Conceptiile morale ale lui Socrate (470 - 399 i.H). Socrate a fost ,,cea mai mare figura a istoriei gandirii grecesti; din ideile lui vor deriva, direct sau prin intermediari, toate curentele ulterioare ale filozofiei. Socrate a centrat filozofia sa pe om si a facut-o sa patrunda in agora.

Socrate este filozoful care intemeiaza stiinta moralei pe autoritatea ratiunii teoretice, luand ca punct de plecare principiul inscris alaturi de alte patru maxime, la intrarea in templul de la Delfi -Cunoaste-te pe tine insuti. Sursa adevaratei stiinte este dupa Socrate, cunoasterea de sine, iar necunoasterea este izvorul tuturor relelor si viciilor, deoarece nimeni nu greseste de buna voie ci numai din nestiinta si nerecunoasterea esentei notiunilor morale.

Marele cugetator este, ca teoretician al moralei, un optimist si un rationalist, pentru ca el este convins ca toti oamenii sunt, prin natura educabili, fiind buni de la natura, dorindu-si binele propriu si nicidecum raul. Daca de cele mai multe ori, totusi oamenii fac rau altora si chiar lor insisi aceasta se intampla pentru ca ei n-au cu adevarat cunoastere clara a ceea ce este bine, rau, virtute, moral, imoral etc. El este convins de puterea actiunilor asupra afectelor (trairilor emotionale puternice), de faptul ca evidenta si claritatea conceptiilor morale constituie conditii necesare si eficiente pentru ca oamenii sa devina virtuosi. Insusindu-si, si totodata spre a ilustra maxima scrisa pe frontispiciul templului din Delphi: ,,Cunoaste-te pe tine insuti, Socrate invata ca scopul omului nu este acumularea unui mare numar de cunostinte, ci dragostea de intelepciune - filozofia Aceasta virtute, care este stiinta despre bine si adevar, consta in efortul omului de a se studia pe sine, spre a descoperi in propriul sau suflet ceea ce este, in insasi firea sa, valoare universala si eterna: Binele. In conceptia lui, cunoasterea binelui si practicarea virtutii sunt identice. atare cunoastere nu este simpla inregistrare si memorizare mecanica de notiuni, ci descoperire proprie in care efortul celui ce cunoaste presupune conversiune spiritual profunda. Virtutea si cunoasterea ei sunt identice deoarece virtutea provine din cunoasterea clara, iar viciul din ignoranta, mai exact din cunoasterea incorecta. Socrate teoretizeaza esenta logica si epistemologica a valorii morale, fiind in acest sens filozoful conceptului moral. Aceasta esenta poate fi descoperita dupa el, pe calea dialogului, si a cercetarii cat mai multor cunostinte individuale si cat mai diferite (prin natura, educatie, cultura). Marele filozof, pana la urma nu a reusit sa intemeieze stiinta morala de valoare universala si necesara, dar a indicat calea, metoda, conceptele morale (a demonstrat ca astfel de stiinta teoretic este posibila). Socrate este primul filozof grec ce s-a preocupat de statutarea universalului ca temei filozofic al stiintei morale. El credea ca acest universal este virtutea morala, ce poate fi cunoscuta, invatata si practicata concomitent. Acest universal poate capata forme diverse si astfel: in domeniul vointei este curaj, in cel al sensibilitatii este temperanta (cumpatare) etc. In acest sens este meritorie incercarea de a stabili ca nimeni altul pana atunci, conditiile posibilitatii teoretice esentiale, necesare si universale ale oricarei stiinte. Socrate a intuit morala imperativa universal valabile care poate intemeia orice actiune morala individuala. Este drept ca el crede cu vrednicie ca omul cand stie despre sine stie implicit si ceea ce trebuie sa faca in lume (Capcelea Valeriu, 2004. Retrospectiv putem spune ca Socrate, cunoscut si deloc cunoscut in realitatea sa, a devenit intr-un fel acea figura in care epocile si oamenii si-au proiectat propriile dorinte si preocupari: cu privire la crestinul cucernic, smerit; la barbatul ratiunii constient de sine, la genialitatea personalitatii daimonice, la vestitorul omenirii, iar uneori chiar si privitor la omul politic, care-si ascunde sub masca de filozof planurile de cucerire a puterii.

Bibliografie:

I.Aurelia Axentii - Etica pedagogica. Cahul: USM B. P. Hasdeu 2012