Compania Kaufland

3
Compania Kaufland aparţine concernului german Lidl & Schwarz. Cu cele peste 800 de filiale in Europa este una din cele mai dinamice companii din domeniul comerţului cu amanuntul. După obţinerea unui succes pe termen lung în Germania, Kaufland se extinde cu succes într-un ritm rapid şi în alte ţări europene – Cehia, Slovacia, Polonia, Croaţia, Bulgaria şi în România. Hipermarket-urile sunt organizate în regim de autoservire şi au o suprafaţa totală de vânzare cuprinsă între 2 500 mp si 12 000 mp, fiind cunoscute sub denumirea de „Kaufland“, "KaufMarkt“ si „Handelshof“. Magazinele Kaufland sunt amplasate de aşa manieră, încât poziţia lor să fie comodă pentru clienţi, să le ofere gratuit posibilităţi de parcare, rentabilitate şi funcţionalitate. După obţinerea unui succes pe termen lung şi în România firma Kaufland se bucură de un real succes, incepând cu 13.10.2005, când a fost deschis primul magazin. Oferta Kaufland cuprinde atât mărci proprii la preţuri convenabile, cât şi produse oferite de producătorii regionali. Momentan în România suntem prezenţi cu 50 magazine în: Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Ploieşti, Alba Iulia, Timişoara, Baia Mare, Târgu Mureş, Galaţi, Cluj, Hunedoara, Satu Mare, Suceava, Târgovişte, Bistrita, Piteşti,Piatra Neamt, Turda,Târgu Jiu, Sibiu, Iaşi, Constanţa , Roman, Braşov, Arad, Zalău, Odorheiu Secuiesc, Brăila, Craiova, Slatina, Focşani, Buzău, Bacău, Resita, Slobozia. În viitor Kaufland continuă să se extindă pe piaţa din România şi ţinând cont de dinamica expansiunii Kaufland, avem nevoie de oameni calificaţi şi motivaţi de construirea unei cariere de succes. Kaufland este prezent în România din anul 2005 , şi avut în anul 2009 afaceri de 872 milioane euro la nivel local, fiind al doilea mare lanţ de hipermarketuri după Carrefour , după valoarea vânzărilor [2] . Strategia companiei este diferită de cea a competitorilor săi direcţi: Kaufland este primul lanţ de hipermarketuri care a intrat în oraşele mici din România, cu 25.000-40.000 de locuitori, în condiţiile în care competitorii săi Carrefour, Real , Auchan şi Cora ocolesc localităţile cu mai puţin de 100.000 de oameni [2] . Numărul mediu de angajaţi ai unui hipermarket Kaufland este de 150 [3] . În august 2010 Kaufland avea deschise 53 de hipermarketuri [2] . În februarie 2008 , Kaufland România avea circa 5.650 de angajaţi, la sediul central, în cele 31 de magazine, precum şi la sediul logistic situat în Parcul Industrial Ploieşti .

Transcript of Compania Kaufland

Page 1: Compania Kaufland

Compania Kaufland aparţine concernului german Lidl & Schwarz. Cu cele peste 800 de filiale in Europa este una din cele mai dinamice companii din domeniul comerţului cu amanuntul.

După obţinerea unui succes pe termen lung în Germania, Kaufland se extinde cu succes într-un ritm rapid şi în alte ţări europene – Cehia, Slovacia, Polonia, Croaţia, Bulgaria şi în România.

Hipermarket-urile sunt organizate în regim de autoservire şi au o suprafaţa totală de vânzare cuprinsă între 2 500 mp si 12 000 mp, fiind cunoscute sub denumirea de „Kaufland“, "KaufMarkt“ si „Handelshof“.

Magazinele Kaufland sunt amplasate de aşa manieră, încât poziţia lor să fie comodă pentru clienţi, să le ofere gratuit posibilităţi de parcare, rentabilitate şi funcţionalitate.

După obţinerea unui succes pe termen lung şi în România firma Kaufland se bucură de un real succes, incepând cu 13.10.2005, când a fost deschis primul magazin.

Oferta Kaufland cuprinde atât mărci proprii la preţuri convenabile, cât şi produse oferite de producătorii regionali.

Momentan în România suntem prezenţi cu 50 magazine în:

Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Ploieşti, Alba Iulia, Timişoara, Baia Mare, Târgu Mureş, Galaţi, Cluj, Hunedoara, Satu Mare, Suceava, Târgovişte, Bistrita, Piteşti,Piatra Neamt, Turda,Târgu Jiu, Sibiu, Iaşi, Constanţa , Roman, Braşov, Arad, Zalău, Odorheiu Secuiesc, Brăila, Craiova, Slatina, Focşani, Buzău, Bacău, Resita, Slobozia.

În viitor Kaufland continuă să se extindă pe piaţa din România şi ţinând cont de dinamica expansiunii Kaufland, avem

nevoie de oameni calificaţi şi motivaţi de construirea unei cariere de succes. Kaufland este prezent în România din anul 2005, și avut în anul 2009 afaceri de 872 milioane euro la nivel local, fiind al doilea mare lanț de hipermarketuri după Carrefour, după valoarea vânzărilor[2]. Strategia companiei este diferită de cea a competitorilor săi direcți: Kaufland este primul lanț de hipermarketuri care a intrat în orașele mici din România, cu 25.000-40.000 de locuitori, în condițiile în care competitorii săi Carrefour, Real, Auchan și Cora ocolesc localitățile cu mai puțin de 100.000 de oameni[2]. Numărul mediu de angajați ai unui hipermarket Kaufland este de 150[3].

În august 2010 Kaufland avea deschise 53 de hipermarketuri[2]. În februarie 2008, Kaufland România avea circa 5.650 de angajați, la sediul central, în cele 31 de magazine, precum și la sediul logistic situat în Parcul Industrial Ploiești.

Intrarea Kaufland pe piata româneasca a avut loc pe 13 octombrie, prin deschiderea primului hipermarket in Bucuresti, in zona Bucur Obor. In 24 noiembrie a fost inaugurat cel de-al doilea magazin Kaufland in Râmnicu Vâlcea si a urmat al treilea in 15 decembrie, la Ploiesti. Pe 2 februarie 2006, s-a deschis al patrulea hipermarket Kaufland in Alba Iulia. A urmat Timisoara, pe 23 februarie 2006, Baia Mare in 16 martie, Târgu Mures in 11 aprilie, Galati in 4 mai, Cluj in 15 iunie, Hunedoara in 13 iulie, Satu Mare in 27 iulie, Suceava in 24 august, un al doilea magazin in Timisoara, in 12 octombrie, Târgoviste in 19 octombrie, Bistrita in 2 noiembrie, Pitesti in 23 noiembrie, Bucuresti - Barbu Vacarescu in 20 decembrie 2006 si Piatra Neamt in 25 ianuarie 2007.

Divizia Kaufland face parte din concernul Lidl & Schwarz Co&KG. Grupul Schwarz, cu peste 166.000 de angajati in intreaga Europa, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de peste 40 de miliarde de Euro.

Concernul Kaufland este reprezentat de peste 800 de magazine in Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croatia si România. In luna martie a anului trecut a fost deschis si in Bulgaria primul magazin Kaufland.

Kaufland România a creat pâna in momentul actual, 2006, aproximativ 4.150 de noi locuri de munca, la sediul central, in magazinele din Bucuresti, Râmnicu Vâlcea, Ploiesti, Alba Iulia, Timisoara, Baia Mare, Târgu Mures, Galati, Cluj, Hunedoara, Satu Mare, Suceava, Târgoviste, Bistrita, Pitesti, Piatra Neamt si Turda, precum si la noul depozit central situat in Parcul Industrial Ploiesti.

Kaufland se ghideaza dupa principiul "totul sub acelasi acoperis", oferind produse variate, care acopera tot necesarul zilnic.Oferta cuprinde de la marca proprie K-Classic, pâna la produse oferite de producatorii regionali si produse de

Page 2: Compania Kaufland

marca.

Un punct forte pentru Kaufland il reprezinta departamentul de produse proaspete: Kaufland garanteaza zilnic clientilor sai calitatea si prospetimea absoluta, la preturi mici, pentru carne, mezeluri, brânzeturi si produse lactate, pâna la legume si fructe.

In afara de oferta bogata de alimente, Kaufland ofera produse atractive la preturi convenabile din domeniile menaj, sticlarie, portelan, textile, electrice, papetarie, jucarii, articole de sezon si pentru petrecerea timpului liber, la care se adauga oferte speciale saptamânale.

Departamentul legume si fructeUn punct deosebit de atractie este departamentul de legume si fructe. Aici este oferita in orice anotimp o gama larga de fructe si legume din tara, articole de sezon, dar si produse exotice din tari indepartate.

Departamentul de produse proaspete cu servire asistataCuprinde peste 500 de articole din România, inclusiv specialitati regionale la preturi foarte mici. Acest departament este completat cu un raion de lactate, de unde clientii pot cumpara specialitati românesti si internationale.

BrutariaBrutaria proprie cu preturi reduse ofera la orice ora pâine, baghete si chifle, dar si specialitati. Clientii se pot servi singuri si primesc produse proaspete, pentru ca ele se coc in magazin de mai multe ori pe zi.

Non-FoodPe lânga oferta variata de produse alimentare, Kaufland ofera si articole atractive pentru casa, textile, electrocasnice, papetarie, articole de joaca si de sezon, la preturi avantajoase, precum si oferte speciale care se schimba saptamânal.

Pret, calitate, servicii si program zilnicSuccesul magazinelor Kaufland se bazeaza pe o politica de preturi foarte severa. Nu numai preturile cele mai avantajoase fac magazinul Kaufland atât de atractiv. Deosebita amabilitate a angajatilor, precum si multiplele garantii si servicii arata ca la Kaufland se pune accentul foarte mult pe satisfactia clientului.

O demonstreaza si programul stabilit in avantajul clientilor - Kaufland este deschis de luni pâna sâmbata, de la ora 7.30 la ora 22.00, iar duminica de la ora 07.30 la ora 20.00.

Facilitati pentru clientiKaufland pune la dispozitia clientilor sai o cladire moderna, construita dupa toate standardele actuale, care ofera conditii optime pentru a face cumparaturi. Culoarele largi si o compartimentare clara pe sortimente faciliteaza orientarea rapida.

ConcesionariUrmatorii intreprinzatori puternici rotunjesc oferta Kaufland din Piatra Neamt: Banca Româna pentru Dezvoltare, Cofetaria Pralina, Inmedio, Romphoto, Globalnet, Sensiblu si Domo.Prin aceasta varietate de domenii, Kaufland ofera toate conditiile pentru un shopping de succes.

Protectia mediuluiKaufland promoveaza pastrarea si protectia mediului. Eliminarea, separarea si reciclarea deseurilor sunt masuri luate pentru protejarea practica a mediului. In acest sens, Kaufland foloseste la transportul marfurilor sisteme de ambalare returnabile.

HighligtsGrupul Kaufland ia parte regulat la competitii europene din domeniu si a fost deja de multe ori premiat pentru realizari deosebite si pentru calitatea foarte buna a produselor oferite.

ZoomZet Media organizeaza orice fel de eveniment, incepand de la lansari de produse pana la petreceri de companie, de la cocktail-uri aniversare pana la seminarii si congrese, de la mese rotunde pana la ceremonii de decernare de premii, de la deschideri de targuri si expozitii pana la receptii, de la conferinte de presa pana la prezentari de moda.