru conversia situaţiilor financiare în dolari americani conducea la apariţia unei pierderi. Evident, 40% din această pierdere trebuie inclusă în rezultatele consolidate, spre nemulţumirea managementului. Deşi existau câteva opţiuni pentru a rezolva această situaţie, a fost aleasă vânzarea unei părţi din acţiuni, astfel încât participaţia să fie inferioară pragului de 20% care antrenează utilizarea metodei punerii în echivalenţă. Reamintim că participaţia inferioară pragului de 20% din capitalul societăţii emitente este, în general, reflectată în bilanţul consolidat prin metoda costului de achiziţie, iar în contul de profit şi pierdere se includ numai dividendele primite de la respectiva societate.

O societate care efectuează tranzacţii cu străinătatea sau care controlează sau influenţează semnificativ entităţi din străinătate este expusă riscului valutar, adică unei evoluţii neanticipate a cursurilor de schimb.

Expunerea se poate limita la creanţa/datoria care rezultă dintr-o operaţie de export/import sau poate cuprinde întreaga investiţie netă a unei societăţi rezidende într-o întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în străinătate. În ambele cazuri, obiectivul conversiei este acela de a produce rezultate care să fie compatibile cu efectele variaţiei cursurilor valutare asupra trezoreriei şi/sau capitalurilor şi de a asigura prin situaţiile financiare o imagine fidelă a rezultatelor acţiunii manageriale.

Standardul internaţional de contabilitate nr. 21 defineşte o tranzacţie în monedă străină ca fiind acea tranzacţie care este exprimată în monedă străină sau a cărei decontare se efectuează în monedă străină. Exemple de asemenea tranzacţii sunt:

cumpărările de bunuri din import, respectiv vânzarea bunurilor la export, al căror preţ este exprimat în monedă străină;

contractarea sau acordarea de împrumuturi care vor fi rambursate în monedă străină;

efectuarea de operaţii la termen pe piaţa valutară, adică angajamentul ferm de a cumpăra sau vinde monedă străină la un curs prestabilit la o dată viitoare fixă.

66

O tranzacţie obişnuită în monedă străină, precum un import de bunuri din străinătate, are două componente principale: o componentă nemonetară reprezentată de bunurile fizice şi o componentă monetară, care constă în decontarea datoriei faţă de furnizorul extern. Dacă efectuarea tranzacţiei şi decontarea ei au loc în cursul aceluiaşi exerciţiu, reflectarea acestor componente în contabilitate se face prin intermediul a două operaţii paralele, astfel:

bunurile achiziţionate sunt exprimate în monedă naţională cu ajutorul raportului de schimb de la data achiziţiei, curs utilizat şi pentru măsurarea iniţială a datoriei faţă de furnizorul extern;

la data decontării, eventualele diferenţe de curs valutar aferente datoriei faţă de furnizori sunt preluate la contul de profit şi pierdere.

Decuparea în exerciţii a activităţii întreprinderii ridică problema tratamentului contabil al diferenţelor de curs valutar aferente creanţelor şi datoriilor rămase nedecontate la închiderea exerciţiului. Punctele de vedere în legătură cu acest aspect sunt împărţite.

a) Pe de o parte, aplicarea principiului independenţei exerciţiilor conduce la recunoaşterea unei cheltuieli, respectiv a unui venit în momentul angajării cheltuielii, respectiv obţinerii venitului şi nu cu ocazia plăţii sau încasării. În cazul unor monede intens tranzacţionate, în al căror curs se reflectă cu operativitate influenţele economice şi de altă natură, cursul de la închiderea exerciţiului este cea mai bună estimare a cursului de la data decontării tranzacţiei. Este deci foarte probabil ca ambele tipuri de diferenţe să se reflecte în trezorerie într-o perioadă scurtă de timp. Această abordare este îmbrăţişată de Comitetul Internaţional pentru Standardele Contabile, ca şi de practicienii contabili din ţările anglo-saxone.

b) Pe de altă parte, adepţii prudenţei susţin volatilitatea cursurilor valutare şi accentuează incertitudinea din jurul diferenţelor de curs valutar, preferând amânarea recunoaşterii veniturilor până la decontarea tranzacţiilor. Diferenţele nefavorabile sau favorabile de curs valutar sunt amânate în bilanţ, sub forma diferenţelor de conversie-activ, respectiv pasiv. Totuşi, diferenţele nefavorabile de curs valutar sunt recunoscute indirect drept cheltuieli, prin intermediul unui provizion pentru riscuri. Cu ocazia decontării tranzacţiei, provizionul este reluat la venituri, iar diferenţele sunt recunoscute la cheltuieli, respectiv venituri financiare. Aceasta este şi varianta preferată de sistemul contabil din România, variantă inspirată de practica franceză şi germană.

În prezent, din punct de vedere fiscal sunt deductibile provizioanele pentru pierderi din diferenţe de curs valutar, la nivelul pierderii nete din diferenţele de curs valutar, iar diferenţele de conversie-pasiv nu sunt impozabile. Prin pierderea netă se înţelege diferenţa dintre sumele înregistrate în contul de diferenţe de conversie-activ şi cele înregistrate în contul de diferenţe de conversie-pasiv la sfârşitul fiecărui an. Dacă diferenţele favorabile înregistrate în contul de diferenţe de conversie-pasiv sunt superioare diferenţelor nefavorabile înregistrate în contul de diferenţe de conversie-activ, provizionul nu este deductibil, dar nici suma cu care diferenţele favorabile întrec diferenţele nefavorabile de curs valutar nu este impozabilă. În situaţia contrară, este deductibilă fracţiunea din provizionul pentru

67

riscuri corespunzătoare ecartului dintre diferenţele de conversie-activ şi diferenţele de conversie-pasiv.

În Franţa, de exemplu, diferenţele de conversie-activ sunt considerate deduceri fiscale, iar diferenţele de conversie-pasiv sunt cheltuieli nedeductibile pentru calculul rezultului impozabil. Din punct de vedere fiscal sunt tratate similar cheltuielilor, respectiv veniturilor financiare provenite din diferenţe realizate de curs valutar.

De exemplu, achiziţionarea de mărfuri, în condiţiile devalorizării severe a leului va conduce la apariţia de diferenţe de curs valutar semnificative aferente datoriilor în devize. Astfel, în urma declaraţiei vamale din 12.11.2007 au intrat mărfuri din import în valoare de 13.728$ când cursul dolarului era egal cu 2,3617 lei/$. Înregistrările contabile în varianta actuală realizată în România sunt:

achiziţionarea mărfii:371

Mărfuri= 401

Furnizori32422

La 31.12.2007 raportul de schimb fiind 1$ = 2,4564 lei apare o diferenţă nefavorabilă de 13.728$ x (2,5193 – 2,3617) lei/$ = 2196 lei. În contabilitatea din ţara noastră, această diferenţă este amânată în bilanţ:

476Diferenţe de conversie-activ

= 401Furnizori

2196

simultan se constituie un provizion pentru riscuri6862

Cheltuieli financiare privind provizioane pentru riscuri şi

cheltuieli

= 1514Provizioane pentru pierderi din

schimb valutar

2196

La începutul exerciţiului următor, diferenţa de conversie-activ se stornează:401

Furnizori= 476

Diferenţe de conversie-activ2196

Este posibil ca deprecierea monedei să continue până la data decontării, plata anticipată fiind imposibilă, fie datorită crizei de devize pe piaţa interbancară, fie datorită lipsei de resurse în întreprindere. La data decontării unei prime părţi din datorie – 2.000$ -16 ianuarie, cursul dolarului faţă de leu este: 1$ = 2,5078 lei. Apare o nouă diferenţă nefavorabilă de curs valutar: 2.000$ x (2,5078 – 2,3617) lei/$ = 300lei. Aceasta se înregistrează:

401Furnizori


5015

665Cheltuieli din diferenţe de curs

valutar


300

Provizionul rămas fără obiect în urma decontării se reia la venituri.1514

Provizioane pentru pierderi din schimb valutar

= 7862Venituri financiare privind

provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

2196

68

Standardul Internaţional de Contabilitate nr. 21 nu recomandă soluţia amânării diferenţelor de curs valutar aferente creanţelor şi datoriilor în devize nedecontate încă la sfârşitul exerciţiului, preferând recunoaşterea explicită a unei cheltuieli din diferenţe de curs valutar. Alternativa contabilă la sfârşitul anului financiar ar fi:


valutar

= 401Furnizori

2196

La data decontării se înregistrează diferenţa nefavorabilă de curs valutar între 31 decembrie 2007 şi 16 ianuarie 2008: 2.000$ x (2,5193 – 2,5078) =40lei .

401Furnizori


5015


valutar


40

Aşadar, evoluţia cursului valutar în perioada care a trecut de la facturarea mărfii până la decontarea ei a condus la o diferenţă nefavorabilă totală de curs valutar de 340 lei.

Deprecierea severă a monedei în cazul cumpărărilor de active pe termen scurt

În varianta sa actuală, Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 21 nu permite decât o singură excepţie la recunoaşterea în contul de profit şi pierdere a diferenţelor de curs valutar aferente creanţelor şi datoriilor nedecontate la data încheierii exerciţiului. Pentru a evita dispariţia profiturilor din contul de profit şi pierdere ca urmare a efectului deprecierii severe şi neprevăzute a monedei naţionale, paragraful 21 prevede că:

Diferenţele de curs valutar pot rezulta dintr-o depreciere severă a unei monede, depreciere împotriva căreia nu există posibilităţi de acoperire şi care afectează datorii care nu pot fi decontate şi care decurg din achiziţia recentă a unui activ facturat în monedă străină. Aceste diferenţe de curs valutar trebuie incluse în costul de achiziţie al activului respectiv, cu condiţia ca acest cost să nu fie mai mare decât minimum dintre costul de înlocuire şi suma recuperabilă din vânzarea sau utilizarea bunului.

Concret, în locul înregistrării diferenţelor de conversie, la închiderea exerciţiului se va înregistra:

371Mărfuri

= 401Furnizori

2196

iar la data decontării:401

Furnizori= 5124

Conturi la bănci în devize5015

371Mărfuri

5124Conturi la bănci în devize

40

69

Introducerea acestui tratament contabil ar putea fi în concordanţă cu punctul 26 din Precizările privind măsurile referitoare la închiderea exerciţiului financiar contabil pe anul 1995, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 33/8 ianuarie 1996, potrivit căruia ”dobânzile şi diferenţele de curs valutar, precum şi spezele şi comisioanele bancare plătite, aferente imobilizărilor în curs, pot fi incluse în valoarea acestora”. Astfel, s-ar realiza simetria tratamentului contabil în cazul imobilizărilor achiziţionate, faţă de cele construite. Efectul este acela de etalare a diferenţei nefavorabile de curs valutar pe durata de serviciu a mijlocului fix, prin intermediul cheltuielilor cu amortizarea.

Această soluţie nu trebuie abuzată, mai ales atunci când există posibilităţi de acoperire (hedging), prin contracte la termen pe piaţa monetară sau când există posibilitatea decontării anticipate a datoriei. De asemenea, această excepţie nu este aplicabilă în cazul în care deprecierea monedei nu este temporară, ci se datorează amplificării procesului inflaţionist pe plan intern. Variaţia raportului de schimb între două monede este direct proporţională cu variaţia raportului dintre indicii generali ai preţurilor din cele două ţări. Dacă deprecierea monedei se datorează acestei cauze, situaţiile financiare ar trebui ajustate pentru inflaţia internă anterior conversiei elementelor exprimate în devize.

Cazul elementelor monetare de natura investiţiei nete într-o entitate străinăSocietăţile autohtone pot înfiinţa filiale în străinătate sau dobândi

participaţii care să le confere controlul asupra unor societăţi străine. Între societatea-mamă şi filialele sale există tranzacţii prin care prima transferă filialelor fonduri sau primeşte de la acestea sume a căror decontare nu este planificată, nici probabilă în viitorul previzibil. Aceste creanţe, respectiv datorii aparente, sunt, în esenţă, componente ale investiţiei nete a societăţii investitoare în filialele sale din străinătate. Studiile efectuate privind elaborarea cadrului conceptual al contabilităţii concluzionează că unul din criteriile de recunoaştere a activelor şi datoriilor îl reprezintă existenţa dovezilor suficiente că un flux pozitiv sau negativ de beneficii va avea loc. În cazul acestor elemente, momentul realizării fluxurilor de beneficii este îndepărtat. Altfel spus, în substanţa lor, aceste tranzacţii duc la creşterea, respectiv, diminuarea capitalurilor proprii ale filialei. Urmând acest raţionament ajungem la concluzia că diferenţele de curs valutar aferente acestor elemente monetare nu trebuie preluate în contul de profit şi pierdere, ci vor fi reflectate în capitalurile proprii. Cu ocazia lichidării investiţiei în străinătate, dacă acest lucru va avea loc, aceste diferenţe de curs valutar vor fi incluse în contul de profit şi pierdere.

Exemplu ipotetic: O societate română deţine controlul asupra unei societăţi franceze şi îi avansează acesteia din urmă, pe termen nedefinit, suma de 10000 E la 28 februarie 2007, când E= 3,3853 lei. Societatea română înregistrează:

2671Creanţe legate de participaţii


33853

La închiderea exerciţiului 1E = 3,4653 lei, deci o diferenţă favorabilă de:10000E x (3,4653 – 3,3853)lei/E = lei, care se va înregistra:

70

2671Creanţe legate de participaţii

= 106Diferenţe de curs valutar

800

Cazul tranzacţiilor întreprinse pentru acoperirea (hedging) investiţiei nete într-o entitate străină

Pentru a se proteja de riscul valutar aferent investiţiei nete într-o entitate străină, societatea investitoare poate angaja o datorie de aceeaşi mărime şi exprimată în aceeaşi valută. Diferenţele de curs valutar aferente acestei datorii vor fi incluse în capitalurile proprii şi nu vor fi preluate în contul de profit şi pierdere. Cu ocazia lichidării investiţiei în străinătate, diferenţele de curs valutar acumulate vor fi incluse în contul de profit şi pierdere.

Fie o societate română care deţine 60% din acţiunile unei societăţi poloneze. Societatea poloneză are un activ total de 10.000.000 zloţi, iar datoriile se ridică la 5.000.000 zloţi.

Activul net este de:10.000.000 – 5.000.000 = 5.000.000 zloţi.Investiţia netă a societăţii române este deci:5.000.000 x 60% = 3.000.000 zloţi.Pentru a se proteja de posibila deteriorare a cursului de schimb al monedei

poloneze, societatea românească poate contracta o datorie în zloţi căreia îi atribuie rolul de acoperire a investiţiei nete (un activ). Presupunem că are loc deteriorarea cursului monedei poloneze faţă de leu. Societatea română va consolida filiala sa din Polonia după metoda integrării globale. Anterior consolidării este necesară conversia situaţiilor financiare din zloţi în lei. Metoda curentă generează o poziţie expusă activă şi deci diferenţe nefavorabile de conversie care diminuează capitalurile proprii traduse ale societăţii poloneze. Datoria în zloţi conduce la diferenţe de conversie favorabile şi, întrucât scopul contractării sale a fost acoperirea investiţiei nete în entitatea străină, diferenţele sunt preluate în capitalurile proprii ale societăţii româneşti. Prin consolidare cele două tipuri de diferenţe se anulează reciproc.

Pentru a beneficia de tratamentul menţionat există restricţii cu privire la: (a) tipul de relaţie dintre societatea investitoare şi societatea străină,

cunoscându-se faptul că metoda curentă se utilizează numai în cazul filialelor cu activitate de sine stătătoare;

(b) compensarea doar a acelor diferenţe de curs valutar aferente datoriei şi investiţiei nete în monedă străină de mărime egală, deoarece în situaţia în care diferenţele de curs valutar aferente datoriei sunt superioare celor generate de investiţia netă, excesul va fi preluat la contul de profit şi pierdere;

(c) fluxul de trezorerie care va fi generat de entitatea străină, care trebuie să fie cel puţin egal cu mărimea datoriei contractate;

(d) aplicarea principiului permanenţei metodelor.

Metode de conversie a situaţiilor financiare exprimate în monedă străinăDupă 1972, o dată cu abandonarea convertibilităţii în aur a dolarului,

cursurile de schimb ale valutelor fluctuează liber pe piaţă. Aceste variaţii ale

71

cursului valutar ridică probleme la conversia situaţiilor financiare exprimate în monedă străină. De-a lungul timpului au fost utilizate mai multe metode de conversie. O prezentare autorizată o fac Choi şi Mueller în Internaţional Accounting (1984), care clasifică metodele de traducere în două mari categorii:

1. Metode care utilizează un singur curs de schimb;2. Metode care utilizează cursuri de schimb multiple.

Metode care utilizează un singur curs de schimbExistă o singură metodă de conversie din prima categorie, metoda cursului

curent, care utilizează cursul de la data închiderii exerciţiului financiar. Activele şi datoriile sunt exprimate în moneda naţională cu ajutorul acestui curs. Pentru capitalul social se utilizează cursul istoric, de la data fiecărei creşteri de capital, iar rezervele reprezintă un element rezidual. Cheltuielile şi veniturile ar trebui convertite utilizând cursurile în vigoare la datele la care acestea au avut loc. Pentru simplificarea procedurii de calcul, se recurge la un curs mediu anual.

Adepţii acestei metode susţin că, în cazul unei investiţii în străinătate, este expus riscului valutar doar activul net, adică diferenţa dintre activele totale şi ansamblul datoriilor. Afirmaţia este susţinută pe temeiul autonomiei operaţionale a filialelor în străinătate, atunci când managementul societăţii-mamă nu se implică în conducerea propriu-zisă a filialei, adică în deciziile acesteia de exploatare, investiţie, finanţare etc. Se consideră astfel că nu sunt supuse riscului valutar activele şi datoriile individuale, ci ansamblul activului net, adică investiţia reziduală a acţionarilor societăţii-mamă. Un avantaj al aplicării acestei metode de conversie constă în păstrarea semnificaţiei ratelor structurale ale bilanţului, precum rata rentabilităţii activelor, marja profitului, rata îndatorării, rata lichidităţii curente şi în situaţiile traduse.

Replica oponenţilor acestei metode accentuează scopul întocmirii conturilor consolidate, adică prezentarea mai multor entităţi legale separate într-o singură entitate economică. Or, dacă filiala străină nu este controlată din punct de vedere operaţional, investiţional, financiar de către societatea-mamă, nu se justifică cuprinderea ei în perimetrul de consolidare, ci ar trebui ca situaţiile sale financiare să fie ataşate situaţiilor grupului. Totodată valorile traduse ale bilanţului societăţii străine cu ajutorul ratelor de schimb curente nu pot fi interpretate nici ca valori istorice, nici ca valori curente, întrucât preţurile curente din străinătate pot fi superioare celor din bilanţ (Busse, von Colbe, 1993).

Această metodă de conversie generează o poziţie expusă activă, întrucât totalul activelor este superior totalului datoriilor. Acest fapt este echivalent cu a poseda active exprimate în monedă străină; o depreciere a monedei străine va duce la pierderi din diferenţe de curs valutar, iar o depreciere a monedei străine va genera câştiguri din diferenţe de curs valutar. Totuşi, în ambele situaţii câştigurile sau pierderile nu sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere, ci influenţează direct capitalurile proprii.

Metode care utilizează cursuri de schimb multiple sunt:1. metoda elementelor curente/noncurente;

72

2. metoda elementelor monetare/nemonetare;3. metoda temporală.1. Metoda elementelor curente/noncurente clasifică elementele bilanţului în

realizabile pe termen scurt (curente) şi realizabile pe termen lung (noncurente, imobilizate). Ea a fost utilizată cu precădere în S.U.A. Începând cu anii ’30 până la mijlocul anilor ’70. Elementele curente (stocuri, creanţe şi datorii pe termen scurt) erau convertite cu ajutorul cursului de la închiderea exerciţiului, în timp ce pentru elementele noncurente (mijloace fixe, creanţe, datorii pe termen lung etc.) se utiliza cursul istoric, de la data înregistrării în contabilitate. Elementele contului de profit şi pierdere sunt convertite cu ajutorul cursurilor medii lunare. O excepţie o constituie cheltuielile cu amortizarea pentru a căror conversie se folosesc cursurile istorice.

Metoda a fost criticată şi în cele din urmă abandonată, datorită neluării în seamă a naturii elementelor, ci numai a scadenţei acestora din punct de vedere al investitorului. Dacă acum 50-60 de ani, societăţile care investeau în străinătate o făceau prin prelungirea activităţii naţionale cu scopul recuperării cât mai rapide a investiţiei, în prezent majoritatea investiţiilor directe în străinătate îmbracă forma întreprinderilor autonome care se dezvoltă în concordanţă cu cerinţele pieţei locale.

2. Metoda elementelor monetare/nemonetare, descrisă de profesorul american Samuel Hepworth de la Universitatea din Michigan, merge un pas mai departe şi efectuează o clasificare a elementelor bilanţului care ţine seama de efectele riscului valutar asupra naturii activelor şi pasivelor. Elementele monetare sunt convertite cu ajutorul cursului de la închiderea exerciţiului, iar cele nemonetare prin utilizarea cursurilor istorice. Spre deosebire de metoda anterioară unde creanţele sau datoriile pe termen lung erau convertite cu ajutorul cursului istoric, acum ele sunt convertite utilizând cursul curent. Se poate observa analogia cu contabilitatea în putere curentă de cumpărare. Şi acolo elementele bilanţului sunt clasificate în monetare şi nemonetare, considerându-se că numai elementele monetare pierd puterea de cumpărare, fiind fixe în termeni monetari.

Criticile aduse metodei s-au bazat pe faptul că o simplă clasificare ascunde faptul că în cadrul fiecărei grupe evaluarea poate fi efectuată pe baze diferite. De exemplu, pentru evaluarea stocurilor în bilanţ poate fi reţinut costul de achiziţie sau valoarea de piaţă, conform principiului prudenţei. A aplica o rata de schimb istorică unei valori curente (cost de înlocuire, valoare netă de realizare) nu are un fundament teoretic. Dacă baza de evaluare folosită în bilanţ este costul istoric, rezultatele conversiei sunt identice cu cele produse de metoda temporală, analizată în continuare.

3. Metoda temporală. Esenţa acestei metode rezidă în păstrarea şi în conturile traduse a bazelor de evaluare existente în situaţiile financiare exprimate în monedă străină. Dacă elementele bilanţului sunt măsurate în valori istorice, se reţin cursurile istorice de la data înregistrării în contabilitate; elementele care reprezintă valori curente sunt convertite utilizând cursul curent, de la închiderea exerciţiului. Se încearcă astfel modificarea unităţii de măsură şi nu a bazei de evaluare. Dacă toate elementele de bilanţ sunt evaluate ;a costul istoric, rezultatele

73

sunt identice cu cele obţinute de metoda elementelor monetare/nemonetare. Astfel, disponibilul, creanţele şi datoriile care sunt fixe în termeni monetari, deci la închiderea exerciţiului exprimă valori curente, vor fi traduse cu ajutorul cursurilor istorice. Elementele contului de profit şi pierdere vor fi traduse cu ajutorul cursurilor de schimb în vigoare la data efectuării veniturilor şi cheltuielilor, dar pentru simplificare pot fi folosite şi cursuri medii anuale. Cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe vor fi traduse cu ajutorul aceluiaşi curs cu care au fost traduse mijloacele fixe.

Metoda temporală are deci un suport teoretic remarcabil, fiind şi extrem de flexibilă: dacă o societate decide să-şi reevalueze activele imobilizate la închiderea exerciţiului, pentru conversie se va folosi cursul curent; dacă în bilanţ stocurile sunt evaluate la valoare de piaţă, se foloseşte cursul curent, dacă sunt evaluate la costul istoric, atunci se utilizează cursul istoric. Atunci când costul istoric stă la baza întocmirii situaţiilor financiare, metoda temporală generează o poziţie expusă pasivă, întrucât de obicei pasivele monetare sunt superioare activelor monetare. Cum acest fapt este echivalent cu a deţine datorii în monedă străină, deprecierea acesteia conduce la câştiguri, respectiv aprecierea monedei străine cauzează pierderi din diferenţe de curs valutar. Spre deosebire de metoda curentă, câştigurile sau pierderile sunt incluse în contul de profit şi pierdere al societăţii investitoare. Când baza de evaluare este costul curent, efectul cursurilor de schimb asupra situaţiilor financiare traduse este similar celui produs de metoda curentă.

Metoda temporală a devenit baza primului standard american privind conversia situaţiilor financiare exprimate în monedă străină. Aplicarea acestui standard a generat numeroase critici din partea societăţilor multinaţionale americane care, într-o perioadă de devalorizare a dolarului faţă de celelalte valute: yenul, marca germană, lira sterlină, au raportat pierderi din conversie în contul de profit şi pierdere. Cauza acestor pierderi poate fi rezumată astfel: investiţiile în active fixe efectuate de filialele din străinătate societăţilor americane au fost finanţate, în principal, prin îndatorare de pe piaţa locală a creditului. În timp ce, conform metodei temporale, activele fixe sunt traduse în dolari cu ajutorul cursurilor istorice, datoriile corespondente rămân expuse riscului valutar, fiind traduse cu ajutorul unui raport de schimb ce reflectă o monedă străină mai puternică. Evident, valoarea în dolari a datoriei este superioară măsurării iniţiale.

Metoda a mai fost criticată şi datorită faptului că, în urma conversiei, nu se mai păstrează ratele calculate pe baza situaţiilor financiare iniţiale, iar costul aplicării sale este ridicat, datorită necesităţii urmăririi cursurilor de la data efectuării fiecărei tranzacţii (grup de tranzacţii). Totuşi, această metodă este susţinută de majoritatea teoreticienilor – Busse von Colbe (1993), J. Flower (1991), Choi şi Mueller (1984). Contraargumentele acestora se referă la utilitatea conversiei situaţiilor financiare ca etapă pregătitoare a consolidării conturilor. Ratele financiare calculate pe baza situaţiilor financiare ale filialei nu sunt relevante pentru acţionarii societăţii-mamă, iar distorsionarea ratei îndatorării în conturile consolidate, de exemplu, nu îi împiedică pe creditorii filialei să urmărească filiala şi nu societatea care o controlează, pentru recuperarea sumelor avansate acesteia.

74

2.3.3. Contabilitatea echivalentelor de numerar

Echivalentele de numerar, sunt definite potrivit IAS 7, ca investiţii financiare pe termen scurt şi extrem de lichide care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi al căror risc de schimbare a valorii este insignifiant.

Echivalentele numerarului sunt păstrate mai degrabă în scopul îndeplinirii angajamentelor pe termen scurt, decât pe pentru investiţii sau alte scopuri. Pentru a califica o investiţie drept echivalent de numerar, aceasta trebuie să fie uşor convertibilă într-o sumă prestabilită de numerar, trebuie să fie parte a gestiunii numerarului unei întreprinderi, iar riscul schimbării valorii acesteia să fie insignifiant. De aceea, o investiţie este în mod normal calificată drept echivalent al numerarului doar când are o scadenţă mică de, trei luni sau mai puţin de la data achiziţiei. Investiţiile în acţiuni nu sunt considerate echivalent al numerarului, cu excepţia cazului în care sunt, în fondul lor economic, echivalente ale numerarului, de exemplu, atunci când acţiuni preferenţiale sunt achiziţionate cu puţin timp înaintea scadenţei şi cu o dată de răscumpărare specificată. În anumite circumstanţe, descoperilele de cont pot fi considerate ca o parte integrantă a gestiunii numerarului unei întreprinderi şi, de aceea, pot fi incluse în numerar şi în echivalentele de numerar.

Modificările valorii investiţiilor în titluri de creanţă, altele decât modificările în ceea ce priveşte solvabilitatea, rezultă din schimbările ratei dobânzii. O estimare precisă a fluctuaţiilor ratei dobânzii este rareori posibilă. În mod evident, cu cât este mai scurtă scadenţa unui titlu de creanţă, cu atât este mai mic efectul asupra valorii lui datorat unei modificări în ratele dobânzii. IAS 7 presupune că modificările ratelor ar avea în mod normal un efect nesemnificativ asupra valorii unui titlu ce are o scadenţă de trei luni sau mai puţin de la data achiziţiei lui de către întreprindere. Cu toate acestea, cele trei luni menţionate în standard nu trebuie văzute ca o cerinţă absolută. Se poate adopta o politică de includere a investiţiilor cu scadenţă iniţială mai mare de 3 luni, dacă circumstanţele o cer. Un exemplu în această privinţă ar fi stabilitatea ratei dobânzii, cu variaţii nesemnificative ale acesteia pe termen lung. În astfel de circumstanţe, o întreprindere poate justifica o politică de considerare a unei investiţii într-un titlu de creanţă, cu o scadenţă iniţială, adică scadenţa la data achiziţiei de către întreprindere puţin mai mare de trei luni, ca echivalent de numerar. O întreprindere trebuie să prezinte componentele numerarului şi ale echivalentelor de numerar şi efectul oricărei modificări în politica de determinare a componentelor acestora.

Chiar dacă o investiţie are o scadenţă iniţială mai mică de trei luni incluzând acţiunile preferenţiale recent achiziţionate cu o dată specificată de răscumpărare, nu trebuie considerată echivalent de numerar dacă există o îndoială că unitatea emitentă va răscumpăra în întregime garanţia la scadenţă.

75

Dacă presupunem că societatea comercială Chimco Invest achiziţionează de la bursă obligaţiuni cu scadenţa de 24 de luni dar la data achiziţiei mai erau 3 luni până la răscumpărare. Presupunem că această achiziţie ar avea loc în decembrie 2006 şi valoarea tranzacţiei ar fi de 5000 lei. La 31.12.2006 valoarea de piaţă a obligaţiunilor este de 5500 lei. La 20 februarie 2007 societatea ar vinde obligaţiunile pentru suma de 5740 lei.

Înregistrările contabile ar fi: achiziţionarea obligaţiunilor în decembrie 2006:

Investiţii financiare pe termen scurt

= Conturi curente la bănci 5000

ajustarea valorii obligaţiunilor, la 31.12.2006:Investiţii financiare pe termen

scurt= Venituri nerealizate din investiţii

financiare500

vânzarea acţiunilor la 20.02.2007:Conturi curente la bănci = Investiţii financiare pe termen

scurt5500

Conturi curente la bănci = Câştig din cedarea investiţiei financiare pe termen scurt

240

2.3.4. Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt

Pentru a-şi acoperi nevoile curente, firmele fac apel la împrumuturi bancare. Aceste credite diferă prin obiect, modalităţi practicate în acordare, garantare, restituire, durată şi cost şi se obţin direct de la bancă. Bancherul are drept gaj de obicei o încasare prevăzută; uneori, creditul nu are o garanţie specială, ci doar gradul de solvabilitate al întreprinderii. Întreprinderea remite băncii un efect de comerţ (bilet la ordin, scrisoare de schimb), în care caz acordă un credit.

Între categoriile de credite pe termen scurt, într-o economie de piaţă menţionăm:

a) credite generale;b) creditele legate direct de activele de exploatare;c) credite specifice unor operaţiuni speciale.Creditele pentru nevoi temporare se obţin prin conturi separate de împrumut,

iar înregistrarea este de forma:512


Credite bancare pe termen scurt8500

La rambursarea creditelor către banca finanţatoare înregistrarea este de sens invers.

Întreprinderea poate beneficia şi de credite de scont pentru mobilizarea creanţelor comerciale sub forma efectelor primite.

76

Evidenţa acestor credite se realizează prin contul 5114 „Efecte remise spre scontare”.

Efectele comerciale reprezintă titluri de valoare, negociabile pe termen scurt sau imediat, care atestă, după caz, datorii – creanţe în cadrul relaţiilor comerciale cu furnizorii şi clienţii. Ele circulă sub diferite denumiri generice cum ar fi: înscrisuri, poliţe, cambii, instrumente de plată şi de credit. Fiind negociabile pot fi cedate, vândute sau transmise. Dacă întreprinderea a vândut produse unui client şi doreşte confirmarea în scris a capacităţii de plată a acestuia va solicita semnarea de către client a unei trate sau va primi sub semnătură acestuia un bilet la ordin. În continuare, aceste efecte pot fi decontate la termenul de scadenţă înscrise în cadrul lor, pot fi scontate imediat la bancă, caz în care banca devine la rândul său, proprietara efectului şi va încasa la scadenţă creanţa de la client, pot fi valorificate ca titluri de valori la bursa de valori sau transferate altei persoane cu dreptul de creanţă.

Discutate din punct de vedere financiar, efectele comerciale pot fi tratate ca instrumente de mobilizare a datoriilor – creanţelor şi ca instrumente de decontare.

În calitate de instrumente de mobilizare, efectelor comerciale reprezintă o modalitate de transformare a datoriilor – creanţelor în valori negociabile sub forma titlurilor de valoare disponibile pentru activitatea de trezorerie. Analizate ca instrumente de decontare efectele comerciale sunt folosite pentru plata datoriilor faţă de terţi sau încasarea creanţelor.

În contabilitate, crearea efectelor comerciale generează înregistrările:a) în contabilitatea trăgătorului (beneficiarului) – pentru valoarea

nominală,413

Efecte de primit= 411

Clienţi2500

b) în contabilitatea trasului (plătitorului) – pentru valoarea nominală,

401Furnizori

= 403Efecte de plătit

2500

Decontarea efectelor comercialeîn cazul în care au fost încasate – plătite în mod direct, fără intervenţia

băncilor, în contabilitatea trăgătorului,

531Casa


2500

în contabilitatea trasului,403

Efecte de plătit= 531

Casa2500

a) în cazul în care decontarea se efectuează prin intermediul băncilor sau a altor instituţii financiare, se plăteşte un comision pentru serviciul bancar efectuat,

în contabilitatea trăgătorului,512


Efecte de primit2368

77

627Cheltuieli cu serviciile bancare


131

în contabilitatea trasului,403



Efectele comerciale circulă prin andosări (girări). Aceste operaţii nu vizează decât beneficiarii succesivi de efecte şi nu clienţii (traşii), cu excepţia cazului când are loc anularea efectelor.

Pentru efectele remise la scontare se pot utiliza şi conturile 5113 „Efecte de încasat” şi 5114 „Efecte remise spre scontare” în toate cazurile în care între momentul depunerii spre încasare sau remiterii la scontare şi până la încasarea efectivă consemnată în extrasul de cont intervine un anumit număr de zile.

Tipurile de întregistrări care intervin sunt:- remiterea efectelor la încasare în momentul 28.10.2007, la valoarea nominală,

5113Efecte de încasat


3500

- încasarea efectelor în anul 2002512


Efecte de încasat3430

627Cheltuieli cu serviciile bancare

5113Efecte de încasat

70

Dacă efectele remise la încasare sunt scontate înainte de termen intră în rol contul 5114 „Efecte remise spre scontare”, înregistrările fiind:

a) remiterea efectelor pentru a fi scontate înainte de termen,5114

Efecte remise spre scontare= 413

Efecte de primit3500

b) scontarea efectului înainte de termen (la care se adaugă serviciul bancar + dobânda)

627Cheltuielile cu serviciile bancare

= 5114Efecte remise spre scontare

70

666Cheltuieli privind dobânzile

5114Efecte remise spre scontare

75


5114Efecte remise spre scontare

3355

şi concomitentDebit 8037 „Efecte sconate neajunse la scadenţă”: 3500În momentul când efectele ajung la scadenţă:Credit 8037 „Efecte sconate neajunse la scadenţă”: 3500

Operaţii privind reînnoirea efectelor comerciale

78

În decontarea efectelor comerciale pot interveni unele scurt-circuite determinate de dificultăţile de trezorerie ale plătitorilor (nu au capacitate de plată). Pentru a depăşi această situaţie, trasul (clientul) are posibilitatea să ceară anularea şi înlocuirea efectului iniţial printr-un efect nou, cu o scadenţă mai îndepărtată, să ceară amânarea termenului de decontare al efectului existent sau într-o formă tacită nu cere raportarea scadenţei care, în fapt, devine operabilă.

În cazul reînnnoirii efectelor comerciale de primit, în contabilitate intervin următoarele operaţii:

a) efectul comercial este încă în posesia trăgătorului, anularea depinde de bunăvoinţa trăgătorului.

anularea efectului iniţial, la valoarea nominală, în contabilitatea trăgătorului „Chimco Invest”

411Clienţi


567

în contabilitatea trasului „Sting”:403


Furnizori „Chimco Invest”567

cheltuielile şi dobânzile de întârziere în contabilitatea trăgătorului „Chimco Invest”,

411Clienţi/Sting

= 635Cheltuieli cu alte impozite, taxe

şi vărsăminte asimilate

15

411Clienţi/Sting

= 708Venituri din activităţi diverse

45

411Clienţi/Sting

= 766Venituri din dobânzi

35

în contabilitatea trasului „Sting” – înregistrarea se face numai în momentul recepţiei noului efect pentru acceptare.

crearea noului efect, la valoarea nominală a vechiului efect, anulat, plus cheltuielile şi dobânzile de întârziere:

în contabilitatea trăgătorului „Chimco Invest SA”,413

Efecte de primit= 411

Clienţi/Sting662

în contabilitatea trasului „Sting”,401

Furnizori= 403

Efecte de plată567

668Alte cheltuieli financiare

= 403Efecte de plată

95

b) efectul comercial nu se mai află în posesia trăgătorului şi trebuie reclamat pentru a fi recuperat de la andosit (bancherul care a scontat efectul sau a primit efectul la încasare sau un terţ oarecare).

În contabilitatea trăgătorului se fac următoarele înregistrări: recuperarea efectului de la unitatea bancară unde s-a depus spre încasare

413Efecte de primit

= 5113Efecte de încasat

567

79

cheltuieli suplimentare de recuperare627

Cheltuieli cu serviciile bancare = 512


şi411

Clienţi= 627

Cheltuieli cu serviciile bancare

8

În contabilitatea trasului nu se face nici o înregistrare. După recuperarea efectului comercial, în continuare intervin operaţiile de

anulare, înregistrarea cheltuielilor de anulare şi a dobânzilor de întârziere şi emiterea noului efect, valoarea noului efect devine 669 lei.

c) Trăgătorul acordă trasului un avans de fonduri.O asemenea situaţie intervine în cazul în care trăgătorul nu reclamă efectul

la bancă din motive de evitare a propriei discreditări sau nu este posibilă restituirea de către bancher (efect rescontat la o altă bancă, iminenţa scadenţei etc.). Pentru a depăşi situaţia, trăgătorul acordă trasului un avans bănesc necesar plăţii efectului şi creează un nou efect a cărui valoare nominală este egală cu mărimea avansului majorat cu cheltuielile diverse şi dobânzile penalizatoare.

Înregistrările contabile care intervin sunt: acordarea avansului în fonduri, trăgător,

411Clienţi/Institutul Carpaţi


399

tras512

Conturi curente la bănci = 401

Furnizori/Chimco Invest399

cheltuieli diverse şi dobânzi penalizatoare, trăgător

411Clienţi

= 635Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

5

411Clienţi

= 708Venituri din activităţi diverse

20

411Clienţi

= 766Venituri din dobânzi

15

tras – nu se efectuează nici o înregistrare. Crearea noului efect, trăgător,

413Efecte de primit

= 411Clienţi/Institutul Carpaţi

439

tras,401

Furnizori = 403

Efecte de plătit399

80

668Alte cheltuieli financiare

= 403Efecte de plătit

40

Plata primului efect, trăgători, nu se face nici o înregistrare, deoarece aceasta s-a

făcut deja în momentul scontării vechiului efect. tras

403Efecte de plătit


399

Operaţii privind efectele neplătiteEfectul este prezentat la încasare de către trăgător, în contabilitatea trăgătorului se anulează mobilizarea creanţei,

411Clienţi

(nominala veche)

= 413Efecte de primit(nominala veche)

13832

411Clienţi

(cheltuielile diverse)

531Casa

(plata în numerar a cheltuielilor de protest)

125

în contabilitatea trasului nu se operează nici o înregistrare.Contabilitatea franceză recomandă ca atunci când efectele neplătite sunt

numeroase, beneficiarului să poată deschide contul de ordine şi evidenţă „Efecte neplătite” debitat cu nominala efectelor de primit devenite neplătite şi cheltuielile anexe, apoi creditat cu aceeaşi mărime când litigiul este rezolvat.

2.4. Controlul trezoreriei societăţilor comerciale. Bugetul de trezorerie

Controlul trezoreriei societăţilor comerciale

Cunoaşterea situaţiei patrimoniului, a capacităţii acestuia de a genera profit, a solvenţei comerciale ori de faliment în care se poate află un agent economic, la un moment dat, este asigurată cu ajutorul controlului financiar, organizat şi exercitat competent.

Controlul este acţiunea de stabilire a exactităţii operaţiunilor materiale care se efectuează anticipat executării acestora, concomitent, sau la scurt interval de la desfăşurarea acţiunilor.

Obiectul controlului financiar îl formează actele şi operaţiunile emise sau înfăptuite de agenţii economici. În timpul controlului, echipele de control trebuie să urmărească dacă actele şi operaţiunile care fac obiectul examinării îndeplinesc condiţiile de legalitate, operativitate, eficienţă, economicitate şi realitate.

Controlul financiar se realizează prin anumite forme care se îmbină, se completează reciproc şi alcătuiesc împreună sistemul integrat, general şi cu

81

caracter unitar asupra tuturor domeniilor şi sectoarelor de activitate economico-socială.

Pentru desfăşurarea întregii activităţi financiare în conformitate cu directivele stabilite se practică: controlul financiar preventiv concomitent şi controlul financiar ulterior.

Controlul preventiv este un control specializat, care implică verificarea şi analiza activităţii economice şi financiare sub aspectul legalităţii, oportunităţii, necesităţii actelor şi operaţiunilor, a utilizării cu eficienţă a fondurilor materiale şi băneşti precum şi pentru asigurarea integrităţii acestora.

Prin acest control se urmăreşte să se prevină înregistrarea fenomenelor negative şi disfuncţionalitatea în economie prin încălcarea dispoziţiilor legale.

Controlul financiar preventiv se exercită de către conducătorul compartimentului financiar-contabil sau prin împuternicire de către conducătorul unităţii şi alte persoane din compartimentul financiar-contabil, dar care de obicei nu participă la întocmirea şi contabilizarea documentelor controlate.

Se supun controlului financiar preventiv documentele şi operaţiunile ce se referă la drepturi şi obligaţii patrimoniale ale unităţii în faza de angajare şi de plată în raport cu alte persoane juridice şi fizice.

Se supun în mod obligatoriu controlului financiar preventiv operaţiile privind:

- încheierea contractelor cu parteneri interni şi externi;- încasările şi plăţile în lei şi valută de orice natură, efectuate în numerar

şi prin operaţiuni bancare cu persoane juridice sau fizice;- trecerea pe cheltuieli, fonduri sau rezultate a unor sume care duc la

diminuarea profitului sau capitalului;- angajarea, închirierea sau concesiunea bunurilor, subunităţilor sau

unităţilor componente;- deschiderea de credite.Documentele verificate pot sau nu primi viza, cele care nu au fost vizate nu

pot fi înregistrate în contabilitate.Organizarea controlului financiar preventiv într-o unitate are foarte mare

importanţă pentru evitarea plăţilor duble sau chiar triple, cu mijloace de plată diferite folosite concomitent, numerar, cec etc. În vederea exercitării corecte a acestui control, şeful compartimentului financiar-contabil din fiecare unitate va elabora un grafic al circuitului documentelor ce conţin operaţiile supuse controlului, care va cuprinde şi responsabilitatea şefilor compartimentelor de specialitate împuterniciţi să semneze documentele respective, care răspund de realitatea şi exactitatea datelor şi legalitatea operaţiunilor consemnate, prezentarea lor în termenul legal prevăzut în grafic, conform instrucţiunilor în vederea efectuării plăţilor şi corecta lor întocmire.

În consecinţă, prin exercitarea controlului financiar preventiv se pot evita plăţile duble nelegale, ineficiente sau neoportune.

O altă formă de control este cel concomitent care se exercită în timpul desfăşurării proceselor economice şi financiare, simultan cu efectuarea actelor şi operaţiunilor legate de aceste activităţi, cu scopul de a interveni pentru corectarea

82

sau diminuarea, eliminarea deficienţelor şi ilegalităţilor. Prin acest control se urmăreşte cunoaşterea operativă a modului în care se îndeplinesc sarcinile şi se gestionează patrimoniul.

Controlul concomitent se exercită din interiorul unităţii iar datele culese în timpul controlului sunt consemnate într-un registru de control.

Controlul financiar nu se limitează însă a constata rezultatele negative, abaterile, lipsurile, ci el se consideră încheiat atunci când se elimină deficienţele constatate, luându-se o serie de măsuri pentru stabilirea situaţiei şi îmbunătăţirea activităţii în dorinţa de a ajunge la rezultate performante.

Este necesar ca întreprinderea să aplice măsuri de gestionare cât mai eficientă a numerarului, de a-l planifica, de a stabili corect şi a sincroniza intrările şi ieşirile de numerar; de a asigura lichidităţile necesare continuităţii activităţilor economice şi financiare. Creşterea lichidităţii şi chiar a rentabilităţii impune stabilirea surselor şi destinaţiei numerarului, cunoaşterea evoluţiei numerarului şi a surplusului / deficitului de numerar, asigurarea la timp a rezervelor de numerar, analiza şi controlul numerarului, spre a se lua măsuri eficiente în funcţie de situaţia trezoreriei.

Securitatea şi gospodărirea raţională a numerarului implică efectuarea unui control sistematic asupra acestuia.

Controlul numerarului trebuie să vizeze modul de colectare, gestionare şi decontare a banilor lichizi spre a se preveni pierderile din eroare, fraudă sau risipă.

Controlul financiar intern poate fi considerat ca una din cele mai importante forme de control pentru a preîntâmpina pierderile băneşti. Între cerinţele unui control financiar intern eficient menţionăm:

să nu se încredinţeze controlul complet unei singure persoane asupra operaţiilor băneşti ale firmei;

să se asigure protecţia fizică a numerarului prin depozitarea lui în spaţii supravegheate şi să se utilizeze dispozitive de siguranţă;

să se separe atribuţiile de încasare şi distribuire a numerarului de operaţiile contabile de înregistrare şi de depozitare;

să se ţină evidenţe riguroase şi să se informeze periodic conducerea asupra situaţiei numerarului;

să se efectueze expertize pentru examinarea periodică a evidenţelor contabile referitoare la numerar;

să se asigure recuperarea pagubelor prin organizarea unui sistem de garanţii de la salariaţii care gestionează lichidităţi.

Bugetul de trezorerie

Obiectivul unei politici de trezorerie este stăpânirea fluxurilor financiare, sincronizarea încasărilor cu plăţile, pentru a asigura permanent capacitatea de plată a întreprinderii. Dacă echilibrul nu poate fi atins în condiţiile acceptabile (grad crescut de îndatorare, descoperirea faţă de risc etc.), atunci se poate revizui

83

ansamblul bugetelor anuale şi, cel mai adesea, politica creditelor pentru clienţi, ritmul de investiţii etc.

Pentru previziunea trezoreriei sunt necesare date statistice privind perioadele anterioare în scopul de a aprecia ritmul transformării cheltuielilor şi veniturilor în fluxuri de trezorerie. În funcţie de evoluţia fenomenelor financiare, seriile de date statistice se conformează unor legi de manifestare a evenimentelor întâmplătoare.

Bugetul de trezorerie are ca funcţiune previziunea încasărilor şi plăţilor, pornind de la planificarea cheltuielilor, din care sunt excluse cele neplătibile (cum ar fi amortizările şi proviziunile calculate) şi de la planificarea veniturilor din care sunt excluse cele neîncasabile (respectiv producţia stocată, vânzările pe credit etc.).

Bugetul de trezorerie urmăreşte asigurarea permanentă a capacităţii de plată a întreprinderii, prin sincronizarea încasărilor cu plăţile. Nerealizarea acestui obiectiv, în condiţii acceptabile, determină modificări în ansamblul bugetelor anuale, în ritmul investiţiilor, politica creditelor – clienţi etc.

Elaborarea bugetului de trezorerie este ultima etapă a procesului de bugetare a întreprinderii, iar trezoreria va fi, în mod firesc, rezultanta previziunilor din celelalte bugete: al vânzărilor, al aprovizionărilor, al cheltuielilor de personal, al investiţiilor, al administraţiei etc. Totodată, echilibrul trezoreriei dintre încasări şi plăţi este obligatoriu şi determină ajustări necesare în prevederile celorlalte bugete.

Elaborarea bugetului de trezorerie, prin metoda „încasări – plăţi”, presupune două faze mai importante şi anume:

- previziunea încasărilor şi plăţilor;- determinarea şi acoperirea soldurilor de trezorerie rezultate din

compararea încasărilor cu plăţile.Fluxurile de încasări şi plăţi pot fi grupate în patru mari categorii:

a) fluxuri de exploatare, generate de operaţiunile curente care includ: încasările din activitatea de exploatare (încasări din activitatea de bază, cât şi din alte activităţi, subvenţii de exploatare, alte încasări din exploatare) şi plăţile pentru activitatea de exploatare (cumpărări de materii prime şi materiale, impozite şi taxe, cheltuieli salariale şi alte cheltuieli de exploatare);

b) fluxuri de trezorerie în afara exploatării, care include încasările şi plăţile nelegate direct de activitatea de exploatare. Plăţile în afara exploatării includ şi fluxurile anuale de ”repartizare” a profitului întreprinderii între participanţii direcţi la viaţa economică a acesteia: stat (impozit pe profit), salariaţi (participarea la profit) şi acţionari sau asociaţi (dividende);

c) fluxuri pur financiare, legate de operaţiile privind împrumuturile întreprinderii pe termen lung şi aportul acţionarilor sau asociaţilor la creşterea capitalului social;

d) fluxuri de investire şi dezinvestire, ce cuprind încasările din vânzarea activelor imobilizate şi plăţile pentru achiziţionarea activelor fixe sau cumpărarea titlurilor financiare.

84

Toate aceste fluxuri modifică zilnic nivelul conturilor bancare ale întreprinderii antrenând o serie de decizii ale trezorierului întreprinderii. Acesta trebuie să fie în permanenţă preocupat de acoperirea soldurilor de trezorerie. Această operaţiune (faza a doua a elaborării bugetului) presupune acoperirea prin credite pe termen scurt a deficitului de trezorerie sau plasarea excedentului de trezorerie.

Schema de realizare a bugetului de trezorerie se prezintă în figura 2.4.1.

Fig. 2.4.1: Schema de elaborare a bugetului de trezorerie

Orizontul de previziune al trezoreriei diferă, în funcţie de scadenţele încasărilor şi plăţilor întreprinderii cât şi de interesele acesteia. Astfel, dacă încasările şi plăţile sunt trimestriale, şi întreprinderea urmăreşte soldul anual al trezoreriei, periodicitatea bugetului poate fi un an. Dacă scadenţa încasărilor şi plăţilor este lunară şi întreprinderea urmăreşte optimizarea structurii de finanţare pe termen scurt, orizontul de previziune poate fi de câteva luni. În fine, cel mai frecvent, orizontul de timp este de ordinul zilelor până la o lună întocmindu-se, în acest caz, graficul zilnic al încasărilor şi plăţilor cu scadenţele semidecadale, decadale şi chenzinale.

O previziune realistă a trezoreriei presupune întocmirea unui buget anual cu defalcare pe luni şi cu o detaliere pe săptâmani pentru primele trei luni ale anului. Această previziune va fi actualizată în permanenţă în cursul anului şi detaliată în funcţie de necesităţile întreprinderii.

Bugetul de trezorerie se elaborează pe baza a trei documente de evidenţă şi previziune, respectiv: bilanţul exerciţiului încheiat, care reprezintă bilanţul de deschidere al perioadei de previziune, contul de rezultate previzional şi bilanţul previzional. Trezoreria va fi determinată de fluxurile financiare ale perioadei de previziune (veniturile şi cheltuielile din contul de rezultate) şi de modificarea soldurilor creanţelor şi datoriilor de la începutul şi sfârşitul perioadei (bilanţul de deschidere şi bilanţul previzional) conform relaţiilor:

Încasările = Creanţe + Venituri planificate -Creanţe

perioadei iniţiale ale perioadei finale

85

Tabloul încasărilor din vânzări + Alte încasări

Tabloul plăţilor pentru cumpărări

Tabloul TVA

Acoperirea soldurilor de trezorerie Tabloul general al

plăţilorAlte plăţi

Buget definitiv de trezorerie

Plăţile = Datorii + Cheltuieli planificate -Datorii

perioadei iniţiale ale perioadei finale

Bugetul de Bilanţul de Contul de rezultate Bilanţultrezorerie deschidere previzional previzional

În mod concret, construcţia bugetului de trezorerie urmăreşte cele două faze, enunţate mai înainte, indiferent de orizontul de previziune (figura 2.4.2.)

Simb.Op. Operaţii financiare

Orizontul de previziuneI F M Cumulat

Faza 1: Previziunea încasărilor şi plăţilorA Soldul iniţial al trezoreriei (S0) 17241 3101 15726 36070B (+) Încasări din activitatea

de exploatare: încasări din activitatea de bază încasări din alte activităţi subvenţii de exploatare alte încasări din exploatare

10816 54499 41884 107200

10816 54499 41884 107200

C

D

(-) Plăţi pentru activitatea de exploatare: cumpărări materii prime şi materiale impozite şi taxe cheltuieli de personal alte cheltuieli de exploatareFluxul trezoreriei de exploatare (excedentul trezoreriei de exploatare ETE). ETE = B – C

28272 49438 33651 111362

23703 46049 29294 99047

320 652 850 18232767 1721 1971 64601481 1014 1534 4031

-17455 5060 8233 -4161

EF

G

(+) Încasări în afara exploatării(-) Plăţi în afara exploatării: impozitul pe profit participarea salariaţilor la profit dividende alte plăţiFluxul trezoreriei în afara exploatării (excedent: ETAE). ETAE = E – F

0000

00

0

0000

00

0

0000

00

0

0000

00

0

H (+) Încasări din activitatea financiară: venituri financiare (dobânzi, dividende de încasat) creşteri de capital majorarea creditelor pe termen lung subvenţii pentru investiţii alte încasări financiare

53

53

00

00

73

73

00

00

50

50

00

00

177

177

86

I

J

(-) Plăţi pentru activitatea financiară: cheltuieli financiare (dobânzi, comisioane de plătit) rambursarea creditelor pe termen lung alte plăţi financiareFluxul operaţiilor financiare J = H – I

136

136

0

0-83

218

218

0

0-145

207

207

0

0-157

563

563

0

0-385

K

L

M

(+) Încasări din activitatea excepţională: cesiunea imobilizărilor alte încasări excepţionale(-) Plăţi pentru activitatea excepţională achiziţionarea imobilizărilor alte plăţi excepţionaleFluxul operaţiilor excepţionale (investire, dezinvestire) M = K – L

0

000

000

0

000

000

0

000

000

0

000

000

Faza 2: Determinarea şi acoperirea soldurilor de trezoreriea) determinarea soldului de trezorerie înainte de acoperire

N Soldul de trezorerie înainte de acoperireN = A D G J M

-297 8016 18181 25900

b) acoperirea soldurilor de trezorerieO

P

Pasive de trezorerie: soldul creditor al contului curent credite noi de trezorerie credite noi de scontCostul creditelor

00

000

00

000

00

000

00

000

R Active de trezorerie: active financiare lichidităţi

000

000

000

000

S Încasări din plasamente de trezorerie

0 0 0 0

T c) Determinarea soldului final al trezoreriei T = N + P (-S)

-297 8016 18181 25900

Fig. 2.4.2. Construcţia Bugetului de trezorerie

Previziunea încasărilor şi plăţilor. Acoperirea soldurilor de trezoreriePreviziunea încasărilor, fiind fundamentată pe cifra vânzărilor, trebuie să

ţină cont în permanenţă de repartizarea acesteia pe luni cât şi de modificările ce vor avea loc în structura vânzărilor şi în gradul de solvabilitate al clienţilor întreprinderii care vor influenţa decalajul între termenele livrărilor şi cele ale încasărilor. În funcţie de ramura economică, între momentul vânzărilor şi cel al încasărilor corespunzătoare există un decalaj de la 30 până la 90 de zile. Aceste decalaje determină o eşalonare în timp a încasărilor veniturilor lunare ce se vor înscrie în bugetul de trezorerie.

87

Previziunea plăţilor se face pornind de la previziunea cheltuielilor anuale şi de la eşalonarea previzibilă a plăţilor aferente acestor cheltuieli. În principiu, previziunea plăţilor se face asemănător cu cea a încasărilor, ţinându-se cont de natura diferită a cheltuielilor care voir determina o serie de particularităţi, atât în privinţa previziunii mărimiii lor anuale, cât şi a eşalonării scadenţelor de plată.

De exemplu, aprovizionările cu materiale se planifică în funcţie de stocurile existente şi de previziunea aprovizionărilor din programul de fabricaţie sau de comercializare a mărfurilor. Scadenţa plăţii aprovizionărilor se stabileşte similar cu cea a încasărilor.

Cheltuielile de personal (salarii plus cheltuieli sociale) se planifică în funcţie de politica întreprinderii privind forţa de muncă, în contextul obiectivelor financiare urmărite. Scadenţa la plată a salariilor nete este, de regulă, chenzinală, în timp ce plata cheltuielilor sociale este lunară.

Obligaţiile fiscale se determină în funcţie de mărimea veniturilor (profitului) întreprinderii. Termenele de plată sunt, de obicei lunare.

În previziunea plăţilor se va ţine cont şi de scadenţele previzibile ale plăţilor din celelalte bugete (bugetul investiţiilor, producţiei etc.).

Soldul trezoreriei, rezultat din compararea încasărilor cu plăţile, poate fi excedentar sau deficitar.

Deficitul previzional al trezoreriei urmează a fi acoperit din credite noi de trezorerie sau de scont, selectate în funcţie de mărimea costului real al acestora. Înainte de apelarea la credite noi se impun a fi luate unele măsuri printre care: avansarea unor încasări (reducerea duratei creditelor-client sau solicitarea încasării în avans a unor vânzări) şi amânarea legală a unor plăţi (prelungirea creditelor-furnizor); reducerea temporară a plăţilor prin renunţarea (pentru moment) la efectuarea unor cheltuieli; realizarea unor încasări din activitatea excepţională etc.

Excedentul previzional al trezoreriei poate fi consecinţa unui fond de rulment prea mare determinat de angajarea unor datorii pe termen lung fără o întrebuinţare imediată (fiin, în principiu, interzisă atragerea de capital pe termen lung pentru a fi plasat pe termen scurt). În al doilea rând, excedentul de trezorerie poate proveni dintr-o nevoie a fondului de rulment mai mică decât fondul de rulment. Această nevoie este determinată de scadenţa mult mai mare a plăţilor generate de activitatea de exploatare, decât cea a încasărilor (cazul societăţilor cu activitate de comerţ). Trezorierul întreprinderii va urmări un plasament al excedentului de trezorerie în condiţii de rentabilitate ridicată, risc redus şi lichiditate crescută.

Costul creditelor angajate pentru acoperirea soldului de trezorerie generează plăţi suplimentare care majorează necesarul de finanţat, iar plasamentele de trezorerie sunt aducătoare de venituri care majorează încasările. De aceea, la determinarea soldului final de trezorerie se vor avea în vedere şi aceste influenţe.

Dacă plasarea excedentului de lichidităţi constituie un obiectiv cu o însemnătate deosebită în activitatea trezorierului, atunci reducerea cheltuielilor financiare, aferente creditelor de trezorerie reprezintă o sarcină de bază a acestuia, realizabilă prin:

- angajarea de credite numai atunci când se justifică necesitatea lor;

88

- alegerea creditelor care se adaptează cel mai bine la situaţia concretă din întreprindere;

- obţinerea celor mai favorabile condiţii de acordare a creditelor privind costul, plafonul maxim şi flexibilitatea creditului etc.În concluzie, activitatea trezorierului, în stabilirea previziunilor de finanţare

poate fi sintetizată în următoarele trei direcţii principale:- evaluarea costului real al fiecărui credit (în funcţie de durata de folosinţă) şi

stabilirea unei ierarhizări a împrumuturilor;- cuantificarea efectelor disponibile după natura lor;- selecţionarea surselor de finanţare care generează cel mai redus cost al

finanţări.Este prudent de a compara la perioade de timp regulate soldul ce figurează

în extrasul de cont cu soldul ce figurează în contul 512 „Conturi curente la bănci”. Această comparaţie reprezintă un punctaj bancar care permite identificarea şi justificarea diferenţelor între soldurile extrasului de cont şi cel al contului ţinut de către întreprindere.

În cazul în care la sfârşitul perioadei se constată că soldul contului 512 „conturi curente la bănci” nu coincide cu soldul care figurează în extrasul de cont, diferenţele care se pot întâlni sunt:

a) întreprinderea a tras la sfârşitul exerciţiului cecuri în favoarea furnizorilor, dar aceştia nu au avut timp să depună cecurile la bancă înainte de 31 decembrie;

b) întreprinderea depune la bancă cecurile primite de la clienţii săi, dar banca nu a avut timp să consemneze aceste sume în extrasul de cont întocmit la 31 decembrie;

c) banca a încasat fonduri în contul întreprinderii, exemplu creanţe asupra clienţilor şi dividende, încasările figurează în extrasul de cont dar întreprinderea nu a cunoscut această situaţie pentru că nu a primit încă extrasul;

d) banca a facturat anumite sume întreprinderii, exemplu cheltuieli bancare, care figurează în extrasul de cont la 31 decembrie dar de care întreprinderea nu a ştiut neprimind extrasul.

Aceste situaţii odată cunoscute permit stabilirea unui punct bancar, adică a diferenţei între soldul contului 512 „Conturi curente la bănci” şi soldul ce figurează în extrasul de cont.

89

CAPITOLUL III

SITUAŢIILE FINANCIARE PRIVIND TREZORERIA ÎNTREPRINDERII. AGREGARE ŞI DEGAJARE PRIN

ANALIZĂ

3.1. Normele contabile interne şi internaţionale privind situaţiile financiare de trezorerie

Pentru a analiza capacitatea de plată a întreprinderii se întocmeşte situaţia fluxurilor de trezorerie denumită şi situaţia fluxurilor de numerar şi echivalente de numerar. În România, situaţia fluxurilor de numerar se întocmeşte potrivit unuia dintre modele prevăzute în IAS 7.

ObiectiveInformaţiile privitoare la fluxurile de numerar ale unei întreprinderi sunt

utile în oferirea utilizatorilor de situaţii financiare a unei baze pentru evaluarea capacităţii întreprinderii de a genera numerar şi echivalent de numerar şi necesităţile întreprinderii de a utiliza acele fluxuri de numerar. Deciziile economice ce sunt luate de către utilizatori necesită o evaluare a capacităţii unei întreptrinderi de a genera numerar sau echivalent de numerar, precum şi momentul şi siguranţa generării lor.

Obiectivul acestui standard este de a solicita oferirea de informaţii privind istoricul mişcărilor de numerar şi de echivalent de numerar al unei întreprinderi prin intermediul situaţiei fluxurilor de numerar care clasifică fluxurile de numerar în timpul perioadei pe activităţi de exploatare, investiţie şi finanţare.

Aria de aplicabilitate1. Întreprinderea trebuie să întocmească situaţia fluxurilor de numerar în

conformitate cu cerinţele acestui standard şi să o prezinte ca parte integrantă a situaţiilor sale financiare pentru fiecare perioadă pentru care sunt prezentate aceste situaţii financiare.

2. Acest standard înlocuieşte Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 7, Situaţia modificărilor în poziţia financiară, aprobat în iulie 1977.

3. Utilizatorii situaţiilor financiare ale unei întreprinderi sunt interesaţi de modul în care întreprinderea generează şi foloseşte numerarul şi echivalentul de numerar. Această situaţie se aplică indiferent de natura activităţilor acelei întreprinderi şi indiferent dacă numerarul poate fi privit ca produs al societăţii, cum este cazul unei instituţii financiare. Întreprinderile au nevoie de numerar, în esenţă, pentru aceleaşi motive, oricare ar fi principalele lor activităţi producătoare de venituri. Acestea au nevoie de numerar pentru a-şi conduce operaţiunile, plăti obligaţiile şi de a asigura remunerarea investitorilor lor. Astfel, acest standard obligă toate întreprinderile să prezinte o situaţie a fluxurilor de numerar.

Beneficiile informaţiilor despre fluxurile de numerar

90

1. Situaţia fluxurilor de numerar folosită împreună cu restul situaţiilor financiare, aduce informaţii, care permit utilizatorilor să evalueze modificarea activului net al unei întreprinderi, structura sa financiară (inclusiv lichididitatea şi solvabilitatea sa) şi capacitatea de a influenţa valoarea şi momentul de apariţie a fluxurilor de numerar în vederea adaptării la circumstanţele şi oportunităţile în continuă schimbare. Informaţiile despre fluxurile de numerar sunt folositoare în stabilirea capacităţii unei întreprinderi de a genera numerar şi echivalent de numerar şi dau posibilitatea utilizatorilor să pună de punct modele de evaluare şi comparare a valorii prezente pentru fluxuri de numerar viitoare ale diferitelor întreprinderi. De asemenea, măreşte comparabilitatea raportării rezultatelor din exploatare între diferite întreprinderi, deoarece elimină efectele utilizării unor tratamente contabile diferite pentru aceleaşi tranzacţii şi evenimente.

2. Istoricul informaţiilor asupra fluxurilor de numerar este adeseori folosit ca un indicator al valorii, momentul apariţiei şi siguranţei viitoarelor fluxuri de numerar. Este, de asemenea, folositor în verificarea exactităţii evaluărilor trecute asupra viitoarelor fluxuri de numerar şi în analizarea relaţiilor dintre profitabilitate şi fluxurile nete de numerar şi a impactului schimbării preţurilor.

DefiniţiiUrmătorii termeni sunt folosiţi în acest standard cu semnificaţiile

specificate mai jos:Numerarul cuprinde disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere.Echivalentele de numerar sunt investiţiile financiare pe termen scurt şi

extrem de lichide care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi al căror risc de schimbare a valorii este insignifiant.

Fluxurile de numerar sunt intrările sau ieşirile de numerar şi echivalente ale acestuia.

Numerar şi echivalente de numerarEchivalentele numerarului sunt păstrate mai degrabă în scopul îndeplinirii

angajamentelor pe termen scurt, decât pentru investiţii sau alte scopuri. Pentru a califica o investiţie drept echivalent de numerar, aceasta trebuie să fie convertibilă într-o sumă prestabilită de numerar, iar riscul schimbării valorii acesteia să fie insignifiant. De aceea, o investiţie este în mod normal calificată drept echivalent al numerarului doar când are o scadenţă mică de, să zicem, trei luni sau mai puţin de la data achiziţiei. Investiţiile în acţiuni nu sunt considerate echivalent al numerarului, cu excepţia cazului în care sunt, în fondul lor economic, echivalente ale numerarului, de exemplu, atunci când acţiuni preferenţiale sunt achiziţionate cu puţin timp înaintea scadenţei şi cu o dată de răscumpărare specificată.

Împrumuturile bancare sunt în general considerate a fi activităţi de finanţare. Totuşi, în anumite ţări, descoperirile de cont bancar care sunt rambursate la vedere formează o parte integrantă a gestiunii numerarului unei întreprinderi. În aceste circumstanţe descoperirile de cont sunt incluse ca o componentă a numerarului şi echivalentului numerarului. O caracteristică a acestor aranjamente bancare este faptul că soldul la bancă deseori fluctuează de la a fi pozitiv la a fi descoperit.

91

Fluxurile de numerar exclud mişcările între elemente ce constituie numerar sau echivalente de numerar deoarece aceste componente sunt parte a gestiunii numerarului unei întreprinderi şi nu parte a activităţilor de exploatare, investiţie şi finanţare. Gestiunea numerarului include investiţiile excedentului de numerar în echivalente ale numerarului.

Prezentarea unei situaţii a fluxurilor de numerarSituaţiile fluxurilor de numerar trebuie să raporteze fluxurile de numerar

din perioada respectivă clasificată pe activităţi de exploatare, investiţie şi finanţare.

Întreprinderea prezintă fluxurile sale de numerar din activităţile de exploatare, investiţie şi finanţare într-o manieră care corespunde cel mai bine activităţii sale. Clasificarea după activităţi conferă informaţii ce permit utilizatorilor să stabilească impactul acestor activităţi asupra situaţiei financiare a întreprinderii şi valorii numerarului şi echivalentelor numerarului. Aceste informaţii pot fi la fel de bine folosite pentru a evalua relaţiile ce apar între activităţile respective.

O tranzacţie singulară poate include fluxuri de numerar care sunt clasificate diferit. De exemplu, când rambursarea unui împrumut include atât capitalul, cât şi dobânda, elementul dobândă poate fi clasificat ca activitate de exploatare, iar elementul de capital, drept activitate de finanţare.

Activităţi de exploatareValoarea fluxurilor de numerar ce provin din activităţi de exploatare este

indicatorul cheie al măsurii în care activitatea întreprinderii a generat suficient flux de numerar pentru a rambursa împrumuturile, pentru a menţine capacitatea de funcţionare a întreprinderii, pentru a plăti dividende şi a face noi investiţii, fără a recurge la surse externe de finanţare. Informaţiile cu privire la componentele specifice ale istoricului fluxurilor de numerar de exploatare sunt folositoare, împreună cu alte informaţii, în prognozarea viitoarelor fluxuri de numerar de exploatare.

Fluxurile de numerar provenite din activităţi de exploatare sunt în primul rând derivate din principalele activităţi producătoare de venit ale întreprinderii. De aceea, ele rezultă în general din tranzacţiile şi alte evenimente ce intră în determinarea profitului net sau a pierderii. Exemple de fluxuri de numerar provenite din activităţi de exploatare sunt:

(a) încasările în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii;(b) încasările în numerar provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri;(c) plăţile în numerar către furnizori de bunuri şi servicii;(d) plăţi de numerar către şi în numele angajaţilor;(e) încasările şi plăţile în numerar ale unei societăţi de asigurare prime şi despăgubiri, anuităţi şi alte beneficii din poliţe de asigurare;(f) plăţile în numerar sau restituiri de impozite pe profit doar dacă nu pot fi identificate în mod specific cu activităţile de investiţie şi finanţare;(g) încasările şi plăţile în numerar provenite din contracte încheiate în scopuri de plasament sau de tranzacţionare.

92

Anumite tranzacţii, cum ar fi vânzarea unei instalaţii pot de naştere la câştiguri sau pierderi care sunt incluse în determinarea profitului net sau a pierderii. Cu toate acestea, fluxurile de numerar aferente acestor tranzacţii sunt fluxuri de numerar provenite din activităţi de investiţie.

Activităţi de investiţiiPrezentarea separată a fluxurilor de numerar provenite din activităţi de

investiţie este importantă deoarece fluxurile de numerar reprezintă măsura în care cheltuielile au fost făcute pentru resurse menite a genera venituri şi fluxuri de numerar în viitor. Exemple de fluxuri de numerar provenite din activităţi de investiţie sunt:

a) plăţile în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active necorporale şi alte asemenea active pe termen lung. Aceste plăţi include şi pe acelea care se referă la costurile de dezvoltare capitalizate şi la construcţiile de mijloace fixe realizate în regie proprie;

b) încasările de numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi echipamente, active necorporale şi alte asemenea active pe termen lung;

c) plăţile în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor întreprinderi şi interesele în asocierile în participaţie (altele decât plăţile pentru aceste instrumente considerate a fi echivalente ale numerarului sau acelea păstrate în scopuri de plasament şi de tranzacţionare);

d) încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor întreprinderi şi interesele în asocierile în participaţie (altele decât încasările pentru acele instrumente considerate a fi echivalente ale numerarului sau acelea păstrate în scopuri de plasament şi de tranzacţionare);

e) avansurile de numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi (altele decât avansurile şi împrumuturile efectuate de o instituţie financiară);

f) încasările din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate către alte părţi (altele decât avansurile şi împrumuturile unei instituţii financiare);

g) plăţile în numerar pentru contractele futures, forward, contractele de opţiuni şi contractele swap, în afara cazului când contractele sunt deţinute în scopuri de plasament sau de tranzacţionare sau când plăţile sunt clasificate drept activităţi de finanţare;

h) încasările în numerar din contracte futures, contracte forward, contracte de opţiuni sau de swap, în afara cazului când contractele sunt deţinute în scopuri de plasament sau de tranzacţionare sau când încasările sunt clasificate drept activităţi de finanţare.

Când un contract este contabilizat ca o acoperire a riscului unei poziţii identificabile, fluxurile de numerar aferente contractului sunt clasificate în aceeaşi manieră ca fluxurile de numerar ale poziţiei acoperite.

Activităţi de finanţarePrezentarea separată a fluxurilor de numerar provenite din activităţi de

finanţare este importantă deoarece este folositoare în estimarea cererilor viitoare de fluxuri de numerar din partea finanţatorilor întreprinderii. Exemple de fluxuri de numerar provenite din activităţi de finanţare sunt:

93

a) veniturile în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu;

b) plăţile de numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau răscumpăra acţiunile întreprinderii;

c) veniturile în numerar din emisiunea de bonuri de tezaur, obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte împrumuturi pe termen scurt sau lung;

d) rambursările în numerar ale unor sume împrumutate;e) plăţile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate

de o operaţiune de leasing financiar.Raportarea fluxurilor de numerar din activităţi de exploatareO întreprindere trebuie să raporteze fluxurile de numerar din activităţi de

exploatare folosind una dintre cele două metode:a) metoda directă, prin care sunt prezentate clasele majore de plăţi

şi încasări brute în numerar;b) metoda indirectă, prin care profitul net sau pierderea sunt ajustate

cu efectele tranzacţiilor ce nu au natura de numerar, amânările sau angajamentele de plăţi sau încasări în numerar din exploatare cu fluxurile de numerar din investiţii sau finanţări.

Întreprinderile sunt încurajate să raporteze fluxurile de numerar obţinute din activităţi de exploatare folosind metoda directă. Metoda directă furnizează informaţii ce sunt folositoare în estimarea fluxurilor de numerar viitoare, şi care nu sunt disponibile prin metoda indirectă. Prin metoda directă informaţiile privind clasele majore de plăţi şi încasări brute în numerar pot fi obţinute astfel:

a) din înregistrările contabile ale întreprinderii;b) prin ajustarea vânzărilor, costului acestora (dobânzi şi alte venituri

similare şi cheltuieli cu dobânda şi alte cheltuieli similare pentru instituţiile financiare) şi a altor elemente în contul de profit şi pierdere cu:

b1) modificările pe parcursul perioadei ale stocurilor şi creanţelor şi datoriilor din exploatare);b2) alte elemente decât numerarul;b3) alte elemente pentru care efectele numerarului sunt fluxurile de numerar din investiţii sau finanţare.

Metoda directă – exemplu prezentat în Ordinul nr. 94 din 29 ianuarie 2007Fluxuri de numerar din activităţi de exploatare:- încasările în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii;- încasările în numerar provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri;- plăţile în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii;- plăţile în numerar către şi în numele angajaţilor;- plăţile în numerar sau restituiri de impozit pe profit, doar dacă nu pot fi identificate în mod specific cu activităţile de investiţii şi de finanţare.Fluxuri de numerar din activităţi de investiţii:- plăţile de numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active necorporale şi alte active pe termen lung;

94

- încasările de numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi echipamente, active necorporale şi alte active pe termen lung;- plăţile în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor întreprinderi;- încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor întreprinderi;- avansurile în numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi;- încasările în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate către alte părţi.Fluxuri de numerar din activităţi de finanţare:- veniturile în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu;- plăţile în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau a răscumpăra acţiunile întreprinderii;- veniturile în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte împrumuturi;- rambursările în numerar ale unor sume împrumutate;- plăţile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de o operaţiune de leasing financiar.Fluxuri de numerar – totalNumerar la începutul perioadeiNumerar la finele perioadeiPrin metoda indirectă, fluxul de numerar net din activităţi de exploatare

este determinat prin ajustarea profitului net şi pierderii cu următoarele efecte:a) modificările pe parcursul perioadei ale stocurilor, creanţelor şi datoriilor din exploatare;b) elementele non-numerar cum ar fi amortizarea, provizioanele, impozitele amânate, pierderile şi câştigurile în valută nerealizate, profitul nerepartizat al societăţilor asociate şi interesele minoritare; c) toate celelalte elemente pentru care efectele în numerar sunt fluxurile de numerar din investiţii şi finanţare.Alternativ, fluxul net de numerar din activităţi de exploatare poate fi

prezentat sub metoda indirectă prin evidenţierea veniturilor şi cheltuielilor relevate în contul de profit şi pierdere şi modificările pe parcursul perioadei ale stocurilor şi creanţelor şi datoriilor din exploatare.

Metoda indirectă – exemplu prezentat în Ordinul nr. 94 din 29 ianuarie 2007

Fluxuri de numerar din activităţi de exploatare:- rezultat net;- modificările pe parcursul perioadei ale capitalului circulant;- ajustări pentru elementele nemonetare şi alte elemente incluse la activităţile de investiţii sau de finanţare.Fluxuri de numerar din activităţi de investiţii:- plăţile de numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active necorporale şi alte active pe termen lung;

95

- încasările de numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi echipamente, active necorporale şi alte active pe termen lung;- plăţile în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor întreprinderi;- încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor întreprinderi;- avansurile în numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi;- încasările în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate către alte părţi.Fluxuri de numerar din activităţi de finanţare:- veniturile în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu;- plăţile în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau a răscumpăra acţiunile întreprinderii;- veniturile în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte împrumuturi;- rambursările în numerar ale unor sume împrumutate;- plăţile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de o operaţiune de leasing financiar.Fluxuri de numerar – totalNumerar la începutul perioadeiNumerar la finele perioadeiRaportarea fluxurilor de numerar din activităţi de investiţii şi finanţareÎntreprinderile trebuie să raporteze separat clasele majore de încasări brute

în numerar şi plăţi brute în numerar provenite din activităţi de investiţie şi finanţare, făcându-se excepţie în măsura în care fluxurile de numerar sunt raportate pe o bază netă.

Raportarea fluxurilor de numerar pe o bază netăFluxurile de numerar provenite din următoarele activităţi de exploatare,

investiţie şi finanţare pot fi raportate pe o bază netă:(a) plăţile şi încasările în numerar în numele clienţilor atunci când fluxurile de numerar reflectă mai degrabă activităţile clientului decât pe acelea ale întreprinderii;(b) plăţile şi încasările în numerar pentru elementele pentru care rulajul este rapid, sumele sunt mari, iar termenul de scadenţă este scurt.Exemple de plăţi şi încasări în numerar – ce fac referire la paragraful (a):a) acceptarea şi rambursarea depozitelor la vedere ale unei bănci;b) fondurile deţinute pentru clienţi de către o societate de investiţii;c) chiriile încasate în numele şi plătite proprietarilor de terenuri şi clădiri.Exemplele de încasări şi plăţi de numerar la care s-a făcut referire în

paragraful (b) sunt avansurile făcute pentru, şi rambursarea:a) capitalului (principalului) legat de clienţii ce folosesc cărţi de credit;b) achiziţiei şi cedării de investiţii;c) a altor împrumuturi pe termen scurt, de exemplu, acelea care au un

termen de scadenţă de trei luni sau mai puţin.

96

Fluxurile de numerar provenite din fiecare dintre următoarele activităţi ale unei instituţii financiare pot fi raportate pe o bază netă:

(a) încasările şi plăţile de numerar pentru acceptarea şi rambursrea depozitelor cu o dată fixă de scadenţă;(b) plasarea şi retragerea depozitelor de la alte instituţii financiare;(c) avansurile în numerar şi împrumuturile făcute clienţilor şi rambursarea acestor avansuri şi împrumuturi.Fluxurile de numerar în valutăFluxurile de numerar provenite din tranzacţiile efectuate în valută trebuie

înregistrate în moneda de raportare a întreprinderii prin aplicarea asupra valorii în valută a cursului de schimb dintre moneda de raportare şi valută, la data fluxului de numerar.

Fluxurile de numerar ale unei sucursale din străinătate trebuie convertite la cursurile de schimb dintre moneda de raportare şi valută, la data fluxului de numerar.

Profitul şi pierderile nerealizate ce provin din variaţia cursurilor de schimb nu sunt fluxuri de numerar. Totuşi, efectul variaţiei cursului de schimb asupra numerarului şi echivalentele acestuia deţinute sau datorate într-o monedă străină este raportat în situaţia fluxului de numerar pentru a reconcilia numerarul şi echivalentele acestuia la începutul şi sfârşitul perioadei. Această valoare este prezentată separat de fluxurile de numerar din activităţi de exploatare, investiţie, finanţare şi include diferenţele, dacă există, ale acelor fluxuri de numerar care au fost raportate la cursul de schimb de la sfârşitul perioadei.

Elemente extraordinareFluxurile de numerar asociate cu elementele extraordinare vor fi clasificate

ca provenind din activităţi de exploatare, investiţie şi finanţare şi prezentate adecvat şi separat.

Fluxurile de numerar asociate cu elementele extraordinare sunt prezentate separat în situaţia fluxului de numerar ca provenind din activităţi de exploatare, investiţie şi finanţare pentru a da posibilitatea utilziatorilor să înţeleagă natura lor şi efectul asupra fluxurilor de numerar prezente şi viitoare ale întreprinderii. Aceste prezentări sunt în plus faţă de prezentările separate ale naturii şi valorii elementelor extraordinare cerute de Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 8.

Dobândă şi dividendeFluxurile de numerar din dobânzi şi dividende încasate sau plătite vor fi

prezentate separat. Fiecare trebuie clasificat într-o manieră consecventă de la perioadă la perioadă ca una dintre următoarele activităţi: exploatare, investiţie sau finanţare.

Valoare totală a dobânzilor vărsate de-a lungul unei perioade este prezentată în situaţia fluxului de numerar fie că a fost recunoscută direct cheltuială în contul de profit şi pierdere, fie că a fost capitalizată în acord cu tratamentele alternative permise de Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 23, Costurile îndatorării.

97

Dobânda plătită, cât şi dobânda şi dividendele încasate sunt de obicei clasificate drept fluxuri de numerar din exploatare pentru instituţiile financiare. Totuşi, nu există un consens privind clasificarea acestor fluxuri de numerar pentru alte întreprinderi. Dobânda plătită, cât şi dobânda şi dividendele încasate pot fi clasificate drept fluxuri de numerar din exploatare deoarece intră în determinarea profitului net sau a pierderii.

Dividendele plătite pot fi clasificate drept fluxuri de numerar din finanţare deoarece sunt costuri ale atragerii resurselor de finanţare. Alternativ, dividendele plătite pot fi clasificate drept componente ale fluxului de numerar din activităţi de exploatare pentru a ajuta utilizatorii să determine capacitatea unei întreprinderi de a plăti dividende din fluxurile de numerar de exploatare.

Impozitul pe profitFluxurile de numerar provenite din impozite pe venit vor fi prezentate

separat şi vor fi clasificate drept fluxuri de numerar din activităţi de exploatare, cu excepţia situaţiei în care ele pot fi identificate în mod specifici cu activităţi de finanţare şi investiţie.

Impozitele pe profit apar la tranzacţiile care dau naştere unor fluxuri de numerar care sunt clasificate drept activităţi de exploatare, investiţie şi finanţare în situaţia fluxurilor de numerar. Deşi cheltuielile cu impozite pot fi identificate fără dificultate cu activităţile de investiţie şi finanţare, fluxurile de numerar legate de impozitele respective sunt adesea imposibil de identificat şi pot apărea într-o perioadă diferită faţă de fluxurile de numerar ale tranzacţiei de bază. De aceea, impozitele vărsate sunt de obicei clasificate drept fluxuri de numerar din activităţi de exploatare. Totuşi, atunci când este posibilă identificarea fluxului de numerar din impozite cu o tranzacţie individuală care dă naştere unor fluxuri de numerar ce sunt clasificate drept activităţi de investiţie sau finanţare, fluxul de numerar din impozite va fi clasificat corespunzător ca activitate de investiţie sau finanţare. Atunci când fluxurile de numerar din impozite sunt alocate pe mai mult de o clasă de activităţi, este prezentată valoarea totală a impozitelor vărsate.

Alte tranzacţii decât cele în numerarTranzacţiile de investiţie şi finanţare care nu necesită întrebuinţarea

numerarului sau a echivalentului de numerar trebuie excluse din situaţia fluxului de numerar. Astfel de tranzacţii trebuie relevate altundeva în cadrul situaţiilor financiare într-un mod care furnizează toate informaţiile relevante despre aceste activităţi de investiţie şi finanţare.

O mare parte a activităţilor de investiţie şi finanţare nu au impact direct asupra fluxurilor de numerar curente cu toate că ele afectează structura capitalului şi a activelor unei întreprinderi. Excluderea tranzacţiilor fără numerar din situaţia fluxului de numerar este în concordanţă cu obiectivul situaţiei fluxului de numerar, aceste elemente neimplicând fluxul de numerar în perioada curentă. Exemple de tranzacţii fără numerar sunt:

a) achiziţia de active fie prin asumarea directă a obligaţiilor asociate, fie prin intermediul leasing-ului financiar;

b) achiziţionarea unei întreprinderi prin intermediul emiterii de acţiuni;c) convertirea datoriilor în acţiuni.

98

Componente ale numerarului si ale echivalentelor de numerarÎntreprinderea trebuie să evidenţieze componentele numerarului şi ale

echivalentelor numerarului şi să prezinte o reconciliere a sumelor din situaţia fluxurilor sale de numerar cu elementele echivalente raportate în bilanţ.

Având în vedere varietatea de practici de gestiune a numerarului şi de facilităţi bancare din întreaga lume şi pentru a fi în acord cu Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 1, Prezentarea situaţiilor financiare, societatea evidenţiază politica pe care a adoptat-o în determinarea componentelor numerarului şi a echivalentelor numerarului.

Efectul oricărei schimbări în politica de determinare a componentelor numerarului şi a echivalentelor numerarului, de exemplu, o schimbare în clasificarea instrumentelor financiare considerate înainte că fac parte din portofoliul de investiţii ale întreprinderii, este raportat în concordanţă cu Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 8. Alte prezentări

Întreprinderea trebuie să prezinte, împreună cu un comentariu al conducerii, valoarea soldurilor semnificative de numerar şi echivalent al numerarului deţinute de întreprindere şi la care nu are acces grupul.

Alte informaţii adiţionale pot fi de folos utilizatorilor în înţelegerea poziţiei financiare şi a lichidităţii unei întreprinderi. Prezentarea acestor informaţii, împreună cu un comentariu al conducerii, este indicată şi poate cuprinde:

a) valoarea facilităţilor de creditare nefolosite care sunt disponibile pentru activităţile de exploatare viitoare şi pentru a stinge angajamentele de capital, indicând orice restricţie în folosirea acestor facilităţi;

b) valorile cumulate ale fluxurilor de numerar din fiecare dintre activităţile: de exploatare, de incvestiţie şi finanţare legate de participaţiile în societăţi mixte raportate folosind consolidarea proporţională;

c) valoarea cumulată a fluxurilor de numerar ce reprezintă creşteri ale capacităţii de exploatare separat de acele fluxuri de numerar care sunt necesare menţinerii capacităţii de exploatare;

d) valoarea fluxurilor de numerar provenite din activităţi de exploatare, investiţie şi finanţare pentru fiecare segment geografic sectorial raportat.

Prezentarea separată a fluxurilor de numerar care reprezintă creşteri ale capacităţii de exploatare de fluxurile de numerar care sunt necesare menţinerii capacităţii de exploatare este folositoare, dând posibilitatea utilizatorilor să determine dacă întreprinderea investeşte în mod adecvat pentru menţinerea capacităţii sale de exploatare. O întreprindere care nu investeşte în mod adecvat în menţinerea capacităţii sale de exploatare poate prejudicia profitabilitatea sa pe viitor pentru lichiditatea curentă şi repartizările către acţionari.

Evidenţierea pe segmente a fluxurilor de numerar dă posibilitatea utilizatorilor să obţină o înţelegere mai bună a relaţiilor dintre fluxurile de numerar ale societăţii pe ansamblu şi acelea ale părţilor sale componente, cât şi a disponibilităţii şi variabilităţii fluxurilor de numerar pe segmente.

99

Tabloul fluxurilor de trezorerie în contabilitatea americanăConsideraţii cu caracter generalDispoziţiile prevăzute în norma FAS 95 obligă întreprinderea să furnizeze

un tablou al fluxurilor de trezorerie şi solicită ca informaţiile specifice referitoare la operaţiile de finanţare şi de investiţii, altele decât cele de simplă trezorerie, cât şi alte evenimente să facă obiectul unor publicări separate.

În cadrul conceptual american, SFAC 5 prevede că „un ansamblu complet de situaţii financiare, la nivelul unui exerciţiu, trebuie să prezinte fluxurile de lichidităţi ale perioadei”.

Tabloul fluxurilor de trezorerie este o situaţie a variaţiilor de lichidităţi intervenite în cursul perioadei. Deşi aparent simplă, această definire comportă o serie de clarificări, referitoare la: definirea lichidităţilor, clasificarea de manieră logică a numeroaselor tranzacţii ce afectează lichidităţile, legătura dintre fluxurile de lichidităţi şi fluxurile de rezultate, prelucrarea tranzacţiilor nemonetare şi prelucrarea fluxurilor în monede străine.

Definirea lichidităţilorTabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să explice variaţiile, în cursul

exerciţiului, a lichidităţilor sau a echivalentelor lor. Tabloul trebuie să utilizeze mai degrabă termeni precum lichidităţi sau cvasilichidităţi, decât termeni ambigui de tipul fondurilor.

Valorile totale ale lichidităţilor şi cvasilichidităţilor, care apar în tabloul fluxurilor de trezorerie la începutul şi la sfârşitul perioadei, trebuie să corespundă totalurilor sau subtotalurilor aferente rubricilor similare din bilanţ, la aceleaşi date.

În conformitate cu norma FAS 95, cvasilichidităţile corespund investiţiilor pe termen scurt, foarte lichide, care sunt în acelaşi timp:

- imediat convertibile în sume băneşti perfect determinate;- data exigibilităţii lor este atât de apropiată, astfel încât ele sunt

confruntate cu un risc nesemnificativ de schimbare a valorii, datorat unei schimbări a ratelor dobânzii.

De o manieră generală, numai investiţiile ce au o dată de exigibilitate originară de cel mult trei luni corespund acestei definiţii.

De exemplu, sunt considerate cvasilichidităţi: bonurile de tezaur, hârtiile comerciale, fondurile pieţei monetare şi fondurile federale vândute (pentru o întreprindere ce are activităţi bancare).

Cumpărarea şi vânzarea acestor elemente fac parte, în general, din operaţiile de trezorerie ale întreprinderii şi nu din operaţiile de exploatare, de investire sau de finanţare. Din acest motiv ele nu trebuie să fie menţionate în tabloul fluxurilor de trezorerie.

Nu orice investiţie calificată mai sus ca o cvasilichiditate trebuie să fie în mod obligatoriu considerată astfel în tabloul fluxurilor de trezorerie. Politica referitoare la investiţiile ce corespund definiţiei este stabilită de întreprindere.

Pentru asigurarea transparenţie necesare, o întreprindere trebuie să informeze terţii asupra politicii sale în materie de cvasilichidităţi. Orice schimbare

100

a acestei politici atrage după sine o schimbare de reguli contabile, fapt ce presupune retratarea documentelor anterioare.

Clasificarea fluxurilorClasificarea fluxurilor urmează linia deja cunoscută: încasări şi plăţi

implicate de operaţiile de investire, de finanţare şi de exploatare.a) Fluxurile de trezorerie ce provin din operaţii de investireOperaţiile de investire se referă la acordarea de împrumuturi şi încasarea

sumelor în urma rambursării acestor împrumuturi, cumpărarea sau vânzarea de titluri de împrumut sau de proprietate, cumpărarea sau vânzarea de uzine, de echipamente sau de alte active productive

b) Fluxurile de trezorerie ce provin din operaţii de finanţareOperaţiile de finanţare se referă la procurarea de resurse de la proprietari

(finanţatori) şi la remunerarea aporturilor lor, la contractarea de împrumuturi şi rambursarea acestora, la obţinerea şi rambursarea altor resurse pe termen lung

c) Fluxurile de trezorerie ce provin din operaţii de exploatareOperaţiile de exploatare se referă la toate tranzacţiile şi la alte evenimente

care nu au fost definite anterior ca fiind operaţii de investire sau de finanţare. În general, aceste operaţii cuprind producţia, cumpărarea şi vânzarea de bunuri, primirea sau prestarea de servicii. Se poate afirma că fluxurile de lichidităţi implicate de activităţile de exploatare reprezintăcontrapartida în trezorerie a operaţiilor şi a altor evenimente reţinute pentru determinarea rezulatului net.

Anumite încasări sau plăţi pot să posede caracteristicile mai multor categorii de fluxuri de trezorerie. De exemplu, încadrarea unei plăţi corespunzătoare unui bun ce poate fi catalogat fie ca un stoc, fie ca o imobilizare productivă depinde de activitatea considerată ca fiind sursa predominantă a fluxului de lichidităţi.

Prezentarea fluxurilor de trezorerieUn tablou al fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte fluxurile nete de

lichidităţi presupuse de operaţiile de exploatare, de investire sau de finanţare şi efectul net al acestor fluxuri asupra lichidităţilor şi cvasilichidităţilor perioadei, astfel încât să se poată compara lichidităţile şi cvasilichidităţile de la sfârşitul perioadei cu cele de la începutul perioadei.

Atunci când îşi prezintă prin tablou fluxurile generate de activităţile lor de exploatare, întreprinderile sunt încurajate să releve categoriile principale de încasări brute şi de plăţi brute, precum şi suma lor aritmetică (fluxul net de lichidităţi ce provine din operaţiile de exploatare), ceea ce corespunde utilizării metodei directe.

Întreprinderile care decid să nu furnizeze informaţii referitoare la diversele categorii de încasări şi de plăţi prin metode directă sunt obligate să determine fluxul net de lichidităţi generat de operaţiile de exploatare pe baza metodei indirecte, prin ajustarea rezultatului net.

Aplicarea metodei indirecte presupune:

101

eliminarea efectelor oricărei operaţii ce a decalat în timp încasările şi plăţile operaţiilor de exploatare trecute ca, de exemplu, variaţiile stocurilor în cursul perioadei, rezultatul amânat şi alte operaţii similare, precum şi ajustarea încasărilor şi plăţilor viitoare corespunzătoare operaţiilor de exploatare ca, de exemplu, variaţiile în cursul exerciţiului a creanţelor şi datoriilor;

eliminarea efectelor presupuse de fluxurile de lichidităţi aferente operaţiilor de investire şi de finanţare precum amortizările pentru depreciere, plusurile sau minusurile de valoare constatate la vânzarea terenurilor, clădirilor şi echipamentelor, cesiunile de activităţi (operaţii de investire), câştigurile sau pierderile legate de stingerea datoriilor (operaţii de finanţare).

Atunci când operaţiile de investire şi de finanţare realizate de o întreprindere în cursul unui exerciţiu au un efect asupra activelor sau pasivelor sale, fără ca ele să antreneze totuşi încasări sau plăţi, trebuie să se procedeze la o informare distinctă. O astfel de informare poate să capete fie o formă descriptivă, fie forma unui tablou. Pot să fie citate, în acest sens: conversiunea de datorii în titluri de capital, achiziţionarea de active cu condiţia de a prelua şi datoriile corespunzătoare (de exemplu, achiziţionarea unei clădiri prin preluarea împrumutului ipotecar al vânzătorului), obţinerea unei imobilizări în condiţia leasingului, schimbul de active sau pasive contra altor active sau pasive, fără contrapartidă monetară.

În cazul în care unele tranzacţii sunt efectuate numai parţial contra plată, numai partea ce generează fluxuri de lichidităţi trebuie să facă obiectul tabloului fluxurilor de trezorerie.

Exemplu de prezentare a tabloului fluxurilor de trezorerie consolidat. Variaţiile de trezorerie referitoare la operaţiile de exploatare ale exerciţiului

Metoda directăFluxurile de trezorerie referitoare la operaţiile de exploatare

Încasări de la clienţi Plăţi în favoarea furnizorilor şi salariaţilor Dividende încasate de la filiale Dobânzi încasate Dobânzi plătite Impozite plătite Încasări de prime de asigurare Fluxul net generat de operaţiile de exploatareMetoda indirectă

Profitul netAjustări ale profitului pentru a obţine variaţia trezoreriei legată de exploatare

Provizioane şi amortizări Provizioane privind pierderile din creanţele clienţi Câştiguri din vânzarea terenurilor Câştiguri nedistribuite ale filialelor Variaţiile fondului de rulment

102

Creşterea creanţelor clienţi Descreşterea stocurilor Creşterea cheltuielilor constatate în avans Descreşterea datoriilor faţă de furnizori şi a cheltuielilor de plătit

Creşterea dobânzilor şi impozitelor plătite Creşterea impozitelor amânate Creşterea altor datorii = Ajustări totale

Fluxul net generat de operaţiile de exploatare

Variaţiile de trezorerie referitoare la opeaţiile de investire şi de finanţareFluxurile de trezorerie referitoare la operaţiile de investire

Investiţii în imobilizări corporale Cesiuni de imobilizări corporale Achiziţii de titluri de plasament Cesiuni de titluri de plasament Împrumuturi acordate de întreprindere Plăţi pentru cumpărarea companiei X, după scăderea disponibilită-ţilor acesteia

Fluxul net generat de operaţiile de investireFluxurile de trezorerie referitoare la operaţiile de finanţare

Creşterea datoriilor şi altor împrumuturi pe termen scurt Emisiunea de împrumuturi pe termen lung Rambursarea fracţiunii exigibile din datoriile pe termen lung Emisiunea de acţiuni în favoarea salariaţilor Răscumpărarea de acţiuni Dividende plătite

Fluxul net generat de operţiile de finanţare

Tabloul fluxurilor de trezorerie consolidat al societăţii X – tablou integrator Fluxurile de trezorerie referitoare la operaţiile de exploatare

Încasări de la clienţi Plăţi în favoarea furnizorilor şi salariaţilor Dividende încasate de la filiale Dobânzi încasate Dobânzi plătite Impozite plătite Încasări de prime de asigurare Fluxul net generat de operaţiile de exploatare

Fluxurile de trezorerie referitoare la operaţiile de investire Investiţii în imobilizări corporale Cesiuni de imobilizări corporale Achiziţii de titluri de plasament

103

Cesiuni de titluri de plasament Împrumuturi acordate de întreprindere Plăţi pentru cumpărarea companiei X, după scăderea disponibilită-ţilor acesteia

Fluxul net generat de operaţiile de investireFluxurile de trezorerie referitoare la operaţiile de finanţare

Creşterea datoriilor şi altor împrumuturi pe termen scurt Emisiunea de împrumuturi pe termen lung Rambursarea fracţiunii exigibile din datoriile pe termen lung Emisiunea de acţiuni în favoarea salariaţilor Răscumpărarea de acţiuni Dividende plătite

Fluxul net generat de operaţiile de finanţareCreşterea netă a disponibilităţilorDisponibilităţi la începutul exerciţiuluiDisponibilităţi la sfârşitul exerciţiului

Tabloul fluxurilor de trezorerie în contabilitatea britanicăObiectivul situaţiilor situaţiilor financiare, aşa cum sunt ele formulate de

Consiliul Normalizării Contabile (ASB), este, într-o anumită măsură, diferit de cel formulat de cadrul american.

Pentru ASB, obiectivul situaţiilor financiare este „de a furniza informaţii utile privind situaţia financiară, performanţa şi adaptabilitatea financiară a unei întreprinderi, informaţii adreate unei game destul de largi de utilizatori, care trebuie să ia decizii de investire”.

Organismul britanic relevă că rezultatele obţinute de întreprindere cât şi utilizarea resurselor (activelor) puse la dispoziţia sa trebuie să fie prezente în situaţiile financiare, astfel încât utilizatorii să poată evalua realitatea actului de conducere şi să decidă dacă ei cumpără sau vând acţiuni, dacă menţin sau înlocuiesc echipa de conducere. Se poate constata o apreciere mai socială a performanţei întreprinderii. De altfel, pentru ASB, „situaţia financiară a unei întreprinderi depinde de resursele economice, de structura sa financiară, de situaţia lichidităţii şi solvabilităţii sale, cât şi de capacitatea de a reacţiona la schimbările mediului în care ea operează”.

În ceea ce priveşte calităţile informaţiilor financiare, punctele de vedere ale ASB sunt apropiate, în general, de cele ale FASB şi IASC. Totuşi, pentru ca informaţile să fie utile, ASB consideră că importanţa relativă este o calitate primordială. Celelalte calităţi principale sunt pertinenţa şi fiabilitatea.

Legea societăţilor comerciale nu solicită prezentarea unui tablou de finanţare dar o atare cerinţă este reglementată prin norma FRS 1 (Cash Flow Statements). Această normă “a venit” să substituie o normă mai veche care viza prezentarea informaţiilor financiare pe baza variaţiei „fondurilor”.

104

În mod vizibil, abordarea britanică referitoare la tabloul fluxurilor de trezorerie (conform FRS 1) se inspiră din modelul american. Detaliile care exprimă diferenţele se referă la prelucrarea dobânzilor, impozitelor şi dividendelor.

În concepţia britanică, trezoreria conţine: disponibilităţile în casă şi în bancă, plasamentele pe termen scurt, creditele bancare curente şi împrumuturile cu scadenţă sub trei luni.

Plasamentele pe termen scurt sunt incluse în trezorerie, dacă ele satisfac următoarele condiţii: sunt uşor convertibile în disponibilităţi, la nivelul unor valori cunoscute; scadenţele lor sunt suficient de apropiate pentru a evita orice risc de variaţie a valorii lor; întreprinderea le consideră echivalente de lichidităţi.

Structura generalăNorma FRS 1 impune publicarea tabloului fluxurilor de trezorerie, prin

analiza variaţiei fluxurilor monetare generate de trei funcţii (cicluri de activitate):- fluxurile implicate de funcţia de exploatare;- fluxurile implicate de funcţia de investiţii;- fluxurile implicate de funcţia de finanţare.Trezoreria degajată de activitatea de exploatare poate să fie determinată pe

baza metodei directe sau a metodei indirecte. Metoda directă permite punerea în evidenţă a fluxurilor de încasări şi de plăţi. Metoda indirectă calculează fluxurile de trezorerie plecând de la rezulttatul înaintea impozitării (şi a operaţiilor extraordinare).

Fluxurile de trezorerie (definite ca fiind creşteri sau diminuări ale încasărilor) sunt analizate prin opt rubrici standard:

activităţi de exploatare; venituri din participaţii şi servicii de finanţare; impozitarea; cheltuielile de capital şi investiţiile financiare; achiziţiile şi cesiunile de activităţi; dividendele plătite referitoare la capitalul societăţii; gestiunea lichidităţilor; activităţile de finanţare.Pentru primele şase rubrici erau însoţite de un total al fluxurilor nete de

trezorerie pentru activităţile/elementele redate. Era solicitată publicarea totalului fluxurilor nete de trezorerie înaintea activităţilor financiare. Ideea era de a pune accentul pe efectele fluxurilor de trezorerie asupra necesităţilor de finanţare ale entităţii în cauză. În privinţa ultimelor două rubrici, fluxurile de trezorerie referitoare la gestiunea lichidităţilor şi la activităţile de finanţare, acestea pot să fie induse sub o singură rubrică, cu subtotaluri separate.

În interiorul fiecărei rubrici standard, FRS identifică unele categorii individuale de încasări şi plăţi care trebuie să fie identificate separat, dacă ele au o importanţă semnificativă. Această prezentare se poate face fie în tabloul fluxurilor de trezorerie, fie într-o anexă.

105

Structura de detaliu – extrasă din tablourile publicate de diferitele întreprinderi sau grupuri britanice (nu este o structură standardizată)

(i) Activităţile de exploatare Metoda indirectă

Reconcilierea profitului din exploatare cu fluxul de trezorerie al operaţiilor de exploatareProfitul din exploatareCheltuielile cu amortizărileProfitul privind vânzarea de imobilizări corporaleDescreşterea stocurilorCreşterea valorii debitorilorDescreşterea / creşterea valorii creditorilorAlte elemente nemonetare ce includ mişcarea provizioanelorFluxul de trezorerie din activităţile de exploatare

Metoda directă – este utilizată rar în practică.

(ii) Venituri din participaţii şi servicii de finanţareDobânzile încasateDobânzile plătiteDobânzile redevenţelor contractelor de locaţie-finanţareDividendele încasate de la întreprinderile asociateDividendele încasate din alte participaţiiDividendele acţionarilor minoritari

(iii) ImpozitareaFluxurile de trezorerie incluse la rubrica „impozitare” se referă la fluxurile

care sunt adresate autorităţilor fiscale (plăţi) sau provin de la acestea (încasări), în virtutea rapoartelor privind profiturile din venituri şi capital prezentate de întreprindere. Această abordare este diferită de prelucrarea adoptată de norma contabilă americană referitoare la tabloul fluxurilor de trezorerie, prin care fluxurile privind impozitarea sunt incluse ca parte a fluxurilor de trezorerie aferente activităţilor de exploatare. Plăţile referitoare la impozitul anticipat asupra societăţilor şi alte taxe asemănătoare sunt incluse la această rubrică deoarece sunt legate mai degrabă de impozitul pe profit decât de alte impozite.

Fluxurile de trezorerie implicate de taxa pe valoarea adăugată şi alte taxe din vânzări ar trebui să apră într-un singur post (ce exprimă fluxul net) la rubrica privind activităţile de exploatare. Cu toate că fluxurile de trezorerie actuale includ pe cele privind taxa pe valoarea adăugată, rubrica privind impozitarea are numai un efect pe termen scurt asupra situaţiei trezoreriei întreprinderii.

(iv) Cheltuieli de capital şi investiţiile financiareRubrica referitoare la „cheltuielile de capital şi investiţiile financiare” poate

include posturi distincte cu privire la: plăţile efectuate pentru cumpărarea de imobilizări corporale, încasările din cesiuni de imobilizări corporale, plăţile generate de plasamentele financiare pe termen scurt şi termen lung, încasările din

106

cesiuni de active financiare pe termen scurt şi termen lung, împrumuturi acordate terţilor, rambursările efectuate de terţi privind împrumuturile acordate.

(v) Achiziţiile şi cesiunile de activităţiAceste fluxuri de trezorerie se referă la achiziţiile sau cesiunile de

activităţi, sau la investiţii într-o entitate care, ca rezultat al tranzacţiilor, devine sau încetează să mai fie o întreprindere.

(vi) Dividendele plătite referitoare la capitalul societăţiiAceastă rubrică include dividendele plătite referitoare la acţiunile

capitalului. Suma respectivă tebuie să excludă orice credit de impozit referitor la dividende.

(vii) Gestiunea lichidităţilor Include fluxuri de trezorerie generate de creşterea depozitlor la termen,

reducerea depozitelor la termen, cumpărarea de certificate de depozit, vânzarea de certificate de depozit, cumpărarea de obligaţiuni, vânzarea de obligaţiuni etc.

(viii) Activităţile de finanţareFluxurile de trezorerie aferente acestei rubrici se referă la încasări şi plăţi

generate de finanţarea externă. Trebuie să se facă o delimitare între „principalul” sumelor din finanţare, care apar la această rubrică, şi „serviciile de finanţare”, care apar la rubrica „venituri din participaţii şi servicii de finanţare”.

Rubrica activităţilor de finanţare include:- încasări din emisiunea de acţiuni şi alte elemente de capital;- încasări din emisiunea de obligaţiuni din împrumuturile primite;- rambursările de împrumuturi, altele decât cele pe termen scurt;- plăţile privind redevenţele contractelor de locaţie – finanţare;- plăţile pentru răscumpărarea acţiunilor societăţii;- plăţi privind cheltuielile sau comisioanele generate de emisiunea de

acţiuni.Elementele excepţionale şi extraordinareNorma recunoaşte posibilitatea ca fluxurile de trezorerie să poată fi

excepţionale, în virtutea mărimii sau incidenţei lor. Se impune identificarea respectivelor fluxuri monetare şi explicarea legăturii lor cu elementele de origine, din contul de profit şi pierdere.

Fluxurile de trezorerie relative la elementele excepţionale trebuie să apară ;a rubricile care reflectă cel mai bine natura elementului.

Pentru a recunoaşte că unele fluxuri de trezorerie pot fi excepţionale, norma lasă posibilitatea ca necesarul activităţilor de exploatare să poată include fluxurile de trezorerie nerepetitive semnificative.

Extras din tabloul fluxurilor de trezorerie al unei întreprinderi britaniceActivităţile de exploatareProfitul din exploatareCheltuieli excepţionale incluse în profitul din exploatareProfitul din exploatare înainte de elementele excepţionaleCheltuieli cu amortizărileDescreşterea / creşterea stocurilor

107

Creşterea debitorilorCreşterea creditorilorAlte mişcări, inclusiv schimbul valutarPlăţile referitoare la elementele excepţionalePlăţile referitoare la elementele excepţionale includ cheltuielile generate de provizioanele excepţionale implicate de raţionalizarea şi restructurarea întreprinderii şi pentru vânzarea sau închiderea unor activităţi.

3.2. Întocmirea şi prezentarea situaţiei fluxului de trezorerie

Cercetările întreprinse în legătură cu definirea cadrului conceptual al contabilităţii arată că unul din obiectivele întocmirii situaţiilor financiare este furnizarea de informaţii care să asiste investitorii şi creditorii la predicţia fluxurilor de trezorerie viitoare ale unei firme. Aceste fluxuri de trezorerie sunt sursa plăţii dobânzilor şi dividendelor, elemente care, la rândul lor, influenţează cursul acţiunilor. Fluxurile de trezorerie servesc analizei “relaţiei dintre capacitatea de a obţine profit şi capacitatea de a genera disponibilităţi, deci oferă indicii despre calitatea profitului. Analiştii financiari şi alţi utilizatori pot dezvolta modele pentru aprecierea şi compararea valorilor actuale ale fluxurilor viitoare de trezorerie” produse de diferite societăţi.

Prima ţară care a introdus tabloul de finanţare a fost Noua Zeelandă în octombrie 1987; pentru a răspunde aceleiaşi cereri de informaţie, în noiembrie 1987 normalizatorii americani au emis SFAS 95 “Situaţia fluxurilor de trezorerie” care înlocuieşte tabloul de finanţare începând cu exerciţiile încheiate după 15 iulie 1988. au urmat Africa de Sud în iulie 1988 şi Australia în iunie 1991. Câteva luni mai târziu se aliniază şi Marea Britanie, înlocuind vechiul standard prin norma FRS 1 “Situaţia fluxurilor de trezorerie”, aplicabilă exerciţiilor încheiate după 23 martie 1992. Spre deosebire de celelalte ţări, în Australia presiunea pentru publicarea fluxurilor de trezorerie nu a venit din partea organismelor de normalizare, ci din partea bursei de valori.

Toate operaţiunile pe care întreprinderea le realizează se regăsesc imediat sau la termen, sub forma fluxurilor de trezorerie. Menţinerea echilibrului fluxurilor de trezorerie este o condiţie necesară perenităţii întreprinderii. O întreprindere poate fi considerată viabilă, numai dacă activitatea sa degajă, în mod permanent, trezorerie.

Trezoreria permite aprecierea performanţelor întreprinderii, având şi un rol strategic, în ceea ce priveşte nivelul său de formare cât şi modul de utilizare. Degajarea (formarea) trezoreriei (cash-flow-ului) este dovada poziţiei strategice a întreprinderii în raport cu produsele sale, pieţele sale, concurenţii săi şi constrângerile exterioare. Această poziţie strategică satisfăcătoare generează importante fluxuri financiare care-i permit întreprinderii procurarea capitalurilor externe, în special de pe piaţă financiară sau plasarea excedentului de trezorerie.

108

De asemenea, trezoreria constituie un instrument de acţiune la dispoziţia conducătorilor întreprinderii pentru realizarea obiectivelor lor strategice. Astfel, trezoreria poate fi utilizată, fie pentru achiziţionarea echipamentelor indispensabile creşterii interne, fie pentru procurarea titlurilor de participaţie care vizează creşterea externă. Trezoreria constituie deci gajul flexibilităţii întreprinderii. Trezorierul acesteia trebuie să fie preocupat în permanenţă de plasarea eficientă a excedentului global de trezorerie pe termen scurt (în condiţii de rentabilitate şi lichiditate maxime şi risc redus) înainte ca acesta să fie angajat de întreprindere în deciziile strategice pe termen lung.

În cadrul tabloului, operaţiile de numerar sunt grupate pe trei activităţi: exploatare, investiţie şi finanţare (figura 3.1).

Fig. 3.1: Structura trezoreriei

Pentru fiecare funcţie, pornind de la analiza comparativă încasări şi plăţi, se determină fluxurile de numerar ce intră sau ies, şi echivalentele de numerar.

I - Activităţile de exploatarePrin această parte a tabloului se degajă informaţia privind eliberările sau

utilizările de resurse pentru trebuinţele exploatării întreprinderii. Indicatorul - analiză calculat fiind fluxul net de trezorerie privind exploatarea. Formula de principiu de calcul a acestui indicator este: venituri încasate – cheltuieli plătite.

Două metode se pot folosi pentru determinarea fluxului de trezorerie din exploatare, metoda capacităţii de autofinanţare şi metoda fluxurilor de exploatare.

Metoda capacităţii de autofinanţare se bazează pe corectarea capacităţii de autofinanţare cu variaţia necesarului (nevoii) în fond de rulment.

Corespunzător celor două variante de stabilire a capacităţii de autofinanţare, excedentul brut de exploatare şi rezultatul net contabil, se diferenţiază şi modul de structurare a datelor în cadrul primei părţi a tabloului de

109

Gestiune Investiţii Finanţare

Trezorerie

Încasări

Plăţi Plăţi

trezorerie. Astfel, în cazul în care se porneşte de la excedentul brut de exploatare, fluxul de trezorerie privind exploatarea se construieşte astfel:

Excedentul brut de exploatare– Variaţia necesarului în fond de rulment= Excedentul de trezorerie din exploatare+/- Alte venituri din exploatare şi alte cheltuieli de exploatare susceptibile de a antrena o variaţie de trezorerie+/- Alte venituri financiare şi alte cheltuieli financiare susceptibile de a antrena o variaţie de trezorerie+/- Alte venituri excepţionale şi alte cheltuieli excepţionale susceptibile de a antrena o variaţie de trezorerie– Variaţia necesarului în fond de rulment în afara exploatării– Impozitul pe profit= Flux de trezorerie provenit din exploatare sau afectat exploatării

Potrivit Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 94/2001 cheltuielile excepţionale şi veniturile excepţionale devin elemente componente la poziţia alte cheltuieli de exploatare şi respectiv alte venituri din exploatare. Concomitent este creată o poziţie distinctă de cheltuieli extraordinare şi respectiv venituri extraordinare. Regăsirea acestei poziţii în determinarea capacităţii de autofinanţare se prezintă după cum urmează:

+ Venituri extraordinare- Cheltuieli extraordinareDacă capacitatea de autofinanţare este calculată pornind de la rezultatul net

contabil, compoziţia primei părţi a Tabloului de trezorerie se prezintă astfel: Rezultat net+ Cheltuieli calculate (amortismente şi provizioane din exploatare, financiare şi extraordinare)– Venituri calculate (venituri din reluări de amortizări şi provizioane de exploatare, financiare şi extraordinare)+ Transferuri de cheltuieli în contul de cheltuieli de repartizat asupra mai multor exerciţii (înregistrarea 471 = 758)+/- Plusurile şi minusurile de valoare din cesiunea activelor– Capacitatea de autofinanţare– Variaţia necesarului în fond de rulment din exploatare– Variaţia necesarului în fond de rulment în afara exploatării

Prin recurs la IAS 7 Situaţiile fluxurilor de numerar, metoda indirectă operează cu următoarea formulă:

FLUXURILE DE NUMERAR DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE

- lei - Rezultatul înaintea impozitării şi elementelor extraordinare 3239+,- Ajustări din elementele nonnumerar 17021

+ Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele 3445

110

- Venituri din amortizări şi provizioane 0+ Pierderi din diferenţe de curs valutar 13264- Câştiguri din diferenţe de curs valutar 311+ Cheltuielile cu dobânzile 0- Venituri din plasamente 0

= Rezultatul din exploatare înainte de modificările capitalului circulant (variaţia necesarului în fond de rulment)

20260

+,- Variaţia capitalului circulant (necesarului în fond de rulment)

-7744

-,+ Creşteri/micşorări de stocuri 1837-,+ Creşteri/micşorări de creanţe din exploatare 5835-,+ Cheltuielile înregistrate în avans -3181+,- Creşteri/micşorări de datorii comerciale şi alte datorii din exploatare

-12236

+,- Veniturile înregistrate în avans 0= Fluxul de numerar generat de exploatare 12516- Dobânzi şi dividende plătite 0+ Dobânzi şi dividende încasate 0- Impozitul pe profit plătit 0= Fluxul de numerar înaintea elementelor extraordinare 12516+ Încasarea asigurării 0= Fluxul net de numerar provenit din activitatea de exploatare (A)

12516

FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITATEA DE INVESTITII- mii lei -

Încasări din vânzarea de imobilizări corporale, necorporale şi alte asemenea active pe termen lung (inclusiv costurile de dezvoltare capitalizate şi construcţiile din resurse proprii de terenuri şi mijloace fixe)

0

+ Încasările din vânzarea titlurilor financiare deţinute ca instrumente de capital propriu şi de creanţa altor întreprinderi şi interesele în asocierile în participaţie (altele decât încasările pentru acele instrumente considerate a fi echivalente ale numerarului sau acelea păstrate în scopuri de plasament şi tranzacţionare)

0

- Plăţile pentru achiziţia de titluri financiare deţinute ca instrumente de capital propriu şi de creanţe ale altor întreprinderi şi interesele în asociere în participaţie (altele decât plăţile pentru aceste instrumente considerate a fi echivalente de numerar sau acelea păstrate în scopuri de plasament şi de tranzacţionare)

0

+ Încasări din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor acordate altor părţi (altele decât avansurile şi împrumuturile unei investiţii financiare)

0

- Achiziţia de filiale diminuată cu numerarul plătit 0- Plăţi privind avansurile în numerar şi împrumuturile acordate 0

111

altor părţi (altele decât avansurile şi împrumuturile efectuate de o investiţie financiară)+ Dobânzi şi dividende încasate 0+ Încasările în numerar din conturile de futures, de forward, de opţiuni sau de swap în afara cazului când contractele sunt deţinute în scopuri de plasament sau de tranzacţionare sau când încasările sunt tratate drept activităţi de finanţare)

0

- Plăţile în numerar pentru conturile de futures, de forward, de opţiuni sau de swap în afara cazului în care contractele sunt deţinute în scopuri de plasament sau de tranzacţionare sau când plăţile sunt tratate drept activităţi de finanţare

0

= Fluxul de numerar folosit în activitatea de investiţii (B) 0

FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITATEA DE FINANŢARE- mii lei -

Venituri în numerar din emisiunea capitalului social 0- Plăţile în numerar către acţionari pentru achiziţia sau răscumpărarea acţiunilor proprii

0

+ Încasări din emisiunea de bonuri de tezaur, obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte împrumuturi pe termen lung sau scurt

0

- Plăţi privind rambursările de împrumuturi 0- Plata obligaţiilor în leasing financiar -7478- Dividende plătite 0= Fluxul de numerar net folosit în activitatea de finanţare (C) -7478

I CREŞTEREA/MICŞORAREA DE NUMERAR ŞI ECHIVALENTE ALE NUMERARULUI (± A ± B ± C)

5037

II NUMERAR ŞI ECHIVALENTE DE NUMERAR LA ÎNCEPUTUL PERIOADEI

17241

III NUMERAR ŞI ECHIVALENTE DE NUMERAR LA FINELE PERIOADEI

5014

Se precizează că suma în sens algebric a celor trei fluxuri de trezorerie trebuie să fie egală cu variaţia de trezorerie calculată ca diferenţă între trezoreria la închiderea exerciţiului şi trezoreria la deschiderea exerciţiului.

În delimitarea şi ierarhizarea fluxurilor de numerar pot interveni unele cazuri particulare după cum urmează:

(a) Dobânda plătită, dobânda şi dividendele încasate pot fi clasificate drept fluxuri de numerar din exploatare deoarece intră în determinarea profitului sau pierderii. Alternativ, cele trei elemente pot fi clasificate drept fluxuri de numerar şi respectiv din investiţii deoarece se constituie în costuri ale atragerii resurselor de finanţare sau remunerări ale investiţiilor.

(b) Fluxurile de numerar asociate cu elementele extraordinare sunt prezentate separat în situaţia fluxului de numerar ca provenind din activităţi de exploatare, investiţie şi finanţare pentru a da posibilitatea utilizatorilor să înţeleagă natura lor şi efectul asupra fluxurilor de numerar prezente şi viitoare ale întreprinderii.

112

(c) Diferenţele favorabile şi nefavorabile ce provin din variaţia cursurilor de schimb nu sunt fluxuri de numerar. Totuşi, efectul variaţiei cursului de schimb asupra numerarului şi echivalentelor acestuia deţinute sau datorate într-o monedă străină este raportat în situaţia fluxului de numerar pentru a reconcilia numerarul şi echivalentele acestuia la începutul şi sfârşitul perioadei. Această valoare este prezentată separat în fluxurile de numerar din activităţi de exploatare, investiţie, finanţare şi include diferenţele, dacă există, ale acelor fluxuri de numerar care au fost raportate la cursul de schimb de la sfârşitul perioadei.

(d) Prezentarea unor fluxuri de numerar în mărime netă. În principiu, fluxurile de numerar în raport cu sensul lor – încasări şi plăţi – sunt prezentate în mod separat la nivelul mărimii lor brute. Totuşi IAS 7 admite două excepţii:

1) încasările şi plăţile în contul clienţilor atunci când fluxurile de trezorerie nu decurg din activităţile întreprinderii ci din cele de trezorerie;2) încasările şi plăţile în numerar pentru elementele pentru care sumele sunt mari, iar termenul de scadenţă este scurt.

Metoda directă se bazează pe delimitarea fluxurilor de încasări – plăţi proprii fiecărei activităţi. De exemplu, pentru activităţile de exploatare formula de calcul se prezintă astfel: Încasări de la clienţi 544374- Plăţi către furnizori şi angajaţi 501689= Numerar generat din exploatare 42684- Dobânzi plătite 0+ Dividende încasate 0+,- Alte încasări – plăţi privind cheltuielile şi veniturile 0- Impozitul pe profit 1543= Fluxul de numerar înainte de elementele extraordinare 41140+,- Încasări / plăţi din elemente extraordinare 0= Fluxul de numerar net din activităţile de exploatare 41140

II – Activităţi de investiţieSunt operaţii privind fluxurile de trezorerie specifice imobilizărilor.

Formula de calcul proprie acestui gen de operaţii se prezintă astfel: Încasări rezultate din cesiunea imobilizărilor necorporale şi corporale

0

+ Încasări rezultate din cesiunea imobilizărilor financiare 0+ Rambursarea obţinută din creanţe imobilizate 0- Plăţi provenind din achiziţionarea de imobilizări necorporale şi financiare

0

- Plăţi provenind din achiziţionarea imobilizărilor financiare 0- Cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciţii 0

= Fluxul numerar provenit din operaţii de investiţie (sau afectat operaţiilor de investiţie)

0

III Activităţi de finanţare

113

În perimetrul acestor operaţii se includ fluxurile de trezorerie generate de finanţarea pe termen lung. Formula de calcul folosită în acest sens este: Încasări din creşteri de capitaluri proprii 0+ Creşterile de datorii financiare 0- Plăţi privind reduceri de capitaluri proprii 0- Rambursări de datorii financiare 0- Dividende vărsate asociaţilor 0- Avansuri pe termen lung primite de la terţi 0= Fluxul de numerar provenit din operaţii de finanţare (sau afectat operaţiilor de finanţare)

0

Aşa cum reiese din Cadrul contabil general IASC, situaţia modificărilor poziţiei financiare poate fi prezentată în două moduri, respectiv situaţia fluxurilor de trezorerie sau situaţia fluxurilor de fonduri. Tabloul de finanţare poate fi discutat ca o situaţie a fluxurilor de fonduri.

Logica analizei proprii Tabloului de finanţare se bazează pe următoarele clasificări:

a) Clasificarea elementelor patrimoniale în utilizări şi resurseUtilizări Resurse

Creşterea activelor

Creşterea pasivelor

Diminuarea pasivelor

Diminuarea activelor

b) Diferenţierea utilizărilor şi resurselor, în stabile şi temporareDin categoria utilizărilor stabile fac parte: Distribuirile de dividende (N – 1) în cursul exerciţiului N Achiziţii de imobilizări corporale Cheltuieli de repartizat asupra mai multor exerciţii Diminuarea (reducerea) capitalurilor proprii Rambursarea de datorii financiare pe termen lung şi mediuÎn sfera resurselor stabile se cuprind: Capacitatea de autofinanţare Cesiunea sau reducerea activelor imobilizate Creşterea capitalurilor proprii Creşterea datoriilor financiare pe termen lung şi mediuToate celelalte utilizări şi resurse evidenţiate în bilanţ (creşteri de active şi

pasive, micşorări de active şi pasive) sunt incluse în sfera celor temporare sau curente (denumite şi pe termen scurt), fiind asociate explicării variaţiei fondului de rulment.

c) Determinarea variaţiei elementelor patrimoniale ca diferenţă între soldul activelor la începutul şi la închiderea exerciţiului, respectiv cel al pasivelor la aceleaşi momente (între active semnul cu care se înscriu în cadrul coloanei este (+) sau (-), în funcţie de semnul rezultat din compararea rezultatului bilanţier final cu cel iniţial, (+) dacă soldul final este mai mare, (-) în situaţia în

114

care soldul final este mai mic; în cazul pasivelor semnul se inversează). Suportul informaţional întocmit în acest sens este “bilanţul diferenţă”.

d) Elaborarea bilanţului funcţionalUn element preliminar privind logica întocmirii Tabloului de finanţare şi a

Tabloului de trezorerie este cel al bilanţului funcţional. Un asemenea bilanţ are la bază o analiză a activităţii întreprinderii prin prisma diferitelor cicluri de operaţii cum sunt: operaţii de investiţie, de finanţare, de exploatare, operaţii în afara exploatării şi operaţii de trezorerie.

Concepţia fundamentală a bilanţului se bazează pe evaluarea activului şi pasivului la valoarea contabilă de intrare, făcând abstracţie totală de valoarea actuală (inventar).

Modelul rezumat al bilanţului funcţional se prezintă astfel:Activ Pasiv

A. Activ imobilizat la valoarea brutăB. Activ circulant de exploatare

Stocuri+ Aconturi şi avansuri vărsate+ Creanţe – clienţi+ Cheltuieli constatate în avans legate de exploatare

C. Activ circulant în afara exploatării Titluri de plasament+ Debitori diverşi+ Cheltuieli constatate în avans în afara exploatării

D. Disponibilităţi

A. Finanţări stabile Capitaluri proprii înainte de repartiţie+ Amortizări şi provizioane+ Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli+ Datorii financiare stabile (diminuate cu primele de rambursare a obligaţiunilor

B. Datorii de exploatare Avansuri şi aconturi primite+ Datorii furnizori+ Datorii fiscale şi sociale în afara impozi-tului pe profit+ Venituri constatate în avans legate de exploatare

C. Datorii în afara exploatării Creditori diverşi inclusiv datorii din imobilizări+ Venituri constatate în avans în afara exploatării+ Impozitul pe profit

D. Trezorerie negativă Credite de trezorerie şi credite bancare pe termen scurt

Realizarea tabloului de trezorerie prin metoda directă se poate face cu ajutorul unui tablou de lucru sau folosind conturi T pentru a determina variaţia fiecărui element. Tabloul de lucru cuprinde, în prima parte, conturile din balanţa de la sfârşitul exerciţiului precedent după închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli şi conturile din balanţa de la sfârşitul exerciţiului curent înainte de închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli. Variaţia soldului final al fiecărui cont între cele două balanţe de verificare se regăseşte, prin intermediul unor înregistrări de tip debit/credit, în partea a doua a tabloului de lucru, tabloul intermediar de trezorerie.

115

Tabloul fluxului de numerar se prezintă astfel:- lei -

Nr. crt.

Indicatori

Corelaţie cu formularele de

raportare trimestriale

199X

2006 2007

1. (+) Disponibilul la începutul perioadei

F02, rd. 27 la 30 17241 2014

2. (+/-) Profit net/Pierderi F02, rd. 60 la 61 -5007 16953. (+) Amortizări şi

provizioaneF01, rd. 23 4266 7021

4. (+) Rezerve şi provizioane F02, rd.57 + rd.70 (S2-S1)

4127 4127

5. (+) Creşteri de capital F02, rd.67 – rd.60 – rd.57 (S2-S1)

0 -8103

Din care: - din reevaluare

F02, rd.52 + rd.56 (S2-S1)

0 -8103

6. (+) Împrumuturile pe termen mediu şi lung

F02, rd.71 – F01 rd.78 (S2-S1)

0 0

7. (-) Creşteri de active fixe F01, rd.01 + rd.11 (S2-S1)

8049 1500

8. (-)Creşteri de active financiare

F02, rd.12 + rd.26 (S2-S1)

0 0

9. (+/-) Variaţia fondului de rul-ment

126314 -7744

- Variaţia stocurilor F02, rd.21 (S2-S1)

27336 1837

- Variaţia creanţelor F02, rd.22 la rd.25 (S2-S1)

20125 5835

- Alte active (conturi de regularizare)

F02, rd.41 (S2-S1)

3561 -3181

- Obligaţii F02, rd.72 la rd.74 (S2-S1)

75291 -12236

- Credite pe termen scurt (curente)

F01, rd.78 (S2-S1)

0 0

- Pasive de regularizare F02, rd.79 (S2-S1)

0 0

10. Disponibil la sfârşitul perioadei (1 + …….. + 9)

(S2 – S1) 154991 512

Se poate observa caracterul operativ al acestui document, fapt reflectat de defalcarea sumelor pe trimestre. Variaţia trezoreriei nu este structurată p tipuri de activităţi: de exploatare, de investiţii şi financiară. Creşterile de capital, creşterea împrumuturilor, a activelor fixe şi financiare sunt prezentate împreună cu creşterea capitalului de lucru, situaţie care creează confuzie pentru utilizator.

116

Se insistă pe categoria de “capital de lucru”, traducerea întocmai a expresiei americane “working capital”, în general cunoscută în România ca “fond de rulment”.

Disponibilul la începutul perioadei cuprinde, pe lângă sumele din casierie şi din conturile curente la bănci, acreditive şi titluri de plasament. Nu este specificat nici un criteriu de lichiditate a titlurilor de plasament, iar în ceea ce priveşte acreditivele, sumele respective nu sunt disponibile la cerere.

Într-un studiu efectuat de trei cercetători de la Sheffield City Polytechnic asupra a 78 de societăţi listate la London Stock Exchange, sunt identificate două aspecte relevante ale utilităţii tabloului de trezorerie: analiza trezoreriei din activitatea de exploatare şi gradul de acoperire a dividendelor şi dobânzilor cu fluxuri de trezorerie nete de impozit pe profit.

Tabloul de trezorerie este paralel la bilanţul situaţiei patrimoniului şi se asociază în bună măsură contului de rezultat explicând variaţia de trezorerie pornind de la rezultatul descris şi analizat prin contul de rezultat. Pornind de la rezultatul exerciţiului corectat cu variaţia stocurilor, creanţelor şi angajamentelor care nu au îmbrăcat încă forma de încasări şi plăţi se defineşte şi explică fluxul net de trezorerie sau cash-flow-ul întreprinderii. De asemenea, prin intermediul raportului dintre investiţie (utilizare) şi finanţarea de capital se exprimă incidenţa sa asupra activităţii de trezorerie.

3.3. Degajări şi analize diagnostic privind trezoreria întreprinderii

Analiza fluxurilor financiare, constituie un proces evolutiv, care se parcurge treaptă cu treaptă.

Baza de pornire în ceea ce priveşte analiza fluxurilor de trezorerie o reprezintă Tabloul “utilizări-resurse” prin informaţia furnizată prin variaţia trezoreriei.

Această informaţie fiind considerată a fi condensată pasul următor îl constituie analiza componentelor, precum şi a cauzelor variaţiei trezoreriei, scop în care se recurge la utilizarea tabloului “specializat”, denumit tabloul fluxurilor de trezorerie.

Următoarele argumente, vin să susţină necesitatea utilizării tabloului fluxurilor de trezorerie:

tabloul reprezintă un document de sinteză a cărui vocaţie este să explice variaţia trezoreriei;

trezoreria reprezentând unul dintre principali indicatori utilizaţi în analiza financiară pe termen scurt (măsură a solvabilităţii), cât şi pe termen lung (măsură a nevoilor de finanţare). În acelaşi timp, trezoreria are o însemnătate vitală pentru întreprindere, prin dimensiunea cât şi prin semnul său (pozitiv sau negativ) deoarece permite caracterizarea situaţiei în care se află aceasta (sănătatea financiară, vulnerabilitate, faliment etc.);

117

spre deosebire de fondul de rulment, nevoia de fond de rulment şi capacitatea de autofinanţare, trezoreria asigură obiectivitatea analizei financiare, deoarece ea nu se află în mod pregnant sub incidenţa convenţiilor contabile.

Din multitudinea tablourilor de flux, tabloul explicativ al variaţie trezoreriei pare a câştiga în ultimii ani un loc şi un rol primordial. Practica acestui tablou îşi are originea în S.U.A. Fiind puternic influenţat de piaţa financiară, contabilitatea financiară anglo-saxonă este mult mai receptivă la cerinţele investitorilor (deţinătorilor de titluri de creanţe), decât la cele solicitate de alţi utilizatori. În atare condiţii, în analiza situaţiei financiare, noţiunea privilegiată nu este cea de rezultat (precum în Franţa, Germania şi în majoritatea ţărilor Europei continentale), ci aceea de fluxuri nete de trezorerie (cash-flow).

Analiza financiară pe baza tabloului fluxurilor de trezorerie devine mai concludentă, dacă, se procedează la separarea fluxurilor financiare pe tipuri de activităţi (activitatea de exploatare şi activitatea de investiţii) şi respectiv, pe modalităţi de finanţare (autofinanţare şi în datorare). Astfel, analiza prin fluxuri de trezorerie oferă o viziune mai dinamică, analiştii concentrându-şi atenţia asupra indicatorului excedentul de trezorerie din exploatare (ETE).

Excedentul de trezorerie din exploatare, reprezintă surplusul de trezorerie degajat efectiv din activitatea de exploatare şi are rolul de a măsura, pe de o parte, capacitatea întreprinderii de a face faţă nevoilor proprii de creştere, în sensul autofinanţării investiţiilor, iar, pe de altă parte, de a răspunde în mod operativ scadenţei de plată a datoriilor.

În ceea ce priveşte modul de determinare a excedentului de trezorerie din exploatare, baza de pornire o constituie excedentul brut din explotare (EBE), procedându-se astfel:

- lei -

EXCEDENTUL BRUT DIN EXPLOATARE (EBE)

- Producţia stocată (stoc final – stoc iniţial) 0+ Variaţia stocurilor din aprovizionări (stoc iniţial – stoc final)

1837

- Variaţia creanţelor – clienţi (solduri finale – solduri iniţiale)

-4525

+ Variaţia datoriilor faţă de furnizori (solduri finale – solduri iniţiale)

-16294

= EXCEDENTUL DE TREZORERIE DIN EXPLOATARE (ETE)

-18982

Cum variaţia stocurilor, creanţelor – clienţi şi a datoriilor către furnizori generează variaţia nevoii de fond de rulment (ΔNFR), atunci excedentul brut din exploatare, exprimă fluxul real al trezoreriei din exploatare rezultat după acoperirea variaţiei nevoii de fond de rulment, astfel:

EBE = ETE + ΔNFR respectiv ETE = EBE – ΔNFRNFR = (Stocuri + Creanţe) – Obligaţiuni pe termen scurtNFR 2006 = (37185 + 20867) – 90181= - 32129 lei

118

NFR 2007 = (39022 + 26702) – 68295 = - 2571 leiNFR = - 2571 + 32129 = 29558 mii lei

EBE = ETE + ΔNFR = - 18982 +29557 = 10575 lei Analiza deciziilor strategice adoptate de întreprindere, potrivit unei logici

financiare şi globale coerente, se bazează pe distincţia ce trebuie efectuată între excedentul de trezorerie din exploatare (ETE) şi excedentul de trezorerie global (ETG) şi utilizarea fluxului de trezorerie disponibilă (FTD).

Dacă, excedentul de trezorerie din exploatare (ETE) este definit ca diferenţă între excedentul brut din exploatare şi variaţia nevoii de fond de rulment din exploatare (ΔNFRE), atunci excedentul de trezorerie global se va determina astfel:

ETG = EBG – ΔNFRîn care:

EBG = EBE ± Alte venituri sau cheltuieli de exploatare + Venituri financiare încasabile ± Alte venituri sau cheltuieli excepţionale încasabile sau plătibile (exclusiv cesiunile de imobilizări)

ΔNFR = ΔNFRE ± ΔNFRAEEBG = 10575 + 593 + 835 – 88 = 11915 leiETG = 11915 – 29557 = - 17642 lei Modelul tabloului fluxului de trezorerie, din punct de vedere al modului de

structurare al elementelor care îl compun, se prezintă astfel:

Explicaţii 2007

Excedent brut global (EBG)- Variaţia nevoii de fond de rulment

11915- 29557

A = EXCEDENT DE TREZORERIE GLOBAL (ETG) - 17642- Cheltuieli financiare- Impozit pe profit- Dividende plătite în cursul exerciţiului- Rambursări de împrumuturi financiare

- 13264- 1543

00

B = FLUX DE TREZORERIE DISPONIBILA (FTD) -32451Investiţii interne şi externe (corporale, necorporale, financiare)- Subvenţii pentru investiţiile primite+ Variaţia altor imobilizări în afara exploatării- Cesiunea imobilizărilor

327440

19440

C = INVESTIŢII NETE 34689- Creşterea sau reducerea capitalului+ Împrumuturi financiare noi

00

D = APORTURI LA RESURSELE STABILE (aporturi externe)

0

E = VARIAŢIA TREZORERIEI: (B+D) – C 2238= Variaţia disponibilităţilor -15227

119

- Variaţia creditelor bancare curente 0Figura: 3.3.1: Tabloul fluxurilor de trezorerie

Excedentul brut global (EBG), se deosebeşte de capacitatea de autofinanţare prin aceea că nu ia în considerare cheltuielile financiare plătibile şi nici impozitul pe profit, considerate ca fiind prelavări obligatorii.

Excedentul de trezorerie global (ETG), nu trebuie confundat cu fluxul de trezorerie de exploatare. Ca indicator ETG serveşte la evaluarea capacităţii întreprinderii de a genera lichidităţi, indiferent de politicile financiare şi fiscale.

Excedentul de trezorerie global este influenţat pe de o parte de nivelul rezultatelor, de gradul de dezvoltare a activităţii întreprinderii, iar pe de altă parte de structura nevoii de fond de rulment.

Interpretarea variaţiei excedentului de trezorerie global trebuie obligatoriu precedată de o analiză a rezultatelor întreprinderii şi a nevoii de fond de rulment. Orice creştere a cifrei de afaceri se concretizează într-o creştere a nevoii de fond de rulment şi implicit într-o diminuare a trezoreriei globale, în timp ce stagnarea sau reducerea activităţii contribuie la diminuarea nevoii de fond de rulment, iar pe de altă parte determină o creştere a trezoreriei globale. În situaţia în care se optează în direcţia unei dezvoltări rapide a vânzărilor trebuie avut în vedere ca marjele comerciale să fie astfel dimensionate încât să acopere creşterea nevoii de fond de rulment.

Excedentul de trezorerie global, serveşte acoperirii cheltuielilor financiare, plăţii impozitului pe profit şi a dividendelor, precum şi rambursării împrumuturilor financiare. Menţinerea echilibrului trezoreriei, presupune un efort continuu de gestionare a nevoii de fond de rulment.

În situaţia în care excedentul de trezorerie global este acoperitor pentru toate datoriile scadente ale exerciţiului, aptitudinea de autofinanţare a întreprinderii este evidentă în sensul că sunt asigurate sursele proprii necesare finanţării investiţiilor interne şi/sau investiţiilor externe.

Pentru aprecierea coerenţei deciziilor financiare se utilizează indicatorul fluxul de trezorerie disponibilă (FTD). Dacă fluxul de trezorerie disponibilă înregistrează valori negative pe o perioadă îndelungată de timp, atunci situaţia financiară a întreprinderii se află într-o stare de dezechilibru, viitorul economic al acesteia fiind compromis. Cu cât fluxul este mai puternic, ca sens pozitiv, cu atât mai mult creşterea este autofinanţată.

Studiul primei părţi a tabloului relevă performanţa întreprinderii la nivelul exploatării, concretizată într-un excedent de lichidităţi, sau, dimpotrivă vulnerabilitatea acesteia, în absenţa trezoreriei disponibile (lichidităţilor).

Ultimele două părţi ale tabloului (aporturile la resursele stabile şi variaţia trezoreriei), reflectă modul în care întreprinderea a acoperit nevoile de finanţare reziduale, sau dimpotrivă a utilizat surplusul degajat la acest nivel. Deciziile financiare de ordin managerial trebuie în permanent adaptate nevoilor de acoperit. În situaţia în care fluxul de trezorerie disponibilă este pozitiv, deci fondul de rulment este suficient de mare nu numai pentru finanţarea nevoii de fond de rulment, ci şi pentru asigurarea unei trezorerii care să-i permită efectuarea de şi

120

deţinerea unor disponibilităţi. Capitalul permanent asigură, în acest caz, finanţarea stabilă a:

- ansamblului imobilizărilor;- necesarului de fond de rulment din exploatare şi din afara exploatării;- lichidităţi excedentare.O asemenea structură financiară apare la prima vedere favorabilă în

termeni de echilibru financiari, respectiv de risc. Pe termen scurt pot apărea unele dificultăţi financiare dacă anumite resurse de trezorerie au termen scurt de plată. Dar o astfel de situaţie nu poate să genereze probleme grave de solvabilitate, deoarece negocierea unui nou credit sau realizarea unor active ar trebui să permită întreprinderii să treacă peste dificultăţile evocate. Existenţa unui sold de trezorerie pozitiv ar putea fi însă semnul unei fragilităţi potenţiale pe termen mediu sau lung. Abundenţa de resurse stabile ar putea semnifica o utilizare insuficient de eficace a acestora, ceea ce în perspectivă medie sau lungă generează dificultăţi în remunerarea capitalului şi rambursarea împrumuturilor. O asemenea apreciere trebuie formulată cu prudenţă într-o conjunctură financiară caracterizată printr-o rată a dobânzii foarte ridicată, care descurajează investiţiile productive şi incită întreprinderile să-şi orienteze fondurile spre utilizări de trezorerie mai remuneratorii şi mai puţin riscante.

În caz invers, întreprinderea se află în situaţia de a nu face faţă prelevărilor obligatorii. În acest caz, ea este obligată să apeleze la resurse de trezorerie – mai ales credite bancare – pentru a acoperi parţial nevoia de finanţare generată de ciclul de exploatare. O asemenea configuraţie a bilanţului atenţionează asupra echilibrului financiar, întreprinderea fiind considerată vulnerabilă. Problema trebuie însă nuanţată. Astfel, derularea normală a ciclului de exploatare justifică apelarea la resurse de trezorerie fără ca imaginea, perenitatea întreprinderii să fie pusă la îndoială. Adevărata problemă generată de o trezorerie negativă nu se pune în termeni de solvabilitate, ci de dependenţă faţă de bănci, care furnizează majoritatea resurselor de trezorerie. Acordarea, respectiv reînnoirea sistematică a creditelor conduc în numeroase cazuri la transformarea lor în credite pe termen lung. Pentru întreprinderile cu dificultăţi financiare, bancherii ajung să împartă riscul cu proprietarul, fiind obligaţi să se poarte ca un cvasi-asociat. Dependenţa întreprinderii faţă de bancă poate genera practic riscul de nereînnoire a creditelor curente, precum şi riscul de a accepta condiţii de creditare neavantajoase, în special o rată a dobânzii mai mare.

Pentru situaţia în care soldul de trezorerie este nul avem de a face cu o egalitate teoretică; în activitatea practică ea nu poate avea decât caracter pasager. Menţinerea unei trezorerii care să tindă spre zero, chiar în condiţiile unei fluctuaţii în sensul creşterii sau scăderii, poate fi expresia unei politici de gestiune financiară. O asemenea practică (soldul de trezorerie tinde către zero) apără întreprinderea împotriva riscurilor pe care le prezintă atât deţinerea unor lichidităţi (folosirea ineficientă a resurselor), cât şi o trezorerie negativă (dependenţă faţă de bănci).

Fondul de rulment funcţional, nevoia de fond de rulment şi relaţiile de trezorerie furnizează indicaţii simple şi rapide asupra structurii patrimoniului şi a

121

problemelor de echilibru puse de finanţarea investiţiilor şi a exploatării. Este vorba, fără îndoială, de un prim nivel de reprezentare a echilibrului financiar.

Într-o viziune rigidă, regula de echilibru pe care se bazează analiza funcţională presupune că o întreprindere nu poate fi viabilă cu o trezorerie negativă. Dar, în practica economică se constată deseori întreprinderi cu sold de trezorerie negativ, fără ca acestea să aibă dificultăţi financiare grave.

Astfel, în Franţa, în 1982, la 50% din întreprinderi nevoia de fond de rulment din exploatare era acoperit din credite bancare curente, iar în 1988 acest procent era de 34%, stabilitatea financiară a acestora fiind asigurată prin reînnoirea cvasiautomată a împrumuturilor bancare curente. Deşi este incontestabil că o acoperire corespunzătoare a nevoii de fond de rulment limitează riscul de faliment, însă nu se poate conchide că o încălcare a regulii funcţionale de echilibru amintite maximizează automat riscul.

Contribuţia pe care şi-o aduce tabloul fluxurilor de trezorerie, constă în aceea că furnizează informaţii relevante privind explicarea variaţiei trezoreriei, prin încasările şi plăţile efectuate de întreprindere în cursul unui exerciţiu, servind utilizatorilor documentelor de sinteză, în evaluarea solvabilităţii acesteia.

Valenţele tabloului fluxurilor de trezorerie sunt indiscutabile prin prisma înţelegerii, analizei şi diagnosticării echilibrului firmei. În mod cert, principalul atu al acestui instrument îl reprezintă orientarea către flux, către analiza dinamică.

122

BIBLIOGRAFIE

Feleagă, N., Ionaşcu, I., Tratat de contabilitate financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1998

Feleagă, N., Sisteme contabile comparate, vol. I, Editura Economică, Bucureşti, 1999

Georgescu, N., Robu, V., Analiză economico-financiară, Editura A.S.E., Bucureşti, 2001

Ministerul Finanţelor, Sistemul contabil al agenţilor economici, Editura Economică, Bucureşti, 1993

Ministerul Finanţelor, Normele metodologice pentru întocmirea şi utilizarea formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi modelele acestora, Editura Economică, Bucureşti, 1998

Munteanu, V., Contabilitatea financiară a întreprinderii, vol. II, Editura Lucman Serv, Bucureşti, 1998

Negruţiu, M., Dumitrana, M., Contabilitatea în comerţ şi turism, Editura Maxim, Bucureşti, 1998

Ristea, M. (coordonator), Contabilitatea societăţilor comerciale, vol. II, Editura C.E.C.C.A.R., Bucureşti, 1996

Ristea, M., Dumitru, C., Ioanaş, C., Contabilitatea întreprinderii, vol. I, Editura Mărgăritar, Bucureşti, 2001

Ristea, M., Dumitru, C., Contabilitate aprofundată, Editura Lucman, Bucureşti, 2001

Ristea, M., Opţiuni şi metode contabile de întreprindere, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2001

Stancu, I., Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, 2002 Standardele Internaţionale de Contabilitate, Editura Economică,

Bucureşti, 2000 Şaguna, D., Florescu, V., Drept financiar şi fiscal, Editura Ecologică,

Bucureşti, 2000

123

Contabilitatea Si Analiza Trezoreriei

Documents

Transcript of Contabilitatea Si Analiza Trezoreriei