Constrangerea Fizica Si Morala

76
CUPRINS CAPITOLUL 1: CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CAUZELE CARE ÎNLATURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI 1.1 PRELIMINARII 2.1 CARACTERUL PENAL AL FAPTEI PREVAZUTE DE LEGEA PENALĂ ŞI CAUZELE CARE ÎNLATURĂ ACEST CARACTER 1.2.1 NOŢIUNEA DE CARACTER PENAL AL FAPTEI 1.2.2 CAUZELE CZRE ÎNLATURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI 1.2.3 CLASIFICAREA CAUZELOR CARE ÎNLATURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI CAPITOLUL 2 CONSTRÂNGEREA FIZICĂ-CAUZĂ CARE ÎNLATURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI 2.1 NOŢIUNEA DE CONSTRÂNGERE FIZICĂ ŞI CARACTERIZAREA EI 2.2 CONSTRÂNGEREA FIZICĂ ÎN DREPTUL POZITIV 2.2.1 ISTORIC ŞI LEGISLAŢIE COMPARATĂ 2.2.2 CONSTRÂNGEREA FIZICĂ ÎN DREPTUL PENAL ROMAN 2.2.2.1 ISTORICUL REGLEMENTĂRII ÎN CODURILE PENALE ANTERIOARE 1

description

teorie

Transcript of Constrangerea Fizica Si Morala

Page 1: Constrangerea Fizica Si Morala

CUPRINS

CAPITOLUL 1:

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CAUZELE CARE ÎNLATURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

1.1 PRELIMINARII 2.1 CARACTERUL PENAL AL FAPTEI PREVAZUTE DE LEGEA PENALĂ ŞI CAUZELE CARE ÎNLATURĂ ACEST CARACTER

1.2.1 NOŢIUNEA DE CARACTER PENAL AL FAPTEI 1.2.2 CAUZELE CZRE ÎNLATURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI 1.2.3 CLASIFICAREA CAUZELOR CARE ÎNLATURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

CAPITOLUL 2

CONSTRÂNGEREA FIZICĂ-CAUZĂ CARE ÎNLATURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

2.1 NOŢIUNEA DE CONSTRÂNGERE FIZICĂ ŞI CARACTERIZAREA EI

2.2 CONSTRÂNGEREA FIZICĂ ÎN DREPTUL POZITIV

2.2.1 ISTORIC ŞI LEGISLAŢIE COMPARATĂ 2.2.2 CONSTRÂNGEREA FIZICĂ ÎN DREPTUL PENAL ROMAN 2.2.2.1 ISTORICUL REGLEMENTĂRII ÎN CODURILE PENALE ANTERIOARE

1

Page 2: Constrangerea Fizica Si Morala

2.2.2.2 SITUAŢIA ÎN LEGEA PENALĂ ÎN VIGOARE

2.3 CONOTAŢII PSIHOLOGICE PRIVITOARE LA CONSTRÂNGEREA FIZICĂ

2.3.1 ROLUL DETERMINANT AL FACTORULUI VOLITIV ÎN CADRUL CONSTRÂNGERII FIZICE 2.3.2 NON AGIT, SED AGITUR

2.4 CONDIŢIILE CONSTRÂNGERII FIZICE

2.4.1 CONSIDERAŢII GENERALE 2.4.2 CONDIŢIA SĂVÂRŞIRII UNEI FAPTE PREVĂZUTE DE LEGEA PENALĂ 2.4.3 CONDIŢIA EXISTENŢEI ŞI EXERCITĂRII ACŢIUNII DE CONSTRÂNGERE ASUPRA FIZICULUI UNEI PERSOANE 2.4.4 CONDIŢIA IMPOSIBILITĂŢII CELUI CONSTRÂNS DE A PUTEA REZISTA ACŢIUNII DE CONSTRÂNGERE

CAPITOLUL 3

CONSTRÂNGEREA MORALĂ- CAUZĂ CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

3.1 NOŢIUNEA DE CONSTRÂNGERE MORALĂ ŞI CARACTERIZAREA EI 3.2 CONSTRÂNGEREA MORALĂ ÎN DREPTUL POZITIV

3.2.1 ETAPE PRINCIPALE ÎN EVOLUŢIA ISTORICĂ A CONSTRÂNGERII MORALE 3.2.2 CONSTRÂNGEREA MORALĂ ŞI EXCLUDEREA INFRACŢIUNII

3.2.2.1 COACTA VOLUNTAS TAMEN VOLUNTAS 3.2.2.2JUSTIFICAREA UTILITARĂ 3.2.2.3 IDENTITATEA MOBIL-SCOP

2

Page 3: Constrangerea Fizica Si Morala

3.2.3 CONSTRÂNGEREA MORALĂ ÎN DREPTUL PENAL ROMAN

3.2.3.1 ISTORICUL REGLEMENTĂRII ÎN CODURILE PENALE ANTERIOARE 3.2.3.2 SITUAŢIA ÎN LEGEA PENALĂ ÎN VIGOARE

3.3 COORDONATA SOCIALĂ ŞI COORDONATA AFECTIVĂ ALE CONSTRÂNGERII MORALE

3.3.1 LIBERTATEA 3.3.2 FRICA

3.4 CONDIŢIILE CONSTRÂNGERII MORALE

3.4.1 CONSIDERAŢII GENERALE 3.4.2 CONDIŢIA EXERCITĂRII UNEI CONSTRÂNGERI PRIN AMENINŢARE ASUPRA UNEI PERSOANE DE CĂTRE O ALTĂ PERSOANĂ 3.4.3 CONDIŢIA EXPUNERII LA UN PERICOL GRAV A CELUI AMENINŢAT SAU A ALTEI PERSOANE 3.4.4 CONDIŢIA SĂVÂRŞIRII FAPTEI PENALE DATORITĂ INEVITABILITĂŢII PERICOLULUI

3.5 AMENINŢAREA ŞI PERICOLUL--ATRIBUTE ALE CONSTRÂNGERII MORALE

3.5.1 AMENINŢAREA--MIJLOC DE REALIZARE A CONSTRÂNGERII MORALE 3.5.2 PERICOLUL

CAPITOLUL 4

PREZENTAREA COMPARATIVĂ ŞI A CONCURSULUI CONSTRÂNGERII FIZICE ŞI MORALE CU ALTE CAUZE CARE FAC CA FAPTA SĂ NU CONSTITUIE INFRACŢIUNE

3

Page 4: Constrangerea Fizica Si Morala

4.1 CONSIDERAŢII GENERALE 4.2 CONSTRÂNGEREA FIZICĂ ŞI CONSTRÂNGEREA MORALĂ 4.3 CONSTRÂNGEREA FIZICĂ SAU MORALĂ ŞI EROAREA DE FAPT 4.4 CONSTRÂNGEREA FIZICĂ SAU MORALĂ ŞI LEGITIMA APĂRARE 4.5 CONSTRÂNGEREA FIZICĂ SAU MORALĂ ŞI STAREA DE NECESITATE 4.6 CONSTRÂNGEREA FIZICĂ SAU MORALĂ ŞI CAZUL FORTUIT 4.7 CONSTRÂNGEREA MORALĂ ŞI CONSTRÂNGEREA LA DAREA DE MITĂ

CAPITOLUL 5

EFECTE JURIDICE ŞI ASPECTE PROCESUALE

5.1 EFECTELE JURIDICE ALE CONSTRÂNGERII FIZICE ŞI MORALE

5.1.1 ÎNLĂTURAREA CARACTERULUI PENAL AL FAPTEI ŞI A RĂSPUNDERII PENALE 5.1.2 ÎNLĂTURAREA RĂSPUNDERII CIVILE

5.2 ASPECTE PROCESUALE

CONCLUZII ABREVIERI BIBLIOGRAFIE

4

Page 5: Constrangerea Fizica Si Morala

CAPITOLUL 1

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CAUZELE CARE ÎNLATURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

1.1 PRELIMINARII

INFRACŢIUNEA, RĂSPUNDEREA, PEDEAPSA. Acestea sunt cele trei instituţii din cadrul dreptului penal în jurul cărora gravitează toate reglementările legii penale. Între cele trei instituţii există o strânsă interdependenţă, în sensul că:pedeapsa se impune, ca efect al răspunderii penale ,numai după ce infractorul a fost tras la raspundere, iar răspunderea, ca o consecinţă juridică a săvârşirii infracţiunii, va interveni numai dacă s-a săvârşit o infracţiune. În antichitate, infracţiunea reprezintă o simplă faptă materială care antrena o răspundere obiectivă, iar pedeapsa se aplica criminalului, indiferent dacă acţiona sau nu cu vinovăţie. Infracţiunea era definită ca “o deviere de la ordinea ideala” ,ceea ce însemna existenţa unei prezumţii generale de răspundere. Totuşi, Codul Hamurabi, legile sacre egiptene, legile greceşti şi mai ales, dreptul roman, făceau distincţie între fapta intenţionată, fapta din culpă şi cazul fortuit, admiţând astfel ideea unei răspunderi subiective.Acest fapt ne demonstrează că răspunderea penală obiectivă de care aminteam rămâne doar o excepţie în legislaţiile din antichitate. Singurul temei al răspunderii penale este infracţiunea. Potrivit articolului 17 alineat 1 C. pen., infracţiunea este “fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovaţie şi prevăzută de legea penală”.Acestea sunt cele trei trăsături esenţiale ale infracţiunii, iar neîndeplinirea cumulativă a acestora duce la inexistenţa infracţiunii, a caracterului penal al faptei şi, implicit, a răspunderii penale. În sistemul codului penal român în vigoare, pentru ca răspunderea penală să reprezinte garanţia legală ca un cetăţean să poată fi pedepsit, trebuie ca făptuitorul să se poată manifesta în mod liber, adică să poată acţiona în cunoştinţă de cauză, de altfel, să săvârşească cu vinovaţie o faptă care prezintă pericol social şi este prevazută de legea penală cu condiţia să nu existe vreo cauză care face ca fapta să nu constituie infracţiune. Prin legea penală se stabilesc norme de conduită în concordanţă cu interesele societăţii cărora membrii ei i se pot conforma1. Legea penală reglementează infracţiunile şi pedepsele, răspunderea penală a infractorului şi acesteia, motiv pentru

1 M. Basarab, Drept Penal, partea generală, Bucureşti, 1983

5

Page 6: Constrangerea Fizica Si Morala

care, tot ea, trebuie să prevadă situaţiile, stările, împrejurările sau cazurile care înlătură caracterul penal al faptei. De-a lungul timpului, s-a constatat că nu a existat vreo legislaţie penală care să nu fi reglementat cazurile în care aplicarea unor pedepse apărea, din punct de vedere moral şi juridic, ca inadmisibilă. Deşi denumirile acestor cazuri, precum şi cadrul lor de reglementare, s-au schimbat atât de la epocă la epocă, cât şi de la legislaţie la legislaţie, în esenţă se refereau la aceleaşi realităţi umane: cazul fortuit, forţa majoră, nebunia, constrângerea morală, eroarea, minoritatea etc. S-a căutat a se da o reglementare sistematică acestor causze care înlătură incidenţa legii penale.Astfel,în literatura juridică penală,cauzele care înlătură caracterul penal al faptei au fost împărţite în două categorii: - cauze de neculpabilitate (de neimputabilitate); -cauze justificative (bazate pe dreptul de a le săvârşi). În prima categorie erau cuprinse cauze precum: nebunia,minoritatea,constrângerea morală,eroarea de fapt; iar în a doua categorie,cauzele:legitima apărare,starea de necesitate,constrângerea fizică,cazul fortuit.1

Deşi diferite ca denumire specifică în cauze justificative şi cauze de neimputabilitate tocmai în scopul evidenţierii temeiului care stă la baza recunoaşterii statutului lor juridic, pe ansamblu toate aceste cauze poartă denumirea generică de cauze exclusive de responsabilitate. Chiar dacă acţionează diferit realizând ca finalitate înlăturarea făptuitorului de la răspunderea penală, a fost acceptată denumirea lor comună (utilizată în doctrina românească precomunistă) de cauze exclusive de responsabilitate (sau, într-o accepţiune mai riguroasă “de răspundere penală”). Imputabilitatea este situaţia juridică în care se găseşte o persoană căreia i s-a atribuit un fapt penal ca fiind săvârşit de ea în mod vinovat (în chip nelegitim).2

Starea de imputabilitate cere existenţa unor condiţii intelectuale şi spirituale, în care agentul este conştient de ceea ce face. Dacă există stare de imputabilitate, se pune chestiunea culpabilităţii. Prin aceasta se stabileşte dacă agentul este vinovat sau nu, de actul său săvârşit în stare de imputabilitate. Dacă este vinovat, va răspunde de fapta sa, este responsabil, conform legii.3

Cauzele justificative reprezintă acele situaţii cu totul particulare în care fapta prevăzută de legea penală nu poate fi imputată de principiul făptuitorului. Cu privire la temeiul instituirii sau recunoaşterii cauzelor care împiedică constituirea infracţiunii, acesta trebuie diferenţiat atât în funcţie de fiecare din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii vizate, cât şi de impedimentele pe care unele din aceste cauze le-ar opune posibilităţii dobândirii statutului de delicvent.

1 V. Dongoroz, Iosif Fodor, Ion Oancea, Siegfried Kahane, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român, partea generală, vol. I, Bucureşti, 1967, p. 339.2 V. Dongoroz, Drept penal-Reeditarea ediţiei din 1939, Bucureşti, 2000, p. 334 3 C-tin G. Rătescu, I. Ionescu-Dolj, I. Gr. Perieteanu, V. Dongoroz, H. Asnavorian, Traian Pop, Mihail I. Papadopolu, N. Pavelescu, Codul Penal Adnotat, vol. I, partea generală, art. 1-183, Bucureşti, 1937, p. 302.

6

Page 7: Constrangerea Fizica Si Morala

1.2 CARACTERUL PENAL AL FAPTEI PREVAZUTE DE LEGEA PENALĂ ŞI CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ

ACEST CARACTER

1.2.1. Noţiunea de caracter pânăl al faptei

Întreaga incidenţă a legii penale şi justa aplicare a instituţiilor sale depind de constatarea existenţei caracterului penal al faptei concrete care face obiectul unei învinuiri penale.

Prin caracter penal al unei fapte se înţelege o faptă care este considerată infracţiune ,adică o faptă care întruneşte cele trei trăsături esenţiale înscrise în lege, necesare pt existenţa unei infracţiuni (art.17, C. pen.) şi anume:

a)fapta să prezinte un grad de pericol social care să justifice recurgerea la sancţiunile de drept penal;

b)fapta să fie săvârşită cu vinovăţie, astfel ca, la pericolul social existent, să se adauge şi starea de pericol pe care o prezintă făptuitorul;

c)fapta să fie prevăzută de legea penală,în sensul că legea penală să arate în ce constă fapta şi relevanţa gradului de pericol social pe care îl reprezintă fapta pentru legea penală.

Întrunirea acestor trăsături face ca fapta să aibă caracter penal, după cum lipsa oricăreia dîntre aceste trăsături esenţiale exclude caracterul penal al faptei, exclude existenţa infracţiunii şi,în consecinţa, exclude şi răspunderea penală.1

Pe lângă necesitatea întrunirii respectivelor trăsături esenţiale ale infracţiunii, fapta, pentru a avea caracter penal, trebuie să realizeze toate condiţiile pentru a putea fi încadrată într-unul din textele incriminatoare.

Pentru stabilirea caracterului penal al faptei se impune o dublă examinare.Mai întâi, se cercetează şi se constată dacă trăsăturile esenţiale necesare pt

existenţa unei infracţiuni sunt întrunite în fapta concretă care face obiectul unei învinuiri penale. A doua operaţie presupune a se cerceta dacă nu există cumva vreo cauză care, potrivit legii penale, lipseşte fapta respectivă de caracter penal prin excluderea uneia din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii.

Privitor la existenţa trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii, examinarea se efectuează astfel: se cercetează dacă fapta este prevazută de legea penală şi dacă este săvârşită cu vinovăţie, prezenţa pericolului social generic deducându-se implicit din existenţa primelor două trăsături esenţiale.Totuşi, organele judiciare vor examina dacă fapta penală, în concret, prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Prezenţa unei cauze care face ca fapta să nu constituie infracţiune necesită o cercetare a tuturor cauzelor care lipsesc fapta de caracter penal şi confruntarea lor atentă cu împrejurările concrete ale faptei ce formează obiectul învinuirii.Organele judiciare competente au obligaţia să constate existenţa acestor cauze, care îşi vor

1 G. Antoniu, Şt. Daneş, M. Popa, Codul Penal---pe inţelesul tuturor, Bucureşti, 1996, p. 200

7

Page 8: Constrangerea Fizica Si Morala

produce efectele din momentul ivirii lor (ex tunc), iar nu din momentul constatării(ex nunc).1

Este evident faptul că numai legea stabileşte împrejurările care înlătură caracterul penal al faptei.

1.2.2. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

Viaţa a demonstrat că anumite fapte, prevăzute de legea penală ca infracţiuni şi care, în mod obiectiv, prezintă pericol social, nu pot fi considerate infracţiuni şi sancţionate penal deoarece, datorită unor stări, situaţii sau împrejurări, în contextul cărora au fost săvârşite, nu se realizează una din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, şi anume vinovăţia, ducând la inexistenţa infracţiunii.

În vechile noastre legiuiri existau dispoziţii cu privire la anumite cauze în care aplicarea legii penale este înlăturată. Astfel, în art. 59 al Codului penal din Vechiul Regat, se prevedea că “nici o crimă sau delict nu poate fi scuzată, nici pedeapsa nu se va putea micşora decât în cazurile şi în circumstanţele acelea în care legea declară fapta scuzabilă sau permite de a aplica o pedeapsă mai puţin riguroasă.”Se observă că,deşi nu exista o sistematizare în reglementarea acestor cauze,totuşi,a fost creat un cadru legislativ prin care,în anumite împrejurări,fapta nu putea fi pedepsită sau se instituia o răspundere atenuată.

Prevăzând într-un capitol distinct denumit “Cauzele care apărau de pedeapsă sau micşorau pedeapsa”,Codul penal român de la 1864 se referea la legitima apărare, smintenie, pierderea uzului raţiunii, minoritatea, scuze şi circumstanţe atenuante.

În doctrina şi jurisprudenţa franceză se fac referiri cu privire la scuză. Astfel,scuza se deosebeşte de faptul justificativ prin aceea că ea presupune un delict comis şi un agent responsabil, pe când dacă există un fapt justificativ nu este nici crimă, nici delict şi autorul actului nu este culpabil. De asemenea, nu trebuie să se confunde scuza cu circumstanţele atenuante deoarece, deşi ambele cauze îndulcesc pedeapsa, totuşi scuzele sunt enumerate limitativ de lege, pe când circumstanţele atenuante sunt lăsate la aprecierea judecătorului.2

Codul penal Carol al II-lea din 1937 aduce o reglementare completă a cauzelor generale de excludere a răspunderii penale, fiind prevăzute sub denumirea de “ cauze care apără de răspundere penală sau o micşorează”3 în articolele 127-159 (alienaţia mintală şi alte cauze de inconştienţă, constrângerea morală, starea de necesitate, legitima apărare, constrângerea fizică, cazul fortuit,eroarea de drept şi de

1 C. Bulai, Manual de Drept Penal, partea generală, Editura All, 1997, p. 2212 G. Şt. Bădulescu, G. T. Ionaşcu, Codul Penal adnotat---cu jurisprudenţa şi doctrina română şi franceză, Bucureşti, 1911. p. 963 C-tin G. Rătescu, I. Ionescu-Dolj, H. Asnavorian, s. a. ,op. cit.,vol. I, 1937, p. 301

8

Page 9: Constrangerea Fizica Si Morala

fapt, ordinea legii şi comanda autorităţii legitime, minoritatea, surdomutismul, provocarea, circumstanţe atenuante).

Actualul cod penal cuprinde o reglementare unitară a “cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei”, după cum urmează:legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică şi morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, beţia, minoritatea si eroarea de fapt (art. 44-51 C. pen.).

Privite ca realităţi care au răsfrângeri în sfera relaţiilor social-umane, cauzele care înlătură caracterul penal al faptei apar ca ceva excepţional, ca o deviere de la ceva ce este socotit ca obişnuit, ca o realitate întâmplătoare, de natură să modifice aprecierea legii asupra caracterului penal al unei fapte.1

Iată, de exemplu, o persoană care loveşte grav, cu intenţie, o altă persoană şi victima cade la pământ.Aparent, cel care a lovit este infractor.Dar dacă se dovedeşte că a lovit pentru a-şi apăra propia sa viaţă sau viaţa altei personae împotriva atacului periculos al victimei? Sau că a săvârşit fapta pentru a se salva de la o primejdie iminentă ce nu putea fi înlăturată altfel? Sau că a lovit din cauza unei constrângeri fizice (altcineva i-a împins mâna) căreia nu i-a putut rezista? Ori s-a aflăt sub imperiul unei ameninţări grave?2 În toate aceste situaţii nu poate fi vorba de infracţiune deoarece, prin voinţa legiuitorului, împrejurările amintite înlătură caracterul infracţional al faptei.

Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt deci date ale realităţii care împiedică realizarea condiţiilor cerute de lege pentru ca o faptă să constituie infracţiune.

Aceste cauze trebuie să existe tot timpul săvârşirii faptei chiar dacă sunt constatate ulterior, de către instanţă.3 Ele au caracter strict personal, întrucât ele profită numai persoanei care s-a găsit în situaţia, starea sau împrejurarea prevăzută de lege.4

Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei nu trebuie confundate cu cauzele care înlătură răspunderea penală.5 În situaţia cauzelor care înlătură răspunderea penală infracţiunea, ca temei al răspunderii penale, există cu toate trasăturile esenţiale înscrise in art. 17 C. pen., fiind înlăturată doar răspunderea penală, din anumite raţiuni avute în vedere de legiuitor.

De asemenea, cauzele care înlătură caracterul penal al faptei nu trebuie confundate nici cu cauzele de impunitate înscrise în art. 22 si 30 C. pen., precum şi cu unele cauze speciale de nepedepsire (exemplu: cele înscrise în art. 255 alin. 2 şi 194, alin. 2 C. pen.) pentru ca şi în aceste împrejurări, deşi fapta săvârşită este infracţiune, totuşi, din anumite considerente şi prin voinţa legiuitorului, făptuitorul este exonerat de răspundere penală.

1 V. Dongoroz şi colab., op. cit., vol. I. p. 334.2 G. Antoniu, Şt. Daneş, M. Popa, op.cit., 1996, p. 202.3 M. Basarab, Drept Penal, partea generală, vol. II., Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2001, p. 124.4 C. Niculescu, Curs de drept penal – partea generală, Editura Sitech, Craiova, 2000, p. 176 – 177.5 Cauzele care înlătură răspunderea penală sunt: amnistia, împacarea păţtilor, lipsa plângerii prealabile, prescriţtia.

9

Page 10: Constrangerea Fizica Si Morala

Necesitatea reglementării precise a cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei decurge din principiul legalităţii incriminării prevăzut în art. 2 C. pen., în sensul că, din moment ce anumite fapte au fost incriminate ca infracţiuni, este imperios necesar a se reglementa şi cazurile în care acestea nu constituie infracţiuni.

1.2.3. Clasificarea cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei

Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei se clasifică în funcţie de următoarele criterii: A. După cum se răsfrâng asupra uneia din trăsăturile esenţiale ale unei infracţiuni:

a. cauze care înlătură pericolul social al unei fapte. Respectivele cauze constau din diferite stări, împrejurări ori situaţii, care, fiind reglementate de lege, devin cauze de înlăturare a caracterului penal.Astfel, arestarea preventivă – art. 146 C. proc. pen., si percheziţiadomiciliară – art. 101 C. proc. pen., sunt fapte care, deşi periculoase(ridicarea libertăţii, respectiv violarea domiciliului) sunt îngăduite şi, implicit, lipsite de pericol social.1

b. Cauze care înlătură vinovăţia. Sunt stări, situaţii, cazuri şi împrejurări,anume prevăzute de lege, care, paralizând voinţa, conştiinţa saulibertatea de acţiune a persoanei care săvârşeşte o faptă prevazutăde legea penală, înlătură vinovăţia acesteia cât şi caracterul penal al faptei.În Codul Penal în vigoare, în partea generală, respectivelecauze sunt reglementate în art. 44 – 51: legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică şi morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea,beţia, minoritatea şi eroarea de fapt. Unii autori consideră că proba verităţii, adulterul îngăduit şi darea de mita prin constrângere constituiecauze care înlătură vinovăţia, ci nu pericolul social al faptei.

c. Cauze care înlătură prevederea faptei de către legea penală. Se referă laacele situaţii sau împrejurări care nu sunt prevăzute de legea penalăca infracţiuni, sau care, deşi sunt prevăzute într-un act normativ,sunt calificate contravenţii ori alte forme de ilicit extrapenal. Această

trăsătură esenţială de prevedere în legea penală lipseşte în următoareletrei situaţii:

- lipsa dublei incriminări, noţiune caracteristică şi disciplinei “Drept Internaţional Privat”, se referă la ipoteza când, deşi

1 Oancea, Tratat de Dreptul Penal, partea generală, Bucureşti,1994, p. 174 – 175.

10

Page 11: Constrangerea Fizica Si Morala

fapta este prevazută de legea penală, nu constituie infracţiune deoarece legea statului unde a fost săvârşită infracţiunea nu reglementează respectiva faptă;

- dezincriminarea (abolition criminis), presupune scoaterea din vigoare a unei dispoziţii legale prin care o faptă este considerată infracţiune;

- când lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

B.După sfera lor de aplicare: a)cauze generale. Sunt prevăzute în dispoziţiile din partea generală a Codului Penal şi se referă la cauzele care exclud vinovăţia (art. 44-51 C. pen.) şi la abrogarea incriminării (art.12 C. pen.). b)cauze speciale. Sunt reglementate prin norme generale( exemplu: lipsa dublei incriminări---art.6, alin. 1, lit. a, C. pen.) sau, cum este cazul celor mai multe dîntre acestea, prin norme speciale( exemplu: proba verităţii---art. 207 C. pen., constrângerea la dare de mită---art. 255, alin. 2, C.pen.)

C. După efectele pe care le produc: a)cauze reale. Sunt de natură obiectivă şi produc efecte asupra tuturor participanţilor (erga omnes). Aceste cauze se referă la fapta concretă. b)cauze personale. Sunt de natură subiectivă şi care produc efecte numai faţă de persoanele asupra cărora se constată că au acţionat.1 Aceste cauze se referă la persoană infractorului asupra căreia se răsfrânge o anumită situaţie sau împrejurare. Cauzele ce produc efecte in rem sunt cauze justificative, iar cele ce produc efecte in personam sunt socotite cauze de nevinovăţie.2

1 C. Bulai, Drept Penal, partea generală,Casa de Editura şi presă Şansa, Bucureşti, 1992, p. 221.2 G. Stefani, G. Levasseur, Droit Penale general, trisieme edition, Dalloz, Paris, 1987, p. 366.

11

Page 12: Constrangerea Fizica Si Morala

CAPITOLUL 2

CONSTRÂNGEREA FIZICĂ- CAUZĂ CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

2.1.NOŢIUNEA DE CONSTRÂNGERE FIZICĂ ŞI CARACTERIZAREA EI

În dreptul penal, pt ca o persoană să fie învinuită de săvârşirea unei infracţiuni nu este suficient ca ea să fi comis în realitate fapta incriminată de lege. Pe lângă realizarea ei materială, mai este necesar a se stabili dacă acea faptă aparţine autorului şi sub aspect subiectiv, adică să fie comisă cu vinovăţie. Alături de constrângerea morală, constrângerea fizică este o formă de paralizare sau siluire a facultăţii psihice de liberă determinare şi dirijare a voinţei. În Codul penal român în vigoare, ele constituie cauze care înlătură caracterul penal al faptei. Constrângerea fizică, cunoscută şi sub denumirea de forţă majoră, există atunci când o persoană este determinată de o energie străină—umană sau de altă natură—irezistibilă, să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.1

Garçon spune despre constrângere că este una dîntre materiile cele mai delicate din dreptul penal. Ea dă naştere la probleme foarte dificile. Tot el, afirmă că forţa majoră sau constrângerea este de două feluri: -fizică -morală2

Aşadar, constrângerea fizică nu este decât o specie de constrângere, o modalitate a forţei majore. Constrângerea fizică implică întotdeauna intervenţia unei forţe străine, care, în toate cazurile, va lua denumirea de forţă majoră deoarece existenţa sa presupune o putere mai mare decât aceea a forţelor inhibitive ce stau la dispoziţia voinţei individuale, forţe care nu sunt învinse în caz de constrângere fizică, ci paralizate.3Forţa sau energia străină poate fi animată sau neanimată, omenească sau neomenească.4

Codul penal de la 1937 menţiona faptul că: acele cazuri în care forţa sau energia străină provine din cauze ale naturii se mai pot numi şi cazuri de forţă majoră, iar acelea care provin din fapta omului sunt rezervate noţiunii propriu-zise de constrângere fizică.5

1 N. Giurgiu, Legea penală şi infracţiunea, Editura Gamma, p.395.2 Garçon, Code pénal annoté, art.64, nr. 63-93, p. 176 şi urm.3 I. Tanoviceanu, Tratat de drept şi procedură penală, vol. I, p. 840.4 V. Dongoroz, Drept penal---reeditarea ediţiei din 1939, Bucureşti, 2000, p. 347.5 V. Dongoroz, Drept penal---reeditarea ediţiei din 1939, Bucureşti, 2000, p.348.

12

Page 13: Constrangerea Fizica Si Morala

Fiind silit de o energie străină, de o forţă căreia trebuie să i se supună fizic, făptuitorul desfăşoară o activitate sau omite a efectua o activitate, adică săvârşeşte o faptă prevazută de legea penală.Astfel, avem de-a face cu o constrângere fizică, datorită unei forţe majore, unei energii căreia nu i se poate rezista (vis major).Energia trebuie să lucreze direct şi pur mecanic asupra persoanei constrânse (vis illata)1;există astfel constrângere fizică. Nu constrânsul fizic săvârşeşte fapta, ci forţa majoră, care exercită o presiune asupra enrgiei fizice a acestuia.Cu alte cuvinte, voinţa non agit sed agitur.2Astfel, făptuitorul joacă un rol pasiv; lipsindu-i libertatea de voinţă, el nu mai poate alege între a săvârşi sau a nu săvârşi fapta. Potrivit art. 46, alin. 1 C. pen.3,”nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşita din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista”. Termenul generic de “constrângere”desemnează acţiunea de a sili, de a forţa o persoană să execute o obligaţie, să nu o execute sau să săvârşească o faptă.4

Atunci când asupra persoanei care a săvârşit fapta s-a manifestat o energie străină ce a făcut-o pe aceasta să acţioneze ca un instrument fizic, fapta se consideră săvârşită prin constrângere fizică. Aşadar, prin fapta săvârşită din constrângere fizică,5se înţelege fapta săvârşită din cauza unei constrângeri exercitate asupra fizicului sau corpului unei persoane şi căreia, persoană respectivă, nu i-a putut rezista. Constrângerea fizică, denumită şi forţă majoră, este constrângerea sau presiunea pe care o forţă, căreia nu i se poate rezista, o exercită asupra energiei fizice a unei persoane, în aşa fel încât persoană respectivă, fiind imobilizată şi împiedicată să acţioneze sau pusă în mişcare împotriva voinţei sale, se manifestă printr-o faptă prevazută de legea penală.6

În cadrul constrângerii fizice, făptuitorul realizează că acţionează mecanic, precum un simplu instrument, sub influenţa unei energii străine săvârşind o faptă prevăzută de legea penală, dar tocmai neputinţa de a se opune energiei care-l oprimă îl face să adopte conduita care-i este impusă. Precum constrângerea morală distruge liberul arbitru, la fel şi constrângerea fizică distruge libertatea exterioară, puterea de a dirija voinţa, de a acţiona sau a nu acţiona.7

Aşadar, există constrângere fizică ori de câte ori o persoană a acţionat în mod mecanic sau a rămas inactivă, aflându-se sub imperiul unei energii străine,

1 V. Dongoroz, Drept penal---reeditarea ediţiei din 1939, Bucureşti, 2000, p. 3472 “Nu lucrează ci este lucrată”.3 A. Ungureanu, Drept Penal Român---partea generală, Editura Lumina Lex Bucureşti, 1995, p. 221-222.4 Mic dictionar encclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978.5 I. Oancea, op. cit. ,p. 184.6 C. Niculeanu, Curs de drept penal---partea generală, Craiova, 2000, p. 188.7 J.J. Haus, Principes Généraux du Droit Penal---Belge, Gaud, Librairie générale de Ad. Hoste, Rue des Champs,43, 1874, p. 499

13

Page 14: Constrangerea Fizica Si Morala

enrgie care, prin presiunea exercitată, a silit fizic persoană respectivă să efectueze sau să omită o activitate. Astfel se întâmplă, de exemplu, în cazul în care o persoană forţează pe o alta să semneze fals un act; atunci când o persoană este împinsă de o alta şi cade peste un copil căruia îi provoacă o vătămare corporală, când o persoană sechestrează un soldat care, neputându-se prezenta la regiment, este învinuit de dezertare. Un caz mai rar întâlnit în practică este acela în care o persoană forţează pe alta să tragă un foc de armă ucigător purtându-i mâna şi imprimându-i mişcările necesare executării unei asemenea acţiuni. Dacă constrângerea materială (fizică) se produce rar în delictele acţiunii, ea poate deveni uşor cauza unui delict de inacţiune. Actele de violenţă sau evenimentele întâmplătoare pot să ne pună în imposibilitatea de a face ceea ce legea comandă prin sancţiunea cu pedeapsa.1

Astfel, constrâns fizic este considerat a fi paznicul imobilizat de tâlhari şi împiedicat să alarmeze; la fel şi gardianul imobilizat de un deţinut pentru a permite evadarea altui deţinut; când militarul aflăt în permisie este împiedicat de o înzăpezire a trenurilor să se prezinte în termen la unitate sau când cineva este privat de libertate în mod ilegal pt a nu putea denunţa organelor competente săvârşirea unei infracţiuni. Un exemplu expresiv, cu privire la exercitarea unei presiuni, fapt ce produce inacţiunea persoanei constrânse, îl constituie şi cazul în care datorită unei furtuni sau unui vânt năpraznic, acarul nu poate schimba la timp macazul şi astfel se produce o catastrofă feroviară. Trebuiesc evitate exemplele greşite pe care le dau unii autori, ca de exemplu: X pune un cuţit în mâna lui Y şi apoi îl ameninţă cu revolverul ca să-l lovească pe Z; aici există constrângere morală, şi nu constrângere fizică.2

În cazurile pe care le-am prezentat mai sus, privitoare la constrângerea fizică, cazuri ce pot fi posibile în viaţa reală, făptuitorul, la comanda unei energii străine căreia nu i se poate sustrage, acţionează sau este împiedicat să acţioneze, săvârşind, prin aceasta, o faptă prevăzută de legea penală. Nu se poate reproşa nici o greşală aceluia care, făcând ceea ce legea apără, nu a fost decât un instrument material, pus în mişcare de către o forţă irezistibilă sau care a fost împiedicat prin obstacole nedepăşibile, de a face ceea ce legea ordonă.3 Oricât am pedepsi pe cel constrâns fizic, nici el, nici un altul în situaţia lui nu va fi în stare să procedeze altfel, adică a nu se supune forţei majore. Pufendorf susţinea că cel constrâns fizic nu trebuie pedepsit, pt că în cazul de constrângere fizică, făptuitor este cel care constrânge, iar nu constrânsul, care este, ca şi sabia ori securea, un simplu instrument.4 Acţiunea infracţională---aşa cum am văzut---trebuie să fie produsul unei voinţe libere spre a putea fi imputată infractorului. În acest caz, cel constrâns

1 J.J. Haus, Principes Généraux du Droit Penal---Belge, 1874, p. 499.2 V. Dongoroz, Drept penal---reeditarea ediţiei din 1939, Bucureşti, 2000, p. 347.3 J. J. Haus, Principes Généraux du Droit Penal---Belge, 1874, p. 500.4 I. Tanoviceanu, vol. I, op. cit. ,p. 845.

14

Page 15: Constrangerea Fizica Si Morala

prevede urmările acţiunii sau inacţiunii sale, însă nu le doreşte şi nici nu le acceptă, fiindcă îi lipseşte libertatea de hotărâre şi aceea de a acţiona liber, făptuitorul nu răspunde de infracţiune, energia străina folosindu-se de cel în cauză ca de un instrument neînsufleţit. Fapta prevăzută de legea penală şi săvârşită de o persoană, sub presiunea unei constrângeri fizice, nu are caracter penal şi, implicit, este exclusă răspunderea penală pt că lipseşte o trăsătură esenţială a infracţiunii---vinovăţia.

2.2.CONSTRÂNGEREA FIZICĂ ÎN DREPTUL POZITIV

2.2.1.Istoric şi legislaţie comparată

Constrângerea fizică poate fi considerată o permanenţă a dreptului, o instituţie cu caracter constant, independentă de particularităţile momentului, îmbrăcând forme şi modalităţi diferite în timp şi spaţiu, precum şi în diverse activităţi umane.1 Încă de la apariţia primelor norme de drept, constrângerea fizică, denumită şi “forţă majoră”, “forţa irezisibilă”, a constituit o cauză, fie de excludere a răspunderii penale, fie de nepedepsire, iar cel care săvârşea fapta în aceste condiţii nu era considerat infractor, ci un simplu instrument al forţei irezistibile. Chiar dacă unele legislaţii nu au reglementat-o expres,ea s-a regăsit în principiul răspunderii morale, acceptandu-se că în caz de constrângere fizică sau morală lipsea elemental subiectiv al infracţiunii. În dreptul roman,constrângerea fizică (vis major) apăra de pedeapsă.În dreptul barbar, atunci când a început să se ţină seama de latura subiectiva, constrângerea fizică a fost tratată la fel cu cazul fortuit, atrăgând nepedepsirea. Dreptul canonic, dreptul statuar din Evul Mediu şi dreptul intermediar au deosebit cazul fortuit de constrângerea fizică, dar admiteau, în ambele cazuri, apărarea de pedeapsă. Astfel, în dreptul roman, în dreptul barbar,în dreptul canonic şi în Evul Mediu, constrângerea fizică era considerată o cauză care apăra de pedeapsă.2 Pe baza principiilor fundamentale ale răspunderii, dreptul penal modern a admis că persoană care a fost silită să comită o faptă prevazută de legea penală, nu putea fi pedepsită.În aceeaşi perioadă unele legiuiri au prevăzut expres constrângerea fizică prîntre cauzele care apărau de răspundere (exemplu: Codul penal german, Codul penal Italian etc.)

1 G. Boboş, Teoria generală a dreptului, Cluj Napoca, 1993, p. 104.2 Marius A. C. Manoliu, Cazul fortuit şi forţa majoră în dreptul penal, Bucureşti, 1942, Ediţia a II-a, p. 15-17.

15

Page 16: Constrangerea Fizica Si Morala

În timp ce unele legislaţii, precum Codul penal spaniol, Codul penal german si Codul penal Italian, o prevăd în mod expres prîntre cauzele care înlătură răspunderea penală, altele, precum Codul penal român din 1864, au considerat că ar rezulta implicit din condiţiile de existenţă ale elementului subiectiv al infracţiunii. O situaţie specială se regăseşte în legislaţia penală franceză, care considera constrângerea o cauză de iresponsabilitate.1 Potrivit art. 122-2 din Codul penal francez, “nu este răspunzătoare penal persoană care a acţionat sub imperiul unei forţe sau a unei constrângeri căreia nu i-a putut rezista”. Legiuitorul francez considera constrângerea o cauză psihologică care îngrădeşte voinţei toată libertatea. Principalul efect al acestei cauze este că nu generează dispariţia infracţiunii, ci numai răspunderea penală a autorului. În cuprinsul aceluiaşi text îşi găseşte reglementarea atât constrângerea fizică, cât şi cea morală, iar literatura juridică şi practica juridică au dezvoltat elementele definitorii, condiţiile de admisibilitate, efectele şi alte situaţii ce rezultă din dispoziţia legală arătată.2

Noţiunea de responsabilitate este folosită de legiuitorul francez în sensul de răspundere penală şi nu în sensul de incapacitate psihofizică. Constrângerea, ca o cauză de neimputabilitate, este consacrată expres de către legislaţia belgiană în art. 71 din Codul penal Belgian, spre deosebire de alte asemenea cauze, legislaţia belgiană fiind extrem de reţinută cât priveşte determinarea acestor cauze. Prîntre legiuirile care au prevăzut expres constrângerea fizică, amintim: Codul penal francez, art. 64; Codul penal Belgian, art. 71; Codul penal german, art. 52; Codul penal Italian din 1930, art. 46; Codul penal spaniol din 1928, art. 57; Codul penal polonez din 1932, art. 19 etc. Iată cum era prevăzută constrângerea fizică în art. 46 din Codul penal Italian de la 1930: “Nu este pedepsit cel care a comis fapta fiind constrâns de altul, prin violenţa fizică, căreia nu-i putea rezista, nici să se sustragă. Într-un asemenea caz, autorul violenţei este responsabil de fapta comisă de către persoană constrânsă”.

2.2.2.Constrângerea fizică în dreptul penal român

1 Codul penal francez, Legea nr. 92-683-686/22 iulie 1992.2 G. Stefani, G. Levasseur, Droit penal general et procedure penale, Tome I, 1968, Ediţia a III-a, p. 252-256.

16

Page 17: Constrangerea Fizica Si Morala

2.2.2.1. Istoricul reglementării în codurile penale anterioare

În dreptul penal român, Codul penal Sturdza (art. 164) din 1820 şi Codul penal Ştirbei (art. 52) din 1850 reglementau constrângerea prîntre cauzele care apărau de pedeapsă, arătând că “nu se socoteşte nici crimă, nici vină când pârâtul va fi fost silit de putere la care n-a putut sta împotrivă”. Atât Codul penal din Transilvania, cât şi Codul penal din Bucovina, reglementau constrângerea fizică. Art. 77 din Codul penal transilvănean prevedea că: “Nu este imputabilă infracţiunea aceluia, care a săvârşit-o fiind constrâns printr-o forţă căreia nu a putut rezista sau prin ameninţări, cari constituiau un pericol direct pt. viaţa sa, pt. integritatea sa corporală sau pt. viaţa sau integritatea corporală a unor persoane din intimitatea sa, dacă pericolul nu a putut fi înlăturat într-alt mod”.1

Codul penal din Bucovina prevedea că : “Acţiunea ori comiterea nu se va socoti deci crimă… dacă faptul s-a săvârşit sub imperiul unei constrângeri neînlăturabile…”2

Codul penal român de la 1864 nu prevedea nici constrângerea fizică, nici constrângerea morală, considerând că existenţa oricărei acţiuni de constrângere implică prin ea însăşi lipsa de vinovăţie.3 Se considera totodată, că ar rezulta din principiul răspunderii morale. Codul penal român din 1936 reglementa constrângerea fizică şi constrângerea morală prîntre cauzele care apărau de răspundere penală sau o micşorau. Ambele cauze au reprezentat o transpunere în text legal a ceea ce în practica şi în doctrină se admitea în mod constant. Acestea îşi aveau originea în Codul penal transilvănean şi Codul penal bucovinean, iar constrângerea fizică era inspirată, ca mod de redactare şi din art. 19 al Codului penal polonez din 15 iulie 19324 În art. 133 din Codul penal din 1936, constrângerea fizică era definită astfel: “ Nu răspunde de infracţiune acela care a comis-o fiind supus unei constrângeri fizice, căreia nu i-a putut rezista”.5 Trebuie precizat faptul că constrângerea morală era prevăzută separat, în art. 130. Datorită faptului că între aceste două cauze care înlătură caracterul penal al faptei nu există deosebiri esenţiale, Codul penal în vigoare reglementează cele două forme de constrângere în acelaşi text.6

Fapta săvârşită sub imperiul constrângerii fizice sau morale constituia infracţiune, dar făptuitorul nu răspundea penal pt. aceasta. Astfel, era înlăturată răspunderea penală dar subzista caracterul penal al faptei. Prin această reglementare,

1 Ion I. Predoviciu, Codul penal din Transilvania, Tipografia Adolf Sonnenfeld Soc. Anon, Oradia Mare, 1923, p. 23-242 C-tin. G. Rătescu, s. a. , op. cit., p. 318.3 V. Dongoroz şi colab. , vol. I, op. cit. , p. 382.4 C-tin. Rătescu s. a. , op. cit. , p. 335.5 C-tin. Rătescu s. a., op. cit. , p. 3346 T. Vasiliu, G. Antoniu, Gh. Dărângă, Şt. Daneş, Dumitru Lucinescu, V. Papadopol, Doru Pavel, Dumitru Popescu, Virgil Rămureanu, Codul Penal al R.S.R., comentat şi adnotat, partea generală, Bucureşti, 1972, p. 348.

17

Page 18: Constrangerea Fizica Si Morala

constrângerea fizică şi constrângerea morală produceau aceleaşi efecte precum cauzele de înlăturare a răspunderii penale (amnistia, prescripţia, graţierea). Astfel, între dispoziţiile art. 133 din Codul penal anterior şi cele ale art. 46, alin. 1 din actualul Cod penal nu sunt deosebiri numai cu privire la terminologia folosită, întrucât în concepţia Codului penal anterior fapta săvârşită ca urmare a constrângerii fizice era socotită infracţiune, dar făptuitorul era apărat de răspundere penală, în timp ce Codul penal actual prevede constrângerea fizică ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Succint prezentate ,argumentele de mai sus dovedesc cu prisosinţă superioritatea actualei reglementări în raport cu prevederile Codului penal anterior.

2.2.2.2. Situaţia în legea penală în vigoare

Codul penal român in vigoare prevede constrângerea fizică drept o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, aspect care se desprinde cu claritate din formularea art. 46, alin. 1 Cod penal: “Nu constituie infrvacţiune fapta prevazuta de legea penală, săvârşită din cauza unei constrangeri fizice careia făptuitorul nu i-a putut rezista”. Constrângerea fizică si constrângerea morală,alaturi de legitima aparare, starea de necesitate, minoritatea, betia, cazul fortuity, iresponsabilitatea si eroarea de fapt, sunt prevazute de actualul Cod penal in Titlul II si anume Capitolul v intitulat “Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei” (art. 44-51 C. pen.). In textele noului Cod penal este prevazut ca fapta prevazuta sub presiunea unei constrangeri fizice nu constituie infrvacţiune. Lipsa infracţiunii atrage implicit si lipsa raspunderii penale.

2.3. CONOTATII PSIHOLOGICE PRIVITOARE LACONSTRÂNGEREA FIZICĂ

2.3.1.Rolul determinant al factorului volitiv in cadrulconstrângerii fizice

Persoană care se află sub imperiul unei constrângeri fizice pastreaza întreaga capacitate de a-si da seama de valoarea acţiunii sale, dar, in schimb, constrângerea fizică ii ridica imputabilitatea acestei acţiuni, fiindca ea a fost efectuata fără voinţă lui, deci, cei cu voinţă silita. Factorul volitiv consta in voinţă manifestata de infractor de a efectua actul care a servit drept cauza rezultatului ilicit.1Acest factor volitiv se manifesta prin

1 I. Tanoviceanu, op. cit., p. 837.

18

Page 19: Constrangerea Fizica Si Morala

libertatea individului de a alege între mai multe conduite posibile, alegere ce rezulta in urma parcurgerii celor doua faze ale procesului volitiv, deliberarea si decizia.1

Voinţă reprezinta o aptitudine specific umana. Voinţă cu care se acţionează in vederea obtinerii unui anumit efect trebuie sa indeplineasca doua condiţii: sa fie constienta, rationala sis a fie liber exprimata. Făptuitorul are astfel posibilitatea de a face o alegere constienta între săvârşirea unei fapte cu caracter antisocial si alte acţiuni-inacţiuni posibile, dar care nu lezeaza ordinea de drept.2 Voinţă apare ca un factor determinant al acţiunii, o institutie autonoma, reprezentanta a persoanei.3

Faptul ca voinţă este elemental motor al tuturor acţiunilor voluntare ale omului, nu este sufficient a ne determina sa credem sis a acceptam concluzia ca voinţă nu poate suferi nici o determinare, nici o constrângere, ea putandu-se manifesta ca un liber arbitru si ca deci, tot ceea ce face omul depinde neconditionat doar de voinţă lui; limitele manifestarii vointei tin atat de cadrul juridic in care se desfasoara existenta umana, deci de reglementarile legale, cat si de normele de convieţuire sociala. Factorul volitiv, al posibilitatii de manifestare si dirijare constienta a activitatii umane este deopotriva essential pt. stabilirea existentei vinovatiei. Aflăta la confluenta factorilor intelectivi cu cei volitivi si afectivi, vinovatia reprezinta atitudinea psihica pe care autorul a avut-o la momentul săvârşirii faptei ilicite sau, mai exact, la momentul imediat anterior săvârşirii acesteia fata de fapta si urmarile acesteia. Astfel, vinovatia apare ca o consecinta a interferentei factorului intelectiv, generator al constientizarii caracterului ilicit al faptei, cu factorul volitiv care determina chiar săvârşirea faptei. Din structura interna a vinovatiei se deduce ca autorul faptei va fi raspunzator de săvârşirea acesteia numai in masura in care I se va putea imputa acest lucru. Per a contrario, nu va fi tinut sa răspundă cel care a comis fapta fără vinovatie. Expresia “voinţa manifestata cu vinovatie” reda faptul ca voinţă poate fi exercitata cu incalcarea ordinii de drept, intelegand prin aceasta atat normele juridice cat si regulile de convietuire sociala. Ideea de vinovatie poate fi raportata la atribute ale finite umane: ratiunea si libertatea. Ratiunea si libertatea sunt condiţii in mod egal esentiale ale imputabilitatii penale.Ratiunea ii permite subiectului de drept sa constientizeze semnificatia acţiunilor sale si a urmarilor acestora. Pentru ca o fapta ilicita comisa cu vinovatie sa constituie factorul determinant al responsabilitatii unei persoane este necesar sa-i fie imputabila, adica sa se stabileasca daca, in momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii, făptuitorul poseda insusirea psihica volitiva care sa-i permita aptitudinea de a alege între mai multe conduite posibile.

1 Adina Ponea, Introducere in studiul culpei, Craiova, 1997, p. 52.2 M. Eliescu, Raspunderea civila delictuala, Bucuresti, 1972, p. 15.3 Beniamin Zorgo, Ce este vointa?, Bucuresti, 1969, p. 7.

19

Page 20: Constrangerea Fizica Si Morala

Libertatea ii da posibilitatea subiectului de drept de a allege între mai multe moduri de a actiona. Starea de libertate a persoanei se exteriorizeaza, se realizeaza prin ansamblul de manifestari corespunzator drepturilor recunoscute de societate prin lege.1

Imprejurarile care inlatura vinovatia făptuitorului sunt acelea care, mai mult sau mai putin exterioare lui, se intersecteaza cu activitatea sa, influentand aceasta activitate prin afectarea modului de formare a laturii subiective, deci a libertatii cu care s-a manifestat voinţă, astfel, s-a impus reactia si interventia legii penale, incriminandu-se fapta prin care se adduce atingere, se limiteaza sau se oprima libertatea vointei. Trebuie subliniat faptul ca oprimarea libertatii vointei celui constrsns este un effect al vointei celui ce constringe. Limitele impuse libertatii de manifestare a vointei individului sunt doua: -dreptul obiectiv; -regulile de convietuire sociala. Atunci când un individ săvârşeşte o fapta nesocotind aceste limite inseamna ca are o conduita ilicita si ca săvârşeşte un fapt ilicit. Dupa cum existenta si exprimarea vointei in săvârşirea unui fapt ilicit dovedeste implicit si vinovatia făptuitorului, la fel si conduita ilicita dispare prin inlaturarea caracterului penal al faptei, daca a săvârşit fapta fără vinovatie, fiind constrans. Atunci când activitatea desfasurata nu este voita de faptuitor, inseamna ca factorul volitiv lipseste in totelitate, nemaireprezentand interes daca exista factorul intelectiv. In cazul constrângerii fizice si morale, daca se exercita de către persoane fizice, factorul intelectiv este realizat sub toate formele de manifestare. Individul constrans înţelege relatiile sociale impotriva carora se indreapta fapta sa, cunoaste caracterul antisocial al acesteia si-i prevede urmarea socialmente periculoasa. Ceea ce trebuie mentionat este ca factorul volitiv nu se realizeaza prin pozitia sa pozitiva fata de relatiile sociale respective; el nu voieste indreptarea faptei sale materiale impotriva relatiilor sociale si, in consecinta,2nu doreste nici rezultatele socialmente periculoase caracteristice infracţiunii respective. Rezultatul ilicit este produsul unui act pe care făptuitorul nu l-a voit. Exista doar cauzalitate fizică, nu si cauzalitate psihica.3Cauzalitatea psihica este înlăturata prin lipsa factorului volitiv fără de care nu poate exista elemental immaterial al infracţiunii. Totodata, in lipsa factorului volitiv nu poate exista imputabilitate si nici infrvacţiune.

1 V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, Nicoleta Iliescu, C. Bulai, Rodica Stanoiu, V. Rosca, Codul penal romin, partea speciala, vol. III, Editura Academiei, 1971, p. 284.2 I. Mircea, Vinovatia in dreptul penal romin, Bucuresti, p. 72.3 I. Tanoviceanu, vol. I, op. cit.,p. 840.

20

Page 21: Constrangerea Fizica Si Morala

2.3.2. Non agit, sed agitur4

In virtutea libertatii vointei, orice individ isi poate manifesta voinţă, fie in sens pozitiv, avand ca rezultat o fapta licita, fie in sens negativ, dand nastere unei fapte ilicite, condamnabile. Insa, exista situatii când libertatea vointei este lezata, iar individual este obligat sa actioneze intr-un mod nedorit, neputandu-se opune forte ice se exercita asupra sa. Friederich Engels afirma ca “libertatea vointei nu inseamna altceva decat capacitatea de a hotari in cunostinta de cauza”. Actul executat fără voinţă aparţine făptuitorului doar sub aspect material. Fortei straine, al carei instrument a fost făptuitorul, ii aparţine atat actul in sine cat si consecintele acestuia. Ori de cate ori voinţă este absenta, iar energia fizică a unei persoane a lucrat sub imperiul unor forte straine, acea persoană este constransa si actele săvârşite de dansa pierd orice valoare subiectiva; ca atare, elemental immaterial necesar in orice infrvacţiune nu exista. Individul constrans non agit, sed agitur. Cel constrans acţionează mechanic, ca un simplu instrument, deoarece nu se poate opune. Sub silnicia fizică a energiei straine, energia fizică a persoanei constranse este activate sau ramane inerta. Voinţă este absenta (cel constrans non agit, sed agitur) si deci, activitatea comisa sau omisa de el, nefiind rezultatul vointei sale, nu-i aparţine decat fizic. Deci, pe plan psihic, făptuitorul nu se simte drept autor al săvârşirii faptei. Beniamin Zorgo, in cartea sa: “Ce este voinţă?”, afirma ca: “Persoană se simte autor, subiect al acţiunilor sale voluntare”. In cazul constrângerii fizice, fiind siluita voinţă făptuitorului, nu se poate pune problema acţiunilor voluntare. Vacţiunea infractionala trebuie sa fie produsul unei libere spre a putea fi imputata infractorului, lipsa vointei conduce spre concluzia ca fapta nu aparţine sub aspect subiectiv autorului ei material. Persoană constransa nu raspunde de infrvacţiune, deoarece rezultatul nu este rodul vointei sale libere, ci adevaratul infractor s-a folosit de cel in cauza ca de un instrument neinsufletit. Intr-o asemenea situatie, ramane fără obiect continuarea cercetarii penale a faptei săvârşite, deoarece ii lipseste unul din elementele componente ale vonovatiei. Desi omul, stapan pe facultatile sale psihice, întreprinde in mod obisnuit numai activitati pe care le înţelege si le voieste, datorită unei constrangeri morale sau fizice săvârşeşte totusi chiar si fapte infractionale, pe care le înţelege, darn u le voieste. Omul nu este suveranul stapan al propriei sale vointe. Voinţă, la randul ei, nu este nici ea libera, ci sta vesnic sub influenta a numeroase forte. Aceste forte vin sa participle la procesul psihic de determinare a vointei, lucrand indirect prin acest process psihic asupra energiei fizice a persoanei constranse.

4 “Nu lucreaza, ci este lucrata”.

21

Page 22: Constrangerea Fizica Si Morala

Omul este o trestie fragila, insa o trstie ganditoare, afirma marele filosof francez Blaise Pascal. Prin notiune de “trestie fragila”, Pascal doreste sa scoata in evidenta posibilitatea marginita a omului de a se opune prin energia sa fizică impotriva energiei straine ce se abate asupra sa. Omul este neputincios impotriva unor forte straine superioare. Reprezentand omul printr-o planta, a carei tulpina este flexibila si dinamica, Pascal ne propune sa reflectam asupra sensibilitatii fizice scazute a omului in comparative cu alte forte straine superioare. Ca “trestie ganditoare”, omul este dotat cu ratiunea de a gandi, de a voi, acţiunile sale nu se mai pot bucura de libertatea vointei atunci când fortele straine exercita presiuni asupra sa. Constrângerea fizică distruge libertatea exterioara, puterea de a dirija voinţă, de a actiona sau de a nu actiona.1In aceasta forma de constrângere, fortele straine acţionează nemijlocit asupra energiei fizice a persoanei constranse, paralizandu-i-o complet in ceea ce priveste posibilitatea de a actiona conform obligatiilor sale. Persoană asupra careia se rasfrange constrângerea fizică nu poate rezista, in sensul ca forta ce acţionează asupra sa nu poate fi invinsa prin propriile puteri. Astfel, datorită imposibilitatii fizice de a se misca liber in vederea desfasurarii activitatii la care este obligate prin lege, persoană este constransa sa săvârşească o fapta prevazuta de legea penală, pe care, intelegand-o, nu o voieste, dar fiind silit, nu poate proceda altfel. Prin urmare, din punct de vedere intelectiv, persoană constransa fizic isi pastreaza întreaga capacitate de înţelegere a valorii sociale pe care o are fapta săvârşită, insa sub aspect volitiv ii lipseste voinţă săvârşirii ei.2

Voinţă persoanei constranse nu lucreaza, ci este lucrata datorită presiunii exercitate asupra sa de către fortele straine. Absenta vointei din conţinutul intentiei face ca subiectiv, fapta săvârşită sa nu apartina autorului ei material. Din aceasta cauza, legiuitorul nostrum, prin dispozitiile art. 46, alin. 1, C. pen., scoate din randul infracţiunilor pe aceste fapte prevazute de legea penală care sunt comise in condiţiile constrângerii fizice.````

2.4. CONDIŢIILE CONSTRÂNGERIIFIZICE

1 T. Vasiliu 499.2 I. Mircea, op. cit., p. 74.

22

Page 23: Constrangerea Fizica Si Morala

2.4.1. Consideratii generale Constrângerea fizică se exercita de către o forta umana sau naturala prin care sunt ingradite posibilitatile fizice ale unei persoane de a-si desfasura o anumita activitate utila societatii, la care este obligate prin lege, iar a carei neindeplinire poate cauza grave consecinte sociale, din care motive este incriminate de legea penală si sanctionata ca atare. Studiul amanuntit al constrângerii fizice se face prin prisma condiţiilor sale de existenta. Acest lucru denota o importanta masiva la stabilirea constrângerii fizice din randul infracţiunilor prevazute de legea penală. Pt. ca o constrângere fizică sa constituie o cauza de inlaturare a caracterului penal al faptei, se cer intrunite, cumulative, urmatoarele condiţii: ---fapta săvârşită sub presiunea constrângerii trebuie sa fie prevazuta de legea penală;

---fapta penală trebuie sa se săvârşească datorită exercitarii unei acţiuni de constrângere fizică asupra făptuitorului; ---persoană constransa trebuie sa se afle in imposibilitatea de a rezista constrângerii fizice.

2.4.2. Conditia săvârşirii unei fapte prevazuta de legea penală

Pt. a deveni incidenta, institutia constrângerii fizice, este necesar ca fapta săvârşită din cauza ei sa fie prevazuta de legea penală, fiindca doar in astfel de situatii se poate pune problema inlaturarii caracterului penal al faptei. Daca fapta săvârşită sub presiunea acţiunii de constrângere este prevazuta de legea penală, nu prezinta importanta care este natura sau gravitatea acesteia, daca fapta s-a consumat sau a ramas in faza de tentative pedepsibila ori daca făptuitorul este autor, instigator sau complice. Situatiile de constrângere fizică pot fi foarte diferite in ceea ce priveste periculozitatea sociala si obiectul lor juridic, determinand comiterea unor fapte prevazute de legea penală. Faptele săvârşite sub imperiul constrângerii fizice pot fi comisive, constand intr-o vacţiune determinate de constrângerea fizică. Sub presiunea unor energii straine se pot săvârşi furtul, falsul, santajul, omorul, vatamarea, distrugerea sau incalcarea regulilor de circulatie. In aceste cazuri, cel constrans face ceea ce legea interzice. De regula insa, ca urmare a constrângerii fizice, se comit fapte de invacţiune (omisive), când persoană, care are obligatia legala sa faca ceea ce legea penală pretinde sub sanctiunea pedepsei, este pusa, datorită constrângerii fizice, in imposibilitatea de a-si indeplini respectiva obligatie. Astfel, se gasesc in aceasta situatie: paznicul unui deposit imobilizat de hoti in timpce acestia fura bunurile aflăte sub paza sa; chirurgul sechestrat in timp ce trebuie sa faca o interventie chirurgicala

23

Page 24: Constrangerea Fizica Si Morala

urgenta, hotaratoare pt. viata bolnavului; soldatul, aflăt in concediu, este tinut in carantina in timp ce trebuie sa se prezinte la unitate,1denuntul obligator nu a putut fi facut in timp util fiindca cel obligat a fost sechestrat de o alta persoană etc. Toate acestea sunt neindepliniri ale unor activitati la realizarea carora persoanele in cauza sunt obligate prin lege, iar pt. neexecutarea lor, in condiţiile obisnuite, ar fi trase la raspundere penală.

2.4.3. Conditia existentei si exercitarii acţiunii de constrângere

asupra fizicului unei persoane

Este de esenta institutiei pe care o analizam ca fapta prevazuta de lagea penală sa fie săvârşită din cauza unei constrangeri fizice, irezistibile. Fapta prevazuta de legea penală nu este rezultatul punerii in vacţiune a energiei fizice a făptuitorului. Ea este o consecinta a exercitarii influentei unei energii straine asupra energiei fizice a persoanei constranse. In viata de toate zilele, folosim, aceeasi expresie—independent de voinţă noastra—pt. a putea convinge ca un eveniment oarecare, peliminat sau nu, s-a consumat intr-un mod diferit de cel voit, dincolo de puterile noastre. Vacţiunea de constrângere provine de la o forta straina, declansata independent de voinţă persoanei constranse. Conditia ca fapta sa fie săvârşită din cauza unei constrangeri fizice presupune, in primul rand, interventia unei energii straine, de natura fizică, care sa-l determine pe faptuitor la incalcarea legii.2 Autorul poate sa săvârşească o fapta prevazuta de legea penală ca urmare a intervantiei unei asemenea energii, care sa actioneze direct asupra fizicului sau, fortandu-l sa faca ceva desi nu trebuia sau sa nu faca ceva ce trebuia, cu toate ca si-a dat seama de consecintele ce se vor produce. Exista vacţiune de constrângere fizică atunci când energia fizică a unei persoane este pusa in miscare sau este tinuta in stare de inertie datorită presiunii fizice exercitate de o forta straina, a carei declansare si desfasurare nu depind de constiinta si voinţă persoanei constranse. In literatura juridica, s-a sustinut parerea ca forta care constringe fizic trebuie sa fie doar o energie umana. Sustinatorii acestei opinii se bazeaza pe dispozitia existenta in art. 46 din Codul penal Italian, care vorbeste “de cel constrans de altul”. Exponentii acestei pareri arata ca in situatia in care forta care constringe este o forta a naturii, va exista caz fortuit sau forta majora.

1 I. Mircea, op. cit., p. 73.2 N. Giurgiu, op. cit., p. 396.

24

Page 25: Constrangerea Fizica Si Morala

In realitate, constrângerea fizică este o modalitate a fortei majore, a interventiei unei energii straine, indiferent de natura ei, careia făptuitorul nu-i poate rezista. Energia care constringe trebuie sa actioneze direct asupra celui constrans. Daca acţionează indirect, prin hipnotism sau prin darea unor substante narcotice ori stupefiante1,nu mai poate fi vorba de constrângere fizică, ci eventual de iresponsabilitate sau betie accidentala completa, deoarece in asemenea cazuri nu este paralizata doar energia fizică a celui constrans, ci întreaga personalitate a făptuitorului. Legiuitorul nu defineste energia straina, dar literatura juridica si chiar practica judiciara a prezentat diverse situatii de natura sa o concretizeze. Astfel, energia poate fi animate sau neanimata, umana ori o forta a naturii, mecanica, electromagnetica sau orice alte situatii care ar putea constitui o energie strain ace intra in conţinutul constrângerii fizice. Energia este neanimata atunci când persoană este constransa sa actioneze sa sa nu actioneze sub imperiul unei energii declansate de un fenomen fizic. Ca exemplu de constrângere fizică aparute datorită interventiei energiei neanimate, amintim: cazul in care o persoană este proiectata de o energie asupra unor bunuri de mare valoare pe care le distruge prin cadere; cazul acarului care este impiedicat, de viscol sau de furtuna, sa schimbe la timp macazul, provocând astfel o catastrofa feroviara; cazul gardianului care, datorită unui uragan, este trantit la pamant si lipsit de posibilitatea fizică de a pazi detinutii aflăti la munca, ceea ce da posibilitatea acestora din urma sa evadeze. Energia este animata in cazul in care o persoană este constransa de alta sa loveasca cu cutitul intr-un copil, manevrandu-i pur si simplu mana sau este cazul in care o persoană este impinsa de o alta si, prin cadere, distruge diverse bunuri sau vatama pe altul ori produce o coliziune cu accidente grave in traficul rutier.2 Daca un acar ar fi impiedicat sa schimbe acele, fiind imobilizat de un raufacator, deci de o energie animate, va exista constrângere fizică daca se va stabili ca acarul nu a putut opune rezistenta energiei care l-a impiedicat sa actioneze. Energie animata este si in situatia in care gardianul este imobilizat de un detinut pt. ca ceilalti sa poata evada. In acest caz energia animate este si umana, deoarece constrângerea este exercitata de o persoană fizică.3 Fapta săvârşită de guardian nu va constitui infrvacţiunea de inlesnire a evadarii, deoarece posibilitatea sa de a opri arestatii a fost suprimata datorită actelor de violenţă fizică ce s-au exercitat asupra lui. Persoanele care au exercitat asupra lui constrângerea, in astfel de cazuri, vor fi pedepsite pt. sechestrare de persoane(si pt. violentele care eventual au fost exercitate), daca sunt responsabile.

1 T. Vasiliu si altii, op. cit., p.350.2 N. Giurgiu, op. cit., p. 396.3 V. Mirisan, op. cit., p. 48.

25

Page 26: Constrangerea Fizica Si Morala

Pt. inlaturarea caracterului penal al faptei insa, nu are relevanta daca persoanele care au exercitat constrângerea sunt sau nu responsabile. Pe langa tipurile de energii enumerate amintita si energia mecanica. Ea ar exista atunci când un tren s-ar rasturna peste gardianul ce avea atributii de paza a detinutilor, iar acestia evadeaza. Pt. aceleaşi considerente discutate in cazul gardianului imobilizat de detinuti, nici gardianul scapat cu viata din accidental de tren, nu comite infrvacţiunea de inlesnire a evadarii. In toate exemplele date, energia care l-a constrans pe faptuitor este exterioara acestuia si, avand un character fizic il determina pe acesta din urma, tot fizic—adica printr-un raport de determinare obiectiva—sa săvârşească o fapta prevazuta de legea penală. Acesta este de altfel si motivul pt. care legiuitorul insusi foloseste in text expresia “fapta prevazuta de legea penală, săvârşită din cauza unei constrangeri fizice”.1 Energia care-l constringe pe faptuitor poate fi si interioara acestuia, forta sraina avand ca sursa un process fiziologic intern, a carui aparitie este independenta de constiinta sau voinţă făptuitorului. Respectivul process fiziologic intern prezinta efecte paralizante sau inhibitive pt. faptuitor. De exemplu, o epilepsie il impiedica pe gestionar sa efectueze o anumita activitate ce tine de atributiile de serviciu din momentul respective, cu consecinta producerii unei pagube pt. unitate. Astfel, s-a decis ca gestionarul, care, datorită unei crize de epilepsie, lasa magazia deschisa pt. scurta vreme, timp in care i se sustrag bunuri din gestiune, nu se face vinovat de infrvacţiunea de neglijenta in serviciu, deoarece a intervenit o cauza care face ca fapta san u constituie infrvacţiune.2Pe langa epilepsie, ca proces fiziologic intern, mai intalnim: atacul de cord, lesinul, hemoptizia etc. Constrângerea fizică acţionează asupra energiei fizice a făptuitorului, acesta comportandu-se, prin omisiune sau comisiune, ca un instrument, ca o simpla prelungire a energiei opresoare însăşi. Vacţiunea de constrângere se realizeaza prin forta unei persoane, prin forta unui animal care nu poate fi stapanit, prin forta unei masini in miscare sau a unui fenomen natural. In toate cazurile, forta prin care se realizeaza constrângerea se poate manifesta in mod dinamic, prin dezlantuire de energie, sau in mod static, prin opunere de rezistenta la vacţiunea persoanei constranse.3 Pt. a se da eficienta dispozitiilor legale referitoare la constrângerea fizică este necesar sa se constate ca făptuitorul, desi isi da seama de caracterul socialmente periculos al urmarilor faptelor sale, totusi nu acţionează in mod liber, ci constrans de o putere straina, care ii paralizeaza si ii rapeste orice posibilitate de a actiona altfel; in acest caz, făptuitorul devine un simplu instrument, care este pus in miscare sau oprit sa actioneze de către un factor exterior, caruia el nu-i poate rezista in

1 N. Giurgiu, op. cit., p. 396.2 Procuratura locala din Simleul Silvaniei, dos. Nr. 397/1988.3 C. Bulai, op. cit., p. 249.

26

Page 27: Constrangerea Fizica Si Morala

nici un fel, totodata, pt. existenta constrângerii fizice este indiscutabil necesar ca vacţiunea de constrângere sa se manifeste in mod direct asupra fizicului făptuitorului. Nu exista aceasta situatie atunci când sotia a participat la infrvacţiunea săvârşită de sotul ei, determinate de faptul ca acesta se enerva si o batea daca nu-i aducea la indeplinire cererile lui; in asemenea cazuri nu se poate trage concluzia ca sotia a lucrat in afără vointei sale, fiind constransa din punct de vedere fizic.1

2.4.4. Conditia imposibilitatii celui constrans de a putearezista acţiunii de constrângere

Pt. a fi indeplinite condiţiile prevazute de lege privind incidenta dispozitiilor art. 46, alin. 1 C. pen., nu este sufficient ca fapta prevazuta de legea penală sa se fi intercalate in raportul de cauzalitate declansatde energia fizică straina—deci sa fie săvârşită din cauza unei constrangeri fizice – ci mai este necesar ca făptuitorul sa nu se fi putut sustraga in nici un mod constrângerii, sa nu-i fi putut rezista, deci, vacţiunea de constrângere trebuie sa fie irezistibila. In raport cu imprejurarile concrete in care s-a produs interventia energiei straine, persoană supusa acţiunii de constrângere, vacţiune ce nu depinde de constiinta sau voinţă sa, trebuie sa se afle in situatia de a nu putea intrvedea revacţiunea sau de a opune rezistenta eficace energiei straine, deoarece aceasta, fiindu-i superioara, ii paralizeaza complet posibilitateade a reactiona fizic. Imposibilitatea de a opune rezistenta nu trebuie dedusa dupa criterii apriorice si abstracte, care nu reflecta imprejurarile concrete in care s-a săvârşit fapta. In stabilirea posibilitatii sau imposibilitatii de a rezista fortei coercitive se va tine seama, pe de o parte, de natura si intensitatea fortei de constrângere, iar, pe de alta parte, de puterea, indemanarea, rezistenta fizică a făptuitorului, starea de spirit si mijloacele de care dispune pt. a se putea opune energiei straine sau de a se sustrage acţiunii acesteia. Cu privire la capacitatea făptuitorului, trebuie mentionat faptul ca, in raport cu aceleaşi date de fapt poate sa existe sau sa nu existe posibilitatea de a rezista constrângerii.2 Aceasta posibilitate este pusa in balanta si in cazul existentei unui complex de imprejurari diferite. In cazul in care se stabileste ca persoană, fata de care a actionat constrângerea, avea posibilitatea de a anihila presiunea energiei fizice agresoare cu mijloace pe care le putea folosi fără pericol pt. ea, dar nu a facut tot ceea ce depindea de forta si indemanarea sa fizică pt. a se opune energiei straine sau pt. a i se sustrage, nu va exista constrângere fizică, intrucat persoanei nu i s-a rapit posibilitatea de a-si determina si dirija singura voinţă.

1 Trib. Supr., Col. Pen., dec. nr. 2259/1966, in R.R.D. nr. 4/1967, p. 166 si urm.2 C. Bulai, op. cit., p. 250.

27

Page 28: Constrangerea Fizica Si Morala

Atunci când persoană supusa constrângerii fizice nu are si nu întrevede nici o posibilitate serioasa de a opune rezistenta acţiunii de constrângere, libertatea sa de voinţă este efectiv si complet anihilată si ca atare nu se poate vorbi de vinovatie.1 Daca mai multe persoane au fost constranse si au săvârşit in participatie o fapta prevazuta de legea penală, trebuie sa se stabileasca pt. fiecare participant ca, in situatia concreta, nici unul nu a putut opune rezistenta energiei care i-a constrans, fiindca numai astfel caracterul penal al faptei săvârşite este înlăturat.2 Când constrângerea fizică poereaza doar pt. unele persoane, se va dispune neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penală sau achitarea acestora, iar pt. celelalte persoane se va dispune trimiterea in judecata si sanctionarea potrivit infracţiunii comise. In speta, invinuitii M.N., R.V. si O.P. au fost cercetati pt. faptul ca, intr-o noapte, au sustras din masina fostului C.A.P. Zauan cantitatea de 1000 kg ingrasaminte chimice. S-a stabilit ca primii doi invinuiti s-au deplasat la magazine, unde, intalnindu-l pe paznicul O.P., i-au aplicat mai multe lovituri peste corp cu o bucata de fier, cerandu-I sa deschida magazia si sa-i ajute sa sustraga bunurile. Paznicul, fiind in varsta si lipsit de posibilitati fizice de aparare, a acceptat sa o deschida, iar incercarile sale de impotrivire la actele de executare au fost curmate de noi violente soldate cu starea de inconstienta a acestuia. A doua zi,paznicul a anuntat organele competente cu privire la fapta săvârşită. In urma administrarii probelor, primii doi invinuiti au fost trimisi in judecata in stare de arrest pt. infrvacţiunea de talharie, iar fata de paznic s-a dispus scoaterea de sub urmarire penală, motivandu-se ca lipseste unul din elementele constitutive ale infracţiunii---latura subiectiva, respective a cooperat fără intentie la săvârşirea faptei. Chiar daca, in fond, solutia este corecta---paznicul nefiind condamnat---totusi, in speta a intervenit o cauza care face ca fapta san u constituie infrvacţiune, adica o constrângere fizică careia paznicul nu i-a putut rezista. In acest caz, organul de urmarire penală trebuia sa dispuna scoaterea de sub urmarire penală a paznicului in baza art. 10, lit. e, Cod procedura penală, deoarece “exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei”.3

CAPITOLUL 3

1 V. Dongoroz si colab., vol. I, op. cit., p.376.2 T. Vasiliu si altii, op. cit., p.351.3 Procuratura judeteana Salaj, Zalau (rechizitoriul din 30 aprilie 1990)---dosar nr. 196/1990, solutie nepublicata, citata de V. Mirisan, op. cit., p. 49-50.

28

Page 29: Constrangerea Fizica Si Morala

CONSTRÂNGEREA MORALĂ _ CAUZACARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL

PENAL AL FAPTEI

3.1.NOŢIUNEA DE CONSTRÂNGERE MORALĂ ŞICARACTERIZAREA EI

Constrângerea morală, oprimarea liberului arbitru, rezultă din emoţiile violente ale sufletului sau ale pasiunilor. Dar dîntre toate pasiunile cărora omul le cade prada, numai teama are ca efect înlăturarea vinovăţiei.1 Prevăzută în art. 46 din Codul penal în vigoare alături de constrângerea fizică, constrângerea morală este o cauză care răpeşte persoanei constrânse posibilitatea de a-şi determina şi dirija liber voinţa, însăşi prezenţa ei excluzând existenţa vinovaţiei. Constrângerea morală constă în paralizarea libertăţii de voinţă a omului de către nişte forţe străine lui, ce vin din partea unei persoane fizice, obligându-l la săvârşirea unei infracţiuni, pe care o inţelege şi nu voieşte, dar o săvârşeste datorită unei ameninţări cu un pericol grav pt. viaţa, sănătatea, libertatea proprie sau a altuia, pericol pe care cel ameninţat nu-l poate înlătura altfel.2

Într-o astfel de împrejurare, constrânsul este silit să aleagă între săvârşirea unei infracţiuni şi suferirea unui rău imediat. Cu toate că fapta infracţională este inţeleasă de autorul ei material, aceasta nu-i aparţine sub imperiul ameninţării cu un pericol grav, ilicit, care nu poate fi înlaturat pe alta cale decât prin săvârşirea respectivei fapte. În cazul în care se săvârşeste sub acţiunea unei constrângeri morale o faptă prevăzută de legea penală, caracterul penal al acestei fapte este înlaturat pt. lipsa trăsăturii esenţiale a vinovăţiei. Potrivit art. 46, alin. 2 Cod penal “nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din cauza unei constrângeri morale exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoană făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlaturat în alt mod”. Ca şi în cazul constrângerii fizice, la constrângerea morală făptuitorul realizează, ca acţionează sub presiunea unei acţiuni de constrângere exercitate prin ameninţarea sa ori a altuia cu un pericol grav, dar, însăşi imposibilitatea înlăturarii pericolului îl face sa adopte conduita impusă prin constrângere, adica săvârşirea unei fapte penale.

1 J.J. Haus, Principes Généraux du Droit Penal---Belge, Gaud, Librairie générale de Ad. Hoste, Rue des Champs,43, 1874, p. 5002 I. Mircea, op. cit., p. 72.

29

Page 30: Constrangerea Fizica Si Morala

Deosebirea dîntre cele doua modalităţi de realizare a constrângerii este dată de împrejurarea ca, în timp ce în cazul constrângerii fizice făptuitorul este determinat fizic să săvârşească o faptă penală, comportându-se ca un simplu instrument la comanda energiei străine, în cazul constrângerii morale făptuitorul este determinat pe cale psihică să săvârşească o asemenea fapta, libertatea sa de voinţă şi vacţiune fiind complet anihilată de ameninţarea la care este supus, de a fi expus el sau altul, la un pericol grav şi care nu putea fi înlăturat altfel. În cadrul condiţiilor constrângerii fizice am discutat despre imposibilitatea gardianului de a opri evadaţii datorită actelor de violenţă fizică ce s-au exercitat asupra lui. Se află în stare de constrângere morală iar nu de constrângere fizică, gardianul care, ameninţat cu pistolul de către o persoană, permite evadarea unor deţinuţi.1 În aceleaşi condiţii ale constrângerii morale, făptuitorul, ameninţat cu uciderea sa ori a altei persoane, săvârşeşte un fals în acte publice sau sustrage bunuri pe care le pune la dispoziţia agresorului. Casierul ameninţat cu moartea predă cheia de la casa de bani unui tâlhar,2 neputând înlatura în alt mod pericolul. Sub protecţia constrângerii morale se vor află şi piloţii unui avion de pasageri obligaţi sub ameninţarea uciderii, să devieze de la ruta normala de zbor şi să aterizeze într-un loc periculos, atât pt. pasageri, cât şi pt. persoanele aflate la sol. Ca reflex al apariţiei diverselor şcoli şi curente, au fost elaborate o serie de definiţii dare constrângerii morale. Datorită similitudinii definiţiilor formulate, în special de autorii moderni, prezentăm explicativ câteva dîntre ideile de bază ale respectivilor autori. Din literatura penală vest-europeană, trebuie menţionat Fr. Carrara. Enunţul instituţiei constrângerii morale este conceput nediferenţiat de alte categorii de drept penal şi constituie rezultatul unei analize ce a permis descoperirea emoţiei de teamă ca element intrinsec al constrângerii morale. Opera lui En. Ferri reprezintă concepţia pozitivistă italiană cu privire la constrângerea morală, concepţie ce se caracterizează prin: -justificarea acţiunii de constrângere în legatură cu natura motivaţiei ce l-a stimulat pe făptuitor să acţioneze; -încadrarea constrângerii morale în clasa cauzelor justificative negative -insuficienţa elaborare a conceptului acestei categorii penale menţinut la nivelul unor asemănări, impinse până la analogie cu starea de necesitate sau cu iresponsabilitatea. Doctrinarii francezi sunt prinşi între două păreri contradictorii. Garraud, Donnedieu de Vabre şi Garçon susţineau că instituţia studiată apare în momentul conturării consecinţelor ameninţării asupra activităţii voluntare a celui constrâns. Vidal şi Foignet, pretindeau că posibilităţile de vacţiune ale celui constrâns să fie anihilate total; mai târziu, au adoptat o poziţie temperată, potrivit căreia efectele

1 A. Ungureanu, op. cit., p. 222.2 C, Bulai, op. cit., p. 248.

30

Page 31: Constrangerea Fizica Si Morala

ameninţării vor fi apreciate prin aplicarea criteriului subiectiv restrâns la caracteristicile personalităţii celui constrâns. Autorii belgieni de drept penal, prîntre care amintim pe J.J. Haus, tributari influenţei franceze, îşi manifestă originalitatea atunci când includ constrângerea morală în grupa cauzelor justificative. Doctrina românească, fără a destina acestei instituţii penale un studio monographic, îi rezervă în cuprinsul tratatelor de specialitate o prezentare descriptivă. Costa Foru considera constrângerea morală o cauză justificativă, iar Ion Tanoviceanu o caracteriza ca fiind o cauză de impunitate; doctrinarii Traian Pop şi Nicolae Buzea analizează conţinutul şi însemnatatea acestei cauze de excludere a răspunderii penale, după încadrarea sa în art. 130 din Codul penal de la 1936. Structural, constrângerea morală reprezintă o unitate logica şi juridică al cărei conţinut cuprinde un raport de contradictorialitate între cel ce constrânge şi cel constrâns. În procesul faptic de realizare a acţiunii de constrângere, persoana constransă dobândeşte poziţia de subiect activ, iar constrângatorul devine obiect al urmăririi penale. Tot în cadrul acestui process faptic apare şi condiţionarea reciprocă a conduitelor manifestate de autorul constrângerii, persoană constransă ţi victimă. Din interpretarea prevederilor legale enunţate, rezultă ca această cauză presupune existenta unei constrângeri din partea unei persoane asupra psihicului făptuitorului, a carui voinţă este paralizată datorită ameninţării cu un pericol grav. Ameninţarea nu trebuie să altereze funcţionarea normală a facultăţilor psihice, deoarece dacă se constată că prin ameninţare au fost alterate temporar facultăţile psihice, vor fi aplicabile dispoziţiile privind iresponsabilitatea. Făptuitorul are de ales între a suferi pericolul grav sau a săvârşi fapta prevazută de legea penală. Instinctul de conservare îl determină să aleagă calea săvârşirii faptei pe fondul lipsei posibilităţii de a-şi determina şi dirija liber voinţa. Activitatea făptuitorului este aparent voită; el inţelege semnificaţia faptei săvârşite dar voinţa lui a fost deformată de tulburarea pe care i-a produs-o ameninţarea, astfel incât a fost determinat să acţioneze în sensul voit de cel ce exercită ameninţarea.1 Totuşi, în condiţiile de constrângere morală fapta se săvârşeşte cu voinţă. Voinţa de a o săvârşi aparţine persoanei care ameninţă pe autorul material. Persoana care ameninţă devine autorul moral al săvârşirii faptei penale. El înţelege periculozitatea socială a faptei pe care o cere spre a fi săvârşită, iar mai important este ca voieşte săvârşirea faptei, motiv pt. care, sub aspect subiectiv, îi aparţine în întregime. Deci, avem constrângere morală numai atunci când infracţiunea se comite la cererea unei persoane fizice, adresată direct sau mijlocit autorului material şi este insoţită de o ameninţare cu un pericol grav pt. viaţa, sănătatea, integritatea

1 T. Vasiliu si altii, op. cit., p. 352.

31

Page 32: Constrangerea Fizica Si Morala

corporală sau libertatea personală a sa ori a altei persoane, care pericol produce celui ameninţat o stare de teamă, de groază şi nu poate fi înlăturat prin alte mijloace.1

3.2. CONSTRÂNGEREA MORALĂ ÎN DREPTUL POZITIV

3.2.1. Etape principale în evoluţia istorică a constrângeriimorale

Cercetarea evoluţiei constrângerii morale studiind concomitent ipostazele acesteia în succesiunea etapelor istorice parcurse şi teoriile ce i-au justificat natura de cauză ce înlătura caracterul penal al faptei, extinde analiza şi, prin aceasta, aprofundează cunoaşterea instituţiei de la condiţiile sociale care i-au determinat apariţia şi stimulat dezvoltarea până la baza teoretică ce îi explică natura şi îi subliniază utilitatea. Spre deosebire de constrângerea fizică, constrângerea morală nu a fost cunoscută ca o cauza de excludere a răspunderii penale decât în legislaţiile penale moderne. În vechile legiuiri, era dominantă regula ca voinţă constrânsă este totuşi voinţă şi atrage răspundere. În lucrările privitoare la istoria dreptului penal, se găsesc date din care rezultă că uneori constrângerea morală era socotită ca o modalitate a constrângerii fizice şi anume când constrângerea morală era realizată cu mijloace materiale.2 Inexistenţa în faza primitivă a societăţii, constrângerea morală apare în sclavagism, în reglementarea civilistî a dreptului roman. Jurisconsulţii şi legiuitorul roman deosebeau doua categorii de violenţă, “vis absoluta” sau violenţă fizică şi “vis compulsive” sau violanţă psihică. Ei considerau că violenţa se conturează atunci când frica resimţită de cel constrâns este actuală, invincibilă, se exprimă print-un rău iminent şi poate produce un prejudiciu moral sau material. Desi a funcţionat o bună perioada de timp, principiul “coacta voluntas tamen voluntas”,3 cu timpul însă s-a ajuns până la completa aparare de pedeapsă. În dreptul barbar, nu se ţinea seama de constrângere prin ameninţare. În perioada medievală, regăsim constrângerea morală mai ales în operele autorilor de drept canonic. Aceştia dădeau constrângerii morale două accepţiuni: prima, de inspiraţie şi esenţă pur canonică, iar cealaltă, apărută ca un corolar al influenţei surselor de drept roman.

1 I. Mircea, op. cit., p. 73.2 V. Dongoroz si colab., vol. I, op. cit., p. 381.3 “Vointa constransa e totusi vointa”.

32

Page 33: Constrangerea Fizica Si Morala

Sensul canonic propriu-zis facea o deosebire în funcţie de intensitatea constrângerii morale, între “coactio modica” sau primul grad şi “coactio violenta”. Rufinus, Huguccio şi alţi autori medievali considerau nul efectul primului grad de constrângere, cel ce priveşte doar ameninţarea, în timp ce, dupa opinia lor, “coactio violenta” producea consecinţe de totala exonerare de raspundere. Cu alte cuvinte, constrângerea morală înlătura răspunderea morală doar daca era realizată cu mijloace materiale. Doctrinele romaniste apărute pt. prima data în decretele lui Papa Alexandru al III-lea, modificând concepţia precedentă, adoptă disţincţiile calitative ale dreptului roman şi fac deosebirea între “vis” şi “metus”. Potrivit definiţiei lui Paulus “vis” reprezintă “atacul mai puternic căruia nu i se poate opune rezistenţă”. “Metus”, conform opiniei jurisconsultului Ulpian, este “o tulburare a minţii provocată de un pericol”. Consecinţele celor două modalităţi de constrângere morală se menţin în cadrul civilest al dreptului roman deşi, la un moment dat, apare o tendinţă timidă de subiectivizare a instituţiei, atunci când ea pretinde o determinare concretă a curajului sau fricii manifestate de persoana constransa. Dacă în Evul Mediu chestiunea constrângerii morale a fost foarte controversată, unii autori (J. Novelli, J. Clarus) admiţând apărarea de pedeapsă, iar alţii (Farinaceus, Tiraguellus) susţinând ideea unei pedepse reduse, în epoca modernă se admite nepedepsirea în caz de ameninţare, fixându-se însă condiţii restrictive privind existenţa ei.1 Epoca modernă se caracterizează prin studii de examinare comparată a constrângerii morale cu alte categorii penale, în special cu “starea de necesitate” şi “constrângerea fizică”. Între respectivele cauze s-au găsit deosebiri majore, fapt ce a condus la o definitivare a caracterului şi a naturii subiective a constrângerii morale. În acelaşi timp, precizarea constrângerii morale a condus la reconsiderarea clasificării cauzelor exoneratoare de răspundere penală, determinând introducerea acesteia într-o altă categorie decăt cea stabilită în epoca anterioară. Astfel, dacă la început, influenţa autorilor din perioada Evului Mediu târziu determină încadrarea constrângerii morale în categoria “faptelor justificative” pe masură ce caracterul subiectiv al instituţiei este recunoscut, doctrina clasifică constrângerea morală în rândul cauzelor ce exclude culpabilitatea. Unele coduri penale moderne prevăd, în mod expres, constrângerea morală. Astfel de legiuiri moderne sunt: Codul penal german; Codul penal Italian de la 1930, art. 46; Codul penal spaniol de la 1928, art. 57, alin. 2 etc. Alte coduri, din contră, cuprind constrângerea morală în dispoziţii privitoare la constrângere în general, cum ar fi: Codul penal francez, art. 64; Codul penal Belgian, art. 71; Codul penal olandez, art.40; Codul penal polonez, art. 22 şi altele.2

1 V. Dongoroz, 2000, op. cit., p. 352.2 V. Dongoroz, 2000, op. cit., p. 352

33

Page 34: Constrangerea Fizica Si Morala

3.2.2. Constrângerea morală şi excludereaInfracţiunii

3.2.2.1. “Coacta voluntas tamen voluntas”

Adagiul “coacta voluntas tamen voluntas” stă la baza filosofiei stoice care, cu privire la constrângerea morală, se pronunţă pt. menţinerea răspunderii penale a făptuitorului şi pt. aplicarea pedepsei corespunzătoare. Adepţii teoriei stoice considerau că voinţa constransă rămâne totuşi voinţă, în caz de constrângere putându-se zice ca o insa voinţa este oprimată, nu şi suprimată; constrânsul moral ar fi putut sa reziste şi să facă altceva decât ceea ce a facut. Covarruvias, în secolul al XVI-lea, se pronunţa pt. pedepsirea constransului moral. Jousse, în a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, aproba părerea lui Covarruvias, spunând că “ameninţările nu trebuie niciodată să facă pe acela care este ameninţat să omoare un nevinovat, ci trebuie mai bine să sufere, în acest caz moartea, decât să omoare pe altul”.1 Ph. Renazzi, care scrie la sfarşitul secolului al XVIII-lea, susţine, de asemenea, ideile stoiciene; după Renazzi, cel constrans fizic (invitus) va scăpa de pedeapsă, nu insă şi cel constrâns moral (coactus), care poate să aleagă între infracţiune şi răul de care este ameninţat; acesta va fi pedepsit chiar în caz de ameninţare gravă, însă i se va da o pedeapsă mai uşoară. Farinoceu, Tiraqueau si Menochi, penalişti din secolul XVI, au combătut ideile stoiciene considerând că trebuie să se admite o micşorare de pedeapsă pt. constrânsul moral. În aceeaşi perioadă şi în secolele următoare au existat autori mai radicali care s-au pronunţat pt. nepedepsirea constrânsului moral.2

3.2.2.2. Justificarea utilitară

1 I. Tanoviceanu, vol. I, op. cit.,p. 844.2 I. Tanoviceanu, vol. I, op. cit.,p. 845.

34

Page 35: Constrangerea Fizica Si Morala

Pedepsirea persoanei constrânse nu ar avea nici o utilitate pt. societate deoarece făptuitorul, fiind silit să săvârşească fapta prevazută de legea penală, nu reprezintă un pericol pt. societate. Justificarea utilitară este susţinută de P. Rossi, care afirmă că, în cazul constrângerii morale, persoanei constrânse îi este răpită facultatea de alegere, liberul arbitru. În aceste condiţii, actul infracţional al celui constrâns este rezultatul unei manifestări independente de voinţa acestuia, ceea ce înlătură utilitatea oricărei sancţiuni. Rossi ne întreabă: “Pentru ce să-l pedepsim pe constrânsul moral? Ce utilitate ar atrage ordinea socială dintr-o astfel de pedeapsă? … Actul este ilegitim, dar pedeapsa va fi ea oare folositoare?’’Rossi are dreptate când afirmă că este inutil a pedepsi constrânsul moral, deoarece fie pedeapsa va fi mai mica decât fapta săvârşită, iar în acest caz pedeapsa nu-şi produce efectele în întregime, fie va fi mai mare, iar atunci va fi contrar tuturor principiilor de a aplica o pedeapsă cu atât mai grea cu cât constrângerea ar fi mai mare. Solidari cu afirmaţiile lui Rossi s-au aratat şi alţi autori precum Pufendorf, J. Novelli, J. Clarus si T. Canonico. Dintre ideile cu care aceştia se alătură opiniei lui Rossi, trebuie menţionat Pufendorf, care consideră că persoana constrânsă este doar un simplu instrument în săvârşirea infracţiunii, cât şi T. Canonico care afirmă că constrânsul moral dispune de o libertate de voinţă foarte mică. Ca o dovadă a existenţei, din cele mai vechi timpuri, a ideilor ridicate împotriva pedepsirii constrânsului moral, rămane afirmaţia lui Ciceron: ‘’Propterea quod omnes, quarum in alterius manu vita posita est, sarpius illud cogitant, quid posit is cujus in ditione ac potestate sunt, quam quid debeat facere’’.1 Cu privire la inutilitatea pedepsei, distingem câteva aspecte principale: ---în lipsa ameninţării, persoana constransă nu ar săvârşi fapta prevăzută de legea penală; ---făptuitorul nu este o persoană periculoasa, periculozitatea socială apărând o data cu vacţiunea de constrângere; ---între ameninţarea care constrânge şi ameninţarea pedepsei, totdeauna, cea dintâi va fi mai puternică, mai actuală şi mai eficientă. Legea penală nu poate intervene cu îngrădirile şi sancţiunile sale, decăt acolo unde activitatea omului poate şi trebuie sa fie îngrădită. Acolo unde însă omul nu poate să facă altfel decăt ceea ce întreaga sa fire îi impune, intervenţia legii devine nu numai iraţionala, dar şi ineficace. Or, este normal ca cel ce se vede ameninţat de un pericol, să caute să se salveze; instinctul său de conservare îl face să reacţioneze, toata fiinţa sa işi strigă dreptul de a nu fi lovită iar, în aceste condiţii, omul face ceea ce ar

1 “oricine vede viata lui in mana altuia, cugeta mai mult la ceea ce poate acela, sub puterea si la discretia caruia se afla, decat la ceea ce este dator sa faca”.

35

Page 36: Constrangerea Fizica Si Morala

face orice om.1 Legea nu poate cere oamenilor de a se comporta ca nişte eroi.2 O astfel de lege care ar cere omului să nu fie om ar fi crudă, artificială şi neputincioasă.3

3.2.2.3. Identitatea mobil-scop

Cu privire la momentul volitiv al laturii psihice a infracţiunii, în prezent se consideră că fapta persoanei constrânse nu dobăndeşte caracter penal întrucat ameninţarea i-a răpit libertatea. În plan psihic, constrângerea morală poate fi explicată şi prin prisma identităţii între mobil şi scop. Procesul psihic de determinare a activităţii voluntare, implicat în orice conduită umană, presupune relaţia teleologică între mobilul stimulator şi scopul urmărit. Între mobil expresie a trebuinţei, şi scop, prefigurare ideală a condiţiilor de satisfacere a trebuinţei, se constată o identitate obiectivă şi subiectivă. Caracterul obiectiv al echipolenţei termenilor amintiţi rezultă din echivalenţa substanţei nevoii stimulatoare şi natura valorii destinate satisfacerii ei, în timp ce identitatea subiectivă a acestora decurge din personalitatea unitară a agentului interesat. Orice activitate umană realizează această unitate de substanţă şi expresie subiectivă între mobil şi scop. Atunci când unui om îi este sete, nevoia de apă constituie mobilul acţiunii întreprinse de acesta în vederea satisfacerii trebuinţei respective, în timp ce scopul conduitei sale este obţinerea împlinirii lipsei resimţite. Atât mobilul activităţii cât şi scopul propus se formează în funcţie de aceeaşi substanţă obiectivă—deshidratarea—iar atitudinea faţă de această nevoie ca şi comportamentul adoptat exprimă personalitatea celui interesat. Unitatea obiectivă şi subiectivă a mobilului cu scopul este, prin urmare, constituită, ceea ce stabileşte un raport nemijlocit între activitatea întreprinsă şi agentul acesteia, între efectele conduitei şi răspunderea ce revine autorului ei. Similar şi în ipoteza săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală, autorul faptei penale desfăşoara o activitate, în cadrul căreia echivalenţa între natura obiectivă şi subiectivă a mobilului şi scopului este prezentă. Spre deosebire de aceste situaţii ce reflectă condiţiile normale de desfaşurare a conduitei umane, în cazul constrângerii morale, egalitatea termenilor menţionaţi dispare. Activitatea desfăşurata de persoana constrânsă prezintă un mobil distinct de cel al constrângătorului, iar finalitatea urmarită de persoana constrânsă se deosebeşte de scopul vizat de către cel ce constrânge. Făptuitorul, deşi săvârşeşte fapta impusă de către cel ce constrânge, este stimulat de motivaţia generată de teama provocată prin ameninţarea proferată de

1 V. Dongoroz, 2000, op. cit., p. 351.2 I. Tanoviceanu, vol. I, op. cit.,p. 847.3 V. Dongoroz, 2000, op. cit., p. 351

36

Page 37: Constrangerea Fizica Si Morala

constrângator, în timp ce mobilul acestuia din urmă se constituie din substanţa unei trebuinţe ce va genera infracţiunea. În acest fel s-a conturat deosebirea dintre mobilul celor doua activităţi, ceea ce împiedică producerea echivalenţei psihice între motivaţie şi finalitate, explică psihologic imposibilitatea reţinerii vinovăţiei în sarcina constrânsului moral.

3.2.3. Constrângerea morală în dreptulpenal român

3.2.3.1. Istoricul reglementarii în codurile penaleanterioare

Vechile noastre legiuiri nu prevedeau, în mod expres, constrângerea morală. Codul penal Stirbey din 1850 prevedea forţa majoră in art. 52, printre cauzele care apărau de pedeapsă, arătând că “nu se socoteşte nici crima, nici vină când pârâtul va fi fost silit de putere la care n-a putut sta împotrivă’.1 Desigur că, în aceasta noţiune de constrângere intră şi constrângerea morală. Codul penal de la 1864, de asemenea, nu prevedea constrângerea morală; dar, pe baza principiilor fundamentale, doctrina şi jurisprudenţa română au admis apărarea de pedeapsă, faţă de cel care a lucrat sub imperiul constrângerii morale. Atât Codul penal din Ardeal, cât şi Codul penal din Bucovina cuprindeau dispoziţii cu privire la ameninţare. Ameninţarea sau constrângerea morală era prevăzută de Codul penal transilvanean în art. 77, care spunea că “Nu este imputabilă infracţiunea aceluia care a săvârşit-o fiind constrâns printr-o forţă căreia nu a putut rezista sau prin ameninţări, care constituiau un pericol direct pt. viaţa sa, pt. integritatea sa corporala sau pt. viaţa sau integritatea corporala a unor persoane din intimitatea sa, daca pericolul nu a putut fi înlăturat într-alt mod”. Legiuitorul, pt. a se face cât mai bine inţeles, a prevăzut în art. 78 că: ”Persoane din intimitatea cuiva sunt: rudele şi afinii în linie ascendentă şi descendentă, fraţii, verii primari şi rudele şi mai apropiate decât aceştia, părinţii şi copiii prin adopţiune şi educaţiune, soţii şi logodnicii, soţii fraţilor şi fraţii soţilor”.2 De asemenea, Codul penal din Bucovina cuprindea în denumirea generică de “constrângeri” din § 2 lit. g, ameninţarea:”Vacţiunea ori comiterea nu se va socoti deci crimă: g)Dacă faptul s-a săvârşit sub imperiul unei constrângeri neânlaturabile, ori din cauză de legitimă apărare”.3 Faptul că constrângerea morală stă

1 V. Mirisan, op. cit., p. 43.2 Ion I. Predoviciu, Codul penal din Transilvania, Tipografia Adolf Sonnenfeld Soc. Anon, Oradia Mare, 1923, p. 23-24. 3 C-tin G. Ratescu, s.a., op. cit., p. 318.

37

Page 38: Constrangerea Fizica Si Morala

alături de legitima apărare în Codul penal bucovinean, înseamnă că era prevăzută drept o cauză exoneratoare de răspundere penală. Codul penal Carol II din 1936 reglementa constrângerea fizică şi constrângerea morală printre cauzele care apărau de răspundere penală sau o micşorau, originea acestor cauze se află în Codul penal transilvanean şi în Codul penal bucovinean. Codul penal de la 1936 prevede, în mod expres, în art. 30, constrângerea morală:”Nu răspunde de infracţiune acela ce a săvârşit faptul, sub influenţa unei constrângeri morale, produsă prin o ameninţare care constituia un pericol direct pt. viaţa, integritatea corporală, sănătatea şi libertatea, fie a propriei sale persoane, fie a unei rude sau a unei persoane de care este legat printr-o temeinică afecţiune şi dacă pericolul nu putea fi înlăturat prin alte mijloace”. Fapta săvârşită sub imperiul constrângerii morale constituia infracţiune, dar făptuitorul nu răspundea penal. Deşi era înlăturată răspunderea penală, subzistă caracterul penal al faptei. Astfel, constrângerea morală producea aceleaşi efecte ca şi cauzele de înlaturare a răspunderii penale (amnistia, graţierea, prescripţia). Reglementarea constrângerii morale în Codul penal din 1968 este asemănătoare cu cea din Codul penal român în vigoare. Legiuitorul a instituit în cazul constrângerii morale o cauză distinctă de împiedicare a constituirii infracţiunii.

3.2.3.2. Situaţia în legea penală în vigoare

Alături de constrângerea fizică, legitima apărare, starea de necesitate, cazul fortuit, iresponsabilitatea, beţia, minoritatea şi eroarea de fapt, constrângerea morală este prevazută în Titlul II al actualului Cod penal şi anume în Capitolul V intitulat “Cauzele care inlatură caracterul penal al faptei”(art. 44-51 C. pen.). Potrivit art. 46, alin. 2 C. pen.:”Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitata prin ameninţare cu un pericol grav pt. persoana făptuitorului sau a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod”. În Codul penal anterior, constrângerea morală era prevăzută separat de constrângerea fizică. Neexistând deosebiri esenţiale, actualul Cod penal prevede cele două forme de constrângere în acelaşi articol 46. Textul din Codul penal anterior arată că nu răspunde de infracţiune acela care a săvârşit fapta “sub influenţa” unei constrângeri morale, ceea ce însemnă că influenţa constrângerii nu trebuia sa fie determinate. Codul penal în vigoare, ţinând seama de esenţa acestei cauze, a folosit o terminologie corespunzătoare, în sensul că fapta trebuie să fie săvârşită “din cauza” constrângerii morale.1 Totodată, nu s-a mai prevăzut condiţia ca pericolul să fie “direct”, deoarece s-a considerat că este inutilă, ştiindu-se că pericolul ameninţă o persoană.

1 T. Vasiliu si altii, op. cit., p. 353.

38

Page 39: Constrangerea Fizica Si Morala

În Codul penal anterior, sfera valorilor sociale era limitată la: viaţă, integritatea corporală, sănătatea şi libertatea, fie a propriei persoane, fie a unei rude, fie a unei persoane de care făptuitorul era legat printr-o temeinică afecţiune.1 Se observă astfel, că efectele constrângerii morale se refereau doar la anumite persoane. Actualul Cod penal extinde aceste efecte faţă de orice persoană, în spiritul ideii de solidaritate ce trebuie să existe între oameni, în general. Succint prezentate, argumentele de mai sus dovedesc cu prisosinţă superioritatea actualei reglementari în raport cu prevederile Codului penal anterior.

3.3. COORDONATA SOCIALĂ ŞI COORDONATA AFECTIVĂ ALE CONSTRÂNGERII MORALE

3.3.1. Libertatea

Noţiunea constrângerii morale se constituie în funcţie de conceptele libertăţii, răspunderii penale şi fricii, care, datorită însemnătăţii deţinute în procesul de cristalizare a acţiunii de constrângere, dobândesc valoarea de coordonate. Libertatea, coordonată socială, definită prin raportul stabilit între înţelegerea necesităţii şi vacţiunea eficientă corespunzatoare, este direct interesată în precizarea cadrului social de manifestare a constrângerii morale. Libertatea îi ofera subiectului de drept posibilitatea de a alege între mai multe conduite. Starea de libertate a persoanei se exteriorizează, se realizează prin ansamblul de manifestari corespunzătoare drepturilor recunoscute de societate prin lege.2 Această stare de libertate poate fi deseori afectată, încălcată printr-o multitudine de fapte şi acte ale omului, care sunt diferite ca gravitate. Astfel, s-a impus reacţia şi intervenţia legii penale, incriminându-se fapta prin care se aduce atingere, se limitează sau se oprimă libertatea voinţei. O hotărare, care, aşa dupa cum arată Engels, exprimă “capacitatea de a decide în cunoştinţă de cauză”, actualizează libertatea pt. că este rezultatul motivaţiei psihice trăite de autorul ei şi tinde la rezolvarea scopului urmărit de acesta. Persoana constrânsă îşi pierde libertatea, întrucât este silită să adopte o decizie impusă. Procesul faptic, ascendant în decursul consumării şi datorită căruia constrânsul moral îşi pierde libertatea, se desfaşoară între persoanele implicate în vacţiunea de constrângere morală (autorul moral al constrângerii morale, autorul

1 V. Dongoroz, Gh. Daranga, S. Kahane, Dumitru Lucinescu, Aurel Nemes, Mihai Popovici, Petre Sarbulescu, Vasile Stoican, Noul Cod Penal si Codul Penal Anterior---prezentare comparative, Bucuresti, 1969, p. 338.2 V. Dongoroz si altii, vol. III, 1971, p. 284.

39

Page 40: Constrangerea Fizica Si Morala

material, victima---când este cazul).Procesul faptic debutează sub forma ameninţării adresata de cel ce constrânge făptuitorului şi se sfârşeste prin molestarea sau prejudicierea victimei.

3.3.2. Frica

Infracţiunea, ca orice activitate umană, exprimă personalitatea autorului ei în toate cele trei componente psihice: volitivă, afectivă şi intelectivă. Studiul fiecareia contribuie la cunoaşterea stiinţifică a categoriei penale analizate, ceea ce, în cazul constrângerii morale, presupune, în special, examinarea emoţiei de teamă. Enunţul fricii defineşte aceasta stare emoţională ca un reflex afectiv generat de o dificultate de adaptare a organismului la caracteristicile unei situaţii insolite. Ea dobandeşte, prin rolul îndeplinit în cadrul procesului de declanşare a activităţii umane, o autentică funcţie motivaţională. Mobil al comportamentului uman, teama constituie geneza emoţională a constrângerii morale primind in acelaşi timp o semnificaţie morală şi o consacrare juridică. Examinarea fricii, în ipoteza de componentă afectivă, generantă a acţiunii de constrângere, implică studierea acestei emoţii ca element al activităţii desfăşurată de faptuitor pus in condiţiile specifice constrângerii morale. Structura manifestărilor voluntare realizată prin parcurgerea celor patru stadii componente, apariţia motivaţiei, conflictul de motive, decizia şi realizarea acţiunii, adaptată situaţiei caracteristice constrângerii morale reliefează chestiuni deosebite, în special la nivelul motivaţiei şi conflictului de motive. Acestea, motivaţia şi conflictul de motive, au ca sursă un stimulant complex, înfăţiţând alternative: suportarea unei dureri sau săvârşirea unei fapte prevazute de legea penală. Caracterului alternative al solicitarii exterioare îi corespunde apariţia motivaţiei care este de doua feluri: biologica şi socială. Motivaţia biologică, dând expresie “fricii de durere” tinde spre realizarea alternativei salutare sub aspect fizic, vital, a celui constrâns. Motivaţia socială se cere satisfacută prin inobedienţa la ameninţare. Conflictul motivaţional, în limitele căruia are loc drama genetică a motivului triumfător, determinant al deciziei, solicită interesul deosebit al cercetării psihologice întreprinsă în vederea explicarii sensului şi conţinutului acţiunii de constrângere. Rezolvarea acestui conflict motivaţional se obţine prin demarcarea calitativă a fiecareia din motivaţiile amintite, pt. că de ponderea argumentelor confruntate depinde inhibarea unuia, ceea ce permite manifestarea integrală a celuilalt. Motivaţia biologica, reflectată emoţional că “ frica de durere” este expresia unui motiv originar, spontan şi general, emergenţă directă a instinctului de conservare. Intensitatea reacţiunii determinate de iritarea sau stimularea acestui instinct primar, recunoscută de ştiinţă, îi explică pe deplin consecinţele motivaţionale.

40

Page 41: Constrangerea Fizica Si Morala

Motivaţia socială are un caracter derivat şi detine prin aceasta o energie actualizantă secundară. Caracterul ei reflexiv dotat cu o forţă propulsivă inferioară, dar explicaţia deplină a eşecului suportat de argumentul social şi reusita motivaţiei biologice. Semnificaţia etică, acordată faptei generate de teamă, este consecinţa evaluarii axiologice a obiectului apărat de cel constrâns ca şi a motivaţiei ce i-a determinat activitatea. Pe plan subiectiv, motivaţia specifică “fricii de durere” trăită de cel oprimat, exprimă prin tendinţa de salvgardare a valorilor periclitate, ce o imprimă conduitei acestuia, esenţa ei morală. În acest fel, existând o identitate axiologica între motivaţia şi rezultatul activităţii, concretizate în ocrotirea unor fundamentale valori sociale şi individuale, activitatea specifică constrângerii morale este cuprinsă deplin în câmpul etic. Consacrarea juridică se produce prin pătrunderea elementului etic corespunzator situaţiei constrângerii morale în consţiinţa juridică a societăţii şi apoi, prin reglementarea ei corespunzatoare într-o categorie a dreptului penal. Frica, “dominanta afectivă” în motivatia celui ce suportă o constrângere morală, apare din punct de vedere juridic ca “mobil” al activităţii întreprinse de persoana ameninţată. Ridicată prin structura instituţiei la rangul unui factor causal, teama subliniază, în acelaşi timp, imporţanta mobilului, atât pt. categoria penală a constrângerii morale, cât şi pt. sistemul elementelor de conţinut ale conceptelor penale. Examinarea coordonatei afective a cautat să demonstreze că frica condensează “sâmburele emoţional’ al constrângerii morale. Ea se actualizează atunci când subiectul cercetat pretinde că frica, declanşată de ameninţarea celui ce constrânge, i-a motivat săvârşirea faptei.

3.4. CONDIŢIILE CONSTRÂNGERII

MORALE

3.4.1. Consideraţii generale

Fiind exercitată sub forma unei ameninţări cu un pericol grav, de neînlăturat, la adresa făptuitorului sau a altei persoane, constrângerea morală înlătură caracterul penal al faptei săvârşite de cel constrâns; orice persoană care s-ar afla în situaţia constrânsului, ar proceda la fel. Vacţiunea infracţională trebuie sa fie produsul unei voinţe libere spre a putea fi imputată infractorului.1 Or, în cazul constrângerii morale actul de voinţă este

1 G. Antoniu, St. Danes, M. Popa, 1995, op. cit., p. 74.

41

Page 42: Constrangerea Fizica Si Morala

deformat, deoarece s-a produs sub imperiul constrângerii pe care a exercitat-o ameninţarea. Gravitatea ameninţării trebuie examinată şi evaluate în raport cu persoana celui ameninţat şi cu împrejurarile în care s-a produs ameninţarea. În deplină concordanţă cu necesitatea existenţei unei ameninţări se află pericolul ce inspiră teamă făptuitorului. Acest pericol trebuie sa fie suficient de grav, astfel incât persoanei constrânse sa-i fie imposibil să-l înlăture. Pt. existenţa constrângerii morale trebuie îndeplinite cumulativ, trei condiţii: ---să existe o vacţiune de constrângere exercitată asupra psihicului unei persoane, de către o alta persoană prin ameninţare: ---persoana ameninţată sau o alta persoană sa fie expusă unui pericol grav; ---pericolul să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea faptei prevazută de legea penală.1 Între aceste condiţii trebuie să existe o legatură de la cauză la efect, adică vacţiunea de constrângere să fie cauza pericolului grav, iar pt. înlăturarea acestuia să fie necesară săvârşirea unei fapte prevazută de legea penală.

3.4.2. Condiţia exercitării unei constrângeri prin ameninţare asupra unei persoane de către o alta

persoană

Atunci când o persoană se află sub presiunea unei puternice temeri provocată prin ameninţarea venită din partea unei alte persoane, spunem că există vacţiune de constrângere morală. Este de esenţa instituţiei pe care o analizăm, ca fapta penală să fie săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată printr-o ameninţare pt. persoana constransă sau pt. altă persoană. Aceasta înseamnă că fapta nu este rezultatul unei manifestări de voinţă şi vacţiune liberă din partea făptuitorului, ci acesta, desi acţionează lucid şi în deplină cunostinţă de cauză asupra semnificaţiei faptei sale şi a consecinţelor ei, o săvârşeşte ca efect al unei determinări psihice generate de temerea producerii răului cu care este ameninţată. Sub imboldul acestei determinări psihice, voinţa nu s-a putut manifesta în condiţii normale, procesul volitiv a fost deformat prin constrângerea fireasca pe care a exercitat-o groaza, frica, disperarea celui ameninţat, automatizate şi galvanizate de instinctul de conservare. Putem spune că, în urma procesului de determinare psihică, manifestat prin ameninţarea cu un pericol grav, are loc anihilarea voinţei persoanei constrânse.

1 V. Dongoroz si colab., vol. I, op. cit., p. 377.

42

Page 43: Constrangerea Fizica Si Morala

Aşadar, constrângerea morală este o stare psihica determinate de presiunea sentimentului de teamă, provocat prin ameninţare. Ameninţarea trebuie să fie exercitata de o persoană fizică, care, prin intermediul persoanei constrânse, urmăreşte săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, bazându-se pe presiunea constrângerii. Legea nu prevede expres această condiţie, dar ea rezultă din însăşi natura lucrurilor. În alte legislaţii (spre exemplu, Codul penal Italian) se precizează că “ameninţarea trebuie determinată de cineva”, deci de o persoană fizică. Ameninţarea trebuie să conţină alternative: fie persoana ameninţată îndeplineşte cerinţa constrângătorului, fie ea sau o alta persoană, va suferi o vătămare. Împrejurarea creată nu elimină răspunderea penală a constrângătorului, ci, dimpotrivă, va răspunde integral de fapta săvârşită prin constrângere, ca şi cum ar fi săvârşit-o el însuşi. Se subînţelege, deşi legea nu prevede, că ameninţarea poate fi directă sau indirectă, orală sau scrisă etc. Ameninţarea se produce dacă este de natură să alarmeze persoana constrânsă. Actele de ameninţare pot fi pure sau insoţite de violenţe fizice, impunându-se astfel, să se stabilească dacă fapta a fost săvârşită datorită constrângerii fizice sau morale.1 În practică se întâlnesc situaţii când cele doua forme de constrângere interferează, iar în măsura în care nu se poate determina care a fost decisivă, se va considera că ambele au lipsit fapta de caracter penal.2

Ameninţarea cu un pericol grav însoţită şi de violenţe fizice, dar care, singure, nu ar paraliza voinţă făptuitorului, trebuie considerate numai o constrângere morală.3

Indiferent dacî este directă ori indirectă, orală sau scrisă, etc., ameninţarea trebuie să fie serioasă, deoarece numai în acest fel individual poate să constientizeze şi să realizeze ca nesăvârşind fapta prevazută de legea penală, răul se va răsfrânge asupra lui sau asupra altei persoane. Situaţia respectivă îi cauzează individului constrâns o tulburare de ordin afectiv, care-l determină să acţioneze în sensul indicat de autorul moral, de constrângator. Seriozitatea ameninţării se apreciază în raport de situaţia concretă din fiecare cauză, de persoana făptuitorului şi a celui care ameninţă, de vârstă, sex, sănătate, stare psihică etc., urmând a se concluziona dacă ameninţarea a produs sau nu o teamă serioasă.4

În speţă, inculpatul care se află la conducerea Direcţiei cercetari penale din fostul Departament al Securităţii Statului, a ordonat unor subofiţeri din subordinea

1 V. Mirisan, op. cit., p. 51.2 C. Bulai, Drept Penal, partea generala,Casa de Editura si presa Sansa, Bucuresti, 1992, p. 236.3 V. Mirisan, op. cit., p. 52.4 V. Mirisan, op. cit., p. 52.

43

Page 44: Constrangerea Fizica Si Morala

sa să înceapă ancheta penală şi să fie introduce in arest patru persoane care au răspândit manifeste în perioada 23 noiembrie---20 decembrie 1989. Inculpatul a primit la rândul sau, de la fostul adjunct al ministrului de interne, ordinul de a nu pune în libertate pe cei reţinuti. Prima instanţă l-a achitat pe inculpat, soluţie confirmată în apel, pe considerentul că acesta, datorită condiţiilor impuse de regimul totalitar, a acţionat sub imperiul unei puternice temeri pt. sine şi pt. familia sa, orice insubordonare presupunând reacţii grave pt. ei din partea organelor superioare. Recursul declarat de procuror împotriva acestei hotărâri este întemeiat. Ordinul primit de inculpate de la adjunctul ministrului de interne era vădit nelegal şi, ca atare, nu trebuie executat de către acesta. Aceasta, întrucat un ordin lipsit de condiţiile legalităţii nu poate justifica exonerarea de răspundere penală a celui care îl execută. Inculpatul, primind ordinal ilegal şi ordonând la rândul său executarea acestuia, s-a implicat în cunoştinţă de cauză într-o activitate potrivnică legii şi a avut reprezentarea ca reţinerea nelegală şi anchetarea inculpaţilor sunt făcute cu încălcarea dispoziţiilor legale. A admite că sunt apărate de răspundere persoanele culpabile din punct de vedere penal, pe considerentul că s-a acţionat din ordin superior, ar însemna să se justifice comiterea pe această cale a oricaror infracţiuni şi a paraliza înfăptuirea justiţiei. În consecinţă, recursul se admite şi se dispune condamnarea inculpatului.1 Astfel de cazuri, precum acesta de mai sus, s-au mai întâlnit de-a lungul timpului. Un exemplu eficace ar fi condamnarea criminalilor de razboi fascişti pt. infracţiunile de genocid comise în timpul celui de-al doilea război mondial, în lagărul de la Auschwitz. Aceşti criminali s-au apărat susţinând că au comis atrocităţi imputate “ din ordin”.2

Practica judiciară a subliniat că nu există ameninţare atunci când un funcţionar, exercitandu-şi în mod legal atribuţiile de serviciu, porneşte o cercetare împotriva unei persoane care ar putea să-şi piardă libertatea, ca urmare a constatărilor făcute. Fapta funcţionarului care îşi exercită atribuţiile în cadrul unei activităţi procesuale prevăzute de lege nu poate constitui o ameninţare. Dacă cel împotriva căruia se face cercetarea, caută să-l corupă pe funcţionar, fapta celui ce încearcă mituirea nu este săvârşită datorită constrângerii morale, căci cercetarile efectuate în baza prevederilor legii nu pot fi considerate o ameninţare.3

1 Curtea Suprema de Justitie, sectia militara, decizia nr. 29 din 14 mai 1997, Revista Dreptul, nr. 7/1998, p. 142.2 G. Antoniu, St. Danes, M. Popa, 1996, op. cit., p. 201, 202.3 T. Vasiliu si altii, op. cit., p. 354.

44

Page 45: Constrangerea Fizica Si Morala

De asemenea, nu se poate vorbi de o ameninţare, în sensul legii. Nici în cazul când persoana care a săvârşit o infracţiune este ameninţată că va fi denunţată, fiindcă cel care exercită ameninţarea îşi îndeplineşte o îndatorire cetăţenească.1

Aprecierea seriozităţii ameninţării se face în raport de situaţia concretă din fiecare cauză, pt. a se stabili corect dacă ameninţarea a produs o teamă serioasă. În speţă, instanţa a reţinut că inculpate M. F. a operat în libretul C.E.C. al fiului său o depunere de 1000 lei, modificând şi soldul de la depunerea reală de 800 lei la 1800 lei. Fiind trimisă în judecată pt. săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale (art. 288, alin. 1 C pen.), inculpata s-a apărat afirmând că a fost constransă să săvârşească fapta deoarece soţul său, care îi daduse această sumă de bani pt. a fi depusă pe libretul fiului lor minor, bănuind că banii nu au fost depuşi, i-a cerut sa-i arate carnetul C.E.C., iar răspunsul ei că libretul se află la locul de muncă, după ce a maltratat-o, au mers împreună la locul de muncă al inculpatei. Aici, inculpate, a intrat şi, pt. a evita o altă bătaie, din partea soţului, a falsificat libretul în sensul arătat. Libretul a fost apoi predat cumnatului inculpatei spre păstrare, iar acesta a observat ca la rubrica unde s-a operat depunerea lipseşte ştampila agentiei C.E.C. astfel, libretul a fost dus la agenţie pt. a se cere lămuriri şi fapta a fost descoperită. Cercetând cu atenţie declaraţia inculpatei, concluzionăm că fapta prevăzută de legea penală nu a fost săvârşită în stare de constrângere morală, deoarece nu a existat o vacţiune de constrângere asupra inculpatei pt. a falsifica libretul, ci pt. a da explicaţii asupra sumei nedepuse, falsul fiind săvârşit din iniţiativa inculpatei. În plus, săvârşirea faptei nu era singura modalitate de a înlatura pericolul unor noi brutalităţi.2

Observăm, în această speţă, că ameninţarea nu este serioasa, deoarece exista posibilitatea de a evita săvârşirea infracţiunii de către inculpată.

3.4.3. Condiţia expunerii la un pericol grav a celuiameninţat sau a altei persoane

Aflăndu-se sub presiunea unei puternice temeri provocate prin ameninţare, persoana constrânsă trebuie să aibă sentimentul că se găseşte expusă unui pericol. Pericolul trebuie să fie grav, adică să privească un rău ireparabil sau greu de remediat. Răul cu care este ameninţat făptuitorul îl poate privi fie pe acesta, fie pe o altă persoană.3

1 N. Giurgiu, op. cit., p. 401.2 Jud. Mures, sent. Pen. 2427 din 1980, in R.R.D. nr. 9/1982, cu note de Ionel Muresan si Vasile Papadopol.3 N. Giurgiu, op. cit., p. 401.

45

Page 46: Constrangerea Fizica Si Morala

Sentimentul de solidaritate umană ce caracterizează societatea îndreptăţeşte pe orice membru al ei să acţioneze împotriva unui pericol grav, chiar dacă respectivul pericol este îndreptat împotriva altuia. Vacţiunea de constrângere exercitată prin ameninţare trebuie să fie atât de intensă încât să inspire făptuitorului temerea puternică că se găseşte expus, el ori altul, unui pericol grav şi imediat. Este vorba aici,1de o teamă serioasă în faţa unui pericol însemnat şi deosebit de grav care paralizează voinţa celui ameninţat, şi nu de o teamă de cei pe care părinţii o inspiră fiului lor, teamă reverenţioasă. Simpla temere reverenţială faţă de părinţi ori de persoana cărora li se datorează recunoştinţa sau faţă de superiori, nu poate fi socotită ca o ameninţare cu un pericol grav.2

Pericolul poate să privească oricare din valorile sociale legate de persoana omului, respectiv viaşţ, sănătatea, integritatea corporală, libertatea, demnitatea etc., fie că este vorba de persoană constrânsă, fie că este vorba de o altă persoană, independent de existenţa vreunei legături între aceasta şi cel ameninţat. Legea penală apară şi încurajează, şi în acest caz, sentimentul de solidaritate şi relaţiile de ajutor reciproc împotriva agresiunii.3

Acest pericol trebuie să privească numai valori importante legate de existenţa, conservarea şi dezvoltarea persoanei, ci nu valori mai puţin importante, ca drepturi patrimoniale sau bunuri, pt. că este inadmisibil ca periclitarea unui obiect de îmbrăcăminte să trezească în conştiinţa făptuitorului o temere de natură a-l constrânge să săvârşească fapte prevăzute de legea penală. Deşi legea nu cere, se deduce că, între răul cu care se ameninţă şi cel care ar rezulta din săvârşirea faptei să existe o anumita proporţie. Exemplul tipic dat în literatura juridică este convingător, ameninţarea cu bătai uşoare nu va justifica niciodată săvârşirea infracţiunii de omor. În practica judiciara, s-a decis că deşi textul art. 46, alin. 2 CC. pen., nu condiţionează înlaturarea caracterului penal al faptei de existenţa vreunei proporţii între pericolul cu care era ameninţat făptuitorul şi cel rezultat din săvârşirea faptei, totuşi această cerinţă rezultă implicit din celelalte condiţii ce caracterizează constrângerea morală.4

De asemenea, pericolul cu care este ameninţat făptuitorul trebuie să fie actual sau iminent deci, pe cale de a se produce. Dacă făptuitorul are posibilitatea evitarii răului viitor, el nu va putea beneficia de înlaturarea caracterului penal al faptei. Ameninţarea adresată unei persoane, careia i se solicită să comită o infracţiune deoarece, în caz contrar, în urmatoarele zile va fi ucisă, nu constituie o constrângere psihică, întrucât lipseşte iminenţa producerii pericolului grav, existând posibilitatea înlăturării lui prin alte mijloace (anunţarea autoritatilor). De asemenea, o scrisoare de ameninţare cu un pericol deosebit de grav sau o ameninţare prin telefon

1 G. Antoniu, St. Danes, M. Popa, 1996, op. cit., p. 201.2 V. Dongoroz si colab., vol. I, op. cit., p. 378.3 C, Bulai, op. cit., p. 251.4 Trib. Suprem., sent. Pen., d. nr. 2052/1976, in V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alphabetic al practicii judiciare in materie penal ape anii 1976-1989, Editura stiintifica, Bucuresti, 1982, p. 78.

46

Page 47: Constrangerea Fizica Si Morala

nu sunt de natură să creeze constrângerea psihica care înlatură caracterul penal al faptei. O altă condiţie pe care trebuie să o îndeplinească răul cu care se ameninţă, este de a fi injust.1 Nu există constrângere morală când persoana care a săvârşit o infracţiune este ameninţată că va fi denunţată, deoarece cel ce exercită ameninţarea îşi îndeplineşte o îndatorire cetăţenească.2 Astfel, fiind legală ameninţarea, nu va exista o constrângere psihică de natură să determine ca fapta prevazută de legea penală să nu aibă caracter penal. Pt. ca teama să fie de asa natură încât să provoace voinţă, trebuie ca răul de care suntem ameninţati să fie grav. Totodată, răul de care ne temem trebuie să fie sigur. Nu este suficient ca noi să fim convinşi de realitatea pericolului, deoarece o teama utopică nu scuză pe nimeni; trebuie să existe realmente sau, cel puţin, ca noi să avem motive să o credem.3

În speţă, în sarcina inculpatului s-a reţinut că a săvârşit acte de complicitate la infracţiunea de delapidare. În faţa instantei, el a susţinut că a săvârşit fapta sub imperiul constrângerii morale şi anume, datorită temerii pe care i-a inspirit-o ameninţarea gestionarului, autor al delapidării, că îl va îndepărta din serviciu daca nu-i va da concurs, deoarece el era recidivist. Existenţa posibilităţii înlăturării pericolului cu care făptuitorul pretindea că a fost ameninţat prin alte mijloace, cum ar fi anunţarea organelor superioare sau a autorităţilor publice, face că în această speţă să nu existe constrângere morală.4

3.4.4. Condiţia săvârşirii faptei penale datorităinevitabilităţii pericolului

Constrângerea morală presupune exercitarea ameninţării în asemenea împrejurări încât făptuitorul este, practice, lipsit de posibilitatea alegerii altei alternative sau a unui alt mijloc de a scăpa de pericol, decât acela de a săvârşi fapta penală care îi este pretinsă de agresor. Această inevitabilitate a pericolului este cea care trezeşte celui ameninţat teama puternică ce impiedică luarea în mod liber a hotărârii şi dispunerea asupra acţiunii sau inacţiunii sale.5 Astfel, cel ameninţat (constrâns) nu se mai află în faţa unei alternative pe care ar putea să o resolve liber, ci în faţa unei constrângeri datorită căreia este nevoit să se supună. În cazul în care făptuitorul ar fi putut evita răul cu care a fost ameninţat, prin incunoştinţarea autorităţilor, prin alarmarea altor persoane, prin obţinerea unei

1 V. Mirisan, op. cit., p. 53.2 T. Vasiliu, op. cit., p. 53.3 J.J. Haus, 1874, op. cit., p. 500.4 C.S.J., dec. pen. 3834 din 1991, Dreptul nr. 10/1992, p. 78.5 M. Basarab, Drept penal, 2001, p. 151.

47

Page 48: Constrangerea Fizica Si Morala

tranzacţii sau prin alte mijloace,1 condiţia inevitabilităţii nu este îndeplinită şi nu există constrângere morală, întrucât el avea posibilităţi mai puţin dăunătoare pt. înlăturarea pericolului grav. Aprecierea posibilităţii de înlaturare a pericolului nu se va face după criterii apriorice sau abstracte. Dimpotrivă, posibilitatea înlăturării pericolului se va examina în contextul faptei reale, ţinându-se seama de toate împrejurările anterioare şi concomitente ale acesteia, de natura ameninţării, de mijloacele cu care s-a acţionat, de starea şi, în special, de condiţia psihică şi emotivitatea persoanei constrânse moral, de vârsta, sănătate, de gravitatea pericolului, de raportul de forţe, de existenţa altor mijloace obiective de anihilare a agresiunii şi de posibilitatea folosirii lor eficiente de către această persoană şi, în general, de orice împrejurări susceptibile de a pune in lumină situaţia reală--- obiectivă şi subiectivă--- în care s-a săvârşit fapta prevăzută de legea penală. Iată cum s-a ţinut cont de vârsta, sănătatea, condiţia psihică şi emotivitatea persoanei constrânse în speţa următoare. Prin sentinţa penală nr. 209 din 20 octombrie 1998, Tribunalul Botoşani l-a condamnat pe inculpat pt. comiterea în concurs real, a infracţiunilor de viol, prevazută de art. 197, alin. 2, lit. b, cu aplicarea art. 41-42 C. pen., şi incest, prevăzută de art. 203 cu aplicarea art. 41-42 C. pen., reţinând ca, în perioada martie-august 1998 a întreţinut mai multe raporturi sexuale cu fiica sa în vârstă de 16 ani. Apelul inculpatului, prin care s-a cerut achitarea pt. infracţiunea de viol, a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 15 din 3 februarie 1999 a Curţii de Apel Suceava. Din raportul de expertiză psihiatrică a rezultat că minora are discernământul mult diminuat, datorită unei afecţiuni psihice. Aceasta împrejurare, conjugate şi cu calitatea de părinte pe care o avea făptuitorul (cu autoritate asupra copiilor săi), conduc la concluzia că sunt indeplinite condiţiile săvârşirii infracţiunii de viol prin constrângere morală, victima neputându-se exprima liber şi conştient voinţa.2

În cazul în care mai multe persoane au fost constrânse şi au săvârşit în participaţie o faptă prevazută de legea penală este necesar a se stabili pt. fiecare participant ca, în respectiva împrejurare, nici unul nu a putut înlătura pericolul grav la care au fost expusi, deoarece numai în acest caz fapta nu constituie infracţiune. Fie că operează pt. toate persoanele, fie operează doar pt. unele dintre acestea, în cazul constrângerii morale se va dispune neânceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmarire penală sau achitarea persoanelor în favoarea cărora a operat constrângerea morală. În caz contrar, faţă de aceste persoane se va dispune trimiterea în judecată şi sancţionarea potrivit infracţiunii săvârşite.

1 N. Giurgiu, op. cit., p. 402.2 Trib. Botosani, sent. Pen., nr. 209 din 20 octombrie 1998, Revista Dreptul, nr. 5/2000, p. 118.

48

Page 49: Constrangerea Fizica Si Morala

O speţă soluţionată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, prin neânceperea urmăririi penale, ne prilejuieste o discuţie în legatură cu condiţiile ce se cer a fi îndeplinite pt. reţinerea constrângerii morale. În fapt s-a reţinut că faptuitoarele, faţă de care s-a luat măsura neânceperii urmăririi penale, având calitatea de lucratoare la S.N.P. Petrom, Sucursala Galaţi, au întocmit documente (facturi, chitanţe fiscale) în care au atestat date nereale, au distrus o parte din aceste documente, iar o parte le-au folosit ajutând în acest fel pe inculpatul I.I., şef de depozit, să delapideze sume mari de bani. Prin rechizitoriul dat în dosar nr. 647/1999, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus printre altele neânceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarele O.M., H. Z. şi A. H., pt. săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals, complicitate la delapidare şi distrugere de înscrisuri. Motivarea în drept a soluţiei de neurmărire pronunţată în legatură cu faptuitoarele sus-menţionate se întemeiază pe dispoziţiile art. 46, alin. 2 C. pen., considerându-se că acestea au fost constrânse moral să procedeze în acest fel. În mod concret, inculpatul I.I.,având funcţia de şef de depozit, le-a ameninţat pe făptuitoare că dacă nu executa dispozitiile lui (care erau nelegale) le dă afară din serviciu. Să analizăm însă, dacă în speţa sus-menţionată erau sau nu întrunite reţinerii constrângerii morale- cauza care înlatură caracterul penal al faptei. Conform art. 46, alin. 2 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevazută de legea penală, săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţarea cu un pericol grav pt. persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturată în alt mod. Din acest text al legii, rezultă că, pentru a se putea reţine această cauză de înlaturare al caracterului penal al faptei; trebuie să fie indeplinite următoarele condiţii: --- să existe o vacţiune de constrângere săvârşite asupra psihicului persoanei;

--- vacţiunea de constrângere (ameninţare) să creeze un pericol grav pentru persoana ameninţată sau pentru altă persoană ;

--- pericolul cu care se ameninţă să nu poată fi înlăturat decât prin săvârşirea faptei penale . Observăm că în speţă nu era îndeplinită decât prima dintre aceste condiţii:ameninţarea adresată faptuitorilor că le va da afară din serviciu. În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie – crearea unui pericol grav – este adevarat că, în general, existenţa unui loc de muncă şi păstrarea acestuia reprezintă o valoare importantă, dar în cazul concret examinat trebuie să remarcăm faptul că ameninţările inculpatului, care nu avea atribuţii privind desfacerea contractului de munca a faptuitoarelor, nu puteau constitui o bază solidă care să creeze un pericol grav. De altfel, pericolul rezultat din ameninţare trebuie să fie un rău ireparabil sau greu de reparat. În orice caz, această valoare – ocrotirea locului de munca – nu poate fi invocate in justificarea săvârşirii infracţiunii, mai ales a unor

49

Page 50: Constrangerea Fizica Si Morala

infracţiuni cu consecinţe deosebit de grave care afectează patrimoniul unităţii în care făptuitorul îşi are locul de muncă. Cu privire la cea de-a treia condiţie – pericolul să nu fi putut fi înlăturat altfel decât prin comiterea infracţiunii – aceasta nu este îndeplinită deoarece, făptuitoarele aveau altă cale pentru a înlătura pericolul cu care erau ameninţate, ele putând să denunţe organelor competente neregulile săvârşite de acesta. De aceea, soluţia aleasă de faptuitoare de a-l ajuta pe inculpat, timp îndelungat, la săvârşirea infracţiunii de delapidare, timp în care au falsificat sau distrus documente oficiale, sub motivul că au fost ameninţate cu desfacerea contractelor de muncă, nu poate fi acceptată drept o cauză care înlătura caracterul penal al faptelor penale. În acest sens s-a pronunţat şi suprema noastra instanţă care a decis ca:”Nu există constrângere daca inculpatul, complice la delapidare, a dat ajutor autorului să comită infracţiunea, datorită temerii pe care i-au inspirat-o ameninţările acestuia că îl va îndepărta din serviciu deoarece este recidivist”1 ,sau că “în ipostaza prevazută de art. 46, alin.2 C. pen., privind constrângerea morală, caracterul penal al faptei este înlăturat… numai dacă săvârşirea acesteia era unica posibilitate de a înlatura pericolul”. Iată motivele pt. care soluţia de neâncepere a urmăririi penale faţă de făptuitoare, fără a căror activitate ar fi fost practic imposibilă săvârşirea infracţiunii de delapidare de către inculpate, singurul trimis în judecata, este greşită, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 46, alin. 2, din Codul penal.2 De asemenea, în practica judiciara s-a hotarat că nu poate fi apărat de răspundere pt. constrângere morală, funcţionarul care săvârşeşte o delapidare spre a satisface cererile de bani ale unei persoane care îl şantajează, pt. că avea posibilitatea să o denunţe autorităţilor, evitând răul cu care era ameninţată în alt mod decât prin săvârşirea unei infracţiuni. Prin urmare, în cazul constrângerii morale, caracterul penal al faptei săvârşite este înlăturat numai dacă, pt. faptuitor, săvârşirea unei fapte prevazute de legea penală era singura posibilitate de a înlatura pericolul.3

1 Trib. Suprem., sent. Pen., dec. nr. 3834/1971, in V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alphabetic de practica judiciara pe anii 1969-1975, Editura stiintificasi Enciclopedica, Bucuresti, 1977, p. 100.2 Gigel Potrivitu, avocet—Baroul Galati, Revista Dreptul, nr. 11/2000, p. 133-134.3 T. Vasiliu si altii, op. cit., p. 355.

50

Page 51: Constrangerea Fizica Si Morala

3.5. AMENINŢAREA ŞI PERICOLUL ATRIBUTE ALE CONSTRÂNGERII MORALE

3.5.1. Ameninţarea- mijloc de realizare aconstrângerii morale

Semnificatia semantica a cuvantului “ameninţăre” subliniaza caracterul de vacţiune ca sic el de rezultat stimulator la teama si infricosare al activitatii desfasurate de autorul ei. Sensul juridic al acestui termen a fost stability prin: --- dispozitiile partii generale din Codul Penal Romin de la 1936- art. 183, pct. 6; --- cuprinsul art. 193 din partea speciala a Codului Penal Romin actual ca si in elaborarile doctrinaire. Din studiul acestor enunturi se poate constata ca ameninţarea cuprinde note distinctive specifice ce permit delimitarea acesteia de constrângerea morală si contribuie in acelasi timp la stabilirea diferentierilor dîntre constrângerea morală si alte cauze de inlaturare a caracterului penal al faptei. In acest sens, observam ca infrvacţiunea de ameninţăre, prevazuta de partea speciala a Codului penal, este deosebita de ameninţarea integrate in conţinutul constrângerii morale, intrucat aceasta din urma nu este, spre deosebire de ameninţăre, o vacţiune cu finalitate proprie, ci un mijloc psihic determinant la săvârşirea scopului urmarit de cel ameninţat. Este o greseala sa limitezi termenul de constrângere morală numai la ameninţăre. Constrângerea morală este pt. ameninţăre, ceea ce este genul pt. specie, ameninţarea fiind doar o modalitate a acesteia. Constrângerea morală isi incorporeaza ameninţarea ca element essential darn u unic, si o depaseste prin scopul propus. Prin ameninţarea adresata se obtine timorarea si prin aceasta, dererminarea persoanei oprimate la săvârşirea faptei impuse ce cel ce constringe. Fiind o vacţiune cu relevanta juridical, ea confera autorului calitatea de subiect de drept penal prevazut cu toate atributele de varsta, discernamant si responsabilitate, cerute de legea penală. O fapta este considerate ca fiind săvârşită din cauza ameninţării, atunci când aceasta săvârşire a fost “necesara si indispensabila” inlaturarii pericolului la care se gasea expus cel ameninţat sau o alta persoană, daca ameninţarea se realize. Când cel ameninţat nu are nici o alta posibilitate de a inlatura pericolul,va fi silit sa săvârşească efectiv infrvacţiunea. Scopul ameninţării proferate de către cel care constringe reprezinta un element de diferentiere a acesteia fata de infrvacţiunea de ameninţăre. Apoi el constituie, dupa cum si textul art. 46, alin. 2 C. pen., o exprima implicit, un element al

51

Page 52: Constrangerea Fizica Si Morala

constrângeriimorale, constand in dubla finalitate urmarita de ameninţarea adresata: directa, de timorare a celui constrans, si mijlocita, de realizare a infracţiunii vizate de autorul moral al acţiunii de constrângere. Ameninţarea folosita in constrângerea morală, datorită caracterului teleologic, si-a gasit o forma proprie de exprimare realizata prin indicarea ambelor posibilitati: fie de săvârşire a actului infractional, fie de suportare a prejudiciului. Ea se poate infaptui prin diverse moduri: orale, grafice, simbolice, gesture, atitudini, fapte si alte activitati. Oricare dîntre aceste moduri va fi efficient daca ameninţarea pe care o exprima este explicita si intruneste si celelalte condiţii legale. Seriozitatea ameninţării este una din condiţiile pretense unei ameninţări apte sa alarmeze persoană constransa. Autenticitatea sau seriozitatea exprima aptitudinea ameninţării de a pricinui raul proferat si se apreciaza prin aplicarea unor criterii subiective si obiective. Criteriile subiective stabilesc calitatea intentiei care a animat pe autorul ameninţării, iar criteriile obiective au in vedere facultatea de alarmare de care dispun mijloacele materiale utilizate de autorul constrângerii. Valoarea primejduita prin constrângere morală este, conform textului penal, un atribut exclusive al persoanei ce poate aparţine fie direct celui ameninţat, fie altui individ. In timp ce in prima situatie, cel ameninţat detine dubla calitate de obiect al ameninţării si de poseosr al valorii primejduite, in cea de-a doua situatie, cel constrans este o alta persoană decat cea periclitata. Spre deosebire de vechea redactare, in zilele noastre, relatia dîntre subiectul constrans sic el primejduit se constituie la nivelul unor raporturi sociale ce impugn recunoasterea ca valoare suprema a oricarei finite umane. Desi constrângerea, prin redactarea textului art. 46, alin. 2 C. pen., are in vedere numai persoană celui constrans, deci un singur subiect, este posibil cazul mai multor persoane ameninţate concomitant, in aceleaşi condiţii cu provocarea unui prejudiciu comun in ipoteza neindeplinirii injonctiunii date. In acest caz, cu toate ca exista o pluralitate de persoane si o unica sursa de constrângere, fiecare din participantii grupului, datorită specificului subiectiv, strict intim, al procesului psihic declansat de ameninţăre, vor trai singuri, independent de ceilalti emotiile specifice constrângerii morale.

3.5.2. Pericolul

Primejdia parcursa de cel constrans prin ameninţăre reprezinta reflectarea in constiinta sa a survenirii unui rau real si concret sau a suportarii unui prejudiciu. Conotatia pericolului include un dat temporal, ce despatre prezentul de momentul, mai mult sau mai putin indepartat al producerii prejudiciului, conjugat cu o componenta materiala, formata din vacţiunea pagubitoare exercitata de autorul moral asupra sau in legatura cu cel ameninţat.

52

Page 53: Constrangerea Fizica Si Morala

Astfel, se remarca natura de proces diacronic, caracteristica componentei temporale, care pretinde existenta unei durate corespunzatoare pt. ca procesele psihice generate de frica sa apara, sa se desfasoare si sa-si produca efectul afectiv maxim. Un rau intempestiv, fără durata de reprezentare perceptibila pt. persoană constransa, ca si o primejdie, prelungita in timp până la pierderea oricarui efect emotional, nu constituie pericolul cerut de constrângerea morală. Cu privire la obiectul primejduit privit in general, datorită complexitatii vietii si personalitatii umane, un tablou complet al valorilor ce pot forma obiectul prejudiciului ,este dificil de completat.In aceasta ordine de idei este remarcabil ca art. 46, alin. 2 C. pen., spre deosebire de dispozitiile similar cuprinse in codul abrogate, nu mai apeleaza la o enumerare taxativa a valorilor ce pot constituiobiectul constrângerii morale, ci folosind o exprimare generica, se refera numai la pericolul grav pt. persoană făptuitorului. Apreciind comparative redactarea actuala cu cea din trecut, ca si formularea unor categorii penale limitrofe constrângerii morale, cum este legitima aparare, ajungem la concluzia ca legiuitorul a lasat posibilitatea unei interpretari extensive a textului discutat. Teoretic, se poate ca, in functie de personalitatea celui constrans, cerintele existentei lui sa depaseasca numarul determinat al atributalor esentiale, indispensabile oricarei persoane, ceea ce pt. practica judiciara se impune identificarea valorii devenita indispensabila pt. persoană constransa. In acest sens, valorile sociale recunoscute unanim ca obiect al constrângerii morale, ca viata, integritatea corporala, sanatatea si libertatea pot fi deposit, iar daca nu inlocuite, cel putin alaturate altor attribute ce detin o importanta esentiala identical acestora. Gravitatea pericolului indica gradul de intensitate a primejdiei reprezentata de ameninţăre. Momentul concret de materializare a pericolului presupune aplicarea unui criteriu obiectiv, necesar pt. precizarea extensiunii prejudiciului suportat de valoarea periclitata in cazul realizarii ameninţării si alt criteriu, subiectiv, privind stabilirea efectului produs de perspective materializarii raului asupra persoanei constranse.Criteriul obiectiv tinde sa stabileasca probabilitatea producerii prejudiciului si a intinderii lui, in timp ce criteriul subiectiv urmareste sa precizeze consecintele pe care posibilitatea consumarii prejudiciului le produc in psihicul celui constrans. Daca analizarea criteriului obiectiv implica numai discutii privitoare la caracterul concret sau abstract al condiţiilor de survenire a prejudiciului si la cuantificarea proportiilor eventualei pagube, criteriul subiectiv ridica frontal problema aplicarii metodelor psihologice in opera de instituire si mai ales de aplicare a dreptului penal. Aici se pune întrebarea daca poate fi cercetata, pe cale experimentala, reactia psihica a celui ameninţat si daca procesul penal ofera posibilitatea unei asemenea experimentari. Cercetarile de laborator, riguroasele experiente ca si aparatura moderna adaptata acestor cerinte, au permis investigarea experimentala a starilor affective generate de constrângerea morală.

53

Page 54: Constrangerea Fizica Si Morala

Astfel, verificarea asertiunilor celui constrans impune o “diagrama emotionala”, obtinuta de organelle judiciare prin utilizarea întregului aparataj procedural, care va pretinde, in primul rand, examinarea personalitatii individului constrans. Personalitatea, dand unitate caracteristica comportamentului persoanei, se va manifesta si in cazul starilor psihofizice traite de cel constrans. Cunoscând psihologia personalitatii umane vom putea aprecia mai competent modul de manifestare al fiecarui individ uman in stari specifice de teama, ceea ce poate facilita obtinerea unui diagnostic correct. Problema cailor oferite de procesul penal pt. introducerea tehnicilor experimentale de investigare a psihicului celui constrans, este usor de solutionat fie prin utilizarea unui personal judiciar format sau pregatit in aceasta directie, fie pe calea procedurala a expertizelor de specialitate.

54

Page 55: Constrangerea Fizica Si Morala

CAPITOLUL 4

PREZENTAREA COMPARATIVA SI A CONCURSULUI

CONSTRÂNGERII FIZICE SI MORALE CU ALTE

CAUZE CARE FAC CA FAPTA SA NU CONSTITUIE

INFRVACŢIUNE

4.1. Consideratii generale

Prezentarea comparative a constrângerii fizice si morale fata de celelalte cauze de inlaturare a caracterului penal al faptei, impunand determinarea notelor caracteristice fiecareia, ajuta la dobandirea unui spor de precizie in definirea si analiza categoriilor analizate. Constrângerea, atat cea fizică, cat sic ea morală, poate veni in concurs cu eroarea de fapt, legitima aparare, starea de necesitate si cazul fortuit. Constrângerea fizică poate intra in concurs cu iresponsabilitatea si cu minoritatea sub 14 ani atunci când persoană constransa se află si intr-una din aceste stari, relevanta ramanand t. rezolvarea cazului, constrângerea fizică care va atrage raspunderea penală a agentului ce a exercitat constrângerea asupra iresponsabilului sau minorului. La randul ei, constrângerea morală prezinta numeroase asemanari si deosebiri cu constrângerea la darea de mita (art. 255, alin. 2 C. pen.) cauza speciala care face ca fapta san u constituie infrvacţiune. Totodata, in anumite imprejurari este posibil sa existe un concurs între constrângerea fizică sic ea morală. Concursul cauzelor care fac ca fapta san u constituie infrvacţiune nu se realizeaza prin suprapunerea laturilor si caracteristicilor proprii (niciodata identice) ci printr-o corelare de substituire siccesiva, făptuitorul trecând de sub imperiul unei cauze sub a alteia, pt. ca in final, sa poata fi invocate toate aceste cauze.1

1 N. Giurgiu, op. cit., p. 398.

55

Page 56: Constrangerea Fizica Si Morala

4.2. Constrângerea fizică si constrângerea morală

Constrângerea fizică isi gaseste notele distincte fata de cea morală la nivelul surselor, consecintelor exercitate asupra procesului etiologic, absentei pericolului si a ameninţării. In acest sens, in timp ce constrângerea morală este generate numai de o activitate umana, forta majora poate fi declansata si de alte energii. Consecintele constrângerii morale intereseaza procesele psihice traite de cel constrans, pe când forta majora se rasfrange exclusive asupra corpului agentului pasiv; consecvent sursei diferite si consecintelor deosebite produse de fiecare din categoriile comparate, constrângerea fizică nu mai implica ca elemente structurale “ ameninţarea” si “ pericolul”. Constrângerea fizică intra in concurs cu constrângerea morală când determinarea irezistibila a unei persoane la săvârşirea unei fapte prevazuta de legea penală, se face succesiv prin acte de presiune psihica si fizică (ambele inlaturand libertatea de voinţă si vacţiune a făptuitorului).1

Concursul dîntre constrângerea morală si forta majora se limiteaza la cel produs între ameninţăre, ca atribut al constrângerii morale si faptele ce compun constrângerea fizică. In acelasi timp, pot aparea situatii in care forta majora reprezinta instrumental de realizare al pericolului declansat de cel ce realizeaza vacţiunea de constrângere morală. Cu alte cuvunte, constrângerea fizică poate fi, uneori, insotita de ameninţări dupa cum, la randul ei constrângerea morală poate fi realizata prin mijloace materiale (fizice). De exemplu: ca urmare a ameninţării cu un pericol grav, o persoană sufera un soc care o pune in imposibilitatea de a reactiona fizic la ameninţarea la care a fost supusa.2

Atat starea de constrângere fizică, cat sic ea de constrângere morală pot, uneori, avea ca sursa doua sau mai multe acţiuni de constrângere. De exemplu, un military este pus in imposibilitatea de a se prezenta la unitate fiind sechestrat; vrand sa se elibereze, este ranit grav si abandonat intr-un loc pustiu, asa ca din nou este constrans fizic si deci, pus in imposibilitatea de a se prezenta la unitate. Fapta de dezertare in acest caz, este datorata constrângerii fizice complexe.3

4.3. Constrângerea fizică sau morală si eroarea de fapt

Constrângerii fizice sau morale i se poate suprapune o eroare de fapt a făptuitorului constrans. Persoană supusa acţiunii de constrângere fizică, datorită unei erori de fapt, evalueaza gresit natura si intensitatea energiei straine, socotind ca orice posibilitate de a opune rezistenta ar fi exclusa. La fel si persoană constransa moral,

1 N. Giurgiu, op. cit., p. 398.2 C, Bulai, op. cit., p. 251.3 V. Dongoroz si colab., vol. I, op. cit., p. 378.

56

Page 57: Constrangerea Fizica Si Morala

datorită unei erori de fapt, considera vacţiunea de constrângere ca fiind neinlaturabila si astfel cedeaza presiunii morale. In aceste situatii, eroarea de fapt completeazaconstrângerea fizică si, impreuna, inlatura caracterul penal al faptei.1 Cu alte cuvinte, efectele erorii de fapt se suprapun peste constrângere accentuand consecintele acesteia privind inlaturarea vinovatiei. Atat constrângerea cat si eroarea de fapt trebuie constatate prin probe certe, stabilindu-se preponderenta uneia dîntre ele asupra autorului faptei. In raport de aceasta se va stabili care cauza a facut ca fapta sa nu constituie infrvacţiune: eroarea de fapt sau constrângerea.2 Întregirea acţiunii de constrângere prin suprapunerea unei erori de fapt trebuie sa fie cercetata in raport cu imprejurarile din momentul săvârşirii faptei, iar nu pe baza de criterii abstracte.3 Astfel, eroarea de fapt devine o completare a constrângerii fizice si morale, iar impreuna întregesc cauza de inlaturare a caracterului penal al faptei. Atunci când nu se constata eroarea de fapt, nu-si va gasi aplicatie nici constrângerea fizică sau morală. Sub aspect civil, in cazul concursului de suprapunere a constrângerii fizice sau morale cu eroarea de fapt, persoană constransa va putea fi obligate la plata unor despagubiri, in masura in care se va stabili ca a actionat cu un anumit grad de culpa.

4.4. Constrângerea fizică sau morală si legitima aparare

Omul ameninţat de alt om, ca si omul silit de necesitate sau nevoia de a se apara este moraliceste constrans.4 La fel si cel constrans fizic, reactionand impotriva acţiunii energiei straine umane, săvârşeşte o fapta prevazuta de legea penală.5

Astfel, daca cel constrans săvârşeşte o fapta prevazuta de legea penală impotriva celui ce exercita constrângerea, vor fi aplicabile dispozitiile privind legitima aparare. Constrângerii fizice si morale I se poate suprapune legitima aparare daca persoană supusa acţiunii de constrângere, pt. a se sustrage de la aceasta vacţiune, săvârşeşte o infrvacţiune, inlaturand astfel urmarile pe care le-ar fi produs vacţiunea de constrângere. In cazul acesta, constransul sechestreaza, ucide sau vatama grav persoană constrangatoare, constrângerea fizică sau morală constituind atacul material, direct, imediat si injust impotriva caruia s-a săvârşit fapta si care a creat starea de legitima aparare. Condiţiile cerute pt. existenta constrângerii fizice sau morale vor intra in concurs cu cele cerute pt. existenta legitimei aparari, vacţiunea de constrângere

1 T. Vasiliu si altii, op. cit., p. 352.2 V. Mirisan, op. cit., p. 59.3 V. Dongoroz si colab., vol. I, op. cit., p. 379.4 I. Tanoviceanu, vol. I, op. cit.,p. 841.5 V. Mirisan, op. cit., p. 60.

57

Page 58: Constrangerea Fizica Si Morala

initiala constituind atacul prevazut de art. 44 C. pen., in raport cu vacţiunea de lagitima aparare consecutiva. Fapta săvârşită in aceasta stare de legitima aparare isi pastreaza acest character, chiar daca nu a reusit sa inlature constrângerea fizică sau morală. Evident, daca persoană constransa săvârşeşte fapta impusa de cel ce constringe, vor fi aplicabile dispozitiile art. 46 C. pen. Cert este faptul ca, daca la amenintere (constrângerea morală) victima este un innocent, la legitima aparare victima este agresorul care sufera consecinta propriei sale fapte.1 Constrângere morală si legitima aparare se deosebesc prin geneza distincta, obiect periclitat diferit si natura pericolului grav ce se gaseste in conţinutul fiecareia din cele doua cauze. Cu privire la geneza distincta a celor doua cauze, trebuie mentionat ca in timp ce legitima aparare este ocazionata de atacul unei persoane, constrângerea morală este rezultatul unei opresiuni atat de accentuate incat anihileaza riposte celui constrans. In cazul constrângerii morale valoarea primejduita este limitata la “persoană”, pe când in cazul legitimei aparari, aceasta valoare se extinde si asupra drepturilor persoanei precum si la interesele obstesti. Natura pericolului parcurs de cel constrans implica o deosebita intensitate, intrucat legea il pretinde “inevitabil”. Legitima aparare ia in considerare un pericol ce virtual poate fi evitat prin riposte data celui ce ataca. Invocarea constrângerii morale, si in genere a oricarei cauze care inlatura caracterul penal al faptei, nu exclude posibilitatea de a invoca concomitant si o alta cauza de acelasi fel, între acestea neexistand incompatibilitate.2

4.5. Constrângerea fizică sau morală si starea de necesitate

Daca persoană supusa acţiunii de constrângere, incercând sa opuna rezistenta acesteia, este nevoita sa aduca atingere unei terte persoane ori unui interes public,3 vom fi in prezenta unei stari de necesitate aflăta in concurs cu constrângerea fizică sau morală. In cazul acesta, persoană constransa recurge la o vacţiune de salvare prin sacrificarea unor valori ce nu-i apartin. Constrângerii fizice sau morale I se poate suprapune peste starea de necesitate consecutive oricarei constrangeri, si o stare de necesitate in sens invers, de natura sa anihileze efectele acţiunii de constrângere. De exemplu: o persoană este sechestrata intr-o incapere si pusa astfel in imposibilitatea de a face, la timp, un denunt obligator; pt. a inlatura constrângerea, cel sechestrat distruge usa, loveste pe

1 I. Tanoviceanu, vol. I, op. cit.,p. 841.2 T. Vasiliu si altii, op. cit., p. 355.3. C, Bulai, op. cit., p. 252.

58

Page 59: Constrangerea Fizica Si Morala

cei care vor sa-I impiedice fuga si reuseste până la urma sa faca denuntul. El beneficiaza, pt. aceste fapte, de dispozitiile privitoare la starea de necesitate.1

Practica de urmarire penală a cunoscut o situatie complexa asemanatoare: un sofer a fost constrans sa transporte bunuri furate, dar pe traseu, intentionat, a provocat un accident, deteriorand autovehiculul si vatamand corporal pe aggressor. Fapta de distrugere este săvârşită in stare de necesitate, iar vatamarea corporala asupra celui care exercita constrângerea, in stare de legitima aparare.2 Intra astfel, in concurs trei cauze care fac ca fapta san u constituie infrvacţiune: constrângerea morală, starea de necesitate si legitima aparare. Un alt exemplu privtor la concursul dîntre starea de necesitate si constrângerea fizică ar fi acela in care birjarul, fiind constans fizic de forta cailor sa treaca cu trasura peste un copil, cu ultimele puteri reuseste sa se sustraga acţiunii fortei majore trecând pe langa copil dar ranind cateva persoane de pe marginea drumului. Fapta sa este săvârşită in condiţiile cerute pt. existenta constrângerii fizice suprapuse condiţiilor cerute la starea de necesitate. Este necesar insa ca aceste cerinte de incidenta ale respectivelor cauze sa existe in momentul ectiunii de salvare. Starea de necesitate este demarcate specific de constrângerea morală prin natura caracteristica a iminentei pericolului deosebita la fiecare dîntre ele, ca si prin modul de structurare a situatiei alternative ce confrunta specific, in fiecare din situatiile date, pe cei interesati. Daca la constrângerea morală pericolul este creat intotdeauna de o energie umana rationala, la starea de necesitate pericolul este creat de energii ale naturii, de energia animalelor si mai rar de o energie umana. Totodata, la starea de necesitate pericolul este de obicei efectiv si producerea lui este fortuita; in cazul constrângerii morale pericolul este actual sau imminent adica este in curs de desasurare sau urmeaza a se produce intr-un viitor foarte apropiat de momentul exercitarii ameninţării.

4.6. Constrângerea fizică sau morală si cazul fortuit

Constrângerii fizice sau morale i se poate adauga si un caz fortuit. Persoană constransa, dorind sa inlature vacţiunea de constrângere, efectueaza acte de rezistenta care, datorită interventiei imprejurarii fortuite, produc un rezultat ce nu putea fi prevazut. De exemplu, persoană constransa moral sau fizic il dezarmeaza pe agresor dar, din greseala, arma se descarca si raneste o alta persoană aparuta intamplator in acel loc.

1. V. Dongoroz si colab., vol. I, op. cit., p. 379-380.2 V. Mirisan, op. cit., p. 60-61.

59

Page 60: Constrangerea Fizica Si Morala

Cu privire la constrângerea fizică si cazul fortuit trebuie precizate cateva idei ce diferentiaza aceste doua cauze. La cazul fortuit, oricat de vigilant ar fi omul, nu poate fi prevazuta interventia energiei straine si nici consecintele acestei interventii. In cazul constrângerii fizice datorate unei forte majore, persoană constransa isi da seama de interventia energiei straine, de urmarile faptei sale, dar nu poate opune rezistenta fizică energiei straine care il constringe. Cu privire la cauzele care fac ca fapta san u constituie infrvacţiune, studiate pe parcursul acestui capitol, pecizam ca existenta condiţiilor acestor cauze nu este înlăturata de invocarea constrângerii fizice sau a constrângerii morale, ci chiar se suprapune acestora din urma.

4.7. Constrângerea morală si constrângerea la darea de mita

Constrângerea la darea de mita este o cauza speciala care face ca fapta de dare de mita sa nu constituie infrvacţiune. Ea este prevazuta in art. 255, alin. 2 din partea speciala a Codului Penal Român.potrivit art.255,alin.2 C.pen.,promisiunea,oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui functionar sau altui salariat “nu constituie infrvacţiuneatunci cind mituitorul a fost constrins prin orice mijloace de către cel care a luat mita”. Atit constringerea morală cit si constringerea reglementata de art.255,alin 2C pen., fac ca fapta savirsita sa nu constituie infrvacţiune , deci , implicit , sa fie exclusa existenta vinovatiei. Astfel ,ori de de cite ori va opera una din aceste cauze , procurorul , in cursul urmaririi penale si instanta , in faza de judecata , vor proceda , dupa caz, la scoaterea de sub urmarire penală sau achitarea invinuitului ori inculpatului in temeiul art. 10 lit. e.Cod procedura penală si art 11, pct.1,lit b, Cod procedura penală, existind o cauza care inlatura caracterul penal al faptei. Între constringerea prevazuta de art.255, alin. 2 C. pen. sic ea din art. 46,alin.2,C pen., deosebirea consta in faptul ca, pentru existenta celei dintii nu se cer condiţiile necesare pentru constringerea morală , respective ameninţarea cu un pericol grav si imposibilitatea de a fi înlăturata in alt mod.1 Pentru existenta acestei cauze speciale care face ca fapta de dare de mita san u constituie infrvacţiune , trebuie sa fie indeplinite urmatoarele condiţii:

a. sa nu existe o constringere prin orice mijloace din partea celui care a luat mita;

b. mituitul sa exercite constringerea asupra mituitorului ;initiative nu trebuie sa apartina mituitorului, ci mituitul care exercita constringerea prin orice mijloace de natura a provoca o asemenea presiune psihica, rezultata din teama de a suferi in mod imminent un grav prejudiciu. Dispozitiile art.255, alin. 2, C penal., nu nsunt aplicabile in situatia in care initiative darii de mita a apartinut

1 S. Kahane,Explicatiile teoretice ale Codului Penal Romin , vol.IV,Bucuresti, 1972,p.142.

60

Page 61: Constrangerea Fizica Si Morala

mituitorului chiar daca , ulterior, functionarul care a primit mita a staruit pe lânga cel dintii sa-i aduca bunurile oferite.1

c. Constringerea trebuie sa aiba un character real, adica sa fie de natura sa suprime sau sa restringa libertatea ori capacitatea de autodeterminare a persoanei asupra careia este exercitata . incit sa o sileasca la o conduita impusa sau pretinsa de infractor ,2ea nu trebuie sa fie determinate de un interes al făptuitorului pentru a obtine cu prioritate un avantaj in raport cu alte persoane. Instanta suprema a decis ca , in situatia in care mituitorul , in dorinta de a obtine un avantaj ( in speta , de a fi incadrat in munca cu prioritate ) a dat inculpatului o suma de bani, in loc sa sesizeze organele de stat pentru a lua masurile necesare asigurarii unor condiţii legale de solutionare a cereri sale , consringerea prevazuta de art.255, alin.2, C.pen., sa nu poata fi retinuta. 3

d. Constringerea sa fie anterioara promisiunii sau ofertei efectiv infaptuite;daca ar fi ulterioara , nu ne-am gasi in in prezenta unei cauze speciale care face ca fapta sa nu aiba caracter penal, deoarece infrvacţiunea de dare de mita se consuma in momentul promisiunii, oferii sau darii de bani ori alte foloase.

Aplicarea dispozitiei absolutorii pentru mituitor este legata ,

deci, de satisfacerea a doua condiţii:4

a. mituitorul sa denunte fapta autoritatilor inainte sau dupa pornirea procesului penal;

b. denuntul sa fie anterior pornirii procesului penal chiar impotriva sa. In cazul prevazut de art.255, alin. 2, C. pen., constringerea se poate realiza prin orice mijloace,deci nu njumai prin ameninţarea cu un pericol grav.

Daca la constringerea morală autorul are de ales între raul cu care este ameninţat si savirsirea faptei prevazute de legea penală , la constringerea de dare de mita cel consrins are , in, principiu , posibilitatea de optiune, dar starea de alarmare in care se gaseste in determina sa opteze pentru alternative de a ceda in fata constringerii. Trebuie precizat insa ca oricare din aceste cauze ( generala sau speciala )se caracterizeza prin provocarea unui sentiment de teama , legat de iminenta suportare a unui prejudiciu generator de presiune psihica de natura sa inlature posibilitatea liberei determinari si dirijari a vointei.

1 Trib. Supr.,dec.pen.nr.2878/1972, in culegere de decizii ale Trib.Supr.,1972,p. 358.2 O.A. Stoica, Drept penal, partea speciala , Editura Didactica si Pedagogica , Bucuresti,m 1976,p.119.3 Trib. Supr., sent. Pen. nr.786/1977, in R.R.D.,nr.11/1977, p.66.4 Berthold Braunstein , Dreptul Penal al R.P.R., partea speciala – partea a II-a , Editura de stat didactica si pedagogica , Bucuresti , 1960,p.397

61

Page 62: Constrangerea Fizica Si Morala

Valoarea periclitata prin vacţiunea făptuitorului - in cazul constringeri morale – este limitata la persoană omului ( viata , integritatea corporala , sanatatea , libertatea), pe care , in cazul prevazut de art. 255, alin.2, C pen., poate fi orice valoare care sa reprezinte un interes deosebit pentru cel constrins , inclusiv valorile de ordin patrimonial. Un exemplu de constringere de acest gen s-a ivit intr-o cauza solutionata de Procuratura locala Simleu.1 Astfel , fata de invinuitii L.V. si O.I. s-a dispus inceperea urmaririi penale pentru infrvacţiunea de dare de mita . prevazuta de art.255,alin.1 , C pen. In fapt , s-a retinut ca in primele luni ale anului 1993 invinuitii au efectuat excursii in Ungaria , ocazie cu care a indeplinit funtia de conducator de grup. Din probele administrate rezulta ca organelle vamale , sub diferite pretexte , refuzau grupului iesirea din tara sau era tinut perioade mari de timp pina i se permitea trecerea prin vama. In acest timp, membri grupului erau supusi unor situatii grele determinate de epuizarea alimentelor si de temperature scazuta din timpul iernii. Ca urmare a acestei situatii si pentru a nu pierde contravaloarea excursiei , membrii grupului luau hotarirea sa adune bani sau bunuri pe care le ofereau vamesilor pentru ale permite trecerea frontierei . De altfel, ghidul si membrii grupului au inteles ca vamesii permit trecerea doar cu conditia acordarii unor atentii constind in sume de bani si alte bunuri. In raport cu acesteelemente , s-a apreciat ca a intervenit o cauza speciala care face ca fapta savirsita san u constituie infrvacţiune, respective constringerea prevazuta de art.255, alin.2, C. pen.,dispunindu-se scoaterea de sub urmarire penală a conducatorilor de grup pentru infrvacţiunea de mita. In speta , constringerea s-a materializat prin intoarceri repetate la punctual de control alvamei, mentinerea indelungata in condiţii de frig si epuizare a hranei , riscul nerealizarii excursiilor dorite si pierderea contravalorii excursiilor achitate in prealabil. A existat o opinie, potrivit careia s-a sustinut ca pentru a opera prevederile art. 255,alin.2, C. pen., este necesar ca mita data sa fie data in urma unei constringeri morale.2 Consideram eronata aceasta opinie, deoarece prevederea in norma speciala de incriminare face referire lnumai la infrvacţiunea de dare de mita ,de unde concluzia ca suntem in orezenta unei cauze speciale de constringere care face ca fapta san u constituie infractine. Legiuitorul nu ar avea nici un motiv sa reglementeze inca o data constringerea morală in partea speciala a Codului penal, din moment ce partea generala a Codului penal ,o cuprinde printer cauzele care inlatura caracterul penal alfaptei.

1 Dosarele nr.263/P si 264/1993, ale Procuraturii locale Simleul Silvaniei ( rezolutii de scoatere de sub urmarire penala) – nepublicate, citate dupa V.Mirisa, op.cit.,p.57.2 Trib. Supr.,dec. pen. nr. 26/1975, nepublicata . citata de V. Dobrinoiu, Traficarea functiei si a influentei in dreptul penal ,Editura stiintifica si Enciclopedica Bucuresti, 1983,p.157.

62

Page 63: Constrangerea Fizica Si Morala

Chiar si numai din acest motiv, constringerea morală reglementata in art.46, alin.2 C.pen. se deosebeste de consringerea prevazuta in art.255, alin.2 C. pen.

CAPITOLUL 5

63

Page 64: Constrangerea Fizica Si Morala

EFECTE JURIDICE SI ASPECTE PROCESUALE

5.1. EFECTELE JURIDICE ALE CONSTRINGERII FIZICE SI MORALE

5.1.1. Inlaturarea caracterului penal al faptei si a raspunderii penale

Lipsindu-i latura subiectiva ,ca urmare a paralizarii vointei celui constrins, fapta savirsita sub aspectul constringerii fizice sau morale nu constituie infrvacţiune. Intrucit aceste fapte care inlatura caracterul penal al faptei se intemeiaza pe lipsa trasaturii esentiale a vinovatiei, existenta lor produce efecte “ in personam “. Fapta este explicabil deoarece numai persoanele care acţionează efectiv la comanda acţiunii de constringere sunt lipsite de libertate de voinţă si vacţiune. Constringerea , atit fizică, catsi cea morală , inlatura caracterul penal al faptei savirsite sub presiunea constringerii de către cel constrins. Desigur , se pot ivi cazuri in care vacţiunea de constringere a fost efectuata de doua sau mai multe persoane; in astfel de situatii fiecare persoană va beneficia in parte de cauza de excludere a vinovatiei. De exemplu , insotitorii unui camion au fost constinsi, sub ameninţarea cu arma, sa lase sa fie luata incarcatura aflăta in vehicul.1

Daca, alaturi de persoană constrinsa acţionează o alta persoană , in mod liber si deliberat sau din culpa , pentru savirsirea sau inlesnirea savirsirii faptei prevazute de legea penală , aceasta persoană va raspunde potrivit dispozitiilor legale inculcate si a formei sale de vinovatie , neputind invoca lipsa libertatii sale de voinţă si vacţiune. In cazul savirsiri unei fapte din cauza unei acţiuni de constringere venita de la o alta prsoana care a exercitat constringere in od deliberat si in scopul violarii unei norme penale , persoană care a generat consringerea va raspunde pentru fapta savirsita de cel constrins. Constringerea fizică si morală exclude vinovatia numai pentru cel constrins, sa comita fapta, nu si pentru cel care a constrins.2 Acesta din urma va raspunde penal pentru instigare la infrvacţiunea savirsita de cel constrins, in condiţiile unei participatii improprii reglementate de art.31 C.pen., in modalitatea intentiei si a lipsei de vinovatie. Atunci cind persoană fata de cares-a exercitat constringerea a opus rezistenta sin u a savirsit fapta , autorul moral al constringerii va fi sanctionat , dupa caz, pentru instigare neurmata de executare (art.29 C. pen. ) sau pentru infrvacţiunea de ameninţăre (art. 193 C. pen). Se poate intimpla ca o persoană sa fie prin constringere silita sa participle , ca autor sau complice , la savirsirea unei infracţiuni , ceilalti participanti

1 V. Dongoroz si colab,I, op. cit.,p380.2 M.Basarab, vol II, op .cit., p52

64

Page 65: Constrangerea Fizica Si Morala

actionind neconstrinsi ; in acest caz , persoană persoană constrinsa nu va raspunde ca participant de contributia sa la comiterea infracţiunii, caracterul penal al acestei contributii fiind înlăturat. Persoană care constringe este participant la fapta comisa de autor.astfel, silirea paznicului de bariera prin acte de violenţă savirsite cu intentie,sa-si paraseasca postul – daca prin aceasta s-ar pune in pericol siguranta mijloacelor de transport pe caile ferate - contituie infrvacţiunea de instigare la parasirea postului prevazute de art.25 raportat la art.275, alin. 1, C. pen., cu apilcarea art.31 C. pen.( in condiţiile participatiei improprii.)1

Structura constringerii morale determina apariria unor situatii caracteristice in aplicarea tratamentului penal, vizind stabilirea pozitiei penale a celui ce constringe si participatia penală. Schematic , situatiile ce pot surveni se caracterizeaza fie in varianta autoruylui unic, fie in varianta pluralitatii autorilor constringerii morale.Varianta autorului unic se poate realize in ipoteza “ auto runic si participatie improprie “ sau in ipoteza “ auto runic cu participatie improprie si proprie”, in cadrul careia pot sa apara modalităţile “ aport nedeterminat” sau “ determinat” al tertelor persoane. In limita variantei pluralitatii autorilor mai poate sa intervina ipoteza “ participatiei proprii” pentru infrvacţiunea de ameninţăre, in concurs cu participatia improprie pentru a doua fapta savirsita de cel constrins. Fata de aceste situatii , cel ce constringe desfasoara:

• o activitate de autor al ameninţării adresata celui constrins;\• o activitate de instigator ( impropriu)referitoare la fapta

prevazuta de legea penală savirsita de cel constrins;• o activitate de instigator ( propriu), in ipoteza unei

participatii proprii realizata de cel ce constringe, prin instigarea altore persoane la savirsirea uneia din cele doua infracţiuni.

Actionand , persoană ce exercita vacţiunea de consatrangerese inscrie in una sau mai multe din aceste cazuri , dobandind calitatea penală corespunzatoare cu aplicarea tratamentului juridic indicat. Nu poate exista vinovatie cind făptuitorului ii lipseste libertatea de vacţiune, respective libertatea de hotarire. Fără vinovatie, fapta nu prezinta character penal si astfel , nu constituie infrvacţiune. Nefiind infrvacţiune , fapta savirsita sub imperiul constringerii fizice sau morale nu atrage nici raspunderea penală a făptuitorului.2 In textele Codului penal de la 1936, constringerea fizică si constringerea morală inlaturau raspunderea penală ,darn u si caracterul penal al faptei. Cu alte

1 Trib.Supr.,sectia militara, dec. pen. nr.24/1986, in R.R.D. nr. 7/1987, p.75.2 C. Bulai A. Filis, C. Mitrache, Institutii de drept penal,Curs intensive pentru examenul de licenta, Editura Trei Bucuresti,2001,p.166.

65

Page 66: Constrangerea Fizica Si Morala

cuvinte, fapta savirsita din cauza unei constringeri fizice sau morale constituia infrvacţiune , respectivele cauze producind aceleaşi efect ca si cauzele de inlaturare a raspunderii penale ( amnistia, prescriptia etc.). Codul penal actual considera ca fapta prevazuta de legea penală , daca este savirsita in condiţiile constringerii fizice sau penale , nu constituie infrvacţiune. Infrvacţiunea este singurul temei alraspunderii penale; lipsa acesteia atrage implicit si lipsa raspunderii penale.Constringerea fizică si constringerea morală au ca efect inlaturarea caracterului penal al faptei savirsite sub presiulea acţiunii de constringere, numai daca persoană constrinsa nu are nici o posibilitate de a se opune pentru a inlatura pericolul. Daca , de pilda , cel constrins fizic poate opune rezistenta cu mijloace ce ii stau la indemina ari , daca cel constrins moral poate recurge la alte mijloace de inlaturare a pericolului , nu beneficiaza de dispozitiile legale mentionate.

5.1.2. Inlaturarea raspunderii civile

Din cele prezentate anterior ,am vazut ca persoană supusa constringerii fizice sau morale nu raspunde penal pentru consecintele faptei sale. De regula , persoană care savirseste fapta in stare de constringere fizică sau morală,nu raspunde nici pentru consecintele civile ale faptei sale,producewrea acestira fiind straina de libera sa voinţă. Obligatia acoperirii unui eventual prejudiciu va cadea in sarcina presoanei care a exercitat vacţiunea de constringere .Solutia este intemeiata pe împrejurarea ca ca persoană constrinsa a actionat ca un simplu instrument in mana autorului constringerii. Daca , insa persoană constinsa nu s-a aflăt in eroare de fapt cu privire la existenta de intensitate a acţiunii de constringere ori a capacitatii de rezistenta in fata acesteia , in masura in care se va face dovada propriei sale culpe,va fi obligate la despagubiri civile in baza art.346, alin. 2 C pen. Potrivit art.346, alin.2,C. pen.”cind achitarea s-a pronuntat… pentru ca instanta a constatat existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei sau ca lipseste vreounul din elementele constitutive ale infracţiuni, instanta poate oblige la repararea pagubei potrivit legi civile”.In toate cazurile insa , fără exceptie, persoană care a efectuat vacţiunea de constringere va raspunde civil pentru toate pagubele provocate.

5.2. ASPECTE PROCESUALE

O anumita fapta concreta săvârşită de o persoană are un caracter penal când inmanuncheaza trasaturile esentiale prevazute de legea penală ( pericolul social , vinovatia si prevederea faptei de către legea penală).

66

Page 67: Constrangerea Fizica Si Morala

Caracterul penal al faptei , ca insusire sintetica ce exprima un anumit specific al faptei incriminate,1poate fi retinut numai dupa ce organele judiciare constata, pe de o parte ,existenta trasaturilor esentiale ale infracţiunii, iar pe de alta parte ,ca nu exista vreo cauza legala care ar conduce la excluderea vreuneia din aceste trasaturi.2 Uneori vacţiunea penală nu poate fi exercitata datorită unor cauze(imprejurari,situatii de fapt)prevazute de lege. In prezenta acestor cauze, vacţiunea penală nu are aptitudinea functionala de a dinamiza procesul penal. Asemenea cauze fac san u fie sau san u mai fie posibila tragerea la raspunderea penală. Constatarea acestor cauze se face pe cale judiciara , in cadrul procesului penal ,fapt ce infkuenteaza atit desfasurarea acestuia , cit si modul de solutionare a cauzei.3

Ori de cate ori organele judiciare constata existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei, tragerea la raspundere penală nu este posibila, deoarece aceste cauze impiedica realizarea eficienta a uneia dîntre trasaturile esentiala ale infracţiunii fără de care fapta nu are character penal. Indiferent daca aceasta cauza este cunoscuta sau nu, procesul penal se declanseaza si se efectueaza cercetari sub aspectul faptei săvârşite. Pt. dovedirea acestor cauze se pot administra oricare dîntre mijloacele de proba prevazute de lege. Virtual, aceste cauze isi produc efectul chiar din momentul ivirii lor, dar, fiind cauze prevazute de legea penală, retinerea si constatarea lor trebuie sa se faca insa pe cale judiciara de către organelle competente. In concret, efectul lor opereaza numai dup ace au fost constatate si retinute ca atare de către organelle judiciare. Daca pe parcursul desfasurarii procesului penal, se constata ca a existat o astfel de cauza, vacţiunea penală nu poate fi pusa in miscare ori nu mai poate fi exercitata. Pronuntandu-se asupra existentei sau inexistentei cauzelor respective, organul de urmarire penală sau instanta de judecata, in temeiul art. 10, lit. e C. proc. pen., va dispune --- dupa caz--- scoaterea de sub urmarire penală, achitarea ori continuarea desfasurarii procesului penal. Constatarea existentei constrângerii fizice sau morale se face in cadrul procesului penal. Datorită faptului ca fapta săvârşită sub vacţiunea constrângerii este prevazuta de legea penală, procesul penal trebuie sa fie pornit prin inceperea urmaririi penale, constatarea existentei condiţiilor respectivei cauze urmand sa se faca in cursul desfasurarii procesului. Solutiile pe care le pot da organelle judiciare in prezenta constrângerii fizice sau morale sunt: scoaterea de sub urnarire, daca procesul se află in faza de urmarire penală, si achitarea daca procesul se află in faza judecatii. Solutia clasarii nu este, in mod practic, posibila deoarece fiecare cauza care inlatura caracterul penal

1 V.Dongoroz si colab.,I,op.cit.,p.331.2 V.Ionescu, Legitima aparare si starea de necesitate,Bucuresti,1972.3 Ion Gh. Gorganeanu , Actiunea penala , Bucuresti, 1998, p. 100.

67

Page 68: Constrangerea Fizica Si Morala

al faptei exclude vinovatia unei anumite persoane si, in consecinta, nu se poate vorbi de inexistenta invinuitului sau inculpatului in cauza.1

In cazul concursului cu alte cauze care inlatura caracterul penal al faptei se va tine seama de condiţiile fiecarei cauze aflăte in concurs. Spre deosebire de cazul fortuity, unde imposibilitatea de prevedere este obiectiva, fiind lipsit de relevanta daca făptuitorul este cunoscut sau nu, in cazul constrângerii, organelle judiciare trebuie sa-l cunoasca sis a-l examineze, de la caz la caz, deoarece efectele se produc “in personam”. In cadrul procesului penal, organelle judiciare vor stabili o data cu solutionarea cazului si faptul daca persoană constransa va fi obligate, in masura stabilirii culpei, la repararea prejudiciilor materiale sau, acest lucru va reveni celui care a exercitat vacţiunea de constrângere. Existenta constrângerii fizice sau morale trebuie sa fie in raport cu imprejurarile de fapt. Numai astfel se poate aprecia in mod just indeplinirea condiţiilor pt. retinerea constrângerii. Daca in asemenea imprejurari condiţiile constrângerii nu sunt indeplinite, dar se constata ca au fost exercitate anumite presiuni asupra făptuitorului, acestea vor putea fi avute in vedere ca circumstante atenuante judiciare2(de exemplu: din imprejurarile cauzei rezulta ca existenta posibilitatii de a opune rezistenta energiei straine sau de a inlatura pericolul prin alte mijloace, dar făptuitorul a cedat cu usurinta unei temeri exagerate). Ca o circumstanta atenuanta se prezinta si constrângerea morală izvorata din simpla temere reverentiala ( copiii fata de parinti, elevii fata de profesori, subalternii fata de superiori etc.). Procesul penal privind fapta săvârşită de persoană constransa trebuie extins la persoană sau persoanele care au săvârşit vacţiunea de constrângere, de fiecare data când se constata existenta constrângerii fizice si morale.

CONCLUZII

Studiul intitulat “ Constrângerea fizică si morală” incearca, printr-o imbinare a metodei sintetice cu cea analitica, abordarea unei teme mai putin explorata de literature jiridica, iar practica judiciara nu a fost constanta in pronuntarea unor solutii legale si temeinice.

1 I. Neagu, Drept procesual penal, Bucuresti, 1988, p. 184.2 Ion GH. Gorganeanu, op. cit., p. 111-112.

68

Page 69: Constrangerea Fizica Si Morala

Tema prezinta o importanta deosebita pt. dreptul penal, avand implicatii teoretice si practice de netagaduit cu privire la existenta infracţiunii. Luate separate, printr-o analiza detaliata, am constatat ca, continuturile conceptelor de constrângere fizică si constrângere morală sunt exprimate similar de majoritatea prestigiosolor autori de drept penal actuali, care considera ca constrângerea fizică si morală reprezinta o cauza care inlatura caracterul penal al faptei datorită lipsei de vinovatie a făptuitorului. Cu privire la lipsa de vonovatie a făptuitorului care si-a indeplinit rolul de instrument al infracţiunii, am tratat in Capitolul 2 al prezentei lucrari amprenta lasata de lipsa factorului volitiv din conţinutul intentiei in cadrul acţiunii de constrângere. De fiecare data, am cautat sa pun in lumina aspectele esentiale ale institutiei cercetate, expunand obiectiv opinii in raport cu care mi-am argumentat propriul punct de vedere. Fără pretentia ca am reusit in totalitate sa epuizez aspectele problematicii dezvoltate, am realizat o prezentare a notiunilor generale, a istoricului reglementarii, a definitiilor si condiţiilor cauzelor respective referindu-ma si la conexiunile cu alte cauze care inlatura caracterul penal al faptei, precum si la efectele si aspectele procesuale. Constatam, totodata, evolutia constrangrii morale de la o conceptie obiectiva la alta subiectiva si delimitarea cadrului emotional si social de către coordonatele constrângerii morale. Am acordat atentie si constrângerii---cauza speciala---care face ca fapta de dare de mita sa nu constituie infrvacţiune, printr-o prezentare comparative a acesteia cu constrângerea morală, cauza care inlatura caracterul penal al faptei. De lege ferenda, propunem ca noul Cod penal sa consacre denumirea de “cauze care fac ca fapta sa nu constituie infrvacţiune”, realizandu-se astfel o perfecta corelare între titlul si definitia acestor cauze. Printr-o analiza intemeiata pe o ampla documentare, cuprinzand atat literature juridical romina, cat si literature straina (franceza, italiana), in cele cinci capitole ale sale, lucrarea ofera o viziune de ansamblu asupra constrângerii fizice si morale. Studiul întreprins subliniaza superioritatea cercetarii stiintifice materialist dialectice, atat prin profunzimea analizei structurale obtinute, cat si prin varietatea campului deschis investigatiei epistemologice.

ABREVIERI

alin. – alineat; art. – articol; C.S.J. – Curtea Suprema de Justitie; Col. pen. – Colegiul penal;

69

Page 70: Constrangerea Fizica Si Morala

C. pen. – Cod penal; C. proc. pen. – Cod procedura penală; dec. pen. – decizie penală; dos. – dosar; nr. – numar; op. cit. – opera citata;

p. – pagina;R.R.D. – Revista Romana de Drept;sent. pen. – sentinta penală;s. p. – sectia penală;s. m. – sectia militara;Trib. Jud. – Tribunalul Judetean;Trib. Supr. – Tribunalul Suprem;urm. – urmatoarele.

BIBLIOGRAFIE

I. ACTE NORMATIVE

70

Page 71: Constrangerea Fizica Si Morala

1. Codul Penal si Codul de Procedura Penală, Editura Lumina Lex, Bucuresyi, 1997.

2. Constitutia Romaniei.

II. LITERATURA DE SPECIALITATE

1. Antoniu G. – Codul penal cu explicatii suplimentareSt. Danes, Marin Popa pe intelesul tuturor, Editura Societatii Tempus Romania, Bucuresti, 1996.

2.Antoniu G., Sistemul cauzelor care inlatura vinovatia, in Revista de Drept Penal, Anul I, nr. 2, serie noua, Bucuresti, 1994.

3.Badulescu George St. – Codul penal adnotat cu jurisprudenta si George T. Ionescu doctrina romana si franceza, Editura Tipografia “Curierul Judiciar”, Bucuresti, 1911. 4.Basarab Matei - Drept penal. Partea generala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983.

5.Basarab Matei - Drept penal. Partea generala. Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997.

6.Basarab Matei - Drept penal. Partea generala, vol. II, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001. 7.Bobos G. – Teoria generala a dreptului, Universitatea Independenta “D. Cantemir”, Cluj Napoca 1993.

8.Boroi Al. – Drept penal. Partea generala, Editura All Beck, Bucuresti, 1999.

71

Page 72: Constrangerea Fizica Si Morala

9.Braunstein Berthold - Dreptul penal al R.P.R., partea speciala— Partea a II-a, Editura de stat Didactica Si Pedagogica, Bucuresti, 1960.

10.Bulai C. – Manual de drept penal. Partea generala, Editura All, Bucuresti, 1997.

11.Bulai C. – Drept penal. Partea generala, Casa de Editura si presa Sansa, Bucuresti, 1992.

12.Bulai C. – Drept penal romin, I, Bucuresti, 1987.

13.Bulai C. – Drept penal. Curs selective pentru C. Mitrache, licenta, Editura Press Mihaela, A. Filipas Bucuresti, 1997.

14.Bulai C., A. Filipas, -Instituţii de Drept Penal – curs selectiv C. Mitrache pentru examenul de licenta, Editura Trei, Bucuresti, 2001.

15.Butiuc C-tin - Elemente de drept penal, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998.

16.Carrara Fr. – Programa, ed. 11, nr. 284-331.

17.Codul penal francez, Legea nr. 92-683-686/22 iulie 1992. 18.Diaconescu Horia - Violenţă si efectele sale in dreptul romin, Editura Aius, Craiova, 1995. 19.Dobrinoiu V. – Traficarea functiei si a influentei in dreptul Penal, Editura Stiintifica si Enciclopedica Bucuresti, 1983. 20. Dobrinoiu V. – Coruptia in dreptul penal romin, Editura Atlas Lex, Bucuresti, 1995.

21. Dobrinoiu V. – Drept penal. Partea generala, Editura Gh. Nistoreanu, I. Pascu, Europa Nova, Bucuresti, 1997. Al. Boroi, I. Molnar, V. Lazar 22.Dongoroz V. – Drept penal, Bucuresti, 1939. 23. Dongoroz V. – Drept penal (reeditarea editiei din 1939), Asociatia Romana de Stiinte Penale,

72

Page 73: Constrangerea Fizica Si Morala

Bucuresti, 2000. 24.Dongoroz V., - Noul Cod penal si Codul penal anterior. Gh. Daranga, S. Kahane, Prezentare comparative, Editura Politica, D. Lucinescu, A. Nemes, Bucuresti, 1968. M. Popovici, P. Sarbulescu, V. Stoican 25.Dongoroz V., S. Kahane, - Explicatii teoretice ale Codului Penal Romin, I. Oancea, I. Fodor, vol. I, Editura Academiei Romane, Bucuresti, N.Iliescu, C. Bulai, 1969. 26. Dongoroz V., S. Kahane, - Explicatii teoretice ale Codului Penal Romin, I. Oancea, I. Fodor, partea speciala, vol. III, Editura Academiei,

N.Iliescu, C. Bulai, Bucuresti, 1971.R. Stanoiu, V. Rosca

27.Eliescu M. – Raspunderea civila delictuala, Bucuresti, 1972

28.Garçon - Code penale annoté, art. 64, nr. 56-150.

29.Garraud R. – Traité théoretique et practique du droit penal Vol. III.

30.Georgescu I. B., Revista penală, anul IV, nr. 2, februarie, 1937.C. I. Dianu, G. I. Bontea

31.Giurgiu Narcis - Legea penală si infrvacţiunea, Editura Gamma.

32.Gorganescu Ion Gh. – Vacţiunea penală, Bucuresti, 1998. 33.Haus J. J. – Principes Généraux du Droit Penal – Belge, Gand, Librairie genérale de Ad. Hoste, rue Des Champs, 43, 1874.34.Ionescu V. -Legitima aparare si starea de necesitate, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972.

35.Kahane S. – Explicatii teoretice ale Codului penal romin, Vol. IV, Bucuresti, 1972.

36.Manoliu Marius A. C. – Cazul fortuit si forta majora in dreptul

73

Page 74: Constrangerea Fizica Si Morala

Penal, editia a II-a, Bucuresti, 1942.37.Mic dictionar enciclopedic, - Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1978.

38.Mircea Ion - Vinovatia in dreptul penal romin.

39.Mirisan Valentin - Consideratii privind unele cauze care Inlatura caracterul penal al faptei, Editura Gil, Zalau, 1996.40.Mitrache C-tin - Drept penal. Partea generala, Casa de Editura si presa Sansa, Bucuresti, 1998.41.Neagu Ion - Drept Procesual Penal, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1988.42.Niculeanu Costel - Elemente de drept penal. Partea generala, Editura Novus, Craiova, 1994.43.Niculeanu Costel - Curs de drept penal- partea generala, Editura Sitech, Craiova, 2000.44.Oancea I. – Drept penal. Partea generala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1971.45.Oancea I. – Tratat de drept penal. Partea generala, Editura All, Bucuresti, 1994.46.Papadopol V., - Repertoriu alfabetic al practicii judiciareM. Popovici in materie penal ape anii 1976-1989, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1982.47. Papadopol V., - Repertoriu alfabetic al practicii judiciareM. Popovici in materie penal ape anii 1969-1975,

Editura Stiintifica, Bucuresti, 1977.48.Ponea Adina - Introducere in studiul culpei, Craiova, 1997.49.Pop T. – Drept penal comparat. Partea generala, Institutul de Arte bGrafice “Ardealul”, Cluj, 1923. 50.Predoviciu Ion I. – Codul penal din Transilvania, Tipografia Adolf Sonnenfeld Soc. Anon., Oradia-Mare, 1923.

51.Ratescu C-tin G., - Codul penal “ Regele Carol II”, vol. I, I. Ionescu- Dolj, Partea generala, art. 1-183, Editura I. Gr. Periteanu, Librariei SOCEC et. Co S.A., Bucuresti,1973 V. Dongoroz,

74

Page 75: Constrangerea Fizica Si Morala

N. Asnavorian, Traian Pop, N. Pavelescu, Mihail I. Papadopolu.52.Sima C-tin - Codul penal adnotat, Editura Atlas Lex, Bucuresti, 1996.53.Somacescu Simona - Drept penal. Partea generala, Editura Ager, Tg-Jiu, 2001.54.Stefani G., G. Levasseur - Droit penale general, troisieme edition,Dalloz, Paris, 1987, p. 366.

55. Stefani G., G. Levasseur - Droit Penale general et procedure penale, Tome I, Troisieme edition, Dalloz, 1968.

56.Stoica O. A. – Drept penal. Partea speciala, Editura Didactica Si Pedagogica, Bucuresti, 1976.

57.Tanoviceanu I. – Tratat de drept si procedura penală, vol. I, Tipografia “Curierul judiciar”, Bucuresti,192458.Ungureanu Augustin - Drept penal român. Partea generala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1995.59.Vasiliu T., G. Antoniu, - Codul penal al R.S.R. comentat si adnotat. St. Danes, Gh. Daranga, Partea generala, Editura Stiintifica, D. Lucinescu, D. Popescu, Bucuresti, 1972. V. Papadopol, D. Pavel, V. Ramureanu60.Zorgo Beniamin - Ce este voinţă? Bucuresti, 1969.

III. REVISTE DE SPECIALITATE

1.Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem, 1972.2.Revista Romana de Drept, nr. 4/1967.3.Revista Romana de Drept, nr. 11/1977.4.Revista Romana de Drept, nr. 9/1982.5.Revista “Dreptul”, nr. 10/1992.6. Revista “Dreptul”, nr. 7/1998.7. Revista “Dreptul”, nr. 5/2000. 8. . Revista “Dreptul”, nr. 11/2000.

75

Page 76: Constrangerea Fizica Si Morala

76