CONTRACTUL

-IZVOR DE OBLIGATII-

CAPITOLUL 1

NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND OBLIGATIA CIVILA.

1.1 Notiunea de obligatie civila

Notiunea de obligatie s-a cristalizat in urma unei indelungate evolutii

in procesul de tranzitie de la societatea gentilica la cea politica.

Fiind considerata la origine o simpla legatura materiala, fizica,

obligatia a trecut prin mai multe etape, aparand ca institutie de drept odata

cu formarea proprietatii private si a claselor sociale.

Notiunea de obligatie a fost imbunatatita, un sens asemanator celui

modern atribuindu-i-se de catre romani, astfel in Institutele lui Justinian

obligatia este definita astfel: "Obligatio est juris vinculum quo necesitate ad-

stringimur alicuius solvendae rei, secundum nostra civitatis jura"1 -adica

obligatia este o legatura de drept prin care suntem siliti a platii ceva conform

dreptului cetatii noastre. Tinand cont de aceasta definitie redactorii Codului

civil francez de la 1804, Codului civil roman din 1865, cat si a altor coduri

civile europene elaborate la acea vreme, ca cel austriac din 1811, cel elvetian

1 Stefan Cocos, Drept Roman, Editura Scorpio 78, Bucuresti, 1999, p. 216.

din 1907 sau Codul federal elvetian al obligatiilor din 1881 si apoi din 1911,

nu au dat o definitie legala notiunii de obligatie.

In lipsa unei definitii legale, sarcina definirii notiunii de obligatie

civila a revenit doctrinei, unde au fost formulate mai multe definitii, dintre

care cele mai cuprinzatoare sunt urmatoarele:

"Obligatia civila este indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic

civil de a avea o anumita conduita, corespunzatoare dreptului subiectiv

corelativ, conduita care consta in a da, a face ori a nu face ceva si care la

nevoie, poate fi impusa prin forta coercitiva a statului."1

"Obligatia civila este raportul juridic in baza caruia, creditorul are

dreptul sa pretinda debitorului sa execute prestatia corelativa de a da, a face

sau a nu face ceva."2

"Obligatia –in sens larg– este asadar acel raport juridic in continutul

caruia intra dreptul subiectului activ, numit creditor, de a cere subiectului

pasiv, denumit debitor – si caruia ii revine indatorirea corespunzatoare – a

da, a face sau a nu face ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in caz de

neexecutare de buna voie."3

"Obligatia este raportul de drept civil in care o parte, numita creditor,

are posibilitatea de a pretinde celeilalte parti, numita debitor, sa execute o

prestatie sau mai multe prestatii, ce pot fi de a da, a face sau a nu face, de

regula, sub sanctiunea constrangerii de stat."4

Tinand cont de opiniile exprimate in doctrina cu privire la continutul

definitiei date notiunii de obligatie civila, colectivul care a redactat proiectul

1 Gheorghe Beleiu, Drept civil roman, Introducere in dreptul civil, subiectele dreptului civil. Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2001, p. 87.

2 Rudareanu Mariana, Drept civil II. Teoria generala a obligatiilor, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bcuresti, 2004, p. 10.

3 Constantin Statescu, Corneliu Barsan, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, p. 3.

4 Liviu Pop, Teoria generala a obligatiilor, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996, p. 10.

2

Codului civil roman a introdus in proiectul de cod civil definitia si continutul

raportului de obligatie, astfel in art. 902 din proiectul codului civil obligatia

are urmatoarea definitie:

"Art.902. – (1) Obligatia este o legatura de drept in virtutea careia

debitorul este juridic tinut fata de creditor sa-i procure o prestatie ori sa se

abtina de la o facultate pentru care debitorul este raspunzator cu valoarea

elementelor formand activul sau patrimonial.

(2) In temeiul raporului juridic de obligatie, debitorul este tinut sa dea,

sa faca, sau sa nu faca ceva, iar creditorul poate pretinde prestatia datorata."1

Aceasta definitie incearca sa faca fata nevoilor actuale si dinamicii

economico-sociale, punand in valoare solutiile constant oferite de

jurisprudenta si doctrina, indicand totodata intinderea obligatiilor debitorului

in chiar continutul definitiei.

1.2 Elementele raportului juridic de obligatie

Raportul juridic este definit in literatura de specialitate ca "legatura

sociala intre participanti determinati, reglementata de norma juridica,

susceptibila de a fi aparata pe calea coercitiunii statale si caracterizata prin

existenta drepturilor si obligatiilor juridice."2

Raportul juridic civil, este o specie a raportului juridic, ce se

deosebeste de alte categorii de raporturi sociale prin faptul ca este "o relatie

1 Peoiectul de Lege privind Codul Civil, 2004, art. 902.2 Costica Voicu, Teoria generala a dreptului. Editura Sylvi, Bucuresti 2001, p.237.

3

sociala - patrimoniala ori nepatrimoniala – reglementata de norma de drept

civil"3 caracterizat prin caracter social, volitional si pozitia juridica a partilor.

In structura raportului juridic civil obligational se regasesc

urmatoarele elemente: partile, continutul si obiectul.

Partile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice sau

persoanele juridice care sunt titularele drepturilor si obligatiilor civile.

Continutul raportului juridic civil este dat de totalitatea drepturilor

subiective si a obligatiilor civile pe care le au partile.

Obiectul raportului juridic civil consta in actiunile ori inactiunile la

care sunt indrituite partile ori de care acestea sunt tinute sa le respecte; cu

alte cuvinte, obiectul raportului juridic civil consta in conduita pe care o pot

avea ori trebuie sa o aiba partile.

Aceste trei elemente constitutive trebuie sa fie intrunite cumulativ

pentru a ne afla in prezenta unui raport juridic civil.

1.3 Clasificarea obligatiilor

In doctrina, obligatiile au fost clasificate dupa urmatoarele criterii:

- izvorul obligatiei

- obiectul obligatiei

- opozabilitatea obligatiei

- sanctiunea juridica

- dupa cum sunt sau nu afectate de modalitati

3 Gheorghe Beleiu, Drept civil roman, Introducere in dreptul civil, subiectele dreptului civil. Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2001, p. 61.

4

Clasificarea obligatiilor in functie de izvorul lor1 se face

astfel:

- Obligatiile nascute din acte juridice care se subclasifica in:

o obligatii nascute din acte juridice unilaterale;

o obligatii nascute din contracte;

- Obligatii nascute din fapte juridice, care la randul lor se impart in:

o obligatii care rezulta din fapte juridice licite

o obligatii care rezulta din imbogatirea fara just temei

o obligatii rezultate din gestiunea de afaceri

o obligatii rezultate din plata nedatorata

o obligatii care rezulta din fapte juridice ilicite

In functie de obiectul lor se fac trei subclasificari ale obligatiilor

civile:

- obligatia de a da, obligatia de a face si obligatia de a nu face ceva

(aut dare, aut facere, aut non facere);

- obligatie pozitiva si obligatie negativa;

- obligatia de rezultat (determinata) si obligatia de diligenta (de

mijloace).

Obligatia de a da (aut dare) este indatorirea de a constitui sau a

transmite un drept real. (are un sens diferit fata de cel din vorbirea curenta

unde a da inseamna a preda un lucru. In dreptul civil, predarea unui lucru

este obligatia de a face).

1 Rudareanu Mariana, Drept civil II. Teoria generala a obligatiilor, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bcuresti, 2004, p. 13.

5

Obligatia de a face (aut facere) consta in indatorirea de a executa o

lucrare, a presta un serviciu, ori de a preda un lucru.

Obligatia de a nu face ceva (aut non facere) are continut diferit, dupa

cum este corelativa unui drept absolut ori unui drept relativ (cum este cel de

creanta).

A nu face, ca obligatie corelativa unui drept absolut, inseamna

indatorirea generala de a nu se face nimic de natura a aduce atingere acelui

drept.

A nu face, ca obligatie corelativa unui drept relativ, inseamna a nu

face ceva ce ar fi putut face, daca debitorul nu s-ar fi obligat la abtinere.

Aceasta clasificare prezinta importanta juridica in ceeea ce priveste

calificarea actelor juridice1, iar din punct de vedere procedural aceasta

clasificare stabileste modalitatea aducerii la indeplinire a obligatiilor2.

Tot dupa obiectul lor obligatiile mai sunt imparite in: obligatii

pozitive si obligatii negative. Sunt considerate obligatii pozitive, obligatia de

"a da" si obligatia de "a face", iar negative sunt considerate obligatiile de "a

nu face".

Aceasta clasificare prezinta utilitate practica in ceea ce priveaste

punerea in intarziere a debitorului3. In principiu, incalcarea unei obligatii de

1 De exemplu, contractul de renta viagera se deosebeste de contractul de vanzare cu clauza de intretinere prin aceea ca primul presupune obligatia "de a da" iar cel de-al doilea contract naste obligatia "de a face".

2 Dupa cum obligatia este: de "a da" , "a face" sau "a nu face" in practica s-au stabilit mai multe criterii de clasificare a actiunilor civile si de executare a obligatiilor.

3 Art. 1078. Dacã obligatia consistã în a nu face, debitorul, care a cãlcat-o, este dator a da despãgubire pentru simplul fapt al contraventiei. si Art. 1079. Dacã obligatia consistã în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliul sãu.

Debitorul este de drept în întârziere: 1. în cazurile anume determinate de lege; 2. când s-a contractat expres cã debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fãrã a

fi necesitatea de notificare; 3. când obligatia nu putea fi îndeplinitã decât în un timp determinat, ce debitorul a lãsat sã

treacã.

6

a nu face il pune in intarziere pe debitor de drept, pe cand in cazul unei

obligatii pozitive este necesara o punere formala in intarziere a debitorului.

In functie de oboectul lor obligatiile au mai fost clasificate si in:

obligatii de rezultat si obligatii de diligenta.

De rezultat (numite si determinate) sunt considerate obligatiile ce

constau in indatorirea debitorului de a obtine un rezultat determinat1.

Sunt de diligenta (numite si de mijloace) acele obligatii care constau

in indatorirea debitorului de a depune toata staruinta pentru a obtine un

anumit rezultat, fara a se obliga insa, sa si garanteze obtinerea rezultatului2.

Aceasta clasificare este utila in ceea ce priveste proba culpei

debitorului.

In functie de opozabilitatea lor obligatiile sunt impartite astfel:

a. obligatii obisnuite, ele alcatuiesc regula si le sunt proprii

sub aspectul opozabilitatii, toate regulile care carmuiesc drepturile relative;

b. obligatii reale numite si propter rem apar ca un accesoriu al

unui drept real, ele fiind adevarate sarcini reale ce incumba titularului unui

drept real privitor la un bun oarecare3, ele pot fi conventionale sau legale,

dupa cum au ca izvor legea sau conventia partilor.

c. obligatii opozabile tertilor, numite si scritae in rem , sunt

caracterizate prin faptul ca sunt atat de strans legate de posesia unui bun,

incat creditorul nu poate obtine satisfacerea dreptului sau decat daca

posesorul bunului va fi obligat sa respecte acest drept, desi nu a participat

1 O astfel de obligatie este cea a vanzatorului de a ii preda cumparatorului lucrul vandut.2 O astfel de obligatie ii revine medicului care trebuie sa depuna toata staruina pentru insanatosirea

pacientului sau.3 De exemplu, obligatia detinatorilor de terenuri agricole de a le cultiva pentru a asigura protectia

solului, este o obligatie legala prevazuta de Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, modificata si republicata in temeiul art VII din Legea 169/ 1997

7

direct si personal la nasterea raportului obligational1. O astfel de obligatie ii

revine cumparatorului unui bun ce face obiectul unui contract de locatiune

(Art. 1441 Cod civil)2. Daca locatorul vinde bunul inchiriat sau arendat,

cumparatorul este obligat sa respecte locatiunea facuta inainte de vanzare, cu

exceptia cazului in care in contractul de locatiune s-a prevazut desfintarea

acesteia din cauza vanzarii.

Un alt criteriu de clasificare a obligatiei este cel in functie de

sanctiunea juridica. Aceasta clasificare apare ca urmare a posibilitatii

creditorului de a cere executarea silita pe calea constrangerii de stat in caz de

neexecutare de buna voie a obligatiei ce ii revine debitorului. Elementul ce

le diferentiaza de obligatiile morale consta tocmai in posibilitatea de a cere

concursul fortei coercitive a statului.

Obligatiile juridice din diferite motive, au regim diferit de aplicare a

sanctiunii, astfel ele sunt impartite in:

- obligatii civile perfecte - care se bucura integral de sanctiunea

juridica, in sensul ca, statul asigura prin forta sa de constrangere in caz de

neindeplinire a obligatiei de catre debitor, punerea in executare silita a

titlului executor obtinut in justitie.

- obligatii civile imperfecte (sau obligatii naturale) - sunt acele

obligatii la care nu se mai poate cere concursul fortei de constrangere a

statului in caz de neexecutare, dar care, daca a fost executata de buna voie de

catre debitor, acesta nu mai poate cere restituirea prestatiei3.1 Rudareanu Mariana, Drept civil II. Teoria generala a obligatiilor, Editura Fundatiei Romania de

Maine, Bcuresti, 2004, p.16.2 Art. 1441. Dacã locatorul vinde lucrul închiriat sau arendat, cumpãrãtorul este dator sã respecte

locatiunea fãcutã înainte de vânzare, întrucât a fost fãcutã prin un act autentic sau prin un act privat, dar cu datã certã, afarã numai când desfiintarea ei din cauza vânzãrii s-ar fi prevãzut în însusi contractul de locatiune.

3 Astfel de obligatii sunt reglementate in: Art. 1092. Orice platã presupune o datorie; ceea ce s-a plãtit fãrã sã fie debit este supus repetitiunii.

8

Intr-o ultima clasificare, dupa cum sunt sau nu afectate de modalitati,

obligatiile se impart in:

- obligatii simple - sunt cele care nu sunt afectate de modalitati,

apar in rapoartele dintre creditor si debitor si au ca obiect o prestatie. Aceste

obligatii mai sunt denumite si obligatii pure si simple, produc efecte

ireversibile si se executa imediat dupa ce au luat nastere.

- obligatii complexe - sunt acele obligatii care sunt afectate de

modalitati si care au anumite particularitati in ceea ce priveste subiectele,

obiectul si efectele lor.

Modalitatile care afecteaza o obligatie sunt: termenul si conditia.

1.4 Izvoarele obligatiilor

Prin izvor de obligatii se intelege acel fapt juridic (fapt juridic in sens

larg) care da nastere unui rapot juridic obligational.

Spre deosebire de actualul cod civil care considera izvoare de obligatii

doar contractul, cvasicontractul, cvasidelictul si legea, proiectul de lege

pentru noul cod civil prin art. 903 spune ca: "Obligatiile izvorasc din lege,

contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, imbogatirea fara justa cauza,

plata nedatorata, fapta ilicita, precum si din alta imprejurare de care legea

leaga nasterea unei obligatii."

Izvoarele obligatiilor genereaza drepturi subiective - drepturi de

creanta - si obligatii ce corespund acestor drepturi, creaza raporturi juridice

Repetitiunea nu este admisã în privinta obligatiilor naturale, care au fost achitate de bunãvoie. A se vedea art. 20 din Decretul nr. 167/1958 (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B.

Of. nr. 11 din 15 iulie 1960), cu modificãrile ulterioare.

9

particulare fundamentate pe norma juridica generala in limitele careia

trebuie sa se si incadreze.

In actualul cod civil izvoarele obligatiilor sunt definite dupa cum

urmeaza:

a. Contractul este definit in art 942 Cod civil ca fiind acordul intre

doua sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge intre dansii un raport

juridic.

In proiectul de lege al noului Cod Civil, contractul este definit in art.904

-“contractul este acordul de vointa intre doua sau mai multe parti cu intentia

de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.”

b. Cvasicontractul este potrivit art.986 C.civ.,un fapt licit si voluntar,

din care se naste o obligatie catre o alta persoana sau obligatii reciproce intre

parti. In aceasta categorie sunt incluse:

-gestiunea de afaceri sau gestiunea interteselor altuia

-plata lucrului nedatorat.

c. Delictul si cvasidelictul sunt definite in art. 998-999 C.civ. ca fiind

fapte ilicite care, datorita imprejurarii ca au produs un prejudiciu altei

persoane, obliga pe cel care a cauzat prejudiciul din vina sa, sa-l repare.

Deosebirea dintre delict si cvasidelict consta in forma vinovatiei.

Delictul este o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, savarsita cu

intentie, in timp ce cvasidelictul este o fapta ilicita savarsita fara intentie, din

neglijenta sau imprudenta.

10

d. Legea este considerata izvor de obligatii in masura in care prin lege

se nasc, direct si nemijlocit, obligatii civile (de exemplu, obligatia de

intretinere reglementata de art. 86 C.fam.).

Criticile aduse clasificarii izvoarelor obligatiilor din actualul Cod civil

au determinat o alta impartire a lor, retinuta in diferite lucrari de specialitate,

la a caror opinie ne alaturam .

Se considera ca toate izvoarele posibile de obligatii pot fi reduse la

doua categorii principale:

a. acte juridice,

-prin act juridic civil se intelege acea manifestare de vointa, animate

de intentia de a produce anumite efecte juridice, efecte care nu se pot

produce potrivit legii, decat daca o asemenea intentie a existat. In masura in

care actul juridic da nastere unei obligatii civile, el apare ca un izvor de

obligatii.

In aceasta categorie se incadreaza:

-contractul

-actul juridic unilateral, daca genereaza un angajament juridic.

b. faptele juridice,

11

-in intelesul restrans al notiunii, sunt acele fapte licite sau ilicite,

savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, efecte care insa se produc

in virtutea legii, independent de vointa celor ce au savarsit faptele. Aceasta

categorie v-a cuprinde:

- gestiunea intereselor altuia

- plata lucrului nedatorat

- imbogatirea fara justa cauza

- fapta ilicita cauzatoare de prejudicii (delictul civil )

In doctrina, datorita numeroaselor critici care s-au adus cu privire la

clasificarea si inexactitatea izvoarelor de obligatii, acestea au fost clasificate

astfel: acte juridice, contractul, actul juridic unilateral, fapte juridice, fapte

juridice licite, fapte juridice ilicite cauzatoare de prejudicii1. Alti autori au

redus la doua izvoarele obligatiilor: contractul si legea (Planiol, Ripert), iar

dupa alta opinie, izvoarele obligatiilor decurg din acte juridice (contracte

angajamente unilaterale) acte ilicite (delicte si cvasidelicte), imbogatirea fara

justa cauza si legea (L. Josserand)2.

CAPITOLUL 2

CONTRACTUL CIVIL – IZVOR DE OBLIGATII

1 Rudareanu Mariana, Drept civil II. Teoria generala a obligatiilor, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bcuresti, 2004, p. 18.

2 Vasile Gionea, Curs de drept civil. Proprietatea si alte drepturi reale. Teoria generala a obligatiilor. Contracte speciale. Succesiuni, Editura Scaiul, Bucuresti, 1996. p. 72.

12

2.1 Notiunea si definitia contractului civil.

Articolul 942 C. civ. defineste contractul ca fiind "acordul intre doua

sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge intre dansii un raport

juridic".

Cum aceasta definitie este incompleta, literatura de specialitate a

formulat mai multe definitii1, dintre care cea mai completa este urmatoarea:

"Contractul este un acord de vointa realizat intre doua sau mai multe

persoane pentru a crea, a modifica sau stinge un raport juridic preexistent"2,

cum deja am mentionat, aceasta definitie a fost adoptata si de redactorii

Proiectului Noului C.civ.3

Din aceasta definitie, putem observa ca acentul se pune pe efectele

juridice produse de contract, spre deosebire de alte definitii in care unii

autori se refera numai la scopul contractului, (acela de a produce efecte

juridice) autorii care au elaborat aceasta definitie, au in vedere si enumerarea

efectelor produse de acesta.

In dreptul roman contractul era considerat legea partilor "contractus

legem ex conventione accipiunt", aceasta definitie a fost inclusa si in Codul

civil roman, spre a exprima forta obligatorie a contractelor, in termenii:

"conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante" (art.

969, alin. 1).

Cu privire la notiunea de "contract" si notiunea de "act juridic",

doctrina a facut anumite precizari. Intre aceste notiuni exista deosebiri de

substanta astfel, genul este reprezentant de actul juridic iar specia de catre 1 "Contractul este actul juridic prin care doua sau mai multe persoane isi manifesta vointa

concordanta de a crea, modifica sau stinge un raport juridic." Ioan Albu, Contractul si raspunderea contractuala. Editura Dacia, 1994, Cluj-Napoca, p.7.

2 L. Pop, op. cit. p. 303 Proiectul Noului Cod Civil, Art. 904 – "“contractul este acordul de vointa intre doua sau mai

multe parti cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.”

13

contract, de aici rezulta ca orice contract este act juridic, dar nu orice act

juridic poate fi contract. Actele juridice se pot divide in acte de formatie

unilaterala si acte de formatie multilaterala, contractele facand parte din cea

de a doua categorie, aceasta distinctie facandu-se dupa numarul partilor

(vointelor) care concura la incheierea actului.

Mai putem adauga ca actul unilateral nu poate fi confundat cu

contractul unilateral, acestuia din urma i se opune contractul sinalagmatic.

Contractul unilateral ramane un acord de vointe, chiar daca el creaza

obligatii doar pentru o singura parte, in schimb, actul unilateral emana dintr-

o singura vointa juridica.

In doctrina s-au mai purtat anumite discutii si cu privire la notiunea de

contract. Majoritatea autorilor considera ca in codul nostru civil, conventia si

contractul sunt notiuni sinonime. Astfel, titlul III, Cartea a III-a, din Codul

civil este intitulat "Despre contracte sau conventii", de aici, obligatiile

nascute din acordul de vointa, putand fi calificate deopotriva obligatii

contractuale sau obligatii conventionale. Doctrina franceza de specialitate a

facut o anumita distinctie intre conventie si contract, spunand ca notiunea de

contract este specia iar conventia este genul. Aceasta distinctie a pornit de la

analiza textului art. 1101 C.civ. francez, care nu a fost reprodus de Codul

civil roman, si care definea contractul astfel: "Contractul este conventia prin

care una sau mai multe persoane se obliga catre una sau mai multe persoane

sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva."1

2.2 Principiul libertatii de vointa in materie contractuala

1 Ion Dogaru, Pompiliu Draghici, Drept civil – Teoria Generala a Obligatiilor. Editura All Beck, Bucuresti, 2002, p. 40.

14

Dupa cum rezulta si din definitie, factorul esential al unui contract

este acordul de vointa al partilor, respectiv vointa lor juriica1. Prin acord de

vointe se intelege intalnirea concordanta a doua sau mai multe vointe

individuale, cu intentia partilor de a produce efecte juridice2. Astfel

contractul se deosebeste de actul juridic unilateral care consta in

manifestarea de vointa a unei singure persoane, cu intentia de a produce

efecte juridice.

In vechiul dreptul roman pentru incheierea unui contract nu era

suficient numai acordul de vointa al partilor, pe langa acesta se cerea si

indeplinirea unui ritual rigid si complicat care era diferit in functie de

importanta economica a obiectului sau3.

Asstfel pentru vanzari (mancipatio) privind lucruri de mare valoare

economica (res mancipi – pamantul, animalele), era necesara prezenta a 7

marori spre a aminti de cele 7 triburi ale cetatii, infigerea sulitei in pamantul

cumparatl, ca semn al puterii dobandite asupra lui, a unei bucati de arama, a

balanetei, a libripensului, precum si folosirea unor formule consacrate,

invariabile, iar pentru lucrurile de mai mica valoare economica (res nec

mancipi), modul de transmitere a dreptului de proprietate era traditio, adica

remiterea materiala a bunului vandut.

Formalismul sa atenuat treptat, ajungand ca in perioada dreptului

feudal sa se contureze din ce in ce mai mult consensualismul.

Indiferent de perioada, la baza formarii contractelor a stat vointa

partilor, de aici rezultand rolul determinant pe care il are aceasta la crearea

contractelor si la stabilirea continutului lor.

1 Ioan Adam, Drept civil, Teoria generala a obligatiilor, Editura All Beck, Bucuresti,1994, 2004, p.27.

2 Liviu Pop, Teoria generala a obligatiilor, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998, p.30.3 Ion Dogaru, Pompiliu Draghici,, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, Editura All Beck,

Bucuresti, 2002, p. 43.

15

Evolutia rolului vointei in contracte, explica si evolutia conceptiilor

privitoare la libertatea contactuala.

Daca in gandirea comentatorilor codului civil, sub influenta

iluminismului, predomina un liberalism total care pe planul dreptului civil a

fost transpus prin fundamentarea principiului autonomiei de vointa, gandirea

moderna, tinand cont de necesitatile de ordin juridic, prin textele legale

stabileste granitele vointei juridice, in scopul asigurarii ordinii publice si

respectarii bunelor moravuri.

Vazuta ca un adevarat postulat al vietii sociale, teoriei autonomiei de

vointa elaborata de catre J.J.Rousseau si I.Kant, a promovat liberalismul

politic pe plan politic, liberalismul economic pe plan economic si libertatea

contractuala pe plan juridic.

Teoria autonomiei de vointa are ;a baza trei idei:

- libertatea de a contracta

- libertatea formelor de contract

- libertatea de continut a contractelor

Cu timpul s-a observat ca libertatea in exces poate duce la influente

nefaste asupra vietii sociale si economice, din aceste considerente s-a impus

o oarecare "restrangere" a libertatii contractuale, prin:

- obligatii legale de a contracta

- interdictia inserarii unor clauze abuzive

- obligatia includerii unor clauze de protectie a consumatorului

- aurorizari administrative prealabiel

- etc

16

toate acestea ducand la stabilirea unui echilibru (uneori supus contraolului)

intre partile contractante, eliminand astfel dominatia celor puternici asupra

celor slabi.

2.3 Clasficarea contractelor

Contractele se pot clasifica dupa criterii diferite. Clasificarea prezinta

importanta pentru stabilirea regimului juridic aplicabil speciilor de contracte

ce se subsumeaza ficarui tip de contract.

Practic, contractele sunt nelimitate; partile pot incheia nu numai

contracte reglementate ci si altele, nereglementate, precum pot face si

imbinari de contracte, de aceea, enumerarea felurilor contractelor este

imposibia, de aici si motivul pentru care in lcrarile de specialitate sunt

cercetate cntractele prevazute de lege si numai unele dintre cele neprevazute,

mai frecvente si mai bine conturate in doctrina contractuala; este insa

posibila clasificarea contractelor, cea ce o si fac prin traditie legea,

jurisprudenta si dctrina juridica.

Clasificarile reduc la un limbaj juridic generic varietatea nesfarsita a

contractelor, evidentiaza asemanarile si deosebirile dintre ele si ajuta la

determinarea regimului juridic aplicabil fiecarei cateforii de contracte in

parte.

Existenta unor criterii diferite de clasificare si, prin consecinta, a unor

clasificari diferite fac ca unul si acelasi contract sa fie susceptibil de

includere in toate sau aproape toate clasificarile contractelor; de exemplu

vanzarea-cumpararea este un contract numit, sinalagmatic, cu titilu oneros,

17

principal si de regula consensual, negociabil si de executare instantanee, iar

prin exceptie solemn, de adeziune ori impus ori de executare succesiva.

De aceea, clasificarile contractelor nu se exclud una pe alta, adica

incadrarea unui contract in una din clasificari nu exclude incadrarea lui si in

alta sau alte clasificari, ci ele se imbina in vederea calificarii, caracterizarii si

interpretarii diferitelor contracte.

In ce priveste temeiul legal al clasificarii contractelor, se poate face o

tripla distinctie: clasificari prevazute expres de Codul civil, anume contracte

bilaterale si unilaterale, oneroase si cu titlu gratuit, iar cele oneroase in

comutative si aleatorii, clasificari ce rezulta in mod implicit din dispozitiile

codului civil, anume, contracte numite si nenumite, consensuale si

neconsensuale, de executare instantanee si succesiva, principale si accesorii,

simple si complexe; si clasificari ce rezulta din coroborarea dispzitiilor

codului civil cu dispozitiile unor acte normative civile posterioare, ca aceea

in contracte negociabile, de adeziune si impuse.

Clasificarile generale la care ne vom referi in continuare sunt necesare

asa cum am mai spus, pentru stabilirea regimului juridic aplicabil speciilor

de contracte ce se subsumeaza fiecarui tip, cat si pentru formarea unui limbaj

sintetic care sa defineasca o varietate nesfarsita de forme juridice.

In literatura juridica au fost concretizate mai multe criterii de

clasificare a contractelor, printre care:

- modul de formare (conditiile de valabilitate cat priveste forma)

- continutul contractelor

- scopul urmarit de parti

- efectele produse

- modul (durata) executarii

18

- nominalizarea in legislatia civila

- corelatia existenta intre contracte

aceasta enumerare corespunde clasificarii traditionale, cu timpul au fost

formulate si alte clasificari.

O clasificare mai recenta mai subclasifica contractele in:

- dupa cum au sau nu o forma prestabilita (contracte tipizate si

netipizate).

- in raport de cetatenia partilor (contracte interne si contracte

externe)1.

- in raport de cetatenia partilor.

Clasificarea contractelor dupa modul de frmare:

a). contractele consnsuale

b). contractele neconsensuale2

a). Consensuale sunt acele contracte care se incheie prin simplul

acord de vointa al partilor, simpla lor manifestare de vointa, neinsotita de

nici un fel de forma, fiind suficienta pentru formarea valabila a contractului.

Daca partile inteleg sa insoteasca manifestarea de vointa cu un inscris, in

care o consemnraza, o fac nu pentru a da validitate contractului ci pentru a-si

asigura un mijloc de proba privind incheierea si contintul acestuia.

In dreptul nostru functioneaza regula (principiul) consensualitatii

(solus consensus obligat), potrivit careia pentru formarea contractului este

suficient acordul de vointa al partilor.

1 Ion Dogaru, Pompiliu Draghici, Drept civil – Teoria Generala a Obligatiilor. Editura All Beck, Bucuresti, 2002, p.47

2 Unii autori clasifica contractele in functie de modul lor de formare in trei categorii: contreacte consensuale, solemne si reale.

19

De la aceasta regula intalnim urmatoarele doua exceptii: contractele

reale si contractele solemne.

Ca exemple de contracte consensuale mentionam vanzarea-

cumpararea1, contractul de mandat, contractul de inchiriere a bunurilor

mobile.

b). Contractele neconsensuale care se divid in contracte solemne si

contracte reale.

Sunt contracte solemne acele contracte pentru a caror incheiere se

cere si respectarea unei forme prestabilite, care in general este forma

autentica notariala; ca in cazul donatiei, la care nerespectarea formei

solemne atrage nulitatea absoluta a contractului. Sunt astfel de contracte:

donatia, contractul de ipoteca, vanzarea-cumpararea de terenuri, etc.

Forma ceruta ad validitatem (ad solemnitatem) nu trebuie confundata

cu forma scrisa (ad probationem). In acest din urma caz legea nu

conditioneaza existenta contractului de existenta unei astfel de forme, ci

numai posibilitatea dovediri lui; contractul (operatia juridica) exista

independent de faptul daca s-a facut un inscris care sa consemneze acordul

de vointa al partilor, numai ca operatia juridica va fi foarte greu de dovedit.

Contractele reale sunt acelea pentru a caror incheiere, pe langa

acordul de voina al partilor se cere si remiterea materiala (predarea) a

bunului debitorului, ca in cazul depozitului sau imprumutului. doctrina

considera a fi astfel de contracte imprumutul de consumatie, comodatul,

depozitul, contractul de gaj, contractul de transport, etc.

Importanta clasificarii. Importanta acestei clasificari rezida in nevoia

de a stabili daca partile au incheiat un contract valid (valabil) cu respectarea

1 Trebuie sa facem prcizarea ca in principiu contractul de vanzare-cumparare este un contract consensual si, numai prin exceptie, el dvine un contract solemn, atunci cand legea solicita expres aceasta.

20

cerintelor impuse de lege. In acest scop se va stabili daca, fiind vorba de un

contract consensual, consimtamantul s-a dat in conditiile prevazute de lege,

sau daca este vorba de un contract real, pe langa consimtamant, a fost

respectata si cerinta remiterii bunului sau in cazul contractului solemn, pe

langa consimtamant au fost respectate cerintele impuse de lege, sub

sanctiunea nulitatii absolute.

Clasificarea contractelor dupa continutul lor.

In functie de continutul lor, contractele se clasifica in contracte

sinalagmatice (bilaterale) si contracte unilaterale.

Contractele sinalagmatice numite si bilaterale intrucat ele contin

obligatii pentru toate partile, sunt contractele care dau nastere la obligatii

reciproce intre parti1. Fiecare parte din contract isi asuma obligatii si,

binenteles, dobandeste si drepturi. luand ca exemplu contractul de vanzare-

cumparare, vom observa ca vanzatorul isi asuma obligatia de a transmite

dreptul de proprietate asupra lucrului vandut si de a-l preda, iar cumparatorul

se obliga sa plateasca pretul, in schimb vanzatrul are dreptul de a pretinde

pretul, iar cumparatorul, de a pretinde predarea lucrului, ceea ce

demonstreaza ca in contractele sinalagmatice:

a) parile isi asuma obligatii dar dobandesc si drepturi;

b) obligatiile partilor sunt reciproce, adica tuturor partilor dintr-un

astfel de contract le revin obligatii;

c) obligatiile partilor sunt in stransa legatura (conexe), adica unei

anume obligatii a unei parti ii corespunde o anume obligatie a unei alte parti;

1 "Contractul este bilatral ori sinalagmatic cand partile se obliga reciproc, una catre alta' (art. 943 C.Civ.)

21

de pilda, obligatiei vanzatorului de a transmite dreptul de proprietate asupra

bunului vandut ii corespunde obligatia cumparatorului de a plati pretul, sau,

obligatiei vanzatorului de a preda bunul vandut, ii corespunde obligatia

cumparatorului de a primi bunul vandut; si,

d) in sfarsit mai rezulta ca drepturilor dobandite de o parte le

corespund obligatiile celeilalte parti, cu alte cuvinte, unui drept ii

corespunde o obligatie corelativa. Luand ca exemplu tot contractul de

vanzare- cumparare, unde vanzatorul are dreptul de a pretinede pretl bunului

vandut, caruia ii corespunde obligatia cumparatorului de a plati pretul, iar

dreptului cumparatorului de a cere predarea lucrului vandut ii corespunde

obligatia vanzatorului de a preda lucrul vadndut.

22

Drepturile si obligatiile partilor rezultate din contractul de vanzare-

cumparare.

Contractele unilaterale sunt contractele care nasc obligatii numai

pentru una din parti1, cealalta parte fiind titulara unor drepturi corelative.

Spre a evita confuzia trebuie sa reamintim ca, contractul unilateral nu este

unul si acelasi lucru cu actul juridic unilateral. contractul este un act juridic,

un acord de vointa manifestat cu scopul de a produce efecte juridice, adica

de a naste, modifica, transmite ori stinge raporturi juridice, pe cand actul

juridic este opera (rodul, fructul) unei singure vointe, contractul este 1 "Contractul este unilateral, cand una sau mai multe persoane se obliga catre una sau mai multe

persoane, fara ca acestea din urma sa se oblige" ( art. 944 C.civ.)

Contractul de vanzare-cumparare

Drepturi

Obligatii

Pentru vanzator

1. De a pretinde pretul pentru bnul vandut

2. De a pretinde ca bunul vandut sa fie primit cumparator

2. De a preda bunul vandut

1. de a transmite dreptul de proprietate asupra

bunului

2. De a cere sa i se predea bunul vandut

1. De a cere sa transmita dreptul de proprietate

Pentru cumparator

Pentru vanzator

Pentru cumparator

1. De a plati pretul

2. De a primi bunul cumparat.

23

intotdauna opera a doua sau mai multe vointe, natura sa fiind fara exceptie

bilaterala. Clasificarea actelor juridice civile in acte unilaterale si bilaterale

are la baza criteriul numarului de vointe incorporate in actele juridice

respective, pe cand clasificarea contractelor in contracte bilaterale

(sinalagmatice) si unilaterale are la baza numarul partilor care se obliga.

Clasificarea contractelor in contracte sinalagmatice si contracte

unilaterale, este importanta, in primul rand, din faptul ca reciprocitatea

obligatiilor in contractele sinalagmatice, face ca aceste contracte sa aiba

anumite reguli specifice, proprii, reguli care nu functioneaza in contractele

unilaterale si anume:

a) o parte nu poate pretinde celeilalte parti sa isi execute obligatia,

daca ea nu si-a executat-o pe a sa, aceasta din urma ii poate opune exceptia

neindeplinirii contractului (exceptio non adimpleti contractus);

b) partea si-a executat obligatia sau dovedeste ca este gata sa si-o

execute, poate cere rezolutiunea contractului daca cealalta parte refuza sa

execute obligatia la care este tinuta prin contract; si,

c) daca obligatia nu poate fi executata datorita fortei majore,

cealalta parte este libera de obligatia sa, pentru ca riscul contractual il

suporta debitorul obligatiei imposibil de executat (res perit debitori).

Aceasta clasificare prezinta importanta si dintr-un alt punct de vedere:

inscrisul ce constata contractul sinaagmatic cerut a fi facut in forma scrisa,

se va intocmi in atatea exemplare cate parti cu interese contrare sunt. Este

ceea ce se cheama "formula multiplului exemplar", care face ca inscrisul sa

aiba forta probanta a unui inscris sub forma privata.

24

Aceasta cerinta nu este pretinsa la contractele unilaterale, in schimb

daca obiectul acestora priveste sume de bani sau bunuri fungibile, se

pretinde formula "bun si aprobat pentru...",

Dupa scopul urmarit de parti, contractele se impart in contracte cu

titlu oneros si contracte cu titlu gratuit.

Conractul cu titlu oneros este definit de C.civ. in art. 945 astfel:

"contractul oneros este acela in care fiecare parte voieste a-si procura un

avantaj", mai complet, contractul cu titlu oneros este acela in care fiecare

dintre parti urmareste un folos, o contraprestatie, in schimbul aceleia pe care

o face ori se obliga sa faca in favoarea celeilalte parti1. In cazul contractului

cu titlu oneros, folosul urmarit in schimbul obligatiei asumate, poate fi

pentru cel care se obliga sau pentru un tert, ca de exemplu donatia cu sarcini

in beneficiul unei terte persoane.

Fac parte din aceasta categorie: contractul de vanzare-cumparare,

locatiunea, schimbul, antrepriza, contractul d renta viagera, etc.

Trebuie sa precizam ca nu trebuie sa confundam contractele

sinalagmatice cu contractele oneroase. Este adevarat ca orice contract

sinalagmatic este cu titlu oneros, deoarece reciprocitatea si interdependenta

obligatiilor care determina caracterul sinalagmatic al unui contract, atrage

totdeauna reciprocitatea avantajelor procurate de contract. Dat proportia

inversa nu este exacta; nu orice contract cu titlu oneros este sinalagmatic, si

un contract unilateral foate fi de asemenea cu titlu oneros. Astfel,

imprumutul cu dobanda este un contract uilateral, deoarece nu creaza

obligatii decat in sarcina imprumutatului; totusi acest contract este oneros

1 T.R.Popescu, P.Anca, Teoria generala a obligatiilor, Editura Stiintifica, Bucuresti,1968, p.33

25

deoarece ambele parti au un avantaj; imprumutatul are avantajul de a primi

suma de bani, imprumutatorul are avantajul de a primi dobanda1.

La randul lor contractele cu titlu oneros se impart in doua categorii2:

a) Contracte comutative – sunt acele contracte in care existenta si

intinderea prestatiilor datorate de catre parti sunt certe si pot fi apreciate

chiar in momentul incheieriicontractului, ele nedepinzand in nici o masura

de hazard3. Ele sunt definite in art. 947 al. (1) C.civ. Majoritatea covarsitoare

a contractelor oneroase au caracter comutativ: vanzarea-cumpararea,

inchirierea, antrepriza, etc.

Trebuie sa facem precizarea ca definitia legala a contractului

comutativ prevazuta de art. 947 al. (1)4 C.civ. nu este exacta deoarece ea se

potriveste mai mult contractului sinalagmatic; intr-adevar, echivalenta

prestatiilor reciproce este straina de impartirea contractelor comutative si

aleatorii.

b) Contracte aleatorii – sunt acele contracte in care existenta sau

intinderea prestatiilor partilor sau numai ale uneia dintre ele depoinde de un

eveniment incert. Sunt definite de art. 947 al.(2) C.civ5. avantajele pe care le

vor obtine partile nu sunt cunoscute deoarece, acestea s-au obligat una fata

1 Ioan Adam, Drept civil, Teoria generala a obligatiilor, Editura All Beck, Bucuresti,1994, 2004, p.34 – 35.

2 Unii autori considera aceasta subclasificare, un criteriu distinct, numit "Clasificarea contractelor in raport de intinderea prestatiilor ce constituie obiectul lor (contracte comutative si contracte aleatorii), Ion Dogaru, Pompiliu Draghici, Drept civil – Teoria Generala a Obligatiilor. Editura All Beck, Bucuresti, 2002, p. 52.

3 Francisc Deak, Teoria generala a obligatiilor, Curs, Bucuresti, 1960, p. 77.4 Potrivit art.947 alin. (1) C.civ. "Contractul cu titlu oneros este comutativ atunci cand obligatia

unei parti este echivalentul obligatiei celeilalte".5 Art. 947 al.(2) C.civ "Contractul este aleatoriu când echivalentul depinde, pentru una sau toate

pãrtile, de un eveniment incert."

26

de cealalta in functie de un eveniment viitor si nesigur in ceea ce priveste

realizarea.

Fac parte din aceasta categorie:contractul de asigurare, contractul de

renta viagera, contractul de intretinere, contractul de joc si prinsoare, etc.

Natura comutativa sau aleatorie a unui contract poate depinde de

vointa partilor, astfel, contractul de vanzare-cumparare , care este un

contract comutativ, se pote transforma intrun contract aeatoriu daca drept

pret al bunului se instituie obligatia de plata a unei rente viagere sau a unei

obligatii de intretinere pe viata.

Interesul privind distinctia dintre contractele comutative si cele

comutative se pune in legatura cu leziunea - viciu de consimtamant.

Leziunea poate fi cauza de anulare numai in cazul contractelor comutative,

cele aleatorii nefiind niciodata anulabile pentru leziune1. De asemenea in

masura in care contractele aleatorii se refera la jocuri de noroc interzise de

lege, acestea sunt lovite de nulitate absoluta, pentru cauza ilicita, cei vinovati

putand fi sanctionati contraventional sau penal.

In doctrina s-au purtat discutii cu privire la existenta contractului

aleatoriu pentru prestatia unei singure parti. Majoritatea autorilor au

considerat ca reciprocitatea avantajelor din care deriva in mod fortat

interdependenta castigului sau pierderii, trebuie sa existe pentru toate partile

contractante, intrucat ny se poate percepe ca sansa sa fie unilaterala. Din

acest considerent, un contract cu titlu gratuit nu poate avea caracter

aleatoriu, deoarece una dintre parti nu poate pierde iar cealalta nu poate

castiga.

In contractele leatorii castigul implica si riscul pierderii in functie de

indeplinirea sau neindeplinirea evenimentului prevazut in contract;

1 Liviu Pop, Teoria generala a obligatiilor, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998, p.39.

27

evenimentul care profita uneia dintre parti determina o pierdere pentru

cealalta parte. Astfel este inexacta definitia cuprinsa in art. 1635 C.Civ.1

potrivit careia " în privinta beneficiilor si a pierderilor pentru toate pãrtile,

sau pentru una sau mai multe din ele, depinde de un eveniment necert."

Pornind de la aceasta dispozitie legala, unii autorii au considerat in

mod gresit ca in contractele aleatorii posibilitatea de pierdere sau castig

poate exista si numai pentru una dintre parti, astfel s-a confundat

incertitudinea privind existenta sau intinderea obligatiilor (care poate fi

unilaterala) cu posibilitatea de a realiza un beneficiu sau a suporta o pierdere

(care poate fi doar biaterala). Altfel spus elementul alea vizeaza nu natura

prestatiilor datorate, ci rezultatul final al contractului.

In contractele aleatorii, posibilitatile de castig-pierdere nu numai ca

trebuie sa existe pentru ambele parti si deci sa fie corelative (contractul

neputand fi aleatoriu pentru una dintre parti si comutativ pentru cealalta) dar

aceste sanse trebuie avute in vedere, urmrite la incheierea contractului; parile

contracteaza in cunostinta de cauza, sansa de castig-pierdere fiind de esenta

contractului. Pornind de la aceasta idee, un contract comutativ nu se poate

transforma intr-unul aleatoriu daca ulterior se dovedeste avantajos pentru

una dintre parti si nefavorabil sau chiar pagubitor pentru cealalta parte, din

motive independente ce tin de hazard.

Trebuie sa precizm ca pe langa contractele aleatorii expres

reglementate de Codul civil, mai pot fi incheiate si alte contracte aleatorii,

numarul lor find nelimitat.1 Art. 1635. Contractul aleatoriu este conventia reciprocã ale cãrei efecte, în privinta beneficiilor si

a pierderilor pentru toate pãrtile, sau pentru una sau mai multe din ele, depinde de un eveniment necert. Astfel sunt: l. contractul de asigurare; 2. împrumutul nautic; 3. jocul si prinsoarea; 4. si contractul de renditã pe viatã. Cele douã dintâi se reguleazã dupã legile comertului maritim.

28

Contractul cu titlu gratuit. Art. 946 C.civ. prevede: "contractul

gratuit sau de binefacere este acela in care una din arti voieste a procura, fara

echivalent un avantaj celeilalte". Prin urmare una dintre parti se obliga sa

procure celeilalte un folos patrimonial fara a primi ceva in schimb.

Fac parte din aceasta categorie: donatia, depozitul, mandatul,

comodatul, etc.

Unele contracte sunt prin esenta lor cu titlu gratuit, cum este si cazul

contractului de comodat, care, in situatia in care pentru folosinta lucrului sar

cere un echivalent, acesta s-ar transforma intr-un contract de inchiriere, de

exemplu.

Alte contracte sunt cu titlu gratuit numai prin natura lor, cum este si

situatia contractului de mandat, care daca este remunerat el va ramane tot

contract de madat dar cu titlu oneros.

Contractele cu titlu gratuit se impart la randul lor in:

a) Liberalitati – sunt acelea prin care una din parti transmite un drept

din ptrimoniul sau in patrimoniul celeilalte parti, una din parti insarcinandu-

s iar cealalta imbogatindu-se. In aceasta categorie intra in principal

contractul de donatie. In practica judiciara sa spus ca sarcinile stipulate intr-

un contract de donatie nu sunt decat niste modalitati care nu modifica

caracterul gratuit al contractului decat in cazul in care ele ar constitui un

echivalent pasiv egal sau aproape egal cu beneficiul obtinut.

b) Contracte dezinteresate - sunt acelea prin care una sau mai multe

parti se obliga sa faca un serviciu fara a se insaraci pe sine si nici in scopul

imbogatirii celeilalte parti. fac parte din aceasta categorie: comodatul,

mandatul gratuit, depozitul gratuit, etc.

29

S-a decis ca, gratuitatea este de natura iar nu de esenta mandatului, si

prin urmare stipulatia onorariului este subanteleasa in cazul in care se da un

mandat unei persoane in cercul si limitele profesiunii sale.

Aceasta subclasificare prezinta relevanta din urmatoarele puncte de

vedere:

- conditiile de forma sunt mai restrictive in cazul liberalitatilor decat

in cazul contractelor dezinteresate, in general liberalitatile fiind acte juridice

solemne trebuie sa indeplineasca anumite cerinte impuse de lege, ceea ce nu

se cere si in cazul contractelor dezinteresate. Spre exemplu donatia

(liberalitate) este un act solemn si potrivit art. 813 C.civ. trebuie sa fie

incheiata in forma autentica sub sanctiunea nulitatii absolute, contractul d

comodat (act dezinteresat) este un act real, iar pentru incheierea sa valabila,

esste necesar ca manifestarea de vointa sa fie insotita de traditiunea

(remiterea materiala) lucrului obiect derivat al contractului, ad probationem,

nefiind necesar decat redactarea unui inscris sub semnatura privata.

- regulile referitoare la reductiune si raport se aplica numai

liberalitatilor nu si contractelor dezinteresate. De exemplu, in situatia in care

defunctul a facut o donatie, in timpul vietii, iar cu ocazia dezbaterii

succesorale se constata ca aceasta a atins rezerva succesorala cu incalcarea

cotitatii disponibile, donatiunea respectiva, va fi supusa reductiunii

liberalitatilor excesive.

Desi distinctia intre contractul oneros si cel cu titlu gratuit la prima

vedere pare evidenta, adesea titlul oneros se intrepatrunde cu titlul gratuit,

precizarea naturii contractului devenind dificila. De exemplu in cazul

contractului de donatie care este un contract cu titlu gratuit, pot fi impuse de

catre donator anumite sarcini pentru donatar, ceea ce face ca titlul oneros sa

fie introdus in contractul de donatie despre cre am spus ca este un contract

30

cu titlu gratuit, un alt exemplu este acela al contractului de vanzare-

cumparare care poate deghiza un cntract de donatie.

Pentru a se putea face o delimitare intre contractele cu titlu oneros si

cele cu titlu gratuit, in literatura de specialitate au fost propuse mai multe

criterii de determinare a caracterului oneros sau gratuit:

- Reciprocitatea prestatiilor convenite prin contract. Potrivit acestui

criteriu, contractul cu titlu oneros se confunda cu caontractul sinalagmatic,

iar contractul cu titlu gratuit se confunda cu contractul unilateral. Acest

criteriu nu a fost primit deorece are drept consecinta confundarea

contractului sinalagmatic cu cel cu titlu oneros si a contractului unilateral cu

cel cu titlu gratuit.

- Echivalenta avantajelor patrimoniale pe care partile le au in vedere

la incheierea contractului. Conform acestui criteriu contractul este oneros

atunci cand avantajul patrimonial pe care una din parti il procura celeilalte

parti sau unui tert, ii corespunde un avantaj patrimonial corelativ si in genere

echivalent, iar contractul este gratuit daca acestui avanttaj ii lipseste

avantajul corelativ. Nici acest criteriu nu a fost considerat multumitor,

deoarece duce la confundarea contractului oneros cu cel sinalagmatic, fiind

mai degraba un criteriu complementar.

- Scopul urmarit la incheierea contractului. Acest criteriu sta la baza

contractelor cu titlu oneros sau gratuit. Prin urmare se are in vedere

elementul intentionl, scopul determinant care este urmarit de parti la

incheierea contractului. Va fi contract cu titlu gratuit acela care are drept

cauza determinanta, intentia de a procura un folos altuia, fara a urmari nimic

in schimb (animus donandi). Va fi contract cu titlu oneros acela care are

drept cauza determinanta obtinerea unui anumit folos drept echivalent al

obligatiei asumate.

31

Consideram ca pentru a face o distinctie cat mai clara in incadrarea

contractului ca fiind cu titlu oneros sau cu titlu gratuit trebuie sa cercetam

vointa interna, reala a partilor contractante, prin intermediul structurii

cauzei, atat sub aspectul elementului imediat (causa proxima) cat si sub

aspectu elementului mediat (causa remota) caci in orice caz, potrivit art. 977

C.civ. actus non debent operari ultra intentionem agentium - actul nu trebuie

sa isi produca efectul dincolo de intentia partilor contractante.

Necesitatea distinctiei apare numai la acele contracte care se afla la

limita dintre contractul oneros si contractul cu titlu gratuit.

Sunt anumite cntracte care prin esenta lor sunt cu titlu oneros, cum

este contractul de vnzare cumparare, de schimb, etc. Ele nu pot fi niciodata

cu titlu gratuit. De asemenea sunt contracte care prin esenta lor sunt gratuite,

cum este contractul de comodat. Asa cum am mai spus, daca pentru folosinta

lucrului se cere un echivalent, contractul va capata o alta calificare, de

exemplu, contract de inchiriere,

Sunt insa unele contracte care sunt gratuite numai prin natura lor, cum

este de exemplu contractul de mandat. Un astfel de contract va ramane

contract de mandat chiar daca va fi remunerat.

Clasificarea contractelor in contracte cu titlu oneros si contracte cu

titlu gratuit prezinta urmatoarea importanta practica:

- mostenitorii rezervatari ai donatorului au dreptul de a cere raportul

dontiilor, putand cere reductiunea lor in cazul depasirii cotitatii disponibile,

operatie care nu este intalnita in contractul cu titlu oneros.

- legea civila interzice atat reprezentantior legali sa faca donatii in

numele clor pe care ii reprezinta, cat si minorilr cu capacitate de exercitiu

restransa.

32

- legea civila interzice anumitor persoane sa beneficieze de

liberalitati. Este cazul persoanelor neconcepute, persoanele juridice nu pot

primi liberalitati decat cu respectarea principiului specialitatii capacitatii de

folosinta, tutorele nu poate primi liberalitati de la minorul ce se afla sub

ocotirea sa, medicii si farmacistii nu pot primi donatii de la bolnavii pe care

ii ingrijesc, etc.

- actele cu titlu gratuit nu pot fi incheiate de catre persoanele lipsite

de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa , decat de

reprezentantul sau legal sau cu consimtamantul acestuia, cu acordul

autoritatii tutelare.

- contractele cu titlu gratuit se prezuma ca se incheie intuituu

personae, ca urmare, eroarea asupra identitatii sau calitatea partii

contractante este viciu de vointa si constituie cauza de anulare a contractului,

caz care se intampla cu totul excptional in cazul contractului cu titlu oneros.

- Revocarea contractului cu titlu gratuit, prin actiunea pauliana, se

face in conditii mult mai ushoare decat in cazul contractului cu titlu oneros

incheiate de debitor cu terte persoane. In cazul contractelor cu titlu gratuit

este suficienta dovada fraudei savarsita de catre debitor, pe cand la cele cu

titlu oneros, este necesara dovedirea participarii la frauda a tertului

dobanditor al bunului.

- Obligatiile partilor si raspunderea contractuala, in cazul

contractelor cu titlu oneros, sunt reglementate cu mult mai multa severitate.

Astfel garantia pentru evictiune apare de regula in cazul contractelor cu titlu

oneros si numai in caz exceptional in cazul contractului cu titlu gratuit. De

33

asemenea, raspunderea contractuala este apreciata cu mai multa severitate in

cazul contractelor oneroase decat al celor gratuite (art. 1540 C.Civ.)1.

Clasificarea contractelor dupa efectele produse

In functie de efectele produse, contractele se clasifica in doua grupe:

1. prima grupa cuprinde:

- contracte constitutive sau translative de drepturi reale

- contracte generatoare de drepturi de creanta

2. cea de a doua grupa cuprinde:

- contracte constitutive sau translative de drepturi

- contracte declarative de dreptuuri

Contractele constitutive sau translative de drepturi reale sunt

acele contracte prin care se constituie sau se transmite un drept real (dreptul

de proprietate, dreptul de uzufruct, dreptul de superficie, etc)

Contracte generatoare de drepturi de creanta sunt acele contracte

prin care iau nastere raporturile juridice obligationale.

Contractele constitutive sau translative de drepturi sunt acele

contracte care produc efecte ex nunc (pentru viitor) din momentul incheierii

1 Art. 1540. Mandatarul este rãspunzãtor nu numai de dol, dar încã si de culpa comisã în executarea mandatului.

Pentru culpã, când mandatul este fãrã platã, rãspunderea se aplicã cu mai putinã rigurozitate decât în caz contrariu.

34

lor. In aceasta categorie intra contractul de vanzare-cumparare, contractul de

donatie, contractul de gaj, contractul de ipoteca conventionala, etc.

Contracte declarative de drepuri sunt acele contracte care au ca

efect consolidarea sau definitivarea unui drept preexistent. Ele au efecte nu

numai pntru viitor, dar si efecte retroactive, deci nterioare incheierii lor. De

exemplu, contractul de tranzactie prin care se pune capa sau se preintampina

un litigiu intre parti, sau contractul de imparteala prin care se pune capat

unei coproprietati sau indiviziuni si care produce efecte din momentul in

care a luat nastere coproprietae sau indiviziunea, nu din momentul incheierii

sale.

Clasificarea contractelor dupa modul de executare.

In functie de modul de executare contractele pot di contracte cu

executare imediata si contracte cu executare succesiva.

Contractele cu executare imediata (dintr-o data) - sunt acelea in

care partile au obligatia sa execute prestatiile ce si le datoreaza una celeilalte

in unul si acelasi moment, care de regula este cel al incheierii contractului.

Un astfel de contract est de exemplul contractul de vanzare-cumparare. In

doctrina s-a statuat ca, cedarea spre taiere a arborilor dintr-o padure

constituie un contract de vanzare-cumparare si nu un contract de locatiune.

Exemplul mentionat vine sa evidentieze faptul ca, chiar daca contractul are o

existenta mai mare in timp din privinta executarii sale, totusi acesta este un

contract cu executare imediata si nu un contract cu executare succesiva,

35

intrucat transferul propritatii opereaza din chiar momentul incheierii

contractului.

Contracte cu executare succesiva - sunt acelea in care obligatia

ambelor parti, sau cel putin a uneia dintre ele, trebuie executata treptat intr-o

anumita perioada de timp. Astfel de contracte sunt considerate: contractul de

inchiriere, contractul de lcatiune, copntractul de intretinere, etc. Mentionam

totusi ca un contract de vanzare-cumparare cu plata pretului in rate nu este

un contract cu executare succesiva, ci un contract cu executare imediata (uno

ictu), chiar daca partile au prevazut ca transferul dreptului de proprietate va

avea loc in momentul achitarii ultimei rate din plata pretului.

Interesul practic al acestei clasificari consta in:

a) Neexecutarea culpabila a obligatiilor uneia dintre parti se

sanctioneaza cu rezolutiunea in cazul contractelor cu executare instantaee, si

cu rezilierea in cazul contractelor cu executare succesiva.

b) contractele cu executare instantanee nu pt fi revocte prin vointa

unei singure parti, pe cand cele cu executare succesiva, pot fi revocate in

cazurile prevazute de lege, pe cale unilaterala.

c) Suspendarea executarii pe o perioada de timp din motive de forta

majora, este prevazuta de lege numai in cazul contractelor cu executare

succesiva.

d) Riscurile contractului se rezolva in mod diferit la cele doua tipuri

de contracte.

e) In cazul contractelor cu executare succesiva, spre deosebire de

cele cu executare uno ictu, cand executarea este ireversibila, nulitatea

36

produce efecte numai pentru viitor, nu si pentru trecut cum se intampla in

dreptul comun.

Clasificarea contractelor dupa nominalizarea in legislatie.

In raport de nominalizarea in legislatia civila, contractele se clasifica

in contracte numite si contracte nenumite.

Contractele numite - sunt acelea reglementate prin dispozitii exprese

ale Codului civil si a altor legi civile, avand o denumire prevazuta de lege.

Intra in aceasta categorie: vanzarea-cumpararea, locatiunea, mandatul,

depozitul, etc.

Contractele nenumite - sunt acelea nereglementate expres de lege si

lipsite de o denumire legala. Ele sunt rodul vointei partilor, apar ca figuri

juridice distincte, fiind necesar sa fie incheiate cu respectarea principiilor

care guverneaza aceast materie (ordinea publica, bunele moravuri, etc). Un

exemplu foarte elocvent il constituie contractul de intretinere.

Aceste contracte, de cele mai multe ori constau in introducerea intr-un

contract numit, a unei clauze speciale care ii schimba natura juridica, fie din

suprapunerea a doua sau mai multe contracte numite din care rezulta un

contract nenumit, fie din incheiera unui contract care exprima operatia

juridica dintre parti, dar care nu corespunde vreunui contract numit.

Clasificarea prezinta importanta din punct de vedere al reglementarii

juridice. Astfel pentru contractele numite partile nu trebuie sa prevada intreg

37

continutul lor, toate clausele si implictiile, simpla califecare a contractului si

incadrarea lui intr-un anumit tip de contract numit este suficienta spre a-i

cunoaste regimul juridic.

Clasificarea contractelor dupa corelatia dintre ele.

Dupa corelatia existenta intre ele contractele se clasifica in contracte

principale si contracte accesorii.

Contractele principale – sunt acele contracte care au o existenta de

sine statatoare , ele nedepinzand de alte contracte. In aceasta categorie putem

nominaliza: contractul de antrepriza, contractul de imprumut, contractul de

vanzare cumparare, etc.

Contractele accesorii – sunt acele contracte care neavand o existenta

de sine statatoare, depind de existenta altor contracte. Astfel de contracte pot

fi: contractul de gaj, contractul de ipoteca, cluz penla.

Aceasta clasificare este importanta pentru ca face o delimitare intre

cele doua tipuri de contracte, stabilin soarta juridica a contractului accesoriu

care depinde de soarta contractului principal (accesorium sequitur

principale), ceea ce inseamna ca:

a) validitatea contractului accesoriu se apreciaza in functie de

validitatea contractului principal.

b) rezilierea sau rezolutiunea contractului principal atrage dupa sine

rezilierea sau rezolutiunea contractului accesoriu.

c) daca s-a executat contractul principal tot astfel se considera si

contractul accesoriu.

38

Clasificarea contractelor dupa modul in care se exprima

vointa partilor.

Acest criteriu1 permite clasificarea contractelor in contracte negociate,

contracte de adeziune si contracte obligatorii.

Contractele negociate (denumite si " traditionale") – sunt acelea in

care partile discuta, negociaza toate clauzele, fara ca din exteriorul vointei

lor sa li se impuna ceva. In cazul incheierii lor va putea exista o perioada

asa-zisa precontractala in care au loc negocierile sau discutiile dintre parti.

Contractele de adeziune - sunt acele contracte ale caror clauze sunt

stabilite de una dintre parti, fara posibilitatea ca cealalta parte sa le discute,

ci doar ca aceasta sa le accepte, situatie in care contractul se incheie, sau sa

nu le accepte, refuzand astfel incheierea lui.

Acordul de vointa in cadrul acestor contracte ferta de a le incheia este

unilaterala, ele se incheie de regula, intr-un mod sui-generis, oferta nefiind

adresata unei persoane determinate, ci publicului. Putem considera ca fiind

astfel de contracte: contractele incheiate cu societatile de telefonie, de gaze,

de apa, de electricitate, contractul de transport in comun, etc.

In practica, majoritatea contractelor sunt contracte de adeziune.

Contractele obligatorii (numite si "fortate") - Contractele

obligatorii sunt contractele la care conditiile incheierii si continutul lor sunt

delimitate, stabilita si impuse de lege. Impunerea acestor contracte de catre

lege are in vedere, fie protejarea intereselor contractantilor, care sunt obligati

1 Acest criteriu este considerat de majoritatea autorilor un criteriu "mai nou".

39

sa le incheie (exemplu; asigurarea imobilelor), fie protejarea intereselor unor

terti, cum este cazul asigurarii de raspundere civila pentru proprietarii de

autovehicule, in aceasta situatie urmarindu-se indemnizarea de catre

societatea de asigurare, a victimelor accidentelor produse cu autovehicule.

Contractele fortate se deosebesc de cele de adeziune pin aceea ca dac

la contractele de adeziune, conditiile sunt stabilite prin vointa exclusiva au

uneia din parti , la contractele fortate, continutul lor este stabilit direct de

catre lege.

Aceasta casificare desi a fost contestata de catre unii autori intrucat s-

a considerat ca toate contractele indiferent ca sunt de adeziune, negociabile

sau fortate, au putere de lege intre partile contractante, prezinta importanta

deoarece se poate face o delimitare intre contractele negociabile pentru care

dispozitiile legale sunt preponderent supletive, cele privitoare la contractele

de adeziune care sunt preponderent imperative, iar cele privitoare la

contractele impuse (cuprinse in acte normative distincte) care sunt numai

imperative.

Dupa cum am mai spus, in doctrina mai exista si alte clasificari ale

contractelor, facute in functie de diferite criterii. Astfel unii autori clasifica

contractele raportandu-se la cetatenia partilor (contracte interne si contracte

externe); o alta clasificare, facuta pentru orientarea regulilor aplicabile,

impart contractele in contracte simple si contracte complexe, un alt criteriu

clasifica contractele in contracte tipizate si contracte netipizate, astfel unii

autori pun semnul egalitatii intre contractele tipizate si contractele de

adeziune sau impuse.

40

2.4 Incheierea contractului.

Prin incheierea contractului se intelege realizarea acordului de vointa

al partilor asupra clauzelor contractuale1. Acest acord se realizeaza prin

intalnirea concordanta a unei oferte de a contracta cu acceptarea acelei

oferte2. Aceasta intalnire are loc prin propunerea pe care o face o persoana

altei persoane, de a inchei un contract, si prin acceptarea pur si simplu a

acestei propuneri, de catre cel caruia i-a fost facuta.

Dupa cum am mai spus, in practica exista situatii in care acordul de

vointa trebuie sa imbrace o anumita forma, situtie care nu impiedica cu

nimic realizarea acordului de vointa, numai ca trebuie sa fie indeplinite

anumite cerinte: forma solemna sau remiterea bunului.

Validitatea de sine statatoare a oricarui contract, presupune

examinarea de sine statatoare a ceea ce art. 948 C.Civ. denumeste "conditiile

esentiale pentru validitatea unei conventii" si nume, capacitatea,

consimtamantul, obiecul si cauza.

Capacitatea de a contracta este conditia esentiala si de fond, al carui

continut este dat de aptitudine subiectului de drept civil de a dobandi

drepturi si a-si asuma obligatii civile pe calea incheierii contractelor.

Capacitatea de a incheia contracte se infatiseaz ca o parte a capacitatii

de folosinta a persoanei fizice si a persoanei juridice, si ca o premisa a

capacitatii de exercitiu a persoanei, cealalta premisa fiind discernamantul

juridic.

1 Eugeniu Safta-Romano, Drept civil. Obligatii, Editura Neuron, Focsani, 1994, p.53.2 Constantin Statescu, Corneliu Barsan, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, Editura All

Beck, Bucuresti, 2002, p. 40.

41

Capacitatea de a contracta, a fost definita in doctrina, ca fiind o parte a

capacitatii juridice civile (de folosinta sau de exercitiu) constand in

aptitudinea persoanei (fizice sau juridice) de a incheia, personal sau prin

reprezentant contracte civile1.

Pentru ca un contract sa fie valabil, este necesar acordul de vointa a

doua sau mai multe persoane fizice sau juridice care au capacitatea de a

contracta.

Regula este capacitatea de a contracta, exceptia este incapacitatea.

Constituind o exceptie, incapacitatea de a contracta trebuie ca in toate

cazurile sa fie prevazuta de lege, ea neputand fi extinsa prin analogie sau pe

calea interpretarii, deoarece exceptiile sunt de stricta interpretare

(exceptiones sunt strictissimae interpretationis).

In Codul civil se vorbeste despre capacitate cu prilejul enumerarii

conditiilor esentiale pentru validitatea unei conventii, art. 948 C.civ. prevede

la punctul 1, "capacitatea de a contracta". In dispozitiile art. 949 C.civ. se

precizeaza cine poate contracta2, iar dispozitiile art. 950, enumara categoriile

celor ce nu pot contracta.

Instituirea incapacitatilor are drept scop, fie ocrotirea celor supusi

interdictiilor sau ingradirilor, ce decurg din ele, fie din ocrotirea unor terti

sau a unor interese obstesti, fie realizarea concomitenta a acestor doua

obiective3.

Incapcitatea a fost clasificata in incapacitate generala si incapacitate

speciala, determinandu-se in functie de acest criteriu sanctiunea nulitatii

absolute - in cazul in care incapacitatea a avut ca scop protejarea unui interes

1 Rudareanu Mariana, Drept civil II. Teoria generala a obligatiilor, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bcuresti, 2004, p. 31.

2 Art. 949. "Poate contracta orice persoanã ce nu este declaratã necapabilã de lege."3 Rudareanu Mariana, Drept civil II. Teoria generala a obligatiilor, Editura Fundatiei Romania de

Maine, Bcuresti, 2004, p. 31.

42

public, sau nulitatea relativa - atunci cand incapacitatea a avut drept scop

protectia incapabilului sau a unei anumite persoane.

Raportandu-ne la dispozitiile art. 11 din Decretul 31/1954,

incapacitatile generale ii vizeaza pe minorii care nu au implinit varsta de 14

ani, si interzisii judecatoresti.

Incapacitatile partiale sau speciale se refera numai la anumite caegorii

de persoane care nu pot incheia unele contracte. de exemplu pentru

contractul de vanzare-cumparare1 legea a prevazut anumite incapacitati

speciale.

- Vanzarea intre soti este interzisa, conform articolului 1378 C.Civ.

- Conform art. 1308 pct.1 C.civ., tutorii nu pot cumpara bunurile

persoanelor de sub tutela lor (cat timp socotelile definitive ale tutelei nu au

fost date si primite - art.

- Mandatarii, atat cei conventionali cat si legali, imputerniciti a

vinde un lucru nu pot sa il cumpere (art. 1308 pct.2 C.civ.)

- Persoanele ce administreaza bunurie ce apartin statului, comunelor,

oraselor, municipiilor sau judetelor, nu pot cumpara bunurile aflate in

administrarea lor 9art. 1308 pct.3 Cciv.0

- Judecatorii, procurorii si avocatii, nu pot deveni cesionari,

(cumparatori) de drepturi litigioase, cae sunt de competenta curtii de apel in

a carei circumscriptie isi exercita functia sau profesia (art. 1309 C.civ.), etc.

1 Francisc Deack, Tratat de drept civil.Contractele speciale, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2001, p. 38.

43

Consimtamantul

Consimtamntul reprezinta vinta interna de a incheia contractul,

exteriorizata su manifestata. Consimtamantul reprezinta altfel spus

exteriorizarea sau manifestarea hotararii de a incheia contractul.

Consimtamantul pentru a fi valabil trebuie sa indeplineasca

urmatoarele conditii:

- sa provina de la o persoana cu discernamant

- sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice

- sa fie exteriorizat (adica manifestat in exterior)

- sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant

Viciile de consimtamant.

Eroarea – consta in credinta gresita in care se pate gasi una din

partile contractante, in legatura cu contractul inceiat, sau in falsa

reprezentare a realitatii la incheierea unui contract.

Daca falsa reprezentare exista cu privire la existenta, natura sau

efectele unui fapt, deci exista privitor la starea de fapt, suntem in prezenta

unei erori de fapt.

Daca falsa reprezentare exista cu privire la existenta ori intelesul unei

norme juriice1, suntem in prezenta erorii de drept. (Practica a considerat

viciu de consimtamant eroarea de drept).1 Unii autori considera ca eroarea de drept nu este viciu de consimtamant, intrucat exista prezumtia

de cunoastere a legii, de la care nimeni nu poate face abatere, invocand necunoasterea legii: nemo censetur ignorarem legem.

O alta opinie (Gheorghe Beleiu) considera eroarea de drept viciu de consimtamant, considerand ca eroarea de drept se face nu pentru sustragerea de la aplicarea legii , ci pentru aplicarea acesteia, tot acest autor considera ca eroarea de drept are acelasi efect ca si eroarea de fapt.

44

In raport de efectele pe care le produce, eraoarea a mai fost clasificata

in:

- Eroare obstacol sau eroare destructiva de vointa, eroare care

impiedica formarea contractului, acesta find lovit de nulitate absoluta.

Se considera eroare obstacol in urmatoarele cazuri:

1) eroarea este asupra naturii contractului (error in negotio), de

exemplu una din parti remite un lucru cu titlu de vanzare, iar cealalta crede

ca il primeste cu titlu de donatie, sau una dintre parti crede ca incheie un

contract de intretinere, iar cealalta parte a crezut ca incheie un contract de

vanzare-cumparare.

2) eroarea este asupra identitatii ucrului (error in corpore) ce face

obiectul contractului, de exemplu una din parti crede ca vinde un anumit

lucru iar cealalta parte crede ca a cumpart alt lucru.

- Eroarea viciu de consimtamant, in acest caz eroarea nu impiedica

formarea consimtamantului si deci nasterea contractului, dar altereaza vointa

partii ce a cazut in eroare, se viciaza consimtamantul.

Eroarea viciu de consimtamant atrage nulitatea relativa a contractului.

Eroarea este viciu de consimtamant, cand este fie cu privire la

substanta lucrului (error in substantiam), de exemplu se crede ca se vinde

originalul unui tablou, dar in realitate este vorba de copia acestuia, fie cu

privire la identitatea persoanei cu care contracteaza daca este vorba unui

contract intuitu personae, adica numai in consideratia unei persoane anume

determinate (error in personam) de exemplu o persoane daruieste o casa

unei persoane despre care crede ca este nepotul sau dar care in realitate are

doar numele omonim cu cel al nepotului sau.

45

Pentru a se putea obtine nuitatea relativa a contractului trebuie sa fie

dovedite urmatoarele:

- elementul asupra caruia a purtat eroarea a fost determinat la

incheierea contractului.

- in cazul contractului cu titlu oneros, cealalta parte sa fi stiut ori sa

fi trebuit sa stie, ca faptul asupra caruia exista eroarea a constituit

elementul hotarator, determinant la incheierea contractului1

Daca eroarea este asupra valorii lucului, nu este vorba de eroare viciu

de consimtamant, trebuie sa se aplice daca este cazul, regulile de la leziune-

viciu de consimtamant.

- Eroarea fara efecte asupra valabilitatii contractului. Acest tip de

eroare, se face cu privire la existenta unor calitati nesubstantiale ale lucrului

ce face obiectul contractului, sau eroarea asupra identitatii sau calitatii

cocontractantului, care nu au fost determinate la incheierea contractului.

Dolul – consta in folosirea unor mijloace viclene de catre una din parti

pentru a determina pe cealalta sa dobandeasca o credinta gresita, adica sa

cada intr-o eroare, asupra unor fapte sau imprejurari de natura a determina sa

incheie un anumit contract (art.960 C.civ.). Aceste mijloace viclene constau ,

de cele mai multe ori in afirmatii mincinoase, in insinuari false, masinatii,

siretenii.

1 Gheorghe Beleiu, Drept civil roman, Introducere in dreptul civil, subiectele dreptului civil. Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2001, p.186.

46

Dolul exista si in cazul in care o parte trece sau tainuie, adica ascunde

celeilalte parti, anumite fapte sau imprejurari, cu scopul de a o induce in

eroare. (dol prin reticenta).

Dolul presupune doua elemente:

- unul obiectiv, care consta in folosirea unor mijloace frauduloase,

comisive sau omisive.

- unul subiectiv, care consta in intentia de a induce in eroare persoana,

pentru a o determina sa incheie contractul. Dolul reprezinta deci o eroare

provocata.

Se considrea ca provocarea unei erori fara rea credinta, din simpla

neglijenta, nu duce la consecintele dolului, de asemenea s-a hotarat ca lipsa

discernamantului si dolul se exclud.

Pentru a ne afla in prezenta dolului, trebuiesc indeplinite doua cerinte.

1) mijloacele viclene grave sa fie determinate pentru incheierea

contractului.

2) mijloacele viclene grave sa provina de la cealalta parte.

Dolul trebuie dovedit (art. 960, alin. 2 C.civ.)

dolul nu trebuie sa fie comun in actele bilaterale, el putand fi

unilateral, adica pentru una din parti. Daca dolul ar fi comun, fiecare parte

poate cere anularea pentru dolul al carei victima este aceasta.

Violenta – reprezinta folosirea unor mijloace de constrangere asupra

unei persoane pentru a o determina sa incheie un anumit contract.

Mijloacele de constrangere pot fi de natura fizica (de exemplu

constrangerea unei persoane de a semna un contract), sau de natura morala

(de exemplu, amenintarea unei persoane ca daca nu va semna un contract, ea

sau rudele sale apropiate, ori averea acestora vor ava de suferit un rau

47

considerabil ca moartea sau distrugerea averii). De aici putem concluziona

ca violenta poate fi fizica ori psihica (morala).

Se considera ca violenta este formata din doua elemente:

- amenintarea cu un rau care este un element obiectiv si exterior.

- team insuflata care este de natura psihologica.

Pentru a fi considerat viciu de consimtamant violenta trebuie sa

indeplineasca urmatoarele conditii:

- violenta intrebuintata sa expuna la un rau considerabil persoana,

rudele sau averea acesteia, iar aceasta violenta sa fie de natura sa poata

impresiona pe cel care contracteaza (art. 956 - 957 C.civ.)1, tinand seama de

varsta, de sex, sau de conditia lui (art. 956 alin 2 C.civ.).

Violenta, deci, trebuie sa fie determinant pentru incheierea

contractului, amenintarea cu un rau considerabil, este o problem de fapt ce

se lasa la aprecierea instantei.

- mijloacele de constrangere sau amenintare trebuie sa fie nelicite si

nejustificate.

- raul cu care se ameninta persoana in caz de violenta trebuie sa fie

nu numai considerabil dar si prezent (art. 956 alin. 1 C.civ.), adica teama pe

care o produce amenintarea in mintea persoanei respective, trebuie sa existe

chiar in momentul incheierii contractului. Violenta poate proveni, de la una

din partile contractante impotriv celeilalte, sau de la o alta persoana in

folosul careia s-a incheiat conventia (art. 955 C.civ.2).

1 Art. 956. C.civ. "Este violentã totdeauna când, spre a face pe o persoanã a contracta, i s-a insuflat temerea, rationabilã dupã dânsa, cã va fi expusã persoana sau averea sa unui rãu considerabil si prezent.

Se tine cont în aceastã materie de etate, de sex si de conditia persoanelor. " Art. 957. C.civ. "Violenta este cauzã de nulitate a conventiei si când s-a exercitat asupra sotului

sau a sotiei, asupra descendentilor si ascendentilor." 2 Art. 955. "Violenta în contra celui ce s-a obligat este cauzã de nulitate, chiar când este exercitatã

de altã persoanã decât aceea în folosul cãrei s-a fãcut conventia."

48

In ceea ce priveste sanctiunea, aceasta este prevazuta in art. 961 C.civ.

dispune: " Conventia fãcutã prin eroare, violentã sau dol, nu este nulã de

drept, ci dã loc numai actiunii de nulitate", deci nulitate relativa.

Leziunea ca viciu de consimtamant, reprezinta paguba materiala pe

care o sufera una din partile contractante datorita disproportiei vadite dintre

valoarea prestatiilor din momentul incheierii contractului. Pentru a se evita

acest viciu, legea a impus anumite restrictii, astfel, anumitor categorii de

persoane nu li se permite sa incheie anumite contracte decat cu acordul

tutorelui sau curatorului.

Astfel, potrivit art. 25 din Decretul nr. 32/1954, actiunea in anulare

pentru leziune se restrange la minorii, care avand varsta de 14 ani impliniti,

incheie singuri, fara incuvintarea parintilor sau tutorelui, acte juridice pentru

a caror valabilitate nu se cere si incuvintarea prealabila a autoritatii tutelare

daca aceste acte le pricinuiesc vreo vatamare.

Obiectul

Potrivit art. 962 C.civ. obiectul contractului este acela la care partile

sau numai una din ele se obliga. In acest fel se confunda obiectul

contractului cu obiectul obligatiilor ce se nasc din acestea. Dupa cum am

aratat, obiectul obigatiilor ce s nasc dintr-un contract, poate consta fie intr-o

prestatie pezitiva (a da , a face), fie intr-o prstatie negativa ( a nu face ). Prin

urmare, obiectul contractului consta in obiectul obligatiei nascute din

contract, adica in prestatia dtorata de debitor: a da, a face sau a nu face ceva.

Cand prestatia se refera la un bun sau un lucru, acesta este socotit obiect al

prestatiei sau al contractului.

49

Contractul unilateral da nastere la o singura obligatie, obiectul

contractului fiind si obiectul obligatiei. Contractul sinalagmatic da nastere la

doua obligatii; el are doua obiecte, de exemplu una o suma de bani si

cealalta un bun.

Obiectul contractului trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- sa fie determinat sau determinabil (art. 964 C.civ.). Daca obiectul

contractului este un bun individual determinat (res certa), obiectul este

determinat. Daca obiectul este un bun de gen (res genera), obiectul este

determinabil, cu conditia ca partile sa fi prevazut criterii in acest scop, adica

pentru determinarea cantitatii.

- obiectul sa existe. Daca obiectul contractului constand intr-un bun

individual determinat (res certa) a existat, dar nu mai exista la data incheierii

contractului, contractul nu este valabil, deoarece ii lipseste obiectul.

- obiectul sa fie in circuitul civil (art. 963 si 1310 C.civ.)

- obiectul sa fie licit si moral

- obiectu trebuie sa fie posibil, deoarece potrivit art. 1008 C.civ.

"nimeni nu poate fi obligat la imposibil".

- cel ce se obliga, trebuie sa fie titularul dreptului, pentru obiectul

contractului constand in constituirea sau transmiterea de drepturi. Aceasta

conditie, decurge din principiul potrivit caruia, nimenea nu se poate obliga

valabil la ceea ce nu are (nemo dat quod non habet; nemo plus juris ad alium

transferre potest quad ipse habet).

- obiectul contractului, sa constea intr-un fapt personal al debitorului,

deoarece nici o persoana nu poate fi obligata decat prin fapta sa. cotractul

prin care o persoana, promite fapta altei persane, fara consimtamantul

acesteia, nu poate avea nici un fel de valoare

50

In concluzie putem spune ca. obiectul contractului consta in nasterea,

modificarea sau stingerea unor raporturi de obligatii; iar obiectul obligatiilor

contractuale, consta in prestatiile pe care partile si le asuma de a le indeplini

si care pot fi dupa caz de a da, de a face sau a nu face.

Cauza (scopul).

Prin cauza contractului nu se intelege un fapt anterior formarii

contractului si din care acesta ar lua nastere.

Cauza contractului este scopul urmarit de catre parti cand incheie

contractul, adica rezultatul sau efectul catre care tind ele prin contractul

incheiat. Tot in procesul complex de formare a contractului, cauza constituie

un element psihologic anterior si determinant al incheierii lui.

Prin urmare, cauza scop (causa finalis) nu trebuie confundata cu cauza

care precede si determina un efect (causa eficiens), respectiv cauza in sens

filosofic.

Potrivit art. 948 cauza este o conditie esentiala pentru validitatea

contractului.

Trebuie deosebite urmatoarele situatii: obligatia fara cauza, obligatia

fondata pe o cauza falsa, obligatia fondata pe o cauza ilicita (art. 966 C.civ.),

toate aceste trei situatii fiind lovite de nulitate absoluta intrucat art 966

C.civ. nu face nici o distinctie.

Cauza este nelicita cand este prohibita de lege, este contrara bunelor

moravuri si ordinii publice (art. 98 C.civ.). De asemenea si art. 5 C.civ.

opreste conventiile contrare ordinii publice si bunelor moravuri.

Absenta cauzei, nu trebuie confundata cu falsitatea sau cu ascunderea

ei. Exista situatii cand obligatia contractuala nu este lipsita de cauza, aceasta

51

fiind falsa sau simulata. De exemplu, o persoana cumpara un lucru despre

care crede ca exista, dar care fusese distrus inainte de a fi incheiat contractul.

In acest caz, falsitatea cauzei, se confunda cu insasi absenta ei, si chiar cu

lipsa obiectului contractului..

De aseenea, daca o persoana se obliga sa plateasca alteia o suma de

bani ca pret pentru un obict cumparat, dar suma reprezinta numai o suma cu

titlu de imprumut, in acest caz falsitatea cauzei consta in ascunderea cauzei

reale cu o cauza aparenta.

Cauza este ilicita cand contravine legii, ordinii publice ori bunelor

moravuri (art. 5 si 968 C.civ.).

Pentru a fi valabial, cauza trebuie sa indeplineasca urmatoarele

conditii:

- cauza sa existe.

- cauza sa fie reala

- cauza sa fie licita

-cauza sa fie morala

In ceea ce priveste proba cauzei, art. 967 C.civ., dispune ca un

contract este valabil, chiar daca nu arata cauza in mod expres, precum si ca

este prezumata cauza pana la dovada contrara. Deci valabilitatea cauzei este

subinteleasa, iar sarcina dovezii, revine celui care afirma indexistenta sau

nevaliditatea acesteia.

2.4.1 Oferta de a contracta

Realizarea acordului de vointa al partilor, adica incheierea contractului,

presupune o perioada de preparare si elaborare a contractului, de tratative

52

privind incheierea contractului, in care se disting doua faze, doua manifestari

de vointa ale partilor, si anume oferta de a contracta sau policitatiunea si

acceptarea acesteia.

Oferta de a contracta (policitatiunea) reprezinta perioada de pregatire

a contractului, propunerea facuta de catre o persoana unei alte persoane sau

publicului, de a incheia un contract in anumite conditii.

Oferta poate fi facuta in scris sau verbal, in principiu, nu se cere vreo

conditie de forma pentru valabilitatea ofertei.

Oferta trebuie facuta expres, pentru a putea ajunge la cunostinta

destinatarului ei.

Uneori oferta poate rezulta in mod tacit, din anumite imprejurari, cum

sunt stationarea unui taxi in locul de parcare si tacita recondictiune, adica

oferta de prelungire a contractului de inchiriere, exprimata tacit prin

continuarea chiriasului de a folosi lucrul inchiriat si a plati chiria,

reglementata de art. 1437 C.civ.

Oferta poate fi adresata unei persoane determinate, mai multor

persoane determinate, sau chiar unor persoane nedeterminate, adica

publicului.

Oferta poate fi facuta cu termen, sau fara termen, in sensul ca se

precizeaza sau nu intervalul de timp in care urmeaza sa aiba loc acceptarea.

Oferta trebuie sa indeplineasca anumite conditii pentru a fi valabila:

a) Condiii generale.

Trebuie sa indepineasca toate conditiile consimtamantului, adica:

- sa provina de la o persoana cu discernamant

- sa fie exprimata cu intentia de a produce efecte juridice

- sa fie exteriorizata

53

- sa nu fie afectata de vicii de consimtamant

O a doua categorie de conditii,

b) conditii speciale;

- sa fie o mnifestare de vointa reala, serioasa, constienta, cu intentia

de a angaja din punct de vedere juridic

- sa fie ferma, adica sa contina angajamentul neindoielnic si care

prin acceptare sa poata realiza acordul de vointa. In caz contrar,

este o propunere de a incepe tratativele pentru incheierea unui

contract.

- sa fie neechivoca, adica sa rezulte ca este vorba de o oferta, ca nu

ar putea avea alta semnificatie

- sa fie precisa si completa, adica sa contina toate elementele, astfel

ca prin acceptare se realizeaza incheierea contractului.

Forta obligatorie a ofertei1 se analizeaza anterior acceptarii ei,

deoarece dupa ce a fost acceptata, se incheie contractul, iar contracutului i se

aplica regulile privind puterea obligatorie a contractului.

Codul civil nu contine reglementari referitoare la forta obligatorie a

ofertei, Codul comercial prin art. 37, instituie regula potrivit careia, pana la

momentul incheierii contractului, oferta si acceptarea ofertei sunt revocabile.

Astfel, analizand forta obligatorie a ofertei, distingem urmatoarele

situatii, dupa cum oferta a ajuns sau nu la destinatar:

1 Rudareanu Mariana, Drept civil II. Teoria generala a obligatiilor, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bcuresti, 2004, p. 39.

54

a) daca oferta nu a ajuns la destinatar, ofertantul o poate revoca, insa

se cere ca revocarea sa ajunga sa aunga la destinatr, cel putin odata cu oferta.

b) daca oferta a ajuns la destinatar, solutia este diferita, dupa cum

oferta este cu termen sau fara termen, respectiv:

- daca oferta este cu termen, ofertantul este obligat sa o mentina pana

la expirarea termenului;

- daca oferta este fara termen, ofertantule este obligat sa o mentina un

interval de timp rezonabil, pentru a da posibilitatea destinatarului sa se

pronunte asupra ei.

Oferta devine caduca la expirarea termenului, in cazul ofertei cu

termen, precum si situatiile in care ofertantul devine incapabil sau moare,

mai inainte de acceptarea ofertei, iar acceptarea ulterioara ramane fara

efecte.

Revocarea intempestiva a ofertei va atrage raspunderea ofertantului

pentru toate prejudiciile produse ca urmare a retragerii ofertei.

Promisiunea de a contracta, este un antecontract, un act juridic de

formatie unilaterala ce are la baza un acord de voina, care da nastere unui

drept de creanta, una dintre parti avand o obligatie, de a face fata de cealalta

parte (de exemplu, sa vanda in viitor un anumit bun), iar beneficiarul

promisiunii are un drept de optiune, (in sensul de a cumpara sau nu bunul).

Este posibil sa existe si promisiune de contract, cu caracter sinalagmatic,

atunci cand ambele parti se obliga pentru viitor, sa incheie un anumit

contract.

Decesul promitentului sau incapacitatea acestuia de a contracta,

survenite dupa incheierea antecontractului, nu stinge obligatia de a contracta

pe care acesta si-a asumat-o. Antecontractul nu devine deci caduc.

55

Putem observa ca fata de oferta, promisiunea de a contracta este un

contract, nu un act juridic unilateral, ea nu devine caduca in situatia in care

cel care a emis-o devine incapabil sau decedeaza.

Nerespectarea antecontractului atrage dupa sine responsabilitatea

contractuala a debitorului-promitent.

Este posibil ca in caz de refuz, de a incheia contractul la care se refera

promisiunea, instanta judecatoreasca sa oblige la incheiere, hotararea putand

sa tina loc de contract.

2.4.2 Acceptarea ofertei

Acceptarea ofertei reprezinta cea de-a doua latura a consimtamantului

si apare ca fiind un raspuns, in care se manifesta acordul cu oferta primita.

Acceptarea nu necesita, de regula indeplinirea anumitor conditii

speciale de forma, singura cerinta fiind exprimarea libera a vointei de a

incheia contractul, acceptarea putand fi facuta in scris sau verbal. Acceptarea

se poate face expres sau tacit, adica sa rezulte in mod cert din anumite

imprejurari, gesturi sau atitudini ale acceptantului.

Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca acceptarea. Pe langa

conditiile generale de fond privind consimtamantul, acceptarea trebuie sa

intruneasca si alte cerinte.

a). sa concorde cu oferta, in sensul ca trebuie sa fie conforma acesteia.

In caz contrar, daca acceptarea, depaseste, conditioneaza ori limiteaza

cuprinsul ofertei, se considera ca oferta a fost refuzata, iar acceptarea are

valoarea unei contraoferte.

b). sa fie neindoielnica

56

c). daca oferta a fosta adresata unei anumite persoane, numai aceasta

persoana o poate accepta, iar daca este vorba de o oferta adresata publicului,

acceptarea poate proveni de la oricine doreste sa incheie contractul.

d). acceptarea trebuie sa intervina inainte ca oferta sa fi devenit

caduca ori sa fi fost revocata.

2.4.3 Momentul si locul incheierii contractului

Dupa cum am vazut, marea majoritate a contractelor sunt consensuale,

urmare a acestui fapt, momentul incheierii contractului, coincide cu

momentul realizarii acordului de vointa, fac exceptie contractele solemne,

care se incheie in momentul indeplinirii formalitatilor prevazute de lege

pentru validitatea lor (data autentificarii inscrisului).

Determinarea momentului incheierii contractului, prezinta interes

practic din urmatoarele motive:

a). capacitatea partilor de a contracta, se apreciaza in functie de

momentul incheierii contractului;

b). in caz de conflict de legi in timp, momentul incheierii contractului

constituie criteriul dupa care se va stabili legea civila aplicabila;

c). momentul incheierii contractului constituie momentul din care

incep sa curga anumite termene legale si conventionale, care sunt: termenul

de prescriptie extinctiva si termenul suspensiv sau extinctiv de executare a

contractului;

d). in contractele translative avand ca obiect bunuri certe, momentul

incheierii contractului, marcheaza transferul dreptului de proprietate, sau a

altor drepturi reale de la instrainator la dobanditor; tot in acest moment are

loc si transferul riscului pieirii fortuite a bunului;

57

e). prin raportare la acest moment se pot constata cazurile de nulitate

sau anulare a contractului;

f). constituie criteriul de determinare a locului incheierii contractului.

Pentru operatia de determinare a locului incheierii contractului, este

absolut necesar sa distingem, in primul rand intre doua ipoteze: ofertantul si

acceptantul se afla in acelasi loc, fata in fata, unul in prezenta celuilalt;

ofertantul si acceptantul nu se afla in acelasi loc , fiind vorba de contracte

care se incheie prin corespondenta. In cea de-a doua ipoteza, trebuie sa

facem distinctie intre contractele sinalagmatice si contractele unilaterale.

A. Determinarea momentului incheierii contractului intre persoanele

aflate in acelasi loc, fata in fata. Sunt asimilate acestor contracte, din punct

de vedere al momentului incheierii lor, si contractele perfectate prin telefon,

deoarece partile isi percep direct si nemijlocit, declaratiile de vointa.

Stabilirea momentului incheierii acestor contracte este lipsita de dificultati.

Momentul coincide cu acela al declararii acceptarii ofertei, integral si fara

rezerve. Declararea acceptarii trebuie sa intervina imediat, astfel incat

ofertantul o cunoaste in chiar momentul exprimarii ei de catre cealalta parte.

Prin urmare in acel moment contractul este incheiat.

B. Determinarea momentului incheierii contractului intre persoane

neprezente. Este vorba de acele situatii cand oferta se trimete prin posta,

curier, telegraf, telex, etc. sau in cazul in care, in general, intre oferta si

acceptare trece un interval de timp. Dificultatea determinarii momentului

incheierii contractului, consta in faptul ca momentul manifestarii vointei de

acceptare a destinatarului ofertei nu coincide cu acela al cunoasterii

acceptarii de catre ofertant.

58

a). Determinarea momentului incheierii contractelor sinalagmatice. In

literatura de specialitate clasica au fost propuse mai multe teorii sau sisteme:

- sistemul emisiunii sau declaratiunii acceptarii, potrivit caruia

contractul se considera incheiat in momentul cand destinatarul ofertei s-a

hotarat s-o accepte, chiar daca vointa de accptare nu a fost expediata

ofertantului. Ca temei legal se invoca textul art. 1533 C.civ. care prevede:

"primirea mandatului poate sa fie tacita si sa rezulte din executarea lui din

partea mandatarului". Asadar, contractul de mandat, este incheiat din ziua in

care mandatarul a inceput sa il execute, fara ca mandantul sa aiba cunostinta

despre acest fapt. Sustinatorii acestui sistem, generalizeaza textul art. 1533 si

pretind ca toate contractele se formeaza prin acceptarea ofertei de catre

destinatarul ei. dar natura speciala a contractului de mandat, in opinia

noastra, nu permite o asemenea generalizare.

Adoptarea sistemului emisiunii, creaza numeroase dificultati de ordin

practic in operatia de determinare a momentului incheierii contractului.

Astfel momentul incheierii contractului ar depinde numai de ointa

acceptantului ofertei, care desi a semnat inscrisul cuprinzand acceptarea ar

putea sa-l trimita mult mai tarziu ori sa nu il mai trimita deloc" sau sa-l

distruga;

- sistemul expedierii acceptarii – constituie o atenuare a sistemului

emisiunii; potrivit acestui sistem, momentul incheierii contractului este

considerat, acela in care destinatarul ofertei a expediat acceptarea prin

scrisoare, telegrama, etc. chiar daca nu a ajuns la ofertant. Numai in

momentul respectiv, vointa de acceptrare se definitiveaza.

Desi prezinta anumite avantaje, sistemul este criticabil deoarece pana

in momentul in care ajunge la destinatie, acceptarea poate sa fie retrasa,

59

impiedicandu-se incheierea contractului. Tot odata, ofertantul nu poate sti

faptul ca acel contract s-a incheiat, neavand cunostiinta de acceptare.

- sistemul receptiunii acceptarii. Contractul se considra incheiat in

momentul cand acceptarea a ajuns la ofertant, fiind suficient ca scrisoarea

sau telegrama sa fe pusa in cutia postala, predata la poarta, secretariat, sau

serviciul de curier al intreprinderii. Numai intr-un asemenea moment,

acceptarea se definitiveaza, neputand fi revocata;

- sistemul informarii sau luarii la cunostiinta, potrivit caruia, pentru

incheierea contractului este absolut necesara intalnirea efectiva si constienta

a celor doua vointe individuale. Cu alte cuvinte, momentul incheierii

contractului este acela in care ofertantul a luat la cunostiinta despre

continutul acceptarii.

In dreptul nostru acest sistem este consacrat in materia contractelor

consensuale, prin art. 35 alin. 1 din Codul comercial, putand fi aplicat prin

analogie si contractelor civile. Dar asa cum s-a aratat, el prezinta

inconvenientul ca incheierea contractului se afla la dispozitia ofertantului

care , desi a primit inscrisul privind acceptarea, nu ia cunostinta de ea". Ba

mai mult este posibil si arbitrariul, constand in faptul ca ofertantul, incercand

sa fraudeze interesele acceptantului, ar putea sustine ca desi a primit

scrisoarea sau telegrama, nu a luat la cunostiinta de continutul sau.

Aceste inconveniente constituie motivele pentru care, in practica,

sistemului informarii i se aplica un corectiv necesar. Astfel se considera ca

din moment ce ofertantul a receptat acceptarea, opereaza prezumtia simpla

ca a luat la cunostiinta imediat de continutul acceptarii. Prin urmare

contractul se prezuma incheiat in momentul receptiei acceptarii de catre

ofertant.

60

Doctrina noastra juridica si practica judixiara inclina sa adopte

sistemul receptiei acceptarii, ca fiind cel mai rationl, cu propunerea de a fi

consacrat intr-o viitoare reglementare. consacrarea lui urmeaza sa aiba loc

printr-o norma dispozitiva, pentru a se aplica atunci cand partile nu se

inteleg altfel.

In final trebuie sa aratam ca in conformitate cu sistemul receptiei

pentru incheierea contractului este necesar ca acceptarea sa ajunga la

ofertant inainte de indeplinirea termenului expres sau tacit, inauntrul caruia

se poate face schimbul intre oferta si acceptare. De aceea acceptarea

receptata de ofertant dupa indeplinirea acestui termen este tardiva si nu poate

avea ca efect incheierea contractului. Totusi art. 35 alin. 2 C.comercial

prevede ca "ofertantul poate primi ca buna si o acceptare ajunsa peste

termenul htarat de dansul, cu conditia sa incunostinteze de indata pe

acceptant despre aceasta". Procedand astfel se poate considera ca oferantul a

prelungit termenul cu intervalul de timp necesar, ca acceptarea, chiar tardiva,

sa poata duce la incheierea contractului. Si intr-o astfel de ipoteza, momentul

incheierii contractului este acela al primirii acceptarii de catre ofertant.

b). Determinarea momentului incheierii contractelor unilaterale intre

persoane neprezente. Referitor la contractele unilaterale, art. 38 C.comercial

prevede ca "propunerea este obligatorie indata ce ajunge la cunostiinta partii

careia este facuta". Deci se instituie o prezumti9e legala relativa

considerandu-se ca oferta a fost acceptata de destinatarul ei in momentul in

care a primit-o. Prezumtia putand fi inlaturata insa prin proba contrara.

Se poate constata ca momentul incheierii contractelor unilaterale se

determina in principiu conform sistemului emisiunii acceptarii, legea

prezumand ca acceptarea a intervenit in momentul primirii ofertei.

61

Sistemul emisiunii acceptarii se aplica numai cu valoare de principiu

in masura in care nu exista dispozitii legale derogatorii. Astfel in cazul

contractului de donatie printr-o norma de exceptie s-a consacrat sistemul

informarii sau luarii la cunostiinta, cu corectivul ca acesta a avut loc in

momentul receptiei acceptarii de catre donator. Astfel art. 814 alin 2 C.civ.

dispune ca atunci cand acceptarea donatiei se face prin inscris autentic

posterior, este necesar ca actul de acceptare sa fie comunicat donatorului in

timpul vietii acestuia.

Locul incheierii contractului. Determinarea locului incheierii

contractului prezinta importanta practica in dreptul procesual civil si in

dreptul international privat.

In ce priveste dreptul procesual civil, locul incheierii contractului

cosnstituie uneori criteriul dupa care se determina competenta teritoriala a

instantelo de judecata chemate sa solutioneze eventualele litigii nascute in

legatura cu contractul.

Din punct de vedere al dreptului international privat, locul incheierii

contractelor este criteriul pe baza caruia se determina norma juridica

aplicabila unui contract cu elemente de extraneitate, in caz de conflict de legi

in spatiu. In acest sens art. 2 alin. 3 C.civ. instituie principiul potrivit caruia

"Forma exterioara a actelor este supusa legilor tarii unde se face actul"

(locus regit actum).

Asa cum am aratat, momentul incheierii contractului, determina si

locul incheierii sale. Deci locul inchierii contractului inseamna locul unde s-

a realizat acordul de vointe.

In ce priveste contractul intre persoane prezente, determinarea locului

incheierii lor nu pune probleme. Locul incheierii contractelor este acolo

62

unde se afla partile, atunci cand se face schimbul intre oferta si acceptare,

una in fata celeilalte.

In cazul contractelor sinalagmatice intre persoane neprezente, avand

in vedere sistemul receptiei acceptarii, locul incheierii contractelor este

localitatea unde ofertantul primeste corespondenta cu acceptarea. Ofertantul

primeste acceptarea la domiciliul sau sediul sau, la resedinta sau intr-un alt

loc stabilit de catre el.Mentionam ca sub aspectul locului incheierii

contractele sinalagmatice perfectate prin telefon se considera incheiate intre

persoane neprezente; asadar locul incheierii lor este acela din care vorbeste

ofertantul.

Locul incheierii contractelor unilaterale este acolo unde acceptantul a

primit ofrta sau daca se incheie prin telefon, locul de unde vorbeste

destinatarul ofertei.

Contractele solemne se incheie la locul unde s-au indeplinit

formalitatile prevazute de lege pentru validitatea lor. Avand in vedere ca ele

imbraca forma inscrisului autentic, acest loc este acela unde s-a autentificat

contractul.

CAPITOLUL 3

63

EFECTELE CONTRACTULUI

Contractele civile sunt incheiate cu scopul de a produce efecte

juridice, adica de a da nastere, a modifica, transmite sau stinge

raporturi juridice obligationale. Obligatia civila ca raport juridic, poate

fi privita si analizaata din trei puncte de vedere: in ce priveste nasterea

ei;in fiinta sa dpa ce s-a nascut, in statica si dinamica ei, si in sfarsit in

ce priveste stingerea ei, in stransa legatura cu mijloacele juridice care

produc acest efect.

3.1 Interpretarea contractului

3.1.1 Necesitatea interpretarii

3.1.2 Reguli de interpretare

3.2 Principiul obligativitatii contractului

3.2.1 Notiune si reglementare legala

3.2.2 Exceptii

3.3 Principiul relativitatii efectelor contractului

3.3.1 Notiune si reglementare legala

3.3.2 Exceptii

64

3.4 Principiul opozabilitatii efectelor contractului

3.4.1 Notiune si reglementare legala

3.4.2 Exceptii

CAPITOLUL 4

EFECTELE SPECIFICE ALE CONTRACTELOR

SINALAGMATICE

4.1 Exceptia de neexecutare a contractului

4.1.1 Notiunea si temeiul juridic

4.1.2 Conditiile si efectele invocarii

4.2 Rezolutiunea si rezilierea contractului

4.2.1 Rezolutiunea contractului

4.2.1.1 Notiunea si temeiul juridic

4.2.1.2 Rezolutiunea juridica

4.2.1.3 Rezolutiunea conventionala

65

4.2.1.4 Efectele rezolutiunii

4.2.2 Rezilierea contractului

4.3 Riscul contractului

CAPITOLUL 5

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Rudareanu Mariana, Drept civil II. Teoria generala a obligatiilor,

Editura Fundatiei Romania de Maine, Bcuresti, 2004, p

Eugeniu Safta-Romano, Drept civil. Obligatii, Editura Neuron, Focsani,

1994, p.

66

Costica Voicu, Teoria generala a dreptului. Editura Sylvi, Bucuresti

2001, p.

Constantin Statescu, Corneliu Barsan, Drept civil. Teoria generala a

obligatiilor, Editura All Beck, Bucuresti, 2002

Vasile Gionea, Curs de drept civil. Proprietatea si alte drepturi reale.

Teoria generala a obligatiilor. Contracte speciale. Succesiuni, Editura

Scaiul, Bucuresti, 1996

Liviu Pop, Teoria generala a obligatiilor, Editura Lumina Lex,

Bucuresti, 1996, p.

Gheorghe Beleiu, Drept civil roman, Introducere in dreptul civil,

subiectele dreptului civil. Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2001, p.

T.R.Popescu, P.Anca, Teoria generala a obligatiilor, Editura Stiintifica,

Bucuresti,1968, p.

Ion Dogaru, Pompiliu Draghici, Drept civil – Teoria Generala a

Obligatiilor. Editura All Beck, Bucuresti, 2002, p.

Ioan Adam, Drept civil, Teoria generala a obligatiilor, Editura All Beck,

Bucuresti,1994, 2004, p.

Ioan Albu, Contractul si raspunderea contractuala. Editura Dacia,

1994, Cluj-Napoca, p.

67